My worst nightmare is losing you [Tokio Hotel twincest; made by two yaoi lovers]

[October]

meow! :yes: capitol nou! desi a fost cam scurt...

mda... deci capitolul asta a fost inceputul unui lucru delicios! mai intai Tom care isi aminteste secretele lor cele mai intime, precum si un sarut copilaresc intre doi frati :X si aici da buzna in camera Bill si se arunca pe frate-su, zicanu-i ca nu vrea! la care eu ma uit: ce nu vrea? ca se-ntelege altcv... :)) mda, intr-adevar, cei doi au parte de o experienta foarte ..."corporala", ca sa zic asa, mai ales Tom :)) si dupa il saruta pe frate-su ca sa-i incalzeasca buzele. ador reactiille inconstiente, ele scot la iveala cele mai adanci sentimente in majoritatea cazurilor!:X la care reactia lui Bill e atat de dulce :X:X "Mai vreau o data!" :X:X

am vazut vreo doua greselute... :-? "Când am realizat cât de greşit şi de idiot eram" - probabil vrei sa zici ca sarutul era un lucru gresit si ca Tom era un idiot. sincer, suna aiurea, plus ca e si incorect gramatical. si "odata" se scrie, de fapt, "o data" in situatia de fata. scris legat inseamna altcv.

in concluzie, mi-a placut foarte mult capitolul, desi a fost cam scurt. il astept cunerabdare pe urmatorul, pe care sper ca il vei scrie tu de data asta, Mousy!:P

[Summer]

Sunt de acord cu October capitolul e cam scurt.
Pe aici lucrurile sunt cam complicate sau incep sa se complice umpic cam tare. Imi place , dar daca se iubesc mai mult decat frateste(ceea ce e evident) ce o sa se intample in continuare,adica ar fi ciudata sa ramana impreuna sunt frati. In fine revenind la capitol a fost interesant. Sa ii incalzeasca buzele , ce pretext dragut a gasit si Tom ca sa il sarute pe Bill, caruia i-a placut enorm de mult si mai si vrea inca unul. Faza asta m-a amuzat teribil, pur si simplu a fost bestiala .
Imi place la inceput cand face diferentele dintre el si Bill, care sunt ca de la cer la pamant.
Astept nextul...care presimt ca va fi interesant.

[I hate maths.]

Here I am!Scuzati intarzierea, dar am fost ocupata cu scoala ^^' Stiu ca e cam scurt, voi incerca sa le fac mai lungi pe viitor.Va multumesc pentru comm-uri:*

Cap. 5-Doar lacrimi...asta e tot ce mai am!

