12-10-2011, 07:15 PM
Asa cum spune si titlul, aceasta va fi o semiparodie shounen-ai, ceea ce inseamna ca orice copil cu prea mult timp liber poate sa citeasca. Daca va place poate aveti bunavointa sa si lasati un comm. Daca nu va place puteti sa faceti acelasi lucru :)). Nu am mai scris de foarte mult timp asa ca sar putea sa imi mai fi pierdut din aptitudini. Ma las in grija voastra si sper sa va placa. Nu va fi ceva prea lung... Sper sa pot sa termin in mai putin de 10 capitole pentru ca nu prea am timp si daa ma lungesc probabil ca voi ajunge sa nu termin ficul si nu vreau ca asta sa se intample.
Intre parantezele patrate "[" "]" vor fi puse comentarii ale personajului principal.
Astea fiind spuse, savurati
Cap 1.
- Teru, e o fata afara care cere sa te vada! Si e al naibii de draguta…
- Mda… Toate fetele care il cer pe Morinaga-kun sunt.
- Ma intreb ce fel de fata e cea pe care o place daca le poate refuza pe toate… Crezi ca are ochii albastri?
- Da! Si eu pun pariu ca e doar pe jumatate japoneza.*
Asa cum banuiesc ca ati dedus, numele meu este Morinaga Teruhiko si sunt elev in primul an de liceu. Fetele se tin scai dupa mine si ma cam streseaza pentru ca nu sunt interesat. E ciudat pentru ca parul meu este brunet si ochii sunt verzi, ceea ce nu e nimic foarte iesit din comun pentru un japonez. Totusi am iesit primul la olimpiada nationala de atletism, sunt destul de inalt [ 1.78 m ] iar notele mele de la examenul de admitere au fost cele mai mari din Tokyo. Insa din anumite motive am ales sa nu urmez cel mai bun liceu.
Flashback
Eram in ultimul an de gimnaziu cand am reusit pentru prima data sa o conving pe sora mea mai mare sa ma ia cu ea si cu colegii ei in oras [ Dupa ce am facut ochii de catelus vreo doua zile si am fost refuzat cu un foarte delicat pumn in fata care mi-a mutat nasul de la locul lui de a trebuit sa merg la spital si sa stau cu un bandaj pe fata vreo doua luni – si totusi nici asta nu a tinut fetele la distanta – de mila mea mama a convins-o mult mai usor, amenintand-o ca ii paroleaza laptopul… De ce nu m-am gandit sa o rog de la inceput? ]. Fiind doar un copil copac care nu eram nici macar la liceu m-am simtit foarte interesant fiind acolo. Dupa ce ne-am plimbat putin prin oras, timp in care am fost ignorat complet de toata lumea [ ceea ce nu m-a facut totusi sa ma simt mai putin interesant ], ne-am oprit la o terasa. Cat grupuletul principal s-a dus sa comande mie mi s-a ordonat printr-o privire demonica sa ma asez jos si sa astept cuminte. Am uitat sa mentionez ca soramea e o tsundere afurisita care ar pune orice bataus pe fuga [ eu intotdeauna mi-am luat bataie, chiar si dupa ce am luat lectii de Aikido ], iar parul ala roscat aprins cu ochii aproape negri o fac sa arate ca proaspat iesita din iad.
Putin speriat sa nu se mai apuce sa imi faca ceva la fata mea frumoasa, m-am asezat jos fara sa scot un sunet. Totusi scaunul se simtea foarte ciudat. Ce cafenea care se respecta ar avea un scaun cu denivelari? Neintelegand ce e in neregula am inceput sa pipai si sa pipai si sa pipai si tot asa pana cand am prins ceva putin mai lung si mai gros ca un deget [ ... ] . In momentul ala m-am invinetit la fata si m-am ridicat de jos ca ars. Desi puteam sa jur ca nu era nimeni acolo cand m-am asezat, se pare ca fusese. Tocmai constientizasem ca am stat pe un baiat, cam cu vreo cinci centimetri mai inalt decat mine, cu parul saten si ochii caprui: un veritabil japonez cu o piele foarte fina si alba, ceea nu am putut sa nu observ.
