Punem pariu [16-18+]

[.Dudiii]

N-am lasat comentariu data trecuta T~T Stiu! Si imi pare rau, dar nu prea am avut timp de comentarii, azi am mai lasat cateva xD Am recuperat cum s-ar zice :D
-Alo! am zis hotarat.
-Bunicul a murit!
-Ha?! am spus ca sa fiu sigur c-am auzit. Yess!!! Stiam eu :> Bine, nu e un lucru bun pentru Lucian, dar eram pe aproape in comentariul trecut, parca :-? Sper sa nu incurc ceva xD

-Si tu cine esti? am intrebat iritat.
-Iubita ta! O__O OMFG!!!! Cine?!! Ia-ti gandul fetito, Lucian apartine lui Vlad >:P Stai departe de ei altfel te killaresc >:)
-Ne cunoastem? Nu cred ca te-am mai vazut vreodata!
-Nu, dar bunica ta mi-a povestit despre tine!a spus si s-a asezat langa mine. Sa inteleg ca l-a mintit la telefon cu faza cu "iubita"? Daca ei se cunosc n-are cum sa-i fie iubita , i think -.-"
-Ce faci mai?zise el vesel. Pe unde umbli? Ti-ai gasit pe altcineva si nici sa ma suni!
-Nu fi tampit!am zis printre dinti. Mie imi moare bunicul si tu ma intrebi daca am fost sa ma fut! N-avea de unde sa stie ca ti-a murit bunicul >_> Acum, serios, nu citeste gandurile.
-S-a intamplat ceva?I-ai facut ceva Anei?
-Iti spun cand ajungi aici. Pa. Vlad :-w Ce i-ai facut? Nu-mi spune ca a omorat-o O__O Ar fi prea tare, pentru mine :"> Eh...acum am de asteptat pana te intorci T~T Nu-i nimic, astept :D Nu te-ai intors inca? ;;) Hai mai, urasc sa stau si-n magazin la coada, dar sa astept urmatorul capitol la fic-ul tau ce s super tare? :X

XOXO

[Zuzu XoXo]

Cititor nou, adica eu :D Imi place mult fic-ul tau. Imi place ca ai descrierE, naratiune, actiune iar dialogul nu este mult si nici sec. Erm ... Cand o sa fie ceva mai ... Yaoi? {I'm a perv :)) } mdea si ... Pana la urma Vlad tine la el? Ca nu m-am prins, adica se uita dupa toate t*****e si mai e si faza cu Ana ... App sunt confuza, hai cu next, plyzz :o3
Luv ya bbz! :*

[Psike]

Multumesc de commuri! Azi plec deci va mai dau doua nexturi!

Cap. 19

Afara ploua puternic si stropii se loveau de geam, iar apa se auzea curgand violent prin burlan si umpland butoiul; bunicul il pusese acolo ca apa de ploaie sa se adune si sa fie folosita in gospodarie. Imi simteam ochii obositi si trupul imi amortise. Stateam infasurat in plapuma, rezemat de spatar si incercam sa nu adorm, mi-era sa nu ma sugrume aia la cum ma privea.
Ca si cum ne cunosteam de mult si o ranisem, o ura mocnita, dar care te ingheta. Pur si simplu ma ardea privirea ei, parca simteam pielea incepand sa sfaraie si mi se golea mintea. Când am vazut ca a atipit mi-am lasat capul pe spate si cred c-am adomit imediat.
***
Cimentul era inca ud si florile aveau capetele plecate, indoite de greutatea picaturilor ce inca nu se evaporasera. Stateam pe sala, cu obrazul lipit de o coloana si priveam pe drum. Nu trecea nimeni si casa parca fusese bagata sub un clopot de sticla.
Incepuse sa se auda zgomot in curtea din spate asa ca mi-am luat niste adidasi ce-i adusesem aici si am coborat treptele, luand-o pe alee, pe langa casa si mergand acolo. Tata facea treburile bunicului si fara sa vreau l-am vazut de varsta lui, mai adus de spate, carunt, cu fata plina de griji. Nu stiu, dar pana acum nu ma gandisem vreodata ca va veni o vreme in care ii voi pierde. Obisnuit mereu sa fac doar ce vreau, sa am timp de ce-mi place nu ma preocupam si de ei, nu vedeam ca anii trec si parca orb tineam cont doar ca eu cresteam, dar nu ca si se apropiau mai mult de moarte.
Ne pusesem toti la masa in hol, pe scaune scunde de lemn si bunica ne servise tocana de legume; aroma cunoscuta m-a facut sa zambesc usor. Mi-aduceam aminte de copilarie si in acei ani ma certam cu varul meu la masa, acum nu mai aveam cu cine si acele vremi pareau departe.
Nimeni nu vorbea si chiar daca eram unii langa altii, aproape ne atingeam parca fiecare era in lumea lui. Eram ca un tot unitar, comunicam din priviri si cu timpul ne invataseram cu obiceiurile si mofturile fiecaruia, insa ea era in plus. Mi-am ridicat ochii din farfurie si ma privea, mereu când ma uitam la ea ma privea.
Continuam sa am impresia ca ne stim de mult, dar nu-mi aminteam. Imi veneau in minte chipuri de la gradinita, de pe camp când ne jucam cu mingea, la poarta alergand prin iarba si construind fortarete si corabii, dar ea nu aparea. Ca o fantasma a trecutului meu, dar parca din afara lui.
***
Seara cu rucsacul pe umar eram pregatit sa ma intorc in oras; mi-am luat ramas bun de la bunica si i-am spus sa ma sune orice ar fi. M-a sarutat pe frunte si facandu-le cu mana bunicii si parintilor mei am urcat in autobuzul ce oprise.
M-am asezat pe un scaun, la geam si mi-am pus rucsacul la picioare. Am inceput sa privesc pe geam si peisajul prafos se derula parca cu incetinitorul, motorul se auzea torcand incet si diferite voci mormaiau. Oboseala imi curgea prin trup ca un al doilea fel de sange si am preferat sa ma las in bratele somnului decat sa mai simt gropile si sa constientizez si mai mult golul ce ramasese dupa plecarea lui.
-Bunicule de ce mor oamenii?
-Pentru ca Doamne-Doamne are nevoie de ei si ii duce intr-un loc mai bun! Spuse el bland.
-Si e frumos acolo? Intreb eu zambind si punandu-mi capul pe genunchii sai.
-Da, sunt pajisti intinse, cerul e foarte albastru, norii sunt ca de vata si ingerasi zboara si canta din harpa! Dar nu te mai gandi, esti prea mic. Zise el, grijuliu.
-Bunicule, tu n-ai sa pleci, nu-i asa?
-Niciodata..spuse el zambind.
-Niciodata… am spus ca pentru mine.
Am coborat din autobuz si dupa doua ore de mers spatele meu avea de suferit plus ca-mi amortisera picioarele si parca imi dansau furnici in sosete. Orasul parea mai luminos ca oricand si zgomotul, vocile, rasul erau mai tari, mai vioaie. Ca si cum pana atunci nu vazusem acest flux continuu de viata, acum culorile imi luau privirea, fiecare zambet avea o insemnatate.
Am luat-o spre casa si in aerul rece al noptii ma simteam intr-un fel impacat, doar ca, mi-era teama. Paseam singur si chiar daca era prin centru nu-mi placea sa merg neinsotit. Mereu traiam cu impresia ca cineva merge in spatele meu si deseori aveam cosmaruri ca eram ucis, rapit sau mai stiu eu. Iar acum era real, frica era vie, inauntrul meu si parca ma strangea de gat.
Am grabit pasul, incercand insa sa nu arat speriat si mai aveam cateva strazi. In acel moment mi-a venit in minte un vis de acum cativa ani in care mergeam pe aceeasi strada ca si acum si cineva era in spatele meu. Deodata inima parca mi s-a oprit in loc si ecoul unor pasi a inceput sa sune in spate, mi-am muscat buzele si daca in vis avusesem curajul sa o rup la fuga si sa ma grabesc repede pe scari, acum nu puteam.
Paseam in acelasi ritm si as fi fugit, dar in acelasi timp m-as fi oprit. M-ar fi putut prinde oricum si totusi era ciudat, ca si cum cunosteam acea persoana, nu mai era toata acea energie nevativa in jur si parca intunericul se mai ridicase.
-Lucian?
M-am intors si in lumina slaba am zarit o silueta apropiindu-se de mine, involuntar am zis ca e Vlad, dar era o fata-Ana. Era mult mai slaba decat când o vazusem ultima data si purta acum niste blugi rupti, o bluza stramta si era machiata strident. Parca nu era aceeasi persoana, ce naibii se intamplase? Se intorsese cu susul in jos totul cat fusesem plecat?
-Hei, ce faci? Am crezut ca-i vreunu', muream naibii!am zis usurat.
-Scuze, n-am vrut! Totusi de ce umbli la ore asa de tarzii?
-As putea sa te intreb acelasi lucru? Am zis privind-o.
-A, pai am fost la Vlad si n-am vazut când a trecut timpul.
-Pai si de ce n-ai ramas? Adica e tarziu si o fata singura acum, cine stie ce patesti.
Devenise palida si se vedea ca nu vrea sa discute despre asta asa ca n-am mai spus nimic.
-Vrei sa vi la mine? Si maine mergem la scoala amandoi?
-Ok! a spus si si-a strecurat degetele mici in buzunarul hanoracului meu, cuibarindu-le intre ale mele.

Cap. 20

Paseam pe trotuar si ecoul pasilor nostrii ramanea in urma; putine persoane umblau pe strada la acea ora si lumini palide straluceau deasupra capetelor noastre. Ea mergea langa mine privind departe si parca, cauta ceva. Ma simteam strain in acest oras desi jumatate din viata o traisem aici. In aceste zile pur si simplu parca uitasem ce inseamna viata, suflul, totul paruse atat de fad. Parca inviasem din morti, dar o parte din trup imi ramasese in sicriu, simteam un gol in stomac si nu cred ca era de la lipsa mancarii.
Am ajuns in fata blocului si cladirea parea cufundata intr-un somn adanc, doar doua ochiuri erau luminate si parca era un bloc in paragina. Pasii nostrii sunau atat de tare pe trepte incat scara parea o cripta, mai lipseau cativa lilieci si cateva lumanari. Am descuiat usa si bajbaind dupa intrerupator am intrat; umbrele noastre dansau pe parchetul din sufragerie si prin perdeaua subtire se zareau crengile arborilor leganandu-se incet.
I-am dat cateva haine si am sfatuit-o sa faca un dus, parea foarte palida si mi-era sa nu i se faca rau. Mai presus de grija pentru persoana ei era dorinta mea de a scapa repede si a nu ajunge sa afle bunica c-o adusesem in casa. Nu o deranja sa vin cu prieteni, dar vederea unei fete c-un baiat, singuri intr-un apartament nu e foarte inocenta.
Am pregatit niste ceai de menta, mai mult pentru ea si dupa ce-a fost gata am pus in doua cani. M-am uitat la ceas si trecuse o jumatate de ora, poate dorea sa stea mai mult si nu ma deranja, dar totusi mi-era teama sa nu fi lesinat si sa se loveasca de gresie. M-am indreptat catre baie si am ciocanit de cateva ori.
-Ana! Esti bine?
Am apasat pe clanta si am deschis usor usa, mi-era sa nu fie dezbracata si sa zica ceva, dar am zarit-o deasupra vasului de toaleta vomitand. I-am strans parul la spate c-o clema a bunicii, ce ramasese la mine cine stie cum si i-am pus mana pe frunte. Nu stiam de ce ii era rau, mai ales ca era fata si la varsta ei sunt tot felul de chestii femeiesti. Dupa ce a terminat si-a clatit gura si eu am tras apa. Am lasat-o sa faca dus si am ajutat-o sa se imbrace fara sa ma uit prea mult.
-Odihneste-te! Am spus intinzandu-i cana de ceai.
-Merci!
-Te-ai culcat cu Vlad? am intrebat mai mult ca o afirmatie.
-Da, dar nu e al lui! El mi-a spus sa fac ceva, dar…
Am inchis ochii pentru cateva clipe incercand sa inteleg; deci Vlad aflase ca ea asteapta un copil de la ala si incercase s-o ajute, s-o indeparteze de tip. Si eu care credeam ca el e rau, totusi avea grija de ea, putuse doar s-o foloseasca si apoi s-o arunce. Dar n-a facut-o.
-Il pastrezi? Ai tai stiu?
-Nu le-am zis si nu, nu cred ca-l pastrez!
In sinea mea m-am bucurat pentru ca asa scapa si ea si copilul, plus ca nu stiu cum ar fi reactionat ai ei. Era o greseala si atata timp cat era indreptata la timp avea sa fie bine. Ma bucuram ca nu-s in locul ei sau n-am o sora sau prietena in locul ei.
Dupa ce-a batut ceaiul s-a intins si am invelit-o cu o patura; m-am asezat langa ea, incercand sa adorm, dar nu ma lasau gandurile.
Incepuse sa tremure si avea febra, probabil racise daca umblase asa dezbracata azi. I-am pus niste comprese si i-am mai dat o patura. Imi cadeau ochii in gura, insa nu puteam s-o las singura.
***
Pe jumatate adormit mancam un sandvis facut cu ce gasisem prin frigider si priveam stirile. Ea plecase cu cateva minute in urma si i-am zis sa se intereseze de un doctor bun si daca e prea scump o ajut eu cumva cu banii. Se facuse aproape 7:30 asa ca m-am pregatit sa plec la scoala; m-am schimbat si am incercat cumva sa par prezentabil, insa cearcanele nu puteam sa le ascund.
