[Yaoi] La curba destinelor

[Clau~]

Cum nu aveam ce face m-am gandit sa postez unul din fic-urile mele pe aici. Eu sper sa va placa si va urez lectura placuta!

Varsta minima:16
Gen: Yaoi, romance, drama.
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansat

[center]Chapter I

::::::Impotriva destinului::::::[/center]


Intuneric… Eram invaluit de o lugubritate amara, ce izvora de peste tot in jurul meu. Ma simteam miscandu-ma greu, fara suflu, aproape tarandu-ma pe podeaua rece. Suieratul puternic al vantului imi facu corpul sa tremure usor, pana cand…

Sunetele produse de el erau din ce in ce mai intense ca si miscarile mele rapide. Il simteam adanc si tot mai puternic, il vedeam cum tremura usor de placere. Iar felul cum ma privea. Ma inebunea modul in care isi fixa ochii negri asupra corpului meu. I-am prins buzele subtiri intr-un sarut pervers, avand grija ca dintii mei sa-i muste lasciv buza inferioara. Il simteam din ce in ce mai excitat, eu fiind la randu-mi la limita placerii. Il voiam tot mai mult, desi nu mai aveam ce sa introduc in el. Era ceva mai presus de acel act obisnuit, era vorba de ce simteam. Bataile inimii mele se succedau nebuneste sincronizandu-se cu gemetele sale puternice. Incerca sa se agate de cearceaful alb, sa opreasca cumva toata acea placere muscandu-si pielea de pe exteriorul mainii, insa eram prea atras de el, doream prea mult sa-i exploatez fiecare coltisor de corp. Nu ca nu o facusem. Era al meu si eu eram al lui…

-Deci, domnule Fisk, ce se intampla cand moleculele incarcate pozitiv ale apei se combina cu ionii pozitivi din zahar?
-Ce? Ce verb la conjunctiv? raspund eu desprins de tot din acel peisaj sinistru: ora de chimie cu domnisoara Turner. Da, domnisoara, desi avea in jur de saizeci de ani. Era o doamna batrana, ursuza, ce visa probabil noaptea combinarea particulelor de Neon cu Hidrogen si era mai mult decat excitata la contopirea moleculelor de Clor cu cele de Calciu.
-Quatre, monsieur Fisk, spuse ea cu un accent frantuzesc stalcit si cu un aer autoritar ce imi producea un dezgust amar. Des ramaneam cu sechele post-traumatice in urma orei ei, mai ales cand eram trezit asa brusc din visele mele perverse.

-Sa-mi…. ii raspund eu muscandu-mi buza pentru a ma opri din vorbit. Am evitat expresia pentru a nu deveni prea obscen si pentru a-mi pastra toate cele noua puncte de la purtare intacte. Mai aveam doar noua tot din cauza "don’soarei", pentru ca i se pusese ei pata pe mine, cum ca nu stiu deloc sa ma comport. De atunci ora ei este rezervata fanteziilor obscene cu fel si fel de tipi ce ii vad pe strada. Intorcandu-mi usor capul la treizeci de grade spre stanga il observ pe colegul meu ce se amuza teribil de ceea ce patisem.

-Bravo, frate.. Puteai sa ma trezesti inainte ca "Miss Combinare Ionica" sa imi puna patru.
-Cu placere. Oricand, oricand, spune el cu un zambet cuceritor pe fata.
Ah.. Zambetul ala. Nu de putine ori el fusese protagonistul unor scene foarte perverse din visele mele, insa nu ma puteam abtine. Corpul lui putin dur, insa cu tente foarte masculine iti lua ochii, insa urcand mai sus puteai regasi pozitionati deasupra pometilor conturati vizibil, o pereche de ochi puternic reflectati in nuante rosiatice, desi culoarea lor era de un caprui inchis. La toate aceste trasaturi de o perfectiune putin stangace i se alatura intregirea firelor lui de par rosiatice ce conturau perfect pielea lui alba. Daca l-as fi intalnit pe strada cu siguranta m-as fi dat la el, insa il stiam de prea mult timp. El era genul de tip ce nu credea in destin sau soarta, insa tot timpul mi-am spus ca suntem sortiti sa fim impreuna. “Filozofezi, prietene”, mi-ar fi spus el cu un zambet apatic pe fata in momentul acesta desi stiam ca si el simte la fel, insa scepticitatea lui nu ii lasa adevaratele trairi sa se desfasoare. Imparteam aproape totul, mai putin fetele, caci eu nu aveam inclinatii spre ele.

Stiam de cand imi dezvoltasem un fel de simt sexual, cam prin adolescenta, ca inima mea va pulsa pentru un membru de acelasi sex cu mine. Desi parea putin prostesc si cam greu de crezut -avand in vedere legatura noastra- el nu stia despre ceea ce numeam eu "pasiune". Poate nu era o pasiune pentru el ci doar o atractie ce nu imi lasa hormonii in pace si ce poate ma va urmari pentru restul vietii. Nu era genul de atasare normala ci mai mult o dorinta, o siguranta incerta ca el ma va face fericit. Cu toate astea relatia dintre noi avea sa ramana la un grad de prietenie standard, ce cateodata ma facea sa zbier de nervi.

Era mult timp aproape de mine, insa toate lipitoarele ce se agatau de el prin pauze imi nelinisteau siguranta gandurilor facandu-ma deseori sa il parasesc in momente ca acelea. Apoi urma o discutie ca intre baieti in care punandu-mi mana pe umar si privindu-ma sincer cu ochii lui mari ma recucerea fara sa stie. In acele momente chiar ma bucuram ca ii sunt prieten si nu o fata oarecare, pentru ca nu prea avea obisnuinta sa fie fidel cuiva. Ma mira cateodata cum de ramasese prieten cu mine atat timp, avand in vedere necesitatea lui permanenta de a descoperi persoane noi.


- Mike, mergem la o bere? Pronunta baiatul vadit plictisit de ora ce tocmai se terminase. Desi dupa toate acele formule si dupa incasarea unui patru aveam un chef nebun sa beau o bere cu el, am dat din cap in sens negativ, spunandu-i fara tragere de inima:
-Nu pot. Merg la biblioteca.
Acesta ma privi putin sceptic apoi pe fata lui aparu un zambet putin obraznic, urmand ca el sa pronunte niste cuvinte care m-au lasat putin in ceata:
-Ok. Mergem la biblioteca. Ne luam doua doze de suc rece si mergem sa-i facem viata amara bibliotecarei. Abia astept sa-i vad fata zbarcita strambandu-se nemultumita la vederea noastra.

Avea dreptate si de aceasta data. De fiecare data cand noi ne gaseam sa petrecem timpul liber la biblioteca ceea ce faceam -in loc sa citit si sa invatam- era sa necajim persoanele de pe acolo, bibliotecara avand o afinintate imensa pentru noi. Numai ce ne vedea chipurile si zambetele strengaresti si puteai sa zici ca tocmai a vazut doi ucigasi in serie evadati de la nebuni. Insa cu toate astea, eram destul de cuminti. Ne placea insa sa stim ca cineva ne poarta pica, dintr-un motiv cat se poate de infantil: prea multa lume ne placea. Asa ca trebuia sa gasim o persoana cu care sa ne calmam nervii. De multe ori o faceam unul asupra altuia, insa de aceasta data Charles voia sa ii fiu doar partas la „bucuria” colosala ce o avea biata doamna Crancker atunci cand ne vedea corpurile indolente inaintand printre rafturile cu carti.

Baiatul imi arunca o doza de suc rece, apoi se indrepta cu un zambet rautacios pe fata spre usile bibliotecii. Am deschis incet doza, lasand acidul rece sa se evapore in aerul cald apoi l-am urmat, pe fata mea postandu-se acelasi gen de ranjet ca si al prietenului meu. Corpurile noastre s-au asezat la o masa, pe scaune alaturate, in timp ce doamna Crancker ne privea cu stupefactie, ochii ei furibunzi aruncand ocare nespuse asupra noastra. Mi-am rezemat spatele de spatarul ingust al scaunului de lemn si l-am privit zambind pe Charles in timp ce facea cu ochiul catorva fete. Intr-un sfarsit acesta se intoarce spre mine, cu o expresie multumita si perversa si imi spune:
-O vezi pe papusa aia din mijloc?
Am dat usor din cap afirmativ, gustand putin lichidul acidulat, ce imi provoca papilele la un dans energic.
-Pun pariu ca va fi a mea diseara, continua acesta cu aceeasi expresie de Casanova ce da lovitura secolului. Mai mult. Imi facu discret cu ochiul in timp ce-si musca buza inferioara. In acel moment am simtit cum pumnul meu se strange din ce in ce mai mult, iar cutia de metal este deformata sub puterea stransorii . Mi-am inclestat puternic dintii si am trantit doza de suc, din ea cazand cativa stropi de lichid. L-am privit cu dezgust apoi m-am ridicat facandu-i un semn bibliotecarei si strigand dupa el:
-Mult noroc.

Am pasit afectat pana pe hol, unde in culmea nervilor mi-am proptit cu putere pumnul drept in perete, lovindu-l. In urma impactului pe pielea mea alba aparura niste mici pete rosii, asupra carora mi-am trecut limba. Am bagat mainile in buzunar cu o indiferenta abstracta si m-am indreptat spre locul ce eu il consideram "calmantul" meu. In curtea scolii, in spatele cladirii mari, era o banca veche si stricata, pe care timp de zece ani mi-am petrecut toate pauzele cu Charlie. Era singurul loc in care puteam simti ca sunt aproape de el...

[kame.]

Foarte dragut, chiar ma simt onorata sa fiu prima care comenteaza. Pentru un prim capitol mi se pare desavarsit, este chiar interesant. Foarte 'pasionala', daca o pot numi astfel, acea fantezie a lui Mike de la inceptul capitolului. Nu sunt tocmai o experta in a compune, dar daca ar fi sa imi dau cu parerea, consider ca acest capitol a fost exceptional si sper ca si urmatoarele vor fi la fel.
Spor la scris si abia astept nextu'!

[hiimera]

Sunt incantata de faptul ca a mai aparut un fic nou la aceasta sectiune. Si pot spune ca stilul tau denota ca nu esti pe la inceput, de asemenea este un mod simplu, limpede de a explica si a contura personajele si actiunea, ceea ce imi place foarte mult.
Ca sa o iau asa putin cu critica (sa spunem) ai avut si cateca greseli, ai mancat virgule - inainte de ci se pune virgula si se pare ca doar acolo ai omis-o. Iar pe la inceput "Ma simteam miscandu-ma greu..." - asta a sunat ciudat sa fiu sincera, nu mai bine mergea: "Ma simteam inlemnit/ impietrit, ma miscam greu."
Cam acestea ar fi greselile, asa nu ai ,un lucru foarte bun, iar in rest pot spune ca ai dezvoltat bine sentimentele personajului si lucrurile care il deranjeaza la prietenul sau. Actiunea nu a fost grabita, din contra a decurs lin ca un rau, dezvoltata.
La idee nu ma pronunt (cea centrala, miezul) pentru ca nu o stiu, vad ca idea cu liceul sau scoala e folosita si aici, ceva uzat, dar care poate fi original asta depinde doar de cum vei modela tu totul.
Cam atat momentan, astept nextul, succes si multa inspiratie! *hug*

[Clau~]

Buna, buna. Am adus nextul. Cam repejor stiu, dar bunaciunile astea nu m-au lasat sa dorm. Mi-au bantuit visele cu fel si fel de scene perverse in care ar putea fi protagonisti. Multumesc din suflet pentru comentariile voastre si toate cuvintele de bine. So.. Va urez lectura placuta.

[center]Chapter II

::::::Destin pe dos::::::[/center]


Am simtit cum umarul meu este apasat usor de niste degete lungi ce se continuau cu bratul lui puternic masculinizat si urmand firesc conturul umarului. Urcand mai sus cu privirea am intalnit gatul lui putin lung pe care cadeau cateva fire rosiatice de par zburlite de vantul cald. In cele din urma ochii mei au ramas atintiti asupra chipului sau pe care, cu o nuanta ironica, era schitat sumar un zambet prietenos. Soarele rosiatic de apus se revarsa in reflexii portocalii in ochii lui, facandu-i sa vibreze slab. Corpurile noastre au fost invaluite de un vant cald apoi capul meu si-a reluat pozitia, stand aplecat, privirea mea facand cunostinta cu gaurile din asfalt.

-Esti tare prostut, spuse acesta deranjandu-mi cu podul palmei sale parul meu nergu ce cadea nonsalant pe langa obraji. I-am indepartat mana lovind-o usor, pe fata lui aparand un zambet rautacios. Si-a intors apatic capul spre apusul ce era pe sfarsite, apoi mi-a spus cu aceeasi voce ce imi facea muschii slabi ai inimii mele sa se contracte:

-E si normal sa fii gelos.
L-am privit o clipa ridicandu-mi cu indignare capul apoi obrajii mei au fost cuprinsi de o nuanta sangerie. Mi-a zambit cuceritor, privindu-ma indelung apoi eu i-am spus pufaind nemultumit:
-Nu sunt gelos.
M-am ridicat de pe banca, inima mea zbatandu-se alert in piept. Mi-am bagat mainile in buzunar, l-am privit pentru o ultima data si am pasit nesigur pe asfaltul uscat si prafuit. Cateva secunde crezusem ca l-am suparat cu afirmatia mea insa in momentul urmator pupilele mele s-au dilatat instinctiv la auzirea cuvintelor spuse de el:

-Ar trebui sa fii. Credeam ca ma placi.
Deodata am simtit din nou acea caldura in obraji si corpul meu a suportat din nou pulsatiile rapide ale inmii mele. Mi-am intors capul spre el, mainile mele atarnand indolent pe langa corp si am vazut ca el a ramas in aceeasi pozitie, privind linia orizontului dupa care se pierdea soarele. Acesta si-a dat putin capul pe spate, privind intinderea neuniforma de stele ce inca nu straluceau cu putere, lumina soarelui inca aparandu-si granitele luminoase. Ochii mei tremurau usor de emotie, corpul meu vibrand slab sub impactul ce-l avusesera acele cuvinte.

-Nu e adevarat? spuse el indreptandu-si privirea rece spre mine. Il mai vazusem serios pana acum insa acea privire... Acea privire era mult prea dura pentru mine, de parca s-ar fi interpus intre mine si el. Insa nu era o distanta oarecare, era ceva ce imi facea eul sa zbiere pe interior si sa verse lacrimi amare.
Vantul ii deranja putin parul rosu facandu-l sa dea usor din cap, apoi pasii lui hotarati s-au indreptat spre mine. In timp ce distanta dintre noi devenea din ce in ce mai mica corpul meu se pierdea tot mai mult intr-o imobilitate inutila. Ajunse in fata mea, ochii lui privindu-ma cu pofta, iar buzele lui descriind un semicerc perfect. Isi apropie bratul lung si il trase pe al meu, corpul meu lovindu-se cu putere de corpul lui dur. Buzele lui, fiind foarte aproape de urechea mea, au soptit suav, cu o nuanta erotica ce ma facu sa tresar usor:

-Si eu te plac. Crezi ca as fi stat atat timp langa o persoana fara sa fiu atras de ea? Spune-mi, Mike, ma placi?
Corpul meu inca se afla intr-o stare neputinta, tot ce putusem sa fac a fost sa dau din cap in sens afirmativ. Mana lui dreapta, care pana atunci imi tinuse bratul, urca cu miscari lascive pe gatul meu in sus, prinzandu-mi mai apoi barbia. Isi apropie capul de al meu si trecut usor cu limba peste obrazul meu rosu, eu simtindu-ma destul de excitat. Daca ma puteam misca as fi sarit pe el si as fi rupt hainele de pe el, la propriu, dorinta de a-l avea crescand tot mai mult in mine. Am inchis usor un ochi, strangandu-mi dintii cu putere cand i-am simtit limba mica trecand usor si pervers peste pielea obrazului meu, un fior cald strabatandu-mi intreg corpul. Eram la voia lui, putea face orice cu mine, eram cu totul si cu totul al lui. Ochii lui mi-au fixat cristalele negre iar buzele lui s-au miscat cu aceeasi usurinta nefireasca:

-Bine. Sa mergem la mine.
Si de aceasta data nu am putut decat sa dau din cap, confirmand ce a spus el. Ma simteam putin ciudat in aceasta postura. De fiecare data cand imi imaginam ca mi-o trageam cu el, eu eram cel dur, insa se pare ca nu voi fi decat jucaria. Intr-un final, realizand ceea ce se intampla am dat usor din cap apoi i-am spus, departandu-ma cu putere de langa el:
-Ce dracu’ tot spui? Ce vrei sa faci cu mine?
Acesta ma privi siret si isi linse lasciv buza de jos, gest la care m-am inrosit din nou. M-am privit putin, apoi s-a apropiat de mine incet, mergand detasat insa cu un aer de felina ce e gata sa atace.

-Esti prost, baiete? Te vreau, spuse acesta tragandu-ma din nou spre el si lipindu-mi corpul meu tremurand de al lui. Am vrut sa ripostez insa era deja prea tarziu, caci buzele lui subtiri mi le-au presat usor pe ale mele. Incet-incet am inceput sa ma simt bine, obrajii mei luand foc si limba lui a inceput sa cerceteze fiecare coltisor din gura mea. M-am alaturat si eu jocului lui pervers, adancind din ce in ce mai mult sarutul ce devenea tot mai lacom.

Asta fusese primul meu sarut cu el. Imediat dupa aceea ne-am dus acasa, cat de repede am putut si ne-am bucurat unul de altul. De fapt nici nu am ajuns in casa, caci hainele noastre au inceput sa cada sau sa fie aruncate de pe scarile blocului. Atunci am simtit cu adevarat ca il iubesc. Am continuat pana tarziu in noapte, sarutandu-ne patimas si eu fiind bucuros sa ii primesc barbatia in mine. Eu eram al lui si el era al meu... Exact ca in vis...

[Lexxu]

Salut, trec si eu p'aici. Imi place mult ficul tau :o3. Te exprimi asa frumos, si cuvintele tale reusesc sa ma atinga, ba mai mult, descrierile tale si felul cum explici sentimentele personajelor ma fac sa-mi imaginez, sa simt. Bravo. E un fic foarte reusit(chiar daca sunt doar doua capitole pana acum). Eu prima data ma gandeam ca cel dur o sa fie brunetul, dar m-am cam inselat. Am si eu o nelamurire, totusi ai scris acolo la limita de varsta: 16. O sa fie scene +18? :o3 Vreau, vreau. Ok pai abea astept nextul si nu pot sa-ti urez mai mult decat: spor la tastat. Eu o sa astept aici, randurile tale incantatoare. ~Ja ne!

[Clau~]

[center]Chapter III

::::::Spre destin si mai departe::::::[/center]


Imediat dupa aceea totul era ca o masa uriasa de artificii incandescente. Fiecare privire, fiecare atingere ardea de acea dorinta colosala de a fi din nou al lui, imi aducea aminte de acele momente fierbinti, ramanand des perplex la ideea ca eu chiar facusem acel lucru. Am continuat sa ne purtam ca doi prieteni, mai mult din dorinta mea. Desi eu eram cel ce dezvoltase aceasta pasiune fata de el tot eu eram cel ce dorea sa ascunda asta.

Ne gaseam unul pe altul seara, eu mutandu-ma practic in apartamentul lui. Desi nu era greu sa comunicam -deorece usile apartamentelor noastre erau una langa alta- mi se parea ceva mai semnificativ mutatul cu el. Facusem asta, insa negam cu o desarvarsire hotarata ca o voi face. Imi propusese chiar sa vand apartamentul meu si sa ne mutam definitiv impreuna. Raspunsul meu la aceasta propunere a fost unul dur, fara pic de respect pentru sentimentele lui. A fost un “NU” cat se poate de sigur, desi inima mea tremura incet de durere. Nu stiam de ce ma port asa cu el, pana la urma el ma iubea, eu il iubeam. Totul era nou si putin straniu pentru mine. Cu nimeni nu mai facusem asta, pentru nimeni inima nu imi batuse in asa hal incat sa cred ca imi va iesi naibii din piept. Si totusi… De fiecare data cand orgoliul si mandria mea exagerata ii retezau din avantul amoros, el imi zambea intelegator si imi ciufulea copilaros, cu podul palmei, parul meu negru. Instinctiv, obrajii mei erau scufundati in caldura, inrosindu-se zdravan.

Totul era la noi ca de obicei, desi serile le petreceam pe balcon, imbratisati, vorbind despre diverse lucruri. Asta cand ajungea acasa… Caci avea obiceiul sa ajunga ori in patru labe ori nici macar pana la etajul unu, adormind pe scari si urmand ca eu a doua zi dimineata sa-l culeg de pe acolo si sa-l fac sa se trezeasca.

Veneam de la scoala, el lipsind intreaga zi din cauza mahmurelii. In ultimul timp se intampla cam des, insa nu aveam de gand sa-i atrag atentia asupra acestui lucru. Era liber sa faca ce vrea, atat timp cat stiam ca vine acasa sau ma rog, incearca. Eram bine mersi sa stiu ca va ajunge macar pana la scara blocului intreg ca de acolo sa-l ridic eu urmatoarea zi. In rest nu imi pasa prea mult de viata lui, desi ar fi trebuit. Nu eram genul de persoana prea posesiva desi gelozia ma facea cateodata sa-i spun cu o expresie grava pe chip:”Unde dracu’ ai fost noaptea trecuta?”. Insa, in ciuda privirii mele mustratoare si comportamentului meu nervos, el reusea sa-mi zambeasca discret si sa ma puna pe jos, sarutandu-ma. Atunci simteam gustul alcoolului in gura si stiam ca iar se pierduse in numarul paharelor, nereusind sa mai ajunga acasa, decat dupa ce vreun trecator i-a dat cu piciorul si a strigat la el sa se trezeasca. Poate ca acesta era un fel de raspuns, caci la starea in care era, buzele lui nu puteau desprinde nici un cuvant. In momente ca acelea il mangaiam pe cap apoi il puneam in pat, zambindu-i si uitand de toata gelozia si panicarea mea.

Cam asa era relatia noastra vazuta cumva obiectiv. De multe ori, cand eram in autobuz spre scoala, imi lua mana in a lui tinand-o strans, insa din nou incapatanarea mea prosteasca ma facea sa imi desprind degetele de ale sale si sa pronunt cuvinte goale, ce nu prea veneau din suflet:”Ti-am zis sa nu mai faci asta.” De fiecare data cand auzea fraza asta -si nu era de putine ori- el imi zambea ca intotdeauna si imi spunea cu o expresie putin obraznica: ”Ma inebunesti... Ce zici? Nu ar fi frumos sa o facem aici?” Ma obisnuisem cu astfel de raspunsuri perverse, mai mult pentru ca ii erau caracteristice. Stiam ca il raneam destul de des, insa el mai avea puterea sa zambeasca dupa ce ii refuzam cu totul manifestarea sentimentelor lui fata de mine.

Stateam pe canapea, urmarind starea vremii ce preconiza termperaturi destul de scazute, specifice de altfel lunii in care ne aflam si anume octombrie. In acel moment inima mi-a stat in loc, pulsul meu parca fiind cu totul inghetat. Nu ma puteam misca, eram paralizat de frica. Ochii mei au fost umpluti cu lacrimi calde care mi s-au scurs incet pe obrajii albi; ma pierdusem cu totul. Mintea mea era plina de cele mai urate si infricosatoare scenarii, stiind ca Charles este inca afara, ca el se afla in acel frig. Erau doar niste temperaturi al naibii de scazute, insa combinate cu cateva pahare de alcool si niste haine subtiri, m-au facut sa tremur. Atunci am simtit pentru prima oara ca nu pot trai fara el.

Mi-am sters lacrimile de pe obrajii umezi si mi-am luat jacheta, iesind vijelios pe usa. Scarile mai mult le-am sarit decat coborat, iar drumul pana la barul pe care il frecventa el a fost o cursa contra-cronometru. Corpul inca imi tremura, iar inima mea pulsa nebuneste cand am ajuns in fata barului. Privirea mea a fost complet inghetata, golita de orice sentiment vazand ca el nu se afla la nici o masa. Mi-am dus mana tremuranda la gura si tot ce am putut sa fac a fost sa raman nemiscat pana cand corpul meu a cedat, eu ajungand in ghenunchi. Nu mai bocisem atat de mult in viata mea, eram complet distrus, nici nu stiam ce dracu’ e cu mine. Totul se amesteca intr-o masa uriasa neagra, suflul meu era inghetat supinele absorbindu-mi orice putere de a respira. Ma inecam in lacrimile ce se scurgeau fara oprire pe obraji si totul nu mai avea sens, pana cand...

O mana puternica imi apasa umarul, iar in lumina venita de la bar i-am vazut chipul zambind. Cand mi-a vazut expresia fetei, plina de ingrijorare si durere, s-a pus in ghenunchi, cuprinzandu-mi corpul cu bratele sale lungi.
-Am crezut ca... Ai patit ceva... i-am spus eu usor printre suspinele adanci si infundate. El imi cuprinse fata cu mainile sale reci si imi spuse cu un zambet dulce pe fata:
-Esti tare prostut. Nu voi pati nimic.

Vocea lui imi facu ochii sa scanteie usor, iar lacrimile mele au ramas inerte, suspinele mele oprindu-se. Ma linistise doar cu cateva cuvinte. Atunci am relizat pentru prima data cat insemna el pentru mine.

Din nou hainele au zburat de pe noi inca de cand urcam scarile blocului, incercand sa ajungem in casa. Am deschis usa cu putere, aceasta fiind lovita de perete, apoi inchisa cu la fel de multa forta. Am fost trantit pe podea de el, in timp ce isi dadea jos si restul hainelor. Mi-a prins usor un mugur, strangandu-l usor apoi a inceput sa-mi cerceteze corpul cu limba lui. Dupa ce ne-am incins bine de tot, i-am primit virilitatea in mine, bucurandu-ma pentru a doua oara de el.

Era mai mult decat placere ceea ce simteam. Nici nu puteam defini senzatia aceea, insa stiu ca in acea noapte, dupa ce amandoi am cazut rupti de oboseala, am inceput sa plang in bratele lui. Aceea seara a fost mai mult decat acel act obisnuit. A fost seara in care mi-am dat seama cat de mult il iubesc.

[Lexxu]

Multumesc pentru noul capitol. Te exprimi asa de frumos, si cum ziceam si mai sus cuvintele tale ma ating grav. Este un singur lucru care ma supara la capitolele tale. Dialog mult prea putin, in rest e foarte ok, adica nici greseli de tastare nu am vazut. So' a fost un capitol curat. Acum sa revenim la intamplarea din acest capitol. Eu nu inteleg, de ce daca stie ca-l raneste pe iubitul sau, continua cu vorbe reci? :(. Bietul(am uitat numele celuilalt ._.). Mmm, pai cam atatea am avut de zis. Mai revin si data viitoare. Spor la tastat. ~Ja ne!

[hiimera]

Daaa... acum vin si eu! :)) Ceau!
Inainte de a marturisii placerea mea de a citit ceea ce scrii si felul cum compui, te anunt ca trebuie sa fii ceva mai atenta cu pronumele personal, il folosesti prea des si asta s-a simtit cel mai mult in al doilea capitol. In cel de-al treilea m-ai putin acolo ai descris mai degajat si nu ai exagerat cu ale lui, ale mele si el, eu si mai stiu eu ce. Daca ar fi sa-ti dau exemple sunt multe, dar sunt sigura ca poti vedea singura. <3 De asemenea in al treilea capitol pot spune ca ai cam dramatizat cu partea in care grija incepea sa-l roada pe prostagonist in privinta partenerului sau a carui nume nu il mai stiu... Cum ii chema? Totusi a fost si frumos felul in care isi exprima aceasta necesitate sufleteasca-corporala fata de cel iubit, se vedea ca tine din inima la dansul si ca e precum aerul (sa spunem).
Ambele capitole mi-au placut si ca sa continui putin cu critica ar fi in capitolul al treilea, prea multe virgule puse de prea multe ori. (ce repetitie faina am facut --') Ai grija, fi mai atenta, iti spun asta fiindca faci ca mine si eu abuzez de virgule de foarte multe ori si nu este necesar sa fac asta, pentru ca o propozitie poate sa aiba continuitate si fara sa fac pauze nenumarate, de parca as avea nevoie sa inhalez oxigen. xD Oricum te-ai prins tu.
Pe scurt mi-au placut amandoua si astept nextul, succes si multa inspiratie!

[Clau~]

Lexxu - Ths for your comm. Umm.. Eu incerc in general sa ma axez pe naratiune si descriere iar dialogul il folosesc doar pentru a dinamiza putin actiunea. Poate voi introduce mai mult, desi nu cred pentru ca nu-s obisnuita sa paginez mult dialog. Whenever, mersi mult pentru comentariu si pentru ca citesti. Kiss you!!

Nix - Oh, scumpi-puuu!! Mersi mult. :* Ma bucur ca iti place si da, stiu ca am o problema cu virgulele. Insa eu chiar nu inteleg cum naiba sa le pun. Of... O sa rog pe cineva sa ma ajute. Anyway, thx for your comm!!

[center]Chapter IV

::::::Destin obtuz::::::[/center]


Am simtit cum acele buze moi ma despart usor de somnul dulce, lasand in urma lor mecanismul automat de a ma trezi. Am deschis incet ochii, pleoapele grele lasandu-mi ochii negri sa straluceasca sters in lumina puternica si calda a soarelui. L-am privit putin, fiind imbatat de placerea de a ma trezi alaturi de el.
- 'Neata, imi spuse el sarutandu-mi usor buzele. Corpul meu meu s-a miscat cu usurinta, mainile mele apucandu-i cu putere gatul. L-am tras spre mine, avand grija sa-mi lipesc corpul cald de el lui. Acesta si-a pus usor capul pe pieptul meu si am stat asa ore intregi, pana cand ne-am dat seama ca trebuie sa ne trezim sa ajungem la scoala. Insa timpul a fost de partea noastra pentru ca portile scolii erau deja inchise la acea ora asa ca am hotarat sa ramanem acasa, pentru a ne staisface placerea de a fi aproape unul de altul.

Din acea zi orice faceam eram impreuna, nedespartiti, iar noptile... Noptile erau pasionale, pline de iubire, chiar daca nu o faceam. Nu eram a lui in fiecare seara insa el avea grija sa ma inece in saruturi tandre si atingeri lascive.Incepusem chiar sa ne tinem discret de mana pe strada, lucru ce pe mine ma deranja la inceput insa dupa aceea i-am inteles necesitatea de a ma avea cat mai aproape. Erau zile cand chiuleam de la scoala doar pentru a sta in parc, intinsi pe iarba si tinandu-ne de mana, ca doi copii ce descopera cat de albastru este cerul. Cu toate ca frigul ne facea sa dardaim serios, caldura o regaseam usor in bratele lui si eu ii incalzeam sufletul cu atingerile mele.

Dupa ceva timp, cam pe aproape de Craciun Charles isi gasi ceva de munca, la un bar de noapte. Cu toate ca ne vedeam extrem de rar, adica doar la scoala, unde tot ce puteam sa facem era sa ne sarutam de ramas bun, legatura noastra a ramas la fel. Ba poate chiar a crescut in intensitate, nevoia mea de a-l avea devenind uriasa. Ma trezeam des din somn cu gandul la el si il asteptam pe balcon, in frigul iernii, pana cand ii vedeam corpul miscandu-se obosit. Ii auzeam pasii puternici pe scari, auzeam cum cheia se rasuceste usor in yala si nu ma miscam pana cand nu simteam primul pas facut de el. Cum pasea in casa tresaream absurd si fugeam spre el prinzandu-l in brate. Cu toate ca era obosit, uneori ajungand la extenuare, el imi zambea cald si ma lua in brate, sarutandu-mi apasat buzele. Atunci chiar simteam ca voi muri fara el. Atunci stiam in adancul meu ca era tot ce am cautat.

Intr-o dimineata m-am ridicat usor din pat, asteptandu-ma ca Charles sa fie deja treaz, insa spre nenorocirea mea acesta tremura inert in pat. Corpul lui era transpirat, el fiind rosu. Cu toate acestea tremurul nu se oprea si el pronunta farame de cuvinte, printre care si numele meu. Cand l-am auzit pronundand clar si cu indarjire: „Mike”, am ramas blocat. Inima mea pur si simplu refuza sa se miste, iar ochii mi-au fost cuprinsi de un val de lacrimi. Imediat dupa aceea am apucat tremurand telefonul si am chemat o ambulanta.

Cauza starii lui era supra-expunerea si oboseala continua. Auzind cuvintele medicului am inceput sa plang. Pe de o parte era vina mea... Ma plansesem lui ca nu suport sa stau asa, intr-o lume plina de oameni care nu pot face nimic cu viata lor. Probabil ca el hotarase sa imi arate ca el poate fi ce vreau eu, ca el este tot ce imi doresc. De aceea isi luase acea slujba. Nu ii spusesem niciodata dar eram mai mult decat mandru de el, poate chiar putin invidios ca el avea puterea sa treaca peste toata durerea si oboseala asa repede, insa... Se pare ca nu era asa rezistent precum credeam.

Mi-am petrecut ziua stand acolo si abia dupa ce starea lui s-a imbunatatit, mai pe seara, am putut sa-l vizitez. Cand l-am vazut pe acel pat am stiut ca e vina mea. Ma simteam oribil si cu toate ca abia se putea misca, mi-a strans mana in a lui si a zambit, inchizand ochii. Am stat putin cu mana in a lui, strangandu-i-o putin, apoi capul meu s-a lasat pe suprafata saltelei albe, ochii mei varsand lacrimi. Eram cel ce il facea sa sufere si cu toate astea el zambea in continuare. Ma uimea puterea lui continua de a trece usor peste tot, pastrandu-si acel zambet clad si plin de dragoste. L-am tinut de mana pana cand am adormit cu capul pe saltea, alaturi de el.

A doua zi de dimineata a fost externat cu indrumari serioase de la doctor de a sta la pat, de a consuma cat mai multe lichide si sa doarma cat mai mult. Asta am si facut... Timp de cateva zile nu l-am lasat nici macar sa se duca la baie singur, fiind ajutat de mine chiar si cand manca. Nu era numai vina cea care ma apasa pe umeri ci si faptul ca stiam ca daca l-as pierde as muri in chinuri de durere. Astfel ca am avut parte de cele mai frumoase zile, stand tot timpul langa el, veghindu-i somnul, hranindu-l si avand grija ca nimeni si nimic sa nu-l atinga. Atunci am simtit ca ii apartin si ca as putea face orice ca el sa fie bine, sa fie fericit. Dupa cateva zile de repaus serios, s-a trezit intr-o dimineata, fiind inca slabit si s-a ridicat din pat tragand de mine caci adormisem pe canapea. Vazandu-ma cum stau, cu un picior pe jos si capul cazandu-mi aproape de pe marginea canapelei, a zambit scurt, moment in care m-am ridicat buimac si i-am spus cu un ton autoritar sa treaca la loc in pat. In loc sa ma asculte el s-a pus usor peste mine si m-a sarutat, apoi si-a asezat capul pe pieptul meu si mi-a spus cu o voce scazuta:
- Te iubesc...

Era prima data cand mi-o spunea. Cam greu de crezut insa in acel moment am inceput sa plang, strangandu-l la piept. Nu i-am raspuns la fel, doar am inceput sa plang, lasand ca lacrimile mele sa reprezinte un raspuns.

Carciunul se apropia si el se simtea din nou bine, ba chiar incepuse sa lucreze. Imi promisesem ca dupa sarbatori ma voi angaja si eu, pentru a nu-l mai obosi pe el atat. Zilele noastre erau cat se poate de monotone. Mancam impreuna dimineata, mergeam la scoala, la amiaza mancam la localul unde lucra el, urmand ca eu sa ma duc acasa si sa ma ocup de treburile casnice iar el sa ramana acolo sa lucreze. Inafara de asta, serile si noptile erau cele mai frumoase. Deseori stateam nopti intregi uitandu-ne la filme de comedie si actiune, band bere si bucurandu-ne unul de compania altuia. Avea un obicei ce ma inebunea, acela de a ma tine intre picioarele lui, cand ne uitam la film. Eu imi rezemam spatele de pieptul lui, in timp ce bratele lui imi inconjurau abdomenul. Eram dependent de acele momente. Ajunsesem sa stim ce vom face fiecare in fiece moment al zilei, asteptandu-ne unul pe altul cu o desavarsita nerabdare.

Mai era doar o saptamana pana la Craciun, iar el deja luase concediu. Am inceput sa intram in perioada sarbatorilor cand eu l-am intrebat daca vom face Craciunul cu familia. Desi raspunsul lui m-a lasat putin perplex am simtit totodata ca inima mi se umple de fericire:
-Avand in vedere ca tu esti familia mea, da. Il voi petrece cu tine, a fost raspunsul lui, urmandu-i un sarut lung, plin de intelsuri. Atunci am simtit ca sunt cu adevarat important pentru el.

[hiimera]

Ooo imi place cum mi-ai spus la inceput. :)) Asta m-a amuzat cumplit.
Ar fi bine sa consulti o carte de romana, acolo explica mai bine sau cum ai spus tu, rogi pe cineva sa te ajute. <3 (o spun cu bunatate, sa nu creada cineva ca vorbesc asa de rau sau fac misto...)
O sa incep tot cu o mica critica: ca sa stii sigur, inainte de "ci", "dar" si "iar" se pun virgule, tu inainte de acestea ai uitat sa pui, caci in rest ai pus chiar daca putin anapoda. (si chiar sia sa toti mai gresim la virgule, chiar si eu, insa sa fii mai atenta). De asemenea folosesti prea de multe ori pronumele personal si pronumele personal posesiv - asta venind in cazul in care repeti de multe ori: al lui, al meu, el, eu. Am gasit de mai multe ori intr-un capitol ceva de genul si vreau doar sa-ti spun ca nu trebuie mereu sa spui ca el, eu sau mai stiu eu ce.
Ai si cateva repetitii, cum ar fi asta de la inceput: "Am deschis incet ochii, pleoapele grele lasandu-mi ochii negri sa straluceasca sters in lumina puternica si calda a soarelui." -
--
In rest asa imi place capitolul, depfat totul se deruleaza ca o compunere intr-un fel sau altul. Totusi imi place ca descrii mult si nu faci propozitii banale, le dezvolti pe scurt.
Ultimul dialog a fost foarte frumos, chiar foarte dragut din partea lui. Oww ,adorabil Charles acest.
Ma intreb ce au sa faca de Craciun? Sper ca se lasa cu ceva hot...

Pai cam atat am avut de spus, da, nimic special. Succes in continuare si multa inspiratie!