Simtindu-ma extrem de jenat am incercat sa bag niste scuze, totusi nu puteam motiva nici cum faptul ca m-am asezat pe el. Orice as fi spus suna penibil. Dupa ce ma balbai vreo doua minute reusesc in final sa leg fluent mai multe litere pentru a forma un cuvant:
- Scuze...
*Clipeste, clipeste*
- Haide, nu te mai uita asa la mine!!
* Clipeste, clipeste*
- Nu te supara acum!! Mi-am cerut scuze...
* Clipeste, clipeste*
Vazand ca nu reusesc nici cum sa ma exprim cum trebuie m-am speriat si am luat-o la fuga cu ochii plini de lacrimi.
* ? *
In ciuda faptului ca sunt baiat si deja am trecut cu mult de varsta aia la care mergi de mana cu mama pe strada, pot spune ca plang destul de des [ am plans de fiecare data cand sora mea m-a lovit, am plans cand mama a mancat ultima bucata de placinta, am plans cand profesorul de meditatii mi-a spus ca sunt prost si fireste, am plans la fiecare nota mai mica de noua. Uneori plang si cand imi e foame sau am nevoie urgenta la toaleta ]. Totusi nu mi se intampla prea des sa plang in public, ceea ce a facut acest moment foarte umilitor pentru mine. Ceea ce a fost si mai jalnic a fost ca prima data am alergat in directia opusa baii si a trebuit sa ma intorc...
* ? *
Neavand ce face si nevrand sa dau iar ochii cu tipul ala, am stat in baie pana cand soramea a facut ceea ce nu face niciodata si m-a sunat. Dupa ce i-am promis ca ii voi povesti tot ce s-a intamplat a fost de acord sa mergem acasa. Initial nu stiam cum ar trebui sa ii spun ceea ce aveam de spus si ce parte a corpului ar trebui sa o ascund mai intai [ probabil ca pe toate, pentru ca atunci cand vrea sa dea nu conteaza unde nimereste atata timp cat ma doare ]. Pana la urma, cu putin curaj, i-am spus...
- Iti place de Keigo-kun [ Igarashi Keigo...cu foarte putin noroc am reusit sa aflu numele lui chiar inainte de a ajunge acasa ] !?
- Nu trebuia sa te mire faptul ca sunt GAY!?
- Ah, nu... intotdeauna te-ai uitat la fundul prietenilor pe care ii aduceam acasa. Ma gandeam ca asta o sa se intample la un momentdat.
Adevarul este ca eu chiar ajungeam sa ma emotionez mai tare decat ea cand venea un baiat acasa si nu intelegeam care ar putea fi motivul. Totusi, pana azi, m-am considerat a fi normal. Chiar am si iesit cu cateva fete.
- Totusi, de ce Keigo-kun? E o persoana atat de simpla. Nu vorbeste aproape deloc. Sunt doar cativa care i-au auzit vocea. Se zvoneste ca daca vorbeste cu tine vei fi binecuvantat. Totusi este o persoana care nu iese in evidenta. O masina era sa dea peste el anul trecut pentru ca, a spus soferul, parea ca nu e nimeni acolo. E foarte ciudat. Eu tind sa cred ca e un spirit...
Si asa, dupa ce a aflat ca sunt cu adevarat gay, eu si sora mea am devent cei mai buni prieteni.
End of Flashback
Cand am ajuns in fata clasei ma astepta o fata cu parul lung si ondulat, saten deschis si ochii mari si foarte caprui. Cu siguranta una din cele mai dragute comori din primul an. Cand m-a vazut a bagat un zambet foarte dulce si alintat [ gretos ], si folosindu-se de o voce subtire si mieroasa [ si mai gretos ] a inceput sa se prezinte:
- Sunt Shibata Akane din clasa 1D si te admir de ceva timp. Ai vrea sa iesi cu mine... ?
- Inca dorm cu luminita de veghe, am plans cand mama a varsat suc de rosii pe paturica mea pentru ca e verde si culorile nu se asorteaza, nu vin niciodata la scoala fara brelocul meu cu testoasa pentru ca imi e frica sa nu dea o masina peste mine, am mereu lenjerie de schimb pentru ca ma emotionez prea tare la lucrari, nu mananc coaja de la paine si imi e frica sa ajung acasa mai tarziu de opt jumate ca sa nu ma rapeasca extraterestri... Sigur ca vreau sa ies cu tine.
Desi la inceput avusese o privire foarte entuziasmata pe fata, acum era palida, cu ochii cat doua mingi de baschet si ii pierise pana si ultima urma de zambet. Cu lacrimi in ochi si fara sa respire adauga cu o voce tremurata ezitand:
- Nu sunt sigura daca va merge intre noi...
- Hm... Colturile capului tau sunt destul de simetrice pentru un fraier care chiar ar crede povestea asta. Ja ne!
Cum m-am intors cu spatele, fata a cazut in genunchi si a inceput sa planga foarte zgomotos. Una din prietenele ei care mi s-a confesat saptamana trecuta a venit sa o consoleze. Deoarece tot coridorul ma privea destul de insistent, am hotarat sa plec. Nu a fost o hotarare prea dificil de luat in momentul in care un ruj zburator a avut o coliziune directa cu fruntea mea. Din instinct am dus mana la zona afectata si ceva rosu mi s-a luat pe degete.
- Cineva, ajutor! Sangerez. Va rog, sa ma ajute cineva! Doare. Pierd sange. In ritmul asta voi muri!
„Kami-sama** , iarta-ma! Nu o sa mai fiu asa de dur cu fetele niciodata. Promit! Doar salveaza-mi viata... „
- Morinaga, ala e ruj rosu!
„ Kami-sama, uita de ce am spus mai devreme ... „
- Da, stiam asta!
Dupa ce m-am calmat putin am dat iar sa plec, insa am inghetat instantaneu cand am auzit un vajait in urechea dreapta, in peretele din fata mea infigandu-se un creion foarte bine ascutit. Inainte sa apuc sa mai fac vreo miscare, cineva a strigat „Putin mai la stanga, fraiere!„ , apoi un fulger de durere mi-a strapuns ceafa, raspandindu-se cu viteza in tot corpul si paralizandu-ma. Cateva secunde mai tarziu privirea mi s-a incetosat si mi-am pierdut cunostinta. Totul a ramas negru.
* In japonia ochii albastri sunt foarte rar intalniti, de aceea se zice ca cei care au ochi albastri nu sunt 100% japonezi.
** Dumnezeu
Va rog sa scuzati greselile de tastare pe care le-am mai sarit si sper ca nu sunt greseli gramaticale. Astept comentarii... Capitolul viitor vine in maxim o luna daca am macar un comm :)).
Intre parantezele patrate "[" "]" vor fi puse comentarii ale personajului principal.
Astea fiind spuse, savurati
Cap 1.
- Teru, e o fata afara care cere sa te vada! Si e al naibii de draguta…
- Mda… Toate fetele care il cer pe Morinaga-kun sunt.
- Ma intreb ce fel de fata e cea pe care o place daca le poate refuza pe toate… Crezi ca are ochii albastri?
- Da! Si eu pun pariu ca e doar pe jumatate japoneza.*
Asa cum banuiesc ca ati dedus, numele meu este Morinaga Teruhiko si sunt elev in primul an de liceu. Fetele se tin scai dupa mine si ma cam streseaza pentru ca nu sunt interesat. E ciudat pentru ca parul meu este brunet si ochii sunt verzi, ceea ce nu e nimic foarte iesit din comun pentru un japonez. Totusi am iesit primul la olimpiada nationala de atletism, sunt destul de inalt [ 1.78 m ] iar notele mele de la examenul de admitere au fost cele mai mari din Tokyo. Insa din anumite motive am ales sa nu urmez cel mai bun liceu.
Flashback
Eram in ultimul an de gimnaziu cand am reusit pentru prima data sa o conving pe sora mea mai mare sa ma ia cu ea si cu colegii ei in oras [ Dupa ce am facut ochii de catelus vreo doua zile si am fost refuzat cu un foarte delicat pumn in fata care mi-a mutat nasul de la locul lui de a trebuit sa merg la spital si sa stau cu un bandaj pe fata vreo doua luni – si totusi nici asta nu a tinut fetele la distanta – de mila mea mama a convins-o mult mai usor, amenintand-o ca ii paroleaza laptopul… De ce nu m-am gandit sa o rog de la inceput? ]. Fiind doar un copil copac care nu eram nici macar la liceu m-am simtit foarte interesant fiind acolo. Dupa ce ne-am plimbat putin prin oras, timp in care am fost ignorat complet de toata lumea [ ceea ce nu m-a facut totusi sa ma simt mai putin interesant ], ne-am oprit la o terasa. Cat grupuletul principal s-a dus sa comande mie mi s-a ordonat printr-o privire demonica sa ma asez jos si sa astept cuminte. Am uitat sa mentionez ca soramea e o tsundere afurisita care ar pune orice bataus pe fuga [ eu intotdeauna mi-am luat bataie, chiar si dupa ce am luat lectii de Aikido ], iar parul ala roscat aprins cu ochii aproape negri o fac sa arate ca proaspat iesita din iad.
Putin speriat sa nu se mai apuce sa imi faca ceva la fata mea frumoasa, m-am asezat jos fara sa scot un sunet. Totusi scaunul se simtea foarte ciudat. Ce cafenea care se respecta ar avea un scaun cu denivelari? Neintelegand ce e in neregula am inceput sa pipai si sa pipai si sa pipai si tot asa pana cand am prins ceva putin mai lung si mai gros ca un deget [ ... ] . In momentul ala m-am invinetit la fata si m-am ridicat de jos ca ars. Desi puteam sa jur ca nu era nimeni acolo cand m-am asezat, se pare ca fusese. Tocmai constientizasem ca am stat pe un baiat, cam cu vreo cinci centimetri mai inalt decat mine, cu parul saten si ochii caprui: un veritabil japonez cu o piele foarte fina si alba, ceea nu am putut sa nu observ.
Simtindu-ma extrem de jenat am incercat sa bag niste scuze, totusi nu puteam motiva nici cum faptul ca m-am asezat pe el. Orice as fi spus suna penibil. Dupa ce ma balbai vreo doua minute reusesc in final sa leg fluent mai multe litere pentru a forma un cuvant:
- Scuze...
*Clipeste, clipeste*
- Haide, nu te mai uita asa la mine!!
* Clipeste, clipeste*
- Nu te supara acum!! Mi-am cerut scuze...
* Clipeste, clipeste*
Vazand ca nu reusesc nici cum sa ma exprim cum trebuie m-am speriat si am luat-o la fuga cu ochii plini de lacrimi.
* ? *
In ciuda faptului ca sunt baiat si deja am trecut cu mult de varsta aia la care mergi de mana cu mama pe strada, pot spune ca plang destul de des [ am plans de fiecare data cand sora mea m-a lovit, am plans cand mama a mancat ultima bucata de placinta, am plans cand profesorul de meditatii mi-a spus ca sunt prost si fireste, am plans la fiecare nota mai mica de noua. Uneori plang si cand imi e foame sau am nevoie urgenta la toaleta ]. Totusi nu mi se intampla prea des sa plang in public, ceea ce a facut acest moment foarte umilitor pentru mine. Ceea ce a fost si mai jalnic a fost ca prima data am alergat in directia opusa baii si a trebuit sa ma intorc...
* ? *
Neavand ce face si nevrand sa dau iar ochii cu tipul ala, am stat in baie pana cand soramea a facut ceea ce nu face niciodata si m-a sunat. Dupa ce i-am promis ca ii voi povesti tot ce s-a intamplat a fost de acord sa mergem acasa. Initial nu stiam cum ar trebui sa ii spun ceea ce aveam de spus si ce parte a corpului ar trebui sa o ascund mai intai [ probabil ca pe toate, pentru ca atunci cand vrea sa dea nu conteaza unde nimereste atata timp cat ma doare ]. Pana la urma, cu putin curaj, i-am spus...
- Iti place de Keigo-kun [ Igarashi Keigo...cu foarte putin noroc am reusit sa aflu numele lui chiar inainte de a ajunge acasa ] !?
- Nu trebuia sa te mire faptul ca sunt GAY!?
- Ah, nu... intotdeauna te-ai uitat la fundul prietenilor pe care ii aduceam acasa. Ma gandeam ca asta o sa se intample la un momentdat.
Adevarul este ca eu chiar ajungeam sa ma emotionez mai tare decat ea cand venea un baiat acasa si nu intelegeam care ar putea fi motivul. Totusi, pana azi, m-am considerat a fi normal. Chiar am si iesit cu cateva fete.
- Totusi, de ce Keigo-kun? E o persoana atat de simpla. Nu vorbeste aproape deloc. Sunt doar cativa care i-au auzit vocea. Se zvoneste ca daca vorbeste cu tine vei fi binecuvantat. Totusi este o persoana care nu iese in evidenta. O masina era sa dea peste el anul trecut pentru ca, a spus soferul, parea ca nu e nimeni acolo. E foarte ciudat. Eu tind sa cred ca e un spirit...
Si asa, dupa ce a aflat ca sunt cu adevarat gay, eu si sora mea am devent cei mai buni prieteni.
End of Flashback
Cand am ajuns in fata clasei ma astepta o fata cu parul lung si ondulat, saten deschis si ochii mari si foarte caprui. Cu siguranta una din cele mai dragute comori din primul an. Cand m-a vazut a bagat un zambet foarte dulce si alintat [ gretos ], si folosindu-se de o voce subtire si mieroasa [ si mai gretos ] a inceput sa se prezinte:
- Sunt Shibata Akane din clasa 1D si te admir de ceva timp. Ai vrea sa iesi cu mine... ?
- Inca dorm cu luminita de veghe, am plans cand mama a varsat suc de rosii pe paturica mea pentru ca e verde si culorile nu se asorteaza, nu vin niciodata la scoala fara brelocul meu cu testoasa pentru ca imi e frica sa nu dea o masina peste mine, am mereu lenjerie de schimb pentru ca ma emotionez prea tare la lucrari, nu mananc coaja de la paine si imi e frica sa ajung acasa mai tarziu de opt jumate ca sa nu ma rapeasca extraterestri... Sigur ca vreau sa ies cu tine.
Desi la inceput avusese o privire foarte entuziasmata pe fata, acum era palida, cu ochii cat doua mingi de baschet si ii pierise pana si ultima urma de zambet. Cu lacrimi in ochi si fara sa respire adauga cu o voce tremurata ezitand:
- Nu sunt sigura daca va merge intre noi...
- Hm... Colturile capului tau sunt destul de simetrice pentru un fraier care chiar ar crede povestea asta. Ja ne!
Cum m-am intors cu spatele, fata a cazut in genunchi si a inceput sa planga foarte zgomotos. Una din prietenele ei care mi s-a confesat saptamana trecuta a venit sa o consoleze. Deoarece tot coridorul ma privea destul de insistent, am hotarat sa plec. Nu a fost o hotarare prea dificil de luat in momentul in care un ruj zburator a avut o coliziune directa cu fruntea mea. Din instinct am dus mana la zona afectata si ceva rosu mi s-a luat pe degete.
- Cineva, ajutor! Sangerez. Va rog, sa ma ajute cineva! Doare. Pierd sange. In ritmul asta voi muri!
„Kami-sama** , iarta-ma! Nu o sa mai fiu asa de dur cu fetele niciodata. Promit! Doar salveaza-mi viata... „
- Morinaga, ala e ruj rosu!
„ Kami-sama, uita de ce am spus mai devreme ... „
- Da, stiam asta!
Dupa ce m-am calmat putin am dat iar sa plec, insa am inghetat instantaneu cand am auzit un vajait in urechea dreapta, in peretele din fata mea infigandu-se un creion foarte bine ascutit. Inainte sa apuc sa mai fac vreo miscare, cineva a strigat „Putin mai la stanga, fraiere!„ , apoi un fulger de durere mi-a strapuns ceafa, raspandindu-se cu viteza in tot corpul si paralizandu-ma. Cateva secunde mai tarziu privirea mi s-a incetosat si mi-am pierdut cunostinta. Totul a ramas negru.
* In japonia ochii albastri sunt foarte rar intalniti, de aceea se zice ca cei care au ochi albastri nu sunt 100% japonezi.
** Dumnezeu
Va rog sa scuzati greselile de tastare pe care le-am mai sarit si sper ca nu sunt greseli gramaticale. Astept comentarii... Capitolul viitor vine in maxim o luna daca am macar un comm :)).