Dansul lotusului

[Clau~]

[Michee]

[Forever Young]

"Fosta neserioasa"? Adica?
Oricum Ryu nu are cum sa moara. Daca moare el nu mai exista poveste, doar e unul din personajele principale. Plus ca destrami cuplul format din el si Hasu. Nu-l vad pe pufaciunea de Hasu cu Taka, nu nu. Probabil ca l-a taiat cat sa nu-i produca moartea...sau cel putin sa nu-l omoare din prima. Ori, cum a spus Miky, a sacrificat un animal o.o Taka a spus de viclenie. Hasu trebuie sa fi incercat sa-l pacaleasca, nu? Nu? Ar fi chiar nesimtire din partea brunetului sa ni-l omoare pe dragutul de Ryu, mai ales dupa ce sia auzit numele...Yep, Ryu nu are cum sa moara. Stiu asta.
Spor la scris in continuare si multa inspiratie. Cu siguranta vei aduce tarziu si urmatorul capitol, dar asta e.

[Clau~]

[Michee]

[Clau~]

Ei, scapand de toata treaba si toate complicatiile - inclusiv cele legate de functionarea forumului -, am adus si eu un next. ^^" Scuze, daca v-am facut sa asteptati. Sper doar sa va placa si sa stiti ca de acum vor veni mai repede capitolele.

Mikky-rock68: Stiuuu~ Si eu sunt incantata ca i-am facut-o lui Hangul. Bate palma! Ah, abia astept sa vezi ce i-a pregatit "destinul". * evil smirk * In alta ordine de idei... Nuuu! Trebuia sa fie mai mare suspansul. Ei, tu si intuitia ta! * sigh * Dar e dragut gestul lui Hasu~ I'm so in love cu personajul astaaa~ III~~ Multumesc ca citesti si ca astepti dupa mine, orice ar fi. Esti o placintica dulce si pentru asta te ador si te-as manca~ * kiss *