Incercam sa imi amintesc...dar ce?Clipele fericite din viata?Chiar au existat asemenea scenarii?Da.Pot spune ca au fost multe, care acum nu imi trec prim minte, dar cu siguranta nu voi uita primul concert, prima nota muzicala scrisa, prima melodie inregistrata...primul vis implinit!
Dar toate acestea nu vor mai fii amintiri frumoase, ci doar o reflectie a ceea ce candva m-a facut sa zambesc.Si atunci de ce nu fac nimic?Pur si simplu stau si imi plang de mila.Asa am facut mereu.M-am ascuns deseori sub o masca ca sa nu imi arat adevaratele sentimente dar acum nu mai pot face asta.In mintea mea se petrec multe, imagini derulate ca pe banda care se invart ametitor in capul meu.
M-am ridicat usor de pe zapada moale stergandu-mi lacrimile.Am privit in stanga si in dreapta ca si cand as fii dezorientat.Mana mea s-a intins in aer iar ochii imi erau atintiti spre degetul mijlociu pe care aveam un inel din argint sub forma unui cap de mort.Era cel mai depret lucru pe care il aveam de la fratele meu.Pentru o clipa parca l-am auzit strigandu-ma.Din nou lacrimile curgeau siroaie din ochii mei negri.Mi-am indreptat mana spre obrazul drept inghetat din cauza frigului de afara.Oare Tom plangea?Dintre noi doi el era mereu cel puternic, cel care niciodata nu imi arata adevaratele sentimente.Desi uneori era destul de sensibil.Cand mama si tata s-au despartit, am promis sa nu aratam cat de afectati suntem.Cateodata, seara, il auzem suspind iar cand ma intorceam cu fata spre el vedeam cate o lacrima alunecandu-i pe obraji.Nu stiu daca plangea de dorul tatei sau pentru faptul ca noi si mama am ramas singuri.Si eu faceam acelasi lucru, doar vazand-o pe mama in genunchi langa pat palngand imi venea sa tip de durere.
As fii vrut ca tata sa nu reapara in vietile noastre.Poate sunt egoist, stiu cat de dor ii era lui Tom de el, dar faptul ca vrea sa ne desparta era de neuitat.
Am auzit tonul melodiei 21 Guns de la Green Day, si mi-am bagat mana in buzunar scotandu-mi mobilul.Am privit micul ecran raspunzand imediat ce am vazut numele persoanei care ma apeleaza.
-Craciun Fericit rebelule!Cum o mai duci?Vocea blanda si glumeata a lui Gustav m-a facut sa imi inghit cuvintele.Nu stiam ce sa ii spun, adevarul in orice caz nu era o optiune.Daca i-as fii spus probabil i-as strica vacanta.Asta nu se putea intampla!Am spus primele cuvinte care mi-au venit in minte:
-Craciun Fericit si tie amice!Eu sunt bine, ca de obicei.Tu ce faci?I-am spus pe un ton care trebuia sa fie vesel.
-Bill, esti bine?Ah, pe cine pacalesc!Gustav mereu imi ghicea starile de spirit doar auzindu-mi voacea.
-Da, sunt bine, trebuie sa inchid, mama are nevoie de ajutor.I-am inchis instantaneu fara a astepta raspunsul lui.Of, prietene, cat de dor imi era de tine!Tu mereu ai stiut sa imi alini durerea din inima.
Am decis sa ma intorc acasa, pentru ca se facea din ce in ce mai frig, iar trupul imi era inghetat.Am facut cativa pasi, pana la iesirea din parc, apoi am inceput sa alerg.Trebuia sa ajung mai repede, simteam ca il voi pierde pe fratele meu daca nu grabesc pasul.Strazile erau pustii, nici macar cainii nu animau trotuarele inghetate.
Ajungand acasa am deschis repede usa si am vrut sa urc in graba scarile ca sa nu ma vada nimeni, mai ales mama.Dar o mana puternica m-a prins de incheietura oprindu-ma.M-am intors automat intalnind privirea blanda a tatalui meu vitreg.Acesta m-a imbratisat strangandu-ma usor la pieptul sau cald, unde stiam ca sunt in siguranta.Gordon, tata, uneori cred ca te iubesc mai mult decat pe cel ce imi e parinte biologic, cel care acum incearca sa imi ia tot de am mai despret.Pe tine, pe mama, pe fratele meu.Tom...fratioare, ajuta-ma!Simt ca fara tine, ma voi pierde in intuneric, si sufletul meu va fii cuprins de ura.
