Changes [*Yaoi*...+18]

[n{iK}a aMmA]

Ohh, acesta e primul meu fic dar va rog ca acest lucru sa nu va opreasca sa-mi spuneti unde gresesc. Atentie... daca nu va place si nu e citit si comentat nu va mai avea rost sa-l continu-i.

Capitolul I

-Kail, ce e cu notele astea la tine. Indreaptale, ca altfel nu mai ai ce cauta acasa. Te trimit la coltul strazi sa lustruiesti pantofi.
-Da mama. Am inteles! raspunse ub baiat cam de doisprezece ani.

Imi amintesc si acum noaptea aceea racoroasa si infricosatoare care mi-a schimbat viata pentru totdeauna.
Era anul o mie optsute treizeci si sapte. Tocmai imi gasisem o slujba de arheolog la institutul din Berlin. Acum doua zile a fost adus un schelet foarte ciudat care mi-a fost dat sa-l cercetez. Daca te uitai normal nu observai nici o deosebire dintre scheletul unui om si acesta, dar la o examinare mai amanuntita observai dantura cu canini mult mai mari decat ai unei persoane obisnuite. Fara sa exagerez, pot spune ca au aproape doi centimetri. Lucru ciudat si straniu mai era si modul in care a murit. Coastele din partea stanga sunt sfaramate, de parca o sabie sau ceva asemanator i-a strapuns pieptul. Daca n-as sti mai bine, as crede ca e vampir. Ce idiotenie. Toata lumea stie ca vampiri nu exista si chiar daca ar exista, legendele cu ei ne spun ca se transforma in cenusa atunci cand mor. Saracul nefericit probabil a fost confundat cu unul de a avut parte de o asemanea moarte.
Desi sunt destul de tanar si multi ma considera nestiutor, am terminat liceul si facultatea mult mai devreme decat majoritatea tinerilor de varsta mea. Vreau sa impresionez si sa arat ce stiu, asa ca nu am mai iesit din laborator de cand acest schelet a ajuns la mine. L-am intors pe toate partile cercetand fiecare osisor.
Sunt singur in laborator, uitandu-ma mai atent la aceste coaste sfaramate, care ma intrigau la culme.
-Nimeni nu merita o asemenea soarta! spun asa in cat vocea mea se lovi de pereti laboratorului si se amplifica, devenind ecou.
Auu, se pare ca m-am taiat. In ce? Nu stiu, dar cateva picaturi de sange se scurg din taietura direct pe schelet. Il sterg de sange dar negasind nimic curat cu care sa-mi bandajej rana, acopar scheletul cu un cearceaf iar eu ies din incapere in cautarea unui bandaj. Nu gasesc nimic, asa ca intru tiptil in biroul directorului in speranta ca voi gasi aici lucrul dorit. Nu aprind lumina asa ca ma izbesc de fiecare lucru iesit in cale. Ajung pe dibuite la birou si spre norocul meu sertarele nu au fost incuiate. Mana ranita o tin pe langa trup pentru a nu pata documentele de sange iar cu cealalta incep sa caut. Gasesc in unul din sertare o batista cu care imi lel mana. Ies pe hol si vreau sa ma intorc in labotator, dar un zgomot puternic se facu auzit din partea cealalta a holului. Ma intorc parcurgand holul intunecat pana in capatul sau, dar nu vad nimic asa ca plec la treburile mele.
Nu stiu de ce, dar am bizara senzatie ca sunt urmarit. Ma uit in spate si... nimic. Ciudat. Chiar credeam ca e cineva acolo. Realizez ca am ajuns in fata laboratorului cand dau cu tartacuta de usa si ma aleg cu doua lucruri: un cucui frumos si o durere de cap de care nu mai vorbesc. Deschid, pana la urma usa si ma indrept spte ghiuveta pentru ami da cu apa rece pe fata. Dupa ce ma mai trezesc din starea aceea pe care o provocase taietura, in nu stiu ce, cucuiul si durerea de cap la care se mai adauga si lipsa de somn, ma indrept spre masa pe care am lasat scheletul. Dau cearceaful la o parte si...
-Doamne, cineva a furat scheletul! vocea mea, odata puternica, acum tremuranda se auzi in incapere. In locul scheletului se afla cateva din ustensilele mele, pentru a da impresia de volum, pentru a ma insela.
Orce alta persoana in locul meu ar fi devenit isterica, ar fi facut o criza de nervi, dar eu nu imi permiteam luxul acesta. Trebuie sa dau de hot ca doar scheletul nu a fugit de unul singur? Chiar am simtit pe cineva cand am iesit din biroul directorului. Neavand voie sa folosesc telefoanele din instutie la ora aceasta, ies afara si ma indrept spre telefonul public. Caut prin buzunare in speranta ca voi gasi cateva fise pe care sa le introduc in aparat, iar dupa aceea formez un numar.
-Buna seara. As vrea sa vorbesc cu domnul Brecsh. Va rog, mi-l puteti da la telefon?
