Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Click ÅŸi Boom

#21
Capitolul 9

Era noapte, şi totodată acel loc era pustiu. Am scrâşnit din dinţi. La naiba, nu era singur. Asta nu eera bine, dar eu aveam de gând să îmi duc misiunea până la capăt. Indiferent de consecinţe. Nu muream eu pe câmpul de luptă, asta niciodată.
Am intrat în clădire, dar înainte de asta m-am uitat la Crystal.
- Stai aici. Clădirea o să explodeze, şi nu ştiu dacă am timp să te scot şi pe tine de acolo.
Tocmai se pregătea să mă contrazică dar m-am uitat nervos la ea. Expresia mea era serioasă. Mda, poate că ea nu mirosea la fel cum o făceam eu dar aici era un sânge pur, şi eu nu aveam de gând să îmi pun pielea la bătaie în aşa fel încât să îmi găsesc sfârşitul aici. Mai aveam şi alte lucruri de trăit.
Nu am mai privit-o ci am intrat înăuntrul clădirii. Ascuns undeva, după nişte cutii gigantice, se afla şi persoana pe care vreau să o ucid. Am scos bomba şi am aruncat-o aproape de el. În trei secunde urma să explodeze, aşa că într-o clipită m-am aflat şi eu afară, sub cerul înstelat şi în aerul răcoros al nopţii.
Dar eu nu eram singurul care ieşise. O creatură albă, strălucind printre luminile artificiale şi în bătaia lunii puternice, zâmbea.
În braţele sale se afla şi acest om, lăsându-l pe aslfat uşor, pentru a nu-l răni.
- În sfârşit v-aţi făcut apariţia .
Am zis indiferet şi am văzut-o pe Crystal privindu-mă uimită. Desigur că nu plecase acasă, vroia doar să îşi salveze prada asta de nimic. Şi vedeam şi cum îi creşte dorinţa de sânge, faptul că vroia să îl muşte şi să îl facă unul ca şi mine. Nu vroiam să o las să facă aşa ceva, asta pentru că misiunea mea spunea clar să o trimit acasă. Ştiam şi metoda prin care să o fac, trebuia să meargă. Dar mai întâi de asta, motivele pentru care făcea toate lucrurile acestea, mă interesau.
- De ce?
Am întrebat scurt şi Prinţesa Yayuria mi-a înţeles aluzia. Şi-a fluturat părul şi încă privrea prinsă în agonie. Doix tremura.
- Pentru iubire.
A adăugat la fel de scurt dar pe un ton cuprins de pasiune şi dorinţă. Ceva mai presus de înţelegerea oamenilor. Eu ştiam semnificaţia, o simţeam în sânge. Dar nu o puteam accepta.
Era un om iar ea un sânge pur. Nu era un lucru acceptat. Urma să îi distrugă viaţa, să îl facă vampir după care să îl arunce cât colo. Mi se întâmplase şi mie, o ştiam poate mai bine ca oricine. Deiferenţa era că eu nu îmi doream să fi murit, indiferent de caz. Uitându-mă la mâţa asta speriată, acest Doix, puteam vedea că el era contrariul.
Ar fi preferat moartea. Şi eu nu făceam favoruri, decât plătite. Cum era şi cazul ăsta.
- Înţeleg. Dar nu o să îmi cer scuze.
Am privit-o sifdător, lucru care nu era prea permis. Moral vorbind, aş fi fost mort dacă îi adresam o asemenea privire un vampir de genul masculin. M-am mişcat rapid către om şi Prinţesa l-a prins în braţele sale, mişcându-şi faţa foarte repede şi încercâd să îi muşte gâtul. Nu am lăsat-o, întorcându-l pe idiot în aşa fel încât un deget de-al meu să fie muşcat.
Simţeam cum sângele îmi era sorbit din vene. La dracu, m-am îndepărtat şi am aruncat cât colo cu bărbatul acela.
- Du-te acasă.
Renunţasem la politeţe.
- Tatăl tău a ordonat.
Şi-a şters buzele plin de sânge, şi eu nu m-am mai uitat la ea, urma să plece. Aşa că foarte rapid m-am apropiat de Hernan şi i-am zdrobit capul. A urlat, şi lacrimi amare îi curgeau pe obraji. Probabil blestema momentul în care s-a îndrăgostit de o nemuritoare, asta nu era treaba mea. Încă îmi simţeam mica lipsă de sânge din trup.
De când fusesem transformat, sângele meu nu mai fusese sorbit din trup. Era o senzaţie ciudată ce îţi făcea foame, te făcea să înnebuneşti şi să îţi doreşti să umpli din nou acel gol, aşa că nu mă puteam opri. Omorându-l cu indiferenţă pe acela, l-am muşcat sorbind fiecare picătură din trupul lui. Fiind mort, nu o mai simţea. Dar pentru că nu îşi dăduse duhul de mult puteam să simt încă savoarea intactă a lichidului roşiatic. Ochii mei nu conturau nici o expresie şi nu mai priveam în jur. Ştiam că roşcata mă ţintuise cu privrea. Dar nu zicea nimic.
Eu eram vampir. Trebuia să mă hrănesc, aşa că nu mi-a păsa de ceea ce se întâmpla în jurul meu. Am simţit lichidul scurgându-mi-se pe bărbie şi am ştiut că eram sătul. Şi oricum acest trup era golit de sânge.
Terminasem. Mi-am şters gura, murdărindu-mă şi pe mâini de sânge. Ochii mei i-au întâlnit pe a lui Crystal. Nu puteam citi acea expresie, aşa că am trecut pe lângă ea. M-a urmat , şi am mers aşa ,în tăcere, până la hotel. A stat în spatele meu iar eu nu am avut destul de multă voinţă cât să mă întorc.
De ce aş fi făcut-o? La dracu, mi-era teamă. Şi nu îmi plăcea să o recunosc. Dar îmi fusese sete. Oricum nu conta.
Mă vrusese, şi probabil încă mă dorea. Asta nu se şterge peste noapte. Sau peste câteva ore. Aşa că trebuia să o recunoacă, dacă nu prin vorbe, atunci faptele erau de-ajuns. De fapt, mai mult decât suficiente.
M-am oprit atunci când am ajuns la camera ei şi am prins-o de umăr.
- Mâine plecăm din oraş, Luzias probabil este într-o zonă mai rece. Niciodată nu i-a plăcut căldura.
Mi-a îndepărtat mâna şi mi-a zâmbit dispreţuitor.
- ÃŽl cunoÅŸti?
Brusc mi-am recăpătat acea stare normală ,nemaifiind cuprins de acea agonie groaznică ce punea stăpânire pe mine de fiecare dată când mă hrăneam. Era atât de dureros şi necesar. Şi nu puteam renunţa la asta, căci îmi preţuiam existenţa.
Am zâmbit pervers.
- Nu am făcut sex cu el, nu îţi face griji. Nu sunt bisexual.
A chicotit, astupându-şi rapid gura. Expresia feţei sale spunea ceva de genul : „ hei, acum trebuie să fi supărat pe el”. Dar vedeam că este prea obosită petnru aşa ceva, aşa că mi-am apropiat chipul de al ei. Mi-am amintit că eram tot murdar de sânge şi am vrut să mă retrag, însă nu prea am reuşit.
Trupul îmi era slăbit. Să zicem că efecte secundare. Se întâmplă atunci când beau grupa AB, cum era şi cazul ăsta. Un fel de alergie ce îmi scădea rezistenţa pentru câteva minute sau ore. Depinde de cantitatea consumată. Mă blocasem, fără a mă putea mişca. Mi-am trecut un braţ în jurul gâtului lui Crystal.
- Ce-ai?
Cred că era puţin speriată. Asta m-a făcut să zâmbesc.
- Mă primeşti în camera ta?Î
- Nu ! A ţipat încercând să mă înlăture. Nu a reuşit.
- Va trebui, nu vezi că sunt rănit?
M-a cercetat şi asta mi-a produs foarte mult amuzament. Căuta nişte răni vizibile, astea nu erau aşa.
- Reacţii adverse de la sânge. Ce crezi, că totul e roz şi frumos în viaţa asta? Scumpo, mai ai multe de învăţat.
Fără să mai fiu conştient de ceea ce se întâmpla, am închis ochii. Cred că am adormit pentru că deja nu mai ştiam ce se întâmpla în jurul meu. Eram doar eu, într-o încăpere complet neagră, fără suflu şi fără pic de culoare. Trecuse ceva vreme de când vizitasem acest vid îngrozitor. Am încercat să îl înlătur, dar îmi mânca persoana.
- Ah!
O durer îngrozitoare îmi ataca inima. A trebuit să îmi dreg glasul înainte de a deschide ochii. Eram aşezat într-un pat mare – ce nu era al meu. Mirosul era atât de cunoscut şi aş fi vrut să îl adulmec la nesfârşit. Am constatat cu uimire că era încă noapte.
Cât dormisem?
Stătea pe pat , privindu-mă.
- Şi uite-mă că am ajuns în patul tău.
Zâmbind, m-am ridicat în şezut şi am simţit trupul tremurându-mi. Îmi revenisem. Nu mai ajunsesem până acum în stare de inconştienţă doar din cauza sângelui. Poate fusesem prea lacom, dar avea să îmi ajungă pentru o perioadă lungă.
- De ce ai reacţionat aşa?
Necesitatea informaţiei se citea în tonul ei. Am chicotit.
- Ştii, e la fel ca atunci când iei o pastilă. Câteodată sunt efecte secundare.
M-a privit întrebătoare. Am dat din cap în semn aprobator.
- De ce aş minţi?
- Poate chiar eşti rănit şi nu vrei să o recunoşti.
Mda, şi tu eşti al naibii de îngrijorată pentru mine.
- Oo, domnişoara vânător are milă pentru un biet vampir? Nu scumpo, trebuie mai mult de atât ca Jack să fie lovit .
A râs dispreţuitor.
- Da, doar nişte sânge.
Asta a fost dur. Hei, tu nu ştii ce înseamnă să fi o creatură ca şi mine.
- Mda. Ce să zic, domnişoara născută în puf crede că le ştie pe toate. Femeie, eu m-am născut pe bancheta din spate.
Cu siguranţă că nu se aşteptase la replica asta, dar chiar nu îmi păsa de data asta. Mi-a sunat ca un reproş amarnic, şi nu vroiam să îl accept. M-am ridicat din patul ei şi am plecat, fără a mă uita înapoi. Nu ştiu ce credea, dar nu aveam să accept asta.
Fusesem şi eu om cândva, şi nu regretam perioada aia. Oricum singurul lucru important pe care îl aveam pe vremea aceea era familie, o pierdusem imediat ce devenisem „ acest Jack” . De fapt, pe vremea când eream uman mă numeam Jonathan, dar a trebuit să am o schimbare radicală.
Căci ceilalţi nu mă mai considerau o parte din ei. Şi la naiba, ce se întâmpla cu mine?
Eu eram aşa cum eram, şi nu îmi păsa de o gagică stresantă care arunca replici de tot rahatul. Sau poate că o făceam? Am refuzat să mă mai gândesc la toate lucrurile acestea fără sens şi m-am aruncat în pat.
- Room-service.
- Aş vrea şi eu o sticlă de whiskey. Camera 302. A, şi un pachet de Kent.
Am pus receptorul la loc şi am aşteptat băutura şi ţigările. Îndată ce au sosit, mi-am turnat un pahar şi am început să trag din ţigări.
Unele pasiuni nu mor niciodată. Vreau să zic, eu şi o fiinţă umană de genul masculin aveam multe în comun : amândoi ne înecam „ amarul” în vicii ca astea două.
Făceam asta pentru că nu vroiam să distrug nimic, şi mintea mea o lua razna.
Mi-am jurat să nu regret că sunt vampir, aşa că nu trebuie să o fac.
Niciodată.

