Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Cea care trebuie iubită (+18)

#1
Cea care trebuie iubită

Capitolul I



Scriu din camera mea mică. Scriu pentru că altceva nu ştiu ce aş putea face. Trebuie să destănui cuiva toate gândurile mele. O să ţi le destăinui ţie, dragă foaie de hârtie, tu, care nu o să mă critici, nu o să îmi spui că am greşit şi nici nu te vei uita cu scârbă la mine după ce voi termina tot de povestit. Eu te cunosc pe tine, draga mea foaie albă, dar tu pe mine nu. Ar trebui să mă prezint. Numele meu este Amanda. Cred că acesta este cel mai bun nume pe care părinţii mei l-au fi putut alege pentru mine. Semnificaţia lui mă defineşte: "cea care trebuie iubită" . Am şaptesprezece ani, acum, însă atunci când au început toate probleme eram mult mai tânără, mai naivă şi credeam că tot ce zboară se mănâncă.

Totul a început când prietena mea cea mai bună, Ana, m-a invitat să merg cu ea la o petrecere la care veneau, se pare, baieţi mult mai mari ca noi, din clasele a XIII-a. Pe atunci nu aveam decât cincisprezece ani. Nu eram încă destul de dezvoltată pentru vârsta mea, sânii, în comparaţie cu cei a altor fete, erau mult mai mici şi nu eram nici prea înaltă. Chiar dacă majoritatea prietenelor mele îşi începuse deja viaţa sexuală, iar unele din ele dacă nu o făcuse se "atingeau", iar eu eram într-o lume total paralelă cu a lor.

Lumea mea era toată roz şi pufoasă, creasem un zid imens în jurul meu şi lumea din afară, un zid pe care nimeni nu reuşise să îl spargă până atunci. Visam încă cu ochii deschişi la un prinţ care venea călare pe un cal alb, îşi declara iubirea lui eternă, promitea să aibă grijă de mine, eu mă aruncam ca oarbă în braţele lui, am fi plecat împreună în lume şi am fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Era frumos să pot visa aşa, dar dacă stau să mă gândesc la bine la tot ceea ce visam... da, eram o copilă proastă pe atunci.

Cu câteva ore înainte de petrecere Ana a venit la mine acasă pentru a mă aranja. Nici nu ştiu de ce eram prietenă cu ea, avea o influenţă negativă asupra mea, ştiam asta, însă eram atât de proastă încât nu schimbam nimic. Era îmbrăcată ca ultima curvă, dar deja mă obişnuisem cu aceasta. Lucrurile ce o caracterizau pe Ana erau: personalitate impulsivă, se îmbrăca ca o depravată, se machia foarte strident, nu ştia să se cenzure şi, şi-o trăgea cu cine apuca, pe unde apuca - adică, nu că ar mai fi contat oricum ţinând cont că prima ei experinţă a fost intr-o noapte, cu un tip agăţat la o petrecere ieftină, într-o toaletă publică, uitasem să adaug: la treisprezece ani -, era numită "curva tuturor", dar nu îi păsa de acest lucru.

Niciodată nu era mulţumită de felul în care mă îmbrăcam, de felul în care mă comportam şi nu suporta că eram timidă. Eram deja îmbrăcată când a venit ea, însă, bineînţeles că domnişoarei nu i-a plăcut.
- Ce mama dracului sunt astea dupa tine? Mergi la o înmormantare? Arâţi ca o maică nefutută de ani buni.
Da... acelaşi lucru păţeam de fiecare dată. M-a pus de m-am dezbrăcat şi a trebuit să mă îmbrac aşa cum a vrut ea: cu o fustă scurtă, neagră, mulată, în care dacă mă aplecam mi se vedeau chiloţii din dantelă, într-un maieu roşu din dantelă şi cu lenjerie de aceeaşi culoare. Mereu spunea:
- Nu ştii prin ce pat ajungi, însă tu trebuie să fii mereu pregătită. De aceea tot timpul când ieşeam cu ea trebuia să port lenjerii foarte scumpe, din dantelă, mătase, sau orice alt material care dezvăluia cât mai mult. Eram o proastă, stiu. O proastă pentru că ascultam de o curvă ca ea, din păcate nu prea aveam în cotro.

Am plecat repede de acasă pentru că, spunea ea, eram deja în întârziere. Nu pricepeam cum puteai să spui că eşti în întârziere atunci când te duceai la o petrecere care dura toată noaptea şi, pe lângă asta, când era aproape de sfârşit se mai trezeau nişte drogaţi să vină tocmai când lumea pleca şi totul o lua de la capăt.

Poate vă întrebaţi cum de aveam voie să plec aşa de târziu la petreceri de genul acesta şi însoţită de persoane de calibrul Anei. Nu, nu aveam nişte părinţi degeneraţi, drogaţi sau alte chestii de genul acesta. Stătea singură pentru că ai mei erau plecaţi tot timpul din oraş pentru afaceri şi nu prea se oboseau să se intereseze şi de soarta mea. Într-un fel îi învinovăţesc pentru toate lucrurile rele, urâte şi scârboase prin care am fost nevoită să trec.

Cel puţin locul în care ne duceam de această dată era decent. Aveam în faţă o vilă superbă, de trei etaje, din care intrau şi ieşeau persoane ca pe bandă rulantă. M-a apucat de braţ şi am intrat amândouă. Acesta era "ritualul" nostru, considera că dacă intra de mână cu o fată baieţii vor crede că e lezbiană şi vor da orice numai ca ea să le-o sugă măcar o singură dată. Era stupid, enervant, frustrant, dar mă conformam. Imediat ce s-a văzut înăuntru s-a desprins de mine şi s-a dus direct la băiatul care se afla în faţa ei. Îşi poziţionă genunchiul între picioarele lui şi început să îl sărute, în timp ce genunchiul făcea cunoştiinţă cu următoarea "victimă". Aşa făcea cu toţi băieţii pe care vroia să îi treacă pe lista de "şi cu ăsta m-am futut". Mă uitam scârbită la ei. Simţeam că o să vomit în curând şi mă gândeam ce faţă ar face dacă chiar s-ar întâmpla acest lucru, când gândurile mele au fost întrerupte de o mână care aterizase pe umărul meu. Mi-am întors capul repede. Eram speriată, dar încercam să menţin un zâmbet plăcut pe buze, asta trebuia să fac tot timpul ca să nu par că aş fi o virgină toantă - de fapt, chiar asta eram.
- Te-am speriat? întrebă băiatul din faţa mea.
- Puţin, am recunoscut, iar apoi i-am zâmbit dulce.
- Ce caută o fată ca tine aici, întrebă în timp ce mă studia atent. Nu cred că ai ce căuta la petreceri de genul. Locul tău e într-un local stilat, nu într-o casă de drogaţi.
- Am venit cu o prietenă, am spus în timp ce încercam să schiţez zâmbet. Nu sunt sigură aici. Mi-am îndreptat degetul spre Ana care mai avea puţin şi şi-o trăgea cu tipul ăla acolo, pe perete, de faţă cu toţi.
- Aia... prietena ta?
Am zâmbit şi nu am mai spus nimic.
Am văzut cum Ana se desprinde de noua ei victimă, o ia de mână şi vine lângă mine. Îi aruncă câteva priviri tăioase băiatului din faţa mea, mă apucă de încheietura mâinii şi mă trase după ea.

Am făcut un gest rapid cu mâna, în semn de "La revedere". Credeam că o să mergem acasă, dar nu s-a întâmplat aşa. Am urcat până la etajul trei al vilei şi am intrat, toţi trei, în primul dormitor ce l-am găsit gol.
- Stai acolo, uită-te şi învaţă, îmi spuse Ana arântând spre scaunul ce se află lângă pat. M-am aşezat speriată, încercând să nu îmi imaginez ceea ce urma să se întâmple.
Băiatul se aşeză pe pat, în fund. Mâinile ei au început să urce pe pulpele lui până când au ajuns la cureau blugilor. A desfăcut-o cu mare dibăcie, aruncându-o undeva prin cameră. Apoi deschise un nasture de la blugi, apoi pe al doilea, urmând să deschidă fermoarul. Când am înţeles ceea ce avea de gând să facă, să-mi arate, m-am ridicat brusc pentru a pleca cât mai repede de acolo.
- Stai jos! am auzit-o urlând. Să nu îndrăzneşti să mai scoţi un sunet, uită-te şi învaţă şi tu ceva folositor măcar o dată în viaţă. După ce că eşti virgină mea eşti şi a naibii de proastă!
Atitudinea ei mă speria. Nu vroiam să mă bată, din nou. Da, mai luasem bătaie de la ea din cauză că am refuzat o partidă în trei. M-am aşezat, din nou, la locul meu şi am privit în continuare ce făcea.

A deschis fermoarul şi a tras de blugi până când au atins podeaua. A tras de bata boxerilor negri, a aruncat o privire înăuntru, a scos un "Ooo..." şi, a făcut o faţă de om mullţumit. Băgă mâna dreaptă înăuntru şi scoase sexul întărit al băiatului. Când am vazut chestia aia mare şi groasă în mâna ei am simţit cum mi se face greaţă. Îşi apropie capul şi mai mult de sexul lui. Îşi umezi buzele cu limba şi îi aruncă o privire perversă. Scoase limba, uşor, din gură, având mai multă salivă pe ea şi atinse capul sexului. El tresări. Saliva se scurgea usor, spre bază de unde îl ţinea cu mâna. Înainte ca dâra de salivă să îi atingă mâna, o linse uşor cu limba. Începu să facă cerculeţe cu limba, de sus în jos, în timp ce el gâfâia şi scotea din când în când câte un "ah" prelung. Apoi, de la bază, în sus, îl linse bine şi umezi tot locul. Îşi apropie şi mai mult capul şi îl băgă uşor în gură, mai întâi numai capul organului, apoi începând să coboare uşor, spre bază. Începu să facă mişcări sus-jos, întâi mai lente, apoi din ce în ce mai repezi, iar apoi să i-o sugă cu poftă.

Băiatul care stătea pe pat era în culmea extazului. Gâfâia mai tare decât înainte şi de cate ori gura ei ajungea la baza penisului lui scotea, acum, câte un "ah", tare, clar si lung. Îl muscă uşor, făcându-l să o apuce de păr şi să controleze el mişcările gurii ei. Se mişcau repede, iar el se încorda şi mai tare. La un moment dat se opri şi începu să i-o frece cu mâna, în timp ce cu limba îi atingea din când în când capul, făcând cerculeţe. "Mai am puţin şi vin", l-am auzit spunând. Auzind asta, începu să o frece şi mai repede, luându-o şi în gură, lucrând în simultan. L-am văzut cum geme de plăcere, cum îşi încordează toţi muşchii şi cum gura ei se umplu de un lichid albicios pe care îl înghiţi pentru a continua să i-o sugă. Băiatul căzu pe spate, iar ea se ridică de jos, ştergând cu limba lichidul alb ce îi rămăsese în colţul gurii. Mă luă de mână şi, am ieşit împreună din cameră, lăsându-l singur, gâfâind pe pat.
[/align]


Orice sfat/critica e bine venit(a).
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.

#2
Imi place, chiar imi place. Dar sunt nicste chestii pe care as avea sa le spun:

Era îmbrăcată ca ultima curvă, dar deja mă obişnuisem cu acest asta. -> Ceea ce este subliniat nu are logica, cred ca era : Cu aceasta.
Al doilea lucru ar fi ca ai accentuat prea mult ca prietena ei, Ana, este o cu*va, si ai repetat acest cuvant de foarte multe ori, ceea ce nu creeaza un aspect placut paragrafului, si suna si urat. Si trebuia cenzurat. Dupa asta, ai probleme cu diacriticile, am vazut ca de multe ori ai uitat sa le pui, ai grija la ele, daca ti.e greu, nu le mai folosi, nu este o regula sa le folosesti. Asa, acum ai niste probleme cu greselile de tastare, care schimba sensul propozitiei. Uite un exemplu:

ÃŽÅ£i apropie capul ÅŸi mai mult de sexul lui. -> Iti dai si tu seama de greseala, din neatentie a iesit altceva, si nu ca ea isi apropiase capul, si nu noi, ca sa zic asa.

In rest nu mai greseli de tastare, asa cate una , sau cate doua cam la fiecare paragraf. Si ideea ai sustinut.o si repetat.o de mi.a venit rau. Am inteles: Ana este o cu*va, Amanda simte scarba fata de ea si de aceasta lume si ca se crede o proasta, inca virgina. Ok, mai mult de doua ori nu cred ca ar fi trebuit precizat.
Acea scena, a fost descrisa bine, dar prea multe detalii pentru mine, crede.ma, ce este prea mult strica. Pastreaza si pentru alte capitole, dupa sa nu devina prea gretos.
Cam atat, per total imi place si ideea este foarte interesanta, si vreau sa vad cum o zugravesti, nu uita, fi originala >:D<.

EDIT: @Wulf, numele fetei este Amanda, scrie chiar in primul paragraf ^^.
[Imagine: Jun0xCa.png]

#3
Yeeeei, inca un fic despre droguri, prostitutie si chestii de genul. Bine ai venit in lumea mea. Ai avut la un moment dat o repetitie, dar nu o mai gasesc. Forma corecta nu este fata lezbiana ci fata lezbianca. Sau ma rog asa stiam eu in vremuri apuse, cred ca se accepta ambele forme acum. Imi place paragrafarea, asta e moartea mea si faptul ca textul are o anumita paginatie. Pertotal ti-as dat 9 stelute din 10 pentru ca ai anumite greseli de scriere, repetitii. Te descurci foarte bine la descriere si as vrea sa vad mai mult dialog si o narare mai intensa din partea fetei a carui nume nu il stiu... sper ca nu am sarit vreun rand in care era scris ca mai am antecedente. Succes in continuare, sa nu te lasi de el si as vrea sa ma anunti cand mai postezi.

#4
Musaraña - multumesc pentru comm. Am corectat greselile mentionate, nici nu le vazusem. Cat despre diacritice, eu in prima faza scriu fara ele, iar apoi le pun si se poate intampla se mai sar vreo una-doua. Ma bucur ca iti place si sper sa fii la fel de multumita si de continuare.
wulf - merci si tie pentru comm. Nu stiu exact care dintre cele doua forme este cea corecta, o sa caut. Iar numele fetei este Amanda.

Lectura placuta.




Capitolul II




Nu îmi venea să cred la ceea ce fusesem martoră. Îmi era scârbă de mine. Mă uram pentru că fusesem o proastă, pentru că tot timpul ascultam de ea şi, îmi era destul de frică încât să nu îi spun niciodată nimic. Mi-aş fi dorit să îi pot spune tot ceea ce simţeam în acel moment, dar din păcate, nu am scos nici un cuvânt şi am urmat-o în linişte, întorcându-ne înapoi la petrecere.
M-a lăsat, ca de obicei, singură, înconjurată de o mare de oameni pe care nu îi cunoşteam.

Stăteam şi mă uitam speriată în jurul meu, dorindu-mi să se termine cât mai repede.
- Mai ai „bodyguard-ul” după tine? Mă întrebă o voce cunoscută. M-am întors brusc şi l-am văzut din nou, acelaşi băiat care mă abordase şi mai devreme.
- Nu, am răspuns seacă. Probabil încearcă să îşi găsească o nouă victimă, i-am spus cu o voce plictisită; deja îmi imaginam ce avea să se întâmple în continuare.
- Să ştii că nu musc, îmi spuse băiatul. Zâmbi, iar ochii lui mari şi verzi se lumină mai mult.Numele meu este David. Încântat de cunoştiinţă. Mai zâmbi o dată, iar apoi îmi luă mâna şi mi-o sărută. Era prima dată când un băiat îmi vorbise aşa de frumos. Eram pur şi simplu fermecată de persoana din faţa mea.
- Amanda, am spus scurt.
- Ai un nume foarte frumos. Dacă stau bine şi mă gândesc nu am mai cunoscut pe nimeni cu numele acesta. Pot să îţi ofer o băutură?

Înainte de a îi răspunde m-am mai uitat o dată în jurul meu pentru a încerca să o găsesc pe aşa zisa „cea mai bună prietenă” a mea care mă lăsase singură.
- De ce nu, i-am răspuns zâmbind, nezărindu-o pe Ana nicăieri.
M-a apucat de braţ, iar eu m-am uitat puţin uimită la el. Îmi zâmbi, pentru a treia oară, de data aceasta într-un mod mult mai cald. Ne-am îndreptat împreună în spre bar, reuşind cu greu să ne facem loc printre mulţimea de oameni care, majoritatea, erau deja beţi, unii mai aveau puţin şi uitau că nu se aflau în dormitor, iar cei care erau ceva mai treji încercau să aibă grijă de prietenii lor. Cuvântul „petrecere” aici, însemna de fapt „Hai să ne dezdrăbălăm!”.
- Bănuiesc că nu serveşti acool, nu? Vocea lui m-a readus la realitate.
- Nu, evit acoolul.
- Perfect atunci. Sper să îţi placă sucul de cirese, spuse în timp ce îmi întinse un pahar mare, în care se afla un lichid rosu. Am luat o gură din conţinutul rece şi am zâmbit fericită. M-a luat din nou de mână şi am ieşit, împreună, afară. Aerul era mult mai răcoros, iar cerul era mai senin ca altă dată. Începuse să mi se facă frig. Dintr-o dată am simţit cum ceva cald îmi atingea pielea. Îmi dăduse sacoul lui. Voiam să mă bucur de ceea ce se întâmplă, voiam să cred că nu vrea de la mine doar acel lucru, chiar voiam să cred că el avea să fie special şi că o să mă ajute.

Ne-am aşezat pe gazonul din faţa casei şi ne-am uitat minute întregi împreună la stele, fără ca vreo unul din noi să scoată vreun cuvinţel. Pe fundal încă se mai auzea zgomotul provocat de muzica dată mult prea tare, dar, într-un mod ciudat, între noi se aşternuse liniştea, liniştea noastră ce nimeni nu putea să ni-o strice. Am simţit cum işi strecoară o mână după gâtul meu şi îmi întoarce uşor faţa. Ochii lui străluceau mai frumos ca niciodată. Îmi luă paharul cu suc din mână şi îl puse pe iarbă, lângă noi. Faţa lui începu să se apropie din ce în ce mai mult de a mea, iar eu simţeam cum inima mai are puţin şi o ia la fugă.

RoÅŸisem.

Şi-a închis ochii şi eu am făcut acelaşi lucru. I-am simţit buzele moi şi catifelate cum le ating pe ale mele, uşor. Pentru un moment am crezut că plutesc. Limba lui începu să îşi facă loc printre buzele mele. Nu vroiam asta, nu aşa, nu acum şi, nu cu el. L-am împins uşor de lângă mine însă m-a apucat de mână, m-a tras brusc înapoi, lipindu-mă de el şi apoi şi-a introdus limba în gura mea. Simţeam cum îmi umbla prin fiecare colţişor al gurii, saliva lui se amesteca cu a mea, iar limbile noastre duceau un razboi. L-am muşcat de limbă, făcându-l să şi-o retragă şi să mă împingă, de această dată, el.
- Îmi pare rău, l-am auzit spunând. Nu aveam nici cea mai mică idee că nu ştii să săruţi.
Am pus capul în pământ însă el m-a apucat de bărbie şi mi-a zâmbit încrezător.
- Avem timp, avem... pentru toate.
S-a ridicat, mi-a dat paharul cu suc ce se afla lângă el şi apoi plecă

Acela fusese primul meu sărut.

Am rămas acolo, singură, încă şocată de ceea ce mi se întâmplase. Probabil se speriase deja de mine. Care fată la cincisprezece ani nu ştia să sărute? Cred că ar fi fost bine să exersez cu o roşie, atunci când Ana mi-a spus de lucrul asta, dar... acum ce mai conta. Nu aveam să îl mai văd vreodată, eram sigură de acest lucru. A fost frumos cât a durat – de fapt, nu fusese nimic între noi, doar mintea mea făcuse ca ceea ce se întamplase în această seară, aici, să pară mai mult.

Speram că acolo undeva, avea să fie cineva şi pentru mine.Cineva care să lase aparenţele la o parte, care să nu fie superficial, care să ţină mai mult la mine decât la propia-i persoană, cineva care să mă înţeleagă şi să îmi fie alături ori de câte ori aveam o problemă.

Am hotărât ca măcar pentru o seară să uit de Ana, de faptul că mereu trebuia să ascult de ea şi să fac, în sfârşit, şi ceva ce vroiam eu şi anume să mă duc acasă.

Ajunsă în faţa casei, am scos cheia şi am deschis uşa mare, din lemn masiv. Mi-am aruncat sandalele pe undeva pe hol, erau prea înalte şi mă dureau foarte tare picioarele, iar în timp ce urcam scările pentru a ajunge în camera mea mai dădeam jos câte un articol vestimentar. Am ajuns în cameră goală, ducându-mă direct în baie şi am dat drumul la apă, pentru a umple cada. Am pus diverse spumante, am aprins lumânările ce se aflau pe marginea căzii şi m-am aruncat în apă, câţiva stropi sărind şi udând pe jos şi pe pereţi.

Când eram supărată, îmi plăcea să fac o baie relaxantă. Am stat acolo timp de câteva minute gândindu-mă la nimic, doar uitându-mă fix într-un punct pe perete. Mi-am luat halatul pe mine şi, aşa dezbrăcată cum eram m-am aşezat în pat şi am adormit.

A doua zi, când m-am trezit, am realizat că îmi venise ciclul. Uram acea perioadă a lunii, de fapt cred că orice fată o ura. Nu făceam decât să stau în pat, să mănânc dulciuri şi, să mă uit la televizor. Astăzi însă, trebuia să mă duc la şcoală. Fiind în primul an la liceu, încercasem să îi fac pe profesori să mă placă cât mai mult, chiar dacă asta însemna că nu trebuia să lipsesc de la vreo oră. M-am ridicat cu greu din pat, neavând nici un chef. Şi asta nu numai din cauza faptului că nu mai erau decât vreo două săptămâni de şcoală, ci şi datorită faptului că indiferent dacă vroiam sau nu aveam să mă întâlnesc cu Ana. Deja prevedeam un dita mai scandalul datorită faptului că aseară plecasem fără să îi spun.

Am luat o pereche de blugi deschişi la culoare pe mine, un tricou alb, simplu, o pereche de tenişi tot albi, geanta, în care aveam toate deja toate cărţile care îmi trebuiau în săptămâna respectivă – nu aveam ore foarte variate şi nu la toate materiile aveam carte – şi am plecat.

Ajunsesem chiar mai devreme decât trebuia. Am intrat în clasă şi am încercat să îmi găsesc de lucru.
- Ai idee cât te-am căutat azi noapte?
Ştiam ce avea să se întâmple şi chiar nu aveam chef de ea, nu în acea zi.
- Nu, şi sinceră să fiu nici nu îmi pasă. Am văzut cum ochii i s-au mărit. Îşi ridică mâna şi se pregăti să mă lovească. Am închis ochii, strângându-i cu putere, aşteptând să se termine cât mai repede.
- În locul tău nu aş face asta. Vocea băiatului mă făcu să deschid repede ochii. Era în faţa mea şi, nu visam, cel puţin aşa credeam.
- Dă-mi drumul animalule, mă doare, am auzit-o pe Ana ţipând.
- Bună Amanda, spuse băiatul zâmbind. Apoi se întoarse către Ana: Nu crezi că şi pe ea ar fi durut-o, poate chiar şi mai tare, spuse strângându-o cu putere. Am văzut cum se lasă în jos datorită durerii, lacrimile începând să i se prelingă pe faţă.
- E de ajuns David, las-o. Nu merită.

Îi aruncă mâna şi veni către mine. Mă sărută pe obraz, mă apucă de mână şi mă trase afară din clasă.
- O să fiu direct: eşti liberă mâine? Aş vrea să te invit la o petrecere la piscină. Crezi că ai putea veni.
- Desigur, i-am spus fericită. Desigur... Spune-mi doar ora şi eu nu voi fi acolo.
- La ora două e bine?
Am dat afirmativ din cap. M-a sărutat scurt pe buze şi a plecat.

M-am reîntors în clasă unde am găsit-o pe Ana plângând. În mod normal mi s-ar fi făcut milă de ea şi m-aş fi dus să o consolez, dar, îmi plăcea să o văd cum suferă. M-am aşezat în bancă şi am început să mă gândesc la cum o să decurgă ziua de mâine, la piscina. Chiar eram ofticată pentru că îmi venise ciclul tocmai în ziua aceea, dar nu era un motiv să dau înapoi. După şcoală m-am dus pentru a îmi lua un costum nou pe baie, pe care dădusem aproape toţi banii care îmi mai rămăseseră de la părinţii mei. Se părea că în curând trebuia să le cer iarăşi bani – dacă nu erau alături de mine atunci când aveam nevoie măcar financiar aveam pretenţia să mă susţină.

Sâmbătă, încă de la prima oră, soarele era sus pe cer şi strălucea cu putere. Avea să fie o zi fierbinte. Mi-am făcut ceva de mâncare, iar apoi am început să mă pregătesc. Nu aveam să intru în apă, datorită lucrului evident... dar asta nu însemna că nu puteam arâta bine. Mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi, de blugi, albastri, care se potriveau de minune cu sutienul alb al costumul cel nou. M-am mai uitat o dată în oglindă şi am plecat mulţumită din casă.

La petrecere erau o mulţime de oameni, majoritatea necunoscuţi. Simţeam cum toate privirile erau aţintite asupra mea, însă încercam să nu mă împiedic, sau să fac vreo prostie.Vroiam să par mândră, sigură de mine, puternică, până la urmă ieşeam cu un tip de clasa a XII-a.
L-am zărit imediat pe David, care era cu câtiva paşi în faţa mea, aşteptându-mă. A venit la mine, deîndată de m-a zărit. M-a apucat de talie, m-a tras mai aproape de el şi m-a sărutat. Îmi luase mâna şi începu să mă tragă după el. Am ajuns într-o cameră, mă aruncă pe pat şi se aşeză deasupra mea.
- Te doresc, l-am auzid ÅŸoptindu-mi.
Am simţit cum mâinile lui începu să se plimbe pe abdomenul meu, ajungând până la sâni, jucându-se cu unul din sfârcurile mele deja întărite, făcându-mă să scot un „ah” scurt, apoi coborî până la bata pantalonilor, încercând să îi deschidă.
- Nu! am zis. Nu acum...
S-a uitat la mine nervos. M-am ridicat în capul oaselor încercând să înţeleg ceea ce se întâmpla. De fapt, ştiam ceea ce se petrecea aici, vroiam doar să mă fac că nu înţeleg, nu vroiam să cred că şi el, chiar el, era la fel ca toţi ceilalalţi.

Mă apucă brutal de mână şi mă trase de pe pat. Stăteam acum în faţa lui, simţind cum ochii ce ieri seară radiau de fericire, vroiau să mă calce în picioare pentru ceea ce făcusem. Îşi puse mâna pe capul meu şi apăsă cu putere, făcându-mă să cad în genunchi. Îşi dădu slipul jos, iar eu am închis repede ochii. Îşi înfipse mâna în părul meu şi îmi băgă penisul în gura mea, trăgându-mă de păr, iar apoi împingându-mă, începând să facă mişcări din ce în ce mai repezi. Părul mă durea ca naiba şi în zadar încercasem să mă ridic, era mult mai puternic ca mine. În câteva minute, am simţit cum gura mi se umpluse de un lichid călduţ, lucru ce mă făcu să vomit, scuipând totul afară, murdărind pe jos şi pe el. Îşi trase slipul la loc şi se îndreptă spre uşă.
În privirea lui se putea citi scârba ce i-o provocam.
- Nici nu eşti în stare să mi-o sugi calumea, păpuşă. Aşa nu o să meargă. Să mă cauţi când o să mai creşti. Adio Amanda. Îmi spuse lăsându-mă plângând lângă pat.



Orice sfat/critica este bine venit(a).
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.

#5
Hei. *hugs*
Well, ce m-a atras în mod special a fost titlul. Sună bine şi e destul de atrăgator, simplu. Mă bucură faptul că scrii cu diacritice. Eniuei, ai un mod de-a scris mult mai diferit de-al meu. E aşa direct şi descrii scenele +18 detaliat, chiar foarte bine.
N-am observat vreo greşeală de tastare/exprimare, şi nici nu cred că au fost.
Personajele ~
Amanda- o tipă cam naivă, totuşi drăguţică. Păcat că a căzut în 'iluzia' dragostei aşa repede.
Ana- n-o pot numi prietenă, dar mie una mi se pare genul de tipă materialistă, ce-ar face orice să obţină ceea ce vrea.
David- Un idiot, mitocan şi ce mai vrei tu. Nu-mi place deloc de el, deşi pe la începutul capitolului mi se părea drăguţel. Păcat de el.
Bun, mi se pare că acţiunea e uşor grăbită, dar cum nu-ţi ştiu ideea foarte bine, mă rezum la asta.
Well, aştept continuarea. Btw, dacă poţi - pretty please- să mă anunţi şi pe mine când postezi nextul.
Spor la scris în continuare! *hugs*

XoXo, Mad Hatter.
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#6
Omfg, nici nu imi vine sa cred... iubito, iubesc ficul tau al naibii de mult.
Amanda, suna a amandine prin urmare a clementine de unde rezulta ca imi creeaza o senzatie olfactiva de citrice... de obicei asociez numele cu cate un fruct sau cu cate o leguma.
Lasand la o parte, David, de la care ma asteptam sa fie un tip de treaba care sa o scape de lumea drogurilor este unul dintre ei care a incercat doar sa i-o beep.
Nu pun intrebari pentru ca din stilul tau imi dau seama ca o sa ne dai, sau mai bine zis David o sa ne dea explicatii mai tarziu.
Ana... ce sa zic, face pe dura dar e o mimoza si jumatate.
Oricum nu vreau sa imi fac idei despre ce ai putea sa scrii pentru ca de multe ori nu coincide cu ce vroiam eu sa aud si am un mare soc. Gen capitolul II, in care nu ma asteptam sa se intample asemenea perversitati.
Can't wait for the next chapter. Remember, sunt doar la un click distanta.

#7
Tnx. ca m.ai anuntat. Deci:

Imi place foarte mult numele acelui baiat, David. Ai un + de la mine ^^. Nu stiu daca spun o prostie, dar cred ca era corect : destrabala si nu deztrabala . Nu exista cuvantul vroiam. . Acest cuvant este corcitura dintre : a voi + a vrea. Forma corecta este : voiam. Si ar repetat de trei ori, acest cuvant, intr.o singura fraza.

Deja prevedeam un dita mai scandalul ... Nu stiu cu ce ai fi putut sa il inlocuiesti, dar nu suna prea bine, cel putin pe mine ma deranejaza.

In rest nu au mai fost greseli care sa le observ. Mi.a placut foarte mult acest capitol, si pot sa spun ca vreau capitole si mai lungi, chiar daca si acesta a fost considerabil. Ana este o persoana egoista, asa mi se pare. Amanda in schimb ... este foarte naiva, visatoare si pare a fi cea care inca asteapta printul pe cal alb, care sa o ia din aceasta lume `scarboasa`, asa cum ii spune ea. David, nu stiu ce sa mai cred, la inceput mi.am ca va fi un viitor iubit, dar la sfarsit imi venea sa ma dau cu capul de pereti, pentru ceea ce a facut. Ai conturat persoanjele diferit, ceea ce imi place, si fiecare are o atitudine constanta, cu exceptia lui David, care s.a ghidat dupa cumn bate vantul ca sa o bage in patul lui pe Amanda. Finalul acestui capitol m.a facut sa imi imaginez diferite continuari, dar nu imi fac iluzii si iti spun bafta in continuare, sa ma anunti cand pui nextu` ^^.
[Imagine: Jun0xCa.png]

#8
Multumesc foarte mult pentru comentarii. Ma bucur ca va place si o sa aveti parte de o multime de surprize si in continuare.

Lectura placuta.




Capitolul III




Stăteam acolo, terminată şi, nu puteam să îmi revin. Toate visele mele se spulberase cât ai bate din palme. Îmi venea să urlu, să bat pe cineva, să îmi smulg părul din cap, orice lucru care ar fi putut să mă facă să mă simt mai bine.

M-am ridicat de jos, deşi simţeam cum genunchii îmi tremurau încă. Am ieşit din casă, robotic, şi am părăsit cât mai repede petrecerea. Nu voiam ca să îşi dea cineva seama de ceea ce se întâmplase. Mergeam pe străzi, fără să ştiu unde mergeam. Loveam oamenii pe stradă, însă nici nu mă sinchiseam să le cer scuze. Mersesem, probabil, toată ziua. Nici nu mai ştiam pe unde mă aflam. M-am uitat în jur, dar nu era nici ţipenie de om. M-am aşezat lângă zidul din beton şi am început să plâng. Plângeam pentru mine, plângeam pentru el, plângeam pentru că fusesem o proastă şi avusesem încredere într-un băiat.

Am plâns până am simţit că nu mai aveam lacrimi. Sughiţam în continuu şi deja începuse să mi se facă frig. M-am ridicat de pe cimentul rece şi am plecat în continuare, hoinărind. Arâtam ca naiba: părul îmi era ciufulit, ochii rosii şi umflaţi, eram pe jumătate dezbrăcată şi la fiecare pas pe ca îl făceam sughiţam. Nu ştiam cum ajuns acasa şi nici când m-am schimbat şi m-am aşezat în pat. Ţin minte doar că mă trezisem cu o durere imensă de cap, nişte ochi umflaţi, roşii, care mă usturau foarte tare şi cu o foame de lup.

M-am dus la bucătărie însă nu am găsit nimic de mâncare. Mă simţeam prea rău pentru a mă duce la cumpărături aşa că am comandat o pizza mare, cu multă brânză.
Trebuia să încerc să mă adun, ştiam ceea ce trebuia să fac, însă nu puteam. Nu mă simţeam în stare nici măcar să mă târăsc prin casă.

Avusesem noroc că mai aveam puţin până la vacanţa de vară. Note aveam, absenţe nici una, jumătate din mediile mele erau încheiate, aşa că am decis ca să nu mă mai duc la şcoală o săptămână. Nu avea să moară nimeni între timp.

Cât am stat acasă am suferit în felul meu: m-am izolat de lume. Ana mă suna în continuu, însă niciodată nu i-am răspuns la telefon – singurul motiv pentru care mai ţineam mobilul deschis era acela că mă mai sunau părinţii, o dată la două zile, să vadă ce mai fac, de ce mai am nevoie şi cum merge şcoala. Probabil s-a speriat proasta de Ana dacă într-o zi m-am trezit cu ea la mine. Când am deschis uşa şi i-am văzut faţa, am închis-o la loc, am încuiat-o pentru a nu putea intra, lăsând cheia în broască – avea o cheie de rezervă – şi am ignorat-o în continuare. O învinovăţeam pentru ceea ce păţisem, pentru ceea ce fusesem nevoită să fac. Nu mă avertizase, nu îmi spusese nimic despre el chiar dacă, am aflat mai târziu, că îl cunoştea şi ştia ce fel de om este.

O uram ÅŸi mai mult acum.

Nu are rost să îmi aduc acum aminte toate suferinţele prin care trecusem în vara aceea. În majoritatea timpului stătusem numai în casă, nu ieseam afară decât până la magazin, pentru că mai trebuia să îmi cumpăr apa, ceva de mâncare şi tampoane, în rest evitam cât mai mult să interacţionez cu oamenii. Aveam impresia că oricine ar vorbi cu mine ar face-o doar pentru că avea un scop bine definit, încă de înainte.

Pentru că aveam aşa de mult timp la dispoziţie începusem să umblu pe diverse forumuri, din ce în ce mai dubioase. Prima dată intrasem pe un forum normal, unde cunoscusem o fată foarte drăguţă, mai mică ca mine, mai proastă ca mine. M-a plictisit repede şi am renunţat să mai vorbesc cu ea. De câte ori spunea ceva îmi aduceam aminte de visele mele, planurile mele şi tot ceea ce voisem să fac înainte să mi se întâmple incidentul de la petrecere. Apoi, am intrat pe un forum de lezbiene, unde am cunoscut-o pe Afrodita. Nu ştiu nici în momentul de faţă dacă acesta este numele ei real, însă sinceră să fiu i se potrivea de minune. Era cea mai frumoasă făptură pe care o văzusem eu. Îmi dăduse nenumărate poze cu ea. Avea un păr bogat, roşcat, ulor ondulat, ochii mari şi verzi, buze cărnoase şi pielea foarte albă. Părea ireală. Am ţinut legătura mult timp atunci, chiar şi acum mai vorbim din când în când.

Începusem să petrec cam patru-cinci ore cu ea, pe chat, vorbind despre diverse. În ciuda faptului că vorbisem despre atâtea, că o cunoşteam atât de bine, ea, niciodată nu m-a forţat să vorbesc despre mine, despre necazurile şi suferinţele mele. Avea o răbdare care uneori reuşea să mă enerveze, dar cred ca acel lucru îmi plăcea cel mai mult la ea.

De mult ori m-am gandit cum ar fi să îi ating pielea albă, să îi simt buzele lipite de ale mele, cum ar fi să fac anumite lucruri cu o fată. A fost singura fată pe care am iubit-o în toată viaţa mea, prima şi ultima.

În spre sfârşitul verii începusem să îmi mai revin puţin şi asta se datora Afroditei care mă încuraja tot timpul şi era lângă mine de câte ori aveam nevoie de ceva: un umăr pe care să plâng, un sfat, sau poate doar aveam nevoie ca cineva să mă certe, să îmi dea două palme şi să mă readucă cu picioarele pe pământ.

După două luni şi jumătate de stat în casă, prima persoana cu care m-am întâlnit atunci când am ieşit a fost David. Prima mea reacţie atunci când îl văzusem a fost să mă întorc şi să mă prefac că nu l-am observat, dar nu am putut să nu remarc faptul că se schimbase de când îl văzusem eu ultima oară. Arâta mai bine, se cunoştea că trăgea de fiare dar, părea mai trist. Nu ar fi trebuit să îmi pese. Deloc. Ar fi fost mai bine să îmi fi văzut de drum. Mai ales după ceea ce îmi făcuse.

În alea două luni şi eu mă schimbasem: îmi crescuse părul şi sânii, slăbisem, aveam formele mult mai conturate ca înainte. Arâtam bine şi, puteam să afirm asta oricând.

Când m-a văzut a venit spre mine, mi-a zâmbit şi m-a invitat la o cafea. Acceptasem fără să stau pe ganduri, până la urmă trecusem peste faza „David”.

Îmi aduc aminte doar că am băut cafeau împreună cu el, am vorbit despre diverse, iar apoi am plecat împreună cu maşina, care am bănuit că îi aparţinea şi, ne-am îndreptat spre casa lui. A parcat frumos masina şi m-a condus în aceeaşi cameră în care fusesem şi data trecută. A încuiat uşa de această dată şi mi-a zâmbit trist.

- Îmi pare rău pentru data trecută, îmi spuse.

Îmi era milă de el. Nu, nu milă, nu acesta era cuvântul potrivit. Cred că cel mai corect ar fi fost să spun scârbă. Nici eu nu mai ştiam în acele momente cum ar trebui să mă simt. S-a apropiat de mine şi parcă mi-ar fi cerut voie de priviri pentru ceea ce avea de gând să facă. Nu l-am oprit, nu l-am refuzat, ci doar l-am lăsat să facă ce voia din mine. Am început să ne sărutam şi apoi să ne dăm câte un articol vestimentar jos. Se vedea pe faţa lui că era foarte concentrat în ceea ce făcea şi chiar era atent cu mine pentru a nu mă răni. Din când în când mai scoateam câte un „ah” lipsit de viaţă pentru a îl face pe el să se simtă mai bine. De fapt nu voiam decât să termin odată cu asta, să nu mai scrie pe fruntea mea „virgină” şi cu ocazia asta să împusc doi iepuri dintr-o lovitură. M-am trezit dezbrăcată, cu el la fel, deasupra mea. Pusese sub mine chiar şi o pernă – cică să nu mă doară aşa de tare şi să stau comod – şi un prosop pentru a nu avea vreun accident, doar nu voiam să pătăm ceva pe acolo. Era drăgut, recunosc, a băgat-o încet, întrebându-mă la fiecare mişcare pe care o făcea dacă mă doare, iar eu de fiecare dată îi răspundeam „nu”. Minţeam. De fapt mă duruse, dar nu voiam să recunosc. După ce a băgat-o toată începu să facă mişcări dute-vino şi îşi dădu drumul în interiorul meu – nu îmi păsa oricum pentru că pe atunci luam anticoncepţionale. A căzut obosit lângp mine, m-a luat în braţe şi am stat aşa până dimineaţa. La prima oră m-am ridicat de acolo, lăsându-l dormind, fericită că acum nu mai eram virgină.

