Valurile vietii

[Yumina]

Disclaimer:Nu detin nici un personaj. Toate apartin lui Masashi Kishimoto(inafara de cele create de mine) din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac/profit de pe urma acestor personaje/intamplari.


Capitolul 1:
Intr-o dimineata cand deja regina noptii cedase tronul ceresc mandrului Soare, o fata de aproximativ 18 ani tocmai se trezea. Parul ei rozaliu era ravasit pe perna alba si moale asemenea pielii ei ca spuma laptelui, iar ochii varzi ca iarba frageda straluceau mai puternic ca niciodata. Se ridica in sezut si arunca o privire prin camera inundata de razele aurii ale astrului ceresc. Tanara statea intr-o camera simpla cu peretii intr-o singura culoare, un crem pal, placut vederii, iar mobila era una care se imbina perfect cu culoarea camerei.
Sakura se ridica din pat si se indrepta spre baie. Cum obisnuia in fiecare dimineata, facu un dus si se pregati pentru a pleca spre locul de intalnire al echipei 7. Se imbraca intr-un chimono rosu , isi lua o fusta alba crapata pe ambele parti sub care purta o pereche de pantaloni scurti negri, iar in picioare avea niste cizme tot negre. Rozalia se indrepta spre bucatarie, de unde isi lua un mar o saluta pe mama ei si pleca. Pe drum gandurile o coplesira, se gandea la Sasuke, ii era dor de brunet dar nu vroia sa recunoasca. De cand plecase el, Sakura devenise mai rece si mai dura asta fiind si consecinta antrenamentelor grele pe care le-a facut cu lady Tsunade. Dar cea mai mare dorinta a ei era sa-l aduca inapoi pe Sasuke in Konoha si sa reuneasca echipa 7, acesta fiind si visul lui Naruto.
***
Intr-o alta parte a tarii, undeva intr-o padure intunecata era un baiat asezat pe o creanga a unui copac. Ochii lui de onix si parul rebel si intunecat ca pana corbului se contopeau perfect cu intunericul padurii.
Dintr-o data un zgomot se auzii din apropiere iar tanarul isi scoase sabia si lovi fara sa schiteze nici un gest. Se parea ca isi lovise tinta, un barbat in jur de 30 de ani, dar acesta nu muri, era doar ranit serios. Dupa ce isi puse sabia in teaca pleaca fara a se uita in urma.
***
La locul de inatalnire al echipei 7 , Sakura, Naruto si Sai asteptau de aproximativ 3 ore sosirea sensei-ului lor. Naruto dormea ca de obicei, Sakura era foarte atenta la cartea pe care o citea, iar Sai desena pe un pergament niste animale pe care le va folosi. In cele din urma aparu si mult asteptatul Kakashi:
-Sensei iar ati intarziat! striga rozalia revoltata
-Pai stiti a trebuit sa…incerca sa se scuze jouninul.
-Nu te mai obosi sensei, oricum stim ca va fi iar o scuza penibila! se rasti la el Naruto.
-Eh…da, se pare ca nu va mai pot pacali ca in urma cu cativa ani, interveni Kakashi schitand un zambet strengar in timp ce duse-se mana dreapta la ceafa. Azi vom avea o misiune de patrulare. Trebuie sa acoperim toata aria din jurul satului asa ca ne vom desparti pentru a fi mai eficienti. Aveti grija la orice miscare din jurul vostru si fiti in garda permanent, adauga Kakashi.
In cateva minute hotarasera fiecare incotro sa mearga si plecara . Sakura trebuia sa cerceteze padurea si campul din apropierea satului. Prima oprire o facu in padure,iar dupa ce se asigura ca nu este urmarita de nimeni pleca spre camp pentru a se odihni. Acolo se aseza pe iarba frageda si admira florile care dansau un vals lin in bataia vantului de primavera. Intr-o clipa in care nu fu atenta cineva aparu in spatele ei si ii puse o mana la gura pentru a nu tipa, iar cu cealalta ii imobiliza mainile la spate.
-Nu te-am vazut de mult…Sakura! ii sopti acea persoana la ureche rozaliei.
Tanara avea senzatia ca acea persoana ii era cunoscuta, dar nu realiza cine este. Dupa cateva secunde atacatorul disparu, Sakura cerceta cateva moment cu privirea tot campul, dar se parea ca acea persoana era foarte rapida si disparu la fel de repede cum aparu.
Dupa acest incident bizar rozalia pleca pentru a se intalni cu restul echipei. Era hotarata sa nu spuna nimanui despre acel om misterios. Cand s-a intalnit cu restul echipei tanara fu intrebata de catre ceilalti daca nu vazuse ceva ciudat.
-Nu sensei, nu am vazut decat animalele padurii si niste flori superbe, incerca sa minta rozalia.
-Bine atunci, daca nu a vazut nimeni nimic puteti pleca acasa, iar eu ma voi duce sad au raportul Hokage-ului.
-Am inteles Kakashi sensei! spusera cei trei simultan dupa care plecara fiecare in directii diferite.
Rozalia avea de gand sa mearga acasa pentru a se odihni. Dar pe drum se opri sa ii i-a mamei sale un buchet de flori deoarece in ziua urmatoare implinea frumoasa varsta de treizeci si cinci de ani. Tinerei ii trecu prin gand o presimtire sumbra. Se grabi acasa iar cand ajunse…


Deci am redeschis fic-ul pentru ca fusese sters asa ca ce pot sa spun astept pareri critici..tineti cont ca e si primul meu fic SasuSaku
Ja ne!

[Eve.]

Deci..fara deci..

Naratiunea-n-am ce comenta,e buna.
Dialogul-putin cam mult,dar e ok fiindca nu e sec
Descrierea-ar trebui sa mai imbunatatesti,poate cu niste figuri de stil,ceva de genu,stii tu fiindca ne repeta diriga in fiecare ora.

Acum ca am aflat ca Yumina este draguta mea colega,o sa ii comentez fic-ul la fiecare next.
Chiar nu ma asteptam la asa ceva,insa chiar ai talent(mult mai mult decat au unele din clasa si se cred printese)..
Am cam facut off topic dar ca sa n-o mai lungesc te astept cu nextu.

Zbye zbye and Next:X:X

[Yumina]

Uitati si nexturile pana in prezent
Enjoy^^

Capitolul 2:
Rozalia intra in casa strigand-o pe mama sa,dar nici un raspuns. Alerga prin toata casa incercand sa o gaseasaca,dar fara rost. Disperarea se putea citii pe fata tinerei cu fiecare secunda care trecea. Urca la etaj indreptandu-se spre camera femeii, sperand ca doarme, dar nu era nici acolo. Se gandi ca poate o fi plecat la cumparaturi, asta ajuntand-o pe fata sa se mai linisteasca. Se hotari sa faca un dus, isi lua cele necesare si inainta spre baie. Cand deschise usa avu un soc, mama ei zacea intr-o balta de sange care se intindea cu repeziciune pe gresia alba. Un tipat asurzitor se auzi in toata casa, era Sakura, care cazuse in ghenunchi la vederea acelei scene teribile. Suroaie de lacrimi inundau ochii tinerei, iar apoi cadeau pe gresia patata de sange parca vrand sa o curete. Rozalia nu mai rezista si lesina langa corpul inert si rece al mamei sale.
Ziua se ivi, mandrul Soare fiind deja pe cer, dand noi sperante tuturor. Intr-o camera de spital, pe un pat cu cearsafuri albe zacea o fata cu parul roz asemenea petalelor de cires. Fata ei odata atat de vesela era acum parca fara pic de viata. Piela alba ca zapada era in contrast cu parul tinerei. Buzele odata rosii ca cele mai coapte mere erau acum doar o amintire. De sub pleoapele grele se ivira doi ochi ca niste smaralde. Rozalia privi nedumerita prin camera slab luminata parca vrand sa afle unde este si ce s-a intamplat cu ea. Deodata usa se dadu furtunos la o parte iar in incapere intra vijelios nimeni altul decat energicul si prostul Naruto iar in urma lui veni Rock Lee care se parea ca se cearta cu blondul care sa fie primul care sa intra sa o vada pe tanara. Sakura inchise ochii si ofta dezaproband din cap. “In totdeauna astea doi se cearta care sa fie primul” gandi rozalia in siena ei. Cand deschise ochii pe usa tocmai intra Hinata. Bruneta o intreba cum se simte:
-Eu sunt bine, dar cat am dormit?? Intreba curioasa Sakura
-Pai cam 5 zile! sari Naruto inainte ca bruneta sa poata raspunde.
-Da, asa este, completa bruneta.Doctorul a spus ca ai lesinat pe baza de panica si ei nu te puteau trezii, trebuia sa te trezesti singura.
In momentul urmator in minteai rozalie se derulau acele clipe graznice, isi dorea ca totul sa fie un vis dar acestea fura spulberate de catre bruneta. Strangea cearceaful alb in pumni, iar lacrimi amare dansau libere pe fata ei, vazand scena cei trei se apropiara de tanara si o luara in brate spunand ca le pare rau pentru ce se intamplase. Hinata ii mai spusese ca se ocupase ea cu inmormantarea femeii si ca aceasta avu loc in urma cu 2 zile. Tanara ii multumi si o ruga sa o duca la locul unde mama ei isi dormea somnul de veci, dar asta dupa ce va iesi din spital. Bruneta ii mai inmana o foaie de hartie pe care Sakura o citi de mai multe ori cu voce tare neviandu-i a crede.
<<Draga Sakura , floarea mea de cires, asi vrea sa te am langa mine, dar mama ta imi statea in cale, nu planuiam sa o omor dar s-a impotrivit dorintei de a te lua cu mine asa ca moarte a fost necesara. Nu plange, pentru ca daca iti vei varsa lacrimile cristaline pentru o persoana fara inemnatate ca ea vei avea mult de suferit. Astept momentul in care ne vom intalni.
Sasuke.>>

Capitolul 3:
Rozalia ramase socata. Cum putea ceva asa important pentru ea sa o raneasca asa de mult. Sasuke era ca o stea calauzitoare care ii dadea speranta in zilele mai putin placute, iar dorinta de a il revedea ardea mai tare ca orice flacara, dar asta pana ce citise acele randuri. Treptat dragostea pentru brunet disparu fiind inlocuita de ura nemarginita. Trebuia sa-l gaseasca si sa il pedepseasca pentru tot ce facuse si pentru durerea pe care i-a cauzato -Hinata cand voi iesi din spital? Intreba curioasa rozalia.
-Dupa spusele doctorului poti pleca cand te vei simti mai bine, daca vrei sa pleci acasa azi atunci va trebui sa mergem sa-ti aducem niste haine.
-Multumesc Hina, mi-ai citit gandurile! Zise rozalia incercand sa zambeasca dar nu-i reusi decat un zambet fortat, durerea pierderii mamei sale era prea mare si pe deasupra faptasul era Sasuke. Tanara incepu sa se urasca pe sine insasi pentru ca se indragostise de un mincinos . Dar nu avea ce face, fapta era deja consumata, iar trecutul nu putea fi adus inapoi pentru a repara greselile comise.
Intr-o jumatate de ora isi facu aparitia bruneta care ii aduse Sakurei hainele. Rozalia se imbraca intr-o pereche de pantaloni scuti negri si un tricou alb simplu, Iar in picioare avea niste sandale negre. Sakura o ruga pe bruneta sa o duca direct la locul unde era inmormantata mama sa. Hinata se conforma si o conduse pe rozalie in cimitirul de langa oras, indrumand-o pe Sakura pana la o piatra funerara pe care era scris numele mamei rozaliei.
Tanara o ruga pe bruneta sa o lase singura pentru ca de acum se descurca si singura. Hinata pleca iar rozalia se aseza pe iarba frageda si incepu sa isi aduca aminte momentele frumoase pe care le petrecuse cu mama ei. Isi amintea cum stateau sub ciresii care isi scuturau petalele rozalii, sau de prima cina pe care o gatise cu mama ei, cum mergeau la cumparaturi, sau sa culeaga flori…
<<Imi va fi dor de tine mama, tu m-ai invatat tot ce stiu, dar cred ca acum va trebui sa ma descurc singura. Iti multumesc pentru acesti 18 ani in care mi-ai arat calea cea dreapta, desi acesti ani au fost prea scurti, iar ca sa te rasplatesc jur ca il voi gasi pe Sasuke Uchiha si il voi distruge. Dar inca nu sunt suficient de puternica, trebuie sa cer ajutorul unui om mai puternic decat Sasuke. Si cred ca stiu si cui.>>
Rozalia nu mai zabovi mult si pleca spre casa. Odata ajunsa isi lua un ghiozdan si isi puse cateva haine, se imbraca intr-un chimono negru care avea desenat un dragon alb pe spate. Tanara isi lua ghiozdanul si se indrepta spre iesirea din sat. Nu stia exact incotro sa o apuce dar stia un lucru, ca trebuie sa il gasesca neaparat pe Itachi Uchiha. Se gandi sa plece spre ascunzatoarea unde Akatsuki obisnuiesc sa scoata chiakra din jinchiuriki.
Pe drum Sakura se opri sa manance ceva la un bar dintr-un sat nu tocmai apropiat de Konoha. Spera ca va gasi niste informatii despre Akatsuki acolo dar fara rost, asa ca isi continua drumul. In dimineata zilei urmatoare rozalia se afla la intrarea in ascunzatoarea secreta. Pasarelele cantau in copaci iar animalele padurii misunau in cautare de hrana. Totul era linistit, prea linistit. Tanara se hotari sa intre dar se parea ca nu e nimeni acolo, totul era pustiu. Cand se pregatea sa plece in fata lui aparu nimeni altul decat Itachi Uchiha.
-Ce cauti aici? Intreba aparent linistit brunetul
-Am venit sa te caut ca sa ma antrenezi si sa pot deveni si eu o membra Akatsuki! hotararea din vocea tinerei simtindu-se cu usurinta.
-Daca vrei sa te antrenez va trebui sa ma infrunti!
Lupta incepu iar prima care ataca fu rozalia reusind sa il zgarie pe obraz pe brunet cu kunaiul folosit. Dar lupta nu dura mult pentru ca Itachi isi folosi sharingan-ul iar rozalia fu coplesita de amintirile dureroase pe care incerca sa le inchida in inima sa. Tanarul veni langa ea si o ajuta sa se ridice.
-Sunt foarte impresionat, nimeni nu a putut inca sa ma raneasca, iar tu ai facut-o…meriti ca sa te antrenez, completa intr-un final brunetul.

Capitolul 4:

Brunetul o condu-se pe Sakura pana la o pestera unde statea el inpreuna cu Kisame. Pentru ca ei niciodata nu avreau o locuinta stabila rozalia nu s-a asteptat la prea multe. Asa si era, tanara statea acum intr-o camera simpla si intunecata, unde singura sursa de lumina era o lumanare. Mobilierul nu prea exista in incapere fiind doar o masa cu un scaun pe care era asezata lumanarea si un pat.
Zilele treceau pe nesimtite ajungand la saptamani, relatia dintre rozalie si Itachi inbunatatindu-se considerabil. Tanara evoluase considerabil de la inceperea antrenamentului iar brunetul era forte mandru de ea. Seara sosise, Sakura statea in camera ei tinand perna stanza la piept. Pe chipul ei se putea citi un zambet pervers si satisfacut.
~Flashback~
Rozalia statea rezemata de un copac, respiratia sacadata si transpiratia care se scurgea pe fata fina a fetei erau rodul efortului pe care il facuse. De ea se apropie brunetul care avea pe chip un zambet dulce si intelegator. Se aseza langa tanara si inainte de a spune ceva o masura pe Sakura din cap pana in picioare, oprindu-se in zona sanilor rozaliei si privind cum se miscau in ritmul respiratiei ei. Nu vroia sa recunoasca dar rozalia o atragea, prin simplul fapt ca era foarte frumoasa, puternica si luptatoare, pentru brunet fiind imaginea fetei perfecte.
-Sakura te descurci din ce in ce mai bine, esti foarte ambitioasa si cred ca in curand vei fi pregatita, incerca sa spuna Itachi fara a se simti un tremurat usor in vocea lui.
-Mersi Itachi, multumesc pentru ca ai acceptat sa ma antrenezi si…dar nu reusi sa zica nimic pentru ca brunetul o stanse puternic in brate radicand-o si invartind-o de cateva ori, dupa care isi unira buzele intr-un sarut pasional, rozalia nu se opunea, ba chiar ii placea adincindu-se si mai mult in bratele brunetului. Itachi isi strecura limba printre dintii tinerei atingandu-I usor limba rozaliei care inca avea un gust dulceag, de la ciocolata pe care o mancase inainte de antrenament. Limbile lor erau intr-un continuu duel, la final despartindu-se incet in timp ce se priveau in ochii. Sakura simtea cum obrajii ii iau foc, isi muta privirea spre pamant incercand sa lege doua cuvinte dar nu putea. Intr-un final amandoi plecara in camera fara a mai spune nici un cuvant.
~Endflashback~
Sakura nu stia ce se intampla cu ea. In ea se ducea o lupata apriga intre doua sentimente. Se simtea satisfacuta si implinita dar era constienta ca nu era bine ce facea. Isi alunga acel gand si se intinse in pat somnul furand-o repede.
A doua zi isi facuse aparitia rozalia inca dormea in camera ei intunecata unde razele soarelui nu puteau patrunde pentru ca acea camera nu avea nici un geam. Itachi intra in camera si incerca sa o trezeasca pe rozalie cu un sarut scurt pe buze…Dar se enerva la culme cand tanara pronunta numele fratelui sau in loc de al lui. Era clar ca ince Sakura nu-l uita pe Sasuke desii lupta din rasputeri cu un sentiment care incoltise in inima ei iar acum nici cel mai puternic insecticid nu-l putea distruge. Brunetul parasi camera fetei nervos, trantind usa in urma lui, facand-o pe rozalie sa tresatra.

Capitolul 5:
Sakura nu stia ce s-a intamplat. Era confuza asta intelegandu-se si din privirea mirata cu care se uita la usa prin care plecase Itachi acum cateva secunde. Intr-un final renunta la acea idee, aruncand-o undeva intr-un colt intunecat al mintii. Rozalia se pregatea pentru antrenamentul care avea sa fie unul mult mai dur, dupa cum o anuntase Itachi cu o zi inainte.
Intre timp in Konoha…

-Bunica Tsunade, ai reusit sa aflii unde a plecat Sakura? Intreba Naruto cu o vace stinsa, cu capul plecat si privirea atintita spre podea. Nu recunostea dar durearea pe care o simtise cand il pirduse pe Sasuke era de zece ori mai mare, acum cand o pierduse poate pentru totdeauna si pe Sakura. De cand plecase si rozalia era mai disperat ca niciodata, cautand in fiecare moment o solutie pentru a o convinge pe ea si pe brunet sa se reintoarca in Konoha. Era mult mai tacut ca deobicei, parea un copil linistit, care nu mai intra in belele, care parca uitase cu totul de nazbatiile pe care le facea doar cu cativa ani inainte. In schimb se apropiase mai mult de Hinata care de cand plecase rozalia era mai mereu cu blondul, sustinandu-l si incurajandu-l, dar era aproape fara folos pentru ca Naruto tot trist ramanea, chiar daca mai schita cate un zambet fals nereusit.
-Ti-am spus ca nu sunt bunica! Urla la el lady Tsunade dar fara folos blondul parea ca nu o auzise asa ca aceasta continua pe un ton ceva mai calm. S-ar putea sa fi aflat locul unde este Sakura, dar inca nu suntem siguri. Tanarul ridica uimit privirea, in ochii sai citindu-se speranta in timp ce pe chip ii aparu acel zambet caracteristic lui.
-Si atunci ce mai asteptam, urla revoltat blondul, trebuie sa mergem sa o aducem inapoi in sat!
-Nu te grabi Naruto,interveni Tsunade inainte ca blondul sa poata iesii pe usa, banuim ca Sakura este imreuna cu… Itachi… Uchiha. Nu poti merge sa o cauti pana nu vei mai progresa, iar pentru un moment Sakura este in siguranta pentru ca se pare ca este antrenata de Itachi asa ca el nu are nici un motiv sa ii faca rau.
Blondul ramase socat cand auzi cu cine se antreneaza rozalia, “de ce?” , “de ce o fi plecat?” acestea erau unele din maruntele intrebari care ii rasunau in minte. Stia ca Sakura suferise mult de cand murise mama ei dar crezuse ca trecuse peste acel nefericit accident. Acum era mai hotarat ca niciodata sa progreseze. Dupa ce pleca din biroul hokage-ului, Naturo se indrepta spre casa lui Kakashi-sensei pentru al ruga sa il antreneze deoarece dorea sa devina mult mai puternic.
In ascunzatoarea Akatzuki ...

Sakura statea intr-o poiana din apropierea ascunzatorii, antrenandu-se de zor. Soarele stralucea pe cerul albastru fara nici un nor. In jur era o liniste desavarsita. Rozalia era singura, Itachi nefiind acolo sau asta vroia sa stie tanara. Brunetul statea la cativa copaci de Sakura uitandu-se la ea si la cat de mult a evoluat. Credea ca nu il observase pentru ca era prea ocupata cu antrenamentul, dar nu era asa, rozalia stiu-se deoarece ii simti chakra. La un momendat nu mai suporta si zise:
-Nu te mai ascunde, stiu ca ma urmaresti de cand am inceput antrenamentul, ce vrei, am crezut ca esti suparat pe mine, zise pe un ton rece Sakura.
Intr-un final brunetul cobori din copac indreptandu-se spre rozalie fara sa schiteze nici un gest. <<Este exact ca fratele sau, rece ca un cub de gheata>> isi spuse rozalia nepasatoare. In urmatoarea secunda ii aparu in minte imaginea lui Sasuke, asta facand-o sa se inerveze peste masura. Incerca sa se calmeze lovind un copac pe care il facu praf cu tot cu inca 3 copaci care erau in statele lui.
-Da am fost suparat pe tine dar mi-a trecut, in fond nu pot fi suparat pe tine pentru ceva ce nu poti controla. Dar a-si vrea sa te intreb ceva…
-Ce? Intreba rozalia cu glasul stins in timp ce se indeparta la fiecare pas pe care il facea brunetul catre ea, dar in final nu mai avu unde sa se retraga asa ca Itachi ajunse la doar cativa centimetrii de fata fetei privind-o drep in ochii.
-Spune-mi… inca il iubesti nu-i asa? Sakura ramase socata, nu stia ce sa raspunda stia ca daa va raspunde cu “da” atunci Itachi nu o va mai baga in seama su poate chiar va refuza sa o mai antreneze. Dar Sasuke o tradase, ii tradase dragostea pe care i-o purta.Inca il mai iubesti pe ticalosul acela? Tipa la ea brunetul, facand-o pe tanara sa se lase in genunchi , punandu-si capul pe maini si incepand sa planga. Itachi se aseza langa ea ridicandu-i capul tinerei si fortand-o sa il priveasca. Smaraldele cele verzi ale tinerei nu mai staluceau ca altadata, acum erau palizi, nu mai erau vioi si veseli ca odinioara. Rozalia dadu din cap in semn de “nu” la intrebarea adresata de catre tanar. Vazand-o pe Sakura trista, brunetului I se rupse inima asa ca o lua in brate pe tanara si isi unii buzele cu ale ei intr-un sarut pasional. Isi strecura incet limba printre dintii fetei, jucandu-se cu limba ei catifelata…