#22
Ok. Tot nu am primit comm :| insa tot am venit cu capitolul 10. :)) Daca chiar asa de mult va plictisim da-ti semne de viata :> adica sa terminam. :))


Capitolul 10

Am tremurat cand l-am vazut pe Jack cum ii sugea sangele acelui om. Frica a pus stapanire pe mine. Da, sunt o idiotata. Mereu mi-a fost frica de imeagini de acest fel. Inca de pe atunci, cu razboiul acela blestemat cand i-a fost luata viata fratelui meu. Am mai vazut chestia aceea. Cand si-a terminat 'ospatul' s-a sters de sange si apoi a trecut pe langa mine nepasator. M-am intors cu spatele la aceea scena teribila si am mers spre hotel, in spatele lui. Cand am ajuns la camera mea s-a oprit si mi-a spus ca maine vom merge dupa Luzias, ce nume ciudat avea. Totusi m-am speriat cand si-a lasat greutatea dintr-o data peste corpul meu. Mi-a explicat pe larg ca era de la sange. Duap care a adormit. Era destul de greu. L-am carat cum am putut pana in patul meu. Maine dimineata sigur o sa si-o incaseze. L-am lasat pe pat si eu m-am dus sa fac un dus rapid. Mi-am luat o pereche de pantaloni scurti si un tricou. M-am pus in pat langa el si am inceput sa-l privesc, nu reuseam sa adorm. Dupa vreo doua ore s-a trezit speriat.

- Şi uite-mă că am ajuns în patul tău. a zis dupa cateva minute.

Si-a revnit. Am rasuflat usurata.

- De ce ai reacţionat aşa? l-am intrebat incercand sa scot niste informatii.

A chicotit.

- Ştii, e la fel ca atunci când iei o pastilă. Câteodată sunt efecte secundare. mi-a raspuns rapid.

Nu l-am crezut, nu stiu de ce. A dat din cap in semn de aprobare. Cred ca fata mea m-a dat de gol.

- De ce aş minţi? m-a intrebat uitandu-se la mine.
- Poate chiar eşti rănit şi nu vrei să o recunoşti. i-am spus ca si un repros.
- Oo, domnişoara vânător are milă pentru un biet vampir? Nu scumpo, trebuie mai mult de atât ca Jack să fie lovit . mi-a zis mandru.
- Da, doar nişte sânge. am spus incercand sa glumesc.
- Mda. Ce să zic, domnişoara născută în puf crede că le ştie pe toate. Femeie, eu m-am născut pe bancheta din spate. mi-a zis pe un ton dispretuitor.

Asta a pus capac. Cine dracu` se credea ? S-a ridicat din pat si a plecat. Nici nu aveam de gand sa-l opresc. Idiotul. M-am ridicat nervoasa din pat si m-am dus in baie. Din nou aveam crize de nervi. M-am reintors in camera si am luat o perina de pe pat si am inceput sa o rup. Apoi am trantit-o pe jos imprastiind penele din ea. Am mai luat si vaza cu flori care era pe masuta si am trantit-o pe jos. Acum eram nevoasa de-a binelea. Am aruncat masa pe jos si am intors salteaua patului. Mi-am aruncat cateva haine care nu-mi placeau pe jos ca sa arate ca si un jaf, daca lasam camera asa, fara sa arate a ceva ceea ce nu am facut eu poate ma inchideau la neuro. M-am dus jos la receptie facand pe speriata si am zis ca cineva a intrat la mine in camera. Am mers impreuna cu domnsioara de acolo si mi-a spus ca imi va da alta camera, pana cand o sa-l gaseasca pe nevinovat. Mda. O sa-l gasesti la dracu. M-am dus spre valiza si m-am prefacut ca ma uitam daca mi-a disparut ceva. I-am spus ca nu lipsea nimic important. Am luat cateva bacnote de o suta de dolari si i le-am dat spuanandu-i ca erau pentru dezastru. Poate nu avea cum sa gaseasca hotii asa ca i-am dat eu banii. In fond eu eram vinovata, fara ca ea sa stie. Mi-am adunat lucrurile si m-a dus in camera la Jack. Am vazut ca acesta dormea. Oare se supara daca imi las lucrurile ? Adica ... ce-mi pasa mie ? Mi-am lasat valizele si am iesit din camera asigurandu-ma ca trantesc usa. Am mers mai apoi pe plaja ca sa ma linistesc. M-am intins pe nisip si am inceput sa ascult marea cum se izbea de mal. Dintr-o data am simtit pe cineva ca era langa mine. Mi-am deschis ochii si m-am ridicat in sezut. Am vazut ca un baiat in jur de douazeci si ceva de ani statea in fata mea, mirosul alcoolului se simtea destul de tare.

- Hei, frumuaso, nu ai chef de o aventura ? m-a intrebat ranjind.
- Plimba ursu` dobitocule. i-am spus si am dat sa ma ridic insa m-a prins de mana.
- Nu asa te porti cu clientii. mi-a spus pe un ton ca si cum m-ar certa.

M-am incruntat.

- Tarfa-i sora`ta. i-am spus si m-am smucit din stransoare.

Am plecat de acolo, insa a venit dupa mine si m-a prins de par.

- Nu-mi insulti familia. mi-a spus incercand sa ma dezbrace.

