16-07-2009, 04:45 PM
Culoriile copilariei original fiction by me
Capitolul 1
Ce se poate spune despre o persoana care sufera?Mai ales cand acea persoana eram chiar eu si vazand cu ochii,mei ce mi se intampla una din acele istorii pe care niciodata nu esti in stare sa le intelegi la timp si din cauza careia eram gata sa urlu uitand ca plansul e atat de caraghios.
Ma cheama Lucia.La drept vorbind am o varsta fara importanta.Frate-meu,Emanuel,e mai mare decat mine si de aici mi se trag foarte multe necazuri.Ieri,de pilda,ma gandeam ca intr-o buna zi are sa se produca un cutremur.
S-au adunat prea multe in sufletul meu,incat explozia ar putea fi prevazuta daca mama s-ar uita macar o clipa serios in ochii mei.Nimeni,insa,nu ma ia in serios.Sunt un zero.Mi se arata pe fata ca nu insemn nimic pentru nimeni.Evident,asta ma scoate din sarite.Pana cand?Ma intreb,albastra de furie si-mi raspund singura:''Ah!lasa!Am sa va dovedesc cat de rau va inselati asupra mea!''
Nici mama (de tata n-are rost ma mai vorbesc),nici n-au banuit, mai mult decat atat nici nu le-ar trece prin minte,ca sufar de gelozie,plus o suta de sentimente contrarii.
Pe zi ce trece sunt tot mai geloasa pe fratele meu din zeci de mii de motive,insa principalul e tocmai faptul care ma calca pe nervi:el e baiat si pe el il iubesc toti,pe cand eu,ei da,cu mine se petrece un lucru extrem de grav.Si pe deasupra mai sunt considerata si mica,rea si culmea de obraznica.
Fratele meu se bucura de toate laudele iar despre mine nimeni,nici macar matusile mele stafidite nu spun o vorba de bine.
Situatia,zici eu, a devenit intolerabila.Nu mi se da atentie,nu sunt consultata in problemele de familie.Mama spune cam asa:''Eh!Lucia,n-are pic de bun simt!''Ceea ce ma enerveaza teribil.
Poate nu spune chiar asa,orcum insa,sunt mereu un element secundar,iar fratele meu totdeauna se afla in frunte.
Cu ce drept?Sigur,la scoala ia numai note de 10,e ordonat si silitor,nimic de zis,dar si eu as putea fi la fel ,numai ca de la o bucata de vreme nu mai vreau.De atunci de cand frate-meu a inceput sa-si dea aere de superioritate fata de mine si tata nu l-a pedepsit.
Am incercat mai intai sa ma impun,adica sa mi se recunoasca personalitatea.
Ce vina am ca trebuie sa port fuste si n-am voie sa fluier si nici macar sa arunc de pe pod pietre in apa?
Frate-meu de ce are voie sa joace fotbal si eu nu? De unde pana unde el sa aiba dreptul la alatea liberati,pe cand eu trebuie sa ma port ca sclifosita de vara-mea Liz,care-si duce batista la nas din nimica toata.Ei bine,nu vreau sa ma port nic ca mata de Oana care habar n-are ce placut e s-arunci cu pietroi in peretele casei vecine.Sau borcane goale,asa cum face Emanuel si Catalin.
Sorry,stiu ca este prea scurt.Capitolul urmator o sa fie lung promit.Astept comm-urile voasrtre.
Pozele:
Lucia:
Emanuel:
Liz:
Capitolul 1
Ce se poate spune despre o persoana care sufera?Mai ales cand acea persoana eram chiar eu si vazand cu ochii,mei ce mi se intampla una din acele istorii pe care niciodata nu esti in stare sa le intelegi la timp si din cauza careia eram gata sa urlu uitand ca plansul e atat de caraghios.
Ma cheama Lucia.La drept vorbind am o varsta fara importanta.Frate-meu,Emanuel,e mai mare decat mine si de aici mi se trag foarte multe necazuri.Ieri,de pilda,ma gandeam ca intr-o buna zi are sa se produca un cutremur.
S-au adunat prea multe in sufletul meu,incat explozia ar putea fi prevazuta daca mama s-ar uita macar o clipa serios in ochii mei.Nimeni,insa,nu ma ia in serios.Sunt un zero.Mi se arata pe fata ca nu insemn nimic pentru nimeni.Evident,asta ma scoate din sarite.Pana cand?Ma intreb,albastra de furie si-mi raspund singura:''Ah!lasa!Am sa va dovedesc cat de rau va inselati asupra mea!''
Nici mama (de tata n-are rost ma mai vorbesc),nici n-au banuit, mai mult decat atat nici nu le-ar trece prin minte,ca sufar de gelozie,plus o suta de sentimente contrarii.
Pe zi ce trece sunt tot mai geloasa pe fratele meu din zeci de mii de motive,insa principalul e tocmai faptul care ma calca pe nervi:el e baiat si pe el il iubesc toti,pe cand eu,ei da,cu mine se petrece un lucru extrem de grav.Si pe deasupra mai sunt considerata si mica,rea si culmea de obraznica.
Fratele meu se bucura de toate laudele iar despre mine nimeni,nici macar matusile mele stafidite nu spun o vorba de bine.
Situatia,zici eu, a devenit intolerabila.Nu mi se da atentie,nu sunt consultata in problemele de familie.Mama spune cam asa:''Eh!Lucia,n-are pic de bun simt!''Ceea ce ma enerveaza teribil.
Poate nu spune chiar asa,orcum insa,sunt mereu un element secundar,iar fratele meu totdeauna se afla in frunte.
Cu ce drept?Sigur,la scoala ia numai note de 10,e ordonat si silitor,nimic de zis,dar si eu as putea fi la fel ,numai ca de la o bucata de vreme nu mai vreau.De atunci de cand frate-meu a inceput sa-si dea aere de superioritate fata de mine si tata nu l-a pedepsit.
Am incercat mai intai sa ma impun,adica sa mi se recunoasca personalitatea.
Ce vina am ca trebuie sa port fuste si n-am voie sa fluier si nici macar sa arunc de pe pod pietre in apa?
Frate-meu de ce are voie sa joace fotbal si eu nu? De unde pana unde el sa aiba dreptul la alatea liberati,pe cand eu trebuie sa ma port ca sclifosita de vara-mea Liz,care-si duce batista la nas din nimica toata.Ei bine,nu vreau sa ma port nic ca mata de Oana care habar n-are ce placut e s-arunci cu pietroi in peretele casei vecine.Sau borcane goale,asa cum face Emanuel si Catalin.
Sorry,stiu ca este prea scurt.Capitolul urmator o sa fie lung promit.Astept comm-urile voasrtre.
Pozele:
Lucia:
Liz: