Nu-mi poti lua si ultima suflare [SF & Mystery]

[IceCat]

Rin Rin: Ma bucur ca te-ai oprit pe aici si mi-ai semnalat greseala. Inca nu stiu ce sa pun ca sa inlocuiesc, dar am sa ma mai gandesc si sper ca vei mai trece pe aici sa vezi ce se va intampla cu roscatul.

Ok am venit cu urmatoarea parte, sper sa va placa. Comentati pentru a va exprima opiniile cu privire la modul de scriere, la personaje sau actiune[sau ce mai vreti sa comentati la poveste].


Unknown P.O.V.
Ma simțeam in siguranță, pentru prima oara in viata, dar nu știam de ce. Acea stare plăcută in care ma aflam... nu doream să se termine. Voiam să tina o veșnicie. Voiam să tina pentru totdeauna. Nu conta dacă era vis sau realitate. Nu îmi pasa.

De departe simt o briza care aduce cu ea voci pierdute din nicaieri. Vin de atat de departe, incat insasi vocile nu mai stiu cui au apartinut. Vocile isi soptesc intre ele sau poate... imi soptesc mie. Incerc sa ascult, dar nu inteleg nimic. Le simt atat de aproape. Le simt pana si vibratia tonurilor, dar nu inteleg ce spun.

Ce spun doar ele stiu. Reusesc sa captez doar sentimentul de neliniste pe care il emana prezenta lor. Nu ma vor aici. Vor sa plec. Nu e locul meu aici? Dar daca plec, voi mai gasi eu locuri ca acesta? In care sa simt ca apartin? Sper ca aveti dreptate. Vocile in jurul meu imi ghideaza pasi pe o poteca pe care doar o simt. Mirosul placut de dinainte se transforma intr-un miros intepator si respingator. Toata caldura se prefacu gheata, iar sentimentul de siguranta era acum ca o amenintare. Vocile ma duceau cat mai departe de locul ala. Acel loc rau cu chip bun.

Simt un imbold, iar vocile dispar. Totul parea ca devine clar, revenind la realitate. Incep sa-mi simt tot corpul invaluit in ceva placut. Toate simturile mele se trezesc usor. O caldura dulce imi trecea pe fata, iar ochi incep sa perceapa o lumina slaba. In timp ce devin tot mai constient de mine insumi, ochi mi se deschid usor. La inceput, totul e in ceata, treptat insa imaginile se clarifica.

Camera in care ma aflam imi era necunoscuta. Niciodata nu o mai vazusem. Incaperea era destul de simpla, insa plina de lucruri carora nu le stiam intrebuintarea. Culoarea maronie a peretilor scaldata in lumina aceea deosebit de placuta, impreuna cu linistea ce domnea in jur, iti dadeau senzatia de armonie, de calm si de tihna.

Mi-am ridicat putin capul din locul moale si extrem de primitor in care eram asezat, iar langa mine am observat prezenta unei alte fiinte care era nemiscata. Capul acoperit de un par negru era asezat chiar langa mine. Trupul ii era cuprins de amorteala placuta a somnului, iar pe chipul gingas puteam sa observ o nespus de imbietoare pace a celor lipsiti de griji. Tot acest ansamblu iti dadea impresia de imperturbabil dus pana pe culmile sacrului. Am vrut sa ma asez mai bine, dar imi era frica sa nu ii tulbur somnul delicat si sa rup aceasta dulce iluzie. Aprope ca imi blestemam propria respiratie care imi parea o enorma grosolanie impotriva acestui firav spatiu. Si doar ca aveam ocazia sa privesc acest tablou mirific, mi se parea mai mult decat as fi putut vreodata visa. Eram tentat sa o ating sa ii simt finetea pielii si sa ma conving ca totul era adevarat. Dar imi era frica. Frica ca acest lucru sa se termine. Daca trebuia sa se termine, preferam sa mor atunci.

Nu stiu cat timp s-a scurs in acea atmosfera feerica, privind acel chip de care nu ma mai saturam. Deodata fara nici un semn, ea incepu sa se miste. Isi incrunta putin sprancenele, apoi inspirand adanc, scotand niste sunete ca niste scancete. Isi ridica capul, cu ochii inca inchisi, uitandu-se catre fereastra. Apoi ii deschise si privindu-si incheietura spuse „oh cat o fi ceasul? 6:06! Oare ce o sa se mai intample acum?”. Eu nu am indraznit nici sa respir, fiind tintuit parca de o forta necunoscuta, ca si cum as fi asistat la o desfasurare interzisa de forte mistice. Ea isi scutura capul ca si cum ar fi incercat sa isi alunge somnul, iar intorcandu-si capul catre mine, privirile noastre s-au intalnit.


Eve’s P.O.V.
Oh, nu se poate! Am adormit cu capul pe pat. Deja simt cum mi-a amortit gatul. Am inceput sa mornai usor, in timp ce ma ridicam cu greu de pe pat, cu ochii inca inchisi. Incercand sa imi dezmortesc oasele, am privit pe geam ca sa imi pot deschide ochii la lumina soarelui.

-Oh cat o fi ceasul? 6:06!

M-am gandit imediat la faptul ca mi se intampla uneori lucruri ciudate cand minutarul arata „si sase minute”.

-Oare ce o sa se mai intample acum? am gandit eu cu voce tare.