-Domnule, este trecut de ora doisprezece si stapanul a adormit de mult! imi spune femeia de la celalalt capat al firului, vizibil iritata ca am trezit-o din somn la o ara imposibila.
-Doamna, dativa seama ca e o problema urgenta, altfel n-as fi indraznit sa-l trezesc pe director la o ora ca aceasta.
Aud cum lasa receptorul jos si se indeparteaza. Asteptarea imi provaoca neliniste.Unul dintre lucrurile pe care le urasc cel mai mult in viata e sa astept.
-Da... se auzi o voce somnoroasa la celalalt capat al firului.
-Domnule Brecsh...
-Da! Care-i acolo?
-Domnule, sunt Kail Utasari de la institut. Am fost angajat acum o saptamana si mi sa dat de investigat structura osoasa care a fost adus acum doua zile.
-Si ce ma intereseaza pe mine. Spune dr*cu de ce ma trezesti la ora asta daca nu vrei sa te concediez cat ai zice peste! omul calm care se arata in timpul zilei se pare ca devenea nespus de irascibil daca e trezit din somn. Spune odata domnule daca vrei sa mai ai slujba.
-Domnule... trag aier in piept dupa care continui... scheletul tocmai a fost furat, iar eu nu stiu ce sa fac. Nu-l pot cauta de unul singur.
-Ceeee..., ramai acolo. Ii sun si pe ceilalti asociati si venim imediat.
Telefonul imi fu inchis in nas. Ma intorc in institut ca doar nu eream nebun sa raman afara pe frigul acesta de inceput de decembrie si ma asez pe un fotoliu din holul de la intrare. Desi pare nebunesc niciodata nu am bagat de seama ca defapt acest hol era de fapt o sala de asteptare. Nu am dat prea multa importanta la detalii. Acum bag de seama ca acest hol e dotat cu doua canapele, una neagra, alta maro, patru fotolii , facand set doua cate doua cu canapelele. Aici se mai gasea doua masute de cafea, joase care erau confectionate din marmura neagra. In partea stanga, aproape de usa de la intrare se putea observa un bar cu tot ce ii trebuie. Neavand lumina aprinsa imi e greu sa observ sortimentele de alcool scump sau mai putin, care se aflau acolo, asa ca ma indrept spre bar. Tocmai vreau sa i-au o sticla de alcool in mana, cand aud usa de la intrare deschizandu-se. Imi indrept privirea in directia respectiva si-l vad pe director cu alti trei barbati in costume sumbre si vreo zece politisti imbracati in uniforme.
-Utasari te rog sa-mi spui ce dr*cu se intampla aici? Cum ai putut permite sa dispara un schelet care m-a costat o avere?
-Domnule... in primul rand nu a disparut, a fost furat. In al doilea rand, un schelet nu costa o avere. Se poate procura din orce cimitir pentru doar cativa dolari! dau raspuns la incercarea directorului de ami arunca in spinare vina care nu mi se cuvine.
-Nu-mi vorbi mie pe un asemenea ton! veni raspunsul directorului. Cine te crezi?
A trebuit sa-mi musc limba ca sa nu-i dau o replica pe care cu siguranta nu ar uita-o niciodata.
-Vad ca ai inteles...
Dar nu apuca sa termine ca a fost intrerupt de unul dintre politisti.
-Domnilor, biroul domnului Brecsh a fost intors pe dos. Spuse un barbat inalt care se apropia de mine din ce in ce mai mult.Cineva a cautat ceva acolo, si se pare ca nu a lasat lucrurile in ordine. Se opri la un pas in fata mea si ma intreba: Stii ceva despre asta?
Firar, nu mi-am dat seama ca am pravocat un dezastru asa mare cand am cautat dupa bandaj. Oricum ar fi mai bine sa mint putin, decat sa ma afund pana la gat in ra*at.
-Habar n-am despre ce vorbesti! spun cat de sigur pot fi, avand in vedere imprejurimile.
-Sper, pentru binele tau, sa fie adevarat ca altfel infunzi inchisoarea. Tipul asta are ceva cu mine sau mi se pare
-Dute acasa pana te chemam noi sa dai declaratie! interveni unul din domni de mai devreme.
Ii multumesc in gand pentru ca nu stiu cat ma mai puteam abtine sa nu-i trag una-n moaca, tipului acela. Imi i-au la revedere si pornesc spre casa in care n-am mai calcat de mai mult de doua zile. Strada era pustie. Nu se auzea decat vantul care sufla nestingherit, parca vrand sa-ti pustiasca fiinta. Felinarele erau aprinse dar pacneau si le asociam cu ceva sinistru. Deodata, felinarul sub care m-am oprit sa-mi trag suflul se sparse iar eu am ramas complet in bezna. Nu stiu de ce, dar am din nou senzatia ca cineva ma urmareste.
-Salut... se auzi o voce din spatele meu. Ma intorc si singurul lucru pe care il pot observa e siluieta unui barbat inalt. Nu-i pot vedea fata dar corpul atletic si inalt ma facea sa ma simt mic, desi nu eram deloc scund la un metru si optzeci de centimetri si nici pricajit nu eram...