Capitol: 12


Petale uscate

Cand Hasu isi deschise ochii era deja amiaza; pasarile isi inaltau cantecele cu mandrie inspre albastrul cerului de primavara si lumian soarelui facea totul sa straluceasca. Se uita in jurul lui, ochii lui fiind parac acoperiti de un val gros de ceata, apoi o zari pe femeia bruneta intr-un colt de camera, preparand diverse lecauri. Isi intredeschise buzele sa spuna ceva, insa cuvintele nu voiau sa se cristalizeze in sunete si nu voiau sa ii paraseasca gatul. Isi mari ochii de spaima si isi ridica rapid mana, verificandu-si gatul; isi simti propriile degete reci pe pielea cicatricii lui si, abia cand trecu cu ele pe toata suprafata grumazului, isi reveni si ofta pentru el.
- A fost doar un lesin, spuse simplu Miyuki, mainile ei albe oprindu-se din amestecarea unor frunze de lamai cu niste salcie arsa. Nu se va mai repeta ce s-a intamplat, il asigura aceasta si isi continua treaba, fara sa se uite la baiat. Hasu ofta din nou, inchizandu-si ochii, apoi simti o durere usoara la umar si isi aminti ce se intamplse... Taka. Taka luptase cu el si el pierduse din nou; atat de umilitor, atat de demn de dispret. Nu devenise cu nimic mai puternic; in schimb, reusise doar sa isi provoace mai multe rani si ii tradase increderea si sperantele lui Taka. Nu; nu era asa. De fapt, singurul lucru de care ii pasa lui Hasu era ca fusese infrant din nou de protectorul lui. Iar gandul acela il scotea din minti. Sa nu uiti nicodata: destinul tau este destinul unui asasin! Propria minte se afunda in acel ecou emis de vorbele lui Taka; destinul unui asasin... Atat putea sa gandeasca baiatul in acel moment; se gandea ca, oricat ar fi vrut tot timpul sa nege, asta era el. Un asasin; dusmanul oricarei urme de umanitate dintr-un om; o bestie bazata doar pe rabdare, tenacitate si viclenie. Acele trei principii il condusesera in viata pana atunci si nimic nu avea sa se schimbe de atunci incolo. Atunci de ce Taka ii spusese acele cuvinte? De ce...? Si o noua voce patrunse in mintea baiatului, lasand in urma ei un ecou puternic si vesel, care se lovi putin gandurile lui Hasu: Ne vedem in curand, nu?. Asa e; nu il putuse omora pe print. Iar Taka stia asta; fusese lupta si umilirea ce au urmat dupa ea o metoda sa ii arate cat e de neputincios? A vrut Taka sa il pedepseasca?...
- Nu te mai gandi la asta, se auzi o voce si Hasu se ridica in sezut, privind-o pe femeia bruneta. Miyuki isi lasa recipientele jos si se uita spre podea, linistea persistand in camera. Hasu se apropie de femeie, in timp ce pe fata ii aparu o incruntatura de durere; se aseza langa ea, parul lung cazandu-i pe umeri si atinse umarul lui Miyuki, facand-o pe aceasta sa-si intoarca capul. In ochii albastri ai acesteia valsa o lumina blanda si pe fata ei inflorata aparu o urma de ingrijorare. Baiatul ii privi tatuajul ce pornea de la ochi si se prelungea pe pometi, apoi zambi inconstient, ducandu-si degetele reci pe fata femeii.
- Asta e insemnul meu, Miyuki? intreba baiatul si femeia tresari usor, lasandu-si obrazul mangaiat de mana rece a brunetului. Membrul acestuia cazu apoi si ochii i se umplura de lacrimi sarate si amare; atat de amare ca ii venea sa verse din cauza gustului lor. Femeia atinse umarul bandajat al baiatului si ii privi figura firava, totusi puternica, dand usor din cap.
- Asta e...
- Destinul. Un zambet dement aparu pe chipul baiatului si lacrimile isi facura loc pe obrajii lui albi.
- Stie ca il vei invinge in curand. De aceea a hotarat asta, spuse femeia si inspira adanc, lasand aerul apoi sa ii iasa printre suspinuri afara. Hasu dadu usor din cap si isi ridica ochii albastri pentru a-i intalni pe ai lui Miyuki; femeia il privea regretand, de parca tocmai ii fusese semnata condamnarea la moarte.
- Chiar il voi invinge? intreba baiatul si incepu sa-si desfaca bandajul de la umar, in timp ce chipul lui patat de lacrimi se stramba din cauza unui zambet trist, aproape mizerabil. Hasu stia ca acea taietura, ce era acum decorata cu lotusi infloriti si boboci de lotus, avea sa fie ceea ce ii va trada intotdeauna apartenenta.
- Nu... El stie... Tot timpul el stie; el controleaza tot. Stii asta. Daca nu ar fi fost sigur ca esti pregatit sa-l omori, nu ti-ar fi lasat asta, pronunta Miyuki si un tremur se simti in glasul ei calm si dur. Vru sa il mangaie pe par pe baiat, insa mana ei se opri la jumatatea drumului, ducandu-si-o apoi, inapoi in poala. Trebuie sa-l ajut sa-si duca la indeplinire destinul, nu sa ii stau in cale..., isi porunci in minte femeia si inghiti in sec, o lacrima jucand tremurand in ochiul ei stang. Baiatul lasa bandajul alb sa cada de pe umarul lui si vazu rana lui ingrijita si plina de leacuri din plante, alaturi de tatuajul floral. Mangaie putin zona ranita, apoi o alta lacrima i se scurse pe obraz, fara ca el sa faca ceva sa o opreasca. Isi inghiti un geamat, in timp ce isi strangea umarul si simti mana delicata a lui Miyuki strangand-o pe a lui. Intalni ochii ingrijorati ai femeii si teama din ei si isi dadu seama ca nu mai era cale de intoarcere.
- Imi pare rau..., spuse femeia si baiatul o privi calm, inspirand adanc.
- Nu e vina ta. Iti sunt recunoscator... Promite-mi ca vei fi langa mine, spuse cu un zambet trist pe chip brunetul si femeia, desi reticenta, isi intinse bratele si il prinse in stransoarea lor, gandindu-se la faptul ca, oriunde avea sa ii ceara Hasu sa mearga, avea sa mearga. Hasu si Taka erau singura ei familie...
- Promit..., sopti bruneta si Hasu isi afunda chipul in materialul rochiei lui Miyuki, lasandu-se in bratele acesteia. Asta e destinul meu...