Mi-am scuturat capul pentru ca tot nu reuseam sa ma trezesc si imediat imi veni in minte ce imi spuse tata cu o zi inainte. Din reflex mi-am indreptat ochii catre persoana intinsa in pat. Atunci am intalnit privirea celui care ma supraveghea tacut si nemiscat de la locul lui. Surpriza fu atat de mare, caci nu ma asteptam sa il vad treaz, incat am tresarit si m-am dezechilibrat, cazand pe spate de pe scaun.

Ei, na! Poate voiam sa stiu ce culoare au ochii lui. Mi-am innabusit strigatul de surprindere si am incercat sa ma adun cat mai repede de pe jos. Cand am revenit pe scaun tipul ma privea cu ochii cat cepele. Nu-i de mirare. O crede ca-s nebuna. Pentru o secunda se asternu linistea din nou. Stiam ca trebuie sa spun ceva, dar nu stiam ce. Fara sa vreau, am simtit nevoia de a ma adanci inca odata in privirea lui de smarald viu. Doar o secunda a trecut, poate chiar mai putin, si totusi aveam impresia ca durase o vesnicie. Putin stanjenita, mi-am mutat privirea incercand sa spun ceva.

-Im... imi pare rau pentru ce s-a intamplat mai devreme, nu am vrut sa te sperii, doar am fost foarte surprinsa ca in sfarsit te-ai trezit si...

M-am intrerupt pentru o clipa ca sa ii pot observa reactia la ce ziceam eu. Mi s-a parut ca nu intelege.
-Ma intelegi? am simtit nevoia sa intreb, desi intrebarea nu suna atat de penibil in capul meu ca atunci cand am rostit-o.

A dat din cap ca da.
-Umm... bine. Poti vorbi?
-Da, a spus el aproape soptit.
-Uite, nu stiu cine esti sau de unde vii, dar vreau sa te ajut. Nu iti vreau raul. Sper ca intelegi asta. Sa nu iti fie frica.

Imediat mi-am dat seama ca vorbeam ca si cum persoana din fata mea era un copil si nu o persoana de varsta mea.
-Cum te simti? am intrebat.
-Bine, cred. Tu? si isi pleca ochii, facandu-ma sa inteleg ca se referea la cazatura.
-A! Aia! Sunt in regula nu-ti fa griji. Sunt obisnuita sa cad, am spus eu zambind.

Deodata usa se deschise, iar in usa aparura parinti mei.

***

Hope you enjoy this part, nya.

[IceCat]

Oh, vad ca nimeni nu s-a simțit destul de motivat încât să comenteze.
Chiar doream să va aud părerile cu privire la aceasta parte.
Am venit cu next-ul...


Eve's P.O.V.
Deodată ușa se deschise, iar părinți mei își făcură apariția. Fata li se lumina când îl văzură pe roșcat treaz.
-Ho, ho tinere, vad ca te-ai trezit! spuse tata pe un ton gros dar in același timp vesel.
-Oh ne bucuram atât de mult să te vedem printre noi! spuse mama incantata.

Energia părinților mei te făcea mereu să te simți bine alături de ei. Erau oameni simpli și totodată pasionați de cea ce făceau. Un lucru aveau in comun. Le plăcea să ii ajute pe ceilalți, iar acest lucru se putea vedea și din slujbele pe care le aveau. Mamei ii plăcea să ii protejeze pe ceilalți, asigurându-le pacea și liniștea, iar tatei ii plăcea să aibă grija de sănătatea celorlalți. Acest lucru se vedea cu atât mai mult in sânul familiei.

După ce au mai stat câteva minute lângă roșcat, aducându-i la cunoscut ca era bine venit in familie și chestii din astea, mama se trezi deodată ca celui din fata noastră i-o fi probabil foame de atâtea zile in care nu mâncase. Asa ca mama și tata au dat repede buluc in bucătărie pregătind un festin, atât pentru el cat și pentru noi. Eu am rămas cu el pentru a nu se simți stingherit singur.
-Cine erau ei? întrebă el.
-Erau părinți mei. Pe femeie o cheamă Stella, iar pe bărbat îl cheamă Charles.
-Par niște oameni foarte buni.
-Da, chiar sunt dacă apuci să ii cunoști. Sper ca o să iți placa la noi.

Își întoarse privirea spre mine. Oh aceea privire! Te hipnotiza pur și simplu. Simțeam ca privirea aceea îmi ajungea pana in străfundul capului și ca nu puteam să ascund nimic de el nici dacă as fi vrut. Nu cred ca era conștient de puterea propriilor lui priviri, caci o arma este cu atât mai periculoasa pentru ceilalți când nu ești conștient de ea sau nu știi să o folosești.

Dupa un timp casa începu să se umple cu mirosul plăcut al mâncării proaspăt făcute. Îți era imposibil să nu salivezi. O adevărată corvoada pentru cineva flamand. Îmi era mie greu să ma gândesc la altceva decât mâncare și cred ca celui de lângă mine trebuie să ii fie și mai greu. Am încercat să ne ținem de vorba ca să ne mai treacă timpul in așteptarea mult doritei hrane.

Nu am apucat să termin ce ziceam, caci părinți mei au și dat navala in camera cu tăvi cu mâncare pentru fiecare. Deși sunt sigura ca mama și-ar fi dorit să facă o masa in toată regula, trebuie să ne gândim și la faptul ca era dimineață, iar tata cu siguranță a recomandat o masa ușoară și totodată consistenta.

Pe tava era așezat un bol mare plin de cereale cu lapte, iar in stânga stăteau frumos unele peste altele clătitele acompaniate de un pahar cu suc de portocale. Tava noului venit conținea pe lângă toate cele enumerate și un bol mai mic cu biscuiți de casa.

