[Yaoi] Prizonierul

[Clau~]

Capitolul cu numarul doisprezece deja? Ei, se pare ca da. Cert e ca l-am adus si tin sa va multumesc ca cititi in continuare. ^_^
FuNnY bUnNy; Sa incep cu multumirile, nu? atunci, multumesc ca citesti si lasi comm. *hug* Cat despre greseli, o sa fiu si mai atenta decat de obicei. Bibliotecarul traieste, insa intr-un azil de nebuni, cred. Inca nu stiu ce s-a intamplat cu el. Dar ma informez si iti spun. ^^

Cu drag, VandaQ

Chapter XII

Tim privea cum pomii isi scutura usor bratele in inaltul firmamentului de primavara in timp ce isi bea cafeaua de dimineata. Nu apucase sa o bea acasa pentru ca primise un telefon urgent de la editorul-sef prin care acesta il anuntase ca are ceva probleme in legatura cu tipografierea unei comenzi ulterioare. Dupa ce isi rezolva treaba cu un zambet formal pe chip, ca de obicei, isi gasi cateva minute sa admire orasul. Salt Lake City se afla in una din cele mai frumoase perioade ale anului; era o luna de aprilie frumoasa si insorita, razele calde de lumina sporind inflorirea copacilor. Peste tot vedeai aceeasi uniformizare de culori calde, vii, de verde crud si alb curat. O utopie se desfasura in fata ochilor chihlimbarii ai barbatului, acesta zambind si cersind dupa mai mult. Voia sa se plimbe printre aleile cu ciresi si zarzari infloriti din parcul Rose si sa vada tufele multiple de trandafiri ale caror boboci raspund chemarii astrului ce patrona cu mandrie cerul. Ofta ca pentru el, imaginandu-si cum ar fi sa priveasca de la departare copii jucandu-se sau cum ar fi fost sa stea si sa citeasca vreun roman aparat de un coronament bogat impotriva caldurii.
- Tim! Ajuta-ma, auzi vocea impunatoare al lui Albert si isi lasa paharul din plastic plin cu cafea pe pervaz, indreptandu-se spre colegul sau ce-l astepta, ca intotdeauna, zambitor. Albert i se paruse tot timpul o fiinta uimitoare; era un barbat destul de firav, cu alura aceea de copil inocent care se inroseste cand primeste complimente si stie cum sa vorbeasca astfel incat sa castige simpatia oricui. Ii placea prezenta lui si simtea un spirit oarecum fratern fata de acesta. Albert, pe de alta parte, il privise tot timpul pe Tim ca pe marea lui inspiratie si muza. Reprezenta pentru el un nou inceput; atunci cand satenul sosise la acea editura, Albert se afla in situatia in care aproape era concediat. Faptul ca nu muncea cu destula motivatie si ca mai tot timpul era indispus il adusesera pe blondin la o decadere psihica. Tim, cand il vazuse in pragul unei prabusiri mintale, isi aminti de el cand trecea prin astfel de momente si incerca sa fie un sprijin pentru Albert. De atunci, cei doi imparteau acelasi sentiment de apartenenta si se intelegeau reciproc mai bine decat o putea face altcineva.
- Uite, am de negociat cu McKanzie, insa nu vrea sa ma asculte. Suna-l tu, ca tu te poti intelege cu omul ala atat de dificil! Jur ca nu am mai vazut om atat de ticnit, spuse Albert cu mina unui copil suparat. Tim surase iubitor catre colegul sau si ii ciufuli parul apoi apuca telefonul si il suna pe art-designer.
- Alo, MacKenzie, eu sunt, Tim, pronunta acesta de indata ce se asigura ca atentia lui McKanzie e captata de acesta. Din nou Albert se afla in situatia in care era ajutat si protejat de Tim; pentru asta nu ii putea multumi. Stia doar ca Tim reprezinta pentru el ceva ce pentru altii ar putea reprezenta "credinta". Era propria lui religie, propriul sau cult.

*

Davis scoase cheile din contact si ofta ingreunat. Odata cu inceperea cazului "Rose", acesta nu mai trecu pe la ziar si era sigur ca superiorii nu aveau sa fie multumiti de prestanta lui. Il stia pe seful sau, Roger - un tip minutios si destul de riguros in tot - si ii venea sa bage din nou cheile in contact si sa o ia spre apartamentul lui Tim pentru a se ghemui pe canapea cu o cafea in mana. Insa, realitatea nu era de partea sa si sentimentul de responsabilitate il impinse afara din masina. Privi cerul azuriu si zambi, gandindu-se ca ziua lui se apropia in curand. Era un rac mandru de zodia sa si tot timpul considerase astrologia una din cele mai interesante si lirice domenii. Pasi detasat pana la usa din sticla si impinse, citind fara sa-si dea seama indicatia cu "Impingeti". Intra in redactie si simti din nou tensiunea si presiunea din aer; ii era dor de sentimentul acela. Zambi usor nesigur cand vazu chipul sefului sau si spuse pentru el, in soapta:
- Da Doamne sa-si baut cafeaua... Il pufnise rasul la gandul acela, fiindca isi amintea ca Roger era unul din cei mai inraiti dependenti de cafelei. El nu se putea declara dependent, ci doar un fel de adept. Fuma si consuma cafea din propria placere; nimic mai mult.
- Oh, uite cine si-a gasit sa ne faca o vizita! spuse brunetul cu o figura grava. Roger era un barbat inalt, destul de bine facut; genul de om pe care costumele se preteaza perfect si pe care o tigara il face sa para un model al unei reviste pentru femei. Davis avusese o asa-zisa "onoare" sa il vada dezbracat; si mai mult. In urma cu cativa ani acestia isi cam ametisera relatiile, confundand o prietenie stransa cu o relatie amoroasa destul de aprinsa. Totul se sfarsi cand cei doi se vazura dupa doua zile in care statusera separati si isi dadusera seama ca nu e nimic care i-ar putea face sa mai continue acea relatie.
- Roger, uite...
- Ok, asculta aici, brunetule! Ori imi aduci pana maine un articol ori jur ca te leg de pat si ti-o trag pana nu ai sa mai poti sa te misti, spuse redactorul avand pe chipul frumos sculptat un zambet marsav. Corpul lui Davis fu zguduit de un raset puternic, ca mai apoi sa ii raspunda:
- De cand a ajuns sexul o amenintare?
- De cand nu mai am alta cale de a te face sa muncesti, spuse barbatul cu o figura serioasa desi aceasta era patronata de un zambet.
- Dar muncesc.
- Unde? Pe santier? Ti-ai schimbat locul de munca, sau?
- As vrea eu, dar stiu ca ai sa ma legi de cel mai apropiat picior de scaun daca incerc sa fug, spuse Davis pastrand pe chipul sau un zambet tovarasesc.
- Lasa prostiile, White, si apuca-te de treaba, spuse seful sau apoi se intoarse pentru a discuta cu alti cativa colegi de-ai sai. Davis lua loc la birou, oftand ingreunat si isi scoase din buzunarul pantalonilor pachetul de tigari rosu, desfacandu-l. Il luase acum cateva zile si uitase complet de el; asta pana acum. Lua o tigara din el si o aprinse, auzind de undeva din spatele lui vocea redactorului spunandu-i sa nu fumeze inauntru. Nici ca ii pasa; aprinse tigara si trase din ea, inchizandu-si ochii si lasandu-se pe scaunul lui.

