Cand viata se complica

[LoLix]

Buna, nu stiu exact cat de noua esti dar nici nu ma preocupa prea tare oricum revenind ti-am citit ficul si desii nu am retinut chiar tot am ramas cu cateva replici interesante rau de tot in minte precum:
Cap III
"Bun, macar nu umblu cu un mort care inca nu-si stie statutul" si tot aici
"Si sa oprim in primul stalp" Adica eu vorbesc ca daca as invata sa merg cu motocicleta probabil ca si prima persoama ar fii a mea nu doar stalpul dar revenind apoi in Cap IV:
Can era fata in baie si au intrat si gemenii "Sunteti bine?
Vom supravietuii
Vorbeam cu Eric
Vorbeai la plural"
si mai erau cateva dar nu mai am timp sa le enumar. Pai cred ca cei trei vor avea mai multe surprize si neintelelegeri dar se vor descurca ei pai eu nu mai pot comenta acum dar promit ca voi mai trece plus ca ficul tau mi se pare foarte interesant asa ca astept next-ul bye bye.

[Leontina]

Buna :P
Asa, in primul rand nu mai scrie orele cu cifre, ca nu arata bine si e mai corect daca scrii in cuvinte. Dialogul parca mi-a placut mai mult in acest capitol, doar acel Huh? mi s-a parut cam nepotrivit acolo. Ai fi putut sa zici ca s-a uitat la ea nedumerit, confuz sau ceva de genul. Actiunea parca nu a mai fost asa grabita.
Referitor la intrebarea ta, am sa incerc sa-ti dau niste sfaturi; nu sunt eu cea mai buna la dat explicatii, dar voi incerca. Pai, tu denumesti sentimentele ceea ce e bine. Pentru a transmite si mai bine ceea ce simte incearca sa descrii reactiile ei in respectivul moment, cand vorbeste sa zici pe ce fel ton o face-calm, incet, tare, eventual daca si tipa etc. Cel putin eu asa cred. Adica eu cam asa fac. La sfarsit cand i-a dat acea palma lui Ken mi s-a parut mai bine descris ca si sentimente, de exemplu. Sper ca ai inteles ceva din ce am zis.

Cam atat. Astept urmatorul capitol :)

[Miss M]

Multumesc pentru comentarii, ma bucur ca incep sa intru pe linia de plutire :)).