Mi-am luat ghiozdanul pregatit si am iesit din casa; am coborat treptele si aerul rece m-a mai trezit putin. Am luat autobuzul si bine ca nu era controlor, uitasem sa-mi iau bilet sau mai bine zis nu vroiam sa mai dau bani si pe ala. Am coborat si m-am indreptat spre scoala, copacii ramasesera fara frunze si trupurile lor erau parca mai negre ca niciodata.
Am urcat treptele si abia tinandu-ma pe picioare am mers in clasa; era aceeasi galagie si parca nu lipsisem deloc. Privirile tuturor s-au indreptat spre mine si cred ca eram superb imbracat in negru si cu ochii rosii. I-am ignorat si am luat loc in banca.
-Neata! spuse Vlad luand loc langa mine.
I-am zambit stins si in cateva cuvinte mi-a spus ce mai fusese pe la scoala, nimic interesant. Inca nu auzise ceva de vreo eleva noua si era bine. L-am mai intrebat de Ana si i-am spus ce i-am propus eu, a fost de acord cu mine. Mi-a intins un teanc de foi, lectiile de la toate materiile când lipsisem si cu un suras larg mi-a spus ca profii chiar se mirasera vazandu-l mereu prezent.
-Mi-a fost dor de tine! Spuse si-si puse mana pe piciorul meu.
-Mie nu! am mintit eu, atingandu-i degetele.
Nu stiu de ce facusem asta, insa de la un timp cred ca nu mai stateam sa-mi analizez orice miscare si sa-mi pun sute de intrebari. Eram prieteni nu? Prietenii se atingeau nu? Brusc mi-au venit in minte imaginile din bar atunci când Vlad era sa…am inghitit in sec, incercand sa le sterg cumva din memorie.
***
Mai era jumatate de ora si avea sa se termine si ultimul curs, nu ma bucura ca merg acasa, dar n-aveam ce sa fac. Bunica nu ma mai sunase si ai mei probabil se intorsesera la apartament, totusi puteam sa-i vizitez.
Am zambit vag si trecuse ceva timp de când nu-l mai vazusem pe fratele meu, macar pentru el sa mai trec p-acolo. Era si ciudat sa-mi fie dor de el pentru ca ne certam de fiecare data din orice nimic, pot sa zic ca nu ne suportam. Oare el se speriase ca plecasem? Ce-i spusesera? Vroia sa ma vada? Ma rodeau aceste intrebari.
Când s-a sunat am plecat cu Vlad spre centru, acceptase sa ma insoteasca si ai mei cred ca s-ar fi bucurat sa vada ca mi-am facut si eu macar un nou prieten. De când murise Ionut nu prea eram asa sociabil si isi facusera destule griji din cauza asta.
Ajuns in fata blocului m-am simtit ca si cum nu lipsisem decat ca sa merg la scoala, aceeasi oameni, aceeasi copii jucandu-se. L-am zarit si pe el si mi-era si putin rusine sa-l strig. Mama m-a zarit de pe banca si l-a chemat ea; el s-a oprit din joaca si venea usor spre mine.
Imi batea inima si m-am lasat pe genunchi, m-a imbratisat puternic si incepuse sa planga. Mi-am muscat buza si-mi fusese asa dor de el, de caldura lui, de privirea lui, sa-l aud razand, chiar si certurile imi lipseau acum. L-am dezlipit de mine si i-am sters lacrimile, ma privea oarecum trist, dar bucuros.
-Cris el e Vlad, noul meu prieten! am spus facandu-i semn lui sa se apropie de noi.
-Salut, pitic! zise el si se lasa la nivelul nostru. Esti chiar simpatic.
-Buna! spuse el rosind. De ce-ai plecat?
-Pai bunica avea nevoie de ajutor si m-am dus eu. Stii ca bunicul s-a dus la ingerasi si…
-Dar se uita de sus! zise el zambind. Asa zice mami!
Am zambit si eu si am mai stat in jur de o ora jucandu-ma cu el si Vlad. Ma simteam iar copil si pot sa zic ca si el s-a simtit bine cu noi.

[Zuzu XoXo]

Ce tare a fost capitolul acesta :X imi place enorm cum decurg lucrurile si sunt din ce in ce mai confuza {tocmai de aia imi spun prietenele sa nu mai citesc ficuri, numai despre asta vorbesc la scoala :)) } ma bucur ca Vlad a mers cu el si ca fratii s-au reintalnit. Ce dulce a fost fratele lui Lucian, daca ar fi si soramea asa -.-" Eniuei, de comentat nu am, totul a fost perfect! ♥
So, next :X plyyyzzz :o3

[Psike]

Doar un comm:(
Vreau sa anunt ca ma apropii cu ficul la zi, mai am cateva nexturi scrise, dar vad ca cititorii s-au evaporat. Asta e.

Cap 21.

M-am uitat la ceas si se facuse deja ora 18:00, nu vroiam sa-l retin pe Vlad prea mult si desi vrusesem sa-mi vad fratele nu ma simteam in largul meu aici. Mi-am luat la revedere de la el si am plecat; mama n-a zis nimic, nici nu s-a mai uitat la mine.
La cativa pasi de statia de autobuz l-am vazut pe tata cu aia, se sarutau. Am simtit cum mi se taie respiratia si desi mi-era sila nu-mi puteam lua ochii. Pur si simplu ma uitam la ei si nu stiu cum aveau tupeul ala. Daca-i vedea mama, Cris? Ce explicatie i-ar fi dat lui Cris? Perfect normal nu? Vlad m-a tras de mana si ne-am urcat in autobuz.
Ma uitam pe geam si nu puteam sa zic nimic, de ce dadea tata cu piciorul familiei, de ce renunta la acei ani cu mama pentru o femeie usoara?
-Uite, eu nici macar nu-i stiu pe ai mei, adica sunt plecati cu munca mai tot timpul! Stiu ca e greu si… , dar nu e imposibil sa stai fara parinti sau sa-i ai langa tine chiar despartiti.
Mi-am intors privirea catre el si m-a izbit fix in frunte zambetul lui, nu era trist. Nu credeam ca nici el n-are o familie fericita si poate din cauza asta era mai rece si se purta asa cu unii. Poate de asta nu respecta fetele si facea ce vroia cu ele.
-Stiu, dar cred ca m-am obisnuit asa, adica atunci când am aflat si m-am convins pur si simplu n-am stiut cum sa scap mai repede, sa fug de adevar. Uneori chiar cred ca traiesc in propria-mi lume si ma port prea egoist, dar pur si simplu nu-mi place sa pierd, urasc sa vad ca gresesc si mai ales sa fiu ranit.
-Semanam!
-Dar tu nu fugi! am spus eu serios.
-Ba da, adica nu fizic! Dar imi place sa stau singur, asa nu ma poate enerva nimeni si mai ales nu are cine sa ma dezamageasca. Poate te intrebi daca vreau sa fiu singur de ce stau cu tine mai mereu. Pentru ca pari altfel, poate pentru ca avem cam aceeasi poveste si n-avem mari asteptari unul de la celalalt.
-Spuneai ca ma placi, adica in club atunci si la infirmerie!
-Cred ca da, sau poate e doar prietenie! Nici eu nu stiu si nu cred in iubire. Totusi vedem noi ce iese, asa-i?
-Da!am spus razand usor, vazand ce mutra serioasa facuse.
***
Am coborat din autobuz si am luat-o usor pe trotuar, niciunul din noi nu se grabea si cred ca avea dreptate, aveam fiecare nevoie doar de prezenta celuilalt ca de o lumanare sa vedem drumul. Nu ne trebuiau neaparat fapte sau cuvinte, ci doar sa stim ca unul e prezent. Vantul batea usor si toamna era pe sfarsite, nu pot sa zic ca ma bucuram, era anotimpul meu preferat. Iarna imi placeau doar fulgii de zapada, uram frigul si mai ales bataile cu bulgari.
Ne-am despartit la o intersectie si el a luat-o in sens opus.
Am incuiat usa si am pasit in hol, apartamentul parea bantuit si pasii mei se auzeau atat de tare pe parchet. Am facut un dus scurt si dupa ce m-am schimbat m-am dus in bucatarie si fara sa dau foc la ceva mi-am facut o omleta si salata. Puteam sa mananc si ceva mai serios, dar nu riscam sa arunc blocul in aer.
Am mers in dormitor si nu m-am asezat bine pe pat ca a inceput sa vibreze telefonul, era mama. Daca nu-i raspund are sa spuna ca sunt nu stiu unde si fac cine stie ce cu x si daca ii raspund o sa inceapa ca de obicei. Am oftat si am raspuns, dar spre mirarea mea m-a intrebat ce fac, cum e cu scoala, ce face Vlad. Stai putin, ce-i pasa mamei de Vlad?
-Mama, ce-i cu Vlad? Adica ce-ti pasa tie, nici macar nu m-ai bagat in seama când am venit la bloc si pe el nici nu l-ai salutat si acum ma intrebi de el. Nu, nu sunt rau, pur si simplu asa e si da am dreptul sa nu-ti spun. Noapte buna!
Am oftat si m-am trantit pe perna, lasand telefonul pe noptiera, ce-o apucase? Adica ma intrebase de el de parca eu trebuia sa stiu ce face in fiecare clipa, parca am fi fost altceva decat prieteni. Eram altceva? Nu sigur ca nu, ce naibii am fi putut fi.
***
Nu puteam dormi, ma invarteam prin pat si cearceaful se facuse ghem langa mine. M-am ridicat transpirat din pat si am mers in bucatarie sa beau niste apa, era asa ciudat sa fie bezna totala si liniste completa, daca s-ar fi auzit brusc un zgomot…
-Fir-ar!am spus spargand paharul.
Zbarnaise soneria si ma speriasem ca o fata; naibii acum trebuie sa strang cioburile. M-am aplecat sa le adun si m-am intepat de cateva ori, pana la urma mai injurand mai lingandu-mi ranile am reusit sa le arunc la cos. Soneria tot chitaia si imi venea s-o strang de gat, atat pe persoana aia cat si soneria, desi era cam imposibil sa ucizi o sonerie.
Am mers sa deschid si in fata mea era o umbra alba si când a fulgerat o data si i-am vazut ochii privindu-ma fix am tipat si am dat sa inchid usa. Ceva se prinsese in usa si o mana mi-a fluturat prin fata ochilor, imi venea sa tip si sa rad in acelasi timp, eram parca intr-un film idiot si de prost gust.
-Pleaca! Nu-s acasa!
-Ba da draga!
-Du-te la ma-ta, mă-ta! Am zis eu si am reusit sa inchid usa.
M-am dus in pat si am tras cearceaful peste mine, ce fusese aratarea aia si daca venise vecina si eu o linsasem cu usa? Ce-aveam sa fac? Inima imi batea puternic si chiar daca glumeam totusi ma speriasem de moarte, daca intra peste mine. Am incercat sa mă calmez si atata timp cat aia sau ala ramanea afara si eu inauntru totul era perfect.
***
Cred ca adormisem si dintr-o data mi s-a făcut frig, am tras patura pe mine si am auzit iar batai in usa. Nici ca mă mai duceam sa deschid, insa nu stiu de ce totusi am făcut-o. M-am dat jos din pat si am aprins lumina in sufragerie, astfel se lumina partial si holul.
Am inspirat adanc si am deschis, era Vlad.
-Ce cauti aici? am intrebat, inabusindu-mi un cascat.
-Pot sa dorm la tine? intreba uitandu-se in jur.
-Ok si incuie usa te rog. Era sa intre o chestie peste mine, avea maini, picioare si ochii, Doamne avea ochi!
Vlad mă privea obosit si se vedea ca n-are chef de glume; mi-am cerut scuze si am mers amandoi in dormitor. I-am dat de la mine niste haine mai largi, caci eu eram slabut fata de el si dupa ce-am mai vorbit putin ne-am pus in pat.
Nu era prima data când eram cu el in acelasi pat, insa acum era ciudat: venise la mine in toiul noptii, era suparat, eram la mine acasă si nu stiam daca bunica nu s-ar putea intoarce brusc. Si cine fusese mai inainte? Daca mai venea odata chiar ii dadeam una.

[Zuzu XoXo]

Mommey, ce tare a fost next-ul asta :x
Stai linistita, nu ti'ai pierdut din cititorii, ai o multime de cititorii dar multi nu se chinuie sa mai lase si un comm, ma rog ... m'a cam speriat faza cu creatura de la usa si am ras cand a intrat Vlad in casa. Ma rog, a fost super tare deci vreau NEXT :*

[October]

Hey! People do read, it's just... Ma rog, eu vorbesc... in ultimele zile nu am avut chef de citit nimic, dar mi-a revenit pofta si capitolul asta mi-a improspatat doza de ras (nu in exces, ci moderat, datorita umorului rau ;) ).
Capitolul nu mi se pare prea lung si scenele sunt fragmentate, astfel incat sincer, inafara unor detalii care mi-au placut in mod special, nu prea pot comenta capitolul pe de-antregul, asa cum m-am obisnuit. Dar asta nu inseamna nimic, pentru ca povestea in sine e cea care conteaza, nu capitolele.
Asa, revenind... Cand citeam scena din statia de autobuz, cu tatal lui Lucian si parasuta aia, chiar ma gandeam, nu are sens, si totusi se intampla. Barbati casatoriti, cu copii, isi lasa nevestele pentru niste sa-nu-zic-ce si chestia asta se intampla in realitate si pur si simplu nu are sens. Acum, gandindu-ma mai bine insa, poate ca exista un motiv pentru care parintii lui s-au despartit, un motiv care ne va fi dezvaluit ulterior. Just my baseless assumptions ^.^ .
Dar Lucian se comporta ciudat. Ba ii zice lui Vlad ca 'vedem ce iese', ba isi zice lui insusi ca sunt doar prieteni, 'Eram altceva? Nu sigur ca nu, ce naibii am fi putut fi.' So poate ca baiatul asta are nevoie de o dovada din partea lui Vlad, sa se trezeasca la realitate, si sper eu ca Vlad va fi nerabdator sa i-o dea.
Anyway, cand a aparut 'aratarea' la usa, initial am crezut ca era Vlad. S-ar putea sa ma fi inselat, nu ai fost foarte clara (ceea ce era evident scopul), dar eu nu renunt la presupunerea asta pana nu se confirma altceva.

Pana la urma uite ca sunt lucruri de zis... Si nu-ti pierde speranta, crede-ma, in perioada asta cred ca e nevoie sa legi oamenii si sa-i obligi sa lase comm-uri, dar ei inca mai citesc ;). Astept nextul, si chiar daca nu fac de obicei asta, pentru ca verific destul de des, ai putea sa ma anunti cand il pui ? :D

[Psike]

Tnx for comm>:D<. Pun azi next ca lipsesc iar si nu stiu cand revin.

Cap. 22

Stăteam pe marginea patului şi mă gândeam dacă visasem că fiinţa aia venise la uşă, în umele momente de stres se spune că îţi închipui lucruri. Plus că o singură dată învârtisem cheia în broască şi auzisem zgomotul, pe când o deschisesem de două ori. Şi era imposibil ca o creatură să vină la mine în apartament.
Vlad încă dormea şi deşi aş fi vrut să fac puţină ordine în cameră nu vroiam să-l trezesc; m-am ridicat din pat şi pe vârfuri am ieşit, îndreptându-mă spre bucătărie.
Am luat nişte salam din frigider şi legume: roşii, castraveţi şi ardei gras, pâine din dulap şi am pregătit câteva sendvişuri. Nu ştiam dacă bea ceai sau cafea, însă mi-am amintit că atunci când fusesem la el mă întrebase dacă beau cafea. Am umplut ibricul cu apă şi l-am pus pe aragaz, când a dat în fiert am pus câteva linguriţe de cafea. Oare bea cu zahăr sau fără? m-am întrebat trecându-mi degetele prin păr.
Am pus în două căni şi le-am aşezat pe o tavă alături de farfuria cu sendvişuri, apoi m-am îndreptat către dormitor. El abia se trezise şi privea somnoros pe fereastră, era simpatic cu părul aşa ciufulit şi ochii încă acoperiţi de praful somnului.
-Neaţa! am spus zâmbind. Micul dejun la pat! Serviţi-vă domnule! am continuat şi m-am urcat în pat, ţinând tava aproape de el.
A zâmbit uşor şi măcar atât puteam să fac şi eu, nu vroiam să-l iau la întrebări şi poate nici el nu vroia să vorbească. Am mâncat amândoi, mai glumind, mai râzând şi vroiam măcar puţin să-i distrag atenţia de la cele ce-l măcinau.
-A fost foarte bun! zise el, luând o ultimă gură de cafea.
-Am încercat şi eu! am spus şi m-am ridicat, vrând să duc tava în bucătărie.
-..nu ţi-am mulţumit! a spus şoptit.
-Nu-i nevoie! am zis încurcat şi când am dat să cobor din pat m-a apucat de braţ. Vlad, te rog... am spus privindu-l în ochi, eram prea aproape de el.
Inima îmi bătea puţin mai repede şi nu ştiam din ce cauză, poate pentru că mă privea fix sau din alt motiv. Am înghiţit în sec şi şi-a apropiat chipul de al meu, iar degetele lui se plimbau lent pe chipul meu, mici fiori începeau să+mi umble pe sub piele.
Mi-am pus degetele pe mâna sa, ce era lipită de obrazul meu, şi i-am prins încheietura, privindu-l confuz. O micuţă sclipire i s-a ivit în ochii şi i-am simţit buzele atingându-le pe ale mele. Pentru câteva clipe am rămas cu privirea undeva pe perete, pur şi simplu nu ştiam cum să reacţionez. Dar nu mă deranja, adică îmi plăcea senzaţia.
A zâmbit uşor privindu-mă şi cred că roşisem. I-am zâmbit şi eu şi lăsând tava pe pat, mai departe de noi l-am cuprins în braţe, lăsându-mi capul pe umărul lui. Mi-am trecut uşor degetele prin părul lui şi el mă mângâia pe spate. Nu ştiu dacă acel sărut sfărâmase sau sudase şi mai mult legătură dintre noi şi nu ştiam cum s-o mai numesc.
Ne-am dezlipit unul de altul şi în timp ce el se schimba eu am mers în bucătărie ca să spăl farfuria şi cănile. Am surâs şi mi-am muşcat buza, atingerea aceea se impregnase parcă în piele, ca şi cum sărutul încă continua. La ce mă gândesc?
Am auzit televizorul mergând şi probabil se plictisise, măcar îşi găsise de lucru. Nu puteam să-i zic să se ducă acasă şi chiar dacă era weekend poate nu dorea să-şi petreacă timpul cu părinţii, dar ce tot spun, ai lui nici măcar nu sunt aici. Ştergând farfuria cu un prosop moale mă gândeam cum poate sta singur atâta timp, cum se descurcă şi oare nu-l deranjează?
-Lucian, hai să-ţi arăt ceva!
-Imediat! am spus, punând farfuria în raft.
Eu care am stat cu bunicii mai tot timpul şi apoi cu părinţii n-am ştiut ce înseamnă singurătate, dar el o are tovarăşă. Şi totuşi e fericit, nu l-am văzut plângându-se, nu are probleme ca alţii ce locuiesc fără cineva. Dar oare de ce venise aseară în starea aceea? Aş fi vrut să aflu, dar dacă îl supăram? Ce drept aveam eu să intru în sufletul lui şi să scormonesc.
Am strâns uşor de materialul ce acoperea spătarul fotoliului şi continuam să privesc în gol, gândindu-mă. Eram la fel, dar puţin diferiţi, mai ales din punct de vedere al familiei. Dar el se bucura mai mult ca mine, era mai bun, glumea cu toată lumea, pe când eu deşi aveam atenţia tuturor asupra mea preferam să stau într-un colţ. Ce-l făcea să meargă mai departe şi să zâmbească?
-Lucian, hai odată! zise el, uşor enervat.
-Scuze, m-am luat cu vasele! am spus intrând în dormitor.
Stătea în mijlocul patului, aşezat turceşte şi cu părul ciufulit şi chipul radiind fericire, speranţă, părea o fiinţă nepământeană. M-am aşezat şi eu pe pat, în aceeaşi poziţie şi ne uitam amândoi, era un episod din Tom şi Jerry.
-Nu ştiam că-ţi plac! am spus chicotind.
-Daca am optsprezece ani nu înseamnă că nu mă uit! a zis făcând botic.
-Si mie îmi plac! Dar şi tu îmi placi!
-Cu botic sau fără? întrebă el uitându-se cu coada ochiului la mine.
-Secret! am spus şi m-am rezemat de umărul lui.
În timp ce ne uitam la desene şi ne aminteam de copilărie simţeam ca şi cum între noi şi lumea de afară se formează ca un înveliş subţire, o barieră. Noi nu îi înţelegeam pe ei şi cu siguranţă ei ne-ar fi privit ciudat, sau poate doar eu gândeam aşa. Într-un fel nu mă deranja, poate pentru că era el şi mă cunoştea mai repede ca alţii sau poate pentru că o luam doar ca pe o joacă.

[Zuzu XoXo]

Ce tare a fost capitolul acesta, ma bucur ca au avut primul sarut si ca totul a decurs asa de bine.
Greseli nu am vazut doar una singura, dar cred ca te\'ai grabit cand ai pus \'+\' in loc de \'-\', ma rog, fiecare facem aceste greseli doar ca ar trebui sa recitesti capitolul inainte de al posta. Spun din proprie experienta pentru ca si eu postam fara sa\'l recitesc si aveam o multime de greselii.
Ma rog ... a fost super capitolul si sper ca si celalalte capitole sa fie la fel de vesele ca si acesta:X
Nu prea o sa pot lasa commuri vacanta asta pentru ca vin in Romania la bunicii si acolo nu am internet dar o sa incerc sa las de pe telefon, oricum o sa citesc fiecare capitol si cand vin inapoi in Londra o sa iti las comm.
So, next plyzz :o3

[yaoi maniac]

He, he, Tom and Jerry - desenele copilariei. Hm... interesant. Dureaza ceva pana la parte cu yaoi-ul, dar doar un sarut?! Pacat... Niste gelozie, suparari, apropieri, sudura \"prieteniei\" ar da bine. : > Stilul tau de a scrie nu e diferit si nu prea transmite multe. Gai, nu gay, daca vrei sa scrii in engleza -tot-, treaba ta, dar doar un cuvant? Ce? Scrie tot daca tot incepi. :-j