Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Cavalerul de otel

#1
Capitolul 1


Dinnou infrant! Nu mai suport aceasta umilinta! M-am antrenat ani de zile si totul pentru ce?Ura imi curge prin vene. Acest razboi interior este mult prea greu de suportat. Este timpul sa-mi pun capat tuturor durerilor! Timpul sa mor!
Neiubit si lipsit de lumina veseliei; neajutat si parasit de toti prietenii; batut zilnic si umilit de cavalerii cei prea-plini de sine. Nu mai pot sa lupt. Cedez acest trup celui care l-a creat. Cand eram mic si era timpul sa plec la academia de paladini, tata mi-a spus: "Ia aceasta sabie, micutul meu fiu. Infrunta demonii cu ea si protejeaza-i pe cei dragi!". Si mi-a dat o cruce... Ce tampenie! O simpla bucata de lemn! Ha! Sa-mi infrang inamicii?! Nu ma face sa rad tata!
Ce se-ntampla cu mine? De ce plang? Pentru tatal meu? Corp prost, termina! Vei muri in curand si vei parasi aceasta nenorocita lume! Te voi distruge! Nu mai plange!
Lacrima dupa lacrima imi curge pe obraz, eh? Tatal meu, bunul meu tata... De ce a trebuit sa moara? De ce?
-Plangi plangaciosule! Nu vei ajunge niciodata un paladin! Esti un ratat! Sinucide-te! Scapa lumea de un prost!
-Termina, te implor, Etah! Plang de tristete... Mi-am adus aminte de moartea tatalui meu... Lasa-ma in pace macar acum! Te implor!
-Ce? Nu mai ai curaj sa mori? Vreau sa vad sange! Ti-e dor de tatal tau? Mergi la el! Hahaha!
-Chiar vrei atat de mult asta? Chiar vrei ca eu sa mor?
-Doar esti plangaciosul clasei! Nu meriti sa traiesti!Te urasc!

Incet, incet, mi-am scos sabia. Ma uitam la cer si stiind ca nu o sa ajung acolo daca imi ucid trupul, cu un zambet de tristete, mi-am indreptat sabia spre piept. M-am uitat in ochii celui care ma ura atat de tare: in ochii lui Etah. Vedeam doar ura. Ochii ii ranjeau, nu mai putea de bucurie... Era atat de incitat de curanda-mi moarte. Era ca un demon! Ce cauta printre paladini? Nu mai conta. Intrebari fara sens... Oricum n-am sa-l mai vad vreodata, caci sper ca unde ma duc eu, el sa nu ajunga! Incet incet imi infig sabia in burta. Sangele imi curge din gura. Ce durere! De ce am facut asta? Nu ma mai pot misca. Durerea a trecut, dar mi-e rica. Ce ma asteapta? O lumina? Ingerul meu pazitor?! Ce frumos este! Ce aripi si ce lumina iradiaza! Ai venit sa ma iei cu tine in rai? O sa-mi revad tatal? O lacrima i se prelinse pe obraz, cazu in genunchi, rugandu-se. Tot ce puteam auzi era: "Doamne, iarta-l caci mult a suferit!". Plangea cum nu am mai vazut pe cineva plangand. Plangea din toata inima. Am vrut sa ma aproprii de el sa-l linistesc, cand, un urias dezgustator de un negru mai intunecat ca bezna, m-a luat de picior si a inceput sa ma loveasca. Ma musca si radea de inger. Mi-am adus aminte de povesti cu astfel de creaturi. Se chemau demoni. Durerea era prea mare. A inceput sa ma zgarie. Ingerul plangea. Demonul radea. M-a tras dupa el. Mai jos, si mai jos, si mai jos. Am ajuns intr-un loc plin de demoni... in iad. M-au atacat si infigandu-si ghearele in mine imi produceau dureri inimaginabile. Urlam de durere. De ce am plecat din trup? Cu toata durerea, era mai bine acolo! Prostul de mine! Si, acum o sa sufar o eternitate pentru o durere? Deodata demonii au incetat. Cel mai urat dintre ei a iesit si mi-a vorbit:
-Vrei sa incetam chinurile? Devino unul dintre noi. Trebuie doar sa-l urasti pe Dumnezeu. Te vei razbuna pe cei care ti-au facut rau, vei uri si distruge! Alatura-te noua!
Infricosat si cu ganduri razbunatoare, am spus cu glas tare: "Dumnezeu, te urasc!. Eram plin de ura. Demonii au inceput sa rada. Isi bateau joc de mine. Ultima mea sansa de a scapa de acolo cerandu-mi iertare de la creatorul meu si implorand ajutorul... se dusese. Demonii au inceput dinnou sa ma zgaraie si mai tare. Ura mea fata de Dumnezeu ma durea ingrozitor din interior, iar torturile demonilor ma dureau la exterior.
Nu stiu cat timp am suferit. Ii imploram sa termine sau sa-mi lase putin timp de rapaos cu gandul ca sa-mi cer iertare si sa scap de acolo. Ei, stiinudu-mi gandul, m-au zgariat si mai tare. Plin de durere, am strigat :
-Doamne, ajuta-ma, caci din suferinta am dat intr-o si mai mare suferinta!
Deodata, am fost luat de o lumina din iad si am fost dus la trupul meu semiputrezit si descompus. Spre mirarea mea, ingerul meu pazitor inca plangea si se ruga pentru mine. Cand m-a vazut, i s-a luminat fata si a inceput sa-i cante lui Dumnezeu cantece de lauda drept multumire. N-am mai vazut pe cineva asa de fericit cum a fost ingerul meu dupa ce m-a salvat din iad. Am fost pus la loc in trupul meu, care incet incet se refacea. Totusi, un lucru era ciudat. Nu aveam o fata proprie. Pielea mea avea forma unei armuri de paladin: o armura de otel cu o cruce in fata si una in spate, un coif cu o cruce la ceafa si o cu cruce la piept. De asemenea, ingerul mi-a dat o sabie si un scut si mi-a spus:
-Ai fost iertat! Iarta! Dumnezeu sa fie cu tine, frate!
Mi-a zambit, dupa care a disparut. Fericit ca am fost salvat, am inceput sa ma plimb, intrebandu-ma ce s-o fi schimbat. Si m-am plimbat...
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U

