Katie

[madalyna_girl]

Ai venit cu continuarea !
Am dat edit ...
Mi-a placut cum ai continuat . Se vede ca John o indrageste mult pe fetita , si sunt mai mult ca sigura ca el este tatal ei . Cred ca oricarei persoane i-ar fi placut sa aiba un tata ca el , sa ii faca toate poftele , mai ales fetei care nu a avut sansa sa se bucure de copilarie . Ce m-a distrat faza din fata casei cu cersetoarea , banuiesc ca femeia aceea e iubita lui sau sotia , nu ? Femeia ii chiar nesimtita , si sunt sigura ca o sa-i faca viata un calvar lui Katie dupa cum am vazut in acest capitol , dar poate ma insel .
Oricum astept urmatorul capitol si sa ma anunti cand pui continuarea. Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Lanna]

Salut! Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai postata ceva pe zup, dar am fost foarte ocupata cu Bac-ul. L-am luat cu un acceptbil 8.36 si sunt foarte multumita. Acum sa terc la subiect.
Sper ca nu ati asteptata prea mult. Sa nu mai stau pe ganduri.
Enjoy!



Katie
(Povesti de viata)


Capitolul X


-De ce? Nu avem noi un copil? Cu Adam cum ramane?
-Adam e destul de mare sa-si poarte singur de griji. Daca nu-ti convine alegerea mea, usa e deschisa. Dar daca iesi, nu vei mai putea intra inapoi. E decizia ta! Sa mergem, Katie! Aici te vei simti mult mai bine decat la orfelinat. Daca ai nevoie de ceva, doar spune-mi.
Katie isi misca usor capul in semn ca a inteles, dupa care se lasa condusa inauntru. O ignora pe femeie. Dupa acea intamplare, nu mai vroia sa aiba de-a face cu ea sau cu fiul ei.
Femeia ii arunca o ultima privire in care se putea citi ura, dupa care il urma tacuta pe Jonathan.
Inaintea ei se intindeau acum cateva trepte, care se bifurcau si treceau fiecare in alta directie si urcau la primul etaj. Podeaua de marmura in culori calde, dschise, ii dadea inpresia unui conac vechi, in care isi aveau salasul umbrele prietenoase ale stramosilor si ale vechilor proprietari. Mirosul dulce al trandafirilor ce patrundea prin ferestrele larg deschise inaintea ei ii aminteau de vechiul parfum al mamei si de cuvintele ei calduroase pe care i le spunea inainte de culcare.
Vocea blanda a barbatului o trezi la realitate
-Frumos, nu? In fiecare vara las toate ferestrele deschise pentru ca parfumul trandafirilor sa-mi aduca aminte de Ea – cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata. Trandafirul meu cu parfum eteren! Nimic nu imi va alunga glasul ei suav din amintiri. Ti-ar fi placut de ea.
Katie nu intelegea la ce se refera si ramase buimacita inaintea lui. Parea pierdut in cu totul alta lume, o lume din care nu vroia sa iasa.
Jonathan inspira adanc, vrand parca sa isi umple plamanii cu aroma dulce a parfumului acelei misterioase femei. Parca nu mai vroia sa se termine, vroia sa traiasca din nou in trecut. Dar era imposibil. Acea femeie disparuse pentru totdeauna din viata lui.
Ofta si isi inchise ochii. Ii elibera mana fetei, isi mangaie obrazul drept si ramase tacut, cu privirea spre peretii albastrii ai incaperii.
Fetita se uita la el si i se paru ca-l aude soptind: “ De ce m-ai parasit, trandafirul meu? “
Ofta din nou. Nu vroia sa-l deranjeze, dar stomacul ei protesta. Nu avusese parte de prea multa mancare zilele petrecute la orfelinat deoarece tot ce cumpara ajungea la copii. Ei aveau mai mare nevoie decat ea.
Auzind protestul, pe chipul barbatului aparu un zambet. Isi intoarse privirea spre ea si zambetul I se mari.
-Vino! O indemna el. Vad ca ti-e foame. Te conduc in camera ta, dupa care trebuie sa cobori la micul-dejun.
Coti la dreapta pe un culoar cu o multime de usi si se opri in fata celei de-a treia. Apasa manerul sferic si usa cenusie se deschise fara zgomot. O lasa sa intre prima, iar chipul fetitei se lumina cand vazu un pat dublu cu baldachin, cu asternut albastru, asemenea peretilor si perini albe imbracate in matase. Covorul era, de asemenea, albastru, cu modele florale iar un tabloou trona deasupra capului. Acel tablou infatisa o femei cu un copil in brate, pe malul unui lac. Copilul isi tinea picioarele in apa iar parul galben ca razele soarelui de vara in cadeau peste userii dezveliti. In décor, o padure inverzita, un pisc de munte inzapezit si soarele ce-si imprastia razele asupra apei. Culorile blande ale cerului ii dadeau atmosferei un strop de mister, iar camerei, un aspect placut. Doua ferestre inalte, acoperite de cate o perdea subtire, cu o nuanta de albastru inchis. In dreapta, un dulap de brad lacuit, un semineu ce ardea puternic si in care lemnele carbonizate paraiau sub loviturile flacarilor. Langa era asezat un birou cu forma circulara, pe care se vedeau pixuri, un teanc de hartie alba si cateva carti. Scaunul nu era unul obisnuit: avea imbracamantul facut la comanda, cu un nodel floral in albastru si negru, cu spatar lung si suport pentru maini. Parchetul putin rozaliu stralucea la lumina portocalie a candelabrului ce atarna de tavanul alb.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Parca acea camera era special aranjata pentru ea. Parca venirea ei era cumva hotarata de dinainte, cand mama ei era inca acea femeie frumoasa si blanda. De ce i-ar pregati un necunoscut o camera in propria lui casa? Nu intelegea, dar era cumva recunoscatoare pentru gest. Simtea ca nu merita atata atentie din partea noului ei tata, desi nu l-ar putea striga asa. “ Tata “ i se parea un nume pentru persoana care te-a crescut si ti-a fost alaturi din copilarie. Ea nu avea un tata. Isi spunea ca totul era prea ciudat pentru a fi adevarat. Isi inchise ochii, imaginandu-si ca se trezeste inapoi in patul de la orfelinat si, sper fericirea ei, asta nu se intampla. Nu era un vis. Tot ce i se intamplase in ultimele minute era adevarat.
Se aseza la marginea patului, inspira adanc si se lasa pe spate. Salteaua moale ii alina simturile, mana atinse perina pufoasa iar mintea incepu sa-I zboare prin locuri inca nebanuite ale subconstientului ei.
Fu trezita, din nou, de vocea barbatului care ii vorbi calm:
-Ar mai fi inca ceva! Asteapta putin!
Disparu pe coridor, dar se intoarse cu o cutie invelita in hartie decorative. O aseza pe pat, asteptand o reactie din partea ei.
-Dar nu e ziua mea!
-Stiu! E doar un cadou de bun-venit!
-Nu trebuia!
-Vreau sa ai parte de o alta viata decat pana acum. Deschise-l!
Nu vroia sa-l supere, asa ca accepta cu placere cadoul. Ridica capacul. Un laptop negru, ce statea la fundul cutiei, astepta sa fie folosit.
-E pentru mine?
-E numai al tau! Dar acum schimba-te si vino la masa. Vei avea destul timp sa te acomodezi dupa. Acum te las! Ai tot ce iti trebuie in debara.
Se uita lung la dulap si se apropie, deschizand larg ambele usi. Dulapul era, de fapt, o debara plina de haine ce atarnau pe umerase, de toate culorile si cateva rochii mai elegante pentru evenimente speciale. Era tot ce si-a dorit vreodata: o camera in care sa nu o deranjeze nimeni, cu balcon si o priveliste spre rasarit. Era visul ei de cand era mica.
Isi aminti de vorbele lui si se repezi indata spre debara, inchizand usile in urma ei.
Iesi afara abia peste cateva minute, imbracata intr-o rochie albastra, simpla si o pereche de pantaloni negri.
Se apropie de oglinda de langa fereastra si isi privi reflexia. Isi psunea ca niciodata nu aratase mai bine si voia-buna i se intipari pe chip. Se invarti de cateva ori, dupa care isi aranja parul galben ca spicele de grau, cu miros de menta si se indrepta spre usa. Chiar in acelasi timp, un baiat, cu cativa ani mai mare decat ea, urca grabit scarile si se apropie.
Cu rasuflarea taiata, vorbi:
-Stapanul te asteapta la masa. Urmeaza-ma!
Fetita il asculta. Chipul baiatului era palid si transpiratia ii aluneca pe obraji si frunte. Parea obosit. Uniforma, cu pantaloni si vesta galbena, ii statea stramta pe corp iar parul negru dat pe spate ii stralucea la lumina razelor de soare.
Cobora scarile, cotind la dreapta spre sala de mese. Baiatul batu de cateva ori iar usa dubla se deschise cu zgomot. Intra.



Capitolul XI


O masa lunga se intindea de la un capat al incaperii la celalalt. Pe ea, numai bunatati. Platouri cu fructe, aperitive si pahare pline cu sampanie spumanta. Barbatul statea in capul vestic al mesei, alaturi de un scaun gol. Urmara altii, ce pareau a fi prietenii si cunostintele lui Jonathan. Sala era mare iar pe peretii portocalii atarnau portrete vechi de familie. Podeaua de marmura reflecta fiecare detaliu din jur si dedea atmosferei un aer elegant. Ferestrele erau inalte, cu sticla putin opaca.
Ecoul pasilor ei facu ocolul incaperii si ajunse la urechiile lui Jonathan. Se ridica si o intampina la usa.
-Katie, intra, te rog! Ai venit la timp!
O lua de mana si ii oferi locul gol de langa el.
De indata ce se aseza, barbatul facu un semn din mana sa se aduca mancarea.
Dupa cateva minute, aparu si Grace cu fiul ei, Adam, un tanar inalt, cu parul auriu, imbracat intr-un costum alb si pantofi de aceasi culoare. Venea in urma mamei, aranjandu-si parul legat intr-o coada la spate. Cateva suvite ii atarnau pe frunte iar acesta le indeparta cu un gest de indiferenta.
Grace mergea cu privirea ridicata, dar, cand observa ca fetita sta pe locul ei langa Jonathan, fata i se inrosi de furie si nu mai stia cum sa reactioneze. Isi opri impulsul de a sari la ea si de a o arunca de pe scaun. Nu trebuia da faca o scena, nu acum. Mai ales in fata oaspetilor sotului ei. Nu vroia sa para o nebuna scapata dintr-un spital plin de pacienti cu probleme mintale.
Se calma si se aseza pe un scaun liber pe la mijlocul mesei.
Jonathan parea sa nu-i observe aparitia. Era prea ocupat sa o faca pe Katie sa zambeasca la glumele lui, pe ea si pe ceilalti invitati.
La un moment dat, se ridica si lua paharul cu sampanie in mana.
-Sa inchinam un pahar pentru properitate, noroc si Dumnezeu sa ne dea sanatate la toti!
Ciocnira pe rand paharele, insa parea ca o uitase pe Grace. Femeia era acum mai nervoasa si mai nelinistita decat inainte. Nu ii venea sa creada ca Jonathan o ignorase toata viata. Se juca nelinistita cu o furculita ce lucea sub lumina puternica a soarelui. Ii venea sa-I smulga parul de pe cap fetitei.
Isi spunea: “Ii fura dragostea lui Jonathan. Nu pot lasa sa se intample asta. Jonathan e doar al meu! “
Atmosfera de al masa era una linistita. Toti erau cu zambetul pe buze si se veseleau la fiecare gluma a lui Jonathan. Chiar si Katie.
Grace, insa, statea la fel de posomorata precum venise. Nici un gest nu i se putea citi pe chip. Nu ii pasa de glumele lui prostesti, asa ca hotara sa schimbe subiectul cu unul mai convenabil ei.
-Dragul meu! Incepu ea, moment in care toate vorbele incetara si toate privirile erau acum asupra ei. Ii placea sa fie in central atentiei.
Cand linistea cuprinse totul, continua:
-Jonathan, ma gandeam ca ar trebui da plecam si NOI undeva. Poate la tara sau intr-o vacanta la plaja.
-Buna idee! De data asta, poate veni si Katie cu noi.
-Dar …
-S-a hotarat! Peste doua zile mergem la casa mea de la ferma. Eu, Katie, sotia mea si fiul meu!
“ Fiul meu? “ isi spunea femeia in gand. “ De ce nu-i poate spune pe nume? Adam. E asa de greu? Ce simplu e sa ii ignore pe cei din jur! Dar situatia se va schimba! “
Continua sa zambeasca. Nu vroia sa spuna mai multe decat era nevoie. Fapta era facuta si nu mai putea da inapoi.
Dupa masa, femeia lua telefonul si forma un numar. De cealalta parte a firului raspunse o femeie.
-Da?
-Aici Grace, doamna!
-Grace, ce mai faci? Cum merg lucrurile intre tine si John?
-Nu prea bine! De aceea am nevoie de ajutorul dumneavoastra.
-Orice!
-A adus o fetita pe care a adoptat-o. Aici, in casa! Si de cand a venit ea, nu mai are ochi pentru mine. Sta toata ziua numai cu ea, ii cumpara tot ce vrea si fetita profita de bunatatea lui.
-O fetita spui?
-Da. Are in jur de doisprezece ani si o cheama Katie,
-Doisprezece ani … Katie … sopti batrana mai mult pentru sine. Bine, voi veni diseara. Voi lua elicopterul sotului meu. Ce ai vrea sa fac?
-Ati putea sa-l convingeti sa uite cumva de ea.
-Nu-ti fa griji! Voi face tot ce pot!
Inchise receptorul si un zambet rau prevestitior ii aparu pe chip.
-Lasa ca te aranjez eu!


In camera, fetita isi aranja lucrurile in sertare cand senatorul deschise lent usa.
-Pot intra?
-De ce nu? Rapunse, intorcandu-se spre el.
Barbatul se aseza la marginea patului, aruncandu-si privirea prin camera.
-Iti place aici?
-E foarte frumos, dar nu cred ca merit tot ce mi-ati dat, domnule senator!
-Te rog, spune-mi John! Si eu cred ca meritai chiar mai mult. Imi dau seama prin ce ai trecut si ai nevoie de liniste, un loc in care sa te simti libera si fericita.
-Dar eram fericita si inainte!
-Poate, insa libera nu erai!
Katie isi lasa privirea in pamant. Brusc, isi aminti ceva.
-Pot sa te intreb ceva? incepu ea, nehotarata.
-Orice vrei tu! raspunse el , linistit.
-Tu mi-ai trimis acei bani? Nu mai vreau sa fiu mintita!
-Nu o sa te mint. Da, eu i-am trimis.
-Dar de ce?
-Asta e o alta poveste. Trebuie sa plec acum. Am mult de lucru. Vorbim mai tarziu!
Fetita il saruta pe obraz, dupa care ramase cateva minute pe picioarele lui.
Dupa ce barbatul parasi incaperea, Katie continua ce facuse inainte.
Ajuns in biroul lui, se lasa pe scaun si inchise ochii pentru cateva clipe. Dar nu apuca sa stea pre mult. In scurt timp, auzi telefonul vibrand si se repezi sa raspunda.
-Da? Buna! Eu? Ma descurc. Imi pare bine ca ai sunat. Trebuie neaparat sa vorbim despre acel contract …
Fu interrupt de secretara.
-Domnule redfield, va cauta o femeie. A spus ca e urgent.
-Spune-i sa astepte putin! Apoi la telefon: Contractul va fi gata in …MAMA! …Din nou la telefon: Jason, te sun mai tarziu! A intervenit ceva important!
Inchise telefonul si il aseza inapoi.
In cadrul usi statea o batrana, cu parul alb ca zapada, slabuta si inalta, imbracata intr-un costum gri. In privirea ei nu se putea citi nimic bun.
-Mama!
Jonathan ii saruta politicos mana.
-Buna, Jonathan! Vad ca o duci destul de bine!
-Se poate spune si asa.
Batrana se aseza pe unul din scaunele dinaintea biroului iar barbatul la locul lui. Nu ii venea sa creada ca mama lui venise pana acolo. Precis Grace o sunase. Scorpia aia! Nu se casatorise cu ea din dragoste, ci doar ca sa le faca pe plac parintilor. Nu o iubea, nu ii placuse de ea de la inceput si se intreba daca Adam chiar e fiul lui. Oricum, el nu avusese ochi decat pentru Ea – dragostea vietii lui. Unica.
-Am auzit ca ai adus-o aici.
-Cine ti-a spus?
-Asta nu conteaza! Cum se simte?
-Inca se acomodeaza! E sus. O chem?
-Nu e nevoie.
Peste atmosfera tensionata se lasa tacerea. Batrana il privea ca si cum ar fi vrut sa-l ucida dar barbatul ii intoarcea gestul cu un zambet. De ce de interesa , dupa doisprezece ani, de el si de familia lui? Presupunea ca Grace ii telefonase. Nu! Stia cu siguranta ca ea o chemase doar pentru a-l supara si a-I rapi buna-dispozitie. Dar asta nu se va intampla. Oricat de mult l-ar supara, gandul la Katie ii va adduce mereu zambetul pe buze. Ea era motive lui de a trai, de a fi si orice ar spune ceilalti, el nu isi va schimba parerea. Avea sa lupte pana la final pentru ea si ar fi facut orice sa o vada razand, zambind din nou. Era singura amintire ce ii mai ramasese de la Ea.
-I-ai spus? Se auzi vocea pitigaiata a batranei.
-Ce? … Aaa! Nu inca! Mi-e frica sa nu se sperie. Vreau sa se obisnuiasca, dupa care mai vedem.
-Dar ii vei spune vreodata?


Atat pentru azi. Sper ca voi primi cateva comentari azi, daca nu maine. Mai vedem.
Daca sunt greseli, anuntati-ma si le voi lua in considerare.
So, see yot later!

[madalyna_girl]

Prima :D !
Hei , mersi ca m-ai anuntat ! Super aceste doua capitole !
Am gasit cateva greseli de tastare : ,, ma gandeam ca ar trebui da plecam si NOI undeva " si inca doua tot asa , in loc de s ai pus d . Apoi , interrupt - intrerupt si adduce - aduce .
Greseli de exprimare nu am vazut .
Imi place foarte mult cum ai descris camera lui Katie si mai ales tabloul acela .
Ce scorpii poat fii Grace si mama lui John . Si banuiesc ca EA este mama lui Katie , nu ?
In fine , astept urmatorul capitol si nu uita sa ma anunti cand pui continuarea . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Lanna]

Apreciez ca imi citesti povestea si iti place. De acum inainte va deveni si mai interesanta. Nu ca m-as lauda. Le multumesc tuturor care citesc.

Capitolul XII

Jonathan facu o pauza lunga. Asculta cantecul tarziu al vantului si melodia armonioasa a greierilor. Nu ii pasa de ceilalti. Puteau face orice ar vrea. Vroia doar sa termine cu toata povestea in care era infundat si sa-i spuna adevarul. Adevarul care i-a macinat sufletul toti acei ani.
Batrana, vazand ca nu ii raspunde, schimba subiectul.
-Si Grace?
-Ce-i cu ea?
-Ce parere are sotia ta despre … ea?
-Nu-mi pasa! Oricum, totul e din vina voastra. Daca nu m-ati fi obligat sa ma casatoresc cu ea …
-Daca nu te-am fi obligat, acum stateai intr-un apartament plin ganganii si alte insect dezgustatoare. Nu uita, fiule! De la tatal ei ai obtinut aceasta functie.
Zambetul ii disparu de pe chip barbatului cand batrana termina de vorbit. Ridurile ei devenira mai accentuate cu fiecare secunda si semana din ce in ce mai mult cu o vrajitoare.
-Putin imi pasa mie de mizerabila asta de functie. Din cauza ei am plecat de langa Ea …
-Copila aia ti-a furat mintile!
-Nu! Te inseli, mama! Ea avea ceva ce lui Grace ii lipseste.
-Si ce anume, daca nu te superi ca intreb?
-Suflet! O iubeam, mama! Ce nu intelegi?
-Proasta aia mica nu te merita. Aveai nevoie de altceva.
-Nu iti permit sa o jignesti in acest fel!
-Si acum fetita asta vrea doar sa te lase fara bani.
-Ajunge , mama! De ce nu o puteti lasa in pace? Pleaca acum pana nu …
-Esti la fel ca tatal tau, Jonathan!
In acelasi timp, un barbat mai in varsta, cu parul si barba cenusie, imbracat elegant, facu un pas in incapere si vorbi:
-Inca nu v-ati impacat?
Cei doi isi intoarsera privirile spre usa.
-Tata!
-James!
-Si eu ma bucur sa te vad!
-Tata, ce faci aici?
-Am urmarit-o pe mama ta pana aici. Stii cu ce a venit? Cu elicopterul meu.
-Ce vroiai sa fac? Sa fug pana aici? Limuzina nu mai era in garaj, nici masina ta de la Senat, asa ca am luat ce era al indemana.
-BMW-ul era in spate.
-Ce? Vechitura aia?
-Dar am luat-o anul trecut.
-Mama, tata, incetati! Ma simt ca un adolescent ce e present al cearta parintilor. Nu puteti termina macar acum? Aveti saizeci de ani si sunteti impreuna de patruzeci, ce naiba!
-Ai grija cum vorbesti! Striga tatal.
-Vorbesc cum vreau! E casa mea …
- …!?
- … si sa nu-mi spuneti ca tot voi a-ti cumparat-o.
Cei doi ramasera tacuti. Nu mai aveau ce sa-i mai reproseze. Casa si-o cumparase singur, la fel si celelalte imobile pe care le detinea. Singura proprietate primita de la tatal sotiei era un apartament cu sase camera, intr-un bloc modest de la marginea orasului. Nimic mai mult.
Era dezamagit ca nici acum, dupa doisprezece ani, parintii lui nu il intelegeau. De ce se purtau cu el ca si cu mar fi fost inca un copil, mic si vulnerabil, care nu stia ce inseamna faptul de a lua decizii importante. Se simtea mic in fata lor si orice ar fi facut, nu ii putea multumi. Erau doi incapatanati iar el nu insemna nimic in ochii lor. Trebuia sa se impuna.
Vru sa spuna ceva, dar aparitia lui Katie in cadrul usii il buimacii. Isi uita toate gandurile pentru cateva secunde. O vedea doar pe ea. Nimic din jur nu mai avea insemnatate pentru el, nimic nu mai conta. Era in lumea lui.
Uneori, in timpul noptii, o visa pe Ea. De multe ori se plimbau pe malul marii, sub privirea protectoare a lunii, zburau deasupra muntilor, cu bratele larg deschise sau inotau impreuna cu pestii.
Revenind la realitate, isi arunca privirea spre fata, observand ca parintii lui faceau acelasi lucru. Se uitau cand le el, cand la fetita, uimiti. Asemanarea era izbitoare. Nu le venea sa creada. Pur si simplu, era prea greu sa inteleaga. Si incapatanarea lor nu ii ajuta.
-Katie, te rog! Intra! O indemna barbatul iar zambetul ii reveni pe chip.
Fetita intra, ezitand putin in preajma celor doi. Isi continua drumul pana in dreptul biroului si Jonathan ii facu semn sa se aseze pe picioarele lui. Katie ii urma sfatul.
Privirea batranei cazu ca o piatra peste ea. Fata se intreba de ce prezenta ei aducea tensiunea in camera. Era ca si cum o furtuna statea sa inceapa chiar deasupra capetelor lor. Si nimic nu ar fi putut sa o opreasca.
Pentru a destined atmosfera, Jonathan trecu la alt subiect.
-Mama, stiai ca Katie va merge de saptamana viitoare inapoi la scoala?
Fetita il privi nedumerita. La scoala?
Nu stia ce sa mai spuna. Avea sa mearga din nou la scoala, ca o fata normal, fara a-si scurta programul pentru a ajunge mai repede acasa.
Batrana nici ca il lua in seama. De cand facuse acea greseala, nu mai era fiul ei si se purta rece cu el. Era, insa, foarta buna prietena cu sotia lui si orice ar fi facut barbatul, Grace ii raporta batranei. Le placea sa il vorbeasca pe la spate, chiar si atunci cand el era in aceasi camera. Dar Jonathan se obisnuise cu comportamentul lor. De cand se casatorise cu Grace, cele doua femei ii facura viata un calvar. Nici acum nu dedeau inapoi. Il faceau in toate felurile, criticau toate hotararile lui, spuneau ca ele ar fi schimbat aici si acolo. Nu faceau decat sa il indeparteze si mai mult si sa il apropie de fetita, singurul motiv pentru care lupta.
Barbatul observa reactia ei. Nici nu se asteptase la altceva din partea propriei mame, care il obligase sa se casatoreasca cu fiica unui senator doar din motive financiare. El vroia cu totul altceva. Vroia dragoste, pasiune, romantism, asa cu traise cu Ea, singura lui dragoste adevarata.
Imaginea Ei ii invida mintea zi si noapte, dar nu il afecta. Dimpotriva, ii linistea sufletul si simtea ca Ea e undeva in siguranta, undeva departe.
Se trezi la realitate cand simti mana fetei pe fruntea lui.
-Au plecat!
Atat ii spusese fetita. Debea atunci observa Johathan ca batranii nu mai erau in incapere. O lasa jos si se indrepta spre usa. Grace tocmai iesea din camera ei. De cum o vazu, supararea i se putea citi pe chip si se indrepta cu pasi grabiti spre ea.
-Jonathan, s-a intamplat ceva?
O impinse inapoi in camera, trantind usa in urma lui.
-Ce te-a apucat sa o chemi pe mama aici? Stiriga el, iar in ochi ii ardea o flacara infricosator de mare.
-Jonathan, ce ai?
-Ma intrebi pe mine ce am?
-Ma sperii!
-Ce cauta mama aici?
-De unde sa stiu eu? E mama ta!
-Nu face pe proasta! Stiu ca tu ai chemat-o!
- Si daca am chemat-o, care e problema ta?
-Grace, nu mai sunt un adolescent tinut in lesa de parinti. Orice ai face, tot nu ma vei opri sa imi vad de treaba. Si Katie va ramane, fie ca iti palce, fie ca nu, in casa asta.
Ofta adanc dupa care iesi pe coridor si se pierdu in biroul lui.
Femeia, ramasa singura, striga cat o tineau plamanii vorbe grele la adresa sotului. Auzind ca usa alaturata se deschide, tresari. Acum era sansa ei sa se impuna in fata micii printese. Iesi pe hol, o prinse de haina si o trase inauntru. Cu mainile pe umerii ei, o privi nelinistita si ii striga:
-Asculta, piticanie! Nimeni nu se pune intre mine si sotul meu. M-ai auzit? Toata dragostea lui e a mea, nu a ta. Sunt singura femeie din viata lui.
Fetita se uita buimacita la ea. Nu intelegea ce o deranjeaza pe acea femeie. De ce se lua mereu de ea? Nu fusese alegerea ei sa vina aici, nici faptul ca Jonathan o adoptase si o primi in casa lui. Trebuia sa aiba el un motiv. Si ea trebuia sa afle de ce se poarta atat de frumos cu ea. Dar mai tarziu. Acum, insa, trebuia sa scape de acea vrajitoare care imprestia in jurul ei ura.
Se elibera, alergand spre usa. Pleca, dar nu inainte de a-i reprosa:
-Eu fac ce vreau si nimeni nu ma obliga sa fac un lucru daca nu am chef. Tu nu esti mama mea si nu vei fi niciodata.
Tranti usa in urma ei. Brusc, in mintea femeii isi facu loc un gand care nu ar fi trebuit sa fie acolo.
“ Poate Jonathan se poarta atat de frumos cu ea pentru ca … Nu se poate! “


