Egoistul si Timidul

[Liar]

Titlu: Egoistul si Timidul
Capitole: Nedecis + OneShoturi
Varsta recomadata: 16+
Gen: Romantic, Drama, Yaoi.
Limba: Romana
Critica: Simpla sau avansata, I don't care.
Avertizari: Violenta verbala(nu foarte multa) si scene cu tenta sexuala
Sumar: Jin este obligat sa se intoarca inapoi in Japonia unde isi intalneste viitorul partener pentru ... un priect scolar. Totusi relatia lor devine din ce in ce mai complicata ...
Comenatrii: Inca nu l-am terminat de corectat deci inca nu are toate diacriticele. Revin maine seara cu versiunea corectata. L-am postat pentru ca m-a rugat o prietena.

Prolog

Ideea de a mă muta înapoi în Japonia cu familia mea adoptivă nu prea îmi surâde, totuşi mama îmi spune că trebuie să fac sacrificii. Mereu spune asta şi mă enervează la culme. M-am obişnuit cu viaţa in America şi nu vreau să plec de aici. Dacă plec înseamnă că ar trebuii să încep o altă viaţă. Altă şcoală, alt anturaj şi carierea mea va fi oarecum afectată. Sunt doar un băiat de cnincisprezece ani care vrea să trăiască o viaţă normală dar se pare că nu-mi iese de nici un fel. Poate că va fi şi o parte bună dacă mă voi întoarce în Japonia… Îmi voi revedea vechii prieteni, voi putea petrece mai mult timp cu familia dar toată viaţa mea va fi dată peste cap! De ce s-au găsit acum să mă ia cu ei? De ce nu au făcut asta de la început!? Doamne! Mă frământ degeaba. Chiar îmi trebuie o pauză. Cufundat în gândurile mele profunde aproape că nu mi-am dat seama că toţii pasagerii intră în avion. După ce m-am trezit la realitate, am urcat şi eu cu ei şi m-am aşezat pe scaunul cu numărul de pe biletul meu, oarecum emoţionat. Aici sunt o grămadă de oameni, asiatici cât şi americani. Urăsc să fiu intr-o încăpere cu mulţi oameni în ea. Nu neapărat pentru că se uită toţi la mine şi încep să mă întrebe lucruri, să facem poze sau să-mi ceară autografe ci pentru ca mă simt oarecum asfixiat. Călatoria a fost destul de lungă şi puţin obositoare. Capul meu este gol, nu mă pot gândii la nimic. Sunt cu totul "smuls" din lumea mea şi lipit într-un décor cu totul străin mie. Mă simt chiar emoţionat. Când am coborât din avion, după ce mi-am recuperat bagajele am plecat să-mi caut familia care mă aştepta. Acolo i-am vazut pe mama, papa si pe sora si fratele meu. Am lasat geanta din mana si m-am repezit ca sa-i imbratisez. Mi-a fost foarte dor de ei. Am stat ceva timp la povesti cu ei, mai ales in masina. Cel mai mult am stat mult de vorba cu fratele meu mai mare, el era dispus sa ma asculte indiferent ce problema aveam, era alinarea mea. M-am culcat tarziu in seara aceea, oricum ajunsesem tarziu. Totusi nu imi este somn … Somul meu oricum nu a fost foarte linistit. Imi lipsea patul meu pe care am dormit noapte de noapte, timp de patru ani intregi. Ei, nu e ca si cand as fi dormit chiar noapte de noapte. Mai dormeam si la prieteni, stateam prin cluburi sau ma prindea noaptea pe la o petrecere dar asta e ceva ce nu ar trebuii sa se stie dar pana la urma se va afla ea, in fond, trebuie sa se stie totul. Dimineata a fost una monotona. M-am trezit, m-am pregatit pentru scoala si am pornit. Primele zile au fost chiar irosite. Directorul impreuna cu un ghid mi-au aratat imprejurimile, m-au prezentat colegilor si alte chestii introductive. Bine inteles, se purtau cu totii asa frumos cu mine doar pentru ca eram plin de bani si ei sperau ca o parte din acei bani sa ajunga la ei. Urasc genul acesta de oameni si cel mai mult urasc ca sunt peste tot in lume dar asta e lumea in care traim si nu puteam schimba nimic la ea. Parti bune? Am nimerit in banca cu co coreeana foarte draguta. Nici ea nu locuia de mult timp acolo dar, s-a adaptat foarte repede. Colegii ma tot intrebau cum e in America si daca e bine sa traiesti acolo. Le raspundeam mereu acelasi lucru "E o pierdere de timp. Oamenii de acolo se gandesc numai la ei." Ei, partial, asa era. Eu am stat acolo langa niste oameni foarte draguti care se gandeau si la ceilalti, sau … asa dadeau impresia? Orele sunt ok, nimic iesit din comun. Mai ales ca la mine invatatul e pe primul loc. Nu vreau sa ii dezamagesc pe parinti. Ei intodeauna se lauda ca au copii ascultatori iar eu nu am vrut sa fiu oaia neagra a familiei. Sentimentul asta il am poate pentru ca sunt copilul lor vitreg si vreau sa isi dea seama ca ii iubesc si le multumesc foarte mult ca au vrut sa ma ia in grija. Chiar şi eu eram mândru de mine. Poate… nu şi de aspectul meu. Chiar daca am cincisprezece ani sunt chiar scund pentru vârsta mea. Pielea mea e foarte palidă şi părul de un blond atat de deschis încât lumea mă întrebă dacă e în trend să te vopseşti alb. Am o problemă si cu ochii. Desi lumea imi spunea ca e un lucru minunat si special, heterocromia cu care m-am nascut nu imi parea un lucru chiar asa de minunat. De fiecare data cand ma uit in oglinda tot ce ved sunt doar doi ochi. Unul albastru si celalalt verde. Cu ce ma face asta sa par mai interesant? Mă tot întreb acest lucru de cand eram mic. Rudele si prieteni imi tot spunea " Ce ochi frumosi ai…" dar eu nu intelegeam de ce. Vad asta ca pe un mare defect…

Dar el nu îl vede… îi place mult … să îmi admire ochii.

[hiimera]

Ceau! Citesc pentru prima dată un fic în care tipul are ochii ca şi un 'demon' -deobicei la pisicile care au un ochi de o culoare şi celălalt de o alta- în fine la tine e un om. *laughs*
Ok, am observat că faci foarte multe repetiţii, încearcă să le eviţi cât mai posibil, fiindcă e derutant să tot citeşti de mai multe ori în propoziţii nu foarte îndepărtate, aceleaşi cuvinte. Înţelegi tu.
O chestie care mi-a sărit în ochi este aceasta "am nimerit în bancă cu co coreeană" - e greşit+ + că atunci când spui de o persoană de ce naţie este, în loc să menţionezi el/ea spui coreancă, nu coreeamă - aşa sună de parcă ai spune de limba coreană. Şi cuvântul la noi nu se scrie cu doi "e", ci doar cu unul. Şi eu deobicei fac aceiaşi greşeală, scriu cu doi 'e', dar am văzut că nu se scrie.
Greşeli de tastare nu prea am văzut, în schimb ai grăbit fulgerător de mult acţiunea. Totul a fost parcurs cu viteza luminii, super sonic.
Ba era în avion şi era zi, ba acum e noapte, ba acum e dimineaţă, va acum e la şcoală.
Extrem de repede. Trebuia să descri mai mult, cum ar fi: sentimentele trebuiau să fie mai amplificate puţin, gândurile mai complex, gesturile, mimica trupului, locul şi multe altele.
Încearcă să dai importanţă şi conturării personajului tău, fiindcă este esenţial.
--
Păi aştept nextul. Succes! :3

[MiraA]

