Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Against me... [TERMINAT]

#1
Bunăă! Acesta este primul meu yaoi deci vreau critică cât mai dură dar sinceră. Am mai multe la care lucrez acum iar dacă acesta vă va încânta voi posta şi altele. Primul capitol este cam scurtuţ şi îi lipseşte putin descrierea dar mă voi revanşa cu urmatoarele capitole, promit!

Varstă minima: 16 ani ( dar vor fi şi unele capitole +18 )
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.



Capitolul 1: Un nou început (partea întâi)

- Ahito -

După cearta de aseară cu parintii mei, plecarea de acasă se pare că nu a fost o idee aşa bună...
Acum mă aflam acasă la bunul meu prieten, Jayy, la el în cameră, pe patul sau, în timp ce el încerca să mă calmeze jucându-se cu câteva şuvite din parul meu gri-metalic albastrui. Da, eram oarecum nervos. După scandalul-monstru de aseară, Alyson – mama lui Jayy – a sunat-o pe mama, anunţând-o că sunt bine şi că voi ramâne aici peste noapte. Acum fiind deja trecut de dimineata, aşteptam ca mama să apară în orice moment deoarece eu nu aveam de gând să dau pe acasă să rezolv această problemă, până la urmă era doar vina lor că s-a ajuns într-o astfel de situatie, iar.
Mereu sunt prea protectivi cu mine, îi înteleg, sunt singurul lor copil, după ce fratele meu mai mare cu doar şapte minute a murit acum, aproape un an în urma unei lovituri puternice la cap. De atunci mă gândesc mereu la el, şi de fiecare dată când merg la mormântul lui, plângând îl implor să mă ierte. Mă simteam vinovat, fusese vina mea, deşi parintii încercau mereu să mă convingă că fusese un accident. Eu sunt responsabil pentru tot, eu am început acel joc prostesc şi copilaresc, din vina mea el nu mai este acum în viata.

Când îmi era somnul mai dulce aud uşa camerei lui Jayy deschizându-se lin şi apoi trântindu-se zgomotos. Îmi deschid ochii pe jumatate şi am putut doar să observ chipul mamei mele care arata oarecum trist. Vazând-o că se apropie cu paşi hotarâţi de patul în care mă aflam, m-am ridicat în capul oaselor gata-pregatit să-i ascult discursul mult ştiut. Vazând că tot ezită, am facut eu primul pas intr-o altă ceartă.
- De ce ai venit aici dacă n-ai de gând să-ţi începi obişnuitul discurs? Acum, pe chipul ei puteam citi doar uimire, nu îmi statea în reflex să-i vorbesc aşa, şi oarecum mă uimisem şi pe mine, chiar nu gândisem înainte să deschid gura, dar n-aveam de gând să mă opresc aici dacă tot am început. Haide, chiar n-ai de gând să...
- Tatal tau şi cu mine am decis că ar fi mai bine să mergi o perioadă la o şcoală-internat privat pentru baieti, să îţi dai singur seama cum e cu adevarat să fi ţinut din scurt şi ai să vezi apoi că aveai destula libertate sub acoperişul nostru. Îmi taiă ea vorba, lasându-mă pentru câteva clipe cu gura cascată. Facusem o mică pauză în gândire până ce mă trezi la realitate mâna lui Jayy ce se aşezase ferm pe umarul meu, dându-mi de înteles că el e de partea mea şi că nici el nu este de acord cu decizia luata de ai mie.
- Dacă lucrurile stau aşa, am facut o scurtă pauză nevoind să ajung „acolo” , cred că este momentul perfect să afli ceea ce planuiesc de mult timp dar acum sunt mai motivat ca oricând s-o fac... Am de gând să-l „vizitez” pe Yaruk. Spun asta de parcă moartea mea ar fi o simplă adiere de vânt, dar pentru mine cam aşa ceva era, preferam să mor, să-mi vizitez fratele decât să mă cert iar şi iar cu ai mei, şi să-i vad cum iau decizii idioate în locul meu iar eu să-i privesc neputincios. În loc de un raspuns din partea ei, m-am trezit cu o palma ce mi-a rotit putin capul spre stânga. Mi-am dus mâna dreaptă pe obrazul care parcă îmi ardea în acel moment, stateam aşa privind în gol gândindu-mă de ce a reactionat aşa, până la urmă nu eram copilul model pe care ea şi-l dorea şi mereu îmi dadea de înteles că eram o povară pentru ea, asta de când murise el sau doar eu vedeam lucrurile aşa?
După ce mă anunţă că mă va aştepta jos în bucatarie ieşi din cameră lasându-ne singuri. Veni lângă mine luându-mă în brate, frăţeşte afundându-şi chipul în umarul meu. Îi înapoiez îmbrăţişarea iar la scurt timp simt caldura şi umezeala unor lacrimi pe materialul alb şi fin al bluzei ce o purtam. Mă blocasem, nu ştiam cum să reactionez, nu-l mai vazusem plângând de când eram mici, plus de asta acum nici macar nu ştiam de ce o face. Îmi aşez mâinile pe umeri sai îndepartându-i trupul putin de al meu vrând să-i vad chipul pe care acum se prelingeau nişte lacrimi grabite vrând să facă loc altora şi altora. Vazându-mi privirea îngrijorată şi îmi şopteşte aproape de ureche:
- Nu vreau să pleci... Vocea sa stinsă îmi trimise un fior ce îmi facu trupul să mi se cutremure, ştiam ca avea sentimente ceva nu tocmai obişnuite din punctul meu de vedere dar nu-l condamnam pentru asta pană la urmă fiecare îşi alege orientarea sexuală. N-am vrut să-i raspund deoarece întoarcerea mea, ca de obicei, nu depindea de mine. Îl prind de mână şi-l trag după mine în jos pe scari până ce ajungem amândoi în bucatarie, nu înainte de ai şterge cu blândete lacrimile. De cum sunt luat în vizor de mama, se ridică de la masă multumindu-i lui Alyson pentru cafeaua cu lapte ce tocmai o servise iar în scurt timp veni în dreptul meu sugerându-mi să plecam. Îmi iau ramas bun de la femeie urmând să-l îmbrăţişez pe Jayy care acum parea că s-a calmat. Am urcat în maşină aşteptând ca ea să pornească şi în mai putin de douazeci de minute mă aflam în fata casei. Intru în holul îngust, trec prin fata camerei de zi unde se afla tata, stand comod pe canapeaua de piele de culoare maronie citind liniştit o carte, îi fac un simplu gest din încheietura mâinii in semn de salut şi mă îndrept spre bucatarie vrând să manânc ceva dar gândul îmi fugi repede când vad că era doar mâncare gatită… Unde era mâncarea nesanatoasă care obişnuia să se afle pe raftul de jos al frigiderului, o singură seară lipsesc de acasă şi ăştia schimbă locul sacru al pizzei? Îmi iau un mar şi urc în grabă scarile pentru a-mi face bagajul deoarece mâine de dimineaţă trebuia să mă mut la “închisoare”. De cum termin mă aşez pe patul moale adormind imediat.

