15-09-2009, 07:45 PM
Ei bine, inafara ficului yaoi, am inceput un altul ceva mai... hmm... normal(?!). Teehee! Acest fic va avea mai putine sentimentalisme si mai multa actiune. Este ceva gen Death Note, Criminal Minds, CSI la un loc in ceea ce priveste ideea de poveste politista, dar este orecum inedita. Sper doar sa nu instig la terorism dat fiind faptul ca am facut ceva cercetari inainte de a ma apuca sa scriu, deci unele detalii chiar sunt reale. :D Capitolele sunt un piculet mai lungi din cauza ca nu vor avea intotdeauna o ordine cronologica... In fine, gata cu vorbaria. Sper sa va placa!
--------
Cap I -- Napalm --
Atmosfera din incinta sediului de politie este atat de tensionata incat am impresia ca urmeaza sa se dezlantuie tot iadul asupra mea. Da, eu sunt pricina acestei stari de soc, dar acest lucru mai mult ma amuza decat sa-mi creeze o stare de disconfort. Sunt obisnuita cu o astfel de reactie din partea organelor de politie si nu le pot condamna. Totusi, cred ca in curand va deveni destul de enervant sa trec prin procesul de recunoastere a meritelor mele inainte de a ma lasa sa ma apuc de treaba. Situatia este si mai delicata in cazul de fata avand in vedere faptul ca putem fi trimisi acasa intr-o secunda. Nu este domeniul nostru, nu este jurisdictia noastra, nu este campul nostru de bataie. Cu toate acestea, dusmanul nostru este unul comun. Cu cat inteleg asta mai repede, cu atat imi pot vedea linistita de treaba. Intre timp, il las pe seful echipei mele sa le dea oamenilor legii detaliile cu privire la cariera mea pana in prezent. Evident ca li se pare anormal ca o pustoaica de nici 20 de ani sa fie prezentata drept agent federal, ba mai mult, sa mai si reprezinte departamentul de genisti. Inteleg reactiile lor, dar am fost pusa in aceasta situatie de atatea ori pana acum incat faptul ca aud iar aceleasi fraze dezaprobatoare ma fac sa oftez plictisita si sa ma uit nerabdatoare la ceas din minut in minut. Imi vine sa car pumni in stanga si in dreapta si apoi sa le las cadou o bomba special creata pentru ei. Sincer, cu greu ma abtin sa nu fac asta.
- Lia, esti in mod sigur cea mai ciudata persoana pe care am cunoscut-o, imi sopteste Adam, colegul de la departamentul de antiterorism. Felul tau de a fi nu se potriveste deloc cu rabdarea si meticulozitatea de care ar trebui sa dea dovada un genist.
Adam Lewis are 36 de ani si s-a pregatit pentru o astfel de cariera de la o varsta frageda. Scoli si academii militare, studii de profil, experienta pe teren si totusi ai putea sa juri ca este doar o figura comuna pe langa care treci in fiecare zi pe drum spre servici. Inalt, cu parul saten tuns scurt si o privire patrunzatoare, acest om poate cu usurinta trece drept un angajat la o multinationala stand in spatele unui birou. Costumul lui calcat cu grija si apa de colonie folosita un pic prea mult, nelipsitul zambet si vocea calda n-ar putea nicicand sa te duca cu gandul la toate ororile la care a fost martor.
- Si felul tau de a fi nu se potriveste cu toti teroristii psihopati pe care ii vanezi, ii raspund apropiindu-mi buzele de urechea lui. La naiba, avem un criminal care zburda voios din tara in tara lasandu-si amprenta pe unde trece in timp ce astia se sifoneaza din cauza ca vor primi ordine de la mine. E o pierdere de timp, ii spun printre dinti in timp ce iritarea mea creste considerabil.
Are dreptate. In general genistii sunt persoane calme si cu o rabdare de fier. Sunt doua calitati fara de care un om n-ar putea practica aceasta meserie. In mod ciudat insa, pe mine numai explozibilul ma poate calma.
- Domnule Antcliff, incepe seful departamentului general de politie din Sapporo aproape tipand, ganditi-va macar un minut la ceea ce-mi cereti! Am 24 de ani de munca in acest domeniu si m-am confruntat cu o multitudine de situatii ce pareau fara rezolvare. Stiti cate dosare sunt inca neinchise de cand am preluat eu conducerea? Unul singur. Un singur caz a ramas nerezolvat in 24 de ani. Asa cum i-am prins pe toti ceilalti, ii putem prinde si pe cei responsabili pentru acest atac. In plus, nu aveti niciun drept sa va aflati aici. Voi, americanii, chiar credeti ca le stiti pe toate. Pana nu primesc ordin de la autoritatile japoneze superioare, nu sunt obligat sa va dau nicio informatie si cu atat mai putin sa primesc ordine de la o fatuca ce-mi poate fi nepoata.
