Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Mâine, victima poţi fi tu!

#21
Am sesizat numaidecât agitaţia lui Robert, întrucât mi-a trimis şi mie aceleaşi senimente copleşitoare.
În mod subit, i-am observat chipul amicului meu şi mai apoi acel " La atac! " ce îmi dădea de înţeles că ar trebui să luptăm dacă vrem să salvăm fata aceea. Si era un înger - la fel ca noi. Poate că am fi fost nişte laşi dacă o luam la fugă, abandonând-o. În niciun caz, nu-i acesta caracterul meu.
Nu mai stau mult pe gânduri şi sar asupra demonului, dezgustat că s-a ajuns până aici.
- Robert ! mă adresez lui printr-un semn discret din cap, dându-i de înţeles că ar fi timpul să încercăm un atac-surpriză. " Ar putea funcţiona. "
Rostesc în gând o incantaţie, apoi aripile de înger îşi făcură apariţia, atât ale mele, cât şi ale lui Robert.
Încerc să-i distrag atenţia demonului, în timp ce prietenul meu salvează fata. Totuşi, nu-i aşa de uşor să te lupţi cu un nenorocit ca acesta.
Refuz să mă dau bătut !

occ- Robert.

#22
Văzând că prietenul meu a luat atitudine şi este chiar încântat de lupta pe care o are cu demonul, am decis să nu mă bag, cel puţin pentru moment. Am început să fug către fată, căci demonul ăla nenorocit mă aruncase puţin cam departe. M-a lovit când nu eram atent, dar asta e. Sunt bine acum şi nu mă dau bătut aşa de uşor. Am apucat-o pe fată de mână şi am îndemnat-o să mă urmeze. La cât de speriată era nu s-a opus, ba chiar mi-a zâmbit.
Când am ajuns la o distanţă considerabilă, ne-am oprit şi am privit-o provocator. Nu ştiu dacă a observat, dar chiar nu mi-a păsat. Era foarte frumoasă, după cum am mai spus.
- Frumuseţe şi numele tău este?
Când şi-a rostit numele părea ruptă din Rai:
- Aimee.
- Ce nume drăguţ! Ţi se potriveşte, a spus prietenul meu cu un zâmbet tâmp pe faţă, apărând din spatele meu.
M-am întors cu faţa spre el şi l-am privit feroce. Eu o ochisem primul!
- Şi cu demonul ce ai făcut? l-am întrebat.

Occ: Imp. 9.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#23
Da, exact cum bănuiam. Tipu` ăsta nu renunţă când e vorba de o fată, mai ales fiind înger. Iar numele ei... Încântător. Cu toate acestea, nu-s atras de ea. Nu am timp de chestii siropoase cum ar fi aşa-zisa dragoste.
Îmi dreg vocea şi-i răspund întrebării amicului meu :
- Oh, acel demon ? De parcă ar fi fost picat din cer, exact aşa a şi dispărut. S-a " evaporat " practic.
Mda, nu-mi prea place să recunosc, dar era destul de puternic. Bizar aş putea spune.
- Aimee, deci ? Îmi pare bine de cunoştinţă, replic eu aplecându-mă în faţa fetei cu un gest teatral discret. Să nu creadă că-s un bădăran.
Îmi îndrept privirea către Robert, încruntându-mă, căci observ că se cam dă la tânără.
- Mă întreb de unde a apărut acel demon...

occ - cine vrea, de preferat să fie un demon 21 cel care s-a luptat cu mine. :]]

#24
Si uite cum Dentalion iar a dispărut. . . De ce pleacă mereu asa brusc? O fi vina îngerului acela. Am rămas singura pe acoperișul asta pustiu. Cred ca am sa merg acasă... Sau am sa adorm iar pe o banca, ca de obicei. Eh, singurătatea mea nu a durat mult. Îl vad pe Adolph cum trece pe o străduță. El e singurul care ma intelege si pe care chiar îl pot numi prieten.
- Hey, Adolph! îl salut eu, facândui cu mana și începând sa cobor scările de urgentă ale unui bloc.

occ: Hăkusor^^
[Imagine: 302xdzc.jpg]
Voi, nepasatori de moarte, dispretuitori de viata,
Ce-ati probat cu-avantul vostru lumii pusa in mirare,
Ca din vultur vultur naste, din stejar stejar rasare!