Capitolul VII

Am ajuns la toaleta fetelor si am intrat in graba. Fierbeam. Gemenii au intrat dupa mine.
- N-ar prea trebui sa fim aici.
Era Eric. Lui Alex ii pasa prea putin de chestiile morale de acest gen. Ma uimea personalitatea acestui om. Era cand dragut si politicos, cand nesimtit si hot.
- Ai fost incredibila! Sa am o telecomanda, as da replay la nesfarsit.
- Multumesc.
Imi simteam capul greu. Dar, in acelasi timp, ma simteam libera. Scapasem de sentimentul acela josnic ce ma tinea legata de Ken. Firul tuturor intamplarilor ce ne uneau fusese rupt cu acea palma. Mi-am udat fata cu apa rece. Era atat de bine! Ma racorea atat la exterior, cat si in interior, calmandu-mi zbuciumul. Desi le-am zis baietilor sa se intoarca la ora, au ramas cu mine. Ma gandeam ce privire ucigatoare are acum fotbalistul ala imbecil. Eu il facusem sa aiba acea privire, eu singura si palma mea!
- Daca mergem acolo ar fi ca si cum ne-am sinucide. Iti dai seama?
- Fratioare... Ce a fost cu toata povestea din curte? De cand sunteti impreuna?
- Noi? intreba Alex buimacit. De nicicand. Noi nu suntem impreuna.
Bietul baiat. Se incurcase de tot in povestea asta.
- Nu?
Fericirea lui Eric i se citea in glas. Ochii i se luminasera. Mi-am pus mainile in sold si l-am privit curioasa. Era din ce in ce mai ciudat.
Soneria a anuntat sfarsitul primei ore. Fetele din clasa s-au repezit spre mine, ignorand prezenta unor baieti in toaleta. Colegii de afara imi admirau curajul, vorbind insufletiti. Ii ignoram pe toti, pe ei si laudele lor. Facusem ce trebuia sa fi facut de ani buni, razbunasem toate lacrimile varsate pentru acel prost. Acum incercam sa fac fata multimii, oprindu-i cu mainile si intorcandu-ma pe rand la fiecare. Alex m-a tras afara, ferindu-ma de vederea lor. Era ca si cum ma evaporasem. La tanc! Daca mai zabovea putin, as fi fost inghitita si nu ma mai salva nimeni. Profesoara tocmai parasea clasa. Trebuia sa ii vorbesc imediat.
- Ai facut ceva spectacol acolo, Elizabeth! ma dojeni dumneaei.
- Stiu si voi suporta consecintele. Dar, va rog, uitati de gemeni! Ei nu au niciun amestec.
De ce spusesem asta? A, da, din cauza acelui mic sentiment numit vinovatie. Ii tarasem in toata povestea asta si se implicasera, desi nu ar fi trebuit. Ar fi fost nedrept sa indure ei consecintele actului meu. Un inceput cu stangul in scoala asta isi punea amprenta pe oricine.
- Sigur. Dar intamplarea asta va fi o pata in dosarul tau...
- ...Si o usurare a sufletului meu. Atata timp cat ei nu patesc nimic, nu-mi fac griji.
- Acum du-te. Toata ora s-a vorbit de fapta ta eroica.
Fapta eroica! Mda, devenisem o eroina. Asteptam statuia. Am facut-o din instinct, fara sa ma gandesc daca e bine sau rau. Binele si raul erau relative, oricum. O fapta putea trece drept buna pentru cineva, dar putea fi de-a dreptul oribila pentru altcineva.
- Trebuie sa infrunt gloata agitata! am exclamat glumeata. Ma destinsesem, desi stiam ca „gloata” nu era singura pe care urma sa o infrunt.
- Bafta! Da-le clasa.
Profesoara de engleza era o femeie tanara si de treaba. Satena, cu ochii azurii si inalta. O fire misterioasa, din ce-mi dadeam seama. E noua in scoala, dar prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost buna. Acum, partea mai grea... Va trebui sa dau ochii cu cel pe care tocmai l-am facut de ras. Si, contrar principiilor mele, am sa-l infrunt. Iesisem din anonimat, acum trebuia sa-mi intaresc pozitia si sa-i arat ca nu sunt doar o fetita fricoasa si mica. Ma astepta pe hol, in multime. Se vroia brav si mandru. Mandru era. Dar brav? Niciodata.
- Williams, vino aici daca ai curaj!
L-am vazut pe Alex luand o pozitie ofensiva, dar i-am facut semn ca e in regula. Fata lui exprima ingrijorare, dar aceasta i-a trecut imediat ce am afisat un zambet ironic.
- Curaj? Am destul si pentru tine.
- M-a cam... deranjat palma ta.
- Ieri nu parea sa te enerveze. Poate de la bere?
Rasetele au umplut cladirea. Spuneam doar adevarul. Inca simteam mirosul de bautura, ca prin vis. Era legat de amintirea aceea terifianta. Si peste ea trebuia sa trec, ceea ce urma sa fac.
- Iti arat eu tie.
Porneste spre mine in pas alergator. Brusc, cineva ii pune piedica si cade. Slava ingrijitorului, podeaua e lucioasa. Il vad pe Alex facandu-mi cu ochiul din multime. I-as sari in brate, dar mai intai trebuia sa rezolv un anumit specimen. Ma feresc din calea lui, lasandu-l sa alunece in voie.
- Partieee! strig vesela. De unde tot curajul asta? Adrenalina imi alearga prin corp. Ma simt in stare sa fac tot ce vreau.
Merg la Ken si ma aplec langa el. Toti isi tin respiratia, exact ca in punctul culminant al unui film de succes. Frumoasa reactie. Ii imping capul in podea. Tare, cu ura. Pentru ca il uram.
- Ce vezi?
Tacere. Nimeni nu indrazneste sa spuna ceva.
- Iti zic eu ce vezi. Imaginea unui fraier care se crede cel mai tare. Ghici ce? Nu e.
Toti se destind. Incep sa susoteasca, partial uimiti de ceea ce am facut. Nu ma mai impresiona nimic. Eram pe val. Si atata timp cat eu controlam placa de surf, nimic nu ma oprea.
- A, continui eu imbatata de ovatiile multimii, poate mi-i prezinti si mie pe amicii tai de ieri. Dar sa fie treji. Si tu la fel.