#2
(06-02-2012, 11:32 PM)dot dot curve (: A scris: Bunăă! Acesta este primul meu yaoi deci vreau critică cât mai dură dar sinceră. Am mai multe la care lucrez acum iar dacă acesta vă va încânta voi posta şi altele. Primul capitol este cam scurtuţ şi îi lipseşte puţin descrierea dar mă voi revanşa cu următoarele capitole, promit!

Varstă minima: 16 ani ( dar vor fi şi unele capitole +18 )
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observaţii cu privire la conţinut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.



Capitolul 1: Un nou început (partea întâi)

- Ahito -

După cearta de aseară cu părinţii mei ( se intelege ca erau ai lui, acei "mei" e intuil folosit acolo ), plecarea de acasă se pare că nu a fost o idee aşa bună...
Acum mă aflam acasă la bunul meu prieten, Jayy, la el în cameră, pe patul său ( puteai sa lasi doar unul, ori la el in camera ori pe patul sau, dar folosite amandoua suna aiurea ), în timp ce el încerca să mă calmeze jucându-se cu câteva şuviţe din părul meu gri-metalic albăstrui ( cumva cred ca putea sa gaseasca o alta metoda de a-l linisti, in afara sa se joace in parul lui. Cand un om este stresat sau se ingrijoreaza de ceva nu te duci sa ii umbli in par, decat daca esti tu ciudat de felul tau si nu stii sa te comporti social. De asemenea, gri-metalic albastrui? Sincer am vazut asa culoare, dar la batranicile care nu mai stiu ce sa faca sa scape de albul din par. Personajul tau nu cred ca e la varsta a treia si isi vopseste parul in culori ciudate ) . Da, eram oarecum nervos ( ne putem da seama din propozitia anterioara, nu mai era nevoie de inca o specificatie ). După scandalul-monstru de aseară, Alyson – mama lui Jayy – a sunat-o pe mama, anunţând-o că sunt bine şi că voi rămâne aici peste noapte. Acum fiind deja trecut de dimineaţa, aşteptam ca mama să apară în orice moment deoarece eu nu aveam de gând să dau pe acasă să rezolv această problemă, ( ar fi mers punct aici si sa incepi o noua propozitie ) până la urmă era doar vina lor că s-a ajuns într-o astfel de situaţie, iar.
Mereu sunt prea protectivi cu mine, îi înţeleg, sunt singurul lor copil, după ce fratele meu mai mare cu doar şapte minute a murit acum, aproape un an în urma unei lovituri puternice la cap ( muuuuuult prea lunga fraza. Mai imparte si tu in propozitii. Ar fi mers un punct dupa "sunt singurul lor copil", apoi virgula dupa "a murit acum" e prost folosita acolo, nu isi are rostul ). De atunci mă gândesc mereu la el, şi de fiecare dată când merg la mormântul lui, plângând îl implor să mă ierte. Mă simţeam vinovat, fusese vina mea, deşi părinţii încercau mereu să mă convingă că fusese un accident. Eu sunt responsabil pentru tot, eu am început acel joc prostesc şi copilăresc, din vina mea el ( fara "el" aici, nu isi are rostul. Stim deja la cine te referi ) nu mai este acum în viaţa.

