Ce carte citesti acum?

[Rain]

Momentan citesc o carte care mi-a recomandat-o o colega. Damnare. Adica blestem.

Am cautat cate ceva despre ea pe net si din spusele tale imi pare foarte super cartea. Am cautat-o la biblioteca pentru ca doream sa ma apuc sa o citesc, but... n-am gasit-o. Eh, poate gasesc sa o cumpar de undeva, ori sa dau de ea pe net, mai vedem, oricum povestea mi-a placut.


Acum, dupa ce am terminat de citit Kamikaze spatiali ( care a avut un final cam... nah .__. )

se dovedea a fi un vis...

M-am apucat sa citesc o carte plina de umor, suspans si aventura. Este vorba de Cum sa cumperi un politist de Carter Brown.
Totul incepe intr-un orasel american de provincie, pe coasta Pacificului. O intamplare aparent banala, petrecuta intr-o dupa-amiaza pe plaja, lasa in urma multe intrebari fara raspuns care tes o capcana in jurul locotenentului Al Wheeler. Este oare de-ajuns atat cat sa-l cumperi pe acest om pe care nu-l intereseaza decat doua lucruri : femeile si crimele?

Dupa ce isi pierde serviciul, el "lucreaza" pentru un domn, Sloan, care si-a pierdut fiica ( defapt a fost rapita ), asa ca il roaga pe Al sa il ajute sa o caute. Acum depinde de el daca reuseste sau nu, avand in vedere ce il intereseaza pe el defapt ( pff... femeile, ce sa mai zic? )

[Teh]

Am terminat Obeliscul negru de Erich Maria Remarque saptamana asta, pentru ca dupa cum am prevazut, nu am mai citit in weekend ci m-am apucat sa citesc de pe luni pe la scoala, and all. Pe miercuri am si terminat cartea care mi-a placut foarte mult. Daca ar fi sa ma intrebe pe mine cineva care a fost genul, romance, whatsoever, ar fi greu de ales; nu este o carte despre dragoste and all that stuff. Este o carte scrisa in timpul "Depresiei" sa spunem provocata de Primul Razboi Mondial si, well, de ce nu si venirea celui de-al Doilea. In orice caz, este o carte foarte interesanta ce descrie foarte bine timpurile acelea, asa cum erau in Germania si puterea nefasta a inflatiei. Combinata si cu o dragoste ideala, stranie, este o combinatie perfecta; mai ales daca personajul principal lucreaza si la o agentie de Pompe Funebre; mi s-a parut, prin urmare, o carte foarte faina. Si bine scrisa, pe deasupra. Un stil pe care l-am devorat si admirat de-o potriva; in plus, are un umor foarte placut, ciudat aproape, ce nu ar fi apreciat de multe persoane, presupun, dar care pe mine m-a prins si prin acele scene umoristico-ironice, m-a facut sa zambesc ori sa rad pe cinste.

