Ce carte citesti acum?

[Diz]

Bine ca mai vine Cyber pe aici cu cateva titluri fantasy/SF ca altfel ma simteam in minoritate ( nu ca noi doi impreuna n-am fi, dar ca idee ).

Pe langa cartile pentru facultate care se ocupa cu economia/geopolitica/drepul/finatele internationale si alte chestii la fel de frumoase, citesc The Curious Case of the Clockwork Man, urmatoarea carte din seria Burton & Swinburne de Mark Hodder. Nu ma asteptam ca prima sa imi placa asa de mult, insa am devenit mare fana a autorului. Cartea a doua a inceput in forta, Burton este la fel de antisocial ca si in prima carte iar Swinburne compenseaza pentru asta prin personalitatea sa de copil excitat de orice chestie curioasa.

Presimt ca o sa imi placa si cartea asta la fel de mult ca prima, si presimt ca o sa am o noua serie favorita, o data ce va aparea si cartea a 3-a din ea. De asemenea, Hodder m-a facut sa imi descopar pasiunea ascunsa pentru Steampunk.

[CyBeR]

Dap, aparent nu prea vedem lume sa zica ceva de genurile respective mai des pe aici, desi s-a insinuat ca mai sunt ceva fani ascunsi.

Am terminat cu City of Bones. Neimpresionanta in mare parte, macar pe partea a doua s-a mai revendicat oarecum, desi cam tot marele twist a fost vizibil de la mii de kilometri. Nu m-a surprins, nu m-a impresionat si in mare nici nu m-a prea enervat...mi-a fost in cele din urma complet indiferenta.
Oricum infinit mai putin ofensiva decat a fost Twilight (da, gasesc usor sa trag paralele intre acestea...se simt influente). Ca si acolo insa...continuarile nu ma atrag absolut deloc.

Cat inca astept sa soseasca urmatoarele carti din seria Malazan si A song of Ice and Fire, am inceput azi inca o carte SF scrisa de un autor german, Wolfgang Hohlbein, si anume Charity - O femeie in Space Force. Am citit doar putin din ea pana acum si pe moment imi pare o lucrare SF tipica perioadei in care a fost scrisa (anii '80-'90 daca nu ma insel), cu eroi in spatiu si extraterestrii care au caracteristici de insecte care ataca umanitatea.
Deci un pic de SF un picut mai generic pentru mine, dar nici pe departe neapreciat. Din pacate oricine a facut traducerea la Cuibul de dincolo de umbra a lui Pestriniero aparent i-a dat sfaturi celei ce a tradus cartea asta caci e infecta din punctul asta de vedere. Aproape la fel de rau pe cat a fost Stapanul Inelelor la Rao.
Ma rog...se intelege iar cartea in sine e scurta. Nu cred c-are sa ma deranjeze prea mult pe parcurs.

[Teh]

....de când nu am mai trecut pe aici.

Despre Franţa, Emil Cioran
Am citit-o jumate pe la şcoală şi jumate acasă. Mi-a plăcut foarte mult; nu am citit nimic până acum de Emil Cioran, dar îmi doream de ceva vreme să fac acest lucru. Cartea este cuprinsă în mai multe secvenţe tip eseu, să zicem, căci ar fi cam ciudat să o numesc un eseu, pur şi simplu, o voi numit o carte compusă din fragmente de tip eseu.
Oricum ar fi, este foarte interesantă - îmi place modul în care este transpusă Franţa, cu accentul bine conturat asupra decadenţei Franţei şi toată "mărirea" ei din punctul de vedere al lui Emil Cioran - asupra anumitor aspecte nu am putut să nu fiu de acord, deşi prin alte anumite pasaje am fost uşor reticentă, căci nu împrtăşeam total aceeaşi părere cu scriitorul, chiar dacă am apreciat părerea acestuia şi pasiunea/înflăcărarea cu care a scris paginile respective.
Prefaţa, de asemenea, a fost foarte interesantă şi mă bucur că am citit-o - nu mai ţin minte autorul ce a scris prefaţa... îmi pare rău că i-am uitat numele, în orice caz, mi-a plăcut maniera în care a descris cărţulia lui Cioran şi anumite alte referinţe.
O lectură extrem de plăcută.
5/5