Când îmi era somnul mai dulce aud uşa camerei lui Jayy deschizându-se lin şi apoi trântindu-se zgomotos. Îmi deschid ochii pe jumătate şi am putut doar să observ chipul mamei mele care arăta oarecum trist ( salata de timpuri aici, ai grija ). Văzând-o că se apropie cu paşi hotărâţi de patul în care mă aflam, m-am ridicat în capul oaselor gata-pregătit să-i ascult discursul mult ştiut. Văzând că tot ezită, am făcut eu primul pas intr-o altă ceartă.
- De ce ai venit aici dacă n-ai de gând să-ţi începi obişnuitul discurs? Acum, pe chipul ei puteam citi doar uimire, nu îmi stătea în reflex să-i vorbesc aşa, şi oarecum mă uimisem şi pe mine, chiar nu gândisem înainte să deschid gura, dar n-aveam de gând să mă opresc aici dacă tot am început ( iar faci ditai fraza. Mai pune puncte si mai imparte in propozitii, nu mananca punctul ). Haide, chiar n-ai de gând să...
- Tatăl tău şi cu mine am decis că ar fi mai bine să mergi o perioadă la o şcoală-internat privat pentru băieţi, să îţi dai singur seama cum e cu adevărat să fi ţinut din scurt şi ai să vezi apoi că aveai destula libertate sub acoperişul nostru. Îmi tăiă ea vorba, lăsându-mă pentru câteva clipe cu gura căscată. Făcusem o mică pauză în gândire până ce mă trezi la realitate mâna lui Jayy ce se aşezase ferm pe umărul meu, dându-mi de înţeles că el e de partea mea şi că nici el nu este de acord cu decizia luata de ai mie.
- Dacă lucrurile stau aşa, am făcut o scurtă pauză nevoind să ajung „acolo” , cred că este momentul perfect să afli ceea ce plănuiesc de mult timp dar acum sunt mai motivat ca oricând s-o fac... Am de gând să-l „vizitez” pe Yaruk. Spun asta de parcă moartea mea ar fi o simplă adiere de vânt, dar pentru mine cam aşa ceva era, preferam să mor, să-mi vizitez fratele decât să mă cert iar şi iar cu ai mei, şi să-i văd cum iau decizii idioate în locul meu iar eu să-i privesc neputincios ( Propozitii mai scurteeeeeeeeeee ). În loc de un răspuns din partea ei, m-am trezit cu o palma ce mi-a rotit puţin capul spre stânga. Mi-am dus mâna dreaptă pe obrazul care parcă îmi ardea în acel moment, stăteam aşa privind în gol gândindu-mă de ce a reacţionat aşa ( urgh...scena luata parca dintr-un anime, sincer asa suna ), până la urmă nu eram copilul model pe care ea şi-l dorea şi mereu îmi dădea de înţeles că eram o povară pentru ea, asta de când murise el sau doar eu vedeam lucrurile aşa ( Propozitii mai scurte, nu iti fie frica de punct. E bland saracul )?
După ce mă anunţă că mă va aştepta jos în bucătărie ieşi din cameră lăsându-ne singuri ( nu cred ca ti-ai mai lasa copilul singur dupa ce iti spune ca vrea sa se sinucida ). Veni lângă mine luându-mă în braţe, frăţeşte afundându-şi chipul în umărul meu. Îi înapoiez îmbrăţişarea iar la scurt timp simt căldura şi umezeala unor lacrimi pe materialul alb şi fin al bluzei ce o purtam. Mă blocasem, nu ştiam cum să reacţionez, nu-l mai văzusem plângând de când eram mici ( ar fi trebuit sa specifici ca era prietenul lui de la inceput pentru ca asa se intelege ca venise mama lui sa il imbratiseze ), plus de asta acum nici măcar nu ştiam de ce o face. Îmi aşez mâinile pe umeri săi îndepărtându-i trupul puţin de al meu vrând să-i văd chipul pe care acum se prelingeau nişte lacrimi grăbite vrând să facă loc altora şi altora. Văzându-mi privirea îngrijorată şi îmi şopteşte aproape de ureche:
- Nu vreau să pleci... Vocea sa stinsă îmi trimise un fior ce îmi făcu trupul să mi se cutremure, ştiam ca avea sentimente ceva nu tocmai obişnuite din punctul meu de vedere dar nu-l condamnam pentru asta ( virgula ) pană la urmă fiecare îşi alege orientarea sexuală. N-am vrut să-i răspund deoarece întoarcerea mea, ca de obicei, nu depindea de mine. Îl prind de mână şi-l trag după mine în jos pe scări până ce ajungem amândoi în bucătărie, nu înainte de ai şterge cu blândeţe lacrimile. De cum sunt luat în vizor de mama, se ridică de la masă mulţumindu-i lui Alyson pentru cafeaua cu lapte ce tocmai o servise iar în scurt timp veni în dreptul meu sugerându-mi să plecăm. Îmi iau rămas bun de la femeie urmând să-l îmbrăţişez pe Jayy care acum părea că s-a calmat. Am urcat în maşină aşteptând ca ea să pornească şi în mai puţin de douăzeci de minute mă aflam în faţa casei. Intru în holul îngust, trec prin faţa camerei de zi unde se afla tata, stand comod pe canapeaua de piele de culoare maronie citind liniştit o carte, ( punct ) îi fac un simplu gest din încheietura mâinii in semn de salut şi mă îndrept spre bucătărie vrând să mănânc ceva dar gândul îmi fugi repede când văd că era doar mâncare gătită… ( punctele de suspensie nu sunt bine folosite aici ) Unde era mâncarea nesănătoasă care obişnuia să se afle pe raftul de jos al frigiderului, ( puuuuuuuunct ) o singură seară lipsesc de acasă şi ăştia schimbă locul sacru al pizzei? Îmi iau un măr şi urc în grabă scările pentru a-mi face bagajul deoarece mâine de dimineaţă trebuia să mă mut la “închisoare” ( deja de a doua zi? Tu stii macar cum e cu inscrierile la scolile particulare? Cat dureaza pana se accepta un loc? Cata hartogaraie e de umplut? Cate interviuri sunt de dat? Documenteaza-te si tu inainte sa scrii cel putin. Nu suna parintii si gata, de maine se duce la scoala X in conditiile in care au stabilit asta in seara precedenta ). De cum termin ( virgula ) mă aşez pe patul moale adormind imediat.