Ce dobitoc, se vedea ca nu ma cunostea. I-am dat un genunche in zona sensibila si apoi un pumn in stomac. Ma luptam cu varcolaci, deci cred ca un simplu om nu era nimic. Apoi i-am bagat degetele in ochi. Asta era sa nu mai vada deocamdata. Noroc ca nu aveam nicio arma la mine ca de nu il ucideam. I-am mai dat inca un picior peste fata si am plecat de acolo. M-am dus inapoi la hotel si am urcat in camera lui Jack. Mi-am luat o pereche de blugi si o bluza neagra si m-am imbracat. Am inceput sa caut cheile de la masina pentru a-mi pune bagajele. Cand le-am gasit am mers jos si le-am pus. Am reurcat si i-am lasat cheile unde le-am gasit. M-am dus la restaurant, ca sa beau ceva. Aveam nevoie sa ma calmez. Mi-am luat o vodka, si am inceput sa beau din cand in cand agitand paharul. Dupa vreo doua pahare am plecat de acolo ca sa ma plimb. Era aproape cinci dimineata, cred ca avea sa se trezeasca si Jack. Insa va trebui sa faca un dus si toate cele. M-am reintors pe plaja si am inceput sa ma uit la rasarit. Era al naibii de frumos. Dupa ce am mai zabovit ceva timp pe acolo m-am reintors la hotel. Am decis sa-l astept pe vampir sa coboare. Dupa cateva zeci de minute, in care eu am citit niste reviste cu rochii de mirese ( nu era altceva ), l-am vazut pe domnul ' eu m-am nascut pe bancheta din spate ' . M-a deranjat foarte tare coemntariul lui. M-am ridicat si i-am zis un buna dmineata dispretuitor si am mers spre masina. Am asteptat sa ajunga si el si sa o deschida.

- Unde-ti sunt bagajele ? m-a intrebat uitandu-se la mine.
- In masina. am raspuns sec uitandu-ma in alta parte.
- Cand le-ai pus ? m-a intrebat alarmat.
- Azi-noapte. Nu am avut ce face dupa ce cineva mi-a distrus camera. am zis chicotind.
- Ca ce ? m-a intrebat strigant.
- M-am enervat, si am cam distrus totul de pe acolo, am inscenat un jaf si cam atat. M-am plimbat pe strazi, am batut un betiv, si tot nu mi-am consumat nervii. Plecam odata ? l-am intrebat nerabdatoare.

S-a uitat suspicios la mine. A dechis usile si am fugit pana la portbagaj sa-mi iau laptopul. Voiam sa ma joc. Tot drumul nu am zis nimic, doar am tastat si m-am uitat la niste poze pe care le aveam cand eram din liceu. Doamne, aveam parul lung. Inclusiv am inceput sa rad singura. L-am speriat putin pe vampir. Am ajuns in orasul acela ... minunat ? Pe dracu`, era foarte, foarte frig. Cum se putea ? Era vara, pentru numele lui Dumnezeu. Jack a oprit masina si mi-a intins cheile.

- Merg eu la un hotel sa ne cazm, tu mergi sa bagi benzina. Bine ?

I-am luat cheile din mana si am aprobat. Am trecut pe scaunul soferului, si m-am uitat pe geam. Era destul de tarziu dupa cum se vedea cerul. Care apropo, era fara soare. Am mers pana la o benzinarie si am bagat combustibilul de care avea nevoie masina. Am intrat sa platesc si m-am pierdut pe la raftul plin de dulciuri. Mi-am luat cateva ( mai multe ) pachete de jeleuri. Le adoram pur si simplu. Am platit tot si apoi am mers spre masina. Am intrat in carosabil si mi-am desfacut un pachet din ceea ce mi-am cumparat si am inceput sa mananc ca si un copil mic. Am pornit masina si am mers spre hotelul care mi l-a aratat Jack inainte sa plec. Am ajuns dupa vreo cincisprezece minute si am parcat masina. Mi-am luat dulciurile din masina si m-am dus spre intrarea in hotel, am mers spre locul unde l-am vazut pe Jack.

- L-am gasit. mi-a spus iar apoi s-a ridicat si mi-a intins o geanta.
- Mersi. i-am spus in timp ce am luat-o.
- Vrei ? i-am spus intinzand pachetul cu jeleuri spre el.
- Nu. Tu mananci chestii d`alea ? m-a intrebat uitandu-se ciudat.
- Cam da.

Am mers spre iesire si am inceput sa-l urmez pe Jack. Nu am mers cu masina ci pe jos. Am ajuns la o cladire parasita. De ce nu puteau sa stea si ei intr-o casa/hotel ? Mi-am scos sabia din geanta si unul dintre pistoale. I-am intins geanta si plasa cu dulciuri lui Jack.

- E al meu. Iti e prieten si nu vreau sa ai pe constiinta asta.

I-am zis si apoi am tremurat.

- Ti-e frica ? a intrebat si apoi a ras.
- Pe dracu. Mi-e frig. Trebuia sa-mi iau altceva pe mine.
- Sau chiar nimic. a completat el.

M-am uitat urat. Am pasit incet spre intrarea in cladire si mi-am scos sabia din toc si am inceput sa ma uit in jur. Am ajuns in mijlocul camerei, si inca nu am simtit nicio prezenta. Dintr-o data ceva m-a aruncat la pamant si m-a tinut de gat. Nu puteam respira. Am incercat sa ma calmez, sa nu ma panichez pentru ca puteam da totul dracului. Am ridicat mana dreapta, cea care tinea sabia si am taiat chestia care ma tinea. M-am ridicat repede de pe jos. Am inceput sa ma obisnuiesc cu intunericului.

- Cine esti ? m-a intrebat o voce din intuneric.
- Calaul tau. i-am raspuns scurt.

Am putut sa observ unde era. Am fugit spre el cu sabia gata de atac. S-a ferit. Am continuat sa-l atac. Am observat ca se ferea incet, fara miscari rapide. Voia sa moara sau ce ? Dintr-o data m-am simtit aruncata in aer si m-am lovit de un perete. A durut. M-am ridicat cu greu, sprijinindu-ma in sabia si am inceput din nou sa-mi stabilesc vederea pe intuneric. Am ptutu sa vad corpul fantomic al creaturii. Am fugit catre el dar m-am oprit dupa aceea.

- Vrei sa mori nu-i asa ? l-am intrebat in timp ce imi scoteam pistolul.
- Exact. mi-a raspuns scurt.
- De ce ? l-am intrebat curioasa.
- Pentru ca stiu ca tu o sa ma ucizi repede. Fara dureri prea mari.
- Ma bucur ca stii acest lucru. si zicand acest lucru l-am impuscat in cap si apoi am fugit spre el si i-am taiat capul.
- Adio. i-am sus in timp ce i-am aruncat capul pe undeva.

M-am uitat in jur, sa fiu sigura ca nu o sa am surprize si apoi am plecat spre iesire. Chiar cand am pasit pe asfalt am scuipat niste sange. Se pare ca lovitura de perete a provocat o reactie destul de usoara. Am mers spre Jack si i-am cerut punga cu jeleuri, am inceput sa caut pe acolo pachetul deschis, am inceput sa mananc ca sa-mi inlatur gustul sarat din gura. Am putut sa-l aud pe vampir cum radea dar nu i-am dat prea mare importanta. Dupa ce m-am linistit am mers spre hotel. I-am cerut cheia si mi-a dat-o. Am urcat la etajul unde era camera si am intrat la dus pentru a scapa de stres si de oboseala.
[Imagine: tumblr_ljy3o2Lf311qzf4bro1_500.gif]

Always keep the faith !



YunJae, YooSu, ChangSica, HunHan.



The pleasures of the mighty are the tears of the poor
A song will outlive all sermons in the memory
Always Keep The Faith
Deferto Neminem
Hope to the End













#23
Well chiar ma gandesc de unde va tot vin atatea idei ^^ . Am citit fiecare capitol , desi nu am comentat pana acum si mi-a placut enorm ficul , mai ales ca tema pe care ati ales-o e absolut mirifica ( I like vampires *dreaming* ) si cat de cat originala . Crystal e o fata .. curajoasa , imi place personalitatea ei . Cat despre Jack , he's so cute when he's ... cute ? Abia astept sa vad cu evolueaza relatia sa cu Crystal .
Raportandu-ma la ultimul capitol , tipul ala chiar nu stia cu cine se pune ^^' . Deasemenea , prologul mi s-a parut foarte interesant si titlul e chiar inspirat .
Am observat doar o mica greseala in penultimul capitol : "eera" - era , but nu e cine stie ce , oricine mai greseste .

