Imi pare rau ca am intarziat cu acest capitol. Nu asta era intentia mea. Totusi, sper ca o sa va placa la fel de mult precum mi-a placut si mie sa-l scriu.
***
Jesse se misca incet in spatele lui Duncan neluandu-si ochii de la el si de la silueta lui Kyle ce, daca nu ar fi fost sustinuta atat de bine, probabil s-ar fi prabusit la pamant ca o papusa din carpe. Un pas si inca un pas si iar un pas pana cand se trezi stand fata in fata cu Duncan. Asa cum ar fi trebuit sa stea inca de la inceput. Pupilele barbatului se marira si mana in care tinea pistolul incepuse sa-i tremure, insa nu incerca sa puna mai mult spatiu intre el si Jesse. Nici nu avea cum, caci in spatele sau se aflau Blake, Ray si Philippe si toti pareau pregatiti pentru orice i-ar fi trecut lui prin minte.
-...erai mort. Ti-a identificat trupul, mormai Duncan pierdut si in care se putea observa cu usurinta groaza se oprira asupra lui Blake, ce ii zambi.
-Nu chiar...Cine stie? S-ar putea sa fi gresit...atat de multa presiune si stres. Sunt doar un simplu om, Duncan, iar oamenii obisnuiesc sa greseasca. Blake ridica inocent din umeri si lasa buzele sa i se ridice intr-un zambet si mai mare. Si totusi, unul fals, care nu reusea sa-i atinga ochii ce pareau la fel de duri precum otelul.
-A fost o capcana...voi ati stiut...ati planificat asta...m-ati inselat, se balbai Duncan si stranse bratul mai tare in jurul gatului lui Kyle. Acesta incepu sa tuseasca si, dupa cateva secunde unul dintre ochi – cel care nu era atat de umflat – i se deschise si privi confuz in jur, inainte de a intra in panica si de a incerca sa scape.
Duncan il smuci si ii apasa pistolul la tampla.
-Stai linistit, daca nu vrei sa mori!
-Lasa-l in pace! Urla Ray si facu cativa pasi in fata spre Duncan, insa se opri imediat cand degetul barbatului atinse tragaciul.
-Esti sigur ca vrei sa faci asta, Newcrest? Eu nu mai am nimic de pierdut. Nu m-ar deranja sa-i infig un glonte in cap. Dar tu ai suporta sa mai pierzi pe cineva? Ai putea trai, stiind ca sangele lui e pe mainile tale?
Privirile lui Philippe si ale lui Ray se incrucisara, inainte Philippe sa-si plece ochii in pamant. Ura sentimentul asta de vinovatie. Ura cand un nenorocit ca Duncan se folosea de tot ce s-a intamplat in urma cu cateva luni pentru a-l face pe Ray sa se simta vinovat. Si se ura pe sine pentru ca din cauza esecului sau lucrurile se inrautatisera atat de mult.
-Ray nu a pierdut pe nimeni. Sunt chiar aici Duncan, zise Philippe cu mai multa convingere decat simtea. Ridica pistolul. Da-i drumul sau vei muri. Promit!
Duncan facu un pas in spate, insa se opri, aducandu-si aminte ca acolo era Jesse.
-Nu ai unde sa fugi, Duncan. S-a terminat! Ii spuse tanarul din spatele sau cu o vocea calma ce nu prevestea nimic bun.
-Da-i drumul lui Kyle sau sa ma ajute Dumnezeu, dar te voi omori cu mana mea! Il ameninta Ray, facand inca un pas in fata, dar oprindu-se cand Philippe il prinse de mana si ii facu semn spre lunetistii ce inca erau pe pozitii. Ray pricepu.
Jocul final se apropia de sfarsit. Duncan nu mai avea unde sa fuga. Toti stiau asta. Gresise. Ii subestimase, iar acum urma sa plateasca pretul pentru faptele sale. Sigurul lucru pe care ei trebuiau sa-l faca, era sa-l scoata pe Kyle de acolo. Si repede, caci timpul se scurgea.
-Alfa 1, doua tinte au fost eliminate. Tinta 1 a scapat. Repet, tinta 1 a scapat. Ai cale libera, Alfa 1. Termina jocul. Philippe se incrunta. Tinta 1 scapse. Asta nu inseamna altceva decat ca pestele cel mare ii ocolise din nou. Nici de data asta nu-l prinsesera, Iar acum...acum trebuia sa termine jocul, trebuia sa-l elimine pe Duncan, indiferent de situatie. Indiferent ce cine i-ar fi stat in cale. Il privi cu coada ochiului pe Ray. Era incordat si gata de actiune. Philippe inghiti in sec si-si obliga mintea sa functioneze, sa gaseasca o solutie care sa-i scoata pe toti de acolo in viata...chiar si pe Kyle. Nu vroia si nu avea de gand sa-l transforme intr-o victima colaterala.
-
Alfa 1, ti-ai primit ordinele. Nu ezita si nu uita: insubordonarea nu va fi tolerata.
Philippe trase piedica pistolului si il indrepta spre capul lui Duncan. O lovitura curata. De asta avea nevoie si totul se va termina, iar Kyle va fi in siguranta. Inghiti in sec si trase adanc aer in piept ca sa-si calmeze bataile repezi ale inimii. Putea sa o faca. Avea sa o faca! Pentru binele tuturor. Si, pentru fericirea lui Ray...nu va da gres. Nu avea voie sa dea gres!
Ochii, insa se opri imediat cand isi dadu seama ca Kyle il priveste. Privirile li se incrucisara, iar in acea fractiune de secunda Philippe citi in privirea celuilalt intelegere...si hotarare. Kyle isi pleca putin capul si-si inchise ochii. Philippe intelesese ca asta e semnalul ca e pregatit pentru orice s-ar fi intamplat mai departe.
-Fie, sopti pentru sine, apoi cu voce tare: Duncan, asta e ultima ta seansa! Lasa copilul si preda-te!
-Ma crezi prost?! Ma vei impusca imediat ce ii dau drumul! Daca crezi pentru o secunda...
Insa nu apuca sa termine fraza. Kyle se smuci. Duncan, fiind luat pe nepregatite slabi stransoare din jurul gatului sau. Kyle cazu la pamant, lovindu-se cu umarul stang de ciment. Icni. Duncan trase piedica pistolului in acelasi timp in care Ray incepu sa alerge spre Kyle si Jesse isi ridica pistolul. Blake fusese singurul care vazu ca Philippe apasa tragaciul. Un singur foc de arma sparse tacerea din jur. Un sigur trup cazu la pamant, intr-o balta de sange.
-Kyle!
Ray ajunse primul langa trupul micut ce statea intins pe jos, cu fata la pamant. Se apleca langa el si il intoarse cu grija, pana cand putu sa-l vada pentru prima oara in ultimele zile de aproape. Tresari. Fata lui Kyle era vanata, umflata si plina de sange, care se scurgea din rana ce ii brazda toata partea stanga a capului si care se pierdea undeva printre firele rosii de par, ce acum prinsera o nuanta si mai inchisa. Rasufla sacadat ca si cum plamanii sai refuzau sa traga aerul necesar. Nu-si deschise ochii nici macar cand Ray incepu sa-i managie fata ingrijorat.
-Kyle... vocea a blanda abia se auzea din cauza zgomotului din jur.
-E mort. Ray isi intoarse capul si il vazu pe Jesse luandu-i pulsul lui Duncan. Philippe era langa el.
-O sa trimit o echipa ca sa faca curat aici. El, zise Philippe aratand spre trupul lipsit de viata, va veni cu noi. Probabil ne va oferi mai multe raspunsuri mort, decat ar fi facut daca era viu.
-De acord cu tine. Totusi, nu cred ca FBI-ul va fi foarte incantat.
-Nu e juristictia lor. Nu au ce sa faca. Philippe ridica din umeri nepasator, apoi se indeparta si le facu semn lunetistilor sa ramana inca pe pozitii.
-Aici Alfa 1, zise in casca, tinta a fost eliminata. Repet, tinta a fost eliminata. Nu sunt victime colaterale. Ramanem pe pozitii si cercetam perimetrul. Solicitam o echipa de curatare.
Bazaitul distinct venit din difuzoarele castilor il facu pe Philippe sa se incrunte. Abia dupa cateva secunde auzi vocea intrerupta a persoanei sale de contact
-Rece...ption...at, A...lf..a 1...
Philippe isi ridica privirea spre cladirile din jurul lor. Ceva nu era bine. Apoi vazu scanteia de lumina. Lumina soarelui era reflectata de ceva...ceva ce nu ar fi trebuit sa fie acolo.
-Luati-l pe Kyle pe sus daca trebuie. Plecam!
-Nu poti sa-l iei pur si simplu pe sus! Se rasti Ray. E ranit! Am putea sa-i agravam ranile si...
-Jesse! Vocea lui Philippe era dura ca otelul. Isi pregati pistolul.
-Am inteles. Blake, Ray, luati-l pe Kyle si plecati!
-Jesse, ce naiba...?
-ACUM! Urla Philippe.
Ray il ridica pe Kyle, incercand sa ignore suspinul pe care il auzi atunci cand ii atinsese coastele. Nu faceau bine. Nu faceau bine deloc, insa se mai linisti cand il vazu pe Blake langa el.
-Ray, va fi bine. Vei vedea.
Ray nu-i raspunse.
Jesse ramasese in urma lor, in timp ce Philippe merse inainte, amandoi cu pistoalele pregatite. Tocmai cand trecusera prin dreptul primei cladiri, Jesse simti glontul care ii trecu pe langa cap. Inlemni, dar isi reveni imdiat ce il auzi pe Philippe urland.
-Fugiti la masina! Toti!
O alta rafala de gloante trecu pe langa ei, gaurind peretele de tabla usoara. Philippe incepu sa traga in directia din care venisera gloantele.
-Suntem atacati. Repet, suntem atacati. Lunestist pe cladirea din nord-nord-vest. Cine il are in vizor sa-l doboare!
Insa auzi acelasi barait in casti si niciun raspuns.
-Baieti! Ma auziti?
Nimic.
-La dracu! Cineva a ajuns la ei!
Incepu si el sa alerge dupa Ray, Blake si Jesse printre cladiri, rugandu-se sa le ofere un adapost oarecare, dar nestiind exact cati erau si unde erau...era perfect constient ca lucrurile nu aratau prea roz. Trebuiau sa ajunga la masina. Insa masina era la aproape un kilometru distanta. Daca plecau de acolo, ieseau in camp deschis, iar el nu vroia sa transforme pe nimeni intr-o tinta mobila.
Jesse alerga spre el si se lipi de perete.
-Masina, zise, respirand greu din cauza caldurii, a oboselii si a prafului.
-Stiu, dar e prea departe. Nu vom ajunge la ea.
Jesse privi in jurul sau incercand sa gaseasca ceva ce i-ar putea ajuta, insa nu vazu nimic. Ray era lipit de peretele celeilalte cladiri. Kyle era inca la el in brate. Blake era langa ei. Privirea lui ingrijorata trecea de la Kyle la Jesse si inapoi.
-Trebuie sa...incepu Philippe insa Jesse in intrerupse.
-Eu pot sa ajung la ea. Philippe dori a protesteze insa Jesse il opri. Tintesti mai bine decat mine. Ma poti acoperi. Voi veni cu masina aici si plecam cu totii.
-Jesse...
-Hey, acum doua zile mi-ai cerut sa am incredere in tine. Acum iti cer sa faci acelasi lucru. Sti bine ca nu i-as lasa sa pateasa ceva. Privirea ii fugi spre ceilalti trei.
Philippe il aproba printr-o miscare usoara a capului.
-Bine, fie. Dar...
-...o sa am grija. Promit.
Jesse ii zambi apoi se uita spre Blake. Cei doi se privira pentru un moment lung, inainte ca Blake sa-si intoarca din nou ochii spre trupul lui Kyle. Philippe privi dupa coltul cladirii, incercand sa-si dea seama exact unde se afla lunetistul. Avand in vedere taiectoria gloantelor, ar fi trebuit sa fie cam in acelasi loc unde fusese colegul sau, ce, probabil, acum era mort.
-Fi gata, il atentiona pe Jesse.
-Okay.
Philippe se sprijini cu spatele in perete si inlocui incarcatorul aproape gol al pistolului automat. Trase piedica.
-ACUM!
Jesse nu mai statu pe ganduri. Alerga spre directia opusa cat de tare putu, fara sa se uite in urma sa, de teama ca privirea ingrijorata a lui Blake l-ar face sa ezite. Asta nu era momentul sa ezite. Trebuia sa ajunga la masina. Cu inima aproape in gat, cu rasuflarea taiata, alerga pana cand sunetul impuscaturilor ramasese cu mult in spatele sau. Acum, singurul lucru pe care il auzea, erau sunetul pasilor sai grabiti pe pamantul crapat de soare. Obosise. Corpul ii urla sa se opreasca si sa traga adanc aer in piept, dar il ignora. In fata sa putea sa vada silueta intunecata a masinii, asa ca continua sa alerge, chiar mai repede decat la inceput. Era aproape...atat de aproape. Insa, cand doar cativa pasi il mai desparteau de masina, putut sa-l observe pe barbatul ce statea sprijinit de capota. Judecand dupa imbracamintea lui, nu era unul dintre oamenii lui Philippe. Jesse ridica pistolul si se pregati sa traga. Nu mai avea rost sa se ascunda. Barbatul il auzi, insa o faca prea tarziu ca sa mai poata reactiona. Glontul il lovi in piept proiectundu-l cu spatele in caroserie, ca dupa o fractiune de secunda, trupul sau sa cada nemiscat la pamant. Ajund langa el, Jesse se asigura ca e mort, inainte, de a verifica masina. Nu mai era nimeni acolo. Intra inauntru si porni motorul, apoi demara in forta spre cldirile aeroportului unde stia ca il astepta ceilalti.
Philippe incerca sa le faca fata, insa pistolul sau, chit ca era automat, nu era tocmai arma pe care si-ar fi ales-o el intr-o situatie ca asta. Rafalele de goante nu incetau sa vina. Se uita ingrijorat spre ceilalti trei barbati. Ray inca il tinea pe Kyle il brate, in timp ce doctorul incerca sa-i faca ceva. Dupa privirile pe care le aveau zugravite pe chip, Philippe banuia ca starea baiatului nu era prea buna si ca avea nevoie urgenta de un spital.
Totusi, acum nu era momentul potrivit sa se gandeasca la asta. Isi cobori privirea spre pistolul pe care il tinea in mana. Ultimul sau incarcator era aproape gol. Daca Jesse nu ajungea repede...nici nu vroia sa-si imagineze cum urma sa se termine mica lor aventura.
Isi scutura capul evervat. Nu avea timp pentru asta. Trebuia sa elimine macar un lunetist. Banuia ca sunt doi si amandoi al naibii de buni in meseria lor. Trase adanc aer in piept. Cu coada ochiului observa praful ce se ridica in departare si o mica scanteie de speranta lua nastere inauntrul sau.
-Jesse... Se intoarse spre Ray si Blake. Fiti gata sa plecati. Imediat ce opreste masina, va aruncati in ea. Indiferent ce vedeti, nu va intoarceti! Ati inteles?
-Si tu? Ray se uita la el in ochi. Tu ce ai de gand sa faci?
-Voi fi exact in spatele vostru.
Isi intoarse privire spre masina. Cand acesta se opri si una dintre usile ei se deschisera, Philippe urla:
-Acum! Fugiti!
In momentul in care barbatii incepura sa alerge, iesi si el de dupa coltul cladirii si incepu sa traga cu pistolul in directia in care banuia ca se afla cei doi lunetisti, facand cate un pas mic spre masina.
Blake ajunse primul in dreptul usii. Intra inauntru si-l trase imediat pe Ray dupa el. Il asezara pe Kyle in spatele dubitei, cat de drept era posibil avand in vedere spatiul limitat.
-Philippe, hai! Urla Jesse tinand inca usa deschisa.
Philippe incepu sa alerge, insa un gonte ii atinse umarul si cazu la pamant. Abia dupa ce il nimeri, barbatul care il impuscase se facu vazut. Philippe profita de ocazie si, folosindu-se de ultimul sau glonte il impusca. Trupul cazu la pamant, imprastiind in jurul sau un nor de praf. Philippe se ridica, insa nu apuca alerge, caci si al doilea lunetist se facu vazut, mult mai aproape decat oricare dintre ei ar fi banuit.
-Jesse, pleca de aici! Urla acesta, intorcandu-se la timp pentru al vedea pe barbat apropiindu-se de el cu pasi hotarati si cu un pistol obisnuit in mana.
-Nu!
-Pleaca, Rosson. E un ordin!
Jesse ezita. Barbatul isi ridica pistolul, dar nu spre Philippe, ci spre masina. Elibera doua goante, ce sparsera gemurile din spate ale dubitei. Ray si Blake se aplecare din instinct asupra lui Kyle, ce zacea inca incostient. Ray se ridica primul si se uita afara, tocmai cand barbatul se pregatea sa foloseasca inca o data pistol, insa asupra lui Philippe.
-PHiLIPPE! Strigatul sau sparse tacerea stranie ce ii incojurase pentru cateva secunde. Philippe isi intoarse capul spre el si...ii zambi. Asa cum obisnuia sa o faca in trecut. Zambetul ace ii ingheta sangele in vene. Se pregati sa deschida usa si sa iasa dupa el, insa Jesse apasa acceleratia si masina demara in fata, lasandu-l in urma pe Philippe singur cu barbatul inarmat.
-Nu! Intoarce. Nu putem sa-l lasam acolo! Jesse!
Ray privi cu groaza cum Philippe se arunca asupra celuilalt, incercand sa-l puna la pamant. Siluetele lor, din ce in ce mai mici, incepeau sa fie inghitite de praful gros care se ridica din cauza masinii, pana cand nu mai putu sa vada nimic. Insa, auzii sunetul impuscaturilor care reverbera in pustietate.
-Philippe...sopti pentru sine, sprijinindu-si capul de caroseria masinii.
*
Sala de asteptare a spitalului Central Los Angeles era plina pana la refuz. Era ca si cum tot centrul orasului se hotarase sa se duca la doctor in acea dupa-masa fara sa-si faca o programare in prealabil. Briza calduta si usor sarata nu reusea sa aeriseasca deloc incaperea mult prea plina de oameni. Mirosurile de dezinfectant, detergent de lamaie si traspiratie persistau in aerul si asa prea greu pentru a fi cu adevarat respirabil. Dar nu mirosul si aglomeratia il deranjau pe Rayland, ci zgomotul. Avea impresia ca toata lumea vorbea in acelasi timp. Si, pe langa atatea voci pe care nu le cunostea, trebuia sa suporte si scartaitul paturilor si a carucioarelor pe rotile ce erau plimbate de colo-colo, chiar daca erau ocupate sau nu. La acesta lista putei sa adaugi plansetele copiilor prea mici ca sa inteleaga ce le spun parintii, vaietele unei batranici, ce statea uitata intr-un colt si urletele doctorilor nervosi si obositi, ce pur si simplu nu mai reuseau sa faca fata. Iar asta era o zi obisnuita, din cate ii spusese Blake inainte sa-l urmeze pe doctorul mai in varsta care il preluase pe Kyle. Daca asta era o zi obisnuita, Ray se intreba cum arata o zi cu adevarat ocupata si cum naiba Blake nu-si pierduse inca mintile?
-Ray?
Ray isi ridica privirea pe care pana atunci si-o tinuse pe mainile pe care le avea asezate in poala. Se uita la Jesse si la paharul plin de cafea aburinda ca si cum atunci il vazuse pentru prima oara in acea zi.
-Arati de parca ai nevoie de o cafea.
Ray accepta paharul si lua o inghititura. Cafeaua era fierbinte si nu avea niciun gust anume. Sau el era prea obosit ca sa-si dea seama.
-Multumesc.
-Va fi bine, il asigura Jesse punandu-i mana pe umar. E puternic. Nu se va lasa cu una cu doua.
Ray il aproba si se rezema de spatarul incomod al scaunului mic de plastic.
-Stiu, zise intr-un final, cand isi dadu seama ca fratele sau chiar doreste un raspuns verbal din parte sa.
-Nu ma refer doar la Kyle. Si Philippe va fi bine. Trebuie sa ai incredere in el. Stie cum sa-si poarte singur de grija.
Ray nu stiu ce sa raspunda, asa ca se multumi sa taca. Avea atat de multe intrebari…si probabil, nu va primi niciun raspuns. Trecuse deja aproape o ora de cand ajunsera la spital cu Kyle. Starea lui nu era foarte buna, insa Blake il asigurase ca nu e nici grava, iar in ceea ce il privea pe Philippe...nu stia nimic. Jesse incercase sa-l contacteze pe Gabriel, insa nu reusi. Era ca si cum se evaporase. Ray se trezi intrebandu-se daca nu cumva Philippe, in cazul in care era bine, urma sa dispara din nou. Si, de data asta, de tot.
Oare il va mai vedea vreodata? Oare va afla ce s-a intamplat?
--Domnule Newcrest...?
La auzul numelui sau Ray se ridica de pe scaun si il privi pe doctorul in varsta ce statea linistit in fata sa. Fata lui ridata era incordata. Ray ofta. Asta nu era niciodata un semn bun. Peste umarul sau il observa pe Blake apropindu-se, imbracat de acesta data cu halatul alb in care era obisnuit sa-l vada.
-Ray, zise Blake si fata i se destinse intr-un zambet. Va fi bine.
Ray clipi si se uita la celalat doctor.
-Kyle...?
-A pierdut destul de mult sange din cauza ranii pe care o avea la cap si pe care a trebuit sa o cos. A trebuit sa-i facem o transfuzie de sange. Are doua coste rupte, insa, daca va sta linistit, se vor vindeca repede. Din fericire, nu mai are alte fracturi sau fisuri. Insa, enchimozele multiple ar putea sa prezinte unee probleme, pana se vor vindeca.
Ray se uita la Blake debusolat.
-Se refera la vanatai. Avand in vedere ca le are pe toata suprafata corpului ii vom prescrie medicamente pentru durere, cel putin pana incep sa se retraga.
Doctorul mai in varsta il aproba.
-Nu cred ca ramane cu cicatrici, inafara, probabil de cea de la nivelul capului unde a trebuit sa-l cos. Totusi, nu va fi foarte vizibila.
Pentru prima oara de cand intra in spital cu Kyle in bratele sale, Ray respira usurat.
-Dar, continua doctorul pe un ton serios, vreau sa se odihneasca si sa manance. Nu prezinta doar semne de dezhidratare, ce sunt normale, avand in vedere situatia in care s-a aflat, dar si de subnutritie. Se uita la Rayland serios. Stiati ca are probleme cu nutritia?
Ray inghiti in sec.
-Banuiam. Insa...
-Daca nu se amelioreaza, va rog sa consultati un specialist. Doctorul Thorton va poate recomanda unul.
Blake il aproba.
-Acum, va rog sa ma scuzati, dar ma astepta si alti pacienti. Doctorul Thoton o sa va conduca la rezerva domnului Lancaster, daca doriti sa-l vedeti.
-Multumesc...
Doctorul ii zambi, inainte de a se intoarce si de a disparea pe unul dintre colidoarele laterale.
-Ti-am zis ca va fi bine. Jesse il batu prieteneste pe umar.
-Blake...
-Hai sa-l vezi, insa nu poti sa stai mult. Oricum i-am dat niste sedative ca sa doarma. Blake incepu sa mearga pe culoarul aglomerat, trecand de cabinetul asistentelor si de birourile altor doi doctori, pana cand ajunse pe un colidor lateral mai ingust si mult mai linistit decat restul spitalului. Se opri in fata unei usi si il indemna pe Ray sa se uite prin geamul din parte de sus.
Ray ii urma privirea tacut si putu sa-l vada. Arata...mai bine, avand in vedere situatia. Fata, chiar daca avea inca culoarea aceea inchisa, nu mai parea atat de umflata. Jumatatea stanga, unde fusese cusut era bandajata. La fel si mainile pe care le avea puse langa corp. Nu era conectat la niciun aparat. Pieptul i se ridica si cobora in miscari line. Dormea...chiar dormea. Nu-l mintisera. Kyle...urma sa fie bine. Ray trase adanc aer in piept si-si sprijini capul de usa, bucurandu-se de raceala lenmului. Simti bratul cuiva pe umarul sau, insa nu se intoarse.
-Am nevoie de un moment.
-Inteleg. Ne gasesti in biroul meu. Trebuie sa discutam.
Ray il aproba printr-o miscare usoara a capului. Ramasese acolo, pironit locului, pana cand auzi pasii din spatele sau departandu-se, apoi deschise usa si intra inauntru. Nu vroia sa zaboveasca mult...vroia doar sa-l atinga. Sa se asigure ca e acolo. Ca e in siguranta. Ca nu viseaza. Apoi se va intoarce si va pleca sa afle raspunsurile la intrebarile care il macinau...
*
Imediat ce usa se inchise in urma lor, Jesse simti doua brate puternice inconjurandu-i mijlocul. Ofta si se lasa in voia lor, sprijinindu-si spatele de torsul lui Blake.
-Ar trebui sa te leg de ceva, ii sopti Blake la ureche. Sa te inchid undeva. Sa ma asigur ca niciodata nu vei mai face asa ceva. Isi lasa capul in jos si incepu sa-i sarute pielea sensibila a gatului.
-Blake...Jesse suspina si-si lasa capul pe spate ca sa-i ofere mai mult acces. Cand Blake ii prinse lobul urechii intre dinti, tot corpul i se incorda. Se agata de bratele lui Blake ca sa-si mentina echilibrul.
-Am crezut ca te-am pierdut.
-Nu m-ai...
-Taci, il intrerupse Blake si-l impinse in usa. Nu vreau sa aud nicio scuza din gura ta. Ii prinse barbia cu mana mana si ii intoarse capul spre el. Jesse se conforma si-si lasa buzele sa fie capturate de gura doritoare a barbatului pe care il iubea.
Blake ii musca buza de jos pana cand Jesse isi deschise gura si il lasa sa-l patrunda. Cand limbile lor se intalnira amandoi se cutremurara. Blake scapa un sunet gutural si-l impinse pe Jesse si mai mult in usa. Mainile sale dibace coborara in jos pana cand ajunsera in dreptul slitului, pe care il desfacu rapid, lasand pantalonii plini de praf sa cada la picioarele tanarului ce incepu sa tremure.
-Ray s-ar putea intoarce...
-Usa e inchisa, il asigura Blake. Acum taci. Nu-mi aduc aminte sa-ti fi dat voie sa vorbesti. Vocea sa era mai dura decat de obicei, dar si plina de dorinta retinuta.
Jesse se sprijini cu mainile de usa si-si musca buza de jos, incercand sa inabuse suspinele, ce vroiau sa se faca auzite.
-Nu face asta. Vreau sa te aud.
Jesse dadu din cap in semn ca nu si-si inchise ochii, insa ii deschise imediat cand simti degetele lui Blake masandu-i lungimea.
-Blake!
-Asa e mai bine. Desfa-ti picioarele, ii ordona Blake, lasandu-si buzele sa coboare de pe gat, pe pielea rosie a umerilor de care incepu sa muste usor. Jesse il asculta fara sa se impotriveasca.
-Blake...
-Spune-mi ce vrei sa-ti fac! Spune-mi unde sa te ating!
Jesse clipi si dori sa se intoarca si sa-l priveasca pe cel din spatele sau, insa Blake nu-l lasa. Imediat ce simti ca trupul i se intoarce, il impinse inapoi in usa, ignorand sunetul infundat ce se auzi in toata incaperea si probabil si pe holul exterior.
-Blake, vor auz...
-Nu-mi pasa! N-au decat sa auda din partea mea. Blake continua sa-si miste mana incep pe toata lungimea lui Jesse, pana cand il auzi pe acesta gafaind. Sudoarea incepu sa-i curga pe tample in jos, prelingandu-se pe pometii inalti ai ograjilor, apoi pe gat, pana cand Blake ii curma calea lingand-o usor cu limba.
-Dumnezeule! Jesse simti ca i se inmoaie genunchii. Aproape imediat simti o caldura placuta in stomac, ce incet se propaga spre membrele ce nu mai vroiau sa-l asculte.
-Zi-mi ce vrei! Ii ordona din nou Blake pe acelasi ton de neinduplecat. Zi-mi sau ma opresc!
Jesse icni. Pana atunci nu crezuse ca Blake ar putea sa fie atat de...dur. Insa ii placea! Ii placea al naibii de mult!
-Vreau...
-Da?
-Te vreau pe tine!
-Cum ?
Jesse simti ca se inroseste. Chiar il va obliga sa o spuna, nu-i asa?
-Vreau sa ma iei asa! Pe la spate! Vreau...vreau, Jesse incepu sa se balbaie, insa trase adanc aer in piept si isi facu curaj sa continue: vreau sa te simt in mine! Am nevoie de tine!
-Prea bine...
Blake se impinse atat de tare in el, incat Jesse ar fi cazut din picioare daca nu s-ar fi aflat prinse intre usa si trupul doctorului. Durerea pe care o simti la inceput se risipi aproape imediat, facand loc unei placeri intense, care ii facea toti muschii sa se incordeze.
-Ahhh, Blake! Jesse isi lasa capul pe spate. Blake ii prinse pielea gatului intre dinti si incepu a o muste usor.
-Atat de cald, ii sopti la ureche. Spune-mi al cui esti !
-Al tau! Ii raspunse Jesse printre suspine, bucurandu-se de senzatia de a fi posedat in totalitate de persoana pe care o iubea. Doar al tau!
Blake mari pasul. Cu fiecare secunda ce trecea patrunderile lui deveneau mai adanci, mai dure, insa nu se mai putea opri. Toate emotiile sale tinute cu atentie sub control, ieseau la suprafata cu viteza luminii. Vroia sa-l simta pe Jesse. Vroia sa se asigure ca e acolo si ca e al lui. Nicioada pana atunci nu dorise sa fie atat de posesiv. Daca ar fi putut, chiar l-ar fi legat si l-ar fi tinut in casa, doar pentru a se asigura ca va fi bine si ca niciunul dintre ei nu va mai trebui sa treaca prin ce trecusera in ultimile doua zile. Nu mai vroia...nu, nu credea ca ar mai fi in stare sa faca fata unei vesti ca cea pe care o primise cu o zi inainte. Doar gandul ca Jesse ar fi putut sa fie mort, il facea sa innebuneasca.
-Niciodata sa nu mai faci ce ai facut! Niciodata...vocea i se franse si isi lasa capul sa se odihneasca pe umerii lui Jesse, continuand sa-l patrunda cu aceeasi ardoare care ii facea pe amandoi sa tremure.
-Niciodata, il asigura Jesse, ridicandu-si bratele si incolacindu-le in jurul gatului lui Blake. Te iubesc, zise simplu si cu o seninatate de invidiat, avand in vedere postura in care se aflau.
Doar de atat fusese nevoie ca Blake sa-si depaseasca limita. Isi inchise ochii si-si imprastie samanta in pasajul inghust care se contracta in jurul sau, strangandu-l ca intr-o menghina. Sunetul sau gutural se amesteca cu strigatul lui Jesse, ce urma aproape imediat si care sparsera tacerea din micul birou.
Sunetele de dincolo de usa, de dincolo de peretii care ii inconjurau se estompasera. Era ca si cum nu mai exista nimic inafara de ei, nimic inafara de acel mic spatiu, in care pasiunea, dorinta si dragostea dintre cei doi invinsera ratiunea si chiar bunul simt.
Blake se lasa cu toata greutatea pe Jesse, simtindu-se dintr-o data mult prea obosit si satisfacut pentru a mai face altceva. I-ar fi placut sa-l traga pe canapeaua din colt si sa-l priveasca cum adoarme in bratele sale.
-Blake...
-Stiu. Ray trebuie sa apara din clipa in clipa, zise barbatul mai in varsta cu un oftat. Se apleca putin si ridica pantalonii lui Jesse, pe care ii incheie cu maini tremurande, apoi facu acelasi lucru cu ai sai.
Dori sa spuna ceva, insa Jesse il lua prin surprindere, intorcandu-se si sarutandu-l lacom pe buze, inghitind geamatul gutural pe care Blake il scapa cand buzele sale se atinsera.
-Vom continua asta acasa, ii promise Jesse cu parere de rau, dar cu o sclipire malefica in ochi. Poate chiar o sa te las sa ma si legi. Ii facu cu ochiul si se indeparta.
Blake ar fi sarit pe el si i-ar fi aratat acolo si atunci cum l-ar lega si ce i-ar face dupa aceea, insa bataia usoara din usa il readuse cu picioarele pe pamant. Mormaind pentru sine se duse si o deschise. Ii placea sau nu, inca aveau o discutie serioasa de purtat.
*
-Puteti sa-mi spuneti si mie ce naiba se intampla?
Biroul lui Blake parea mult mai mic decat de obicei din cauza staturilor impunatoare a celor trei barbati. Imediat ce Ray intrase inauntru, doctorul isi luase locul lui obisnuit in spatele biroului mare de mahon intunecat, in timp ce Jesse si fratele sau se asezasera pe cele doua fotolii disponibile. Briza usor sarata ce patrundea prin geamul intredeschis le mangaia fetele incordate si obosite. Jesse ofta si-si muta privirea de la cana de cafea pe care o tinea in mana la lumea de afara si observa cu ultimele raze ale soarelui se pierd dincolo de zgarie-norii de otel si sticla. Era momentul adevarului sau, macar, al unui adevar partial, caci nici macar el nu stia toata povestea.
-Deci? Intreba din nou Ray impacientat. De cand sti ca Philippe traieste, Jesse? Sau traia, se gandi imediat Ray in minte venindu-i din nou imaginile trupului lui Philippe aruncandu-se spre celalalt barbat si sunetul impuscaturilor. Isi scutura capul si isi impuse sa se concentreze. Trebuia sa afle totul.
-De doua zile. M-a sunat cand eram in Londra. De aceea am plecat asa. Mi-a spus ca Kyle are probleme...Jesse ezita, si ca are nevoie de ajutorul meu. Jesse se uita la fratele sau, a carei fata era indescifrabila. A zis ca e mai bine sa nu-ti spun nimic, cel putin pentru o vreme.
-Si tu l-ai ascultat?
-Se pare ca da.
-De ce dintre toti carora ar fi putut sa le ceara ajutorul, te-a sunat pe tine?
Jesse se intoarse spre Blake si ii zambi.
-Pentru ca eu am fost...sunt...consultant IBA. Drumurile noastre s-au intersectat in trecut de cateva ori. Ca sa ma ajut pe mine, a trebuit sa-i ajut pe ei.
-Stiai ca Philippe lucreaza pentru ei?
-Philippe era ca si mine. Era...consultat sau, cel putin, asa am crezut. Evident, sunt multe lucruri pe care nu le stiu. Se uita in ochii lui Ray si continua. Stiu ce vrei sa ma intrebi, dar nu stiu ce s-a intamplat acum sase luni. Philippe nu mi-a spus nimic, iar eu nu am intrebat. Stiam ca atunci cand va veni momentul iti va spuse tie personal.
-Iar acum Philippe e...Ray nu mai continua, insa isi pleca privirea.
-Philippe nu e mort. Stie sa-si poarte sngur de grija. Daca pentru o fractiune de secunda as fi crezut ca nu e in stare sa se descurce acolo, nu l-as fi lasat singur, Ray.
Ray il aproba printr-o miscare usoara a capului, apoi continua.
-Si povestea ta care e? Reportajul...trupul...indentificare. Se uita spre Blake, insa acesta nu facu nicio miscare. Blake, stiai de toate astea?
-Nu tot, dar am aflat destul. Blake scoase bietelul pe care il aruncase cu o zi in urma in buzunarul halatului si i-l dadu lui Ray. Acesta desfacu si il netezi.
Identifica trupul. J e bine. Coffebreak, ora 12, bar.
-Ce...?
-Cand mergeam spre morga, un pusti a intrat in mine si mi-a dat biletul asta. Am facut ce mi s-a spus. M-am dus la cafenea si acolo ma astepta...
-Gabriel, continua Jesse in locul lui. Eu i-am spus sa o faca. Nu a fost prea multumit, dar doar asa am vrut sa merg mai departe cu sarada asta.
-Ati pus totul la cale de la inceput?
-Nu chiar, recunoscu Jesse. Am improvizat pe parcurs. Jesse ofta. Trebuia sa intru in depozit si sa-l scot pe Kyle de acolo, insa lucrurile nu au mers atat de bine. M-au...impuscat.
-Poftim?! Blake se ridica de pe scaun si veni langa el.
-Unde? Lasa-ma sa vad, ii ceru pe un ton hotarat.
-Stai linistit, Blake. Sunt bine. Cateva vanatai, dar sunt bine.
-Ai avut vesta?
-Nu chiar... Jesse baga mana in buzuanrul de la piept si scoase sticla de metal pe care o primise de la tatal sau in urma cu doua zile. Acum era indoita si pastra clar urma unui glonte in mijlocul ei.
-Asta e...
-Mi-a dat-o tata in seara in care am plecat. Daca nu as fi avut-o, probabil as fi murit. Jesse zambi. Cred ca asta insemna ca tata mi-a salvat viata…
*
Primul lucru pe care il simti fusese durerea... Kyle tresari si incerca sa-si deschisa ochii, insa doar unul il asculta. Ii trebui cateva secunde pana cand privirea i se obisnui cu intunericul si ochii i se focalizara pe silueta ce dormea in scaunul de langa pat.
Ray...
Kyle ar fi vrut sa ridice mana si sa-i mangaie fata obosita, insa durerea ce ii sageta bratul, il facu sa renunte la idee.
Incerca sa-si aduca aminte ce se intamplase...ultimul lucru pe care il vazusese fusese...Philippe cu o arma in mana, pregatindu-se sa-l impuste pe Duncan. Apoi...nimic. Se intreba cat timp trecuse de atunci...si de ce Ray era aici cu el? Nu ar fi trebuit sa fie cu Philippe? De ce ramasese aici? Din mila ? Vinovatie ? Ei bine, el nu le vroia nici pe una, nici pe alta. Il vroia pe el. Insa era destul de destept ca sa inteleaga ca daca Philippe se intorsese, atunci Ray s-ar fi intors la persoana pe care o iubea cu adevarat...Asa era normal. Asa trebuia sa se intample. Si atunci de ce naiba simtea nevoia sa planga? De ce ochiul i se umpluse de lacrimi? De ce ar fi vrut sa se aghete de Rayland si sa-l roage sa nu-l paraseasca...?
Pentru ca il iubesti, idiotule !
Da, pentru ca il iubea. Asa era...insa...
-Shhh, nu plange, Kyle. Totul e bine. Esti in siguranta.
Kyle tresari cand simti mana cuiva pe obrazul sau. Asta nu era vocea lui Rayland, insa era blanda si ingrijorata. Il facea sa se simta in siguranta, asa ca, treptat, trupul i se relaxa. Incerca sa-l priveasca, insa in camera era prea intuneric pentru a-i descifra trasaturile fetei. Totusi, ceva din inauntrul sau il recunoscu pe strainul cu voce blanda.
Philippe...
-Am venit sa-mi iau ramas-bun, ii sopti barbatul. Si sa-ti multumesc ca ai grija de el. Kyle ghici ca privirea celuilalt se opri asupra lui Rayland. Stiu ca uneori poate sa-ti dea batai de cap, insa e un om bun, Kyle. Si te iubeste...
Barbatul dadu sa se indeparteze, insa Kyle, ignorand durerea il prinse de mana, cerandu- mut sa mai ramana.
-Phi...
-Nu, nu vorbi. O sa-ti faci mai mult rau. Doua maini mari il impinsera inapoi in pat, pana cand capul sau atinse perna. Dormi si refa-ti puterile.
-Dar...Ray...
-Ray nu mai e al meu. Nu a fost niciodata...
Kyle dori sa-l contrazica, insa pleoapele i se inchisera de la sine si adormi.
-Dar e al tau, continua Philippe, tragand cearceaful mai sus si invelind trupul micut din pat.
*
Cimitirul Central din Los Angeles era la fe tacut ca si ultima oara cand fusese aici. Ray se apleca si lasa buchetul de trandafiri albi langa piatra de mormant, apoi se aseza in iarba usor umeda din cauza rouai de dimineata. Isi ridica privirea spre cer si urmarii norii. Urma sa ploua. Se simte in aer...Privirea ii fugi din nou spre piatra de marmura neagra. Trecuse atat de mult timp de cand fusese ultima oara aici...ziua inmormantarii, ziua in care lumea lui se sfarsise. Apoi, cu trecerea timpului, nu mai reusi sa-si faca curaj sa revina. Nu vroia sa priveasca acel mic monument, ridicat in amintirea barbatului care a insemnat atat de mult pentru el. Credea ca daca nu este obligat sa vada, nu va trebui niciodata sa recunoasca adevarul...sa recunoasca ca il pierduse.
Ray ofta. Fusese un prost si un las. Stia asta, insa...
-Am auzit ca a fost o slujba frumoasa.
Ray tresari si se intoarse spre silueta ce statea linistita in spatele sau cu un trandafir rosu in mana. Barbatul se apropie si puse trandafirul langa buchetul pe care il aduse Rayland, apoi se aseza pe iarba langa el. Pentru un moment lung peste ei se lasa tacerea.
-A fost ceva adevarat...?
Philippe ofta si isi intoarse capul spre Ray. Acesta inca se uita la piatra de mormant, privirea lui senina parca mangaint literele argintii cu care fusese scris numele sau.
-Ceea ce am simtit pentru tine a fost real. Nu te-am mintit niciodata. Cel putin, nu cand a venit vorba de sentimentele mele.
-Si atunci, de ce...?
Philippe trase adanc aer in piept. Trebuia sa-si spuna adevarul. Rayland merita macar atat de partea lui.
-Nu trebuia sa se intample asa. Eu...nu trebuia sa...mor. In ziua aia...totul a mers prost. Nu mai lucrasem cu IBA de multi ani, insa m-au contactat si m-au pus la curent cu ceea ce se intampla in Grupul N, cu ceea ce facea cel ce se afla in spatele lui Duncan. Nu am putut sa zic nu. Nu cand erati voi implicati in asta...Stiam ca se poate incheia prost, insa nu am vrut sa risc. Philippe isi lasa privirea in pamant.
-Ai facut-o pentru...mine?
-Nu numai pentru tine. Pentru Jesse, pentru mine. Era sansa mea sa tai toate legaturile cu IBA. Vroiam o viata linistita. Ma saturasem sa privesc mereu peste umar. O singura misiune si scapam. Philippe rase, insa rasul sau era amar. Dar totul a mers prost. Stia ca venim. Am fost tradati. Ne-au intins o capacana. Cand am intrat in cladire...era deja prea tarziu. Cei de acolo erau morti si...locul era plin de explozibili.
Philippe se uita spre Ray, insa cand vazu ca nu zice nimic continua.
-M-au scos de acolo mai mult mort decat viu, iar cand mi-am revenit, era deja prea tarziu. Eram…mort. Philippe facu semn spre piatra de mormant.
-Puteai sa te intorci.
-Nu, nu puteam. Nu mai puteam. Mi-au trebuit aproape trei luni ca sa fiu in stare sa ma ridic din pat. Pana cand m-am simtit destul de bine ca sa ies afara...mi-am dat seama ca nu mai aveam nimic din Philippe Lavoisier pe care il cunosteai tu. Nici macar nu mai aratam la fel...
Cand simti mana palma lui Ray mangaindu-i obrazul, Philippe isi inchise ochii.
-Arati la fel...esti la fel.
-Nu, Rayland. Ce vezi tu acum...e doar opera unui profesionist. Cand isi dadu seama ca Ray nu intelege, ii explica. Suflul exploziei m-a lovit in fata. Mana lui Rayland incremeni pe obrazul sau si atunci Philippe isi dadu seama ca a priceput.
-Eu...
-Imi pare rau, Rayland ca te-am facut sa treci prin atatea din cauza mea, dar...nu ma mai puteam intoarce. In plus, inca mai aveam niste conturi de reglat. Inca am...barbatul care m-a omorat e unde acolo. Privirea lui scruta orizontul.
-Vei pleca din nou...
-Da.
-Te voi mai vedea vreodata?
Philippe ezita un moment inainte de a-i raspunde.
-Probabil ca nu.
-Te iubesc, Philippe. Te-am iubit atunci si te iubesc si acum.
Philippe zambi.
-Dar nu cum il iubesti pe el, nu-i asa ?
Ray tacu. Nu stia cum sa-i explice. Nici el nu intelegea.
-Te-ai vedea acum fara Kyle ?
-Nu.
-Dar cu mine...? Poti sa-ti imaginezi cum ar fi daca am fi din nou impreuna?
-Nu, ii raspunse Ray sincer.
-Atunci, ai raspunsul la intrebarea ta.
Philippe se ridica in picioare si isi scutura pantalonii de iarba. Ray facu la fel.
-Daca mai conteaza cu ceva, Ray, si eu te iubesc. Asta nu se va schimba niciodata. Insa...
-...tu nu esti Philippe Lavoisier, continua Ray fraza in locul lui.
-Nu, nu mai sunt.
Amandoi tacura, pana cand Philippe se uita la ceasul de pe mana.
-Ar trebui sa pleci. Kyle se va trezi din clipa in clipa. Pun pariu ca i-ar place sa te vada acolo cand isi va deschise ochii.
Ray il aproba, insa nu se misca din loc.
Philippe ii zambi si intinse mana.
-Sa ai o viata frumoasa, Rayland Newcrest.
-Si tu, ii raspunse Ray, strangadu-i mana pentru un moment, inainte de a se intoarce si de a pleca.
-Adio, sopti Philippe cand Ray se afla la o distanta destul de mare, astfel incat sa nu-l auda. Philippe ramase pironit locului si privi silueta pana cand trecu de portile cimitirului si se pierdu in departare. Abia atunci auzi pasii celuilalt.
-Esti de mult timp aici? Vocea sa nu mai era atat de sigura. Parea obosita si trista.
-Destul...
Philippe isi ridica privirea spre barbatul de langa el. Ca de obicei, Gabriel era imbracat tot in negru. Statea linistit langa piatra de mormant si fuma o tigara.
-Macar am reusit sa inchei capitolul asta. Philippe se indrepta spre el.
-Da. Gabriel trase un fug din tigara, apoi o arunca pe jos si o stinse cu piciorul. Totusi, continua el, Newcrest e un prost.
-De ce?
-Pentru ca l-a avut in fata sa pe adevaratul Philippe Lavoisier si nici macar nu si-a dat seama. Gabriel veni spre el, insa se intoarse cu spatele si continua. Nu sunt un om al cuvintelor. Nu stiu ce ar trebui sa-ti spun ca sa te simti mai bine, insa orice s-ar intampla, sti ca te poti bizui pe mine.
Philippe isi sprijini capul de spatele sau si-si pleca privirea ca sa-l impiedice pe Gabriel sa-i vada lacrimile ce incepusera deja sa i se reverse pe obraji.
-Gabe, de data asta chiar l-am pierdut...sopti Philippe.
-Poate, dar ma ai pe mine, zise Gabriel incet, ca pentru sine...
Epilog
Ploua, insa asta nu era nimic nou. In Londra tot timpul ploua. Un grup mic de oameni privea sicriun negru ce era lasat cu grija in groapa. Nimeni nu plangea, insa o liniste stranie domnea peste toti. Blake isi trecu bratul peste umarul lui Jesse. Acesta se sprijini de el, fara sa zica nimic. Amandoi erau obositi. Primisera vestea abia cu o zi in urma. Daca nu s-ar fi grabit, nu ar fi ajuns la inmormantare. Ray nu era acolo. Nu reusise sa sa vina. Imediat ce sicriul disparu vederii, lumea incepu sa plece. Jesse si Blake ramasera pe loc. Cand si ultimul om pleca, dupa ce ii oferi lui Jesse condoleantele de rigoare, abia atunci se indreptara si ei spre iesirea din cimitir.
La poarta ii astepta Olivia cu mama ei si menajera familiei Nwecrest ce tinea in brate o fetita mica ce se tinea strans de gatul ei. Cand Jesse se apropie fetita se uita la el cu ochii in lacrimi.
-Jesse, zise mama Oliviei in semn de salut.
-A trecut ceva vreme, Kat.
-Da, pacat ca trebuie sa ne vedem in circumstante ca astea. Privirea ei se opri din nou asupra fetitei ce se uita la ei curioasa.
-Nana, zise fetita, tati de ce nu vine? E frig. Vreau sa merg acasa.
Femeia in varsta se uita la Jesse, apoi la Blake, cerandu-le mut ajutorul. Jesse se spropie de fetita si ii mangaie capul.
-Maddy, sti cine sunt eu?
Fetita dadu din cap in semn ca nu. Jesse ofta.
-Sunt fratele tau, iar el, zise aratand spre Blake, prietenul meu. Ii ceru scuze lui Blake printr-o privire, insa acesta ii zambi linistit. Daca vrei, poti veni cu noi acasa, ii spuse Jesse pe un ton bland.
Fetita se incrunta la el.
-Si tati? El nu vine cu noi?
-Scumpo, el nu mai poate veni, ii spuse menajera.
-De ce nu?
-S-a dus sa se intalneasca cu mama ta, iubito.
-In Rai?
-Da, iubito.
-Dar...dar...m-a lasat singura. Nu vreau sa fiu singura, Nana. Fetita incepu sa planga. Jesse simti ca i se rupe sufletul, insa cel ce actiona primul fusese Blake. Se apropie de femeie si o lua pe fetita la el in brate, incepand sa o mangaie pe spate pana cand acesta se linisti.
-Nu esti singura, Maddy. Eu si Jesse vom avea grija de tine, daca vrei...
Fetita se uita la el pentru un moment, inainte de a-si ingropa capul in camasa sa si de a trage adanc aer in piept pentru a se calma.
-Nu te cunosc...
-Stiu, scumpo, ii spuse Blake. Dar promit ca nu te vom lasa singura. Fetita isi ridica atunci capul si se uita la cei doi barbati. Nu prea intelegea ce se intampla, insa se simtea in siguranta si ii era cald. Nu mai zise nimic. Inchise ochii si adormi aprope imediat.
Jesse si Blake schimbara o privire ingrijorata. Nu avea sa fie usor, insa stiau ca se vor descurca. Cu fetita in brate si urmati de ceilalti membrii ai familiei, se indreptara spre masina care ii astepta.
-Esti sigur ca vrei sa faci asta? Il intreba Jesse inca o data.
Blake se uita la el, apoi la fetita ce dormea linistita in bratele sale si, pentru prima oara in mult timp se simte intreg. Acum, putea sa spuna cu adevarat ca avea tot ceea ce si-a dorit vreodata.
-Foarte sigur. Se apleca si il saruta pe Jesse pe buze, inainte de a deschide portiera masinii si de a intra inauntru pentru a se adaposti de ploaie.
Era fericit. Acum, avea cu adevarat o familie...
*
Aeroportul din L.A. era aglomerat...sau, la fel de aglomerat ca de obicei, insa cei doi barbati nu bagau in seama marea de oameni ce parea sa-i inghita. Stateau unul in fata celuilalt si se priveau ca si cand acela era cu adevarat Adio.
-Esti sigur ca ai luat tot ce iti trebuie?
-Pentru a suta oara, da. Sunt sigur.
Kyle isi ridica privirea spre Rayland si ii zambi, insa barbatul ramasese a fel de serios. Kyle ofta. Daca crezusese ca va fi atat de greu, nu ar fi acceptat sa mearga la Harvard. Spre surprinderea tuturor, nu avusese nevoie de prea multa spitalizare. Isi revenise repede si se reintoarse la scoala, la timp pentru terminarea anului. Spre fericirea lui, totul se rezolvase bine si repede. Ba mai mult, fusese acceptat si la Universitatea numarul unu din tara si nu pentru ca ar fi platit, ci cu bursa de merit. Asta, cel putin din punctul lui de vedere, urma sa-i usureze viata, caci in felul acesta nu trebuia sa vorbeasca cu tatal sau si sa-l roage sa-i plateasca scolarizarea. Si, in scurt timp, va avea acces la contul pe care mama sa i l-a pus la dispozitie inainte sa moara. Iar atunci era sigur ca nu va mai trebuit deloc sa dea ochii cu tatal sau...
-Ma voi intoarce acasa peste doua saptamani, Ray. Asta nu e sfarsitul lumii.
-Stiu, ii zise barbatul la fel de serios. Insa nu o sa te poti plimba asa tot timpul. Va trebui sa te concentrezi asupra studiilor tale de acum inainte. Poate nu o sa reusesti sa vi acasa decat o data la cateva luni...
Dupa tonul sau, Kyle isi dadu seama ca o asemenea situatie nu-l atragea deloc pe Rayland. Zambind, isi lasa geanta de umar jos si se apropie de el. Cand ajunse in fata sa, se ridica pe varfuri si isi strivi buzele de ale sale. Fara sa tina cont de spectatori, Rayland se apleca si ii incojura talia cu mainile pentru a-l sustine. Kyle se agata cu bratele de umeri sai ca si cand nu vroia sa-i mai dea drumul. Dumnezeule, nu stia cum va supravietui atat de mult fara el. Era sigur ca intr-un final va innebuni. Totusi, stia ca asa e cel mai bine. Kyle era un copil destept, iar asta era sansa lui de a face ceea ce vroia sa faca. Nu vroia sa-i stea in cale.
Cand vocea feminina ce anunta ca incepe imbarcare se facu auzita, Kyle se dezlipi de el cu parere de rau, isi lua geanta si dadu sa plece spre poarta de imbarcare. Rayland il prinse de mana si il obliga sa se intoarca.
-Te iubesc, ii spuse sincer, tinandu-l strans de mana.
-Si eu te iubesc, ii raspunse Kyle inainte de a se intoarce de tot si de a disparea printre oamenii ce incercau sa ajunga la bordul avionului.
Rayland ramasese pe loc pana cand avionul decola, apoi se intoarse si se pregati sa mearga acasa, insa doar gandul la apartamentul acela mare, rece si gol ii ingheta sangele in vene.
-La dracu’!
In Boston era mult mai frig decat in L.A., dar era toamna asa ca ar fi trebuit sa se astepte. Kyle urca cele catev trepte pana la apartamentul micut, ce urma sa-i fie casa in urmatorii patru ani. Patru ani, gandi el melancolic. Patru ani departe de Rayland...
Stia ca nu e mult, insa, pentru el era o viata de om. Inainte era obisnuit cu singuratatea, dar acum...nu prea stia cum sa-i faca fata...
Oftand, baga cheia in yala si deschise usa. Nu avea acum timp sa se gandeasca la asta. Trebuia sa-si aranjeze lucurile si sa se prezinte la Universitate pentru a-si lua orarul. Insa, imediat ce usa se deschise, simti cum doua maini mari in trag inauntru. Dori sa strige, insa o gura posesiva puse stapanire pe el, inabusindu-i orice protest. Strigatul ii muri in gat si picioarele i se inmuiara. O caldura placuta i se imprastie in tot corpul.
-Ray...sopti, cand buzele acelea il parasira pentru un moment.
-Nu te-am putut sa lasa sa pleci, ii zise barbatul incepand sa-l dezbrace cu miscari dibace.
Daca nu s-ar fi simtit atat de slabit, ar fi izbucnit in ras.
-Ce faci aici, Ray? Ce vrei?
Ray se opri si il privi in ochi.
-Nu vreau decat sa te iubesc. Niciodata nu o sa vreau altceva, decat sa te iubesc, Kyle…
Zicand acestea, il ridica in brate si il duse in camera unde il tranti pe pat. Cu o privire de pradator zugravita pe chip, Rayland se intoarse si inchise usa in urma lor, izolandu-i in mica lor lume a placerilor ilicite, unde ochii curiosilor nu reuseau sa ajunga.
Sfarsit
Multumesc mult pentru ca ati urmarit aceasta poveste si pentru ca m-ati incurajat sa o termin. Nu stiu daca as fi reusit fara voi. In ceea ce priveste alte povesti, da, am niste idei. Vreau sa va intreb daca sunteti interesati sa aflati si povestea lui Philippe...daca raspunsul este da, atunci o sa ma apuc sa o scriu (v-am intrebat pentru ca observ ca nu prea il agreati pe Philippe, chiar daca, cel putin din punctul meu de vedere, nu e un tip asa de rau). In fine, probabil voi reveni cu un alt fic cat de curand, ceva putin mai diferit decat ce am scris pana acum.
Inca o data, va multumesc
si sper ca nu v-am dezamagit.