GreÅŸeli ÅŸterse de iubire

[Yaoi Queen]

NUUUUUUUUUUUUUUUU!!! :yada: My Shirooo! TT^TT Myuu te demolez! Haide bei! Nu-i faceti asta lui Shiro al meu ca plang! :(( Doamne! Sper ca tipii aia sa nu-i mai faca si altceva lui Shiro ca turbez aici! Niiro, your love needs ya! What the f**k are ya doin'?! T^T God! Dor lasati-mi blondutzu in pace! TT-TT
De-i ramane vreo cicatrice pe fata lui aia frumoasa, crizez O.o
Sper sa le dea Niiro o lectie(Ingrozitor de dureroasa) la tipii asta! [-( ... Desigur dupa ce iese din inchisoarea aia nesuferita! >.<
Teh, ai face bine sa se intample ceva frumos in urmatoru capitol :)) daca nu pentru mine, atunci pentru Shiro T^T [Stiti ca nu merita sa sufere baiatu asta :-l!]
Onegai, genialele mele in ale scrisului ^:)^ vreau repede urmatoru capitol =^-^=

Shiro, hang on! *_*

~~FIRST!~~

[I hate maths.]

Ceee!!!:scary: Ce..ce...ce i-au facut??Nu se poate:(( De ce el???

Deci..Myuu esti...esti cruda!!!Bietul de el!E asa mic si firav si tu...adica tampitii aia il maltrateaza!Bietul catzel!!!!A fost credincios toata viata lui.Merita si el sa moara linistit, nu impuscat!Nu a avut cine sa il salveze...unde e SuperMan cand ai nevoie de el!
A, da...aia il maltrateaza si pe Shiro.Cred ca defapt isi doresc o moarte ingrozitoare...avand in vedere ce le va face Niiro cand va afla.Sunt curioasa ce semn ii va face ala lui Shiro pe fata...poate un N...da, da...stiu, eu in vremuri d-astea ma gandesc numai la prosti.Totusi incerc sa gandesc pozitiv..poate il va salva cineva pe blondin.Sa speram...altfel face Kaname mai urat ca Niiro.

So, cam atat.Greseli de tastare nu am vazut.Capitolul a fost interesant dar trist(R.I.P catzelule, o sa imi lipsesti T^T)Teh, sper sa vii repede cu nextul.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[nolazy]

Ma opresc sa las iar comm la ficul asta, dupa ce ultimul mi-a fost sters si mi-a creat atati nervi incat am jurat sa nu mai postez in viata mea.Si totusi iata-ma...doar nu puteam sa nu comentez la un capitol atat de ...tare *_*
Deci da!! Mi-a placut cum ai omorat cainele.Atat de diabolic.Desi urasc violenta asupra animalelor, scena a fost mult prea mf ca sa nu-mi placa (ah, ce sadica ma simt asta seara).
De viol nu prea stiu ce sa zic.Poate ca mi-e putin mila de personaj si de aceea nu reactionez ca la scena anterioara.Dar cand ma gandesc la ce-o sa le faca Niiro...he he he >:)
Ma intreb ce semne o sa-i ramana? Sau traume? Sechele? ceva, ceva acolo :)).Haaai ca nu se poate sa iasa perfect sanatos dintr-o astfel de..intamplare.In fine, poate am eu ceva, dar imi place sa-i vad cum sufera.Myuu nu stiu daca-ti mai amintesti (adica sigur nu), dar pe la primele capitole ti-am zis ca mi-ar placea sa se termine tragic :-".
Ohhhh, nu ma bagati in seama...berea e de vina :-j :))
Hai ca va las, Teh te astept cu bratele deschise >:D<
Succes fetelor :*

[Teh]

Mulţumim de comentarii şi aprecieri D: Scuze de întârziere D: am venit cu următorul capitol D: .
Lectură plăcută ! <3


[center]Capitolul 17.[/center]

- Bine, trebuie să plec.
- Încă ceva Anne.
M-am apropiat de ea şi i-am pus o mână în cap.
- Ai grijă de Shiro, bine ? Tati o să te răsplătească frumos de tot.
Am rânjit deşi aceasta îmi putea vedea expresia serioasă din spatele buzelor arcuite. A dat din cap.
- Ok, papi, altceva?
Se pregătea să iasă pe uşă .
- A , da. Vreau să-l scot pe Gresh d’aici. Am nevoie de ceva de la el după asta; aşa că fă actele . Iese odată cu mine. Mai aveam nevoie de încă o potaie de companie.
- Gresh?
M-a privit uimită şi am început să râd. Nu eram singurul care nu şi-l amintea pe idiot . Aşa că am adăugat.
- Grek, tipu’ de acum 4 ani.
- A, cel cu urechea ruptă. A început să râdă. Tati, ai făcut multe la viaţa ta, vrei să ţin minte totul? Oricum, se rezolvă repede. Doar că trebuie să mai stai vreo două săptămâni , dacă vrei să iasă totul perfect. Aş putea să te scot şi mâine, dar ar mai continua investigaţiile vreo câteva luni.
M-am gândit puţin.
- Nu, lasă. Să îmi ducă blondul mai mult dorul. Încă o dată, ai grijă de el.
Mi-a zâmbit.
- Ok. Am plecat.
M-am dus în celula mea, iar pe hol a apărut brunetul .
- NiÅŸte poker?
Am dat din cap şi Chiştoc s-a poziţionat în spatele meu. Când am fost în faţa camerei mele îngrozitor de frumoase, avea şi gratii, l-am văzut pe Grek.
- Niiro, pot să stau aici?
Am început să râd batjocoritor.
- Nu, cară-te. Te chem eu când am nevoie de tine. I-am aruncat o ţigară şi a fugit. Între timp, am decis să joc nişte cărţi cu poliţistul. Se vedea că avea antrenament, dar nu avea cum să mă bată. Aşa că am câştigat şapte din şapte jocuri. Păcat că nu jucasem pe bani, dar am observat că brunetul era cam falit.
- Prietene, când ies d’aici o s-o duci mai bine.
A dat din cap.
- Ştiam că mă pot baza pe tine, Niiro.
I-am făcut semn să plece din celulă şi m-am urcat în pat pentru a adormi. Gândul îmi era iar la blond şi la tot ce se întâmplase între noi. Ah, frate cât de mult îl iubeam. Nu ştiu cum se întâmplase ca tocmai el să apară în viaţa mea, tocmai pe el să îl ador atât . Dar nu îmi păsa şi nu doream să aflu, atâta vreme cât eram împreună. Aveam încredere în roşcată; ştiam că avea să aibă grijă de el. Chiar şi aşa, nu mă puteam „culca pe-o ureche ” . Trebuia să ies de aici şi să rezolv şi treburile de afară; destule nerezolvate. Nu vroiam să o târăsc pe fie-mea chiar şi în acele lucruri. Era o lume îngrozitor de vicioasă. Ok, diferenţa era că mie îmi oferea plăcere fiecare crimă şi victorie. Am adormit, înlăturând grijile şi imaginându-mi-l pe Shiro lângă mine.
Ah, păpuşel.