Ken ma apuca de mana si ma impinge, asezandu-se peste mine. Se aude o exclamatie de uimire generala. Si de frica pentru viata personajului pozitiv. Exact ca in filme. Zambesc. Ratatul. Crede ca acum el e superior. Mare greseala! I-as rade in fata, dar vreau sa-i aud exclamatiile de fericire inainte sa-l dau gata.
- Acum ce mai zici?
Tonul lui exprima superioritate. Ma priveste ca si cum ar fi castigat.
- Vrei sa stii ce zic?
- Da.
- Asta! In momentul ala am facut ceva de care inca mi-e rusine. L-am scuipat pe tip, apoi l-am impins cu piciorul in abdomen si m-am ridicat. E tot ce am avut de zis, i-am intors-o cu dispret in timp ce imi aranjam fusta, scuturand-o de praf.
Audienta exclama, in delir. Ma simteam stralucitoare. M-am intors langa el, ca si cum uitasem ceva. Chiar uitasem ceva. Sa ma salvez de o eventuala plangere la director. Aveam deja una pe ziua de azi, era destul.
- Daca se afla de incidentul asta, se afla si de cel de ieri. Gandeste-te care e mai grav.
M-am indepartat, ignorandu-i injuraturile soptite. „Fanii” mei incercau sa-mi spuna, in general, ca sunt socati de comportamentul meu. Am mers direct la gemeni. Erau singurii de care imi pasa cu adevarat aici.
- Cine esti si ce-ai facut cu Lizzie?
Toti baietii il invidiau pe Alex. El avea onoarea de a vorbi cu mine. Inainte, asta nu era un fapt extraordinar. Acum, era ca si cum l-as fi incoronat rege. Nu-mi pasa de ceilalti. Daca nu faceam ce faceam, nimeni nu m-ar fi luat in seama. Atata timp cat nu devenea un nesimtit, avea parte de atentia mea.
- Multumesc pentru piedica. Ii dau un pupic pe obraz, apoi ma intorc spre Eric. Multumesc si pentru suportul moral. Il pup si pe el, in timp ce restul baietilor aproape iau foc.
Eram o fata rea. Foarte rea. Le stricam aspiratiile tinerilor si faceam de ras mascota scolii, capitanul echipei de fotbal. Muschii mari, minte mica. Zambesc vesela, inrosindu-ma de la propriile-mi ganduri.
- Nu vreau sa stric momentul, dar trebuie sa mergem la ore, interveni Tom. Ce tocilar! Am inceput sa rad si m-am indreptat spre clasa, cu cele doua „garzi de corp” dupa mine.
La urmatoarele ore din zi m-am simtit fericita si... total ignoranta fata de profesori. Puteau vorbi de revolutii, ecuatii, teritorii cucerite si necucerite... Treaba lor. Eu traiam in lumea mea plina de fericire si libertate. Rupsesem lacatul ce ma tinuse departe de societate atata timp.
- Astazi, domnisorul Ken a plecat mai devreme, constata diriginta. Din cauza ca a fost ranit de palma ta, se poate adauga.
- El si orgoliul lui, i-am taiat-o spre rasetele celor din jur. Dintr-o fata invizibila devenisem o mondenitate. Si, recunosc, imi placea asta. Imi placea pentru ca de acum se va tine cont de ceea ce spun eu. Si de ceea ce cred.
- Ce schimbare brusca de comportament, domnisoara. Mama dumitale a fost anuntata de incident. Din fericire, trecutul tau imaculat te-a salvat de la sanctiuni.
Deci mama aflase. Si ce? In definitiv, trebuia sa rabufnesc intr-o buna zi. Si toata ura nutrita pentru sobolanul ala, cu ea ce era sa fac? Clopotelul a anuntat sfarsitul orelor. Tocmai ma pregateam sa plec, dar Margaret m-a oprit. Ce mai vroia si ea?
- Daca vrei sa-mi spui ca am incurcat-o, consumi aer degeaba.
- Ce s-a intamplat ieri, Elizabeth?
- Poftim?
Ma uimea profunzimea si tulburarea cu care rostise acele cuvinte.
- Pai, e complicat.
Complicat! Asta e cel mai potrivit cuvant pentru a-mi descrie noua viata, care tocmai a implinit 2 zile. Dar trebuia sa-i spun, pentru binele ei. Imi placea sa pot ajuta orice fata. Chiar si pe ea, pentru ca datorita mie ar sti ce sa faca si cum sa se pazeasca de pericolul reprezentat de un baiat beat si fara cap.
- Vreau sa-mi spui.
- Ti-o zic doar ca sa stii cu cine ai de furca. Am avut...aaa... o problema si am ajuns la periferia orasului. Urat loc! Acolo erau Ken si alti baieti beti morti. I-am dat o palma...
- Una din mortalele ei, interveni Alex, care venise langa noi. A zambit siret. Imi placea zambetul ala, parea inocent. Nu era, asta o stiam sigur. I-a zambit si eu, amintindu-mi ca „ mortala” mea cea dintai ii era cunoscuta. I-o aplicasem ieri, inainte de „incident”.
- Da, si si-a revenit o clipa. Apoi a aparut el si m-a salvat.
- Da, da, sunt un erou, bla bla. Margaret, daca tii la viitorul tau te sfatuiesc sa uiti de fotbalistul ala.
- Multumesc de sfat. Voi tine cont de el. Elizabeth, trebuie sa fii norocoasa sa ai un asemenea prieten. A venit dupa tine la fix!
- El doar „explora orasul”. Am spus-o pentru ca stiam ca nu ar recunoaste nici intr-o mie de ani ca ma cauta. Acum mai bine mergem acasa. Mama probabil arde.
Eram, chiar eram norocoasa. Il puteam considera prieten, desi ne stiam de 48 de ore. Am urcat pe motocicleta lui. Eric a crezut ca ar fi bine sa ne astepte, ca mama sa nu creada ca intarziem din cine stie ce motiv. Am inspirat aerul cu iz de ploaie. Eram increzatoare ca viata mea se va schimba. In bine sau in rau, nu-mi pasa. Orice noutate era binevenita, daca ma ajuta sa uit cu totul fosta mea viata. Vroiam doar ca discutia cu mama sa se termine repede, ca sa pot rememora ceea ce am infaptuit azi. Si sa fiu, pentru prima data dupa mult timp, mandra de mine.

