Handicapul fericirii

[Clau~]

[Kurama^_^Sweet]

[Clau~]

[Kurama^_^Sweet]

[Clau~]

Gata. Stiu, stiu, am intarziat mult, dar presupun ca de acum voi aduce capitolele mai regulat. Sper~ Anyway, multumesc celor ce citesc ca isi perinda privirea peste ce scriu si sper sa va placa. ^^

Kurama^_^Sweet: Aw, ce dragut~ Stiu, si eu ador numele lui~ Si AW din nou~ De draguta esti. * blush * Atunci, o sa-ti dedic capitolul asta. * hug * Multumesc pentru sustinere, briosica. Sa stii ca mi-ai topit inimioara si ai prefacut-o in caramel. Mersi, mersi~ Sper sa iti placa in continuare.

2

... Celalalt ...

Imbracat lejer si cu o sticla de vin sub jacheta lui groasa, Jamil pasea pe langa balti, uitandu-se spre cerul inca innourat. Se grabi sa intre intr-o scara de bloc si in urma lui auzi cum o masina trece cu viteza si improasca cu apa zidurile de langa ea. Urca cele doisprezece scari pana la etajul unu si batu la usa, asteptand cateva sceunde. De partea cealalta nu se auzi nimic, asa ca vru sa bata din nou. Insa, inainte ca degetele lui sa atinga suprafata de lemn, usa se deschise, lasand imaginea unui baiat imbracat doar intr-o camasa larga sa ii ia privirea lui Jamil. Brunetul zambi pervers in coltul gurii si intra in apartament, prinzandu-l de sold pe roscat. Ii zambi dragut si ii spuse, maraind incet inainte:
- Pot sa te musc?
- Doar in cazul in care esti vaccinat, tigrule, rapunse obraznic baiatul si mieuna alintat, muscandu-l de buza inferioara pe brunet. Cei doi chicotira si Jamil se descalta, intrand in apartament. Ii inmana sticla cu vin rosu roscatului si se duse in sufragerie, asezandu-se pe podea, langa o masa pe care statea o gramajoara dezordonata de tutun si niste foite subtiri. Inspira adanc si lua una din acele foite, incepand sa faca o tigara. O definitiza lingand o bucata din foaie, apoi strangand putin tigara in mana.
- Mhm, esti sexy in pozitia asta, se auzi o voce din pragul usii si Rodin intra in camera, cu doua pahare si sticla cu vin desfacuta in mana. Aseza paharele pe masa si sticla langa ele, apoi Jamil chicoti amuzat si il trase pe roscat in bratele lui, sarutandu-l unde apuca. In mai multe randuri nimerise buzele si obrajii lui, in timp ce roscatul chicotea vesel si incerca sa raspunda avalansei de pupici ce Jamil i le oferea. Dupa ce joaca lor infantila se incheie, brunetul isi presa un scurt timp buzele peste ale lui Rodin, simtind gustul intepator de tigara. Si-o aprinse si el pe a lui, inhaland fumul nerabdator, apoi expira spre Rodin, iar roscatul zambi amuzat, sarutand prelung buzele carnoase ale brunetului.
- S-a intors mutul, spuse simplu Jamil dupa ce Rodin ii parasise bratele pentru a turna vin. Uitandu-se cu coada ochiului la brunet, roscatul se incrunta usor, apoi ofta pentru el si inmana unul din paharele cu vin iubitului lui.
- Si? Ceva nou? replica agasat Rodin si se arunca din nou in bratele brunetului, aproape facandu-l sa verse lichidul din pahar.
- Usor! se rasti Jamil si roscatul isi dadu ochii peste cap, luandu-i tigara din mana. Trase un fum, privindu-l in continuare pe Jamil, in timp ce acesta bea vinul din pahar.
- Imi spui si mie azi ce ati facut? Adica, stiu ce ati facut... Probabil ca nici nu l-ai lasat sa ajunga in pat inainte de a i-o trage, nu? Rodin mai trase un fum, in timp ce Jamil aseza paharul pe masa si il privi enervat.
- Da. Si? Tu daca ai avea un fund bun nu ti-ai face de cap cu el? replica brunetul si roscatul il privi aproape serios; inghiti in sec, stingand tigara si bau o gura de vin, replicandu-i asa-zisului lui iubit:
- Nu. Dar tu esti un magar, asa ca nu o sa-ti pese. Jamil ofta pentru el, prinzand corpul aproape dezbracat al lui Rodin in brate si ii spuse, pe un ton soptit si jos:
- Stii doar... Cu tine nu e asa. Rodin isi puse paharul pe masa si se lasa mai mult in bratele lui Jamil, luand una dintre mainile lui mari. Incepu sa se joace cu aceasta, zicandu-si, pentru a mia oara, ca, daca Jamil l-ar iubi, probabil l-ar parasi pe Casian.
- Ma crezi, nu? replica din nou brunetul si il stranse mai tare in brate pe Rodin, inclestandu-si degetele cu ale sale. Il saruta pe frunte si isi puse barbia pe capul lui, inspirand parfumul dulce al baiatului.
- Nu iti voi spune cat urasc ca nu te stabilesti dracului aici... Si ca tii mortis sa il ai si pe mutul ala...
- Inceteaza, i-o taie scurt Jamil, Rodin simtind cum muschii brunetului de incordeaza de furie.
- Tipul asta si-a parasit familia pentru mine. A stat si m-a asteptat in casa rabdator nopti la rand, cand mi-o trageam cu tine. Ce spui de asta? Am constiinta.
- N-as prea spune..., murmura aproape enervat Rodin si isi roti din nou ochii plictisit. Auzise acel discurs de zeci de ori; Jamil cel bun, Jamil cel filantrop, Jamil cel altruist care ajuta toti handicapatii strazii. Insa cu el cum ramanea? El nu il astepta? El nu il voia doar pentru el si nu il vedea doar pe el?...
- In fine... Ar trebui sa te vopsesti, remarca brunetul si ciufuli tandru parul roscat al lui Rodin. Baiatul ofta pentru el, calcandu-si a suta oara pe inima si ii zambi aproape deznadajduit, vazand cum chipul lui Jamil se contorsioneaza intr-o expresie trista. Buzele celor doi se intalnira la jumatatea drumului dintre ei, apoi Jamil mai presa un sarut pe fruntea lui Rodin, soptindu-i:
- Imi pare rau...

* * *

Apartamentul era incarcat de o tesiune muta care se construia sub umbra norilor grei de afara. In acea atmosfera gri singura raza de lumina era parul blond al baiatului, a carui breton era rasfirat pe perna. Ochii lui erau inchisi, in timp ce pieptul gol i se misca ritmic, luand aer regulat, in respiratii adanci si controlate. O pasare trecu pe laga geamul ud al dormitorului si ochii acestuia se deschisera, lasand cele doua cristale caprui sa straluceasca in semi-intunericul incaperii. Ofta obosit si clipi greu de cateva ori, apoi incerca sa se ridice, insa corpul ii era parca ingreunat de o masa de o tona. Se intinse pe spate, privind tavanul crem al camerei si ofta pentru el, incercand sa recompuna in minte imaginile a ceea ce s-a intamplat in ultimele ore. Nu... Nu voia sa-si aminteasca. Se uita alarmat in jurul lui, facand un efort sa se ridice in sezut si isi ciufuli parul, oftand tremurat. Jamil nu era; iar el stia unde e. Stia ca, cel mai sigur, dupa ce el cazuse ostenit intr-un somn adanc dupa partida de sex ce se consumase pe masa din bucatarie, Jamil se imbracase frumos si se dusese la celalalt... Stia ca in acel moment, poate, amantul lui Jamil se bucura de bratele lui calde si de buzele lui pline. Din instinct, isi imbratisa corpul, apoi se uita spre geam, mijind ochii datorita luminii ce venea printre spatiile jaluzelei. Voia sa strige cerului, voia sa ii spuna ca il doare; nu plansese pana atunci aproape deloc.

Pe tot parcursul inmormantarii mamei lui isi tinuse o figura neutra si o privire rece; pe tot parcursului anului in care Jamil isi gasea linistea in bratele unui alt barbat nu scosese un suspin de durere; dar toate acelea erau prea mult pentru el. Ducandu-si mainile tremurande la chip, lasa un suspin sa-i paraseasca buzele uscate. Apoi un altul si un altul, pana cand tot corpul lui deveni o masa care tremura haotic, iar chipul lui deveni ud din cauza lacrimilor. Se ghemui pe pat, imbratisandu-si corpul gol, plin de urme ale pasiunii cu care Jamil il posedase, si isi inchise ochii, muscandu-si buza inferioara pana cand nu si-o mai simti. Apoi gura lui se deschise si din aceasta navalira in eterul prafos niste sunete grotesti, niste articulatii aproape inspaimantatoare, ca ale unui animal in plina suferinta. Apuca perna de langa el si o stranse in brate, apoi musca din ea disperat, simtind cum tamplele ii pocnesc din cauza durerii si cum lacrimile nu vor sa se opreasca. Corpul i se incorda fara vlaga si vru sa fuga, sa plece de acolo, insa membrele nu il ascultau. Asa ca ramase tintuit in acel pat, plangand disperat dupa o urma de fericire ce ii poate oferi macar o zi insorita. Nu mai voia lacrimi... Nu mai voia sentimentul acela de agonie si de angoasa ce ii manca minutele cu ganduri pesimiste si negre; voia sa poata zambi cerului, sa-si deschida bratele si sa se predea lui drept ofranda. Da... Voia sa fie o ofranda adusa cerului. Daca ar fi putut vorbi, asta ar fi cerut; sa fie jertfit intru inaltarea boltei ceresti. Insa nu putea vorbi si, avand acest handicap, era silit sa traisca o viata de milog printre diavoli, in loc sa fie imparat printre ingeri. Totul se razvratea in jurul lui si nimic nu voia sa ii dea dreptate... Nimic... Brusc, isi aminti de coltul lui umbros si rece al cabanei in care fusese sechestrat pana la varsta de sase ani. Era frumos acolo... Acolo nu era iubire, nu era ura, nu era gelozie, durere, fericire... Nu era nimic. Era doar el si un perete si cele doua plantute-gardian pe care le privea fara sa stie ca acestea nu ii vor raspunde niciodata rugilor nespuse. Insa acum era in lumina si era silit sa vada tot, era silit sa participe la totul raul din jurul lui si sa il infrunte... Cateodata se gandea sa paraseasca acea lume, asa cum facuse tatal lui... Sa-si ia zilele si sa nu mai auda de nimeni, pentru ca, in fond, nu avea pe nimeni... Iar nimicul acela il enerva atat de mult...

Cand se calma, lacrimile lui aproape uscate stateau marturie luptei sale interioare... Apoi pleoapele i s-au inchis la loc si corpul adopta pozitia fetala, in timp ce mintea lui incerca sa uite...