Ceva era în neregulă. Era o mulţime de zgomot în închisoare şi cineva îmi bătea în gratii. Deja se făcuse dimineaţă? Am deschis ochii enervat şi am sărit din pat, sau piatră, la cât de inconfortabil era.
- Ce dracu? Am ţipat cât să se audă în toată clădirea, dar am zărit-o pe Anne în spatele celulei disperată.
- Ce?
Şi nu am mai continuat. Am ieşit repede, văzându-l pe Chiştoc acolo.
- Eu ies, acum.
Nu am mai luat în seamă nimic, am luat-o pe Anne de mână şi am început să fug. Poliţistul a venit în urma noastră.
- Niiro, nu poţi ieşi acum. Asta înseamnă că evadezi, lasă-mă măcar să rezolv să ieşi în seara asta, dau nişte bani. . .
- Unde e Shiro, Anne?
A oftat, văzându-i iar chipul pierdut parcă în abis.
- A plecat la el în apartament aşa că am fost să îl caut. I-am găsit câinele mort, iar el nu mai era. Totuşi, „ răpitorii ” au avut grijă să lase un bilet.
I-am dat drumul la braţ, conştientizând că de fapt o răneam. Chipul meu era inexpresiv, cred. Dar eu turbam de furie şi disperare. Trebuia să îl găsesc, ce se întâmplase? Trebuia să ies de aici chiar acum şi să am grijă de el. Dacă păţise ceva, nici nu vreau să îmi imaginez... Îi ucid pe toţi. Am smuls biletul din mâna roşcatei şi l-am citit.
Ne mai ţii minte, Niiro, dragă?
Mda, suntem unii dintre tipii de care ţi-ai bătut joc. Dar uite că în viaţă, totul se plăteşte.
Să nu mai zic că nu l-ai scos pe şefu’ din închisoare. Poate acum, o să vezi că nu eşti singurul care poate să îşi bată joc.

PS : Jucăria ta e foarte sexi. O să i-o tragem şi noi, şi cine ştie? Poate îl găseşti mort într-o ghenă de gunoi, sau cu un semn drăguţ pe chip.