Capitolul XIII

Nu ii venea sa creada. Chiar ar fi posibil asa ceva? Jonathan? Ar fi aflat ea pana la urma. Dar daca ar fi adevarat, cum ar fi ascuns acest lucru de ochii lumii? Nu intelegea!
In timp ce se indrepta spre camera ei, inima fetei batea cu putere in piept. Femeia aia o speriase rau de tot. O treceau fiorii cand isi amintea de acel moment pe care, sigur, nu il va uita niciodata. Se bucura ca scapase din mainile vrajitoarei aleia.
La biroul lui, Jonathan se lasa pe spatarul scaunului, aranjandu-si parul. Era inca surprins de plecarea brusca a parintilor si de raspunsurile atat de calme ale sotiei.
Auzind scartaitul usii, isi muta privirea spre hol.
-Buna,Jonathan! Te intrerup cumva? Rasuna vocea avocatului sau.
-Chiar deloc! Intra! Ai vrea sa bei ceva?
-Nu, mulltumesc! De cand cu seara aceea, sotia ma monotorizeaza non-stop. Nu pot face nimic fara ca ea sa nu vada.
-Ia loc!
Barbatul se aseza pe scaunul din fata biroului, punandu-si servieta in brate.
-L-ai adus? Continua Jonathan nerabdator.
-Cine te urmareste? Relaxeaza-te! Da, il am!
Deschise servieta si scoase cateva hartii, prinse cu o capsa in coltul stang.
-Poftim! Ai totul aici! Mai trebuia sa semnezi in josul paginii si gata. Esti sigur ca vrei sa faci asta?
-Nu am fost mai hotarat in viata mea!
-Ce va spune Grace?
-Nu e treaba mea. Nu ma intereaza.
Senatorul era ferm convins ca ceea ce face era cel mai correct lucru in acele clipe. Nu vroia sa o lase pe Katie pe strada, daca sotia lui ar fi … daca el ar fi patit ceva. Totul era posibil.
Aseza varful stiloului pe hartie si, cateva secunde mai tarziu, semnatura lui trona peste acel document. Nu mai putea da inapoi.
Il ascunse in sertar, dupa care isi conduse prietenul la intrare.
Dar ceea ce nu stia el era ca Grace auzise toata conversatia si intra in incapere fara a fi vazuta. Isi arunca ochii pe birou, ridica teancurile de hartii in cautarea lucrului despre care vorbira cei doi mai devreme. Cand deschise sertarul, ramase uluita. Se lasa sa cada pe scaun, in timp ce citea cu mare atentie documentul.
-Nu se poate! Sopti ea, gata fiind sa rupa hartia in mii de bucati.
Nu putea crede ca Jonathan o mintise si ar fi facut asa ceva. Ura pentru fetita ii crestea cu fiecare zi pe care Katie o va petrece in “ casa ei ” si a “ iubitului ei sot “. O considera un parazit, un vierme ce nu era binevenit in acel loc.
Se pregati sa rupa documentul, insa vocea lui Jonathan o opri.
-Grace, ce crezi ca faci aici?
-Jonathan, cum ai putut? Sunt sotia ta! Siriga ea, cu lacrimi in ochi.
Ii smulse dintre degete hartia si o ascunse in buzunarul hainei. Parea sa o ignore, vazandu-si de treaba. Femeia ingenunche inaintea lui si i se agat disperata de pantaloni, tipand ca o isterica:
-Jonathan, te rog! Nu ma lasa, Johnny al meu! Ti-am fost loiala, te-am ascultat, te-am iubit!
-Potoleste-te, femeie! Te aud menajerele.
-Ti-am fost loiala, Johnny! Ce mai vrei?
-Ti-am cerut eu sa-mi fi loiala? Doar stii ca m-am casatorit cu tine doar pentru a le face pe plac parintilor. Nu te iubesc!
-Dar, Johnny …
-Nu imi mai spune asa si da-mi odata drumul al pantaloni. Nu faci decat sa complici lucrurile.
-Dar te iubesc!
-Nu pe mine ma iubesti, ci postul si banii mei. Daca ii vrei, sunt ai tai. Nu am nevoie de ei sa fiu fericit.
Isi scutura piciorul, in incercarea de a si-l elibera, dar femeia se tinea tare. Nu vroia sa-i dea drumul.
-Grace, te faci de ras in fata tuturor.
-Inca poti sa te razgandesti, dragostea mea!
-M-am hotarat si nu am de gand sa-mi schimb alegerea.
Facu un pas inainte. Apoi inca unul. Un parait, dupa care barbatul se vazu cu o gaura la nivelul genunchiului drept. Femeia ramase in genunchi pe podea, cu o bucata de stofa intre degete.
Senatorul se indeparta, vrand sa plece, dar nu inainte de a vorbi:
-Sa nu mai apari inaintea mea. De maine, nu vreau sa te mai vad pe aici. Iti voi trimite o suma de bani mai tarziu. Deocamdata, atat am la mine.
Ii intinse cateva bancnote, dupa care se indrepta sper camera lui sa-si schimbe pantalonii.

Dimineata urmatoare, cand Jonathan intra in bucatarie, imbracat in halatul lui albastru si papuci de casa, Katie isi savura masa: ochiuri cu sunca. Doamna Brown, bucatareasa, statea in fata aragazului, aruncand o clatita in aer. O prinse cateva secunde mai tarziu.
-Buna dimineata, doamna Brown! Incepu el, privind cum pieptul mare al femeii salta la fiecare miscare si cum pachetelele de grasime ce ii acopereau abdomenul erau accentuate de sortul cam stramt pe care il purta.
Obrajii, care pana acum erau palizi ca spuma laptelui, se prefacura rozalii si se agitau la fiecare miscare a ei. Doamna Brown era o femeie careia ii placea foarte mult mancarea, de unde si surplusul de grasime. Insa lui Jonathan ii era simpatica. Zambea mereu si radia de fericire, o adevarata pastila de bucurie in fiecare dimineata.
Dar sub toata acea infatisare vesela se ascundea o vaduva. Sotul ii murise cu multi ani in urma din cauza unui infarct si femeia, care acum avea in jur de cincizeci de ani, cazuse intr-o depresie totala. Sotul ei avusese de mic probleme cu inima si trecuse prin numeroase operatii. Pana in ziua in care toata lumea ei se prabusise. De atunci, pentru a-si ingropa tristetea, devenise foarte buna prietena cu mancarea si adora dulciurile. Facea negrese de fiecare data cand avea ocazia si le impartea tuturor. Darnicia ei nu avea limite.
Desi era criticata de toti cei din jur pentru infatisarea ei, nu ii pasa. Se simtea bine asa cum era.
- Buna dimineata, domnule Redfield! Cu ce va pot servi?
- Clatitele miros foarte bine!
- Atunci clatite sa fie!
Aseza clatita din tigaie intr-o farfutrie langa ea, in timp ce barbatul se aseza pe un scaun. Mai pregati cateva, dupa care ii intinse farfuria lui Jonathan.
- Era sa uit. Doamna Grace a lasat asta pentru dumneavoastra.
Barbatul lua un biletel din mana ei si citi in gand:

“ Jonathan,

Daca nu ma mai vrei langa tine, eu plec. Dragostea mea pentru tine nu poate concura cu cea pe care i-o porti acelei fetite. Nu regret nimic din ce am facut pana astazi si nu regret nici faptul ca am fost cu tine toti acesti ani.
Nu trebuie sa imi trimiti nici macar un dolar. Vreau doar sa stii ca te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu.