Cam atat , astept cu nerabdare nextul si va asigur ca nu ne plictisiti :)) ! >:D<

#24
Hy:D....Eu am citit,insa nu am postat,nesimtita de mine,stiu...
In primul rand vreau sa va spun ca va ador fic-ul deoarece este cu vampiri.Mai ales iubirea dintr-o fata normala si un vampir mega dragut.
In al doilea rand vreau sa va spun ca nu am ce sa critic la naratiune,descriere,dialog,sunt foarte bineplasate,iar actiunea la fel,nu e grabita.
In al treilea rand am vazut niste greseli probabil de tastare:
imeagini - imagini
aceea - acea
frumuas-o - frumoaso
dmineata - dimineata
strigant - strigand
dechis - deschis
voiam - vroiam
cazm - cazam
ptutu - putut
fantomic - fantomatic
Deci Denny,Teh, multumesc pentru capitolele lungi si pline de actiune.
Fetelor tineti-o tot asa ca sunteti super tari:X:X
Ne vedem la next:P
[Imagine: 7nION.jpg?1]



#25
Thanks the coments xD :X mă bucur că vă place şi sper să continuaţi să citiţi.
Orice păreri sunt apreciate X: .
Lectură plăcută!

Capitolul 11

Fata asta era clar nebună. Da, chiar o plăceam. Nu se putea altfel. Mă săturasem de fiecare mironosiţă şi cretină cu care mă culcam. Vroiam clar altceva, şi aceasta era tipa care mi convenea.
Se putea spune că toată viaţa o căutasem, pentru că pe mine nu mă interesa una micuţă, fragilă şi prostuţă. Mie îmi plăceau gagicile inteligente, perverse şi cu forme apetisante. Exact definiţia lui Crystal, serios – fata asta trebuia să fie a mea . Şi cred că pentru prima dată, în ntreaga mea viaţă, aş fi „ plătit” oricât pentru asta.
Am privit interesat moartea lui Luzias, şi am văzut că acela m-a zărit. Probabil a recunosct-o pe roşcată şi asta m-a făcut să întreb : de unde? Ştiam că existase o încăierare puternică între un grup de vampiri şi unul de vânători, cu ceva ani în urmă. Desigur, eu nu eram prea mare pe timpul acela. Cum Luzias era cu 10 ani mai mare ca mine, era posibil să se fi întâmplat să fi făcut parte din acel grup de vampiri.
Sau poate că nu. Dar nu conta atât de tare. Moartea lui fusese rapidă şi mai puţin interesantă decât aş fi vrut. Totuşi pasiunea din ochii vânătoarei era aparte. Trebuia să o recunosc, mă atrăgea foarte tare.
Aşa că nu mi-am putut abţine zâmbetul pervers în drumul spre hotel. Ha. Doar nu vrusesem să ne cazez eu , doar de dragul cazării. Evident că luasem doar o cameră şi hotelul era plin ochi momentan, după mine a cerut un bărbat ultimele cinci camere libere. Iar eu am fost destul de drăguţ să mă gândesc la toţi aceia care ar fi rămas fără un dormitor, aşa că eu şi Crys puteam împărţi o singură încăpere, un singur pat.
Mda, bine, o făcusem pentru că trebuia să iau măsuri. O târâsem în misiunea asta nu doar să o am aproape, şi să îi simt mirosul, prezenţa, savoarea. Mai degrabă şi să o fac a mea.

Când am ajuns la hotel m-am învârtit puţin prin clădire şi am dat un telefon scurt pentru a mă interesa de Luzias. Am aflat că părăsise „ familia” de câteva luni. Aşa că nu îmi făceam nicio grijă.
Am urcat şi eu la etaj, camera 111. Nu ştiam dacă exista vreo semnificaţie specială pentru numărul ăsta,dar dracu să o ia de chestiune dacă îmi păsa. Am intrat fără să bat la uşă, destul cât să nu fac zgomot şi am auzit duşul mergând. Oh, da. Aşa te vroiam păpuşă. Am deschis uşa de la baie şi am zărit-o acolo, goală cu apa curgându-i pe trup şi pe părul roşcat. Tocmai se pregătea să iasă când m-a zărit.
- Ce dracu faci aici?
A ţipat exasperată , probabil, de prezenţa mea. Am chicotit şi am mers spre ea, aruncându-mi tricoul pe jos . La fel am făcut şi cu pantalonii. Ochii i s-au mărit şi mi-a tras o palmă peste faţă.
- Pleacă în camera ta.
- Asta e camera mea!
- Ce ?
- Am luat doar una. Şşş, mai taci.
M-am apropiat de ea şi i-am cuprins trupul între braţele mele . Purtam doar lenjeria intimă, iar ea era goală sub atingerile mele. Sânii ei erau mari şi sfârcurile acelea roşiatice mă îndemnau să le ating. Şi cum puteam eu rezista unei asemnea tentaţii?
Nu vroiam şi nici nu puteam. Am izbit-o de perete, şi aceasta a scos un „ Ah ” ciudat. Probabil de durere? Nu i-am dat importanţă, ci mai degrabă mi-am concentrat atenţia asupra pielii mele mângâiată acum de sânii ei. O trăgeam şi mai aproape de mine, simţindu-i acum mirosul părului. Mi-am adâncit nasul în firele roşcate. Am stat aşa câteva clipe şi inima ei începuse să o ia razna. Şi a mea accelerase.
O doream, şi nu mă puteam opri .Asta pentru că aveam de gând să merg până la capăt. Gura mea a căutat-o pe a ei, găsind-o umedă şi dornică să joace jocul pasiunii. Un sărut sălbatic începu între cele două limbi, fiecare gustând interiorul celuilalte. Era atât de dulce, şi atât de sexi. Una din mâinile mele a coborât între picioarele sale şi mi-am strecurat un degete acolo, trasând câteva linii circulare. Mâinile sale s-au încolăcit în părul meu, trăgându-mă cu forţă.
- Ah vampir idiot, ce îmi faci?
Inconştientă parcă de vorbele ei, a zis asta pe un ton pervers şi plin de reproş. Totodată parcă mă ruga să continui.
- Nu ştiu. Tu ce mi-ai făcut, vânătoare afurisită?
Mi-am trecut buzele peste gâtul ei şi i-am muşcat pielea, fără a-mi folosi colţii. Totuşi, am renunţat rapid căci dorinţa era prea mare şi aş fi vrut să sug; da să îi sug sângele.
- Te-am vânat.
Mi-a răspuns aproape gâfâind şi trupul ei tremura. Trebuia să fie al meu, şi doar astfel. Pielea mea se freca de corpul ei, şi îi simţeam acum degetele trecând pe spatele meu. Mi se încordaseră muşchii şi simţeam nevoia să o am şi mai mult. Era doar un început al unei aventuri.
Am tras-o după mine, ajungând în dormitor. Mâinile ei mi-au scos cu îndrăzneală boxerii, mai degrabă i-a rupt, iar eu am aruncat-o în pat sărind peste ea. Zâmbea şi ochii îi străluceau, iar eu mă pierdeam în frumuseţea ei. Am început să îmi trec limba peste abdomenul său, timp în care mă trăgea de păr.
- Ah.
Am auzit-o şoptind cu neruşinare şi am chicotit. Pe acest timp îi sărutam burta , trasând linii şi lăsând salivă în urmă.
Cât de gustoasă era . Se supăra oare dacă o muşcam? Măcar puţin. Am renunţat la acest gând, deşi am început să o zgârii cu colţii. Acum mă aflam cu faţa în sânii ei . Am prins între buze o sfârc şi l-am sărutat, lingându-l.
- Crystal, eşti a dracu de bună, ştii asta?
M-a tras mai aproape de ea, îndemnându-mă să o gust în continuare. Nu am refuzat, ci mai degrabă i-am prins sânii între mâini şi am început să îi masez. Sfârcurile începuse să i se întărească şi am văzut-o înroşindu-se uşor la faţă. Dar păstra aceaşi expresie rea, dură şi perversă.
Cea pe care al dracului să fiu dacă nu o adoram. Aşa că am sărutat-o, savurându-i buzele şi muşcându-le cu poftă. În acelaşi timp îşi trecea degetele peste spatele meu, înfigându-şi unghiile în pielea mea. Dureau aceste zgârieturi sălbatice, şi-mi plăceau. Îşi lăsa amprenta pe trupul meu şi am realizat că trebuie să îi plătesc cu aceaşi monedă.
Mi-am dus gura la gâtul ei, şi mi-am scos colţii. În clipa următoare a realziat ce vroiam să fac dar eu deja muşcasem. Am început să sug din sângele ei , 0 negativ. Atât de dulce şi de. . . Nu găseam un cuvânt potrivit, mă făcea vicios. Vroiam să continui şi să o storc de fiecare picătură din acest lichid miraculos.
Dar nu puteam, pentru că trebuia să păstrez şi pentru altădată. M-am oprit, lingându-mi buzele şi am realizat că îşi înfipsese şi mai tare unghiile în pielea mea, cu o altă mână rupându-mi câteva fire din cap.
Am râs şi i-am sărutat buzele , limbile noastre unindu-se iar. I-am căutat zona intimă, şi acum păream să fim mai aproape unul de celălalt, mai mult decât oricând. I-am supt încă unul din sâni, făcând-o să tresare.
- Doar a mea.
Am zis scurt mişcându-mă în aşa fel încât să îi ating acea zonă. Curând, am început să o pătrund şi ea a gemut sălbatic, i-am astupat gura cu un alt sărut. Am continuat să mă mişc în ea, cu mişcări rapide . În acelaşi timp braţele noastre se mişcau la unison. Eu îi pipăiam frumoşii sâni iar ea îmi atingea posteriorul.
M-am întors , aceasta punându-se acum de-asupra mea. Sânii ei se uitau direct la mine, iar mâinile sale se poziţionaseră în jurul taliei mele.
M-a muşcat de unul din sfârcuri, căutând să mă excite şi mai tare. Oh, da. De parcă nu eram deja. Trupul meu se încălzise. Avantaj când nu este sânge pur, ai şi tu temperatură. Mă simţeam cu adevărat în flăcări, şi i-am masat fundul.
- Nu mai ai scăpare.
Mi-a şoptit sărutându-mă pasional. Eram de acord. M-am întors peste ea şi am pătruns-o iar. Îi atingeam picioarele, iar ochii ni se întâlniră. Am scos un sunet de plăcere, şi iar m-am mişcat în ea. Încolăcindu-şi braţele în jurul gâtului meu, mi-a şoptit.
- EÅŸti al dracu de bun.
Asta m-a făcut să scot şi eu un zâmbet pervers şi să îi ling una din urechi, muşcând-o uşor.
Dacă eu crezusem că sângele ei era apetisant, asta fusese pentru că încă nu o gustasem pe ea, fizic vorbind. Era clar ce tabără câştiga.

Am tras-o agresiv de păr, aducându-ne feţele la acelaşi nivel. Ne aflam acum întinşi pe pat, unul lângă altul. Traspiraţi şi gâfâind. Mă sfida cu acei ochi căprui.
I-am lins buzele roşiatice şi am închis obosit pleaopele. Încă simţeam acele zgârieturi pe spate. Adânci. În timpul sexului îi observasem tatuajul.
- Este specific vânătorilor?
Am întrebat curios în timp ce gâfâiam şi ochii păreau să adoarmă. Îi simţeam privirea asupra mea.
- Mda.
Tonul îi era extenuat.
- Auzi?
- Da?
Mi-a răspuns la fel de greu cum pusesem şi eu întrebarea.
N-ai vrea să fi fata mea?

#26
Ahh deci cum se poate asa ceva...? nici macar un com la povestea asta minunata...? Imi e rusine ca apar numai acum, dar sincer eu chiar am uitat ca nu am lasat nici un com...
Sooo sa incep^_^
Capitolul e minunat, absolut superb,(ca de fiecare data) ah de cand am asteptat noi asta.=P~ Astia doi is adorabili, chiar daca sunt un pic mai agresivi...

*- Ah vampir idiot, ce îmi faci?
Inconştientă parcă de vorbele ei, a zis asta pe un ton pervers şi plin de reproş. Totodată parcă mă ruga să continui.
- Nu ştiu. Tu ce mi-ai făcut, vânătoare afurisită?
Mi-am trecut buzele peste gâtul ei şi i-am muşcat pielea, fără a-mi folosi colţii. Totuşi, am renunţat rapid căci dorinţa era prea mare şi aş fi vrut să sug; da să îi sug sângele.
- Te-am vânat.*

Dupa cum a zis si scumpa mea Denny(adica mai nou e regina D da imi e mai usor sa scriu asa:)) ) aceasta parte a fost cea mai frumoasa. Aceste replici au fost fantastice.
Inca un capitol reusit(la care nu am postat la timp...)
Vampirul nostru a avut o idee excelenta cand "s-a gandit si la binele celorlaltor persoane, care ar fi ramas fara o camera unde sa doarma", adica nu prea cred eu ca lui i-ar fi pasat tare mult de acest amanunt... vulpe sireata, sau mai degraba vampir smecher :))... Il ador, pur si simplu e cel mai scump, dragalas(bine pentru mine acest gen de baieti sunt cei mai dragalasi) Il vreau si eu :o3
Asai ca mi-l dati si mie pentru o zi doua? (am innebunit de tot... trebuie sa consult un specialist) Totusi ce bine ar fi ca sa existe astfel de creaturi si in realitate...
Am observat ca voi nu vreti sa puneti continuarea... Eu vreau continuarea ca de nu plang... Va log:o3
Sa stiti ca daca nu puneti continuarea saptamana asta ma arunc de la parter, pe cuvant de cercetas!
:bye:
To live is the rarest thing in the world. Most people exist, that is all.

#27
Hellloooo~. In primul rand vreau sa-mi cer scuze, eu nu am avut net saptamana asta din cauza lui mama care mi-a luat cablul =)) en fin, am venit cu capitolul 12. Wildrose ma bucur ca-ti place si multumesc mult ca macar tu dai commenturi :>

Enjoy !




Capitolul 12

Nu imi venea sa cred ca m-am culcat cu un vampir, dar totusi nu regret, adica e al dracu de bun, cine nu ar face-o ? Eram a dracu de obosita, tipul asta stia ce sa faca. Dintr-o data i-am auzit intrebarea ' Nu ai vrea sa fi fata mea ? '. I-am raspuns cu un 'Da' mult prea stins, si nici nu stiu de ce am facut-o. Si apoi, nu stiu sigur cred ca am adormit.

Cand m-am trezit am tresarit si m-am ridicat in sezut. M-am uitat buciumaca prin camera si apoi prin pat. L-am vazut pe Jack dormind in pat, dezbracat. Am facut ochi mari iar apoi mi-am amintit ceea ce s-a intamplat noaptea trecuta. O Doamne ! M-am lasat violent pe spate si am cazut cu capul pe perne. Am stat ceva timp uitandu-ma pe tavan iar apoi i-am simtit mana lui Jack pe picioarele mele urcand mai sus. Am chicotit. M-am intors cu fata spre el si ochii lui rosii m-au intampinat.

- Neata, vampir adormit. i-am spus zambind.
- Neata si tie. mi-a spus iar apoi m-a sarutat urcandu-se peste mine.

A inceput sa ma pipaie din ce in ce mai tare. Deasemenea si eu am inceput sa imi plimb mainile pe spatele lui. Brusc, l-am impins intr-o parte si m-am urcat eu peste el.

- Iti place sa te joci, vampirule ? l-a intrebat in timp ce-i sarutam pieptul.
- Depinde cu cine. mi-a zis in timp ce m-a prins de par si mi-a tras fata catre a lui.

Mi-am trecut limba peste buzele lui iar apoi i le-am sarutat violent, l-am muscat de buza inferioara. Iar apoi m-am ridicat de pe el si m-am dus spre baie.

- Atunci, ne jucam putin mai tarziu. i-am zis asta iar apoi i-am facut cu ochiul.

Am intrat in baie si m-am dus direct spre cabina de dus. Am dat drumul la apa si relaxarea a inceput. Picaturile de apa calda imi relaxua trupul dupa o noapte plina de salbaticie. Din nou mi-am amintit de codul moral al Vanatorilor. Daca o sa afle ceea ce am facut singura pedeapsa posibila o sa fie decapitarea mea, dar nu-mi pasa, oricum puteam sa renunt foarte usor la statutul de vanator si atunci nu ar mai fi posibil sa se execute pedeapsa. Dupa ce am terminat dusul mi-am luat un prosop si mi l-am infasurat in jurul meu. Am iesit din baie intrand in camera. M-am uitat in jur pentru al vedea pe Jack, dar nu era acolo. Dintr-o data am simtit doua maini cum ma cuprind de talie. I-am simtit respiratia la gatul meu iar apoi o impunsatura. La dracu` se dadea la sangele meu, adica nu se dadea la el il sugea. Ah vampir idiot ! Am simtit cum mi se scurge din vene. Mi-am dus mana si l-am prins de par dar nu aveam puterea necesara ca sa-l trag de fire.

- Ah, vampir cretin ce esti, mai lasa-mi si mie sange sa traiesc. i-am spus gafaind.

Am simtit cum si-a desprins coltii din gatul meu.

- Scuze, esti prea buna, si ma refer in ambele sensuri. a chicotit.

Mi-am dus mana la locul unde simteam muscatura si apoi m-am trantit pe pat. Nu mai aveam putere nici sa vorbesc. L-am simtit cum s-a asezat langa mine.

- Do...bi...to...cu...le. i-am spus silabisand iar apoi m-a luat somnul.


