Blood Crystal Glasess

[Prevented :D]

Salutareee. Am adus next-ul si sper sa scuzati greselile de orice fel, sper sa va placa!



Capitolul 10 – Vestile rele sunt abia inceputul dezastrului.


Foc. Flacari mari si misturitoare inconjurau casa lui Sasuke acum. Nu-mi vine a crede ochilor. Casa era mancata la propiu, inghitita de flacarile ce formau gura iadului. Pentru cateva secunde nu pot constientiza ceea ce se afla in fata ochilor mei, dar atunci cand ma dezmeticesc incep sa urlu si vreau sa aflu unde este Sasuke. Strig disperata numele sau asteptand raspuns. Atentia mi-a fost atrasa de un zgomot destul de suparator. In spatele meu, pomiperii incep sa se lupte cu flacarile mari si arzatoare. Cad in genunchi, nu mai pot, sunt obosita pana peste cap, corpul meu a cedat cand am vazut targa ambulantei proaspat sosite scotand din casa mistuita de flacari un corp plin de arsuri si rani sangerande. Perlele mele au innceput sa iasa la iveala, rostogolindu-se pe obrajii fierbinti. Ma ridic si tipandu-I numele bietului meu iubit ajung langa ambulanta. Eram intr-o totala confuzie. Ce sa intamplat? De unde a pornit focul? Cum de la prins focul pe Sasuke in casa? Ma uitam la saracul Sasuke care statea intins pe o targa cu o masca de aer. Ranile de pe corp pareau foarte usturatoare si totusi tinea ochii inchisi. Doctorul de la ambulanta si cele doua asistente m-au incurajat ca totul va fi bine, insa ma indoiesc profund. Se opresc inainte sa urce targa in masina special amenajata dicutand ceva intre ei. Imi indrept atentia spre fata lui Sasuke. Il strang de mana in timp ce acesta nu-mi raspunde la gest. Sunt distrusa, nu mai pot face absolut nimic, nici nu stiu cum va fi viata mea fara el. Dar nu era timpul sa ma gandesc la asa ceva. Pamantul care odinioara se afla sub mine, acum a disparut, nu mai aud, vad si nici nu mai pot gandi absolut nimic. Lacrimile mele ce nu au inncetat sa curga, ii udau fata. Picaturile sincere ce-mi parasesc fara prea mare greutate ochii mei obositi se destind peste el. Am fost anuntata ca flacarile au fost oprite, si nu au afectat si alte case. Medicul il urca pe Sasuke in masina si pleaca cu sirena pornita spre spital. Raman singura, oamenii ce se adunasera in jurul casei acum plecau nepasatori. Raman in genunchi pe trotuarul rece plangand si pronuntand incontinuu intrebarea “De ce?”. Nu mai stiam absolut nimic, fumul care ma inconjura imi dadea o stare de euforie completa. Dupa putin timp observ o pereche de adidasi negrii cu modele verzi ce sau pironit in fata mea. Imi ridic anevoie capul dand de niste ochii albastrii superbi. Persoana din fata mea imi intinde mana dreapta pentru a ma ridica de jos. Ii accept gestul sI ma agat de se pare singura raza de lumina ce cu greu mai patrundea in viata mea. Cand ma ridic in capul oaselor, observ ca in fata mea se afisa un baiat cu parul precum cea mai dulce ciocolata calda si niste ochi foarte minunati. Era imbracat intr-un tricou alb cu rosu si niste blugi maro. Isi tinea parul scurt deasupra urechilor cu foarte putin cu mana stanga pentru a vedea de bretonul sau destul de lung. Imi retrag mana dintra-lui si ii soptesc un multumesc. Acesta imi zambeste frumos in timp ce ma privea neschimbandu-si pozitia initiala. La un momentdat isi intre-deschide buzele pentru a da frau liber cuvintelor ce pareau bine alese.
-Te pot ajuta cu ceva? Vocea sa se intiparea incet in mintea mea. Nu-mi puteam deslipi ochii de la el, cred ca aratam ca doi copii mici ce imaprteau guma.