Cu dragoste,
A ta sotie,
Grace! “

[madalyna_girl]

Am venit din nou , cum era sa lipsesc :)) si mersi ca m-ai anuntat !
Pai , am vazut cateva greseli de tastare . Una ar fi : ,,acum stateai intr-un apartament plin ( cu sau de ) ganganii si alte insect dezgustatoare. " si inca cateva .
Sunt mai mult ca sigura acum , ca EA este mama fetitei , banuiesc ca mama ei a ajuns sa bea si sa fumeze atat din cauza ca sa despartit de John . Din cate imi amintesc eu bine ... chiar fata a spus ca mama ei nu era tot timpul asa , ca ceva o schimbase .
Urasc genu asta de parinti , care iti spun ce sa faci , ba chiar si cu cine sa te casatoresti . Si ma bucur ca John va divorta de Grace , din cate am inteles . Iar Grace ce ipocrita poate fi , cum a spus si el : ea iubeste doar banii lui .
In fine , astept continuarea si sa nu uiti sa ma anunti cand pui next-ul .
Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Lanna]

Am vanit cu inca trei capitole pentru cititorii meu. Hope yo enjoy it!

Aici e un portret al lui Jonathan varianta anime.

http://th05.deviantart.net/fs70/PRE/i/20...3l5ujc.jpg




Capitolul XIV

Lasa hartia pe masa si ridica ceasca de cafea, linistit. Lua o inghititura, lasandu-se pe spatarul scaunului si isi lasa gandurile sa i se plimbe necontenit prin minte.
Fetita il privi intrebatoare, in timp ce ridica furculita spre gura.
-A plecat! Sopti barbatul, mai mult pentru sine.
Nu parea nici suparat, nici bucuros de ceea ce se intamplase. Se simtea vinovat pentru ca stia ca el era motivul plecarii ei. Ii parea bine si rau in acelasi timp si nu stia ce sa mai creada. Absenta ei parca ridicase furtuna ce amininta sa inceapa deasupra capetelor lor si soarele stralucea acum vesel. Scorpia plecase, dar simtea ca se va intoarce curand. In sfarsit, isi putea trai viata dupa pofta inimii. Dar toata aceea liniste nu tinu mult. Cand o voce pitigaiata rasuna puternic in incapere, barbatul stia deja ce urmeaza.
-Jonathan, ce ai facut? De ce ai alungat-o pe Grace? Nu asa te-am crescut?
-Nu am alungat-o. A plecat singura, mama! Te-a sunat din nou?
-Dar din vina ta! Da, si ce daca m-a sunat? Nu tu platesti!
-Chiar eu platesc. Ea nu a facut nimic pentru a contribui la intretinerea casei.
-Chiar nu vrei sa te schimbi, Jonathan?
-Gata, mama! Ce a fost a fost. A plecat si nu pot face nimic.
-Cheam-o inapoi si cere-ti iertare.
-De ce? Sa-mi faceti amandoua viata un cosmar?
Fetita il privea cand pe unul, cand pe altul, asteptand ca cineva sa renunte. Si, ca de obicei, acela era Jonathan.
-Am lucruri mai importante de facut. Stii unde e iesirea.
Barbatul se ridica, goli ceasca de cafea in cateva clipe, apoi se indrepta spre usa si trecu pe langa batrana.
Se parea ca in ziua aceea toti s-au trezit suparati, insa Katie nu dormise mai linistita in viata ei. Gandul ca va merge din nou la scoala ii aprindea si mai mult focul copilariei. Inainte, insa, mai era ceva: cumparaturile. Scoala insemna totul pentru ea, chiar daca unele ore o enervau. Ii placea profesorii linistiti, calmi care nu se agita si tipa ca istericii la elevi.
In clasele mai mici avusese parte de astfel de profesori. Dar cel mai rau fusese cel de romana: domnul Klarkson. Barbatul era un om sever, educat de tata prin violenta. Ii spusese in copilarie ca un om puternic e un om ascultat si un om ascultat e cel al carui nume il pronunti cu frica. Nu credea in democratie, nici in libertate. Spunea ca lumea se conduce cu pumnul. Palma lui masiva ii „ mangaiase” si ei ceafa de cateva ori si ii lasa o urma rosie care disparu abia dupa cateva saptamani.
Spera ca scoala la care urma sa mearga sa nu fie la fel de rea ca cealalta. Spera ca cei care invatau acolo sa nu o vada ca pe o ciudata si sa se acomodeze cat mai repede.
Dupa ce termina micul-dejun, aseza farfuria in chiuveta si ii multumi doamnei Brown.
Se indrepta spre camera ei. Fu surprinsa cand il vazu per barbat cu un album foto in mana. Privea atent fiecare poza cu Katie si mam ei, pana ajunse la cea in care aparea barbatul necunoscut.
Fetita se apropie de el. Nu vroia sa-l deranjeze, asa ca se aseza usor in dreapta lui.
-E mama, Emily! Vorbi ea, observand un zambet pe chipul lui.
-Emily ... ce nume frumos! Sopti el, oftand. Atat de dulce si vulnerabila ...
-Ai cunoscut-o pe mama?
-De fapt, eram doar prieteni. Prieteni vechi.
Ramase pentru cateva clipe cu ochii atintiti asupra pozei respective, oftand adanc. Zambetul i se stinse treptat de pe chip cu fiecare secunda care se scurgea. Parea trist, deprimat si nimic din ce ar fi facut cei din jur nu l-ar fi putut inveseli. Nici macar Katie.
Isi trecu mana prin par, in timp ce un alt oftat evada din gura lui. Tristetea lui parea sa o afecteze si pe ea, fiindca amintirea mamei ii reveni in minte. Simtea ca barbatul ii acunde ceva. De ce nu ii povestise mama ei despre acest „ vechi prieten” ? De ce incercau toti sa scunda anumite lucruri de ea care, de fapt, i-ar fi schimbat viata?
Observa cu atentie fiecare miscare a lui, fiecare reactie, insa nimic nu parea suspect. Se comporta ca orice adult secretos si putin indiferent.
Secundele treceau fara ca cei doi sa scoata un cuvant. Ce mai era de spus? Daca nu rezolva tot acel mister, simtea ca isi va pierde mintile. Acea liniste o nelinistea si mai mult iar faptul ca nu fusese de fata la inmormantarea mamei nu facea decat sa accetueze tristetea.
Acelasi lucru se intampla si in sufletil barbatului, doar ca el se considera vinovat pentru ca refuzase sa o duca pe Katie la inmormantare. Era mama ei si avea tot dreptul sa fie prezenta. Dar acel moment trecuse si nimeni nu mai putea face nimic pentru a da timpul inapoi.




Capitolul XV



In cele din urma, Jonathan sparse gheata si intreba:
-As putea sa-l imprumut putin? Albumul, la el ma refer.
Fetita, la inceput, nu intelese intrebarea lui, dar isi reveni din visare si raspunse:
-Desigur!
-Ti-l voi aduce inapoi! Promit!
-Nu ma indoiesc ca asa va fi!
Se ridica si porni spre usa. Dar inainte sa plece, adauga:
-Mai tarziu vom merge undeva. Iti spun eu cand, nu-ti fa probleme!
Katie nici un indrazni sa-l intrebe unde, deoarece stia ca nu va primi nici un raspuns din partea lui. Era mai bine sa astepte, asa cum facea ea de obicei.
Ajuns in birou, se tranti cu toata greutatea lui pe scaun. Se lasa pe spatar, rasfoind albumul si se opri la una din poze. Emily si fiica ei erau la intrarea unui parc acvatic iar in spate se putea observa vag umbra unui Micky Mouse supradimensionat. Katie ii statea alaturi, purtand o pereche de ochelari de soare si un costum de baie albastru, cu flori. Amandoua zambeau si fericirea li se putea citi pe fete.
Undeva mai in spate, insa, o silueta intunecata le privea incontinuu. Jonathan parea ca stie ce sau cine era, asa ca o ignora. Toata atentia lui se indrepta asupra femeii.
-De ce, Emily? De ce ai plecat? Sopti el, in timp ce cuvintele i se stingeau treptat.
Katie nu intelegea de ce barbatul ii ceruse albumul. Ce legatura avea el cu familia ei, inafara de prietenia cu mama ei? Simtea ca era mai mult de atat, ca erau unele lucruri pe care nu i le spusese inca. Dar ce? Nu ar fi fost surprinsa sa afle fie ca barbatul era, cumva, ruda cu ea sau toata povestea nu era decat o simpla cioncidenta. In acele momente, prima varianta era imposibila. Insa nici cea de-a doua nu ii convenea. Totul era prea complicat pentru ca mintea unui copil sa inteleaga, asa ca renunta repede.
Nu ii placea ca cei din jurul ei sa o minta si sa-i ascunda lucruri importante. Se simtea mica, neputincioasa si ar fi vrut sa afle mai multe, dar ceva din sufletul ei ii spunea ca toate usile ii sunt inchise. Cel putin, deocamdata. Auzise de multe ori ca timpul rezolva totul, insa nu credea. Vroia sa stie tot, pana la cel mai mic detaliu. Dar nu putea pentru ca toate usile i se inchideau in fata. Nu mai stia ce sa faca. Intai mama ei, apoi Jonathan. Ce secrete ascundea legatura dintre ei? Avea sa afle asta mai tarziu, mult mai tarziu.
Se arunca pe pat, cu privirea in tavan. Tot ce putea face acum era sa astepte si adevarul i se va deschide inainte. Cu toate detalile posibile.
Fu surprinsa cand il vazu pe barbat in cadrul usii, cu paltonul in spate.
-Schimbare de planuri! Ne vedem jos in cinci minute, vorbi el, dupa care disparu pe scari.
Fata ramase pentru cateva minute buimacita, dar isi reveni rapid si isi schimba hainele. Cobora la fel de repede la parter, unde o astepta Jonathan.
-Acum ca esti aici, puteam pleca! Vino! O indemna el.
Katie il urma atenta in masina. Abia cand portiera se inchise, observa un buchet la trandafiri albi langa ea. L-ar fi intrebat pentru ce sunt, dar stia ca Jonathan era un tip secretos si nu i-ar fi raspuns.
Renunta si la acea idee si se facu confortabila.
Barbatul statea cu privirea spre fereastra, pierdut printre ganduri. Imagini cu Emily si Katie ii treceau inaintea ochilor iar nu facea decat sa le priveasca. Ii era dor de rasul femeii, de zambetul ei.
„ De ce trebuia sa pleci, Emily? De ce tocmai tu? „
O lacrima ii alunca din ochiul drep, pe obraz in jos si ateriza pe materialul fin al pantalonilor.
-Plangi? Intreba ingrijorata fata.
Isi intoarse privirea spre ea si isi sterse cu palma alte lacrimi ce amenintau sa-i evadeze din ochi.
-Da! Doar ma gandeam la mama, la adevarata mea mama!
Simtea ca ceva nu e in regula si totul nu era decat o minciuna pentru a-si ascunde adevaratele ganduri. Dar de ce o mintea?
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri.
Motorul porni discret si masina accelera pe soseaua pustie. Nu se vedea nici urma de pieton sau alt mijloc de transport, asa ca calatoria era una linistita.
Parca in fata unui cimitir, cu poarta proaspat vopsita.
Ca de obicei, Jonathan iesi primul si lua buchetul de trandafiri in mana. Katie il urma.
Se intreba ce cautau acolo, dar intelese imediat motivul. Urma sa vada mormantul mamei.
Trecura pe o carare de piatra iar de jur-imprejur, pietrele mortilor parca nu o scapau din priviri. Lumanarile proaspat aprinse isi reflectau razele asupra marmurii albe si accetuau acea atmosfera rece si neprimitoare.
Coroanele copacilor din apropiere se aplecau sub adierea vantului si frunze ratacite pluteau pe bratele acestuia.
Barbatul se opri inaintea unui mormant tocmai la capatul drumului. Ecoul pasilor lui se pierdu in departare, in timp ce aseza florile pe piatra. Isi trecu mama peste suprafata rece, cu gandul la ea.
-Buna, Emily! Uite pe cine am adus! Ii e dor de tine si a vrut sa te vada! Sper ca nu te superi!
O adiere usoara parca mangaie obrazul fetei si ea tresari. Ii asculta soaptele neintelese, vroia sa ii auda din nou vocea, sa ii simta mana pe obraz si si-ar fi dorit sa fie langa ea mereu. Privi cu atentie piatra rece, intrebandu-se daca e bine de partea cealalta. Isi sterse lacrimile cu maneca hainei si isi lasa ochii in pamant. Nu mai stia ce sa spuna sau sa faca.
Jonathan isi aseza mana pe umarul ei, incercand sa o linisteasca.
-Imi pare rau! Vorbi el, in timp ce isi acoperea fata cu mana libera.
Fata vru sa spuna ceva, dar barbatul continua:
-Imi pare rau! Am crezu ca daca nu ai fi fost prezenta la ceremonie, te-as fi protejat. Dar nu am facut decat sa ma simt eu vinovat. Daca as putea da timpul inapoi, mi-as corecta toate greselile. Imi pare rau.
Fetita ii lua mana si ii mangaie obrazul.
-Totul e bine!
Nu ii venea sa creada ceea ce face. Unde era Katie cea timida si retrasa pe care o stiau toti? De cand se schimbas ea, care nu aflase inca ce e viata si nu trecuse peste toate obstacolele ei? Nu intelegea ce i se intampla.
Isi lasa capul pe umarul ei. Orice incercare a fetei de a-l consola esuase. Vru sa adauge ceva, dar fu interupta de soneria telefonului lui Jonathan.
Se ridica, scuzandu-se si raspunse.
Katie ramase cu privirea spre piatra, ascultand cantecul naturii.
Vantul batea necontenit si mici tornade de frunze ingalbenite zburau prin aer. Liniste. Doar vocea scazuta a barbatului mai colinda prin imprejurimi si distrugea armonia naturii.
Dupa cateva minute, timp care fetei i se paru interminabil, Jonathan incheie conversatia si se apropie. Se aseza in genunchi inaintea ei.
-Katie, asculta-ma! Trebuie sa plecam, dar ne vom intoarce maine. Sper ca intelegi. Sunt un om ocupat. Promit ca imi voi face timp sa mergem la un film sau la o piesa de teatru saptamana viitoare.