----------
Cam asta e primul capitol si daca nu va place nu mai postez continuarea. Dar daca totusi va place si-l comentati nu cred ca voi pune continuarea mai repede o saptamana.
Astept comuri :-)
P.S. Intelegeti voi ce e cu primele randuri din capitol.

[Beatrix LaVey]

Salut!
Greseli:
...ce e c notele astea la tine --> intrebare ---> Ce e cu notele astea la tine?
Da mama = Da, mama ( ''mama'' e in Vocativ )
ub = un
anul o mie optsute treizeci si sapte --- Anii nu se scriu in litere!!! Plus ca e opt sute ---> 1837
coaste sfaramate, care ma intrigau la culme - fara virugula.
Il sterg de sange dar negasind nimic curat cu care sa-mi bandajej rana, acopar scheletul cu un cearceaf iar eu ies din incapere in cautarea unui bandaj. = Il sterg de sange, (virgula) dar, (virgula) negasind nimic curat cu care sa-mi bandajez rana, acopar scheletul cu un cearsaf, (virgula) iar eu ies din incapere in cautarea unui bandaj.
Nu aprind lumina asa ca ma izbesc -= Nu aprind lumina, (virgula) asa ca..
Ajung pe dibuite la birou si spre norocul meu sertarele nu au fost incuiate. = Ajung pe dibuite si, spre norocul meu, sertarele nu au fost incuiate.
a nu pata documentele de sange iar cu cealalta =... a nu pata documntele de sange, iar cu cealalta
lel = leg
labotator -= laborator
nu vad nimic asa ca = nu vad nimic, asa ca
spte ghiubeta = spre chiuveta
ami = a-mi ( a imi )
Orce = orice
ara = ora
dativa = dati-va ( Va dati )
Utasari te rog = Utasari, (vocativ) te rog
ami = a-mi
firar = fir-ar ( Ar fi )
Dute = Du-te ( Te du/duci)
i-au = iau ( Verbul '' a lua '' :-l )