Am terminat, în final, după nu știu câtă vreme, The portrait of a lady de Henry James. Chiar dacă am stat atât de multă vreme să o lecturez - bine, în paralel am mai terminat și alte cărți în această vreme, bineînțeles, pot admite faptul că mi-a plăcut nu mult, ci foarte mult. În principal, mi-a plăcut stilul - mi se pare o carte foarte bine scrisă, impecabil scrisă cu niște personaje interesant structurate și chiar complex redate, aș zice eu și cu o acțiune la fel de interesantă și, într-un anumit punct, enigmatică precum și personajele ce o înfăptuiesc. Sfârșitul cărții, trebuie să admit, m-a aruncat în ceață - unde? nu știu deloc exact. ”Just you wait, Goodwood!, îi spune Henrietta Stackpole domnului Caspar Goodwood în ultimele rânduri ale cărții. Ei bine, just you wait what? presupun că este interpretabil și prin acesta se înțelege un final deschis în care și prin care cititorul își poate imagina orice dorește acesta -a cum nu am citit un comentariu asupra cărții ca să pot comenta mai mult decât propria mea viziune asupra sfârșitului și cărții în general.... în orice caz, consider opera destul de enigmatică și totodată tipică - doi termeni contradictorii, dacă-mi este permis. Henry Jamers are un stil aparte și mi-a plăcut foarte mult modul în care a expus, în care a descris și cum a decurs, practic, firul nbarativ - cred că orice se poate spune despre această carte, numai că nu ar fi bine scrisă. Pur și simplu îți dai seama încă din primele rânduri cât de bine este scrisă și te atrage tocmai prin descrieri, prin personaje, prin structură, adică prin stilul autorului care merge chiar mai departe decât propria operă. Cred că în principal acest lucru mi-a plăcut la Portretul unei doamne, stilul - chiar mai mult decât acțiunea în sine și poate, într-un anumit punct, chiar mai mult decât personajele sale - și acum mai am viziuni cu Ralph Touchet with his hands in his pockets-descriere absolut epică și mirifică și funny prin repetitivitatea sa - am adorat-o, se subânțelege. I-am dat 4/5 pe goodreads. Nu aș putea da un motiv pentru care nu i-am dat 5/5 ci 4/5, mai mult decât acela că așa am simțit că este corect față de mine și de carte. Mi-a plăcut foarte, foarte, foarte mult, dar nu într-atât încât să îi dau 5/5 - ceea ce nu scade deloc cartea în ochii mei.

Copilăria de J. M. Coetzee - este o cărticică despre... copilărie. De fapt, am înțeles că este o trilogie: Boyhood, Youth și... încă ceva, pentru că de fapt nu știu titlul și eu oricum am citit-o doar pe prima și tradusă în limba română. Chiar și așa, mi-a plăcut traducerea și cărticica a fost cât se poate de simpatică. Aș zice, de fapt, că este o cărticică tipică despre copilărie care a reușit să îmi pătrundă, în anumită măsură, în suflet - asta pentru că m-a făcut să îmi amintesc anumite detalii ale propriei mele copilării, să zicem și în plus este foarte simpatic scrisă și relatată - mi-a plăcut mult, deși nu am citit-o în original și se spune că prin traducere se pierd multe, chiar și așa, chiar am apreciat-o și m-a destins cum nu se poate mai mult, mai ales că o parte am și lecturat-o pe la școală, cu nervii roși de unele și altele circumstanțe, a reușit să îmi redea, sau chiar să îmi ofere, o bucățică de armonie de care aveam nevoie. Foarte plăcută cărticica. 4/5 pe goodreads.

