[Yaoi] Blue Blood

[AbiiShu']

Multumesc ca m-ai anintat, scumpiiii, si scuza de intarziere, stiu ca ti-am promis ca voi trece pe aici acum cateva zile, dar e bine si cu intarziere, nu?
Humm, cand am citit inceputul, ma asteptam deja la un final sadic, dar n-a fost sa fie. Sper doar ca atunci cand vei ajunge sa scrii capitolul in care Lordul se va razbuna pe Shaan, sa fie ceva de-a dreptul sangeros.. mm, si multa descriere ca sa-mi pot imagina bine scena respectiva.
Akio mi s-a parut mega-schimbat in acest capitol. Cum ai spus-o si tu, trecuse peste acea teama fata de vampit, si asta mi s-a parut ciudat. Ok, am inteles, poate simtea nevoia de a se descarca prin plans, sau poate de-o imbratisare, doua, sa simta ca cineva e acolo, langa el, sa-l ajute, un sprijin, ceva, dar trecerea a fost mult prea brusca! Nu cred ca-n mod normal cineva ar putea scapa de teama 'de-o viata', in cateva clipe.
Cateva greseli am vazut si eu, in rest capitolul a fost curat, dar cam scurt. Si, totusi, mi-a placut! Astept nextul si nu uita, te rog, sa ma anunti. Bafta!

[Kimera]

Imi cer inca o data scuze pentru capitolul anterior care a fost un dezastru total. Sper ca am reusit sa ma revansez cu acest capitol ^.^"

Capitolul 10

Inca o picatura ce se zdrobeste in ritmul ei accelerat de suprafata sensibila a lichidului din ceasca mea, trimitand-o pentru putin timp inapoi de unde a venit, precum o cursa, ademenind-o inapoi inainte ca aceasta sa scape. Ceaiul se racise de mult timp, iar eu priveam doar absorbit cum incetul cu incetul, lacrimi cristaline de cer isi gasesc capatul de drum peste el. Nu mai plouase de mult, aveam nevoie sa revad acea perdea ca de ceata, ma calma deseori. Mana mea se apropiase de toarta de portelan si ridicasem in urma unui sunet aclimatizat ceasca, apropiind-o de buze si luand inca o gura din ceai.
- Nu prea cred ca mai are vreun gust.
Vocea feminina ce venea din partea cealalta a terasei imi atrase atentia si in urma unei miscari usor mecanice, ochii mei se intalnira cu cei metalici caracteristice vrajitoarei din fata mea. Aceasta se apropia de mine cu pasi marunti, executati parca cu teama de a pasi, ceva ciudat la adresa ei, lucru ce ma lasa sa ghicesc ca Yuna nu era in regula.
- Nu prea mai conteaza daca are gust sau nu, in fond s-a racit de mult.
Am spus zambind cald si asezand cu grija ceasca pe farfurioara confectionata din acelasi materia cu aceasta. Mi-am retras mana sub protectia kimonoului continuand sa fixez cerul ce incepuse sa-si dezlantuie dragonii de lumina, vantul si tunetele contribuind la imaginea unui urlet puternic.
- Si eu care credeam ca va fii doar o ploaie linistita, dar se pare ca se transforma in furtuna. Akio, nu este indicat sa ramai afara cand vremea e asa.
- Nu ma deranjeaza, imi place.
Am spus zambind si am invitat-o pe femeie sa ia loc langa mine, ceea ce si facu. Linistea de mai devreme era din nou prezenta, insa intr-un fel sau altul Yuna era total presata si sugrumata de minutele ce se scurgeau. Nu imi puteam da seama ce anume o facea sa aiba acea expresie ingrijorata gravata pe fata ei, speram doar ca sa decida sa-mi marturiseasca.
- Stii, castelul asta nu a fost modificat niciodata...
- Am observat si eu asta, Yuna, dar nu vad care ar fi importanta acestui detaliu.
- Una imensa...
Ultimele cuvinte spuse de ea imi atrasesera atentia, facandu-ma sa devin suspicios. La ce sa foloseasca faptul ca decorul castelului este sau nu schimbat? In fond stiam ca ceva ma lega pe mine si acest palat, insa nu intelegeam sub nicio forma importanta catorva decoratiuni care oricum ar fi putut si mutate. Probabil ca Lordului nu i-a placut alta asezare si asta ar fi tot.
- Stii, uneori ma intreb de ce a trebuit sa fii tu... De ce ai meritat-o...
- La ce te referi, Yuna? Recunosc ca am trecut prin destule, dar nu credeam ca asta sa te preocupe asa de tare.
Am spus zambind, luand iar in maini ceasca de ceai. Priveam atent lichidul usor maroniu si transparent, cand un mic tranzet aruncat pe suprafata cerului ma facuse sa tresar, scapand portelanul ce se risipise in mici cioburi in jurul meu. Se pare ca nu eram prea atent in ultima vreme la felul cum reactionez, incepusem sa tresar si la o simpla atingere sau sunet. Presupun ca am inghitit cam multe, iar asta incepe sa aiba efect. Mi-am spus in timp ce inspiram adanc, eliberand apoi aerul din plamani printr-o rasuflare usor intretaiata.
- Mai bine as chema una din servitoare.
Am zis ridicandu-ma de pe scaunul de lemn pe care stateam, pasind incet catre bucataria castelului, unde ar trebui sa gasesc una din menajere. Mi-am simtit incheietura prinsa de degetele femeii, stransoarea fiind usor ferma.
- Ramai, te rog, aici. Vreau sa mai vorbesc cu tine... Macar pentru putin.
- Yuna, te comporti tare ciudat, sincer.
Am spus buimacit, insa i-am ascultat ruga si imi reluasem locul. Nu imi puteam da seama ce o adusese in starea asta. Acum ca ma uitam mai atent la ea, chipul ii era palid, ochii exprimandu-i un fel de tristete ce contrasta cu zambetul acela bland de pe buzele ei- total necaracteristic.
- Nu ma comport ciudat...
Spuse ridicandu-se usor si facand cativa pasi, stand in fata mea la o oarecare distanta. Apoi, dupa o miscare usoara a mainii ei prin aer, de parca ar incepe un dans, continua:
- Pur si simplu am de gand sa termin asta. Am realizat ca esti mai aproape de Lord si ai incredere in el, insa nu vreau ca apropierea asta sa fie facuta printr-o cortina trasa asupra unui trecut.
- Ce? Te rog, explica-mi caci eu unul nu mai inteleg nimic din tot ce faci sau zici, este straniu..
Eram cu adevarat bulversat, in timp ce ea doar surase de parca se astepta sa spun acele cuvinte- nu ma mir, era ciudata cu adevarat, insa de data asta nu se definea prin acea nebunie si usorul sadism obisnuit, ci mai degraba printr-o caldura si o tristete ce iti sfasie inima cand o privesti.
- Akio, sa nu te lasi doborat vreodata... Inspirase adanc, parca dorind sa mediteze, apoi continuase propozitia:
-Bitawan kung ano ang iyong nakatali sama-sama, at mga bisita na sa sandaling mo pinalayas sumpa...
De nicaieri un pumnal ii strapunse pieptul, provocandu-i o rana adanca ce incepu sa reverse sange, imbracand-o pe vrajitoare in propriul lichid al vietii. Ea se prabusise in genunchi, ducandu-si mainile la rana si scotandu-si pumnalul- lovise un punct vital, inima. Am ramas stupefiat. Yuna continua sa-mi zambeasca atat de cald, iar eu am dorit sa ma apropii de ea, dar am simtit bratul cuiva pe umarul meu, iar cand m-am intors l-am vazut pe Brian.
- Trebuie sa o ajutam, nu stiu ce a patit, eram aici si...
- Nenorocito! Ai jurat sa tii vraja aia pana la final, sa o duci in mormant cu tine!
- Nici macar eu, o vrajitoare atat de sigura pe mine, rece si retrasa nu am putut sa privesc la cum iti bati joc de o viata... Vorbele i se oprira de o tuse violenta, mana ei fiind acum plina de propriu-i sange.
- Dar, este prea tarziu, caci vraja e completa, iar eu voi duce in mormant vina de a te fi ajutat, dar nu pacatul asta. Katapusan!
Astea au fost ultimele ei cuvinte. Am privit-o cum trupul ei se intindea pe podea, ochii ei urmandu-si cursul de a se inchide pe veci. Orice spusese cu siguranta era o vraja care il deranja pe Lord pana peste cap, caci isi folosise flacarile, incinerand trupul vrajitoarei, chipui fiindu-i brazdat de o furie pe care nu o intelegeam. M-am departat de acolo, fiind speriat de ce tocmai vazusem. El a aruncat pumnalul... Deodata am simtit ca nu am aer, nu imi era bine... Mi-am dus mana la gat, incercand sa raspir. Barbatul realizase ce mi se intampla si venise langa mine rapid, incercand sa ma calmeze cumva, sa ma faca sa iau aer, insa era imposibil. Nu mai puteam respira nicicum, simtind ca imi vajaie capul, iar apoi pur si simplu am orbit. Nu mai vedeam nimic, doar pur intuneric, si incepuse tot corpul sa ma doara ingrozitor. M-am intins, incepand sa respir in cele din urma, insa o faceam cu greu, luand guri mari de aer, rapid si abia putand sa le eliberez. Parca mi se rupea fiecare os din corp, in timp ce capul imi era tescuit. Si moarta era mai placuta decat momentele astea. Nu intelegeam ce e cu mine, iar intr-un final m-am calmat, iar totul incepuse sa redevina clar, insa eu eram schimbat intr-o anumita privinta si eram sigur ca Lordul stia asta. Nu, nu e "Lord", este... Acea persoana...

[Clau~]

"Acea persoana"? O.O Te-ai dilit, vampirel?! Despre ce mama lui Dracula vorbesti?! O.O VREAU SA STIU!!!! Si nu ma fa sa atept, ca vin la tine si te fac sa spui.
Eu-s total confuza~ Capitolul m-a lasat intr-o ceata de nici naiba nu ma mai descurca. Cine e Brian de fapt? Ce legatura are castelul cu... Personajul principal? Ce e cu vraja? Ce se intampla in continuare? De ce avem cinci degete la mana? O.O
Atatea intrebai. Si toate raspunsurile sunt la tine, deci ma astept sa vii rapid cu ele. Nu-s o persoana rabdatoare, ca sa stii.
In schiiiimb apreciez felul in care ai descris. <3 Natural, simplu, misterios; uh, daca nu stiam ca e ficul tau puteam sa jur ca-i scris de mine. :X Iar faptul ca ai descris totul intr-un cadru cu ploaie, m-a facut sa raman undeva captiva in poveste. Dar captiva asa, tot am observat greselile. Vezi ca ai litere mancate.
Ti-am spus: sunt curioasa~ si daca nu vrei sa-mi ies din minti, ar fi bine sa aduci repede capitolul. Vorbesc serios~ Spor la scris, inspiratie cata vrei si kiss-you. ^_^

[hiimera]

Am ramas eu oaraba si in ceata. o.o Acea persoana, care mai exact? Din vis, din ce, vreun demon urat, ceva? :[ Nici un detaliu... Deci ma inebunesti aici femeie, acum tanjesc ca o nebuna dupa next.
Ok, am recuperat ultimele doua capitole, chiar abia asteptam sa le gust.
Hmm, o sa fiu scurta de data asta - incepi sa descrii din ce in ce mai bine, insa pacat ca faci asa de scurte capitolele, mai multe idei adunate la un loc nu strica.
Oricumg reseli nu mai ai, cel putin asa am vazut acum si actiunea devine dinamica cu fiecare propozitie in parte. Doamne, sunt curioasa! *heart-beat*

Succes, te pup! *kiss*

[RosetteFoxy]

Acest capitolul m-a bagat in ceata de tot.Ce s-a intamplat? Nu conteaza, sunt sigura ca in capitolul urmator o sa inteleg. M-ai lasat cu ochii in ploaie, si-asa ploua. Deci m-ai facut curioasa de-a dreptul. Ce se intampla in continuare? Mor de curiozitate. Deci Brian e rau? Akio se simte rau, nu stiu din ce cauza? Sufera vreo transformare sau ceva de genu'? Hmm....chiar sunt nerabdatoare ce aduci in next. Imi place ficul tau, descrii frumos si in stilul tau.
Bafta in continuare. ^^

[Kimera]

Multumesc enorm pentru comentarii. Am venit tarziu cu nextul, insa acesta clarifica o parte din mister aducand si ceva detalii din capitolele precedente. Sper sa va placa ^.^

Capitolul 11

Priveam acaparat cum verdele se contopea intr-un fel de mozaic cu cerul, in timp ce caleasca ne zguduia usor, provocand un tumult ritmic. Mainile mele micute se lipisera de geamul transparent, nasul atingand suprafata rece a acestuia. Pana si in interiorul cabinei de lemn se putea simti atmosfera friguroasa produsa de toamna tarzie. Speram sa ploua in curand, adoram fenomenul asta al naturii si ar fi fost perfect sa se intample chiar acum.
- Ai de gand sa stai lipit acolo tot drumul, Akio?
Usor iritat de cuvintele surorii mele, m-am intors pe bancuta dura de lemn ce pentru mine era un chin, detestam sa stau locului. Incepusem sa o fixez insistent pe Yukiko pana ce ma hotarasem sa o enervez putin. Am prins de una din cozile ei aurii impletite si am tras cateva agrafe la nimereala, smulgandu-i si ceva fire de par. Strigatul ei ascutit ii daduse semnalul mamei, asa ca aceasta isi ridicase ochii de smarald din cartea pe care o citea, chicotind cand realizase de ce sora mea mai mare era furioasa. Trecuse de pe bancuta din fata noastra, intre noi, rearanjandu-i parul lui Yukiko, in timp ce aceasta continua sa imi arunce priviri ucigatoare.
- Nu puteti sta astamparati nici cand ziua lui Akio se apropie? Credeam ca esti mai matura de atat, Yukiko.
Trebuia sa recunosc ca tata niciodata nu avea acea voce calma si intelegatoare a mamei, ci ne mustra fara menajamente. Intotdeauna sustinea ca asa ne va pregati pentru lumea de afara. Acum ochii parintelui nostru se uita acuzator catre noi, asteptand bineinteles sa ne cerem iertare unul altuia.
- Eu sunt matura, nu e vina mea, e a lui. De ce trebuie sa-i celebram ziua la castelul de pe insula, apropo? Nu implineste decat cinci ani!
- Invidioaso! Poate ca esti cu zece ani mai mare, dar tot nu dai dovada de ei. Si bine, fie, imi pare rau ca m-am apucat sa te trag de par din plictiseala.
Rasul cristalin al fiintei ce ne daduse viata a transformat atmosfera in una linistita. Ea ne cuprinse pe amandoi in brate si tinand catrea pe genunchi a inceput sa o citeasca de la inceput, asa cum stia doar ea. Fiecare cuvant reusea sa ni se intipareasca in minte, iar usoara gestica a ei ne facea sa vizualizam totul mult mai clar. Un nechezat din partea cailor ne anuntase ca suntem in port. Am fost primul ce se propulsase practic din trasura, alergand catre vaporul privat. Ma saturasem. Drumul din Japonia pana aici ma epuizase mai mult psihic decat fizic. Agitatia provocata de oameni, apoi schimbul continuu de mijloace de transport, de rute, unele stiute doar de vampiri erau toate o incalcitura, abia daca puteam sa pricep ceva din toate astea. Abia asteptam sa implinesc optsprezece ani, asa deveneam printul vampirilor, iar ei nu puteau sa se mai impotriveasca chiar daca eram un dhampir*. Aveam si eu partea mea de gelozie, la fel ca sora mea. Ea era vampir complet, imi era ruda doar de tata- chiar daca ei ii placea sa se considere si fiica mamei mele, insa ea era o fata si chiar daca pare nedrept doar eu puteam sa mostenesc conducerea de la tatal meu care toata ziua altceva in afara de protectia mea nu vedea.
Am simtit cum mana fina si calda a mamei mele o prinse pe a mea, conducandu-ma spre puntea vaporului unde odata ajuns ma eliberasem de "legatura" incepand sa cercetez in lung si in lat ceea ce era in jur. Un zgomot zdruncinator, urmat de perdeaua de fum negru eliberata pe cosurile imense ale acestuia anuntase plecarea noastra. Yukiko se facuse nevazuta in camera acordata ei, nebagandu-ma in seama- de parca imi pasa. Am prins usor neindemanatic de balustrada puntii, incercand sa ma catar pe cateva ladite ca sa ajung sa vad marea. Mama imi observase incercarea, asa ca ma ridicase in bratele ei, lasandu-ma sa admir delfinii ce parca isi tineau spectacolul acrobatic pentru noi. Ma ghemuisem in bratele ei, luandu-i una dintre suvitele castanii in mana si adormind vrajit de sunetele valurilor si mirosul sarat al apei.
O usoara clatinare provocata de mainile unei persoane ma facu sa-mi deschid fulgerator ochii, parca printr-o miscare usor mecanica. Ochii azurii ai lui Yukiko ii intalnira pe ai mei, aceasta zambind larg.
- La multi ani, piticule! Haide, sa iesim afara.
- Unde... Unde suntem? Si mami? Tati? Am intrebat dezorientat realizand ca ma aflam intr-un dormitor imens, cu o tenta de decor gotic.
- Pampalau mai esti... O aud cum ofteaza intr-un mod dojenitor, continuandu-si apoi propozitia: In timp ce tu dormeai, am ajuns la castel. Acum ca ti-e clar, misca odata jos!
Mi-am lasat talpile sa atinga covorul pufos, o servitoare schimbandu-ma intr-un kimono albastru, incaltandu-ma apoi cu o pereche de sandale. Am urmat-o pe sora mea prin castel, privind usor stupefiat culoarele ce pareau ca vor sa te inghita. Erau atat de imense pe langa mine! Am simtit mirosul imbatator al trandafirilor, iar apoi in fata aparu o gradina imensa plina cu flori. Se pare ca parintii ne asteptau acolo. Cand ne-am apropiat, pasind usor pe dalele de piatra ce erau asezate sub forma potecutelor serpuite, am realizat ca alaturi de ei se mai afla si un pictor ce se pare ca urma sa ne faca un tablou de familie. Ma asezasem langa raul ce traversa gradina, tinand-o pe Yukiko de mana, iar mama si tata in spatele nostru. Cat timp acel om ne transpunea pe hartie, eu continuam sa privesc fix apa stravezie de parca ea spunea o adevarata poveste. Nu realizasem cand pictorul isi lasase pensula jos, intorcand apoi sevaletul catre noi. Mi-am ridicat chipul ramanand impresionat de cat de bine reusise acest om sa dea contur si doar cu cateva culori a adus mai mult decat perfectiunea pe panza.
- Se vede ca este talentat acest domn. Oricum, Akio, tabloul o sa fie asezat diseara in sala unde se va da petrecerea pentru tine.
- O petrecere? Dar, tata, nu spuneai ca ar fi periculos ca vampirii sa ma vada pana nu implinesc optsprezece ani?
- Unul dintre invitati este cineva de incredere ce are o armata asigurata in umbra, nu iti face griji in legatura cu asta.
Am dat din cap afirmativ, incepand s-o urmez pe Yukiko peste tot unde mergea. Daca era sa ma pierd in castel, macar sa ma pierd cu ea si nu singur. Am dat peste o biblioteca imensa, ce o facu pe sora mea sa nu isi mai incapa in piele de bucuroasa. Stiam ca adora sa citeasca orice ii pica in mana asa ca nu era o surpriza reactia ei. Vazand ca nu o sa ma mai bage in seama ceva vreme, cel putin pana isi termina extazul- am inceput sa pasesc atent pe holurile imense, ce dadeau impresia unei pesteri si mai multe nu- probabil mi se parea doar mie ca locul era mult prea glaciar. Mi-am plecat capul continuand sa merg cu ochii fixati in podea, asta pana ce am simtit ca ma izbesc de ceva... Mai exact, de cineva... M-am dat cu un pas in spate, ridicandu-mi privirea, dorind sa-mi cer scuze, insa am ramas inghetat acolo, de frica. Ochii barbatului, adineaori aurii, devenisera de un rosu mai intens ca sangele, tatuajele din jurul lor scotandu-i in evidenta, acestia contrastand cu parul sau ce avea o tenta de portocaliu, care in loc sa redea caldura, il facea pe el sa para superior intr-un fel sau altul. Pana si aerul din jur, acum imi parea mult mai rece ca la inceput, ba chiar incepusem sa tremur si asta de spaima pe care acei ochi reusisera sa mi-o dea.
- Brian, in sfarsit ai ajuns. Oh, vad ca deja l-ai cunoscut pe fiul meu, Akio.
Vocea tatalui meu a fost ca un fel de salvare din transa in care intrasem. Nu imi dadeam seama cand a ajuns toata familia aici, insa eram fericit ca o facuse la timp, cine stie ce se putea intampla. Auriul ochilor acestui "Brian" reveni, el asezandu-si o mana pe parul meu si ciufulindu-mi-l usor.
- Deci tu esti sarbatoritul. La multi ani, micut printisor.
Am realizat ca desii era un vampir, se parea ca acest barbat avea o temperatura normala a corpului, altfel l-as fi simtit ca un cub de gheata pe pielea mea. Yukiko imi spusese odata despre asta, trebuia sa aiba o vrajitoare ce sa faca o vraja pentru a fi posibil.
- Mul... Multumesc. A fost tot ceea ce am putut sa articulez. Imaginea acelor ochi ce privisera parca pana in sufletul meu, nu reusea sa imi iasa din cap, era mult prea intensa si imi dadea fiori.
Cu pasi marunti m-am departat discret de el, alaturandu-ma mamei si surorii mele ce au hotarat sa faca o mica plimbare in gradina pana seara. Nu stiu de ce, insa orice lucru pe care il spuneam sau realizam nu reusea sa ma distraga de la sangeriul ala, atat de fioros de parca toata rautatea lumii ar fi fost pusa in acel vampir. Cum putea tata sa aiba incredere in el? Nu era asta treaba mea si probabil ca pentru vampiri asa ceva era obisnuit, desii tata si sora mea niciodata nu ma privisera asa, in concluzie nu aveam de ce sa fac caz de asta. Am continuat sa stau in gradina, pana ce una din servitoare ma rugase sa o urmez pentru a ma imbraca pentru eveniment. Am pasit calculat in urma ei, parca fiindu-mi frica sa privesc in alta parte decat inainte. Cert era ca nu ma simtisem deloc bine de cand ajunsesem, aveam impresia constanta ca sunt urmarit- speram sa ma insel. Acea femeie ma imbracase intr-un alt kimono albastru cu auriu, apoi m-am indreptat catre camera surorii mele, ce ma astepta se pare de ceva vreme. Imi prinse mana si coborase cu mine intr-o sala imensa de bal, decorata atent, acum plina cu vampiri. De cum usile imense au fost date la o parte cei de acolo facusera o plecaciune in fata mea si a lui Yukiko, zambindu-ne, insa puteam sa jur ca acel zambet nu era atat de sincer. Ne-am apropiat de locul unde stateau mama si tata, mai exact pe un fel de etaj superior al acelei sali. Era mai comod sa stiu ca stau cat mai departe de pericole, dar nu a fost sa fie. Se pare ca langa tata statea Brian ce parea ca nu isi mai ia ochii de pe mine, dar eu incercam pe cat posibil sa nu ii dau atentie. Probabil ma fixa asa ca sa nu fie luat prin surprindere in caz ca vreun vampir ar fi incercat ceva. In urma unui mic discurs al tatalui meu, prin care le multumea ca toti sunt prezenti, muzica incepuse sa cante, acoperind valul de vorbe ce incepuse sa infloreasca in toate partile. Eu ramasesem langa parintii mei, pana ce mama se oferise sa cante la pian. A coborat scarile de marmura, asezandu-se pe scaunul cu taburet, degetele incepand sa-i alerge pe clapele pianului, muzica creata fiind mirifica. Am zambit simtind parca acea caldura unica ce de fiecare data era transmisa cand ea era in fata acelui instrument muzical pe care il facea sa para primul in lume. Deodata, sunetele linistitoare se oprira, iar tipatul ca din Iad al surorii mele conturase scena ce tocmai se petrecuse: un vampir aparut de nicaieri ii strapunse mamei pieptul cu un cutit. Sangele ei se revarsase peste rochia ce o purta, iar ochii ei verzi privira o ultima data inspre noi inainte ca trupul ei sa cada inert langa pian.
- Brian, ce inseamna ast...
Inainte ca tata sa apuce sa-si termine propozitia, vampirul il decapita, parintele nostru transformandu-se in praf inainte sa apucam sa clipim. Totul se transformase in haos. Tipete, urlete, agitatia a o mie de taifune si uragane. Vampiri aparuti de nicaieri patrunsera in castel, distrugand totul in jurul lor, iar toti invitatii de la petrecere luptau acum pentru propriile lor vieti. Am simtit ca sunt prins de mana si tras de acolo- era sora mea. Aceasta reactionase rapid incepand sa fuga alaturi de mine pe culoare, eu fiind mai mult tarat. Lacrimile imi inundau ochii necontenit si simteam ca aerul imi paraseste plamanii fara ca eu sa-l pot recupera. Inainte sa reusim sa plecam din castel, sunetul unei bubuituri isi facu simtita prezenta, sangele tasnindu-i lui Yukiko din piept, insa aceasta nu se lasase. Era pentru prima data cand o vedeam pe sora mea avand acei ochi intensi, atat de rosii precum rubinul. Mana mea se regasise cu a ei pentru a doua oara, pasii incepand sa ne fie si mai rapizi. Am simtit miros de fum si in curand imi dadusem seama ca totul era inghitit de flacari. Reusisem sa parasesc castelul in flacari alaturi de ea, insa Yukiko cazuse in genunchi si cu o ultima suflare, reusi sa-mi spuna printre lacrimile ce nu incetau sa-i apara:
-Te vei opri la nouasprezece ani, apoi ai in fata vesnicia. Fugi de aici, nu te intoarce daca nu ai putere si uita, caci doar timpul iti mai este de folos... Te rog, Akio, trieste, pentru mine, pentru mama si pentru tata...
Trupul ei se transformase in pulberi la fel ca cel al tatei, o pala de vant purtandu-i ultimele ramasite departe de locul unde eu ramasesem impietrit. Nu mai aveam lacrimi sa plang. Priveam la mantia de flacari ce inghitea castelul cu totul, fara ca eu sa pot face ceva. Auzeam fiecare urlet de disperare in parte si simteam orice lacrima cazuta, mi se intiparisera pana si ultima clipa de agonie a celor ce isi dadusera viata acum, a celor ce au murit fara nicio vina. Pasii au inceput sa ma conduca incet de pe deal catre un rau, ce acum zacea inecat in sange, fiind de un rosu ca acei ochi. O ultima sclipire in intunericul ce cuprinsese totul era o oglinda, ce blocata intre pietre imi reflecta imaginea pierduta. Ce ar trebui sa fac? Nici eu nu stiam, insa doream sa plec de acolo, sa indeplinesc ceea ce sora mea ar fi vrut- sa raman viu. Am luat-o la fuga de-alungul raului ce curgea salbatic, sperand ca asa voi scapa de vreun urmaritor, probabil vor crede ca am murit. Deodata mi-am simtit mana prinsa de ceva mai rece ca gheata, iar intr-o fractiune de secunda ochii aceia ce imi provocau groaza erau din nou fata in fata cu mine. Incepusem sa tremur din toate incheieturile, fara sa mai pot macar inghiti in sec, atunci cand am realizat ca ma aflam pe calul lui Brian ce se indrepta direct spre castel. Eram mai mult decat terifiat, un tumultul de sentimente zacea in mine, iar acum as fi urlat din toate puterile, insa corzile vocale cedasera cand mana lui o prinsese pe a mea. Am simtit ca isi lasa palma asupra capului meu, iar apoi nu am mai simtit nimic, doar intuneric...

Usa de lemn se deschise in urma unui lung sunet de parca ar fi fost un geamat, iar eu ma ridicasem de pe pat, obisnuit fiind ca una din servitoare sa apara cu masa zilnica, insa de data asta cel ce imi statea in fata era Brian... Nu il mai vazusem din ziua aia, de acum treisprezece ani. Inca nu intelegeam de ce a dorit sa restaureze castelul si in plus sa ma tina aici ca un fel de prizonier, ii era mai usor daca ma omora cu siguranta. Am realizat ca in urma lui in camera paseste o femeie nipona ce purta un kimono movaliu, parul fiindu-i prins intr-un coc specific tarii din care eu proveneam. Ma departasem usor de pat, catre fereastra, in coltul opus al camerei fata de unde se aflau cei doi. Deodata am realizat ca la picioarele mele isi face aparitia un sigiliu de foc, un cerc urias, o stea si un hexagon in centru incercuite de incantatii nenumarate, ma arde, vreau sa scap de el si nu pot. Totul din jurul meu devine neclar, nu ma mai aflam in acea camera... Incepeam sa nu imi dau seama care era scopul meu, ce faceam acolo... Cine eram? Intr-un final am inchis ochii lasand un strigat puternic sa se faca auzit, iar apoi... Liniste, o puternica liniste inconjurata de calm. Uitasem tot, cel ce statea in fata mea era Lordul Brian, cel ce ma luase de la batranul care ma crescuse pana la varsta de cinci ani...
Am sarit ca ars de pe gresia rece a terasei, departandu-ma cat mai mult de Lord. Memoriile odata sterse, acum erau din nou ale mele, stiam ce se intamplase si tot ce puteam sa fac era sa imi abtin lacrimile ce doreau sa curga suvoaie, alaturandu-se ploii ce se intensificase. Nu imi venea sa cred ca vraja lui tinuse un an.
- Tu... Nu esti altceva decat un criminal! Am tipat, avand vocea tremuranda si aproape inexistenta din cauza starii in care ma aflam. Brian se ridicase de la locul acela, incercand sa se apropie incet de mine, insa eu ma dadeam mai in spate cu fiecare pas.
Yuna, iti multumesc, fara tine aceast blestem era mereu prezent, ma orbea, iar eu nu as fi realizat ca el era acea persoana... Aceea persoana ce imi distrusese viata si tot ce aveam mai pretios- familia.
-----------------------------------------------------------
dhampir- jumatate vampir

[FuNnY bUnNy]

'Neata!. Pot spune ca-mi place mult ficul tau. Cu toate ca n-am mai comentat pana acum la el , am asteptat cu nerabdare acest capitol si incepusem sa ma ingrijorez ca nu mai apare. Cum ultima oara ne lasasesi in suspans , eram curioasa sa aflu cine e "acea persoana". Ai creat o poveste captivanta , cu toate ca nu inteleg de ce l-a vrut Brian pe Akio asa de mult langa el , incat sa-si tradeze stapanul care avea atat de multa incredere in el(banuiesc ca stapan ii era tatal lui Akio). Dar cred ca ne vei lamuri si acest aspect pe parcurs. In ciuda faptului ca e un capitol destul de lung , a avut foarte putine greseli gramaticale , ca alea de tastare nu prea ma intereseaza , ceea ce e super. Ai avut vreo patru greseli:
-"La multi ani, micut printisor."-"micut printisor" e pleonasm. Daca ai zis "printisor" , e clar ce e un print mai mic , deci nu mai trebuia sa adaugi si "micut". Fiind o urare , la sfarsitul propozitiei ar fi trebuit sa pui "!".
-"desii"(desi)
-"mi se intiparisera pana si ultima clipa de agonie"(intiparise)
-"Aceea persoana"(acea)-cu trei puncte si doua cuvinte inainte scrisesesi corect. Ce s-a intamplat?
Nu sunt greseli grave si sunt destul de putine , dupa cum am mai zis , deci capitolul a fost super ok si foarte interesant. Astept nextul , care sper sa nu mai apara atat de greu , dar dupa cum ai si tu timp. Bye si pupici!