In concluzie... AI mari probele cu limba romana - nici gramatica, nici punctuatie. Pe ambele le incurci. Mai erau lucruri de corectat, din punct de vedere al punctuatiei,dar ma doare capul si nu am starea necesara, mai mult te-as demoraliza daca as face o critica la sange tocmai acum.

Cat despre continut, e bun, chiar imi place. De cand ai zis de vampiri mi-am dat seama ca scheletul o sa se ridice singur:)) Imi aduce aminte de filmul ala de la Masters Of Horror, Intorsi dintre Morti:> Sau de la ala cu arderea crestinilor si Satan:-? Gata, nu mai aberez:D
E foarte bun ficul, sper sa il continui. Spor la scris in continuare si acorda mai multa atentie scrierii! :*

P.S.: Sper ca nu te-ai suparat.:D Voiam sa fiu sincera...

[×Tα℮♏iᾔ×]

Uu.. drăguț. ^^
Și să ghicesc : scheletul ăla a devenit om sau vampir sau ceva? ( duh normal :)) - ce deșteaptă sunt nu? ) :-? chiar ar fi super tare. Eu una spun că ar fi bine să pui următorul capitol ( dacă nu vin și-ți dau cu scaunu-n cap, auzit-ai??? :)) )
Greșeli? Le-a comentat deja gabytsswh ( scuze dacă pocesc nicku :D\:D/ ) deci nu mai e nevoie de mine la astea.

[Addeh]

Vroiam eu sa spun greselile, dar gabytsswh mi-a luat-o inainte. Intr-adevar, lipsesc cateva semne de punctuatie, ai grija cu pluralul/singularul. Conteaza gramatica, ortografia, punctuatia.;)
Pentru inceput, imi place. Actiunea este ok, si m-ai facut curioasa cu scheletul ala...:-?Sunt sigura ca este un vampir sau ceva SF.
Daca este yaoi, sunt si eu aici:)) Deci te asteptam cu nextu`:bv:
:bye:

[neko_tamashi00]

bunaa!>:D<

Sh mie imi place mult ideea,si sunt foarteee curioasa care e faza cu scheletul:e vampir,sau altceva SF?!...
O sa il transforme pe Kail sau ceva de genu ?!... :chuu:..
mor de curiozitate;;)


so GAMABTE ..and bring us zha'next :ha:,cu ceva yaoi sper :)) :perv:

ja ne! :bye:

[wonderCaT]

Hey! Am trecut si eu pe aici ;)) Ma bucur ca te-ai hotarat sa scri si tu un fic si banuiesc ca o sa fie ceva yaoi :> Asta ma face si mai nerabdatoare sa citesc continuarea. Ceea ce mi-a sarit in ochi au fost cateva mici greseli, de tastare sau din neatentie, dar au fost amintite mai sus :) . Pana acum totul e ok, adica imi place :> pare chiar foarte interesant. Imi place ca ai ales meseria de arheolog, mereu mi-am dorit sa devin si eu unul 8->, cred ca o sa fie si ceva vampiri pe aici XD Eu iti urez succes si spor in continuare la scris! :*

[momoko91]

Buna o//o [color=#9400D3] nu am sa te srtesez cu greselile pe care leai facut in text
Si imi plce ideea la nebunie inima imi statea sa iasa afara din piept de curiozitate si nerabdare pentru a afla ce se va intampla in continuare.o//o
Astept cu nerabdare urmatorul capitol succes la scris si sa vina cat mai curand capitolele urmatoare :pls:

[n{iK}a aMmA]

Scuze ca am intarziat cu next-ul. Am vrut sa-l fac cat mai bun dar cred ca incercarea mea a dat gres pentru ca mie nu-mi place cum a iesit. Oricum, imi spuneti voi undre trebuie sa mai adaug sau sa scad (parca fac mancare) ca sa iasa cat de cat acceptabil.
P.S. Multumesc celor care au citit si comentat.

