[Terminat] Dincolo de cuvinte, ego-ul ne stapaneste pe fiecare

[Leontina]

Ajung si eu intr-un final pe aici :]]
Asa, pai dupa cum ai spus capitolul nu e corectat deci greseli ai avut. In afara de problema cu "ii", care au fost mai multi decat ar trebui in anumite cuvinte, pe care nu le mai gasesc acum, undeva ai scris "m-ai", iar in context corect era "mai".
Trecand mai departe, deci sa inteleg ca ei s-au impacat acum? Nu ca m-ar deranja, doar ca parca chestia asta s-a intamplat cam repede. Adica, eu ma asteptam sa dureze ceva mai mult pana sa se impace.
Ai avut unele fraze cam lungi. Ai fi putut pune punct pe undeva si sa continui cu litera mare apoi. Ar fi fost mai usor de citit.
In rest, nu prea stiu ce sa mai spun de acest capitol. Multe nu se intampla, deci cred ca voi astepta urmatorul capitol pentru a vedea in ce directie o vor lua lucrurile :P
Spor la scris :]

[Miss M]

Hey >:D<
Mentionez de pe acum ca nu ma voi lega de greselile de tastare.
Acest capitol m-a lasat in ceata. In cel precendent erau ca niste straini si acum... Ada mi se pare putin confuza. Cand n-are energie, cand are si nu stie ce sa faca cu ea. Mi se pare interesant ca a hotarat sa uite tot atat de usor, dar asta e decizia ei.
Oliver a fost foarte foarte foarte dragut. Pe bune. Nu cred ca a inteles prea mare lucru, dar s-a adaptat usor. Ce face fericirea din om...

- Nu ca as fi pudic sau ceva, dar ceva imi spune ca o sa te uiti la mine ca la un violator in serie daca imi dau pantalonii jos in fata ta…

Cu siguranta cea mai tare parte. De remarcat ca pe el nu l-ar fi deranjat sa-si dea pantalonii jos...
Capitolul a fost dragut, chiar daca nu s-au intamplat prea multe. Acum, am cateva observatii de facut:
- Ai repetat "dulap", "iesim", "brusc" si poate si alte cuvinte. Inteleg o data, dar dupa devine deranjant.
- Nu-mi place structura aceea "Mai apoi". De asemenea, prea multi de "dupa" au aparut in text.
- Dupa o replica enuntiativa simpla(de se termina cu "."), nu mai pui punctul, ci virgula si "spuse/zise/comenta" cu litera mica
- Ai facut o supa de verbe la un moment dat, nu mai stiai ce se petrece si cand.

Din partea mea ai un + pentru faptul ca ai folosit mai mult dialog.
In concluzie astept continuarea :*.

[crazy little red]

next, dupa un car de timp :D

Capitolul 22

Ada pov.

Poti inchide ochii pentru a nu vedea suferinta celui de langa tine, pentru a nu vedea durerea din jurul tau. Poti sa-ti astupi urechile pentru a nu auzii plansetele pline de tragedie, cuvintele care te-ar putea ranii. Dar atunci cand propriile ganduri iti zbiara in cap, nu poti decat sa le dai ascultare. Nu poti fugii de propria constiinta, de sentimentele care te trezesc in mijlocul noptii cersind atingerea celui care e mereu acolo, in gandurile tale.
Timpul s-ar oprii probabil in loc in fata mea daca ar intelege cat de mult am invatat sa simt in ultimul timp. Ma simt ratacita intr-un univers strain mie, nu-mi inteleg starile de spirit sau comportamentul atat de infantil. Probabil ca nimeni nu ar reusii sa-mi dea o explicatie destul de certa. Vesnicul monolog interior imi lasa un aer ciudat in mine. Nu percep decat importanta cuvintelor lui. Poate e inspaimantator cum lucruri ce pareau sa-mi preocupe intodeauna mintea au devenit doar detalii, detalii aparute pe fundalul unei povesti marete.
Oare pana la ce varsta putem da vina pe inconstienta? “N-am stiut… N-am crezut ca-l va ranii atat de tare…”. Mai am inca dreptul la aceste scuze ridicole? Sau totul s-a finalizat, totul se rezuma la niste rationamente naïve pana la urma.
Tot ce e intre mine si el suna ca povestea perfecta de iubire. O poveste ce nu caracterizeaza de altfel nimic din caracterul meu, nimic din viata lui. As fugii atat de departe. Uneori imi doresc sa nu-l mai vad niciodata. Atunci ar disparea toate aceste ganduri neintelese. Atunci as devenii din nou eu. Dar care e definitia acestui “eu”? Si oare individualitatea e cea care te face sa fi tu cu adevarat?
Imi gasesc comportamentul atat de ridicol. Cum privesc in gol fara sa ma gandesc la nimic, cum ma surprind zambind in timp ce ma gandesc la el.
-Hey visatoareo. Unde esti cu gandul? Clipesc de doua ori inainte sa-i intalnesc privirea atat de clara a lui Dimitri. Am uitat din nou ca sunt la scoala…
-Nicaieri. Raspunsul meu a sunat mult mai sec decat as fi vrut.
Blondul imi zambeste mai apoi ridicandu-mi barbia cu doua degete.
-Stii Ada? Esti singura fata pe care nu o pot avea si gandul asta ma inebuneste! De fapt tu ma inebunesti…
O puternica senzatie de déjà vu ma cuprinde. Simteam exact acelas lucru fata de Oliver, sau inca mai simt? A fost doar o obsesie? Imi arunc aceste ganduri cat mai departe de mine incercand sa port o conversatie plauzibila cu blondul.
-Dimitri, stii deja ce simt pentru tine. Am certitudinea sentimentelor tale, uneori mi-as dorii sa te pot iubii, dar…
-Dar el v-a fi mereu deasupra mea. Nu te pot intelege…
-Nici macar eu nu pot. Inconstient ii privesc buzele celui care sta in fata mea, imi doresc sa le simt peste a mele, desii nu gasesc sensul acestui sentiment. Nu-l iubesc de altfel, dar inca ma atrage atat de mult. Sau poate doar imi pare rau sa-l dau la o parte stiind ca e al meu. Nu i-as putea nega niciodata frumusetea aproape inumana, si stiu ca el e genul de baiat langa care toti m-ar vedea. In schimb Oliver tinde a fi vazut ca un capriciu al meu.
Dimitri imi citeste cu usurinta gesturile din nou. Se apleaca ajungand cu capul la nivelul meu, buzele lui lipindu-se de ale mele. Isi da mana stanga pe la spatele meu ridicandu-ma incet de pe scarile pe care eram asezata. Ador sentimentul ce mi-l dau buzele lui, felul in care ma controleaza atat de usor… Dar totul e doar fizic.
Il imping de indata ce constientizez gravitatea gesturilor. Cat de naiva am putut devenii, cat de usor ma pierd… Imi vine sa plang, vinovatia lovindu-ma cu putere.
-Sper ca nu incepi sa plangi pentru atata! Macar esti sigura de ce simti pentru el? As vrea sa-i raspund cu un “da” pe care sa nu-l poata contesta nimeni, dar sunt atat de nesigura in momentele astea. Privesc in jos fara sa spun nimic, stiind cat de interpretabil poate sa fie gestul pentru el.Dimitri imi i-a fata in palmele lui facandu-ma sa-l privesc in ochi.
-Cat de dragala poti sa fi. Ar fi nebun sa nu profite de ce simti pentru el!
Nu stiu daca asta e reactia cea mai potrivita, dar cuvintele lui m-au facut sa zambesc instantaneu. De parca era exact ceea ce avea nevoie. Ii soptesc un “merci” dupa care mergem spre clasele noastre obligati de profesorul de geografie care a tinut sa ne anunte ca s-a sunat de minute bune. Bine, faptul ca eu n-am auzit soneria e ceva obisnuit din partea mea, pe Dimitri insa il vedeam insa mai cu picioarele pe pamant.


Oliver pov.

Imi ridic capul de pe banca atunci cand usa de la clasa se deschide producand un sunet deranjant pentru creierul meu in stare de atipire. Dimitri intra in clasa cu o figura trista care, as fi ipocrit sa nu recunosc, ma incanta.
In momentul asta as da orice pentru o cafea mare si o tigara. Probabil singurul lucru care m-ar putea tine in viata dupa o noapte nedormita. Nu ca ar reusii sa-mi scoata si imaginea ei din cap…
-Esti un prost! Aud vocea lui Dimitri cand trece pe langa banca mea. Zambesc fara sa stiu macar de ce, tipul ma jignise si pe mine doar ma amuza.
Ma calmez repede, starea de somnolenta punand usor stapanire pe mine. In minte imi circula doar imagini cu ea zambind. Si cum ar putea fi somnul mai dulce?
Tresar cand aud ultimul sunet de clopotel pe care trebuie sa-l mai suport pe ziua de azi. Ma ridic lenes din banca luandu-mi geanta in spate si merg spre casa. Drumul imi pare la fel de plictisitor si lung ca intodeauna cand ma confrunt cu stari de moleseala crunta.
Gasesc usa de la apartament deschisa, semn clar al vizitei unei rude. Nu fac mai mult de un pas in interiorul locuintei pana ca tatal meu sa se afiseze in fata mea cu un zambet ingrozitor de molipsitor pe fata.
-Oooo, esti singurel, speram sa o vad si pe Ada!
Cu siguranta tata se atasase de satena destul incat sa o vada ca pe propria fiica. As zice ca e in avantajul meu pana la urma.