Eneida de Vergilius, cu traducerea lui Eugen Lovinescu.
O să sune cât se poate de rău, dar nu am citi Iliada lui Homer, nici Divina comedie a lui Dante - și totuși, am citit Eneida lui Vergilius și mi-a plăcut nespus - bine, nespus este un termen vag și prea infinit pentru a putea fi atribuit în totalitate. Și totuși, mi-au plăcut pasajele, notele de subsol și chiar și traducerea - nu am citit-o în versuri, ci povestirea și probabil că ar trebui să o citesc și în versuri într-un moment sau altul al vieții mele, dar momentan sunt mulțumită cu ipostaza povestirii, destul de frumos redată după părerea mea. Probabil că nu are rost să comentez unele-și-altele despre carte în sine, dat fiind că este cunoscută, dacă nu citită și subiectul este doar preluat și redat într-o manieră mai subiectivă de către Vergilius. Ce mi-a plăcut? greu de spus - pentru că am simțit un fel de încântare febrilă cititnd-o, și totodată e greu să o consideri o capodoperă, de fapt e greu să o consideri orice.... e pur și simplu Eneida și mi se pare că este singura etichetă pe care am putea să i-o dăm: Eneida lui Vergilius. Și prin asta afirm, desigur, că mi-a plăcut tare mult. Una din ipostazele mele favorite a fost aceea când Mercur se coboară la Eneas pentru a-i aminti de soarta ce i-a fost hărăzită, capitolul înclinat Didonei, descrierea Camilei, coborârea în Infern și ”participarea” zeilor la ”marea luptă”. Mi-a plăcut foarte mult. 4/5 pe goodreads - nu am dat 5/5 pentru că e totuși povestirea și nu originalul și mi s-ar părea c-ar duce spre blasfemie.

Cine suntem de Dan Puric am terminat-o astăzi la școală, deși o începusem de ieri, nu am reușit să o termin din cauza oboselii și am mai rămas cu vreo 20 de pagini pe care le-am rupt - adică, le-am citit - la o anumită oră. În orice caz, mi-a plăcut și m-am decis să citesc toate cele trei cărți ale lui Puric, mai am ”Despre omul frumos” pe care deja am împrumutat-o de la doamna profesoară de latină. În orice caz, mi-e greu să îmi dau cu părerea asupra cărții pentru că pe de o parte, mi-a plăcut foarte mult, pe de altă parte, i-am dat 4/5 pe goodreads, în timp ce cărții ”Fii demn!” i-am dat 5/5. Există anumite particularități în această carte ce sunt ori prea personajele/subiective ori prea ortodexe/și deci, mă depășesc. Am iubit maniera înc are Puric a descris ceea ce simte el față de poporul român cu toate referirile pe care le-a făcut, chiar și cele - sau poate în special acelea - ce au avut legătură cu religia, cu creștin-ortodoxismul. Totuși, a existat un anumit ton ce deși nu încerca neapărat să se impună, tindea să ”corupă”, un ton atât de subiectiv încât nu doar că generaliza, ci atrăgea printr-un fel de impuls ce dădea la o parte ”bunul simț literar”, obiectivitatea spre propriul său subiectivism. De fapt, doar acum îmi dau seama ce m-a deranjat la cartea lui Puric, deși cel puțin teoretic am fost de acord cu tot ceea ce am găsit în carte, m-a deranjat faptul că nu a arătat altă soluție, că nu admite altă părere, că deși este subiectiv, s-a închis în propria lui opinie. Dar eu fac parte dintr-această nouă generație, deprimantă și deprimată, călcată-n picioare până la refuz de propria persoană și societate, de idealuri, de gânduri, de cele care tot există în societatea noastră și în ființa noastră de astăzi - da, eu, ca individ, vreau variante, vreau libertatea de a gândi, vreau să greșesc în cadrul propriului meu popor și poate că nu pot să pricep neapărat și practic ideile lui Puric... mi-e greu să le cred, mi-e greu - ca individ - să mă încred în optimismul și ușurința prin care Puric descrie toate acele lucruri în cartea lui - poate din această pricină sunt ușorreticentă cu privire la această carte. Am avut senzația, după ce am citit, că e prea ușor, prea frumos să fie adevărat, prea mult optimism - și totuși, cred și îl iubesc pe Dumnezeu, și asta mi-a și plăcut și-mi place la Puric, pe lângă ideile lui absolut geniale.



_
Momentan citesc Viața ca o pradă de Marin Preda

[Saravis]

Eu momentan citesc "Iubim" de Octav Dessila. Am primit-o de Crăciun (da, ruşine mie că nu am terminat să o citesc până acum) de la persoana care se ocupă de educarea mea pe latura de literatură. Oricum, a spus că este o carte despre iubire, văzută pe atunci din punctul de vedere a unei tinere şi că este destul de potrivită pentru vârsta mea.
Cartea este o triologie. Până acum am citit două volume. Pot să spun că această carte are de toate, dar absolut de toate! Are şi puţină comedie, deşi mai puţină. Totuşi, are unele părţi mai nasoale şi pe care le-am înţeles destul de greu. A fost o carte foarte interesantă, deoarece au fost prezentate toate transformările unei persoane de-a lungul vieţii şi depinzând de stările emoţionale. De-asemenea, se arată şi ce poate face anturajul dintr-un om. Este o carte din care ai destul de învăţat.
Totuşi, are şi nişte părţi îngrozitoare. La sfârşitul celui de-al doilea volum este o scenă chiar foarte urâtă şi tristă, la care aproape am plâns. O să mă apuc cât de curând şi de cel de-al treilea volum. Sunt foarte curioasă să văd ce o să se întâmple în continuare...

