Confesiunile unor iubareti

[^Ciresica^]

Capitolul 6
Mai rau nici ca se putea

Confesiunea lui Sasuke: Cand toata lumea te minte crede si simte, da mai departe doua mii de cuvinte, ai o mie de vorbe, o mie de vise, o mie de ganduri si usi deschise.


Dupa ce m-am asigurat ca e in regula, am lasat-o sa se duca unde voia iar eu am plecat ingandurat spre clasa. De ce Sakura voia sa mearga in sala de sport, adica de ce tocmai sala de sport?! Ma indoiesc ca acea incapere avea ceva atat de deosebit si incitant incat sa atraga asa de tare atentia unei tinere care mai degraba prefera sa ocoleasca cat mai mult posibil ora de educatie fizica. Poate ca acesti noi veniti ascund un mare secret. Ori asta, ori mai nou am devenit un paranoia stresat. De unde stiam eu suta-n mie ca poate fetei chiar ii placea ora de sport? Cu deductia asta care a sunat foarte ciudat aveam o vaga banuiala ca ma inselam amarnic. De cand au aparut cei sapte am devenit foarte suspicios, iar asta s-a declansat asa pur si simplu. Intradevar este ceva "dubios" la ei, dar nu pot sa ma bag in viata lor si sa ii abordez direct. Probabil a fost decizia lor personala sa vina aici, dar tot imi atrage atentia mult prea mult. De ce sa vina aici cand in fata liceului este scoala de arte?

Da, ati auzit foarte bine! Este un liceu de arte care are specializare in gasirea noilor talente, mai ales noi voci care se presupun ca ar avea un real succes. De ce aici, cand acolo puteau persevera mai ales ca deja au niste voci absolut impresionante. Nu vad legatura. Recunosc ca direcotul liceului de peste drum e cam sever, dar totusi. Cativa fosti colegi de-ai mei au parasit bancile de aici pentru cele de acolo, iar Tsunade a fost foarte revoltata, dar nu a putut impiedica dorinta elevilor si a parintilor lor. Marea majoritate a elevilor de aici presupun ca directoarea ar fi avut in tinereatea ei o relatie cu directorul liceului de arte, iar eu sunt de acord cu deductia asta. Cum imi pot demostra teoria? Pai vine intrebarea. De ce Tsunade a fost atat de revoltata cand o parte dintre elevi au plecat peste drum? Eram destul de multi, unii faceau si ore dupa-amiaza, ar fi trebuit sa fie mai usurata ca scapa de unii, avand in vedere ca nu erau niste elevi prea constiinciosi.

Dar nu! Ea a facut tot posibilul ca sa ii convinga sa ramana dar nu a reusit. Dupa cateva zile i-am vazut pe respectivii si directorul celeilalte scoli, iesind din liceu. Erau tare bucurosi, mai ales directorul care imi arunca o privire superioara. De ce tocmai mie? Pentru ca se intampla sa fiu singurul elev din curtea scolii in acel moment. In fine asta nu conteaza prea mult. Ideea este ca toate au o legatura, dar se pare ca mie imi scapa ceva esential. Dar ce anume? Ma uitam pe geam la acea cladire din fata. Ce aveau ei mai bun? Ei bine, liceul era proaspat renovat, aveau clase de curs calumea, fiecare elev avea propriul sau calculator, profesorii erau cei mai buni dintre cei mai buni si... bine, reformulez intrebarea. Ce au ei mai bun decat niste profesori de exceptie si tehnologie avansata? O mana ferma ma apuca de umar, facandu-ma sa tresar si sa ma intorc rapid.

- Usurel Sasuke! Nu m-am furisat pe la spatele tau ca sa te sperii, spune bland Shun.
- Iarta-ma Shun, eram foarte prins in gandurile mele, i-am raspuns nu prea sigur.
- Orice ar fi fost, se pare ca era foarte important mai ales ca nu ai reactionat cand te-am strigat. Nu conteaza, oricum unde e Sakura?
- A, pai a ramas putin in urma. Zicea ca vrea sa fie singura, asa ca am plecat. Auzi, dar nu cumva ar trebui sa fi la ore? Directoarea stie unde am fost deci eu sunt asigurat.
- Sa zicem doar ca chimia nu e punctul meu forte, spuse el scurt chicotind.