[Leontina]

Vad ca ai postat un capitol nou, ce rapida esti :P
Revenind, incepi sa te descurci mai bine la descrisul sentimentelor, bravo. Interesanta intamplare :-? Ma asteptam ca ea sa nu se inteleaga deloc cu cei doi, cel putin cu Alex, deci chestia asta m-a surprins. Ma intreb unde va duce toata chestia asta.
Ce mi se pare cam mult: dialogul. Ocupa destul de mult din capitol. Ar trebui sa mai reduci din el, mai transforma-l in naratiune. In cateva locuri puteai sa o faci fara probleme.
Greseli de tastare parca am vazut doar una sau doua ceea ce e bine.

Cam atat as avea de zis, astept urmatorul capitol :)

[Miss M]

Am revenit cu urmatorul capitol.
Leontina, vreau sa-ti multumesc ca imi citesti ficul si incerci sa ma aduci pe calea cea buna :*.

Capitolul VIII

- Sa-i dai o palma in mijlocul orei? Ma uimesti, Elizabeth, incepu sa ma certe mama. In plus, parca iti placea baiatul ala.
Ok, indurasem toate certurile de pana acum, dar asta era picatura care a umplut paharul. Ma acuzase ca imi place tipul(pentru mine asta era o crima). Nu, nu de fata cu gemenii. Discutia trebuia sa inceteze.
- Mama, ai vreo idee ce s-a intamplat ieri? N-ai! Daca ai sti, ai tace. Si mie nu-mi place monstrul ala, pricepi? Il urasc! Tipam. Mi-au dat lacrimile. Nu stia nimic si, totusi, ma acuza. Ca toata lumea. Si se mai intrebau de ce eram mereu asa tacuta si misterioasa. Pentru ca nu aveam cu cine sa vorbesc, de-aia eram „misterioasa”.
- Elizabeth...
- Da, corect! Asta e! Il urasc! Si daca vrei, urlu. Il urasc pe Ken Bucket! am strigat cat de tare am putut. Ma inecam in lacrimi. Pentru ce tot circul asta? Am luat-o la fuga pe scari, trecand printre Alex si Eric, ce stateau contrariati in prag. Nu vroiam sa fac o scena in fata lor, dar fix asta obtinusem. M-am oprit brusc pe a doua treapta. Daca vine cineva dupa mine, iese urat, i-am avertizat incet.
M-am ghemuit pe fotoliu in camera de oaspeti. Credeam ca izvorul de durere sarata secase demult, dar lacrimile continuau sa-mi racoreasca obrajii. Eram dezamagita de mama. Pe tata il uitasem demult, nu imi mai pasa de el. Ne abandonase in America, construindu-si un imperiu infloritor in Marea Britanie. Familia nu era importanta pentru el, de ce sa fie el important pentru familie? Iar mama... Ma asteptam sa ma intrebe de ce, dar nu! M-a acuzat pe loc. Fac ceva rau odata in viata si atunci cerul pica peste mine. Si toti se asteapta sa il sustin. Dar nimeni nu se gandeste ca, poate, am avut si eu motive si ca aveam nevoie sa ma descarc.
Ce simteam? Ura. Imi circula prin vene. Ura era sentimentul cel mai profund in acel moment. Daca l-as fi vazut acum pe Kenny, i-as fi spart fata aia de milioane. Era un fraier caruia nu-i puteai rezista. Pana deschidea gura. Atunci isi pierdea tot farmecul.
- E totul in regula?
M-am uitat la ochii lui. Era Eric. Normal! Alex probabil era chestionat de mama.” Ce-ati facut? Unde ati fost? De ce ati fost acolo?”. Bietul baiat!
- Da, sunt bine. Am suspinat incet. Nu eram bine, dar nu trebuia sa ma plang primului om pe care il vad. Desi vroiam. Vroiam sa scap de toate secretele, sa aiba si altcineva povara lor.
M-a intrebat care era adevarul despre mine si Ken. Nu mai suportam. Trebuia sa ma descarc. I-am povestit totul, cum eram inainte, cat am suferit, totul. Doar motivul despartirii l-am tinut secret. Era prea penibil.
- Inteleg.
Winner. In sfarsit ma eliberasem. Si, mai mult, eram inteleasa. Cuvantul acela insemna pentru mine mai mult decat o mie de compatimiri.
- Multumesc.
- Pentru?
Ma privea nedumerit. Spusesem acel „Multumesc.” dupa cateva minute bune de tacere.
- In sfarsit m-a ascultat si pe mine cineva. „ Si ma bucur ca ai fost tu, nu Alex.” As fi adaugat asta, dar suna prea ciudat. „ Perechea” lui Eric a intrat de-a valma.
Ne-a certat cum s-a priceput ca il lasasem singur cu mama, apoi ne-a intrebat ce faceam. Geniala intrebarea. Un Oscar, ceva? Nu era evident ca vorbim? Am vrut sa par serioasa, dar nu mi-a iesit.
- Tocmai ne sarutam. Dar vezi, eu sunt o clona si adevarata Elizabeth e invizibila.
S-a uitat o clipa la mine, aboi a izbucnit in ras, dezvelindu-si dintii de un alb orbitor.
- Mi-e frica de maica-ta.
Destainuirea asta mi-a amintit de un anume monstru cu care s-ar putea sa mai avem de furca. Mi-am exprimat ingrijorarea fata de Ken si restul prietenilor lui degenerati.
- Daca tipul se mai atinge de tine, nu va avea viata lunga, mi-a zis linistit Eric.
Nu intelegeam, dar mi-a explicat la fel de calm ca Alex l-ar face bucati si l-ar lasa la gunoi. Nu parea prea atletic. Am protestat. Domnul Deci Nu Sunt In Forma a facut un zambet discret. Eric s-a indepartat in secunda urmatoare. Se intelegeau din priviri. Doar eu nu pricepeam.
Fara sa-mi dau seama, zburam prin camera. M-a prins rapid si am aterizat pe canapea. Cum naiba sarise asa? Ma tinea in brate, abtinandu-si rasul. Alaturi, Eric se uita la mine ingrijorat. Nu l-am onorat cu privirea, desi probabil era mai bine sa o fi facut.
- Cum ai...?
Mi-a pus mana pe buze. Era rece.
- Nu conteaza. Gandeste-te doar ca-i fac asta lu’ Ken. Dar nu-l si prind. Si-a privit fratele. Apropo, esti mai grea decat pari.
Ma-ta. I-am dat o palma, apoi l-am privit in ochi. Hauuu, era Eric. Asta e, isi imitase prea bine fratele.
- Ti-am zis ca daca o prinzi tu asa face? Ti-am zis. Dar nici eu nu sunt asa de badaran. Cred.
Ma simteam oribil. Gemenii se stricau de ras, iar eu aproape ca plangeam. Daca stiam de mai demult, nu i-as fi facut una ca asta. El nu mi-a facut nimic rau. I-am auzit pasii mamei pe scari. Exact ce imi lipsea. Am schitat un zambet prefacut si fortat cand a intrat in camera. Fierbeam pe interior. Ma jignisera si acum radeau pur si simplu, ca de o gluma nevinovata. Bine, chiar era o gluma nevinovata, dar in starea mea totul capata proportii.
- Mai incet, o treziti pe Katie.
Ce sa zic! Si-asa dormea prea mult.

[LoLix]

Buna, am vzut ca ai postat si am venit sa comentez si eu. Pai sincer eu chiar am observat o mare schimbare sau poate mi se pare mie dar in capitolul asta ai mai putin dialog si mai multa descriere si naratiune iar asta e un progres important. Pai mie tare mi se pare ca fata noastra se indragosteste de Alex dar poate ma insel totusi mai e si Eric peacolo dar un lucru m-a facut extrem de curioasa faptul ca Alex are pielea albe, prea albe cum spuneai in capitolul precedent parca sau ceva de genul. Pai la tine nu am observat nici-o greseala de tastatura in niciun capitol si credema ca le-am citit de doua ori si nu ca sa vad greseli ci din cauza ca mi-a placut. Pai cam atat astept next-ul bye bye.

[Leontina]

Buna ^^
In primul rand chiar nu ai de ce sa-mi multumesti. Ma bucur macar ca ai inteles ceva din ce ti-am zis :)) Eu de obicei nu sunt buna la dat sfaturi si explicatii.
Revenind, vad ca ai incercat sa mai tai din dialog si l-ai folosit bine acolo unde ai facut-o. Descirerea este ok desi la partea unde a aruncat-o si apoi a prins-o ai fi putut sa-i descrii mai mult sentimentele. Cred totusi ca era destul de uimita, confuza poate speriata. In fine, ai mai evoluat deci cred ca data viitoare va fi mai bine.
Greseli de tastare nu am vazut, desi as avea o remarca de facut. La acel Hauuu. Nu mai repeta ultima litera. Am inteles de ce ai facut-o, dar nu mi se pare corect. Mai bine puneai semnul exclamarii si dupa aceea faptul ca ii incurcase. Nu e chiar asa grav, dar na...
Lasand la o parte asta, m-am distrat ray de tot la faza cu palma si la ceea ce a urmat :))
Deci pana la urma chiar e un pic fantasy povestea asta a ta. La un moment dat nu mai eram sigura dca e sau nu. Ma gandesc poate la vampiri :-? Hmm, voi afla pe parcurs.

Cam atat, vad ca evoluezi deci tine-o tot asa. A, si as avea o mica rugaminte: cand postezi un capitol nou ai putea sa ma anunti si pe mine? Nu de alta, dar nu as vrea sa te uit si mi-ar fi mai simplu asa.

[Miss M]

:)) Ma bucur ca v-a placut capitolul. Cred ca inteleg de ce te gandesti la vampiri, gemenii au cateva trasaturi asemanatoare cu cei din Twilight, dar, pe parcurs, povestea va deveni si mai fantasy si se mai limpezesc apele ;).