Capitolul 2

-Salut...
-Ci... cine eÅŸti?
Nu înţeleg cum am putut formula şi această întrebare. Nu sunt genul de om care se teme. Din contră. Sunt din cale afară de tupeist, dar, deşi nu-i vedeam faţa, acest om a reuşit să bage frica în mine prin simpla prezenţă şi printr-un cuvânt rostit. Am vrut să fug, dar picioarele mele nu mai ascultau ordinele primite de la creier. Parcă erau lipite cu cel mai puternic adeziv sau zidite cu cel mai rezistent ciment.
-Ştii cş vor descoperi că tu ai umblat în birou! se auzi vocea serioasă a fiinţei care stătea la mai puţin de cinci metri de mine. Deşi nu eram închis într-o cameră şi aveam aer din belşug, plămâni mei refuzau să-l mai primească şi pentru câteva clipe am încetat să mai respir. Te vor învinovăţi de dispariţia scheletului şi cine ştie de câte alte lucruri, pentru că se vede de la kilometri depărtare că Brecsh şi comisarul Snake nu prea te au la suflet.
-N... nu... înţeleg! De ce-mi spui toate astea? Dacă vrei să fac stop cardiac, să ştii că nu mai am mult, îi spun tremurând, dar nepierzându-mi raţiunea, încercând în continuare să-i descopăr trăsăturile feţei.
Dintr-o dată, beculeţul din mintea mea se aprinse şi, mintea mea, întunecată de frica simţită momentan, avu o idee de loc de neglijat. Da, îmi vor descoperi amprentele în birou, dar nu voi intra la închisoare pentru asta, poate doar voi primi o amendă usturătoare. Recunosc că habar nu aveam de balamucul pe care l-am lăsat în birou. Dacă mă vor învinui de dispariţia scheletului, se poate dovedi foarte simplu nevinovaţia mea. Vor face percheziţii. Of, dezastrul pe care îl voi avea acasă, după toate acestea, nici nu se compară cu cel pe care probabil îl am deja.
-Ştii, spui lucruri şi eşti de speriat, dar nu voi ajunge închis! siguranţa pe care o adunasem în acele clipe de linişte, se revarsa acum prin vorbele mele, care credeam că la facut să-şi închidă gura, dar se pare că mă înşelam amarnic, pentru că un râs ironic se auzi chiar din directia în care se afla el.
-Nici nu ştii câtă dreptate ai!
-Ba ştiu. Nu voi ajunge la închisoare, veni raspunsul meu promt.
-Nu la asta mă refeream. Şi... fi sigur că vei ajunge la închisoare! Doar dacă...
-Nu o mai lungi, omule! vocea mea, odată puternică, acum deabia se auzea pe strada prost luminată.
-Om?... mori de curiozitate să afli, nu-i aşa?
Raspunsul lui mă enervă la culme. Nu înţeleg ce vrea de la mine. Nu înţeleg de ce vine şi baga spaima în mine. Las capul în pământ şi încep să mă gândesc la spusele lui. Poate deduc de aici, cine e şi ce vrea de la mine. Îl cunosc de mai puţin de cinci minute şi deja a băgat frica în mine, cum nu a mai făcut-o nimeni până acum. Nu mă ştiu cu duşmani care să-mi dorească răul. Dar el îmi vrea răul? Vreau să-i pun din nou prima întrebare care mi-a venit în minte când l-am văzut pentru prima dată. Îmi ridic capul, dar... dispăruse.
-Unde a plecat şi când a avut timp s-o facă? Nu înţeleg unde a putut dispărea în mai puţin de zece secunde. Doar dacă... dacă locuieşte prin apropiere. E logic. Trebuie să locuiască prin apropiere, în felul acesta nu a făcut decât să intre în casă. Sau poate vrea să se joace cu mintea mea, păcălindu-mă. Poate doar s-a ascuns şi oricum nu am de gând să caut cai verzi pe pereţi la această oră. Ce-mi pasă mie de el? Of, nu-mi pasă de el, asta e clar, dar îmi pasă de ce mi-a spus. Vreau să mai vorbesc odată cu el. Doamne, ce tot gândesc? Tot ce mi-a spus e numai o mare incoerenţă! Oftez şi mă îndrept spre casă, dar nici doi paşi nu apuc să fac, că vocea lui inconfundabilă mă opreşte.
