Katie

[Addeh]

În primul rând, îţi mulţumesc că m-ai anunţat de fiecare dată când ai postat vreun capitol. ^^ Cum îti spusesem, voi trece pe aici şi acum iată-mă cu un comm. Să ştii că am avut ceva capitole de recuperat. *laughs*

Well, povestea chiar merită - foarte mult; mi-aş dori să fie apreciată mai mult. I mean - observ doar câteva comentarii şi ştiu că orice comentariu este de nepreţuit pentru orice scriitor. xD Btw, revenind la ficul în sine, mă bucur că ( , ) Katie nu-şi uită visul - acela de a deveni un doctor pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Hmm, deşi este doar o fetiţă de 13 ani se vede că încearcă din greu să reziste acestor întâmplări specifice vieţii. Doamne, câte tragedii - o adevărată poveste de viaţa cum am mai spus.... Şi iată, acum mai moare şi Jonathan. :| God, a fost atât de ... Ireal parcă. Nu mă aşteptam şi la asta, mai ales că doar el îi mai era aproape lui Katie. :| Deci e chiar dureros - deja mă pun în locul fetei...

Off...
Apropo, observ că ai făcut ceva progrese. Crede-mă, parcă ţi-ai îmbunătăţit stilul de a scrie şi de a compune - chiar interesant. Şi să fiu sinceră, nu mă aşteptam să progresezi atât de mult într-un timp atât de scurt. ^^ M-ai uimit într-un mod plăcut, Lanna. >:D< .
Greşeli de tastare am mai văzut doar câteva şi nu intenţionez să le acord importanţa pe care i-o dau ficului tău; iar greşeli de ortografie sau de gramatică nu am mai sesizat ceea ce e un lucru foarte, foarte bun. <3

Nu ştiu de ce, dar am ajuns să fiu într-un fel ataşată de acest fic, mai degrabă - de această poveste inspirată din realitate. I'm sure 'bout this.

Oh, da, aproape că uitasem... Mă cam intrigă toţi tipii pe care a început Katie să-i cunoască, parcă par a fii împotriva ei - ar fi culmea să fie chiar şi-n aceste momente dificile pentru ea. Goddamnit, Jonathan dead ! >____< *i didn't want this, but it intrigues me again*. În rest, îmi place de noua ei amică - Susan. Pare o fată exact pe gustul lui Katie, sper doar să reuşească într-un final s-o înţeleagă pe de-a-ntregul. :)

Deci mă bucur că postezi repede, aş vrea să am şi eu mai mult timp pentru a-ţi citi cu atenţie mai mare fiecare capitol în parte. Devine interesant şi chiar merită , cum am mai zis o dată.
Well, Lanna, mă întreb ce va face acum Katie. I'm really curious. Aşa că doresc să citesc mai departe şi să comentez. Mai vorbim darling. >:D<

Xoxo Imp. ^^

[madalyna_girl]

Deci , am venit si eu pe aici ! Scuze ca nu am mai postat comment , dar am fost plecata de acasa si abia azi am putut intra pe calculator si mersi ca m-ai anuntat .
Woow ... trei capitole destul de lungi intr-un timp asa scurt .
Revenind la poveste , chiar am ramas uimita cand am aflat ca profesorul ala era bunicul ei si chiar ma bucur ca a demisionat . Ma enerva la culme X( !
Cinci ani ... Katie a devenit Kate ... ce ciudat suna :)) . Am ramas chiar socata cand am aflat de John :(( . Saraca Kate sa treaca prin asta inca o data , cand abia isi revenise dupa prima .
Asta ii numai parerea mea , dar mi se pare ca actiunea cand a murin John la spital a fost cam grabita , nush si eu sunt noua in povestit .
Descrierea din ultimul capitol a fost foarte frumoasa , mai ales cum descriai acel peisaj mirific din parc .
Astept urmatorul capitol si spor la scris !
:bye:

[Lanna]

Le multumesc tuturor celor care au citit. Sper ca si urmatoatrele capitole sa va plac.a


Capitolul XXIII

Dimineata urmatoare, fata isi relua programul obisnuit. Insa, cand intra in bucatarie, nu putu sa nu observe ca lipseste ceva. Ii era dor de vocea calda a barbatului cand ii dadea buna-dimineata, de felul in care isi bea cafeaua, detalii pe care nu le observase pana acum. I se parea ciudat sa manance singura, desi, in anii petrecuti cu mama ei, obisnuia sa stea singura in bucatarie.
Se aseza la masa, dar nu ii era foame. Doamna Brown trase un scaun langa ea si se lasa pe el.
-Stiu ca iti e dor de el. Si mie imi e. Toti ii simtim lipsa, dar acum e intr-un loc mai bun,.Poate e alaturi de Ea, femeia pe care o iubea atat de mult.
-Ea? facu fata, nedumerita. Cum adica Ea? Nu avea un nume?
-Avea, dar nimeni nu il stie. Putini sunt cei care au cunoscut-o. Eu nu sunt printre ei, din pacate. Spunea deseori ca ar face orice sa o vada din nou, macar o data. Avea zambetul unui inger si vocea parca desprinsa din Rai. Era o femeie dulce, delicata si sensibila, spunea el. De multe ori faceau plimbari scurte sub clar de luna si ii spunea cuvinte frumoase. O alinta in multe feluri. ” Trandafirul meu „ , „dragostea mea „ si mai erau altele pe care le-am uitat. Dupa disparitia ei nu a suferit. Isi spunea singur ca e bine si nu are de ce sa isi faca griji. A trait mereu cu gandul ca Ea se va intoarce, dar nu a mai aparut. „ Nu e nimic „ isi zicea. ” Va reveni cand ma voi astepta ma putin. „
Facu o pauza de reculegere, dupa care continua:
-Gata, acum! E timpul sa pleci la scoala. Doar nu vrei sa intarzi, nu?
Dandu-si seama ca se facuse tarziu, lua o felie de paine prajita, rucsacul in spate si alerga spre masina.

