Sa fii indragostita de...nimic.

[robsten]

O lume pierduta



-Nu trebuie sa-ti fie frica,spuse el in timp ce in camera se facu negru complet se putea distinde doar ochii lui si pielea care stralucea,in citeva raze ale lunii.
-Nu...nu imi este,spuse ea putin alarmata si confuza.
-Atunci care este problema?
-Nu ma intelege gresit...dar nu ca nu vreau, dar nu pot. In ultimele zile am trait doar in frica, imi era frica de orice umbra, nu mai vreau asta. Si daca nu reusesc? Nu vreau sa fii dezamagit din cauza mea, si asa ma simt vinovata. Te rog sa pleci, ea se intoarse cu spatele la el.
-Dar tu nu trebuie sa faci nimic, decit sa petreci citeva nopti cu mine din cind in cind, dimineata cind te vei trezi nu vei tine minte nimic, iar eu nu voi aparea. Iti promit. Te rog nu ma lasa sa mor, inca o data, nu vreau sa ajung...o fantoma a timpului. Ea se intoarse, privindu-i ochii de un negru imbatator. Ea era deprimata, nu stia ce sa faca.
-Bine voi face asta. Dar de unde nu stiu ca este doar un vis?
-Nu stii. Ii raspunse cu un zimbet pe fata, luind-i de mina tragind-o dupa el. Se urca pe niste scari care au aparut, disparind camera fetei. Scarile erau vechi pline de praf, care se ridicau circular ca untr-un turn. Se ridicau cu pasi lenti, ea privindu-l mirata, fericita dar si intr-un fel dezamagita si deprimata. Pijamaua ei se transforma intr-o rochiei albastra mai sus de genunchi, iar el avea o camasa alba, un palton lung si o pereche de pantaloni negri. La un moment scarile se oprira, intr-o mica incapere fara acoperis, foarte sus .De unde se puteau vedea toate cele patru anotimpuri, o frumusete nemaivazuta.
Privi incintata in jur, mirindu-se intr-una de frumusetea lucrurilor.
-Care este anotimpul tau preferat?
-Vara, cred? Toata atmosfera se facu verde cu flori de toate culorile. Iar apa se ridica din pamint formind scari pina la turn pentru a putea cobori. Mira pasi cu putina frica.
-Sa nu-ti fie frica, cit timp de ating totul va fi bine. Ea cobori foarte rapid tragindu-l pe el dupa ea, el mai mult zburind din cauza vitezei ei. Ajungind jos ea vru sa atinga scarile, dar ele se transformara in niste fluturasi albastri, care zburara fiecare in alta parte. Unde punea ea piciorul cresteau flori. La un moment in fata ei aparu un cais, plin cu flori, ea se aseza linga tulpina lui. Avind capul pe picioarele baiatului care a fost nevoit sa se aseze din dorinta fetei. Ea avind inca floarea albastra im mina, pe care o primise. Incepu sa-i mingie petalele. Uneori mai privindu-l in ochii.
-Deci din cite stiu, pe tine te cheama...Vladimir?
-Da.
-Atunci Vladimir, de ce doar cind te ating camera mea se transforma?
-Nu stiu, doar ca am impresia ca nu trebuie sa stiu acum, ca o data voi afla, dar nu acum.
-Bine. Mai spune-mi despre tine?
-Ce ti-as putea spune? Eu nu am nimic important, viata mea a fost intotdeauna un cosmar, nimeni nu a tinut cu adevarat la mina ,parinti nu am avut. In scoala eram cel mai popular, dar nimeni nu se uita la sufletul meu, ci doar la exterior, daca ii faceam sa se simta bine eram de gasca. Uneori ma gindesc ca ar fi trebuit sa-mi fac o prietena care sa ma iubeasca.
-Dar tu ai avut prietena,mi s-a spus ca tu i-ai luat sufletul, sau ai ucis-o, ceva de genu...
-Da? Ea a murit de cancer, iar eu am fost cel care i-a indrumat sufletul pe calea cea buna. Ea niciodata nu ma iubit, cei drept nici eu. Iar acum regret enorm, ma gindesc ce as fi putut face in viata mea atit de rau ca sa merit o asa soarta .
-Nu te mai gindi la cei rau. Pina la urma eu ma gindesc ca e mai bine sa fii aici decit in lumea mea, unde fiecare se gindeste la bani si sex. Uneori as vrea sa fiu, nustiu altceva.
-Sa fii om e cel mai frumos lucru, la cer poate visa cineva.
-Daca zici tu. El isi rezema capul pe tulpina, inchizind ochii, apoi un zimbet ii aparu pe chip.
Dupa ceva timp de stat in acea lume ireala. Mira adormise. El o saruta pe frunte soptindu-i la urechea.
-Din cauza ta se intimpla toate astea. Mira trezestete. Ea deschise ochii auzind spusele lui.
Se ridica in fund. El isi lua mina din mina ei, iar totul revenind la normal. Ea statea in pijamale in pat iar el linga pat.
-Eu voi pleca, esti obosita iar miine ai scoala.
-Dar nu vreau sa pleci, spuse ea sub nas intinzindu-se, cascind si inchizind ochii, nu-mi este somn. El nu mai spuse nimic, o privea doar cum se culcusea, o saruta pe frunte, apoi disparu intr-un mica furtuna de nisip.[posturi unite]
Poate ca este mic dar nu am chef de scris.Il voi scrie tot.Numele de ,,Moarte lenta" stiu ca e aiurea dar nu am idsee ca as putea sa-i pun alt ceva,da-ti voi idei.Multumesc.

