02-07-2011, 05:49 PM
Dragă Prezentule,
Mi se pare ciudată o viaţă fără tine, dar nu imposibilă. Eşti totul pe care îl valorez, dar nu îndeajuns. Te limitezi la o brăţară ... sau două. Şi totusi, par patetic de slab doar gândindu-mă cât de fericit sunt să port astea două lucruri.
Fericirea mea este materială, în culorile curcubeului, cu un nod ieşit, în albastru şi alb, pentru că sentimentele mă leagă de materie, de o agendă neagră, de o geacă şi o umbrelă. Şi totuşi ăsta a fost începutul, nu? Pentru mine, cel care a valorat străinii mai mul decât pe cunoscuţi, şi-ţi spun sincer ... speram să fim anonimi.
Fericirea mea se leagă de secundele bătăilor inimii. Bătăi neîntrerupte, care până să îmi dau seama că au existat s-au sfârşit prin mine. Şi asta doar când mă gândesc cine sunt pentru tine.
Fericirea mea îmi trezeşte amintiri de până să dispar din viaţa celorlalţi. Nu-mi amintesc de ce-am făcut asta, dar sunt sigur că ei ştiu. Nu cred c-am renunţat la tot, dar ştiu că am greşit. Nu am încercat niciodată să fiu ceea ce nu par, dar cuvintele rănesc. Se numeşte asta fericire?
Fericirea mea e echivocă. Probabil e doar a mea - căci altfel, nu mi-ar mai fi trecut prin cap, doar mie, imagini ale verdelui împotmolit în albastru. Degetele mele nu au putut să ajungă atunci, o să mai încerc o dată, în viitor, de pe aceeaşi bancă. Ce simţeam atunci? Mă întreb dacă am preţuit îndeajuns acele momente şi ... nu ţi-am spus până acum, dar urăsc îngheţata cu fistic.
Am amintiri şi mi-e frică să nu mă îngrop în ele. Sunt vinovat, am fost dintotdeauna. Sunt egoist ... am fost doar cât nu ai avut pe nimeni lângă tine. Nu mă interesează alte feţe pentru că nu îmi amintesc altceva în afară de tine.
Fericirea mea există cu cât o repet mai mult şi mi-e frică să îi dau drumul. Probabil că atunci când voi face asta voi deveni simplu, fără acea complexitate care îţi plăcea la mine. Reproşurile într-un astfel de context sunt inutile. Deja amestecul de sare şi zahăr mi se topeşte în minte; nu înţelege greşit, zahărul e în trecut, dar şi sarea e satisfăcătoare. Acum când scriu îmi dau seama cât de multe lucruri ştiu despre tine: îţi plac scobitorile, urăşti peştele, îţi plac jeleurile, chipsurile cu caşcaval, adidaşii tăi, răceşti repede şi de abia vorbeşti când se întâmplă asta, aş putea scrie o enciclopedie, dar m-ar uimi şi pe mine complexitatea ei .
Fericirea mea stă în cât de mult, tu şi cu mine trăim. Aş putea spune că am fost mai imatur ca tine pentru că am crezut că voi fi întotdeauna prietenul tau cel mai bun. Sunt fericit totuşi ... că am fost cândva.
Din amintiri,
Trecutul
Trecutul
_________________