Si cu asta subiectul a fost epuizat. Blondul isi rezema coatele pe pervazul geamului, iar barbia se odihnea pe palmele sale. I-am urmat exemplul, apoi am inceput sa vorbim, sa ne cunoastem mai bine. Se pare ca el nu era pe invers asa cum ne facusem toti impresia prima oara despre el. Nu m-am putut abtine sa nu il intreb de ce pretinde ca este homo, iar el a ezitat. Parca voia sa imi spuna ce e cu toata tarasenia asta, dar mi-a raspuns ca nu imi poate spune care este motivul. Ok, puteti sa spuneti ca am devenit complet nebun, dar acum stiu sigur ca ceva nu e in regula sau... poate... o fi prea personal motivul. Oricare o fi fost el, se pare ca nu am avut noroc sa il aflu ca Shun schimbase rapid subiectul.

- Uite ce e Sasuke, nu vreau sa crezi... nu stiu... nu gasesc cuvantul potrivit. Nu vreau sa crezi ca sunt prea direct, dar daca vrei as putea sa te ajut.
- Despre ce vorbesti? L-am intrebat uimit.
- Pai despre club. As putea sa ii tin eu locul lui Andy pana faci rost de alt Dj, asta daca crezi ca sunt cat de cat bun pe post de Dj. Si nu e nevoie sa ma platesti sau chestii de genul asta.
- Pe bune?! Adica nici nu stiu cum sa iti multumesc ca ma ajuti, dar totusi nu pot sa te "angajez" pe degeaba. Credema ca nu as putea dormi la noapte stiind ca unul din prietenii mei ma ajuta, iar eu nu ii dau nimic in schimb.
- Daca pui problema in felul asta, am sa ma gandesc eu la ceva, imi spuse el zambind.

Clopotelul suna zgomotos, anuntand pauza mult asteptata. Cat ai clipi holurile liceului se umplura ochi de diferite personaje, care de care mai nervoase, ori vesele, ori prost dispuse.


Orele au trecut insuportabil de greu. Tot timpul m-am gandit cum as putea face rost de alt Dj si cat de dragut a putut sa fie Shun incat sa isi sacrifice timpul si sa ma ajute. Asta da prieten! Ii eram profund indatorat. Apoi cand am iesit de la ore, eram asa de bine dispus incat am plecat primul si m-am dus direct la gradinita sa il iau pe Itachi. Cand am ajuns acolo, fratiorul meu era pe punctul sa se culce, dar am avut noroc si l-am luat acasa. Si vreau sa spun ca ne-am dus acasa, acasa. Mama si tata erau la servici si eram absolut sigur ca apele se linistisera de seara trecuta, asa ca nu cred ca se va intampla ceva iesit din comun. Deobicei ramaneam vre-o doua-trei zile la Kiba acasa, iar cand ma intorceam cu Itachi ai mei se comportau de parca nimic nu se intamplase. Insa astazi ma simteam diferint, insa intr-un mod ciudat. Ceva sigur se va intampla, iar la cum am inceput ziua, adica placut si cu ganduri pozitive, eram sigur ca totul avea sa fie bine.

Am ajuns acasa si mi-am facut rutina obisnuita. Ii pregateam fratiorului meu ceva de mancare, dupa ma jucam putin cu el ca apoi sa sfarsesc intins pe canapea, citind o revista pana cand avea sa vina unul dintre parinti iar de cele mai multe ori prima era mama si iat-o venind. Cheia se invarti de doua ori in broasca, dupa care usa se deschise, iar la scurt timp am auzit sunetul tocurilor mamei facand contact cu gresia de pe hol. Imediat Itachi o zbughi pe hol strigand in gura mare si repetand de mai multe ori "Mami!". O stranse de picioare fericit sa o vada, in timp ce aceasta se uita mirata la micuta fiinta, apoi isi schimba expresia fetei intr-una care vroia sa para a bucurie, dar care te ducea cu gandul la orice altceva inafara de grija si afectiunea pe care ar trebui sa o poarte o mama odraslelor ei. Dupa ce il daduse pe micutul brunet la o parte, intr-un mod cam brutal dupa parerea mea, ii spuse ca afara erau copiii vecinilor si i-a mai zis ca poate sa se duca si el jos sa se joace cu ei daca vrea. Itachi cum auzi, fugi ca impuscat in camera lui, se imbracase cu viteza luminii, apoi isi puse geaca groasa, fularul, manusile si ghetutele si dus a fost.