#25
Mă întorceam de la o altă petrecere plictisitoare, urmând tradiția din fiacre duminică seara. Eram scârbită! Mă săturasem să văd atâția oameni, deoarece îmi aducea aminte de părinți, și nici nu puteam să le înțeleg stilul lor de viață pueril și sărăcăcios. Și.. totuși nu înțelegeam de ce continuăm să merg. Probabil se datora faptul că, doar așa puteam să-mi mențin locul stabil în societate, puteam să mă fac afirmata, plăcută, puteam să simt că fac parte dintr-un loc.Deşi duceam o viaţă destul de monotonă, în noaptea asta am ales sa fac ceva diferit, să evit aglomerația orașului. M-am decis că este mai plăcut pentru mine să merg pe cărarea din vechiul parc, ce ducea direct la apartamentul meu. Mai târziu însă, aveam să aflu că este o decizie proastă. Și nu, nu spuneam asta doar datorită faptului că pantofii cu toc înalt negrii cu fundița sclipitoare, ce se asortau perfect cu rochia mea incredibil de scurtă, mă incomodau. Și nici faptul că din cocul meu elegant se desprinseseră câteva fire rebele care odată cu vântul ușor haotic îmi intrau în ochi. Totul se datora senzației stranii pe care am simțit-o odată ce am pătruns în partea întunecată a parcului. Și iată că, simțurile mele nu mă lăsaseră baltă, în ciuda faptului că mă simțeam extrem de slăbită. În secunda următoare am putut simții o răsuflare caldă destul de aproape de ceafă, și o mână rece și violentă pe coapsa stângă, mană ce se simţea mult prea incomodă, şi ce continua să urce cu neruşinare. Am încercat să aprind cu mâna o făclie de lumină pe care urma să o aţâţ și mai tare aproape de pieptul demonului, pentru a-l distruge, însă acesta aproape că-mi zdrobii mâna cu forța lui. Am țipat puternic, înspăimântată de durere. Cu greu am reușit să-mi deschid aripile și să mă smucesc din brațele acelui nemernic, scoțând un gâfâit tot mai puternic. În acel moment am simțit pentru prima dată cu adevărat frică. Însă, cineva acolo sus părea să fie de partea mea. În timp ce un tip se avânta să ucidă demonul, ratându-l, acesta reușind să fugă, un altul, cu un chip luminos ce mi-a atras atenția, blond cu doi ochii negrii precum luceferii îmi oferi o mână, pentru a mă putea ridica. Tânărul a încercat să mă studieze subtil, deși evident că nu-i ieșise, și am putut să remarc asta.
- Frumuseţe şi numele tău este? îmi rosti el, pe un ton dulce. Era clar, urma să am o aventură ca oricare alta de până acum, cu un tip plin de el. Deja mă plictisisem de asta, însă, ceva m-a determinat să-i fac jocul.
- Aimee. am răspuns eu cu un glas dulce și totuși tremurat. Încă nu-mi revenisem după toată povestea asta. Conversația a continuat cu alte câteva replici dintre băieți, apoi am făcut cunoștință cu celălalt tânăr, care a evitat să-și pronunțe numele. Cu toate astea părea puțin mai liniștit și mai galant decât cel blond. Nu știam care mă atrăgea mai mult: cel obraznic sau cel amabil. Am rămas pe gânduri pentru câteva clipe..
- Oh, vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Eram atât de slăbită încât abia am reușit să scap din strânsoarea acelui monstru. Vă sunt veșnic îndatorată. Ce ați zice să mergem să bem ceva, undeva în apropiere. Știu o cafenea drăguță, imediat în faţă. Dealtfel, nici apartamentul meu nu este prea departe, dacă preferați ceva tărie. am rostit eu, cu un ton calm și plăcut, venindu-mi in fire. Mă simțeam amețită și derutată. Oare tocmai căutam să mă distrez? Ei bine.. și un înger singuratic ca mine merită câteva clipe de fericire, din când în când.

O.c.c.: Iertare dacă am exagerat. am vrut să compensez. Next una din fete 5 addeh sau snow. ; *
[Imagine: dh4h3a.png]

~.~
„Nu poti cunoaste cu adevarat decat ceea ce renunti a stapani.”

#26
M-am uitat la ea uimit şi rămăsesem pus pe gânduri pentru câteva minute. Nu puteam să cred că tocmai ne ceruse o întâlnire; sau ce o fi, mie-mi pare întâlnire. Şi totuşi la ea acasă? Mă întreb dacă este genul de persoană care vrea distracţie sau caută şi altceva şi ascunde acest lucru în spatele cuvintelor. După aspectul ei de îngeraş, chiar dacă este unul, nu-mi pot da seama. Nu trădează nimic cu nici măcar un gest, iar asta devenea enervant. Mi-a stârnit interesul, dar se pare că nu doar mie. Amicul meu chiar nu ştie să stea în banca lui când vede că eu am o oarecare atracţie pentru ea? O să vorbesc cu el mai târziu despre asta.
Aimee a chicotit scurt şi s-a apropiat de mine. Presupun că aştepta răspunsul meu, aşa că de ce să o fac să aştepte?
- Da, sunt de acord şi sincer scumpo.. aş prefera tărie, deci după tine...
Habar nu aveam în ce m-am băgat, dar ştiu că-mi place aventura.

Occ: FreeToLove sau Addeh. hug
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#27
L-am privit adânc în ochi pe tipul care îmi atrăsese atenția. Probabil încerca din greu să mă înțeleagă, dar până și eu puteam pricepe că nu avea cum; dealtfel nici eu nu mă mai înțelegeam pe mine, de la un timp. Ce puteam să fac? Eram un înger singur, iar acum încercam să îmi găsesc pe cineva care să substituie măcar o parte din dragostea părinților mei – căutam prieteni. Cu toate astea, eram destul de matură ca să înțeleg că nu puteam să le spun pur și simplu, nu puteam să mă plâng pentru asta. Tot ce puteam să fac era să le dovedesc cine sunt, și să le câștig prietenia.
- Da, sunt de acord şi sincer scumpo.. aş prefera tărie, deci după tine... răspunse el, în cele din urmă, destul de încurcat.În momentul acela am scos un chicotit drăgălași, am sărit în sus și am bătut din palme, eschivându-mă mai ceva ca un copilași. Eram foarte încăntată!
- Păi, bine atunci, urmați-mă. Nu este departe.
Am mers între cei doi, ținându-mă de braț. Zâmbeam din toată inimă acum, spre cei ce sperăm că doreau la rândul lor să-mi devină prieteni. Probabil că nu am mai fost de mult atât de fericită. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, cred că n-am mai fost așa fericită de atunci de când eram o copilă prostuță, pe la 10 ani. Și totuși, mă gândeam că nu s-au schimbat prea multe. Tot singură eram și atunci, tot singură sunt și acum. Și în ciuda înfățișării mele, tot naivă și prostuță am rămas. Am ajuns la blocul unde stăteam – o clădire înaltă, cu 8 etaje. Am luat liftul până la 6, unde era apartamentul meu. Mi-am scotocit prin poșeta și am scos cheile, descuind ușa. Am aprins luminițele micuțe de pe tavanul sufrageriei și i-am invitat pe cei doi să intre, afișând un zâmbet pur și larg, care venea din inimă. Aceștia mă priviră ciudat. Aveam să regret dacă au înțeles invitația mea în mod greșit.
-Intraţi, chiar nu muşc, promit!

O.c.c. : una din fete, addeh sau snow. hug
[Imagine: dh4h3a.png]

~.~
„Nu poti cunoaste cu adevarat decat ceea ce renunti a stapani.”

#28
Cum am mai spus, vă duceți pe la Ghiduri și aflați mai multe despre RPG apoi postați. Încercați să respectați buna desfășurare a unui joc. Multora le lipsește OOC-ul.
-



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Mâine, victima poÅ£i fi tu! SnowFlake. 12 7.334 03-01-2012, 02:02 AM
Ultimul răspuns: Shadow.Kiss


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)