Alarna suna exact in momentul in care facu primul pas pe coridor.
-Salut! se auzi o voce din spetele ei.
Tresari speriata si il vazu pe Edward.
-Scuze daca te-am speriat. Am vrut doar sa te surprind.
-Nu-i nimic. Dar ce faci aici? Cursurile au inceput deja.
-Te asteptam pe tine!
Auzind ultima lui replica, simti cum obrajii i se incalzesc si inima ii bate cu putere in piept. De cand o astepta cineva pe ea?
-Vi? Mi-ar placea sa te conduc spre clasa. Serios!
Acum se oferea sa o conduca in clasa, dupa ce il lovise cu usa in nas? Nu putea sa inteleaga de ce.
Vazand ca nu reactioneaza, se apropie de ea si o cuprinse cu bratele. Isi aseza capul pe umarul lui, in timp ce o strangea din ce in ce mai tare.
-Imi pare rau! Am auzit ce s-a intamplat.
Isi ridica capul de pe umarul ei, dar continua sa o tina strans la piept. Ii simtea respiratia pe frunte, iar in acelasi timp, fetele lor se apropiau din ce in ce mai mult.
Vocea directorului il facu pe Edward sa se departeze.
-Nu a-ti auzit alarma? Fiecare in clasa. Acum!
Baiatul o lua de mana si o lua pe culoarul drept.
Degetele lui erau calde si acea caldura o facea sa se topeasca sub atingerea lui. Se lasa condusa pana in fata usii. Adolescentul se indrepta si el spre clasa, dar nu inainte de a o saruta pe obraz. Disparu dupa colt, iesind din raza lui vizuala.
Inca buimacita, nu auzi cum usa se deschide in urma ei si doamna Frost isi scoate capul prin crapatura.
-Domnisoara Redfield, lasa baiatii si intra in scala. Stiu ca ai trecut prin multe in ultimul timp si te inteleg, dar aici e o scoala. Nu mai visa cu ochii deschisi. Vino!
Parca hipnotizata, intra in clasa si se aseza la locul ei.
Doamna Frost se tranti pe scaunul de la cadedra, continuand ca faca prezenta.
La sfarsit, inchise registrul si isi indrepta toata atentia spre elevii care asteptau nerabdatori.
-Astazi vom face ceva special. Am adus un film care are legatura cu lectia de azi. Cine e dragut sa aduca DVD- player- ul mai aproape primeste ceva in plus.
Tony si Derek se ridicara in acelasi timp, indreptandu-se spre coltul vestic al incaperii. Acolo era o masa mobila cu un televizor cu plasma si un DVD-player. Il mutara in fata clasei, dupa care profesoara aseza un DVD si apasa o tasta.
In spatele scasei, Daren si un grup de cativa baieti susoteau neintrerupti.
-Sa inceapa spectacolul! vorbi el, privind-o pe Kate. Cineva o sa aiba o mare surpriza.
Cand filmul porni, profesoara isi dadu seama ca nu era cee ce adusese ea. In locul filmului promis, aparu stirea despre accidentul si moartea lui Jonathan.
Fata fu surprinsa, insa nu in mod placut. Tocmai se impacase cu acel gand si uite cum realitatea dura o lovea acolo unde o durea mai tare. Isi acoperi ochii si urechile cu mana pentru a ignora comentariile celor din jur.
Doamna Frost se indrepta spre priza si trase de intrerupator. Imaginea disparu instantaneu, dar soaptele si rasetele continuara.
Kate se simtea din ce in ce mai rau. Nu suporta sa fie umilita, nu ii placea sa isi bata ceilalti joc de ea doar pentru ca e diferita. Lacrimile incepura sa-i curga pe obraji, umezind banca lucioasa. Suspina de cateva ori. Orice ar fi incercat profesoara sa faca pentru a-i opri pe ceilalti, ei continuau sa rada. Nu intelegeau ce inseamna sa pierzi o persoana draga. Ceea ce facusera acum era picatura ce a unplut paharul. Nu mai putea. Izbucni intr-un plans inecat si, cu rucsacul intr-o mana, alerga pe usa afara si o lua pe coridor. Inca le putea auzi rasetele badjocoritoare.
Pe drum, trecu pe langa Edward care venise din directia opusa. Trecu in fuga pe langa el, acoperindu-si ochii iritati cu mana. O lacrima evada si se prelinse pe obraz, dandu-i baiatului impresia unei perle ce lucea la lumina puternica a soarelui. Isi pierdu rucsacul cand se intoarse dupa colt, dar nu se mai intoarse. Baiatul alerga dupa ea, ii ridica in fuga rucsacul, dupa care o urmari. Ajuns in fata baii fetelor, se opri. Nu se simtea bine intrand acolo, dar suspinele ei il facura sa inspire adanc aer in piept si sa paseasca linistit inauntru. Stia ca nu avea voie acolo, dupa legile moralei, dar situatia il depasea. Daca l-ar fi vazut unul din profesori, ar fi primit cu siguranta o pedeapsa mare si grasa.
Lasa rucsacul la intrare si se apropie cu pasi mici de fiecare cabina. O gasi in ultima.
-Kate ...
Fata isi ridica privirea spre el. Ochii ii erau rosii si lacrimile ii alunecau usor pe obaji, umezindu-i manecile bluzei.
Se apropie de ea, isi incolaci bratele in jurul ei si o stranse la piept.
-De ce plangi? Ce s-a intamplat? Vorbeste-mi!