*

Batrana zambi ca pentru ea cand isi vazu nepoata iesind pe poarta scolii. Doamna Elinor era una din cele mai batrane femei din oras si detinea o gradina cu multe flori. Era recunoscuta in tot Salt Lake City-ul pentru panselutele si trandafirii ei parfumati.
- Bunico! spuse copila blonda si ii zambi batranei, alergand spre ea.
- Emily, stai usor. Nu alerga, spuse femeia zambind intelept apoi isi prinse nepoata de mana si o lua in josul strazii. Locuia la cativa pasi de Rose park school, ceea ce ii dadea avantaj micutei: se putea trezi mai tarziu decat colegii ei. Era o fetita mica de statura si fragila la prima vedere, insa avea un zambet radios pe chip, specific oricarui copil aflat inca in perioada in care printesele si cavalerii sunt cei ce conduc universul imaginativ.
- Da, bunico, si doamna Kelsey mi-a spus ca am talent la desen, spuse micuta, privindu-si bunica zambind spre ea.
- Poate asa e, facu batrana si privi apoi trotuarul ingust.
- Asa e!
Cele doua mergeau in acelasi pas, inspirand aerul primavaratic si admirand frumusetile orasului, cand Tim trecu pe langa ele, salutandu-le.
- Ei, ei, tinere! Ce grabit esti, spuse batrana razand usor.
- Dimpotriva, doamna Elinor. Ma "grabeam", de fapt, acasa. Astazi e cam liber pe la editura.
- Oh, da, asa e. Am citit cartea publicata de editura voastra. "Panza intreruperii" se numea, parca, spuse batrana mijind ochii din cauza soarelui puternic, in timp ce zambea la fel de firav.
- Da, asa e. Ma bucura ca am cititori.
- Ei, e o carte buna, spuse aceasta, privindu-l pe tanar. Tim isi lasa privirea asupra micutei si tresari speriat; micuta Emily, cea cu parul balai si ochii albastru deschis, il privea meschin, ranjetul ei semanand intr-adevar cu ceva dracesc.
- Doamne... spuse Tim inca privind la fata care parca mai avea putin si se arunca pe el gata sa se infrupte din carnea lui. Nu isi putea explica ceea ce vedea; ochii aduceau spre un rosu aprins, in timp ce zambetul acela machiavelic ii facea fata sa para groteasca si neslefuita.
- Esti bine? intreba batrana, vazand ca o priveste pe Emily in acel fel. Ce era de speriat la nepoata sa?
- D-da... Cred ca e oboseala, spuse acesta zambind stramb si isi muta privirea de la copila. Cand reveni asupra ei nu vazu decat fetita care il privea ciudat si curios; in acel moment i se paru jalnica pozitia in care se afla.
- Ei, ar trebui sa dormi mai mult, spuse batrana, zambind, apoi continua pe un ton bland:
- Timy, ar trebui sa gasesti pe cineva care sa aiba grija de tine. Tim se simti stanjenit; cum ii putea spune unei batrane ca iubeste un barbat? Era inacceptabil. Reputatia lui in oras ar fi fost cutremurata serios, asa ca alesese doar sa dea afirmativ si timid din cap, incercand sa nu o priveasca direct in ochi pe doamna Elinor.
- Multumesc pentru sfat.
- Pentru nimic. Noi plecam. Ai grija de tine si vezi cum dormi de acum inainte, spuse batrana si isi continua drumul, auzind cum Tim o saluta politicos si ii ureaza o zi buna.
- O zi buna in parc! Copii sunt obositori cateodata, completa femeia si rase usor pentru ea. Tim le privi pe cele doua, cu o expresie a unui om marcat, intrebandu-se ce naiba era cu fetita aceea. Era de parca fusese posedata de ceva. Ori el innebunea?

[FuNnY bUnNy]

Hello!:*. New chap , I see , so new comment;). Ti-am mai spus ca-mi place cum povestesti? Daca nu , ti-am spus acum , daca da , si ce daca?:P. Cu siguranta o sa-ti mai spun. Nu-i nevoie sa-mi multumesti. Si fara asta tot o sa citesc pentru ca-mi place ficul tau:). Deci nu stii ce s-a intamplat cu bibliotecarul... Daca nu tu , atunci cine?;)). Se pare ca Timy incepe s-o vada pe Rose cam peste tot. Naspa de el!:|. Sper sa rezolve odata cazul ala.
Am ajuns si la punctul comun al comentariilor mele. Cred ca stii despre ce e vorba:D :
-"auzi vocea impunatoare al lui Albert"(a lui Albert-vocea)
-"il adusesera pe blondin la o decadere psihica"(adusese)-se acorda cu "faptul"
-"Da Doamne sa-si baut cafeaua"(Da , Doamne , sa-si fi baut cafeaua)-"Doamne" e in cazul vocativ(am mai zis despre asta) si l-ai omis pe "fi". Stiu ca nu l-ai mancat cu intentie , adica e o greseala de tastare , am putea spune , dar daca tot era am fraza mentionata am spus si de asta.
-"Copii sunt obositori cateodata"(copiii)
Evoluezi la capitolul greseli , ceea ce ma bucura. Sper ca o sa vina un timp in care sa nu mai am nicio observatie de facut in legatura cu asta , dar pana atunci sunt multumita ca nu sunt multe greseli si nici grave.
Te pup si astept capitolul urmator!:*>:D<

[Clau~]

Hello, everyone~ Absenta cam lunga p'aci, asa ca m-am gandit sa mai aduc un capitol. Asta e capitolul meu preferat, actually~ So, sper sa va placa la fel de mult cum imi place si mie si lectura placuta. ^^
FuNnY bUnNy. Nu, sa stii ca nici o greseala de a mea nu e cu intentie si deseori greselile de tastare sunt cele amai multe, caci gramatical nu prea am probleme. Thank you so muchfor your comments si sper sa iti placa in continuare~ ^^

Cu drag, VandaQ

Chapter XIII

Holul ce i se desfasura in fata privirii era pustiu si sinistru. Se uita de cateva ori ezitant la el si la scarile din spatele ei, gandindu-se ca poate ar fi putut sa evite acel traseu. Insa baiatul fusese clar: pe acolo era laboratorul de chimie. Pasii ei rasunau singuratic in toata acea liniste mormantala, in timp ce volanele rochiei fetei fluturau galant in aer. Era o dupa-amiaza insorita in Salt Lake City si Rose intarziase deja cu jumatate de ora acasa. Parintii ei aveau sa o certe? Se gandi ca poate va indruga vreo minciuna si ca poate o vor scuza de aceasta data. Ofta usor temator, silindu-se sa inainteze pe hol si ajunse in dreptul unei usi inalte pentru ea, deasupra careia o placuta cu "Laboratorul de chimie" zacea lenes, lumina aurie a soarelui tarandu-se jalnic peste literele aproape sterse. Fata observa si praful de pe hol; locul acela nu mai fusese folosit de multi ani, fiind un ultim etaj al cladirii in care erau laboratoarele mai vechi. Cand constructia fusese imbunatita si aproape reconstruita acestea nu au mai fost restaurate, urmand sa fie parasite.
- Aici trebuie sa fie, se auzi vocea aproape soptita de teama a fetei ce pasi in incapere. Il vazu pe Toby cum ii zambeste si se simti mai linistita. Baiatul statea intr-o banca, cu paru-i saten luminand puternic in bataia soarelui si cu ochii ciocolatii privind abstract persoana ce tocmai pasi in laborator.
- Aici erai. Te-am asteptat mult, spuse baiatul si se ridica din banca apucand-o de mana pe fata. Aceasta se inrosi si incerca sa explice, desi vocea ii era tremurata. Simtea ca ceva nu e in regula cu acel loc.
- Scuze... M-am ratacit prin scoala. Cu ochii in pamant, aceasta auzi rasetul usor rautacios al lui Toby si isi ridica capul, tintuindu-l cu o privire suparata pe acesta. Baiatul isi ridica mainile in semn de predare, cu un zambet dulce pe chip - cel cu care ii cucerise si atentia lui Rose - apoi vazu ca si fata zambeste.
- Ce voiai sa-mi arati? spuse Rose, apropiindu-se de Toby.
- Ai auzit de chimie? Fata clatina din cap, urmarind atent cuvintele pronuntate de acesta:
- Cica e o materie pe care o invatam abia in a saptea. Si asta a fost un laborator de chimie. Nu e interesant? Baiatul incepu sa se plimbe prin camera, masurand si agitand eprubetele si celelalte recipiente cu o curiozitate exagerata, in timp ce fata il urmarea cu privirea si ii spuse:
- Ai grija. Poate spargi vreo ceva. Stii ca nu avem voie la etajul asta.
- Nu te mai smiorcai ca o fetita. E interesant, nu? spuse baiatul cu un zambet complicitiv pe buze. Rose se lasa atrasa de curiozitatile acelei materii ciudate si confirma cu o miscare scurta a capului si un zambet copilaros.
- Uite! spuse acesta, luand doua eprubete cu etichete diferite si continut colorat. Baiatul ingaima ceva, citind acele litere si cifre de pe etichetele recipientelor insa i se paru fara rost, pentru ca erau doar niste ameteli ca S, O, H, C, L, asa ca renunta la idee si doar isi intoarse privirea spre fata ce astepta curioasa o continuare a vorbelor lui: Am auzit ca daca combini mai multe substante pot aparea altele noi. Vrei sa incerci?
- Tu ai facut-o? raspunse fulgerator de repede Rose, asteptand cu curiozitate raspunsul baiatului.
- Da, e simplu. E ca si cum ai combina apa cu cerneala, spuse acesta zambind mincinos. Nici el nu stia ce e cu acele substante, insa daca erau interzise mai bine ca Rose sa fie pedepsita ca umblase cu ele. Acesta ii inmana eprubetele si fata le lua, uitandu-se ezitant la ele.
- Esti sigur?
- Fa-o doar. Ce? Iti este frica? spuse acesta incepand sa zambeasca provocator.
- Normal ca nu! replica incapatant fata si turna continutul unei eprubete in cealalta. Nu se intampla nimic pe moment, insa la cateva secunde, dezastrul incepu. Recipientul din sticla din mana fetei bubui si una din bancile din apropierea ei luase foc. Fata incepu sa urle, mana fiindu-i complet arsa de acidul folosit, in timp ce Toby privea speriat in jur. Deodata picioarele i se inmuiasera si frica il cuprinse; ce trebuia sa faca? Daca profesorii si parintii sau aveau sa afle ca el fusese acolo, va fi pedepsit. Hotara rapid si vru sa iasa din camera, in fuga sa dand peste Rose care plangea si se vaicarea. Fata se prabusi pe jos, incercand sa strige dupa el insa fumul deja se raspandea in camera si focul mistuia tot in jurul lui. Se exstinse si la celelate banci, fata vrand sa se ridice. Plangea si urla, iar frica din ea incepuse sa fie din ce in ce mai mare. Toby se opri in usa, privind-o pe Rose ametita in valurile de foc si fum din camera, apoi o lua la fuga pe hol fara sa se uite in urma, cu lacrimi in ochi si teama in suflet.
Rose se prabusi din nou in incercarea ei de a se ridica; mana ii era arsa, vocea ei aproape se pierdea printre tuse si isi simti corpul cald. Insa nu era caldura ei: rochia ii luase foc si ii cuprindea corpul. Incepu sa zbiere disperata, insa flacarile se inaltau in jurul ei si fumul nu o lasa sa respire. Aproape isi pierduse vocea strigand "ajutor" iar in cateva secunde se facu liniste in jur, auzindu-se doar focul ce mocnea incet si sigur. Rose zacea pe jos, incercand din rasputeri sa respire si sa se tarasca afara din camera, lacrimile curgandu-i suroaie pe chipul plin de funingine. Insa cand voi sa iasa pe usa, realiza ca o luase in directia gresita si ca se afla langa geam. Geamul; putea fi o solutie. Daca cineva trecea pe strada atunci ar fi auzit strigatul ei. Asa ca incepu sa zbiere. Un tipat puternic si ascutit iesi din gatul ei, iar in clipa urmatoare cioburile de sticla din geam cazusera peste ea, aducand-o la tacere. Fata cazu pe jos, stinsa de durere si inghitita de focul meschin ce parea a avea viata. Se trezi in Iad chiar inainte sa moara si, cu ultima suflare, isi deschise ochii pentru a privi in jurul ei; acum era singura. Insa nu voi mai fi... isi spuse in gand, in minte aparandu-i chipul baiatului ce o parasise in mijlocul acelui Infern. Ramase inerta, cu ochii deschisi, cu rochia ei carbonizata si parul lung cazandu-i pe chipul innegrit de chin.

*

Dupa "cearta" lui cu Roger, Davis chiar se gandi sa scrie un articol, insa, in timp ce il concepea, imaginile legate de cazul lui Rose ii bantuira mintea si acum se afla din nou in anticariatul scolii. Bibliotecarul scund si grasut nu il mai conduse de data aceasta, iar cand ii pomenise de acea incapere aproape ca se inverzise la fata. Deschise un dosar mare, cautand date despre ceea ce se intamplase cu fata si cauzele incendiului. Umbla prin tot anticariatul dupa niste hartii ale scolii, gandindu-se ca poate avea sa gaseasca si alte date despre ceea ce se petrecuse cu mai bine de o suta de ani in urma. Incepu sa rasfoiasca fara rost mai multe foi si ofta deznadajduit; se afla acolo de patru ore deja si nu gasise nimic interesant. In plus, era sigur ca avea sa fie spanzurat de seful sau. Insa era ca si cum acel caz l-ar fi chemat spre el, l-ar fi ademenit. Inca nu ii povestise lui Tim despre incidentul cu plangerea si mesajul, insa nici nu avea de gand sa o faca. Tim era deja mult prea stresat in legatura cu asta. Nu voia sa ii provoace tocmai acum un atac de panica.
Se uita peste cele doua desene cu arhitectura scolii si realiza, cu uimire, ca biblioteca era exact in locul vechiului laborator de chimie.
- Laboratorul de chimie... La naiba! spuse Davis si compara din nou cele doua schite. Asa era; laboratorul incendiat devenise, dupa mai multi ani, biblioteca scolii.
- Asta inseamna... Rose! spuse el parca trezit dintr-o revelatie. Avea dreptate, deci. Rose era de vina pentru incidente. Dar ce motiv sa fi avut? Lipsea ceva. Era de inteles de ce se razbuna pe scoala, dar de ce numai la cincizeci de ani diferenta si de ce numai pe baieti. Ce se intamplase cu adevarat acolo? Asta doar el putea afla. Cauta in toate registrele si anuarele, in toate fisele matricole si dosarele scolii, gandindu-se ca poate va gasi o legatura intre cele intamplate. Voia sa stie si motivul pentru care fantoma ataca si sa gaseasca si o solutie la acele probleme. Prins in cautarea sa, fu deranjat de o lumina in plus ce venea din spatele sau. Se gandi ca bibliotecarul aprinse vreun bec. Isi intoarse usor capul si fata lui se crispa de uimire si teama cand vazu stafia unei fete la nici cinci centimetri distanta de el, privindu-l scheletic. Mainile ii erau intinse in fata in timp ce capul lasat intr-o parte permitea parului sa-i alunece pe fata. Davis privi ingrozit acea imagine, aproape tremurand.
- R-rose? intreba el cu vocea stinsa si tremurata de groaza.
- Rose... ingana fata cu o voce neutra si un timbru de copil. Ochii ei pareau a fi goi, lipsiti de orice rationament, in timp ce rochia sa flutura usor desi nici o adiere nu era prezenta in camera. Barbatul isi reveni usor-usor in simtiri si o intreba pe stafia ce parea a fi doar un spirit pierdut:
- Rose... Stii unde te afli? Fata statu in acea pozitie cateva momente bune, in timp ce inima lui Davis isi mari ritmul apoi lumina disparu; fantoma se dezintegra inglobandu-se in aer si in urma ei nu ramase decat o raceala ce il facu pe repoerter sa tresara brusc. Daca aceea era chiar fantoma fetei? Ea nu parea deloc violenta, ci, din contra, pierduta si confuza. Daca altcineva ar fi provocat accidentele si dadea vina pe Rose?...

[Elyy]

Vai vai, vai, morr, ador ficul asta, imi place la nebunie tot ce inseamna mister, legende ...si yaoi :x
Trebuie sa spun ca m-a captat inca din primele capitole, imi doresc mult ca continui ficul pentru ca este superb, vreau neaparat sa vad continuarea, imi place felul in care descrii, ma face sa ma simt ca si cum as fi acolo langa fantoma lui Rose :)). Ca veni vorba de ea, atunci cand ai descris-o am incercat sa mi-o imaginez si mi-a iesit o imagine de care si eu m-am speriat :)), nu stiu de cer dar maine mi-e cam frica sa ma mai duc la scoala, noroc ca nu avem chimie :))
Te rog mult sa il continui, sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla, si ma bucur ca am aflat si noi in sfarsit povestea adevarata in legatura ca fata, ma intreb daca si Davis va afla :-? . Ehh, nu-mi fac griji, e baiat destept doar :)) :x

[FuNnY bUnNy]

Aloha , my dear!:*. Iarta-ma ca am intarziat asa de mult cu acest comment , dar sunt super busy din cauza scolii:D. A fost un capitol super interesant , in sfarsit am aflat adevarata poveste a fetei. Prima oara am crezut ca acel Toby o place pe Rose , cum si ea il placea , de fapt , si de aceea a chemat-o in laboratorul de chimie , sa fie doar ei doi si sa impartaseasca cu ea curiozitatile si bucuriile sale. Dar mi-am dat seama ca nu o place in momentul in care ai precizat ca in caz de vreo neplacere ar fi vrut sa cada ea vinovata. Deci sunt nelamurita in legatura cu motivul pentru care a chemat-o acolo. Tin sa mentionez ca a fost un mare las cand a plecat din laborator fara sa o ajute.
Vreau sa te felicit pentru ca ai avut o singura greseala:
-"Hotara rapid si vru sa iasa din camera"(Hotari)
Incet-incet ajungem la zero greseli;).
Ar trebui sa lucrezi la Ministerul Educatiei sau acolo unde se fac modificari in limba pentru ca ai inventat iar un cuvant , si anume "complicitiv";)). Nu exista cuvantul(am cautat in dex:D). Ca adjectiv poti folosi "complice".
Imi dau seama ca nicio greseala nu e cu intentie , pentru ca altfel nu ai mai face-o. Greseli de tastare nu ai multe , cum ai zis , dar alea nu ma intereseaza absolut deloc. Intr-adevar , gramatical nu prea ai probleme , dar mai ai scapari , cum am si eu de altfel de multe ori. Eu ma bag acolo unde sunt sigura de greseala sau consider eu ca a fost o "scapare" gramaticala si nu de tastare si mai consult si dexu' ca sa fiu si mai sigura pe ce scriu.
Mi-a placut capitolul , am observat ca a reaparut bibliotecarul(asa-i sau ma insel?). Asadar , prin urmare si in concluzie , astept urmatorul capitol:*>:D<.

[Clau~]

Aw~ Am ajuns din nou si pe aici cu un next. Thx ca cititi si lectura placuta in continuare~ *hug*
Elyy. Ma bucur ca iti place~ ^^ si nu trebuie sa iti fie frica. Rose nu exista. :)) Cred.... :-? Ei, daca exista, sa speram ca e inca in Salt Lake City. Thank you for comm~
FuNnY bUnNy. Oh, my dear~ Stiu! Sunt o geniala~ Ma gandeam de curand sa fac o noua limba, chiar. :)) Thx ca imi corectezi de fiecare data greselile. De existenta unora chiar nu stiam si ma ajuti enorm~ Ah, ah. Si mai thank you pentru prezenta ta p'aci~ ^^ Sper sa iti placa in continuare.

cu drag, VandaQ

Chapter XIV

Murmurul mut al orasului se auzea in surdina, printre sunetul obositor al picaturilor de ploaie. Salt Lake City era zguduit de forta ploii primavaratice ce se dezlantuia cu toata raceala asupra piesajului. Strazile erau goale, pustii, uzi si uitate de ochii trecatorilor in timp ce umbrelele lor treceau ca intr-un vals amplu. Tim privea din nou strada larga si se uita la forfotul peisajului, tinand in mainile sale reci o ceasca de ceai fierbinte. Pana si lui i se paru ciudat faptul ca sta asa aproape de fereastra, insa se parea ca temerile lui erau mai mici decat fusesera in trecut. Poate ca Davis il ajuta intr-o oarecare masura si ii dadea puterea sa continuie. De cand il vazuse stiuse ca barbatul acela are un caracter infipt de reporter bagacios si ca era atasat ca o lipitoare de orice "stire" buna. Pe masura, insa, ce il cunoscuse, descoperi, spre surpinderea lui, ca poate dezvolta si anumite calitati umane cum ar fi compatimirea si dragostea neinteresata; asta ar putea uimi de fapt pe oricine. Dave nu era genul de persoana care se atasa de persoane, ci, din contra, incerca sa fie cat mai detasat si liber in relatiile sale cu oamenii. Tindea sa pastreze relatii bune cu toata lumea si saluta mai bine de zece persoane de fiecare data cand iesea pana la magazin, desi nu cunostea decat una dintre ele incat sa spuna ca ii pasa de ea. Singurul de care ii pasa era Tim; satenul o stia prea bine si putea spune ca profita din plin de asta. Insa cand avea sa se sature de el ce va face?... Nu. Nu trebuia sa gandeasca asa; in fond, Davis nu era infidel. Gandea prea negativist. Crezu ca e de la peisaj asa ca lasa cana de ceai pe blatul de bucatarie, oftand si trase jaluzelele groase. Liniste; o liniste de nepatruns domnea in intreg apartamentul. De obicei Davis ajungea mai devreme decat el acasa, motiv pentru care Tim nu era chiar linistit. Se aseza pe canapea, aducandu-si un picior al piept si il prinse in brate, oftand la fel de greu si profund. Daca Davis avea sa mai intarzie mult el ce va face? Ajunsese de aproape trei sferturi de ceas acasa si nu statuse decat la fereastra, band ceai. Se gandi la vreo activitate pe care s-o intreprinda, insa toate gandurile se transformau in niste inchipuiri negativiste asupra motivului pentru care Dave intarzie. Puse mana pe telefon, cu o hotararare dictata mai mult de nervozitate si frustrare, si forma numarul reporterului din memorie. Insa atunci cand vru sa apese pe butonul de apelare auzi usa si, instinctiv, se opri din orice activitate. Inca era usor nauc. Daca Davis ar fi raspuns la telefon s-ar fi balbait fara un motiv pentru care sa il fi sunat. Se uita in directia usii, nevazand cine a intrat, apoi realiza ca era brunetul. Lasa telefonul in furca si se garbi sa isi intampine iubitul. Cand il zari, zambetul ce i se incrusta pe chip ii disparuse.
- Ce s-a intamplat? Arati... De parca ai vazut o fantoma... spuse Tim, realizand dupa aceea, stingherit, ca ceea ce spusese putea fi adevarat. Davis se rezuma la tacere, descaltandu-se si dandu-si jos haina. Intra in sufragerie cu aceeasi expresie pe chip si o lua tinta spre micul bar din bucatarie. Isi turna un scotch dublu si il dadu peste cap, fara nici un fel de menajamente. Simti cum alcoolul ii arde usor esofagul apoi simti caldura specifica in stomac si fata lui articula fara sa vrea o grimasa. Satenul il privi apatic pe Davis in timp ce se misca prin casa, apoi ii spuse:
- Ce naiba ai, Davis? Brunetul isi intoarse capul si afirma.
- Ce "da", Davis? Spune! continua mai radical Tim, tintuindu-l cu o privire nervoasa. De ce era nervos? Nici el nu stia; dar in acelasi timp se gandea ca poate Davis ii ascunde ceva si ca, poate, acum a venit sa se ispaseasca.
- Vrei sa ne despartim sau ceva? Spune, daca asta e! Davis se incrunta si se intoarse spre Tim, spunandu-i pe un ton nedumerit si iritat:
- De unde ai scos-o si pe asta? Doamne, Tim, te gandesti la unele chestii! Nu... De fapt, da, am vazut o fantoma.
- Rose... ingana fara sa-si dea seama satenul si Davis afirma printr-o miscare scurta a capului. Davis ii povesti pe scurt cele intamplate, incercand sa redea cat mai realist ceea ce se intamplase. Cumva, brunetul stia ca asta avea sa-l afecteze. Dupa ce isi incheiase discursul, Tim se aseza usor si socat pe canapea, iar Davis sari imediat pentru a-l sprijini. Vedea expresia chinuita a iubitului sau si ii parea oarecum rau ca ii destainuise ce s-a intamplat. Insa, acum mai mult ca niciodata, se astepta ca Tim sa zbiere putin la el si sa ii spuna sa inceteze cu obsesia lui legata de fantoma aia; de fiecare data ignorase sfaturile satenului, insa acum chiar si fara ele nu s-ar mai fi apropiat de vreun document legat de Rose park school.
- Sunt satul... spuse Tim, inclestandu-si falcile nervos.
- Stiu, promit ca...
- Ca vom face tot posibilul s-o oprim pe fantoma aia idioata ce crede ca ne poate juca pe noi pe degete! Davis aproape ca isi casca gura de uimire si isi abtinu o ingaimeala negativa, oftand.
- Davis... Parca spuneai ca a mai existat o alta persoana ce a fost atacata... Buck...
- Ronald Bucker. Tim, asculta, nu are rost, raspunse sec Davis, luandu-si chipul in palme.
- Si asa vrei tu sa ma aperi?! Parca spuneai ca faci asta pentru mine, nu?
- Da! Asa te apar! Vreau sa stai departe de tot ce inseamna Lake school si Rose! spuse Davis scos din sarite. Tim se uita stanjenit in jos. Niciodata nu il mai enervase atat de tare pe brunet incat sa tipe la el. Dar el voia sa stie mai multe, sa rezolve misterul; era legat de el, pana la urma. Poate faptul ca nu putuse sa uite nimic din cele intamplate avea un motiv. Poate ca trecutul ii spunea ce sa faca in viitor.
- Bine, Davis. Daca tie iti e frica sa infrunti cateva grame de plasma fie, insa eu nu stau cu mainile in san. Il voi gasi pe Ronald si voi vedea daca poate sa ma ajute cu ceva informatii. Ma auzi?
- Inca de prin o mie noua sute si ceva aud, raspunse sarcastic Davis, incercand sa gaseasca in minte ceva de care sa se prinda pentru a-l face pe Tim sa se razgandeasca.
- Nu incerca macar sa te gandesti ca voi renunta, Davis White! Aceasta fusese ultima replica; era clar pentru amandoi ca in seara aceea nu aveau cum sa mai rezolve ceva. Nu puteau decat spera ca dimineata le va mai lumina putin gandurile.

*

Batranul isi urma ca intotdeauna drumul pana la magazinul din colt, imbracat in halatul lui vechi pe care refuzase sa il dea atunci cand camionul cu vechituri trecuse pe acolo. Traia intr-un oras mult prea plicticos pentru el. Era genul de orasel din provincie organizat, parca, specific pentru locuitori de varsta a treia. In ciuda anilor ce ii detinea, el se simtea tanar. Nu ii placeau emisiunile culinare, mai degraba aprecia documentarele si nu isi ingrijea gardina, spre deosebire de restul vecinilor sai, care isi alocau zilnic cateva ore magulirii firelor de iarba din gazonul frontal casei. Iesea in fiecare joi pe la orele sapte seara si se plimba de-a lungul strazilor Oppel si Rivenses, oprindu-se la cafeneaua din coltul acesteia din urma. Acolo isi savura ceaiul negru mult iubit, apoi se intorcea acasa.
In aceasta dimineata ramasese fara cafea si, strecurand printre dinti cateva injuraturi, se deplasa pana la alimentara de langa blocul sau. Marta, femeia ce se ocupa de aprovizionare, mereu uita de cafea. Cateodata lui Ronald i se parea ca o face intentionat, in incercarea de a-l face sa consume mai putina licioare amaruie. Fara sanse, insa; era consumator inrait.
- O dau afara pe femeia aia, spuse omul scund imediat ce pasi in holul casei care il ducea direct in sufragerie. Isi desprinse cordonul ce ii tinea strans pe corpul plin halatul si se indrepta spre bucatarie cu acelasi mers afectat si lent. Ura linistea diminetii asa ca aprinse televizorul, uitandu-se fugitiv la programul pe care il nimerise. Lua ibricul de pe ochiul din spate si il umplu cu apa, apoi il puse pe ochiul cel mare al aragazului si aprinse aparatul, acesta generand o flacara. Arunca o privire asupra strazii inguste ce se vedea perfect de pe geamul sau mare si isi plimba privirea asupra piscurilor ce se zareau dincolo de Valley City. Era un oras ciudat; pana si numele capitalei - Cascade - suna a slogan de promavare a "frumusteilor naturale" ce se gasesc in acel oras. Facand parte din Idoha, nu era la mare distanta de Utah, insa nu se putea adapta unui alt climat sau unui alt relief. Ii placea genul acela de oras muntos, aflat undeva printre vai si care e traversat de rauri multiple. Era pur si simplu locul in care crescuse; inca isi amintea serile petrecute pe coclauri in cautarea unor noi specii de animale. Timp de mai bine de un sfert din viata sa fusese cumva influentat de profesoara sa de biologie din gimnaziu, fiindca era obsedat, fara exagerari, de tot ceea ce insemna biologie. Nu atat anatomia, cat studiul plantelor si animalelor. Nici el nu stia de ce ii placeau acele lucruri insa niciodata nu cautase un raspuns la intrebarea aceea. Se rezuma la a fi el. Ronald Bucker fu trezit din cotemplarea sa critica a strazii inguste atunci cand soneria usii - ce semana cu cantecul unui canar - se auzi in apartament. Pasi plictisit, desprinzandu-se de fereastra si, ajuns in fata usii, se uita pe vizor sa vada cine putea fi atat de matinal. Dincolo de usa, o zari pe femeia bondoaca - Marta - ce se uita plictisita in jur, cu obrajii rosii de frig si mainile in buzunarele halatului albastru, lasand-o, mai apoi, sa intre in casa.

[FuNnY bUnNy]

Un nou capitol interesant. Se pare ca se cam incing spiritele intre Tim si Dave. Mi-a placut cum l-ai descris pe brunet:)) : "De cand il vazuse stiuse ca barbatul acela are un caracter infipt de reporter bagacios si ca era atasat ca o lipitoare de orice "stire" buna.". Ai avut ceva mai multe greseli ca data trecuta , dar tot destul de putine sunt;):
-"printre sunetul obositor al picaturilor de ploaie"-mie imi suna mai bine "prin" in loc de "printre". Ca sa fie "printre" , trebuie sa fie cel putin doua lucruri(in cazul asta doua sunete).
-"Strazile erau goale, pustii, uzi"(ude)
-"ii dadea puterea sa continuie"(continue)
-"fara nici un fel de menajamente"(niciun)-se scrie dezlegat cand "un" este numeral: Nu am mancat nici un sandvis , nici doua. La fel e si la "nici o". De obicei , cand se scrie dezlegat , se repeta "nici".
Nu te apuca sa inventezi o noua limba pentru ca dupa nu o sa mai ai timp sa scrii si ne lasi cu ochii in soare:)). Ma bucur ca tu consideri ca te ajut , multumesc:*. Dar sa stii ca si tu ma ajuti pe mine , mai invat si eu cuvinte noi , p'alea pe care nu le inteleg si le caut cu dexu' si pe care , bineinteles , pot sa le retin. Pe unele le caut de zece ori si habar am ce inseamna. Deci multam!:x
Spor la taste in continuare!>:D<

[Clau~]

Hei, dragilor~ Stiu ca am lipsit ingrozitor de mult, dar asta e. Scoala si terminarea unei carti m-au tinut ocupata. Anyway, va multumesc, din nou, celor ce cititi si sustineti acest proiect. Totodata, anunt ca nu mai sunt multe capitole si sunt asa mandra ca am reusit sa inchei acest fic cu bine si ca, in sfarsit, am dus un fic pana la capat. Nu s-a mai intamplat asta de mult. Ultimul lucru pe care vi-l spun e sa aveti o lectura placuta. ^^ *hug*
FuNnY bUnNy; oh, dear. Mai trebuie sa iti multumesc? Cred ca stii ca iti sunt recunoscatoare pentru ca esti aici de fiecare data si ma sustii. So, thank you so much. Iar capitolul acesta iti este dedicat, dear~ Sper sa iti placa. ^^
yuehan. God. :)) Tot timpul am visat sa am un fan nebun ca tine. Nebun in sensul bun. Mersi pentru comm si sutinere, dragule. Nu am vrut sa te sperii chiar asa tare. :)) Si sper sa nu ai cosmaruri din cauza ficului meu, dar te anunt ca vor fi si chestii mai sangeroase mai incolo. Asa ca pregateste muzica~ :)) Anyway, iti multumesc mult inca o data si sper sa iti placa in continuare. :*

Cu drag, VandaQ

Chapter XV

Davis se lasa in scaunul sau epuizat. Toata ziua alergase dupa diverse lucruri, trimis de Roger. Traversase tot orasul pentru niste documente neimportante si, cand ajunse in sfarsit inapoi la redactie, afla ca Roger plecase urgent in alt oras. Brunetul se uita pe geam, observand ca era trecut de amiaza si isi scoase telefonul din buzunar, gandindu-se sa il sune pe Tim. Dimineata aceea fusese destul de rece pentru ei. Inca se gandea la cum tipase satenul la el si cum ii spusese, cu o furie exagerata in privire, ca avea sa prinda acea fantoma. Numai gandul ca Tim ar putea fi ranit il facea pe Davis sa tremure nevolnic. Desi nu crezuse asta pana atunci, avea nevoie de saten mai mult decat avea nevoie de cafea sau aer. Ii era indispensabil. Daca el avea sa se duca dupa fantoma aceea...
-Trebuie sa ii fiu alaturi... gandi cu voce tare Davis, oftand prelung. Pana la urma, puse telefonul in buzunar si isi inchise ochii, lasandu-se pe spate. Da... Asta trebuie sa fac, isi spuse in gand, simtindu-se obosit si plictisit de propria existenta. Voia ca totul sa revina, voia sa stie ca Tim e din nou in bratele lui si ca nimic nu avea sa schimbe asta. Se simtea parasit de propria-i forta si se ura fiindca nu il putea sustine pe Tim. Daca ar fi fost vorba de viata lui, nu i-ar fi pasat, insa era vorba de viata satenului sau iubit si nu voia nici macar sa se gandeasca ca ar putea fi in stare sa faca vreun lucru care sa il puna in pericol.
- White! isi auzi numele strigat si isi deschise buimac ochii. Vezi ca te cauta o tipa, ii spuse unul din colegii sai, facandu-l pe brunet sa se incrunte. Davis se ridica de pe scaun si se deplasa iritat pana la usa; nu avea chef sa vada pe nimeni la ora aceea. Cand iesi din incapere ochii lui cazura pe chipul unei blonde simpatice ce ii zambea dragut.
- Davis! Ce faci? Nu ma mai recunosti? spuse fata si rase amuzata.
- Erika? Doamne, Erika, tu esti. Data trecuta cand te-am vazut erai roscata si conduceai o motocicleta, spuse Davis chicotind si o lua in brate pe femeie. Aceasta ii raspunse la gest si ii saruta un obraz, inrosindu-l din cauza rujului. Ii sterse urma de ruj de pe fata si ii spuse, cu un zambet fericit pe fata:
- Ei, motocicleta e in garaj, plina de praf. Cat despre par, speram sa imi stea bine asa, spuse fata cu o mina vesela. Erika Longstone fusese una din prietenele apropiate ale lui Davis si una din cele mai petrecarete fete din viata lui. Avusese si cu ea cateva aventuri, insa niciodata nu declarase ceva mai mult pentru ea si ea simtise la fel.
- Nu am zis asta, Riki. Esti superba, ca intotdeauna. Doar ca nu m-as fi asteptat sa te vad in costum de dama si pantofi cu toc mic, spuse Davis, trecandu-si privirea peste corpul femeii blonde. Erika isi dadu cateva fire de par dupa ureche, uitandu-se la tinuta ei si ii spuse lui Davis, zambindu-i la fel de larg:
- Asa cred ca e mai potrivit pentru o femeie aproape de maritis. Nu crezi, Davie? Dave o privi surprins, apoi o prinse din nou in brate, razand impreuna cu ea.
- Te casatoresti? Serios? Doamne, am trait sa o vad si pe asta. Erika Longstone se marita.
- Si va avea un copil, spuse femeia ducandu-si instinctiv mana la burta.
- Oh, Riki, sunt asa fericit. Atunci? Ce te aduce pe aici? Ultima data cand am auzit de tine, am aflat ca locuiesti in Vegas.
- Nu, acum locuiesc in frumosul si curatul San Diego, impreuna cu Vic, sotul meu. Ma rog, aproape sotul meu. In fine, nu pentru asta am venit aici. Voiam sa te invit personal la nunta. Deci? Inca iti mai place berea la cutie si chips-urile cu paprika sau esti pregatit sa treci la sampanie roz si caviar? Davis surase amuzat si ii spuse pe un ton teatral plin de aroganta:
- Te rog, domnisoara Erika. Doar stii ca dintotdeauna am preferat mancarurile pretentioase cu nume imposibil de pronuntat. Erika rase scurt apoi il privi pe Davis, asteptand parca raspunsul lui. Cat despre nunta, ma cherie, fii sigura ca nu scapi de mine.
- Ma bucur enorm. O poti aduce si pe... iubita ta, spuse chicotind blonda, facandu-i cu ochiul.
- Iubit, de fapt, spuse Davis, zambindu-i natural.
- Davie, Davie. Baiatul asta a pus gheara pe tine. Niciodata nu te-am vazut zambind cand vorbeai despre iubitii si iubitele tale, spuse femeia zambind viclean.
- Ti-as face cunostinta cu el, insa ma tem ca sotul tau sa nu ramana singur la nunta. Poate cuceri pe oricine, chiar si pe tine, Erika.
- Nu fi asa de sigur. Hai sa bem o cafea, Davie. Pentru vremurile bune. Mai stii cafeneaua aceea din colt? spuse femeia zambind si Davis dadu din cap cap afirmativ, oferindu-i bratul. Iesira amandoi din redactie si o luara pe strada, zambetele lor destainuind fericirea intalnirii lor.

*

Tim statea pe banca din lemn, privind cerul azuriu de dincolo de crengile pline de flori ale copacilor. De ceva timp isi promisese o bine meritata pauza si acum avea una. Lua paharul cu cafea de pe banca si mai bau o gura, apoi zambi pentru sine, gandindu-se ca el chiar adora primavara. Ce anotimp mai frumos putea exista? Soarele caldut, vantul usor ce spulbera florile copacilor, natura ce reinvia; toate il fermecau intr-o pondere mult mai mare decat si-ar fi dorit. Insa, dincolo de privirea lui fericita si calma, ganduri apasatoare ii incalceau mintea. Ce avea sa faca? Ii era teama, insa nu putea permite sa traiasca cu aceeasi frica in suflet. Si daca acel batran, Ronald, nu ii va da nici un ajutor? Daca va trebui sa suporte pe vesnicie acea stare de incapacitate? Nici macar Davis nu ii mai dadea nici o siguranta acum. El era pe moment langa el, insa cat avea sa mai reziste brunetul in acea situatie? Ofta, ingreunat de toate acele supozitii, de acele idei ce ii faceau mai mult rau, si se ridica de pe banca. Se parea ca nici mica lui plimbare nu-i limpezise gandurile si nici nu il ajutase prea mult timpul irosit. Ce avea sa faca?
Mergea fara rost pe strazile inguste ale Salt Lake City, uitandu-se fara reper pe toate gardurile, de parca acele lucruri ar fi trebuit sa ii dea raspunsul. In mersul lui sovait si fara sens, dadu peste cineva si, ridicandu-si privirea, o intalni pe doamna Elinor, batrana scuzandu-se.
- Tim? spuse ea cu vocea-i leganata. Dragule, arati de parca ai fi vazut un mort. Tim aproape ca surase cand auzi spusele batranei. Daca ati sti ce dreptate aveti, doamna, isi spuse el in gand, oftand scurt.
- Nu e nimic, doamna Elinor, va asigur, spuse respectuos baiatul si ii zambi femeii.
- Esti sigur, dragule? intreba ea cu un aer atotstiutor in timp ce il privea siret. Sa stii ca am ceva mai multa experienta decat tine si stiu cand sunt mintita. Tim se uita la ea nesigur, lasand totodata teama sa i se citeasca in privire. Hai la un ceai, spuse batrana si il lua de brat galant pe Tim, conducandu-l pe alee. Si zambeste frumos, dragule. Macar de ochii altora, completa batrana, facandu-i complice cu ochiul. Tim chicoti amuzat si ii spuse, incercand sa zambeasca:
- Am inteles. Ei, se pare ca batranetea chiar inseamna intelepciune. Batrana confirma cu un zambet deschis si isi continuara drumul in liniste. Peste cateva minute, doamna Elinor isi punea sortul si astepta ca apa pentru ceai sa se incalzeasca.
- Ei? Ce e? il intreba ea pe Tim, stand cu spatele la el.
- E... O chestie mai complicata. Credeti in spirite? Batrana se intoarse uitandu-se curios la baiat si ii spuse din priviri sa continue. Vreau sa zic... Credeti ca ar putea exista vreun fel de spirit care sa va bantuie? O entitate malefica, adica. Stiu ca suna...
- Doamne, Tim. Nu am mai auzit pe nimeni vorbind de la... Vorbesti ca baiatul ala... Cum il chema? Ronald. Da, asa il chema.
- Ronald Bucker? Spuse Tim usor surprins.
- Aha... Il cunosti? Ei, nu conteaza. Doar el bolborosea intr-una despre fantome si morti. Pe vremea aceea nu ii dadem importanta. Insa, dragule, pot jura ca vorbesti exact ca el. Tim se uita dezorientat in jur si incerca sa isi dea seama ce insemna asta. Daca acel Ronald Bucker chiar era cheia rezolvarii misterului?
- Doamna Elinor, imi puteti spune mai multe despre acest barbat?
- Hmm... Sa ma gandesc, spuse batrana cu o mina ganditoare. Stiu doar ca dupa ce a terminat liceul a stat ceva timp in oras, apoi nimeni nu a mai auzit de el. Lucra ca... Of, nu-mi pot aminti. Era, oricum, ceva in domeniul informaticii. Dupa aceea... Oh, stai! Apa. Se departa de masa si stinse aragazul, apoi prepara cu grija ceaiurile. Le puse pe amandoua pe masa, inmanandu-i unul lui Tim, apoi se aseza pe scaun, continuand: Unde am ramas?
- S-a mutat din oras. Dupa aceea? ii reaminti Tim sorbind usor din ceaiul fierbinte.
- Sa vedem. Da, s-a mutat pe undeva prin nord, Idoha parca.
- Idoha? Sunteti sigura? intreba cu un ton impersonal de detectiv Tim.
- Aha... Intr-un oras cu nume promotional. Cum ii spunea?
- Nu e nevoie sa faceti eforturi ca sa...
- Valley! spuse batrana, zambind multumita. Valley City se numea, continua ea si lua ceaiul, band putin din el. Il lasa apoi pe masa si il tintui cu privirea pe Tim, spunandu-i:
- Tim, ai grija. Nu e bine sa te joci cu forte pe care nu le cunosti. Si nu singur. Asigura-te ca atunci cand tot circul asta se termina vei avea pe cineva aproape.
- Voi avea, spuse zambind dulce Tim si stranse mana batranei ce zambea la fel de calduros spre el.
- Acum, du-te. Reporterasul te asteapta, ii spuse batrana facandu-i cu ochiul.
- De unde...?
- Ai spus-o tu singur, dragule: batranetea inseamna intelepciune, spuse Doamna Elinor, ridicandu-se de la masa si sarutandu-l pe frunte pe saten. Tim se ridica, saruta respectuos mana batranei, apoi se deplasa spre usa si iesi, nu inainte de a-i mai spune femeii un "multumesc" sincer. Acum era clar ce avea de facut.

[FuNnY bUnNy]

Hey!:*. Se pare ca am supravietuit toti unui alt sfarsit al lumii. Dupa tot stresul asta trebuie sa ne relaxam cumva , si ce modalitate mai buna de a face asta decat sa citesti ceva ce-ti place?;). Un nou capitol interesant. Multumesc mult ca mi-l dedici , chiar nu ma asteptam>:D<. Imi pare rau ca mai sunt putine capitole:(.
Dupa cum banuiesc ca te-ai obisnuit deja stilului meu cam critic , greselile:D:
-"nu ii va da nici un ajutor"(niciun)
-"nu ii mai dadea nici o siguranta acum"(nicio)
-"Doar el bolborosea intr-una despre"(intruna)
Sper ca Tim si Dave sa se impace si ca brunetul sa-i fie alaturi in cercetare. De fapt , nu sper , sunt sigura ca asa se va intampla.
Naratiune , descriere , mister... Le ai pe toate in capitolul asta.
Astept cu nerabdare capitolul urmator! Spor la scris!:X

[yuehan]

Mda FuNnY bUnNy....ce mai stres dar ma gandeam chiar ca nu se va intampla serios,ce prostie,cand va veni nimeni nu are de unde sa stie nimeni cand,in ce an,in ce luna,in ce zi,la ce ora,in ce minut sau in ce secunda -_-....atunci cand va vani sunt mai mult ca sigur ca inainte va fi un haos de nedescris...gen toata lume ar luao razna,numai haos,si schimbari ciudate si bruste cum ar fi clima,sa se schimbe drusc sau sa se abundeasca ex: acum e iarna,de o data sa fie cald,peste noapte sau sa fie foarte foarte frig sau alte intamplari ciudate si inexplicabile...oricum atunci cand va veni asa cred eu ca va fi,cu un haos de nedescris inainte dar nah....nici eu nu stiu....asa presupun eu -_- mda si sincera mi'e mila de aia care s'au stresat atata si s'au pregatit pt o zi obisnuita...dar nah...soarta....oricum,subiect incheiat!sa vb de acest capitol :3 care m'a surprins :)))
Si mda stiu VadaQ,sunt ff nebun =)))) oricum nu e prima data cand am auzit asta de la cineva si nu ma deranjeaza de loc :)) stiu ca sunt xD i'm so crazy! @w@ and neh...eu nu prea am cosmaruri -_-...chiar daca am nu mi'le amintesc deshi as vrea =))))) xD
Hmmmm....cat despre aces capitol chiar m'a surprins si credeam ca Tim o sa dea peste Davis si peste Erika cand se imbratisau sau ceva de genu si ca incepe sa isi piarda increderea in el si alte prostii....=)))) sau ca Erika aia e fosta iubita a lui Davis,si ca o sa se i'a la ciondaneala....:)) si cand ai zis ca au avut cateva aventuri si am vazut ca ai scris ca e insarcinata am crezut ca el a lasat'o =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) i'm sooooooooooooooooooo crazy right? ce minte creatza mai am si yo,no? :)))))))) deci cand am citit acest capitol am inceput sa tremur dar nuj dc :))) probabil de la entuziasm si imaginatia mea care a luato razna prea tare =))))) si cand ai zis de schene sangeroase ma gandeam ca o sa fie ceva gen fantoma aia Rose ii face rau lui Davis sau lui Tim sau apare dintr'o data in fata lui Tim si mai stiu eu ce =)))))) ma uimesc singur :))))) sunt un nebun :)))))))
Si nu mai zice ca are scene sangeroase ca innebunesc O.O...Ador asta! vreau sange!SAAAAANGEEEE!!!!!!! xD eu at cand ma gand la un fic tot ce imi vine in cap sunt scenele traumatizante cu sange care ma fac sa tremur de emotie xD ador chestiile astea cand am sa scriu si eu un fic am sa il fac cel mai bun! cu de toate dar intai treb sa ma gand mult la el ca daca nu il las balta -_-.....oricum sa stii ca nu ma speri pe mn asa usor! daca aud ca ma avertizezi mai tare ma inciti =))) si ma faci mai curios,cand am citit prima oara ai scris ceva la inceput ca e de groaza si etc etc asta sincer ma facut chiar curios :3...oricum mi'a placut acest capitol and LooooooL ce muuuult am scris :)))) xD oricum a fost chiar interesant bafta in continuare si sa aduci nextul repejor repejor ca sa nu innebunesc da? ;)) succes
Ja ne :)