Capitolul IX

Impreuna cu noii mei prieteni ma simteam in siguranta si fericita. A doua zi mama mi-a stricat buna dispozitie cu cea mai rea stire de la incalzirea globala incoace.
- Varul Tom e in trecere prin oras si vine pe la noi dupa-amiaza. Sa nu-ti faci planuri.
- Varul Tom cu sau fara familia aferenta?
Nu stiu de ce mai intrebam. Ii taraste dupa el peste tot. As mai fi spus ceva, dar decat sa incep micul dejun cu o injuratura, mai bine o pastram doar pentru mine. Care era problema? Varul mamei avea un fiu, Joseph. Enervant om. Nu l-am suportat niciodata. Nu intelegeam cum puteam imparti acelasi sange cu unul ca el.
Ca tot veni vorba de relatii de rudenie, mi-am amintit o problema care ma framantase de multe ori. Nu semanam cu nici unul din parintii mei. Ei erau bruneti, eu blonda. Ei inalti, eu scunda. Am decis sa las la o parte acest gand si sa ma bucur de minunata zi de toamna, cat mai aveam timp.
La scoala am inceput sa ma acomodez cu statutul de eroina. Ma mir ca nu mi-au dat o medalie. Multi m-au rugat sa premeditez urmatoarea bataie, ca Youtube-ul sa nu mai fie privat de ceva atat de spectaculos. Ken ma privea dusmanos, dar n-avea curajul sa ma infrunte. As fi spalat pe jos cu el, la propriu. Cam ca ieri. Ultima barfa m-a dat gata. Margaret ii daduse papucii. Gemenii nu au fost impresionati. Invatasera mondenitatile si se asteptau la asta.
Noul profesor de matematica m-a calcat pe nervi. M-a pus sa-i insir toata materia anului trecut. Nu-i convenea ce auzise despre mine si incerca sa-si schimbe parerea. Ei bine, domnule Andrew, nu stiu daca v-am multumit, nu ca mi-ar pasa. Era tanar si bine facut. Toate fetele si-ar fi pus ochelari ca sa-i amelioreze stralucirea. Eu mi i-as fi pus ca sa nu-l mai vad. Nu-l suportam pe om si speram sa nu mai am nicio neplacere cu el.
Orele au trecut imediat. O zi plictisitoare, care avea sa se schimbe curand. Cate am patimit atunci, doar eu stiu! Acasa ma astepta Joseph, deci avea sa fie o dupa-amiaza sangeroasa. Am ajuns in fata casei. Venisera deja. Mare bucurie! Intru fara tragere de inima, dar nu inainte sa-mi avertizez camarazii de pericolele la care se expun.
- Buna ziua, unchiule Tom! Buna ziua, tanti Carol! Salut, mascariciule.
- Buna, piticanie.
Mama era obisnuita cu dialogurile de acest fel. „Mascariciul” isi trecu mana prin parul negru si des. Mi-e scarba! Merg sa ma schimb, urmeaza confruntarea. Ma trezesc cu Joseph in camera. Perfect. Ii vede pe gemeni. Si mai perfect. Si acum nu glumesc.
- Mamicaa! Doi baieti? Mai ziceam de unul, dar doi! Afiseaza un zambet sadic. Te spun!
Ha! Ma prefac speriata. Va fi ridicol sa-i parasca. Ha ha!
- Te rog, nu.
Zambetul i se largi. Fraierule, te vei face de ras intr-un mare fel. Si asta de fata cu mama, spre deliciul meu.
- Matusa Lily, vino putin!
O aud pe mama urcand scarile fara chef. Ca de fiecare data cand venea familia asta pe la noi. Pentru ca mereu gaseam cate un motiv sa o chemam.
- Ce e?
- Uite cine e cu Elizabeth.
- Eric si Alex. De ce?
- Ii cunosti?
- Normal, doar stau la noi.
Mama iese in graba. Inca un grup de cuvinte irosite. Incep sa rad de Josh, care se enervase la culme. Era rosu si tremura incet. Alex imi impartaseste ca simte nevoia sa-l loveasca. Si eu simteam asta, dar nu merita. Era complet si total incompetent. Gemenii ies, simtind tensiunea in crestere. Bun, acum e doar al meu! Ma priveste cu ochii de un negru abisal, in timp ce se apropie incet. E cu doi ani mai mare, dar si de doua ori mai prost. Sunt curioasa ce va face. Nu mi-e frica de el, il pot dobori cu o mana.
Ma ia de talie. Cum indrazneste? As protesta, dar imi pune mana la gura. Yach! Ma lipeste de el. Nu ma pot misca, ma tine prea strans. Ok, devine infricosator... Nu pot sa ma misc, ce naiba! Psihopat ordinar ce este! Isi apropie incet fata de a mea. Daca inainteaza inca un milimetru... Da-mi drumul, monstrule! Ce l-o fi apucat?
Ma trezesc pe jos. Tot ce-mi amintesc este ca usa camerei s-a trantit brusc. Il vad pe Joseph prins intre Alex si perete. Sunt cat se poate de confuza, dar reusesc sa inteleg cate ceva. Incet-incet totul devine clar.
- Ce crezi ca faci, taratura?