Am început să înjur. Ştiam acum cine erau tipii ăia; în trecut, când avusesem grijă de ei, nu ştiam concret că erau ceva mai „ mult ” dar nu îmi păsa. Am rupt hârtia şi am început să merg spre ieşire.
- Niiro, n-or să te lase să ieşi. A strigat Chiştoc la mine, dar deja nu îl mai auzeam. M-a apucat de trup şi am început să mă zbat pentru a ieşi. Ce dracu, mă? Trebuia să merg după blondul meu şi să îi fac pe cei ce îl răpiseră să plătească. Să îl salvez, să îl am iar aproape. Cine crede că poate să îmi stea în cale o amărâtă de închisoare? Nu ! Nu îmi pasă dacă am să putrezesc pentru restul vieţii aici doar din cauza asta, trebuia să merg să îl salvez.
- Dă-mi drumul, acum.
Au oftat amândoi şi mi-au aruncat o uniformă de poliţist.
- Te acoperim pentru câteva zile, Niiro. O să sun un prieten şi o să îi zic că trebuie să îţi ia locul în închisoare. Am grijă de formalităţi, îmbracă asta şi după pleacă.
Am zâmbit mulţumit, aruncând uniforma şi îmbrăcând rapid hainele.
Înainte să fug spre ieşire, Anne mi-a zis:
- Dacă i-au făcut ceva, loveşte-i şi pentru mine.
Chiştoc a adăugat.
- Ştii că trebuie să te întorci viu, altfel o să mor sărac lipit.
A zâmbit sarcastic, înţelegeam oricum ce vroia să zică prin acele cuvinte. Dar nu am mai stat să le mulţumesc. Am luat maşina lui, o rablă. Cum putea să trăiască cu ea? I-am mituit bine pe poliţiştii de la intrare şi toţi au zis că eram un camarad. Am accelerat şi m-am îndreptat spre apartamentul lui Shiro. Din păcate nu am găsit nimic acolo, decât o pată mare de sânge pe covor. Şi cât iubise blondul meu potaia aia, şi eu la rândul meu.. Mă gândeam că ar fi drăguţ să îl mai scot măcar o dată la plimbare. Anne îi luase deja trupul, rămânând doar sângele.
- Morţii lor de cretini. La dracu! Am înjurat şi am ieşit din casă, luându-mi maşina din parcare. Mda, asta era altceva în comparaţie cu autovehiculul vechi şi aproape de neutilizat al lui Chiştoc. M-am urcat la volan, scoţându-mi haina de poliţist. Era incomodă. Am rămas într-un maieu alb – care îşi cam pierduse culoarea, şi am plecat. Ştiam un loc unde ar putea să fie idioţii ăia, şi dacă nu erau acolo, puteam să caut peste tot. Nu aveam eu să îi las să îmi rănească puştiul. Orice, dar până la el. Nici nu mai vedeam cum conduceam, nu îmi mai păsa. Nu am mai oprit nici la semafor şi a fost cât pe ce să dau peste o femeie în vârstă, mă bucuram totuşi că nu o făcusem. Nu îmi plăcea să omor oameni nevinovaţi. Cum nu îmi plăcea ca nimeni să se ia de inocentul de Shiro. Ce căcat. Am tras repede pe dreapta; mă aflam în faţa unei clădiri părăsite. Am intrat şi nu se putea vedea nimic. Normal, că doar nu aveau să îl aducă aici. Cunoşteam prea bine locul. Am zărit însă doi băieţi cam în vârstă de 17 ani. Amărâţi, cred că erau cerşetori.
- Ce faceţi pentru nişte bani băieţi?
Încă turbam de nervi. Şi-au scos cuţitele şi le-am văzut feţele. Erau îmbrăcaţi în nişte zdrenţe şi aveau cicatrice pe trup. Unul dintre ei era brunet, cu ochii negrii, înalt şi uscat, iar celălalt era tot la fel de înalt, nu la fel de slab, şi chel, intra într-un contras interesant având ochii albaştrii.
- Orice dom’le.
- Atunci, hai odată.
Au zâmbit şi au venit în spatele meu. I-am băgat în maşină.
- Caut trei tipi, unul dintre ei are o cicatrice pe faţă în formă de „ N ” nu ştiu pe care obraz. L-aţi văzut?
Chelul s-a uitat la mine sarcastic, iar eu am scos o bacnotă pe care nu i-am dat-o însă.
- Uite ce e, dacă mă ajutaţi vă ajut şi eu. Am destui bani şi am eu grijă de voi.
Brunetul s-a uitat la mine.
- Strada ne-a învăţat multe dom’le..
- Ce mai aveţi de pierdut?
„ Nimic ! ” spuneau privirile lor. Am continuat să învârt volanul maşinii.
- Omu’ ăla mai era cu doi, au venit în clădirea asta acum două zile şi ne-au găsit acolo. Au vrut să ne dea afară dar nu i-am lăsat , am înţeles că aveau nevoie de locu’ ăla şi vroiau să ne plătească să ne cărăm. Dar ăla cu cicatricea a zis că : „Nu , oricum idiotul ăla cunoaşte locu’, mai bine mergem dincolo ” sau ceva de genu’. Ne-au ameninţat că dacă zicem ceva sântem arşi.
M-am uitat la chel, oprind maÅŸina.
- Băieţi , eu sunt Niiro. Şi „ ăia ” au luat ceva important de la mine, vreau să ştiu UNDE l-au dus?
Brunetul a zâmbit.
- Noi nu ştim cu exactitate, dar ar mai putea fi un singur loc asemănător cu ăsta în zonă care nu e „ locuit ” . Am rânjit şi eu.
- Aşa mai vii de acasă.
- Eu sunt Negru’ şi el e Chelu’ , aşa ni se zice.
M-am gândit o secundă cât am învârtit cheia .
- Nu, tu eşti Hilfe, iar chelul Biji. Sună mai bine, ce dracu de nume sunt alea?
Încă o dată, sarcastic m-am uitat la ei.
- ÃŽncotro deci?
Îmi plăceau ochii lor, pentru că mă priveau cu admiraţie şi respect, aşa şi trebuia. Se pare că urma să mai adopt încă doi copii.
- La depozitul de la intrare din oraş. La „ Mak’s ” . E părăsit de două luni deci nu a avut cine să se instaleze acolo încă. Sunt multe lucruri pe acolo, am auzit că or să se întoarcă patronii. În fine, acolo cred că ar putea fi.
Biji mi-a răspuns hotărât de această dată, iar eu am scos setul de pistoale dintr-o cutie, aveam destule în maşina aia.
- Ştiţi să folosiţi aşa ceva?
M-au privit întrebători.
- Eu da. Hilfe era singurul.
- Biji, tu rămâi la cuţite.
A dat afirmativ din cap , eu înţelegând că de fapt era specialist în aşa ceva. Mi-am luat şi eu puşca şi un pistol mai mic şi l-am băgat în buzunar. Deşi aveam de gând să îi bat cu mâinile goale, să îi omor şi ... Dar nu am mai continuat, ci doar am apăsat pe ambreiaj, gândindu-mă la Shiro. Aveam o poză cu el în maşină.
- El e?
M-a întrebat brunetul iar eu am chicotit.
- Mda, sunt gay.
Au început să râdă dar nu prea aveam chef de aşa ceva, aşa că m-am crispat şi ei au tăcut. Am oprit exact acolo unde au zis cei doi.
- Aici e?
- Da.
Am coborât din autovehicul şi am continuat să merg. Mă întrebam cum mi se vede chipul, cum îmi era aranjat părul? Dar ce contau aparenţele? Vroiam să îl văd odată pe blondul meu aşa că am mers şi am doborât uşa de la intrare, şi singura. În încăperea imensă era lumină, şi patru tipi. Uşa stătea pe jos, sub picioarele mele şi a noilor mei recruţi.
- Ia te uită, a venit şi salvatorul. Bărbatul cu cicatrice şi-a lins buzele. Ceilalţi doi purtau doar pantaloni pe ei şi înţelesesem că de abia se îmbrăcaseră. CE DRACU'? Ce îi făcuseră frumosului meu Shiro, ce? M-am enervat şi mai tare şi am mers spre cel ce mă sfida. L-am apucat de guler şi i-am tras un cap în mutră, după care l-am aruncat în perete. A scos un zgomot ciudat, prin care am înţeles că i s-a rupt un os sau două. M-am uitat fugitiv la ceilalţi doi, unul îl ţinea captiv pe Shiro şi celălalt mă privea batjocoritor. având aţintit un pistol asupra mea.
- Hilfe, acu’.
Acela nici nu a aşteptat să dau ordinul bine că a apăsat pe trăgaci, glonţ care a străpuns umărul drept al tipului. A mai „ aruncat ” un glonţ care, nu ştiam dacă aceia fusese direcţia, dar i-a ajuns în cap. A căzut jos şi nu mai respira.
Am mers spre cel care îl ţinea pe Shiro, începuse să tremure şi avea un cuţit pus în jurul gâtului său. Blondul era gol şi plin de sânge. Ce îi făcuseră? Inima mea se zbătea nebuneşte, adrenalina nu îmi dădea pace şi dorinţa de a-l ucide pe cel ce îl atinsese nu se mai putea opri. Biji a vrut să mă ajute dar l-am oprit.
- Cuminţî băieţi, de ăsta mă ocup eu. Un cretin căruia îi tremurau şi chiloţii pe timp cât eu îmi aruncam paşii în încăpere.
L-am luat de păr şi acesta a scăpat cuţitul.
- L-ai atins?
A dat afirmativ din cap probabil sperând că va scăpa cu doar o bătaie.
- Åži l-ai violat.
Nu era o întrebare.
- Toţi am făcut-o.
Nu mai avea nicio şansă de supravieţuire. A căzut din mâna mea, iar eu am rămas cu firele părului său printre degete. A încercat să fugă dar l-am prins de piciorul drept, l-am luat cu ambele mâini şi l-am aruncat în perete după care iar m-am apropiat de el. I-am dat un picior în gură, altul în testicule, altul în stomac, şi încă unul în mutră.
L-am ridicat după care i-am mai dat un pumn, am scos pistolul din buzunar şi i-am străpuns inima. A murit pe loc. L-am aruncat pe podea şi am zărit bărbatul cu cicatrice încercând să fugă. Nu avea nicio şansă, m-am dus lângă el foarte repede , l-am apucat de gât şi acesta a încercat să mă taie cu un guţit. A reuşit să îmi rupă maieul, dar nu a contat. Am început să îl strâng de gât până am văzut că de abia mai putea respira. I-am dat un cap în gură, după care l-am aruncat pe sol şi am început să îl lovesc cu picioarele. Dar evident, că nu era de-ajuns. Am scos pistolul şi l-am împuşcat în zona lui sensibilă, am tras trei gloanţe să ştiu eu – sigur – că nu va mai putea face nimic cu acel lucru şi i-am mai dat un picior în gură. Am scos telefonul din buzunar.
- La intrarea în oraş, la „ Mak’s ” . Am nevoie de ajutoare – fără poliţie şi ambulanţăm doar „ privat ” . Am închis după ce Anne mi-a dat un răspuns afirmativ şi m-am dus lângă blond. L-am privit, acum începuse să plângă şi era mai mult inconştient de ce se întâmplase. Sângera al dracului de tare şi ştiam că acea tăietură urma să îi lase un semn urât rău de tot.
- Iubirea mea, îmi pare atât de rău că a trebuit să treci prin aşa ceva. Dar sunt aici acum, sunt aici. A închis ochii şi eu l-am sărutat . Dar nu mai era conştient.
Am început să mă panichez luându-l în braţe. Am fugit la maşină urmat de cei doi băieţi, dar Anne deja sosise cu echipa mea de salvare. Fusese rapidă.
Îl aveam încă printre braţe pe blond şi îl priveam, sângele lui era acum şi în mâinile mele. Roşcata s-a aflat lângă mine într-o fracţiune de secundă şi l-am urcat într-un helicopter.
- Anne, ai tu grijă de ei doi, du-i acasă la mine. Vorbim după despre ce şi cum.
- Ok.
M-am urcat alături de Shiro până când l-am dus la spital – mă bucur că aveam un spital privat.
- Te iubesc puştiule. Aşa că te rog, nu mă părăsi.
I-am zis înainte să fie băgat într-o sală de operaţie dar el nu cred că mă auzea...

