Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Life Hurts

#61
Păăi, este un capitol mai lung şi vă rog să mă scuzaţi, dar aveam deja capitolul scris, doar l-am transcris şi am făcut câteva modificări.. :"> Btw, mulţumesc mult pentru comentarii. ^^' Enjoy !

Capitolul 13


Stăteam nemişcată pe acel pat ce acum mi se părea unul blestemat, locul chinurilor atât de adânci copleşinu-mă într-u totul. Şi mă întrebam dacă tot acest coşmar avea să continue. Parcă ştiam că nu se va sfârşi şi va rămâne ceva necontenit în mintea mea, indestructibil, obosindu-mă zilnic si nelăsându-mă să mai zâmbesc.
Eric stătea şi privea pierdut pe fereastra aburită. Atmosfera era ciudată, liniştea aceea mormântală părea că există numai în ochi-mi, ameţindu-mă doar pe mine. El expira fumul dens dintr-o ţigară; îşi păstrase aceleaşi gusturi când venea vorba de preferinţe. Acelaşi pachet de ţigări Hill`s zăcea pe masa plină de praf, veche din cauza trecerii timpului.
Tot simţeam mirosul înecăcios de ţigară şi rareori tuşeam, încet totuşi, poate de teama să nu mi se întâmple acelaşi lucru ca acum o oră. Hm… O oră plină de chinuri neîncetate…
- O să încetezi vreodată să mă mai torturezi ? îl întreb eu pe brunet, oftând adânc şi lăsându-mi capul să cadă leneş pe perna cafenie. Deja intuiam un posibil răspuns.
Se întoarce spre mine, având, însă, o privire abătută, ca şi cum Eric pe care-l ştiam eu era absent. Oare regreta ceea ce mi-a făcut ? Imposibil ! La ce mă gândesc?...
I-am observat pieptul dezgolit şi transpirat, cămaşa albă ce acum îsi pierduse acea culoare nemaiîntâlnită; iar sliţul pantalonilor îi era desfăcut. Îmi provoca dezgust numai când îmi reaminteam acele scene şi, parcă, retrăiam durerile trupeşti. Totul era imprimat pe corpul meu şi nu numai… Simţeam totul în interior.
- Chiar… vrei să ştii ? îl aud răspunzându-mi în cele din urmă, dar ocolind într-un fel, răspunsul mult aşteptat de mine. N-ai înţelege, continuă el apoi.
Mai trase un ultim fum din mucul de ţigară aproape terminat şi-l stinse pe marginea cristalină a scrumierei.
După o scurtă zăbovire, mai bine spus, ezitare, se apropie cu paşi înceţi, dar siguri, de patul de care încă eram legată. Crezând că mă va certa sau chiar că-mi va pălmui din nou chipul înroşit déjà de la atâta batjocură, îmi inchid ochii asemeni unui copil mic ce-a făcut ceva rău şi-şi aşteaptă pedeapsa, rugându-mă doar să se termine repede. Poate că aşa am fost dintotdeauna, mai prejos de oricine, inferioară lui, lui Eric.
Am auzit scârţâitul podelei timpurii, iar apoi zgomotul paşilor săi, arătând faptul că s-a aşezat lângă mine. Nu îndrăznesc să privesc, sunt dominată de frică, frica ce mi-o provoacă el însuşi.
Probabil realizând teama mea, fiorii parcă vizibili, tresăritul brusc şi neliniştea, îmi atinge blând faţa, mişcându-şi degetele lungi de-a lungul buzelor mele, conturându-le astfel cu atingerea sa. Ce s-a întâmplat cu adevăratul Eric ? Sigur nu este un fals intenţionat ? Cel pe care-l cunosc eu, nu ar acţiona aşa, nu ar îndrăzni să-mi ofere asemenea atingeri, mişcări calme, totul făcut cu subînţeles.
- Chiar atât de înfricoşător sunt ? Mă respingi cu inima…
Nu înţelegeam nimic din ceea ce şoptea în urechea-mi, însă vorbele sale aproape m-au şocat; de fapt, aş minţi dacă aş spune opusul. Uimirea îşi are rostul aici, căci buzele sale mi le cuprind pe ale mele, făcându-mă să mă cutremur pentru a nu-ştiu-câta-oară. Limba lui pătrunde grăbită – la fel ca şi atitudinea sa de altfel – în interiorul cavităţii mele bucale, trimiţându-mi mii de electroşocuri în corp. Organele parcă-mi paralizau încetul cu-ncetul. Şi nu înţeleg de ce face asta, de ce se întâmplă asta… Nu reprezintă nimic, atât pentru mine, cât şi pentru el… nu ?
Brusc, atingerile sale se îndreaptă către braţele mele, spre încheieturile încătuşate şi apoi luând o cheiţă micuţă şi argintie, îmi desface acele legături.
Deşi îmi dăduse drumul mâinilor, sărutul său nu părea a înceta, iar eu nu aveam puterea să mă împotrivesc unui asemenea gest, unei asemenea atingeri. Consider că e un lucru bizar schimbarea aceasta de atitudine, iar milioanele de gânduri ce s-ar putea întinde la nesfârşit, îmi sunt spulberate în urma ultimelor sale acţiuni. Şi e ciudat, căci mă simt mai încătuşată decât fusesem înainte, chiar dacă acum eram complet liberă de acele poveri argintii.
De fiecare dată când mă împotmoleam, întâlneam această ceaţă densă şi-mi părea că, cu cât eram mai îngrozită, cu atât umbra aceasta creştea. Continuă s-o facă şi mă întreb când are de gând să se oprească…
- Doar du-te ! mă trezi vocea sa gravă din propriile gânduri, rupând sărutul în care eram doar noi doi “ participanţii “.
Pare că şi-a pierdut calmul obişnuit şi-mi dau seama de asta după expresia sa, încruntată. Nici nu mai ştiu ce să cred. Comportamentul său mă pune într-o situaţie întâlnită de multe ori. Îşi îndeplinea perfect scopul de a mă face să-mi pierd minţile la un moment dat. Şi totuşi… poate că mai am o şansă.
Mă ridic de pe suprafaţa patului şi fug înspre uşă. Îndrăznesc să mai arunc o ultimă privire către el, însă este pierdut, pierdut în gânduri adânci, încât nu cred că l-ar putea rupe nimeni de pe acel tărâm.
Oare este bine dacă plec ? Dar ce mă opreşte ? Mai ales după câte mi-a făcut…
Îmi închid ochii şi deschid uşa cu putere. Lacrimile îmi înţeapă retina şi parcă este mult mai dureros decât actul în sine. Şi de ce mi-ar mai păsa de tot ? Întrebările izbucnesc de nicăieri, mă copleşesc, mă ameţesc îmbătându-mă în parfumul lor intoxicant şi mă îngroapă în ele înseşi; da, doar sunt întrebările mele fără răspuns, cele retorice. Nu ar trebui să mi se mai pară nimic ieşit din comun.