[robsten]

Dimineata veni mai repede decit vroia ea. Razele soarelui care semanau cu niste sageti de flacari, ii mingiiau fata si ochii care cu greu incercara sa se deschida, erau rosii si mai avea si cearcane. Se ridica cu greu din pat, merse la baie unde isi facu toaleta rapid. Se uita in oglinda, ceva mai mult timp, se uita ciudat de parca nu ar fi ea in acea reflectie, de parca cineva o striga din acea imagine fara viata. Dar lasa totul la o parte cind se gindea ca poate a visat ceva urit si a uitat ce anume.Merse in bucatarie unde se aflau Lina si mama ei.
-Neata papusa, spuse mama ei cu o cana de cafea in mina, iar Lina lua micul dejun.
-Neata. Ea se aseza linga Lina mai luind din cind in cind din farfuria ei.
-Deci cum ai dormit?
-Nu stiu, as spune ca bine dar as minti. Ma simt de parca as fi stat treaza toata noapte.
-Da mai stii,poate esti somnambula. Spuse Lina ridicaindu-se stergindu-si miinile si isi lua geanta sarutind-o pe mama ei.
-Daca as fi fost somnambula, acum probabil era sa fii numai pasta de dinti si nervi.
-Ha-ha. Hai la revedere, ne vedem deseara.
-Pa iubire, mama ei se uita la ceas ,ei bine trebuie sa plec si eu, o saruta pe frunte, vreau note bune, spuse ea in timp ce pleca.
-Ca intotdeauna. Dupa ce lua micul dejun, isi lua si ea geanta si merse la scoala. Dar la scoala nu o astepta nimeni cu piine si sare. De indata cum intra in scoala o vede directorul.
-Buna dimineata domnisoara. Eu cred ca nu ai uitat ca avem de discutat o problema. Ea inghiti in sec. Zimbind fortat si neplacut. Vreau sa ma urmezi. Ea merse dupa el pina in cabinet unde il vazu pe Cosmin cu citeva zgirieturi si vinatai pe fata si brate, iar in cap inca mai avea frezura pe care i-a facut-o ea, incepu sa rida, iar el injura printre dinti.
-Chiar va trebui sa stau linga asta? Spus ea abtinindu-se sa nu cada pe jos de ris
-,,Asta", este cel care era sa te exmatriculeze. Ea se trinti in scunul de linga Cosmin. -Vreau sa stiu ce s-a intimplat exact, spuse directorului asezindu-se in fata lor. Mira tu prima.
-Ok, cu o zi inainte ne-am despartit, cel putin asa am crezut eu, asa ia-m spus eu, dar el pina nu si-o ia nu intelege.
-Hai mai taci, mereu ai fost o mincinoasa.
-Iar tu ce esti?...
-Liniste, striga directorul. Mira continua.
-Deci, ne-am despartit, totul mergea bine pina cind am venit din nou la scoala, a inceput cu fazele lui de ... nici nu stiu cum sa le spun... incarca sa ma sarute iar cind l-am refuzat, el si-a bagat mina sub bluza mea, am incercat sa scap, dar el a inceput sa ma bata la cap. Eu l-am avertizat, dar daca nu a inteles. Directorul incepu sa rida, vazindu-i pe amindoi.
-Ce e atit de amuzant? Intreba ea putin frustrata.
-Se ride de timpeniile pe care le spui.
-O da si tu ce vei spune intelegentule, minciuni peste minciune?
-Terminati. Sa va spun sincer am avut cazuri de moarte in scoala, cazuri in care baietii bateau fete, le violau, dar sa va spun drept inca nu am avut un caz in care sa ajunga baiatul sa se plinga ca l-a batut o fata, asta o intrece pe toate, si l-a ras inca si-n cap. Ea surise pe sub mustati dar Cosmin ii venea sa explode, cind stia ca cel mai popular si cel mai frumos baiat din scoala, a fost batut de o fata.