[CyBeR]

Placut era in liceu sa citesc si eu in pauze. Muzica in casti, cartea in brate, totul era excelent si parca aveam randamanet mai bun. La fel si-n facultate...chiar imi lipseste genul asta de citit de 10-15 minute.
Macar inca am cele 20-30 de pagini inainte de culcare ca obicei bun.

Eu-s cam gata cu o treime din The great hunt, a doua carte din seria The wheel of time, de Robert Jordan. Am o sumbra presimtire ca unele dintre elementele cartii asteia au sa devina omniprezente in restul seriei (avand in vedere cat s-a lungit autorul de la cele 7 cate erau initial planificate, pana la 14, ultima urmand sa fie lansata de Brandon Sanderson). Astfel nu pot sa zic ca intr-o serie atat de mare ma entuziasmeaza ideea de a avea personaje care au sa se planga constant de propriul lor in propriul destin, sa nu mai zic de razboiul infernal dintre sexe (chestie cu care n-am rabdare in cele mai bune cazuri, iar aici e de-a dreptul dus la extrem).
Robert Jordan a fost un prozator excelent. Lucrarea lui e bogata in detaliu vivid despre lumea sa, in detaliu despre organizarea acestei lumi (glosarul de la final ajuta mult, avand in vedere ca prima carte am citit-o anul trecut pe vremea asta) iar personajele sale au deja ceva adancime care-mi face placere s-o explorez. Din pacate deja se vede, destul de devreme in serie, ca multe lucruri se vor misca destul de greu in poveste deoarece el petrece foarte mult timp detaliindu-si lumea, si astfel se simte ca bate un pic pasul pe loc.

[Teh]

Placut era in liceu sa citesc si eu in pauze. Muzica in casti, cartea in brate, totul era excelent si parca aveam randamanet mai bun. La fel si-n facultate...chiar imi lipseste genul asta de citit de 10-15 minute.
Macar inca am cele 20-30 de pagini inainte de culcare ca obicei bun.

Cred că asta am ajuns să apreciez cel mai tare la școală - mai ales când se întâmplă să nu fac vreo oră și stau să citesc în bancă; e foarte plăcut - și e plăcut și când scoți cartea pe sub bancă și mai furi câteva pagini la vreo oră care nu te interesează și profesorul, nefiind de acord, dar nevrând nici să îți descurajeze cititul, o lasă mai moale cu observațiile... -probabil că o să-mi fie dor de liceu din punctul ăsta de vedere; dar am fost un pic off topic.

Revenind!
....m-am apucat ieri de citit Viața ca o pradă de Marin Preda și astăzi am terminat-o. Mi-a plăcut foarte mult. Simțeam încă de pe când am citit Cel mai iubit dintre pământeni și Moromeții (în special primul volum) că există o conexiune între mine și acest scriitor- normal, o legătură pur platoică la nivelul imaginației mele prea întinse și distorsionate totodată. Chiar și așa, această idee mi-a fost pe deplin satisfăcută și confirmată, tot la nivelul propriului meu creier, prin această lectură. Putem, sau pot considera cartea o notă autobiografică, în fond... asta și este!