Priveam luna mişcându-se la unison cu paşii mei mici.
Dacă înainte vroiam să fug cât mai departe, acum parcă amânam momentul creeării unor paşi mai mari şi hotărâţi. Mergeam şi tot mergeam; şi mă întrebam unde, dacă aveam un loc anume care să-mi aparţină doar mie.
După ceva timp, cedasem inconştientă somnului puternic, afundându-mă în calmitatea pătrunzătoare a nopţii.

*

Simt un parfum intoxicant, colonia puternică şi bărbătească - atât de cunoscută.
Inspir de câteva ori şi-mi deschid ochii încă înceţoşaţi de oboseală şi durere fizică. Am rămas un timp nemişcată, vrând să-mi dau seama unde mă aflu, căci tavanul bleumarin îmi era complet străin. Apoi, simt că nu mă pot ridica, ceva îmi blochează mişcarea şi e cauza uni braţ ce stă aşezat pe abdomenul meu. Îmi intorc privirea spre corpul ce emană asemenea mireasmă şi… Dumnezeule ! Michael !...
Este bine... Eric… nu s-a atins de el şi asta mă face să fiu cu adevărat bucuroasă. Ba chiar am uitat pentru o clipă de chinurile ce le-am indurat cu ceva timp în urmă. Dar în niciun caz nu poate afla ce s-a petrecut. Nu.
Rămân un timp în aceeaşi poziţie, urmărindu-i cu atenţie expresia facială, ochii închişi ce par adânciţi odată cu fiinţa sa în acel somn. Buzele – vreau să-i simt dulceaţa caracteristică. Îl iubesc.
Mă intind uşor până aproape de el, nevrând să-i tulbur somnul adânc. Respiraţia călduţă vine precum valuri de apă. Apoi îi ating buzele dulci şi fine, închizându-mi ochii. Mă cufund tot mai mult în savoarea acestui sărut, dornică de mai mult şi-l alimentez cu secunde, ba chiar cu minute.
Subit, braţele lui Michael îmi înconjoară trupul slăbuţ, indicându-mi faptul că s-a trezit. Zâmeşte. Doamne, şi ce zâmbet… Parcă îmi este predestinat numai mie. Nu îndrăznesc să rostesc un cuvânt, în fond, vorbele s-ar irosi. Nu aş auzi nimic din cauza bătăilor inimii mele.
Rămânem pentru un timp înlănţuiti în cea mai intimă dintre îmbrăţişări. Un timp fără sfârşit. O eternitate...


PS: Capitolul următor o să-l postez sâmbătă, duminică sau luni. Depinde de timpul meu. Btw, ştiu că unii dintre voi deja aţi intrat în vacanţă. :> Vacanţă plăcută, ce-aş putea spune ? * kiss *

#62
Hello dear.
După cum ţi-am spus pe mess eu prezentă întotdeauna la datorie. Vai nici nu ştii cât de mult mi-a plăcut acest capitol. A avut de toate, descriere, dialog, naraţiune şi au fost reuşită. Am fost surprinsă, ba nu ,,şocată'' de ceea ce a făcut Eric, chiar nu înţeleg de ce a făcut asta, dar mă bucur că săraca Aby a scăpat. Şi mai mult mă bucură faptul că Michael este în regulă şi a găsito. Despre greşeli nu poate fi vorba, eu una nu le-am văzut. Într-adevăr capitolul a fost ceva mai lung, dar eu tot voiam mai mult. Well cam atât ne vedem data viitoare love.
Bye, bye.

#63
Hello:] Am ajuns si eu pe aici. Mersi ca m-ai anuntat. Acum, sa revenim. A fost un capitol bun, chiar mi-a placut. M-a cam uimit ce a facut Eric, n-am prea inteles de ce a procedat asa, dar totusi e bine intr-un fel. Naratiunea si descrierea mi-au placut, am simtit foarte bine sentimentele, iar dialogul a fost ok. Am vazut mici greseli de tastare, dar nu grave, iar actiunea nu a fost grabita. So, nu mai am ce zice decat multa bafta cu next-ul si sa ma anunti cand il pui. Spor la scris! >:D<
[Imagine: j5atg3.png]


#64
Trebuie sa pui next te rog *-* e cel mai groav FIC DIN TOATE OMGOMGOMG !!!
deci cand pui next ? Omg saraca Aby nu pot sa cred >.<" ce l-as bate pe Eric. Poate o iubeste dar nu stie ce sa faca, cum sa reactineze and so on. As prefera ca Aby sa ramana cu Michael si sa o ajute sa treaca peste chestiile petrecute cu Eric. Nenorocitul sper sa devina gay >.< si sa se duca cu Josh. se merita cred unul pe altul. Vai te iubesc sciitoareo. >.< Promit ca`ti las com la fic de fiecare data si reputatii pentru fiecare capitol O___O doar sa postezi :>
*im being crazy omg*
-

#65
Hello imi pare nespus de rau ca nu am postat mai inainte dar acum voi comenta ambele capitole si iti multumesc ca m-ai anutat de postarea lor. Pai penultimul capitol m-a lasat uimita Eric e un nemernic e asa de crud nu pot sa cred ce a facut si pedeasupra de mai simte si vinovat nu ma mir de ce Aby il uraste si eu l-as ura cam ata de penultimul capitol acum ultimul capitol, m-a impresionat mult Michel si, desii sunt curioasa cum a dat de ea, a fost foarte dragut din partea lui sa o duca acasa (la el banuiesc). Pai greseli de tastare nu am vazut mi se pare ca una sau doua dar nici de alea nu sunt sigura. Pai eu astept next-ul cu nerabdare su nu uita sa ma anunti si pe mine bye bye
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]

#66
Ce-am întârziat. >_< Na`, e vară. :]]
All right, my readers, mulţumesc mult pentru comentarii. E cam scurt... T_T


Capitolul 14 - Izbucnire.

Nu puteam să-i susţin privirea, poate că era prea calmă, dar totodată, tulburătoare, hipnotică. Îşi îndreptă ochii de un verde neperceput către mine. Pare că doreşte să spună ceva, dar e prins într-o pânză a tăcerii. Din nou ...
- Spune-mi, s-a întâmplat ceva ? îl întreb eu, nemaisuportând privirea aceea, calmul şi dorinţa de a eşua parcă.
Totul mă cuprindea şi mă copleşea într-un mod necunoscut mie. Mi-era teamă să nu izbucnească ceva, atât de brusc. Vocea-i era joasă şi răguşită.
- Asta ar trebui să te întreb eu, îmi răspunde oftând adânc, apoi ridicându-se de pe pat cu o graţie caracteristică.
Oftatul acela profund mi-a adus alte temeri. De ce nu bănuiam măcar, că o să se ajungă la această situaţie ? Poate că-s prea oarbă să descopăr o posibilă îngrijorare - o îngrijorare acută.
- Michael ... Uite, încep eu, dregându-mi glasul şi având grijă să articulez orice cuvânt cât se poate de coerent. Regret întâmplarea de ieri, din parc ... cu Josh. Eu doar ... Adică Josh ...
- La dracu` cu Josh, Abigor ! Dispariţia calmului. Izbucnire subită. Tu crezi că mă interesează în acest moment idiotul ăla ?! Realizezi câte griji mi-am făcut ? Îţi dai seama cum m-am simţit - cât de frustrat am fost - când te-am găsit pe marginea bulevardului, leşinată în zăpada extrem de rece ?! Asta vreau să ştiu ... Ce ţi s-a întâmplat ? Aveai hainele rupte, murdare, iar rănile îţi acopereau porţiuni din corp.
Da ... Îmi amintesc acum. Când am împlinit doisprezece ani; mă simţeam o adolescentă în devenire, una împlinită. Au fost cadouri şi multe zâmbete. Regret că pe atunci eram prea chioară şi proastă ca să văd dincolo de acele zâmbete. Erau toate false. Familia, prietenii, aşa-numita " fericire " ... Pueril. Nici măcar nu mă gândeam la viitor.
Apoi.. Eric. Prima palmă, primul sărut dureros - prima dată. Mă urăsc, căci nu am fost îndeajuns de puternică să lupt contra lui.
Nu vreau ca Michael să afle despre adevărata Aby, despre trecutul meu murdar şi ruşinos.
- Răspunde-mi, Aby.
Cum aş putea găsi un răspuns pentru el ? Sunt atât de confuză.
- Eu ... După ce am fugit, am început, dorind să creez o minciună cât mai credibilă, neîndoielnică. Am alergat încotro am văzut cu ochii - mi-era frică de ce-o să crezi despre mine şi am vrut să-mi fac ordine în gânduri. Însă, am căzut din cauza zăpezii şi, mai apoi, a lacrimilor ce-mi înţepau ochii.
Ce credibilitate.
- Off, iubito. Nu te-aş urî niciodată, nu aş putea face asta, pentru că ţin foarte mult la tine. Nici nu-ţi imaginezi. Avea dreptate, nu-mi puteam imagina. Nu eram în stare. Ezită un moment, apoi continuă. Doar că ... ei bine, am simţit urma aceea de gelozie când te-am văzut cu el.
Orbit de gelozie ? Se pare că nu-s singura ce nu vede.
Totuşi, sinceritatea din al său glas, ba nu, din a sa inimă, m-a surprins cu adevărat - când mă aşteptam mai puţin.
Păşesc încet către el, dar chiar şi aşa, după câţiva paşi, durerea din zona bazinului mă străfulgeră într-un mod josnic, îngrozitor. Michael, observând lipsa echilibrului meu, sare în ajutor, apucânu-mă repede de talia subţirică. Astfel, el îngrijorându-se şi mai mult.
- Sunt bine, am nevoie doar de puţină odihnă.
- Bun, pentru că asta o să faci !
Felul în care mi-a vorbit intenţiona să-l facă să pară autoritar, însă mai mult i-a ieşit ca o glumă. O glumă pe chipul unui puşti bosumflat.
Încet, mă puse pe pat, având grijă să nu-mi provoace alte dureri fizice; mângâierea sa afectuoasă mă calma. Îmi îndepărtă câteva şuviţe brunete de pe fruntea-mi palidă, şoptindu-mi, aproape imperceptibil :
- Eşti perfectă, infinit de feminină.
Nu înţelegeam sensul cuvintelor ce răsunau în întreaga cameră. Totodată, mi se păreau ciudat de comune. Totuşi, preferam să rămână doar atât - vorbe fără noimă.
Îmi sărută fruntea, obreajii îmbujoraţi şi calzi, apoi buzele ce tânjeau după acel gust mult aşteptat, după el însuşi.
Suspinam de dor.
Îşi puse capul pe pieptul meu, vrând parcă, să-mi asculte bătăile accelerate ale inimii. Aşteaptă. Nu ştiu ce. Mă privi în ochi preţ de o secundă sau chiar mai puţin, după care merse cu sărutările în zona gâtului. Mâinile sale mă cuprindeau într-o strânsoare mai puternică decât actul în sine, înlănţiundu-mă profund în ale sale braţe. Mi se părea atât de protectiv, iar aceste mângâieri reprezentau mici atenţii ce erau menite doar pentru mine. Consideram ceva cu totul şi cu totul special.
Dar ... Nu a durat pe cât vroiam eu.
Am izbucnit, căci buzele lui s-au îndreptat către abdomen, vrând să mă destindă. În zadar.


Flasback ~

- Aşa ! Să te aud cum ţipi, cum urli de plăcere !
Apoi ... Inconştiinţă.

End of Flashbak ~


- Nu ! OpreÅŸte-te ! Eric !
Tăcere.
- Eric ? repetă Michael şocat.
Cât de dureros putea să fie ...

#67
Hello:*
Cat pot sa-ti ador ficul si ideile... chiar daca e scurt... e de calitate:))
Mi-au placut foarte mult unele partii:
''Prima palmă, primul sărut dureros - prima dată.'' ... sunt simple cuvinte care totusi sunt incarcate cu foarte multe emotii.
- Eşti perfectă, infinit de feminină.... nici eu nu am reusit sa inteleg ce a vrut sa spune, dar mi-a placut:))
- Aşa ! Să te aud cum ţipi, cum urli de plăcere ! ... stiu ca am mai citit-o si in alt capitol... dar ori de cate ori as citi-o tot nu pot sa mi-o scot din cap.
Sincer, cateodata sunt geloasa cand vad ca toata lumea are idei asa frumoase si numai eu stau pe tusa:((
Trecand peste asta... cand ne aduci urmatorul capitol?:D;;):*:bye:

#68
Mulţumesc, Nixu` >:D< Btw, cute nick`. :]
Uite că m-am grăbit să postez. Până şi eu mă bucur. :))

Capitolul 15


Mi se părea o confruntare, însă una care se consuma într-o sferă atemporală. Pe durata întregilor priviri tulburătoare, el nu-şi relaxase deloc poziţia rigidă; pumnul îi era încleştat si pregătit de orice. Mânecile lungi ale cămăşii sale albe atârnau lejer peste braţele încordate. Părea să dureze mai mult decât orice pe lume. De parcă starea aceea ciudată de nervozitate se împrăştia cu fiecare firicel scurs dintr-o oarecare clepsidră.
Atât de bizar.
- Cine-i Eric ?
Acea întrebare apăsătoare îmi răpea suflul împărţit cu el, întreaga respiraţie. Într-adevăr, mă temeam să-i răspund şi aş fi fost în stare să neg până la sfârşit.
Lacrimile-mi continuau să curgă, până când obrajii îmi deveniseră uscaţi din cauza acelui fluid. Buzele tremurânde nu îndrăzneau să spună ceva, erau pecetluite cu frică şi durere, iar frazele ce trebuiau rostite în a lui încăpere întârziau să apară. Şi eu mă pierdeam într-un întuneric străin.


* * *


Deschid ochii.
Acelaşi tavan, aceeaşi cameră compusă din patru pereţi - mă întâmpinau într-un fel. Nici măcar cearceaful şifonat şi motolit nu era în stare să-mi exprime uimirea. Doar frustrare ...
Însă hârtia de un alb imaculat de pe noptieră îmi atrase atenţia într-un mod cu totul şi cu totul special. Scrisul îngrijit mă fascină, făcându-mă să am o admiraţie aparte pentru acesta; n-aş putea spune asta şi despre conţinut...

" Dragă Aby,

Îmi pare rău dacă am făcut ceva greşit, dacă am mers prea departe. Nu ştiu ce s-a întâmplat; tu tot repetai numele unui anume Eric. Cine este el ? Este o persoană dragă ţie ? Nu vreau să te presez cu astfel de întrebări.
Am încredere în tine.
Încă o dată, regret cele întâmplate. "


Mai jos, am citit cu voce tare acele rânduri aşternute pe hârtie cu o precizie uimitoare. Îmi erau foarte străine, dar reprezentau ceva nou pentru mine.

" O să fiu întotdeauna acolo pentru persoana iubită. Pentru tine.
Te iubesc ! "


Acel Te iubesc îmi încânta urechile, toate simţurile, chiar şi cele mai ascunse - în locuri imposibile. Totuşi, ceea ce a spus el despre Eric... El, o persoană dragă mie ? Nu are habar de nimic, cât de mult se înşeală. Şi nici n-o să afle vreodată. Simţeam o durere sfâşietoare în piept, iar bătăile inimii continuau să bată. Deşi rar şi încet, le puteam auzi - foarte clar. Îi aparţineau în întregime lui.
Acum ce era de făcut ? Doar nu puteam sta să-l aştept pentru a-i da o explicaţie. Nu ştiu ce-aş putea să-i spun, probabil m-aş încurca din nou în propriile vorbe - ca întotdeauna.
În fine, e imposibil să mai stau vreun minut. Mă ridic încet, având grijă totodată să nu-mi provoc alte dureri abdominale. Înainte de a pleca, aranjez ce pot în camera lui Michael şi " îmi iau tălpăşiţa ".
Fără amintiri neplăcute.
Încă îngândurată, păşesc pe bulevardul Okazawa îndreptându-mă undeva, într-un alt loc, poate cât mai departe posibil. Evit parcul, căci nu aş mai putea rezista o clipă cu acele frânturi din acea noapte. Sărutul, lacrimile şi ... Eric... Oare sunt în stare să lupt contra lui, contra tuturor ? M-am săturat să îmi plâng de milă şi să suspin după orice-mi iese în cale, în această viaţă. Aş implora pe cineva, dar n-am pe cine...
Timpul trecut, iar eu ajunsesem în dreptul casei bunicii.
" Haide, fără tristeţe - măcar un zâmbet. " îmi spun în gând oftând adânc, nedorind însă ca bunica să mă vadă într-o asemenea situaţie : stând şi plângând. În niciun caz nu va afla - nici ea, nici Michael - adevăratul motiv pentru care sufăr.
E un capăt de drum.
Nu aveam altă soluţie decât minciuna, una destul de credibilă ca bunica Hara să mă creadă.
- Bunico ? Am ajuns. Ştii, am rămas la Maya pe timpul nopţii, era prea frig şi doar... M-am oprit un moment, realizând că vorbesc singură. Canapeaua din sufragerie era pustie, doar o pânză slab vizibilă de parf o mai acoperea; de parcă nimeni nu mai locuise acolo de ani buni. Totuşi, unde este ea ? Bunico ? repet din nou, mai speriată ca de obicei, începând să verific fiecare cameră. Prima, a doua... Nu-i nicăieri.
Cu fiecare părticică din cameră pe care o răscoleam, ajungeam să simt o apăsare sufletească, o înţepătură puternică asupra inimii.
Am ajuns la capătul holului. Ultima cameră.
Ochii îmi sunt măriţi involuntar de teamă şi de frustrare. Parcă cineva îmi opreşte reflexele, căci mâna nu doreşte să atingă acea clanţă a uşii. Linişte. Da, şi ce linişte abstractă. O vedeam acolo, vedeam dincolo de acea uşă. Iar atunci... M-am împins brusc în lemnul de nuc.
- Bunico !
Strigam lipsită de putere, fără vlagă, iar în momentul când am zărit-o jos, pe podeaua rece, am... am izbucnit. Pentru a doua oară în acea zi. Până şi strigătul de la început mi se părea lipsit de sens în comparaţie cu acesta şi cu anomalia prezentă. Mii de sentimente mă răscoleau, întreaga minte îmi era mult mai confuză, speriată şi crispată. Nu mai găseam pic de ironie, căci bunica... Adio conştiinţă umană.
M-am prăbuşit alături de ea, înăbuşindu-mi suspinele, dar degeaba. În zadar. Nici eu nu mai ştiam ce simţeam. Fără deosebiri şi fără comparaţii. Până şi liniştea s-a lăsat acoperită de lacrimile mele, de vocea mea răguşită.
Cât de trist mi se părea pe atunci...




În regulă. Ultima frază sigur va pus pe gânduri, nu ? Să vă spun de ce. Eu am deja "gândit" ficul. Am pregătit şi finalul; dar mai e până la sfârşit. :]]
See ya next time.

#69
Hello:*
Cred ca tot ce am vazut si citit in ultimele zile sunt facute special ca sa ma faca sa plang... nu conteaza sunt o fana mare a dramei... desi am avut parte de prea multa in ultima vreme:]
Anyway... ce s-a intamplat cu bunica fetei? Totusi nu a lipsit decat o noapte si cand se intoarce o gaseste pe buny la '' bronzat'' pe podea:)).
Sunt totusi extrem de curioasa ce o sa iasa cand Michal o sa-l intalneasca pe Eric si invers... cu siguranta nu o sa fie prieteni prea buni.... mai ales daca Michal afla secretul lui Aby.
Capitolul asta a fost foarte :((... cred ca ai inteles ce vreau sa spun... sper ca ficul nu o sa fie o drama... oricum astept nextu:*:bye:

#70
Buna, imi pare nespus de rau ca nu am venit mai devreme doar ca tu ai cam uitat sa ma anunti iar eu am vazut foarte tarziu si imi pare rau dar pana la urma am ajuns si am citit ultimele 2 sau 3 capitole si acum o sa le comentez ca atare(sau poate nu) Ok pai in primul rand Michael e atat de grijuliu cu Aby iar ea e asa de speriata din cauza lui Eric. Si in ultima parte cand Aby merge acasa si o gaseste pe bunica ei ei bine daca as fii scris eu partea aia era realitate pura deci imi cam imaginez cum se simtea Aby in acel moment. Pai banuiesc ca nu vei intelege mare lucru din marele meu mic comentariu dar nu prea stiu ce e cu mine azi ca numa aiurea vorbesc oricum daca te-am suparat sper sa ma ierti si astept next-ul bye bye
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Nobody hurts me like you do . Peppers 3 3.002 15-03-2012, 11:48 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  [split] This feeling hurts so much. Blue Sky 5 3.128 22-07-2011, 08:21 PM
Ultimul răspuns: Hasamy lost vampire
  [split] Life Hurts ultimate wulf 4 3.157 25-06-2011, 03:22 PM
Ultimul răspuns: Robb'™
  [split] This feeling hurts so much. Mizuki Lulu 0 1.747 23-06-2011, 05:29 PM
Ultimul răspuns: Mizuki Lulu
  [split] This feeling hurts so much. Mizuki Lulu 10 5.142 04-06-2011, 11:20 PM
Ultimul răspuns: Aiwendil
  Sometimes love hurts Alexi 22 19.267 28-03-2010, 05:47 PM
Ultimul răspuns: Didu`
  Sometimes love hurts Alexi 4 6.988 02-08-2009, 02:05 AM
Ultimul răspuns: Marty:X


Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)