-Mnu cred, oricum mersi…fac o pauza destul de lunga dupa care aceta se prezinta intr-un sfarsit.
-Aaa, ma scuzi nu ti-am zis cum ma cheama nu? Pai ma cheama Stefan, dar toti imi spun Reko. Incantat.
-Pe mine ma cheama Sakura, la fel.
-O.K. Sakura, de ce stateai pe jos aici? Imi poti povesti daca e ceva de rau?
Nici nu stiu ce sa fac, daca ii spun oare ma poate duce la Sasuke la spital? Dar stai, abia acum mi-am dat seama, nici nu stiu la ce spital la dus. Intr-un final accept sa-I spun si lui.
-Pai, iubitul meu a fost in casa care tocmai a fost la propiu inghitita de flacari. Tocmai acum l-a luat ambulanta dar nu stiu la ce spital l-a dus.
-Aha, pai nu-ti face griji, oriunde l-ar fi dus, va fi bine ingrijit. Vrei sa intri sa vezi ce mai poti recupera din “Casa groazei”? spune dupa care il bufneste rasul dar il ineaca rapid. Cred ca nici eu nu puteam concepe altfel aceasta casa.
-Nu vreau sa intru acolo, vreau daca se poate sa ma duc la spital la Sasuke caci asa il cheama pe iubitul meu.
-Sasuke…? Imi suna foarte cunoscut. In fine, hai sa mergem, imi spui daca stii daca avea rani pe el? In felul acesta ne puteam da seama daca l-au dus la spitalul de arsi sau ma rog, orice a patit.
-Mersi ca ma ajuti, dar de ce?
-“De ce” ce? De ce te ajut? Te ajut pentru ca nu-mi place sa vad pe cineva ca sufera. Urasc acest sentiment, totusi in situatia ta ma simt inutil.
Cuvintele lui, spuse atat de usor, ma lasau cu gura cascata. Cred ca nu e un sentiment dragut stiindu-te inutil. Dupa un drum destul de lung si obositor luat la pas, ajungem intr-un final la spitalul “Sf. Mihai” (scuzati-ma, altceva nu mi-a venit). Intru acolo fiind indeaproape urmata de Reko. De cum am intrat pe usa de la intrare, mirosul sangelui sI a pastilelor imi inunda narile mele sensibile. Duc instintiv mana la nas, ma uit inspre Reko, care pur sI simplu urmarea cu privirea asistentele ce se grabeau incercand sa alerge in uniformele stramte si destul de sexi. Tot felul de persoane se aflau pe banca de asteptare la usile doctorilor. Copii de toate varstele dar si batrani, asteptau, fiecare cu ce-I doare. Intalnesc o asitenta ceva mai calma sI o retin din treaba sa intreband-o de Sasuke, fata blonda cu ochii negrii si putin mai pitica ca mine aratand super bine, imi vorbeste calm si totusi rapid. Inteleg ca este la etajul trei, ultimul etaj al spitalului, in salonul cu numarul 101 A. Ma grabesc intra-colo si vad un medic ce purta un halat alb lung pana aproape de glezne inchis la nasturi sI legat cu cordonul. Ma repezesc la el intreband-ul disperata :
-Sasuke e acolo? Este bine? Pot intra? Dintr-o rasuflare ii spun cam ceea ce vreau sa aflu. Isi pleaca capul spunand incet si calm :
-Sunteti rude de-ale sale? Pai vestile nu sunt tocmai splendide.
Cuvintele sale ma loveau ca o bata in piept. Inima mea este sfasiata, incep sa plang si cad in genunchi, nu mai pot sta treaza, corpul meu este mult prea obosit. Inchid pentru o secunda ochii, negrul ce-l vedeam ianintea pupilelor mele innecate in lacrimi nu mai vor a se deschide. Simt cum puterile ma lasa, corpul meu devine moale, pana ce fac contac cu solul rece si dur. Imi aud pentru, probabil, ultima data numele dupa care negru si liniste.


~~~Sper ca va placut!~~~

[Prevented :D]

Hello. Am adus next-ul, sper sa va placa!Imi cer scuze daca am greseli de orice fel. Neatentia asta...pff...



Capitolul 11 – Realitate sau Cosmar?


>>Imi deschid incet si greu ochii, lumina din jurul meu era foarte puternica pentru bietii mei ochi. Dupa putin timp reusesc sa mi deschid iar lumina aceea parea a fi un simplu neon dintr-o sala de la spital. Capul ma durea ingrozitor, incerc sa ma ridic dar nu pot, corpul meu nu reactiona in conformitate cu creierul meu. Dupa zeci de eforturi aproape supraomeneti reusesc sa ma ridic in sezut. Realizez ca stau intr-un pat de o singura persoana, intre niste asternuturi albe si pufoase. Ma sprijin in maini in timp ce ochii mei se rotesc prin incapere. Dau sa ma ridic si observ ca eram imbracata cu un halat alb lung pana la glezne si parul imi era ravasit. Descopar faptul ca sunt desculta abia dupa ce pielea mea face un contact infiorator cu podeau rece. Ma duc intr-o alta incapere mai mica unde imi dau seama ca este o baie. Ma privesc in oglinda destul de mare expusa pe peretele de un bej pal, ochii mei odinioara verzi si stralucitori acum o culoare neobinuita de negru, fiind inconjurati de niste cearcane mari si urate. Parul meu care pana acum doua zile stralucea de sanatate acum sta ravasit si murdar pe umerii mei obositi. Zici ca in fata oglinzii sta un zombie urat si speriat de el insusi. Nu sufar ceea ce am patit. Decid totusi sa ma spal cu putin apa pe fata, poate era doar o inchipuire a mintii mele bolnave. Dau drumul la robinetul invechit de trecerea timpului, lasand apa cristalina sa-mi atinga pielea. Imi ridic palmele mele udandu-mi fata si primind o senzatie usor placuta. Ma sterg cu un servetel la indemana dintr-o cutiuta dupa care ma duc din nou in salon. Patul avea doua noptiere mici si negre, se pare ca mai erau vreo trei paturi dar erau goale, si imediat in stanga se afla un geam imens cat aproape un perete. Ma uit pe el vazand ca afara ploua, soarele fricos se vedea foarte pal printre norii furiosi. Imi indrept privirea pre pamant unde vad ceva ce ma socheaza. Mai multe persoane printer care si un preot plangeau la un sicriu mare maro decorat interesant. Multa lume in negru cu diferite coroane si buchete de flori plangeau rugandu-se sa fie doar un vis. Am observat ca cineva adusese cu un camion mare multe flori de toate culoriile. Pe camion scris cu litere mari, ingrosate si negre “Nu te vom uita, Sasuke!”. Cand am citit asa ceva am incremenit. Lacrimile ce odinioara le tinusem bine-mersi ochi acum nu mai puteau fi stapanite. Alerg pe holurile lungi si albe pana jos, tipam ca asta sa fie un simplu vis, “Pe mine de ce nu ma trezit nimeni? Unde-I doctorul? Reko? Doamne cum ai putut face asa ceva?” Plangeam in hohote. Ajung parca dupa o eternitate jos in curte, ma duc repede la sicriul din lemn masiv si-l vad. Era el, cu ochii inchisi, purtand un cotum negru ca de ginere, parul sau statea ravasit pe perna alba de sub cap. Vreau sa-l ating macar pentru ultima data, ca pot sa-I spun ca-l iubesc si sa nu plece. Dar, este totusi prea tarziu, nu se mai poate face nimic pentru el. Cativa barbati ii pun capacul sicriului punand astfel fara stirea lor, capac inimii mele sfasiate. Lacrimile mele uda capacul in timp ce inima mea era inchisa si aruncata odata cu el intr-o groapa fara scapare la cam trei metri sub pamant. Cad pe spate, nu mai pot, lovitura fatala din viata mea odinioara perfecta a fost data in cel mai dureros mod