-Puştiule,... ce faci? Ma întorc în direcţia voci, şi-l văd pe misteriosul bărbat aşezat pe banca din spatele meu. Cât de dobitoc pot fi? Cum de nu m-am uitat şi-n spate? Şi mă mai dau deştept. Vreau să-l întreb cum a ajund acolo, dar mă las băgubaş, dându-mi seama că nu îmi va răspunde nici dacă îl presez în menghină.
-O să ajungi închis într-o cocină ce nici nu se poate numi celula. Colegi tăi vor fi gândaci, sobolani, broaştele şi şerpi, care îţi vor servi şi ca mâncare. Din corpul acesta plin de muşchi, vei ajunge piele şi os încat nici maicăta nu te va mai recunoaşte! în vocea lui se simţea umorul caracteristic cu care mi-a raspuns la întrebări sau mai bine spus cu care evita să-mi răspundă, lucru care mă enerva. Nu înţeleg de ce îmi spune toate aceste lucruri. Vrea să mă avertizeze sau să mă înspăimânte? De înspăimântat, a făcut-o de mult.
-De ce-mi faci asta? De ce-mi spui toate aceste lucruri? Nici nu mă cunoşti! Ce vrei? Să mă faci să înebunesc?
-Hmm, ar fi ceva ca un puştiulică ca tine, să înebunească, dar credemă, nu mă ocup de o asemenea treabă!
-Atunci ce vrei? scâncii eu. Firar să fie omule, simt că o iau razna. Ce vrei? Spune-mi odată ce vrei? Nu mai pot! Te ştiu de mai puţin de jumătate de oră şi pot să spun, cu mâna pe inimă, că ai reuşit o performanţă cu care nu mulţi se pot lăuda. Mai făcut să-mi ies din fire. Sunt nervos si agitat din cauza unei persoane a cărui figură nici nu o ştiu... stai aşa... nu ţi-am văzut faţa, deci înseamnă că eşti cineva cunoscut, îmi închei eu discursul alocat persoanei care m-a făcut, în câteva minute, să arunc la gunoi toată siguranţa de care depinde-am.
-Da, ai dreptate, îmi spuse el încă râzând. Mă cunoşti, dar sincer, nu mai recunoaşte nici într-o mie de ani. Şi... nu vreau să înebuneşti. Nu-mi eşti de nici un folos nebun. Nici închis după gratii, nu-mi eşti de folos. Eu doar te avertizez la ceea ce se va întâmpla în viitor.
-Ce ştii tu despre viitor? Noi trăim prezentul şi nu ştim ce ne rezervă viitorul, îi spun eu. Sau eşti un fel de vrăjitor, de-l vezi? de data asta, eu sunt cel amuzat de spusele lui.
-Şi eu care te credeam băiat deştept, vocea lui ironică îmi inundă auzul. Te rog, nu-mi da de înţeles că m-am înşelat în prvinţa ta, şi, mai gândeştete. Sunt destule dovezi care te incriminează, iar tu ştii asta mai bine ca oricine.
Da, ştiam asta deşi, cum a spus şi el, nu doream să recunosc. Ştiu că-mi vor descoperi amprentele în birou, dar nu se poate să plătesc cu închisoarea pentru că am extras o batistă de acolo. Şi scheletul... ce om normal ar crede că eu l-am furat? Ce morţi măsi făceam cu el? Îl foloseam pe post de cuier?
-Totuşi, eu te pot scăpa de închisoare!
-Cum?
-Recunoşti că acolo vei ajunge?
-Nu, nu voi ajunge acolo niciodată. Mai bine mă spânzur!
-Puşti încăpăţânat.
-Poţi să încetezi? Eu nu ţi-am adresat ţie nici un apelativ şi nu vreau să fiu poreclit de un bărbat care îi e frică să se arate şi trăieşte ascuns în umbre.
-Bine, fără puşti încăpăţânat, dar dacă nu recunosti, eu nu te ajut şi te vei scufunda până în gât în rahat, vocea lui emana seriozitare şi sinceritate.
-Ce eşti tu? Un fel de phiolog care vrea să-i facă pe oameni să-şi recunoască problemele? Umor şi bună dispoziţie, aceste două lucruri se puteau citi cu uşurinţă în vocea mea, lucruri pe care habar n-am de unde le am în asemenea momente.
-Deci recunoşti că ai o problemă? mă întrebă misteriosul bărbat.
-Nu am nici una. E un fel de asociere. Întotdeauna asociezi phiologi cu rezolvarea problemelor mintele şi eu nu am nici una, sau cel puţin nu am avut până să te cunosc pe tine. Nu-mi vine să cred. Acum câteva minute tremuram în faţa lui, iar acum fac schimb de replici cu el. Ăsta da progres.
