Accesul parintilor la lucrurile ce tin de intimitatea copiilor

[Blue Sky]

Eu nu sunt nici pro nici contra, deoarece mi-e indiferent. Eu, cel putin nu am fost controlata, adica parintii ar trebuii sa se intereseze de copil ce note are si daca face probleme, dar nici libertate deplina ca apoi sa se drogheze. Adevarul e undeva la mijloc, ca nu ii poti da nici prea multa libertate dar nici sa il controlezi in orice face, mie, una nu mi-ar placea daca mama sau tata m-ar controla mereu, adica intimitatea mea unde e? Oricum, am noroc cu mama si tata ma lasa sa fac ce vreau, deoarece au incredere in mine

[Teh]

Amestecul părinţilor în treburille copiilor? * laughs*

În orice caz, ideea mea este: te respect, mă respecţi. Dar nu merge în acest caz cu părinţii întotdeauna pentru că: 1. ori copilul nu respectă părintele, 2. ori părintele nu consideră că este respectat, 3. ori nu contează cu adevărat nici punctul 1 şi nici 2.
Părinţii, este normal, sunt ... protectivi şi îşi doresc ceea ce este mai bun pentru copii lor, e doar o psihologie normală, aşa că au tendinţa de a-i controla şi de a-şi "băga nasul" peste tot prin trebuirle lor. Depinde de vârstă, bineînţeles - este normal ca atunci când un copil este mai mic, I mean, he doesn't really know, să îi controleze regimul alimentar, hainele pe care le îmbracă, temele pe care le face şi aşa mai departe. Însă, odată ce ajungi la o vârstă când ştii cum să te îmbraci şi nu îţi iei pantaloni scurţi pe timp de iarnă şi fular pe timp de vară, când ştii că nu ar trebui să mănânci dulciuri toată ziua şi îţi trebuie şi mâncare şi toate lucrurile de genul acesta, părinţii ar trebui - în mod normal, să facă un pas în spate. Depinde de educaţia pe care un copil o primeşte şi de cum evoluează într-o societate.
Eu vorbesc despre mersul "normal" al lucrurilor. Un copil/adolescent are nevoie de intimitate, dar nu de prea multă libertate, trebuie ca din când în când părintele să fie la curent cu ceea ce face, unde iese, cu cine iese, ce face la şcoală - şi nu vorbesc aici de "control" în sens de "manipulare", dar chiar dacă există încredere între copii şi părinţi, primi trebuie întotdeauna să vorbească cu părinţii şi să le spună anumite lucruri. Pentru că oricât de deştepţi ne-am crede noi la o anumită vârstă sau alta, adevărul este că nu suntem chiar atât de inteligenţi şi pregătiţi în ceea ce priveşte viaţa, aşa că ar trebui să le spunem a lor noştrii din când în când ce mai facem - dacă prindeţi iluzia. Iar părinţii au nevoie să ştie anumite lucruri nu pentru a controla ( okay, vorbesc de cazuri... normale ) ci pentru a ştii ce face copilul lor, pentru a se asigura că nu a pornit pe că greşite.
Eu nu sunt de acord cu acordarea a prea mult spaţiu şi a unei libertăţi exagerate - în ceea ce priveşte un copil, pentru că ajungi la o vârstă în care părinţii chiar nu mai au ce să îţi zică, dacă până atunci te-ai comportat <exemplar> ( după părerea lor ) şi chiar şi aşa, deşi poate ai avut un comportament execrabil, e clar că nu o să mai aibă ce să îţi facă. Mă rog, ceea ce vreau să spun este că nu sunt de acord cu libertatea exagerată - copilul este copil iar părintele trebuie să aibă grijă de el, oricât de mult ar spune fiecare copil "vai, ce-mi urăsc părinţii!" doar mai târziu, când se va maturiza, va înţelge de ce s-au comportat cum s-au comportat ( şi să nu uităm că aceşi copii vor fi şi ei părinţi într-o zi, sau o parte din ei - aşa că trebuie să fie educaţi pe măsură, nu într-un regim dictatorial, dar nici să se arunce cu democraţia pe fereastră şi să le zică: hai, faceţi ce vreţi, ce papucii noştri, aveţi dreptul la orice - lucrurile nu merg chiar aşa )...

Aşa că, eu cred că părinţii trebuie să aibă acces la treburile copiilor, depinde de vârstă şi evoluţia fiecăruia - pentru că face parte din educaţie, la urma urmelor. Odată ce creşti, se schimbă şi comportamentul părintelui faţă de tine dacă îi arăţi respect, încredere şi toate aceste "trăsături" necesare "eliberării" tale.
If you know what I mean.

Acum, nu pot vorbi de cazuri speciale, şi dând o notă personală postului meu, aş putea spune că eu am trăit şi crescut în cadrul unei familii bazate pe încredere, fără un control exagerat, dar nici o libertate peste măsură. Un mediu ce mie mi se pare perfect, astăzi, dar pe care îl detestam când eram o puştoaică de 13 ani şi voiam să fug de acasă pentru că nu îmi mai suportam părinţii - e vorba de mentalitate, that's what I'm saying, nu suntem maturi când suntem copii, nu gândim, that's the beauty, aşa că părinţii trebuie să aibă grijă de noi. Şi da! asta înseamnă să aibă acces la toate treburile noastre.

[KathVonTe]

Eu nu sunt nici pro, nici contra. Am o relatie destul de deschisa cu parintii, asa ca mi se pare mult mai usor sa-i spun mamei ce am pe suflet, decat sa-i ascund ceva si sa inceapa sa ma controleze. Fiind parinti, au trecut si ei prin viata si stiu la ce riscuri ne expunem la varsta asta, asa ca oricat de exemplar te-ai comporta si chiar daca esti cuminte & stuff, mi se pare normal ca din cand in cand sa te controleze. Acum ma gandesc ca n-o fac cu rea intentie, ci doar sunt ingrijorati in legatura cu copilul lor sa nu o apuce pe cai gresite.

[`Shadow.]

Eu una fac parte din cei care chiar cred că părinţii le fură intimitatea. De ce? De fiecare dată când intru pe messenger şi încep să tastez fără oprire, mereu vine mama la mine în cameră să mă întrebe cu cine vorbesc (dacă nu cunoaşte persoana, îmi pune zeci de întrebări despre el/ea), despre ce vorbim şi de ce vorbim mereu. Sunt întrebări care nu găsesc răspunsuri. Unele persoane cu care vorbesc le mai ştie după porecle (ex.Blondi sau Ai-chan), dar când mă întreaba despre ce vorbim sau ce subiecte de discuţie avem, îi spun de fiecare dată " multe " şi ala începem să ne certăm... Sau acum 2 + 3 săptămâni, când vorbeam cu Răzvan prin mesaje (acum numai fac asta din cauza facturii -.-"), în fiecare zi îmi cerea telefonul să vadă despre ce vorbim şi ce avem de vorbit într-una şi nu ştiam cum să mă ascund, schimbam subiectul sau ascundeam telefonul. Şi da, bine, recunosc, am multe de ascuns, ce-i pe telefonul ăla numai eu şi el ştim...
Se mai întâmplă când ies afară şi eu deobicei ies ori cu băieţii (numai cu băieţii) ori numai cu Răzvan şi se găseşte ea să sune în momente nepotrivite (cum ar fi când fumez, sau când jucăm ceva sau când fac fel de fel de lucruri cu Răzvan) să mă întrebe unde sunt, cu cine, ce facem şi să vină în acel loc să mă vadă. Nu înţeleg asta deloc! Adică mă lasă afară până târziu seara, mă lasă să merg oriunde vreau, atâta timp cât am grijă de mine şi îmi face faze de genul ăsta.
Sau când stau pe unele site-uri şi se înjură mult pe acolo şi se bagă ea mereu cu nasul şi ne luăm la ceartă că eu umblu pe astfel de site-uri...pur şi simplu numai suport asta. Nu înţeleg ce vrea d ela mine, în afara faptului că îmi vrea " binele "; asta nu înseamnă că trebuie să-mi ia de lângă mine tot ce îmi place. Poate că ar mai trebui şi eu să las de la mine, dar las de atâtea ori şi nu mă pot controla mereu : |. Nu sunt un robot, sunt om, am limite şi nu rezist mult aşa...

Cam asta ar fi. Şi eu aş zice că aş avea nevoie de mai multă libertate. Ştiu să am grijă de mine şi de ceea ce fac, nu cred că asta ar fi problema. În rest, numai am nimic de zis.

[gothic_yumi]

eu sunt cu diguranta contra ... ok ... fiti seriosi acum , nu cred ca cuiva i-ar placea sa se trezeasca asa din intamplare ca mama sau tata ia cotrobait prin camera si apoi nu sti ce sa faci de nervi ca nu mai gasesti ce cauti ... ok mie mi se intampla des chestia asta si stiu ce insuportabili sunt mai ales atunci cand ii intrebi " Mi-ai vazut ...?" Si ei iti raspund din doi peri in semn ca nu stiu ...Bine , stiu ca unii o apuca pe cai gresite , se ascund de parinti . Dar sincer cred ca cu cat parintii se baga mai mult in treaba lor cu atat copii vor cauta sa se fereasca mai mult si viceversa . Deci cum e mai bine ? Nu poti fi deschis fata de parinti mereu la un moment dat te vei enerva la culme. Nu ca ai avea ceva de ascuns dar pur si simplu nu vrei sa te plimbi cu mamica pe strada la 15 -16 ani. Parintii trebuie sa invete sa aiba incredere in copii si copii trebuie sa invete cum sa fie deschisi cu ei .

[crazy little red]

pai sincer, oricine are nevoie de intimitate, chiar daca nu ascunzi neaparat ceva, adica daca ma tune inspiratia si scriu o poezie sau ceva pe o foaie si o arunc in sertar si dupa vine maicamea si o gaseste si bine inteles ca o si citeste, si hai sa fim seriosi, nu cred ca cineva isi impoartaseste toate pasiunile cu parintii lor, chiar daca uneori sunt mai macabre ca dupa sa-mi zica ca am probleme si sa ma trimita si la un psiholog daca se poate
deci, sunt contra si sunt o victima a parintilor mei
adica, imi place ca pot sa discut deschis cu ei, in special cu maicamea dar daca vrei sa pastrezi ceva pentru tine nu au nici un drept sa-si bage nasu, noi (adica eu, personal) nu le cautam prin lucruri sau nu le citim discutile de pe mess
in plus intrebarile gen "cine ii ala? ", "ce te-o intrebat? " si etc (nu-mi vion in minte acuma) sunt extrem de iritante
adica eu am aproape 18 anii, normal ca nu mai sunt asa deschisa fata de ei, vreau sa-mi deschid proprile aripi iar ei se tem ca o sa rup legatura ce o am cu ei...
in fine, sunt complet contra, cei care sunt in situatii asemanatuare cu a mea pot intelege de ce, daca nu ai fost controlat niciodata si nu ti sa furat efectiv intimitatea nu ai de unde sa stii cat de iritant e...

[History]

E bine să te interesezi de copilul tău. Nu înţeleg de ce vă ambalaţi toti atât. Adevărul e că dacă nu s-ar interesa părinţii de voi toţi aţi ajunge nişte depravaţi. Mai ales acum cu internetul care-ţi pune la dispoziţie pr0n and all that shiet. O să vă daţi seama de asta când o să fiţi părinţi; la vârsta asta, şi mă refer la intervalul 10-14 ani pentru că asta e media vârstei populaţiei de pe zup, nu poţi spune că dacă un părinte te interoghează la ce te uiţi/cu cine vorbeşti sau se uită puţin prin agendă/mesaje înseamnă că-ţi violează intimitatea.
Grow up, majoritatea încă vă ascundeţi după fusta lu' mămica dar aveţi pretenţii la independenţă şi intimitate.

[Crazy~Tenshi]

Eu sunt pro intr-o destul de mare masura, cel putin accesul parintilor mei la intimitatea mea nu ma deranjeaza pt ca nu e deloc exagerat. Niciodata nu mi s-a intamplat ca vreunul dintre ei sa imi citeasca jurnalul, sa imi citeasca mesajele de pe telefon sau alte lucruri atat de drastice, care intr-adevar m-ar fi deranjat. Mi se par normale alte lucruri pe care le-au facut si pe care inca le fac (mai mult mama, tata nu se prea baga; poate are informatii de la ea, who knows). Se intereseaza de ceea ce fac, pe unde umblu atunci cand nu stau acasa, cu cine imi pierd vremea, ce fel de prieteni am, mama chiar ma intreaba uneori cu cine vorbesc pe mess sau pe ce site-uri umblu, dar nu a venit niciodata sa stea langa mine sa vada ce subiect au conversatiile mele cu altii. Am incredere in parintii mei si ei au incredere in mine pt ca sunt deschisa cu ei. E adevarat ca sunt lucruri pe care le mai ascund... cred ca isi dau seama de asta, dar probabil s-au prins ca nu e vorba de chestii care m-ar pune in pericol in vreun fel.
Unele persoane de aici au cam exagerat. E normal ca parintii vostri sa isi doreasca sa afle cu cine va petreceti timpul, ca sa fie siguri ca nu umblati cu persoane dubioase, care v-ar putea face rau. Si bineinteles, depinde de fiecare parinte cum afla ceea ce vrea sa stie despre copilul lui: printr-o discutie calma si deschisa sau cu forta, incepand o cearta la cea mai mica banuiala.

[Jessica.]

Sunt pro. De ce ? Pentru că pâna la o anumită vârstă părinții trebuie să știe ce faci și cu cine umbli. Parinții știu întodeauna ce e bine pentru noi și n-ar trebui să ne supărăm atunci când sunt prea protectori. Nici să fie prea exagerați, nu mi-ar plăcea să vadă mereu ce fac și cu cine vorbesc. Mom, nu-mi știe chiar toții prietenii personal dar i-am povestit despre ei *laughs*. Nu mi-au citit mesajele, discuțiile de pă mess sau ce scriu pe forum. Au încredere în mine având o relație deschisă. Este adevarat ca le ascund unele chestii dar mi se pare normal ca parinții să știe chiar totul. Intimitate am destulă. Nu le-am ascuns nicio relație de'a mea pentru că mi s-a părut normal ca ei să știe. Cu tata ma înțeleg foarte bine, chiar dacă face des mișto de mine și prietenii mei. -.- Și cu mama mă înțeleg, dar câteodată e prea exagerată. Controlată în geantănu am fost niciodata, spionată nici atât. Părinții mei au știu ce copil au la ușă și m-au lăsat libertină. Și n-am ajuns vreo golancă. Poate dacă aș fi fost un copil problemă ar fi fost mai severi dar nu le-am dat niciodată motive de îngrijorare.

Sunt pro.

[Anna]

Nu stiu ce sa zic in privinta asta,cred ca sunt pe la mijloc.Gen,da,urasc cand ma freaca mama ca ce fac si altele,da zic ca n-are ce face,asta e datoria ei deci nu pot sa comentez deloc.Uneori(cel putin anul asta,m-au exasperat ai mei)fiindca am avut si examen,si altele,insa ei au avut cateva probleme si nu mi-au fost alaturi,mai ales cand au trebuit sa fie alaturi.Da,uneori am enerveaza parintii de genu:te freaca te freaca te freaca la cap,iar apoi iti las pauza,se asteapta sa le zici ceva,insa ce?Ei nu ti-au adresat niciun cuvant demult si altele,iar acuma parca brusc s-au trezit la realitate.Daca tot vor sa stie totul despre copii lor si altele,macars a se puna in situatiile copilului,si BTW,mi-a zis si consilierul scolii:Copii au nevoie acuma de parinti fiindca acum se maturizeaza si acum sunt cei mai usor expusi.Si din pacate nimeni nu-i ajuta.
Ce,i-am urat pe ai mei ca ma frecau,da parca acuma parca nici nu le mai pasa,si e greu,aiurea rau.Deci sunt de acord pe o parte sa ne frece ai nostrii,insa in limitele in care nu innebunesti copilul,deoarece isi formeaza caracterul,si vorba aia:ai tai nu pot fi mereu cu tine.