posibil. Acum nimeni n-o sa ma mai poata scoate din acesta stare, nu am nici inima nici suflet sunt pur si simplu un trup gol, lipsit de orice tine omul om. Ma uit la cer, norii ce pana acum tineau perdea soarelui, isi revarsa lacrimile peste mine. Totul in jurul meu este gri sI vestejit. Iarba, pomii, orice. Oamenii au plecat la fel de nepasatori ca acasa la mine, nestiind ca eu sunt doar un trup ce sta pe scrumul maro, fiind candva verde si pufos. Halatul meu ud nu ma deranja, parul imi era ud si aluneca usor pe spate. Nu mai am lacrimi sa cada, nu mai am zambet sa-l arat. Nu mai am nimic. Incep dintr-o data sa tip fugind in baia salonului de unde ma trezisem. Apa care se curgea de pe mine uda holurile spitalului. Pasii mei erau urmati de micute balti luand forma talpii mele inghetate. Ajung in baie sI iau o foarfeca, nu mai rezis, imi iau o suvita sI o tai, apoi inca ua si inca una, tot asa pana ce parul meu odinioara lung pana aproape de sezut este scurt, peste urechi cu putin. Este o schimbare destul de mare, nu imi pot crede ochilor. Eu am facut asta? Oare chiar mi-am putut taia parul meu? Raspuns : Da, ai facut-o si ai faceo din nou daca ai putea. Imi raspunse o voce atat de necunocuta mie. Ma intorc dar nu ii pot vedea fata, bretonul de pe partea dreapta ma incurca in a privii in fata. Simt doua maini ce ma cuprind de talie si ma afund cu capul in pieptul sau, era o senzatie atat de calda, simteam inima ca i-a readus aminte cum bate una normala.<< Ma simt zguduita si brusc imi deschid pentru a doua oara ochii mei obositi. Privec buimaca in jurul meu, observ ca faptasul era Reko si ma privea oarecum ingrijorat. Ma ridic foarte brusc speriind-ul. Imi pun mana in cap sI observ ca era la fel de lung precum il stiam. Brusc imi aduc aminte de Sasuke sI il intreb pe Reko unde este.
-Pai, Sasuke este la recuperari. Trebuie sa faca miscare caci mana stanga i-a fost amputata. Au recurs la aceasta metoda pentru ca avea mult prea multe rani si era riscul ca pe viitoru sa se infecteze. Acum I sa pus o proteza dar, crede-ma nici nu se observa, este ca o mana efectiv.
Nu pot sa cred, cum adica proteza? Dar stai putin, si-a revenit atat de usor? Sau am dormit eu mult?
-Reko, cat timp am dormit eu? Intreb cu o voce stinsa, sprijinindu-ma de perete cu perna la spate.
-Pai cam aproape cinci zile. Medici credeau ca nu te vei mai trezi curand, de aceea te-au adus aici in salonul lui Sasuke.
Poftim? Sunt in salonul sau? Off, ma bucur enorm ca a fost un vis doar atat. Totusi nu stiu ce sa fac, sunt absorbita de acel comar, orice cuvant ce-l aud ma duce cu gandul la secventele din el. Oare asa am sa traiasesc tot restul vietii mele? Si avand in vedere ca-s vampir, am muult de trait.Observ ca sunt imbracat cu exact acelasi halat ca din cosmar, ce naiba se intampla aici? Aud o voce masculina care intreba daca poate intra. I-am dat voie simultan, doctorul facandu-si aparitia. Glasul sau se auzea ca intr-un ecou in incaperea alba.
-Buna dimineata, domnisoara Sakura, vad ca pana la urma v-ati trezit. Domnul Sasuke doreste sa va auda vorbind de zile intregi. Toate analizele dumneavoatra sunt bune, nu inteleg cum ati putut dormi atat de mult insa, cum va simtiti?
-Pai, ma simt bine. Unde este Sasuke? Pot sa vorbesc cu el?
-Sigur ca da, este a doua usa pe stanga de cum iesiti.
-Multumesc mult.