-Eu nu am vrut decât să te ajut, dar dacă nu vrei, eu nu am degând să-mi pierd timpul cu un puşti încăpăţânat ca tine.
-Ţi-am spus să nu mi te mai adre...
Nu am mai apucat să-mi termin propoziţia. Bărbatul parcă s-a evaporat din faţa mea într-o fracţiune de secundă. Îmi ridic mâna şi-mi frec ochii cu podul palmei, crezând că nu am văzut bine, dar după ce-mi îndepărtez mâna, mă conving din ce în ce mai mult că ceea ce am văzut era perfect real. Nemai vrând să stau în acest loc ciudat, încep să alerg spre casă. Nu stăteam departe, dar la câte zece metri parcă se adăugau alţi o sută şi drumul până în faţa blocului mi s-a părut o eternitate. Intru în scara blocului de trei etaje şi mă îndrept spre primul etaj. Descui uşa subţire din lemn de tufă care era dată cu vopsea maro. O deschid şi intru în garsoniera micuţa pe care o împărţeam până de curând cu mama mea. Camera dezordonată, pe a cărei podea se întindea haine şi foi cu diverse scrieri, îmi servea ca sufragerie, birou şi dormitor. Patul ravacit pe care am uitat să-l fac ultima dată când am fost aici, îsi cerea stapânul, dar zgomotul făcut de stomacul meu, mă făcu să mă îndrept spre micuţa bucătărie. Îmi arunc înca odată privirea prin cameră şi văd şifonierul cu uşile larg deschise, care astepta ca hainele ce-mi impodobeau podeaua să fie din nou aruncate în el. Măsuţa de lângă acesta astepta foile, iar fotoliul o aştepta pe... mama. Amintirea ei mă făcu să mă cutremur. Nu vreau să mă mai gândesc la ea. Durerea pe care o simt, dorinţa de a o avea lângă mine în aceste momente mă macina. Poate că sfatul ei m-ar scoate din beleaua în care am intrat fără voie, pentru că da, recunosc, am intrat într-o belea pe care singur nu o s-o pot rezolva nici într-o mie de ani.
Deschid uşa care delimita camera în care îmi faceam veacul, de mica cameră în care se afla bucătăria. Privirea mi se plimba pe soba cu plită din cărămidă rosiatică, apoi cade pe singurul dulap din încăpere de culoare maronie, care se asorta într-o anumită măsură cu soba. Mă asez pe un scaun lânga masa pe care nu mai stiu de câte ori a trebuit s-o repar. Ochii mi se fixează pe pereţii odată albi, acum îngălbeniţi de trecerea timpului, apoi cade pe masă, pe nişte fructe. Bananele s-au înegrit de mult, iar merele au putrezit. Nevrând să mă otrăvesc cu bună ştiinţa, caut prin dulap altceva comestibil şi digerabil, dar fără succes. Plec din încăpere şi mă arunc în pat. Mâine dimineaţă va trebui să fac piaţă dacă nu vreau să fac foamea. Cu stomacul înca gol adorm încet dar sigur, gândindu-ma încă la spusele misterioasei persoane care mi-a tăiat calea.
Mă trezesc, alarmat de zgomotul care se aude de la uşa garsonierei.
-Utasari, deschide! tună vocea din spatele uşi. Dacă nu deschizi spargem uşa.
-Vin imediat! strig suficient de tare încât să mă fac auzit, dar să nu trezesc cealaltă jumătate din bloc care a putut rămâne adormită după orăcăiturile persoanei de la uşa mea.
Vreau să iau un halat pe mine, dar spre ghinionul sau norocul meu, am adormit îmbrăcat. Mă îndrept spre uşa pe care o deschid larg, uitând să-i pun lanţul de siguranţă. Persoana, mai bine spus persoanele din spatele uşi, năvălesc în încăpere de zici că sunt cai sălbatici. Snake împreună cu alţi doi colegi se apropie vijelios de mine.
-Poţi să-mi explici şi mie ce înseamnă asta? De ce daţi buzna în ca...
-Taci! Viermi ca tine nu au dreptul să vorbească!
Pumnul lui Snake făcu contact cu abdomenul meu, iar eu simt că pământul îmi fuge de sub picioare...

[MiraA]

Heyy am dat si eu pe aici :D. Ma primesti?
Bunnn.. cu ce sa incep... imi place foarte mult ideea ta si felul in care povestesti. Am citit multe chestii despre vampiri ( carti, ficuri), dar nu am intalnit inca ideea ta. Strainul e scheletul, nu? :))
mie asa mi se pare. Mi-a placut schimbul de replici dintre cei doi si amuzamentul cu care la un moment dat Utasari trateaza situatia in care se afla.
Nu-mi place de Snake si nici de celalalt(scz nu mai stiu cum il cheama) e un dobitoc si jumatate...dc l-a lovit pe bietul om? nu era mai simplu sa puna intrebari prima data?
In fine...sper ca "strainu" sa-l saveze pe copilul incapatanat...
app oare la ce s-a referit cand a zis ca are nevoie de el...
Greselute am vazut cateva, dar nu ma apuc sa le insir acum (foarte rar am obiceiul asta)
Deci, in incheiere iti urez spor la scris, multa inspiratie si sa pui rpd next-ul
aaa.. te-ai ales cu un nou cititor
pooop

[wonderCaT]

Am ajuns si eu pe aici, again ;;) Inca odata mersi ca m-ai anuntat :* Ce bine ca ai facut capitolul mai lung, ai reusit sa scoti plictiseala din mine :)) *ahem* Deci... mi-a placut :X mai mult decat primul capitol, a avut naratiune si dialog cat cuprinde :X Sunt tare curioasa cum il vei descrie pe tipul din umbra O.O oare e chipes? :> Sper ca tipul cel bun sa nu ajunga dupa gratii :( nu merita asta, dar poate ca il va salva o explicatie buna..si da, daca ar gasi scheletul, desi nu prea cred :-" Spor la scris in continuare! :*