#2
Capitolul 2


Am colindat mari si tari si nu m-am simtit implinit. Am salvat multi oameni. Am luptat pentru ei cu pretul vietii si nu am zambit. Ceva ma intrista ceva ma macina si ma tortureaza. Incet incet o iau dinnou spre rau. Imi amintesc perfect de intamplarile din iad. Dar nu-mi mai pasa. Degeaba lupt cu demonii; degeaba am credinta; degeba am un trup de otel care nu poate fi distrus; degeaba sunt ceea ce sunt daca nu pot sa iubesc! Trebuie sa-mi gasesc dragostea, iar odata cu ea sa ma regasesc. Si totusi... Calea mea este una a sacrificiului. Una a luptei cu intunericul. Eu lupt ca altii sa poata dormi! Eu inaintez ca altii sa nu dea inapoi! Eu exist ca altii sa nu moara! Eu sunt zidul care impiedica intunericul sa-i distruga pe cei care nu se pot apara!
Mi-am scos sabia si m-am uitat lung la ea... Era de un alb stralucitor. Am zambit. Plin de entuziasm, mi-am pus sabia inapoi in teaca, am sarit si cu entuziasmul pe care tocmai il capatasem, am inceput sa fug cat de repede puteam spre necunoscut. Am fugit ce am fugit. In acest timp ma gandeam cum ar arata femeia viselor mele. Dar ce conta... Eram un paladin care trebuia sa salveze lumea. Nu aveam timp de mine. Mi-au dat lacrimile stiind ca niciodata nu o sa am pe cineva langa mine caruia sa-i zambesc si care sa-mi zambeasca asa cum as fi vrut. Cu tristetea in suflet am fugit mai departe; fugind de mine; fugind de responsabilitate; fugind de lupta. Intr-un final, m-am oprit langa un copac maiestuos. Am inceput sa plang. ma intrebam de ce sunt atat de singur... De ce nu am pe cinve alaturi? De ce nu sunt incurajat? Eram atat de obosit si atat de trist incat pe nesimtite am adormit. Cand m-am sculat, era noapte. Mi-am luat sabia si am mers mai departe spre necunoscut fiind curios de ce se va mai intempla. Am mers destul de mult timp. Era liniste... prea liniste. Deodata am auzit cantatul unei bufnite. M-am departat de ea. am alergat prin tufisuri cat am putut de repede. Aveam un sentiment de frica. Ma intrebam ce o sa se intample. Ce aratare o sa ma mai atace? Un tufis incepu sa se miste. Iesi un picior din el. Imi scot sabia. Apoi, iese o mana. Imi pregatesc scutul. Eram speriat si totusi fericit: fericit ca o sa pot scapa lumea de o creatura a noptii si speriat de infruntare si de ce mi se piutea intampla. Am strigat:"Vino sa ne luptam aratare! O sa te infrang rapid! Iesi si lupta!". Am auzit un planset. Ce truc mai e si asta? Am inaintat incet-incet spre tufis.Mi-am pregatit sabia pentru a dobori creatura, dar ceva m-a prins de mana si m-a imbratisat. Se facuse intuneric, atat de intuneric incat nu vedeam mai bine ca un orb. Am fost invaluit de o iubire frateasca. "Nu poate fi o creatura", mi-am spus. Desi un pic comfuz, am luat fiinta care ma imbratisa, si am plecat cu ea mai departe. Aceasta nu se oprea din plans. Am mers o noapte intreaga nevazand unde calc si spre ce merg. Obosisem.
Un glob mare de lumina imi reda vederea: soarele, aparu. Am pus jos fiinta carata si fara sa ma uit la ea, am adormit.
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U