Isi inclesta degetele in bluza lui si isi lasa privirea in pamant. Incerca sa spuna ceva, dar isi simtea gatul uscat si un nod parca o oprea sa vorbeasca. Vroia sa strige, sa o auda toata lumea tipand: „ Ajunge! Nu ma mai tratati ca pe un gunoi. De ce nu ma puteti lasa in pace? „ Dar nu era capabila. Ceea ce putea face era sa se ascunda la pieptul lui si sa-si planga de mila. Ea nu era asa. Ignorase ani intregi jignirile celor din jur, insa acum era prea mult. Simtea ca e pe cale sa cedeze, sa faca lucruri pe care, in alte condutii, nu ar fi fost capabila.
Ii ridica barbia si o privi in cihi.
-Orice s-ar fi intamplat, se va rezolva! ii vorbi el, pe un ton calm. Sunt sigur de asta.
-Ei ... Nimeni nu mai intelege. De ce? De ce sunt eu tinta insultelor lor?
Ii sterse lacrimile cu un servetel.
-Uita-te la mine. Eu sunt aici. Desi risc mult prin faptul ca am intrat in baia fetelor. Dar nu imi pasa pentru ca nu imi place sa te vad trista. Vino! Ai nevoie de aer proaspat.
Cand ii intalni privirea, Kate ramase parca hipnotizata . Simtea nevoia sa-l sarute, sa il stranga in brate, ca si cum ar fi singurii locuitori ai Pamantului si nu ar fi vrut sa-i dea drumul vreodata. Il stranse si mai tare de bluza.
-Vino!
-Nu vreau! Te rog, nu pleca. Mai stai putin.
Isi adanci fata in pieptul lui. Refuza sa-i de-a drumul. Nu mai vroia sa ramana singura, nu mai vroia ca ceilalti sa-si bata joc de ea. Il avea pe Edward, desi nu stia prea multe despre el. El nu o ignorase, asemenea celorlalti si nu si-a batut vreodata joc de ea. Nu il credea in stare.
-Nu voi pleca nicaieri cat timp vei avea nevoie de mine.
Dupa acea intamplare, pritenia lor deveni mai puternica. Promisese ca ii va fi mereu alaturi, ca o va ajuta de cate ori va avea nevoie si o va apara de rautatea celor din jur. Avea sa devina cel mai bun prieten al ei. Sau poate si mai mult de atat. In prezenta lui uita de toate preblemele pe care le avea si se simtea de parca ar pluti deasupra norilor. Era tot ce asteptase de la viata: o persoana care sa o inteleaga. Nu mai avea nevoie de nimic.
Un scartait ii facu pe amandoi sa tresara.
-Kate, esti bine? se auzi vocea doamnei Frost, care tocmai intra. Nu asculta ce spun cei din jur. Eu te inteleg. Vino sa discutam si vom rezolva problema.
Speriata, se desprinse putin de Edward si inchise usa cabinei, care se tranti cu zgomot.
-Kate, stiu ca esti aici. Am auzit o usa inchizandu-se. Vino afara sa vorbim. Iti vreau doar binele.
Trezindu-se parca la realitate, observa in ce situatie era si inghiti in sec. Isi simtea din nou gatul uscat. Era prea aproape dupa parerea ei. Ii simtea respiartia pe frunte, parca nu auzise chemarea profesoarei.
Rusinata, ii facu semn lui Edward sa taca si sa o lase sa rezolve problema. Ce ar fi crezut doamna Frost daca ar fi vazut-o imbratisata cu un baiat, in baia scolii?
Incerca sa-si opreasca bataile accelerate ale inimii, dar apropierea de el si rememorarea ultimelor minute nu facea decat sa-i complice starea si calmul.
-Kate, esti bine? continua ea, inaintand.
Vazand ca fata nu-i raspunde, continua:
-Daca ti-e rau sau ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
-Sunt bine, doamna Frost! Vreau doar sa raman putin singura.
-Sa-ti aduc ceva?
-Nu, multumesc.
-Stiu ca e greu sa treci peste moartea tatalui tau, dar ...
-Am spus ca nu e ...
Se opri din nou. Poate Jonathan era tatal ei. Dar de ce i-ar fi ascuns tocmai ei acest lucru? Ceva nu se lega in toata povestea cu adoptia. Si avea dreptate.
Isi muta privirea in ochii baiatului si ii vazu ingrijorarea.
-Sunt bine, vorbi pentru amandoi.
Vazand ca fata nu mai spune nimic, femeia adaunga:
-Raman aici pana iesi, pentru orice eventualitate.
-Nu e novoie.
-Dar insist.
-Nu trebuie sa va faceti griji. Mergeti inapoi in clasa. Eu voi veni imediat.
-Sigur esti bine?
-Sigur.
-Atunci te astept in clasa.
Iesi din baie, inchizand usa in urma ei.
Fata rasufla usurata. Deshise usa cabinei si se desprinse din imbratisarea lui.
-Eu ... incepu ea, incolacindu-si bratele in jurul ei.
Edward facu un pas spre ea, dar fata se indeparta de el.
-Te rog, nu ... Ar fi bine sa pleci, inainte sa te vada cineva aici. Nu vreau sa ai probleme.
-Nu-mi pasa! Vreau doar sa stiu ca esti bine.
-Dar de ce vrei sa ma ajuti? De ce te porti de parca ti-ar pasa?
-De ce nu? Simt ca tu esti diferita fata de celelalte de aici. In sensul bun.
Facu un pas inapoi, apoi altul si, de fiecare data, fata se dedea si mai in spate. Cand simti peretele rece, isi cobora privirea.
Ajungand inaintea ei, baiatul se opri.
-De ce?
-Mi-e frica!
-De mine?
-Bineinteles ca nu, raspunse ea, ridicandu-si capul.
-Atunci?
-Nu stiu.
Ii lua fata intre maini si isi propti fruntea intr-a ei.
-Nu trebuie sa te temi. Cat timp vei fi cu mine, nimic rau nu ti se va intampla. Promit!