Dupa aceasta am crezut de cuviinta ca trebuie sa mai citesc ceva, asa ca am prins Joia dulce de Steinbeck. Este o cartulie ce la inceput, recunosc, nu m-a atras de nici o culoare si nici nu doream sa o citesc pana la final; era pur si simplu... anosta, la inceput, in ceea ce ma priveste. Sau poate era faptul ca nu eram incarcata cu prea multa energie si putere de atentie; deci rabdare, sa analizez si sa inghit fiecare descriere ( ce mai tarziu mi s-a parut adorabila ). In fine, intrebandu-ma "cum ti se pare cartea pana aici? " colega mea a primit un raspuns destul de sec si crud: nu-mi prea place. Dar apoi a inceput, intr-adevar, sa-mi placa, asa cum se intampla cu atat de multe carti pe care le citesc. In orice caz, aceasta Joie dulce poate fi considerata, cu adevarat, o carte foarte dulce, cu niste scene impresionant de frumoase and all that stuff. Nu stiu nici eu ce mi-a placut atat de mult la aceasta cartulie, mai ales din cauza faptului ca la inceput am fost foarte... retinuta in ceea ce o privea; pur si simplu nu ma atragea atat de tare; desi, cum am mai spus, poate sa fi fost si din cauza lipsei mele de atentie. Oricum, personajele sunt cu adevarat foarte simpatice si au o asa o alura interesanta, ca nu ai cum sa nu le adori. Actiunea este interesanta si datorita faptului ca... e in timpul acele Mari Depresii provocate de Razboi, and all that stuff; dar de fapt cartea aceasta este o comedie romantica traznita, or something like that. nu pot spune ca m-a amuzat prea tare or anything, dar are si elemente comice pe care le-as fi savurat foarte bine, cu cea mai mare siguranta, daca as fi citit cartea in limba sa originala. Dar, una peste alta, a fost bine si asa.
Mi s-a parut foarte interesanta si datorita ideii, dar si al stilului; lucruri pe care nu le-am agreat inca de la inceput. Are un stil foarte simpatic ce se potriveste de minune cu actiunea si as putea spune ca Steinbeck a pus o stamplila a adorabilitatii pe lucrarile sale; sau, in fine, pe lucrarea asta.
Povestea nu o voi insira aici, ca sa nu fiu acuzata de prea multe spoilere si pentru ca, oricum, mi-e lene sa fac asta. Insa, as putea spune ca a avut o multime de pasaje ce m-au dat, practic, peste cap si imi pare rau ca nu am scos decat un citat, dar nu ma puteam opri, pur si simplu, din citit, ca sa scriu citatele and stuff. Anyway, personajele, cum am mai spus, sunt foarte simpatice si nu pot spune ca se urmeaza un stereotip, parca fiecare e unic in felul lui, asa cum si cartea prinde o alura atat de profunda, simpatica, adorabila, interesanta, fascinanta, de-opotriva neserioasa si serioasa, daca se poate asa ceva. Plus ca este de o naivitate incredibila din pricina unor personaje, ceea ce ridica si mai mult particularitatea de sympathique a cartii.
Este o carte pe care o recomand tuturor celor ce le plac cartile dragute, pufoase, adorabile.

Si astazi am citit Domnisoara Christina, de Mircea Eliade. Ma tin parca de ani de zile sa citesc cartea asta si doar azi am reusit sa ... what? sa prind curajul sa o citesc, sau ce? Nu, de fapt acum mi-a imprumutat-o o colega; caci is atat de saraca, incat prin biblioteca mea personala bate vantul intr-un stil barbar; am si eu 3 carti, lol - cu o mica mare exagerare.
Anyway, nu stiu la ce ma asteptam, dar a fost o carte draguta. Presupun ca poate fi interpretata in diferite moduri; acum, depinde de fiecare persoana, bineinteles. Caci am o colega, mediocra in ale literaturii, sa zicem, care spune ca-i cartea sa favorita; acum, eu nu gasesc ceea ce ei i-a placut atat de mult la aceasta carte. Desigur, si mie mi-a placut destul de mult si este cu adevarat interesanta daca ii cauti profunzimile, dar la prima vedere nu mi se pare asa mare capodopera sau eu mai stiu ce. Oricum, sa trec peste si sa nu devin prea rautacioasa.
Nu a fost deloc o carte atat de horror pe cum ma asteptam sa fie, adica, auzisem chestii, you know. Da' a fost OK; nu m-am plictisit datorita stilului, caci eu il apreciez foarte mult pe Eliade si am stat la fiecare paragraf, well not really, dar la cele la care se merita, sa analizez si sa ma gandesc: oare ce-a vrut sa zica nenea Eliade acilisa? o fi vrut sa ii dea sensul ala simplu pe care l-ar interpreta toata lumea, sau e mai mult decat atat? Are un stil atat de abstract incat este foarte greu sa il intelegi, mi se pare mie. E pur si simplu genial, omu' asta. Sau a fost, anyway. Mi-a placut cartulia si este cu adevarat interesanta; chiar daca sau poate datorita faptului ca porneste chiar de la Luceafarul lui Eminescu, sau poate ca nu, dar se vad atat de bine referirile la aceasta poezie incat nu pot crede ca Eliade nu s-a bazat pe Luceafar atunci cand a scris povestirea; probabil a fost asa, ca un izvor de inspiratie ( ce sa zic, nu am citit de unde s-a inspirat and all that stuff cuz I don't usually care about it and all ).
Simplista, la prima vedere, intriganta in profunzime, Mademoiselle Christina este o cartulie tres sympa.

[Dragonz Eyez]

Operatiunea 'Chinta Royala'

Citez de pe spatele cartii:
"Un fascinant roman de aventuri cu intamplari pline de mister si cele mai ciudate personaje, de la ticalosi fara scrupule la eroi excentrici"

Ceea ce m-a atras la aceasta carte, in afara de nume si coperta, care sunt geniale, a fost faptul ca la fiecare pagina radeam de glumele facute de autor. Haioasa cartea.
Actiunea se invarte in jurul unui adolescent de 16 ani al carui tata intra la inchisoare pentru ca a scufundat un vas. Noah, baiatu', trebuie sa gaseasca dovezi ca tatal lui a facut ce a facut doar pentru ca acel vas comitea infractiuni. Asa colinda el pe la diferite personaje atat de diferite.

[Ang.]

Am inceput Cismigiu & Comp. de Grigore Bajenaru.Am inceput sa citesc autori romani, dupa ce am devorat cateva carti de-ale lui Drumes, mi s-a deschis pofta pentru literatura noastra. Si cum vacanta se apropie, vreau sa prelungesc sentimentul pe care il ai cand esti elev. Cartea e foarte amuzanta, imi place ca autorul nu da prea multe detalii ci suprinde mai mult intamplari. Intamplarile sunt simpatice si bine conturate , exact pe gustul unui adolescent. Ceea ce e ciudat e ca unele fragmente mi se par foarte cunoscute, precum cel cu laptele si musca. Hmmm...

Xoxo, Ang.

[Arisa_chan]

Tocmai m-am apucat de inca un roman de al lui Stephen King:Carrie...e chiar okay avand in vedere si celelalte carti ale sale pot spune ca si aceasta se ridica,cat de cat la nivelul asteptarilor desi sunt de parere ca e putin cam scurt,in fine,daguta carte,ca toate celelalte ale sale desigur

[Allison]

„Idiotul", de Fiodor M. Dostoievski.
Mi-a recomandat-o profesorul de latina inainte de vacanta de Paste si la inceput recunosc ca am fost destul de sceptica. Lista mea de lecturi suplimentare continea numai numele marilor filozofi ce s-au remarcat de-a lungul istoriei, asezati frumos in ordine cronologica pe doua pagini de A4. La inceput m-am holbat la lista aia, pentru ca era absurd ca un profesor ( tin sa precizez ca e abia iesit din bancile facultatii ) sa dea asemenea lucrari de citit unor pusti de 14-15 ani.
Asa ca a durat o vreme pana sa ma conving ca e ok sa ma apuc si de Dostoievski, dar atunci cand m-am apucat, clar a meritat.
Imi place mult cartea, stilul de a scrie e captivant, iar asta mi se pare cel mai important lucru la o carte. Este descrisa mizeria societatii ruse de la acea vreme pana in cele mai mici detalii, reda cu foarte multa precizie intamplarile si imi place si ca personajele sunt bine conturate. Am citit pana acum destule carti in care majoritatea personajelor aveau o personalitate rupta din cea a autorului insusi, cu foarte mici diferente care se vroiau a le individualiza si a crea un aer diferit care sa contribuie la respectiva istorisire, dar la „Idiotul" nu a fost cazul de asa ceva, nu e vorba de un amator care s-a apucat de o carte pentru ca nu stia cum sa faca bani mai repede. Asta imi place cel mai mult la cartile mai vechi, ca sunt sincere.

[Cherie]

De curand am terminat o carte de o genialitate absoluta pe care din noiembrie o tot vanez pe la biblioteca. Vorbesc despre Piramidele lui Napoleon de William Dietrich. Ma oftic totusi ca mi-a luat atata s-o citesc ( patru saptamani ), timp acordat deobicei cartilor care nu ma prind din prima, dar cartea asta a fost captivanta de la primul rand scris, insa am fost atat de ocupata cu alte lucruri gen invatat si facut pe ghidul si a turui si a visa si alte hobby-uri nesanatoase ca deabia daca mi-am putut face timp pentru ea. Dar de fiecare data cand prindeam ocazia de a o citi, o parcurgeam rapid si ma desparteam cu greu de aceasta! E... pff, mult, mult prea geniala!

Sa nu vorbesc despre personaje si actiune si pasiunea pe care mi-a trezit-o aceasta carte pentru Napoleon, pe care l-am descoperit a fi un personaj fermecator, cu o personalitate complexa si tare ambitios. Si au fost si momente de o profunzime nebanuita, ce mi-au starnit cateva lacrimi.

