Când cortina cade

[Nya.]

După mult timp, am venit cu capitolul trei. Chiar a ajuns să îmi placă ideea fic`ului și nu vreau să renunț la el. :]] Mulțumesc de comentarii, sper să vă placă și acest capitol. * huggies *

[center]Capitolul trei[/center]

Când am ajuns la recepție, am fost întâmpinată de galagia specifică Hollywood – ului. Cercetam cu aparentă atenție camera uriașă și mult prea elegantă, în care mă aflam. Recunoșteam multe chipuri, unii oameni mă și salutau. Michael Douglas a trecut ușor pe lângă mine, prins într-o discuție cu frumoasa sa soție. S-a oprit totuși, pentru a mă saluta. I-am zâmbit lui și lui Catherine, aruncându-le Privirea Manhattan. Asta faceam de când eram mică, analizam hainele actorilor. Așa ajunsesem să le cunosc stilul. Michael purta un costum gri, elegant, ce se învârtea în jurul a trei mii de dolari, de la Barneys, cel mai probabil. Catherine purta cea mai kitsch rochie de cocktail, grena – violacee, de la Ralph Lauren. Le-am facut un semn cu mâna, gen ” ne vedem mai târziu ”, și m-am îndreptat spre bar. Am cerut un Martini dublu, știind că era singurul lucru pentru care aș putea să nu mor de plictiseală. Pe scaunul înalt de lângă mine statea Perez Hilton, uitându-se cu interes la persoanele din jurul sau. Am râs în sinea mea, întrebându-mă pe cine mai putea distruge acum. Deși nu mă simțeam confortabil să recunosc, îi citeam blogul cam de câte ori aveam timp. Tipul era cel puțin rau, avea o placere sadică de a se lua de vedete. Cam semana cu mine în privința filmelor. Într-un fel ciudat îmi placea de el. Poate acest lucru se datora faptului că nu scrisese niciodată nimic despre mine – de ce ar fi facut-o, până la urmă ? Nu mă deranja acest lucru, nu aveam nevoie de publicitate negativă. De obicei mă țineam departe de scandaluri. Nu că aș fi fost neaparat cuminte, dar știam că, dacă presa voia, se putea gasi și ceva nu chiar frumos în trecutul meu.

- Roosevelt ! Ce mai faci, straino ? m-am trezit luată la îmbrățișat de Angelina Jolie. Nu te-am mai vazut de un secol.

Flutură inocent din gene și nu m-am putut abține să nu chicotesc. Fară doar și poate, Angelina era actrița mea preferată – poate numai Sandra Bullock se putea compara cu ea. O iubeam la nebunie. Era inteligentă, grațioasă și juca al naibii de bine. Și arata pe masură. În mână avea ceva ce parea un gin tonic, din care sorbea guri mici din când în când.

- Știi și tu cum e, am fost foarte ocupată. Dar ți-am zis că poți trece pe la mine oricând ai chef de baut ceva, de luat o pauză de la stres.

Ea doar dadu din umeri, promițându-mi că îmi va face o vizită cât de curând, îmi dadu un ” țoc ” pe obraz și disparu ca prin farmec. Șatena avea energie cu kilogramul, pentru vârsta ei. L-am vazut și pe Brad puțin mai încolo, uitându-se la mine. I-am facut discret cu mâna, iar el îmi raspunse la fel. Începuseră să mă plictisească petrecerile hollywoodiene. Nu era nimic interesant până când cineva nu se îmbata prea tare, pentru ca mai apoi să facă vreo marturisire șocantă ( nu că i-ar fi pasat cuiva dacă era adevarat sau nu ). Poate era cazul să anim chiar eu atmosfera. Eram deja la al Martini, dar în continuare am mers pe o vodkă cu suc de portocale. La câtă lume mă saluta, aveam impresia că nu politețea îi determina să o facă, ci dorința ca noul lor film să fie cotat cât mai bine. Dar eu nu puteam fi cumparată. Eram imparțială, chiar și când venea vorba de persoane la care țineam. Ok, recepția asta începea să fie plictisitoare de-a binelea. Am dat pe gât bautura, îndreptându-mă spre balconul absolut imens, pentru a fuma o țigară. Când am ieșit afară am tras aer în piept. Era racoare, într-un mod placut. Tocurile mele rasunau în liniștea nopții, în timp ce pășeam pe marmura verandei. M-am sprijinit de margine, aprinzându-mi o țigară și gândindu-mă la ce aveam să fac când ajungeam acasă. Evident, o baie lungă și caldă. Apoi o să am parte de un somn bine meritat. Mă gândeam cu groază la ziua de mâine când voi fi nevoită să merg cu Anne să își ia rochie de mireasă. Era cam aiurea să știu că pitica blondă se casatorea, înaintea mea. Eu nici nu știam ce mai e cu viața mea amoroasă. Nu mai simțisem nimic pentru nimeni de la desparțirea de Peter, fostul meu iubit. Nu mă omoram eu după el, era destul de plictisitor și se rățoia mereu la mine, dar macar aveam sentimentul că cineva mă proteja. Am suspinat ușor, închizând ochii. Cam știam eu cu cine mă imaginasem casatorită, dar pierdusem legatura cu mulți ani în urmă. Plus că el nu cred că își imaginase la fel totul.

- Cum de nu mă miră să te gasesc într-un loc ca acesta ? Te potrivești la fix, am auzit un glas familiar.

Mi-am întors capul imediat. Nu, nu se poate… Nu are cum să fie el !

Stateam printre florile din gradina mea, încercând să prind un fluturaș micuț și portocaliu. Capul meu roșu de abia ajungea cu jumatate de metru deasupra plantelor. Până la urmă, aveam doar patru ani. M-am întins în față, sarind, și am facut palmele cauș. Fluturele își luă zborul, iar eu am cazut pe burtă, fară nicio viețuitoare în mână.

- Carol, ți-am spus să mă aștepți ! Îl prindeam eu, draga mea.

Un baiat brunet, ce nu avea mai mult de șapte ani, se apropia de mine. Zâmbetul lui parea îngrijorat, dar în ochii verzi – albastrui i-am citit amuzamentul. M-am ridicat rapid, nevrând să îi dau satisfacția de a râde. Mi-am scuturat rapid pantalonii și tricoul, aruncându-mă în brațele lui. Acesta fu puțin speriat pe moment. Nu era și el decât un copil, afecțiunea mea nu o putea înțelege. Dar cred că îi convenea că îl iubeam atât de mult.

- Îmi pare rau, Jasper, am murmurat ușor. Dar fluturașul acela era așa frumos și colorat și…

Nu am mai putut continua, vazând cum el începe să râdă. Ah, ce rau era. Am început să merg nervoasă spre casă. Dacă avea impresia că îl voi lasa să râdă mereu pe seama mea, se înșela amarnic.

- Hei, Carol, unde te duci ? spuse Jasper, observând că mă îndepartez.

- La tati.

Mi-am continuat drumul încruntată, spre casă. Spusesem că merg la tati pentru că el era cel mai draguț cu mine. Mami era prea dură cu toată lumea, mai puțin cu sora mea. Dar pe Anne tot o iubeam. Era surioara mea micuță mititică. Dar normal, cum Jasper era mult mai rapid decât mine mă prinse din urmă aproape imediat. Se așeză pe jos și mă strânse la piept.

- Singurul loc unde te pot vedea e Hollywood – ul, micuțo, șopti el.