[Yaoi Queen]

*fuc*in' crazy girl mode* WAAAAAAAAH TT^TT Faceti-mil pe Shiro al meu bine sau va desfigureeeez!!:(( Bine ca macar a venit Niiro T^T dar nu-mi convine ca nu a venit mai devreme :-< Ce lume cruda! O.o de ce lui Shiro? el e un baiat bun, dragutz si furmos T^T nu era necesar sa i se intample ceva T^T me iz gonna cry 'cuz me loves that boy!
Plis girls, chiar si cu o cicatrice, nu ma intereseaza! dar s fie in regula! O.o nu-l vreau traumatizat pe viata (desi probabil nu cred ca s poate) Dar minunea pe nume Niiro poate sa schimbe mult, asadar i'm preying to Him :-" *To Niiro*:Sa nu-l lasi pe Shiro al meu *whatever, al tau* sa ramana traumatizat... mai bine il stiu traumatizat de TINE decat de altii (desi chiar tu esti trauma aia >.<)
Anyhow, pls girls, make my beauty to feel better T^T
P.S: V-am spus yo k tipii aceia vor fi morti =))trebuia sa-i lase pe toti fara mandrie ! >.< *to the dead ones*:Feel that pain, BASTARDS! [ii clar ca is pusa pe cearta d cand am venit din club =))] Shiro doesn't deserve that! Imi pare rau ca nu i-a lasat Niiro inca putin in viata ca sa sufere >:) Begging for being killed:X
Da, deci, Myuuuuu, my meany, sa stii ca astept continuarea :-"
*back to za crazy girl mode*

[myuu]

