Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Hallucination [+16]

#1
Note/ As dori sa se stie ca nu am mai scris de doi ani de zile asa ca imi cer scuze pentru eventualele greseli pe care le-am facut [ atat gramaticale cat si de exprimare s.a.m.d ]. Daca vedeti anuntati-ma.

Description/ Povestea este bazata total pe one shot-ul facut de Teh " Oamenii spun că e " grav " , dar asta e din interior - Jurnal ". Cel mai bine va recomand sa il cititi pentru a stii de unde porneste aceasta ideie. Am modificat unele lucruri, intamplarile se vor petrece in cea mai mare parte a povestii intr-un institut. Este o lucrare care N U doreste sa puna in evidenta nebunia, ci personalitatea puternica a femeilor, sau cel putin asta voi incerca sa fac. Nu este un singur personaj principal!

Warning/ Pe parcurs, cu cat imi intru mai repede in mana cu atat mai bine, va contine violenta, limbaj agresiv si poate descrierea unor scene sexuale. Tot la aceasta categorie intra si confuzia, pentru ca daca aveti sa cititi nu veti intelege mare lucru dintr-un prim capitol.
Warning / 16 + !

Dedication / Aceasta poveste este dedicata ei, lui Teh pentru faptul ca este o persoana cu care ma bucur ca pot discuta si cu care am reusit sa ma imprietenesc, cause she`s awesome and she deserve it! Sper sa iti placa. Hugs and kisses!

Hallucination

Prolog


24 Martie 1998
Tavistock Institute London


Jane

Era prea rece. Suprafaţa pe care stătea întinsă era asemenea gheţii. Poate prea rece pentru trupul ei de copilă. Frigul îi intra în carnea învineţită ce acoperea scheletul; oase atât de fragile care trosneau la fiecare mişcare de parcă nu ar fi fost fixate îndeajuns de bine se întindeau asemenea unei pânze de păianjen prin toată materia cărnoasă, îmbălsămată de sange. Îşi mişcă mâna; renunţă la fel de repede, durerea care se resimţea în braţul stâng era prea mare pentru a putea fi acceptată. Ochii ei nu destingeau absolut nimic chiar dacă pleopele erau deschise iar irişii priveau drept în faţă lumina puternică emanată de neon. Era alb sau negru? Nu putea distinge non-culorile iar creierul încetase să mai judece. Memoria părea a fi ştearsă aşa cum un profesor curaţă o tabla unde se înghesuiesc sute de cifre, fiecare pentru a domina tot mai mult spaţiu. Dar spaţiul din capul ei este gol...

O bataie… şi încă una. Apoi alta mai puternică şi alta şi mai puternică. Buzele i se întredeschiseră iar pe lângă ele se prelinseră două şiruri de salivă care îi murdăriră faţa pictată în pudră albă. Inima îi batea tot mai tare. Nu murise?
- A înviat mortu`! se auzi de undeva de lângă ea o voce stridentă a unei femei in jur de 27 de ani care începu să râdă.
O auzi clar. Dar nu putea să-şi amintească de unde o ştia. Râsul care îi răsuna în ureche şi îi spărgea timpanele era diferit de cel pe care îl ştia tânăra victimă. Nu era unul care să redea fericirea… dar nici unul sadic, diabolic. Nu, era… altceva. Dar ce anume? Simţea în timbrul vocii auzite o frică puternică, atât de puternică încât o cutremura şi pe ea.
- Nu cred că este moartă.
Durerea de cap o luă de îndată ce în jurul său se auziră o sumedenie de sunete. Discutau, dar în ce limbă şi ce anume? Totuşi… Totul devenea tot mai clar; ochii începură să resimtă durerea provocată de lumina neonului iar braţul stâng începea să se mişte din loc. Strânse din pumn; tot ce dorea era linişte… Dar ecourilor lor încă îi mai erau întipărite în minte.

“ Linişte… linişte… vreau linişte! “

Până nu mai putu. Cuvintele i se roteau în minte asemenea unei morişti şi nu înceteau. Le vedea, le simţea şi le auzea, tot mai tare, tot mai intens. Prindeau contur în lumea imaginară a nefericitei, o lume undeva între realitate şi irealitate, la graniţa dintre cele două. Iadul. Era conştientă sau inconştientă?
- Şi dacă ai omorât-o? Nenorocitule, blestemat să...
- Taci! strigă tânărul la ea.
Totul se dărâmă foarte curând, gardurile făcute de ea picară, acum nu o mai putea apăra nimeni. Îşi luă aer în piep. Urma să declanşeze o fortună, un dezastru pentru ea.
- Linişte, nenorociţii dracului ce sunteţi!
Când a început totul? Cand visul mieros sa transformat într-un coşmar negru care avea să-i modifice întreaga viaţă? Şi oare când avea să se termine totul?
____________________________________