- Domnule Kimura, nu am venit aici sa preluam conducerea sau sa dam ordine. In primul rand, responsabilul pentru incidentul de alaltaieri este unul singur si nu a fost un atac terorist asa cum credeti. Desi la prima vedere aveti toate motivele pentru a crede ca este vorba de o grupare terorista, va putem da dovezi care sa le contrazica. Sunt sigur ca pirotehnistii pe care ii aveti in subordine sunt cat se poate de competenti, dar dupa cum va spuneam, avem anumite informatii de care nu aveti cunostinta inca. Am luat legatura cu autoritatile japoneze superioare, dar ei sunt de parere ca a fost un incident izolat si se bazeaza pe dumneavoastra pentru a-l prinde pe faptas. Inteleg ca aceasta masura a fost luata pentru a preveni panica ce ar urma in randul cetatenilor din Sapporo, dar daca nu ne lasati sa asistam la ancheta, criminalul va scapa cu basma curata, superiorii dumneavoastra se vor felicita pentru intuitia lor de a numi acest atac “un incident izolatâ€, iar dumneavoastra veti iesi la pensie cu doua cazuri nerezolvate, incheie calm, dar ferm domnul Antcliff, seful meu.
Thomas Antcliff ar fi fost perfect pentru meseria de genist. Il cunosc de cand aveam 12 ani si nu l-am vazut niciodata pierzandu-se cu firea. Este ceva mai scund decat Adam, are parul grizonat si ochii negri. Corect pana la extrem, drept, just, impartial si sincer, este omul pe care stii ca te poti baza in orice situatie. Desi este cea mai integra persoana pe care am cunoscut-o, as putea numara pe degete de cate ori l-am vazut razand. Probabil ca meseria si-a lasat o amprenta prea adanca asupra lui. Cel putin aceasta este explicatia pe care mi-am dat-o mie. Are mai bine de 16 ani de cand conduce departamentul de servicii secrete si el este cel care m-a adus in echipa.
Domnul Kimura sta pe ganduri, incruntat, tinandu-si privirea atintita asupra mea. Oftez plictisita si vadit iritata de intarzierea cauzata de sovaiala acestuia, dar nici eu nu intrerup contactul vizual. Antcliff stie ca orice ar spune seful politiei din Sapporo eu n-am sa pot renunta la caz si sa plec pur si simplu acasa. In niciun caz nu acum. De data aceasta e ceva personal, direct, intentionat. Tipul care a plasat bomba artizanala acum doua zile ma calca pe nervi prea tare ca sa-l las in pace.
- Cu alte cuvinte, noi am fi incapabili sa-i prindem sau sa il prindem pe faptas, asa-i? intreaba domnul Kimura stramband din nas.
- Ati auzit despre atacurile din Denver, Statele Unite si Brisbane, Australia din ultimele doua saptamani? Bomba artizanala din Sapporo de alaltaieri a fost plasata de acelasi individ responsabil pentru cele doua incidente mentionate. Din cate stim, faptasul este deja inafara Japoniei pregatind terenul pentru urmatorul atac intr-o cu totul alta tara. Asadar, in cazul in care nu aveti de gand sa alergati dupa el prin toate colturile lumii, ne veti acorda permisiunea pentru a participa la ancheta. Repet: suntem aici pentru a colabora cu dumneavoastra, nu pentru a va submina autoritatea.
Mi-am admirat intotdeauna superiorul pentru calmul si stapanirea de sine de care a dat si da dovada. Probabil si din cauza ca mie imi lipsesc cu desavarsire aceste calitati. La ce bun sa fii considerat geniu daca nu-ti poti folosi inteligenta pentru a-ti modela propriul caracter?
Expresia uimita si intr-o oarecare masura ingrijorata de pe fata domnului Kimura imi da de inteles ca este gata sa ne primeasca oficial pentru a lua parte la ancheta.
- Era si timpul, spun printre dinti mai mult pentru mine decat adresandu-ma cuiva.
- Hei, pustoaico, doar nu te indoiai de talentul de persuasiune al lui Antcliff, imi sopteste Adam ranjind.