Toți ne-am așezat pe unde am apucat, ca să fim cu alături de musafirul nostru. Roșcatul și-a luat în primire tava în pat, eu m-am așezat pe un taburet mai mic, punându-mi tava pe noptiera, mama a luat scaunul meu, iar tata a găsit unul identic cu al mamei. Il urmăream pe nou venit cu coada ochiului.

Când a primit tava cu mâncare, puteai citi în ochii lui ca ar fi fost în stare să ia castronul cu cereale în mana și să îl pună la gura, fără să mai folosească lingura. Insa ceva îl reținu, ca și cum nu ar fi vrut să facă o impresie prosta în fata noastră. Ne observa atent cu privirea scânteietoare ca și când ar fi fost gata să învețe ceva nou. Mi se părea ca imita tot ce făceam noi. Lua lingura și o studie preț de o secunda, apoi se întoarse spre mine, studiind parca modul în care o țineam și foloseam. Apoi cu stângăcia unui copil care abia învață să ducă lingura la gura, gusta din cereale cu o mana tremurândă. Probabil din cauza somnului adânc în care fusese avea nevoie de ceva timp să își revină. Sau poate doar mi se paru pentru ca pana își termina de mâncat cerealele aveam impresia ca mănâncă mai frumos decât mine.

Când a ajuns la clătite, tata a spus ca putea să le mănânce cu mana sau cu furculița, după cum își dorea. Știu ca unii țin foarte mult la folosirea tacâmurilor, considerând-o o norma foarte importanta de conduita, dar când eram împreună în familie, preferam să renunțăm la anumite formalități considerate „bune maniere”. Roșcatul văzând ca avea avea mana libera, prima clătita aproape și-o baga pe toată în gura.
-Presupun ca cerealele ți-au deschis și mai tare apetitul, spuse tata vesel, văzându-l ca mănâncă cu atâta pofta.

Își lasă pentru o secunda capul în jos, dar cu privirile părea ca ne urmărește umil. Îmi era într-un fel mila de el, având în vedere cat e de greu să te stăpânești să mănânci frumos când ești rupt de foame. Deși părinți mei nu puneau asa mare preț pe bunele maniere, mai ales într-o situație ca asta, probabil va mai trece ceva pana se va mai acomoda cu noi și va înțelege acest lucru.

Tatei ii plăcea să mănânce clătitele cu mana, ca de altfel și mie. Mama prefera să le mănânce cu furculița. Roșcatul paru ca ia exemplu de la noi și, făcând sul o clătită, o manca cu înghițituri moderate.

Dupa micul dejun improvizat în dormitor, s-a pornit o discuție ca să ne cunoaștem mai bine. Eu ii urmăream ca prin vis și nu prea eram atenta la ce spuneau.
-Hei, pari cam tăcută, ma trezi tata din adormire, e totul in regula?
-Da sigur, eram doar atenta la ce spuneați.

Daca m-ar fi întrebat în momentul acela despre ce vorbeau, n-as fi știut să spun un cuvânt. Mi-am tras doua palme în minte ca să ma trezesc și am încercat să prind firul discuției.
-Apropo, interveni mama, nu ne-ai spus cum te numești

New comer’s P.O.V.
-Apropo, interveni Stella, nu ne-ai spus cum te numeÅŸti.
-Cum mă numesc? am repetat eu, nestiind ce sa spun.
-Da, numele tău, continua fata mai tânără. Toata lumea are un nume. Numele meu este Eve, chicoti. Numele ne face să ştim la cine ne referim. Cred ca te-am numit în toate felurile posibile până acum, când faceam referire la tine pentru ca nu ştiam cum te cheamă.

Numele meu. Aveam un nume. Un nume care mi-l daduseră ei. Un nume de care nu mai vreau să ştiu. Un nume de care nu vreau să îmi mai aduc aminte. Vreau sa îl şterg din memorie şi să îl uit. Am avut un nume. Acum...
-Nu am un nume, am răspuns eu pe un ton sobru, apoi întorcându-mă către cea a cărui nume era Eve, te rog, dă-mi tu un unul.
-Eu? Păi să mă gândesc... hmm.
-Ce zici de Alvin?, îi sări Stella în ajutor.
-Las-o pe Eve să decidă, interveni Charles, până la urmă ea este cea care l-a salvat.
-Hmm... ştiu! Cred ca cel mai potrivit nume e Nayden, în bulgară înseamnă „găsit”. Mi se pare cel mai potrivit.
-Ce zici?, întrebă tatăl fetei. Îţi place?
-Da, m-am grăbit eu să aprob, uitându-mă în ochii fetei care zâmbea.
-Atunci Nayden să fie, spuse el din nou.

Eve's P.O.V.
Nu întelegeam de ce, dar eram foarte fericită, stând împreună cu părinţi mei şi Nayden. Mă simţeam foarte bine alături de el, avea acel aer de copil care are nevoie să fie învăţat totul de la capăt. Simţeam că trebuie să îi explic orice, chiar şi cele mai banale lucruri. Nu-mi puteam da seama de ce.

***

[Lanna]

Am trecut si eu pe aici . Povestea ta e foarte interesanta . Chiar imi place. Greseli nu cre ca ai avut, nu ca am fost prea atenta la ele.
Oricum, super poveste si sunt sigura ca ceea ce urmeaza v-a deveni si mai interesant.
Continua tot asa.
P.S.:Sper ca ai sa treci si pe la povestea mea cat de curand. Astept comment-urile tale.
Cu bine si spor la scris!

[Abbeh.]