Dupa ce multumesc politicos dau sa cobor jos din patul meu de o persoana. Ma uit sa vad daca sunt desculta si faptul ca dau de niste papucei calzi si deasemenea plini de puf inauntru ma acomodez usor. Pasesc cu frica, apoi incepand sa merg din ce in ce mai repede. Reko ma urma indeaproape si ma opresc brusc in fata usii de plastic. O voce atat de suava si atat de dulce rasuna in timp ce purta o discutie cu una tot masculina din spatele usii. Inghet pur si simplu cu mana pe clanta, nu mai pot inainta, ceva ma tinea acolo impietrita. Reko era in spatele meu asteptand tacut deschiderea usii. Imi este groaza daca avea semen?cicatrici?daca mai avea rani? Dar parca vampirii e vindecau repede, sau poate nu, cum ii sta cu proteaza?de unde a rama fara brat?de la cot?doar de la incheietura?sau tot bratul? Toate aceste intrebari m-au cuprins pe deaintregul, nu mai stiu abolut nimic, am rama asa tana de pitra in fata usii. Imi fac curaj intr-o fractiune de secunda deschizand usa. L-am vazut dupa atata timp. Era el, ochii sai erau atintiti pe mine, ma simteam moale. Din nou imi vine sa lesin dar trebuie sa ma tin tare. Deschid gura pentru a spune ceva dar...

~~~Sper ca va placut!~~~

[Prevented :D]

Salutareee. Am adus next-ul si sper sa va placa. Daca se poate sa-mi lasati orice fel de critica doriti. N-am sa ma supar. Scuzati eventualele greseli de exprimare si/sau scriere.


Capitolul 12 – Mai rau de atat se poate?


Deschid gura pentru a spune ceva dar acesta mi-o ia inainte indreptandu-se incet dar sigur spre mine soptind cuvintele atat de frumos si placut auzului.
-Iubire, mi-a fost tare dor de tine. Am crezut ca nu-ti voi mai auzi vreodata glasul tau cristalin. Spune asta, apoi ma strange in brate puternic, desii pana acum nu am reusit sa spun nimic totusi lui I era dor sI asa. Ii raspund la inbratisare si imi ridic fata ce pana acum statuse ascunsa in pieptul sau, il priveam in acei ochi calzi si bucurosi. Dechid gura pentru a doua oara pentru ai spune si eu ce simt pentru el. Nu as fi crezut ca atat de devreme puteam sa dau un verdict atat de sincer.
-Te…iubesc.
Imediat ce cuvintele mele s–au desprin de pe buzele trandafirii acesta surase si se apropie din ce in ce mai mult de buzele mele. La contactul buzelor noastre un fior cald si un tremur usor m-au cuprins repede. In capul meu se derulau secvente scurte ale uratului cosmar. Incep a-l trang mai tare in brate si sa adancesc sarutul nostru plin de dor, de iubire si de sinceritate pana ce o voce putin cunoscuta mie ne opreste cu nerusinare batand apropo lui Sasuke.
-Hei, mai usor, doar nu vrei sa o sufoci cu atata iubire nu? Dupa asta un ras usor pertuba linistea din incapere. Vocea aceea il ironiza pe Sasuke in timp ce acesta se enerveaza treptat. Rup aceea calda imbratisare si imi indrept privirea spre persoana ce tocmai a avut tupeu sa ne deranjeze. Vocea apartinea unui baiat blond cu ochii verzi sI destul de inalt. Purta un tricou maro cu verde si nite blugi negri in contrast cu adidasi albi. Parul era facut gen emo, dar nu pot zice ca nu era dragut. Ma uit atenta la el si oberv ca tinea mainile in buzunare fiind sprijinit cu un umar de peretele bej deschis exact langa toate aparatele de fitness de acolo, ciudat loc, nici macar nu-l observasem. Eram atat de preocupata de iubitul meu incat n-am dat importanta detaliilor. Imi indrept privirea din nou pre Sasuke ce parea ca face cunostinta cu Reko.
-Multumesc ca ai avut grija de iubita mea, iti raman dator ca ai adus-o pana aici la mine. Ce zici diseara sa vi sa mananci cu noi?
-Sas’ke, iti da voie sa mergi acasa? Intreb nedumerita, stai adica? Ia pus o proteza si gata?acasa?
-Da, imi da voie de doua zile, dar am stat sa te iau cu mine. Cum era sa te la singura prin spital? Inacceptabil.
Vorbele sale erau induiosatoare si dulci. Imi venea sa ma topesc pe bietele mele picioare. Il inspectez pe Sasuke cu privirea si observ proteza imediat. Era ca o simpla mana fiind doar de la incheietura doar ca era ceva mai alba, bine nu ca iubitul meu nu ar fi alb la piele ca si mine, doar suntem vampiri, dar era ciudat de alba. Ii spun ca merg sa ma schimb pentru a merge acasa. Ei raman acolo, timp in care Sasuke se schimba de hainele ce le purta si isi lua la revedere de la ajutorul sau. Acel baiat insuportabil si arogant. Ma chimb in hainele cu care am venit la spital si ma duc in baie sa ma spal pe fata. De cum ma afisez in fata oglinzii, pe buzele mele rosii curgea lichidul vital vietii, alunecand pe barbie apoi pe gat patandu-mi astfel tricoul. Deschid gura panicata sI observ canini mei enormi. Se pare ca, cresterea lor brusca mi-a provocat o sangerare gingivala. Ma spal cat de cat de sange, dupa care dau cu limba sa simt ranile ce pare ca oglinda nu le vede. Nu simt abolut nimic, ca si cum nimic nu a fost acolo si sangele s–a opit. Imi ating cu degetul varful coltilor si ma inteapa precum un ac. Vrand sa inched gura, ma deranjau acolo, Doamne, cum o sa trec neobservata de Reko?
Brusc se intampla ceva ce nu credeam ca se va intampla atat de repede. Vreau sange, imi este sete, foame, pofta. Nici nu stiu cum a ii spun acestei pofte. Ma uit in oglinda si observ schimbarea brusca a ochiilor si inrosirea tatuajului de pe brat. Nu ma durea nimic, pur sI simplu ochii mei au devenit negrii si semnul acela rosu. Il strig pe Sasuke care vine impancientat langa mine. Observa tot ceea ce mi se intampla plus sangele de pe ghiuveta. Ii pune mana dreapta pe semnul de pe bratul meu sI stanga pe al sau repetand o incantatie in alta limba. Nu stiu ceea ce tot zice acolo dar, se pare ca m-am mai calmat. Ochii mei au redevenit verzi iar semnul din nou roz. Coltii totusi nu au vrut sa dea inapoi de tot, asa ca am fost fortata sa imi duc mana la gura pentru a verifica. Aceta termina de spus dupa care ma ia cu ambele maini de umerii si ma saruta. Limba lui se juca in voie cu a mea si imi atingea si usor coltii ce incepusera sa ma doara. Aud o bataie in usa si apoi il aud pe Reko strigand daca suntem bine. Rup sarutul sI ii raspund ca venim imediat. Sasuke imi da drumul si dau drumul la robinet lasand sa curga in voie micile perle transparente sI reci. Duc mainile sub acea micuta ploaie, dar observ ca unghiile mele odinioara micute si nefacute, mi-au cresut. Sunt inca o data cat erau ele initial avand o culoare de un negru perlat. Impreunez mainile pentru a pastra apa in ele pana ce aceasta face contact cu fata mea. Simt un fior rece cum imi strapunge tot corpul dupa care ma sterg cu un servetel de acolo. Sasuke ma urmarea tacut. Ies pe usa cu iubitul meu imediat in spate si avand-ul pe Reko ca si ghid in fata. Cand ies afara in curtea spitalului un aer curat si razele soarelui ma incanta cu prospetimea si caldura lor. Pasarile erau cele care colindau cerul acoperit de nori albi sI pufosi, iar florile sI iarba proaspata pe care calcam ma trimiteau intr-o euforie din care am fost scoasa cu ajutorul baietilor. Cand am pasit afara din acel spital mirosind a pastille si mai stiu eu ce, parca am renascut pentru a doua oara. Am hotarat pe loc singura sa ma plimb prin parc, fie ca ei vor vrea sau nu. Nu-mi mai pasa de nimeni si nimic in acele clipe. Eram doar eu si micuta iarba verde precum ochii mei pe care stateam intinsi, doar eu sI iubitul meu, Reko si-a cerut scuze si plecase. Deasupra noastra se inalta un pom imens avand coroana de frunze mare si