O tanara statea in mijlocul unei camere mari si lipsita de lumina. Dintr-o data camera s-a luminat, odata cu sursa de vedere a umanilor au aparut si mai multe creaturi. Una dintre ele il avea la picioare pe un alt tanar, aparent de aceeasi rasa cu ei, sangera. Roscata il privea speriata, a inceput sa planga si sa tipe in acelasi timp fugea catre el.

- Jaaaaack ! m-am trezit tipand.

M-am ridicat din pat agitata si dadeam din maini agitata. Pulsul mi se accelerase iar respiratia era din ce in ce mai sacadata. Am simtit cum o mana cum ma cuprindea de talie si m-a trantit pe pat. L-am vazut pe Jack uitandu-se ciudat la mine, i-am pus mana pe fata ca sa ma asigur ca era chiar el, iar apoi l-am imbratisat.

- Idiotule. i-am spus iar apoi am oftat.
- Pot sa te intreb ce e cu tine ? m-a intrebat in timp ce s-a departat de mine.
- Nu. i-am raspuns sec.
- Mergem inapoi acasa ? l-am intrebat in timp ce m-am ridicat si m-am dus spre valize.
- Cam asa ceva, dar inainte trebuie sa mananci ceva. m-a informat el.
- Ok. i-am raspuns in timp ce-mi luam o pereche de blugi si o bluza din geamantan.

Am mers spre baie si m-am imbracat, am observat ca parul imi statea valvoi asa ca mi l-am aranjat putin. Apoi am iesit din incapere si m-am dus spre pat unde era si Jack, i-am dat un sarut scurt pe buze iar apoi m-am indreptat spre valiza sa o inchid. Mi-am adunat lucrurile de pe acolo si apoi l-am intrebat daca putem pleca, a aprobat din cap si mi-a luat una dintre valize. Am iesit din camera si ne-am indreptat spre lift, eu m-am dus la restaurant iar el s-a dus sa puna bagajele in masina. M-am asezat la o masa si mi-am comandat ceva sa mananc. Inca ma simteam obosita, daca mai are de gand sa-mi guste sangele vreodata sa ma anunte dracu ca sa ma obinuiesc. Indata ce mi s-a adus ceea ce am comandat am inceput sa mananc cu pofta. Dupa vreo doua - trei minute l-am vazut pe Jack cum se apropia de locul unde eram eu. A inceput sa rada cand m-a vazut cum mancam de repede. Dar ce sa-i facem ? El e de vina, nu eu mi-am supt propiul meu sange.

- Stii, esti draguta si cand mananci. mi-a spus chicotind.

Am zambit rautacios si m-am prefacut suparata. Mi-am terminat mancarea destul de repede, asa ca am platit ceea ce am consumat si apoi am coborat al receptie platind si cazarea. Ne-am indreptat spre masina lui si ne-am pus drum. Pe tot drumul i-am tot explicat sa ma anunte data viitoare cand incearca sa imi suga sangele, ca asa sunt si eu mai prevenita. I-am repetat cred ca de vreo cincizeci de ori aceeasi poveste, el razand de fiecare data. Cand noaptea s-a lasat am ajuns si noi acasa. A parcat in fata blocului meu i-am spus sa-si i-a si el bagajul lui, avea sa stea cu mine nu? Adica era impreuna , ce ciudat suna. Am intrat in cladire si am urcat cu liftul pana la apartamentul meu. Am intrat inaunteu si am inceput sa topai entuziasmata.

- Casa dulce casa ! am spus in timp ce ma invarteam in mijlocul sufrageriei, l-am auzit pe Jack razand.
- Asta o sa fie si casa ta. i-am spus zambind.
- Nu o sa stau la tine, pe asta cand am vorbit-o? mi-a spus serios.
- O vorbim acum ! i-am raspuns incepand sa ma enervez.
- Bine, nu stau la tine. mi-a spus inapoi.
- De ce ? l-am intrebat punandu-mi mainile in sold.
- Nu ma intelege gresit, mi-ar placea sa ma tavalesc cu tine non - stop dar nu pot sa accept sa locuiesc in casa altcuiva. Asteapta o perioada, o sa iau un loc unde sa ne mutam impreuna.
- Doar asta insemn pentru tine ? O alta idioata care se culca cu tine ? Si cat sa astept, Jack, pana cand ma decapiteaza pentru ca au aflat ca sunt cu tine ? i-am spus nervoasa.

Fara sa-mi dau seama s-a aflat langa mine, m-a luat in brate si a inceput sa ma sarute, iar eu i-am raspuns. La dracu, Jack ce mi-ai facut ?

- Ok, am inteles. Maine dimineata o sa rezolv. Acum, chiar crezi ca o sa las pe cineva sa te decapiteze ? Despre ce e vorba ? mi-a spus dupa ce a incheiat sarutul.
- Codul moral al celor ca si mine. Un vanator nu are voie sa se incurce cu o prada. In cazul acesta ai fi tu. Pedeapsa e sa fie decapitat.
- Asa, si pe cine trebuie sa omor ? Adica, cine te decapiteaza ?
- Propiul meu tata. Seful vanatorilor din SUA.
- Ah, sa pricep ca nu pot sa-mi omor socrul ? mi-a zis sarcastic.

Am chicotit.

- Nu. i-am zis serioasa.
- Ce pacat ! a zis razand. Cum pot rezolva astfel ? m-a intrebat pe urma.
- Pot să vorbesc cu el? Gata, mergem şi te cer de nevastă. a continuat fara sa ma lase sa vorbesc.

Am ras.

- Nu prea ar merge, esti vampir. Cred ca o sa o las balta sa mai fiu vanator, asa o sa se rezolve lucrurile, doar sa nu afle ca m-am culcat cu tine, cat timp eram vanator, ca atunci dau de dracu.
- Cum sa faci asa ceva ? Chiar nu-ti pasa de meseria asta ? m-a intrebat hobandu-se la mine.
- Nu prea, am vrut sa devin un vanator excelent doar pentru a-l razbuna pe fratele meu, dar cred ca o sa renunt la ideea aceea, nu cred ca lui i-ar fi placut chestia asta.
- Ce-a patit fratele tau ?
- A fost ucis.
- De catre cine ? m-a intrebat serios.
- De ce vrei sa sti ? i-am intrebat suspicioasa.
- Zi doar de cine.
- Un varcolac din Z. i-am raspuns cu jumatate de gura.
- Aha. mi-a spus sec.
- In fine, stai in noaptea asta cu mine, nu ? i-am spus in timp ce mi-am dus bratele in jurul gatului lui.
- Mai intrebi ? mi-a spus razand.

I-am zambit, l-am spus sa se duca in dormitor ca veneam si eu imediat, doar ca sa iau cate ceva de baut. M-am dus spre bucatarie si am luat o farfurie mare, m-am dus spre frigider si am luat de acolo cascaval si sunca. Am inceput sa le tai si sa le asez pe farfurie. Am mai luat si niste masline verzi pentru a da putina culoare platoului. L-am lasat acolo si m-am dus spre camara unde tineam vinurile si am ales un vin demidulce in anii `75. Era preferatul meu. M-am reintors in bucatarie si am luat o tava, am pus platoul pe ea si doua pahare, am deschis vinul si apoi am luat tava in mana indreptandu-ma spre camera mea. Cand am ajuns acolo l-am vazut pe Jack ca se uita peste fotografiile mele, avea in amna o poza cu fratele meu.

- El e fratele meu, Christian. i-am spus in timp ce am lasat tava si sticla cu vin pe masa din camera.
- Hm, vin. mi-a spus lasand poza jos.
- Dragut. a continuat el.

Am ras, am turnat vin in ambele pahare. I-am intins unul lui Jack. Am gustat vinul la fel cum faceam intotdeauna, gustand bine savoarea. M-am indreptat spre pat dupa ce am 'furat' o buacata de cascaval. M-a asezat pe pat si curand mi s-a alaturat si Jack.

- Povesteste-mi despre viata ta. i-am spus curioasa.
- Ce anume ai vrea sa sti ? m-a intrebat
- Cine ai fost tu inainte sa devi vampir ? l-am intrebat uitandu-ma serioasa la el.
[Imagine: tumblr_ljy3o2Lf311qzf4bro1_500.gif]

Always keep the faith !



YunJae, YooSu, ChangSica, HunHan.



The pleasures of the mighty are the tears of the poor
A song will outlive all sermons in the memory
Always Keep The Faith
Deferto Neminem
Hope to the End













#28
yupiii....capitol nou :X....cat l-am asteptat...dar te inteleg denny, o patesc si eu cu mama :)):,
Asadar...dragut capitolul ...imi place felul de a fi a lui Crys, dar totusi, mi se pare ca a renuntat cam usor la razbunare. Jack de ce e asa de curios...are de gand sa duca el la capat "misiunea" ei :-? ? Ar fi dragut.
Mi-a placut faza aia...cu tatal- socru...uneori imi vine si mie sa-l omor pe-a meu :)):.
Am gasit si cateva greselute :
"Nu imi venea sa cred ca m-am culcat cu un vampir, dar totusi nu regret, adica e al dracu de bun, cine nu ar face-o ? Eram a dracu de obosita, tipul asta stia ce sa faca." -Cred ca suna mai bine daca in loc de "Eram a dracu de obosita[...] " puneai "Eram a naibii [...] " , ca sa nu fie repetitie, nu suna prea frumos :(.
"l-a intrebat"-l-am intrebat
"inaunteu"-inauntru
"l-am spus"- l-am pus
"amna"-mana
"buacata"-bucata
"sti "- stii

Asa...am terminat si cu greselutele...acum astept capitolul urmator:X...abia astept sa vad daca ii povesteste Jack despre viata lui ^^.

bye & kissu girls :*

#29
Thanks de coment ! :X
Lectură plăcută!

Capitolul 13

Propunerea ei de a locui cu ea era tentantă. Dar îmi călca în picioare orgoliu şi mândria. Un bărbat, ca mine de altfel, nu se putea înjosi într-atât încât să se mute în apartamentul prietenei sale. Şi mi-am amintit brusc de tipul cu care fusese înainte de mine. Cât de puţin însemnase pentru ea dacă îl înlocuia atât de uşor? Nu îmi păsa, pentru că mă atrăgea atât de tare încât eram gata să fac orice pentru ca ea să rămână cu mine. Alături de mine. Suna destul de bine, devenisem foarte posesiv.
Nu era ceva tocmai obişnuit, având în vedere că mă culcam cu o femeie şi o trimiteam la dracu. Era ceva uşor pentru mine. Mă culcam cu ea, devenea nefolositoare şi mergeam la alta, tot aşa şi tot aşa. Că femei erau destule.
Dar Crystal era unică. Şi ea era femeie, desigur. Dar nu era ca nimic din ce întâlnisem eu până acum.
Chiar şi eu am crezut că vorbesc serios cu propunerea de a merge la tatăl ei şi să o cer de nevastă. Pentru o clipă chiar nu m-a deranjat faptul că ar fi trebuit să renunţ la stadiul de burlac. Dar , cel mai probabil, eram ucis dacă îi ceream mâna. Adică, dacă tatăl ei era vânător. Şi unul de grad mare, iar eu „ pradă” aşa cum mă numise chiar roşcata, era clar de pe ce fronturi vorbeam. Şi era totuşi amuzant, mă băgasem într-o problemă destul de mare. Şi ceea ce o agrava era că nu vroiam să ies, având în vedere că eram cu superba şi inegalabila mea vânătoare. Neah, exageram. Deşi chiar începeam să cred că ceea ce simt pentru ea e ceva mai mult decât atracţie.
Am luat un pahar de vin ÅŸi am sorbit lichidul roÅŸiatic. Delicios.
- Cine ai fost tu înainte să devi vampir? M-a întrebat Crystal. Stăteam în pat, uitându-ne unul la altul. Am lăsat paharul de-o parte şi m-am uitat suspicios la ea.
- Vrei să ştii asta?
I-am întâlnit privirea aprobatoare şi am zâmbit ridicând din umeri. Nu era cine ştie ce de zis.
- Păi am devenit vampir când eram... Mic. Eram „ om ” înainte să devin vampir. Acum sunt jumate-jumate, după cum vezi. Aşa... Să vedem, eram un puşti, cred că aveam vreo zece... Mda, vreo zece ani când s-a întâmplat asta. Şi uite că am crescut aşa uşurel şi frumuşel, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Sfârşit.
Am început să râd realizând că , evident, nu e ceea ce ea vroia să afle. M-am apropiat de ea şi i-am prins firele de păr între degete, sărutându-i obrazul.
- Hai Jack, zi-mi!
Mi-am dat ochii peste cap, trecându-mi limba peste obrazul ei. Uşor, m-am depărtat şi am vorbit.
- Ok, deci aveam zece ani, nu ştiu sigur dacă asta era vârsta – pe bune, era în jurul acelor ani. Eram un copil obişnuit ...
Enervându-se, a început să ţipe. Zău, care e problema ei?
- Ce dracu Jack, zi mai bine că nu vrei să-mi povesteşti!
Am devenit serios. Despre ce vorbea? Încercând să îmi calmez nervii, mi-am lăsat muşchii să se contracte pentru a mă relaxa. Uşor, mi-am eliberat gândurile negative, închizând ochii am început să vorbesc.
- De ce să nu vreau? Tocmai asta fac, nu vezi?
Ochii săi străluceau, şi asta nu mă făcea să mă simt mai bine. Am ţâşnit din pat şi am privit-o şi eu furios.
- Da! Da, vezi Doamne ! Îmi zici că ai ajuns vampir la zece ani, şi ce copil normal arată aşa la vârsta aia?
Am început să râd atunci când i-am auzit vorbele. Despre asta era vorba? Mi-am lăsat privirea asupra corpului ei. Bulgii ăia îi veneau foarte bine, fiind foarte strânşi, un model atât de apetisant. Mi-ar fi plăcut să îi rup . Bluza albă îi venea perfect, având grijă să îi scoată în evidenţă trupul. Ah, da . Acei sâni pe care aş fi dorit să îi ating iar. Mi-am trecut limba peste buze şi am revenit la expresia amuzată.
- Ha? De ce râzi?
Continuând în aceleaşi hohote, am reuşit să îi explic.
- Adică... Adică tu crezi, tu crezi că o corcitură rămâne la vârsta la care e transformat?
Era clar, mai amuzant de atât nu cred că putea fi. Nu îmi puteam ascunde sentimentul puternic. Aceasta a venit spre mine şi m-a tras de păr, ceea ce m-a provocat să fiu atent. Pentru că era atât de aproape de mine şi o miroseam. Am strâns-o în braţele mele , după care am aruncat-o în pat. Mişcându-mă mai aproape, m-am aflat lângă ea într-o secundă.
- Scumpete, atunci când eşti transformat în vampir nu încetezi să mai exişti.
I-am luat una din mâini şi am dus-o spre inima mea.
- Bate, şi bate destul de rău. Şi nu ştiu cât de tare ai observat, dar şi pielea mea se încălzeşte. Nu e ca şi cum ar fi a naibii de rece non stop. Şi lumina nu mă deranjează atât de tare cum o face cu un sânge pur . Şi, ce exemple să îţi mai dau ? Aa, da!
M-am ridicat brusc şi am mers spre măsuţă , acolo unde pusese o tavă. Am găsit nişte măsline, şi mi-am permis să mănânc două.
I-am zâmbit.
- Dacă nu „ mă schimbam” de ce mai trebuia să mă hrănesc? Ok, cei ce s-au născut vampiri e clar că nu au nevoie de hrană, dar eu da . Aş muri dacă nu.
I-am urmărit expresia feţei . Câte puţine ştia despre mine, şi în fond.. Despre rasa mea. Am râs în sinea mea, era chiar ceva interesant.
- La dracu, serios?
Aşezându-mă înapoi în pat, am privit-o sfidător.
- Mda, aÅŸa e.
Chipul ei s-a luminat şi s-a schimbat într-unul pervers, cu un zâmbet caracteristic. A întrebat.
- Asta înseamnă că poţi să faci copii?
Am chicotit atunci când am auzit . Da, clar era nebună. Am luat-o de păr şi am sărutat-o.
- Vrei să-ncercăm?
Şi chiar aş fi vrut o partidă bună de sex. Cu Crystal aş fi vrut să fac asta mereu , nu m-ar fi deranjat să stăm în pat toată ziua. Dar nu, clar . Îmi doream şi altceva de la ea. Ca zâmbetul ăla, şi pumnii pe care mi-i mai da din când în când. Vorbele, să îi aud vocea superbă, să îi ascult isteriile. Să o văd mişcându-se. Şi nu cred că doar ea era nebună.
- Mai târziu. Mai zi-mi despre tine!
Cât entuziasm. Am oftat.
- Când eram om nu mâncam conopidă, dar după ce am devenit vampir a început să-mi placă.
Am pus cea mai serioasă expresie pe care o putea pune cineva în acea clipă şi i-am întâlnit surâsul. A trebuit să reacţionez şi eu la fel.
- Şi, altceva? Cum a fost după ce ai fost transformat? Adică, erai totuşi copil. Cum s-a comportat familia cu tine?
Priveam tavanul, stând întins şi gândindu-mă chiar eu la trecutul meu. Mi-am dat drumul la gură inconştient.
- Păi, a fost o reacţie obişnuită, ştii. M-au gonit de-acasă atunci când au realizat că îmi lingeam rănile. Dacă aveam doar zece ani făceam tot felu’ de prostii, şi mă loveam. Şi uau, ştii ce-mi plăcea să-mi beau propriul sânge? Sau pe al prietenilor de joacă. Lor nu prea le plăcea.
Am dat din umeri ÅŸi ea a chicotit.
- AÅŸa, ÅŸi?
Măcar pe ea o încânta povestea asta.
- Aşa... Păi s-a întâmplat când eram într-o tabără , sau aşa ceva. Ochii mi s-au schimbat în următorii doi ani, aşa că nu se vedea nicio diferenţă. Ziceai că-s acelaşi Jonathan dintotdeauna. Dar semnele au continuat să apară. Îmi plăceau colţii mei aşa că îi scoteam într-una şi-i arătam peste tot. Chiar mă distram. Ce m-a mai bătut tata într-o seară. Şi n-a durut, adică... Nu cât ar fi trebuit să o facă. Atunci au realizat : copilul ăsta nu mai e uman.
Faţa îi era oarecum serioasă, dar nu vroiam să analizez fiecare expresie aşa că m-am concentrat asupra tavanului, mai degrabă priveam în vid. Tonul meu era obişnuit, nu mă durea atât de tare să îmi amintesc de unele lucruri, însă altele erau date dracului.
- M-au izgonit de-acasă. Aveam doi fraţi şi o soră mai mică. Ea nu ştia ce se întâmpla, de fapt îi plăcea să-mi atingă colţii. Iar Arnold şi Mark au fost alături de mine, deşi pricepeau ( poate mai bine ca mine ) ce se întâmpla. Mama aproape că a făcut infarct, tata m-a expediat. Ah, cum m-a făcut atunci... Jigodie, parcă. Erau împotriva acestor creaturi dar nu-şi puteau ucide propriul copil. Mă rog, asta am crezut eu.
Mi-a venit în minte imaginea părintelui meu atunci când m-a gonit şi aş fi vrut să nu o fac. Era dureros, nu pentru că retrăiam durerea ci pentru că în acel moment îmi dorisem să sar la gâtul lui şi să îl ucid. Pentru că mă dădea afară şi eu îl iubisem, avusesem încredere în acel „ om” . Şi în mama mea, pe care o adorasem mai mult decât pe oricare altă fiinţă. Mă privea cu dispreţ, de parcă fusese vina mea că fusesem muşcat.
Eu nici nu ştiam ce se întâmplase. Dar ăsta era trecutul.
Tonul vocii lui Crystal era precaut, probabil nu ştia cum să mă abordeze în momente de genul acesta.
- Asta ai crezut? Ce vrei să zici?
Am dat iar din umeri. Uau, devenise o obişnuinţă.
- Păi, simplu. Mai târziu a venit un grup de oameni să mă ucidă. Şi era condus de William Forh, adică taică-meu. Mi-a părut rău să îi ucid pe toţi, mai degrabă aş fi vrut doar să mă joc. Dar nu aveam de gând să îi las să mă omoare. Aveam în jur de paisprezece ani atunci, aşa cred. Învăţasem să stau singur şi nu aveam de gând să dispar de pe planetă. Pe el nu l-am ucis. Nu, nu pentru că era tata ci pentru că aş fi regretat.
M-am uitat la ea.
- Ä‚h...
I-am acaparat buzele cu un sărut , înainte să poată continua ceea ce vrusese să zică. Mi-a scăpat o mână în bluza ei, găsindu-i sânii i-am masat uşor.
A oftat , iar eu mi-am lipit faţa de-a sa.
- Ce mai vrei să ştii?
Bună întrebare, presupun. A stat să se gândească. Am adăugat.
- Nu mă răneşte nimic pisi. Aşa că întreabă ce vrei, vrei să ştii ce grosime am?
Mi-a tras un pumn zdravăn în umăr şi eu am început să râd.
- Mă refeream la talie, ştii tu..
- EÅŸti puternic.
Mi-a zis părând serioasă. Am înţeles că se înţelegea la faptul că am putut să trec prin viaţă , aşa , omorând oameni de mic. Era chiar distractiv pe vremea aia, când se lua cineva de tine puteai să îi faci felul destul de uşor. Acum puteam să îmi şi câştig existenţa din cauza asta, ce atâta caz.
- Mda ştiu, vezi ce muşchi am? Şi asta fără să merg la sală.
S-a încruntat şi m-am ferit înainte să mă mai trezesc cu vreo altă lovitură.
- Se presupune că ar trebui să suferi când vorbeşti despre trecut.
Mi-a strigat, părând aproape un reproş.
- Şi ar trebui să îmi cer scuze că nu mă doare?
A lăsat capul în jos înroşindu-se puţin în obraji.
- Of, nu la asta mă refeream. Cine te-a transformat în vampir?
Am oftat, asta era cea mai urâtă întrebare pe care putea să o pună. Probabil se gândea cum naiba a putut un vampir să transforme un copil într-o asemenea creatură, aşa, de parcă era ceva normal. Ei bine, multă vreme şi eu m-am întrebat asta. Dar e doar o pierdere de vreme , răspunsuri nu există.
- Un sânge pur.
- Normal, că doar nu te transforma un vârcolac.
A râs dispreţuitor.
- Ei bine, nu ştiu. Adică, dacă ai aduce vampirul respectiv în această cameră l-aş recunoaşte. Nu ştiu dacă a fost o femeie sau un bărbat, pentru că nu am fost atent. La drept vorbind, nici nu prea am ştiut eu ce se întâmpla acolo. Pot presupune doar că îi era foarte sete, şi eu am fost singurul care era prin preajmă. S-a hrănit din minte, şi asta e tot. Putea să mă sece total de sânge ( asta însemna să mor ) dar a preferat să mă lase să trăiesc. Nu ştiu dacă intenţionat, sau pentru că nu avea experienţă. Sau eu mai ştiu? Chiar nu m-am documentat şi nu sunt interesat de acel , sau acea cineva care mi-a făcut asta.
Tăcea, aşa că m-am mai uitat odată spre ea.
- Gata cu întrebările în seara asta?
- Te-am obosit? Adăuga ea sarcastic.
- Hm, nu chiar. Dar tu ai avut destule curiozităţi, le am şi eu pe-ale mele.
Åži-a dat ochii peste cap .
- Doar un singur lucru.
I-am făcut cu ochiu, îndemnând-o să continue.
- Dacă ai fi avut de ales, ai fi vrut să te sece de sânge? Adică.. ştii tu, să mori ?
Am început să analizez situaţia, fiecare clipă petrecută până acum. Momentele în care fusesem dispreţuit, clipele în care fusesem batjocorit şi altele de genul acesta, contra celor în care am fost fericit şi satisfăcut. Da, şi clipa în care am sărutat-o prima dată pe Crys, oare de ce îmi venea imaginea asta în minte? Da, era mai mult decât atracţie fizică.
- Viaţa e frumoasă, n-aş fi vrut să dau colţul. Nu te-aş mai fi întâlnit şi acum ai fi fost cu cine ştie ce alt tip. Neah, nu mersi mă bucur că trăiesc.
Am muşcat-o de buză, fără să îmi folosesc colţii şi am tras-o aproape de pieptul meu.
- Rândul meu!
M-am aruncat peste ea şi am început să o pipăi. Trecându-mi limba peste gâtul ei, am zis.
Ce vârstă aveai când ai devenit vânător?

