Legiunea intunecata

[Lanna]

Capitolul sapte - Asasinul

Simt cum o forta ciudata pune stapanire pe mine. Toti muschii imi sunt incordati la maxim si, orice as face, nu ma pot opri. Totul in jurul meu e neclar, ceata e din ce in ce mai neagra cu fiecare secunda care trece si acea forta imi controleaza tot trupul. Nu ma pot impotrivi. Nu vad nimic, nu aud nimic. Ce mi se intampla ? De ce ma comport asa?
Ma apropii de Michael si imi strang pumnul. Nu imi pot controla miscarile, ma simt ca o marioneta, fara sa am macar o idee cine ma controleaza. Vad doar rosu inaintea ochilor iar foamea devine din ce in ce mai puternica. Foamea de ce?
Il prind de haina si imi indrept pumnul spre el. Vreau sa il lovesc, insa el imi prinde rapid mana.
-Controleaza-te! Esti mai puternic decat crezi, lupta, il aud aud din nou iar bestia prinde mai multa forta. Stiu ca incerca sa ma calmeze, dar nu facea decat sa inrautateaca situatia.
-Mai taci! M-am saturat de tine si de zambetul tau. Nu stiu ce vrei sau de ce ma urmaresti, dar nu mai vreau sa te vad in preajma mea. Esti ca o durere in … Imi vine sa te strang de gat.
Imi pun mainile in jurul gatului sau, insa el o indeparteaza cu o sigura miscare si ma impinge in perete.
-Nu vreau sa te ranesc, James!
Se pare ca vorbele lui nu au putut ajunge la bestia in interiorul meu. Stateam cu un obraz in perete, in timp ce ma zbateam sa scap din stransoarea lui.
Brusc, bestia se opreste si ma face sa-mi intorc privirea. Michael imi elibera mainile si isi intoarce si el privirea in aceasi directie. Pe drum, o motocicleta opreste chiar langa noi. Soferul care o conduce ne priveste, insa o casca neagra ii acopera fata. As vrea sa ii vad chipul, sa imi dau seama la ce se gandeste si ce anume vrea de la noi. In secunda urmatoare, isi intinde mana la spate si ia o arbaleta. Instinctiv, il iau de haina pe Michael si ma arunc cu ele la pamant. O sageata trece chiar pe langa umarul lui si se infige in zid. Aud motorul cum porneste din nou iar misteriosul atacator se indeparteaza in graba.
M-am uitat spre Michael, dar el era deja langa zid, cu sageata in mana. Parca o verifica. Se incrunta de cateva ori. Eu nici macar nu am apucat sa ma ridic cand il vad cum imi intinde mana. O prind ezitant, moment in care simt ca bestia s-a calmat. Imi puteam controla din nou trupul.
M-am ridicat. Un oftat iesi din gura lui, dupa care il aud vorbind:
-Otrava!
Mirosea varful sagetii care stralucea la lumina soarelui ca razele lunii pe suprafata unui lac. Inspira adanc, dar nu ii atinge varful. Ce a vrut sa spuna prin “ otrava “ ? Adica am fost atacati de un individ cu sageti otravite? Asa ceva nu vezi in fiecare zi si, mai ales, la acea ora a diminetii.
Rupe varful sagetii si il impacheteaza intr-o batista alba, dupa care o pune in buzunarul interior al hainei. Ce avea atat de special?
Se apropie de mine si imi pune prieteneste mana pe umar.
-Multumesc! Iti raman dator pentru asta.
Atat, apoi se indreapta cu pasi mari inainte. Pentru ce mi-e multumit? Si de ce ne-a atacat individul acela? Alte intrebari, alt mister.
Ma iau dupa el, in speranta ca imi va raspunde, macar de data asta. Cel putin, pot incerca.
Alerg in urma lui si, cand il prind, il strig:
-Michael, stai putin!
Se opreste si se intoarce spre mine.
-Da?
-Unde pleci?
-Nu ai spus ca vrei sa te las in pace, ca vrei sa fi singur? adauga, cu mainile in buzunar.
-Da, dar atunci nu am fost eu. Imi cer scuze pentru comportamentul meu. Nu stiu ce mi s-a intamplat, dar eram atat de furios, ii spun, in timp ce imi oglindesc privirea in ochii lui.
-Nu-i nimic. Te inteleg. Vroiai ceva?
-Da, raspunsuri. Cine era individul acela care ne-a atacat? De ce ne-a atacat?
-Du-te acasa, James! Iti faci mai mult rau daca stai acum afara. Promit sa iti povestesc totul mai tarziu.
Se indeparteaza din nou, dar nu inainte de a-mi face rapid cu mana ca un: “ Ne vedem mai tarziu! “ Eu raman pe loc, privind cum silueta lui dispare din ce in ce mai mult, pana intr-un punct in care nu il mai vad. E ca si cum s-ar fi evaporat de pe fata pamantului ca picaturile de ploaie.
Imi sterg chipul transpirat cu un servetel, dupa care il arunc la gunoi. Am transpirat mai mult zilele astea decat in toata viata mea. As putea cataloga aceasta zi ca fiind una din cele mai ciudate. Si, in toata graba asta, am uitat ceva important: sa imi beau cafeaua. O sa imi fac alta acasa.
Am hotarat sa las in urma tot ce s-a intamplat si sa imi continui viata, asa cum era inainte. Sam ma asteapta. Incep sa ma simt vulnerabil, fara vlaga. Am nevoie de un somn bun. Dar mai intai, o baie.
Am pornit pe jos acasa si, spre surprinderea mea, am ajuns in doar cateva minute. Un drum de aproape jumatate de ora l-am facut in nici zece minute. Nici nu am observat cum trece timpul, deoarece nu m-am gandit decat la Sam si la ce m-as face fara el. El e prietenul meu si nu imi pot imagina viata fara el aproape. El e tot ce am.
Cand am deschis usa apartamentului, Sam era deja inaintea mea si ma intampina cu un latrat. Stiam ca ii era foame.
I-am umplut bolul cu mancare si, dupa un dus scurt, m-am aruncat pe canapea doar in halatul meu albastru. Am aprins televizorul. Stirile. Prezentatoarea vorbea despre ceva care mi-a atras atentia: jaful de la banca. Spunea ca o suma foarte mare de bani a fost sustrasa de patru indivizi iar paznicul nu a fost gasit. Doar o balta de sange si un glont. Nici urma de cadavru. Jennson. Atunci ce am vazut eu a fost adevarat. Nu era posibil! Doar daca … Nu! Alta prostii! Cum as putea ca ma gandesc la asta acum? Asa ceva nu era adevarat. Poate a fugit si s-a ascuns sau a fost salvat de cineva. Asta da. Cum de aflase Michael ca suma furata era destul de mare si de unde i-a venit idea cu moartea lui Jennson? S-ar putea sa aiba dreptate, dar pana nu vad trupul lui, cred ca traieste si e undeva in oras. Stiu ca e mai puternic decat pare, e un campion.
L-am astins. M-am saturat de toate prostiile pe care le difuzeaza. De parca imi pasa mie ca nu stiu cine a fost vazut cu amanta la un hotel din nu stiu ce oras sau ca minnistrul X a semnat un contract cu o firma de constructi straina pentru a reface nu stiu ce pod. Acum nu ma pot gandi decat la un somn lung, desi e zi afara.
Mi-am pus o pereche de pantaloni, dupa care m-am aruncat pe pat si am adormit cu gandul la individul de pe motocicleta, la Michael si la schimbarea mea. De cum mi-am inchis ochii, am si trecut in lumea viselor. Nu am dormit niciodata atat de linistit.
Cand mi-am deschis din nou ochii, m-am uitat pe noptiera. 22:33. M-am ridicat la marginea patului si am inceput sa-mi masez fruntea. Camera era intunecata, desi eu vad totul ca si cum ar fi inecat de lumina. Am o privire de pisica. Da, de parca m-ar crede cineva. Si mie imi e greu sa ma adaptez la noua situatie, insa sunt anumite lucruri care ma depasesc. Ca de exemplu, de ce, dintr-o data, am incercat sa-l ucid pe Michael si de ce ne-a atacat acel individ cu arbaleta in plina zi? Am o multime de intrebari la care noul meu amic refuza sa imi raspunda.
Cum se putea sa dorm pana la ora asta? Inseamna ca am fost foarte obosit dintr-un anumit motiv. Acum am simt odihnit, am mintea limpede si pot sa imi pun gandurile in ordine.
Ma indrept cu pasi mici spre sufragerie si deschid larg perdelele. Soarele coboara spre orizont iar luna, fecioara nevinovata, urca in locul lui. Cerul e neobisnuit de senin. Acum acel astru minunat isi poate arata adevarata frumusete, farmecul care ii face pe indragostiti sa o priveasca.
Deschid usa glisanta intr-o parte si ies pe balcon. Pot vedea blocurile vecine, strada, semaforul si masinile cu farurile aprinse. Un lucru imi atrage atentia: o silueta intunecata de cealalta parte a strazii care ma priveste cu doi ochii de culoarea rubunului. Michael. Ma urmarea din departare, ca un uliu care asteapta sa atace. Ce vroia de la mine? Incep sa ma intreb daca eu vreau ceva de la el. Nu mai inteleg nimic, asa ca nu imi mai bat capul.
Tresar cand aud urlete ingrozitoare in zare. Lupi? Padurea e prea departe de oras. Sunt doar cainii vecinilor care striga la luna. Simt ca ceva imi atinge piciorul si il vad pe Sam langa mine. Se alatura si el acelui cor ciudat, cu urlete la fel de jalnice, la fel de pline de tristete. Probabil asa se descarca ei. Nu stiu, nu sunt expert in animale. Nu mi-a placut prea mult biologia.
Imi mut privirea spre locul in care l-am vazut pe Michael, insa nu mai e acolo. A disparut din nou, asa cum face mereu.
Intru inapoi si il las pe Sam pe balcon. Merita sa se descarce de probleme. Ma duc la baie pentru ca simt din nou cum transpiratia imi curge pe fata. Ma spal de cateva ori, dupa care ma uit in oglinda. Raman socat cand imi dau seama ca sunt aproape transparent. Imi trec mainile peste fata, insa raman la fel. Poate din cauza ca nu am mancat prea mult in ultimele zile si privirea in joaca feste. Da, asta trebuie sa fie. Sunt sigur.
Ma imbrac rapid in ceva confortabil. O alergare nocturna nu strica, fiindca trebuie sa ma mentin in forma si sanatos. Doar asa pot fura inimile fetelor. Ma mint singur. Nici o fata nu s-ar uita la mine ca la un posibil iubit, ci mai degraba ca la un gunoi, desi nu pot uita episodul cu acea femeie. Nu pot sa cred ca era sa cad in plasa ei. Arata chiar bine, dar nu vreau sa am probleme din cauza ei mai tarziu.
Il iau si pe Sam cu mine. Are si el nevoile lui si o plimbare i-ar prinde bine, trebuie sa se destinda putin. Incui usa in urma mea si o verific de doua ori sa ma asigur. Sunt mai precaut decat inainte pentru ca nu vreau sa ma trezesc cu un individ ca Michal in apartament cand ma intorc. De cand cu schimbarea, simt pericolul la fiecare pas, parca ma urmareste oriunde as merge. Ca un sobolan. Ii simt mirosul peste tot in jurul meu. Se tine scai de mine.
Cand ajung la baza scarilor, doamna Stribly ma intampina cu un zambet larg pe chip.
-Ce e cu tine la ora asta afara?
-Nu pot dormi. Ma duc sa alerg putin, ii raspund, vrand sa scap cat mai repede de ea.
-Te simti mai bine? Vad ca esti mai palid decat oara cand te-am vazut.
-Sunt bine. Pribabil din cauza stresului.
-Da, probabil.
Observ ca usa camarei ei e putin deschisa. Una din pisici isi scoate capul afara, moment in care Sam incepe sa latre si sa se zvarcoleasca, vrand sa sara la ea.
Batrana se indreapta cu pasi mari spre ea si o impinge inauntru, dupa care inchide usa. Zambetul i se schimba intr-o privire serioasa si amenintatoare iar vorbele ei adauda o jignire la adresa patrupedului meu:
-Tine-ti javra departe de frumoasele mele.
Intra inauntru si tranteste usa in urma ei. De parca e vina lui Sam ca felina aia cheala si-a scos capul pe usa. Cred ca a treia oara ma va evacua sigur. Oricum am de gand sa imi caut alt apartament in alta parte a orasului. Aici nu imi mai place. Insa imi va lipsi batrana si criticile ei adresate lui Sam de fiecare data cand latra la unul din “ copii “ ei.
Ignor episodul care tocmai a avut loc si ies afara. E o noapte linistita, perfecta pentru ce am eu in plan. Strada e pustie iar la ferestrele blocurilor vecine, luminile imi dovedesc ca nu doarme nimeni. Poate se uita la televizor, poate sa joaca carti, poare sunt in mijlocul unei seri romantice, numai el si ea. Vreau si eu sa simt imbratisarea persoanei iubite, sa o simt cum isi pune capul pe pieptul meu, sa ii simt buzele dulci peste ale mele. Imi inchid ochii pentru o clipa si ma imaginez in acele ipostaze tandre, pline de dragoste. Asa, James, continua sa visezi, pentru ca nu se va intampla prea curand.
Ies rapid din fantezia pe care o am si ajung din nou cu picioarele pe pamant. Acelasi oras, acelasi drum. M-am saturat sa vad mereu aceleasi peisaje deprimante, mai ales cele nocturne. Vantul sufla linistit frunzele si le poarta pe bratele lui prin aer iar cladirile uriase si intunecate dau atmosferei generale un aer inchis, rece. Ca si cum totul ar fi lipsit de viata. Chiar si copacii, care ar trebui sa semnifice pofta de viata, nevinovatia. Cerul e la fel de intunecat. Stelele palpaie in departare, pe cand luna, de pe patul ei cu asternut de matase, ne priveste trista, deprimata. Simt totul de parca ar fi un vis, un vis in care eu sunt singurul om de pe fata pamantului pentru ca ceilalti au plecat spre locuri mai bune. Sunt singur si asa voi fi mereu. Pana la sfarsitul vietii mele jalnice.
Farurile unei masini care imi bat in ochi ma trezesc la realitate. Pot spune ca sunt un visator. Unul foarte mare. Imaginatia mea trec de limitele spatiului si ale timpului, simt ca nu am o linie la care sa ma opresc.
Se pare ca alergarea s-a transformat intr-o lunga plimbare catre o destinatie necunoscuta. Poate destinul mi-a pregatit ceva, ceva special. Poate ma insel si e doar un drum fara intoarcere. Nu am de unde sa stiu daca nu il parcurg. Cu Sam alaturi de mine mereu, la bine si la greu. Dragul de el. M-ar urma oriunde.
Tresar cand aud ceva pe aleea in dreptul careia ma aflu. Presimt ca ceva o sa se intample. Poate e adevarul pe care il caut de mult timp.
Ma opresc. Sam incepe sa maraie. E ca si cum ma avertizeaza. Se uita amenintator spre intunericul ce invaluie aleea respectiva. Doi ochii rosii asemenea petalelor de trandafiri ma privesc iar in ei vad foamea. Din nou acea foame. Ce se intampla aici?
Acum stiu ca James cel de dinainte a plecat de mult iar James cel nou, cel ciudat, ii ia treptat locul. Nu mai sunt eu. M-am schimbat. Dar in ce? Poate nu voi afla niciodata, insa eu vreau sa stiu totul.
Ochii aceia ma privesc ca si cum m-ar analiza. Sa fie Michael din nou sau inca un nebun pe urmele mele? Se pare ca voi afla imediat.




Hope you enjoy!

[madalyna_girl]

Mersi ca m-ai anuntat si super capitolul !
Ma tot intreb , cum de el nu isi sa seama ca e un vampir ...
Greseli de tastare sau de exprimare n-am vazut , eram prea prinsa in poveste :)) . Descrierea ca de obicei splendida , la fel si naratiunea . Dialogul nu a fost sec si de actiune nu mi s-a parut a fi grabita .
Astept urmatorul capitol si spor la scris !
:bye:

[Lanna]

Vin din nou cu un capitol. Le multumesc celor care au cimentat si celor care citesc fara sa comenteze, desi as vrea sa vad mai multe parari. Dar acum sa trec la subiect. Apropo, scuze de intarziere. Pe langa scoala (facultate), nu am prea mult timp. Si lenea mai intervine cateodata, asa ca voi da vina pe ea daca imi dati voie.


Capitolul opt – Adevarul. Povestea lui Michael


Sincer sa fiu, nu imi place nici una din cele doua variante. Dar daca ar fi sa aleg, Michael ar fi prima mea optiune. Cel putin pe el in cunosc cat de cat.
In acel moment, am facut inca o prostie: m-am apropiat. Ochii aceia au inceput sa clipeasca, pentru ca mai apoi o silueta sa apara din bezna si sa sara asupra mea. Sper norocul meu, m-am ferit la timp. Lumina unei lampi stradale batea chiar deasupra lui iar inaintea mea vad cea mai ingrozitoare creatura, venita parca din cea mai intunecata parte a Infernului. Avea ochii rosii larg deschisi, o fata deformata, cu o multime de rana adanci si statea cocosat. Degetele aratau mai mult ca niste gheare iar unghile ii erau ascutite ca lama unui cutit. Ma privea cu pofta, cu gura usor intredeschisa. Un lucru, insa, m-a facut sa il privesc mai atent: dintii. Caninii erau mai lungi si putin mai ascutiti. Poftim? Sper ca nu e o gluma proasta. Nu am nevoie de asta acum.
-Asculta, amice! Nu vreau probleme. Eu nu sunt o persoana careia ii plac glumele. Termina sau voi fi nevoit sa sun la autoritati.
Astept sa vad daca imi va raspunde, insa individul, in loc sa se indeparteze, se apropie si mai mult, in timp ce face un sunet ciudat. Cand isi deschide si mai mult gura, vad ca are dintii patati de o substanta rosie care ar fi putut sa fie foarte usor confundata cu sangele. Stiu ca se preface doar. Nimic nu e adevarat. Atunci am vazut alt lucru care m-a facut sa tresar: individul avea pielea alba ca spuma laptelui. Ma uit la mainile mele speriat. Aceasi nuanta ca a lui. Ca si cum m-as fi dat cu pudra.
Fac cativa pasi in spate, gest la care “ creatura “ se repede la mine si ma pune la pamant. Imi prinde ambele maini deasupra capului si se holbeaza la gatul meu cateva secunde. Isi trece varful limbii peste pielea mea si, o clipa mai tarziu, ajunge la o distanta considerabila fata de mine. Rasuflu usurat, insa nu pentru mult timp. O alta silueta coboara rapid de pe blocul de langa, care avea aproape zece etaje. Asa ceva nu e posibil. Un om normal ar fi murit. Insa individul aterizeaza usor, aproape ca un fulg. Ma uit mai bine la el si, spre surprinderea mea, il vad pe Michael cum se apropie. Tocmai a supravietuit unei sarituri de la etajul zece? Cum e posibil?
Imi dau seama ca in toata agitatia care s-a creat am uitat de Sam. Ma uit peste tot, insa nici urma de el. Apoi il aud cum latra. Ma ridic grabit si ma indrept spre el. Dupa cateva secunde, il vad pe Michael inaintea mea. Ma opreste.
-Stai aici! E prea periculos.
-Nu-mi pasa. Sam e prietenul meu si nu il las in urma.
-Daca il musca, nu mai exista cale de scapare.
Il imping din calea mea si imi continui drumul. Sam are nevoie de mine. Cand ajung in dreptul lui, il vad cum se invarte in jurul individului ciudat, latrand si maraind furios. Cel din urma pare ca nu il observa si ma priveste din nou cu acel zambet terifiant. Tremur cand ii vad ochii, simt cum sangele imi ingheata in vene si inima mi se opreste in loc.
Imi cobor privirea in pamant, pentru ca apoi sa aud un urlet plin de groaza si sa o ridic la loc. Michael se indeparta putin de el iar individul se preface trepatat in cenusa chiar inaintea ochiilor mei. Nu imi vine sa cred. Ma simt ca intr-un cosmar din care nu pot sa ma trezesc. Ce se intampla cu mine? Genunchi imi tremura si ma prabusesc inainte, dar Sam e deja langa mine si ma sprijina. La bine si la greu, alaturi mereu. Isi trece limba peste obrazul meu, ingrijoarat. Loialitatea lui nu are limite. E prietenul meu si asa va ramane pentru totdeauna.
Michael isi aseaza mana pe umarul meu, gest la care eu ii raspund indepartand-o. Il privesc direct in ochi, reactie la care imi afiseaza din nou acel zambet enervant. De ce e mereu atat de calm? Nu inteleg. In ochi mi se poate citi ura, nervozitatea, supararea. Mi-a ajuns. Nu mai vreau sa fiu tratat ca un copil pe care toti in cred incapabil sa ia decizii, incapabil sa stie adevarul, desi acest adevar i-ar putea schimba viata pentru totdeauna.
-James … incepe el, insa eu in intrerup.
-Ce naiba se intampla aici, Michael? Ce fel de monstru esti? Ce imi ascunzi?
-Calmeaza-te! Toate la timpul lor.
-Asa spui mereu. Ma tratezi ca pe un copil si m-am saturat.
-Dar in lumea in care tocmai ai intrat esti un copil.
-Ce lume? De ce vrei sa imi umpli capul cu prostii? Eu sunt James si nimeni nu poate sa imi spuna altceva. Asa am fost de la inceput si voi fi mereu. De ce nu ma poti lasa in pace?
-James, lumea pe care o stii tu nu mai e. Iar persoana care spui ca ai fost la inceput nu mai e nici ea. Acum faci parte din lumea mea, dintr-o societate in care oamenii sunt o sursa de hrana pentru cei din rasa mea.
-Nu inteleg. Ce societate?
-Unii ne spun monstrii, creaturi ale intunericului, vanatorii noptii. Sunt si legende care ne surprind atat latura agresiva, dominanta, cat si farmecul, vraja, daca vrei sa ii spui asa, asupra muritorilor. Iar lumea despre care vorbesc ascunde mai mult mister decat ti-ai putea imagina.
-De ce incerci sa eviti raspunsul? Cine esti si ce ascunzi in spatele acelui zambet tampit?
-Chiar vrei sa stii? Chiar daca iti spun ca adevarul te poate schimba pentru totdeauna? Cand vei afla, si ultima picatura de umanitate ti se va scurge iar timpul ca sta in loc. Vei avea douazeci si patru de ani pana cand destinul ca horata ca nu mai meriti sa traiesti in lumea asta. Dupa cate ti-am spus, sigur mai vrei sa sti?
Ce? Despre ce vorbea acolo? Imi spunea cumva ca nu mai sunt om, ci un monstru? Dar nu e posibil. Toate acele lucruri m-au facut sa ma gandesc putin. Cum adica voi avea douazeci si patru de ani pana cand destinul va hotara ca nu mai merit sa traiesc? In loc sa imi raspunda la intrebari, Michael nu face dacat sa ma oblige sa imi pun altele si sa ma inebuneasca. La inceput am auzit ce gandesc ceilalti, apoi am vazut oameni morti iar acum Michael imi spune ca nu mai sunt eu insumi om, o parte a societatii in care am trait toti acesti ani. Fie am inebunit eu, fie toata lumea din jurul meu e nebuna! Sunt confuz, insa ceva din mine imi spune ca totul e adevarat iar eu nu mai sunt cel de dinainte.
-James, din momentul in care ai urcat in acel autouz, viata ta s-a schimbat complet.
-De unde stii? il intreb putin surprins.
-Pentru ca te-am urmarit. Inca de cand te-ai nascut. Eu am fost cel care a ajutat-o pe mama ta sa tea aduca pe lume, eu te-am vegheat in tot acest timp. Te-am vazut crescand, ti-am simtit singuratatea pe care si acum o simt. Nu trebuie sa te mai temi. Eu sunt aici. Stiu ca e greu sa accepti, insa va trebui sa ma crezi. Tot ce am spus e adevarat. Si inca mai e. Asta doar daca vrei sa stii. Tu decizi.
Nu imi vine a cred ce imi spune. Asta explica multe. Poate de aceea am simtit ca e cineva pe urmele mele, cineva ma urmareste. Michael. Daca fiecare cuvant care a iesit din gura lui e adevarat, atunci ce am devenit daca nu mai sunt om? In ce fel de monstru m-am tranformat?
-Desi nu imi prea vine sa cred, as vrea sa stiu un lucru: ce am devenit? Raspunde-mi sincer, fara ocolisuri, il intreb, in timp ce ma ridic si prind capatul lesei.
-Nu stiu daca ma vei crede sau nu, dar iti voi respecta dorinta. Din momentul in care ai pus piciorul in autobuz, ai devenit un vampir, o creatura care se hraneste cu sangele muritorilor.
-Esti nebun, Michael! Nu auzi ce spui? Vampirii nu ezista, sunt doar un mit, o poveste cu care adultii isi sperie copii. Si ai dreptate, nu te cred. Nu stiu cum ai sarit de pe o cladire cu zece etaje fara sa iti rupi ceva si nu imi pasa, insa m-am saturat de tine, de zambetul acela enervant pe care il afisezi mereu. Nu am de gand sa mai ascult un singur cuvant de la tine. Adio si sper sa nu ne mai vedem vreodata.
I-am intors spatele si am inceput sa merg in directia opusa, cand vorbele lui m-au oprit.
-James, nu vrei sa stii ce s-a intamplat din momentul in care ai adormit pana in momentul in care te-ai trezit pe acea banca? Simt ca vrei sa auzi totul, pana la cele mai mici detalii.
Incerc sa il ijnor, insa are dreptate. Chiar sunt putin curios cu privire la ce s-a intamplat in tot acel timp si trebuie sa recunosc sa sunt tentat sa accept tot ce mi-a spus. Un lucru stiu sigur: nu e nici o indoiala ca am inebunit si tot ceea ce mi se intampla e doar un cosmar in care ma voi trezi in curand.
Drept raspuns, m-am intors spre el, cu aceasi hotarare pe chip. Ar fi trebuit sa fiu la jumatatea drumului spre casa. Clar: locul meu e intr-un spital de nebuni.
-Da-i drumul. Te ascult, am inceput, cu mainile incrucisate pe piept. Doar daca promiti ca ma lasi sa imi vad de viata mea dupa aceea.
-De acord. Vom vedea mai tarziu. Intai, ar trebui sa iei loc undeva.
-Stau foarte bine aici.
-Cum vrei.
Se aseaza pe o banca din apropiere, cu un picior deasupra celuilalt. Inspira adanc, apoi incepe:
-Te-am vazut cum ieseai din banca, ca de fiecare data in ultimele zile. Pareai obosit, speriat. Fiecare pas pe care il faceai te aducea din ce in ce mai aproape de mine. Poti spune ca eram ca un inger pazitor pentru tine.
-Treci mai departe.
-Bineinteles. Unde ramasesem? A, da. Pareai speriat. Chiar te-ai intors de cateva ori in urma si imi era putin teama ca ma vei vedea. Dar se pare ca erai prea concentrat asupra destinatiei ca sa ma observi. Sa revin. Te-ai asezat in statia de autobuz si ai asteptat cateva minute.
-Nu inteleg de ce imi spui deja ceea ce stiu.
-Vreau doar sa iti demonstrez ca nu mint. Atat.
Ma uit urat la el, gest la care el imi raspunde cu obisnuitul lui zambet. Ii ignor raspunsul.
-Pot sa continui? Multumesc. Cand a ajuns autobuzul, te-ai urcat in el. Ti-am simtit frica cand l-ai privit pe sofer in ochi. Ai platit biletul ezitant apoi te-ai pus sa iti cauti un loc. Singurul liber era in spate.
Ai adormit in cateva minute, moment in care pasagerii imediat au inceput sa se hraneasca cu sangele tau. Nu au vrut sa iti pateze hainele, asa ca te-au muscat unul cate unul.
Cand te-am gasit, erai mai mult mort decat viu, cu chipul alb ca varul si o multime de urme pe gat. Am facut atunci ce era nevoie: mi-am impartit sangele cu tine. Cateva picaturi. Doar atat a fost nevoie. Am asteptat putin sa iti intre in trup, dupa care te-am asezat pe acea banca, in apropierea blocului in care locuiesti. Mai departe stii si tu.
-De ajuns. Te-am ascultat iar acum plec. Nu vreau sa am de-a face cu unul ca tine.
-Stiu prin ce treci. Daca nu te vei hrani curand, vei ajunge ca acel vampir care ne-a atacat acum cateva minute.
-Prosti. Am alte lucruri de care sa ma ocup, lucruri serioase.
Brusc, in minte imi apare imaginea batranului Jennson, zambetul lui inainte de a intra pe acea alee. Apoi aud raspunsul lui Michael, ca si cum mi-ar fi citit gandurile:
-Batranul e in siguranta. Jennson il cheama, nu-i asa? Trebuie sa iti marturisrsc ca e de treaba.
-Daca i-ai facut ceva …
-De ce sa il ranesc dupa ce i-am dat sansa sa traiasca din nou? Corpul lui uman nu mai e. Acum are tot timpul la dispozitie. Stiu ca ai o multime de intrebari, asa ca poti incepe oricand.
Are dreptate si de data asta. O multime de intrebari strigau sa iasa afara si sa se faca auzite, insa eu le inchid si mai mult in sufletul meu. Nu imi mai pasa. Stiu doar ca Michael e doar un alt nebun care vrea sa imi umple capul cu prosti. Auzi la el. Eu, vampir? Nici in cele mai groaznice cosmaruri ale mele nu m-am vazut in ipostaza unui vampir insetat de sange, un vanator a noptii. Ce gluma! Mai ca imi venea sa rad.
-Aici te inseli, Michael! Acum te rog sa ma scuzi. Plec.
-Iar eu, asa cum am promis, te voi lasa in pace. Dar sa nu strigi dupa ajutor daca vei avea probleme. Din partea mea nu vei vedea nimic.
Il ignor si ma indepartez de el fara sa arunc macar o privire in urma. Nu imi mai pasa. Din cauza lui am inceput sa ma port ciudat, din cauza a ceea ce mi-a spus. Nu cred nici un cuvat diin povestea aia ciudata, desprinsa din lumea fanteziei. Nimic nu e adevarat iar faptul ca eu as putea fi un … ma apuca rasul cand spun acel cuvant. Vampir. Eu, un vampir? Niciodata. Ce? Crede ca sunt ca una din acele persoane pe care le manipuleaza asa cum vrea si ele fac tot ce spune el? Nici gand. Nu sunt prostul nimanui, mai ales al unui individ pe care l-am vazut da cateva ori si, pe langa asta, care m-a urmarit de atatia ani. Ce fel de psihopat e? Nu m-as mira daca ar arata la televizor ca a scapat din nu stiu ca spital de nebuni, de schizofrenici, care nu isi dau seama ca totul e doar in mintea lor. Iar intamplarea cu pustiul ciudat face si ea parte din planul nebunului de a-mi influenta gandurile si de a ma face sa il cred. Sa cred ca tot ce spune e adevarat. Pun pariu ca l-a atras pe Jennson de partea lui. Sigur va fi maine la locul lui in fata usii Bancii Nationale. Nimic nu il poate face pe acel incapatanat sa renunte, nici macar varsta.
Imi arunc privirea spre Sam care paseste linistit inaintea mea. Bunul meu prieten. Daca s-ar pierde in oras, ar gasi foarte repede drumul inapoi. Nu a plecat de langa mine niciodata, daca ii ignor aventurile nocturne cu pudelul de pesre drum si fugaritul pisicilor din vecini de la miezul noptii. Nu pot sa imi dau seama cum a ajuns jos, desi usa de la intrare era inchisa iar pe cea de la balcon nu o poate deschide. Sa spunem ca a deschis-o cumva, dar cum a sarit de la etajul trei pana acolo, fara sa se raneasca? Acea poveste ramane si acum un mister pentru mine. Un caine care sare de pe balcon, fara nici o zgarietura la aterizare. Asta da stire.
Imi reiau pasul lent, fiindca nu am de gand sa fug pana acasa. Oricum, am nevoie sa imi golesc mintea de probleme si sa merg mai departe, fie ca vechiul James, fie ca cel nou si ciudat. Dar nu am ce face. Asta sunt eu si nu ma pot schimba.
Trebuie sa recunosc ca imi place sa vorbesc despre mine la persoana a treia. Sunt dependent de mine insumi si nu trece zi in care sa nu ma adresez oamenilor la persoana a treia. Eu sunt James Maxwell. Sunt singurul care stie ce imi place, singurul care ma cunoaste cu adevarat. Sunt un om independent.


Cam atat! Lanna incheiat!

[madalyna_girl]

Bun ... am trecut din nou pe aici , era ceva clar :)) .
Oricum , de cand astept sa vii cu continuarea ... Greseli de tastare sau de exprimare n-am vazut sau poate nu le-am observat , nush . Descrierea ai avut foarte putina , imi e cam dor de expresiile alea magnifice , ca sa spun asa , ale tale . Actiunea mi s-a parut cam grabita , nu stiu ... nici eu nu sunt experta in astea , dar asa mi s-a parut , iar cu exprimarea sentimentelor lui puteai fi mai mult mai buna , credema , te-ai cam repetat , spuneai de foarte multe ori ca era nebun si era putin cam deranjant .
Povestea imi place foarte mult , eu cam citesc din astea cu dragoste , dar asta e ceva diferit , si imi captezi atentia cu fiecare capitol pe care ni-l aduci . Michael , si el putea sa ii explice omului ce ieste fara atatea ocolisuri :)) , il inebuneste pe saracul James . Si eu am un caine si si mie mi-ar place sa fie atat de loial ca si Sam , dar bine inteles noi ne aflam in lumea reala :)) .
In fine , astept continuarea si spor la scris !
:bye:

[Lanna]

Am venit din nou. Sper ca nu a-ti asteptat prea mult.


Capitolul noua – Sange si sudoare


Refuz sa accept tot ce mi-a spus Michael. E doar un individ care vrea sa-mi umple mintea cu fantezii si povesti. Nu e nici un sambure de adevar in vorbele lui. Sau poate e? Cum a aflat ca suma furata era destul de mare? Orice prost si-ar fi dat seama ca Banca Nationala, cea mai mare din zona, are dpozitati foarte multi bani. Doar e nationala. E usor. Totul e in nume.
Am observat ca nu mai am mult pana acasa, cand m-am oprit brusc. Trei barbati stateau la doar cativa pasi de mine, cu o privire hotarata pe chip si cu mainile incrucisate pe piept. Lumina lampilor e prea slaba ca sa imi dau seama ce poarta. Le pot vedea doar ochii de culoarea sangelui si dantura alba ce ii scotea in evidanta. Asemenea lui Michael. Au aceasi inaltime ca mine, poate cu cativa centimetri mai mult sau mai putin. Pielea fetei le e neteda si neobisnuit de alba. Alta asemanare cu Michael.
Din privire iti puteai da seama ca sunt pusi pe rele. Se uita la mine si isi soptesc ceva. Unul sta rezemat cu spatele de zid, altul pe o banca, cu un picior deasupra celuilalt iar ultimul dintre ei, cu o tigara intre buze, pe mijlocul trotoarului. El parea cel mai in varsta. Cred ca in jur de douazeci de ani. Parul galben, scurt si fata lunguiata mai adaugau infatisarii lui cativa ani. Ceilalti, amandoi bruneti, nu pareau sa aiba mai mult de optsprezece ani.
Am inspirat adanc, dupa care am pornit din nou inainte. Sam parea din ce in ce mai nelinistit cu fiecare pas pe care il faceam spre ei. Isi arata coltii si incepe sa maraie asa cum a facut si in preajma acelui Samuel.
Cand am ajuns in dreptul lor si am vrut sa trec, blondul si-a pus mana pe pieptul meu, amenintator.
-Unde crezi ca mergi? Intreaba el printre dinti.
-Acasa. Asa ca, daca ati fi amabili sa va dati din drum, v-asi fi recunoscator.
-Ia auzi ce politicos vorbeste! Ca un nobil, adauga el, uitandu-se, pe rand, la amici lui.
Inspira adanc din tigara, pentru ca mai apoi sa imi sufle fumul in fata. Am tusit de cateva ori, apoi am facut un pas in spate. Dar m-a oprit unul din cei doi. Imi concentrez toata atentia asupra blondului, care acum trimitea cercuri de fum albastru spre cer. Nu ma pricep la astfel de lucruri, insa o tigara normala nu are fumul mai gri? Droguri? Era singurul raspuns posibil.
Se intoarce spre mine, cu tigara intre degete.
-Vezi tu, eu am o mare problema. Nu imi plac nobili, cei care te duc cu zaharelul, cu vorbele lor pline de blandete si de caldura, continua, moment in care i-am putut vedea furia din privire.
Mi-am intors capul intr-o part pentru ca gura ii mirosea groaznic. Aproape ca alea ce care am fost cand am vrut sa scap me Michael. Ce spun eu aici, mai rau.
-Amice, ai mare nevoie de o bomboana mentolata.
Ma prinde rapid de guler si ma ridica putin deasupra solului. Nu mi-ai imaginat ca atat de multa putere se poate ascunde in acel corp slab. Brusc, ceva m-a facut sa ma uit la dintii lui. Avea gura putin intredeschisa iar in ea am vazut ceva care m-a facut sa ma gandesc mai mult la vorbele lui Michael: individul acea doua perechi de canini cu cativa centimetri mai lungi dacat cellalti. Acum cateva minute nu erau asa. Atunci mi-ai dat seama ca nimic nu mai e ceea ce pare, insa chestia cu vampirii mi sa pare imposibila. Ce se intampla cu lumea, cu orasul? Parca totul e impotriva mea si oriunde merg, problemele ma gasesc mereu. De fapt, eu am dat peste ele. Intai cei doi indivizi de pe alee, iar acum astia trei. De ce ma bag mereu in lucruri care nu ma privesc? De cand cu schimbarea, numai de probleme am dat. Ce urmeaza? Vrajitori malefici si dragoni care scot flacari pe nas?
Ma uit mai bine la ochii lui si imi dau seama ca acum au o nuanta de portocaliu spre galben. Poftim? Probabil fumul e de vina, poate am face sa vad lucruri care, de fapt, nu sunt asa.
Il aud pe Sam cum maraie si mai tare si se repede cu coltii in piciorul celui care tocmai m-a amenintat. Acesta imi da drumul, apoi isi scutura piciorul, insa Sam nu avea de gand sa se dea batut asa repede. E mereu asa de protector cand e vorba de mine.
Sangele incepe sa-i curga din rana si sa ii pateze pantalonii cafenI. Oricat de mult il scutura, pritenul meu patruped isi infigea coltii si mai adanc. Insa nu dureaza mult si victima il prinde de gat cu atata putere, incat Sam cedeaza si isi deschide larg falcile. In acel moment, il arunca intr-o parte iar din gatul amicului meu blanos iasa un urlet groaznic cand atinge suprafata zgrunturoasa a soselei.
-Sam! strig catre el, gest la care cel rezemat de zid se indreapta spre el si il ia din nou de gat.
-Javra asta mai respira, il anunta pe blond. Daca as fi putu sa ma misc si sa ii arat ce se intampla cu cei care se iau de Sam. Insa individul e prea puternic sa il infrunt de unul singur. Nici macar sa scap din strasoarea lui nu pot. Daca ar fi Michael aicI. Nu! Nu am nevoie de el! Ma descurc si singur. Cumva.
Incep sa cred ca a avut dreptate tot timpul. Simt ca fara el sa-mi apere spatele sunt vulnerabil, fara putere. Imi vine sa il strig, sa il chem in ajutor, dar ultimele lui cuvinte ma fac sa ma razgandesc.
Perfect. Era din ce in ce mai bine. Am cazut din fantana direct in oceanul plin de rechini infometati. Nimic din care sa nu ies, asa-i?
Ma aflu din nou intr-o situatie fara scapare. Cel mai rau e ca si Sam avea de suferit. Totul din cauza mea. Nu stiu a cata oara spun asta, dar sunt un prost. Mi-am dezamagit cel mai bun prieten, l-am lasat pe Jennson sa moara singur. Tot mai cred ca ar fi trebuit sa raman alaturi de el. Atunci Sam? Daca incerc sa il salvez pe unul, celelalt sufera. Nimic nu imi iasa cum trebuie. Sunt un zero, un gunoi pe care esti gata sa il arunci in tomberon. Acum stiu ce simte un ambalaj de hartie cand nu mai ai nevoie de el. Asta sunt eu acum. Un nimic.
Nu pot face nimic sa il ajut. Ma simt neputincios cand il vad cum sufera. E ca si cum intre noi ar fi o fereastra uriasa. Pot vedea ce e de partea cealalta, insa nu pot ajunge. Il vad cum ma cheama, privirea aceea. Nu pot sa il pierd. Nu pot trai fara el.
Ma zbat in stransoarea lui ca un leu in cusca. Dar nu reusesc decat sa imi consum energia in zadar. Imi vine sa inchid ochii. Cum as putea sa il las pe Sam in mainile acelor ciudati? Ma uit la el. Parca imi spune din privire „ Fugi! Fugi cat mai poti. „ Am promis ca vom fi mereu impreuna. Eu si el impotriva destinului.
Imi intorc privirea cand il aud pe blond:
-Eu il iau pe asta. Tu ia javra. S-ar putea sa avem nevoie de el.
O clipa mai tarziu, am simtit cum ochii mi se inchid. Individul tinea in dreptul nasului meu o sticluta albastra din care iesea un miros dulce care te face sa visezi cu ochii deschisi. E ca mirosul placintelor pe care obisnuia sa le faca bunica de fiecare data cand mergeam la ea. Pleoapele imi sunt grele, din ce in ce mai grele. Mi-e somn. Nu vreau decat sa ...
Dar nici nu apuc sa termin fraza din minte ca somnul pune stapanire pe mine. In vis il vad pe Sam cu alearga pe o alee inaintea mea, pana dispare in spatele unei usi intredeschise. O imping. Peste tot in jurul meu e intuneric iar Sam se indeparteaza din ce in ce mai mult, pana cand umbra i se pierde in acel vid. Il strig, insa nu primesc nici un raspuns din partea lui. Ca si cum nu mai e. Un „Adio!” scurt, soptit, ajunge la mine, apoi usa se tranteste cu zgomot inaintea mea. Sam, prietene, unde esti? Vino inapoi! Nu vreau sa fiu din nou singur. Am nevoie de tine.
Cand ma trezesc, imi simt capul greu si un cui parca imi gaureste fruntea. Imi deschid ochii de cateva ori, pentru ca apoi sa ma ridic. Stau pe un pat tare, cu un cearsaf mucegait pe post de perina. Simt un junghi in spate. Ma intind. Debea acum observ ca sunt intr-un fel de camera cu bare de metal prin care se vad celelalte. Unele goale. Podeaua e patata aproape in totalitate de o substanta intunecata si o singura usa ma desparte de Sam. Singurul lucru la care ma pot gandi acum e prietenul meu patruped. Ma intreb unde e, ce face, e bine? Visul acela ma face sa tremur. Dar nu de frig, ci de groaza. Ce insemna acel „Adio!” si faptul ca usa mi s-a inchis direct in fata?
Ma ridic si imi dezmortesc picioarele, apoi ma aporopii de usa. Avea a singura deschizatura la mijloc, cu cateva bare care nu ma lasau sa vad prea departe. Ma prin de una din ele, insa imi retrag rapid mana. Erau neobisnuit de fiebinti. Ma uit in palma. Urma barei de metal imi era intiparita pe ea si ma ardea ingrozitor. Raman surprins cand rana se vindeca in doar cateca secunde iar pielea revine la normal. Din nou nu inteleg ce se intampla. Povestea lui Michael e oarecum acceptabila, tinand cont de starea in care se afla, insa asta e prea de tot. Imi inchid ochii si sper sa ma trezesc in patul meu, acasa. Dar, cand ii deschid din nou, sunt in aceasi camera, luminata doar de un bec care palpaie agitat.
Raman inca o data surprins cand intunericul din jurul meu dispare si se lumineaza toata camera aceea ciudata. Ca si cum cineva ar fi apasat un intrerupator. Mi-am ascuns privirea in pamant. Ochii ma dor ingrozitor, e aproape aceasi senzatie pe care o am cand pregatatesc ceapa. Doar ca acum si doare. Cea mai ingrozitoare parte e ca habar n-am unde sunt si din ce motiv am fost adus aici. Pana acum cateva zile, totul era perfect. Imi vedeam de viata mea ca un om normal. Care e treaba cu autobuzul acela? Si de ce, deodata, a aparut acest Michael, un ciudat si un psihopat care ma urmareste? In plus, se pare ca e si mai nebun decat am crezut. Auzi la el? Vampiri. De parca acele creaturi chiar exista. Ma considera chiar atat de prost incat sa cred tot ce a spus? Se inseala amarnic. Spune ca m-a urmarit inca de cand m-a cunoscut, ca a ajutat-o pe mama sa ma nasca. Da, sigur. Dupa parerea mea, el nu arata deloc a doctor. Dimpotriva, seamana mai mult cu un bolnav care a scapat dintr-un spital de nebuni si vrea sa imi umple mintea cu lucruri imposibile. Da, trec printr-o mica schimbare acum, dar e doar temporara si voi fi ca la inceput din nou.
Nu indraznesc sa ma apropii din nou de usa, asa ca, manat de curiozitate, ma intorc spre barele din dreapta mea. Nu le ating. Ma uit atent in camera alaturata si o silueta din colt imi atrage atentia. Ma apropii putin, apoi aud un fasait din dreapta necunoscutului. Mi se pare ca sta pe un pat la fel ca al meu, doar ca cearsaful cade putin peste margine. Inca un pas, individul isi intoarce usor capul spre mine. Nu stiu ce sa fac. Il strig de cateva ori, gest la care el scoate un fel sa sasait.
In secunda urmatoare, sare la mine ca si cum ar fi zburat prin aer, dar se loveste in bare si tipa de durere. Aparent, barele acelea erau facute din aceleasi material ca cele de la usa.
-Esti bine? Intreb, la care el isi arata dintii.
Ce se intampla aici? De ce toate persoanele pe care le intalnesc imi arata dantura? E un fel de amenintare?
Cand il privesc mai bine, vad ca canini ii sunt mai lungi cu cativa centimetri decat e normal. La fel ca Michael si acei indivizi de pe alee. Toti s-au strans si au planuit sa imi pregateasca o farsa? Mai bine spus, o gluma proasta. Nu imi plac surprizele, mai ales cele care presupun lucruri infricosatoare. Cand eram mic, ma temean foarte mult de intuneric. Imi repet in minte ca e doar un cosmar, ca nimic nu e adevarat, dar infatisarea individului imi trimite fiori reci pe sirea spinarii si imi ingheata sangele in vene. Avea ochii rosii ca petalele unui trandafir, chipul palid ca spuma laptelui. Capul mic, aproape chel, ii dadea un strop de fantasie. Semana foarte mult cu un personaj din Stapanul Inelelor, Smeagol sau Golum. Doar chipul si hainele ii deosebeau.
Se arunca din nou spre mine, moment in care m-am speriat si m-am dat cativa pasi inapoi. M-a luat prin suprindere reactial lui. Dupa cateva minute de incercari, se pare ca a renuntat. Tensiunea pluteste peste tot in aer si transpiratia imi curge fara oprire pe chip. Miros a canal, a mucegai. Pe langa asta, arat ca un om al strazii.
Imi aranjez parul pe spate cand, deodata, ecoul indepartat al unor pasi imi tiuie in urechi. Individul isi ridica rapid capul si isi indreapra privirea spre usa. Pasii devin din ce in ce mai puternici si se opresc undeva in apropierea usii vecine. Un zgomot metalic, apoi ceva cade pe podea cu un pleoscait scurt. Nebunul de langa mine se repede langa usa si sare ca un pradator asupra unui lucru de pe jos. Il ridica cu niste ochii mari, ca si cum ar fi descoperit America. Se ridica. Intre maini tine un pachet cu sange ca acela din spitale. Se holbeaza la el cateva clipe, pentru ca mai apoi sa isi infiga dintii in el cu disperare. Ca si cum nu ar fi mancat zile intregi. Pachetul se sparge iar sangele se varsa peste tot pe podea. Incepe sa curete lichidul acela rosiatic cu limba.
Imi intorc privirea pentru o clipa. Apoi ceva ciudat se intampla cu mine. Simt mirosul sangelui si gatul imi devine din ce in ce mai uscat. Aroma aceea parca ma cheama. Imi scutur capul. Ce e cu mine? Mi-e frica. Vreau sa il vad pe Sam pentru ca doar langa el simt ca sunt in siguranta. Viata mea nu ar mai avea rost fara el.
Deodata, usa se deschide cu un parait lung si un barbat se apropie de mine. Ma prinde de gulerul hainei si ma ridica in aer. E acelasi individ blond de acum cateva minute. Ma priveste in ochi. Ce vrea de la mine? Cine se crede sa ma pinda asa, fara motiv si sa ma arunce in camera asta mucegaita, tocmai in inima pamantului? Ce am facut sa merit asta? Daca mi-ar raspunde la intrbari cel putin.
Vreau sa-mi deschid gura sa-i spun cate ceva, dar imi e frica. Chipul lui alb ca varul si ochii aceia rosii ca sangele imi fac inima sa treasara, sa bata din ce in ce mai tare. Nu am fost atat de speriat in toata viata mea. De ce acum? De ce eu?
Poate tot ceea ce mi-a spus Michael e adevarat. Ceva nu e in regula in toata povestea asta. Dupa cum au auzit si stiu, vampirii nu suporta lumina soarelui, au pielea alba si se hranesc cu sangele muritorilor. Daca ma gandesc mai bine, individul care ne-a atacat atunci, pe mine si pe Michael, arata aproape la fel ca cel din camera vecina. Nu poate fi o simpla coincidenta. E ceva mai mult, mult mai mult. Si simt ca nu ar fi trebuit sa vad aceasta parte a societatii. Dar de ce eu? De ce? Il privesc in ochii, in speranta ca o sa gasesc raspunsuri, dar pe chip nu i se citeste nimic. Nici un sentiment. Asemenea lui Michael in anumite momente.
Incerc sa ma zbat, insa individul ma prinde cu cealalta mana de gat si ma strange din ce in ce mai tare. Am nevoie de aer. Ii prind mana, insa lipsa oxigenului ma opreste sa ma mai apar. Sunt neputincios in fata puterii lui. Sunt slab.
Simt ca sfasitul se apropie. Doamna cu Coasa va veni sa ma ia in cateva clipe.
Apoi ceva se intampla. Imi da drumul si ma arunca pe podeaua rece, cu spatele de barele metalice. Un scancet de durere evadeaza din gatul meu cand ating pamantul cu genunchii. Acelea au fost cele mai ngrozitoare secunde pe care le-am trait vreodata. Era sa trec de partea cealalta.


Astept comentarii.

[Lanna]

Am venit din nou. Desi nu am vazut nici un comentariu pe capitolul precedent, am sa il postez pe urmatorul. Luati-l drept un cadou de Craciun.
Cu acest capitol, se termina prima parte a vietii lui James. De aici inainte, lucrurile vor lua intorsaturi neasteptate si imi pare foarte rau pentru ce se intampla in capitolul acesta. Pentru ca James sa treaca mai departe, trebuia sa se intample. Dar veti vedea voi cand veti ajunge la partea aceea.
Din pacate, acesta este inca un capitol trist. Ascultati niste muzica trista pentru un efect mai mare si pentru niste lacrimi mai mari. Sper ca ma veti ierta pentru cele ce vor urma mai jos. Asa trebuie sa decurga poveste.
Dar sa nu va mai retin.
Spor la citit si sper sa va placa capitolul urmator.


P.S.: daca vedeti vreo greseala, nu ezitati sa ma anuntati.
P.P.S.: sper ca nu am uitat sa mai adaug nimic. Probabil ca da. Dar nu mai conteaza.

Muzica trista<click mai jos pentru un efect amlpificat>
http://www.youtube.com/watch?v=4mzaX3Nte...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=6YhRl8bjN...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=51vbt5nyt...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=rtd2w3wtS...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=ITSx50fBH...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=TTWy1FEGC...re=related
<La alegere. Nu e nevoie sa le luati pe rand>


Capitolul zece – Ultimul drum. Ultimul „Adio!”


Ma prinde de brat si ma pune la marginea patului. Nu asa vreau sa ma sting. Nu acum.
Se indreapta spre zid si se lasa cu spatele pe el, parca asteptand ceva. Sau pe cineva.
Cateva clipe dupa, un alt batbat paseste in incapere si isi aseaza un scaun inaintea mea. Se pune pe el apoi isi muta privirea spre mine. Nu imi placea sa fiu in centrul atentiei, insa in situatile in care am intrat pana acum, eu eram cel pe care in vroiau toti. Din nu stiu ce motiv. De ce eu? De ce se iau toti de mine? Ce le-am facut sa fiu tratat mai rau ca un caine? Ce vroiau de la mine?
Isi aseaza un picior deasupra celuilalt, cu o urma de mandrie si dazamagire pe chip.
-Ma gandeam ca Michael ar fi ales altul, unul mai ... nu stiu cum. Nu pe asta, incepe el, aratand spre mine.
Ce vroia sa spuna cu asta? Pe cine sa aleaga Michael? Sa aleaga?
-Nu ai nici o idee ce se intampla aici, asa-i? Se pare ca nu ti-a spus, continua el.
-Cine si ce sa imi spuna? Il intreb curios, cu mana pe gat.
-Cine? Michael, bineinteles. Viermele ala, asa cum obisbuieste cealalta Familie sa ii spuna.
Despre ce vorbea acolo? Din nou acea Familie? Si ce naiba trebuia sa insemne asta?
Cred ca privirea mea nedumerita a spus totul. Cei doi au inceput sa rada ca si cum as fi fost bufonul curtii. Nu era vina mea ca nu stiam ce naiba se intamnpla aici si ce vor toti de la mine. Plus treaba cu Familiile.
Stai putin. Daca Michael se crede vampir si a spus ceva in legatura cu doua Familii care se urasc, atunci poate ca ... Nu! E imposibil!
-Se pare ca ai inteles ceva. I-a spune-mi! Ai auzit vreodata de Legiunea Intunecata? adauga el, pe un ton calm.
Legiunea Intunecata? Ce mai e si asta?
-Evident ca nu, ii raspund la fel de calm.
-Atunci da-mi voie sa-ti explic, incepe el, in timp ce isi mangaie parul negru ca de abanos si isi aranjeaza gulerul camasii cu o nuanta usor galbuie. Societatea noastra e impartita in doua Familii: noi si acele potai care indreznesc sa ne infrunte. Din pacate, cei mai multi sfarsesc ca hrana. Vezi tu, oamenii sunt doar o resursa de care avem nevoie sa supravietuim, desi, trebuie sa recunosc, ne cam lasam dusi de val si ne lacomim. Daca intelegi ce vreau sa spun.
-De fapt, nu am inteles nimic din ce ai spus pana acum. Daca oamenii sunt o sursa de hrana pentru voi, atunci tu ce ar trebui sa fi? Vampir?
Un zambet de amuzament apare pe chipul meu, dar se stinge cand individul imi raspunde:
-Intr-adevar. Era atat de greu sa iti dai seama?
-Daca crezi ca o sa inghit tot ce ai spus, te inseli. Sunteti nebuni cu totii. Nu vreau sa va mai aud o data, nici sa va mai vad, in special pe Michael.
-Se pare ca avem un punct comun: amandoi il uram pe Michael.
-Nu am spus ca il urasc, doar ca m-am saturat de glumele voastre de prost gust. M-am prins. Sa lasam amuzamentul deoparte si sa imi dati drumul. Nu stiu cine va trimis si nici cine sunteti, insa am alte treburi de facut.
Ma ridic si ma apropii de usa, dar blandul apare intr-o clipa inaintea mea, ca si cum ar fi fost acolo de la inceput.
-Unde crezi ca pleci? Intreaba el, in timp ce isi arata canini ascutiti ca lama unui cutit.
-Acasa. Daca il vezi pe Michael, spune-i ca nu a fost amuzant.
-Stai jos! Imi ordona cel de pe scaun cu o voce linistita.
Vazand ca nu ii raspund, se intoarce spre mine si ma arunca la loc.
-Nu iti mai repet o data, striga el, gest la care imi dau seama ca nu glumeste si tot ce a spus e adevarat. Dar nu putea fi posibil. Daca vampirii sunt una din acele Familii de care au vorbit toti pana acum, atunci cealalta care e?
-Varcolacii sau vanatorii din umbra, cei a caror urlete te fac sa te inchizi in casa, cei in a caror privire nu ai vrea a te uiti, imi rapsunde blandul, ca si cum mi-ar fi citit gandurile.
Nu era raspunsul pe care il asteptam. Numai gandul la acele creaturi monstroase ma face sa tremur. Dar cum putea sti la ce ma gandesc, fara sa imi deschid gura si sa o spun cu voce tare? Situatia devenea din ce in ce mai ciudata. Vampiri si acum varcolaci. Indivizii astia sunt si mai nebuni decat Michael daca cred ca am sa cad in capcana lor. Stiu ca totul e doar o gluma proasta, o farsa la adresa mea. Doar o metoda de a-si bate joc de mine. Nimic nu e adevarat si ei stiu bine asta. Nu am de gand sa le cad in plasa.
Si ce e cu aceasta Legiune Intunecata? Ce societate secreta mai e si asta? Nu imi mai pasa de ce spun acesti indivizi in continuare, desi sunt putin curios. Daca stiu atat de mute despre ea, inseamna ca sunt si ei membri. Dar de ce sunt eu aici si ce se intampla cu mine in ultimul timp de sunt ca un magnet pentru probleme? Nu mai inteleg nimic, iar chestia cu Legiunea mi-a dat toate gandurile peste cap. Totul e ca un puzzle pe care trebuie sa il rezolv, dar acesta se mareste si, cu fiecare mister, apare inca o piesa care nu a fost acolo la inceput. Totul e atat de derutant.
Brusc, imi aduc aminte de Sam. Trebuie sa il gasesc.
Imi iau inima in dinti si schitez un zambet, la care mai adaung un „ha ha „ in semn de amuzament.
Raspunsul lui ma face sa imi reiau figura hotarata, buimacita.
-Crezi ca totul e o gluma? Te inseli amarnic. Stiu ca nu iti vine sa crezi, dar te asigur ca fiecare cuvant pe care l-ai auzit e adevarat. Crezi ca te-as minti cu privire la asta? Ai vazut ce i-a facut Michael varcolacului atunci. Un om ar fi fost in stare sa il doboare dintr-o singura miscare? Oamenii sunt slabi in comparatie cu noi iar Legiunea e aici sa iti arate Calea, drumul spre o viata mai buna. Nu te-ai intrebat cum e sa traiesti vesnic, fara sa te imbolnavesti, fara sa suferi? Profita de darul pe care il ai. Ori esti alaturi de Legiune, ori alaturi de Michael.
Poftim? Individul acela care mirosea a caine ud era un varcolac? Dar nu e posibil. Totul parca e ireal, desprins dintr-un film de groaza. Si devine din ce in ce mai rau. Am acceptat schimbarile prin care am trecut, insa sa imi spuna cineva ca sunt un vampir, un monstru care se hraneste cu sangele alatora e prea mult. Si povestea cu varcolacii e si mai greu de crezut. Am ramas putin pe ganduri, apoi am tresarit speriat cand l-am auzit din nou pe cel dinaintea mea.
-Ai doua zile sa te hotaresti. Ori esti cu noi si te lasam sa pleci, ori esti cu ei si javra moare.
Nu Sam. Numai pe el nu. E tot ce am, el e viata mea si gandul ca l-as putea pierde ma face sa tremur. De ce el? De ce trebuia sa fie implicat si el in toata povestea asta? Pot sa ignor insultele celorlalti la adresa mea, insa nimeni nu se leaga de Sam.
Ma ridic si ii arunc o privire plina de ura individului.
-Lasa-l pe Sam in pace. Daca va atingeti de un singur fir din blana lui, am sa ...
-Ai sa ce? continua blondul pe un ton amuzat. Ai sa il chemi pe Michael? Nici macar nu stie unde esti.
-Se pare ca nu il cunosti chiar atat de bine precum crezi. Si nici pe mine, am raspuns, dar parca nu eram eu. Parca bestia a vorbit in locul meu, ca si cum ar fi stiut ca Michael ma cauta si nu va renunta pana nu ma va gasi.
-Ai curaj! Nu esti atat de slab pe cat mi-am imaginat.
Incepe sa isi mangaie braba. Drept raspuns la reactia mea, imi arata canini albi in semn de amenintare. Se ridica si vrea sa imi puna mana pe umar, dar eu o resping.
-Nu ma atinge! l-am avertizat nervos.
-Ai grija cum vorbesti, piticanie.
Simt cum devin din ce in ce mai furios si bestia face un pas afara. Ma calmez rapid, trag aer in piept si ma gandesc la Sam. Eu sunt cel care l-a bagat in aceasta situatie si eu voi fi cel care il va scoate in siguranta din acest loc ciudat.
Ii vad cum se indeparteaza si inchid usa in urma lor, dar nu inainte de a-mi arunca un zambet plin de mandrie si sa repete:
-Peste doua zile voi avea nevoie de raspunsul tau. Ori alaturi de noi si pleci, ori alaturi de Michael si potaia moare.
Usa se inchide cu zgomot. Le aud ecoul pasilor pe podea, din ce in ce mai indepartat, pana dispare. Trebuie sa aleg intre a ma alatura acelui grup ciudat, Legiunea Intunecata si sa plec de aici sau sa risc viata prietenului meu si sa sa fiu de cealalta parte, orice o fi insemnat asta. Pentru Sam as face orice. Mi-a fost alaturi mereu, cand m-am simtit singur si cand am fost fericit. El e cel care m-a ajutat sa merg mai departe, m-a ajutat sa trec peste obstacolele vietii si am jurat ca nimic nu ne poate desparti. Nici macar moartea. Avem o legatura, un fir invizibil care ne uneste, simtim trairile unul altuia, ne alinam durerile. El mie si eu lui.
Deodata, ceva ma face sa alerg pana in fata usii si sa inspir adanc. Ceva din aer ma avertiza. Un miros slab. Sange. Apoi un scheunat lung, plin e disperare. Sam. Numai el putea sa fie. Simt cum furia ma cuprinde din nou si bestia pune stapanire pe mine. Sam sufera si eu nu pot sa fac nimic sa il ajut. Ascult urletul lui prelung minute in sir, fara sa ma pot misca. Un ultim urlet, apoi liniste. Nu! Nu se poate! Nu Sam.
Bestia tresare si ma reped spre usa. Apuc barele si, cu toata puterea, o smulg din balamale. Sunt liber. Incep sa alerg pe un culoar lung si ingust, cu usi de fiecare parte. Fiecare pas ma aduce din ce in ce mai aproape de Sam. Vin, prietene! Vin sa te salvez.
Peisajul se schimba brusc, iar culoarul face o curba lunga spre dreapta. Ma opresc. Nu imi vine sa cred ce vad. Lacrimile incep sa imi alunece usor pe obraji cand il descopar pe prietenul meu in mijlocul unei camere plina cu arme medievale, cu lama stralucitoare, inconjurat de o balta de sange. Am ajuns prea tarziu. Ma apropi usor, insa niste voci ma fac sa ma intorc. Vin. Imi arunc privirea spre prima arma pe care o vad: o sabie inramata, cu manerul de culoarea amurgului. Sparg sticla si o iau. E timpul razbunarii. Viata lor pentru viata lui Sam.
In doar cateva clipe, doi indivizi apar de dupa colt si sar spre mine, amandoi pregatiti de atac. Strang manerul sabiei cu ambele maini si astept momentul potrivit. O lovitura si capul celui de-al doilea se rostogoleste pe podea. Parez atacul celui dintai dupa care, ajuns in spatele lui, ii infig lama in dreptul inimii. Trupul lui neinsufletit se prabusete pe podeaua rece. Ma pregatesc pentru un nou val. De data asta, de dupa colt apar patru indivizi, cu pumnale in mana. Ma invart in jurul lor cu miscari rapide si exacte iar lama isi trece coltii peste pielea lor. Din patru mai raman trei. Din trei, doi. Din doi, unu. Pana cand sase trupuri zac fara viata la pamant. Fata imi e acoperita cu sange iar hainele patate cu acelasi lichid rosiatic. Nu imi mai pasa. Mi-au luat singurul prieten de langa mine, singurul care nu m-a criticat, care nu m-a privit cu superioritate vreodata. Singurul care nu m-a calcat in picioare. Sincer sa fiu, chiar ma simteam bine. Aceia nu mai erau oameni, ci monstri. Acum stiu ca tot ce mi-a spus Michael e adevarat. Fiecare cuvant. Asa cum am acceptat schimbarea, asa am sa accept si faptul ca, de cand am urcat in acel autobuz, nu mai sunt om. Ci un vampir. Am sa accept si existenta acelor creaturi numite varcolaci. Daca asa sunt cei din Legiunea Intunecata, atunci nu mai vreau sa am de-a face cu ei vreodata. Sunt doar niste animale fara minte care actioneaza dupa instinct. Nimic mai mult.
Al treilea val se cam lasa asteptat, asa ca imi dau seama ca totul s-a terminat. Ma intorc in directia opusa si ma apropi. Sabia imi scapa printre degete, cazand cu zgomot pe podea. Ma apropi de Sam.
Ma arunc in genunchi in fata trupului sau. Il privesc in ochi. Pare calm. Pun mana pe spatele lui si pe gatul lui pline de urme mici, rosi. La fiecare atingere, cate un scancet de durere evadeaza din gatul lui si imi umple inima de tristete. Sufera si totul din cauza mea.
-Ce ti-au facut, prietene? Cine a indraznit sa te atinga?
Sam pare ca a auzit tot ce am spus si si-a ridicat botul de pe pamant. Parca vroia sa se ridice.
Il mangai in dreptul urechilor, acolo unde ii place lui, insa nu pare sa reactioneze. Labele ii tremura si transpiratia ii curge usor pe trup. Se schimba.
-Nu si tu, prietene! Nu te las sa treci prin acelasi chin ca mine.
Brusc, simt o mana pe umarul meu si ma intorc. Michael. Imi intinde un pumnal.
-Fa-o pana nu e prea tarziu! ma sfatuieste, insa nu vreau nici sa aud. Cum sa-i fac asa ceva lui Sam?
Vazand ca nu am de gand sa iau pumnalul, il pune la spate si, in locul lui, imi intinde o sticluta cu un lichid verde in ea.
-O picatura pe rana deschisa il va elibera.
Da. Ce frumos mod de a spune „a muri”. Dar se pare ca nu a alta optiune. Decat pumnalul, mai bine asta.
Nu imi vine sa cred ca s-a terminat. Nu ma gandeam ca voi fi nevoit sa decid daca o persoana moare sau traieste. In special Sam. Trebuie sa aleg intre a-i curma suferinta si a-l lasa sa se transforme intr-un monstru. Asa ca mine. Ultimele minute au trecut pe langa mine asa de repede. De ce tocmai Sam? De ce a trebuit sa il implic si pe el in asta? Nu voi uita niciodata ceea ce tocmai s-a intamplat si nu voi avea liniste pana nu imi voi razbuna prietenul.
Nu stiu ce sa fac. Cu fiecare secunda care trece, transformarea lui se apropie de final. Se pare ca animalele se schimba mar repede decat oamenii. Nu mi-l pot imagina pe Sam transformat in acel monstru. Daca pe mine era sa ma controleze, nu ma pot gandi la nimic bun pentru Sam. Fara rationament, va deveni el insusi o bestie si furia lui se va revarsa asupra tuturor. Asta doar daca il opresc eu. Nu vreau sa ma simt raspunzator pentru vietile pe care le va lua. Nu am de gand sa las bestia sa puna stapanire pe el. Imi pare rau, prietene! Imi pare rau, Sam!
Intind, ezitant, mana spre sticluta. Nu vreau sa o iau. De ce Sam? De ce toti cei la care tin dispar din viata mea? Mama, apoi tata. Si acum Sam.
Imi cobor privirea in ochii lui. Se uita la mine cu acea privire pe care am vazut-o de atatea ori cand cerea mancare. Acum, insa, parea ca imi spune sa il ajut. Lacrimi sarate incep sa imi alunece din nou pe obraji, in timp ce apuc sticluta. Deschid capacul, dar nu imi iau nici o clipa privirea de pe el. Imi pare rau! Nu am vrut sa se intample asta.
Imi pun o mana pe crestetul lui si il mangai, iar cu cealalta intorc sticluta si las o picatura din acel lichid sa ii cada pe una din rani. Apoi astept. Incepe sa tremure, isi ridica capul de cateva ori si chiar incearca sa maraie. Nu asa am vrut sa se termine. Nu asa trebuia sa se stinga. Cand si-a asezat din nou capul pe podeaua rece si ochii lui au devenit din verzi albi, am stiut ca a trecut de partea cealalta. Fiecare moment petrecut cu el a inceput sa imi treaca prin fata ochiilor asemenea unui film. Il vad acum zece ani, cand era doar un catel. Apoi, cu cat anii trec si cu cat m-am maturizat, cu atat legatura dintre noi a devenit mai puternica. Era singurul meu prieten, cel pe care l-am vrut aproape tot restul vietii. Dar acum nu mai e si nimic nu il poate aduce inapoi. Decat un monstru fara minte, mai bine liber de cealalta parte.
Ii iau usor trupul neinsufletit pe brate si ma ridic. Imi indrept privirea spre Michael, gest la care el imi spune ca trebuie sa plecam pana nu vin si altii. Mi-a spus ca totul va fi bine, ca Sam e intr-un loc mai bun. Poate are dreptate. Nu. Sunt sigur ca are. Pentru prima oara, nu il mai privesc ca pe un nebun, ci ca pe un prieten. Acum cred tot ce mi-a spus si tot ce imi va spune in continuare. Desi am atatea intrebari sa-i pun.

O ia inainte si deschide larg usa dubla de brad ce duce in fata cladirii. Se pare ca am fost mai aproape de a scapa decat am crezut. Imi ridic privirea spre cerul innorat al noptii. Sam, daca o intalnesti pe mama, spune-i ca imi e dor de ea. Protejeaz-o asa cum m-ai protejat pe mine pana acum. Contez pe tine, prietene. Stiu ca mama e pe maini bune. Mai bine spus, labe.