- Nu mai am rabdare. Daca vom gasi aici napalm dupa azotatul si nitratul de amoniu din celelalte doua locuri stiu clar ca mesajul imi este adresat direct. Fara sa pun la socoteala faptul ca va fi din ce in ce mai rau, ii spun gandindu-ma la sirul meu de experiente cu explozibilul.
Spre binele lui, ar fi de preferat sa nu se adevereasca previziunea mea. Daca tipul asta intr-adevar ma copiaza, sunt sigura ca este constient de faptul ca nu-l voi lasa sa scape.
- Daca locuitorii din Sapporo afla de prezenta voastra aici, dar mai ales daca afla de implicarea voastra in ancheta se va declansa un haos total. In plus, joia viitoare incepe Yuki Matsuri si credeti-ma ca nu vreau sa existe nici cel mai mic impediment care sa stea in calea acestui eveniment, raspunde Kimura incepand sa dea inapoi.
- Yuki Matsuri? intreaba Antcliff asteptand lamuriri.
Deja plictisita si nerabdatoare peste masura, fac cativa pasi spre cei doi si raspund eu in locul japonezului:
- Festivalul Zapezii si al Ghetii din Sapporo este unul dintre cele mai semnificative evenimente ale iernii din Japonia. Are loc anual la inceputul lui februarie si dureaza sapte zile. Traditia dateaza din 1950 si in prezent atrage peste doua milioane de turisti, explic rapid asteptand unda verde pentru a putea merge la amfiteatrul unde a avut loc explozia.
Domnul Kimura ridica intrebator o spranceana auzind lamuririle mele si aproba incet din cap.
- Acest festival este foarte important pentru noi si mi-e teama ca vestea se va raspandi in pofida tuturor eforturilor noastre de a o tine ascunsa.
- Ati tinut deja o conferinta de presa in care ati anuntat oficial ca a fost un incident izolat. Pana se va afla de implicarea noastra in acest caz, noi vom fi terminat deja de analizat probele si vom avea un raspuns pregatit pentru presa, raspunde Antcliff cu aceeasi siguranta, dar aruncandu-mi priviri fugare ca pentru a-mi da de inteles ca trebuie sa-mi tin gura.
In mod normal n-as sta pe ganduri si l-as face pe omul acesta sa-si indese inapoi pe gat fiecare cuvant dezaprobator pe care l-a rostit la adresa mea. Totusi, stiu ca o astfel de rabufnire l-ar determina sa ne dea afara in cea mai calda ploaie de injurii chiar daca si-ar da seama ca as avea dreptate. Iar eu nu-mi pot permite sa plec de aici fara sa vad locul exploziei si sa analizez reziduurile. In plus, realizez ca Antcliff este pe cale sa obtina aprobarea, dar daca Kimura mai trage mult de timp nu cred ca ma voi mai putea abtine…
Isi trece incruntat privirea de la mine la seful meu si invers pentru fix cincizeci si noua de secunde. Ofteaza dandu-si ochii peste cap si se aseaza pe scaunul din piele maro aflat in spatele biroului sau.
- De ce anume aveti nevoie? intreaba el impreunandu-si degetele.
- Lia si Lewis impreuna cu unul dintre oamenii dumneavoastra care lucreaza la acest caz vor merge la locul faptei. Apoi vor trebui sa vada analizele de laborator pentru a studia reteta bombei. Peters va ramane aici si va cerceta dosarul intocmit de dumneavoastra, iar eu si Delgado vom merge sa vorbim cu proprietarul amfiteatrului. Intre timp, am rugamintea de a ne pune la dispozitie o incapere unde sa ne putem instala.
N-am mai auzit sfarsitul discutiei dintre Antcliff si Kimura. Ies ca o vijelie din biroul celui din urma tragandu-l pe Adam dupa mine.
- Lia! aud vocea superiorului meu strigandu-ma. Inca nu stim cine va merge cu voi, spune el indreptandu-si privirea catre seful politiei din Sapporo.
- Yuichi Hideaki va merge cu voi, raspunde Kimura privindu-ma. La parter, al treilea birou din stanga.
Ma inclin rapid si aproape o iau la fuga pe scari fara sa mai am rabdare pentru a astepta liftul. Adam e mult prea obisnuit cu mine asa ca sa fie surprins.
- Yuichi Hideaki? intreb odata ajunsi in dreptul biroului indicat.
Tanarul se ridica de pe scaun si da din cap aprobator. “Ai naibii japonezi!†, gandesc in timp ce incerc sa-mi adun cuvintele pentru a-i explica ce trebuie sa facem. Pare a avea intre 25 si 30 de ani, dar cu acesti oameni nu stii niciodata. Admiratia mea pentru ei se datoreaza si faptului ca trecerea timpului lasa cu greu urme asupra aspectului lor fizic. Yuichi are trasaturi frumoase, ochii migdalati si tenul mat. Culoarea neagra a parului contrasteaza puternic, dar intr-un mod placut cu pielea sa alba.
- Domnul Kimura ne-a spus ca ne putem baza pe dumneavoastra pentru a ne conduce la amfiteatrul unde a avut loc explozia de alaltaieri, ii spune Adam fiind sigur ca in impacienta mea, l-as trage pur si simplu dupa noi fara sa mai trec prin introduceri. Eu sunt agentul Adam Lewis, iar ea este colega mea, Lia.
- Sigur, nu-i nicio problema, dar credeam ca este vorba doar de un incident izolat, ne raspunde intr-o engleza stalcita.
- Putem sa discutam detaliile pe drum? Am pierdut deja foarte mult timp cu niste prostii, le spun si ii apuc pe fiecare de cate un brat.
Adam si Yuichi fac un schimb rapid de priviri, a primului – compatimitoare, iar a celuilalt – incurcata, aproape speriata.
- Ce ne poti spune despre caz pana acum? ma intorc spre japonez in momentul in care Adam rasuceste cheia in contact.
- Domnul Kimura v-a dat permisiunea de a participa la ancheta? imi raspunde el printr-o alta intrebare arcuindu-si spranceana stanga.
- Daca ilustrul tau sef nu ne aproba implicarea in ancheta crezi ca te-ai mai fi aflat acum aici? Putem, totusi, sa trecem peste toate inutilitatile astea si sa ne concentram putin asupra cazului in sine? intreb simtind cum iritarea de mai devreme isi face iar loc in mintea mea.
- Uite care e treaba: eu nu am primit niciun fel de ordin direct de la superiorul meu. Faptul ca voi mi-ati transmis ceva ce el ar fi putut sa spuna nu inseamna automat ca acesta ar fi ordinul cu pricina. La prima intersectie o iei la stanga, raspunde el alimentandu-mi nervozitatea.
- Calmati-va amandoi, pustilor, ne spune Adam zambind amuzat. Yuichi, domnul Kimura a aprobat implicarea noastra in aceasta ancheta deoarece noi avem anumite informatii de care dumnealui nu dispunea. Atacul din Sapporo a fost al treilea dintr-un lung sir de astfel de incidente daca nu reusim sa le punem capat. Problema este ca celelalte doua bombe au fost plasate in Statele Unite si in Australia. Faptasul nu mai este acum in Japonia. Lia, Yuichi are dreptate. L-am cam luat pe nepregatite.
- Bun, acum ca te-ai lamurit, poti sa-mi dai detaliile acestui caz, … te rog? il intreb pe Yuichi fortandu-mi vocea sa se pastreze calma si apasand pe ultimele doua cuvinte. Sau acum urmeaza partea in care trebuie sa-mi justific prezenta aici din cauza varstei?
Inca iritat din pricina purtarii mele, tanarul sta pe ganduri incercand sa aleaga probabil daca va continua cu intrebarile inutile sau imi va da explicatiile cerute.
- Amfiteatrul a ars pe jumatate. Au fost plasate doua bombe sub scena. Incidentul a avut loc la ora 3 dimineata, asadar nu au fost victime, dar nici martori. Nu ne-am mai confruntat cu un atac cu explozibil de noua ani, explica Yuichi incruntandu-se. Cand am primit apelul am crezut ca aveam de-a face cu un piroman. Acum doua saptamani au avut loc doua incendii premeditate. Pompierii ne-au spus ca mirosea a benzina si acesta a fost primul detaliu pe care l-am primit si in cazul amfiteatrului din Odori Koen.
- Odori Koen? intreaba Adam privindu-l pe tanar in oglinda retrovizoare.
- Este parcul si locul de joaca ce imparte practic Sapporo in doua parti egale. Un fel de ecuator pentru Sapporo, raspund inainte ca Yuichi sa apuce a spune ceva. Ce au aratat analizele de laborator?
- Benzina, polistiren, adeziv si benzen, imi spune plecandu-si privirea.
- Napalm…
------------
Multumesc celor ce au citit!
--------
Cap I -- Napalm --
Atmosfera din incinta sediului de politie este atat de tensionata incat am impresia ca urmeaza sa se dezlantuie tot iadul asupra mea. Da, eu sunt pricina acestei stari de soc, dar acest lucru mai mult ma amuza decat sa-mi creeze o stare de disconfort. Sunt obisnuita cu o astfel de reactie din partea organelor de politie si nu le pot condamna. Totusi, cred ca in curand va deveni destul de enervant sa trec prin procesul de recunoastere a meritelor mele inainte de a ma lasa sa ma apuc de treaba. Situatia este si mai delicata in cazul de fata avand in vedere faptul ca putem fi trimisi acasa intr-o secunda. Nu este domeniul nostru, nu este jurisdictia noastra, nu este campul nostru de bataie. Cu toate acestea, dusmanul nostru este unul comun. Cu cat inteleg asta mai repede, cu atat imi pot vedea linistita de treaba. Intre timp, il las pe seful echipei mele sa le dea oamenilor legii detaliile cu privire la cariera mea pana in prezent. Evident ca li se pare anormal ca o pustoaica de nici 20 de ani sa fie prezentata drept agent federal, ba mai mult, sa mai si reprezinte departamentul de genisti. Inteleg reactiile lor, dar am fost pusa in aceasta situatie de atatea ori pana acum incat faptul ca aud iar aceleasi fraze dezaprobatoare ma fac sa oftez plictisita si sa ma uit nerabdatoare la ceas din minut in minut. Imi vine sa car pumni in stanga si in dreapta si apoi sa le las cadou o bomba special creata pentru ei. Sincer, cu greu ma abtin sa nu fac asta.
- Lia, esti in mod sigur cea mai ciudata persoana pe care am cunoscut-o, imi sopteste Adam, colegul de la departamentul de antiterorism. Felul tau de a fi nu se potriveste deloc cu rabdarea si meticulozitatea de care ar trebui sa dea dovada un genist.
Adam Lewis are 36 de ani si s-a pregatit pentru o astfel de cariera de la o varsta frageda. Scoli si academii militare, studii de profil, experienta pe teren si totusi ai putea sa juri ca este doar o figura comuna pe langa care treci in fiecare zi pe drum spre servici. Inalt, cu parul saten tuns scurt si o privire patrunzatoare, acest om poate cu usurinta trece drept un angajat la o multinationala stand in spatele unui birou. Costumul lui calcat cu grija si apa de colonie folosita un pic prea mult, nelipsitul zambet si vocea calda n-ar putea nicicand sa te duca cu gandul la toate ororile la care a fost martor.
- Si felul tau de a fi nu se potriveste cu toti teroristii psihopati pe care ii vanezi, ii raspund apropiindu-mi buzele de urechea lui. La naiba, avem un criminal care zburda voios din tara in tara lasandu-si amprenta pe unde trece in timp ce astia se sifoneaza din cauza ca vor primi ordine de la mine. E o pierdere de timp, ii spun printre dinti in timp ce iritarea mea creste considerabil.
Are dreptate. In general genistii sunt persoane calme si cu o rabdare de fier. Sunt doua calitati fara de care un om n-ar putea practica aceasta meserie. In mod ciudat insa, pe mine numai explozibilul ma poate calma.
- Domnule Antcliff, incepe seful departamentului general de politie din Sapporo aproape tipand, ganditi-va macar un minut la ceea ce-mi cereti! Am 24 de ani de munca in acest domeniu si m-am confruntat cu o multitudine de situatii ce pareau fara rezolvare. Stiti cate dosare sunt inca neinchise de cand am preluat eu conducerea? Unul singur. Un singur caz a ramas nerezolvat in 24 de ani. Asa cum i-am prins pe toti ceilalti, ii putem prinde si pe cei responsabili pentru acest atac. In plus, nu aveti niciun drept sa va aflati aici. Voi, americanii, chiar credeti ca le stiti pe toate. Pana nu primesc ordin de la autoritatile japoneze superioare, nu sunt obligat sa va dau nicio informatie si cu atat mai putin sa primesc ordine de la o fatuca ce-mi poate fi nepoata.
- Domnule Kimura, nu am venit aici sa preluam conducerea sau sa dam ordine. In primul rand, responsabilul pentru incidentul de alaltaieri este unul singur si nu a fost un atac terorist asa cum credeti. Desi la prima vedere aveti toate motivele pentru a crede ca este vorba de o grupare terorista, va putem da dovezi care sa le contrazica. Sunt sigur ca pirotehnistii pe care ii aveti in subordine sunt cat se poate de competenti, dar dupa cum va spuneam, avem anumite informatii de care nu aveti cunostinta inca. Am luat legatura cu autoritatile japoneze superioare, dar ei sunt de parere ca a fost un incident izolat si se bazeaza pe dumneavoastra pentru a-l prinde pe faptas. Inteleg ca aceasta masura a fost luata pentru a preveni panica ce ar urma in randul cetatenilor din Sapporo, dar daca nu ne lasati sa asistam la ancheta, criminalul va scapa cu basma curata, superiorii dumneavoastra se vor felicita pentru intuitia lor de a numi acest atac “un incident izolatâ€, iar dumneavoastra veti iesi la pensie cu doua cazuri nerezolvate, incheie calm, dar ferm domnul Antcliff, seful meu.
Thomas Antcliff ar fi fost perfect pentru meseria de genist. Il cunosc de cand aveam 12 ani si nu l-am vazut niciodata pierzandu-se cu firea. Este ceva mai scund decat Adam, are parul grizonat si ochii negri. Corect pana la extrem, drept, just, impartial si sincer, este omul pe care stii ca te poti baza in orice situatie. Desi este cea mai integra persoana pe care am cunoscut-o, as putea numara pe degete de cate ori l-am vazut razand. Probabil ca meseria si-a lasat o amprenta prea adanca asupra lui. Cel putin aceasta este explicatia pe care mi-am dat-o mie. Are mai bine de 16 ani de cand conduce departamentul de servicii secrete si el este cel care m-a adus in echipa.
Domnul Kimura sta pe ganduri, incruntat, tinandu-si privirea atintita asupra mea. Oftez plictisita si vadit iritata de intarzierea cauzata de sovaiala acestuia, dar nici eu nu intrerup contactul vizual. Antcliff stie ca orice ar spune seful politiei din Sapporo eu n-am sa pot renunta la caz si sa plec pur si simplu acasa. In niciun caz nu acum. De data aceasta e ceva personal, direct, intentionat. Tipul care a plasat bomba artizanala acum doua zile ma calca pe nervi prea tare ca sa-l las in pace.
- Cu alte cuvinte, noi am fi incapabili sa-i prindem sau sa il prindem pe faptas, asa-i? intreaba domnul Kimura stramband din nas.
- Ati auzit despre atacurile din Denver, Statele Unite si Brisbane, Australia din ultimele doua saptamani? Bomba artizanala din Sapporo de alaltaieri a fost plasata de acelasi individ responsabil pentru cele doua incidente mentionate. Din cate stim, faptasul este deja inafara Japoniei pregatind terenul pentru urmatorul atac intr-o cu totul alta tara. Asadar, in cazul in care nu aveti de gand sa alergati dupa el prin toate colturile lumii, ne veti acorda permisiunea pentru a participa la ancheta. Repet: suntem aici pentru a colabora cu dumneavoastra, nu pentru a va submina autoritatea.
Mi-am admirat intotdeauna superiorul pentru calmul si stapanirea de sine de care a dat si da dovada. Probabil si din cauza ca mie imi lipsesc cu desavarsire aceste calitati. La ce bun sa fii considerat geniu daca nu-ti poti folosi inteligenta pentru a-ti modela propriul caracter?
Expresia uimita si intr-o oarecare masura ingrijorata de pe fata domnului Kimura imi da de inteles ca este gata sa ne primeasca oficial pentru a lua parte la ancheta.
- Era si timpul, spun printre dinti mai mult pentru mine decat adresandu-ma cuiva.
- Hei, pustoaico, doar nu te indoiai de talentul de persuasiune al lui Antcliff, imi sopteste Adam ranjind.
- Nu mai am rabdare. Daca vom gasi aici napalm dupa azotatul si nitratul de amoniu din celelalte doua locuri stiu clar ca mesajul imi este adresat direct. Fara sa pun la socoteala faptul ca va fi din ce in ce mai rau, ii spun gandindu-ma la sirul meu de experiente cu explozibilul.
Spre binele lui, ar fi de preferat sa nu se adevereasca previziunea mea. Daca tipul asta intr-adevar ma copiaza, sunt sigura ca este constient de faptul ca nu-l voi lasa sa scape.
- Daca locuitorii din Sapporo afla de prezenta voastra aici, dar mai ales daca afla de implicarea voastra in ancheta se va declansa un haos total. In plus, joia viitoare incepe Yuki Matsuri si credeti-ma ca nu vreau sa existe nici cel mai mic impediment care sa stea in calea acestui eveniment, raspunde Kimura incepand sa dea inapoi.
- Yuki Matsuri? intreaba Antcliff asteptand lamuriri.
Deja plictisita si nerabdatoare peste masura, fac cativa pasi spre cei doi si raspund eu in locul japonezului:
- Festivalul Zapezii si al Ghetii din Sapporo este unul dintre cele mai semnificative evenimente ale iernii din Japonia. Are loc anual la inceputul lui februarie si dureaza sapte zile. Traditia dateaza din 1950 si in prezent atrage peste doua milioane de turisti, explic rapid asteptand unda verde pentru a putea merge la amfiteatrul unde a avut loc explozia.
Domnul Kimura ridica intrebator o spranceana auzind lamuririle mele si aproba incet din cap.
- Acest festival este foarte important pentru noi si mi-e teama ca vestea se va raspandi in pofida tuturor eforturilor noastre de a o tine ascunsa.
- Ati tinut deja o conferinta de presa in care ati anuntat oficial ca a fost un incident izolat. Pana se va afla de implicarea noastra in acest caz, noi vom fi terminat deja de analizat probele si vom avea un raspuns pregatit pentru presa, raspunde Antcliff cu aceeasi siguranta, dar aruncandu-mi priviri fugare ca pentru a-mi da de inteles ca trebuie sa-mi tin gura.
In mod normal n-as sta pe ganduri si l-as face pe omul acesta sa-si indese inapoi pe gat fiecare cuvant dezaprobator pe care l-a rostit la adresa mea. Totusi, stiu ca o astfel de rabufnire l-ar determina sa ne dea afara in cea mai calda ploaie de injurii chiar daca si-ar da seama ca as avea dreptate. Iar eu nu-mi pot permite sa plec de aici fara sa vad locul exploziei si sa analizez reziduurile. In plus, realizez ca Antcliff este pe cale sa obtina aprobarea, dar daca Kimura mai trage mult de timp nu cred ca ma voi mai putea abtine…
Isi trece incruntat privirea de la mine la seful meu si invers pentru fix cincizeci si noua de secunde. Ofteaza dandu-si ochii peste cap si se aseaza pe scaunul din piele maro aflat in spatele biroului sau.
- De ce anume aveti nevoie? intreaba el impreunandu-si degetele.
- Lia si Lewis impreuna cu unul dintre oamenii dumneavoastra care lucreaza la acest caz vor merge la locul faptei. Apoi vor trebui sa vada analizele de laborator pentru a studia reteta bombei. Peters va ramane aici si va cerceta dosarul intocmit de dumneavoastra, iar eu si Delgado vom merge sa vorbim cu proprietarul amfiteatrului. Intre timp, am rugamintea de a ne pune la dispozitie o incapere unde sa ne putem instala.
N-am mai auzit sfarsitul discutiei dintre Antcliff si Kimura. Ies ca o vijelie din biroul celui din urma tragandu-l pe Adam dupa mine.
- Lia! aud vocea superiorului meu strigandu-ma. Inca nu stim cine va merge cu voi, spune el indreptandu-si privirea catre seful politiei din Sapporo.
- Yuichi Hideaki va merge cu voi, raspunde Kimura privindu-ma. La parter, al treilea birou din stanga.
Ma inclin rapid si aproape o iau la fuga pe scari fara sa mai am rabdare pentru a astepta liftul. Adam e mult prea obisnuit cu mine asa ca sa fie surprins.
- Yuichi Hideaki? intreb odata ajunsi in dreptul biroului indicat.
Tanarul se ridica de pe scaun si da din cap aprobator. “Ai naibii japonezi!†, gandesc in timp ce incerc sa-mi adun cuvintele pentru a-i explica ce trebuie sa facem. Pare a avea intre 25 si 30 de ani, dar cu acesti oameni nu stii niciodata. Admiratia mea pentru ei se datoreaza si faptului ca trecerea timpului lasa cu greu urme asupra aspectului lor fizic. Yuichi are trasaturi frumoase, ochii migdalati si tenul mat. Culoarea neagra a parului contrasteaza puternic, dar intr-un mod placut cu pielea sa alba.
- Domnul Kimura ne-a spus ca ne putem baza pe dumneavoastra pentru a ne conduce la amfiteatrul unde a avut loc explozia de alaltaieri, ii spune Adam fiind sigur ca in impacienta mea, l-as trage pur si simplu dupa noi fara sa mai trec prin introduceri. Eu sunt agentul Adam Lewis, iar ea este colega mea, Lia.
- Sigur, nu-i nicio problema, dar credeam ca este vorba doar de un incident izolat, ne raspunde intr-o engleza stalcita.
- Putem sa discutam detaliile pe drum? Am pierdut deja foarte mult timp cu niste prostii, le spun si ii apuc pe fiecare de cate un brat.
Adam si Yuichi fac un schimb rapid de priviri, a primului – compatimitoare, iar a celuilalt – incurcata, aproape speriata.
- Ce ne poti spune despre caz pana acum? ma intorc spre japonez in momentul in care Adam rasuceste cheia in contact.
- Domnul Kimura v-a dat permisiunea de a participa la ancheta? imi raspunde el printr-o alta intrebare arcuindu-si spranceana stanga.
- Daca ilustrul tau sef nu ne aproba implicarea in ancheta crezi ca te-ai mai fi aflat acum aici? Putem, totusi, sa trecem peste toate inutilitatile astea si sa ne concentram putin asupra cazului in sine? intreb simtind cum iritarea de mai devreme isi face iar loc in mintea mea.
- Uite care e treaba: eu nu am primit niciun fel de ordin direct de la superiorul meu. Faptul ca voi mi-ati transmis ceva ce el ar fi putut sa spuna nu inseamna automat ca acesta ar fi ordinul cu pricina. La prima intersectie o iei la stanga, raspunde el alimentandu-mi nervozitatea.
- Calmati-va amandoi, pustilor, ne spune Adam zambind amuzat. Yuichi, domnul Kimura a aprobat implicarea noastra in aceasta ancheta deoarece noi avem anumite informatii de care dumnealui nu dispunea. Atacul din Sapporo a fost al treilea dintr-un lung sir de astfel de incidente daca nu reusim sa le punem capat. Problema este ca celelalte doua bombe au fost plasate in Statele Unite si in Australia. Faptasul nu mai este acum in Japonia. Lia, Yuichi are dreptate. L-am cam luat pe nepregatite.
- Bun, acum ca te-ai lamurit, poti sa-mi dai detaliile acestui caz, … te rog? il intreb pe Yuichi fortandu-mi vocea sa se pastreze calma si apasand pe ultimele doua cuvinte. Sau acum urmeaza partea in care trebuie sa-mi justific prezenta aici din cauza varstei?
Inca iritat din pricina purtarii mele, tanarul sta pe ganduri incercand sa aleaga probabil daca va continua cu intrebarile inutile sau imi va da explicatiile cerute.
- Amfiteatrul a ars pe jumatate. Au fost plasate doua bombe sub scena. Incidentul a avut loc la ora 3 dimineata, asadar nu au fost victime, dar nici martori. Nu ne-am mai confruntat cu un atac cu explozibil de noua ani, explica Yuichi incruntandu-se. Cand am primit apelul am crezut ca aveam de-a face cu un piroman. Acum doua saptamani au avut loc doua incendii premeditate. Pompierii ne-au spus ca mirosea a benzina si acesta a fost primul detaliu pe care l-am primit si in cazul amfiteatrului din Odori Koen.
- Odori Koen? intreaba Adam privindu-l pe tanar in oglinda retrovizoare.
- Este parcul si locul de joaca ce imparte practic Sapporo in doua parti egale. Un fel de ecuator pentru Sapporo, raspund inainte ca Yuichi sa apuce a spune ceva. Ce au aratat analizele de laborator?
- Benzina, polistiren, adeziv si benzen, imi spune plecandu-si privirea.
- Napalm…
------------
Multumesc celor ce au citit!
I wish people would stop telling me what to do. I can make mistakes on my own too!
Genius by birth, lazy by choice. Mendokusai...
My anime wallpapers blog: http://animefact.wordpress.com/
![[Imagine: lcopy.jpg]](http://img81.imageshack.us/img81/3069/lcopy.jpg)
Genius by birth, lazy by choice. Mendokusai...
My anime wallpapers blog: http://animefact.wordpress.com/
![[Imagine: 2rqzqjc.jpg]](http://i46.tinypic.com/2rqzqjc.jpg)
![[Imagine: 28qqdxz.jpg]](http://i44.tinypic.com/28qqdxz.jpg)
♥ ![[Imagine: 2wf645h.jpg]](http://i42.tinypic.com/2wf645h.jpg)
♥ ![[Imagine: 51f0xu.jpg]](http://i39.tinypic.com/51f0xu.jpg)
![[Imagine: jigapt.jpg]](http://i50.tinypic.com/jigapt.jpg)
[/center]
![[Imagine: fgdhdr.png]](http://i805.photobucket.com/albums/yy338/SAYO_HATSUO/fgdhdr.png)
![[Imagine: 2iv08c4.jpg]](http://oi56.tinypic.com/2iv08c4.jpg)