Nici nu m-a mai deranjat felul patetic în care îmi spusese – ca și cum el era un gigant. Îmi placea cum suna ” eu la Hollywood ” .

Am revenit în prezent, privindu-l neîncrezatoare pe Jasper al meu, prietenul meu din copilarie. Ce Dumnezeul meu putea face aici ? Se apropie de mine, venind atât de aproape încât simțeam mirosul aftershave – ului scump. Nici nu mi-a mai pasat cum de venise aici, pur și simplu m-am aruncat în brațele lui, lasând lacrimile să îmi inunde fața. Nu îmi pasa nici macar că eram într-un loc în care nu mi se permitea să plâng. El era singurul lucru de care putea să îmi pese. L-am auzit oftând în timp ce îmi saruta creștetul. M-am desprins ușor, uitându-mă la fața lui. Era aproape neschimbat. Mă privea la fel de amuzat ca întotdeauna. Cum am putut să nu vorbesc cu el atâta timp ? Îmi observă lacrimile și chicoti. M-am încruntat la el, aducându-mi aminte de copilarie.

- Of, Carol, ești la fel de prostuță ca pe vremuri. Observându-mi privirea, rectifică : Dar e de bine, scumpa mea. Doamne, mi-a fost așa dor de tine, spuse cu cel mai dulce glas din lume. Noroc cu tatal tau că m-a chemat prin New York să te vad.

Se uită la mine cu o privire de cățeluș și am simțit că nu mă pot abține să nu râd. I-am dat o palmă în joacă, lipindu-mă de el. Acum că venise nici că mai aveam chef să îi dau drumul. I-am propus că mergem la mine acasă – s-o creadă el că aș reuși să mai stau la petrecere – iar el a acceptat fară să se opună. La cum îl știam, nu avea de gând să se cazeze la un hotel, ci să ia în primire camera de oaspeți de la mine de acasă. Probabil că bagajele lui erau deja acolo – tata avea o cheie de la casa mea. Ne-am urcat în mașină vorbind despre toate prostiile posibile.

- Vad că îți merge foarte bine. Mai mai că îmi e frică de tine, Miss Caroline ! spuse el, aparent speriat.

- De ce, lansezi vreun film ? Când el clatină din cap chicotind, am continuat : Deci ce se mai aude cu tine ?

- Ca un fiu responsabil, am luat afacerea familiei. Tata e foarte mândru de mine, așa că presupun că e de ajuns. Nu pot spune că finanțele sunt subiectul meu favorit, dar mă descurc pe moment.

Prin ” mă descurc pe moment ” voia să spună că momentan are bani să își bage și în… Mă rog, nu cred că e necesar să o spun. În timp ce am oprit la semafor, l-am privit lung. Îmi fusese așa dor de el. Nu îl mai vazusem de cinci ani, de când terminasem facultatea. Pur și simplu pierdusem legatura. Și îmi cam parea rau din cauza asta. Am ajuns destul de repede acasă și am parcat mașina în garaj. Jasper se dadu jos din mașină. Așteptă să fac și eu același lucru, apoi mă urmă în casă. Am aprins lumina în living, sarind pe canapea. Am realizat că nu eram îmbracată prea adecvat, rochia de pe mine fiind foarte incomodă. Am mormait în barbă, nervoasă că trebuia să mă ridic din nou.

- Mă duc să mă schimb, Jazz, i-am spus când am vazut că se așează pe canapea.

- Nu m-ar deranja să ramâi fară nimic pe tine. Ochii îi sclipiră.

Am râs, preferând să iau totul în glumă. Am fugit spre camera mea, schimbându-mă cât am putut de repede într-o camașă de noapte scurtuță, din matase, crem. Când m-am întors, Jasper se uita la pozele de pe șemineul meu. Mai exact, se uita la una singură. Una cu noi doi. Era de la ziua mea de zece ani, iar el, baiatul matur tocmai mă mânjise cu tort pe față. Se vedeau și niște bucle blonde mai în spate, ce știam că îi aparțin surorii mele.

- Hei, apropo, ce mai face Anne ?

- E bine. Se casatorește într-o lună și mâine merg cu ea să-și ia rochie, am spus după o pauză.

- Pitica blondă se casatorește înaintea ta ? A cascat ochii a neîncredere. Schimbă repede subiectul : Că tot vorbeam de culoarea parului, cum de nu mai ai roșul acela pronunțat ? Te-ai vopsit ?

Mi-am dat ochii peste cap. Era cea mai jalnică întrebare ce o auzisem vreodată. Nu mă vopsisem, doar se deschisese el la culoare. Jazz se așeză pe canapea, iar eu m-am ghemuit ca o pisicuță la pieptul sau. Ah, era așa cald și bine. Mă simțeam protejată lângă prietenul meu cel mai bun. Era perfect.

[Abbeh.]

Aw, nu pot să cred că n-a trecut nimeni pe aici încă - nu pot să cred că n-am trecut nici eu -. Baka me. Oricum, n-am să-ţi las un comentariu lung, pentru că, ei bine, nu prea am ce să spun, dat fiind că în ochii mei totul e perfect. Îmi place estetica, am parcurs atât de uşor capitolul, iar ideea, ah, ţi-am mai spus eu ţie, e pur şi simplu genială - ca şi tine : )) -. Ador cum ai conturat-o pe Caroline şi îi ador şi numele, sună chiar foarte bine; Jasper pare atât de dulce, sincer, deşi încă nu mi-am putut formula o părere ca lumea despre el, îmi place cum e până acum - sper din tot sufletul să rămână dulciic -. Aş fi condamnat-o pe Anne dacă n-aş fii înţeles ce simte de fapt, e urât să te simţi abandonat, lăsat în urmă, îţi lasă un gust amar, un gol în suflet, pe care nu-l umple nimeni. Cum blonda - Anne - era mai mică când Carol a plecat era normal să se simtă aşa şi pe jumătate o condamn că nu trece peste, dar pe altă jumătate o înţeleg şi, dacă aş putea, aş sprijini-o. Era un citat care spunea că o persoană nu poate fii înlocuită de altă persoană, dar poate fii înlocuită de mai multe persoane, ei bine, sunt anumite persoane pe care pur şi simplu nu le putem înlocui, oricât am dori, nici cu toate persoanele de pe pământ. Probabil asta a simţit şi Anne atunci.
Iniţial credeam că Carolina va avea o aventură or something cu logodnicul Annei - da'da, m-am cam gândit la prostioare : )) -, dar acum că a apărut Jasper nu sunt atât de sigură că aş mai vrea să se întâmple - deşi ar fii totul mai piperat -
Îmi place cum i-ai conturat viaţa şi tot, iar ca idee e de-a dreptul originală, nu am mai citit ceva asemnător.

Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el.
Spor la scris şi multă multă imaginaţie, hun' ! >:D<

[Nya.]