-Te iubesc, Bill, si pe tine si pe fratele tau.Nu voi permite sa vi se intample ceva.Sa nu uiti asta!
Vocea lui m-a calmat,parca mi-ar fii luat o greutate ce apasa pe sufletul meu.Mi-a dat drumul si m-a indemnat sa urc in camera.Stiam ca probabil fratele meu era acolo, si aveam nevoie sa il aud spunandu-mi aceleasi cuvinte.Pasii m-au purtat pana in capatul holului, spre locul unde mi-am petrecut cele mai frumoase momente din viata.Am deschis larg usa si l-am putut observa pe Tom stand pe pat privind fix un anumit punct de pe perete.Am sarit in bratele lui punandu-mi genunchii de o parte si de alta a corpului sau, iar mainile mele i-au inconjurat gatul.Voiam sa ma desprind de realitate, sa fiu doar eu si el, pentru totdeuna.
Nu spunea nimic pur si simplu privea in continuare acel punct.Ochii imi erau rosii din cauza excesului de lacrimi varsate in ultima ora, imi simteam pleoapele grele acoperindu-mi perlele negre ca o cortina ce creea un zid intre lumea teatrului, a artei, si cruda realitate.Mi-am lasat capul pe umarul lui si inainte sa adorm am soptit:
-Nu vreau, Tom!Ma durea tot corpul si imi era frig, dar buzele mele tremurande din cauza gerului au facut contact cu ceva cald, ceva dulce si imbietor.Dupa trei secunde nu am mai simtit acea dulceata si mi-am deschis ochii in cautarea remediului ce mi-a alinat buzele.L-am privit pe fratele meu plecandu-si capul probabil asteptand sa ii spun cat de idiot a fost.Dar mi-a placut.Nu a fost prima oara cand gura lui s-a impreunat cu a mea, ne-am mai sarutat si in trecut, din curiozitate.
-Mai vreau.Au fost cuvintele pe care le-am rostit si care l-au facut pe el sa ma priveasca uimit.Statea nemiscat, nu schita niciun gest, doar ma privea.M-am ridicat in fund tragandu-l de mana peste mine.S-a sprijinit in maini iar eu mi-am asezat bratele pe umerii lui.Am inchis ochii asteptand sa imi dea ce i-am cerut, si am primit.Limba lui si-a facut loc printre buzele mele cautand-o pe a mea.Cand a gasit-o a inceput sa o suga si sa o linga provocandu-mi o placere greu de descris in cuvinte.Mi-am desfacut picioarele mai mult facandu-i loc intre ele.A rupt sarutul indreptandu-se spre gatul meu muscandu-mi pielea fina.S-a ridicat din pat mergand la dulap de unde a scos un tricou negru si o pereche de pantaloni de aceeasi culoare pe care mi le-a intins.L-am privit confuz lasandu-mi privirea in jos.Am auzit usa de la camera trantindu-se si am inceput din nou sa plang.Nu ar fii trebuit sa fac asta!Era numai vina mea, regretam tot ce s-a intamplat, dar atunci de ce as vrea sa il sarut din nou?Mi-am dat jos tricoul aruncandu-l pe jos, la fel si pantalonii.Mi-am luat o pereche de boxeri negri din sertar imbracandu-ma pe urma cu hainele pe care mi le-a dat Tom.Am pus capul pe perna iar picaturile sarate inca imi udau obrajii.Nu am plans poate in toata viata mea cat am plans azi, si in zilele care urmeaza.Nu voi fii linistit pana nu voi stii ca acel barbat pleaca si ma lasa in pace, pe mine si familia mea.Nu intelegeam de ce tocmai acum face pe tatal responsabil, unde a fost acum trei ani cand aveam nevoie de el, unde a fost cand am implinit varsta majoratului, cand am sustinut primul mare concert.Unde a fost atatia ani?
Erau prea multe intrebari la care nu puteam raspunde.Am adormit in cele din urma dar tot cu lacrimi in ochi.Am simti cand cineva a venit si m-a invelit sarutandu-mi fruntea.Si ea plangea.Mama...iti va fii dor de mine daca voi pleca?

_______________________________________________________
Scuze pentru eventualele greseli:D

[October]

in sfarsit! (offf dau scoala in judecata ca ne rapeste timp pretios!) asa, back to topic.
mi-a placut foarte mult capitolul asta, asa cum a spus si JustMusic, a fost foarte profund. ai descris foarte bine tot ceea ce simtea Bill, cu toate ca sunt sigura ca nici el nu mai stia in momentul ala :)). stiu ca era bulversat, dar prea repede i-a taiat macaroana lui Gustav, mi-ar fi placut sa-si exteriorizeze putin sentimentele :-" si frigul de afara (in fic) se potriveste de minune cu vremea de la noi (ieri, la mn au fost -25 de grade Celsius :dizzy:. Bill mi se pare atat de dulce si atat de naiv! :X se urca pe frate-su :X si frate-su il saruta, si el mai vrea! e asa o bomboana de baiat :X

ai avut o micuta repetitie, ce-i drept, nu foarte suparatoare, dar...:-" "Mi-am dat jos tricoul aruncandu-l pe jos". suna mai bine ca s-a dezbracat de tricou.

in rest, ce sa mai zic... spor la scris in continuare fetelor, ca eu astept (si sper ca nu mult >.< ). si scz ca n-am ajuns sa las comm prima:-" Mousy, stii tu de ce zic asta

[I hate maths.]

Mulţumim pentru comm fetelor.Aici e capitolul scris de Angelique.Sperăm să vă placă:)