Cat despre Ethan, personajul principal, mi s-a parut un personaj cam tampit - in sensul ca nu prea isi gasea un rost, dar in acelasi timp genial, cu o personalitate marcanta. Mi-a placut mult sarcasmul si felul lui plictisit de-a fi. Mi-a mai placut si de Antoine ( sau Talma ), care era asa un scump si un dulce si atat de loial prietenului sau Ethan.

In orice caz, cartea in sine a fost una originala, care m-a prins, o lectura usoara si nu prea, cu un dialog pe cinste si replici memorabile ( la propriu ) si incarcata in primul rand cu foarte multe informatii istorice.

Apoi m-am apucat de De veghe in lanul de secara - J.D. Salinger pe care ne-a dat-o la engleza si pe care am terminat-o intr-o zi. Mi-a placut mult si aceasta, a fost atat de realista si de... cum sa spun eu ... intr-un anume fel, marcanta. Da, marcanta. Desi Holden era un personaj complex si interesant, mi s-a parut cam, nu stiu, fara tarie de caracter. Oricum, cartea chiar a fost una pe cinste daca am citit-o doar intr-o zi.

Acum, ca sa ma mai relaxez si fiindca nu am citit de mult, m-am apucat de o carte din colectia Cocktail, Regina Gafelor la New York ca tot se aseza praful pe ea prin biblioteca. Dar imediat ce termin cu ea, ma reapuc de Regina Damnatilor-Anne Rice ca nu am terminat-o s'apoi de Alchimistul - Paulo Coelho.

[Chlo]

Momentan sunt, literally, ingropata intr-un morman de carti, atat cele obligatorii [urasc tot ce este impus de scoala sau societate] cat si cele pe care le citesc de placere. Desi mi-ar place sa mentionez si sa fac o scurta analiza a multitudinii de carti in franceza pe care le citesc, cu referiri ciudate la agenti secreti si povesti macabre, prefer sa ma abtin si sa ma axez pe ceea ce citesc acum.
Rumors sau mult mai cunoscut in limba romana ca Suspiciuni, volumul II al seriei Lux de Anna Godbersen contureaza Manhattan-ul anului 1899, o lume a frustrantelor diferente sociale, cu intrigi care se impltesc asemenea unei panze de paianjen. Ceea ce mi se pare extrem de fascinant este stilul autoarei. Nefiind un mare fan al descrierilor alambicate si interminabile, ma irita la inceput, insa cu timpul am inceput sa il indragesc, considerandu-l o combinatie fascinanta- gen Gossip Girl meets Marie Antoinette.
Ideea generala a volumelor este ca aparentele nu sunt eterne, spre deosebire de esenta, si ca gradul de dificultate al unei vieti, in acea perioada, era indicat de asteptarile societatii si de rangul detinut. Cu cat te situai mai sus pe scara sociala, cu atat aparentele trebuiau respectate mai mult, deveneau o parte din tine, omorand-o pe cea reala. Nu o sa dau spoilere referitoare la actiunea cartii, desi mi se pare tentant. O alta parte fascinanta a cartii e ca, te face sa te astepti la ceva maret, asteptand sa se intampla, cand, de fapt nu se intampla; insa, bineinteles cand te astepti mai putin se intampla ceva de ordin major, si iti ia cateva pagini bune sa iti dai seama ca de fapt s-a intamplat. Abstract. O sa ma opresc aici si pun punct cu un citat care has stricken me as unfathomably true.

"So this was betrayal. It was like being left alone in the desert at dusk without water or warmth. It left your mouth dry and will broken. It sapped your tears and made you hollow."

[Teh]

Am inceput Cismigiu & Comp. de Grigore Bajenaru.Am inceput sa citesc autori romani, dupa ce am devorat cateva carti de-ale lui Drumes, mi s-a deschis pofta pentru literatura noastra. Si cum vacanta se apropie, vreau sa prelungesc sentimentul pe care il ai cand esti elev. Cartea e foarte amuzanta, imi place ca autorul nu da prea multe detalii ci suprinde mai mult intamplari. Intamplarile sunt simpatice si bine conturate , exact pe gustul unui adolescent. Ceea ce e ciudat e ca unele fragmente mi se par foarte cunoscute, precum cel cu laptele si musca. Hmmm...

Xoxo, Ang.