#3
Buna. Am citit si eu ficul tau si chiar imi place. In primul capitol ai creat niste fraze fictive dar care, dupa parerea mea, se pot baza pe realitate. De exemplu, fictiunea consta in faptul ca omul a fost scos din iad, desi s-a sinucis si partea cand nu mai detinea corpul de dinainte de moarte, insa restul mi s-a parut ceva care se apropie de realitate intr-un fel sau altul si foarte interesant. Descrierea este bunicica (trebuie un piculet mai multa, dar e bine), iar naratiunea se imbina foarte bine cu dialogul. Totusi mi-ar placea sa faci niste capitole mai lungi data viitoare, chiar imi place povestea ta si sunt curioasa ce se va intampla in continuare :D.
Asa ca succes si multa inspiratie ;).
Bye and kisu :*:-h
Hetalia

Sa fii deschis nu inseamna sa fii receptiv la ce iti place tie, ci la ce este bine, atfel te numesti "om cu prejudecati", eticheta pe care oamenii din ziua de azi o pun numai celor demodati, dar nu se vad pe ei...

#4
Capitolul 3

Odata venita dimineata, m-am ridicat, mi-am ridicat sabia, m-am uitat cu mila la mica creatura de langa mine, am zambit si am plecat mai departe. Nu puteam sa-i pun viata in pericol, luand-o cu mine. M-am uitat lung la sabia mea... M-am uitat la micuta creatura si am decis: Am sa-i dau sabia! I-am dat-o si am plecat mai departe spre necunoscut...
Am calatorit mult, atat de mult incat nici nu-mi mai simteam picioarele, dar nu puteam sa ma opresc. Trebuia sa fug de cea pe care o puteam rani.
Extenuat, m-am orit, m-am asezat pe o piatra si am inceput sa ma uit in jur cautand pericole si locuri unde as putea innopta. La o departare foarte mare cu greu am zarit o luminita. Mi-am luat scutul si am inceput sa merg spre ea. Am strabatut o padure care parea nesfarsita, m-am luptat cu somnul, iar cu ultimile puteri am facut ultimii pasi, intrand intr-un sat parasit in flacari. Am lesinat...
Dis de dimineata m-am trezit inconjurat de o multime de sateni. Toti pareau furiosi. M-am ridicat si mi-am cautat scutul. Negasindul, am inceput sa cercetez fiecare satean cu privirea. Acestia se uitau lung la mine. Cel mai tanar dintre ei a iesit din mutime si m-a intrebat cine sunt. M-am uitat lung in ochii sai: Erau niste ochi plini de speranta iubire si credinta. Acei ochi m-au sperriat teribil, eu fiind un suflet pacatos. M-a ridicat, mi-a spus cum ca scutul meu a fost luat de cel mai puternic razboinic pentru a lupta cu monstrul care le-a distrus satul. Am zambit, n-am spus nimic si l-am privit cu drag pe micut. Oarecum imi aminteam de mine... Mi-a aratat zona in care s-a indreptat razboinicul care mi-a luat scutul si am plecat intr-acolo. Era un drum lung si primejdios, caci monstrul locuia in varful unui vulcan. Asa ca eu ma cataram putin cate putin, "armura" mea fiind foarte grea. Si m-am catarat pana la jumatatea vulcanului. Deodata, a inceput un vant puternic care distrugea totul in calea sa. Acesta avea o puterea amenintatoare penru mine si o viteza nu mai prejos de puterea sa. Vantul a inceput sa se rasuceasca formand un Thox. M-am minunat vazand asa o creatura facuta din vant. Aceasta a inceput sa zboare spre mine din ce in ce mai repede. Fiind la o inaltime impresionanta nu am putut sa opun rezistenta, asa ca m-am tinut cat am putut de ascutisurile pe care eram. Pasarea s-a napustit asupra mea, a distrus pietrele pe care ma sprijineam si m-a luat in gheare dupa care a inceput sa zboare mai sus, tot mai sus, spre varful vulcanului. acolo m-a lasat jos, dupa care s-a asezat langa mine. Surprins de bunatatea pasarii, i-am multumit mangaindu-i ciocul.
-Deci ai venit?! s-a auzit puternic si autoritar.
-Tu esti razboinicul care mi-a luat scutul sa-i razbune pe sateni? am intrebat.
-Da! Dar nu ca sa-i razbun pe sateni, caci de ce mi-as distruge propria creatie?
Deodata, vulcanul a erupt, din el iesind un Pheonix. Razboinicul s-a urcat pe pasarea de foc, mi-a pus scutul pe ea si a spus:
-Ridica-te pasare a pieirii!
Scutul meu s-a transformat intr-o armua care ardea absolut totul cu exceptia stapanului ei, care acum era luptatorul. Razboinicul a ranjit, s-a transformat intr-un element de foc si s-a contopit cu pleonixul.
Mirat, m-am dus spre el cu pasi repezi intrebandu-l:
-Acum ca ai toata aceasta putere, ce vrei sa facai cu ea?
El a ranjit si a scuipat o rafala de foc peste mine. Am fost lovit din plin. Durerea era uriasa, dar nu se compara cu flacarile iadului nici pe departe. Pielea de otel incepu sa se topeasca, iar eu fiind in chinuri cumplite am intins mana spre cer spunand:
-Tata, ajuta-ma!
Deodata mi-am amintit de "arma" pe care tatal meu mi-o lasase: crucea.
Cu toata durerea am reusit s-o ating. Aceasta s-a transformat intr-o sabie de gheata care m-a invalui, mi-a inlocuit pielea distrusa cu gheata care s-a transformat in apa, care m-a vindecat. Forma mea umana a fost repede acoperita de pielea de otel. Pasarea trox mi-a sarit in ajutor, contopiindu-se cu sabia, formand un grifon de vand cu armura de gheata.
M-am inaltat in cer, la fel facand si adversarul. Nebunia il cuprinsese, fiind imbatat de putere. Intimidat, frica isi facu culcus in inima mea. Pasarea pe care stateam simtindu-mi tristetea a inceput sa planga. Intelegand ca tine la mine, am zambit, mi-am luat sabia de gheata si am atacat cu toata viteza. Adversarul a aruncat o rafala de foc asupra mea, dupa care cu sabia de foc a incercat sa ma strapunga. Cu o viteza inimaginabila ne-am repezit unul intr-altul loviindu-ne cu toata putere. Sabia sa tot era distrusa de sabia mea, dar nu puteam strapunge armura.
Am luptat zile si nopti. Satenii vedeu un soare continuu care se izbea de o tornada de gheata.
Si am luptat pana cand...











De precizat:
"Gheata" se citeste "Gheatza"
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  rasboiul ''armurilor'' (carne vs otel) Jbelux 1 2.321 01-06-2011, 06:13 PM
Ultimul răspuns: Nya.


Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)