Era nervos. Simteam ca il putea omori pe imbecilul ala. Deja o facea.
- Ajunge.
Multumesc, Eric! Daca nu interveneai, trebuia sa o fac eu. Si, recunosc, imi placea mai mult sa pozez in victima. I-a dat drumul, venind spre mine. S-a aplecat si m-a ajutat sa ma ridic, sustinandu-ma. E din nou dragut. Macar sa ramana asa!
- Esti bine? Ti-a facut ceva?
- Nu, nu cred.
Lacrimile imi inundasera ochii. M-am ghemuit la pieptul lui, ascunzandu-mi fata. Parfumul acela… Ma imbata, ma facea sa uit tot. Plangeam incet. Eram marcata de cele intamplate. Vroia sa ma sarute, ce naiba!
- Lizzie…
M-a imbratisat strans. Joseph, care se ridicase intre timp, incerca sa-l provoace. Moara stricata! Te-ar putea zdrobi, idiotule! S-au luat la cearta. Stiam ca Alex va baga aceeasi scuza, unica pe care o credea cineva. Nu o suportam, dar ma obisnuisem.
- E iubita mea. Sac!
- Dovedeste-o!
Nu. Nu si nu. De asta ma temeam. Daca nu aducea “dovada”, Joseph l-ar fi parat. M-a privit intrebator. Am ramas ca o stana de piatra. Ce era de facut? Nu imi puteam misca niciun muschi, eram paralizata. Si foarte speriata de tot ceea ce ar putea urma. Mi-a soptit la ureche:
- Asta e un “nu” pe fata. Imi pare rau, Elizabeth.
Hopa! Imi spusese numele intreg. Luate-ar naiba, vere! Alex a oftat, dupa care m-a tras mai aproape. Si-a lipit incet buzele de ale mele. Am inchis ochii. Tremuram si cred ca ma inrosisem pana peste urechi. Inima imi batea nebuneste, aproape parasindu-mi pieptul. Simteam ca si a lui la fel. Nu puteam gandi nimic, eram ca o marioneta in mainile papusarului. L-am auzit pe clownul de vara-miu indrugand un: “ Ma rog!” si iesind din incapere. Ne-am desprins incet, dar am ramas in bratele lui. Bobite sarate imi paraseau ochii, coborand pe obrajii incinsi. Puteam ramane asa o vesnicie. Eu si el, stand impreuna. Eram trista ca asa se intamplase. Primul meu sarut.
Eric ne-a trezit din agonie.
- Fratioare, se pare ca ai avut primul sarut inaintea mea. Respect.
Asta era cel mai stupid lucru pe care il putea spune. Am ramas blocata. Un baiat ca el sa aiba primul sarut cu o fata ca mine. Ironia sortii. Am inceput sa rad in hohote. Ma priveau ciudat. Nu ca n-aveau dreptul, doar plangeam si radeam in acelasi timp. Pentru ca, in interiorul meu, eram si trista si fericita.
- Coincidenta stranie.
Explicatia mea era neclara, dar unul din ei m-a inteles. Era invidios, dar isi respecta fratele. Nu ca imi pasa, dar invidia lui nu parea ca are ca motiv “dovada” oferita generos de Alex. Treceam prin cel mai straniu moment al vietii mele si el era invidios. Aloo, eu sunt victima aici!
- Incurci lucrurile, draga frate. Ala n-a fost sarut. Cel mult un pupic.
- De 30 de secunde?
- Exact.
Avea dreptate. Nu se miscase deloc, era ceva de fatada. Ca sa nu fie compromis de Joseph. Ma uimeau doua lucruri: ca viermele ala incercase sa ma sarute si ca il intelegea pe “iubitul meu” pentru ce facuse. Deci avea o inima. Neagra si atrofiata, dar exista.
- In alta ordine de idei, am rupt eu tacerea care imi apasa gandurile, trebuie sa-ti multumesc. Nu stiu ce i-a venit sobolanului aluia sa ma ia asa.
Ii mai si multumeam. Cred ca aveam febra, altfel nu-mi explic comportamentul asta ciudat. Eram in ceata. Nu realizam inca proportiile cosmice ale faptei lui. Doar ca o facuse. Si asta imi ajungea. Eram fericita pentru ca scapasem de Josh, nervoasa pentru ceea ce incercase sa faca si trista pentru ca asa se terminasera lucrurile. Eram un ghiveci sentimental in momentul ala.
- De parca e greu de ghicit. Ii place de tine, Lizzie.
- Si nu e singurul.
O licarire ucigasa a aparut in ochii lui Alex. Nu-i placea ceea ce spusese fratele lui, asta era evident. Dar de ce sa-l deranjeze? Doar nu era un apropo… Sau era?
- Ce ai zis?
Cuvintele alea fusesera rostite clar si raspicat. Rar, nervos. Simteam ca se va spulbera de langa mine. L-am cuprins cu bratele ca sa-l opresc. M-a privit nedumerit, apoi si-a fixat fratele.
- N-am zis nimic.
- Asa mi se parea si mie.
Scapase. Eric, nu eu. Acum urma sa ma ia la intrebari. I-am dat drumul inainte ca momentul sa devina si mai jenant. Pe langa asta, aveam un motiv bun sa zbor de acolo.
- Trebuie sa am o discutie cu un anumit gunoi.

[Leontina]

Iata-ma din nou aici :P
Bun, deci capitolul a fost interesant poate un pic exagerat la faza cu varul ei vrand sa o sarute, dar nu conteaza chiar asa mult. La faza cu sarutul dintre ea si Alex am ramas o_o, in sensul bun. Bag de seama ca o cam place pe Lizzy.
Devii mai buna la descrisul sentimentelor, iar greseli de tastare/gramaticale n-am vazut. Bravo.
O singura chestie nu mi-a placut: ai cam grabit actiunea. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Ia-o mai incet, ca nu te grabeste nimeni.
In rest mi s-a parut ok, devine din ce in ce mai interesanta povestea ta. Ai zis ca va deveni tot mai fantasy, dar ai grija cum il faci mai fantasy, sa nu exagerezi prea mult. Nu de alta, dar am vazut anumite carti in care apare atat de mult fantasy incat nu mai sunt deloc interesante. Cel putin pentru mine. Zic si eu; poate ca la tine nu va fi cazul. Oricum vreau si eu sa aflu ce sunt cei doi daca nu sunt vampiri(sau sunt?).

Astept continuarea si nu uita sa ma anunti :*

[LoLix]

Buna, am venit iar desii in mare parte eu trebuie sa ghicesc cand postezi si de aceea ajung asa de tarziu cu comurile dar e in regula daca nu te deranjeaza oricum revenind la fic pai sincer nici eu nu seman cu niciunul din parinti si nici cu rude apropiate ptr ca toata familia lui mami si a lui tati e bruneta cu ochii caprui respectiv negrii numai eu is blonda cu ochii albastrii iar asta e ciudat dar mai am si alte parti ciudate dar nu conteaza. Sincer eu in locul lui Alex eu il omoram pe tipul ala si credema nu-l mai scotea nimeni din ghearele mele pai cum indrazneste sa ii faca una ca asta lui Lizzy. Am observat o inbunatatire foarte mare la acest capitol am vazut ca descrii o parte din sentimentele si reactiile fetei si asta e foarte bine si (desii dau vesti proaste) inca mai ai de lucru dar sunt sigura ca o sa te descurci. Pai eu astept next-ul cu foarte mare nerabdare ca ceva imi spune ca aia nu a fost singura intamplare stranie cred ca o sa fie mai multe, pai cam atat bye bye.