iii

Iarna din acel an era o iarna grea si friguroasa; venise cu ger brutal si vant nemilos. In aceste conditii, Hasu, Taka si Miyuki stateau mai tot timpul prin templu, cantand, citind sau desenand. Taka mai compunea poeme cateodata si Miyuki gatea impreuna cu slujnicele de la bucatarie, preparand ceaiuri aromate si prajituri cu savori tropicale; baiatul se mai antrena din cand in cand, insa vremea rece de afara nu ii permitea sa o faca cat de mult ar fi vrut. Abia intrase in al saisprezecelea an al sau si, inainte sa-si dea seama, lupta mai bine decat toti asiisnii de la templu. Crescuse furmos in tot timpul cat fusese la templu si, desi incarcat de razbunare si ura pentru cei ce ii luasera familia, se bucura de faptul ca Taka avusese grija de el. Ii era recunoscator; barbatul ii salvase viata si il crescuse de la varsta de zece ani, insa stia ca nu avea rangul unui fiu pentru acesta. El era doar un luptator foarte bun, un asasin in devenire ce avea sa fie o unealta foarte buna pentru Taka, pana cand acesta avea sa-si indeplineasca razbunarea.

Ca si in celelalte zile, Miyuki isi petrecea mult timp cu Hasu, invatandu-l despre plante si despre corpul uman. Invatase cum sa prepare otravuri din cele mai letale si cum sa omoare un om cu un singur senbon; Hasu stia ca Miyuki nu ii era parte din familie, de altfel. Chiar daca aceasta nu ii spunea niciodata cuvinte dulci si nu il alinta, era acolo pentru el cand avea nevoie si asta era mai mult decat de ajuns pentru a o considera o sora. Miyuki, la randul ei, putea spune ca are un punct sensibil cand venea vorba de Hasu; pana atunci doar Taka fusese cel care contase pentru ea, dar baiatul cu par brunet si ochi albastri capatase un loc in sufleutl ei inghetat destul de insemnat.
- Miyuki-ni, ganguri baiatul, in timp ce rupea frunze de menta si le punea pe o carpa; acestea aveau mai apoi sa fie zdrobite, combinate cu ulei de susan si seva de brad, pentru a obtine o alifie buna pentru durerile musculare. Desigur, Miyuki mai avea sute de astfel de retete care aveau acelasi efect; femeia ar fi putut face leacuri si otravuri din orice avea la indemana.
- Hm? Ai spus ceva? spuse femeia si continua sa desparta frunzele de menta de restul plantei.
- Cum... De ce esti aici? intreba baiatul si femeia se opri o clipa, ochii ei albastri sclipind intens si fugitiv. Isi musca interiorul buzei inferioare, apoi continua sa rupa frunzele verzi, intreband la randul ei:
- De ce vrei sa stii? Baiatul se opri din treaba si isi atinti ochii asupra acesteia.
- Sunt curios. Niciodata nu am auzit povestea din spatele motivului pentru care esti aici. Femeia ofta pentru ea si lasa frunzele de menta sa ii cada printre degete, apoi inspira adanc si se opri din treaba, indreptandu-si atentia spre brunet.
- Am ajuns aici ca si tine. Aproape. Neh... Hasu-mi, tu stii cum s-a format clanul nostru?
- Daca nu imi spui, nu voi sti... Miyuki inghiti in sec si isi lasa privirea sa cada asupra frunzelor verzi din fata ei. Isi puse mainile delicate pe genunchi si incepu sa povesteasca, de parca acele amintiri i-ar fi trecut prin fata ochilor:
- Eu... Am fost vanduta cand aveam in jur de treisprezece ani. Inainte, fetele ca mine, cele sarace si fara viitor, puteau fi cumparate. Asa am ajuns aici. Cel care m-a cumparat a fost... Orochi- ijio. Taka avea atunci in jur de douazeci de ani, mai mare decat tine cu vreo cinci ani, daca nu ma insel.
- Cine e Orochi-ijio? El e cel care a infiintat templul? Femeia zambi pentru ea si dadu din cap, continuand:
- Da. El este cel care a construit templul. Orochi era un om... Destul de rece si alunecos. Exact ca si numele sau.* Taka a fost cel care m-a slavat.
- Salvat? Ziceai ca..., incerca baiatul sa spuna, insa femeia il opri cu o privire ferma.
- Salvat. Mama mea murise in urma cu cinci ani si tatal meu nu a avut puterea sa mai continue dupa asta. Aproape era nebun cand eu am plecat de acasa. Taka m-a salvat. Mi-a dat un tel, o viata, mi-a oferit protectia si iubirea lui.
- El te-a...?
- Da. Pe atunci Taka nu era asa. Era chiar... Copilaros si bland. Nu pot spune ca eu nu... Ei bine... Intelegi. Pana cand Orochi-ijio a decis ca el va fi urmatorul conducator. Dupa cateva zile de la anuntul sau, Orochi-ijio a murit. Taka il vedea pe acesta ca pe propriul tata; stiu ca si el a fost crescut, la randul lui, de Orochi-ijio. De atunci si-a jurat ca nu va mai lasa pe nimeni sa se atinga de ceea ce el iubeste. Cateodata semeni cu el; atunci cand te antrenezi foarte mult si nu iti gasesti linistea decat in lupta. Femeia chicoti putin, lacrimi inundandu-i irisii albastri si reci; il privi zambind pe baiat, apoi isi duse mana pe obraz, pe tatuajul ei cu flori si inghiti in sec, un fior trecandu-i prin corp.
- Miyuki-ni...
- Tot timpul Taka spunea ca seman cu o floare; una de gheata. Cand a devenit noul conducator, m-a legat de el prin acest tatuaj, spunandu-mi ca inima mea de gheata si gratia de floare trebuie mereu sa ii tina companie. Baiatul o privi o clipa si inghiti in sec, gandindu-se ca acele amintiri nu ii fac bine lui Miyuki. Insa femeia zambi si isi puse o mana alba peste a lui, spunandu-i bland:
- Incheie-ti rabzunarea si pleaca. Fa asta inainte ca inima ta sa devina una de gheata ca a mea si inainte ca gratia ta de floare sa il farmece prea mult pe Taka. Daca va fi cazul, el nu va ezita si te va face mostenitorul lui; vei fi obligat sa iti lasi viata in mainile mortii si sa devii aparatorul acestui templu...