Atat deocamdata. Pentru mai multe capitole, dati comm.
Vorbesc serios. Daca nu vad macar un comm., nu pun capitolul urmator.

Lanna incheiat.

[madalyna_girl]

Am venit , vezi ... am dat comm. deci trebe sa vii cu next-ul :)) !
Deci , fata incepe sa-si dea seama ca ceva nu-i in regula cu adoptia ... Iar Edward ascunde ceva mai mult ca sigur , dar ma intreb ce ? Astept continuarile si voi afla 8-| . Relatia dintre cei doi devine din ce in ce mai puternica , cred ca Kate ... nu . Sunt sigura ca s-a indragostit deja de el .
Iar colegii aia , ce ma everveaza . Nici eu nu imi pot intelege cum pot sa isi bate joc de ea mai ales faza cu DVD-ul , nu inteleg ce au cu ea . E frumoasa , desteapta ... chiar nu inteleg .
Greseli de tastare n-am vazut si de exprimare cateva : ,, -Eu ... incepu ea, incolacindu-si bratele in jurul ei. " cred ca ai vrut sa zici ,, lui " si inca una de genul asta , dar nu o mai gasesc .
Astept next-ul si spor la scris !
:bye:

[Lanna]

Multumesc, madalyna_girl, pentru ca imi citesti povestea si ma bucur ca iti place. Sper ca acest capitol sa lamureasca toata povestea cu Jonathan si motivul pentru care a adoptat-o. Mai multe nu spun.

Capitolul XXIV


Ajungand acasa, se arunca pe pat. Lua poza lui Jonathan de pe noptiera si isi indrepta toata atentia asupra ei, cu gandul la tatal ei adoptiv. Ii era dor de el, vroia sa-i ramana mereu alaturi si sa o ajute la bine si la greu. Dar asta nu mai era posibil. Jonathan plecase din lumea ei si nu avea sa se intoarca vreodata. Era sigura din nou – cel putin asta credea ea. Isi aminti vorbele lui Edward: „ ... Cat timp esti cu mine, nimic rau nu ti se va intampla. „
Se ridica brusc de pe pat, indreptandu-se cu pasi mici spre biroul lui Jonathan. Se aseza pe scaunul lui si deschise sertarul de la mijloc. Acolo gasi o multime de facturi, chitante si un teanc de scrisori, legate cu o banda elastica. Lua una din ele. Expeditorul era o persoana cu initiala E. iar destinatarul J. De la Jonathan.

„ J.,

Mi-e dor de tine. Cu fiecare secunda care trece, cu fiecare zi, mi-e tot mai dor. Vreau sa te vad, vreau sa-ti aud vocea si sa ma strangi la piept. Mi-e dor de sarutarile tate dulci. De ce nu vi?

E. „

Se intreba cine ar putea fi E. si de ce ii trimisese o scrisoare lui Jonathan. Data de pe plic era de acum 17 ani.
Trecu la urmatoarea. Acelasi destinatar, acelasi J. , dar data diferite. In fiecare, E. ii spunea cat de mult il iubeste, ca ar vrea sa il vada din nou si ca ii e dor de el.
In fundul sertarului vazu un plic albastru. De la Jonathan catre E.

„ Iubita mea E.,

Si eu as vrea sa te vad, insa nu pot pleca fara sa atrag privirile menajerelor si, mai ales, a lui Grace. S-a comportat ciudat in ultimele zile, mi se pare ca ma suspecteaza. Imi pare rau ca nu puteam fi din nou impreuna, asa cum eram cu mult timp in urma. Munca ma tine prizonier la Senat, desi as da totul sa fiu cu tine. Nu asta am vrut. Promit ca ne vom revedea curand.


Cu dragoste
J. „

O aseza alaturi de celelalte si isi continua cautarile.
Alt sertar, alte acte. Nimic important.
Trecu mai departe. Nimic nu ramase necercetat.
La sfarsit, in ultimul dulap, gasi un bilet neterminat.

„ E.,

Trebuie sa plec. Imi pare rau. Nu stiu daca ma vei ierta vreodata, dar ...