Capitolul 18

M-am trezit dintr-un coşmar îngrozitor în care se făcea că am fost răpit imediat după ce mi-am găsit câinele mort. Nu mai ştiam cum arătau tipii ăia la faţă, dar îmi amintesc foarte bine cum mă duseseră într-un depozit abandonat unde mă violaseră şi voiau probabil să mă şi omoare. Când am realizat că eram întins pe un pat asemeni celor de spital, mi-am dat seama că nu a fost un vis, ci a fost real. Tipii aia, răpirea, totul. Auzeam sunetul produs de aparatul la care eram conectat, singurul lucru care spărgea liniştea ca de gheaţă. Durerea ce îmi traversa corpul, parcă sfâşiindu-l, era aproape insuportabilă. Până şi capul îl simţeam atât de greu şi părea să stea să explodeze în orice moment.
Cum ajunsesem aici? Trebuia să fi murit până acum, cine mă salvase? Refuzam să-mi deschid ochii pentru a căuta un răspuns, îmi era mai bine aşa. Aveam o senzaţie ciudată, ca şi cum cineva mă veghea constant. Simţeam căldura unui trup, deşi era departe de mine. Niiro. Numele roşcatului mi-a apărut imediat în minte, făcându-mă să tresar din somnul ce mă cuprinsese. L-am văzut stând la capul patului şi privindu-mă intens cu acei ochi negri, pătrunzători. Expresia lui tristă îmi inspira milă, durere, dar, mai mult decât orice, acea convingere că trebuie neapărat să apere ceva anume. Eu eram acela? Lacrimile mi-au năvălit pe chip în timp ce-l priveam după atâta timp.
M-a strâns în braţe protectiv, spunându-mi cu o voce vizibil îndureretă:
- Shiro, iartă-mă, te iubesc, iartă-mă. Îmi zicea, apropiindu-mi capul de pieptul său atât de cald. Am promis să nu ţi se întâmple nimic şi acum...Ah, e numai vina nenorociţilor ălora, sper să ardă în cele mai întunecate colţuri ale iadului.
Aş fi vrut să-l calmez, să-i spun că sunt bine, că simplul fapt că e lângă mine îmi alină suferinţa, dar nu puteam. Nu aveam suficientă forţă ca să-i vorbesc, în schimb m-am folosit de mâna ce nu era împachetată în ghips pentru a-i aduce chipul cât mai aproape de al meu. Am închis ochii, iar el şi-a dat imediat seama că aşteptam un sărut. Mi-a cuprins buzele atât de suav, încât, pentru o secundă, eu însumi m-am crezut o figurină firavă, făcută din sticlă.
După câteva minute în care ne-am revenit amândoi, iar eu am fost capabil să port o conversaţie, Niiro s-a ridicat, continuând însă să-mi ţină mâna într-a sa.
- Mi-a fost atât de dor de tine, puştiule. Nu o să te mai las niciodată singur.
- Şi cu procesul cum rămâne? Am întrebat forţându-mă să mă ridic de pe pat, dar nu am reuşit din cauza rănilor încă nevindecate.
- Nu încerca să te mişti prea mult, nu te-ai refăcut complet. Nu ai decât osul antebraţului rupt din fericire, în rest doar nişte vânătăi...şi o tăietură pe coapsă. A spus oftând. Părea că pe el l-ar fi durut şi nu invers. Procesul nu mă mai interesează, Shiro, dacă Anne poate să facă ceva şi fără prezenţa mea, e perfect, dacă nu, prefer să fug de poliţie toată viaţa. Nu te voi mai lăsa singur.
Tocmai atunci o văd pe Anne apărând pe uşa camerei îmbrăcată într-o rochie roşie, scurtă, cu un decolteu care-i punea în evidenţă formele generoase. Avea în picioarele subţiri nişte cizme albe, înalte, ce se închideau cu şireturi şi care-i veneau la fel de bine. Atunci mi-am dat seama că, dacă nu l-aş fi cunoscut pe Niiro, chiar m-ar fi atras fata asta. Vreau să spun, arăta atât de bine, însă acum nu mă interesa decât ca potenţială rivală.
- Niiro, trebuie să te ducem înapoi la închisoare chiar acum. După-amiază va avea loc procesul în sfârşit.
- Nici nu se pune problema să plec, nu la starea în care a ajuns Shiro...şi doar din vina mea.
- Nu vreau să aud aşa ceva, ai înnebunit? Voi avea eu grijă de Shiro, tu trebuie să te asiguri că nu vei trăi toată viaţa ca un criminal periculos, vânat de poliţie, ai înţeles?
- Serios? Vei avea grijă aşa cum ai făcut-o şi până acum, adică mai deloc. Nu-mi pasă, eu nu plec de aici.
După schimbul asta de replici, Anne a ieşit furioasă pe uşă, bombănind ceva ce nu am putut auzi. Ar fi trebuit să-l conving să se ducă, dar nu puteam. Mă simţeam atât de bine lângă el, nu voiam să mai plece vreodată. Ce prost eram...şi egoist.
- Niiro...nu vreau să-ţi fac probleme. Te rog...de dragul meu, fă cum spune Anne.
- Puştoica asta e suficient de deşteaptă să se descurce fără mine, ai puţină încredere. Şi, în plus, trebuie să ne pregătim de Crăciun, nu?
Crăciunul? Uitasem complet. Acum îmi dau seama de ce se îmbrăcase roşcata în culorile acelea, încerca să imite imaginea unei Crăciuniţe, desigur într-un mod subtil şi elegant. Ah...şi eu aveam să petrec în patul de spital, iar Niiro în închisoare, halal spirit de sărbătoare.
Până să termin să mă compătimesc singur, Niiro îmi întinsese o casetă roşie de catifea. Mi-a zâmbit dulce, apoi a spus:
- Închide ochii şi întinde mâna!
M-am strâmbat puţin pentru ca nu-mi plăcea ideea de a nu ştii despre ce era vorba. Am întins mâna nesigur, sperând să nu-mi dea ceva mult prea ciudat. Îmi aduceam aminte de propunerea aceea stupida „Nu vrei să fii soţia mea?” şi speram să nu mă trezesc cu un inel pentru că ar fi fost prea penibil. Plus că nu eram genul care să poarte aşa ceva. Am simţit cum ceva îmi atârnă la mână şi am deschis ochii prea curios.
Era o brăţară de argint, cu un model din zale, la care atârna o plăcuţă pe care era inscripţionat „Niiro” pe una din feţe, iar pe cealaltă „Watashi tachi wa naru issho ni eien ni” cu nişte litere micuţe, frumos ordonate şi parcă făcute de mână cu peniţa stiloului. După ce am admirat-o suficient, m-am uitat la Niiro care şi-a ridicat încheietura pentru a vedea aceeaşi brăţară, dar cu numele meu pe ea.
Eram atât de emoţionant că simţeam că mă sufoc. Cuvintele mi-au îngheţat pe buze, bătăile inimii accelerându-se ca într-o centrifugă.
- „Totdeauna”...asta înseamnă mult timp...Am rostit în cele din urmă cu voce tare.
- Întocmai, mi-a răspuns imediat sărutându-mi încheietura mâinii la care aveam brăţara ataşată.
În curând am adormit cu capul înspre fereastra pe care se vedea peisajul de afară. Arăta exact ca într-un basm clasic în care totul e infailibil şi neatins. Niiro a stat lângă mine şi m-a ţinut de mână în tot acest timp.

Când m-am trezit pentru a doua oară în aceeaşi zi, era deja seară, sau cel puţin, după întunericul de afară, aşa trebuia să fie. Am auzit două voci care vorbeau pe hol. Păreau atât de îndepărtate, dar le recunoşteam uşor, cel puţin pe cea a roşcatului care era inconfundabilă.
- Abia ce ai scăpat de proces şi deja vrei să pleci din ţară? Nu crezi că vor intra la bănuieli?
- Anne, mă descurc. Apreciez că-ţi faci griji, dar vreau să-l duc pe Shiro departe de locul ăsta. Încep să cred că ne aduce ghinion.
- Bine, papi, văd că nu te pot convinge, atunci Crăciun fericit! FroheWeihnachten!
- Asta ce vrea să fie?
- Acelaşi lucru, în germană. Măcar atât să sti şi tu, dacă tot mergi in Berlin.
- Devi mai deşteaptă pe zi ce trece, semeni cu tac-tu. A încheiat Niiro, apoi şi-au luat rămas bun şi a intrat în camera mea.
Nu avea niciun bagaj cu el în care să fie hainele noastre pentru aşa-zisa vacantă. Chiar urma să plecăm în Berlin la starea în care eram? Ce pierdere. Măcar voi vizita un spital nemţesc. Dar Niiro nu avea aceeaşi idei despre călătoria noastră, ci începuse să-mi povestească despre un hotel foarte scump (am dedus eu) la care închiriase un apartament.
Văzând că nu prea îl ascultam, fiind cu gândul în alta parte, m-a luat în braţe purtându-mă până afară din camera de spital.
- Niiro, lasă-mă jos! E jenant! Niiro... Îi spuneam agitându-mă, evident fără folos.
-Nu-mi las prinţesa jos până când nu ajungem la maşină, iar dacă nu taci îţi închid eu gura. Mi-a spus făcându-mi cu ochiul şi am înţeles în ce fel voia el să mă facă să tac.

Drumul către aeroport a fost destul de greu având în vedere toată zăpada care făcea traficul insuportabil. Când am ajuns la casa de bilete, Niiro înca mă ţinea în braţe aşa că nu a putut să le cumpere el, ci Anne s-a ocupat de asta fiindcă venise cu noi. Mă simţeam atât de inconfortabil, încât aş fi vrut să dispar cu totul. Puteam să-mi dau seama că toată lumea se uita la noi, atât de stânjenitor.
- Puştiule, sunt geloşi, de aia se holbează aşa. Nu-i lua în seama!
Şi cred că avea dreptate, într-un fel...Vreau să spun, cine s-ar gândi la o vacanţă după ce a scăpat din închisoare, iar iubitul lui aproape a fost omorât? (M-am înroşit la faţă când m-am numit singur astfel. Părea ciudat, deşi asta eram pentru el.) Avea dreptate însă, de ce îmi păsa de ceilalţi? Acum eram din nou împreună, era tot ce conta.
Niiro, chiar te iubesc! Însă mi-e frică să ţi-o spun pentru că ar suna ca şi cum ne-am lua rămas bun. „Împreună pentru totdeauna...” „Totdeauna” înseamna prea mult timp ca să fim siguri de ceva anume...

________________________
„Watashi tachi wa naru issho ni eien ni” - "Vom fi împreună pentru totdeauna"

[Yaoi Queen]

Awwwww:x ce bine ca Shiro al meu e in regula :3 Sper sa fie si mai in regula in curand >.<
Abia astept sa fie impreuna asa cum trebuie...fara alte probleme si alte chestii care ii impiedica :-l
Mi-a placut faza cu bratara :X Shiro e atat de draguuut :3 iar Niiro atat de grijului 8->
Deci fetele mele, astept continuarea :X (Mommy, hurry up :3) as citi ficu asta non-stop :zuppy03:
Uhhh me wants yaoi between these 2 =P~!

Edit: ME FIRST!!

[I hate maths.]

Asta e...e...e incredibil!Niiro e asa romantic in felul lui:chuu:

Ma bucur ca blondul nu a patit nimic.Stiam eu ca Niiro nu il va lasa balta cand va auzi ca i s-a intamplat ceva:) Inafara unor amintiri neplacute din toate punctele de vedere, Shiro a scapat doar cu un os rupt si niste vanatai.Asta e bine.
Cat despre bratari, roscatul s-a intrecut pe sine cu chestia asta.
"Vom fi împreună pentru totdeauna"=>Oare?Chiar asa usor crezi ca scapati?Dezamagire totala, va pregateste voua soarta si altceva=)) Nu sunt sadica, dar asta e viata:-" Cum spunea si blondinul:

„Împreună pentru totdeauna...” „Totdeauna” înseamna prea mult timp ca să fim siguri de ceva anume...

Pleaca tocmai la Berlin?Hmmm....pentru o clipa m-am gandit ca de ce tocmai acolo, dar ma rog.Detalii.

Capitolul a fost magnific.Sper ca Teh sa vine repede cu nextul.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[Yaku-chin]

Hey :X Doamne ce suber capitolul...dar totusi fetelor sunteti curde rau de tot, sincer, sa mor eu daca credeam ca ma asa prietene sadice( dar la ce sa ma astept de la myuu si teh? sadicele numaru 1 din lume, dar eu tot va iubesc....asa rele cum sunteti)
Oricum sper sa aibe si ei timp frumos si linistit( linistit echivalent cu actiune XXX)
:D
Sper sa scrie curand fetelor, spor la scris
Kissu si bye bye:*

[Teh]

Hola! Mulţumim tuturor de aprecieri şi de faptul că citiţi povestea. Sper să vă placă în continuare.
Uite că nu sunt chiar atât de rea =]] le-am dat şi momente happy.

Lectură plăcută! :x

Capitolul 19

- Am ajuns iubire.
L-am aşezat pe Shiro în patul dublu. Am privit puţin camera, era ok. Foarte spaţioasă , compusă doar din culori calde. M-am aşezat lângă blond şi l-am privit. Îmi fusese dor de el, şi încă cum. Avea încă o mână în ghips, dar am zis să o ignor şi să mă concentrez asupra altor părţi.
Ochii lui albaştri mă priveau intens, i-am atins faţa. Era atât de cald. Trupurile noastre erau apropiate, iar eu l-am sărutat cu grija. Limba lui a început să se joace prin gura mea, ceea ce însemna că nu eram singurul care avea chef de joacă. Era totuşi rănit.
M-am adâncit şi mai tare în pat, stând întins şi l-am luat uşor pe Shiro peste mine. M-am uimit singur de grija cu care l-am tras asupra mea.
Se înroşise şi îmi zâmbea atât de dulce, mă înnebunea blondul ăsta. Mâinile mele i-au prins faţa, trăgând-o spre buze. L-am mai sărutat odată dar nu cu atâta grijă. Era greu să menţii un control atunci când cineva arăta atât de sexi. Şi asta cu bandaje cu tot.
A gemut ceva şi nu am putut să deduc dacă era din cauza durerii sau din cauza mea. I-am lins buzele şi acesta a tresărit.
- Mai ţii minte?
I-am zis zâmbind pervers. I-am deschis hainele, era destul de cald în apartament cât să stai şi dezbrăcat. Odată ce l-am descotorosit de bluză , i-am analizat bandajele. Am înjurat în gând nenorociţii ăia şi mi-am concentrat iar atenţia asupra poliţistului. Sau , asta fusese odată.
- Ce?
Mi-a răspuns pe un ton calm. Hm, adorabil. L-am mai sărutat odată neputând rezista tentanţiei. Cred că ceva nu era în regulă cu mine, iar. Pentru că inima mea bătea a dracu şi mai tare când îl atingeam. Corpul meu o lua razna, nemaiputând să se controleze la contact cu pielea lui. Băiatul ăsta mă făcea să îmi pierd minţile . Şi la propriu şi la figurat. Am încercat să îmi înfund tentaţia de a-i da pantalonii jos şi a-i face ceva. Deşi nu eram mulţumit de acest fapt, în starea în care era nu ştiu dacă ar fi putut face dragoste cu mine. În plus, ar trebui să adaug faptul că nu ştiu cum aş rezista unui refuz.
Limbile noastre încă se atingeau, formând acelaşi joc exotic pe care îl cunoşteam . Acelaşi cu cel care îmi lipsise atât de mult. În închisoare, în timpul în care el a stat la spital. Şi ce zic eu? Chiar şi înainte să îl fi cunoscut. Îmi amintesc şi acum acel moment, şi încerc să retrăiesc gândurile, şi poate sentimentele de atunci, dar nu se compară cu ceea ce am azi.
Deşi, recunosc, l-am dorit din prima clipă.
- Cum ne-am cunoscut.
Am adăugat când buzele noastre s-au dezlipit. Devenise chiar mai roşu ca înainte. Am început să râd acesta mişcându-se uşor peste trupul meu. Ce îmi făcea! Să nu mai menţionez faptul că unul dintre picioarele sale se afla direct peste organul cel mai important al unui bărbat. Şi se mai şi mişca pe deasupra, de parcă excitaţia nu era destul de mare doar la simplul fapt că eram în aceaşi încăpere. Mi-am simţit iar pielea tremurând şi am dat verdictul : înnebunisem , din cauza lui Shiro şi pentru el.
- Ah.
Am scos aproape inconştient când s-a mai mişcat odată peste mine. Nu ştiam dacă o face intenţionat sau pur şi simplu nu îşi găsea un loc dar eu nu mai puteam. Mi-am ridicat faţa spre el şi i-am lins gâtul. Deşi asta a durat doar câteva secunde, mi s-au părut minute, luni , ani, vieţi... Pentru că era iar cu mine, în patul meu, peste mine mai clar şi evident eram împreună. A chicotit la auzul sunetelor scoase de mine şi am decis să îl ignor. Oricum tot el era cel care se înroşea. Atât de adorabil băiatul ăsta, îmi vine să-l mănânc cu totul. Dacă nu ar fi fost bandajat şi într-o stare atât de proastă, până acum era gătit şi mâncat. Iami, doar la gândul ăsta mi se face gura apă.
- Da. Mai ţin minte. Pe vremea aia nu credeam că o să se întâmple aşa . Să nu mai zic că m-ai minţit îngrozitor.
A strâmbat din nas şi a lăsat un oftat vizibil să-i scape. Mda, probabil se gândea la fosta lui slujbă – nostalgia cuprinzându-l. Şi poate se gândea şi la minciunica pe care i-o povestisem eu ca să mă primească în casa lui. Am stat să mă gândesc mai multe minute dar nu mi-am amintit prea bine despre ce fusese vorba. A oftat iar.
- Ştii tu, ai fost dat afară din casă de nevastă-ta.
A adăugat dându-şi ochii peste cap. Era frumos şi când făcea un gest din acesta, pueril. Băiete, nu ştiu ce mi-ai făcut dar e clar – întreg nu mai sunt. Poate doar pentru tine. Mi-am amintit vag minciuna pe care o scosesem. Fusese destul de bună, sau era Shiro pur şi simplu prea încrezător.
- Pentru un poliţist erai destul de naiv.
A râs, deşi ştiam că nu era chiar râsul său. Probabil îi era , într-ul fel ciudat, dor de viaţa de dinainte.
- Ţi-e dor, puştiule?
L-am întrebat fără să-mi pot opri curiozitatea. Şi oricum, eram doar noi.
- De ce?
Probabil încerca să se scape şi să nu îmi dea un răspuns; ăsta e blondul pe care îl cunosc eu. Asta m-a făcut să chicotesc sincer.
- Nu mai contează. Ştii ce?
A dat din umeri apropiindu-şi faţa de a mea. I-am lins buzele printr-o mişcare uşoară şi a tresărit. După asta l-am sărutat, având grijă să gust fiecare părticică a gurii sale. Mâinile mele stăteau calme în jurul său, pentru a nu-l lovi, în timp ce acesta se aşezase foarte confortabil peste mine. Şi-a mişcat iar piciorul aflat pe organul meu. Şi a făcut această mişcare de trei ori, repetată . Nu ştiam ce să mai cred, o făcea din greşeală? Pervers mic. L-am sărutat încontinuu , pentru că inima şi trupul meu o luaseră razna. Îi simţeam şi lui ticăitul venit din cutia toracică, şi asta mă înnebunea şi mai tare.
- Ce ?
A întrebat când i-am dat drumul din sărut. Ce buze roşiatice avea.
- Că te iubesc. Asta.
Am accentuat fiecare literă, trăgându-l şi mai aproape de mine. Asta l-a făcut să îşi frece iar unul din membrele inferioare peste bărbăţia mea. Nu m-am putut abţine cu totul aşa că l-am întors, aşezându-mă peste el. Am făcut asta printr-o mişcare destul de uşoară cât să nu îl lovesc. Trupurile noastre erau iar lipite.
- Te doare?
Mă refeream evident la rănile sale.
- Puţin.
A răspuns sincer şi am luat o distanţă mai mare, fără să îi turtesc abdomenul. Mi-am strecurat o mână în pantalonii săi şi iar s-a înroşit, gemând de această dată. Clar că trebuia să fac măcar atât pentru a mă satisface. I-am lins sfârcurile, pentru că nu erau acoperite de bandaje – mulţumesc Doamne. Le-am supt pe fiecare în parte, timp în care o mână a fost poziţionată în părul meu. Aceea care nu era în gips.
- Åži eu te..ah.
A scos printre buze şi a tăcut.
- Şşş..
I-am zis strecurându-mi limba în gura sa şi lăsând mâna să îi maseze zona intimă.
- Ştiu. Am spus indiferent. Pentru că într-adevăr îi cunoşteam sentimentele.
I-au dat uşor lacrimile şi am sărit ca ars de pe acesta. L-am privit speriat. Îl lovisem? M-am calmat cu greu şi am fost al dracului de surprins că am reacţionat atât de rău.
- Te-am rănit?
L-am întrebat rapid , foarte îngrijorat şi m-am aşezat lângă el în pat , strângându-l uşor în braţe.
- Nu ... Dar.. Totul este atât de frumos... Sunt foarte fericit.
I-am şters lacrimile sărutându-i lent obrajii şi trecându-mi limba peste locurile odată umede din cauza lichidului amărui.
- Hai puştiule, înveseleşte-te şi fără plâns. E Crăciunul, ai uitat? Avem un brad de împodobit.
Am zâmbit larg încercând să îmi calmez ceea ce aveam în pantaloni şi l-am ridicat uşor din pat, ajutându-l să se îmbrace. Era tot roşu la faţă. L-am luat în braţe şi l-am dus până în camera de zis. Apartamentul închiriat era destul de mare şi drăguţ. Un brad imens ne aştepta acolo, avusesem grijă de toate. M-am uitat după blobuleţe şi beteală, văzându-le le-am adus acolo.
Cu ajutorul său am început să împodobim. Eram şi eu fericit văzându-l că zâmbeşte sincer , că este cu mine şi că totul este atât de fain. Parcă ireal, pentru o secundă am crezut că sunt mort şi am ajuns în Paradis. M-am trezit la realitate când am realizat că nu o să fiu primit în Rai.
Bradul arăta mişto atunci când am terminat să–l „ dichisim” iar Shiro îmi zâmbea larg. Deşi se mişca greu, eram eu acolo să îl ajut.
- Ador Crăciunul! A spus foarte vioi. Stăteam pe canapea şi aprinsesem televizorul . Era un film despre Crăciun.
Adevărul era că nu ştiam cât de mult îi plăcea această sărbătoare. Eu nu obişnuisem niciodată să o sărbătoresc. Decât pe vremea când trăia mama. Cred că eram singurul tip de pe piaţa neagră care lucra pe „ brânci” în zilele de sărbătoare. Acum că îl aveam pe Shiro simţeam în special nevoia de a sta cu el, mai ales în zile ca aceasta.
- E fain. Am adăugat să nu par chiar atât de debranşat de situaţe şi m-am tras mai lângă el. Stăteam îmbrăţişaţi, şi ştiam că afară se lăsase seara.
- Niiro.. Ä‚h..
Mi-am dat ochii peste cap dându-i un mic sărut.
- Da puiule?
A chicotit.
- Ce o să facem de acum înainte?
Era o întrebare bună. Ne luăm o casă – unde vrei tu, eu o să întemeiez o afacere legală, ca să mă scot pentru cele ilegale. Şi o să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi . Am râs în sinea mea, deci mai bine nu îi dădeam răspunsul ăsta.
- Ce-ar fi să vorbim asta după Crăciun? Am sugerat cu un aer neutru. A dat din cap zâmbindu-mi.