________

Aştept critică! >.<

Ai o problema cu salata de timpuri, dar macar nu am gasit ( daca am ratat asta e ) greseli gramaticale. O mare problema pe care nimeni aparent nu o considera importanta este documentarea. Finalul a dat peste cap totul, cand am citit ca de a doua zi el se duce la scoala aia, fara nici o grija si fara nici un efort din partea parintilor. Documentarea este sacra in orice scriere pentru ca altfel sunt doar niste cuvinte scrise pe o foaie de dragul de a le scrie.

O alta problema a ta este faptul ca faci fraze kilometrice si pui virgule unde nu trebuie. Imparte frazele respective in propozitii, si reciteste cu voce tare textul sa vezi unde merge virgula si unde e folosita gresit.

Apoi, titlul in engleza la un fic in romana nu suna bine. Desi o zic mereu, nimeni nu ma baga in seama. Nu e mai cu mot ficul daca ii pui un titlu in engleza si el e in romana, nu e nici mai sofisticat, nici mai bun, nici mai estetic. Din contra, nu face decat sa enerveze niste cititori mai de clasa, sau unii care chiar cauta ceva bun intr-o scriere.

Bafta in continuare.
[Imagine: tumblr_m95uonbiuU1re9dfoo1_500.gif]

#3
In primul rand vreau sa-ti multumesc ca ti-ai facut timp pentru a-mi citi ficul. Acum.. De documentare cred ca nu mai am nevoie, stiu ca(,) capitolul pare cam slabut din acest punct de vedere dar vor aparea mai multe detalii despre decizia luata de parinti in capitolul urmator. Cat despre razele kilometrice, hmm.. inainte de a posta am cerut parerea catorva persoane care n-au remarcat acest lucru. evident, nu dau vina pe acele persoane, eu am decis sa scriu in acest mod. Daca vei citi in continuare vei vedea inca din capitolul al doilea o schimbare cu privire la frazele lungi. Am zis sa incerc sa scriu in ambele moduri (si mai scurte si mai lungi) sa vad cum e mai bine si ma bucura faptul ca doar acest capitol l-am scris asa.
Acum despre "salata de timpuri", inainte sa postez l-am citit iar si n-am bagat de seama. Asta din cauza televizorului care sta non-stop aprins si muzicii pe care o ascultam la casti in acelasi timp. Da, stiu, asta nu-i o scuza. Multumesc inca o data pentru sugestii si sfaturi!

#4
Pai pana acum critica s-a dat deci eu nu mai am ce sa spun. Imi pare rau pentru Ahito, se pare ca de-alungul vietii sale a trecut prin mai multe orori cum ar fi moartea fratelui sau. Sincer parintii lui mi se par putin cam prea aiuriti, deci pana acum ii tin partea lui Ahito. Din cate am vazut personajului nostru principal nu-i prea pasa de orientarea putin neobisnuita, urmeaza sa vedem daca el va accepta usor aceasta orientare... Multumesc ca mi-ai zis de ficul tau, bafta la scris si te rog sa ma anunti cand pui nextul.
[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]
"You don't give people hope...You take it away..."
My yaoi blog ^.^

#5
Buna :] Am zis sa trec si eu pe la ficul tau :] {amazing one,btw} :X.Pentru primul tau fic si pentru primul post eu te felicit din tot sufletul. Ai un inceput reusit, desi mai multa grija la semnele de punctuatie. Titlul m-a atras; chiar mi se pare interesant faptul ca, de la prima citire mi-a sarit in ochi. Continutul, dupa parerea mea e genial, mai ales ideea, care, desigur, vine dezvoltata pe parcurs. Meriti toate laudele si sper sa nu te lasi de scris. Succes mult, mult in continuare si nu-ti pierde increderea de sine. Cred ca ajunge cu sfaturile pentru ziua de azi.

Ja Ne


EDIT Daria: 8. NEW S-a decis asupra unui numar maxim de 5 emoticoane (O.O, :0, :)), =]] etc, vi le stiti voi mai bine ca oricine).

Chiar atat de greu este sa cititi niste reguli? Serios... Ti-am sters eu ce era in plus.


[Imagine: Delena.jpg]
L .O . V . E !

is louder than the pressure to be perfect !
[Imagine: 240.gif]

#6
Deci, am sosit si eu. Isi urez succes cu ficul, pare interesant si vreau sa vad ce poti, mai alesc ca te vad ca dai comentarii peste tot. A venit ca noi sa iti dam tei comm-uri.
Titlul ma atras intr-un fel si in unul nu ma atras. Primul lucru e ca l-am citit pentru ca m-ai anuntat si pentru ca imi iesti simpatica, chiar daca nu am puratat mute conversatii. vad o pervesa mare in tine. XD Ei bine spre rusinea mea nu stiu ce inseamna ficul tau, dar iti promit ca ma voi documenta, dar stimt eu ca are ceva si ma enerveaza ca daca nu stiu ce inseamana nu-l pot comenta.
Un internat, zici? Hmm, prevad un baiat rau ce se ia de toti si o sa se ia si de Ahito si vor urma yaoi, si multa placere, si maleficitate( nu cred ca exist,dar suna malefic). E doar o ipoteza, cine stie ce ne vei pregati.
Pai, ai un fic de la care am multe asteptari, so my love bring to us the next!!! Scuze pentru eventualele greseli am venit de la scoala si sunt cam zabauca. Vreau sa vad contiunuare si asa cum ai zis tu daca imi va placea, si nu numai mie, cred ca vei avea comenzi de ficuri noi. Pizza fics by dot dot curve (:.
:)) :)) Ok ne mai vedem!
Ma plimb pe strada intunecoasa. Vantul rece navaleste printre copacii uscati. Luna domina totul lasand linistea noptii friguroase sa sclipeasca in lumina ei. Intunericul abisal atrage totul in el. Frica ii domina pe toti, iar umbrele incep ritualele lor de a dansa in lumina luni. Sunete de disperare se aude de pretutindeni. Dar eu nu aud nimic. Il caut pe el ,dar nu-l vad nicaieri, nu mai e aici. Acum nici eu nu mai sunt.

http://3.bp.blogspot.com/-Bisu3ZFnrFk/Te...1%2529.jpg


#7
Heyaa^^ .Am trecut si eu pe aici dupa cum am promis , doar nu se putea sa lipsesc nu ?;;)
Partea cu critica a luat-o DiZ ... .Inca nu se leaga prea multe dar pana acum mi-a placut cum ai inceput . In capitolul urmator poate adaugi ceva mai multa descriere .Scrii din perspectiva ambelor personaje:-/ nu sunt sigura si de asta intreb . Vei pune niste imagini cu personajele care apar ? Oricum , mi-a placut capitolul si sper ca o sa postezi in continuare pana la ultimul Oh si mi-a placut titlul pe care l-ai ales.Am impresia ca nu o sa fie un an scolar obisnuit pentru Ahito>:). Sunt foarteee curioasa cu privire la celalalt personaj ce sper sa apara in urmatorul capitol .

:bye:
[Imagine: Snapshot_2013-03-25_185226_zps231c5c6e.jpg]

| Tumblr |

#8
Doti ,scumpo ,acesta este primu fic pe care îl citesc scris de tine şi vad că şi primul fic postat. XD
Aşa cum am promis sunt aici. Am citit aseară şi pot spune că în mare îmi place, oricum ideea cu scoli de nu ştiu ce sau tabere deja a intrat în categoria celor mai râvnite (aproape), de aceea sper ca modul tau de a scrie să scoată în relief originalitatea. (şi da, per ansamblu scoate în câteva mici idei)
Diz ţi-a dat sus câteva informatii legate de câteva lucruri + o critică constructivă (îţi sugerez să iei în calcul ce a spus) + sunt de acord cu ea în legatură cu documentarea şi analizarea anumitor chestii şi aspecte legate de locuri de învăţământ sau altele...
Lasând de o parte chestia asta - continutul: pe lângă faptul că este putin, ideile nu sunt foarte mult dezvoltate (oricum este primul capitol), iar actiune totuşi nu mi se pare grabit-o, chiar dacă pare că lucrurile evoluează mult prea fulgerator.
Adică el se află acolo, după vine maicasa, după ajunge din nou acasă şi la final ăşi face bagajul - pare că sari de colo-colo. Nu este necesar să faci aşa, încearcă să descrii mai mult sentimentele personajului în momente critice ca acesteai, faptul că şi-a pierdut fratele amplificat mult mai mult "punctul sau de fierbere" şi trebuia în mare să explodeze.
Cearta este slab dinamizată, trebuia să te axezi mai mult pe aceea, deoarece prezintă un punct dinamic, la fel ca şi finalul. (partea cu plama şi restul, care totuşi te-ai descurcat mult mai bine pot spune)
Nu trebuie nici să dramatizezi până la cer, dar trebui să dezvolti mai mult reactiile personajului.
Modul acela de calmare pe care îl executa prietenul sau nu prea mi se pare eficient şi "normal" (nu că ar fi anormal sau altele, ce pot spune nu am gasit cuv. potrivit xD). Trebuia să-l consileze şi tu trebuia la fel ca la alte parti, la care nu prea ai facut, să te axezi pe aceste actiuni.
Fiecare mişcare sau vorbă ar fi trebuit descrisă, tu nu prea ai facut asta.
Am observat că în general (dar un pic de aici, dar fac şi paranteză la tine în acelaşi timp) că lumea nu prea mai ia în seamă anumite actiuni, idei care pot prezenta puncte dinamice sau idei care ar putea avea impact. La fel şi aici, nici tu nu te-ai axat pe acestea.
Pe lângă toate acesteai ai cam încurcat timpurile şi asta nu este prea bine, greşeli nu ai cam deloc, doar una parcă am zarit, în rest clean.

Pai... m-am cam lungit, sper să întelegi ceva din toate acestea. ^^
Aştept nextul, succes! *tighthug*

#9
Deci am aparut si eu pe aici ca cititoare a ficului tau. Era si timpul pentru un fic de al tau pe animezup. Eram curioasa sa vad cum scrii si din cate am vazut vei scrie probabil cum am facut eu in Between the Sheets din perspectiva mai multor personaje. doar cred. Pana acum imi place ideea cu o scoala de baieti. O sa se imprieteneasca acolo cu mai multi decat crede el. Si eu cred ca prietenul lui avea sentimente mai mari pentru el decat cele de prietenie. Parintii nu fac bine sa-l trimita de acasa. Ce, cred ei? Ca latii o sa-i educe copilul? In loc sa vorbeasca ei cu el...In fine, or fi avut un motiv intemeiat. E bine ca ii pare rau pentru fratele sau, dar nu ar trebui sa se condamne daca nu e vina lui. Pana acum personajul e destul de dragut, iar Jayy adorabil "Nu vreau sa pleci." Asta m-a inmuiat. Oricum foarte frumos pentru primul capitol. In plus la greseli nu ma uit pentru ca mai mult ma intereaseaza povestea, personajele, iar totul a fost spus de cei ce eu comentat inaintea mea. Poate data viitoare sunt prima si intru mai inainte pe zup nu dupa mult timp dupa ce mi-ai dat pm. Sa ma anunti cand pui Next. Stiu ca ma vei anunta oricum, dar doar ti-am amintit. :*
[Imagine: Sugizogif.gif]

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=30338 Cel mai nou fic "Furtuna numita adolescenta"

#10
Bunăă toturor! Multumesc pentru critică, sfaturi şi incurajari. Am adus nextul dar mai întâi de toate vă voi raspunde la întrebari şi vă voi explica micile nelamuriri.

DiZ: Am spus anterior c-am tot. Singurele lucruri ar fi că mutarea lui Ahito de la un liceu la altul era planificată de mai mult timp de tatal sau. Plus că avea şi nişte "pile". Cât despre culoarea parului sau... Am încercat cât mai mult să descriu poza cu imaginea ce mă gândeam să-i apartină. Voi pune şi pozele. Multumesc că ai citit capitolul precedent iar dacă-l vei citi şi pe acesta, sunt curioasă dacă vei observa vreo diferenţă.
Mizo: Moartea fratelui sau ar fi cam singura oroare de până acum. Vei vedea, el chiar a avut o viaţă normală înainte, se vor afla mai multe din capitolul trei unde voi povesti pe larg trecutul sau. Parintii sai incă n-au dovedit nimic din ceea ce pot. Va avea mult de "suferit" cu ei. Multumesc ca ai citit şi sper să îţi placă în continuare!
❤єℓιση❤: Sunt curioasă de parerea tuturor când veti afla cu adevarat la ce se referă titlul! Va fi ceva cu adevarat neaştepta. Sper să vă surprind. Sper şi eu să nu mă las de scris, momentan ştiu începutul şi sfârşitul iar pe percurs voi improviza. Multumesc pentru încurajare!
OnewTeoYaoi: Titlul înseamnă: împotriva mea... Am citit multe ficuri cu internte, inchisorii, centre de reeducare şi orfelinate, de aceea am decis ca aceat fic să fie putin diferit. Sper să îţi placă ideea mea la fel de mult pe cât o ador şi eu. Multumesc că l-ai citit!
Fey: Momentan voi povesti doar din perspectiva lui Ahito dar când va fi cazul voi schimba asta. Pozele.. am cam uitat să le pun de la bun început deci ele există şi vor aparea! Sper să-ţi placă personajele, eu una le ador (pozele). Multumesc, tu ai fost cea care mi-a amintit de poze!
♥ Şhaggy.: Cum am spus şi mai sus, lui Teo, ideea mea este mai diferita faţă de acele ficuri care sunt deja postate aici, pe zup. Am vrut să fie ceva nou, să nu copiez pe nimeni şi sper să-mi reuşească. Multumesc pentru sfaturi şi sper să nu te dezamagesc!
YuneSugihara: Daca, doar cu acea plângere a lui Jayy te-ai "înmuiat", nu ştiu ce vei face în continuare caci va veni rândul lui Ahito. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru a-mi citi primul fic!
Storymaker: Ştiu, ştiu am multe de schimbat şi la cererea "publicului" voi schimba greselile pe care le fac şi nu le observ dar voi da. Multumesc pentru timpul acordat primului meu fic!

Acum nextul.


Capitolul 2: Un nou început (partea a doua)

Razele calde ale soarelui patrunseră lent în camera mea ceea ce mă facu să mă trezesc din cauza luminii puternice. Mă ridic în picioare somnoros masându-mi ochii cu dosul palmei în timp ce mă îndrept spre baia ce se afla vizavi de camera mea. Înaintam pe gresia rece de un crem deschis mergând spre cabina de duş în timp ce îmi dezbracam hainele, dând drumul apei caldute ce îmi lovea cu putere pielea albicioasă. Îmi ung delicat corpul cu gelul de corp ce avea un vag miros de vanilie. După aproximativ douazeci de minute ies de sub jetul acum fierbinte de apă, ştergându-mi pielea fină pe care alunecau grabiti câţiva stropi de apă, cu un prosop moale. Îmbrac o pereche de boxeri albi cum obişnuiam să port, de alt fel, urmati de nişte blugi negri şi mai mulati şi o bluză de aceiaşi culoare dar ceva mai largă. Întorcându-mă în cameră îmi iau lucrurile importante – telefonul, mp3-ul şi bagajul – şi cobor scarile în capatul carora eram aşteptat de tata. Luându-mi bagajul greu din mână mă pofti în bucatarie unde mama deja pregatise micul dejun. Mă aşez în fata ei începând să manânc cu poftă clatitele cu ciocolată proaspat gatite. Abia aştept să plec de aici, să nu mai am pe nimeni pe cap. Ştiam că se va ajunge aici. Mă amenintau mereu cu acel internat, mereu de vreun an încoace. Ştiu deja că oriunde e mai bine decât cu certurile de acasă plus că vroiam şi-n acelaşi timp să-i enervez putin. Vreau să le arat că mă pot comporta şi eu ca un copil normal, cum ziceau ei. Dar de îndată ce mă întorc, n-aveam de gând să le arat vreo schimbare la comportamentul meu, poate chiar din contră. Termin de mâncat şi îi multumesc mamei că-mi pregatise ceea ce adoram eu mai mult – clatite cu ciocolată. Acceptându-i îmbrăţişarea calduroasă şi salutând-o mă îndrept spre uşă ieşind din casă. Urc în maşina tatei aşteptându-l în timp ce el îmi aşeza cu grijă bagajul pe bancheta din spate. Privesc pierdut pe geam şi nici nu realizez că am ajuns deja in fata internatului. Tata începu să-mi spună ce trebuie să fac şi ce nu de parcă eram un copil mic şi nu pot să mă descurc singur sau să mă adaptez. După câteva minute de trancanit mă conduse până în fata institutiei unde mă aştepta de Colin, directorul acestei institutii şi un vechi amic de al tatei. Îl salut politicos pe barbat. Are în jur de unu nouazeci şi ceva, îi ajungeam abia până la umar. Era solid şi bine facut, par blond cu ochii ciocolatii, îmbracat într-un costum negru şi cu o camaşă mov-decolorat pe dedesubt. Acea ţinută dându-i un aer elegant dar mai ales autoritar. Schimbă câteva vorbe cu tata apoi acesta plecă lasându-mă pe mine în urmă. Intram în institutie îndreptându-ne spre scarile acoperite de o mochetă gri-murdar. După micul tur facut acestui loc deloc micuţ, am fost condus în încaperea pe care aveam s-o împart cu noul meu coleg de cameră.

Mă aflam pe salteaua confortabilă al noului meu pat ce avea lenjeriile de un albastru asemanator cerului dis de dimineaţă, priveam pe fereastra ce se afla în fata biroului pe peretele opus uşii. Mă gândesc la Jayy, până ce vocea groasă a lui Shintaru – aflasem numele colegului de camera din scurtul dialog pe care îl avusesem cu putin timp în urmă pe holul întunecat în capatul caruia se afla camera noastră iar alaturi erau camerele celorlalti – mi-au întrerupt şirul gândurilor.
- E ora prânzului, vrei să mergi? Îi raspund înclinând simplu capul în semn afirmativ şi îl urmez până într-o sală mare si spatioasă cu o multime de mese din lemn masiv de brad ce aveau în dreptul lor scaune mai joase tot din lemn şi ele, tapitate cu un material gri ceva mai închis la culoare.
Majoritatea locurilor la mese erau ocupate, libere fiind foarte putine. Ne îndreptam în celalalt capat al încaperii catre cantină pentru a ne servi în timp ce încercam să ignor privirile ciudate ale celorlalti. Sunt privit aşa dubios din cauza hainelor, mai mult ca sigur de asta, toti fiind îmbracati în uniforma institutiei pe care urma s-o primesc şi eu în decurs de câteva zile sau mai devreme. Luam amândoi câte o tavă pe care este deja pregatit prânzul, o supă cremă de brocoli ce arata mai mult cu o vomă proaspată şi pe o farfurie aşezat frumos patru kimbap-uri cu crab.
- Cine dracu’ ar mânca o astfel de supă? Spun strâmbând din nas, arata chiar dezgustator!
- Nu-i aşa rea pe cât pare, încearc-o! Mă îndemnă el în timp ce îmi împingea bolul mai aproape de mine. Ridic lingura de pe masă decis să gust supa. Nu este aşa rea la gust dar tot nu-mi placea, eu sunt obişnuit cu mâncarea fast-food. Îmi îndrept privirea spre blond uitându-mă atent în ochii negri ai acestuia.
- De cât timp înveti aici, Taru? Se schimbă la chip imediat cum auzise întrebarea sau probabil nu se aştepta să îi zic aşa.
- De mai bine de un am, de când parintii mei au început să calatorească în afara ţarii cu afaceri iar în mine n-au încredere, le-am dovedit de prea multe ori cât de iresponsabil pot fi, dar îmi place aici, majoritatea baietilor sunt de treabă si nu sunt reguli stupide cum erau în fostul meu liceu. În timp ce povestea zâmbetul acela micuţ şi inocent îi reveni pe buze.
După servirea prânzului, Taru şi ceilalti baieti au trebuit să se ducă la restul cursurilor ce le mai aveau pe ziua asta iar eu am fost chemat în biroul directorului. Urc scarile până la urmatorul etaj şi intru în a doua încapere pe stânga. În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare înch


[EDIT]:
În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare închisa iar în dreptul sau este un scaun rotativ ce parea extrem de confortabil. Salut pentru a doua oare pe ziua aceea directorul. Îmi înmână uniforma alaturi de câteva foi, pe una din ele se afla orarul iar pe alta programul zilnic în afara orelor de curs. Când termină „treaba” ies înapoi pe holul slab iluminat parcurgând acelaşi drum plictisitor. Mă opresc în mijlocul holului rasfoind acele hârtii şi ramân surprins. Aveam patru ore pe zi, două dimineata şi două după-amiaza, ele fiind doar materii de baza, aveam limba maternă, matematică, două limbi straine, sport, arte, informatică, istorie, geografie şi... doar atât?! Nici în generală nu aveam atât de putine ore! Restul timpului având un fel de optional. Când intru în cameră îl vad pe Shintaru stând pe patul meu facându-şi temele. Mă aşez lângă el nevoind să-l deranjez în timp ce scoteam telefonul din buzunarul drept al blugilor. Formez numarul lui Jayy apoi apas butonul mic si verde de apelare. Vazând că nu raspunde n-am insistat crezând că e ocupat aşa că i-am trimis un mesaj.

***
Îmi este dor de tine! Nu-ti face planuri pentru weekend-ul ăsta, o să-l petrecem împreună. Ahito.
***

- Iubitei tale? Mă întrebă, probabil a vazut mesajul ce tocmai l-am scris.
- Nu, este pentru un bun prieten, nu l-am mai vazut de ieri şi deja îmi este dor de el, bine cel putin că azi e joi şi vineri după terminarea orelor plec direct acasă. Ciudat mi sa paruse faptul când i-am spus de Jayy, un micuţ zâmbet i-a aparut în coltul gurii. Îmi iau mp3-ul şi îmi pun căştile la urechi începând să ascult muzică, încercând să mă abtin din a fredona versurile melodiei ce o ascultam. Nu că n-aş avea voce dar nu vroiam să-mi deranjez colegul cât timp el îşi facea temele iar eu doar îi admir scrisul. Are un scris caligrafic, frumos aşezat în pagină. Mă fac comod, aşezându-mă pe spate, ascultând în continuare muzică. La scurt timp l-am observat pe Shintaru strângându-şi caietele, punându-le de-o parte iar apoi copiindu-mi pozitia, îmi scoate o cască din ureche punând-o în a sa. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir până ce am adormit sarind peste masa de seară.

_____________________
Scuzati-mi neatentia, nu stiu cum naiba am reusit sa sterg sfarsitul! >.<




Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)