#30
Vreau de mult sa dau un comentariu la fic-ul vostru , dar nu am putut pentru ca ramasesem in urma cu capitolele , mai exact de la capitolul opt . Pai incepusem sa citesc dinaninte de a ma inregistra .
Pot sa spun ca este o poveste superba . O iubire dintre un vanator si vampir este pe atat de imposibila , pe atat de fascinata . Mi s-a parut foarte interesanta slabiciune pentru o anumita grupa de sange , nu cred ca am mai intalnit asa ceva . Intamplare din hotel a fost perfecta si totusi nu cred ca va fi asa usor pentru Crystal sa renunte sa fie vanator .

Poveste este una interesanta , mai ales pentru ca nu este una obisnuita . Si aveam aceeasi parere ca si Crystal , crezand ca vampiri raman la varsta la care au fost transformati .
Trista poveste lui Jack , dar acum urmeaza sa o aflam si pe a lui Crystal .
Oricum next-ul ...



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [ Harry Potter] - Love is magic...Magic is powerfull and power means boom : : :Theo: : : 4 4.659 17-02-2011, 06:23 PM
Ultimul răspuns: Syryus
  BOOM XD(old time) Aiumy 2 3.145 25-07-2010, 05:49 PM
Ultimul răspuns: Kent nanotek^^


Utilizatori care citesc acest subiect:
21 Vizitator(i)