Cateva randuri, ca un gand neterminat, aruncat pentru totdeauna. Isi spunea ca, probabil, uitase de el sau nu a mai vrut sa-si aduca aminte. Il aseza langa celelalte scrisori.
Se lasa pe spatarul scaunului, cu gandul la acea E. misterioasa. In unele scrisori ii spunea „ dragostea ema „ iar in altele „ trandafirul meu. „ Dar de ce sa-i ascunda numele? O inselase pe Grace cu E., fara ca cineva sa stie. In acel moment, intelese totul. Poate ca cineva l-a ajutat sa ascunda adevarul. Dar cine?
Chiar in acel moment, o femeie cu parul usor carunt pasi in incapere.
-Buna, Kate, incepu ea.
Acea accent frantuzesc, cu o urma de tristete pe chip. Ochii ei albastrii straluceau ca doua diamante la lumina soarelui iar ridurile ii aratau varsta inaintata. Avea aceasi privire ca a lui Jonathan, o privire calda si plina de compasiune.
-Sunteti ...
-Catherine Redfield, sora lui Jonathan. Am venit de indata ce am aflat. Dar tu ce faci aici?
Se apropie si lua o scrisoare.
-Ah, da! Scumpa de Emily.
-Emily? tresari fata, auzind numele mamei ei.
-Da, Emily. Sa-ti arat ceva.
Se opri in fata unui tablou si il cobora de pe perete. De cealalta parte era un seif. Apasa cateva numere, dupa care il deschise. Pe langa bani si documente, era o poza inramata. O lua.
-Aici isi tinea Jonathan cele mai valoroase lucruri. Si rama aceasta o pretuia cel mai mult.
Kate o lua si ramase uimita.
-Dar e ... mama ..
-Da. Mama ta si Jonathan. Erau cea mai frumoasa pereche pe care am vazut-o vreodata. Desi era casatorit cu Grace, o iubea pe Emily. Niciodata nu l-am vazut mai fericit. Cand era cu ea, zambea mereu, o alinta. Ea era trandafirului lui, motivul pentru care traia. Nu era zi in care sa nu se intalneasca. Nici faptul ca el era cu treisprezece ani mai mare decat ea nu i-a oprit sa fie impreuna si sa-si traiasca viata. La Emily gasea ceea ce lui Garce ii lipsea cu desavarsire: dragoste, compasiune, mila. Grace era doar un premiu de participare si nu ii pasa de ea. In schimb, Emily insema totul pentru el. Si ar fi facut orice sa o vada fericita.
Se opri si ofta adanc.
In fotografie, cei doi erau la malul marii iar valurile inspumate le spalau picioarele. Zambeau. Erau fericiti.
Fata isi arunca privirea asupra femeii, asteptand nerabdatoare sa continue. Ochii parca ii sclipeau de curiozitate, in timp ce Catherine continua sa ramana tracuta si sa-si concentreze atentia asupra unui punct invizibil de pe perete.
Dupa cateva minute, nemaiputand sa reziste, isi muta privirea in ochii ei si o intreba entuziasmata:
-Si ce s-a intamplat?
Desi stia ca femeia era la fel de intristata ca ea, o forta sa-si deschida sufletul si sa ii povesteasca totul.
In cele din urma, raspunse:
-Ce s-a intamplat? E usor de ghicit. Fratele meu a fost nevoit sa plece, nestiiind ca mama ta ii purta copilul in pantece.
Doar mie mi-a spus Emily si m-a pus sa jur ca Jonathan nu o sa afle de la mine. L-a asteptat luna dupa luna, am consolat-o inventand scuze dupa suze, insa el nu a mai aparut. Ea si-a pierdut speranta si si-a dedicat toata viata numai tie.
Cand bunica ta a aflat ca fiica ei a ramas insarcinata cu un barbat mult prea in varsta pentru ea, asa credeau ei, au alungat-o iar eu i-am cumparat un mic apartament pentru ca nu avea unde sa locuiasca. Nu au avut mila de ea, insa ei nu i-a pasat.
In ziua in care te-ai nascut, mama ta a zambit din nou. Erai lumina ochiilor ei, motivul pentru care isi traia zilele.
Inca o pauza, timp in care mintea fetei se umplu de intrebari la care nu gasea raspuns. Simtea ca, daca nu va rezolva misterul din spatele povestii, sufletele parintilor ei nu se vor putea odihni vreodata. Trebuia sa afle.
Inspira adanc, isi fixa o intrebare in minte pe care, cateva secunde mai tarziu, i-o puse batranei:
-Dar ce s-a intamplat cu mama dupa ce m-am nascut eu? Ati spus ca va destainuia totul. De ce s-a schimbat asa mult si cand?
-Aceea e o poveste pe care e mai bine sa nu o stii.
-Dar vreau. Era mama mea si am tot dreptul sa stiu adevarul.
-Esti sigura? intreba femeia, in incercarea de a o face sa se razgandeasca.
-Nu am fost mai sigura in viata mea, raspunse ea hotarata, strangand fotografia la piept.
-Bine, dar ceea ce iti voi spune trebuie sa ramana secret.
-Jur sa nu spun nimanui.
Inspira adanc, facand o pauza lunga in care isi organiza povestea. In cele din urma, incepu:
-Cativa ani dupa ce te-ai nascut, nu imi mai aduc aminte cati, Emily a fost ...
Se opri pentru cateva clipe. Ii era parca greu sa vorbeasca, dar trebuia sa-i spuna.
- ... victima unui viol. Venea de la cumparaturi. M-a rugat pe mine sa te supraveghez cat timp era ea plecata. Si, bineinteles, nu am putut sa o refuz. Poate nu-ti amintesti pentru ca erai prea mica. Aveai in jur de patru – cinci ani.
M-au sunat de la spital sa-mi spuna ca Emily a fost gasita pe o alee intunecata, intre doua blocuri, de un trecator. Inconstienta. Cand s-a trezit, eu eram alaturi de ea. Mi-a spus ca nu trebuie sa o vezi in acea stare si m-a oprit sa te aduc. Desi eu am vrut. Seara aceea ai strigat sa se intoarca, i-ai spus bonei pe care am angajat-o ca vrei sa o vezi. I-am povestit mamei tale ziua urmatoare si a fost distrusa. A hotarat ca vrea sa mearga acasa si sa se odihneasca acolo. Avea nevoie de tine. Te iubea.
O lacrima aluneca pe obrazul batranei, in timp ce ea incerca sa se opreasca din plans. Insa nu reusi. Dupa ea urma alta. Era prea mult pentru ea. Totusi, continua:
-Cand Jonathan a aflat de cele intamplate, s-a infuriat asa de tare incat l-ar fi ucis pe vinovat cu propriile maini. Inca imi amintesc scena. Grace plecase la cumparaturi. Insa, cand i-am spus ca are o fetita, inima i s-a inmuiat si m-a intrebat cu cea mai blanda voce: << E a mea ? >> I-am raspuns ca da. Era cel mai fericit om pe care l-am vazut, pe langa mama ta. A inceput sa planga de bucurie si vroia neaparat sa te vada. Dar nu fata in fata. I-am promis o plimbare in parc. Emily a ramas acasa fiindca nu vroia sa il vada. Sub pretextul unei plimbari „ intamplatoare „, cum el statea pe una din banci, asa cum planuisem, te-a vazut si acest lucru i-a umplut inima de o bucurie namaivazuta pana atunci. A plans.
A doua zi mi-a spus ca ai ochii si parul lui iar restul de la mama ta. V-a cumparat apartamentul acela in care ai stat acum cinci ani si a trimis o suma de bani in fiecare saptamana.
-Dar mama?
-Ce-i cu ea?
-De ce s-a schimbat?
-Ah! Da. Cateva saptamani dupa viol, aflase ca e insarcinata din nou. Asa ca a facut o intrerupere. Stia ca nu e bine, ca ii va dauna atat fizic, cat si psihic, dar nu i-a pasat. Dupa operatie a inceput sa se schimbe. Si-a gasit alinarea in acool si tutun. Cel mai important, a uitat de tine.
Isi arunca privirea in pamant. Ii era rusine de faptul ca fugise de langa ea dupa acea intamplare. Ar fi trebuit sa-i fie aproape, sa o consoleze, sa o ajute. Dar nu a facut-o.
-Imi pare rau!
Atat. Trei cuvinte din care fata nu intelese nimic. Mai mult., era si mai confuza decat inainte. De ce isi ceruse iertare? Doar nu ii facuse nimic.
O cilpa mai tarziu, o vazu cum se ridica, inchide seiful si pleaca, dar nu inainte de a schita un zambet si de a se scuza ca trebuie sa se odihneasca. Inchise usa, lasand-o pe fata sa se gandeasca la cele intamplate.