Era ceva ciudat si nu spun asta pentru ca mama nu ii dadea lui Itachi aproape niciodata voie sa se joace cu ceilalti copii din bloc, spun asta deoarece l-a lasat pe Itachi afara cu un scop. Acela de a ramane numai eu cu ea. Asta micut e foarte atasat de mine si eu de el, dar sa il vada pe fratele lui mai mare care are grija de el mustrat de parintii deja e prea mult. Asa se intampla de fiecare data cand faceam un lucru gresit, dar de data asta ceva imi spune ca e foarte serios. Din instinct m-am ridicat in picioare si am tacut, asteptand sa vad ce mai e de data asta, dar ea era foarte calma, relaxata, purtandu-se de parca nici nu eram in incapere. Si-a dat jos paltonul, cizmele, si-a lasat geanta pe canapea, apoi a inspirat adanc si a privit in gol prin geamurile cat peretele la traficul blocat, agitat si bulversat. Asteptam intepenit, uitandu-ma fix si incordat la ea, fiind gata ca oricand sa primesc valul de reprosuri. Mama niciodata nu m-a incurajat sau felicitat, nu am auzit-o nicicand spunandu-mi ca e mandra de mine sau ca o facusem fericita. Iar cu toate astea eu inca faceam pe dracu-n patru, doar sa o aud si eu odata spunandu-mi asemenea lucruri.

Invatam de imi sareau capacele sa iau note mari la ascultari, la teste, ma inscriam in diverse cubluri ca sa imi maresc cunostintele, dar tot ce am reusit sa fac a fost sa cresc in ochii profesorilor. Eu nu aveam nevoie de meritele lor, aveam nevoie de imbratisarea calda si de vorbele mamei. Nu am simtit niciodata acea stare de dupa, cand se spune ca nimic nu se compara cu vocea parintilor care iti spun din toata inima ca sunt mandrii de tine. Nici tata nu puteam sa spun ca era mai stralucit la capitolul asta, dar macar il mai auzeam din cand in cand spunandu-mi ca ma descurc foarte bine la scoala. Toate astea se intamplau cand eu aveam numai treisprezece ani, dar apoi, un an mai tarziu, cand am realizat incet, incet ca tot ce faceam era in zadar, am lasat-o mai moale. Nu mai eram acel elev model care stia totul la perfectiune. Devenisem un elev oarecare, cu note de trecere, imi facusem cativa priteni, respectiv Kiba, Sam, Ino, Britney si Hinata si intr-un final ma simteam ca oricare alt pusti normal de varsta mea.

- M-am saturat de voi Uchiha! Ma trezi la realitate vocea rece a mamei.

Poftim?! Ce... ce a fost asta?! Ma uitam la ea ca curca-n lemne, incercand din rasputeri sa aflu ce anume o suparase asa de tare, dar nu... nu imi aminteam sa fi facut ceva iesit din comun.

- Nu m-ai auzit Sasuke?
- Ba da, am raspuns. Dar ce vrei sa fac? Cu ce am gresit? Stii bine ca seara trecuta l-am luat pe Itachi de aici sa nu va mai auda pe tine si pe tata cum va certati. Ma mir cum de iti pasa, pana acum te comportai de parca nimic nu s-ar fi intamplat, am spus cu un ton ridicat, fiind evident faptul ca eram iritat.
- Cum indraznesti sa imi vorbesti in felul asta?!

S-a apropiat amenintator de mine, apoi cand am fost fata in fata si cand ma asteptam mai putin am primit o palma zdravana peste obraz, facandu-ma sa imi intorc capul. Mi-am dus mana la obrazul abia ranit care ma ustura groaznic si priveam in podea muscandu-mi buza de jos. Cum mi-am permis sa ma dezlantui in asemena hal in fata mamei mele, cea care mi-a dat viata si m-a crescut si educat cum a putut si cum a crezut de cuviinta ca e mai bine? Imi era jena si ma simteam oribil. Nici nu mai aveam putere sa o privesc direct in ochi pentru ca imi era rusine. Imi meritam pe deplin palma. In timp ce stateam acolo, in picioare ca un bibelou de decor, mama ma apuca de brat si ma tranti brutal pe un perete, reprosandu-mi ca nu sunt in postura sa comentez. Inca ma uitam in pamant, ascultandu-i morala, pana la un punct cand se opri cu un oftat tensionat. Se plimba prin camera de la un capat la altul, probabil incercand sa se linisteasca, iar eu m-am dezlipit usor de perete si cand voiam sa ma duc in camera mea sa meditez asupra lucrurilor spuse de ea, ma prinse de brat si ma trase inapoi. Imi mai dadu o palma, de data asta parca mai rece si data cu mai multa furie, care ma facu sa fac cativa pasi inapoi, dar m-am impiedicat si am cazut in sezut. Rapid, s-a asezat peste mine si a inceput sa imi dea palme peste palme.

Taceam si inghiteam orice lovitura, stiind ca la un moment dat va inceta. Dupa ce s-a potolit si s-a dat jos, m-am ghemuit pe o parte, punandu-mi fata in palme. Ma duream absolut toata suprafata, abia mai puteam sa clipesc la cat de tare ma ustura si chinuia. Nu inteleg de ce sunt pedepsit atat de aspru doar pentru ca am avut o mica scapare in fata ei? Asta a fost prima oara cand s-a intamplat asa ceva, dar totusi nu cred ca merit o astfel de corectie. Cand durerea s-a mai diminuat si am vrut sa ma ridic am simtit cum spatele mi-e rupt in doua, apoi abdomenul, urmat de picioare si brate. Am privit printre degetele mele si am vazut cum in picioare era mama, avand in mana cureaua de la pantalonii ei, pusa in doua. A inceput sa dea in mine, fara pic de mila, iar toate astea pentru ce? Am fost un baiat chiar asa de rau? Nu se simte oribil ca da cu atata manie in propriul ei fiu, propriul ei copilas? Facusem un lucru necunoscut de mine, dar care o suparase foarte tare pe ea. Ma durea mai tare inima din cauza acestui lucru, decat a vanatailor provocate de lovituri. Cu ultimele puteri am reusit sa ma ridic si am inceput sa alerg schiopatant, nu stiu unde, numai sa scap o data de acest infern. Mama a luat o vaza din apropiere si a aruncat-o dupa mine, dar nu m-a nimerit, insa nici bine nu am facut trei pasi ca am cazut la podea. In talpi imi intrara cioburi ascutite de la vaza sparta, iar odata cu ele ma ranisem si la brate si fata. Incercam sa ma misc dar era in zadar. Toti muschii mei parca erau paralizati, nu mai reactionau la absolut nicio comanda a creierului. Am constientizat ca nu mai aveam nicio scapare atunci cand loviturile reaparusera. Aici imi e sfarsitul!

- Pentru numele lui Dumnezeu Akio! Lasa-l in pace! Spuse tata dintr-o rasuflare, aparand de nicaieri, prabusindu-se la pamand langa mine-
- Mai suteste-ma Mitsuo! M-am saturat pana peste cap. Spuse mama urcandu-i vocea o octava.
- Credeam ca am incheiat socotelile cu o seara in urma, relua el ajutandu-ma sa ma asez pe un fotoliu.
- Nu am incheiat nimic. Nu ma astept sa intelegi prin ce trec ca sa te conving sa avem un copil!
- Bineinteles ca nu inteleg. Nu ajung doi copii?
- Nu ii pune la socoteala pe alintatul de Itachi si golanul de frate-su. Mi se face scarba cand ii vad. Sunt numai ai tai! Ei nu sunt copii mei!

Dupa aceste vorbe am amutit cu totii. Toate astea au fost ca o palma rece, un soc de proportii uriase. Cum sa nu fie ea mama mea? E imposibil si inimaginabil. De cand a inceput aceasta nebunie? Cum am putut sa nu imi dau seama mai din timp si sa opresc inainte ca totul sa ia amploare? Apoi, intr-o secunda, toate momentele cand am incercat sa scot o lauda de la ea au trecut prin fata ochilor mei, si abia atunci am realizat care era adevaratul motiv pentru care nu am auzit niciodata nimci de la ea. Tot ce isi dorea era ca eu si fratiorul meu sa fim luati la suturi si apoi dati afara. Iar de la tata vroia doar banii si nimic mai mult. Tata a vrut sa ma ajute sa ma ridic, dar l-am impins cu cotul. Nu aveam nevoie de ajutorul lui acum, asa ca am preferat sa ma ridic singur cu chiu cu vai si sa ma tarasc pana la usa camerei mele. Inainte sa intru m-am intors si am spus.


- Akio am si eu o intrebare. Asa-i ca nu ti-a picat prea bine, in vremea cand te intalneai cu tata, cand ti-a spus ca mai are "un alintat" pe care il cheama Itachi si "un golan" pe care il cheama Sasuke? Cu toate astea nu ai putut rezista tentatiei banilor si ai acceptat sa te marititi cu el, crezand ca il vei convinge sa ne dea in strada. Pacat ca totul nu a decurs conform planurilor... si inca ceva. Tu nu iti doresti defel un al copil, e doar un subpretext pentru al prinde pe tata in capcana.

Aceasta statea pe canapea picior peste picior, cu mainile in san, privind fix in fata, probabil fiindu-i foarte greu sa taca si sa inghita totul.

- Iar tu tata de ce ti-ai tinut gura inchisa in tot acest timp? Imi e greu sa cred ca nu ai observat pana acum cum ea te goleste pe zi ce trece de toti banii. M-ai facut sa cred intr-o minciuna. Nu pot sa imi inchipui cum am putut sa iti spun "mama" uneia care are ogramada de pretentii.

Am inchis usa dupa mine. M-am lipit de ea si m-am lasat usor in jos, pana am simtit podeaua. Au fost vrobe grele auncate in momente de tensiune... poate prea grele. Cu toate astea ma bucuram ca am spus scurt si la obiect cam tot ce ma apasa. A fost mai bine decat sa fi vorbit mult si prost.

[Miky sweetie :3]

Bun . :) Here I am .

In primul rand imi place, darling :) Mi-a placut bataia dinttre Sasuke si ma`sa. Bine, poate mi`ar fi placut mai mult ca Akio sau cum naiba o cheama sa`si primeasca si ea cativa pumni in mufa :| Sincer.
Imi pare rau de ala micu`. Mi s-a parut totusi ca Sasuke a constientizat mult prea repede adevarul. Starea de negare la o astfel de palma de la viata tine ceva timp :| Mai ales ca nu a ghicit numai atat, a ghicit si interesul pe care il avea femeia si tot tacamul. Oare Sasu incepe sa-si aminteasca din trecutul sau?? :>

Atat am avut de spus. Bye :*

[Ayumi Michaelis]

Hello again Ella*hug*

Wtf? o_0. Ce a fost asta? M-ai surprins, chiar nu ma asteptam. Adica mi se parea suspect ca parintii lui Sasuke se cearta atat de des, insa nu imi inchipuiam ca "mama" lui Sasuke nu e mama lui Sasuke. Ai descris destul de okay, adica mie mi-a placut. Mi s-a parut ca te-ai grabit putin la secventa in care Sasuke afla ca tipa aia e mama lui vitrega. A fost batut cam tare. Si chiar daca fiinta despre care credea ca ia dat viata era cea care il lovea nu cred ca trebuia sa stea si sa indure. Totul are o limita pana la urma. O mama adevarata nu si-ar pedepsi astfel copilul.
Cat despre partea cu Sakura e destul de dubios. Totusi mi se pare ca Saseuke e mult prea paranoic. Are de ce sa fie dar ai accentuat cam mult asta. Si de ce accepta atat de repede propunerea lui Shun? A fost prea naiv la faza asta.

[Miranda.]

helloooooooOOOOOOOOOoooooooooooooooOOOOOOOO

Am pierdut un capitol :(( Dar sa revenim cu picioarele pe pamant. Deci Sasuke si cu Sakura se stiau deja, prin generala... asta ar insemna cam 12-15 ani, sau poate altii. Dar el isi aminteste de momentele la 13 ani, cand spunea ca invata mult ca sa-i auda vocea lui "maica-sa" ...cu o lauda neimportanta. 13 ani inseamna in cam in a sasea, sau cel putin in jurul acesteia. DEci o cunostea pe Sakara, ar fi trebuit. Ea e trimisa acolo cu un scop, sa-i faca pe ei sa-si aminteasca, sau ceva mai mare, si are nevoie de ei. Sakura spunea ceva de parinti, ca ea stie macar cine sunt, dar "ei nu" , deci aia nu sunt parintii lor. Dar de ce nu-si amintesc ? NU cumva sunt vampiri ? NU stiu

[Sho-Yo]

Buna Ciresica,

ma bucur ca m.ai putut anunta de continuarea. Capitolul a fost frumos dar destul de trist!?adica faptul ca cea care este"mama" pentru Sasuke si Itachi spune asemenea vorbe magulitoare la adresa fiilor ei....Mi.e mila de el dar ma enerveaza destul de usor faptul ca taica.su a luat o >plaja< drept sotie care sa le ofere, cica?! iubire si afectiune. Greseli de tastatura si exprimare nu am observat deci e destul de k.o. Descrierea nu a fost seaca iar despre dialog, a fost si este in continuare bun, nu prea mult si sec sau prea putin si neclar. Deci succes cu continuarea si Next>