That`s all XD Stiu ca nu ati inteles nimic :]]

#2
Bunăăăăă Byby :]]. Vreau în primul rând să îţi mulţumesc oficial pentru că scri acest fic şi pentru că mi -l dedici [ e primul fic pe care mi-l dedică cineva, so I am so fuching happy, trust me . ] Aşa că merci > : d< . În al doilea rând, eu am înţeles ce ai scris aici , având în vedere faptul că eu am scris one shot-ul acela şi că... well, ştiu şi eu despre ce este vorba.. În mare parte, esenţialul să zicem. Dar încă aştept să mă uimeşti, ai spus că sigur îmi va place şi prolog-ul este minunat. M-a captivat.

Am întâlnit nişte greşeli; nu ştiu însă dacă sunt şi altele pentru că eu doar pe acestea le-am văzut:

sange -- sânge
destingeau -- distingeau [ este '' distinge '' D: ]]
tabla -- tablă
părea a fi -- părea a-i fi --> parcă aşa sună mai bine, mie aşa mi se pare : - ?
fortună -- furtună
sa transformat --> s-a transformat.

Ok, cam atât am văzut. Greşeli de exprimare nu am găsit, decât pe acea spusă mai sus. În rest probleme cu virgula iar nu am văzut =]] and other stuff, zero as well. Mi-a plăcut foarte mult. Având în vedere că nu ai mai scris de doi ani, e chiar frumos. Sau poate mie aşa mi se pare având în vedere că ai pornit de la povestea mea [ practic, ideea născocită de creierul meu bolnav D: ] . Aşa că , îmi place. Nici nu are să fie altfel. Aştept cu nerăbdare primul capitol în care voi afla mai multe. Adorabil, extraordinar şi minuant. Îmi place foarte mult cum scrii [ mă întreb dacă vei contionua cu naraţiunea la persoana a IIIa, hmm -- te super descurci ^.^ ] .
Succes la scris =) .

#3
Teh, ma bucur enorm de mult ca iti place, si asa e, doi ani de zile e destul de mult, sper doar sa-mi intru in mana. Sper sa-ti placa si in continuare si da, voi mai scrie la persoana a III-a pentru ca defapt este o combinatie de personalitati si nu as putea sa scriu la fiecare la persoana I, asa ca recurg la a III-a. Multumesc pentru coment si uite ca veni si prima parte ca primului capitol la cererea ta. >:D< *kisses*
Si povestea nu va mai continua asa melancolic din al doilea capitol.
_______________________________________________________

Capitolul I – Gânduri şi alte aberaţii semnate de Rose
- Partea I -

Rose

Această poveste nu începe cu „ a fost o dată ca niciodată ’’. Nu începe cu o noapte friguroasă de iarnă, nu începe cu luna plină, nu începe cu el. Nu. Cu siguranţă nu va începe cu aceste lucruri.
Povestea începe cu eu şi Jane. Începe cu noi.

Eu am murit în urmă cu doi ani. Este o afirmaţie nefondată dar sufletul mi-a părăsit trupul în momentul în care m-am descoperit pe a doua eu. Dacă eu am murit atunci, cum de mai trăiesc? Nu, nu eu sunt cea care trăieşte, ci a doua eu. Când Jane a murit… a luat naştere Rose. Cine sunt acum? Jane sau Rose? Sunt… nici una nici alta. Sunt totuşi eu, Rose care trăieşte în ea, Jane. Dar îmi place să mă prefac a fi Jane, îmi place să cred că sunt ea, tânară ce era în urmă cu doi ani. Dar nu fac decât să mă mint pe mine.
O privesc în oglindă şi îmi dau seama că a îmbătrânit. Am început să o neglijesc pe ea, pe Jane de afară, iubita Jane cu o fire anormală, cea care se arată tuturor nebunilor şi care chiar ea este o nebună.
Jane nu mai are aceeaşi nuanţă puternică de roşu la păr, iar ochii verzi şi-au pierdut strălucirea, pălind cu fiecare zi care trece. Devin tot mai gri, tot mai întunecaţi, licărirea lor s-a stins cândva în trecut şi nu se va mai întoarce prea curând. Acea licărire a pierit o dată cu ea. Îmi e teamă că va închide ochii prea curând şi nu o voi mai vedea. Dacă ea moare, mor şi eu oare? Dacă ea se stinge ca un foc, eu ce o sa fac? Încep să regret pentru că nu am purtat grijă de iubita mea Jane. Trupul îi trăieşte dar sufletu-i mort.
Acum când o văd în oglindă mi se face milă de ea. În acelaşi timp un gust amar îmi inundă gura.

Îmi vine să vomit.

Când o privesc mi se face greaţă dar mă curprinde şi compasiunea faţă de această fiinţă care caută sensul de a mai trăi. Nu, greşesc şi mint. E deja moartă. Draga mea, ce frumoasă îţi mai era pielea pe când erai înca plină de viaţă… încă nemuşcată de cruzimea oamenilor. Ce buze moi şi roşii aveai … atât de pline de sânge... mai că aş vrea să le sărut dacă nu te-aş ştii îndeajuns de bine. Să te strâng în braţe, să te iubesc Jane, aşa cum fac adulţii, aşa cum ai facut tu cu doctorul. Dar îmi este prea silă să mă apropii de tine. Îti mai aminteşti, scumpa mea? O cameră întunecată... chiar aici, între patru pereţi albi ai acestei clădiri, un birou, un telefon care ţârâie, aşteptând la celălalt capăt soţia sa... aşteptându-şi iubitul soţ să-i răspundă. Să faci dragoste cu doctorul nu este ceva normal, nu şi dacă eşti la fel de nebună ca el. Atunci este perfect normal să te culci un nebun. Da, draga mea, eşti o persoană care a trecut de mult pragul normalităţii. Şi oare cum este dincolo de normalitate? Mi-ai putea spune vreodată? Bineînţeles cu nu, doar eşti moartă.

Am zâmbit. Jane a facut la fel, imitând zâmbetul meu sarcastic. Jane pe care mi-o imaginam eu. Acum observ că nopţile nedormite şi-au pus amprenta pe faţa ei. Nopţile reci în care plângeam; plângeam cu tine să-ţi ţin de urât, să-ţi alin durerea ce zăcea în sufletul tău.
A îmbătrânit în doi ani de parcă ar fi trecut cinci. Ce ironie a sorţii... părul devenise unsuros iar obrajii îşi pierduseră acea roşeaţă de culoarea mărului. Mâinile sale în schimb rămăseseră aceleaşi, degete lungi şi noduroase, atât de graţioase când se pun în mişcare şi duc o ţigară la gură pentru a sorbi cateva fumuri. Nu eşti normală...
Vorbesc cu ea când nu am cu cine... nu ştiu dacă mă ascultă dar nici nu-mi pasă... eu doar vorbesc.
Am rămas aşa, privind-o pe Jane în oglindă pănâ când ochii mi s-au închis şi am căzut ca de obicei pe cimentul rece al incăperii. Multe nu mai ţin minte, doar vocea groasă a gardienei care încerca să mă trezească.

Să te ia dracu Michalle şi lasă-mă să dorm. Eu, cu Jane şi cu toţi morţii mei! Da, ăia care aşteaptă să te bage sub pământ, să-ţi devoreze carnea şi să-ti bea sângele pănă când nu va mai fi nici o picătură în trupul tău.

Lasă-mă să dorm!

#4
Hei. În sfârşit, ştii că l-am aşteptat nu ? Merci că l-ai pus.
Wait a second, nu am înţeles. Deci asta a fost la persoana I [ first chapter I mean ] , " ea " povestea : - ? Enfin, nu prea înţeleg cu totul ce şi cum, dar să lăsăm asta.

Greşeli de tastare / exprimare nu am văzut şi niciun alt tip de greşeli nu a apărut în primul capitol. Sau poate că da, nu ştiu . Eu nu am văzut am fost prinsă în povestire care mi-a plăcut enorm.
Mi s-a părut superb cum ai descris - > Rose / Jane. Nici eu nu mai ştiam. Jane e moartă, dar Rose trăieşte. Stai, Rose e cea care a luat naştere din Jane, când Jane s-a stins. Ah , Doamne ! Cât de interesant e ! Crede-mă, m-ai captivat cu totul. Am savurat de la început până la final acest capitol [ nu cred că se putea să iasă mai bine de atât ] . A fost foarte foarte, foarte , foarte tare !
Ăh, nu ştiu cum de ai avut aşa o idee minunată dar te felicit pentru ea şi mă bucur din nou că mi-ai dedicat acest fic [ mda, iar încep <>3 thanks ] .
Faza cu ţigara şi fumul de ţigară a fost... fabuloasă ! Chiar nu am cuvinte, am simţit totul atunci, parcă ştiam cu adevărat ce simte Rose, şi cum Jane era moartă ! >3 . Ăh, poate înţeleg atât de bine că şi eu " ştiu o Jane " şi acum, ea nu mai e <3 cât de frumos. Adorabil, extraordinar.

Şi vreau o lămurire cu naraţiunea, cum şi ce îi faci. Pretty please . Mi-a plăcut tare mult. Aştept capitolul II care sper să apară vineri când ajung acasă, ok? <3 Succes la scris Byby dear >:d<.




Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)