Când m-am trezit dimineaţă m-am simţit foarte bine! Poate şi pentru că în stânga mea se afla tolănit blondul .
- Neaţa frumuseţe.
I-am şoptit la ureche dar părea că doarme dus. Am profitat de ocazie şi am făcut un duş, m-am îmbrăcat, i-am lăsat un mesaj pe noptiera de lângă pat şi am ieşit afară. Trebuia să merg să iau nişte cadouri. Nu am stat mult în jurul magazinelor – pentru că nu îmi plăcea şi pentru că am găsit rapid lucruri numai bune de cumpărat. Am luat ceva şi pentru Anne, Hilfe şi Biji. Acum aveam 3 copii. Am râs în sinea mea, gândindu-mă că am devenit un om de bine-faceri. Nu îmi aminteam de partea asta „ nobilă” a mea.
Când am ajuns în apartament se auzeau pe fundal colinde şi mirosea atât de bine. Mâncare şi prăjituri şi... Ce dracu se întâmpla?
Am lăsat cadourile în hol şi m-am uitat la ceas. Întârziasem mai mult decât fusese nevoie. Am auzit râsul gingaş al lui Shiro şi am fugit spre sufragerie. Acolo stătea în canapea cu Anne la bârfă, cafea şi prăjituri şi... Ce naiba căuta ea aici?
- Ce se întâmplă?
Am zis uşor iritat de prezenţa ei. Shiro mi-a zâmbit şi eu am bufnit.
- Ce cauţi aici?
A chicotit făcându-i lui Shiro cu ochiul.
- Papi, nu ştii că asta nu se face? Să îţi laşi copii singuri acasă de Crăciun?!
Iubiţelul meu deja începuse să râdă. Mă bucuram că era atât de fericit, chiar şi cu prezenţa lor aici. Anne s-a ridicat să meargă spre bucătărie şi eu m-am dus lângă blond.
- Vrei să o fac să plece? Am întrebat îngrijorat. M-a uimit reacţia lui.
- Adică să „ îi” . Dar nu vreau.. Pentru că , aşa cum a zis şi ea , Crăciunul se sărbătoreşte în familie.
Uitasem de mult asta. Mi-am rotit ochii şi l-am sărutat scurt.
- Cum adică să „ îi”? Am adăugat.
A chicotit arătând cu degetul spre doi băieţi care se certau „ cine să pună steaua în vârful bradului ” ( chiar uitasem de detaliul ăla ) . Am zâmbit şi eu la îndemnul lui Shiro.
- Bine, doar de data asta.
Mi-am dat acordul scurt iar Shiro m-a îmbrăţişat. Ciudat să facă el un asemenea gest în public. Nu conta, l-am sărutat prelung şi ceilalţi şi-au văzut de-ale lor.
Crăciunul ăsta era cu siguranţă cel mai bun. Pentru că eram cu băiatul ăsta, tipul care îmi sucise minţile.
Cum reuşise? Asta mă întreb şi eu în fiecare noapte.