Am citit si eu cartea si mi s-a parut foarte faina si reusita and all /( chiar am primit-o de ziua mea dupa ce m-am plans ca nu o am si ca vreau sa o cumpar - dupa ce am citit-o, pentru ca mi-a placut foarte mult ). Este pentru adolescenti, pentru elevi, este o carte perfecta pentru noi, lol. Nu este deloc complicata, desi a doua parte cu Buna dimineata, baieti! se poate sa nu fie la fel de inteleasa ( sentimental vorbind ) de noi, cei ce nu au terminat inca scoala. Dar mi-a placut, in orice caz, foarte-foarte-foarte mult si tin mult la cartea asta. Punct.

Eu am mai citit niste cartulii minuscule gen povestioare, ca The Queen of Death de John Milne si The Mistress of Spices de Chitra Banerjee Divakaruni si Tess of the D'Urbervilles de Thomas Hardy. Well, da, sunt simple, scurte si chiar "nu cine stie ce", dar mi-au picat in mana si am zis sa le citesc, si am facut bine ca-s tare simpatice. The mistress of Spices e foarte interesanta si ma intrebam care e faza cu cartulia, caci stiu ca este si un film care - cel mai probabil - porneste de la povestioara asta. Si a fost destul de catchy si interesanta, pe cat poate sa fie o astfel de povestioara. Ce acu The Queen of Death e way too simple and not really interesting, dar daca tot ma apucasem, am citit-o, lol si cat despre Tess... e cu totul alta poveste; desi o povestioara scurta, pot spune ca este foarte draguta si imi place mult, I mean the style and also the facts and all, pe o parte chiar m-a dat pe spate, so I like it ^^
Si momentan citesc "Rebela" - ce titlu oribil, really, in engleza e simplu "Millie" dar in romana... well, sit lol. Scrisa de Helen Welsh, este o carte foarte vulgara, dura si perversa, dar imi place, desi nu pot spune nici ca ma omor dupa ea si nici ca e favorita mea, este destul de interesanta ( chiar daca stilul nu este favoritul meu, il percep destul de bine ) si oricum are niste detalii rather interesting around si ma intereseaza mai mult psihologia, personajele si profunzimea sentimentelor decat actele perverse si nebuniile descrise pe acolo. Per total, e ok cartea - mai am vreo suta de pagini si o termin, sa vad cand mai citesc.

[Ang.]

@Teh: Si eu am primit-o de ziua mea.*laughs*

Am trecut de perioada putin mai dificila cu tezele si s-a dat frau liber cititului, daca pot spune asa.

Cu mult timp in urma [cred ca vara trecuta] am citit "Codul DaVinci" de Dan Brown. Intens mediatizata nu are rost sa mentionez despre ea. A fost interesanta tinand cont de imbinarea fictiunii cu elemente reale, si din punct de vedere al alchimiei, iconografiei, simbolurilor etc. Mentionez doar ca ecranizarea cartii este de o calitate foarte proasta, filmul schimband total actiunea cartii si introducerea latinei in unele discutii plus eliminarea a trei sferturi din termenii franceji utilizati in conversatii.

Am terminat o carte inainte de teza stupida la mate ...
"Lolita" de Vladimir Nabokov. Narata de un personaj pe nume "Humbert Humbert" carturar de origine franceza, acesta se muta in State, intr-un orasel pe nume Ramsdale unde sta ca si chirias la o vaduva pe nume C. Haze. In cele din urma Domnul l H. se indragosteste de fata gazdei, pe nume Dolores Haze (Lolita), aceasta este, conform naratorului, o nimfeta. Nimfete (fete tinere in perioada adolescentei, undeva intre 12-16 ani). Obsedat de nimfete si dupa ce moare in cele din urma C. Haze, cu care se casatoreste doar pentru a fi cu fiica, acesta are o relatie "incestuoasa" cu Lolita, tinand cont ca Humbert era tatal vitreg al acesteia. In cele din urma Lolita este rapita... Humbert reintalnindu-se cu ea dupa cativa ani.
Ce este interesant este modul nararii care seamana cu un jurnal de viata, al vietii lui. De asemenea felul in care naratorul isi creeaza mai multe personalitati "Humbert Humbert, Humbert cel rau, Dr. Edgar Humbert, Humberg, Hamburg" etc.

Acum m-am apucat de "Jurnalul unu mai" de Paulo Coelho.Inceputul e chiar promitator. Chiar nu stiu cum unii autori au atata imaginatie sa inventeze astfel de lucruri.

Xoxo, Ang.