[RosetteFoxy]

Multumesc ca m-ai anuntat in legatura cu next-ul Frumos, lung si clar. Am inteles tot ce s-a intamplat. El a fost vrajit timp de un an...sa uite totul...ca Brian a fost cel care ia ucis familia si tot ce avea el. Urat adica ce motiv avea Brian sa-i faca asta? Hm...aflu eu. Am observat cateva greseli gramaticale, putine, asa ca nu mai are rost sa le enunt. Mi-a placut, ador cum descrii totul. Mi-as dori sa pot sa descriu in maniera aceasta, dar fiecare cu calitatile si defectele ei/lui.
Bafta si mult succes!
P.S : Fa-mi placerea, de a ma anunta cand pui nextul, te rog

[hiimera]

Kimera, asa trebuie sa te numesc acum, din moment ce ai alt nick. : )) Nu am cuvinte cum sa exprim cat de frumos ai construit acest capitol. Sunt placut impresionata si vad din nou o mica evolutie in stilul tau, s-a schimbat stilul putin. Tot ce ma debusoleaza este ca nu aduci mai repede nextul (vorbi eu), chiar si asa capitolul este foarte interesant.
Sentimente, trairi, amintiri pierdute, emotii infioratoare, tremur si suspans, toate s-au incadrat perfect in aceast tablou gotic, rustic. Modul in care ai descris, mi-a dat oportunitatea sa vad fiecare imagine in parte, precum un film, am citit usor textul, iar actiunea s-a desfasurat impecabil, nu ai grabit si ai facut totul foarte bine. <3
Desigur am vazut cateva lucruri, a caror semnificatie nu este foarte mare, nu o pot numi greseala, insa am trecut peste. Dar tin sa spun ca trebuie sa fi atenta la timpuri, la final ai modificat demersul.
Cred ca atat, astept nextul. Succes si multa inspiratie! *hug*

[Kimera]

Multumesc enorm de comentarii Desii capitolul asta nu mi-a iesit chiar cum vroiam sper sa nu va fi dezamagit cu el... Bafta la citit!

Capitolul 12

Continuam sa ma departez cu fiecare pas facut de Lord, incercand sa pastrez distanta, insa in zadar. Ma izbisem fara sa vreau cu spatele de unul dintre stalpi, facandu-ma sa imi intorc privirea pentru putin de la Brian pentru a observa de ce ma lovisem, astfel facand o mare greseala. Vampirul isi folosise viteza inumana ca sa ajunga la mai putin de un centimetreu de mine, prinzandu-mi mainile mai apoi.
- Akio, calmeaza-te, nu iti fac nimic.
Tremuram tot si incercam sa scap din stransoarea lui, dar in zadar. Nu avea de gand sa-mi elibereze mainile atat de usor. Raceala inumana i se facuse simtita, acum ca Yuna era moarta nimic din ce facuse ea nu mai era valabil.Asta inseamna ca pot iesi din castel? Fara sa patesc nimic?
- Pleaca.
Am spus cat de calm posibil, ferindu-mi ochii de ai sai, inca incercand sa scap de stransoare. Mana lui Brian imi mangaie obrazul si imi ridica chipul cat sa i-l observ pe al lui. Avea acelasi zambet cald, dar eu nu-l mai credeam.
- E in regula, esti in siguranta.
- De ce? De ce ai facut-o? Am izbucnit fara sa-mi pese de intentia lui de a ma calma. Nu puteam sa fac nimic, gandurile imi erau obsedate de crima lui.
- Linisteste-te putin si iti spun.
Mana lui dreapta se intretaie cu a mea, buzele lui ca un cub de gheata sarutandu-mi fruntea. Am inceput sa vars lacrimi alaturi de cer, caci furtuna de adineaori devenise o ploaie domola, al carei sunet reusise sa ma potoleasca incetul cu incetul. Lordul incepu sa-si plimbe mana libera prin parul meu, mangaindu-ma in timp ce vorbea:
- Eram cel mai de incredre vampir al tatalui tau, dar de asemenea si conducatorul rebelilor. O buna parte a vampirilor nu suporta gandul ca dupa indepartarea lui Katsu un dhampir,adica tu, sa-i urmeze la tron. Multi o urau pe Yukiko pentru ca iti daduse nastere. Gurile rele spuneau in batjocura, nu e deajuns ca este o muritoare si s-a casatorit cu regele, acum trebuia sa mai aiba si un copil. In seara aia, asasinarea familiei regale a fost pusa la punct. Trebuia sa va omor pe toti alaturi de ceilalti ce sa ascundeau in umbra. Insa, cand te-am vazut pentru prima data inocenta ta m-a facut sa-mi fie imposibil sa te omor. Am incercat sa-mi gasesc puterea de a o face, dar mi-a fost in zadar. De asta te-am luat de acolo si te-am crescut aici, in castelul in care urma sa stai cand vei lua tronul. Mai tarziu am primit titlul de Lord, deoarece eu il omorasem pe Katsu. Sincer, chiar ajunsesem sa detest titlul asta, stiind ca trebuia sa fie al tau candva. Mi-ar fi fost imposibil sa-ti castig increderea, asa ca am folosit-o pe Yuna sa-ti ia amintirile. Cu cat cresteai cu atat imi dadeam seama ca tin mai mult la tine, pana ce am ajuns sa te iubesc, micule print.
Am ramas uimit, privindu-l cu ochi mari pe Brian. Acesta imi stersese lacrimile de pe chip si se apleca asupra mea, unindu-si buzele cu ale mele intr-un sarut scurt, cast.
- Scuzati ca va intrerup, Lord, dar nu cred ca m-ati chemat degeaba pana aici.
O voce feminina, usor iritata imi atrase atentia mie si lui Brian ce se dadu din fata mea, inca tinandu-mi mana in a lui. O fetita scunda, cu un par lung si argintiu, contrastand cu ochii de un caprui deschis, purtand o rochie neagra cu alb, gotica ne privea usor intrigata. Eu unul nu cred ca-i dadeam mai mult de doisprezece ani, dar ceva imi spunea ca are cu mult mai mult de atat.
- Anette, nu ma asteptam sa ajungi asa devreme.
- Lord, mi-ati comunicat sa fiu aici cat de curand, nu imi puteam permite sa intarzii. Totusi, ar trebui sa-mi cer scuze pentru o intrare atat de nepoliticoasa cat si pentru deranjul cauzat.
- Nu-ti niciun deranj, te asigur.
Chipul fetei se opri pe cenusa lasata de cadavrul Yunei si inca neluata de vant. Parea confuza, insa dupa nici doua minute de gandire isi ridica privirea avand un zambet imens si viclean pe chip.
- Sa inteleg ca de asta am fost adusa aici. O s-o inlocuiesc pe nipona aia. Brian-sama, v-am spus intotdeauna ca vrajitoarele britanice fac o treaba mai buna ca cele nipone. Trebuia sa ma credeti.
Deci, era o alta vrajitoare... O inlocuitoare... Si adusa asa rapid? Cu siguranta Lordul o banuise pe Yuna de ceva vreme. Si ce narcisista e pustoaica.
- Ti-ai ghicit scopul si fara detalii din cate vad, Anette.
Dar, daca adusese o noua vrajitoare, asta insemna ca...
- Ai de gand sa-mi schimbi iar memoriile?! Am spus furios care Brian. La momentul actual nici ca mai constientizam ca el ar fi putut sa ma ucida pe loc. Facusem rost de un curaj nemaivazut, originea lui fiind din furia ce nu inceta sa ma stapaneasca. Mi-am smucit mana din a lui, asteptandu-i raspunsul care nu intarzie sa apara:
- Nu, Akio. E in regula, poti avea incredere.
Auzisem un mic sunet ce semana cu un "hmm" venit din partea fetitei asa ca mi-am atintit privirea asupra ei. Se pare ca Anette isi facuse un mic interes in a ma analiza minutios. Sunt satul. Mi-am indreptat pasii catre biblioteca fara sa le mai adreses vreunuia vreo explicatie. Odata ajuns imi alesesem o carte oarecare si m-am asezat pe un fotoliu. Macar cartile reuseau sa ma linisteasca. Cand incepusem sa vad mai greu literele, mi-am dat seama ca se inserase. Usa bibliotecii se deschise cu un sunet usor, iar in pragul acesteia aparuse Anette cu acelasi zambet larg ca adineaori.
- Buna Akio. Lordul doreste sa te duc undeva in afara castelului.
- El niciodata nu ma lasa sa ies din castel.
- Este un ordin de-al lui, dar daca vrei sa-i spun sa vina personal dupa tine...
- Fie. Te urmez. Am raspuns rece, lasand cartea la locul ei. In momentul de fata, intalnirile cu Brian trebuiau sa devina mai rare.
Anette o luase inainte, iar eu incercam sa tin pasul cu ea. Pentru cineva atat de scund avea o viteza remarcabila. Cand am trecut de poarta castelului am fost atat de incantat. Blestemul Yunei fusese ingrozitor atata timp, iar liberatea imi era un dar pretios. Urmam o potecuta prin padure, evitand crengile ce pareau sa apara de nicaieri. Era sa ma izbesc de Anette, daca nu observam cu doar cativa centimetri aproape de ea ca se oprise. In fata noastra era o casa fara etaj, dar care parea ridicata chiar in momentul ala. Zidurile de un galben inchis, acoperisul de lem negru si gardul ce o imprejmuia de culoarea castanei aratau ca proaspat vopsite. Anette ma invita sa continui singur. Am pasit usor confuz spre acea casa, intrand cand am realizat ca usa era deschisa. Un culoar micut imi aparuse in fata, totul in jur fiind in culori calde. M-am descaltat si am continuat sa caut daca era cineva in casa. Am apasat clanta primei usi ce imi iesise in cale, dand peste un dormitor. Peretii erau de un portocaliu inchis, iar covorul era rosu-caramiziu. Peste toata mobila domnea culoarea mahonului, ce aducea si mai multa caldura in peisajul camerei. Un pat dublu statea lipit de uul dntre pereti. Parea ca nu se asezase nimeni pe el vreodata. Am realizat ca mai erau cateva tablouri, asa ca m-am apropiat de ele ca sa le privesc, pana ce o voce imi atrase atentia:
- Hama fir milinchi,dumperul.*
Tonul acela ma facuse sa tremur din toate incheieturile de spaima, iar limba ce ducea cu gandul la India ii confirma banuielile. M-am intors spre cel ce vorbise si am articulat aproape fara voce:
- Shaan.
De ce m-ar fi trimis Brian in ghearele lui Shaan? Doar daca nu cumva... Anette...
- Trebuie sa recunosc, nu ma asteptam ca micuta mea vrajitoare sa aiba talente de actrita atat de bune, dar m-am inselat. Anette are un talent de a minti desavarsit. Chiar m-am mirat ca Lordul nu a banuit-o.
Deci asa. Fetita aceea ce parea inocenta si dedicata lui Brian era de fapt vrajitoarea lui Shaan. Ce naiba mai voia Shaan de la mine acum? Nu se razbunase destul? Am ramas acolo, lipit practic de perete, fara sa mai pot face ceva.Acum, imi doresc sa mor mai mult ca niciodata. In ce am intrat?
------------------------------------------------------------------------
Hama fir milinchi,dumperul- Ne intalnim din nou, dhampirule