Ceea ce am spus in cap. anterior despre faptul ca, daca nu vad macar un singur comm., nu mai postez nimic, ramane valabil pentru tot ce urmeaza in continuare. Pana la sfarsitul povestii. Deci, daca mai vrei continuarea, vreau comm.
Acum sunt rea, stiu, dar daca nu mai comenteaza nimeni, nu pun nimic.

[Addeh]

Okay... o.o Am citit ultimele capitole ÅŸi sunt : O_O.
Revin mâine cu un edit, acum oboseala e de vină xD

EDIT : Deci cum spusesem, am revenit cu un edit ca să comentez ultimele două capitole. Şi să ştii că reuşeşti mereu [ nu mă-ntreba cum ] să surprinzi lumea din jurul tău cu scrierile tale - şi legat de asta, să nu cumva să te laşi de scris.
Deci într-adevăr, ai explicat totul şi ai legat totul cap la cap; asta face lucrurile mai uşoare ca la început - ofc, înţeleg mai multe, despre viaţa lui Jonathan, a lui Emily şi acum curiozitatea mă roade în legătură cu Katie : - ?

Hm, încep să-l simpatizez totuşi pe Edward [ şi îmi place şi numele <3 ], văd că-i este alături în cele mai grele situaţii, ca un prieten adevărat şi poate cândva, ceva mai mult de-atât. Însă, nu mă pot încrede destul în el - poate că are un scop anume. Pfft, asta ar fi chiar culmea - ar dezamăgi-o pe Kate :|
Okay, înţeleg durerea şi suferinţa fetei, acum depinde de tine cum ne faci să percepem lucrurile, mai degrabă, următoarele capitole xD

Well, acestea fiind spuse, baftă cu următorul capitol şi see u later . * hugs *

[Kyung.Oppa]

Pot rezerva locu?
Asa....omg...scuze scuze scuze...ca nu am dat comm mai devremeT^T
revenind...au fost..frumoase...si trise...
Chiar...vroiam sa am drepate in legatura cu J, si chiar am avut<33
Iar..emily...saraca...nu pot spune ca o inteleg...dar actiunile ei sunt..bune..cred
Iar..faptul ca micuta mea Katie..a gasit pe cineva care sa o inteleaga e asa sweet>w<
Hope she falls in love with him~~
astept next-ul~~

[madalyna_girl]

Hei ! Mersi ca m-ai anuntat .
Acum totul e mult mai clar de cat inainte . Saraca Emily ... prin cate a fost nevoita sa treaca si chiar imi pare rau pentru ea .
Iar sora lui John , mi se pare tare simpatica si ma bucur ca i-a spus adevarul lui Kate , acum stie si ea ca John e adevaratul ei tata .
Hmm ... ce sa mai zic ... astept next-ul !
:bye:

[Lorely]

Ola....mersi ca m-ai anuntat de fiecare data si scuze ca nu am putut comenta ,deoarece au fost niste probleme cu netul....
Oauuu ,cat a evoluat aceasta poveste de cand am citit ultima data ...
Saraca Katie ,prin cate a trecut,dar ma bucur ca in sfarsit a gasit pe cineva care sa o inteleaga , are cea mai multa nevoie in aceste momente...
Moartea lui J. m-a lasat :-O...saracu'...imi pare rau pentru el si pentru Katie...era un om asa de bun...

