Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

#11
Trist, dureros, placut !
Chiar daca acum imi sterg lacrimile, povestea asta mi s-a parut atat de tragica , incat mi se face mie dor de acea Chloe . Ma doare inima cand recitesc micile paragrafe, dar pline cu o mare de sentimente . Melancolie, uitare, durere, si cel mai important, dragoste . Frumoasa si nemuritoarea dragoste ! Sti sa descri atat de bine, incat faci cititorul sa simta randurile, sa simta durerea si in acelasi timp, iubirea care i-o purta acel tanar bietei fete . Ce rau mi-a parut cand am citit ca a murit, iar el de abia daca realizase asta...E o poveste foarte speciala !
Continua tot asa ! Multa inspiratie in continuare ! *sweet smile*

Cee Ya !
[Imagine: gambar-emo.jpg]
Enough for me ...

The past is history.
The future is a mystery.
And the time we have now is a gift, that's why we call it "the present."



He`s cute <3 !
[Imagine: weeping_face_by_mental_remix.jpg]

#12
(11-12-2010, 09:13 PM)AlerimxD A scris: Dacă aţi crezut că Cea mai scurtă clipă este tristă trebuie să citiţi O ultimă octavă.


Ai dreptate ^^ este mult mai tristă T.T". Dar mi-a plăcut la fel de mult ^^.
Fraza asta : " Eşti obsesia mea, nu mă laşi să dorm. " -> O ador, parcă aş spune-o eu, doar că lipseşte un nume pe acolo :-".
Ţi-am mai spus că-mi place mult cum descri aşa-i ? Nu strică să repet din nou, ador cum descri :x. Dacă vei vrea vreodată să te laşi, jur că te omor cu mâinile mele :]]. Şi din nou, mai făcut să simt ce simt personajele ^^.
Sper să ai cât mai multă inspiraţie >:D<. Spor la scriii~iiis.

Snowy a fost aici ;;].
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#13
Hei :-O Comentariul meu la Cea mai scurta clipa a disparut :-O De ce ? :( Adica eu nu cred ca am facut Off topic [spam] :((
Sa revenim xD Ai dreptate...O ultima octava...atat de trist :X...si totusi atat de frumos...Cand citesc parca te si vad stand si gandidu-te la aceste randuri ...fiecare paragraf emana un sentiment dureros...de tristete ...melancolie...Cum ti-am mai zis iubesc felul in care descrii :X pur si simplu mirific ;x Sentimentele se ascund sub randurile scrise de tine , my luv ;x si stau ele asa frumos pana cand terminam noi de citit...si asteapta sa ne dam cu parerea...si sa plangem ;x

#14
Vex, Dangerous Desire. şi ^^Micuts'a^^, mulţumesc foarte mult pentru comentarii :001_wub: Mă bucur că vă place cum descriu ^^

Revin cu o lucrare cu care particip la un concurs organizat de o şcoală din oraşul meu (defapt şcoala aia e foarte aproape de a mea).
Anyway, m-am străduit mult să o scriu.
Sper să vă placă.

Ziditorul de Visuri

Închid ochii doar pentru un moment. Privesc paradisul meu imaginar, îl simt şi mă aprinde, mă copleşeşte cu pasiune. Templul de pe insula din nori, pietrele felurite şi apa limpede curgătoare alcătuiesc sălaşul credinţei, biserica inimii mele, iar îngerii curaţi mă cuprind în braţele lor angelice. Păşesc încet peste aburii uşori, printre scântei şi stele strălucitoare, fiindcă acesta este visul meu şi nu îmi doresc să se spulbere.

Acolo, deasupra norilor, dincolo de bariera realităţii, el mă aşteaptă. El, Angelo, este iubitul meu, îmbrăcat în blugi albaştri şi tricou alb. În ochii lui verzi desluşesc taine, iar privirea lui lungă mă topeşte mereu. Părul lui castaniu îmi atinge obrajii roşii, mă gâdilă uşor. Vorbim în fiecare zi, deşi nu este la fel de real ca şi mine. Îl ador. Îmi ştie toate secretele, toate dorinţele şi gândurile, este protectorul meu.

Simt cum mă dizolv în molecule când se apropie de mine. Se apleacă uşor şi mă sărută, iar eu sunt surprinsă şi îmi place. El este cel care mi-a furat cheia inimii şi s-a încuiat înăuntru, nu va pleca prea curând.

Dar momentul se stinge. Îl caut peste tot, în apă, la sol, în fiecare stea şi nor, dar nu îl găsesc. Acel moment sublim, limpede, dar atât de efemer s-a pierdut în neantul decepţiilor, iar eu am rămas din nou singură în acest loc, încercând să-mi amintesc forma lui conturată cu roşu, culoarea aprinsă sau poate mirosul lui strident.