Bunaaa, am aterizat si eu pe aici. Sper ca ma primesti.
Am vazut ca ti s-a facut observatie cu repetiile, eu de greselile de tastare nu ma leg ca oricine le face. Dar ma leg de altceva.
Ai grija la tehnoredactare. Ai scris in document folosind justified. Asta e bine, arata frumos, dar trebui sa lasi spatiu intre paragrafe. Imediat ce incepi o idee noua, enter si incepi de pe urmatorul rand. Daca folosesti alinierea justified, lasa si alineate k altfel iti fug ochii cand citesti.
In rest, nu pot sa spun decat ca are potential. Desigur, depinde de tine ce faci cu potentialul ala. Ai grija la caracterul personajelor, mai ales al personajului principal, pentru ca ai ales sa vb din perspectiva lui. Asta insemna ca e un fic introspectiv, cel putin pana la un punct. Incearca sa pui in balanta ceea ce el gandeste, simte si vede cu realitatea, cu ceea ce vad altii, cu ceea ce cred altii.
Oricum pentru un prim capitol (prolog) mie imi place. Astept sa le pui pe celelalte. Sunt curioasa cum vor evolua lucrurile...mai ales ca ai folosit cuvantul complicat, undeva mai sus, in micul rezumat.
Spor la treaba:*:* si multa inspiratie

[Liar]

Capitolul 1
- Eşti nesimţit dar ... te iubesc ... poate -

Jin se acomodase foarte uşor cu noua lui şcoală, casa şi mai ales noua lui viaţă. Sau poate, asta ii lasa pe ceilalti să creada. Daca se acomodase sau asta nu mai conta pentru el, oricum acum nu mai avea ce face. Doar nu putea să fuga, nu? Dar să revenim la prezent. Intr-o zi, obişnuită să zicem, Jin se plimbă pe holul şcolii ca să îşi rezolve treburile pe care le avea. Mai bine zis să îi aduca cateva hartii de care chiar nu ne interesează, preşedintei consiliului elevilor. A intrat in biroul ei şi a salutato spundui de ce este aici. Aceasta l-a salutat si ea la rândul ei, mulţumindu-i pentru munca depusă, mai şi pentru că a ajutato.

-Oh, Jin. Era să uit, domnul prfesor tocmai a les perechile pentru proiectul la arte. Am aflat că vei fi in echipa cu Lou din clasa B. Mă gândeam să îţi spun ca să ai mai mult timp să-l cunoşti şi să vă împrieteniţi. ia spus ea cu o voce putin cam nesigură.

Poate preşedinta ştia ceva ce Jin nu avea de unde să ştie. Orcum, băiatul ii multumise pentru informaţii şi plecase repede să îl caute pe noul său partener. Lou era de fapt un mare mitocan. Îi plăcea să îşi bată joc de colegii lui şi să îi pună în cele mai nasoale situaţii posibile. Dar chiar şi cei mai mari răutăcioşi au o slăbiciune. Slăbiciunea lui Lou era undeva în …
Jin găsise clasa viitorului său partener dar a trebuit să întrebe pe cineva pentru că încă nu se acomodase cu locurile din şcoală.

-Salut! Eu sunt Jin, noi vom fi colegi, vom face împreună proiectul la arte. Celalalt se întoarse cu gândul că va mai umilii cu succes o persoană dar când îl privii băiatul de lângă el rămase foarte surprins. Se ridică de pe scaun şi se prezentă cu mai multă căldură, neobişnuit din partea lui…
-Eu sunt Liam dar tolţi îmi spun Lou. Încântat de cunoştinţă şi să dăm tot ce avem mai bun! Jin zâmbii şi el la fel de călduros şi îşi luă rămas bun.
-Stai, nu vrei să luam pranzul împreună? "

Cel mai tânăr se uită mirat dar acceptă pentru ca … era ora prînzului şi lui îi era foarte foame. Deşi, se simţi inconfortabil deoarece Lou se tot uita la el în timp ce mergeau spre cantină dar cât şi atunci cînd mâncau. Avea impresia că băiatul vrea ceva de la el dar nu işi putea da seama ce. Oricum, prâmzul împreună nu a fost o mare chestie. Tot ce au făcut a fost să vorbească despre tabloul lor abstranct şi despre concurs, fără să realizeze că acel obiect mic, auriu, care de fapt era o alarmă, sunase de ceva vreme.
Aceştia ajunsera în grabă în faţa clasei lui Lou, dar înainte ca Jin să plece, acesta îl trase de mână şi îl strânse tandru la piept după care işi lipii, la fel de tandru buzele de a le lui Jin, într-un sărut sucrt dar jucăuş. Nu dură mult dar chiar şi aşa, Jin îşi pierduse cumpătul. Îi placea la nebunie totuşi ştia că nu e bine, amândoi erau băieţi deci era clar interzis. După ce buyele lor se dezlipiră, băiatul cel mai tânăr, deschise ochii speriat dar celălalt nu mai era acolo. Realizase că ora incepuse de ceva vreme dar inca simtea acel fior pe şira spinării care nu îl lăsa să se mişte. Sentimentele lui erau amestecate. Îi plăcuse foarte mult dar ştia că nu e bine. Avea să clarifie asta, dar putea face acest lucru doar vorbind cu Lou. Avuse totuşi noroc, profesoara nu venii la oră în acea zi aşa că scăpase ca prin urechile acului.

Doar pentru că îmi place asta nu înseamnă că poate continua, nu-i aşa? De fapt, trebuie să mă distanţez de el. Nu e bine ca doi băieţii să facă lucruri de genul acesta. Trebuie să vorbesc cu el sau să îl ignor? Nu am idee ce să fac….

-Vrei să megem împreună acasa astăzi? îl intrebă zambitoare colega sa de bancă dar Jin nu avea deloc chef să stea de vorbă cu cineva, era prea cufundat în gânduri aşa că refuză cerandu-şi scuze politicos. Min totuşi îşi dăduse seama că ceva nu e în regulă cu colegul său de bancă dar nu îl întrbase pentru că ştia că nu ii va răspunde oricum- Avea de gând să afle singură… Cu alte cuvinte, Jin plecase singur acasă în ziua aceea. Tot drumul se gândii la acea întâmplare dar până şi el realiză că ar trebuii să o ia mai moale

[Liar]

Capitolul 2
- Nu poţi să fi mai îndrazneţ? Vreau să mă joc cu tine mai mult -

Trecuseră doua zile de când Jin si Lou nu îşi mai vorbiseră. Lou îi lasa putin timp colegului sau sa isi puna la punct sentimentele iar acesta inca nu avea curajul sa vorbeasca despre cele intamplate. În acea zi profesoara de biologie îl rugă pe băiatul cu părul alb să îi aducă o planşă din depozit dar îl atenţionă să nu închidă uşa altfel va rămâne încuiat acolo. Uşa urma să fie schimbată peste o săptămână. În timp ce Jin mergea către depozit, din neatenţie se lovii de alt coleg care işi vedea liniştit de drum. Acel coleg era de fapt băiatul care îi fură primul sărut. Încerca să îşi facă curaj.
"Noi doi trebuie să vorbim. Ai timp?" se vedea pe vocea lui că era foarte agitat şi speriat. Lou il intelegea, il cam luase prin surprindere. Hotărâră sa vorbească după ce ia Jin planşa cerută de profesoară. Cănd cei doi intrară în depozit, brunetul îi atrase atentia celulilalt apoi închise uşa doar atat căt să dea împresia ca e blocată, avea ceva în minte.
"Gata, am luat-o, să mergem … Lou, doar nu ai închis uşa, nu?" spuse blondul începănd să râdă ca şi cum nimic nu ar fi ceea ce pare.
"Ba da, nu trebuia?"
"Perfect, acum suntem bllocaţi aici. Ai telefonul la tine? Te rog spune-mi că îl ai…" întrebă Jin foarte împacientat după care începu să se agite. Nu îi placeau spaţile închise şi aglomerate, se simţea foarte rău. Se vedea foarte bine, începuse să respire din ce în ce mai greu şi căzu pe jos. Cel mai mare, se aplecă către el, printr-o mişcare rapidă îl lipi de perete şi îşi aşeză genunchiul între picioare lui. Jin era speriat, nu ştia ce are de gănd să îi facă aşa că o lacrimă caldă ii se revărsă pe obraz. Lou işi lipi buzele de ale lui şi îl sărută uşor dar în scurt timp totul devenii mai intens iar limba lui ajunse în gura blondului. Sărutul se rupse în scurt timp dar începu din nou, de data asta şi mai intens. Brunetul ajunse în scurt timp pe gâtul celui de sub el şi îl muşcă tandru în timp ce îşi baga mana pe sub tricoul sau. Jin era foarte excitat şi speriat, aşa încat scoase un geamăt profund care îl facu pe brunet să tresare.
"Lou, te rog aşteaptă … n … nu … nu mai pot." Jin abea dacă reuşii să rostească aceste cuvinte printre toate gemetele adânci şi zgomotoase care îi ieşeau din gură. Lou se oprii, oricăt îi plăcea, nu vroia să îl rănească pe "colegul" său, îl iubea prea mult.
"Dacă ai sa ma mai săruţi mult pe găt ai să îmi laşi nişte urme urăte, eu ce le voi explica părinţilor? Dacă ai de gând să o faci … " Înainte să termine ce avea de spus, îşi scoase limba şi îşi închise ochii. Nu avea nevoie să mai spune ceva, gesturile sale spuneau totul. Brunetul îşi aşeză limba peste a bloundului şi începură să se sărute din nou. Totuşi Liam fu uimit sî vadî cî Jin cere mai mult. Pană şi lui îi era frică că cineva ar putea auzi gemetele lor zgomotoase. Limba lui ajunse din nou pe gâtul blondului dar se oprii ca să deschidă primii nasturi de la cămaşă şi începu să-l sărute tandru pe piept atingând-ui pielea fină cu limba în timp ce celălalt gemea profund. Coborâ din ce în ce mai jos dar Jin îl împinse, trăgând-uşi cămăşa înapoi. "Nu mai vreau!" spuse el printre gemete. Brunetul îi prinse măna şi îl întrebă,
"De ce îţi e fircă?"
"Nu am mai făcut asta niciodată…"
"Eu promit că nu am să fac nimic ce te-ar putea rănii, nu vreau să te chinui."

Îmi place la nebunie dar îmi e frică. Ştiu că ceea ce fac e greşit, adică suntem amândoi băieţi şi să facem asta e total gresit. Dar … îmi place aşa de mult…

Dintr-o dată se auzii cum sună clopoţelul de ieşire. Jin se ridică de pe jos apropindu-se de Liam " […] apoi deschise uşa dar se oprii pentru o seecundă şi rostii încet … "Data viitoare când o mai facem, nu te mai preface că încizi uşa. Ah, şi dacă mă întrebă cineva ceva, e numai vina ta. " Aceasta tinea mana pe obrazul sau rosu in timp ce chicotea.

Deci o să o mai facem? Abea aştept.

***

A doua zi cînd Liam ajunse la şcoala colega lui îl intrba de ce a lipsit ieri la ultima oră, asta înainte să sesize uriaşa urmă de plama de pe obrazul său. Bine înţeles că şi Jin a trebuit să gasească o scuză pentru urmele roşii de pe gâtul său dar astea erau lucruri minore. Nici unul nu avea regrete.

[Liar]

DeÅŸii nu prea pare nimeni interesat, am adus nextul :D

Capitolul 3
- Păstrează distanţa -

Din nou ne se mai văzuseră de o săptămână întreagă după incident. Asta până cand s-a invit ocazia perfectă, o excursie cu şcoala. Blondul nu prea era încântat. Ar fi preferat să stea acasă să înveţe pentru examene. Îşi propuse să nu se lase mai prejos doar pentru că este încă străin tuturor. De multe ori ar fi vrut să îi ceară ajutorul lui Liam dar îi era foarte frică că ar putea să îl îngesuie din nou aşa că se abţinea. Excursia nu era obligatorie dar tânărul mergea doar în speranţa că în va puta întâlnii din nou pe băiatul care îi oferise acele trăiri întense. Dacă vorbea cu el faţă-în-faţă spera să poată clarifica lucrurile.
În timp ce îşi făcea bagajele dădu peste tub în care se afla o cremă galbenă şi lipicioasă dar uşor parfumată. Brusc obrajii i se înroliră şi gândul îi zbură… Nu se ştie dacă o să am nevoie, e bine să ai de toate la tine îşi spuse el în gând. Împachetă totul şi şi lua apoi rămas bun de la familie, îeşind apoi pe uşă afară. Autobuzul sosii foarte repede pentru că staţia era în apropiere deci nu avea mult de aşteptat. În vehicul mai erau multe locur libere iar pe cele ocupat stăteau doar fete, care cu siguranţă ar fi vrut să stea lângă vedeta lor favorită iar acest lucru îi dădea multe bătăi de cap lui Jin. Se aşeză aşadar lângă prima persoană de sex masculin pe care o zări, şi culmea aceea era tocmai persoana cu care nu vroia să se întâlnească nici în ruptul capului într-un loc public. Lou care era acum lângă blond, îl privea zâmbind larg, arătându-şi dinţii albi şi strălucitori. Dar asta nu era singura lui calitate, avea şi o piele fină şi foarte curată. Vă daţi seama că majoritatea fetelor aveau o mică obsesie pentru brunet, dar nu mai mare ca cea pentru celebrul pop star dar chiar şi aşa, acesta(Lou) le îndepărta pe toate cu uşurinţă, făra prea mult efort, folosindu-se de atitudinea lui răutăcioasă pa care o avea, sau poate o avea în sânge. Totuşi cu Jin nu era chiar aşa. Poate avea el acel farmec aparte, poate ochii lui erau de vina sau poate fusese un fan de al lui din totdeana. Nu se ştia ce e în capul lui dar doar îi căzuse cu tronc blondul. Amândoi erau foarte liniştiţi, nici unul nu scoase o vorbă deşi aveau multe în minte. Le era frică. Lui Liam îi era frică că celălalt ar putea fi supărat pentru că s-a jucat cu corpul lui dar altfel nu şi-ar fi explicat ultimele sale cuvinte din ziua aceea, "Data viitoare când o mai facem…".
Urma să o mai facă? Această întrebare îl chinuia de ceva timp. Pe de altă parte, celălalt tânăr credea că brunetul e supărat pe el deoarece îl alungase de câteva ori. Fusese un drum liniştit, nici alţi colegu nu aveau chef de discuţii mai ales că era seara şi toată lumea era obosită după călătoria lungă. Băiatul cu ochi multicolori simţii că îi vine să adoarmă aşa că făra să vrea îşi lăsă capul pe umărul băiatului de lângă el. Se sperie şi se ridică repede. Celălalt zâmbi şi schiţă un gest apoi îi aşeză capul înapoi pe umarul său. Nu era că nu îi plăcea dar chiar nu mai avea chef în momentul de faţă să trecă prin ceea ce trecuse la şcoală, mai ales că acum era mai multă lumea în jur. Se simţea în siguranţă când era lângă 'prietenul' său pentru că ştia, sau cel puţin avea impresia că acesta nu are de gând să-i facă vreun rău, ba mai mult, vrea să-l apare- Parctic, chiar aşa era în realitate.
Odată ce autobuzul ajunse în staţie, toată lumea ieşii plictisită şi amorţită. Afară era încă noapte deci după ce vor afla cu cine vor sta în cameră precis se vor duce direct la culcare. Când ieşii din autobuz, brunetul se oprii să vorbeascp cu profesoara de biologie care se ocupa cu aşezarea în camere. Între timp Jin îşi scoase nişte bani din buzunar şi plecă l acem mai apropiat mini-market să îşi cumpere de mâncare. Spera doar să nu trebuiască sa stea cu un obsedat timp de două zile. Lou se afla în cameră. Acolo erau două paturi, două noptiere, un dulap mare, TV, laptot şi o biae super-dotată. Erau condiţii de patru stele. Era clar că excursia asta costa o frămadă de bani dar mai bine de trei sferturi din copii de la acea şcoala veniseră. Era şi normal pentru o şcoală unde majoritatea studenţilor erau putred de bogaţi. Băiatul mai cercetă odată camera, deschise dulapul uitânduse la ce era înăuntru doar dintr-o privire. Acolo erau câteva prosoape şi o lenjerie de pat. Brusc beculeţul i se aprinse. Zâmbi pervers şi dintr-o mişcare trase cu forţa din dulap lenjeria aruncând-o pe jos în timp ce privea patul, cu acelaşi zâmbet ciudat. Starul pop întră în cameră pe car eo primise şi îl văzu pe 'iubitul' său stând pe pat cu telecomada în mână privind plictisit ecranul televizorului.
- Nu ar trebuii să fie dpuă paturi aici? Întebă blondul foarte sigur pe ideea lui.
- Nu, despre ce tot vorbeşti, aşa era când am ajuns aici.
- Okay, uite cum facem, tu stai în partea aia, îar eu aici, s-a făcut?
- Saaauuu … spuse brunetul zâmbind.
- Sau nimic îl întrerupse colegul său nervos.
Acest lucru se mai întâmplă odată dar până la urma cel mai mare cedă.

[Prevented :D]

Helloo, am trecut si eu pe la fic-ul tau si vreau sa spun ca este foarte dragut.
1. Descriere : pai am vazut descriere, insa nu atat cat imi place mie, spre exemplu nu ne-ai descris cum se simtea cand a plecat de acasa, ce-i crema sau ma rog aia galbena si lipicioasa(nu ca nu ne-am prins da' totusi...) sau cum se simtea ca a trebuit sa il indure tot drumul, parca ne-ai pus ca nu a vorbit in autocar nu? dupa mine mergea mai mult faza cu "si toti copii radeau tipau sau pur si simplu fredonau melodia ce se auzea in boxele puse nu stiu unde in autocar" sau ma rog, e cam tarziu si n-am inspiratie:">, trebuia sa dai si tu "spirit" calatoriei, inteleg ca ei doi sunt tensionati, dar chiar asa? sa afecteze ei tot autocarul? in fine, am citit undeva "afara era inca noapte" pai, cum adica? ei au plecat pe noapte? Wow. De obicei stiu ca se pleaca dimineata, nu seara, cand oboseala e pe tine ca sofer cat casa stiind ca ai atatea persoane in spate sa pleci la drum. Oricum e fic-ul tau si nu am dreptul sa-ti schimb ideea.
2. Naratiunea : putin cam grabita dupa parerea mea, adica acum isi face bagajele, acum pleaca, acum ajunge, acum are de gand sa se culce. Mai trage si tu de timp, lungete plecarea, emotiile, convorbiriile, dar toate atea nu se pot realiza fara descriere.
3. Dialogul : ai avut doar cinci linii de dialog ce dupa mine sunt puse degeaba. Puteai face ca tot dialogul asta sec sa devina doar o naratiune a sa. Insa, merge si asa caci au vorbit doar acolo in camera. Am citit fic-uri (nu dau nume) in care nu apare nici macar o linie de dialog in cateva capitole lungi de tot. Oricum este bine si asa.
4. Greseli de scriere am vazut cateva, nu stau sa le insir, insa fii si tu mai atenta cand tastezi. Intr-un fic frumos se vad urat greselile de tastare.
5. Greseli de exprimare : la un momentdat m-am pierdut in firul povetirii. Nu mai stiam care cum vine, deraiasem de pe randurile mele.:))
Oricum imi place fic-ul tau, nu te lasa de el, caci am vazut ca ai scris "desii nu prea pare nimeni interesat(...)". Daca nu parea nimeni interesat atunci nu ti-l vizita nimeni, nu-ti dadea comm nimeni, era un fel de n-ar mai fi. Intelegi? Sa nu te aud cu "renunt".
Spor la scris si bafta sa curga ideile in capul tau precum curge cascada!.