Deci aceata poveste e geniala!!!
Spor la in sris in continuare!!!
Asteptam next-ul !!!
BYE!

[Lanna]

Merci pentru comentarii tuturor care imi citesc poveste. Le sunt foarte recunoscatoare.
Sper ca pe viitor vor fi mai multe.


Capitolul XXV


Singura, incepu si ea sa planga. Doua sentimente contradictorii se luptau sa puna stapanire pe sufletul ei. Pe de-o parte, era furioasa pe Jonathan pentru faptul ca nu ii spusese adevarul iar pe de alta, il intelegea, pe el si pe mama ei si ii ierta pentru faptul ca ii ascunsera adevarul. Cand au avut de gand sa-i spuna?
Povestea cu avortul, insa, o inspaimanta. Cum putea o femeie sa-si ucida copilul inca nenascut, dupa care sa uite ca mai are o fata? O tratase ca pe o servitoare in toti acei ani. Acum stia de ce refuzase sa vorbeasca despre trecut de cate ori o intrebase ea. Dar de ce? Avea atatea intrebari sa ii puna matusii Catherine, insa stia ca si batranei ii era greu sa vorbeasca despre trecut. Si avea toate motivele.
O dragoste ascunsa. Dar pentru cat timp? Oare de aceea plecase Jonathan? Sa o pazeasca de ghearele ascutite ale mass-media, care era mereu in cautare de stiri fierbinti? Jonathan, adica tatal ei, o invatase ca e mai bine sa se ferasca de gurile rele ale reporterilor. Dar oare mai putea? Daca ar afla cineva toata povestea, cine o va mai salva acum? Ar fi pe prima pagina tuturor ziarelor de scandal. Deja isi imaginase titlurile: „ Kate Redfield, fiica secreta a senatorului Jonathan Redfield „ sau „ Senatorul Jonathan Redfield, relatii intime cu o adolescenta de optsprezece ani? „ si multe altele, mult mai rautacioase. Cel putin, era in siguranta. Deocamdata.
Urmatoarea zi, de cum parasi incinta casei, observa armata de jurnalisti din fata portii. Blitul apratelor care o cautau pe ea o faceau sa vrea sa se intoarca si sa nu mai iasa din camera ei. Ce cautau ei acolo?
Cu greu le faceau fata paznicii care incercau sa-i tina departe din calea masinii. Ochiul neobosit al camerelor inregistra totul. Spre fericirea ei, Kate era in siguranta in spatele ferestrelor negre al BMW- ului, facute intocmai pentru a tine deoparte curiosii din presa de scandal. Stia ca acela era doar inceputul. Singura intrebare care ii trecea acun prim minte era cum si de unde au aflat. Ea nu spusese nimanui si nici Catherine nu era genul acela de persoana. Atunci cine? Cineva din casa trebuia sa fie turnatorul, dar acum nu asta era important. Daca avea de gand sa devina doctor, trebuia sa invete din greu. Asta si avea de gand.
Ignorandu-i pe toti cei din jur, isi concentra toata atentia asupra unui subiect important: Edward, baiatul pentru care incepea sa simta ceva. Din toti, el era cel care o luase in seama, el intrase chiar si in baia fetelor dupa ea pentru a-i alina durerea si el ii era alaturi oricand ar avea nevoie. Edward avea ceva ce altor baieti le lipsea: mila, compasiune si intelegere. Si cel mai important, multa dragoste de daruit. Ea avea nevoie de el, asa cum el avea nevoie de ea. Erau cele doua jumatati care formau intregul, doua boabe de fasole care nu puteau trai una fara alta. Asemenea parintilor ei in trecut. Dar spera ca povestea lor sa nu sfarseasca la fel de tragic ca a celor doi. Deja ii era frica ca Edward o va parasi pentru o alta fata, mai draguta si mai desteapta decat ea. Ii era frica ca ii va frange inima si ii va rupe sufletul in doua. Alunga acele ganduri din mintea ei si isi arunca pirvirea spre fereastra. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. Nu acum.
In fata scolii, un grup si mai mare de reporteri, jurnalisti si cameramani. De ce nu o puteau lasa in pace? De ce se legau toti de ea cand era cel mai vulnerabila? Auzise de multe ori la televizor, cand prezentatorii aduceau vorba despre puterea presei: ea e cea care te ridica cu laude exagerate, dar si cea care te doboara de pe tron cand lumea ti-e mai draga. De ce nu puteau fi toti buni?
Biltul aparatelor o trezi la realitate si doar atunci observa portiera deschisa si un grup de paznici ce stateau in calea reporterilor, blocadu-le privirile indraznete.
Inspira adanc, isi lua rucsacul si pasi hotarata inainte. Nu avea de gand sa le raspunda la intrebari si nu avea de gand sa se enerveze pentru orice lucru marunt. Trebuia sa se schimbe, altfel toti o vor trata cu raceala. Insa nu acum.
Doar cu ajutorul paznicilor reusi sa intre in scoala. Astfel, mass-media ar fi sarit pe ea cu intrebari caop haita de hiene pe un cadavru lasat in urma de un leu si si-ar fi pierdut si ultima picatura de incredere pe care o mai avea in ea.