L-am pierdut şi m-am pierdut pe mine odată cu el. A mai trecut o noapte şi cu ea un vis. Soarele îşi trimite razele spre mine, dar acestea se sparg în geam. Aud o bătaie în uşă. Dincolo de ea, pe podea, lângă prag, este un plic nedesfăcut. Nu pot citi scrisoarea, îmi repet de zeci de ori pentru a mă convinge în timp ce tremur întinzându-mă după plicul roşu. Îl strâng puternic şi simt cum inima îmi pompează sângele mai repede în trup. Desfac plicul şi citesc scrisoarea. Trebuie să aflu ce scrie cu negru pe alb, nu îmi pot înfrâna curiozitatea firească, umană.

„Dragă Domnişoară a Stelelor, când m-ai invocat prima dată ţi-am oferit un Ziditor de Visuri şi aripi, dar ai greşit mult în faţa mea şi ţi le voi fura. Nu mai meriţi să visezi, te vânez la noapte.
Aşteaptă-mă cu nerăbdare,
Al tău Vânător de Visuri”

Timpul s-a oprit, nisipul nu mai curge în clepsidră. Stropi de teamă şi ploaie cad pe asfalt, spărgându-se în fragmente care îmi acoperă sufletul elegiac. Simt aversiunea ploii, vântul impulsiv şi nelinişte. Dacă mâine nu va mai fi ? Vânătorul de Visuri mă urmăreşte, îşi doreşte să mi-l răpească pe Angelo.

Trebuie să fac ceva. Vorbesc cu marea, întreb munţii, privesc luna, îi şoptesc vântului, dar nu pot înţelege sunetele naturii şi îmi întorc privirea spre păsările cerului. Mă las cuprinsă de invidie gândindu-mă că ele îi cântă Soarelui şi ne privesc mereu de sus. Şi probabil că râd, râd în limba lor dulce şi neînţeleasă de nimeni, de faptul că oamenii, care se cred stăpânii fiecărui fir de praf, sunt acolo jos şi nu vor stăpâni niciodată mai mult decât acest pământ rece şi nefericit. Pentru că noi suntem hărăziţi pământului acesta uscat, suntem hărăziţi aşteptării.

Ce folos au tablourile magnifice, clădirile măreţe şi cuvintele magice când sentimentele sunt acoperite cu un val de ceaţă, când uitarea le atinge ? Amintirile mele s-au prăfuit şi nu le mai prețuiesc. Ele cad odată cu stropii de ploaie.

Pământul cere mereu ploaie, iar eu cer frumuseţe intensă şi vie. Fără ea sunt prinsă în cuie şi legată în lanţuri. Mă sperie gândul de a arunca încă un fragment din mine în abisul uitării, dar trebuie renunţ la tot ce mi-a oferit Ziditorul de Visuri, să nu-mi mai doresc iluzii, fiindcă după ce acestea dispar eu mă pierd în deziluzii.

Printre romanele de dragoste din biblioteca mea găsisem cu mult timp în urmă o carte veche, prăfuită, cu marginile paginilor galbene arse, plină de pete şi însemnări. Acolo l-am creat pe Angelo din cioburi de vise, aspiraţii, zgură, scântei, apă şi pământ.

Mă aflu în faţa alegerii de care depinde existenţa mea de acum. M-am oprit şi stau hipnotizată în faţa ei. Decid să renunţ la Ziditor, creatorul şi maestrul tuturor înşelăciunilor, pentru a nu fi urmărită de Vânătorul care doreşte să-mi dea otrava pierzaniei veşnice. Privesc fiecare trăsătură a lui Angelo dispărând în neant şi mă eliberez din lanţuri.

Îmi doresc să ningă iar cu fulgi mari şi sclipitori ca să-mi pot privi sufletul şi în alb să văd numai alb şi nimic altceva. Nu-mi va fi teamă nici dacă voi vedea albastru, pentru că masca eternităţii se ascunde sub această culoare calmă.

Îmi aud inima cum bate în ritmul păcii. Simt un zâmbet fugar şi o rază de soare în suflet. Mâine voi fi numai eu. Ploaia nu mai cade. Îmi deschid ochii şi văd ceasul ticăind din nou, frunzele colorate în verdele diamantului care vibrează de plăcere, pământul care primeşte picăturile de ploaie şi norii care se lasă purtaţi de vânt. Am găsit frumuseţea pe care o căutam, e aici, pe Pământul care se învârte din nou, nu deasupra norilor, în lumea fictivă. Acum înţeleg sunetele naturii şi ştiu că tot ce trebuia să fac era să îmi întorc privirea spre ea.