Capitolul 7 – Sentimente. Prind curaj.
De când mă ştiu, pentru mine au existat doar două categorii în care am putut să împart oamenii: Bill şi alţii. Chiar şi pe mine mă încadram în a doua categorie, deoarece mă consideram insignifiant pe lângă fratele meu geamăn. Recunosc, de la un timp mândria nu mai încape în corpul şi în mintea mea, aşa că trebuie să o dau pe din-afară, scoţând pe gura cele mai ciudate afirmaţii.
Spun mereu: „Tom ist der Beste”, dar niciodată nu gândesc ca şi cum afirmaţia pe care o fac e adevărată. Mă uit mereu în jurul meu şi văd chipuri ce mă privesc cu dispreţ din pricina îngânfării de care dau dovadă, dar mie nu îmi pasă. Atâta timp cât Bill ştie cine sunt eu, restul nu contează.
Tind să cred că cealaltă jumătate a mea, aceasta fiind fratele meu, mă cunoaşte mai bine de cât eu însumi. Dovada: a ştiut să mă provoace îndeajuns încât să scap de inhibiţii şi să îl sărut cu pasiune.
A fost atât de pătrunzător, mă refer la sentimenul ce m-a învăluit odată ce i-am cuprins buzele într-un joc al iubirii şi al focului dinăuntrul inimii. Cum i-am simţit tremurul am mers mai departe, mişcându-mi limba pe conturul gurii lui, până când am primit permisiunea să văd cum e înăuntru. Pentru o clipă mi-a venit să spun: „Săruţi bine, cu siguranţă suntem rude”, dar m-am abţinut, de teamă să nu mă împingă, iar eu să mă agăţ în cădere de unul dintre picioarele lui ce mă înconjurau pe ambele părţi, căci exista posibilitatea să cădem amândoi, iar lucrurile s-ar fi încins şi mai mult în acel sărut.
Mi-am găsit forţa necesară să mă ridic, cu greu totuşi, şi să îl las zăcând pe pat, cu nişte haine uscate lângă el şi cu respiraţia tăiată. Nu am căutat cuvinte cu care să închei această scurtă dar incitantă „conversaţie”, aşa că am ieşit cu avânt pe uşă, fără să îi adresez nici măcar un cuvânt de alinare, cu toate că eu însumi ştiam ce greşeală imensă făcusem.
Am vrut să cobor la parter, deoarece înserarea a adus cu ea şi acel aer magic al Crăciunului, chiar dacă era acoperit cu o adiere de tristeţe. Mama m-a oprit chiar pe pragul livingului, întrebându-mă îngrijorată:
-Bill?
Vocea ei stinsă denota îngrijorare, iar eu am dar din cap în semn de aprobare. Intuiam ce gândeşte, aşa că m-am dat la o parte şi am lăsat-o să treacă spre scări şi, implicit, spre camera mea şi a fratelui meu.
Mi-am continuat în linişte drumul spre bucătărie, unde se pare că erau adunaţi toţi, şi m-am aşezat confortabil în capul mesei. Tatăl meu biologic şi Gordon discutau despre ceva circuite electrice, deloc pe domeniul meu, aşa că am decis să intru în vorbă cu tânăra logodnică a lui Jorg Kaulitz.
- Mă scuzaţi, domnişoară, dacă par prea indiscret, am început eu, încercând să dau conversaţiei un aer cât mai elegant şi mai formal posibil, dar sunt groaznic de curios ce vârstă aveţi.
S-a făcut că nu mă aude, dar a realizat curând că eu nu aveam de gând să îmi iau ochii de pe ea până când nu voi auzi răspunsul. A oftat şi a vorbit cu aceeaşi voce angelică şi delicată:
- Nu ar trebui să întrebi o doamnă aşa ceva, spuse ea ironic, accentuând cuvântul „doamnă”. Totuşi, îşi voi răspunde deoarece te consider un copil bine crescut şi capabil să vezi dincolo de aparenţe. În martie voi împlini douăzeci şi şase de ani.
- Uimitor, într-adevăr, am şoptit eu, cu admiraţie. Şi cu ce vă ocupaţi?
-Sunt în ultimul an la Facultatea de Medicină din Berlin, şi am absolvit Dreptul, tot în capitala Germaniei.
- Totuşi, după accent, aş putea paria că nu sunteţi de prin zonă. Aveţi o pronunţie tipic rusească, dacă îmi e permis să adaug.
A stat puţin şi m-a ţintuit cu privirea, iar eu i-am zâmbit cald, încercând să-i transmit că nu are de ce să se teamă când e în preajma mea. Nu cred că a mers figura, dar ea mi-a răspuns după vreo cinci minute în care şi-a formulat atent răspunsul.
Părinţii mei s-au născut lângă Sankt Petersburg, dar s-au mutat în Germania imediat după ce Zidul Berlinului a fost dărâmat. Deci, da, eu sunt rusoaică la origine, a spus ea, aducând toate completările necesare.
Am tăcut o vreme, procesând informaţiile pe care tocmai mi le furnizase. Doamne, am în faţă o femeie blondă, de douăzeci şi cinci de ani, frumoasă ca un diamant preţios, cu două facutlăţi grele în CV, şi tot Bill era cel care îmi făcea inima să salte ca nebuna.
În comparaţie cu fratele meu, această Annika era doar o copie nereuşită a lui Wonder Woman, pe când Bill era cea mai reuşită bandă desenată cu Superman, iar în lumea ficţiunii Superman îi bate tot timpul pe cei răi. Am încercat să mă împac cu gândul acesta, exteriorizându-mi adevăratele sentimente. De parcă...
-Scuză-mă, eşti apropiat de fratele tău? A întrebat cu o voce ceva mai stridentă rusoaica.
- Ce chestie mai e şi asta? Am răspuns obraznic, distrugând printr-o singură întrebare retorică toată relaţia atent clădită pe care am construit-o cu Annika.
- Voiam să ştiu cum te-ai simţi dacă Bill ar fi, cum să spun eu aşa, luat.
A învârtit cuţitul în rană. Am vrut să mă aplec uşor, deoarece pieptul meu o lua razna, la fel ca şi pulsul, dar am simţit o mână delicată şi nişte unghii lungi, negre, accentuate pe la un capăt cu o dungă albă atingându-mi umărul şi mângâindu-mă puţin.
- Nu plec nicăieri, nici pentru un milion de euro!
Vocea lui Bill a sunat atât de răsunător în camera acoperită de o pânză de tăcere, încât pentru un moment am vrut să-i închid gura, fiindcă îmi era frică de reacţia blondei. Contrar aşteptărilor mele, ea a zâmbit protector, părând într-un fel mulţumită.
Mi-am luat ochii de pe ea şi l-am privit cu intensitate mare pe Bill. În mimica lui nu puteam să zăresc nici cea mai mică părere de rău, ba chiar din contră, părea în mare măsură mulţumit de „tratamentul” pe care i l-am aplicat, aşa că parcă uitase de motivul ce ne întuneca amândurora Sărbătorile.
Fără să-mi ceară permisiunea, Bill s-a aşezat în poala mea şi şi-a prins mâinile de ale mele. În adâncul sufletului, rana era încă deschisă, dar, dat fiind că aceasta era ultima lună pe care o petreceam acasă, am decis să dau uitării pentru o clipă cuvintele dure ale tatălui meu.
Nu m-am alăturat discuţiei, am privit doar masa de lemn de cireş, acoperită de o pânză albă şi fină. Pentru un moment, singurele cuvinte ce îmi străbăteau memoria plină de fantasme erau versurile unui cântec pe care l-am urât la început, dar de acum treizeci de minute totul părea să aibă sens. Mulţi ar traduce acest cuvânt, Geisterfahrer, cu un aşa-zis „călăreţ-fantomă”, dar pentu mine acest simplu substantiv căpătase o valenţă simbolică mult mai dezvoltată. Bill spunea mereu că acest cântec este bun de dedicat unei persoane iubite, sau mai degrabă alesei inimii tale.
Nu consider că aş face o greşeală de proporţii dacă aş ţipa cât m-ar ţine plămânii:

„Ich bin hier
Hinter dir
Geisterfahrer
Ich komm mit
Auf deinem letzten Stück”

Acum, acest cuvânt, Geisterfahrer, mă duce imediat cu gândul la Bill. Inima mea o ia razna şi îmi şopteşte cu grijă că iubesc. Zâmbesc când îi aud vocea cristalină în întunericul sufletului meu, e ca şi o rază de lumină ce sclipeşte pe dinăuntru, ce se opune tuturor contradicţiilor. În mintea mea, ştiu că e greşit ce fac acum, dar spiritul meu e mai viu când îmi amintesc acel sărut fenomenal.
Astfel, luâdu-mi inima în dinţi, mi-am făcut scurt semnul crucii şi am şoptit încet, astfel încât fratele meu să nu mă poată auzi: „Doamne, iartă-mă!”. Cu o mişcare abilă i-am întors lui Bill chipul fragil şi l-am privit cu subînţeles câteva secunde. El a dat din cap, negând vehement, dar eu mi-am lipit buzele de ale lui, acolo, în faţa tuturor, fără să-mi pese cine se uita.

_____________________________________________________________________
Traduceri:
Tom ist der Beste- Tom este cel mai bun

[October]

OMG! OMG!! OMG!!! sweeet!!! :X deci voi ori vreti sa ma omorati, ori nu stiu ce vreti :perv: adica, faceti un twincest TH si dragutii de frati sunt atat de ... nici nu stiu cum sa le zic, nebunatici , asta pe langa super sweet :X. si-o cam cauta cu lumanarea amandoi, mai ales Tom, ce i-o fi venit sa-l sarute pe frate-su asa, de fata cu parintii si *aham* cum mai vrei sa le zici creaturilor alora doua de Jorg si fufa lui. scuzati vocabularul :D parca vad ca Annika aia o sa faca o grimasa foarte neplacuta si o sa se ridice si o sa plece =)) asa mi-o imaginez eu =))

Tom e exact genul meu de baiat, un pic egoist dupa comportament (ca mn:X) si rebel si putin (cam mult) posesiv cu frate-su. deci, candva o sa fie nevoie de o ambulanta la mn cand voi citi capitolele urmatoare :X

de criticat n-am ce critica... greseli sincer n-am vazut niciuna, iar la exprimare... un mare 17 pe o scara de la 1 la 10. totul e la locul lui si placut auzului cand citesti

so... vreau neaparat nextu foarte soon ... vreau sa *vad* mutrele tuturor dupa sarutul baietilor... :X sweet! (la sarutul asta, reflexele mele de jumatate-pisica m-au facut sa zgarii perna de placere :X) so I want the next! IMMEDIATELY!!!

[Summer]

capitolul asta a fost super, mi-a placut la nebunie. In unel aprti a fost chiar amuzant . Cea m-ai amuzanta parte mi s-a parut asta „Săruţi bine, cu siguranţă suntem rude”- atat de tipic luiTom.

Tipa asta Annika nu-i cam tinerica sa umble cu tatal lor , de asa-i moda acum . Nu imi place de ea, mi se para ciudata si chiar unpic infumurata.Chiar ca e o copie nereusita a lui Wonder Woman.

Imi place cand anlizeza cuvantul "Geisterfahrer", cum descrie inainte si, respectiv dupa. Si pe mine ma duce cu gandul la Bill cuvantul acesta.Bill si Superman, wow asta mi-a placut.
Tom e asa de posesiv si ador asta, ca nu mi-ar fi placut sa il lase pe Bill sa plece.
Iar faza de la sfarsit, ca sarutul , au cam exagerat. In fata tuturor, pai nu e prea frumos si asta i-ar da un motiv tatalui lui sa il ia pe Bill cu el.

Greseli nici eu nu am observat si chiar aveti un stil de a descrie aparte.
Deabia astept sa vad ce mutra fac toti ,sper sa puneti nextu curand.

[I hate maths.]

^^" Da, stiu, am intarziat cam mult.So...nici capitolul asta nu a iesit cum voiam, dar asta e.Sper sa va placa:)


Capitolul 8- A fost odata...

A fost odata...asa incep toate povestile.Triste, de dragoste, drame, toate incep cu aceste cuvinte.Dar sfarsitul lor difera.Dramele probabil se incheie cu cate o invatarura gen "nu iti trada prietenii" , romanele triste au un sfarsit dureros, cinic, care sa te faca sa plangi, sau asa ar trebui, iar povestile de dragoste se incheie cu faimoasa replica "si au trait fericiti pana la adanci batraneti".Niste cuvinte simple, deloc filozofice cu un inteles usor de priceput.Printul ramane cu printesa si au o viata minunata impreuna alaturi de tot alaiul!Prieteni, familie,catel, purcel, pisici, mai fac si copii, iar batranetea ii gaseste tot impreuna stand in scaune pe veranda casei tricotand si privindu-si nepotii.Frumos, nu-i asa?Mi-ar placea sa traiesc si eu o asemenea poveste, alaturi de persoana pe care o iubesc.Dar, avand in vedere ca eu vreau sa raman alaturi de propriul frate, renunt la copii, la pisici, pentru ca nu ii plac lui si categoric fara purcel.Deci as ramane cu prietenii, poate familia si catelul.Imi convenea atata timp cat el avea pe Tom cu mine.
Nu puteam sa imi scot din cap scena de mai devreme.Ma zvarcoleam prin pat incercand sa dorm, insa de fiecare data in fata ochilor imi aparea imaginea lui, pielea mea inca simtea atingerea catifela a buzelor lui iar corpul meu cerea caldura trupui sau bine facut.M-am ridicat in fund punandu-mi mainile pe frunte.Am oftat ridicandu-ma lenes din locul confortabil si cald indreptandu-ma spre baie.Mi-am dat cu putina apa pe fata privindu-ma apoi in oglinda mare ce trona deasupra chiuvetei.Ochii nu imi mai erau asa rosii, dar nu paream odihnit.Mi-am atins gatul vazand o mica pata rosiatica, probabil ca rezultat al muscaturilor fratelui meu.Am apucat prosopul adancindu-mi fata in el.Nu voiam sa plang iar, mi-au ajuns ultimele ore, in care singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa stau inconstient in timp ce picaturile sarate imi invadau obrajii.Am hotarat ca e timpul sa fac ceea ce cred eu ca e bine, sa nu mai fiu o papusa in mainile altora, voiam sa imi spun punctul de vedere.Nu eram un romantic incurabil, asa cum ma credeau unii, defapt aproape toti erau siguri ca urma sa traiesc fericit alaturi de fata pe care mi-o doresc, dar nu e deloc asa.Vreau sa raman alaturi de fratele meu, el e cel pe care il vreau in viata mea, singurul care ma poate face fericit.Of, a sunat ca si cum as fii un copil razgait care prefera ciocolata alba in loc de cea neagra.
Simt cum durerea creste in mine incetul cu incetul, lumea aceea perfecta se prabusea odata cu plecarea mea.Nu, nu puteam permite asa ceva.Am iesit din baie deschizand usa camerei.Am auzit mai multe voci venind din bucatarie si m-am indreptat spre acel loc.De cum l-am vazut pe Tom cu aceea femeie care se presupune ca e logodnica insensibilului meu tata, am simtit ca devin din ce in ce mai furios
- Voiam să ştiu cum te-ai simţi dacă Bill ar fi, cum să spun eu aşa, luat.Am auzit-o spunandu-i fratelui meu aceste cuvinte care pentru mine erau ca niste cutite care imi strapungeau inima.Am inaintat atingand gentil umarul fratelui meu apoi am atintit-o cu privirea pe Annika raspunzand rastit la ceea ce tocmai a indraznit sa spuna.
- Nu plec nicăieri, nici pentru un milion de euro!Ea a zambit la auzul cuvintelor mele, dar nu ma impresiona cu nimic ranjetul ei.Nu stiu de ce nu o suport pe acesta femeie, la urma urmei ea nu e vinovata pentru decizia tatei, dar nu puteam avea incredere in fiinta asta.Tom si-a mutat privirea spre mine, probabil voia sa vada o urma de regret pentru ceea ce tocmai am facut, dar nu schitam vreo parere de rau.M-am asezat in poala lui iar mainile mele le-au prins pe ale lui strandandu-l usor.Mama a venit langa noi mangaindu-ma pe crestetul capului pe mine apoi pe Tom care parea pierdut intr-un alt taram.
Dupa cateva secunde tatal meu vitreg m-a intrebat daca sunt bine, afisand o expresie ingrijorata.Am incercat sa imi arcuiesc buzele intr-un zambet, apoi i-am zis ca sunt putin obosit.Nu cred ca a dat crezare vorbelor mele insa stia ca orice s-ar intampla voi fii bine.Si totusi nu vreau sa plec.Aici am tot ce imi trebuie, pe cand acolo, acasa la Jorg, nu as avea nimic.Doar un barbat arogant si o scorpie drept "mama".
Annika mi-a mai adresat cateva intrebari la care am raspuns nepasator.Din tonul vocii mele se putea deduce usor ca nu aveam chef de ea si de interogatoriul ei, ma simteam ca la inchisoare.In gandul meu ma rugam sa ma salveze cineva de toata sarada asta, aveam nevoie de...de bunii mei prieteni Georg si Gustav.
Degetele lui Tom mi-au prins chipul intorcandu-l spre el iar ochii lui m-au privit protector cateva secunde.Am dat negativ din cap, insa nu stiu ce negam.Buzele fratelui eu au facut contact cu ale mele, acolo, in fata tuturor.A mamei, a lui Jorg, a tatalui meu vitreg si a Annikai.Mi-am pus mainile pe umerii lui lasandu-mi ochii in jos.Toti ne priveau socati, Gordon a oftat usor ceea ce ma face sa cred ca stia de sentimentele mele pentru Tom. Nu stiam ce sa spun, obrajii mei ardeau, ma simteam jenat, inconfortabail.Expresia de pe chipul tatei arata cat de frustrat era de gestul nostru.Ii dezamagisem pe toti, eram constient de asta.Fratele meu si-a lasat capul pe umarul meu soptind un "imi pare rau".S-a ridicat de pe scaun indepartandu-ma de el apoi a spus privindu-l pe Jorg:
-E mai bine sa il iei la tine, tata, ii va fii mai bine.
In secunda aceea am pierdut tot.Pierdusem tot dar speram ca cel ce m-a abandonat in mainile tatei avea sa lupte pentru a ma lua inapoi.Imi repetam intruna asta in gand, nu voiam sa cred ca fratele meu spusese asta.Ii daruisem tot, dragostea mea, alinarea, sfaturile mele.I-am dat tot, si acum cu ce raman?Cu amintirea lui, cu vocea lui rostind acele cuvinte care mi-au facut inima sa bata mai puternic.Daca voi pleca, soarta mea va fii una clara, voi plange neincetat incercand sa uit, dar acum nu mai aveam pe cineva care sa ma mangaie spunandu-mi ca va fii bine.Singura persoana pe care am contat m-a lasat in mainile soartei crude.Cerul plangea si el impartasindu-mi durerea, privind cum noi doi urma sa ne despartim."De ce? " Au fost ultimele cuvinte inainte de a cadea pe podeaua rece.Ochii mi s-au inchis lasand o lacrima sa cada din ei.Atunci si acolo, ultima farama de fericire s-a stins si odata cu ea, ultima raza de soare din sufletul meu.
Cand am deschis ochii ma aflam in sufragerie pe pat, cu capul in poala tatalui meu vitreg.Mama era langa mine plangand, sarutandu-mi fruntea si obrajii pe care si-au facut din nou aparitia rauri de lacrimi amare.Vazand-o pe mama in halul asta, durerea a crescut in sufletul meu.Mi-am plimbat privirea prin camera si l-am zarit pe fratele meu stand pe fotoliu cu mainile incrucisate sub barbie iar alaturi de el se aflau Jorg si logodnica lui.De cum au vazut ca m-am trezit tata s-a apropiat de mine stand in genunchi langa pat, luandu-mi mana si strangand-o in a lui.Mi-am lasat pleoapele grele sa imi acopere pupilele dilatate incercand sa ma calmez.Nu mai puteam face nimic, as fii vrut sa lupt cu toata fiinta mea, dar el m-a respins si asta m-a facut sa vreau din toata inima sa mor, sa ma ascund undeva unde nimeni si nimic sa nu stie de existenta mea.

[Summer]

Ce a facut Tom? Cand am citit mi-a picat fata la propriu pe jos. Nu e frumos sa faca asa ceva! De ce il respinge pe Bill, stiu ca e gresit ceea ce fac(iar ma repet), dar tot nu imi place.Saracutul Bill acum sufera si mai mult decat inainte, Tom rau. Nu nu imi pot scoate din cap gestul lui Tom, e asa crud , e chiar nesimtit , altfel nu pot sa ma exprim.

Acum Bill o sa plece, departe de casa, prieteni si de Tom.O sa fie trist, ma gandesc daca o sa aiba un final fericit, dar nu stiu cum ar putea unul fericit in cazul de fata. Daca pana acum a fost totul trist, de acum incolo o sa fie dramatic.

Mi-a placut inceputul ,atat de frumos. Ca deobice Bill gandeste mult mai profund decat Tom.

Deabia astept continuarea, vreau sa stiu ce se mai intampla pe aici.Cred ca totul o sa devina foarte interesant.

Numai trece nimeni pe aici ? pacat fic-ul era misto.

[angeliqueVampire]

Angelique`s back!

Capitolul 9 – Greşeala

Nu am cutezat să mă uit în ochii celorlalţi, deoarece mi-a fost teamă să privesc satisfacţia din ochii Annikăi. Prezenţa ei mă intimida atât de tare încât, orice mi-ar fi spus cineva de faţă cu ea, eu aş fi dat din cap absent. Probabil că aşa am făcut şi când au vrut să-l ia pe Bill, doar că am adăugat şi un insensibil „îmi pare rău”. Apoi a urmat coşmarul.
-E mai bine să îl iei la tine, tata, îi va fi mai bine.
Incredibil! Am fost eu cel care a spus cuvintele astea?! Am cercetat pe ascuns chipul roşu şi plin de lacrimi al lui Bill, dar nu am avut curajul să-i mai spun ceva. Strigătul mamei a răsunat în încăperea micuţă, iar mintea mea a rămas nepăsătoare la ţipătul ei de disperare.
M-am ridicat cu tact de pe scaun şi am ieşit din bucătărie, evitând mâinile întinse spre mine. E ciudat cum subconştientul meu îmi ghidează paşii, iar corpul meu nu se poate opune energiei ce îmi curge prin vene. Într-un singur moment am realizat că am rămas singur, iar durerea mi-a cuprins sufletul rece.
Mi-am ghidat paşii spre camera mea, încercând să merg cât mai drept posibil. Din spate, fratele meu mă striga cu o voce îngrijorată, dar nu m-am întors de teamă că îl voi răni şi mai tare. S-a dat bătut când a auzit uşa din odăii noastre trântindu-se.
M-am întins pe pat iar prin mintea mea au început să curgă felurite gânduri sinucigaşe. Oare cum era mai bine, să mor de lovituri de cuţit sau să mă spânzur sus, în pod? La urma urmei, ce viaţă e aia fără satisfacţii? Dacă Bill pleacă, nimeni şi nimic nu mă va mai putea satisface vreodată.
Mi-a venit o idee: de ce să nu-mi potolesc plăcerile carnale acum?
-Bill! Am ţipat eu.
L-am văzut alergând într-un suflet şi aşezându-se pe marginea patului pe care îl împărţeam. Şi-a ascuns dezamăgirea din ochi. Cred că încerca să fie puternic pentru mine. Şi totuşi, inocenţa lui mă atrăgea atât de tare încât nu am rezistat şi i-am furat un sărut. Nu s-a supărat foarte tare, dar când am început să îi deschei cămaşa albă, a prostestat, împingându-mi mâinile. Spre norocul meu, forţele noastre nu se puteau compara, iar Bill a fost obligat să se potolească şi să mă lase să-mi continui treaba. I-am lins cu grijă abdomenul subţire, atingându-i din când în când mândria. În momente ca acesta, îi simţeam încă palmele lovindu-mi pieptul, dar se potolea imediat atunci când îi strângeam puţin bărbăţia.
Am zâmbit puţin când am auzit un geamăt, destul de slab, dar până la urmă dovedea că Bill simte plăcere sub acţiunea limbii mele. Asta m-a făcut să continui, făcând abstracţie de ţipetele lui, care s-au rărit pe măsură ce a constatat că nu aveam de gând să îl las aşa, ci intenţionam să mă satisfac cu corpul lui.
Am încercat să-i ofer mai multă dragoste, dar, odată ce am conştientizat că aceasta nu era iubire, ci era pur şi natural sex, l-am dezbrăcat cu totul pe băiatul din braţele mele şi i-am privit trupul cu un strop de dorinţă în ochi. Nu m-am mai complicat cu alte detalii, ci am trecut direct la treabă, încercând să-mi eliberez cât de repede posibil bestia din pantaloni.
Mândria lui era încă cuminte, pe alocuri nesatisfăcută, şi trează doar puţin, iar lucrul ăsta m-a incitat şi mai mult. A continuat să se zbată în braţele mele, încercând să-mi lovească coapsele cu palmele şi să-mi zgârie spatele cu unghiile.
Din nou, pentru mine nu au contat restul sunetelor din jurul meu, care păreau inperceptibile pentru urechea mea. Tot ce îmi atrăgea atenţia era gura suavă a lui Bill. Aveam poftă de un sex oral, aşa că i-am tras fratelui mei capul peste mândria mea şi l-am ţinut strâns de păr.
Probabil că, cuprins de adrenalină, a crezut că dacă se împotriveşte eroic o să îl las în pace. Din contră, m-am enervat şi mai tare şi l-am obligat să îmi lingă cât mai repede bărbăţia, care era deja destul de plictisită. Totuşi, acţiunea piercing-ului lui Bill i-a redat viaţă şi mi-a trimis întregul corp în mrejele plăcerii.
M-am eliberat în gura lui, deoarece nu mă obosisem să îi spun că eram aproape de extaz. L-am privit cum scuipă scârbit tot lichidul albicios. Am chicotit cu o oarecare indiferenţă şi l-am obligat să se întoarcă cu spatele la mine.
A tremurat, aşteptând să-l trag cu forţa. Am răspuns protestului lui aplicându-i o palmă zdravănă după ceafă şi stimulându-i astfel simţul măsurii. Când a remarat că limitele răbdării mele sunt pe sfârşite, s-a întors nesilit de nimeni şi a strâns în mână ceva.
De îndată ce am avut la vedere punctul ce păstra ultima urmă de virginitate a fratelui meu, am zâmbit. Aveam de gând să-l iau cu forţa, aşa că nu m-am mai chinuit să îl avertizez de ceea ce se întâmpla, ci doar l-am pătruns odată adânc, fără milă sau răbdare. Strigătele lui disperate nu puteau atinge timpanul meu devenit rigid şi nepsător. Pentru o clipă, mi-a venit în minte imaginea Annikăi şi am simţit răzbunare, pedepsind trupul nevinovat al celui de sub mine.
Sentimentul acela de mulţumire era prezent pretutindeni în corpul meu în timp ce mândria mea îşi făcea loc înăuntrul lui Bill, lăsând nişte urme permanente şi dureroase, însoţite de mici firicele sângerii ce i se scurgeau pe coapse. „Haide, că mai avem puţin!” am şoptit din nou pentru mine, permiţându-i plăcerii să se elibereze din trupul meu excitat, odată cu un nou orgasm, pe care l-am resimţit mai puternic de cât pe primul.
Închizându-mi ochii, mi-am reglat respiraţia şi am comandat inimii să se calmeze. Încă urechea mea era indiferentă plânsetului şi smiorcăielilor pe care le consideram penibile şi fără sens, cu toate că poate sângele ar fi trebuit să mă impresioneze.
M-am ridicat de pe pat, respirând sacadat, şi mi-am căutat nişte cârpe ca lumea, bune de purtat. De fapt, nu ai voie să ai regrete şi remuşcări după ce faci ceva ce te mulţumeşte şi te satisface, nu?

P.S.- puteti sa ma omorati.... dar si Mousy a complotat...