Cand usa se deschise, privirile celor de pe coridor cazura ca o piatra pe sufletul ei. O priveau cu ura, cu raceala, de parca ar fi fost cel mai josnic criminal din lume. Insa ochii albastrii ai lui Edward erau altfel. In ei, putea vedea dragostea, intelegerea si respectul pe care il merita. Zambetul lui, in timp ce se indrepta cu pasi mari spre ea, ii umplea sufletul cu voie-buna si linistea furtuna ce se aduna treptat in mintea ei. Era tot ce avea nevoie sa nu uite ca sunt persoane care tineau la ea: Catherine, Edward, Susan si Alex, prima persoana care a luat-o in seama. Desi pe Catherine o cunostea doar de cateva ore, in ea il vedea pe Jonathan, tatal pe care nu a stiut ca il are. Ii fusese aproape in toti acei ani, insa acum plecase pentru totdeauna si nu avea sa se mai intoarca. Poate era intr-un loc mai bun, poate toate acele lucruri s-au intamplat pentru a o face pe ea o persoana mai buna. Nu era vina ei. Societatea in care traiau isi purta vina ca pe o piatra ce continua sa creasca cu fiecare persoana pe care o ridicau in slavi, pentru ca apoi sa ii taie creanga de sub picioare. Si povara devenea din ce in ce mai grea, desi nu isi dadea seama.
Tresari cand simti o atingere usoara pe umar si auzi vocea blanda a lui Edward:
-Esti bine? Pari trista.
-Sunt bine. Serios, raspunse ea, incercand sa schiteze un zambet. Dar nu ii reusi.
-Nu ii lua in seama. Nu sunt decat niste sobolani care cauta prin resturi pentru a se hrani. Intr-o zi isi vor umple burtile cu resturile celor din grupul lor. Se vor ataca unul pe altul pentru oase.
Aceea nu era cea mai frumoasa priveliste cu care sa incepi ziua. Sobolani hranindu-se cu lesurile animalelor. Deloc placut.
-Scuze! Nu stiam cu ce sa-i compar, vorbi din nou baiatul, vazand dezgustul de pe chipul fetei. Poate ar fi trebuit sa aleg un grup de copii de la gradinita, care se bat pentru o jucarie noua.
Un mic suras lua locul dezgustului, in timp ce isi imagina reporterii imbracati in pampersi uriasi si cana cu lapte incalzit intr-o mana.
-Vezi? Asa e mai bine. Acum vino. Vei intarzia.
O lua de mana si o facu sa porneasca spre clasa. Se opri la cativa pasi de usa si se intoarse spre ea. Mainile ii tremurau iar in voce i se putea citi nelinistea.
-Stii, se apropie sfarsitul anului pentru mine si as vrea ... facu o pauza in care incerca sa-si gaseasca cuvintele ... Adica, eu ... Sincer sa fiu, nu m-am simtit atat de nelinistit niciodata, asa ca am sa trec la subiect: Kate, ai vrea sa fi partenera mea la balul de absolvire? Daca e prea devreme, te inteleg! Dupa moartea tatalui tau ... Nu! Mai bine uita ce te-am intrebat.
-Nu! Stai! Chiar as vrea, raspunse fata, aparent linistita. I se parea ciudat cum de raspunse fara sa gandeasca, fara sa simta cum obrajii i se incalzesc si inima vrea sa-i sara din piept. Cum de reactionase asa de repede? De obicei, ii trebuia o eternitate sa ia o astfel de decizie. Dar acum era altfel.
Isi lasa privirea in pamant, rusinata.
-Vroiam sa spun ca nu as putrea refuza, adaunga ea, incercand sa-si ascunda disperarea din voce.
Edward ii lua mainile intr-ale lui, dupa care ii ridica barbia.
-Dac nu vrei, nu accepta. Nu te oblig.
In ochii lui, o flacara tocmai isi inalta vapaiele spre vazdul. Isi apropie capul de al ei, din ce in ce mai mult. Ii putea simti respiratia calda pe frunte.
Era a doua oara cand acel sentiment isi facea cunoscuta aparitia in sufletul ei. Nu intelegea de ce inima ii batea asa de tare. Totusi, nu ar fi alungat acel sentiment. Stia ce va urma sa se intample. Primul ei sarut.
Dar nu era acela momentul. Cand nu ii mai despartea decat cativa centimentri, usa clasei de alaturi se deschise si fata se indeparta speriata. Nu ii venea sa creada ca era cat pe ce sa il sarute. In adancul inimii ei, stia ca el e alesul, cel pe care l-a asteptata fara sa vrea toti acei ani. Se desprinse de langa el si isi acoperi gupa cu o mana, intorcandu-i spatele.
-Imi pare rau! Am crezut ... Kate ... Nu ar fi trebuit, se scuza el, strangand pumnul in semn de nervozitate.
Ramase surprins cand fata ii strecura o hartie in buzunarul camasii, adaungand:
-Suna-ma cand vi sa ma iei.
Si intra in clasa.
Baiatul lua hartia. Pe ea era scris un numar de telefon si un nume: Kate. Numarul ei de telefon.
Zambetul ii reveni pe chip. Era prima fata care nu raspunse la incercarile lui de a o saruta. Kate nu era o fata usor de cucerit, desi nu stia ce anume ce insemna acel prim sarut. Era nelinistita, dar, in acelasi timp, curioasa. Era singura care nu avusese nici un iubit de cand intrase la liceu. Celelalte se laudau cu doi-trei in acelasi timp, dar ii pierdeau pe toti la final. Nu vroia sa peteasca ca ele. Nu vroia sa fie tradata. De aceea ii era frica.