Ce carte citesti acum?

[Zyklon]

Because i'm a little child: Endymion Spring de Matthew Skelton.
Ce pot spune? Motivul pentru care am luat-o... mi-a placut coperta! Nu avea o descriere din care sa pricep ceva... si nici daca m-ar pune cineva nu as stii cum sa explic. In carte este prezentat trecutul (paginile au marginile gri spre negru) si prezentul (paginile sunt albe). Mi-a placut asta. Diferenta dintre trecut si prezent este de cateva secole. In trecut aparea baiatul pe nume Endyimion Spring si in viitor apare o carte sub acelasi nume.
Da, am luat o pauza de la cartile politiste. De vina a fost "Circul ororilor" de Darren Shann, pe care nu am lasat-o de loc din mana. Asa ca, incerc sa schimb genurile, sa citesc si altceva.

Psycho XD

[Niska]

Sincera sa fiu, n-am crezut niciodata ca o sa fiu atat de pasionata de literatura romana. O evitam pe cat posibil, ducandu-ma la tot felul de scriitori straini, considerand ca literatura materna se bazeaza prea mult pe acea descriere plictisitoare. Toate astea pana cand, seria de la Jurnalul National mi-a oferit o cu totul alta perspectiva. In acest mod, acum ceva timp mi-a trecut prin mana o carte, cu un nume simplu, insa scrisa sub numele unui autor cunoscut si complex: Maitreyi – de Mircea Eliade.

Povestea de viata a lui Eliade, scrisa sub forma unui jurnal intim, ne destainuie trairile acestuia in timp ce se afla in frumoasa tara – India. Descoperim pe langa acel Eliade obosit si plictisit de scoala - asa cum ne era prezentat in Romanul adolescentului miop – un altul, cu mult mai misterios. Povestea ne spune in continuare despre iubire, despre cunoastere, si despre tristete in egala masura. Ne vorbeste despre sufletul pentru care acesta a luptat din iubire, pana la capat, sau cel putin pana la momentul cand s-a simtit nevoit sa renunte, trecand peste orice si oricine – o tanara pe nume Maitreyi, ce reprezenta pentru el eternul feminin. Ne vorbeste despre povestea de iubire interzisa, a celor doi tineri, care descopera cu adevarat sensul iubirii - senzuale dar si spiritual. Dragostea intre cei doi protagonisti s-a consumat intr-un mod interesant, si in ciuda greutatilor si piedicilor a reusit sa se implineasca intru totul. Este genul de carte care nu mi-as fi dorit sa se termine niciodata, mai ales intr-un mod atat de controversat. Cu toate astea, nu tanjesc dupa un final fericit, din contra, asta a facut cartea si mai interesanta, in opinia mea.

Din clipa in care am terminat de citit cartea, aceasta mi-a ramas in suflet si in minte, cu tot cu trairile personajului. Sunt sigura ca, oricine ar citii aceasta carte nu ar putea sa evite multitudinea de stari sufletesti: bucurie, tristete, teama, placere, zbucium. Nu cred ca este asa usor sa scrii despre o asemenea experienta, insa, cu toate astea Mircea Eliade a reusit sa o faca, intr-un mod deosebit care iti ofera un mod diferit de a gandii si de a vedea lucrurile, dincolo de aparente. Acestea fiind spuse, va recomand din suflet aceasta minunata carte, scrisa de un autor pe care eu il respect pe deplin: Mircea Eliade – Maitrey.

[CyBeR]

Eu suspectez ca devin misogin.
De fapt nu-s ferm convins ca ceea ce devin e "misogin" cu adevarat (iubesc femeia...mai ales pe cea care ma suporta zi de zi...*wink wink Dizzy*)...dar devin un fel de fiinta ce detesta un fel de femeie, mai ales cand aceasta se afla intr-un anume gen de carte care mie-mi place mult.
Asadar, pe langa curva din The hellbound heart, psihopata fara nici un remediu din Nunta in cer, nevrotica din Polystom, idioata din City of Bones, codependenta martira din razboiul idiotilor din Twilight si disperatele cronice din Vorbitor in numele mortilor, acum adaug la lista de "VA URASC SI SPER SA MURITI MANCATE DE SOBOLANI" si pe cam toate personajele feminine din The dragon reborn de Robert Jordan.

Am fost avertizat ca femeile lui Jordan devin aproape imposibile undeva dupa a 6-a carte. Eu sunt la a 3-a pe moment, care-mi si place destul de mult, si deja simt ca ar fi seria MULT imbunatatia, situatiile mult mai simple de ar fi omorate toate femeile. Singurele pe care inca nu le urasc sunt Min si Lanfear, si suspectez ca si ele au sa-mi taxeze grav rabdarea in carti mai departe.

Pe moment insa...cartea in mare parte imi place. Ma astept ca pe final sa accelereze spre taramuri epice precum a facut-o si a doua, asa ca-i ofer toata rabdarea mea pana acolo. Imi pare rau ca Rand a fost trecut intr-un rol atat de secundar aici iar povestea lui ne e prezentata mai mult prin viziunile altora decat direct. Ar fi fost ceva mai interesant sa citesc despre el decat despre afurisitele din Tar'Valon.
Dar asta e, om trai si om vedea cat ma mai infurii pana la final.

[Nephilim.]

momentan (desi nu e chiar corect formulat, caci stau de cateva saptamani bune la aceeasi carte) citesc "Tacerea mieilor" - Thomas Harris si ma intreb ce e cu mine de n-am terminat-o în 2 zile. i mean, imi doream sa citesc cartea asta de vreo 2-3 ani, iar acum că o am, se pune praful pe ea, caci persoana mea n-are nicio tragere de inima s-o citeasca.
toate recenziile m-au facut sa cred ca este o carte geniala, insa cand am inceput s-o citesc parca mi s-a dus din avant. well, inca astept sa-mi vina cheful pt a o termina. poate, poate, voi reveni la parerea initiala.

[Cherie]

Saptamana asta ma apucai de Romanul adolescentului miop a lui Eliade. Imi amintesc ca am vrut sa citesc romanul asta candva, prin clasa a cincea, cand am fost in vizita la rudele din Slanic Prahova si am "furat-o" de la familia care ne gazduise - de fapt am clipit de cateva ori din gene, rugandu-l pe tipul care o detinea sa mi-o dea mie, iar baiatul nici nu a mai stat pe ganduri, dar shhh! Desigur ca in clasa a cincea, cand inca ma mai jucam cu papusile si aveam prieteni imaginari, nu intelegeam eu profunzimea si tumultul unui suflet de adolescent asa cum il percep acum, la o varsta pe care se intampla sa o aiba si personajul principal la inceputul scrierii, asa ca am sfarsit prin a renunta la lecturarea romanului.

Ce pot sa spun, de Eliade am citit in iarna aceasta doar Maitreyi care m-a impresionat intr-un mod dubios de placut - si m-a determinat sa citesc si romanul replcia, Dragostea nu moare - Maitreyi Devi - dar asta nu a fost suficient sa-mi formez inca o idee concreta despre autor si operele sale. Luand in considerare si ca cele doua romane ale sale citite de mine, relativ integral, contin mai mult date autobiografice, nu pot fi cine stie ce obiectiva. In orice caz, in RAM, Eliade ofera cateva perspective asupra mentalitatii si scoate la iveala cateva din framantarile si frustrarile unui adolescent. Pentru o fata e un deliciu sa patrunda in sufletul si mintea unui baiat, iar Eliade a avut grija ca insemnarile sale sa ajunga adanc in inimile reprezentantelor sexului frumos prin insiruirea acelor stari sufletesti tipic adolescentine.

Totusi, ce mi-a placut mie cu adevarat la cartea asta a fost o alta ocazie de a citi despre un Bucuresti din vremea monarhiei si de a descoperi din nou sistemul de invatamant de pe vremea domniei Regelui Ferdinand. Ce pot sa spun, ma pasioneaza mult lucrurile de genul asta. Desigur ca framantarile sufletesti, momentele de disperare, drumul spre perfectiune, pur si simplu viata sa insiruita acolo au fost cele care m-au tinut cu adevarat cu privirea adancita in carte, dar am incercat sa iau in considerare fiecare detaliu.

E totusi ceva ce ma irita la acest roman si anume faptul ca ma regasesc mai mult decat trebuie in el. Si nu ma refer la crizele adolescentine ale personajului si lucrurile in care s-ar regasi oricine - nici eu nu pot inghiti matematica, desi sunt la real, si am inclinatii mai mult spre filologie, istorie si filosofie sau frustrarile la capitolul dragoste si alte d'astea - ci la... lucrurile mai putin normale, care-l facea pe el atat de diferit si dubios in ochii altora. Ma bucura si in acelasi timp nu ma bucura sa aflu ca nu sunt singura persoana sucita, ce aspira la lucruri mai mult sau mai putin imposibile si care se foloseste de o personalitate dualista pentru a-si indeplini visurile.

Dar ma opresc aici, cred ca am aberat destul.

[Unia]

M-am apucat de Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald. De ce? Pentru ca la anul apare o nou adaptare cinematografica a cartii, cu Leonardo DiCaprio in rolul lui Gatsby si Tobey Maguire in rolul lui Nick. Deci un must see pentru mine. Pentru ca nu are decat 150 de pagini, am decis ca nu mi se intampla nimic daca o citesc, mai ales ca o si aveam deja in biblioteca. Pana acum merge bine, nu ma omoara suspansul si nici nu sunt o fana a societatii americane, dar sunt convinsa ca o sa-mi fac o parere abia la sfarsitul cartii. Pare genul de poveste care iti dezvaluie o chestie mai pe la final si aia schimba totul. Nu cred ca am personaje preferate, pentru ca nu am aflat prea multe despre Gatsby si nici nu simpatizez cu actionarul de la bursa, Nick, desi cred ca imi place Daisy, atat cat imi poate placea dupa ce a aparut in vreo doua scene.

E o lectura placuta pana acum si sper sa nu regret ca am citit-o.

[Empirical]

Lumea Null-A de A.E. Van Vogt, o carte pe care am gasit-o la unul dintre multii anticari care-si fac veacul pe la Universitate, la un loc cu alte carti din aceasi serie, si multe alte SFuri publicate la noi undeva prin secolul trecut.

Cartea, pe moment, dupa cam 50 de pagini m-a bagat intr-o ceata absolut completa. Nu inteleg cine ce face si de ce face si cum face si unde face si pe unde se scoate. Stiu doar ca exista un nivel de logica mai presus de logica si care ghideaza sensul intregii existente pentru cei din aceasta carte.

Am sa-i dedic un pic mai mult timp si un pic mai multa atentie si revin cu impresii odata ce incep lucrurile sa se lege ca oamenii.

[Ryuu]

Dupa ce am terminat de citit Floare de noapte, floare de bar, am reinceput cu urmatorul volum din Vampirii sudului si anume volumul 4. Deja am ajuns la 4
Momentan sunt la pagina 102, sfarsitul capitolului 3 deci nu pot spune cine stie ce.
Iata o mic paragraf de pe spatele cartii:"Nu dai in fiecare noapte de Revelion peste un barbat alergand pe marginea drumului, pe jumatate dezbracat! Iar cand aceasta i se intampla lui Sookie Stackhouse, nu ne putem astepta decat la noi aventuri."
Asta e adevarat. Cred ca la ora actuala Sookie a devenit eroina mea preferata, sa-i spun asa. Pana acum era Dru Anderson din Strange angels, dar a trecut pe locul doi. Sa revin.
Aventura? Asa e. Autoarea isi continua cartile cu acelasi stil. Un stil pe care eu la ora actuala il ador. Pot spune ca ma face fericit. Cand citesc o carte de Charlaine Harris, momentan doar Vampirii sudului pentru ca asta am la indemana, renunt la tot.
Aventura, drama, actiune, sex... Toate se intregesc si autoarea le descrie demential. Am incercat sa citesc si o carte la persoana a 3a, insa am lasat-o balta. Persoana intai e mult mai buna si parca, pentru mine cel putin, mai usor de inteles. Iar deviez...
Am spus, am citit doar 3 capitole, insa s-a intrat din prima in actiune si imi place asta.
Voi revenii cu o parere mai complexa dupa terminarea cartii, adica inainte de a incepe scoala, cred eu si vreau asta.

[Abbeh.]

Am terminat azi de citit Jane Eyre si mi-a placut atat, dar atat de mult, incat mi-a fost pur si simplu ciuda ca s-a terminat. Prietena mea cea mai buna se mira " Vai, dar priveste, are 500 si ceva de pagini! Cum ai rabdare sa citesti atat? " si, pe moment, parca si mie mi s-a parut cam mult, dar dupa ce am inceput, dupa ce persoanjul asta atat de ... complex, as putea spune mi-a devenit "prieten", foile se duceau una dupa alta, nici nu realizam cand de la 100 am trecut la 200, 300 si tot asa.

En fin, acum m-am apucat sa citesc Viata pe un peron, de Octavian Paler si pot spune ca-mi place destul de mult. Cele zece porunci pe care si le-a scris pentru el sunt pur si simplu geniale si, mie una, mi se par profunde si reale. Momentan nu sunt decat pe la pagina 60 sau 70, dar imi place, mi-a captat atentia. Nu se compara cu Jane Eyre [ le-am comparat mai toata ziua, pentru ca tot azi am terminat de citit Jane Eyre ]; in prima limbajul e specific anului 1800, pe cand in a doua limbajul e mult, mult mai actual. Pana acum, imi place, mai departe, nu stiu. Sunt sincer curioasa cum se termina. ( :

[CyBeR]

Eu am terminat cu placere zilele trecute Sint o baba comunista de Dan Lungu. Ce urmeaza e in forma de recenzie, caci vreau s-o pun si pe goodreads dupa ce o scriu, asa ca va rog sa scuzati un pic tonul impersonal (asta daca nu ma evitati ca ciuma cand ma pun sa scriu de astea hehe).

Sint o baba comunista este o carte care minte. Este dureros de sincera in mare parte, dar minte in ceea ce tine de ceea ce este cu adevarat.
Povestea sa este una incredibil de simpla: o batrana, Mica, isi aminteste despre perioada comunismului si cat de bine ii era ei atunci in comparatie cu zilele de dupa Revolutie, neintelegand de ce fiica ei plecata in Canada incearca s-o convinga sa nu voteze din nou cu comunistii la venirea alegerilor. Astfel se porneste un sir de amintiri, intr-o anumita ordine ce pare aleatorie la inceput, ce par sa evoce o perioada mult mai insorita in viata Romaniei, prin ochii personajului principal.

Si aici intervine dihotomia cartii, aici intervine marea sa minciuna. La o prima vedere este o evocare, o lauda adusa unei perioade care pe unii i-a servit bine. Dar pagina dupa pagina, independent de vointa Micai, povestea intinde un deget acuzator spre raul timpurilor comuniste, spre traiul greu, spre coruptia incredibila (n-am trait atunci...dar cu cat citesc mai mult despre perioada cu atat imi pare ca furtul de acum e minciuna fata de ce se facea atunci pe fata).
"Priviti!" ne striga cartea, "Priviti cum indestularea comunista nu inseamna altceva decat ca si cei mai mici puteau fura in nestire! Priviti cum tara putrezea pe dinauntru iar nimanui nu-i pasa atat timp cat puteai da o mita pentru o portocala! Priviti-i pe cei ce au trait bine atunci cum nu le pasa de cei ce traiau rau! Era mai bine, da?! Era mai bine? "
Intr-un fel devine trista elegia Micai pana la final, credinta ei de nestramutat ca nu era nici o vina in a fi fericita cu comunistii, ca nu trebuiau toti sa fie fericiti ca ea sa-si permita sa fie fericita.
Devina trista povestea ei iar ironia se ingroasa si se ingrosoaza, strat dupa strat, privirea personajului rascolind trecutul pentru toate momentele ei de fericire, trecand totusi peste gropile neasfaltate, peste cozile kilometrice, peste vitrinele goale, brazii vopsiti si vacile date cu lac pe copite pentru vizita Geniului Carpatilor.

Pentru mine a fost o carte pe care am cumparat-o din impuls si care am citit-o pe nerasuflate aproape, inghitind detaliile si trasand paralele pentru lucrurile pe care le cunosteam si eu din experienta. E o carte ce cred ca trebuie citita si apreciata pentru ce este, pentru minciuna ei, dar si pentru adevarurile ei. Au fost intr-adevar si romani fericiti in comunism.
Dar aveau ei dreptul de a fi fericiti?
E interesanta intrebarea si n-are un raspuns prea clar, cel putin nu doar dupa aceasta lectura.

Ca o prima intalnire cu autorul Dan Lungu, nu pot zice decat ca sunt fericit ca am ales aceasta carte si sa-l felicit pe respectivul pentru viziunea sa.