scuzati stangacia cu care am scris unele parti, mi-am iesit din mana...
scuze si de greseli de asemenea

[Leontina]

Asa, dupa o lunga asteptare aflu si eu in sfarsit ce se mai intampla. De cand astept :]]
Revenind, la asta nu ma asteptam O_O" Deci Dimitri ala imi place din ce in ce mai putin. Ok, cred ca o place pa Ada si asa mai departe, dar totusi, ceea ce a facut mi s-a parut cam exagerat. Desi nu pot spune ca nu mi-a placut faza cand l-a facut pe Oliver prost, iar acesta din urma nu a reactionat in niciun fel. Am eu o oarecare banuiala de ce anume i-a adresat acea jignire, dar astept sa aflu mai multe. Poate ne spui chiar tu la un moment dat motivul, desi pentru mine este destul de evident.
A, si mi-a mai placut faza cand tatal lui Oliver l-a intrebat de Ada. Simpatic om. :D
In afara de asta, nu prea stiu ce as mai putea sa spun, mai ales ca de descriere nu pot sa ma leg niciodata la tine. Cei doi sincer imi par foarte confuzi, desi mie imi e clar ca tin unul la altul, deci eu ii cam vad impacandu-se pana la finalul acestui fic. Sau nu... Aflu eu.
As zice de greselile de tastare/gramaticale, dar sunt aceleasi ca in capitolele trecute, vesnica ta problema cu acei "ii". In afara de asta restul mi s-a parut ok.
Cam atat. Astept nextul care sper sa apara curand :P

[Miss M]

A durat ceva timp pana ai postat. Sa nu te mai prind ca te gandesti ca nu m-ar mai interesa ficul asta. :-w
Primul lucru pe care trebuie sa ti-l zic: ai gresit cu "ii" mai mult ca niciodata. Ai pus cam la toate verbele si nu era necesar mai niciodata(cu vreo doua exceptii). Ar mai fi si verbul a innebuni, care se scrie cu doi de "n". In rest, cateva virgule mancate si astea sunt greselile pe capitolul asta.
Mi-a placut fragmentul introductiv, ai un fel interesant de a medita asupra lucrurilor. Stiind ce s-a intamplat in capitolul trecut, credeam ca lucrurile se vor lamuri, dar Ada este inca indecisa. Si asta intr-un mod tare ciudat. Adica esti aproape sigura ca il placi pe unul dintre ei dar vrei sa fii sarutata de celalalt. Si cand se intampla nu-ti mai convine. Asta chiar e ciudat. Pe de alta parte, Oliver e cat de sigur si de dragut poate fi.
Am prins iar drag de Dimitri, pare resemnat cu faptul ca Ada e indragostita de Oliver, chiar daca e nervos pe el. Nu pot fi toti fericiti, asta e.
Cred ca tatal lui Oliver e personajul meu preferat, mereu e atat de dragut si imbunatateste situatia. Sper sa faca vreo magie si de data asta :)).
Cam atat de la mine, astept capitolul viitor si sper ca va aparea ceva mai repede. Bafta la scris!

[crazy little red]

imi cer scuze ca din nou a durat destul de mult timp pana sa reusesc sa scriu capitolul... de asemenea si pentru eventualele greseli :P

Capitolul 24

Incerc in zadar sa evadez macar pentru o zi de imaginea ta, de gandurile care ma conduc mereu la tine.
Imi zambesti atat de dulce incat ma pierd in stari euforice care ma fac sa uit de tot. Vad universul in ochii tai caprui, si niciodata nu mi-a parut mai frumoasa lumea asta…

Ada pov.


Privirile noastre se intersecteaza pierzand amandoi orice capacitate de a masura timpul. Distanta dintre nimic si totul se farama sub zambetul tau. Ma simt dependenta de tine si fiecare incercare de a renega acest gand il face in final mai puternic. Ma lovesc de o realitate crunta la minute intregi dupa ce ma desprind din imbratisarea ta. Lucrurile au devenit atat de marunte. M-am desprins dureros de repede de tot ce nu insemnai tu, ca si cum ai dezlipi un leocoplast de pe o rana trecuta, lasand urme de lipici. Ma imbata ganduri absurde si dorinta de a te avea langa mine, doar pe tine, erou al amintirilor mele. Mintea mea de copila te intruchipeaza atat de usor intr-un personaj de poveste.
Ies ultima din scoala, simtind o dorinta ciudata de singuratate, sau poate vreau doar sa scap de compania colegilor, de cuvintele lor care le gasesc atat de neinsemnate in ultimul timp. Cel mai probabil a ajuns sa ma plictiseaca tot… cu exceptia lui… O dependenta greu de tratat, de care credeam ca o sa scap in momentul in care-l voi avea. Dar nu e al meu acuma? Si totusi, astept mereu mai mult, de parca el ar fi devenit mai mult decat o simpla persoana in mintea mea. Sentimentul e greu de explicat, de altfel explicarea lui nu ar face decat sa-i stinga misterul, explozia de senzati care imi place sa le simt, desi poate ca ma raneste. Nu-mi dau seama daca m-am maturizat in ultima perioada sau am devenit un copil nestiutor. Si nici macar nu am nevoie de o explicatie, poate imi era dor sa simt atata nepasare…
Ma opresc inconstient privind spre masina parcata in fata scolii. Tresar trezita la realitate atunci cand din ea iasa tatal lui Oliver. Abia acum realizez ca nici macar nu stiu cum il cheama, poate ar trebui sa-l intreb.
- Adaaa. Mi-a fost incredibil de dor de tine. Imi spune cu un entuziasm cat se poate de evident in timp ce se indreapta spre mine cu un zambet urias pe chip. Pe fiul meu ratacitor nu l-ai vazut? Cred ca se ascunde de mine…
- De ce s-ar ascunde de tine? Il intreb amuzata deja. As zice ca el e genul de om care poate sa-l faca si pe cel mai deprimat om sa zambeasca in mai putin de cinci minute.
- Fara motiv. Se oftica atat de repede din cauza unor glume nevinovate. Bine, poate nu chiar atat de nevinovate… Ah, uite-l si pe minunatul meu fiu.
Ma intorc ajungand sa fiu fata in fata cu Oliver, doar la vreo douazeci de centimetri distanta. Ma rosesc, simt caldura in intreg trupul, de parca tot frigul de afara s-ar fi risipit intr-o secunda.
- Tata, ce faci pe aici? Nu-ti ajungea un singur om pe care sa-l terorizezi asa ca ai pornit in cautare de noi victime? Il intreaba satenul cu un ton ironic pe tatal sau in timp ce se apropie mai mult de mine. Imi las capul in jos. As fugii cu prima ocazie de langa astia doi, dar probabil ca o tentative de fuga ar fi observata imediat.
- Nu chiar. Voi doi urcati in spate, eu conduc!
Din nou impotrivirile nu si-ar avea sensul. Si atata timp cat Oliver nu are nimic de comentat, prefer sa le fac pe plac cel putin pentru moment. De altfel imi face placere compania tatalui lui Oliver.
Eu si Oliver ne urcam in spate la o distanta destul de vizibila unul de altul. Ma simt nesigura fara sa pot explica insa cauzele sentimentului. Nu l-am vazut pe Oliver in ultimele trei zile si cu siguranta el nu programase sa ma vada astazi. Imi inchid ochii pentru cateva secunde si in minte imi revine scena in care Dimitri ma sarutase. As fi inceput probabil sa plang in secunda urmatoare daca bratul lui Oliver infasurat in jurul meu nu m-ar fi surprins stergandu-mi toate gandurile. Ma intorc spre el ca sa realizez ca distanta de acum un minut disparuse. Cat de usor ii e… se joaca cu mine de parca as fi doar o papusa. Iar eu nu ma opun, de parca i-as da drepturi depline asupra a tot ce insemn eu. Si totusi ii gresesc mereu, iau cele mai proaste decizii neobisnuita poate ca gesturile mele sa-i raneasca pe ceilalti. Sau cel putin fara sa constientizez asta pana acuma.
Trupul meu este strapuns iarasi de caldura atunci cand buzele lui Oliver imi ating crestetul capului. Un gest care nu tradeaza altceva decat afectiune de altfel, dar care venit din partea lui pare sa insemne atat de multe.
In mai putin de un minut masina se opreste. Neatenta sfarsesc sa ajung chiar mai tare in bratele satenului. Il privesc in ochi pentru o secunda ca mai apoi sa-mi zambeasca. Un zambet care probabil are sa-mi bantuie mintea zile intregi de acum inainte.
- Nu ca mi-ar displacea situatia dar ar trebui poate sa coboram din masina. Vocea lui calda si amuzata in acelas timp ma face sa constientizez situatia mai clar. Ma departez de el si cobor din masina asteptand sa faca acelas lucru.
Locul nu-mi pare deloc cunoscut, totusi Oliver nu pare la fel de pierdut in spatiu ca mine deci el a mai fost pe aici si inainte.
- Ada, acum o luna sau asa ceva am fost aici cu Oliver si el a zis ca ar vrea sa te aduca si pe tine neaparat. Probabil pentru ca esti singura atat de iubitoare de cafea ca el. Sau poate pentru ca locul asta te va face sa-l cunosti pe el cu adevarat.
Ascultand cuvintele tatalui lui Oliver imi intorc privirea in directia in care privea el. O cafenea vopsita intr-un verde inchis cu o usa ce pare a fi de lemn si cu o placuta deasupra ei pe care scrie simplu “Oliver cafe”. Ma intorc instantaneu spre cel a carui nume tocmai il citisem. Nu stiu daca il privesc cu mirare sau total pierduta dar el pare sa ma inteleaga chiar mai bine decat o fac eu.
- Hai sa mergem inauntru. Mi se adreseaza in timp ce dandu-si o mana pe dupa spatele meu incepem sa mergem impreuna in directia usii. Tata, tu vii? Ne oprim pentru o secunda asteptand raspunsul lui. Doar da simplu din cap in sens negativ. As vrea sa insist, dar cel mai probabil el planificase lucrurile in felul asta, deci nu are rost sa insist.
Intrand inauntru raman cateva secunde pe loc privind in jurul meu. Mesele rotunde si scaunele de lemn vopsite intr-un visiniu inchis reusesc sa ma fascineze imediat. La fel si parchetul de un maro ciudat, o nuanta pe care nu am mai vazuta in viata mea. Peretii crem si ramele verzi ale geamurilor par sa se contopeasca perfect. Privesc totul cu ochi mari, cu o curiozitate si fascinare de copil. Oliver doar ma tine de mana si ma priveste zambindu-mi parca nostalgic.
Cred ca au trecut minute bune pana ne-am asezat in sfarsit la o masa. Initial ma asez in fata lui Oliver lasand masa sa ne desparta. Dar asta nu a durat pentru mai mult de zece secunde caci satenul si-a tras scaunul langa mine, aproape lipindu-l de al meu.
- De ce ma eviti?
Nu apuc sa reactionez in vreun fel sau sa-i raspund la intrebare fiind intrerupti de o femeie de vreo treizeci si cinci de ani care vine spre noi oferindu-ne cel mai cald zambet pe care l-am vazut in viata mea.
- Oliver, a trecut ceva timp de cand nu te-am vazut. Tatal tau a sunat ieri si mi-a spus ca o sa treci azi pe aici impreuna cu cineva… As zice ca tu trebuie sa fi Ada! Mi se adreseaza apropiandu-se de mine si-mi ia mainile in ale ei. Nu cred ca am mai cunoscut pe cineva ca ea, pare sa emane bucurie.
Ii raspund cu un simplu “Da” ca mai apoi sa plece zicand ca se va intorace cu cate o cafea pentru noi.
- Deci care e istoria cafenelei “Oliver cafe”? Il intrab pe saten intorcandu-ma pe scaun astfel incat sa ajung fata in fata cu el, genunchi nostri atingandu-se.
- Obisnuiam sa vin des aici, pana acum vreo doi ani imi petrecem cam jumatate din timp la una din mesele astea. Matilda, cea cu care tocmai ai vorbit, e verisoara cu tatal meu, astfel nimeni nu avea nimic impotriva si eu obisnuiam sa iubesc locul asta.
- Acum nu o mai faci?
- Acum, langa tine, incep sa-i regasesc frumusetea.
Ma rosesc din nou, gasesc ceva atat de profund in cuvintele lui si iubesc sa stiu ca sunt o parte din el poate…
- Naivo, nu te mai rosii atat in fata mea! O sa incep sa cred ca ma placi.
Nu am mai continuat discutia caci Matilda s-a reintors cu cafelele. Pune pe masa visinie doua cesti crem pline cu cafea inca fierbinte. Inspir puternic simtindu-le aroma. Zambesc inconstient, de parca veselia Matildei se transmitea prin acele cafele, chiar numai prin mirosul ei. Ii multumim amandoi femeii ca mai apoi ea sa plece lasandu-ne din nou singuri. Sorbim amandoi din cestile de pe masa, cafeaua e perfecta, facuta parca de cineva cu ani de experienta in spate.

Si notiunea timpului e uneori atat de usor de pierdut. Cand langa tine e acel cineva care pare sa dea noi sensuri trairilor tale obisnuite. Am fost surprinsa cand tatal lui Oliver a intrat in cafenea zicandu-ne ca e timpul sa ne duca acasa si abia atunci am observat cum trecusera orele. Drumul spre casa pare mai lung decat a fost cand am mers incolo. Sau poate nu am fost eu atenta inainte…
Ma despart de Oliver fara nici un gest special care sa tradeze ce simt in interior, si nu pentru ca tatal lui era de fata, ci pentru ca nu credeam ca as mai fi avut forta sa ma desprind din bratele lui.

[Leontina]

Capitol nou din partea ta. Nici nu stii de cand il astept. :D
Ok, deci lucrurile par sa mearga mai bine intre ei. Deci imi place de tatal lui Oliver din ce in ce mai mult. Daca planul lui a fost intr-adevar sa ii impace pe cei doi eu cred ca i-a iesit destul de bine.
Nu mi-e mie prea clar ce e cu numele cafenelei, dar sunt si obosita la ora asta, deci se poate sa fie si din cauza asta.
Ai avut multicele greseli de tastare. Parca in capitolele trecute incepusesi sa ai mai putine. Am observat ca ai scris "iasa" in loc de "iese" parca si un "acuma" pe undeva. Cam atat am retinut.
Asa, Oliver mi s-a parut dulce cand i-a spus Adei ca regaseste frumusetea acelei cafenele langa ea :x Nu prea am fost eu o fana al lui, dar in capitolul asta mi s-a parut foarte dragut.
Incep sa cred ca pana la urma totul se va rezolva pana la final, desi tot a ramas faza cu sarutul lui Dimitri care a cam ramas in aer putin.
Pai, cam atat. Nu prea mai stiu ce as putea sa spun.
Multa inspiratie si abia astept sa aflu ce se va intampla in continuare :D

[Miss M]

Capitol nou, bun asa... :>
Eu nu mai prea inteleg ce se intampla intre Oliver si Ada. Acum doua capitole se sarutau si erau fericiti, acum tipul ii spune sa nu-l faca sa creada ca il place... Sper ca vei clarifica lucrurile cat mai curand.
Tatal lui Oliver e ceva prea dulce ca sa fie adevarat, omul ala e un izvor de fapte bune. Si cafeneaua... O idee foarte interesanta. Oricum, ar fi evident pentru oricine ca cei doi se plac, dar ei "Nuuu, suntem doar prieteni". Mi-ar placea sa-si revina cat mai repede si sa avem un happy end :D.
"Incerc in zadar sa evadez macar pentru o zi de imaginea ta"-> propozitia asta nu suna prea bine. Cand evadezi, evadezi de undeva, deci trebuie sa fie "din", nu "de". Mai ai vreo doi "acuma" si niste greseli marunte. Ceea ce am remarcat e ca nu mai ai probleme cu "i"-urile.
Nu stiu daca ti-am zis vreodata, dar imi place foarte mult felul in care descrii. Ai un stil aparte, descrii totul foarte frumos si profund. Mai ales pasajele de inceput sunt extraordinare. :X
Cam atat de la mine pe moment, astept continuarea. Spor la scris!

[crazy little red]

@Miss M - ma bucur enorm ca-ti plac in special pasajele de la inceput, as zice ca acelea le scriu cu sufletul, pentru restu mai traba sa-mi folosesc si mintea :))
iata si happy end-ul promis, va multumesc ca a-ti citit si comentat fic-ul >:D< :*:*

Capitolul 25

“Lasa-ti pletele satene sa-mi atinga pieptul, iar tresarirea mea inconstienta
iti va dicta si ultimele randuri dintr-o poveste ce uneori am uitat sa o traim.”

~Oliver pov.~

Este timpul! Este timpul sa ne desprindem de tot ce inseamna odata eu sau tu. Sa ne obisnuim cu aceste noi trairi. Nu doar sa le supravietuim, ci sa le acceptam ca pe o parte din noi, o parte din ce am devenit din clipa aceea cand universul a hotarat sa ne intalnim.
Tipete desprinse din cel mai obscur colt al sufletului meu imi zic sa te protejez, imi explica ca unui copil mic cat de firava poti sa fi. Ma intreb cum am putut sa ignor aceste voci ascutite pana acuma. Nu! Ele abia acum incep sa-si faca simtita prezenta. Poate e sfarsitul, ceva se va schimba, ceva intre noi va devenii altfel din ziua asta. Scumpa mea, jura-mi iubirea eterna sau stiu ca in noaptea asta voi murii.
Alerg spre aparatamentul ei in mijlocul noptii, urmarit doar de lumina lunii pline. Nu as putea explica de unde am cules atata energie, poate din nevoia de a o simti aproape. Ma cuprind ganduri impodobite cu imaginea ei pura. Cu fiecare pas facut par ca alerg mai repede, vantul de toamna nu ma afecteaza in nici un fel. Inca putin pana sa o pot strange in brate.
Ma opresc respirand sacadat in fata blocului Adei. Privesc spre ceasul ce abia mai sta largit pe mana. Doisprezece jumate. E tarziu… dar acum nu e momentul sa ma gandesc la normele morale. Intru in bloc lasand usa sa se inchida singura in urma mea. Urc scarile lent in speranta ca voi reusi sa-mi reglez respiratia pana voi ajunge la ea. Ma simt tulburat, gata oricand sa o iau la fuga, inca controlat de o teama ciudata. Sun la sonerie ca ma apoi sa ma lipesc de peretele paralel cu usa. Simt frisoane pe spate dar raman in aceiasi pozitie. Ii aud pasii inceti indreptand-o spre mine. Descuie usa nesigura ca in urmatoarea secunda privirile noastre sa se uneasca. Ochii ei ma privesc pierduti, obositi, cerand o explicatie sau pur si simplu mirati. Parul valvoi ii acopera o parte din fata. Doar irisul caprui imi pare ca straluceste intr-un mod bizar, atragandu-ma mai aproape de ea ca si cantecul unei sirene. Dar ea ma conduce in adancul lumii ei, sufletului ei…
-Nu ma chemi inauntru? Incercam sa par ironic dar tremuriciul glasului meu nu transmite altceva decat emotii necontrolate.
Ada se da la o parte facandu-mi semn din mana sa intru in locuinta. Am senzatia ca respiratia mea devine grea din nou, tradand oboseala ce o simt. Ignor orice senzatie si incerc sa ma concentrez pe ce urmeaza sa fac, amintindu-mi in acelas timp ca am venit fara nici un plan. Condus de… ceva ce n-as putea intelege, nici nu incerc sa o fac, nu acuma.
-Ada, promite-mi ca de astazi vei fi doar a mea! Mi-e teama ca o sa-mi gasesc sfarsitul departe de tine, indoielile ma ucid! Ii zic aproape in soapte in timp ce ma intorc spre satena care inchide usa in urma mea.
-De ce inca ai indoieli? Chiar crezi ca ele sunt fonadate in vreun fel sau altul? Vocea ei joasa tradeaza o multime de lucruri care nu le pot vedea. Poate mi-am pierdut aptitudinea de a vedea dincolo de lucrurile simple pe care le face, gesturile ei, vocea ei…
-Nu stiu, poate ca nu… mi-e frica ca totul e o miciuna, daca mi-ai spune ca ma iubesti m-as gandi probabil ca e doar o gluma pentru tine. De altfel te-ai schimbat atat de mult… Ma apropii de ea inconstient. Imi pun doua degete sub barbia ei facand-o sa ma priveasca in ochi.
-Spune-mi…!
-Ce? Ma intreaba atat de incet incat a trebuit sa-i citesc pe buze.
-Ca ma iubesti.
-Oricum nu ma vei crede… Imi zice in timp ce-mi indeparteaza mana si trece pe langa mine lasandu-ma sa privesc in gol. Foloseste impotriva mea ceea ce am spus mai devreme, face asta intodeauna de altfel.
Ma intorc brusc si o prind de mana tragand-o in bratele mele. O strang cu putere cu riscul de a o ranii. Nu se zbate desi stiu ca firea ei razvratita s-ar impotrivii unei imbratisari fortate. Dar in bratele mele pare atat de diferita, atat de vulnerabila. Ii soptesc un “spune-o” dandu-i de inteles ca inca astept declaratia ceruta.
-Alta data. Imi spune chicotind dupa isi lipeste buzele de a mele pentru cateva secunde. Zambesc ca un tampit, fara sa incerc macar sa ma abtin. O lipesc de perete si eliberand-o din imbratisare imi lipesc palmile de peretele din spatele ei. O sarut din nou si din nou cu o dorintra stransa in mine de zile intregi.
-Cel putin stiu ca nu zambeai atat de frumos cand l-ai sarutat pe Dimitri.
Ma priveste dezorientata, nestiind ce sa-mi spuna probabil. Ii musc lobul urechii stangi ca mai apoi sa ma intorc la buzele ei. Ma impinge si vrea sa-mi spuna ceva insa o opresc punandu-mi un deget pe buzele ei intre-deschise.
-Shhh, nu-i nevoie sa-mi zici nimic. Hai mai bine sa ne jucam un joc, daca iti pare rau ma saruti, daca nu si vrei sa te intorci la blondul ala ma dai afara chiar acuma.
Se ridica pe varfuri strangandu-si bratele in jurul meu si ma saruta timpid, vinovat. O iau in bratele mele prelungind saruturile pana ramanem fara aer. O stare euforica ne cuprinde pe amandoi, imbatati de parfumul fericirii.
Intr-un moment scurt de luciditate totala realizez ca stam imbratisati pe patul ei. Ea aproape adormita la pieptul meu, niciodata nu mi-a parut mai frumoasa, mai angelica. Am fi nebuni sa incheiem asta acum sau oricand in viitor, inima imi pulseaza cerand parca sa iasa din mine, poate sentimentele mele au luat o amploare prea mare. Dar atata timp cat e vorba de ea, acestea par sa fie doar mici detalii.
-Te iubesc! Ii soptesc la ureche si-i vad buzele arcuindu-se in putina lumina care intra pe geam.

***

Avandu-te langa mine fiecare anotimp pare atat de magic, fiecare clipa atat de nepretuita. Neprevizibilul a inceput sa ma fascineze. Ma hranesc neincetat cu imaginea ta, buzele tale mi-au devenit un drog ce ma duce pe culmi nevazute. Ma tulburi in fiecare secunda, cu fiecare gand. Visele si-au pierdut insemnatatea in fata unei realitati in care tu esti langa mine.
Mi-ai ucis toata tristetea din mine cu zambetul tau viu. M-am vandut tie in totalitate ca unui negustor de suflete, cu conditia de a ramane mereu langa tine, caci doar tu ma pastrezi viu. Doar trupul tau se incalzeste in bratele mele ce obisnuiau sa fie reci mereu.
Suntem obsedati unul de altul si de sentimentul de dragoste. Ma simt sedat de imbratisarea ta, incapabil de a traii separat de tine. Esti ingerul din visul meu si in acelas timp diavolul care mi-a luat sufletul fara sa-mi ceara voie, ca mai apoi sa ma conving singur ca esti unica care-l poate pastra nevatamat. Si pentru asta te iubesc…

Sfarsit!


imi cer scuze pentru greseli, am corectat capitolul dar nu-mi prea vad proprile greseli, chiar daca stiu ca-s destul de multicele...

[Leontina]

Deci ai terminat acest fic. Felicitari! :D
In primul rand ma bucur muuult ca e happy end. La un moment dat tare imi era teama ca nu va fi asa si sincer chiar mi-ar fi parut rau.
Asa, apoi ai reusit sa ma faci sa-l plac pe Oliver al tau :D Felicitari!De ce zic asta? Pentru ca eu sunt mai incapatanata de felul meu si nu prea imi schimb parerile despre personaje asa usor. Iar Oliver nu era tocmai favoritul meu :)) Deci mi s-a parut ataat de dragut cand am aflat ca se ducea la ea dupa miezul noptii deoarece nu mai avea rabdare :x Faza m-a si amuzat putin, dar asta nu mai conteaza.
A, si mi-a placut mult ultima parte, cea cu italic. Foarte frumos scrisa.
Per total mi-a placut acest fic. Am avut eu micile mele indoieli la inceput, ca eu nu prea citesc genul asta de scrieri, dar pana la final m-am convins ca mi-a placut mult. Ti-am spus eu tie ca la genul asta de chestii incepe sa-mi placa mai mutl abia arpoape de final :))
Cam atat, de greseli nu mai zic, ca nu am nici chef si oricum cred ca iti vei da singura seama care sunt.
Felicitari pentru acest fic superb!