Saluuut Ice.
Am mai trecut eu pe aici iar apoi, sinceră să fiu, nu am mai citit. Însăă, într-un moment de maximă plictiseală am citit tot şi în mod surprinzător mi-a plăcut foarte mult. Este o idee foarte originală pe care, dacă mă întrebi pe mine, ai dezvoltat-o într-un mod de-a dreptul extraordinar. Îmi place cum descrii, este pe înţelesul tuturor să spun aşa, nu foloseşti cuvinte pe care abia le pot citi and so on, ai prins tu ideea.

Dialog nu ai mult, aş putea spune că regret, mi-ar fi plăcut să discute ceva mai mult Nayden cu Eve, dar asta în viitor; apreciez totuşi că ai descriere şi că nu faci abuz de dialog, sau mai bine spus că nu te bazezi pe el.

Acţiunea e plăcută, nu ai grăbit-o, nu ai tras-o de păr, totul e în regulă.
Ai idee cât de .... perfect l-ai făcut pe Nayden să pară în ochii mei? Mi-am putut imagina privirea lui, încă o am "imprimată" în subconştient ca să zic aşa.
Atât, aştept următorul capitol.
Spor la scris.>:D<

[IceCat]

Lanna: Mersi ca ai trecut pe aici și ai lăsat un coment:P. Da, într-adevăr am de gând să o fac mult mai interesanta, dar nu chiar imediat nu are rost să grăbesc lucrurile. Se va întâmpla când va veți aștepta mai puțin, sper doar ca va voi surprinde in mod plăcut.

Abbeh: Salut!! ma bucur să te revăd pe aici. Comentariul tău mi-a ajuns direct la inima:">, e printre cele mai frumoase lucruri care le-am primit la adresa poveștilor mele. Sper doar ca voi fi pe măsura așteptărilor și in continuare:D.

Nu știu cum vi se va părea partea asta, rolul principal cred ca e acela să va intrige... Sa va spun un secret despre poveștile mele, in general o particularitate la toate. Ele[poveștile] urmăresc o anumita traiectorie, merg ele ce merg, iar la un moment dat se întâmplă ceva care schimba totul radical, dar asta o să observați voi mai încolo.

Daca va interesează cum postez, in general in funcție de cați vizitatori am și de ce comenturi primesc[in general comenturile ma influențează mai ușor]. De obicei scriu înainte la poveste ca să am ce să postez deci este mereu ceva pus deoparte.

Un lucru mai am de spus. Am făcut niște desene ale lui Eve și ale lui Nayden, acum trebuie să vad cum am să reușesc să le scanez undeva și vom vedea ce părere veți avea despre ele.



Eve's P.O.V.
Nu am aflat prea multe despre el şi trecutul lui, dar nici nu am dat prea mare importanţă.

Dupa un timp părinţi au fost nevoiţi să plece din cameră pentru că mai aveau şi alte treburi de făcut. Aşa că am rămas doar eu şi cu Nayden. Având în vedere ca era nou şi nu ştia cum stateau treburile prin casă, m-am gândit să îi fac turul casei. Am început cu camera în care ne aflam.
-Aici e dulapul, spuneam eu cu o voce monotonă. Tocmai am adus prosoape curate, le-am pus pe raftul de sus. Aici sunt cele de faţă, iar aici sunt cele mari de corp. Mai jos ai hainele pe care le poti folosi. Aici ai biroul, am spus eu arătând spre fereastră unde se găsea mobila cu pricina. În noptiera de lângă pat îţi poţi pune ce vrei, am spus eu în timp ce am tras de unul dintre sertare, lăsând să se vada că era gol.

Am trântit repede la loc sertarul şi apoi m-am dus lângă nişte rafturi, făcând nişte gesturi de ticnită spunând ca era liber să le foloseasca cum doreşte. Camera avea şi o baie mică, care veni la rând la prezentare. Baia era simplă, avea o cadă de mărime medie, o chiuvetă deasupra căreia era un raft cu o oglindă şi bine înteles w.c.-ul. Am deschis unul dintre robinete ca să mă asigur că curge apa şi cred că agerimea cu care faceam toate lucrurile l-au surprins pe roşcat, pentru că tresări.
-Ce-i?, am spus eu. Te-a speriat un pic de apă?, am spus eu chicotind.
-A nu! Doar puţin surprins! a spus el, încercând să se scuze.

Surprins de apă? Dialogul mi se păru fără sens aşa că nu am mai continuat. Însa imediat îmi veni în minte altceva.
-Cred ca ai prefera să faci o baie înainte de prânz, am spus eu zâmbind. Aici ai gelul de dus pentru corp, iar aici sampon. Mama le-a cumpărat special pentru tine.

Am dat fuga până la dulap, de unde am luat doua prosoape şi schimb. Le-am lăsat în baie pe un scaun.
-Aici ai prosoape cu care să te usuci, iar aici ai schimbul.

Apoi m-am dus lângă cadă.
-Aşa curge apa caldă, iar aşa rece, am zis eu în timp ce învârteam de fiecare robinet al căzii, tata a insistat să monteze el robinetul aici şi a inversat culorile. Cred că te descurci tu. Turul casei îl vom face dupa masă.

Atunci m-am întors către Nayden, privindu-l mai atent. Era foarte concentrat la ce spuneam eu şi părea că ia aminte.
-E ceva în neregulă? Dacă n-ai înteles ceva, întreabă-mă.
-Nu, nu! Totul e clar. Cred că gândurile mele m-au dus departe.
-Hmmm... ok. Te las acum, sunt în camera dacă vei avea nevoie de ceva.
-Bine.

Nayden ma intriga uneori pentru că nu-mi puteam da seama ce e în mintea lui, uitându-ma la expresia feţei lui. Aş fi vrut să stiu ce gândeşte. De ce face anumite gesturi? Ce gânduri îl bântuiau? Dar poate ca unele întrebări rămân mai bine fără răspuns.

O carte de a mea rămăsese în camera şi am început să o răsfoiesc, mai mult ca să mai treacă timpul. Era o enciclopedie care cuprindea câte o scurtă descriere a mai multor animale.

Eram cu cartea deschisă la ursul panda, când Nayden iesi din baie. Zâmbi puţin încurcat şi se apropie de mine ca să vadă la ce mă uitam. Păru profund interesat de cea ce faceam. Puse degetul pe fotografia cu ursul panda întrebându-mă ce era.
-E un urs panda, am zis eu, uşor surprinsă de faptul că nu ştia ce era.
-Åži toate semnele alea ce sunt?
-Te referi la litere?
-AÅŸa se numesc?
-Exact. Cu ajutorul literelor se formeaza cuvinte, iar cuvintele formează propoziţii care transmit diferite mesaje. Aici se vorbeste despre animalul din poza.

Îşi trase un scaun lângă birou ca să îmi poată urmări explicaţiile mai bine.
-Nu ştii să citeşti?, am întrebat eu încercând să nu par prea uimită.
-Nu. Nu înteleg ce este scris, spuse de parcă îi părea rău că nu putea citi.
-Te pot învăţa dacă vrei.
-Desigur, spuse el cu glasul entuziasmat. Semnul ăsta cum se pronunţă?
-Este litera „b”.
-Dar asta?, întrebă în timp ce puse degetul pe altă literă.
-Este „v”.

Am continuat aşa până i-am enumerat toate literele alfabetului şi cifrele.
-Sunt sigură ca nu le-ai reţinut chiar pe toate, am spus eu. Daca stau bine şi mă gândesc, am un abecedar de când eram în clasa I şi putem să îl folosim ca să înveţi de pe el cu mine. Asteaptă-mă puţin cât mă duc să îl caut.

Nu i-am dat măcar şansa să spună ceva că am şi zbughit-o pe uşă direct la mine în cameră, căutând peste tot bătrânul abecedar. Bietul băiat! Cine ştie ce viaţă a dus el până acum de nu ştie să citească sau să recunoască un panda? Presupun că a trăit pe stradă până acum, prin cine ştie ce colţ de lume, părăsit şi singur.

Nayden’s P.O.V.
Deci ăsta este cititul. Nu pare prea greu dacă cunoşti ce ai de facut. Trebuie să învăţ să citesc. Mi-a explicat tot ce aveam nevoie să ştiu, acum mai rămâne să pun în aplicare. Nu vreau să trezesc suspiciuni sau să îi sperii pe ceilalti pentru că sunt diferit.

Dacă mă vor trimite înapoi? Nu! Nu vreau să mă trimită înapoi. Nu, nu, nu! Fac orice numai să nu fiu trimis înapoi. Trebuie să aflu cât mai multe despre această lume, să mă adaptez cât mai repede. Prin citit pot afla mai multe.

Tot ce vreau este să încep să trăiesc.

Oare ce o fi clasa întâi?

Eve’s P.O.V.
Pe unde oi fi pus abecedarul ăla? Aha! Sub un teanc de cărţi mai vechi am găsit cărţulia prăfuită.

M-am întors cu dânsa în camera roşcatului ca şi cum aş fi avut un trofeu în mână. Nayden era tot la birou şi murmura ceva. Ce facea? Silabisea? Am venit lângă el, observându-l cu interes. Părea foarte absorbit de carte, urmărind un rând, silabisind câteva cuvinte.
-Ţi-am adus cealaltă carte, am spus eu încercând să îl fac atent. Asta o sa te ajute mai mult. Nu are rost să te chinui cu cartea aia.
-Nu. Ma descurc cu asta.

L-am urmărit cu un surâs pe chip. Nu avea cum să ţină minte atâtea lucruri deodată, dar încăpăţânarea lui copilărească mă amuza. Stătea încruntat deasupra cărţii ca şi cum ar fi încercat să dezlege misterele universului de care depindea binele omenirii.

Cred ca era foarte acaparat de ceea ce facea pentru ca a început să murmure din ce în ce mai tare. La început credeam că se preface că înţelege şi spune vorbe la întâmplare, cel puţin eu aşa făceam când eram mică cu cărtile de colorat, pentru că pozele erau destul de sugestive. M-am aşezat pe scaun, continuând să îl observ. Am încercat să înteleg ce facea şi îi urmăream degetul care mergea de-a lungul unui rând. Treptat, însă, am înteles ce făcea. Citea. Eram şocată. Dar cum? Cum era posibil să fi ţinut minte tot ce i-am spus? N-am putut să mă abţin şi am zis uimită:
-Tu chiar citeÅŸti?
-Mda... cred ca am început să mă prind cum vine. Este chiar interesant.
-Cum ai reusit aşa de repede?, am răbufnit încercând în zadar să îmi stăpânesc emoţiile.
-Păi mi-ai spus toate literele şi nu-i chiar aşa de greu, l-am auzit vorbind entuziasmat şi îşi întoarse privirea de la carte, uitându-se drept în ochii mei. De ce mă întrebi?, spuse el puţin speriat de reacţia mea. Ţie ţi-a trebuit mai mult timp?