Capitolul XVI

Katie nu avu nimic impotriva. Fiecare minut petrecut cu noul ei tata era binevenit si nu era lucru pe care sa nu il aprecieze. Isi traia viata asa cum o invatase maam ei. Ii spunea mereu: „ Avem o singura viata si trebuie sa o traim la maxim. Nu ezita daca ti se iveste o oportunitate de a arata lumii ca esti cineva. Dar orice ai face, nu le arata slabicuinile tale. „
Inspira adanc si il lua de mana pe Jonathan.
-Mergem? Intreba el, dupa care arunca o privire spre mormant. Ne vedem mai tarziu, Emily!
Se indepartara cu pasi marunti. Ajungand in masina, fata observa o cutie din care se auzeau scheunaturi slabe.
-Asta nu a fost aici inainte! Ii atrase ea atentia barbatului.
-Deschide-l! E un cadou!
Fata ridica capacul cutiei si primul lucru pe care il vazu ii facu inima sa se inmoaie. Un catel cu ochii albastrii ca de cristal si blana alba ca spuma laptelui. Urechile mici ii erau lipite de cap si isi misca nasucul mic cand in sus, cand in jos. Limba ii atarna intr-o parte, in timp ce urmarea privirea fetei.
-Ma gandeam ca te simti singura. Putina companie nu strica.
-Multumesc! Raspunse ea si il saruta pe obraz.
Lua catelul din cutie si il aseza langa ea. Animalul incepu sa alerge cand intr-o parte, cand in alta, spre amuzamentul celor doi. Chiar si soferul li se alatura.
Daca il strigai, catelul isi ridica urechile si isi misca coada asemenea unui stergator de la parbrizul unei masini. Pur si simplu, nu putea sa stea mai mult de doua secunde intr-un loc.
Pana in fata Parlamentului, catelul le acapara toata atentia. Cand masina opri in parcare, Jonathan vru sa plece, dar fata il opri.
-Pot sa vin si eu?
Chiar si dupa cateva minute, intrebarea fetei persista in mintea lui. Nu stia ce sa-i raspunda. Sa o ia cu el sau nu? Nu vroia sa o supere in a doua zi de cand se mutase la el, asa ca accepta.
-Sigur, dar pe el sa nu-l scapi din ochi. Asta e a lui.
Deci, era un el.
Katie lua lesa si o prinse in jurul gatului. Animalul nu se impotrivi.
Catelul cobora in urma ei, urmarind-o ascultator. Inaintea ei se ridica o cladire impunatoare, cu ferestre largi si pereti albi. La intrare, de o parte si de alta a catorva trepte, doi lei de marmura pazeau imprejurimile. Pareau ca te urmaresc cu privirea, amenintatori.
Urcara cele cateva trepte pana intr-o incapere larga, cu canapele si mese de sticla pe o parte si pe cealalta. De cum intra, Jonathan fu intampinat de un tanar in uniforma albastra.
-Domnule senator, ati intarziat! Sedinta a inceput acum cateva minute.
-As vrea sa faci ceva pentru mine inainte sa plec.
-Orice, domnule!
-Ai grija de Katie pana ma intorc.
-Desigur! Fi-ti fara griji!
-Nu ma dezamagii!
-Ma voi stradui!
Jonathan se indeparta, lasand-o pe fata sub atenta supraveghere a tanarului.
Katie se uita cand la catel, cand la el, gandindu-se ca nu erau pera multe deosebiri intre cei doi: aceasi privire pierduta, aceasi pozitie dreapta si erau la fel de ascultatori. Aproape identici.
-Si acum? Incepu ea, nerabdatoare sa verifice zona.
-Acum ce? Intreba nedumerit tanarul.
-John a spus sa ai grija de mine.
-Si? Am grija sa nu te scap din privire.
-Si chiar crezi ca voi sta aici pana se intoarce?
-Pai, asa ar terbui!
Nu ii venea sa creada cat de prost putea fi. Cum sa stea toata ziua, fara sa faca nimic? Vroia sa se plimbe, va vada, sa simta.
Incepu sa bata cu piciorul in podeaua de marmura, putin nervoasa.
-Tu chiar nu intelegi?
-Ce ar trebui sa inteleg?
-Sunt o fetita de doisprezece ani, cu un catel, intr-o cladire uriasa, asteptand.
-Asa, si?
-Din curiozitate, ai copii?
-Nu!
-Ai lucrat cu copii?
-Nu.
-Inseamna ca nu stii nimic despre ei.
-Adica?
-Esti plictisitor!
-Sunt paznic. Cum ai vrea sa fiu?
-Renut! Parca vobesc cu un perete!
Tanarul parea sa ignore ultima ei replica, desi il insultase. Nu stia ca copii sunt curiosi si nu pot sta prea mult timp intr-un loc. Nici macar nu o lua inseama.
Ofta si se aseza pe cea mai apropiata canapea. Catelul se ghemui pe picioarele ei, isi inchise treptata ochii si adormi. Marai de cateva ori in somn, ceea ce il facu pa tanar sa tresara. Nimic mai mult. Nici macar un cuvat in plus. In jur nu se auzeau decat pasii celor de pe coridor. Nimic nu parea sa aiba viata, nici macar ghivecele cu plante dinaintea fiecarei ferestre. Toate persoanele care treceau pe langa ea erau asemenea unor morti vii, cu un singur obiectiv: sa primeasca un salar cat mai mare si sa se bucure in casele lor supraetajate, cu piscina si jacuzzi.
Isi muta privirea cand la paznic, cand la catelul ce dormea linistit. Era plictisita. Casca de cateva ori, asteptand reactia tanarului. Dar nimic.
Spre norocul ei, cateva minute mai tarziu, tanarul paznic fu trimis tocmai la capatul opus al cladirii.
-Stai aici pana ma intorc, vorbi el pe un ton de comanda. Nu pleca! Tatal tau seasteapta sa am grija de tine.
„ Serios? Chiar crede ca voi astepta aici? „
Se uita la el cum pleaca si dispare in spatele unei usi.
De cum se vazu singura, aseza catelul jos si se indrepta spre una din usi. O deschise usor si se vazu pe un culoar larg, cu alte usi in stanga si in dreapta. Auzi o voce ragusita de femeie si alta de fetita.
-Mami, uite ce am facut!
-Da, draga mea! Imediat!
Se apropie de sursa vocilor in fata unei usi pe jumatate deschisa. Stia ca nu e frumos sa traga cu ochiul, dar curiozitatea isi puse amprenta asupra ei. Isi strecura privirea si urechea prin deschizatura pentru a auzi mai bine ce isi spun cele doua.
-Dar, mami ...
-E foarte frumos, scumpa mea!
-Dar nici un te-ai uitat!
O fetita cu cativa ani mai mica decat ea flutura intre degete o coala alba pe care pictase trei personaje din linii si cercuri. Avea parul prins in doua codite aurii si purta o rochita alba cu buline rosii.
Femeia statea in fata unui laptop, trecandu-si cu rapiditate degetele subtiri peste tastele mici. Pe unghi se putea vedea un strat subtire la lac rosu, cu nuante de roz si la gat, asortata cu costumul cenusiu, o esarfa castanie. Chipul ii parea obosit. Cearcanele din jurul ochiilor dovedeau asta.
-Mami, uite! Asta esti tu, asta sunt eu si aici e tati ...
-Ce naiba vrei? Nu vezi ca sunt ocupata? Tipa femeia, ridicandu-se de pe scaun.
Isi intoarse privirea spre usa si, cand o vazu pe Katie, continua:
-Si tu ce naiba faci acolo?
Ii inchise usa in nas. Katie se indeparta, speriata de reactia femeii. Pieptul i se zbatea cu repeziciune si urechile ii bubuiau asemenea unei tobe, intr-un ritm alert. Vocea puternica a femeii inca ii mai rasuna prin minte si cuvintele ei apasate ii faceau pielea de gaina. Isi apropie mana de inima, ascultand bataile ei necontrolate, dar atentia ii fu atrasa de glasul dulce li altei femei.
-Edward, vino aici! Trebuie sa plecam la domnul Sanders in curand.

[madalyna_girl]

Woow... da repede ai pus continuarea si mersi ca m-ai anuntat ! Super aceste trei capitole .
In primul rand , ,, -Mergem? Intreba el, ... " intotdeuna se pune litera mica dupa semnul exclamarii sau intrebarii , cand se termina vorbirea directa .
Am mai vazut cateva greseli de tastare , dar nu ti le mai enumar .
In al doilea rand , imi place foarte mult cum descrii .
Cum am mai spus , baba aia e foarte enervanta :D si ce ma bucur ca Katie a primit acel catelus , pare foarte dragut .
Astept next-ul si sa nu uiti sa ma anunti ! Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Addeh]

Helău, Lanna ! >:D< [ Da, vorba lui Luka- Clasicul " helău ". :)) ]
Să ştii că m-a atras povestea pe care o scrii, în special titlul. Este scurt, un singur cuvânt, dar într-adevăr, atractiv. Curiozitate tipic umană.
Deşi nu trec eu prea des pe la această secţiun de proză [ duuh, fan yaoi. ], am zis să las un comm, dacă tot am citit aseară toate capitolele. * laughs *

În primul rând, ai grijă la greşelile de tastare, ortografie şi de punctuaţie. Să-ţi un exemplu, pentru că m-a cam deranjat această repetare la adresa verbului " a lua " :
# " i-a " - nu se desparte prin cratimă, deoarece este verbul " a lua ". Se desprte prin cratimă atunci când în propoziţie nu există acest verb. Exemplu : " I-a dat cartea fetei. " - Nu este verbul " a lua "> Ţine cont de această regulă. E un sfat de la mine. ^^

Doar această greşeală - am observat că o repeţi de ceva ori şi devine supărătoare la un moment dat. :]
Revin. Atenţie la dialog ! Este prea mult şi de câteva ori, e prea sec. T_T Te rog, nu te supăra pe mine că-ti zic asta, dar întotdeauna ai de învăţat ceva nou. Iar acest fic nu face excepţie. Este chiar bun, doar că m-ai trebuie puţin " finisat ". Cum spuneam, dialogul este prea sec. Încearcă să mai adaugi puţină descriere după replicile personajelor. Uite un exemplu :

" - Dar ţi-am spus că mă doare când reacţionează aşa ! îi explicasem eu tânărului, deşi cu o stare uşoară de nervozitate. Nu mă puteam calma.
- Ştiu bine, dar... Făcu o scurtă pauză, de parcă ezita în adevăratul sens al cuvântului; apoi continua încet : Doar gândeşte-te la ce ţi-am spus mai demult. ". =>>> În regulă, e doar un exemplu. :]]
Ah, da. Am mai văzut ceva " suspect ". Tu pui de prea multe ori semnul exclamării, iar de multe ori, nici nu e nevoie de el. Te poţi rezuma doar la simplul punct. Încearcă să fii tu însăţi în locul personajelor. O să interpretezi mult mai bine toate sentimentele lor - căci desigur, te implici afectiv.

E bine să ţii cont de astfel de sfaturi sau critici, cum vrei tu să le zici.

* back to the fic. *
Povestea chiar m-a impresionat, poate din cauza că descrie viaţa, ea însăşi. Ai idei bune, faci totul să parcă cu adevărat real. De-asta îţi spun, fii mai ambiţioasă cu expresiile - chiar îmi plac, te încurci doar puţin. - şi o să vezi rezultate. Nu mă îndoiesc că o să văd rezultate.
Katie chiar a suferit şi asta mă duce cu gândul la tot felul de oameni răi, care nu merită nimic în prezent. Well, aşa gândesc eu. * laughs *. Ştii, e ceva în legătură cu Adam ăla, ea fiind acum sora lui [ vitregă totuşi ]. Off, poate că e din cauză că maică-sa e tocmai Grace aia - nesuferităă. >__< "
PS: Scriu şi eu o poveste, asemănătoare cu a ta. Mă bucur că avem ceva în comun. Parcă ideile noastre se aseamănă cât de cât. Durerea personajelor din ficuri ne face să avem chiar multe în comun.

