Cand demonul prinde aripi

[Irukandji]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Bun....mi-am facut si eu curaj sa postez un fic. Sper din tot sufletul sa va placa si sa fiti blanzi caci sunt destul de usor de doborat si se poate numi primul meu fic ( la celalalt am renuntat dupa 2 capitole :D ). O sa postez destul de rar ca prioritatea mea nr.1 e parodia :D.

Prolog

Bun venit in viata mea. O viata plina de dezamagiri si lacrimi. Numele meu e Pearl. Da, e un nume stupid, dar nu e vina mea ca parintii mei au fost lipsiti de inspiratie. Parul meu e brunet ca intunericul noptii si ochii ii am rosii ca cele mai adanci focuri ale iadului. Sunt destul de inalta pentru varsta mea. Am 14 ani dar deja am cunoscut suferinta. Parintii mei au murit acum noua ani, iar eu am fost adusa la acest internat insipid si plictisitor. Sincer, nu prea mi-a pasat ca nu ii mai am. Nici cand erau in viata nu le simteam prezenta. Erau tot timpul foarte ocupati cu munca iar pe mine ma lasau cu o doica. Insa am fost devastata cand am ajuns la internat. Era cu totul alta lume. Dar cu timpul m-am obisnuit. Nu am prieteni dar nici nu am incercat vreodata sa imi fac. Relatiile de acest gen sunt inutile dupa parerea mea. Eu sunt si mereu voi fi independenta.
Internatul este format din doua corpuri. In primul sunt dormitoarele, niste camere micute si inghesuite, cu trei paturi de o persoana si un birou lung, din cel mai dur lemn de stejar, iar in cel de-al doilea corp sunt salile de clasa, de asemenea mici, luminate slab si cu cel mai ieftin mobilier posibil. Cel mai rau e ca trebuie sa purtam uniforma. O urasc. E total lipsita de imaginatie. O camasa alba si o pereche de pantaloni de stofa gri. Cat de sec. Se vede ca a conceput-o directorul. Omul ala e mai plictisitor ca o testoasa constipata. Nu zambeste niciodata. Cu siguranta a creat uniforma asta ca sa nu ramana singurul imbracat plictisitor.
Dormitorul meu e la etajul doi si desi sunt trei paturi suntem doar doua in camera. Colega mea Ami, e o fata prietenoasa ( poate chiar prea prietenoasa, se lipeste de toata lumea ca un scai ), cu parul auriu ca razele calde ale purului soare si ochii ei au cea mai banala nuanta de caprui din cate am vazut. E mai mare decat mine cu un an insa e cu cativa centimetri mai scunda. Cred ca fata asta e cea mai enervanta persoana din internat, chiar mai rau decat testoasa aia de director. Vorbeste mult si total ineficient. Toata ziua trancane numai despre moda, haine, baieti…bla…bla… numai chestii superficiale si insipide. De cand stau cu ea cred ca mi sa facut capul patrat.
Eu sunt o fire mai retrasa si tacuta, asa ca pot spune ca persoanele astea deschise si lipicioase ma calca pe nervi. Daca parintii mei nu ar fi murit nu as mai fi fost nevoita sa stau printre atatia oameni enervanti si plictisitori. Dar nu pot stii niciodata cum ar fi avut sa fie viata alaturi de ei, insa primii cinci ani mi-au dat o oarecare idee…Dar m-am abatut prea mult de la subiect, asa ca sa revenim la fapte.
Stau pe locul meu obisnuit din mica si banala mea clasa, la ora de istorie. Profesorul asta poate vorbii despre un singur subiect zece ore fara pauza apoi gaseste altul si isi continua maratonul de zece ore. E o gura sparta chiar mai mare decat Ami, daca asta e posibil. In timp ce el vorbea acolo singur, colegii mei isi trimiteau in disperare biletele. Eu, ca de obicei stau si privesc in gol, caci eu nu vorbeam niciodata cu nimeni, deci nimeni nu avea de ce sa imi trimita un biletel. La un momentdat ma nimereste unul in cap si desi nu ma durea deloc am zis usor un “Au”, apoi mi-am intors privirea spre locul in care mica bucatica de hartie cazuse. Eu niciodata nu mai primisem biletele.
Ma aplec incet si il ridic de pe jos, apoi incep sa despaturesc hartia. Cand vad mesajul scot un mic tipat inabusit in timp ce dau drumul biletelului sa cada la podea. In general nu ma sperii usor insa nu ma asteptam la asta.


Sper sa va placa. Astept commuri. Ja Ne!!
Ps. Daca ati venit pentru romance puteti sa mai cautati pt ca aici nu va fi deloc :P.

[Baunne]

Uiteeee noul fic \:d/. Ti-am zis, sa ma anunti pe mess cand pui nextul ;;).
Cat despre fic e promitator, ti`am mai zis. Ma bucur ca l`ai pus XD.
E bine ca l`ai pus prolog. Si ce imi place cel mai mult e faptul ca are suspans. De abia astept sa vad ce a descoperit pe biletelul ala. Sange? :))
Sper sa pui o poza cu Pearl ;;) si sper sa aflam cat mai multe despre ea.
Si poate si ceva romance :-".
Cam atat, spor la lucru si astept nextul >:D< :*>
:bye:

[neko-chan]

a doua care da comm la unul dintre sys-uri :X foarte frumos mai ales chestia cu inceperea cu prolog
totusi la nume chiar ca nu erai inspirata nu? -__-''
nu credeam ca ii se va trimite un biletel dar nimic nu e imposibil
deabea astept nextul sa vad ce scrie in biletel
gambate si :bye:

[Mishelle]

sys :O

am trecut cum am promis pe aici,si imi place mult de tot:X este genial ca tine :X
tot ce am de spus este: fata din fic este plictisita mereu imi place ca si eu sunt la fel =))\

eh..astept nextul sys scump..besck...:X:X

Ja Ne sys :-H

[Irukandji]

Desi eu sunt adepta a imaginatiei totale am adus cateva poze, daca va doriti atat de mult
Pearl:
Ami:
Cum ar tice Pearl, cu mutra ei total talamba pe fata.

Cam atat, ca poze cu internatul nu am gasit. Ja ne :-h !

[Angel~Of~Dark]

Deci si eu pe la ficul tau deci:
descrierea:este buna dar ar trebuii sa descrii cum au murit parintii fetei si cat a suferit ea :d
naratiunea:este buna si se imbina
greseli de tastare:nu am vazut:-j
actiunea:nu mi se pare grabita
intradevar ficul mi se pare original desi genul acela de inceput lam mai citit la multe ficuri oricum astept nextu
spor la scris

[Shadow.]

"multsi" = multi si

Mi-a placut faza cu "Testoasa aia de director":)) ce tare a fost:X

Ok sys, am ajuns si eu pe aici dupa cum se vede. Pot sa iti spun ca mi se pare destul de banal ficul (deocamdata). Descri bine, din perspectiva unei adolescente nepasatoare. Oare cu cine seamana la comportament? A da... cu mine. La fel ca si Pearl la mine cuvintele de baza intr-o zi sunt "Cui ii pasa?".

Naratiune ai destul si mi se pare ok:-?. Nu o grabesti ceea ce imi place.
Dialog nu ai deloc dar nici nu puteai sa pui nu stiu ce, iar daca ai fi pus in acest capitol probabil era sec asa ca e mai bine ca nu ai pus.

Bafta in continuare.
:bye::bye:

[Irukandji]

Va multumesc din suflet sysurilor pentru comentarii :x :x :x si imi pare rau ca mi-a luat atat sa pun nextu dar mie o lene :D......

Capitolul 1

Stau si privesc ingrozita biletelul care zace cu fata in sus pe podeaua rece din lemn de stejar. Sangele straluceste slab la lumina chioara din clasa. Inima imi bate tot mai repede in timp ce ma aplec sa ridic hartiuta inainte sa o mai observe cineva.
Incep sa recitesc mesajul care mi se pare tot mai absurd “ Parintii tai au fost primii, acum e randul tau. Esti pregatita sa mori, demon” ? Parintii meu murisera in urma cu noua ani. Daca cineva vroia sa ma omoare ar fi facut-o pana acum. Insa ceea ce ma intriga pe mine era ultimul cuvant “demon”, scris mult mai tremurat decat celelalte cuvinte si avand o aura stranie.
Brusc, imi ridic privirea si incep sa imi studiez cu atentie colegii. Ma uitam pierduta cand la unul, cand la altul, incercand din rasputeri sa imi dau seama cine putea trimite acel biletel, insa niciunul nu era suficient de destept pentru a concepe un astfel de mesaj si nici nu aveau de unde sa ia sangele… Mai stau putin pe ganduri apoi imi indrept din nou privirea spre biletelul care tremura odata cu mana mea.
In timp ce eu privesc in gol catre mica bucata de hartie, se auzi sunetul strident si pitigaiat al clopotelului, atat de iubit de tinerii elevi. Profesorul isi intrerupe maratonul si iese agale din clasa, spre disperarea elevilor care se imbulzesc in urma lui, luand-o la fuga pe coridor catre dormitoare.
In calasa mai stau doar eu, privind in gol si inconjurata de o tacere mormantala. La un momentdat aud o voce ragusita, in schimbare, care imi striga numele, ceea ce ma trezi la realitate. Imi ridic privirea cu viteza melcului turbat caci nu aveam nici un chef de vorba si spre nefericirea mea dau cu ochii de cea de-a treia persoana care ma enerveaza la culme. In pragul usii sta un baiat de treisprezece ani, cu parul saten ca scoarta gingasa a macesului, ochii verzi ca iarba cruda de primavara si o privire talamba dar totusi inocenta. Numele lui e Leonardo, dar toti ii zic Leo. Provine dintr-o familie nobila, dar parintii lui, la fel ca a-i tuturor celor care sunt adusi aici, au murit. Cand a venit el, eu aveam opt ani. Plangea ingrozitor. A fost foarte afectat de moartea parintilor sai, caci spre deosebire de mine el ii iubea cu adevarat. Dar viata merge mai departe. Din nefericire atunci imi era mila de el si am incercat sa il consolez. Ce sa mai, am fost total draguta si am avut grija de el o vreme si cum era mic, s-a lipit de mine si acum nu mai pot scapa de el. Deaia nu e bine sa fi draguta.
- Te simti bine, Pearl? intraba acesta ingrijorat, cu vocea lui copilareasca.
Imi intorc incet privirea spre el, pierduta si dau drumul unei lacrimi cristaline sa imi umezeasca obrazul fin. Leo ma privi uimit, caci eu niciodata nu imi mai deschisesem sufletul inaintea cuiva, zabovi cateva clipe, apoi veni clatinandu-se spre mine si fara sa mai zica nimic ma ajuta sa imi strang lucrurile apoi ma lua de mana si ma trase dupa el spre dormitoare.
Iesim din clasa, iar Leo imi da drumul la mana, lasandu-ma sa ma departez. Stau cateva secunde, apoi grabesc pasul luand-o la fuga pe scari. Ajunsa la etajul doi ma opresc brusc, uimita de privelistea din fata mea, insa nu am timp de prea multe caci Leo, care era exact in spatele meu, intra in mine doborandu-ma la podea. Ma ridic de pe jos, apoi imi scutur praful de pe haine si ma indrept ca o vijelie catre camera mea, in jurul careia se adunase o multime impresionanta. Il iau pe Leo de maneca si incep sa il tarasc dupa mine, lovind cu coatele in stanga si in dreapta incercand sa trec.
- Hei, ciudat-o, unde crezi ca mergi? aud o voce pitigaiata din spatele meu. Stai la rand.
- E camera mea, asa ca luati-va talpasita! le-am strigat nervoasa.
- Si cu el ce e? ma intreba nervoasa aceeasi voce enrvanta.
- E animalul meu de companie, ti-e ciuda? mai spun eu inainte de a intra in camera si a tranti usa in urma mea.
Cand imi indrept privirea catre cel de-al treilea pat, in general liber, din camera mea incremenesc. In fata mea sta o fata care pare cu un an mai mica decat mine, cu parul roscat inchis, iar din ochii de culoarea marii, inundati de durere curgeau agale lacrimi cristaline, umezindu-i obrajii fini si delicati. Pare atat de inocenta, asemeni unui inger fara aripi coborat din cer, pentru a lumina sufletele pierdute si indurerate ale pacatosilor oameni de pe minunatul nostrum pamant. Mai arunc o ultima privire catre ea, apoi deschid din nou usa, poftindu-l pe Leo sa iasa afara si ma asez pe patul meu. Ami care niciodata nu poate sa taca incerca sa lege o disacutie cu nou-venita dar aceasta continua sa planga, fara sa o bage in seama. Ii arunc lui blondei o privire dispretuitoare, facand-o sa taca apoi ma indrept spre patul micutei fete si ma asez langa ea.
- Linisteste-te, ii spun eu cu o voce blanda, parinteasca. Cu totii am trecut prin ce ai trecut tu. Nu mai plange. Viata merge mai departe. Eu ma numesc, Pearl.
Fata ma privi cu niste ochi mari si speriati, ca de iepuras, parca cerandu-mi ajutorul pe care eu nu i-l putem oferi, apoi zise cu un glas subtire si dulce, de copilas :
- Eu sunt Sarah.
- Si parintii mei au murit, i-am soptit incet. Sunt aici de noua ani.
- Imi e teama! Ce se va intampla cu mine? Ieri cand se intorceau de la inmormantarea bunicii au avut un accident si au…au… dar nu mai reusi sa continue caci izbucni din nou in plans.
Cel putin ei ii spusesera adevarul. Cand am venit eu la internat,tot ce mi-a spus directorul a fost ca mama s-a curentat prea tare la masina de spalat, iar tata a avut un accident de masina imediat dupa aceea… de parca eu l-as fi crezut. Se vede cat e de lipsit de imaginatie omul ala.
Ma ridic de pe pat si ma indrept spre baie, aducandu-i micutei un pahar cu apa, apoi aceasta se intinde pe pat si adoarme aproape instantaneu. Mai stau inca vre-o ora povestind cu Ami ( mai bine zis incercand sa scap de gura ei ) apoi ma schimb si ma bag in pat, ascunzand biletelul in sertarul de langa noptiera mea, apoi il incui pentru ca Ami avea frumosul obicei sa imi umble prin lucruri.
Stau in pat si incerc din rasputeri sa adorm, pentru ca in mod ciudat blonda sforaia destul de tare si ma tinea treaza. Continui sa ma gandesc la biletelul primit in urma cu cateva ore, cand aud o voce inumana, care parea ca vine din interiorul meu, soptind incet un sir lung, si parca nesfarsit de cuvinte….. Le ascult pierduta, dand drumul lacrimilor sa imi inunde ochii rosii, ce straluceau in intuneric.


E putin cam scurt... scz. incerc sa il fac mai lung data viitoare. Sper ca v-a placut. Astept commuri :*. Ja ne :D.

[neko-chan]

salut sys :X
capitolul unu? nu a fost capitolul unu deja?asta ar trebuie sa fie al doilea nu?
in fine sa revenim la fic e suuuuuuuuuuupeeeeeeeeer :D mi-a placut dar oare ce cuvinte veneau din pearl?as vrea sa stiu ca sunt curioasa :D
deabea astept nextul
gambate si :bye:

[Axxa.No.Way]

in primul rand, iti multumesc mult ca ai trecut pe la ficul meu... dar acum e randul meu ;)
deci:
-mi-a placut foarte mult totul: descrii frumos, dialogul nu este deloc sec si mai ales, nu grabesti deloc actiunea, astfel incat ai reusit cu succes sa dai o aura aparte de mister ficului tau^^
-ideea este originala si chiar m-a impresionat mult felul in care gandeste si simte personajul tau principal; unele replici sunt cu adevarat amuzante si e greu sa-ti faci lectorul sa zambeasca atunci cand citeste despre durere, tristete etc... dar pe mine m-ai facut sa zambesc :)) asa ca felicitari! dupa parerea mea, ficul tau merita intr-adevar sa fie citit(cuz I like it:X) si asta ma indeamnsa sa revin ;)
asa ca te rog mult sa pui cat mai repede urmatorul capitol :*