* Orochi inseamna sarpe de apa

[Kira's Scarlet]

In sfarsit am ajuns si eu la zi cu capitolele. Imi pare nespus de rau ca mi-a luat atat de mult sa citesc. Insa prespun ca stii ca timpul meu e limitat si cateodata sunt destul de ametita. *Sad smile* E interesant felul in care ai descris totul, atat de trist, atat de emotionant. Ai combinat perfect amintirile cu prezentul si restul. Nu prea am ce comenta. Doar ca m-ai facut sa intru intr-o stare de melancolie.
*Don't worry abt that..I'm still the your little crazy''
Spor la scris~ Micuta mea floare de lotus. *Sigh*
Kissu

[Michee]

Next~ Wow, nu imi vine sa cred ca mi-a luat asa de mult timp sa trec pe aici. Imi cer scuze pentru asta *pfff... scoala asta ne distruge* In fine, sa revenim la subiect. Trebuie sa spun ca mi-a placut enorm capitolul acesta, inca o data mi-ai aratat cat de buna la suflet este Miyuki, cat de perfecta este aceasta. O ador, ce pot sa zic! Mi-a facut placere sa citesc povestea ei si ,chiar daca sunt suta la suta sigura ca nu am citit decat o mica parte din toate lucrurile *mai mult sau mai putin placute* prin care a trecut, pot sa ma declar oficial fana sa. Stii, intr-un fel ma bucur ca Taka a legat-o pe aceasta de el, batranul chiar are nevoie de cineva ca ea, de o persoana care sa ii fie alaturi mereu, iar ea are nevoie de cineva ca stapanul sau. Deci, in concluzie, abia astept viitorul capitol~ Spor la scris si bafta in continuare.
P.S: M-ai facut curioasa, abia astept sa vad ce i se va mai intampla viperei aleia! De obicei nu sunt chiar atat de rea cu personajele, dar el chiar merita *si inca ce...*. Si, inca o data, nu trebuie sa imi multumesti, o fac pentru ca iti ador fic-ul si mor daca nu aflu cum mai stau lucrurile ^^ Placintica, eu?! Awww~ *kiss*

[Clau~]

Si in sfarsit am ajuns si eu aici. Cuvintele acestea vor deveni un fel de laitmotiv al introducerilor mele, se pare~ Acum ca ma uit la data postarii ultimului capitol... I'm so ashamed. * silently crying in a dark corner * Dar! Am revenit, decisa sa duc la capat acest fic~ So... Tineti-mi pumnii si urati-mi mult spor, pentru ca am nevoie~ Lectura placuta, dulceturile mele~ * tight hug *

Kira's Scarlet: Ow, scumpa mea. Nu te invinovatesc cu nimic si nu iti cere scuze. Eu ar trebui sa multumesc pentru ca citesti~ Arigatou~ * kissu * Nu am vrut sa te melancolizez * exista cuvantul asta? *... Really, really~ Dar o sa te inveselesc imediat cu acest capitol~ Suntem chit? Sper ca da si sper sa-ti placa~ Multumesc mult pentru parere si pentru sustinerea constanta. * huuuug *
Mikky-rock68: Placinticaaaa~ Da, stiuu~ Este perfecta~ o.o Perfeeecta~ Si sunt foarte recunoascatoare ca este acolo; pentru Hasu, mai mult. Taka e baiat mare si de descurca. Te-am facut curioasa~ Ioi, nu stii ca pisica de curioasa a murit? Nu, nu~ Trebuie sa satisfacem curiozitatea. Lectura placuta iti spun, atunci~ Multumesc mult pentru sustinerea, dulceata mea de placinta~ * exista asa ceva? * * huuuug *

Capitol: 13


Primul boboc de floare

Ryuzaki isi continua antrenamentele si, dupa o saptamana, deja era mai puternic; cu toate ca facea asta pentru siguranta lui, mai era si altceva care il motiva in a continua antrenamentele cu Yoshi. Isi promise ca, data viitoare cand avea sa-l intalneasca pe Hasu, avea sa fie mai puternic si nu va mai trebui ca bruneutl sa-l protejeze. Dar in aceasta zi isi propuse altceva. Se imbraca, de dimineata, in hainele lui de staean si mai lua un schimb de haine de acel gen, apoi trecu pe la campul de lupta, unde generalul il astepta, ca in fiecare dimineata. Ajunsese sa se inteleaga detsul de bine cu Yoshi si, cateodata, cand terminau antrenamentul jucaus dame sau beau eai impreuna. Ori o ajuta pe Riou cu florile ei; i se parea tot timpul ca generalul se detsinde in preajma ei, ceea ce il bucura pe Ryu. Cateodata se gandea ca el chiar era bun pe post de rege; voia sa ii vada pe ceilalti zambidn, sa ii ajute si sa ii protejeze cu tot ce avea el.
- Buan dimineata, omiba. Sa incepem antrenamentele? pronunta Yoshi cu postura lui rigida si un zmabet amical pe chip. Ryu facu un semn scurt cu mana, zmabidn vioios si spuse al fel de enrgic ca intodeauna:
- Ah, nu, nu. Azi am treaba. Voiam sa te anunt. Crezi ca ma poti scoate si pe mien din palat? Eh? Yoshi se uita putin nesigur la print, nestiind ce sa faca, apoi auzi vocea plangacioasa a satenului care il ruga sa il ajute. Generalul ofta si zmabi obosit, dand afirmativ din cap; o mica plimbare nu era asa grava, se convinse el, stiind ca incalca reguliel de dragul lui Ryuzaki.
- Dar trebuie sa imi spui pentru ce te duci, peonunta Yoshi si Ryu zmabi aproape entuziasmat, pronuntand pe un ton copilaros si jucaus:
- Ma duc sa imi vad ltousul. Sa vad cat de furmso s-a facut. Generalul se icnrunta putin, intrebadu-se in minte daca printul vorbea depsre acel hanako care il slavase. Chicoti pentru el, apoi ii spuse, batandu-l usor pe uamr pe saten:
- Daca nu te-as cunoaste, as zice ca te-ai indragostit serios de acel baiat. Generalul rase amuzat si Ryu se incrunta, inganand un "tch" enervat. Nu era asa; se simtea doar dator. Si voia sa ii multumeasac pentru ceea ce afcuse. Pana la urmaa, HAsu ii slavase viata; de doua ori.
- Ii sunt doar dator! replica rapid si efervescent Ryu si idneparta mana generalului de ope uamrul lui. Pufai agasat si si ofta pentru el, apoi zmabetul ii reveni, spuanndu-i rapid bruneutlui:
- Eu am plecat. Nu te chinui cu mintitul sau acoperitul meu. E in regula daca le spui ca nu stii unde sunt. Toata lumea e obisnuita cu plecarile mele lunatice, oricum. Un chicot se desprinse de pe buzele celor doi, apoi isi dadura mainile si printul o lua spre poarta, gandindu-se fericit la acea zi. Ii sunt doar dator... Nu il plac! isi spuse din nou in minte, incercand sa se convinga de asta.

i i i

Viata lui Hasu la Casa florilor era, in mare parte, plictisitoare. Servea ceai clientilor, isi lustruia si curata katana si, din cand in cand, se atrena in padurea din spatele casei. Se pierdea in inima acesteia si, cu arma pregatita sa doboare orice i-ar fi stat in cale, lupta singur, cu umbrele create de soare, pana cand acesta apunea. Cateodata mai vorbea cu celelalte femei; o gasise destul de interesanta pe Kiku, una din cele mai renumite hanako din acea casa. Nu pentru faptul ca era frumoasa, ci pentru ca, chiar daca lua timp, capata unele cunostinte. Unele informatii le stia deja de la Miyuki, insa unele erau chiar bine-venite; mai ales acelea despre prepararea otravurilor si gasirea remediilor pentru acestea. Aflase ca tatal lui Kiku fusese un vanator, care trecuse de multe ori muntele Atsui. Cand acesta nu se mai intorsese, frumoasa fata ramase singura, fiindca mama ei era de mult dusa in templul nevazut al Zeilor. Astfel ca fu luata de pe strazi de Saki, iar pentru asta ii datora o viata intreaga. Pe de alta parte, Hasu nu o placea pe acea femeie; vedea in ochii ei doar lacomia si acea constiinta calculata si experimentata a unei femei profitoare.

Stand in camera lui, baiatul ofta pentru el plictisit, apoi se ridica de pe patul pe care se odihnise pana atunci si se indrepta spre lada lui cu haine, pentru a-si lua costumul negru si katana. Dadu cu mana de o cutie tare, amintindu-si ca acolo avea unele leacuri de la Miyuki, in cazul in care se intampla sa aiba nevoie de vreo ceva. Cu timpul, mai primi cateva si de la Kiku, care il ajuta sa adune niste seva de stejar. Amintindu-si acea zi, baiatul zambi in coltul gurii, apoi auzi un sunet straniu; un tipat usor, venit dintr-o camera alaturata. Toate simturile lui se incordara si auzi niste pasi usori apropiindu-se de fereastra camerei sale. Instinctiv, Hasu isi duse o mana in panza de la brau, gata sa scoata doua senbon, in cazul in care avea nevoie sa rapuna vreun posibil musafir neinvitat. Insa, inainte sa poata sa reactioneze impotriva "musafirului", se trezi cu o pereche de haine ponosite pe cap si cu un saten ranjind prostesc spre el.
- Daca vrei sa te schimbi in ceva, schimba-te in astea. Asa nu vei atrage atentia satenilor, spuse la fel de zambitor printul si Hasu isi dadu jos tunica ce ii statuse pe cap, rasufland usor; isi lasa armele la locul lor si zambi aproape amuzat celui din fata lui.
- Ce ai de gand? intreba brunetul si se ridica de langa lada cu haine, inchizand-o mai intai.
- Tu imbraca-te. Te astept in fata, spuse satenul si il mai privi cateva secunde, inainte sa continue: Mai bine plec. Am dat peste o femeie in alta camera si cred ca iar o sa-mi iau maturi in cap. Un chicot se desprinse de pe buzele lui Hasu si Ryu ranji si el copilaresc, ciufulindu-si parul, agitat. Pleca apoi, la fel de rapid cum venise si Hasu se uita spre tavanul camerei, de parca ar fi cerut intrebari vreunei forte miraculoase.
- Ce planuieste copilul asta natang? intreba baiatul acea prezenta inexistenta, insa drept raspuns primi doar linistea camerei sale. Ingana un "tch" si isi dadu jos kimono-ul violet cu flori roz pe el si se schimba in acele haine ponosite, realizand ca sunt destul de comode. Isi prinse parul intr-o coada la spate si isi indesa in cizme si la bata pantalonilor cateva arme, gandindu-se ca e destul de precaut sa le aiba. Apoi mai ofta odata si iesi din camera lui, trecand rapid pe holurile mari ale casei. Iesi din aceasta, zambind catorva slujnice ce udau florile atat de multe din curtea imensa a casei, care cobora intr-o panta nu prea abrupta. Cobora scarile lejer, fara sa se grabeasca si il zari pe print la baza acestora, iutind, inconstient, pasul. Satenul rodea un fir de iarba si mangaia zambind unul din caii ce ii avea cu el. Unul dintre armasari era alb, avand o singura pata neagra in frunte, pe cand celalalt era complet negru. Hasu isi lau ceva timp pentru a admira cele doua animale, apoi ajunse in dreptul satenului, spunand simplu:
- Si ce e asta? Ryu sari aproape speriat, apoi zambi prostesc si spuse, pe un ton jucaus:
- Ah, e doar o parte din datorie. Haide, urca pe Pata.
- Pata? intreba, abtinandu-si un zambet, Hasu si Ryu dadu din cap, mangaind calul alb.
- Da, e un nume frumos, nu? Eu l-am gasit, pronunta mandru printul si zambi dragut baiatului; Hasu, insa, chicoti scurt, tusind fals apoi, si spuse, incercand sa para serios:
- Da, da... Mi-am dat seama ca e pus de tine. Zambi amuzat din nou, ducandu-si o mana la buze, apoi intalni privirea supicioasa a lui Ryu.
- Aish! Nu-l asculta, Pata, numele tau e foarte frumos. Ce stie el despre frumusete, ha? replica printul, mangaind si "consoland" vietatea care, probabil, nu se gandea decat la urmatoarea masa. Hasu zambi din nou si urca pe Pata, mangaind admirativ coama acestuia. In ciuda numelui nereusit, animalul era frumos si tanar; oricum, numele nu era vina lui.
- Dar pe al tau? Ce nume i-ai pus? intreba Hasu, in timp ce printul se urca si el pe cal, si astepta ca barbatul sa raspunda; stia, oricum, ca replica lui ii va aduce un zambet pe chip. Daca numele calului alb era Pata, atunci Hasu se gandi ca pe cel negru in numise "Taciune"; sau orice alt nume care nu se potrivea cu aspectul impresionant al animalului. Insa Ryu zambi dragastos calului pe care statea si spuse, pe un ton aproape visator, total diferit de cel folosit inainte:
- Ah... El e Furtuna. Tot timpul imi aminteste de momentul dinaintea furtunii, atunci cand cerul se inchide si un val de intuneric cuprinde tot. Printul paru cuprins de un fior, ce fu repede indepartat de un zambet dulce pentru brunet. Hasu il privi pe barbatul de langa el, gandindu-se ca se inselase; il privi cateva momente, apoi simti ca acel contact vizual dureaza prea mult si se desprinse din el, inganand un "aha". Furtuna porni, la comanda lui Ryu, spre sat, avand un pas usor si un mers molcom; Pata il ruma indeaproape condus de Hasu. Brunetul inca nu stia ce are de gand sa faca pritul, insa era sigur de ceva: fiind inafara castelului acesta nu era sigur. Pana la urma, o sa-mi folosesc armele..., isi sopti baiatul in minte si privi spatele drept si umerii lati ai lui Ryu. Daca l-ai fi vazut pe barbat intr-o postura serioasa, fara nicio urma de veselie pe chip, ai fi spus ca e vreun general sau comandant. Insa dincolo de acest aspect masculin nu se ascundea decat un copil strengar; sau, cel putin, asa il cunostea Hasu pe print.
- Hasu! se auzi vocea vesela a lui Ryu si brunetul isi ridica privirea, tocmai pentru a o intampina pe cea jucausa a printului. Ce zici de o cursa? zise zmabind satenul si brunetul zambi in coltul gurii, apropiindu-se mai mult de barbat.
- Daca tii neaparat sa pierzi..., replica provocator Hasu si il alinie pe Pata langa Furtuna. Cei doi barbati se privira o clipa, apoi un singur gest din partea lui Ryu declara inceperea cursei si cele doua animale pornira cu avant spre campia de la poalele muntelui Atsui. Clipele e au urmat au fost umplute de adrelina pura si de rasete si zambete aruncate peste umar; cei doi cai zburdau liber, umar la umar, in timp ce Hasu si Ryuzaki isi incelstara privirile intr-un duel aprins. Respiratiile amandurora erau oprite, in timp ce singurul sunet era cel al tropotului cailor pe pamantul prafos si bataile inimilor lor.
- Ne vedem langa munte! tipa Ryuzaki si scoase cateva fluieraturi, pentru a-si indemna armasarul sa sara peste santul ce despartea satul de campia vasta ce se intindea in fata lor. Hasu zambi pentru el, urmand exemplul lui Ryu si, in curand, ajunse inapoi langa el. Se apleca mai mult in fata, simtind cum vantul ii bicuieste delicat obrajii, ca un curent naucitor si parfumat, si se uita pentru o clipa in dreapta lui, numai pentru a-l vedea pe saten ranjind la fel de prins de cursa. Chicoti pentru el si isi intoarse privirea la drum, adulmenad flamand aerul. Roua diminetii inca nu se uscase de tot pe firele de iarba, iar creasta muntelui injunghia cu duritatea piscurilor ei nori albi si pufosi, care atarnau greu pe cerul albastru de primavara. Cei doi calareti se oprira la o distanta considerabila de sat si caii lor isi incheiara cursa cu fornaituri si rasuflari obosite.
- Cred ca e egalitate, ciripi vesel Ryu si Hasu fu de acord, dandu-se jos de pe cal. Mangaie animalul pe bot, apoi il privi pe print, ce scosese un mar din tolba atasata la sa ce o purta cu el.
- Lui Furtuna ii plac merele, iar lui Pata morcovii, spuse Ryu, fara sa se uite la Hasu, insa adresandu-i-se lui. Vrei sa-l hranesti tu pe Pata? spuse acesta, deodata aceasta ochii lui intalnindu-se cu cei albastri si sclipitori ai baiatului. Brunetul dadu usor din cap, apoi lua morcovul inmanat de print si se apropie de cal, dandu-i hrana.
- Cuminte, baiatule..., sopti acesta si simti botul umed al animalului pe palma lui alba.
- Cred ca te place..., uazi din spatele lui, cuvintele fiind aproape soptite. Cand se intoarse, realiza ca printul e chiar langa el si il mangaie pe Pata pe pata de pe cap. Hasu inghiti in sec, datorita apropierii dintre ei, si zambi animalului, uitandu-se in ochii lui negri si multumiti.

[Michee]

Hey~ Capitol nou, huh?! Yey~Abia de mai aveam rabdare! Ne-ai lasat ceva timp sa fierbem in suc propriu =]] Deci, sa incepem... Ca de obicei, permite-mi sa spun ca a meritat asteptarea, capitolul mi-a placut la nebunie ^^ Pur si simplu il ador pe Ryu. Baiatul, pardon, barbatul asta e cel mai tare! Foarte bun la ales nume, trebuie sa recunosc *aceeasi abilitate pe care o posed si eu*. Pata si Furtuna, carevasazica?! Cei doi cai imi aduc aminte de Hasu si de print, dar nu stiu inca de ce. Apropo, mi-ai facut pofta de morcovi =]]]. Trecand peste~ Cred ca nu mai e nevoie sa mai zic cat de perfect e Hasu si cat de mult il iubesc...Si Yoshi a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult. In fine, astept cu nerabdare next-ul, care sper sa vina mult mai repede. De ce atata graba pe mine?! Pentru ca te-ai oprit exact cand era mai interesant =]] O sa mor in felul asta! Oricum, spor la scris si bafta in continuare!
P.S: Saraca pisica...Stii, daca situatia sta astfel, am ajuns la doua concluzii: 1. Voi muri de tanara; 2. Pisica aia era una din reincarnarile mele anterioare~! Si nu stiu daca exista dulceata de placinta, dar mie imi place cum suna =]] Oricum, totul e posibil ^^ Si din nou si, nu trebuie sa-mi multumesti! Iti tin pumni~ *huuug*