Off, m-am întins cu ( , ) comm`ul. :)) Anyway, succes cu ficul în continuare. Eu o să mai trec pe aici să văd cum progresezi. Nu mă îndoiesc de asta. ;))

Xoxo MusicxD. ~

[Lanna]

Va multumesc pentru comentarii. Voi incerca sa tin cont de sfaturile pe care mi le-ai dat, Imp., si sper ca urmatoarele capitole sa te multumeasca.

Capitolul XVII

Dupa cateva secunde, din camera alaturata isi facu aparitia un baiat ce nu avea mai mult de paisprezece ani. Era imbracat cu o pereche de blugi, adidasi negri, nou-nouti si un tricou albastru cu aceasi emblema Adidas pe piept. Trecu pe langa ea, aranjandu-si o suvita neagra de pe frunte. O privea cu coada ochiului, in timp ce distanta dintre ei crestea constant. Parea trist si isi tinea mainile in buzunarele blugilor. Casca de cateva ori. Cand ajunse in tocul unei usi, se opri si o femeie tanara, care avea in jur de 25- 30 de ani, faca un pas inainte si il lua de mana.
-Pe unde ai fost? continua ea ingrijorata. Stii ca nu e bine sa pleci singur pe aici. Ai uitat ce a spus doctorul?
Baiatul isi lasa privirea in pamant. Stia ce ii spusese doctorul, dar nu vroia sa accepte. Vroia sa fie ca ceilalti, doar un copil normal, cu o viata normala.
Isi muta privirea in ochii fetei. Katie ramase, pur si sumplu, uimita de cat de albastrii puteau fi ochii cuiva si nu credea ca astfel de lucruri marunte i-ar putea atrage atentia. Tinea capatul lesei strans in mana, in timp ce se pierdea in ochii lui. Fu trezita de o voce cunoscuta.
-E totul in regula, Alice?
Ii parea atat de familiara. Brusc, realiza cine vorbise. Jonathan. Dar ce cauta acolo? Isi aminti ca la sosire vorbise de o sedinta. Atunci intelese ca aceea era sala de sedinte, camera pe care incercase sa o evite.
-Katie?
Se apropie de ea si i se aseza inainte.
-Ce faci aici? Trebuia sa fi in hol. Jason? E a doua oara cand ii dau in grija un copil si prin „ a avea grija „ el intelege a pazi. Imi pare rau! Am uitat!
S-ar fi asteptat sa tipe la ea, sa o certe ca nu l-a ascultata si sa o pedepseasca. Dar asta nu se intampla. Isi aseza mana grea pe crestetul ei si un zambet larg ii aparu pe chip.
Fata nu mai stia ce sa spuna. Parca uitase cu totul de ochii albastrii sfidatori ce o priveau de la distanta. Ce vroia de la ea? Avea de gand sa o hipnotizeze?
Jonathan o lua de mana si o conduse in alta camera unde era un birou cu o multime de harti si de creioane. Ii spuse sa ramana acolo pana se intoarce si sa nu iasa. Fata ii promise ca va ramane linistita, ca va sta cuminte si va asculta tot ce spune. O saruta pe frunte, dupa care pleca si inchise usa in urma lui.
Se lasa pe spatar, inchizand pentru cateva clipe ochii. Ofta adanc si incepu sa mangaie catelul care isi lasa urechile in jos.
Dupa nici jumatate de ora, barbatul se intoarse si pornira spre casa.
Vizita la mormantul mamei ei parca ridica ceata ce-i acoperea ochii iar catelul ii readuse zambetul pe buze. Parea mai linistita, mai putin incordata decat fusese inainte.
Si sentimentul de vinovatie al lui Jonathan disparu, astfel ca nu mai trebuia sa traiasca mereu in suspans, nestiind ce se va intampla in continuare. Alte lucruri, insa, nu i le putea spune. Se vor arata singure la timpul potrivit.
Duminica. Mai douazeci si patru de ore pana la inceperea noului an scolar. Era nerabdatoare sa-si cunoasca noii colegi. Ii era dor sa invete. Vroia sa isi implineasca visul de a deveni doctor si de a-i ajuta pe ceilalti. Si ar fi facut orice.
Se trezi cand soarele se ridicase deja la orizont si isi imprastia razele rosiatice asupra naturii inca adormite. O vrabiuta zbura pe deasupra ferestrei ei, parca vorbind cu vantul ce ii venea din spate.
Isi intinse trupul incordat, dupa care se ridica la marginea patului. Inspira adanc, in timp ce se indrepta spre debara pentru a-si schimba hainele. Usa se deschise in urma ei si vocea lui Jonathan o facu sa se intoarca.
-Buna dimineata! Ai dormit bine? intreba el, sprijinindu-se cu o mana de tocul usii si cu alta de cleanta metalica. Micul-dejun in cinci minite. Dac ai nevoie de ceva, nu uita sa spui.
-Sunt bine si am tot ce vreau. Dar nu voi uita ce mi-ai spus.
Barbatul pasi in incapere, apropiindu-se de ea. O saruta pe frunte si ii sopti la ureche:
-Sa stii ca, orice s-ar intampla, voi fi mereu cu tine. La fel si mama ta. Ea te-a iubit, dar nu a stiut cum sa-ti arate asta. Fiecare lucru marunt pe care l-ai facut, pentru ea a insemnat mai mult decat iti poti imagina.
-Nu voi uita!
Isi aseza mainile pe umerii ei, privind-o adanc in ochi.
-Esti exact ca mama ta. La fel de frumoasa si descurcareata .
Imaginea mamei ii reveni in minte. Persimtea ca ceva rau se va intampla, insa nu stia ce sau cand. Era ceva in legatura cu Jonathan care o nelistea. Ce? Nu isi putea da seama si nu vroia sa afle. Era prima persoana care o facuse sa se simta sineva, nu ca un obiect pe care il arunci cand nu mai ai nevoie de el. Nu vroia sa-l piarda sau sa i se intample ceva rau. Nu acum.
Schita un zambet, incercand sa para linistita si ii sari in brate. Barbatul paru ca se dezechilibreaza, dar isi reveni rapid.
-Usurel! Nu mai sunt tanar ca inainte. Era sa uit!
Se ridica si scoase din dulap o cutie neagra. I-o intinse fetei, care o deschise nerabdatoare. Inauntru era un telefon negru, de dimensiunile unui pachet de tigari. Se uita cand la el, cand la telefon, cu o privire intrebatoare.
-S-a intamplat ceva? O intreba ingrijorat, indepartandu-si o suvita de pe frunte.
-Nu, dar ...
-Ai nevoie de el sa ii spui lui Jack cand sa te ia de la scoala.
-Multimesc!

Dimineata urmatoare, alarma telefonului suna la ora 7:10. Se imbraca rapid, isi pieptana parul si cobora in bucatarie. Doamna Brown o astepta deja cu micul-dejun pe masa: sunca prajita, oua si un pahar cu lapte. Jonathan statea la celelalt capat al mesei, cu o ceasca de cafea in mana.
-Buna dimineata! Incepu el, vazandu-i zambetul larg de pe chip.
Fata saluta si ea, cu inima batandu-i nebuneste in piept. Era nerabdatoare, lucru ce se vedea din ochii ei ce sclipeau neincetat. Prima ei zi la o scoala noua. Noi colegi, noi profesori , noi sali de clasa.
Manca in graba. Ii luase mult sa se pregateasca si sa se spele pe dinti, astfel incat nu trebuia sa piarda nici o clipa. Jonathan isi termina si el cafeaua in momentul in care Katie aseza paharul gol langa farfurie.
In timp ce isi lua rucsacul in spate, Jonathan isi imbraca sacoul negru si porni spre usa.
-Esti gata?
Ea incuvinta din cap.


Atat pentru azi. Astept si alte comentarii din partea voastra.
Iti multumesc si tie, madalyna_girl, pentru ca imi citesti si comentezi povestea.
Lanna incheiat!

[madalyna_girl]

Pai , in primul rand , mersi ca m-ai anuntat ! Super capitolul , am vazut ca ai tinut cont de sfatul meu . Mi s-a facut mila de baiatul acela , desi nu stiu ce avea , doar ca era bolnav .
Cred ca e foarte emotionata Katie in legatura cu scoala , o spun ca si eu urmez sa ma duc la o scoala noua si am ceva emotii :)) .
In fine , astept next-ul si sper sa vina cat mai curand . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei .
:bye: