Suspine de singurătate

[Buubz :)]

Hello guys! Okay so... scriu de ceva timp la ficul ăsta şi mi-a luat mult până să mă decid dacă-l postez încă sau nu. Am ajuns la concluzia că mai bine acum decât niciodată aşa că... uite-l. Înainte aş vrea să menţionez că este primul meu fic, aş vrea primesc comentariu ceva mai dure, dar totuşi nici prea - prea pentru că până la urmă sunt şi eu o începătoare. Sper să vă placă.
Enjoy!

Suspine de singurătate

Capitolul I

FlashBack
- Dacă nu ai de gând să mă asculţi pe mine vrei măcar să te asculţi pe tine? Nu vezi că te înşală? Eşti chiar atât de oarbă? Cum poţi închide ochii şi să treci cu vederea toate aventurile lui? Nu înţeleg de ce îl laşi să îşi bate joc de tine, de noi...
- Ajunge am auzit destule de la tine! Mi-a replicat pe ton nervos, sătulă de comentariile mele. Ce se întâmplă între mine şi el nu te priveşte pe nici tine nici pe altcineva...
- Tu nu înţelegi că eu nu mai pot trăi aşa? Dacă tot nu-ţi pasă de tine, de sufletul tău atunci... atunci măcar gândeşte-te la mine. Gândeşte-te că acest om îmi va lăsa răni adânci, traume. Cu siguranţă mă va durea dacă l-am părăsi, dar cu siguranţă m-ar durea şi mai tare dacă am rămâne.
I-am spus femeii din faţa mea. Lacrimile se scurgeau pe chipul meu, dar pe ea nu o interesa. Se vedea clar că nu-i convine situaţia în care m-am pus de una singură, dar nu dădea semne că ar abandona. Continua să îmi spună că este doar viaţa ei şi poate face ce vrea cu ea, iar eu nu am de ce să intervin. Ochii ei erau atât de reci, nu exprimau nimic. Cu timul a ajunsă să o transforme în copia lui fielă, în jucăria lui. Mă durea sufletul să ştiu ce urma să se întâmple şi să nu pot face nimic ca să opresc acest dezastru.
- Atâta timp cât voi trăi pe acest pământ, voi trăi după propiile mele reguli. Nici tu, dar nici tatăl tă...
- El nu este tatăl meu! I-am strigat, iar apoi lăsând-o pe ea în urmă am ieşit din casă. ‚Nu este vina mea că nu m-ai ascultat’ mi-am spus în gând.
End of FlashBack

Nu înţelesesem niciodată cum i-a permis acelui monstru să îşi bate joc de noi în halul ăsta. Trecea cu vederea orice face, până şi faptul că o batea până ii se iviră firicelele de sânge. Venea beat acasă şi se aprindea din orice. Şi totuşi, îl iarta fără cea mai mică ezitare. Iubirea ei pură şi totuşi atât de oarbă pentru acest monstru, pe care sunt nevoită să-l numesc tată, mă distrugea încet. I-a dat atât de multă libertate încât, câteodată, nu mai dădea pe acasă zile întregi poate chiar săptămâni, iar când venea îi cerea bani şi mâncare, ca după aceea să plece din nou. Ştiam că suferă, o vedeam cum uşor uşor se stinge pe dinăuntru. O auzeam noaptea plângând, deseori rugându-se lui Dumnezeu să-l aducă acasă sănătos. Mă gândeam că dacă cumva ea ne-ar părăsi (sau cel puţin pe mine) atunci aş ajunge să mă sting odată cu plecarea ei.
Dimineţa sosise prea lent. Nu închisesem un ochi toată noaptea, am stat şi m-am gândit cum să o fac să vadă această realitate pe care nu o acceptă nici în ruptul capului. Cum să o fac să vadă că numai îşi bate joc de ea. Cum o face să sufere fără nici un resentiment, pentru el este o joacă. Mai degrabă, un joc al vieţii ce are de gând să-l câştige chiar şi dacă asta înseamnă să calce în picioare toată munca mamei de o viaţă. M-am ridicat din în şezut, frecându-mi uşor tâmplele. Efectiv, din cauza oboselii acumulate nu mă mai puteam gândi la nimic. La absolut nimic ce ar putea funcţiona. Oftasem scurt şi renunţasem pe moment să îmi mai bat capul cu probleme ce nu ar fi trebui să ţină de mine. Şi totuşi, nu pot lăsa lucrurile aşa. M-am resemnat cu încă un oftat ceva mai lung şi mai zgomotos în timp ce m-am chinuit să dau plapuma la o parte. Picioarele mele atât de sunţiri le descoperisem, ieşind din atmosfera caldă dând nas în nas cu aerul rece ce se afla în cameră. Cu greu am încercat să ating podeaua, dar îmi era atât de lene încât aş fi stat în pat toată ziua. Misiune imposibilă. Dacă nu aş fi coborât în zece minute ar fi venit mama la mine să-mi spună nu ştiu al câtelea discurs din ultimele zile. Un chicotit se strecurase printre buzele mele umplând camera cu acest ‚zgomot’ care nu se mai auzise atât de des în ultimul timp. Scurt a fost. Scurt a fost puţinul timp pe care l-am petrecut fericită, dar cum fiecare poveste are un sfârşit mai mult sau mai puţin cu happy ending, trebuia să revin cu picioarele pe pământ. Am atins cu vârful degetelor podeaua rece şi udă... udă? Am aţipit eu azi-noapte şi nu mi-am dat seama? Mă cuprinse o frică inconştientă. Îmi era al naibii de frică să mă uit... frică să nu găsesc lichidul vâscos vital nouă, sângele. Sângele pe care începusem să-l dispreţiesc din ce în ce mai mult. Aşa laşă cum am fost când venea vorba de aşa ceva, îmi făcusem curaj şi mă uitasem cu jumătate de ochi. Se pare că era doar apă. Mda... mai rău de atât nici nu se putea. Mă transformase, într-un iepure cu fiecare zi ce trece. Inconştient am respirat uşuată...
- La naiba cu paharele lor şi nevoia de a bea apă! Mă trezesc spunând dintr-o dată
Am ieşit din cameră şi m-am îndreptat leneşă cu paşi mici spre bucătăria ce se afla la parter. Marea mea bucurie; să cobor scările când dormeam pe mine. M-am uitat după mama în stânga şi în dreapta, nici urmă de ea se pare că nu era acasă poate plecase la biserică cine ştie, dar în spre deosebire de ea, el era prezent să-mi strice dimineaţa. Aşa cum face de fiecare dată când îşi mai amintea că are şi el o familie. Am trecut mândră şi nepăsătoare pe lângă acest ‚străin’ şi m-am îndreptat spre frigider deoarece aveam o poftă nebună de un suc de gref, drogul meu. Simţeam nevoia să chicotesc la acest gând, dar cum se afla şi ăsta prin preajmă... m-am abţinut sperând la o dată viitoare. Am deschis frigideru nepăsătoare şi începând să cotrobăi după vasul din sticlă în care se afla mult aşteptatul suc. Îmi scosesem un pahar din dulap în care urma să torn nişte lichid dulce, am pus sucul înapoi în frigider şi următoarea staţie era ieşirea. Când să ies vocea lui mă oprise, la fel de rece ca întodeauna... la ce mă puteam aştepta din partea unui om ca el? La răceală şi dispreţ, aş fi preferat să fi tăcut şi să mă lase în pace.
- Da, să saluţi nu şti? Îmi replică tăios şi rece... Din câte ştiu copilul îşi salută părintele din respect. Spune amuzat, aproape prea relaxat dintr-o dată.
E cum să nu. Auzi la el, respect. Cum putea să aducă vorba de aşa ceva când el ar fi trebuit să ne respecte pe noi.. după tot ce ne-a făcut. Vagabond de doi bani.
- Respect? După tot ce mi-ai făcut mie şi mamei încă eşti în stare să îmi comentezi mie despre respect? M-a pufnit un râs, se uita nervos la mine. Păi lasă-mă să îţi reamintesc că stai nopţile prin baruri şi prin bordele, iar pe acasă dai din an în Paşti. Şi când vi ne iei banii şi ne mănânci mâncarea. Eşti un om al străzii... mama te-a luat de acolo, te salvat, dar un vagabond tot vagabond rămâne fie el îmbrăcat în zdrenţe sau în costum la patru ace. I-am replicat fără pic de milă.
S-a enervat atât de tare încât era mai roşu decât racul. Expresia feţei lui îmi provacase un râs ce a ieşit cam isteric. Mulţumită de cuvintele pe care i le adresasem, le merita din plin ar poate trebuia să fiu ceva mai dură, am ieşit din bucătărie, dar nu am apucat să trec de canapeaua din sufragerie deoarece mă trântise pe ea şi se urcase peste mine. Ce pervers... chiar şi propria fică? Cât de josnic, trebuia să fie al naibii de disperat după o aventură şi probabil prea excitat încât să nu mai gândească raţional.. îmi era atât de ruşine că este rudă cu mine. Ne facea familia de ruşine...
- Târfă ce eşti! Cum îţi permiţi să-mi vorbeşti aşa? Nu îţi dai seama că te am la degetul mic? Eşti nimic pe lângă mine... eu te-am creat! Nu-ţi face griji te învăţ eu minte cum să te porţi cu mine de acuma-ncolo.
Şi după aceste cuvinte începu să se dezbrace. Abia văzusem cu ce era, îmbrăcată, o pereche de pantaloni extrem de scurţi negri şi un maio alb cu buricu’ gol, poate şi din cauza asta mă băgase în seama. Cap sec, cap sec! Mă luasem cu ce sunt îmbrăcată şi nu am observat că tipu era pe jumătate gol. Un fior rece, precum ghiaţa mi-a străbătut corpul în acel moment. Am început să mă zbat şi să ţip ca o isterică în timp ce el râdea cu poftă. Am vrut să-i dau una la locul sensibil şi am reuşit doar că m-am ales cu o lovitură în cap de toată frumuseţea. Totul devine negru în jur.
- Vagabond ordinar ce eÅŸti!
Tot ce am mai reuşit să-i mai spun, iar după aceea am auzit un ţipăt. Mă simţeam incompetentă, mă simţeam vulnerabilă. Mai vulnerabilă decât am fost înainte.

***

Nici nu ştiam cât timp fusesem inconştientă sincer nu mă interesa câtuşi de puţin, cert era că aveam am o durere de cap anormal de mare, ca şi cum mi-ar exploda. Nu ştiam dacă am fost la spital sau nu, efectiv nu-mi aminteam nimic cu excepţia incidentul care mă adusese-n starea asta. Şi la naiba că nu am mai ajuns să gust din sucul delicios. Doar gândindu-mă că irosisem asemenea bunătate de suc pe un idiot mi se urcase sângele la cap. Până la urmă îşi va găsi el naşu, chiar dacă sunt eu sau nu. Viaţa merge mai departea, iar mie nu-mi va sta nimic în cale.
Nimic.

So this is all. Capitolul l-am corectat de cel puţin trei ori şi totuşi s-ar putea să mai fie câte o scăpare, două. Sper să vă placă. Aştept părerile voastre.
XoXo, SummerBreeZ.

[crazy little red]

hello >:D<
nu stiu daca sunt cea mai potrivita sa dau sfaturi incepatorilor dar treand peste, am venit totusi cu un comentariu pentru ca imi dau seama ca pentru tine conteaza mult :)
pai, te-ai descurcat bine pentru ineput, nici nu ma asteptam la mai putin daca zici ca de un an lucrezi la el, nu trebuie sa ai retineri in a posta :P
pai intr-adevar, ai avut cateva greseli, "...prea excitat încât să nu mai gândească raţional." asta suna aiurea, acel 'nu' nu-si are locu in propozitie dupa mine, restul sunt greseli minore, nu are rost sa le mai insir :D
titlul, suna oarecum extrem de dramatic dar e ok, si atata timp cat se potriveste cu continutul mie mi-l place
descrierea, cea fizica a fost din belsug, poate prea multa in anumite perioade, poate ca e un fix de-al meu dar nu-mi place cand se pune prea mult accent pe detali
cea a gandurilor personajului, a fost atat cat era nevoie dar cea a trairilor... neah, parea atat de relaxata cand ala s-a urcat pe ea, nici un pic de teroare, frica... ceva, si daca o saruta fara acordul ei trebuia sa aiba o reactie mai puternica, dar daca a vrut sa o violeze...
ok, nu mai insist pe parte asta, cred ca ai inteles ideea :D
dialogul, in acel flshback mi se pare ca ai exagerat cu el si descriere nimic, in rest e relativ putin, cum imi place mie ;)
"E cum să nu. Auzi la el, respect. Cum putea să aducă vorba de aşa ceva când el ar fi trebuit să ne respecte pe noi.. după tot ce ne-a făcut. Vagabond de doi bani.
- Respect? După tot ce mi-ai făcut mie şi mamei încă eşti în stare să îmi comentezi mie despre respect?..."- eh, la partea asta nu cred ca mai era evoie sa scri ce gandea daca tot sa exprimat si cu voce tare, oricum, alegerea ta

cam atat, cred ca ai inteles de ce aveam retineri, am abordari cam dure uneori (mai ales ca esti incepatoare) si nu vreau sa te descurajez in nici un caz,
te-ai descurcat excelent pentru o incepatoare, probabil mai bine decat am facut-o eu la inceput, deci te sustin in continuarea ficului mai ales ca-mi pare ca-ti doresti acest lucru si ca o sa te ti de treaba

inca o chestie, nu stiu de ce ai ales un scris atat de mic, arata mai bine per total dar e obositor daca stai sa citesti si parca iti vine sa te opresti :|

bun, cam atat :*

[Fără idei]

Mulţumesc că m-ai anunţat că ai postat acest fic şi îmi cer scuze că nu am reuşit să las un comentariu mai devreme , dar nu am avut timp .

Sunt câteva greşeli de tastare , însă le-am trecut cu vederea pentru că ma interesează subiectul mai mult . În orice caz pentru un prim fic este chiar bun ; se observă că ai lucrat la el şi acest lucru e de apreciat .

Nu o să mă leg de modurile de expunere deoarece sunt proporţionate ok . Îmi place stilul tău degajat şi faptul că reuşeşti să transmiţi cu succes sentimentele personajului principal . În timp ce citeam textul , puteam să îi simt ura şi dispreţul faţă de domnul "tată" . Clar , tipul merită bătut şi torturat şi din nou bătut până la moarte . :| Nu înţeleg de ce mama fetei îl protejează atât şi construieşte o barieră între bine şi destinul ei . Păcat , mai ales că aşa se întâmplă şi în multe cazuri din realitate , dar în fine ... nu filozofez acum :)) .
Faza cu violul , într-adevăr , puteai să o mai conturezi , deoarece şi mie mi s-a părut că fata stătea doar ca o stană de piatră şi atât .

Îmi place fic-ul şi îl voi citi , aştept următorul capitol şi sper la o eventuală răzbunare .

Spor la scris ! :D

[~~~KiOko kimy~~~]

Ms ca m-ai anuntat de acest fic si scuze ca am ajuns prea tarziu la el.

E in premiera cand citesc un alt fic in afara de fan ficurile cu Naruto :)


Cine e fata asta? A fost violata? A venit mama ei sa o salveze? Te rooog spunemi ca nu a facut tatal ei ceea ce banuiesc eu!!!
Descrierea e ok. Dar puteai descrie mai bine sentimentele ei atunci cand s-a napustit ''taicasu'' sa o violeze. Ea chiar nu se zbatea? Adica cand aproape ca s-a dezbracat taicasu, ea putea fugi, sau ii putea da o lovitura la bijuterii!!! Dar in fine, tu esti autoarea, nu ma bag.

In rest, nu mai am ce comenta.
Sper sa pui nextul repede.
Bye-bye!


Greseli de tastare, habar n-am daca ai avut ca nu m-am uitat si mi-e lene sa caut.
Dialogul e putin si bun.

[Abbeh.]

Dacă tot am citit, am să şi comentez. ( :
Ai un punct în plus de la mine pentru că scrii cu diacritice, dar unul în minus pentru că ai avut cam multe greşeli, care m-au cam deranjat la citit, având în vedere că ai spus că l-ai corectat de vreo trei ori. Cuvântul "fiică" se scrie cu doi de "i" ...
- Da, să saluţi nu şti?... - Da' să salut nu ştii ? Observi diferenţa ? Ei ?
- Ajunge am auzit destule de la tine! ... - Ajunge ! Am auzit destule de la tine ! - Again, observi diferenţa ?
Într-o parte amestecaseşi tu cuvinte/timpuri verbale, nu îmi amintesc unde, oricum suna foarte, foarte aiurea.
Ca idee nu e rea, însă mai ai de muncit. Te-aş sfătui, când postezi capitolele, să laşi fontul prestabilit, adică verdana de zece, pentru că arată bine, aertisit şi ţi-e mai mare dragul să citeşti capitolul. Apoi, să fii atentă la exprimări, virgule şi greşeli de tastare şi să nu mai grăbeşti acţiunea, pentru că ultima parte mi s-a părut cam grăbită. Tam-pam şi s-a pus de-un viol, care-a trecut şi tot aşa. Cu descrierea ... E bunicică, se pot face progrese la ea. Estetica nu prea mi-a plăcut, mai mult din cauza fontului, dar deh, ce să facem, nu avem toţi aceleaşi gusturi. :]]
Baftă-n continuare şi spor la scris ! >:D<

[Buubz :)]

Hey guys. Vă mulţumesc enorm pentru sfaturi. Am venit şi cu next-ul. Pentru acest capitol am încercat să iau în considerare tot ce mi-aţi spus. Aş vrea să precizez că primul capitol îl scrisesem prima dată la prezent, iar după aceea, deoarece nu mi se părea mie că sună bine l-am trecut la alt timp. Ştiu că a ieşit o harababură total, dar acest capitol m-am străduit să-l corectez cât de bine am putut.
Vă aştept părerile.
Enjoy!

Capitolul II

Dimineaţa s-a aşternut uşor şi în camera mea, ceea ce nu era deloc plăcut într-o zi atât de posomorâtă. Eram conştientă că astăzi aş începe clasa a noua, dar nu aveam nici cel mai mic chef. Aş fi stat în patul meu comod toată ziua. În scurta vacanţă de vară, care după mine a trecut cam greu, s-au întâmplat atât de multe. Şi-a dat seama şi mama că îi este mai bine fără el, deşi era clar că-i ducea dorul. De fiecare dată când o întrebam ce are îmi răspundea sec că nu totul este în regulă. Încearca să mă păcălească (probabil) crezând că nu-mi voi da seama. Cum spuneam s-au întâmplat multe; tipu a ajuns la închisoare pentru tentă de viol, iar noi ne mutasem din Seattle. Nici nu-i duceam lipsa acelui oraş. Ajunsesem să locuim în Anglia, Londra. Un oraş atât de deosebit faţă de cel în care locuisem. Oamenii de acolo erau altfel. Mda, cam ploua şi era înorat toată ziua, dar atâta timp cât puteam duce o viaţă cât de cât normală şi decentă eram mulţumită. Mamei i-ar fi plăcut Franţa, dar cum eu nu aveam habar nici cum să cer ceva de băut în limba aia atunci am ales să venim undeva unde pot comunica şi eu cu oamenii. Şi spuneam că astăzi ar fi trebui să încep clasa a noua, minunatul început al celor patru ani din viaţă care cică îi cea mai frumoasă perioadă a tinereţii, pe zece trebuia să fiu în curtea liceului, iar eu stăteam şi dormitam în pat.
- Abigail ce faci în pat la ora asta? Şti foarte bine că de la zece este festivitatea de începere de an, iar tu... Off, ce mă voi face eu cu tine? Asta e mama. De când ne mutasem era în continuu cu gura pe mine, mă (cam) enerva situaţia, dar îmi plăcea într-o oarecare măsură că se ocupa mai mult de mine decât o făcea înainte.
- Încă două minute. Cât poate fi ceasu? Am întrebat-o cu jumătate de gură. Acum sincer, chiar nu aş vrea să ştiu pentru că aşa cum am mai spus n-am chef de nici o clasa a noua sau de alţi colegi noi. Şi nu intră în discuţie faptul că patul era mult prea comod ca să mă dau jos din el. Chicotisem silenţios. Niciodată nu-mi plăcuse să fiu tipa cea nouă.. Cumva trebuia să îi arăt că-mi pasă câtuşi de puţin de acest nou început, dar aş fi preferat să rămân acasă şi să lenevesc.
- Este ora nouă fără două minute. De când ne-am mutat aici, parcă nu mai eţti tu. Ce s-a întâmplat cu fata mea?
Nu credeam că auzisem bine. Nouă?! Cât, pentru numele lui Dumnezeu, poate să doarmă un om? Am sărit ca arsă din pat reuşind să o speriu şi pe mama, desigur fără să vreau. M-am întors cu faţa la ea şi i-am văzut expresia feţei ce era uşor speriată, mi-am cerut scuze printre râsete, nu ştiam dacă a înţeles măcar un cuvânt din tot ce i-am zis. Dacă da atunci bine şi dacă nu asta e. Dădusem din umeri nepăsătoare întorcându-mă cu spatele şi părăsind camera. Nu avusesem de gând să-i răspund la întrbare pentru că mi se părea aiurea. Fiecare om se schimbă odată cu trecerea timpului, iar eu nu fac excepţie.
Intrasem în baie de mai bine de două minute şi priveam reflecţia din oglindă. Un chip obosit şi cu cearcăne. Asta era tot ce puteam să văd, pe mine. Efectiv, nu mai eram eu cea care am fost. Nu mai sunt cea care eram acum doar câteva luni... ieşirea lui din viaţa mea îmi deschisesem o poartă spre un nou început. Un început în care nu aveam de gând să las pe nimeni pe absolut nimeni să-şi bată joc de mine în halul în care o făcuse el.
- Abigail Christina Steele! Nu eşti gata încă? În cinci minute strâng masa şi am plecat! Îmi strigă femeia de la parter.
Îmi mişcam leneş periuţa peste dinţii mei de un alb imaculat. Adormită, cu paşi mărunţi am ieşit din baie îndreptându-mă spre camera mea, de unde urma să-mi alege ţinuta, machiajul şi nu în ultimul rând felul în care-mi voi face părul. Zis şi făcut. Intrasem în cameră. Stăteam să mă holbez la hainele ce îmi umpleau dulapul. Şi mă grăbisem pentru ce? Oftasem. ‚Grea-i viaţa de fată!’ gândesc inconştient.
Am auzit uşa de la intrare deschizându-se, iar apoi trântindu-se cu putere semn că mama plecase. Am ofteat scurt resemnându-mă. Ştiam că nu voi mai mânca în dimineaţa asta. Se spune că micul – dejun este cea mai importantă masă a zilei, iar eu tocmai o pierdusem. Mi-am îndreptat în continuare toată atenţia asupra dulapului. Am scot o pereche de jinşi negri tăiaţi, un maieu mov ce se leagă după gât, iar în picioare bascheţii mei prefetaţi. Zis şi făcut. Mă îmbrăcasem cu hainele alese, iar acum machiajul şi părul. Părul meu brunet îl împletisem, lăsând împletitura să-mi cad pe umărul stâng în timp ce una dintre suviţele mov aluneca elegant pe faţa-mi ovală.

***

Am intrat oarecum plictisită pe poarta liceului. Pe cât posibil încercasem să nu atrag atenţia asupra mea, dar aşa cum se spune, de ce îţi este frică nu scapi. Nu că mi-ar fi fost frică doar că este puţin stânjenitor să şti că se uită un liceu întreg la tine. M-am aşezat relaxată pe una dintre băncile de piatră aflate în apropierea porţii. Priveam fără interes prin curtea mare plină de liceeni, încercând să găsesc ceva pe care să-mi concentrez atenţia. Nimic. Pe de o parte şi de a alta a aleei este spaţiu verde frumos amenajat cu copaci, flori şi cu aceste bănci din piatră pe care se caţărau cânte un trandafir roz şi unul roşu. Încolăcindu-se elegant pe picioarele băncii de piatră făcând-o să pară scoasă dintr-o poveste.
Ofteasem scurt când am realizat că defapt mă plictisisem. Încercam să mă obosesc singură. Nu cunoşteam nimic şi pe nimeni aici. Era un sentiment ciudat pe care nu vroiam să-l mai simt încă o dată, fie şi pentru ultima dată. Am auzit sunetul clopoţelului ce le dă de înţeles lor că trebuie să intre în clasă. Am aruncat o ultimă privire fugitivă curţii înainte să mă ridic şi să pornesc lent spre intrarea în instituţie.
Nu aveam nici cea mai vagă idee unde ar putea fi biroul directorului. Cred că urcasem până la ultimul etaj ca după aceea să cobor din nou. Ajunsă din nou la primul etaj am aruncat o privire prin jur şi am observat o uşă dublă elegantă din sticlă ce se deschide automat.
- Wow, astă da liceu din secolul douăşunu! Exclamez încântată.
O dată intrată nu îmi luase mult să citesc pe o plăcuţă argintie ‚Biroul directorului’ scris cu negru. Am bătut de două ori, discret, aşteptând să aud confirmarea de a intra. La câteva secunde am auzit un ‚Intră!’ înfundat. Am apăsat clanţa şi am păşit graţios peste pragul uşii din lemn de stejar. Cu spatele la mine, privind imens geamul ce ţine loc de peret stătea domnul director. Mă uitam dezorientată la spătarul scaunului super fiţos pe care stătea (se pare) foarte comod domn’ director. Okay, prima impresie; tipu ăsta nu prea băga oamenii în seamă. Bine de ştiut, cel puţin dacă voi face vreo boacănă nici nu-i va păsa. Gândisem eu la momentul respectiv, absurd să gândeşti aşa ceva. Fără să-mi fi dădut seama am început să râd.
- Pot să ştiu şi eu de ce râzi? Vocea groasă şi incredibil de plictisită mă aducsese cu picioarele pe pământ.
Se şi întorsese cu faţa la mine. Premieră! Părul uşor cărunt era într-un contrast perfect cu ochii lui verzi. Ochi ce seamănă perfect cu cei de pisică, migdalaţi, verzi şi (probabil) şireţi.
- Ăă.. nimic domnule director. M-am bâlbâit încercând să nu fiu prinsă de minciună. Sunt noua elevă, Abigail. Schimbsem repede subiectu.
- Da da da. Noua elevă, hmm? Şti aici în liceul nostru nu permitem eleviilor să vină atât de neadecvat îmbrăcaţi, iar aceste şuviţe.. trebuie să dispară. Îmi rostise dispreţuitor gesticulând, aşa cum făceau directorii fiţoşi din filmele cu liceeni, în timp ce s-a întors cu spatele la mine (din nou). Eşti în clasa a noua C, continuă să-mi spună, sus la etajul doi, ultima clasă pe stânga. Orarul tău se află pe masă, i-al şi grăbeşte-te în clasă dirigintele probabil că a ajuns deja.
Ciudat! Incredibil de ciudat. Şi la naiba, cum adică îmbrăcăminte neadecvată? Broscoi nesuferit... Nu putea să-mi spună el mie cum să vin îmbrăcată. Este o ţară liberă. Am oftat scurt şi m-am îndreptat plctisită spre noua clasă. Aş fi minţi dacă aş fi spus că sunt încântată, eram dezorientată şi total pe dinafară. Mă gândeam la ce voi spune în faţa clasei, dacă voi fi nevoită. Nu credeam că am de gând să le dau detalii legate de viaţa mea. Neah, cu siguranţă nu le voi da. Doar strictul necesar, nume şi... atât. Le ajunge să ştie doar atât despre mine. Prinsă în gândurile mele nu realizasem că ajunsesem în faţa uşii ce mă desparte de ei, de noii mei colegi. Nu se audea nimic, linişte ca de mormânt. ‚Ce să spun, liceeni’ mi-am spus oarecum surprinsă. Mă aşteptam la mai multă gălăgie sau cel puţin la râsete, da nu era linişte. Bătusem de două ori la uşa mare din lemn vopsită în negru. În momentul în care auzisem un ‚intră’ aproape prea entuziasmat, am apăsat clanţa şi am păşit intru.
Cercetasem cu privirea locul unde mă aflam. Zeci de perechi de ochi erau aţintiţi asupra mea. Unii mai surprinşi, alţi mai geloşi, iar alţii plictisiţi. Îmi studiau fiecare mişcare pe care o făceam. ‚Oameni curioşi din calea fară’ îmi spusesem în timp ce am încercat să ignor privirile noilor mei colegi. Pot spune că a fost un real succes. Îmi îndreptasem atenţia spre noul meu diriginte. Nimic special, un bărbat cărunt, precum directorul, şi cu o pereche de ochi căprui. Avea o privire blândă ce-mi dăduse încredere, nu că aş fi avut nevoie. M-am oprit în dreptul său şi l-am salutat politicoasă, exact aşa cum mă învăţae mama. Întodeauna să fiu politicosă şi să le zâmbesc oamenilor mari. Cum era şi de aşteptat mă rugase să mă prezint. Ce aş fi vrut să-l refuz, dar prima impresie contează mult. Mă întorsesem încrezătoare spre colegii mei super plictisiti, şi am deschis gura lăsând cuvintele să iasă afară. Nu stătusem mult să mă gândesc aşa că mare partea a ceea ce le-am spus a fost la nimereală.
- Eu sunt Abigail. Am reuşit să spun suficient de tare încât să mă audă toată clasa. Întrebări? Jumătate din clasă ridicase mâna, dar îmi propusesem să nu le zic nimic mai mult. Şi aşa nu ar fi avut nevoie de mai multe informaţii despre mine.
- Perfect atunci, domnule diriginte unde este locul meu? Prima parte o rostisem tare în aşa fel încât să mă audă şi restul, iar ultima doar între mine şi dirigu. Îmi indicase locul meu fără să facă semne din mână ceea ce îmi convenise. Cel puţin până ajung să mă aşez pe scau ceilalţi nu vor şti locul meu. Mă uitasem prin clsă şi îmi zărisem scaunul pe care mă voi aşeza astăzi. În banca a treia de lângă geam. Locul ideal, era pur şi simplu perfect. Cu paşi hotărâţi m-am îndreptat spre viitorul meu coleg de bancă.
Ca o primă părere pot spune că nu seamănă absolut deloc cu nişte liceeni obişnuiţi. Rămâne de văzut.[/font][/align]

XoXo, SummerBreeZ.

[crazy little red]

"...la râsete, da nu era linişte..."
aici trebuia virgula inainte de 'era',, mai sunt si alte locuri in care ai omis sa pui virgula dar aici mi sa parut mai grav
ai greseli, adica se vede ca ai incercat sa treci actiunea la trecut in unele parti, din cate am inteles initial era la prezent, e ok, se intelege, doar ca te distrage putin si e mai greu sa ramai prins in povestea propriu zisa...
o sa te stresez din nou, zicandu-ti sa te stresezi mai mult cu sentimentele, gen "simt atmosfera tensionata din jurul meu..." si bla bla bla
descri mult, gandurile... imi place oarecum... desi as vra sa-i stiu si sentimentele, pare atat de... nu stiu... imuna la tot, chiar daca zici ca o deranjeaza unele situati...
iar ai scris micut :)) bine bine, nu te mai stresez, alegerea ta :P

actiunea nu e grabita, chiar deloc...
la dialog ai putea munci putin mai bun (nu ca eu l-as face mai stralucit) dar m-am gasit sa comentez la alti :D

devine interesanta povestea desi mi se pare ca ai trecut prea repede de la o perioada la alta, in fine.. alti trec peste anii intregi..
totusi, acea tentativa de viol nu pare ca a afectat-o prea mult, si la maicasa cum poate sa-i fie inca dor de el dupa ce a vrut sa-i violeze fica? oribila mama...

cam atat, cred ca m-am lungit destul :D

:*

ps:merci de anunt :P

[~~~KiOko kimy~~~]

Hei dear, ms inca o data ca m-ai anuntat :)

Ador ficul, chiar daca ai postat doar 2 capitole. Deci, a scapat. Super. Ma intreb ce o sa se intample in continuare.

Actiunea nu o ia la galop chiar deloc. Nu o fugareste nimeni, ceea ce e bine.
Dialogul mi se pare OK. Nici prea mult nici pre putin.
Descrii destul de bine. Puteai sa povestesti cum a scapat de tatal ei... dar e ficul tau, nu ma bag!

Nu prea descrii sentimentele. Incearca la urmatorul capitol sa incerci sa le descrii ca sa ne dam seama cam cum se simte. Ca nu suntem ghicitori!

Well, cam atat am avut de spus si...a pune nextu repede!

Spor la scris si muuuulta inspiratie!

Zbye!

[Buubz :)]

Hey everyone! V-am făcut să aşteptaţi un pic ; )). Mulţumesc enorm pentro comentariile voastre şi pentru că vă faceţi timp să treceţi şi pe la ficul meu.
@crazy little red: îmi pare sincer rău că nu am făcut scrisul mai mare, am primit un comentariu la primul capitol unde mi se spusese că arată mai bine aşa normal (sau aşa am înţeles, dacă altfel ar fi vrut să se înţeleag, scuze), dar ca să măreşti poţi apăsa Ctrl şi "+" eu aşa fac : ) sper să te ajute.
So... here it is ; ))
Enjoy!

Capitolul III

Am rotit de trei ori cheia în broasca uşii de la intrare şi am apăsat pe clanţă. Închisesm ochii şi când să intru am dau nas în nas cu uşa.
- Ce nai..? m-am încrunt, vizibil enervată de faptul că uşa nu se deschide.
Am încep să lovesc precum o nebună, uşa cu pumnii. ‚Îi o glumă proastă, nu?’ m-am gândit încercând să mă clmez pentru a găsi o soluţie cât de cât raţională. Am scos telefonul din buzunarul stâng al blugilor şi am apelat-o pe nimeni alta decât mama. Băteam nervoasă din picior aşteptând ca mama să-mi răspund. Tocmai când răspunsese şi ea după insistenţele mele uşa se deschise. În faţa mea apăru un bărbat de aproximativ treizeci – treizeci şi cinci. ‚Okay, deci îi complet aiurea’ mi-am spus speriată şi în acelaşi timp uimită. Mama stirga la telefon ca o disperată în timp ce eu mă holbam la tipu din faţa mea. Păr negru, ochi căprui nimic special. Cum mi se putea întâmpla tocmai mie aşa ceva? Defapt, ce face tipu ăsta în casa mea? Îmi spusesem încercând calmă.
- Scuză-mă, îmi poţi spune şi mie te rog ce faci în casa mea? Vorbisem cu el ca şi cum ar fi fost de vârsta mea. Nu avusesem de gând să-l iau cu vă rog şi chesti de genu pentru că nu e stilu meu. A ezitat să răspundă. Se fâstăcea în faţa mea ca şi cum ar fi prima fată pe care o vede. La un moment dat i se luminează ochi şi atunci paf.. vrea să închidă uşa.
- Nu aşa repede tipule! Nu aşa merge treaba pe aici, ce faci în casa mea? I-am strigat nervoasă. Ajunsesem deja în stadiu în care până nu-mi primieam răspunsul eram în stare să sar pe persoana care nu-mi oferea ceea ce-mi trebuia, un răspuns.
Vizibil speriat de reacţia mea a deschis gura începând să-mi spună cum că a cumpărat casa recent şi chesti pe care la vremea respectivă le credem nişte glume. Am început să rând în semn de batjocură. Nu aveam chef de glumele lui super tâmpite, mai ales după ziua de astăzi, eram total extenuată. Nemulţumită de explicaţia pe care mi-o dăduse am decis că ar fi cazul să încep să vorbesc cu mama în loc să o las să-şi facă griji degeaba.
- Da mama! Am făcut o pauză (mai lungă). Cum? Cum ai putut să faci aşa ceva?
Am purtat o conversaţie cu mama în timp ce i-am făcut o mutră nu tocmai frumoasă tipului din faţa mea. Una caracteristică mie desigur. În aşa fel încât să înţeleagă că nu sunt deloc încântată de vestea cea nouă. Se holba la mine, când am sesizat am vrut să-i dau o palmă peste obraz una să mă ţină minte, dar bunul simţ m-a oprit. Jur că dacă nu m-ar fi crescut mama aşa cum trebuia, tipu ăsta şi-ar fi luat-o răăău de tot acum.
Nu îmi vedea să cred. Mama tocmai ne mutase pe noi dintr-o casă absolu superbă de la periferie, un cartier liniştit într-un apartament din apropierea centrului. Înjurături, claxoane, gălăgie tot ce-mi puteam dori. Oare puteam fi mai fericită de atât? Când îmi terminasem convorbirea cu mama eram deja pe drum spre noua locuinţă. Nu ştiam exact pe unde să o iau aşa că mă hotărâsem să întreb nişte oameni de pe stradă ce păreau mai vechi prin oraş, dar explicaţiile lor m-au băgat mai mult în ceaţă. Fă stânga, fă drepta, mai mergi înainte până la.. . Imposibil să ţin minte toate acele date, care mă lămuriseră că londonezii nu ştiu să dea explicaţii.
Nici nu mai ştiam pe unde sunt, nu mai ştiam nimic. Pot spune cu uşurinţă că mă pierdusem dea binelea în marele oraş Londra. Se înserase, iar eu stăteam pe o bancă într-un parc (aproape) pustiu. Îmi strânsesem picioarele la piept în timp ce priveam în jur. Căutam cu privirea o portiţă de scăpare din rahatul ăsta. Priveam gânditoare şi totuţi plină de speranţă cerul în timp ce încercasem să analizez situaţia ăn care mă aflam. Căutam acul în carul cu fân. Brusc îmi intrase în ochi o picătură de apă semn că începuse să plouă. Aşa era şi mai bine, eu pierdută într-un parc, ploua şi.. şi aveam telefonul la mine. Când realizasesm că am micul obiect în buzunarul blugilor mi-am dat o plamă peste frunte. Îmi băgasem mâna în buzunarul blugilor încercând să scot micul obiect. Tremuram, tremuram dea binelea. Adierea de vânt ce nu era tocmai caldă îmi făcuse pielea de găină, iar eu care purtam doar un maieu de vară. Ploua, tremuram, îmi era frig şi nu mai puteam apăsa pe ecranul telefonului. Exasperată îl aruncasem pe bancă, lângă mine şi am scos un ţipăt. Stăteam cu genunchi adunaţi la piept şi cu capul pus în palme, în ploaie. Nu, nu plângeam ci eram oarecum supărată, nervoasă şi confuză în acelaşi timp. Am oftat scurt dându-mi seama că dacă mai stăteam mult pe aici voi muri de singurătate şi (probabil) de frig. Îmi culesesem telefonul de pe jos pentru că alunecase şi m-am ridicat. Înainte să pot face un pas am simţit ceva cald pus pe umeri mei, probabil un hanorac sau o geacă. Nu m-am întors să văd cine mă ajutase pentru că mă putea descurca la fel de bine şi de una singură, dar i-am şoptit un mersi fiind că îl meritase. În vocea mea se putea citi foarte repede indiferenţa. Probabil şi-a dat seama, relativ uşor.
- Cu plăcere.. îmi şoptise la rândul său. Stăteam cu spatele la el încercând să-mi găsesc puterea de a păşi, puterea de a înceta din tremurat. Ştiam exact cine mă salvase oarecum, dar nu aveam de gând să dau ochi cu el. Nu acum, nu în situaţia asta. Nu aş fi vrut să mă vadă aşa, aveam şi eu o demnitate a mea , nu?
Am început să păşesc pe trotoarul ud fără să mă uit înapoi, dar l-am simţit. L-am simţit cum m-a prins de mână protector, dar în acelaşi timp ferm obligându-mă să mă opresc. Strânsoarea lui devenise mai puternică cu fiecare zmucitură pe care o făceam. Nu vroia să-mi dea drumul, vroia să-l privesc, dar nu aveam de gând. Am mai încercat încă o dată să scap din strânsoarea lui, dar mă ţinea atât de fer încât am scos un mic icnet doar pentru mine. Sperasem să nu-l fi auzit.
Am oftat şi m-am resemnat oprindu-mă pentru că nu acem nici un chef să mă contrazic cu el, eram mult prea obosită pentru asta, să nu mai vorbim de faptul că îmi era frig. A venit în faţa mea, iar eu l-am privit fix în ochi. Nu îmi era teamă să îi privesc ochi, nici el nu ezita. Era o situaţie atât jenantă ţinând cont că niciunul nu spuneam nimic, doar stăteam şi ne priveam intens în ochi aşa că am spar tăcerea:
- Ce faci aici? L-am întrebat calmă aşteptându-i răspunsul care nu mai apărea.
Mă uitam sincer în ochii lui aşteptând să-mi răspundă întrebării pe care i-am pusesem anterior. Felul în care mă privea, evident că îmi dădusem seama doar că vroiam să o aud de la el. Să-i aud vocea dându-mi răspunsul pe care-l aşteptam, dar nu, nu mi-a răspuns. M-a tras mai aproape de el şi s-a aplecat să mă sărute, dar mi-am poziţionat mâinile pe abdomenul lui îndepărtându-l. A fost amuzant să-i observ privirea confuză. Era supărat, confuz, nervos pentru că îl respinsesem.
- Eu nu sunt ca fufele de aici.. i-am spus pe un ton cât se poate de şoptit ce a ieşit prea seducător la ureche, dândui jacheta înapoi şi îndepărtându-mă de el. Ştiam că privirea lui este aţintită pe mine, dar nu m-am întorsesem. Ar fi fost sub demnitatea mea, nu faci aceeaşi greşeală de două ori.
Probabil ar fi vrut să-mi spună vreo două, să mă lovească, să-şi verse nervii pe mine pentru că era clar că nimeni nu-l mai respinsese. Totul are un început. Nu mă simţeam prost, nu aveam de ce să o fac. Nu eu am fost cea care l-a rugat să mă ajute, şi-a făcut-o cu mâna lui, iar acum chiar şi dacă ar fi vrut, nu avea nici cel mai mic drept să-mi reproşeze ceva. Eram sătulă până peste cap de genul ăsta de bărbaţi. Toţi crezându-se superiori, crezând că noi, noi femeile nu putem să-i facem să sufere aşa cum o fac ei. Am oftat. Nu era un oftat de supărare ci pur şi simplu de oboseală. Avusesem o zi atât de grea ca să nu mai menţionez lungă şi încărcată încât aveam mare nevoie de un somn bun.
Mergeam spre ieşirea din parc când simt că-mi vibrează telefonul, răspund era mama. Se pare că mă aştepta în faţa parcului. Am început să alerg ca o nebună spre ieşirea ce părea că nu se mai apropie de mine, ba din contră, se îndepărta. M-am oprit, zâmbeam. ‚Ăsta-i un vis!’ am exclamat ironică. Cel puţin speram să fie aşa că am luat-o uşor la pas. Când m-am văzut lângă ea am luat-o în braţe, strângând-o din ce în ce mai tare. Mă simţeam atât de bine în braţele ei încât nu aş fi vrut să-i dau drumul. Efectiv mă simţeam.. protejată. Era confuză, o simţeam după felul cum mă îmbrăţişa. Ştiam că nu înţelesese motivul real pentru care făcusem asta, dar speram să îl iau ca pe un ‚Mi-a fost dor de tine!’ sau ca pe ultima rază de soare dinaintea furtunii. Pentru că ştiam că atunci când vom ajunge la noul nostru apartament voi începe să caut răspunsurile pe care mi le datora, ştiam că o voi certa. Şi mă gândeam, cu ce drept? Cu ce drept să-mi cert părintele care a avut grijă de mine? Simţisem că avea să se întâmple ceva astăzi, dar nu mă gândisem niciodată că ar putea fi aşa ceva. Aveam să reacţionez urât, foarte urât. Ştiam foarte bine consecinţele faptelor mele, dar nu-mi păsa. Undeva în adâncul sufletului speram să reacţionez aşa doar din cauza nerviilor acumulaţi. Speram.
Mă desprinsesem uşor din îmbrăţişarea ei caldă şi protectoare urcându-mă în maşină pe scaunul din dreapta. Ea stătea încă pe loc privind în gol. Nu îi înţelesesem gestul, dar nerăbdătoare, aşa cum sunt eu din fire, am apăsat pe claxon speriând-o uşor. Reamintindu-şi că trebuia să mă ducă acasă s-a urcat pe scaunul şoferului apăsând pe acceleraţie. Pentru o clipă aţipisem, ca atunci când să-mi deschid ochii să văd doar o lumină puernică venind din faţă şi ţipătul mamei. Nu înţelesesem ce se întâmplă până în momentul în care ne-am izbit. Ochii mi sau închis treptat şi o stare ciudată puse stăpânire pe mine. Mama făcuse un accident. De ce? Nu ştiam şi nici nu vroiam să ştiu. Dacă e să mor atunci voi muri lângă ea, lângă cea care m-a iubit... lângă mama.
Nu eram speriată.

So this is the 3rd chapter. Hope you like it : *
XoXo, SummerBreez.[/font]

[crazy little red]

aaa, da, arata mai bine cu scrisul mic, cred ca am scris si eu intr-un comentariu precedent ca estetic arata mai bine, ziceam doar ca e mai greu de citit, oricum, nu-i problema, m-am descurcat si asa :D
merci de anunt :*
ce-i drept am citit o mare parte din capitol imediat dupa ce l-ai postat, acuma citind doar sfarsitul, deci nu-mi amintesc cu exactitate daca aveam ceva grav de comentat...
de altfel, mi-a placut in mare desi la faza in care respectivul a venit la ea, nu stiu.. puteai creste misterul, facandu-ne mai curios in legatura cu identitatea acelei persoane
sfarsitul capitolului e tragic, ma surprinde ca nu a avut nici o reactie, desi nu avea timpul necesar, mi se pare imposibil sa nu simti teama intr-un moment ca ala, dar e alegerea ta, inca nu mi-e chiar atat de clar cum ai hotarat sa modelezi personajul,deci nu comentez prea multe
descrierea a fost ok, actiunea nu e fugarita, greseli, doar cateva imi amintesc ca am vazut prima data, sau mai remediat pan' la sfarsit
e un capitol dragut, drama e prezenta in fiecare capitol :))
acuma... sper ca nu ai de gand sa omori personajul princial din primele capitole, sau ceva grav, adica... nu stiu, nu ma bag :D
spor la scris si multa inspiratie

:*