Aceea fusese prima mea experienţă sexuală. Fară sentimente, fară pasiune – cel puţin din partea mea -, doar sex.

De atunci ne întâlneam în fiecare zi şi ne-o trăgeam. Nu mai eram aceeaşi copilă proastă pe care o păcălise la începutul verii. Învăţasem multe între timp. Eram fericită pentru că acum puteam să mă razbun pentru tot răul care mi-l făcuse.

Se îndragostise de mine, prostul, după prima dată ce ne-am tras-o.
- Te iubesc, îmi spuse şoptindu-mi la ureche. Te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Îmi pare rău că nu am ştiut cum să te preţuiesc încă de la început. Am fost un prost.

Mă uitam la el cum decade, cum se umileşte, cum se simte ca ultima carpă şi eram foarte mulţumită de ceea ce făcusem.

- Eu nu simt nimic pentru tine, i-am răspuns scurt. Am văzut cum se uită stupefiat la mine. Toate sentimentele mele pentru tine au murit în acea zi, am continuat. Dacă vrei o relaţie atunci suntem doar prieteni care se fut când au chef, dacă nu îţi convine, o să găsesc unul mai bun ca tine.

Fiecare cuvânt pe care îl ziceam îl durea şi mai tare, din ce în ce mai tare, mai avea un puţin şi se sfărâma acolo, în faţa mea. Observasem că ochii îi erau plini de lacrimi. L-am luat în brate, l-am sărutat, introduncându-mi limba în gura lui, sugându-i-o şi jucându-mă în voie cu limba lui. M-am aşezat în braţele lui, mi-am dat uşor chiloţii în jos – purtam o fustă vaporoasă special pentru acest eveniment- , i-am deschis sliţul de la pantaloni şi am scos singurul lucru care mă făcea fericită de la el, deşi câtiva centrimetri în plus nu ar fi stricat s,i l-am băgat înăuntrul meu, făcând mişcări scurte şi repezi până când am simşit că îşi dă drumul. M-am ridicat mulţumită de ceea ce făcusem, m-am uitat la el cum nu putea să îşi revină din socul în care se afla. L-am lasat acolo, murdar de spermă, cu chestia aia pe afară, terminat, în mijlocul parcului. Norocul lui că era noapte.

Devenisem rea, foarte rea, însă hotărâsem ca aşa este cel mai bine, decât să îşi bată alţii joc de mine, mai bine îmi bat eu joc de ei. Până la urmă era un joc al supraveţuirii.

Până la începutul lunii septembrie am tot ieşit cu David care începuse să fie din ce în ce mai frustrat. Nu ştiam exact ce probleme avea acasă, sau în general, însă de câte ori ne întâlneam nu făcea decât să mi se plângă şi probabil astepta să îl consolez. Dar, nu o făceam. Eram a naibii de rea şi refuzat să îi spun vreun cuvânt care să îl facă să se simtă mai bine, tot ceea ce făceam era să stau şi să îl ascult. Nu mai voia de la mine nimic, pur şi simplu mă chema pentru a ne întâlni şi a sta de vorbă – mai corect spus, monolog. M-am plictisit repede el. Devenea din ce în ce mai ataşat de mine, iar acest lucru începea să mă scoată din sărite deja. De ce nu a putut face acest lucru la început? Acum era prea târziu...

Ne-am despărţit într-o după amiază de duminică, în ultimul weekend din luna lui august, după o partidă de sex. Stăteam amândoi în pat, ţinându-ne de mână, goi, el vorbind, iar eu ascultând, ca de obicei. Telefonul meu începu să sune iar el s-a enervat, mi l-a luat din mână şi l-a aruncat de perete. Atunci m-am ridicat din pat nervoasă, nu avea nici un drept să facă asta.

- Nu ştiu cine naiba te crezi tu, dar mie nu îmi faci aşa. S-a terminat David. E gata. Nu te mai suport. Iar p*** ta e prea mică pentru gustul meu.

După replica asta mi-am luat hainele de pe jos şi am ieşit din cameră dezbrăcată lănsându-l în pat plângând. Ştiam că exagerasem. Cel puţin cu remarca răutăcioasă făcută la adresa lui – pe atunci el era singurul bărbat din viaţa mea -, ei bine, nu eram foarte mandră de mine dar cel puţin îi închisesem gura şi îi călcasem pe orgoliu în cel mai rău mod posibil.

În acea zi am sunat-o pentru prima dată pe Afrodita. Aveam de foarte mult timp numărul ei, dar ceva parcă mă reţinea şi nu puteam face pasul acela. Mă simţeam distrusă, chiar dacă eu fusesem aia care l-a nenorocit pe el, mă simţeam ca o cârpă. Era un sentiment ciudat, în care se amestecau furia, vinovăţia, iubirea, ura, toate. Era un amalgan de lucruri pe care le simţeam în acelaşi timp, cu aceeaşi intensitate. Sperasem că poate o să se schimbe, mă agăţasem, involuntar, de o bucată subţire de aţă, care conducea spre sufletul meu ce simţea nevoia să se simtă iubit şi să iubească.

Simţeam nevoia să o văd, să îi simt pielea fină şi să o sărut.

- Spune Amanda, ce s-a întâmplat? Atât de normal îmi răspunsese la telefon. Am început să plâng. Spune-mi unde eşti, a continuat la fel de calmă, şi vin la tine. I-am dat adresa şi am aşteptat-o. M-am aşezat pe nişte scări şi am început să plâng şi mai tare. Plângeam în hohote, lumea se uita la mine ciudat, însă nimeni nu se oprea să mă întrebe dacă sunt bine, dacă am nevoie de ceva.... nimeni, toţi râdeau pe sub mustăţi, fetele chicoteau iar băieţii spunea lucruri ca: „Uite-o bă şi pe drogata asta”.

Am simţit cum o mână caldă îmi atinse umărul şi atunci mi-am ridicat capul. Am văzut-o. Era mai frumoasă decât în poze, era ca o rază ruptă din soare. S-a aplecat şi m-a strâns în braţe. Am stat aşa câteva minute bune, timp în care am început să plâng şi mai tare decât până atunci. S-a ridicat şi m-a ajutat şi pe mine să mă ridic. M-a luat de mână şi am început să mergem printre tot felul de străduţe ciudate. Am ajuns în faţa unui hotel. M-am uitat la ea şi mi-a zâmbit, făcându-mi semn să intru cu încredere. S-a dus direct la recepţie, l-a salutat pe recepţioner de parcă se cunoşteau de o viaţă, lua o cheie şi o sticlă de vodka, veni înapoi la mine, mă luă din nou de mână şi mă trase după ea până la etajul întâi.

Ne-am oprit în faţa unei camere cu o uşă de lemn, cam putrezită. A descuiat-o şi mi-a făcut semn să intru. A încuiat uşa şi s-a aşezat pe pat. Mi-a făcut din nou semn şi m-am aşezat lângă ea. A deschis sticla de vodka şi luat o înghiţitură mare.Mă uitam la ea şi nu spunea nimic. Nu făcea decât să mă mângâie pe creştetul capului şi să îmi mai dea din când în când câte o gură de băutură.

Nu ţineam la băutură aşa că mă luase repede de cap. M-am întins pe pat, încercând să mă relaxez. Am văzut-o cum se aşează deasupra mea şi începu să îşi plimbe mâinile pe corpul meu, făcându-mă să iau foc. Îşi dădu bluza jos şi îşi lasă la vedere sânii frumoşi, rotunzi, cu sfârcurile uşor întărite, iar apoi făcu la fel cu al meu. Se juca cu sânii mei făcându-mă să gem de plăcere. Începusem să mă ud. Îmi desfăcu şi pantalonii, îmi dădu jos chiloţii şi la fel făcu şi cu restul hainelor ce ramăsese pe ea. Eram amandouă goale, zâmbeam şi râdeam ca proastele, neştiind exact ce se întâmplă.

Se ridică, şi mă inspectă atentă cu privirea.

Aşa goală, se întinse lângă mine şi mă lua în braţe.

- Eşti cea mai pură creatură pe care am întâlnit-o vreodată, îmi sopti. Să rămâi aşa.

Am pus capul pe unui din sânii ei şi am adormit.

Dimineaţă, când m-am trezit, plecase.




Orice sfat/critica este bine venit(a).
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.

#9
Tnx. ca m.ai anuntat. Deci:

Capitolul acesta mi.a placut, au fost multe schimbari de situatie, la inceput credeam ca va fi un capitol linistit, cu o actiune constanta, dar la sfarsit mi.am facut ochii cat cepele de uimire. David s.a indragostit de Amanda, si ea a devenit o Ana 2, adica doar se folosea de el. In schimb, cand s.a intalnit cu Afrodita ( ador numele asta, alt + de la mine ), Amanda s.a inmuiat ca o rosie. Imi place Afrodita, pare a fi o prietena buna, care o apreciaza pe Amanda, dar sunt putine informatii, asa ca imi mai pastrez parerile si pentru capitolul urmator. Am vazut niste greseli de tastare. Uite.le:

că îi aparţinea ş,i ne-am îndreptat spre casa lui. -> Era defapt şi .
De fapt mănduruse dar nu voiam să recunosc. -> Corect era : mă duruse, dar .
lângp -> lângă.
ni-o trăgeam -> ne-o trăgeam.
Devea din ce în ce mai ataşat de mine, -> Devenea.

Si in rest nu am mai observat. Si tot uiti sa pui diacriticele, sau in loc de: ş pui ţ, si alte incurcaturi. Cam uiti sa pui virgule, sau le pui in plus, dar in rest nimic ^^.
Imi place foarte mult, si actiunea devine din ce in ce mai interesanta. Vreau mai multa descriere, in rest totul mi se pare perfect. Tine.o tot asa si fi putin mai atenta.
[Imagine: Jun0xCa.png]

#10
Hello, am trecut si eu pe aici :]]
Ti-am citit fic-ul de mai de mult, dar am avut o lene ingrozitoare de a posta. Gomene :]]

Titlul:Titlul m-a atras, este foarte dragut si foarte interesant. De asemenea, m-a atras si acel +18, hehe xD My perved mind :> Ma bucur ca este in romana, parca mai spusesem undeva acelasi lucru, faptul ca pe mine ma atrage mult mai mult un titlu care este in romana decat cel in engleza.

Povestea: Ce pot sa spun? Pana acum imi place foarte mult povestea, dura, perversa, comportament nu tocmai decent si chestii de genul acesta. O poveste originala. Imi place ca ai idei si sti sa le pui in aplicare. Te felicit pentru asta. Sper sa continui sa ne uimesti si in urmatoarele capitole. Chiar eram dornica sa citesc ceva, gen bad, deoarece ma plictisisem de toata acea roamanta, de toate acele fete bune si baieti buni. Ma bucur ca ai venit cu ceva nou, iti multumesc xD.

Personaje: Pai in mare parte mi-am facut o idee despre Amanda. Sincer, mi se pare ca s-a schimbat mult prea repede. A devenit din fata timida si speriata o mare depravata, sa zic asa, intr-un timp foarte scurt. Nu stiu, pe mine chiar m-a deranjat acest lucru. S-a schimbat mult prea repede, sincer. A devenit o Ana 2, sa zic asa. Si, de asemenea, mi se pare cam prea-prea sa il ierte deodata pe David pentru ce i-a facut. Chiar nu are demnitate? Chiar in halul ala a ajuns? Sa fie calcata in picioare? >.< Ana mi se pare la randul ei o nebuna, o carpa de sters :]] Sper sa mai apara prin peisaj, deoarece in ultimul capitol a cam disparut. De Afrodita imi place foarte mult. Btw, genial nume. Sper sa aflu mai multe lucruri despre ea si sper sa apara si in urmatorul capitol. David mi se pare un nenorocit. Indiferent de ce ar face, indiferent de cate lucruri bune ar face tot un nenorocit ramane pentru mine.

Actiune: In primele doua capitole a fost ok, in ultimul capitol mi s-a parut extrem, extrem de grabita. Ai descris intreaga vara intr-un singur capitol. Probabil din acest motiv Amanda mi s-a parut ca s-a schimbat mult prea repede.

Moduri de expunere: Aici chiar nu am ce comenta. Te felicit din acest punct de vedere. Imbini naratiunea cu dialogul asa cum trebuie, dialogul la randul lui nu e aruncat la intamplare, nu e sec, iar descrierea este ampla. Aici obti punctajul maxim :]].


In rest am mai vazut cateva greseli de tastare, in unele cazuri ai uitat diacriticele >.< Eu nu prea folosesc diacritice, deoarece imi dau dureri de cap. Daca e acelasi lucru si pentru tine iti sugerez sa le lasi deoparte. Eu nu am nicio problema.
Cam atat :]] Am scris al naibii de mult o_o Astept urmatorul capitol, care sper sa soseasca repede, deoarece sunt curioasa sa aflu ce se va intampla mai departe. Mult succes si spor la scris :3

[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !




Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Esti iubita mea ! Yuki 10 11.897 24-09-2011, 01:09 AM
Ultimul răspuns: Blood_Angel
  O viata pe care trebuie sa o infrunti Booble Madusy 6 4.506 29-04-2009, 01:36 PM
Ultimul răspuns: Alexi


Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)