verde. Frunzele sale stateau parca croite pe ramurele mici sI mari ce ne aparau de razele prea fierbinti ale marelui soare. Ma ridic in sezut si ma uit in stanga si-n dreapta dar nu e nimeni. Nu inteleg unde a putut disparea atat de repede. Ma ridic de jos incepand sa-l strig si sa ma afund tot mai mult printre copacii parca infiniti. Aud dupa un tufis nite pasi inceti dar siguri. Inima incepe sa bata cu putere. Respir repede si zgomotos pana ce simt doua brate inconjurandu-ma de la spate. Simt un fel de batistuta la gura sI nas, cazand intr-o euforie. Ma las moale si inchid ochii, incep sa respir din nou normal si inima se calmeaza treptat. Prin aceasta stare reusesc cu mare efort sa percep doua voci de barbati dicutand ceva aprins. Ma simt zguduita si simt o lovitura tare de tot in zona capului. Nu mai pot rezista, daca as putea, as urla cat ma tineau plamanii din cauza loviturii dar, starea mea fizica si psihica nu ma ajutau deloc. Cad parca intr-o groapa si din nou acel abis negru ma inconjoara. Cred ca ma voi obisnui din ce in ce mai mult cu astfel de cazuri.


~~~Sper ca va placut!~~~

[Prevented :D]

Hello, am adus nex-ul. Sper sa va placa.(scuzee daca este prea scurt)



Capitolul 13 – O minte diabolica.


Ce senzatie ciudata, asa ceva nu am mai simtit niciodata. Mainile mele erau incalzite de ceva fierbinte, si totusi deranjant. Fata mea precum si gatul erau innecate de ceva clad, dulce la gust si simt cum sunt din ce in ce mai slabita si secauita de puteri. Incerc sa deschid ochii dar acel lichid nu permite ploapelor sa se ridice. Incerc sa ma misc dar observ ca sunt legata de un fel de pat. Funia ce-mi inconjura inchieturile si gleznele era tare rigida. Incerc sa ma zbat dar fara prea mare succes. Dupa putin timp de zvarcolit reusesc sa-mi descid ochii dar degeaba. Toul in jurul meu este in bezna. Doar o fereastra micuta aduce o raza palida de soare in acea incapere. Eram desculta, frigul din camera ma facea sa tremur involuntar. Incerc cu limba sa gust acel lichid ce mi se parea atat de cunoscut sI tousi ciudat de dulce. Cum trec cu limba peste buzele nu foarte uscate pentru un momen nu i-am mai simtit gusul dulce, ci un gust ca de fier. Imediat imi dau seama ca defapt era sange. Deci sunt plina de sange. Nu ma doar absolut nimic dar de ce tot curge atat de mult sange? Si de ce mi sa parut dulce? Stau putin sI meditez, aducandu-mi aminte ca am fost lovita in cap cu ceva inainte sa lesin. Of, oare ce o vrea de la mine? Nu-I de ajuns cat am stat in spital? Vreau sa strang pumnul si simt cum unghiile mele imi strapung incet piele fina. Incetez cu aceta activitate dureroasa si ma concentrez pe usa care tocmai s-a deschis. Pe ea intra cineva dar nu il puteam vedea calumea. Vad imediat ca este aplecat si tinut de cineva cu forta. Doua siluete mari acaparau linistea din acea incapere. Cel aplecat a fost fortat a se aseze pe un fel de scaun probabil pe care nici nu il observasem acolo si il leaga in timp ce acela scancea de durere. Cand a terminat si ultimul nod acesta e duce undeva pe peretele opus si aprinde un bec mai mul "chior" decat luminos dar de ajuns ca eu a-mi inchid ochii, obijnuiti cu intuneric. Cand imi revin si ii deschid la loc raman perplex la peroana ce se afla pe scaun. Era chiar bietul meu Sasuke. Era plin de lovituri si zgarieturi. Era la bustul gol avand doar pantalonii si asa destul de rupti pe el. Parul sau odinioara aranjat frumos acum era in toate directiile si murdar. Iar fata ce acum nu mult radia de fericirea de a ma vedea era indreptata spre pamant. Nu suport sa il vad asa. Oare ma va scapa si pe mine cineva de aici? Il strig cat de tare ma mai tin plamanii mei obositi dar un ras puternic imi distrage atentia.
-Chiar credeai ca ai sa scapi asa de usor de mine? Nici gand, eu sunt mereu acolo, mereu in intuneric atepand ca un leu prada perfecta. Viata ta frumoasa a devenit cel mai urat cosmar din cate se poate. Revederea cu Sasuke, a fost sarea pe rana deschisa si nevindecata crede-ma.
Vorbele sale paraseau usor gura sa ce nu inceta sa pastreze zambetul rautacios si tot o data victorios. Cel care in momenul de fata era cel mai mare dujman al meu este Garra. Desii, de abia daca ma gandisem sa il iert oarecum, nah ce a fost a fost, acum nu mai sun sorti de izbanda. Vreau sa tip la el, sa-l fac praf in clipa urmatoare dar sunt obosita, nu am forta decat sa raman treaza si sa simt cum ura mea pentru el creste cu fiecare secunda trecuta. Se apropie amenintator de mine. Sasuke incerca sa tipe dar nu a fost de ajuns pentru al opri. Sangele-mi clocotea de frica dar si de nervi. Se pune peste mine, cu picioarele in jurul bazinului sI imi mangaie pielea rece a fetei mele destul de nervoasa. Vreau sa deschid gura dar acesta duce repede degetul aratator de la mana dreapta spre coltii mei. Oh, nu. Nu voiam sa afle, cel puin pana ce nu imi dadeam seama defapt ce am. Ma transform sau ce? Se inteapa intentionat intr-un colt de al meu si sangele se scurge rapid in gura mea. Ochii mei deja au innceput sa se inegreasca si semnul devenind din nou rosu. Ma cuprinde o stare de agitatie, vreau din ce in ce mai mul din acel lichid rosu si se pare suspicios de dulce. Scoate foarte usor si senzual degetul rosu din gura mea strangadu-se din nou de el. Sangele curgea cu mare acuratete, patand asfel tot in jurul puncului de pe tricoul meu. Ma zbat aproape involuntar sa ajung sa gust mult mai mult din acel lichid vital. Simt ca o iau razna. Ma uit speriata catre Sasuke care doar se uita in pamant. Parca nici nu eram acolo. Oare mai traieste? La acest gand pielea mea se zbarleste usor, nu concep asa ceva. Ii simt mainile usor plimbandu-se pe langa corpul meu acuma moale. Nu mai pot, nu mai am forta neceara sa mai fac ceva. Asept deznodamantul acestei intamplarii total nefericite. Nu vreau sa am speranta ca vineva ma va salva chiar in punctul culminant pentru ca nu suntem in niciun film. Atunci cand eroul salveaza fata si ostaticii in mijlocul actiunii. Nu asta e cruda realitate, cea de care mereu ne lovim puternic si cadem in abisul numit imaginatie. Il sim cum vrea sa trecem mai departe si imi da tricoul meu jos, mainile sale se plimbau alene peste abdomen si sani. Desii nu voiam asta, am scos pe gura un geamat micut inocent si imperceptibil. Deja imi este destul de frig. Cu o ultima putere strig numele iubitului meu dupa care ma las in voia sortii. Tocmai cand sa-mi peceluiasca soarta avand grija sa ma raneasca si sa imi lase destule vanatai pe corpul meu ingheat se pare ce tousi lucrurile de mai devreme nu se aplica doar in filme. Caci cineva ma salveaza, dar cum ma asteptam cel mai putin la acea persoana sa vina in asemenea momene, tocmai aceea a venit. Doamne nu stiu cum sa-Ti multumesc indeajuns ca l-ai trims pe el sa ne ajute cand eram pe muchia prapastiei.


~~~Sper ca va placut~~~