Mi-a plăcut modul simplist în care a fost scrisă, pentru că tocmai acest stil îi conferă... autenticitate. M-am simțit foarte aproape de autor în timp ce am lecturat cartea și de abia mă puteam opri la câteva rânduri - nu pentru că ar fi genul de lectură plină de suspans care te face să te întrebi la fiecare pas ”și-apoi...ce?” ci mai degrabă din pricina unui sentiment pur subiectiv.... m-am regăsit în unele ipostaze/a se citi gânduri și sentimente de-ale lui Marin Preda și m-am simțit pe rând mică și gigantică... apoi iar mică. E impropriu spus ”m-a marcat cartea și ceea ce am găsit în ea”, aș zice mai degrabă că ”m-a atins scriitorul”, oricât de ciudat și neverosimil ar suna acest lucru - așa simt. Cărții i-am dat 4/5 pe goodreads și mi-a plăcut enorm fiecare detaliu găsit acolo; totodată, m-a făcut să înțeleg mai bine Moromeții, să îl înțeleg mai bine pe Ilie Moromete, dar mai cu seamă pe Niculae Moromete din cel de-al doilea volum și tot - absolut tot ceea ce am găsit între paginile acestei cărți, mi-a plăcut foarte mult.

Endgame, Samuel Beckett- este piesa de teatru pe care tocmai am terminat-o de lecturat. Am citit-o în engleză, online și este tema pe care oam pentru ora de literatură universală de marți - de fapt, nu am mai citit o piesă de teatru de ceva vreme și chiar îmi era dor, deși aș fi optat -dacă ar fi fost o alegere de moment - pentru niște teatru din literatura rusă, căci nu am mai citit de la Cehov încoace nimic din literatura rusă și mi s-a făcut foarte dor, parcă au trecut secole de când am lecturat așa ceva. În orice caz, revenind la această piesă de teatru... sunt destul de reținută în ceea ce o privește. I-am dat 3/5 pe goodreads, fără a avea un motiv anume pentru aceasta. Pur și simplu mi-a plăcut, pe o parte, iar pe de altă parte... greu de explicat. Pur și simplu nu îmi dau seama dacă menține și are, în esență, un ton serios sau pur și simplu este o glumă... un endgame ce ar trebui să mă amuze prin ironia și prin tragismul său. De fapt, terminând de citit acest... Endgame, am avut un sentiment tare apăsător în sufletul meu. M-a deprimat piesa aceasta în aceeași vreme în care m-a și amuzat. Mi se pare de-un amuzament negru -și poate că e doar o părere eronată, și oricum personală. Mi-ar fi plăcut să văd piesa jucată - cred că ar fi fost foarte interesantă.

[Utlaning]

Am terminat astăzi Omul este un mare fazan pe lume, de Herta Müller, carte pe care am citit-o doar din pura curiozitate de a încerca să descifrez de ce i s-a acordat premiul Nobel. În orice caz, nu pot să afirm că m-a impresionat lectura, și nici că ar putea să reprezinte o carte de referință pentru liberatură. Fraze/propoziții scurte, metafore plastice și imagini suprarealiste -> tot timpul am avut impresia că ceva esențial lipsește, că, de fapt, deși imaginea șocantă pe care cartea se vrea a o întruchipa rămâne un adevăr care nu poate avea niciun efect asupra mea.
Desigur, ideea cărții, auto-exilarea și degradarea perpetuă, emigrarea, înstrăinarea este una nu doar interesantă, ci și o temă recurentă, astfel încât nu pot să pun la îndoială tema, ci metoda de execuție/conținutul.

Ar fi alte câteva lucruri de spus/dezbătut, însă cum nu îmi place să scriu recenzii despre cărți, prefer acestor recenzii discuții (cine dorește să dezbată cartea e invitatul meu).

Există o idee interesantă și care mi-a plăcut în romanul doamnei, și anume "un nou început ridicat pe o „împărtăşanie” fără „spovedanie”. Asta este o temă de aprofundat.

Acum că am terminat Omul este un mare fazan pe lume, voi începe Marele Gatsby, de Francis Scott Fitzgerald, sau Bătrânul și marea (Ernest Hemingway).

[Hetalia]

Momentan citesc "Legendele si miturile Greciei antice"; inca n-am terminat-o, sunt pe la jumatate, dar m-a fascinat total. Mi se pare foarte interesant totul, pentru ca lecturareaa acestei carti te transpune intr-o lume foarte veche si iti dezvolta foarte mult imaginatia. Are mai multe parti: incepe cu zeii, apoi eroii si mai pe urma continua cu scrierile unor filozofi greci. Deocamdata sunt la eroi. Foarte interesant este si faptul ca de la denumirea multor zeitati sau personaje mitologice provin unele denumiri de obiecte sau fenomene naturale. De exemplu: de la muritoarea Arahne, care s-a luat la intrecere cu zeita Atena la tesut si a fost invinsa si blestemata de aceasta provine denumirea arahnidelor (paianjenii), sau de la nimfa Echo, care era blestemata de Hera sa nu poata vorbi cu propriile cuvinte, ci doar sa imita ultimele cuvinte ale altor persoane provine ecoul, sau denumirea de "eolian" vine de la zeul vantului, Eol, si multe altele.
O recomand tuturor pentru ca, pe langa faptul ca este o carte clasica si arhicunoscuta, aflii multe lucruri pe care poate nu le stiai si iti capteaza atentia intr-un mod placut.

[Diz]

Momentan citesc, and I kid you not, Vampire Academy, primul volum. Ca un sumar ar reactiilor mele din primele 30 de pagini: "da am inteles ca e super hot, putem sa trecem mai departe?", "da am inteles ca ati fugit, putem sa trecem mai departe?", "evident ca era printesa si ultima din neamul ei", "evident ca era frumoasa ca soarele rasare si ca era si timida si calma si de toate", si lista poate continua.

Rose este o incompetenta si jumatate, iar daca nu compenseaza pentru prostiile care le face probabil o sa ajunga unul din personajele cele mai displacute de mine ( no one tops Bella though ), iar Lissa este o fata fara personalitate, nu prea zice nimic, o urmareste pe Rose peste tot, like a lost puppy, si pare sa nu poata gandi pentru ea. Dimitri, pe partea cealalta, este baiatul care trebuie sa il ai in genul asta de opera, numai ca sa fie si cineva sexy pe acolo si sa ii dea un prilej autoarei sa foloseasca acel cuvant de minim 10 ori in cateva paragrafe...ok hai pe pagina, sa nu exagerez. Singurul personaj care imi place din cartea asta pana acum este directoarea pentru ca este singura care da dovada ca are materie cenusie in cap si actioneaza ca atare. The rest have a bad case of utter stupid.

[Teh]

De când am trecut ultima dată pe aici am mai citit așa:

Waiting for Godot - de Samuel Becket, tot o piesă de teatru care mi-a plăcut ceva mai mult decât Endgame, deși ambele sunt foarte drăguțe.
Despre Omul Frumos - Dan Puric, ce mi-a plăcut mult, cu excepția notei exagerate de subiectivism.
Jurnalul secret al Laurei Palmer -Jennifer Lynch, cea mai ”bolnavă” carte pe care am citit-o până la momentul actual; am mai citit eu cărți în genul acesta, dar asta le-a întrecut prin toate cu... imaginația prea bogată; cartea în sine, dă idei. Dar mi-a plăcut.
În curte la Dionis - Mircea Eliade; de fapt, un volum de nuvele, printre care și ”În curte la Dionis”, cel mai mult mi-a plăcut asta, plus ”Tinerețe fără de tinerețe” și ”Uniforme de general”, deși toate cele 7 nuvele, căci atâtea cuprinde volumul, au fost foarte frumoase.
Numele trandafirului - Umberto Eco, o carte ...inteligentă, să zicem, foarte interesantă și care pur și simplu cred că este un ”must read”, ca să zic așa. Nu am avut destule steluțe pe goodreads ca să o notez, mi-a plăcut enorm.

Și-aseară am citit o cărțulie pe net numită ”Christiane” de un anume Georges Andre Quiniou, am citit-o pentru că aveam chef de o lectură în franceză și nu a fost cine știe ce, deși povestea în sine avea potențial, lectura nu a fost challenging în niciun sens, deși pot zice că a fost okay din simplul fapt că am citit-o în franceză și a cam început să îmi placă această limbă, mai ales de când am început să am un oarecare vocabular anemic și să nu trebuiască să consult dicționarul la fiecare două cuvinte. I-am dat 2 stele pe goodreads mai mult pentru faptul că a fost citită în franceză, să fiu sinceră și pentru anumite replici și o anumită replică în special unde zicea ceva de genul că femeile-s femei, și bărbații bărbați, în contextul înșelatului. A fost... okay, at some point, doar o lectură ușoară cu care să îți pierzi timpul, poate relaxantă, într-un anumit punct, depinde de gusturi.


Momentan... uhm... nu citesc nimic - dar situația se schimbă de mâine când o să împrumut The curious case of Benjamin Button.