-Bine, sa revenim la seriozitate. Acum varianta ta, Cosmin.
-Eu nu am facut nimc, pur si simplu a sarit pe mine.
-Fara nici un motiv?
-Exact.
-Auzi cind esti prost mai bine taci! Spuse Mira enervata de situatie, incit ii venea sa-l mai ia la batut o data.
-Bine am inteles, deci veti fi pedepsiti ambii...
-Ce? Nu se poate. Spuse-ra ambii o data.
-Gata. Veti fi ajutore, cind va fi nevoie de ajutor in scoala voi ve-ti fi la datorie, asta va fi timp de 2 luni.
-S-a inteles? Spuse el cu entuziasm.
-Da, spusera in cor, foarte dezamagiti.
-Acum puteti pleca, si sper ca nu se va mai intimpla. Incepu din nou sa rida. Iesind din cabinet Mira incepu sa rida cu gura pina la urechi.
-Doamne nu credeam ca pot tunde atit de fromos, sa stii ca iti sta. El o prinse de miine lipind-o de zid, crezind ca o va speria.
-Bucura-te cit mai poti papusa...
-Ca altfel ce?
-Vei vedea, ea incepu sa rida din nou.
-Asta e amenintare, daca ma tii in pozitia asta ce crezi ca o sa mor de frica? Se uitara unul in ochii la celalt foarte furiosi. Cosmin ii dau drumu in cele din urma. Apoi pleca.
-Tot un timpit ai ramas. O lua in directia opusa, vrind sa mearga la baie. Mergea incet, iar in timp ce se apropia de baie, ceva ii vena in memorie dar nu stia exact ce, era tot in ceata, o ceta pe care cit de mult ar fi vrut nu poate sa o alunge. Ajungind la usa ezita putin dar intra. Isi lasa geanta pe podea iar ea merse in fata oglinzii. Unde vazu un chip, era chipul ei dar alti ochi care o privaeu cu regret si dor.Aveau o dorinta, o sclipire care nu putea iesi la suprafata. Nu intelegea ce se intimpla cu ea in ultimul timp. Se uita citeva minute la ochii din oglinda, iar dintr-o data aparu o lacrima albastra care se intinse incet pe obraz. Ea pus mina pe fata ei, care nu avea nimic, nu era lacrima. Apoi incet intinse mina pina la oglinda si sterse acea lacrima, retrase mina iar pe deget ii aparu un mic inel, cu un trandafir rosu pe el. Se uita studiindu-l indeaproape, incercind sa-si de-a seama ce a fost asta. Dar din nou doar ceata densa care nu vroia sa-i lase gindurile in pace. Se aseza jos intr-un colt de camera privind incontinuu acea mica vraja, de parca ar fi fost atrasa de ea. Lectiile trecura foarte greu pentru ea. Dar cind luara sfirsit merse intr-un suflet acasa. Ajungind isi arunca geanta pe canapea mergind direct in camera ei, unde observa pe masa, un boboc de floare rosie exact ca cel al inelului. Se aseza pe pat luind bobocul rosu care emana un vapor, ce mirosea extraordinar. Lucrurile deveneau din ce in ce mai ciudat nu stia de unde se afla acea floare in camera ei, iar inelul, lacrima, ochii negri ce o priveau iubitori, de unde veneau, de ce ea? Erau multe intrebari, dar fara raspuns.
Toata ziua statuse gindindu-se la niste raspunsuri. In scurt timp veni si noapte cu luna si stelele. Era deja 23:00, iar Mira se pregatea de culcare. Iar la un moment in camera se stinse lumina, Mira continua sa-si faca patul fara problema, micul virtej de nisip aparu iar in camera veni el.
-Buna Vladimir, spuse ea intorcindu-se cu fata la el.

[robsten]

love






-Buna Mira. El se aseza pe pat, iar ea se aseza pe scaunelul din fata masutei de toaleta periindu-si parul. In timp ce ea povesti despre ziua pe care a avut-o si toate intimplarile, Vladimir o privea cu o adiere de placere, ii venea sa mearga sa o sarute, avea glasul ca unui mic clopotel. Pe buze ii aparu un mic zimbet cind ii veni diferite imagini cu ea, dar apoi isi reveni la realitate cind ea striga la el.
-Vladimir...eu vorbesc cu paretii?
-Nu...eu te ascult...inca foarte atent, spuse putin ironic.
-Hei, termina... eu iti spun ca am avut o zi grea iar tu nici macar nu ma aculti, se intrista putin, dar exagera pentru atentia lui.
-Gata, se ridica de pe pat mergind linga incercind sa o linisteasca, nu se va mai intimpla mica mea suparacioasa.Lua peria si incepu sa-i perie parul care era matasos si frumos mirositor.
Dupa citeva minute de tacere, ea spuse incet.
-Nu sunt...suparacioasa...doar ca ma-m saturat sa tot vorbesc cu paretii...nimeni nu ma asculta...niciodata de parca as fi invizibila. Vladimir lasa peria pe masa apoi intoarse scaunul, ca ea sa se afle cu fata la el. Ea avea privirea aplecata, iar el se aseza pe un alt scaun in fata ei. Cu degetul de la mina dreapta se juca pe pielea ei de pe brat se ridica apoi cobori, de parca ar fi fost un maniac cu prada sa.
-Eu am fost atent la ce ai spus...doar ca...la un moment... am fost furat de frumusetea ta. La auzul acestor cuvinte ea isi ridica incet privirea cu un mic zimbet, iar camera se transforma intr-o mica cupola in mijlocul unui ocean albstru cu nuanta de portocaliu din cauza soarelui care apunea.
-Eu nu sunt frumoasa, totul in jur se intuneca si se transforma intr-o pestera plina de flacari ea se ridica speriata si veni linga el, adincindu-se in bratele lui.
-Ce s-a intimplat? Spuse ea speriata.
-Nu trebue sa gindesti asa, fiecare e frumos in felul sau. Atunci aparu din nou camera. Ea se trinti pe pat. Iar el veni linga ea, rugind-o sa mai spuna ceva. Iar ea incepu sa-si povesteasca intreaga sa viata. Cu fiecare cuvint, rasuflare, fiecare bataie de inima, fiecare zimbet, in sufletul lui Vladimir inrosea o parte dintr-o petala, pina cind acea petala impreauna cu alta formau un boboc de trandafir. Bobocul era dragostea lui pentru ea, si cu fiecare secunda se facea din ce in ce mai frumos. Dupa ce Mira obosise si-si dadu seama ca numai ea vorbise il ruga sa spuna si el cea mai facut de-a rindul anilor.
-Eu... nu am facut nimic...am asteptat...apoi el ii trecu cu mina prin par, ea era intinsa pe spate iar el era in partea stinga a ei, avea capul rezemat in mina dreapta.
-Ce ai asteptat? El nu mai spuse nimic, dar se apropie din ce in ce mai mult de ea, pina cind buzele lui se atinsera de ale ei. O saruta incet, pasional, delicat de parca ar avea in mina cel mai fragil lucru, fiindui frica sa nu se strice. Ea inchise usor ochii savurind fiecare secunda, era magic. La un moment in camera aparu o lumina rosie micuta iar micul boboc, de pe masuta ei inflori intr-un trandafir minunat care se ridica incet la citiva cm de la masuta raminind acolo incepind sa se roteasca foarte incet emanind o lumina rosie, si putin sclipici. La fel si intimpla si cu bobocul din sufletul lui, doar ca la el era albastru. Ochii lui se facura albastri. Vladimir intrerup-se sarutul cu o dorinta arzatoare, se uitara unul in ochii celuilalt. El se puse peste ea. Incepind sa o sarute, iar ea ii raspunse, mina lui cobori pe piciorul ei, iar ea incet ii desfacu camasa, apoi el o dadu jos. Din citeva miscari nu mai avea nimic pe ea. O saruta pasional, coborind pe git. Camera se facu o insula in aer. O patrunse usor iar ea scoase un mic tipat.
-Relaxeaza-te...lacrimile nu intirziasera, si incepu sa ploua. O ploaie calda.
-Opreste-te...dar el nu o asculta. Pentru el era prima oara cind insfirsit avea sentimentul ca traieste, nu vroia sa opreasca acel moment. Dupa citeva ore, ea dormea in camera ei, iar el era pe tavan privind-o, dupa citeva minute el o saruta pe frunte disparind in ceata ochilor ei.

[robsten]

parerile de rau





Dimineata se trezi cu o durere in grozitoare,capul si tot corpul. Se ridica incet din pat mergind spre baie, tinindu-se de tot ce ii iesea in cale. Avea cearcane si era obosita. Isi facu un dus apoi se pregati de scoala.Dupa o ora merse in bucatarie unde Lina lua masa, vazind cit de rau arata, Lina incepu sa fac misto de ea.
-S-a trezit frumoasa din padurea adormita.
-Daca in momentul asta nu taci te plesnesc. Se aseza pe un scaun incepind sa manince.
-Da ce ai?
-Da care ar fi problema ta? Spuse Mira enervata de situatie. Lina vazind ca nu are cu cine vorbi, se ridica plecind la scoala. Raminind singura incepu sa priveasca in jur de parca sa-r fi pierdut in neant. Studia fiecare coltisor al camerei, intrebindu-se intrebari care nu au nici o logica. Se trezi, revenind la lumea normala, se ridica de la masa mergind la scoala. Intra in clasa, unde erau citiva elevi. Se aseza intr-o banca apoi isi lasa capul pe banca in scurt timp adormind, fiind liniste. La un moment, se trezeste cu proful in fata ei.
-Domnisoara am spus destul de clar sa nu mai dormi la orele mele.
-La orele tale ar dormi si Dumnezeu.
-Destul la director.
-Pai da ce erai sa spui si tu. Se ridica luindu-si geanta si iesi. Dar la citiva pasi de usa.
-Nu ti-ar strica ceva sex, asta a fost lovitura de gratie toata clasa facind exclamatii. Iesind pe coridor se indrepta spre iesire la un moment spre ea veni un baiat, mergeau unul spre celalt el ii zimbi iar il privea de parc la-r fi recunoscut de unde va dar nu stia de unde, ea se opri vazindu-l ca tot spre ea veni. Vru sa se dea la o parte dar trecu prin ea, ramase socata se intoarse fara a vedea pe cineva, gol. Iesi cit de repede putu din scoala. Pe scari se opri brusc vazind in jurul ei doar flacari, inaintea ei veni din nou acelasi baiat vrind sa-l urmeze, cind ii privi ochii crezu ca i se rupse sufletul o senzatie de nedescris de dor si durere. Se intorase in scoala, nevrind sa mai iasa. Lacrimile ii invadara ochii, speriata.
Total confuza se ridica, dupa citeva minute, incercind din nou sa iasa afara, de data aceasta era totul normal.Isi sterse urma de lacrima isi puse geanta pe umar plekind fara a mai privi inapoi.Speriata, confuza mergea pe strada de parca ar fi fugi de cineva care o ameninta.Ajungind acasa, isi arunca geanta intr-un colt,se dezbraca din mers. Intrind in baie, cada plina cu apa se scufunda, raminid acolo ceva timp. Se ridica brusc, respirind rapid si greu.Statu citeva minute asa privind-si chippul care se reflecta in apa,de pe firele ude de par care atirnau cadeau picaturi. Iesi din baie apoi merse in pat unde statu acolo toata ziua. Seara veni Vladimir. Vazind-o atit de deprimat,incerca sa o inveseleasca.
-Vino, vreau sa-ti pieptan parul,ea statea pe pat in sezut cu fata in jos privind in gol, parul il avea revarsat peste umeri. Hai papusa, nu mai fi asa. Unde iti este zimbetul tau mirific,care imi lipseste?
-Tu ma iubesti? Intreba ea, ridicindu-si privirea la el. Zimbetul de pe fata lui disparu.Veni linga ea.
-Ce ti-a venit de intrebi asta?
-Raspunde-mi la aceasta intrebare? El isi introduse mina in piept de unde scoase un boboc de trandafir albastru, stralucind.
-Vezi tu, cit timp acest trandafir va straluci si va avea petale pe el,atit timp eu te voi iubi. Daca el vreodata se va ofili brusc si va fi in miinile tale, tu sa stii ca nu ma vei mai vedea niciodata.
-De ce?
-Atunci eu nu as mai exista.
-Cum as putea face asta?
-Ce? Sa nu mai exist?
-Da.
-E deajuns sa-l rupi.Dar nu orice persoana poate face asta.
-Dar cine?
-La cel care infloreste aceasta floare. El ii inmina ei floarea,la care ea incepu sa-si desfaca incet petalele,devenind o minune de floare.Ea privi timp de citeva momente aceasta floare, o atinse.Apoi i-o dadu inapoi de parca sa-r fi speriat de ceva.El o puse din nou in piept.
-Dar tu ma iubesti?Intrebase el privind-o putin dezamagit.
-Nu, veni si raspunsul ei dupa ceva timp.El se ridica de pe pat mergind,linga un dulapior scitind un trandafir rosu inflorit exact ca al lui.Se intoarse la ea.
-De ce ma minti.
-Nu stiu.Vreau... vreau...dar ce?