Înainte de a vă da satisfacția să citiți, vreau să îi mulțumesc lui Abbeh pentru că și-a lăsat părerea. Mă bucur că îți place și sper să te încânte și acest capitol. De asemenea, vreau să îi mulțumesc și criticului meu literar personal, Cherie, cea pentru care am făcut`o pe Melanie. Nu m`a lăsat să aberez și deși nu a văzut faza finală a capitolului sunt sigură că o va încânta - at least, sper. În rest, sper să primesc și eu măcar... două comentarii. If possible, ofc. Capitolul următor aș vrea să îl fac din perspectiva lui Anne, ca să descriu relația ei cu Kail, dar rămâne de văzut. Nu renunț chiar așa ușor la Caroline, I like being in her shoes. :]] Well, enjoy ! ;;]

[center]Capitolul patru[/center]


M-am trezit destul de brusc în dimineața urmatoare. Poate s-a datorat mirosului de cafea proaspată sau sfârâitului clatitelor în tigaie. Mi-am pus papuci în picioare, luându-mă după mirosul delicios ce venea, aparent, din spre bucatarie. Ah, de când nu mai mirosise casa mea așa. De obicei, la micul - dejun mirosea doar a lapte cu cereale – ceea ce sincer, nu avea un miros prea pregnant. Nu eram genul de persoană care să se strofoce cu pregatitul mesei. Nu că mâncam prea des acasă, dar când o faceam ori comandam ceva ori luam mâncare semi – preparată. Am intrat în încapere, așezându-mă pe un scaun rotund, verde. Jasper era cu spatele la mine, iar din parul brunet și rebel îi alunecau pe spate picaturi de apă. Nu avea tricou, singurul articol vestimentar cel îl purta fiind boxerii Calvin Klein. Și arata… ei, ca s-o spun p-aia dreaptă, arata al dracului de bine. Atât de bine încât aș fi putut sari pe el chiar acum, să îi mângâi corpul cu degetele mele fine, să îi mușc buzele roșiatice. Mi-am scuturat cu putere capul. Calmează-te, Carol. Ești femeie matură acum. S-a întors cu fața la mine, zâmbindu-mi larg. Îmi puse în față niște clatite garnisite cu sirop de arțar și o cană de cafea, apoi mă sarută pe creștet. M-aș putea obișnui cu asta. Mi-am verificat agenda ce statea pe masă. Astazi nu aveam nimic de facut, exceptând alegerea rochii cu Anne. Am închis ușor nervoasă agenda, luând o îmbucatură din clatitele delicioase. Ah, ce mi-ar fi placut să îl pastrez pe baiețelul acesta adorabil – bine, nu mai era chiar un baiețel – numai pentru mine. În timp ce mâncam, nu am putut să nu îmi amintesc despre o zi, absolut nenorocită. Ziua în care aș fi putut să îl obțin pe Jazz, iar eu ca o tută, mi-am pierdut șansa.

Stateam lipită de dulapul meu din liceu, povestindu-le tuturor fetelor din grupul meu, cum Jared Cross mă invitase să merg la balul lui de absolvire. Eram doar o boboacă, iar el termina liceul, așa că fusesem mai mult decât flatată când mă invitase pe mine. Fetele mă priveau admirativ, poate și cu un strop de invidie. Dar eu știam foarte bine că nu cu Jared voiam eu să merg la bal. Oricum, acum nu mai aveam de ales. Jared nu era perfect, dar era singura mea opțiune. Era genul ” bad - boy ”, genul după care toate fetele alergau. Îmi placea de el. Era frumos, asta era sigur. Avea parul blond, ciufulit cu stil, iar ochii lui erau singurul lucru pe care chiar aș fi putut iubi la el. Erau de un albastru intens și pareau atât de sinceri încât nu mă puteam îndoi de el.

Am observat un ghiozdan familiar, așa că mi-am luat la revedere de la fete și am alergat spre posesorul sau. Cum mă apropiam îi simțeam mirosul familiar și atât de placut. Am stat puțin pe loc, lasând amintirile noastre să îmi inunde mintea. Doamne, câte lucruri facusem împreună. Era prietenul meu cel mai bun. Ar fi fost așa frumos să fie mai mult. I-am sarit în spate, agățându-mă de el.

- Fluturaș, voiam să te întreb ceva, îmi zise în momentul în care am revenit pe teren drept. Vrei să vii la bal cu mine ? Știu că e aiurea, dar chiar te iubesc. Știu că e târziu. Știu că trebuia să îți spun mai devreme. Ești prietena mea cea mai bună și cea mai veche și…
- Oh, Jazz… mi-am mușcat buza, încercând să-mi ascund nervozitatea. M-a invitat Jared și am acceptat. Dar pot anula.
- Oh, nu, stai liniștită. Dezamagirea i se putea citi fară probleme. Dintr-o dată mi se paru că arată diferit, ca și cum își pierduse zâmbetul. Ne mai auzim, Caroline. Îmi facu semn cu mâna și se întoarse cu spatele.
- Stai, unde pleci ? Jazz, nu mă lasa așa. Știi că și eu te iubesc.

Am strigat după el, dar deja plecase din raza mea vizuală. Dacă mi-ar fi zis până în acel moment. Dacă ar fi dat semne că simte ceva pentru mine, mai mult decât o legatură fraternă, i-aș fi marturisit eu ce simt. Prost, arogant și laș ! A avut atâtea ocazii să îmi spună ce simte și fix după Jared se trezește și el. Chestia asta nu se poate uita. Te urasc, Jasper Warren !

Acum îmi parea îngrozitor de rau că spusesem că îl urasc. Sau pentru că îl refuzasem. Oricum, după ce că la bal Jared abia a vorbit cu mine – iar Jasper nici nu a mai venit – după petrecere a vrut să mă ducă la un hotel și să se distreze puțin. Prea rau pentru el că eu nu eram o fetiță fară aparare. I-am dat un pumn în față cu toată puterea pe care am putut-o exercita asupra lui. Ei, era bine să fiu înconjurată de barbați puternici. Mi-am pus capul în mâini, oftând adânc. Terminasem de mâncat, iar cafeaua era baută de mult. M-am ridicat de pe scaun, mergând spre camera mea. Mi-am luat niște blugi decolorați Sergio Valante și un tricou bleu cu alb, Gucci. În picioare mi-am pus niște platforme, de un alb stralucitor, cu niște baretuțe subțirele, Prada. Aratam destul de bine. Mi-am pieptanat rapid parul, uitându-mă în oglinda de la masa de toaletă. Am vrut să mi-l prind la spate, dar nu îmi gaseam clama. Am mers spre baie, gândindu-mă că poate o lasasem acolo. Fiind obișnuită să nu fie nimeni la mine în baie, nu m-am mai obosit să bat la ușă. Am dat buzna ca o tornadă, luându-mi clama de pe marginea oglinzii. Când m-am uitat cu mai mare atenție în baie, l-am observat pe Jazz. Am cascat ochii, iar el, într-o încercare disperată de a nu face momentul și mai stânjenitor, își strânse prosopul cu care se ștergea, în jurul parții pe care… nu era indicat să o vad. Am închis cu putere ușa, lasându-mă să cad pe jos, lipindu-mă de perete. Doamne, îmi era așa rușine. Cum am putut să fiu așa tâmpită ? M-am uitat în oglinda mare de pe perete. Aveam obrajii îngrozitor de roșii și paream foarte tulburată. Am încercat să mă calmez și mi-am prins repede parul. Chiar când m-am ridicat în picioare, Jasper ieșea pe ușa baii. I-am evitat privirea, iar el chicoti ușor.

- Știi că nu m-am suparat, nu ? zise el, zâmbind. Nu ai vazut nimic.
- Da, dar este așa stânjenitor. Acum poate ar trebui să mă vezi și tu pe mine dezbracată. Am râs împreună la replica mea.

I-am facut cu mâna și m-am grabit spre ieșire. Chiar trebuia să plec, altfel pitica mă va omorî. M-am urcat la volanul mașinii, calcând accelerația. Eram destul de stresată de alegerea de azi, nu numai pentru ea, ci și pentru mine. Ca singura domnișoară de onoare, trebuia să îmi iau și eu o rochie – norocul meu că nu trebuia să mă asortez cu nimeni. Dar chiar nu voiam să port cine știe ce rochie roz bombon, cu o coroniță cu trandafirași la asorte. Drumul era aglomerat, o zi destul de agitată în New York. Norocul meu era că între casa mea și Barneys nu erau decât vreo zece minute. Am parcat mașina în față la SoHo, luându-mi geanta. Vântul batea destul de tare, așa că fusese o idee bună să îmi prind parul. Am împins ușile din sticlă de la Barneys, iar Georgina, șefa de la raionul de shopping personalizat - și o foarte bună prietenă a mea -, mă întâmpină cu un zâmbet. Mă îmbrățișă delicat, apoi îmi facu semn să o urmez. Adoram să fiu într-un magazin. Era locul de care aparțineam – în afara salii de cinema ( sau a camerei mele, dedicată filmului ). Am ajuns în raionul de rochii, unde Anne era deja îmbracată într-o mare de dantelă înfoiată. Semana destul de bine cu un cârnat. Mi-am abținut râsul și m-am apropiat de ea. Avea broboane de sudoare pe frunte, semn că era destul de stresată. Semana cu zilele în care trebuia să se pregatească de cine știe ce bal important. Pentru o clipă, am zarit expresia îngrijorată pe care o aveam și eu uneori. Se vedea că suntem surori.

- Carol, ce bine, ai venit ! Mama m-a lasat baltă în ultima clipă, așa că am venit singură și nu știu absolut nimic. Rochia asta e chiar atât de aiurea cum o vad eu ?

Am dat din cap. A oftat puternic, luând o gură din șampania ce o avea pe o masuță. În dreapta ei, era o stinghie plină cu rochii de mireasă. Îmi era groază când le vedeam. Eu nu aș putea să fiu ca ea. Deși aveam atâta curaj în tot felul de domenii, în fața unei rochii de mireasă mă pierdeam. În stânga, era o altă stinghie, plină de rochii… de – domnișoară – de – onoare. Mi s-a facut rau instantaneu când le-am vazut. Blondina îmi observă privirea oripilată și începu să râdă. Normal, pe ea o amuza chestia asta. Apoi mi-am dat seama că nu mai fusese atât de draguță cu mine de mulți ani. Poate era doar febra din-aintea nunții. Anne își dadu repede rochia – cârnat jos, ramânând într-un corset din dantelă și pantofii cu toc. Își alese cu grijă o rochie nouă. Era de un alb imaculat, cu ape albastre prinse de talie cu fundițe micuțe. Era strânsă sus, fară baretuțe, apoi înfoiată din talie. Era cu adevarat frumoasă și chiar parea stilul ei. Dar ceva nu era în regulă, iar asta se putea citi și pe chipul ei.

- Știu că ar trebui să o probez, dar simt că nu este ce vreau eu. Eu vreau ceva sublim, ceva ca…
- Ca asta, am continuat eu, luând un umeraș de pe stativ.

Era o rochie superbă, aproape la fel de frumoasă ca cea pe care o desenasem eu în copilaria mea. În partea de sus era cu mâneci din dantelă trei sferturi, strânse doar în marginile topului. În partea din stânga, topul era strâns cu un trandafiraș delicat, alb, de acolo revarsându-se o cascadă cu trandafirași brodați cu negru, cu o trenă lungă de tot. Anne aproape scapă paharul de șampanie din mână, alergând spre rochie. Eram sigură că îi placea la nebunie. S-a schimbat repede cu ea și am fost placut surprinsă să vad că era perfectă pentru ea. Îi punea în valoarea corpul ei frumos și delicat. Da, chiar îi statea bine. A zâmbit satisfacută spre mine.

- Acum e rândul tau, spusese ea, rânjind malefic.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu am scapat până nu am probat mii de rochii – rozalii, cu volanașe, cu paiete, cu broderii, din stofă, cu aplicații. Până la urmă am ales una care îmi placea și mie. Era turcoaz – dar nu o nuanță agresivă, ci una placută privirii, un turcoaz închis – lungă până în pamânt ( dar lasându-se să mi se vadă botul pantofilor ), cu o curelușă împletită maro, la brâu. Era destul de frumoasă și îmi statea bine. Mă bucurasem că se terminase în sfârșit.

- Mi-a placut ziua de azi, i-am spus lui Anne când ne luam la revedere.
- Și mie. Ar trebui repetată cumva, sis. Mă îmbrățișă.

Nici nu am mai comentat la modul atât de aiurea în care îmi spusese. Mă bucurasem că începusem să fim mai apropiate decât înainte. Nu știu ce se întâmplase – oare de ce aveam impresia că se bagase tata ? – dar mă bucura că ne apropiam de ce fusesem înainte – încet, dar relativ sigur. Deși credeam că ziua asta va fi prostească, poate chiar plictisitoare, m-am bucurat să știu că nu s-a întâmplat așa. Mă simțeam relaxată, cum nu mai fusesem de luni bune. Fară să îmi dau seama, deja ajunsesem acasă. Când am intrat, Jasper statea pe canapea. Se ridică spre mine, mă lua în brațe și îmi șopti să nu mă supar. Am vrut să îl întreb despre ce vorbește. Apoi aparu ea. Avea parul șaten – ciocolatiu, ondulat și ochii albaștri. Era scundă, dar nu într-un fel rau, ci micuță, ca o papușă de porțelan. Mi-am dat seama din prima că nu o voi putea suporta.

- Fluturaș… Știi că eu am plecat după liceu în Franța. Ei, ea este iubita mea, Melanie.

Își ascundea privirea de mine. Acea ființă pe care deja o antipatizam, mă privi zâmbitoare. Eu ramasesem impasibilă, fară să schițez cea mai mică umbră de surâs. Îngheță și ea brusc, parând speriată de mine. Se ghemui la pieptul lui Jasper – AL MEU – iar el întinse automat brațele în jurul ei. Nu suportam să vad așa ceva. Brațele acelea ce ar fi trebuit să mă țină pe mine așa, erau strânse în jurul unei franțuzoaice. Nici nu mai îmi pasa că eram în halul acesta de geloasă, cum nu mi-aș fi permis niciodată. Am plecat în camera mea, aruncând rochia pe un scaun, iar corpu-mi pe pat. Jazz veni repede în camera mea. Parea ranit. Bun. Mă bucur că era așa.

- De ce ? am șoptit, încercând să îmi abțin tremurul din voce.
- Carol, tu nu erai acolo. Ce ai fi vrut să fac ? parea pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Ieși ! am țipat. Ai adus-o în casa mea. Și ce credeai, că o voi primi cu brațele deschise ? Știai că te iubesc, idiotule !

A ieșit, dar nu înainte să se uite la mine cu tristețe. Doamne, îi zisesem că îl iubesc. Mi-am înjurat viața și mi-am bagat capul în pernă, urlând.

[Abbeh.]

Oh, dulceaţă, nu pot să cred că sunt iar prima ;;) De fapt, nu pot crede că nimeni nu mai citeşte/comenteaza ceva atât de genial ca ce ai scris tu acum. o,o
Nu pot să-ţi las o critică de niciun fel, pentru că, ei bine, nu am ce critica, dar am să-ţi spun - repet, sau cum o fii - că o ador pe Carol. Îmi place că e atât de hotărâtă, dulce, răsfăţată, geloasă şi alte cele, iar Jazz ... Oh, Jazz este o dulceaţă de băiat, dar sunt sigură că nu-mi place iubita asta a lui. Deloc. Sunt singură sută la sută, exact ca şi Carol: o antipatizez total, doar pentru că e cu Jazz.
Să fim serioşi, cine n-ar vrea un tip ca el ? :]]
Îmi place că începe să se înţeleagă cu "pitica", iar sfârşitul acestul capitol a fost cel puţin genial. Ştii de ce ? Oh, ştii ? Pentru că eu sunt cu sufletul în pioneze şi scena aia a fost descrisă într-un mod cel puţin genial. - oh, parcă şi văd persoane din viaţa reală în scena aceea O.O -
Da, eu şi imaginaţia mea zburătoare. =)
A fost un capitol uimitor, ador stilul tău de a descrie plus că îţi ador personajul/personajele principale, ai tu modul tău special de a le contura într-un mod deosebit.
Ah, uite, vezi ? Nu pot aduce decât cuvinte de laudă la adresa ta şi a ficului, pentru că, ei bine, ador atât ficul, cât şi ideea şi personajele şi absolut tot ce mai pot adora la el.

Aştept nextul, sper să vii repede cu el şiiii să ştii că, cu toate că poate comentez numai eu - pentru că eu vreau ! pentru că meriţi ! - sunt sigură cu mai sunt şi alţii care apreciază la fel de mult ca mine munca ta.
Spor la scris, Silvici ! >:D<

[Dragonz Eyez]

Hi there!
Sa stii ca-ti citisem primele doua capitole inainte, dar la cum sunt, mi-a fost lene sa comentez. xD Scuze pentru asta si data viitoare promit sa-mi las amprenta : P
Deci...imi place povestea pe care ai creat-o. E destul de originala. Ideea cu suroriile certate eram sigura ca o voi intalni pana la urma intr-un fic sau altul. Ah da, si cea cu prietenul din copilarie care acum are o frantuzoaica. Este absolut geniala.
Caroline pare genul de persoana independenta. Imi place stilul ei. In multe privinte seamana cu mine. Relatia ei cu Anne mi se pare una superficiala, chiar daca acum se inteleg mai bine.
Jazz pare tipul de baiat ideal, dar totusi enervant, iar despre Melanie nu-mi pot forma o parere clara pentru ca inca n-am ajuns sa o cunosc prea bine. Insa pot zice ca doar faptul ca e frantuzoaica duce la dispretuire xDD.
Astept urmatorul capitol si spor la scris. Cya later. *hugs*

[Cherie]

Cum ţi-am promis, mai mult ca să-ţi ofer mai multă încredere în tine şi în potenţialul pe care-l ai ca scriitoare şi în acest proiect promiţător, iată-mă aici :)).

Hm, cu ce să încep - ştii că eu am multe de spus şi că niciodată nu sunt mulţumită de ceva, aşa că îmi cer scuze de pe acum dacă sfârşesc prin a fi mai puţin delicată de cât mi-am propus ? Nu o să-ţi iau la rând toate capitolele că mă apucă majoratu' şi nu vreau să devin răutăcioasă, deşi ţi-am zis în mare până acum, pe mess sau feis tu feis, care sunt problemele şi blablabla, deci mă rezum la ultimul capitol. Pe care aş fi preferat să-l fi postat după ce mi-aş fi dat părerea, poate aşa rezolvam chestia cu flashback-ul care mă tot sâcâie şi de care-ţi tot vorbeam, dar e în regulă, văd că celorlalţi le-a plăcut. Aşa, chestia cu flashback-ul ţi-am zis şi ţi-o mai zis; e mai bun ca precedentul, dar nu atât de bun pe cât trebuia să fie. Nu ştiu, poate sunt eu mai sucită şi am alte păreri, mai deplasate, dar ar fi trebuit să te ocupi mai mult de el fiindcă e o parte importantă din trecutul lui Carol şi o parte esenţială în acest capitol. Ce vreau eu să-ţi spun că nivelul de concentrare asupra flashback-ului ar fi trebuit să fie mult mai mare decât asupra celor întâmplate în capitol. Părerea mea. E foarte sec, ţi-am zis. Nu ştiu. Nu-mi transmite nimic şi Jasper zici că-i spune orice altceva nu că o iubeşte şi că vrea să meargă cu ea la bal ( deşi am înţeles că era un bal de absolvire şi ea era boboacă... bobocii au voie să meargă la un bal de absolvire? mă refer acum dacă nu sunt partenerii unui dintre absolvenţi. şi Jasper era absolvent? de fapt, care-i diferenţa de vârstă între ei. Uite, vezi? Ai lăsat foarte multe detalii în pom, de aia îţi spunea că ar fi trebuit să lucrezi mai mult la el şi blablabla. ). Iar ea are o reacţie tâmpită, serios. Adică nu ştiu, nu mi se pare deloc potrivită. Dar nah, mă ştii, mai dereglată mintal de fel.

Bun, revenind acum pe linia de plutire, ştii că Anne mi-e antipatică din toate punctele de vedere, nu? Adică deobicei îmi place genul ăsta de personaje, dar ea e seacă mă. Nu are pic de substanţă în ea, e ca o păpuşă. Falsă şi aiurea fabricată. Iar relaţia lor... eh, pare una tipică. Seamănă puţin cu cea a Savannei şi Charlotte din Hellcats - dacă-ţi mai aminteşti de ele ? Jasper, cum ţi-am zis şi alaltăieri sau ieri sau când cucurigu' lu' Madame Radu ţi-am zis, e atât de dulce şi adorabiil pe cât e de prostuţ şi naiv. Mie una asta-mi inspiră, naivitate şi un caracter nu foarte puternic, dar e dulce şi asta e tot ce contează. Ah, şi e al meu. Tu mi l-ai dat ;).
Şi acum vine partea frumoasă. Micuţa şi adorabila mea Melanie, pe care nimeni de pe aici nu pare să o placă deşi nici măcar nu au fost spuse prea multe despre ea :)). Îmi vine s-o mănânc, e atât de mică şi de dulce şi superbă şi de bună şi... ahh! nu ar fi în stare să facă niciun rău nimănui şi ar face de toate pentru ca cei din jurul ei să fie fericiţi - mai ales Jasper, al ei MOMENTAN - indiferent dacă asta îi aduce ei sau nu fericirea.

În rest ce să-ţi mai zic. Bănuiesc că ai înţeles şi tu ce am vrut să spun de fapt în locul acestor aberaţii nesfârşite şi anume că ai multe goluri şi poate că asta e din cauza faptului că ai capitole atât de scurte ( ai mai văzut tu capitole în cărţi cu 2-3 pagini? înainte, când scriam la persoana a treia, capitolele mele aveau cel puţin cinşpe pagini :)) ), un alt fix de-al meu pe care cer să mi-l scuzi ( nu că eu sunt psihopată rău de tot! ). Hm, cam atât am avut de spus :)). Ce să zic, îmi place, dar mai trebuie să lucrezi şi nu trebuie să aştepţi să-ţi zic eu ce şi cum trebuie să corectezi, descoperă singură, reciteşte de nşpe mii ori infinit de ori şi vezi ce lipseşte, ce ai mai putea adăuga, alea alea, aşa faci o treabă bună. Mă rog, tot ce pot să mai spun acum e că aştept next-ul pe care vreau să-l scrii repede. Vreau să văd ce planuri mai ai cu Melanie şi dacă lumea tot continuă s-o displacă ( :-s ).

Hai că m-am cărat. Au revoir >:D<.

[Me�al.]

First, helău! Nu am mai comentat din cauza... lenei? O, da! Numai şi numai din cauza ei că e greu să tastezi - ştii ce obositor e? :]] Am citit fiecare capitol, dar lenea m-a învins. E un mostru sooo biiig and fat : - " .
Prima dată, am să-ţi spun două probleme ce mă deranjează în general la poveştile tale. Firstly, scrii foarte puţin, părerea mea. Adică termin de citit imediat ce ai scris şi, pe lângă asta, mi se pare capitolul mai fad atât de scurt. Lungeşte-l puţin - nu e greu să scrii mai mult fiindcă descrii mai amănunţit ce simte Carol. Apoi, pui capitolele atât de rar că uit să mai şi trec pe aici sau cred că ai renunţat. Ştiu, ai spus că-ţi place ideea and stuff, dar de ce nu le pui puţintel mai des - din două în două săptămâni, nu la nu ştiu câte luni. Într-un timp atât de lung, ajungi să şi uiţi ce s-a întâmplat în capitolele precedente - cel puţin, eu a trebuit să recitesc tot :]] .
Actualul capitol a fost bunicel, plăcut. Ai descris bine sentimentele lui Caroline, mai puţin în flashback. Flashbackul mi s-a părut scurt şi sec. Nici partea cu sentimentele nu mi s-a părut în regulă fiindcă Carol nu a părut deloc surprinsă când Jasper i-a spus că o iubeşte - mi se pare imposibil - , iar Jazz era atât de relaxat de parcă îi spunea ce a mâncat la micul dejun. Mi se pare că ar fi trebuit să fiu emoţionat măcar puţin la partea aia, dar mi s-a părut oarecum seacă şi grăbită. Mult prea grăbită, cred. Apoi, reacţia lui Carol m-a scos din sărite. Mi s-a părut atât de anormală şi mi s-a părut exagerată. En fin.
Carol începe să îmi placă mai mult fiindcă îi cunosc mai bine personalitatea. E atât de răsfăţată şiiii... na, îmi place, nu am de ce să argumentez. Desigur, m-a deranjat reacţia ei în flashback, dar tot o plac. Anne mi se pare transparentă, nenaturală şi nu-mi place mai deloc. E precum o păpuşă pe care o mişti de colo colo şi care pare atât de falsă. Falsă, da! Şi mi se pare că relaţia ei cu Carol nu o să fie atât de bună pe cât se aşteaptă Caroline. Pur şi simplu, Anne pare atât de prefăcută încât pocneşte. Jazz now. Nu pot să-mi spun cine ştie ce părere despre personajul ce aparţine lui Cherie, dar pare okay. Mi-a plăcut felul în care s-a comportat cu Carol şi, la final, când aproape că a plâns eram gen: wtf?! Nu mă aşteptam să ţină atât de mult la Caroline. Am rămas cu adevărat uimit. Şi acum noul personaj care-mi place la nebunie. Melanie. Yeah, i don't know why i like her. Îmi place, în primul rând numele şi originea. Adică franţuzoaicele arată cu adevărat bine şi ador felul în care se comportă. E genială, clar şi sper să nu îmi schimb părerea despre ea.
Anyway, mi s-a părut cam nesimţit Jazz că a adus-o pe Mel în casa lui Carol fără să îi ceară măcar voie, dar îi aştept explicaţia. And mi s-a părut cam ciudat când Jasper a zis ceva gen: ' am fost plecat în Franţa şi trebuia să fiu cu cineva ' [ sau ceva asemănător ] . E ca şi cum trebuie să ai prietenă non stop - poate greşesc eu, anyway.
Sper să nu te supere aberările mele cu sau fără sens fiindcă sunt atât de obosit încât abia mai pot să-mi ţin ochii descrişi. Oricum, eu aberez o tonă ( ofc ! :)) ) şi când ţi-am spus ce nu-mi place, am făcut-o pentru că vreau să progresezi, nu pentru că vreau să te enervez, really. : D
Aşa că, my dear, te-am lăsat. Noroc la scris şi - SPER - ca viitorul chap să vină mai repede.
See ya. >:D<

[Nya.]

Heiiii, mulțumesc de comentarii. <3 La nereguli, v`am lămurit pe messenger, așa că nu mai are rost să vă las să așteptați. Oh, încă ceva. Capitolul următor va fi absolut și irevocabil, genial. :]] O să vă dați seama la sfârșitul acestuia de ce.

[center]Capitolul cinci[/center]


M-am trezit ceva mai devreme decât de obicei, simțindu-mi capul cât o baniță. Eram amețită și suparată, ca după o noapte de plâns. De ce aș fi plâns ? Doar Jasper era aici, totul era perfect. Apoi m-a trasnit. Jasper era cu tipa aia. Îi facusem o criză de gelozie. Doamne, cine sunt ? Eu nu eram geloasă. Nu puteam fi. Ok, voi încerca să îndrept totul aparent. Cu el, nu cu ea. După mine, Melanie putea să se arunce de pe pod. Nu mă interesa. Dar – deși mă bucuram de faptul că îl ranisem – nu îl puteam lasa pe Jazz să creadă că sunt o schizofrenică. M-am ridicat leneșă din pat, uitându-mă după ceva de îmbracat. Dormisem în hainele de stradă, iar acum chiar erau incomode – mai ales blugii, care erau cam prea strâmți, mai ales când aveai vezica plină. Mi-am luat un tricou care îmi acoperea coapsele și îmi punea picioarele în evidență - și nici nu mă straduiam să arat atât de bine. M-am dus mai întâi la baie ca să fie totul ok și apoi m-am dus în bucatarie. Melanie statea pe scaun – într-o pijama care nu se putea compara cu felul cam neîmbracat al meu –, în timp ce Jazz aranja trei farfurii pe masă. Zâmbi timid când mă vazu, uitându-se la mine cam temator. I-am sarit în brațe, șoptindu-i la ureche că îmi pare rau și că nimic din ce am spus aseară nu era adevarat. Am simțit cât de aiurea i se parea ce fac, dar era necesar asta, dacă voiam ca planul meu să iasă bine. Îmi mângâia parul cu buzele lui, în timp ce mâinile mele se agățau de umerii lui. Chiar eram curioasă ce îi spusese Jasper iubitei lui despre izbucnirea mea de aseară. Nu i-ar fi spus adevarul – fie să-i cruțe sentimentele, fie ca să mă protejeze pe mine. Dar momentan îmi facea o placere nemaipomenită să stau în brațele brunetului. Parcă fuseseră facute pentru mine și își așteptau regina. Dar normal, porțelanul buclat ( cum mă hotarâsem să îi zic lui Melanie ), se hotarî să strice totul :

- Bonjour, Carol. Zâmbi afectată. Je suis désolée. Jasper mi-a spus că avusesei o zi proastă și apoi am venit eu cu chef de vorbă. Chiar îmi pare rau. Sper că ne vom înțelege de acum încolo.

Am dat din cap aprobator. Da, porțelan buclat, sigur că da. Nu îl iertasem pe Jasper complet. Tot fusese un nenorocit că o adusese aici, fară ca macar să pomenească înainte că ar avea o iubită. Dar până la urmă, avea dreptate. Nu ne mai vazusem de ani întregi, mă puteam aștepta să fie singur, venind după mine ? Deși eram al naibii de geloasă și de posesivă, știam că nu e chiar foarte vinovat de faptul că avea o iubită - și încă o avea de ceva timp. Am analizat-o pe Melanie mai bine. Era destul de frumușică, exact ca o papușă de porțelan buclată, cum observasem de la început. Dacă nu ar fi fost cu cel mai bun prieten al meu, poate că am fi putut fi prietene. Hm… Nu, nici macar atunci. Mi se parea mult prea enervantă – ok, da, eram al naibii de subiectivă. După ce mi-am mâncat jumatate din omletă, m-am dus să mă schimb. Era cazul să mai trec pe la serviciu. Chiar dacă aveam o slujbă la care puteam lucra de acasă, era necesar să merg și la birou din când în când. Mi-am luat niște blugi negri Agnes B și un tricou mov, inegal la margini, Anne Klein, iar în picioare mi-am pus noile mele sandale lila, de la LK Bennet. Aveau multe curelușe în diverse nuanțe de purpuriu, iar în vârf o mură micuță și delicată. Erau atât de adorabile încât îți venea să le manânci. Mi-am întins câteva șuvițe din parul ce astazi avea o zi proastă, mi-am înșfacat geanta și am ieșit pe hol. Jazz era acolo, așteptându-mă zâmbitor. Mă sarută pe obraz și îmi ură o zi bună. Mi se paru că mai voia să zică ceva, dar doar deschise gura apoi o închise la loc. Nici nu avea ce să spună. Am ieșit pe ușă, urcându-mă mai apoi în mașină. Mă saturasem deja de aerul din casa mea. Ieri aș fi murit de nerabdare să stau acolo doar cu Jasper, dar acum, cu porțelanul buclat prin preajmă, aș fi preferat să petrec o lună cu mama mea – ceea ce era un sacrificiu imens. Ce nu aș face eu pentru bună starea mea.

Pe drum, gândul mi-a zburat la Anne. Ceva era clar în neregulă. Chiar dacă tata i-ar fi spus să termine cu atitudinea de mimoză și să se comporte ca o soră al naibii de perfectă, ca mine - poate nu în așa multe cuvinte – nu era genul ei să se comporte atât de draguț. O descopeream falsă. Tare mi-era că nu va fi totul lapte și miere. Când voia să ranească o persoană, o facea la fel de ușor ca mine. Deși aveam multe în comun, erau și multe diferențe la noi. Ea ar fi murit fară alocația de la parinții – da, încă se numea așa chiar și la vârsta ei. Eu aș fi muncit ca să mă descurc – ceea ce și faceam. Ea ar fi facut crize fară vacanța din fiecare lună în Hamptons, la casa familiei – casă era puțin spus. Eu nu mai fusesem acolo de ani de zile – nu că aș fi vrut ; aerul bunicii încă putea fi simțit acolo. Când am parcat mașina în fața cladirii, eram încă adâncită în problemele mele. Am intrat pe ușa principală, salutând-o pe Rachelle de la recepție. Aceasta îmi înmână un dosar pe care scria simplu ” Ministerul de Finanțe – Secția Monitorizare Averi ” – era timpul pentru adaugarea unor chestii noi la averea mea - și o invitație într-un plic bleumarin. Pe el era scris cu litere alungite numele meu. Am intrat în lift, apasând pe butonul ce mă ducea la etajul zece. Cineva opri ușile chiar înainte să se închidă și se strecură înauntru. Nu cineva. Doar Peter. M-am uitat în altă parte, nefiind în stare să port o conversație cu el. După ce ne desparțiseram, avusesem grijă să nu ne intersectam, chiar dacă lucram în același loc. Îi mutasem biroul cu trei etaje mai jos față de al meu, așa că numai în lift ne mai puteam vedea. El parea și mai stânjenit în jurul meu. Își strângea mâinile, stresat. M-am relaxat când a coborât, uitându-mă după el. El ar fi trebuit să fie furios pe mine. Mă iubea îngrozitor de mult, dar eu nu simțeam decât o atracție slabă pentru el. Reacționase bine când mă desparțisem de el. Îmi spusese că știuse că nu va avea un loc în viitorul meu. Am oftat puternic, coborând la etajul meu. Biroul asistentei era gol, acoperit cu un strat subțire de praf. Se vedea cu Jules nu era la serviciu. De abia așteptam să se întoarcă din concediu. Am intrat în birou, dând drumul la calculator și așezându-mă pe scaunul din piele. Am deschis invitația, întrebându-mă cine mă putea chema undeva - știam cum arată invitațiile de Hollywood, iar acelea erau o culoare diferită. Ochii mei s-au plimbat asupra scrisorii. Am citit-o de două ori, pentru a fi sigură că înțelesesem bine. Kail mă invita la petrecerea burlacilor. Știa că e o seară doar pentru barbați, dar spera să vreau să vin – cică prietenii lui erau prea plictisitori pentru el. Mă întrebam dacă Anne știa despre asta. Probabil că nu, așa că nu am vrut să o sun. Și așa nu aveam ce face diseară, așa că am hotarât să merg. I-am trimis un mesaj pentru a-l anunța că vin. Totuși, nu înțelegeam ce era cu el. Ne vazusem o singură dată, iar atunci nu mi se paruse că vom fi prieteni. Poate voia doar să ne cunoaștem mai bine, având în vedere că de mâine va fi cumnatul meu. Mi-am întors privirea spre calculator. Am dat drumul la filmul Midnight in Paris, apasând și pe butonul de la video – proiector. Bun, acum mă puteam relaxa. M-am așezat orizontal pe canapeaua mare de la mine din birou, punând pe masuța din față un carnet și un pix. Așa îmi puteam face schița criticii în timp ce vizionam lung metrajul. Deși Woody Allen – regizorul și scenaristul filmului - îmi era prieten, am descoperit câteva nereguli ce nu puteau trece nevazute. În partea în care actrița principală se plimba pe malul râului, se vedea, în dreapta, cum niște oameni vizionau filmarea. Se putea restricționa circulația în zona filmarilor, dar se pare că nu se gândiseră la asta. Oricum, nici un film de al lui nu se va putea compara cu The Purple Rose of Cairo.

Când filmul s-a terminat, iar eu facusem ciorna pentru critică, mi-am aruncat ochii pe ceas. Era deja patru după – amiază. Nu îmi dadeam seama de ce trecuse timpul așa de repede. Apoi mi-am dat seama că ajunsesem la serviciu cam târziu. M-am ridicat de pe canapea, netezindu-mi parul cu mâinile și analizându-mă puțin. Eram îmbracată prea neadecvat pentru o petrecere a burlacilor – cel puțin, așa presupuneam. Știam că în baia mea personală erau câteva haine puse pe o stinghie. Cred că aș fi putut gasi ceva care să se potrivească și cu sandalele. M-am dezbracat repede, ramânând în lenjerie, gândindu-mă ce să port. Am ales cu grijă un maieu crem, John Galliano, cu dantelă neagră la mijloc, ce continua până sus și se prindea la gât. În jos mi-am luat niște pantaloni scurți, din stofă neagră, Valentino. Știam că era cam devreme să plec la petrecerea lui Kail, dar aveam de gând să mă opresc pe drum la Starbucks – era chiar lângă barul unde se ținea petrecerea – să manânc o Ciabatta cu roșii și mozzarella și să beau o ciocolată caldă cu mentă. Am intrat în cafeneaua mea preferată, cerând prânzul meu nu – prea – copios - și – întârziat, apoi m-am așezat pe un fotoliu confortabil. Sendvișul era cald, așa că îmi prindea bine, după ce nu mâncasem de atâtea ore. Adoram să vin aici. Mă relaxa, mă simțeam în largul meu. După ce am terminat comanda, am ieșit, mergând puțin pe jos spre bar. Îmi parcasem mașina acolo, deja, așa că nu m-a deranjat să merg circa trei sute de metrii. Când am intrat la Joe`s, localul era plin de fum. Am stat puțin pe loc, apoi l-am vazut pe Kail la o masă mai din capat. M-am strecurat printre cei de pe ringul de dans, auzind fluieraturi în urma mea. Tipic. Când logodnicul surorii mele mă vazu, se ridică în picioare și mă sarută pe ambii obraji.

- Hei, baieți, ea este Caroline, sora frumoasei mele Anne, spuse el tare, pentru a le atrage atenția prietenilor lui. Apoi adaugă în șoaptă : Sunt îngrozitori de plictisitori, până acum au vorbit despre cursurile unui fost profesor de la facultate. Mersi că ai venit.

Îmi zâmbi cu caldură și nu am putut să nu-i raspund la fel. Mi-am luat o tequila și am facut cunoștință și cu tipi din jurul meu. Doamne, chiar erau plictisitori. Nu puteam fi atentă la ce vorbeau, erau mult prea enervanți. Niciunul nu paruse prea interesat de meseria mea – după ei, atâta timp cât nu erai sculptor, pictor sau desenator, faceai umbră pamântului degeaba. Mă enerva complet să mai stau încă o secundă cu ei – poate era și datorită alcoolului, la care nu rezistam prea mult. Cel puțin, Kail parea la fel de afumat ca mine. Am simțit cum telefonul îmi vibrează în buzunar, așa că l-am verificat. Jasper încerca să mă sune. I-am închis fară să clipesc. Nu doar el avea voie să se distreze – mă rog, el putea crede că mă distrez. Ce ciudat, nu mă mai gândisem deloc la el de când plecasem de acasă. Mă bucura acest lucru. L-am privit cu atenție pe Kail. Revelația m-a izbit în plin.

- La naiba, mi-am adus aminte de unde te știu ! i-am spus pe un ton strident. Kail Scooter, promoția 2004, de la liceul Yves. Erai cu doi ani mai mic decât mine, știu că ai încercat să mă scoți la o întâlnire.
- Chiar mă întrebam când îți vei da seama. Chicoti. Da, am fost cu adevarat patetic atunci.

Își puse mâna peste a mea și am simțit cum îmi bate inima îngrozitor de tare. Probabil era vina alcoolului, dar îmi placea să îl simt. M-am ridicat brusc, spunând că mă duc până la baie. Norocul meu, nu era nimeni acolo, așa că am putut să par nebună fară să se sperie nimeni. M-am uitat în oglindă, încercând să mă calmez. Este logodnicul surorii tale, Caroline. Mâine se casatoresc. Ești doar suparată pentru chestia cu Jasper și vrei să te distrezi. Calmează-te, fato ! Și probabil că m-aș fi calmat, dacă Kail n-ar fi intrat în baie, uitându-se la mine cu ochii lui verde intens, arzând. Mă lipi de perete și mă sarută. Șocul dură doar o clipă, apoi i-am raspuns cu o pasiune mistuitoare. Era un sarut cam salbatic, ce parea că ni-l doream amândoi. Gurile noastre emanau alcool, dar acum asta nu mă deranja, ci mă atragea. Mâinile lui încercau să îmi dea jos pantalonii. S-a oprit când i-am zis că nu ar trebui să facem asta aici. M-a aprobat. Am mers să ne luam lucrurile de la masă. Kail spuse că era obosit, iar eu trebuia oricum să ajung acasă. Am luat mașina mea, el o lasase pe a lui acasă. Pe drum, el doar îmi dadea explicații cum să ajung la el. Mă bucuram că Anne nu statea încă cu viitorul ei soț. Nu îmi convenea că îi facea așa ceva surorii mele, dar eram beată, nu ? Aveam o scuză. Când ne-am dat jos din mașină, el deschise repede ușa, apoi mă luă în brațe, închizând apoi ușa cu piciorul. Pe tot drumul spre dormitor mă saruta în continuu. Doamne, ce-mi placea. Și aveam sentimentul că voi adora și ce va urma.

[Dragonz Eyez]

Hi there.

Îmi pare bine că m-ai anunţat în legătură cu noul capitol.
Nu ştiu de ce, dar capitolul ăsta mi s-a părut mai lung, chiar dacă nu e. Parcă te-ai axat mai mult pe sentimentele ei. Se pare că nu prea acorzi atenţie descrierii localurilor. Nu e chiar rău, adică pe mine una nu mă deranjează asta, doar că personajele arată mai bine pe un fundal decât să aibe alb în spate [nu cred că m-am exprimat bine, dar lasă xD].
Îmi plac replicile personajelor. Damn, chiar ştii să le pui în valoare într-un fel sau altul.
Mi-au plăcut unele faze, m-au făcut să râd, în sinea mea, bine'nţeles. Îmi plac scăpările de narcisism a le lui Carol, dacă le pot numi aşa. Pare simaptică tipa. Genul de persoană care de fapt e chiar de treabă, chiar dacă la început nu pare.
Şi Kail e simpatic, chiar dacă o înşelă pe Anne. Adică mie mi-a plăcut cum l-ai descris.
Melanie, sau porţelan buclat, cum îi spui tu, pare scoasă dintr-o comedie romantică xDD Parcă îmi şi imaginez scene cu ea xD
Singura chestie care nu prea îmi place la cum scrii e părţile unde spui cu ce se îmbracă, firmele şi restul. Ar trebui să te plătească pentru că le faci reclamă, nu crezi? xD În rest, chiar îmi place cum scrii.

I think I'm done. See ya later! xP

Edit: Damn, ce-mi place semnatura ta! xD

[Abbeh.]

Helăăău, hun' * hugs *
Am citit capitolul ieri, dar mi-a fost prea lene să comentez. Oricum, am să-ţi las o micuţă părere şi spun micuţă pentru că eu pur şi simplu nu am ce critica.
Parcă a fost mai scurt capitolul ăsta, nu ştiu de ce mi s-a părut aşa, însă mi-a plăcut mult. Aşa cum ţi-am spus şi pe mess: Jasper e o dulceaţă, dar şi Kail are ceva aparte, i don't know, parte aşa ... interesant. Ştii, Anne merită să fie înşelată, fix d-aia că e aşa o enervantă ... : )) Ştii tu că nu o plac şi poate-s rea ( poate ? :)) ), dar mi se foarte ok: :]] Poate că aşa îşi ia revanşa ... ştii tu, pentru că Jasper e cu nesuferita de Melanie şi, eu una, nu o plac nici pe ea. - observ că nu plac pe multă lume, dar pe Melanie aş plăcea-o dacă şi-ar alege alt băiat :]] -
Aş abera până mâine dacă ar trebui, dar nu cred că vrei să citeşti un post kilometric şi fără noimă, aşa că mă opresc aici şi aştept cu răbdărică următorul capitol :3
Spor la scris, dulceaţă >:D<