Oh acei ochi! Mă faceau să uit şi ce trebuie să spun, aşa ca am încercat să privesc cartea.
-A! Doar puţin mai mult, am zis eu zâmbind, cu vreo câteva luni, am adăugat eu în gând.

N-am vrut să îl fac să se simta ca un ciudat, având în vedere că nu făcuse nimic rău, doar neobişnuit. Chiar nici nu puteam să-mi dau seama ce ar trebui să spun. Oau, tipul ăsta are o memorie extraordinară!

Se lasă un moment de linişte, care începu să fie chiar stânjenitor, când am auzit strigătul salvator al mamei care ne chema la masă. Nici că se putea găsi într-un moment mai potrivit. Nici nu observasem că era deja trecut de ora doisprezece.

***

Nya

[Abbeh.]

Saluut :3
Nu scapi de mine. : )). Încep cu ceva ce m-a deranjat "Eu te las acum, eu sunt in camera dacă vei avea nevoie de ceva." - repetiţie, nu cred că e cazul să mai spun altceva în afară de asta, ai prins tu ideea.
"Pe unde l-oi fi pus abecedarul ala?" - Pe unde oi fi pus abecedarul ăla? - Ai menţionat ce să fii pus, era vorba de abecedar, deci nu era nevoie să scrii "l-oi".
"hibnotizanti" - hipnotizanţi.
Na, că am şi corectat; îmi place prea mult.
Am observat că ai mai adăugat dialog, apreciez asta; am totuşi un sfat : am văzut că ai pus destul dialog de această dată, deci să ai grijă să nu ajungi să te bazezi întru totul pe dialog.
Descriere a fost, dar ştii şi tu cum e, se mai putea adăuga. Acţiunea a fost plăcută, nu mi s-a părut grăbită.
L-ai făcut pe Nayden Supermen, ce repede a învăţat să citească : )). Ah, aş putea spune că-l iubesc. Caută-mi un Nayden real, IceCat. : )). Vreau un Nayden real. :)) Ok, aberez, dar trebuie să-mi exprim această... nebunie. Nayden e tot mai adorabil, dar cred că ştii asta.
Aştept următorul capitol.
Baftă!

[IceCat]

Abbeh: Salut! Hehehe sigur nu vreau sigur nu vreau sa scap de tine, mersi ca mi-ai aratat unde am gresit. Chiar daca ma uit de sapte ori inainte de a posta tot imi mai scapa cate o greseala. Chiar ma bucur ca mi le-ai arata. Le-am si corectat. La partea cu "hipnotizanti" imi arata corectorul ca ceva nu e corect, da ce eu il bag in seama?[eram obosita si nu mai intelegeam ce vrea si ala de la viata mea, asa ca multumesc inca odata ca mi-ai spus].
Ma bucur ca iti place!!
A fost mai mult dialog din simplul fapt ca asa urma continuarea. Dupa cum am specificat scriu inainte, iar acea parte era deja scrisa. Sincera sa fiu primele mele povesti erau doar pe baza de dialog, iar apoi o colega mi-a zis ca ar mai trebui sa mai si specific ce se intampla. Treptat din cateva cuvinte am scris tot mai mult, deci eu intentionez sa ma dezvolt, nu sa involuez.
Este un motiv[deocamdata necunoscut] pentru care Nayden a invatat asa de repede sa citeasca. Everything will make sence later.
As vrea sa te pot ajuta sa iti dau un Nayden adevarat, dar daca iti dau tie unul, poate o sa se mai trezeasca si altcineva care sa vrea unul si eu ce sa fac? Stiu! Am sa imi fac o fabrica in care fac numai Nayden. Glumesc! Te mai astept:D


Scuze pentru intarziere pentru toti cei care citesc. De vreo doua saptaman vreau sa postez si nu mai reusesc. Aveam continuarea, nu aveam timp sa corectez si nu m-a lasat inima sa postez fara corectura.

***

Eve's P.O.V.
La masă nu s-a întâmplat nimic neobişnuit. Nayden părea puţin stânjenit, dar cred că odată cu timpul se va acomoda cu noi. Din fericire, părinţi au găsit un mod de a crea o atmosferă mai plăcută, povestind câte ceva despre noi. În acest fel, roscatul ne va putea cunoşte mai bine şi se va simţi mai confortabil în preajma noastră. Se pare că acest truc a funcţionat deoarece el era foarte entuziasmat şi punea frecvent o grămadă de întrebări, exact ca un copilaş curios.

Dupa prânz am continuat să îi prezint locuinţa lui Nayden.

Casa noastră avea două etaje. La intrare aveam un hol nu prea mare. Într-o parte era un dulap jos pentru papuci, iar faţă în faţă cu dulapul se găsea o uşa care dădea într-un dresing mic. Acolo în general ne puneam hainele groase, jacketele, mănuşile, umbrele şi chestii din astea.

Dacă mergeai înainte, holul se marea formând un pătrat, iar în mijlocul încăperii se găsea o scară care ducea la etaj. În dreapta, o boltă destul de largă ducea în living-ul spaţios care facea legătura cu bucătăria. Înaintând prin holul pătrat, aveam dormitorul părinţilor cu baie. Lângă camera lor se găsea un fel de birou pe care îl folosea tata când avea nevoie şi ocazional mama. Pe următorul perete se găseau uşile pentru baia de serviciu şi garaj.

La următorul etaj se găseau dormitorul meu şi cel al lui Nayden, fiecare cu o baie. Mai era şi o cameră mică, separată, în care depozitam tot felul de lucruri vechi. Faţă în faţă cu camerele noastre se găsea ieşirea către o terasă destul de mare.