Fiindcă ce altceva poate urma după ploaie, decât un Soare nou cu raze mai pătrunzătoare ?


Ştiu că nu se potriveşte cu anotimpul =]
Aştept cât mai mult comentarii şi critici.
Xoxo, AlerimxD.
[Imagine: 73m8sj.png]


#15
Bună >:D<.
Am observat că ai mentionat la început că ai scris această lucrare pentru un concurs, nu ? Ah, ce n-aş da să pot descrie cum descrii tu, deci pur şi simplu ador asta. În plus îmi trebuie inspiraţie pentru olimpiadă T.T".
Să lăsăm asta, povestea m-a impresionat mult 8->. Şi numele băiatului l-ai ales cum trebuie ;;). Adică îmi place şi mă duce cu gândul la un nume spaniol :].
,, Fiindcă ce altceva poate urma după ploaie, decât un Soare nou cu raze mai pătrunzătoare ? " - > ador fraza asta !
Deci ai un stil de a scrie minunat, ţi-am mai spus <333.
Spor la scris >:D<
X.o.X.o :*
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#16
Se vede ca muncesti si pui suflet in ceea ce scri.Nu pot sa am numai cuvinte de lauda pentru tine.Cum as putea altfel?Descrii totul atat de frumos.Sincer si nu te mint aproape imi dau lacrimile dupa ce-ti citesc lucrarile.Ai un fel de a descrie sentimentele si inbini atat de bine cuvintele pe ,,foie" incat nu pot decat sa fiu impresionata.Nu stiu ce as putea sa-ti mai spun... Tot ce-ti mai pot spune este sa continui sa scri caci nimeni nu-ti poate nega talentul.Da.. talentul.Il ai si inca foarte mult.Nu conteaza daca nu se prea potriveste ceva din lucrarea ta cu anotimpul.Tu scrie doar ceea ce simti pentru ca iti iese de-a dreptul mirific. Nu renunta caci aici tu scri micile tale opere,Ceva la care tu ai muncit.Ceva care merita laudat.Da... laudat.Si eu acum fac asta din toata inima.

>:D<


#17
Asa. Cum ti - am promis , sunt aici cu un coment. :]
Deci esti GENIALA. Lucrariile tale m - au impresionat de`a dreptul. Ai un talent minunat de a scrie. Cel mai mult m - a impresionat O ultimă octavă, pe langa faptul ca mi - au dat lacrimile, eu insami parca as fi trait aceea experienta. Fiecare propozitie emana cate un sentiment, de tristete, de durere and so on, dar tot odata un semtiment atat de placut, incat te face sa vrei sa citesti tot mai mult.
Alta care m - a impresionat a fost Cea mai scurtă clipă. Imi pare rau ca s - au despartit, defapt Marko a fost cel care a pus capat relatiei. Stii, ma intrebam, te - ai inspirat din viata reala, sau a fost ceva ce ti - a venit pe moment ? oricum mi - a placut extrem de mult, la fel si celelalte. Se vede ca pui suflet atunci cand scrii ceva.
Anyway, eu astept urmatoarele lucrari, si din cate am vazut esti foarte rapida.:]
Spor la scris, si bafta incontinuare. >:d<

P.s scuza - mi greseliile de tastare, doar ca sunt putin grabita.

punct.

#18
Superb 8->... Nu am cuvinte... Descrii foarte frumos fiecare sentiment, ca si cum l-ai trai chiar atunci, ca si cum l-am trai si noi cand citim. One-shoturi - scurte, cu sentimente intense... Mi-a placut foarte mult O ultima octava. Cred ca daca ai incerca sa faci un fan-fiction, mai lung, s-ar pierde din intensitatea emotiilor transmise in aceste cateva randuri. Sau poate nu... Ai incercat sa scrii un fan-fiction? Sunt curioasa ce-ar iesi. Succes in continuare la scris, abia astept urmatorul one-shot al tau... 8->


#19
[Off] Scuzele mele că nu am mai dat pe aici , dar am avut probleme cu pcu` , şi multe altele .
[On] Pentru început lasă`mă să îţi zic asta : ce vis frumos :X . Pentru concurs ? Sper să câştigi sau să iei o notă bună la această lucrare , sau diplomă , numai să câştigi >:D< Aşa...ideea este foarte frumoasă ... şi originală [ normal :> ] ...Ce titlu...ce cuvinte ...ce expresii...ce ...ce...ce mirific :X Ţin să menţionez că ador numele băiatului şi ultima frază de încheiere ... dar nu uita că dupa ploaie apare şi un curcubeu ;)) [ câteodată xD] Deci , ţi`am zis şi îţi mai zic încă odată...ador...ce ador , iubesc felul în care descrii sentimentele :X Iubesc tot ce e scris de Mirela ;;)

#20
Snowy., Soph., Coo., ~ Kumiko ~, *ILY Yaoi Maniac*, mulţumesc mult pentru comentarii >:D<

Nu prea am avut timp de scris altceva. Îmi pare rău, am făcut lucrarea pentru fic of the month şi am scris 3 poezii =] Dar am găsit ceva în timp ce făceam curat prin documentele mele Word.
Haha, compunere făcută pentru diriga, profă de istorie. Trebuia să ne pună note aşa că mă străduisem destul de mult, I guess. Nevermind, e de acum un an.


Viaţa cotidiană în primul război mondial (ce titlu, God! *laughs*)


Cum puteam şti că lumina acestei noi dimineţi îmi va schimba viaţa pentru totdeauna ? Cine sunt eu şi care este povestea mea ? Mă numesc Leon Schnieder. Nu s-a ridicat niciun monument pentru mine şi numele meu va fi curând uitat, dar am iubit pe cineva cu întreaga mea fiinţă, deşi pentru mine nu este de ajuns.

Am fost atât de entuziasmat de ideea războiului încât mi-am scris numele cu negru pe alb în listă, nebănuind cât de mult aveam să regret asta acum.

- Deci, ce vrei să faci ? am întrebat-o pe Sophie înainte să plec. Cu privire la noi vreau să spun. Eram încrezător şi mândru.

- Nu va fi uşor, spuse ea ferindu-şi privirea. Mă sperie faptul că eşti soldat. Îşi cuprinse braţele ca un copil părăsit. O să-mi fie dor de tine, dar vom reuşi. Promite-mi că te vei întoarce, mă rugă ea cu lacrimi în ochi.

Am strâns-o în braţe ştergându-i delicat lacrimile şi i-am promis că ne vom căsători când mă voi întoarce. Vroiam să cred asta mai mult decât orice, dar m-am întrebat dacă este atât de simplu. Totuşi, o mică parte din mine a simţit că aceea avea să fie ultima îmbrăţişare.

În această dimineaţă am primit puţina mâncare de care aveam nevoie pentru a supravieţui. Atmosfera era umedă. Toată noaptea plouase şi peste tot era numai noroi în care ne cufundam. Ceilalţi soldaţi glumeau şi vorbeau printre morţi, dar eu simţeam că nu pot face asta. Erau multe boli cărora nimeni nu le ştia leac şi soldaţii mureau cu sutele.

Totul era îngrozitor. Auzeam doar sunetul tunului şi al mitralierei. Vedeam imagini înfiorătoare. Stăteam în tranşeele săpate şi supravieţuiam cu gândul că gândul că voi pleca în permisie curând. Dar asta nu s-a întâmplat.

Acum câteva ore am rămas înfipt în sârma ghimbată şi, cu cât mă zbăteam mai mult, cu atât mă încurcam mai tare. Fratele meu, Felix, era cuprins de groază. Am încercat să-l liniştesc şi l-am convins să mă lase aici. Acum am încetat lupta. Ştiu că voi muri curând de foame şi nu-mi pot ţine promisiunea faţă de Sophie.

Am impresia că este noapte, pentru că Soarele nu este pe cer, dar nici nu ştiu dacă mai există ziua şi noaptea. Prin minte îmi trec frânturi din trecut. Sophie îmi spunea întotdeauna „Păşeşte uşor, pentru că tu calci peste visurile mele”. Ea avea credinţă şi ştia că stelele universului sunt mai mult decât cioburi din iluzii uitate.

Acum când războiul a trecut prin mine sfâşiindu-mi inima şi distrugându-mă, realizez că eu am fost doar un suflet de apă şi fum, de speranţă şi credinţă. Şi azi îmi aduc aminte de tot, într-un treacăt nebun. Oricum, nu mai sunt decât ruine de pomi, de flori şi de iubire care trebuia să fie eternă. Am uitat şi ceasul, şi ora. A mai trecut o zi şi cu ea un vis. E noapte târziu şi mă simt ca făcut din tinichea.


Haha, nu e One Shot, e pentru nota pe care n-am primit. Dar tot îmi place T.T
Păreri ?
Xoxo, AlerimxD.
[Imagine: 73m8sj.png]




Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Razbunare de argint Camelie. 13 7.255 23-07-2011, 02:49 PM
Ultimul răspuns: Akane Hime
  Coboară-mă în Rai ~ Alerim's poems. AlerimxD 25 10.549 04-02-2011, 01:04 PM
Ultimul răspuns: Kayla.


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)