După ce am terminat de făcut turul casei, am iesit puţin în grădină. Era frumos afară. Soarele strălucea cald, cerul era senin, populat doar de câţiva norişori pufoşi. Vântul adia plăcut, iar în copaci ciripeau păsărele. Câteva insecte bâzâiau pe lângă florile multicolore pe care mama le plantase. Nayden arăta atât de încântat de toate acestea, încât ochii îi luciau de fericire. Era fascinat de toate aceste lucruri de parcă le-ar fi văzut pentru prima oară.

La un moment dat, mama a apărut şi ne-a cerut să o ajutăm puţin cu grădina. Nayden a sărit imediat, încercând să ajute, deşi era cam stângaci în mişcări. Din fericire, mama avea răbdare să-i arate şi să-l înveţe. Vremea era într-adevăr minunată şi încercam să mă bucur de ea din plin, însă trebuie să recunosc că din când în când trăgeam cu ochiul la Nayden. De felul meu eram o persoană optimistă şi încercam să văd mereu jumătatea plină a paharului, dar aveam impresia că el duce totul la un nou nivel fără a părea exagerat. Pofta lui de viaţă era pur si simplu uimitoare, iar într-un fel contagioasă.

Aproape terminasem de lucrat în grădină când pe neaşteptate stropitorile au pornit. Imediat tata a apărut râzând şi am înteles că el fusese responsabil cu pornirea lor.
-Nu pot să cred că ai făcut asta, am zis eu neştiind ce expresie să afişez.
-Acum suntem chit, spuse tata în timp ce râdea.

Am început să ne fugărim printre stropii de apă care curgeau neîncetat, astfel încât la final eram toţi uzi leorcă, dar bine dispuşi.

Ne-am retras fiecare spre camera lui ca să ne schimbăm hainele.

Ajunsă în camera mea, după ce mi-am schimbat hainele, m-am întins puţin în pat şi, fără să-mi dau seama, cuprinsă de o toropeală plăcută, am atipit. Am fost trezită într-un final de un ciocănit. Puţin buimacă, m-am îndreptat către uşă ca să văd cine este. Oare cât timp trecuse?
-Nayden?, am spus eu puţin surprinsă. Ce faci aici?
-Am vrut să îţi aduc cartea înapoi. Ai uitat-o la mine în cameră.

M-am uitat mai bine la el şi am observat că avea hainele schimbate, iar cu pletele lui roşcate şi cu barba, părea un cântăreţ rock.
-A! Nu-i nimic. Poţi să o mai păstrezi dacă vrei să o termini de citit, am continuat eu.
-Am terminat-o de citit.

Am încercat să îmi controlez următoarea reacţie, dar cred ca eram cu gura căscată. Cum era posibil? Cât am dormit? Două zile? Imediat am realizat că stăteam pe hol şi l-am poftit pe Nayden în camera mea. Dupa ce am închis uşa, am privit în grabă ceasul de pe perete. Trecuseră cam doua ore de când am adormit. Tipul ăsta mă intriga tot mai mult. Oare ce surprize mai are pregătite?
-E un laptop, am zis eu observând că se uita curios la obiectul de pe pat.

M-am asezat pe pat, iar Nayden a venit lângă mine. Am pornit laptopul şi am început să îi explic cum funcţionează şi cum se utilizează. Probabil dacă ar fi trebuit să învăt pe oricine altcineva m-aş fi simţit stânjenită că trebuie să explic ca pentru copii mici, dar alături de el mă simţeam destul de bine. Aveam impresia că ajut pe cineva, dar în acel moment nu ştiam exact cât de mult. După ce l-am initiat în folosirea laptopului, i-am arăt micuţa mea bibliotecă şi l-am invitat să îşi aleagă câteva cărţi. A ales doar două de literatură.
-Cartea asta, am zis eu în timp ce el le examina coperta, face foarte mult referire la istorie şi la cum erau oamenii în trecut. Am citit-o special ca să pot trece mai uşor examenul la istorie. Cealaltă e mai... din timpurile noastre ca zic aşa.
-ÃŽnteleg.
-Oricum, când le vei termina, vei putea să vii să îţi alegi altele.
-Ce e asta?, spuse el curios, arătând spre un volum mare.
-E un dictionar, explica cuvintele. Din caz ca nu ştii ce înseamna te duci şi cauţi în el. Cuvintele sunt puse în ordine alfabetică ca să fie uşor de găsit. Îl poţi lua cu tine dacă vrei.

Nu am mai apucat să zic nimic, căci am auzit chemarea mamei ca să luăm cina. Ce repede trece timpul!

Restul serii am jucat cu toţii domino. După ce i-am explicat jocul, Nayden a fost foarte încântât în ciuda faptului că a pierdut câteva partide. Pe la ora opt eu şi roşcatul ne-am retras în camerele noastre, lăsându-i pe părinţi să vizioneze un film la TV.

Nayden’s P.O.V.
Când am ajuns înapoi în camera în care mă trezisem, am ţintit imediat cărţile pe care Eve mi le împrumutase. Cititul îmi deschisese o nouă oportunitate. Aveam nevoie de informaţii, iar ăsta era cel mai sigur mod de a le căpăta. Una dintre cărţi avea o copertă mai aspră şi mai scorojită, iar paginile erau îngălbenite, pe când cealaltă era mai lucioasă şi paginile erau mai albe. Cu toate acestea am ales-o pe prima.

Aflam atât de multe lucruri noi despre această lume total necunoscută mie. Uneori înţelegeam ce citeam, alteori nu, cu toate acestea continuam pentru că era singurul mod în care puteam obţine cea ce doream. Totul îmi părea atât de complex şi uimitor. Apoi pentru o clipă m-am oprit din citit. Imaginea acestei dupa-amiezi îmi reveni în minte. Toate acele lucruri minunate, multitudinea de culori vesele, atâtea milioane de sunete şi mirosuri; îmi doream să le pot înghiţi de-a-dreptul. Atât de mult am tânjit după lucrurile astea, iar acum în sfârsit le aveam. Setea asta parcă nu putea fi săturată decât dacă as fi putut asimila totul. Prea mult timp a trecut fără să pot avea parte de aceste lucruri, prea mult... şi simţeam nevoia de a recupera.

Deja citisem o bucată considerabilă de carte când Eve intra pe uşă. Mi-a urat noapte bună, apoi a plecat. Spunea că era extenuată aşa că nu a mai putut rămâne. Eu pe de altă parte nu mă simţeam foarte obosit şi mi-am continuat lectura.

Eve’s P.O.V.
La un moment dat, am visat ceva și m-am trezit. Ceasul arata ora doua. Am încercat să adorm la loc, dar nu am putut. Mintea îmi zbura prin alta parte, asa ca m-am dat jos din pat și am coborât pana in bucătărie ca să beau un pahar cu lapte. Poate acesta avea să îmi redea somnul.

Dupa ce am obținut ce am vrut, am urcat scările ca să ma duc înapoi in camera mea. Când am trecut pe lângă camera lui Nayden, am observat ca pe sub ușă treceau câteva raze de lumina. Era încă treaz la ora asta?

Am bătut odată, dar nimeni nu mi-a răspuns. Am mai bătut odată, mai tare. Nici de data aceasta nu am primit nici un răspuns asa ca am deschis ușa.

***

Si acum BONUS!!! Aveam dubii ca veti intelege foarte bine cum e casa lui Eve asa ca m-am gandit sa fac un plan al casei. E strict orientativ. Nu am folosit rigla si nici nu am mobilat toate camerele. Scopul a fost sa va faceti o idee aspra ansamblului. Sunt facute in paint:)) asa ca aveti mila. Sper sa pricepeti ceva din ele. Ultimul desen e Eve desenata de mine. Stiu am uitat sa ii desenez o mana[kill me], dar pur si simplu nu-mi iesea, si dupa ce am scanat nu am mai putu face nimic. Toate desenele sunt facute de mine. Tin sa multumesc colegei mele ca mi-a scanat desenul. Eu n-am scaner :((. Acum doar sper ca se vor vedea desenele. Hai ca iar vorbesc prea mult. Enjoy, nya!

[Lanna]

Super din nou! Chiar imi place. Apropo, am mai postat o parte a povestii mele.
Dar sa revin la comentariu. Ce pot sa spun mai mult? Nu mai am cuvinte. Ai totusi cateva mici greseli. Am vazut in cateva parti ca repeti aceleasi cuvinte. Nu suna prea bine, dupa parerea mea. Si desenele sunt foarte reusite, mai ales Eva. Nici nu se observa mana lipsa.
Tine-o tot asa! Mult noroc in continuare!

See you!

[Abbeh.]

"In acest fel, roșcatul ne va putea cunoște mai bine și se va simți mai confortabil in preajma noastră. Se pare ca acest truc a funcționat deoarece roșcatul era foarte entuziasmat și punea frecvent o grămadă de întrebări, exact ca un copilaș curios." - Ştiu că nu pare, dar repetiţia s-a simţit destul de tare.
"să ne fugărim printre stropi de apa" - stropii, e la plural [:
"Aveam impresia ca [virgulă] chiar ajut pe cineva, dar in acel moment nu știam exact cat de mult."
[Să-mi spui dacă nu vrei să pun toată propoziţia, dar m-am gândit că ţi-ar fi mai uşor aşa, să vezi unde ai greşit, decât să stai să cauţi în text]

Am observat că ai început să scrii cu diacritice; nu pot decât să te felicit pentru decizia luată, chiar dacă pe alocuri mai lipsesc ele.
Ah, ţi-am spus că-l ador pe Nayden? Nu ai idee ce mult îmi place personajul Nayden, cum l-ai conturat şi tot.
Îmi place, sincer, cum descrii şi trebuie să te felicit că nu te bazezi pe dialog, cum fac mulţi.
A, desenele... uau, sunt sincer mândră de tine c-ai avut răbdare să le faci în paint, eu una nu m-aş fi sinchisit. Plus, îmi place desenul făcut în creion. xD

Îmi cer scuze că nu-ţi las un comentariu mai lung şi că nu am trecut mai devreme pe aici, dar am fost destul de ocupată şi obosită.
Aştept următorul captiol.
Baftă! >:D<

[Paradox ｡◕‿◕｡]

Bravo IceCat! in continuare nu incetezi sa ma uimesti. Intreaga desfasurare a actiunii si povestea in sine ma fascineaza. Am observat cateva repetitii, dar nu are rost sa le enumar deoarece de acest lucru s-a ocupat Abbeh, plus ca aceasta problema o am si eu. Nu mai am rabdare. Sa pui cuntinuarea cat mai repede. Deabea astept sa vad ce se va intampla in continuare cu Nayden si Eve. Am si eu o noua povestire, True blood.o//o Sper sa treci si pe la mine cu un coment.:pls:
Ja ne.:bye: