Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Lumea lor, lumea mea

#11
Capitolul V

Steven

[Imagine: 358t0jp.jpg]


Si timpul se scurgea atat de repede, incat puteai privii cum soarele apune inca de la Rasarit. Pe cer, norii se miscau spre o locatie a urmelor pierdute, condusi de adierea puternica a vantului de la inaltimi. Era o zi partial innorata si rece. Asfaltul ud inspira o stare de moleseala, iarba era uscata, totul era posomorat si trist. Iar prezenta soarelui printre multimea de nori, accentuia aceasta stare. Amy dormea linistita in patul ei imens. Avea un somn linistit, fara vise, astfel creierul odihnindu-se mai bine. Secundele se scurgeau ca apa pe plasticul lucios, pus intr-o pozitie verticala. Fata il stia pe Steven langa ea si intinsese mana sa il simta, insa spatiul era gol. Plecase si nu lasase nimic in urma, decat o amintire placuta. Parfumul lui inca se simtea pe pielea ei. S-a trezit dezamagita, intr-un fel. Pe de alt fel se simtea putin usurata pentru ca nu a prins-o unchiul ei cu un baiat in camera.
Ceasul era zece si un sfert. Ea inca statea in pat si privea televisorul stins. Se gandea la multe lucruri, la faptul ca nu stia daca a facut bine ce a facut. Credea ca nu se va ajunge la nimic, fiindca persoanele carora le spunea colegi, aveau sa vada relatia lor ca pe o ciudatenie. Dar mai mult, nu voia sa ii provoace stari inconfortabile lui Steven. "Prea dintr-o data. Si cel mai rau ma supara faptul ca stiu ca nu va fi nimic intre noi. Cred ca a si uitat ce s-a petrecut aseara, dar am sa ma impac cu ideea. Nu voi lasa un baiat sa imi faca viata grea. Aseara l-am iubit din tot sufletul, azi vreau sa scap de amintirea lui." Dar oricat incerca, mai mult isi aducea aminte ca era indragostita, iar capul incepea sa o doara de la atatea ganduri, care practic erau inutile. E ca si cum ai manca dupa ce te-ai saturat. Supra doza de ganduri, valuri uriase de imagini ce nu au existat in realitate. Somnul o luase iar.
Steven era la scoala in acel timp. Faptul ca ea nu venise, a starnit multe intrebari colegelor, carora le placeau sa insinueze tot felul de lucruri despre ea.
- Am vazut ca a plecat cu unu' ieri. Cine stie ce or fi facut, spuse o colega care nu prea o agrea.
- Treaba ei ce face. Daca ii place sa experimenteze, eu ce sa ii fac? Raspunse o alta colega.
Baiatul privea, parca nepasator, catre ele, dar cu o mare scarba in sinea lui. Stia ca nu avea rost sa intervina in discutie pentru ca ar fi creat un conflict nenecesar, iar starea lui actuala era prea sensibila pentru a putea fi perturbata de niste femei, care habar nu aveau de ce traiesc.
Timpul trecea foarte greu pentru el. Ore interminabile, aceleasi fete, aceleasi voci, aceiasi pereti. Se simtea prins intr-o celula din care nu putea iesii decat fugind pe alte meleaguri. "Presimt ca va fi o zi plictisitoare. Dar parca nici nu-mi mai pasa. Trebuie sa ma obisnuiesc cumva, sa imi treaca scarba pentru tot ce e in jurul meu si sa imi continui linistit de viata, asa cum o fac scumpii mei colegi. Sa ma prefac prost, sa nu ma intereseze nimic. Si revin la acelas gand: nu pot uita de misiunea mea. Clar, nu pot renunta. De-ar fi sa fie ea..." Telefonul incepuse sa ii sune. Era un numar necunoscut. Nu stia ce sa faca, dar s-a gandit ca poate era cineva important.
- Da? raspunse el cu un ton autoritar.
- Buna dimineata, domnule Cross. Tinem sa va informam ca va fi trimis un partener pentru a gasii subiectul. Cercetarile sunt aproape terminate, experimentele de asemenea si neaparat avem nevoie de acel subiect. Nu uitati, grupa sanguina AB IV, minim 15 ani.
- Cine e partenerul meu? Am nevoie de date.
- Isabella Brown, vechime doi ani. Va fi prezenta astazi in incinta liceului unde va aflati dumneavoastra si se va autentifica folosindu-si legitimatia. O zi buna.
"Pentru ce imi trimit partener? Am gasit subiectul. Nu au deloc rabdare... Dar acum ma gandesc la Amy, cand ii voi spune adevarul despre mine. Va trebuii sa stie sau nu? Nici nu stiu ce sa fac. Sa las o minciuna sa intervina intre noi, astfel protejand-o sau sa o las sa stie adevarul si sa isi bage nasul peste tot. Mi-am dat seama, timp de doi ani, ce fel de persoana e, iar daca risc sa ii spun adevarul, va iesii urat. Plus ca nu as vrea sa risc viata ei."
Gandurile i-au fost intrerupte de o fata, o colega de liceu ce era atrasa de el. Intrase brusc in el, dorind sa ii atraga atentia, iar lui nu ii placeau astfel de intamplari. Stia bine care era motivul. Invatase sa cunoasca oamenii dupa comportament, dupa felul de a vorbii si dupa infatisare. Sunt anumite trasaturi faciale care iti dau de gol inteligenta. Privea in jurul lui, disperat sa gaseasca o cale de iesire din coridorul infernal, care incepea sa se inchida cu zeci de oameni, adolescenti, urati, prosti, toti imperfecti in viziunea lui. Dorea neaparat sa iasa in curtea liceului pentru a fi localizat de noua partenera in cercetari. Coborand rapid treptele inguste, acesta vazu o persoana imbracata ciudat, un palton gri aruncat peste o rochie rosie si cizme negre de piele cu toc inalt. Stia bine ca era ea. Nu stia cum sa ii capteze atentia, el fiind camuflat, adica imbracat ca un adolescent oarecare, se gandea ca nu va fi recunoscut. Insa, persoana ciudata, se uita spre el si ii zambii. Apoi ii facu un semn sa coboare in coridorul ce ducea catre laboratoarele scolii.
- Buna ziua, Cross. Eu sunt Isabella Brown, poti sa imi zici Bella. Am 19 ani, lucrez sub acoperire de doi ani si am fost aleasa sa iti fiu partenera in cautarea subiectului. Totul trebuie grabit. Prezinta-te detaliat, te rog.
- De ce?
- Am aici, in acest dosar, informatiile despre tine si vreau sa vad cat de mult coincid cu ceea ce vei zice. Este doar o masura de precautie.
- Lucrezi prea profesional. Ar trebuii sa te adaptezi la mediul de liceu. Ei bine, numele meu este Steven Cross. Am saptesprezece ani. Sunt nascut la data de noua octombrie o mie noua sute nouazeci si trei. Am crescut intr-un mediu de laborator, tata fiind presedintele Laboratorului Green, din Marea Britanie. Nu am absolvit nicio scoala de stat, am invatat la o scoala particulara, unde se inscriau doar copii angajatilor din Laborator Green. Fiind unul dintre cei mai buni studenti, am fost trimis pentru a cauta un subiect uman, cu grupa sanguina AB IV, cu scopul de a crea omul perfect. Mai multe detalii nu dau.
- Omul perfect? La ce te referi? Eu stiam ca se cerceteaza descoperirea vaccinului impotriva virusul HIV.
- Pai, da. Eu ce am zis?
Steven stia foarte bine cum sa iasa dintr-o incurcatura. Initial credea ca ea avea mai multe informatii in legatura cu experimentul, insa trebuia sa fie si precaut, asa ca a folosit un joc de cuvinte.
- Bella, va trebuii sa plec. Am foarte multa treaba acasa. Si te rog... Nu ma urmarii ca nu are rost.
- Dar am fost trimisa sa fiu in preajma ta. Sa te ajut. Steven!
- Am viata personala, am iubita si nu vreau sa intervii in intimitatea mea. Ok?
Fata ramasese uimita intr-un fel. Nu prea putea sa creada, ca in cadrul unei misiuni, un agent poate avea viata personala. Dar totusi, a trecut prea mult timp de cand a pornit in misiune si ar fi fost putin ciudat sa ramana un singuratic. Plus ca el nu arata deloc rau in ochii ei. Insa se ferea sa fie atrasa de simpatia fata de fizicul lui deoarece relatia lor era strict profesionala.
Se facuse ora trei dupa-amiaza. Cerul se innorase de un gri plumburiu si statea sa ploua. Frigul incremenea peisajul pustiit parca de vantul puternic si rece. Amy nu se ridicase din pat. Isi scria toate gandurile in jurnal. Spera ca macar asa sa mai elimine din surplus. Toata ziua se gandise la Steven. Parca acel vis al ei, de a se indragostii, se adeverea. Privind tavanul, se gandea: "Ce am fost si ce-am ajuns?". Starea i se mai schimbaste putin in bine. Era optimista in legatura cu el. Stia ca nu o va lasa balta, stia ca o va suna cat de curand sa iasa afara, stia ca se va intoarce. Dar de ce nu se mai intampla odata? De ce o lasa sa astepte atat? In acest timp, interfonul incepuse sa sune. Fara niciun chef, fata se ridicase, intrebandu-se de ce nu mai apare unchiul ei acasa. Deschise-se usa de la intrarea din bloc si astepta ca cineva sa apese pe butonul de la sonerie. Cu o durere cumplita de cap, se aseza pe canapeaua din bucatarie si astepta strainul sa apara. Dar el nu mai aparea. Se gandea ca cineva doar a dorit sa intre in bloc si se indrepta spre patul ei, oftand.
Dupa cinci minute, soneria incepu sa sune. Speriata, fata tresarii din pat si fugi sa deschida. Un zambet larg aparu pe fata ei ca si cum fericirea ar fi salutat-o. Ochii lui o priveau pe sub genele-i lungi si negre, iar buzele-i rosii se unduiau usor ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva. Tacere. Si el i-a zambit inapoi. Un zambet abia scos cu mare chin, caci zambetul lui adevarat nu se nascuse. "Steven Cross s-a intors!"

#12
Abea asteptam sa pui continuarea. Eu nu prea dau pe la ficurile originale, dar acum am intrat cu speranta ca ai pus continuarea, ceea ce s-a si intamplat!
Imi place! Devine din ce in ce mai interesant. Abea astept sa citesc continuarea.
Ca intotdeauna, nici nu stiu ce sa mai zic. Ficul asta e prea perfect si ma lasa fara cuvinte.
Pai... astept continuarea si apreciez ca pui capitolele atat de repede avand in vedere ca a inceput scoala^^
Bye si astept nextu`!
[Imagine: o7k7f6.jpg]

Parfumul iubirii... -> Comm? 55
Wild Love[+18] -> Comm please 71

#13
Ohayo ;>
Opa ce avem noi aici . Un fic mirif , extrordinar , si sa stii ca nu glumesc . Idea e pur si simplu geniala , geniala iti SPUN ;x Si titlul pf m-a atras nespus de mult :X Avand in veder ca tu ai zis ca e un hobby , eu mor dupa ficul asta :X Si scrii foarte bine . Greseli nu am vazut si nici nu am cautat xD Descrierea:este superba , descrii foarte bine :X naratiunea:si ea este foarte foarte buna . Cele 2 se impletesc si creaza ceva nou ,asta fiind la tine . Si pot spune ca descrierea si naratiunea domnesc peste ficul tau . Dialogul apare si el nu faci "exces" sa zic asa :X Ceea ce'mi place la nebunie xD Si cum vorbesc cei 2 , doamne deci , nu am cuvinte :x adica nu stiu cum sa comentez mai bine ;d Nici nu stiu ce sa mai zic , inafar' de : spor la scris si iamginatie :X Si astept next-ul ;d Daca vrei ...eh :"> sa ma anunti si pe mine cand pui , da? ;)) Chu ;> Bye-Bye ;-h

#14
Capitolul VI




Furia





Sunetele ploii alinau somnul dulce al unui copil pierdut in vise imposibile. Rezultate ale muncii creierului de peste noapte. Rezultate ce aveau cauza ganduri care nu dispar, stocandu-se la locul lor in subconstient. Incendii terifiante i se aratau fetei, ce nu reusea sa iasa din reducerea activitatii cerebrale. Insa ea, tot linistita dormea. Se simtea in siguranta, protejata de cineva, gata sa infrunte acel incendiu, stiind ca are pe cineva alaturi. Si dintr-o data se trezi. Ramase tot in pozitia in care adormise si nici nu cuteza sa se miste. Privirea ii era fixata, dar nu pe un lucru anume. Se gandea, ramasese tot in acel vis. Voia o continuare, un sfarsit frumos sau tragic, dar totusi a ramas in suspans. Apoi se ridica incet, somnoroasa, cu parul ciufulit. Oasele ii trosneau la orice miscare, ochii nu si-i putea deschide. Parca era intr-un fel de hipnoza. Era inca noapte. Nimic nu o ambitiona sa se pregateasca pentru o noua zi de scoala. Parca era prea frig in camera, desi caloriferul era fierbinte si doar apa calda de la dus a mai trezit-o la viata.
Dimineata incepuse ca de obicei pentru Amy. In acelas pat, in aceeasi camera, sub acelas dus, acelas dulap cu haine, aceeasi mancare, aceeasi dimineata. Isi dorea din tot sufletul sa se termine saptamana. Dorea sa doarma mult, foarte mult, cat mai mult cu putinta. In corpul ei se acumulase oboseala de cinci zile. Era o joie ploioasa. Cerul plangea incontinuu, parca pentru un suflet pierdut, ce nu se mai putea intoarce unde ii era locul. Noaptea tindea sa plece, insa parca mai voia sa ramana. Totul era trist. Sfarsitul lui octombrie... Atat de straniu si trist. Se apropia iarna care aducea prospetime si sfarsitul mortii. Sa ma exprim mai clar, curata ce toamna a lasat in urma; plante moarte, copaci dezveliti, iarba vestejita. Un soare rece se arata din orizont care parca dorea doar sa lumineze, nu sa ne si incalzeasca. Era ascuns de dupa norii calmi de toamna tarzie. Nu cuteza in niciun fel sa iasa de dupa cortina cenusie, care-i proteja mandria.
O noua zi de scoala, o noua aventura. Aceeasi aventura, care devenea plictisitoare. Amy ajunsese la liceu si nu voia sa intre in clasa. Dorea sa il astepte pe Steven despre care stia ca va intarzia din cauza ca nu dormise prea mult. A stat cu ea pana tarziu. "Oare care va fi comportamentul lui? Tot mi-e teama sa nu se ascunda de colegii nostrii, doar de teama de a nu fi luat la batjocura. Mi-e scarba cand ma gandesc la asta. Si nu se pune problema de comportamentul lor, ci de el. De-ar fi sa faca asta, as regreta amarnic ceea ce simt pentru el. Nu ar mai merita nimic. Si totusi, de ce am senzatia ca asa se va intampla? Mi-e tare teama sa nu il pierd, dar nici nu am sa actionez daca are sa ma paraseasca doar pentru asa ceva. Mi-ar demonstra ca ar fi un mare idiot." Aceste ganduri ii dadeau batai de cap urat de dureroase fetei. Se ranea singura. Isi mutila orice vis, speranta formata pe baza unei iubiri pure. Si de s-ar fi intamplat asa nu ar fi fost vina ei si ar fi trebuit sa isi accepte iubirea, ca pe o iubire neconditionata. Trecuse zece minute de cand il astepta, iar el nu mai aparea. La un moment dat, de dupa colt, apare un tip brunet, cu parul lungut, inalt, imbracat intr-o geaca neagra de piele si blugi albastrii. Mersul lui era apasat, hotarat, privirea serioasa, dar parca era ceva in plus. Un zambet. Un colt de zambet. Inima fetei incepea a pompa prea repede, din nou. Steven venise direct la ea si fara niciun cuvant o saruta pe gura. Si in plus o tinea de mana. Dar de la etaj erau urmariti de Isabella. Intr-un fel cu invidie pe iubita baiatului, de care ii placea si ei. Dar reusea sa se stapaneasca gandidu-se ca intre ei nu este decat o relatie strict profesionala. Ea avea sa fie noua profesoara de limba engleza. Cum a reusit sa intre? Cu un card de identitate fals, desigur, un lucru usor de efectuat pentru cei pentru care lucra ea. Si de asemenea un CV fals si tot tacamul. Nimic nu era imposibil pentru cei de la Laborator.
Ajungand cei doi in clasa, desigur ca celorlalti li s-a parut ciudat. Extrem de ciudat. Steven si Amy abia isi vorbeau pana acum cateva zile, iar acum se tineau de mana. Fata se blocase. Se intreba ce va face Steven. In continuare tindea sa creada ca ori va ascunde relatia, ori va gasii o scuza, iar apoi o va parasii. Dar in acelas timp, parca i se parea imposibil, atata timp cat intrase in clasa tinandu-se de mana cu el. Toti i-au vazut. Parca ceva nu se lega in mintea ei. Unul dintre baieti, care se credea intr-un fel superior celorlalti si pe care ii controla cu forta fizica, instaurand teama, venise spre el si cu o batjocura scarboasa in glas il intreba pe Steven de intamplare.
- Ti-ai gasit si tu femeie! Ori duci lipsa de femei, ori nu mai vezi bine.
Steven se incruntase. Era enervat de batjocura, mai ales ca era mai mult la adresa ei. Era protector de fel si nu ii placea sa fie calcat pe coada.
- Da, mi-am gasit femeie. Femeie care e de mii de ori mai buna ca oricare alta.
- Daca aia e femeie, tu esti gay. Aia nu merita nici o privire de la mine.
Amy avusese mari probleme cu respectivul. Se asezase in banca fara sa se uite in jur. Toti o priveau. Ea si Steven erau in centrul atentiei. Incepuse sa se simta teribil pentru ceea ce credea ea ca ii facuse lui. Colega ei de banca, una din cele mai bune prietene, se aseza langa ea si incerca sa o consoleze.
- Amy, nu ii baga in seama. Stii ca asa sunt ei.
Fata isi privii colega suprinsa. "Cum sa zica asa ceva? Cum sa accepte asa ceva? Ea nu vede ce haos e in clasa asta? Dar intr-un fel are dreptate. Daca ma ridic doar eu impotriva lui, nici macar Steven nu s-ar ridica. Dar cine e omul asta? Cine se crede?".
- Evelyne, stai aici si priveste. Ai sa vezi ce am sa fac. Daca e sa imi primesc vreun pumn nu am sa mor, dar va fi cel mai rau pentru el.
- Esti nebuna? Ce ai de gand sa faci?
Amy se duse nervoasa spre colegul idiot, Daniel Fernand, pe care voia sa il puna la punct. Se gandea ca va reusii cu vorba buna. Dar avea si o alta alternativa, desi stia ca se va termina foarte urat daca ar incerca-o. Steven nu zicea nimic. Doar o privea venind. Isabella era ascunsa in exterior, dupa usa si privea tot scenariul. Nu voia sa actioneze, voia sa vada ce va urma Steven sa faca.
- Fernand, mai taci dracului, spuse ea cu un ton sarcastic uitandu-se fix in ochii lui. Ma uit in ochii tai si stii ce vad?
- Incepi sa vezi lucruri in ochi. Esti paranioa sau ce?
Steven isi strangea pumnii. Insa era calm. Se pregatea pentru o eventuala lupta, in caz ca Fernand ar fi lovit-o pe Amy. Il credea in stare. Baiatul acela nu avea niciun fel de moralitate. Era sec, prost si in lumea lui perfecta, unde instaura teama. Tuturor le vorbea violent, amicii parca ii erau sclavi, iar cei care nu doreau sa aibe conflict cu el, nu indrazneau sa ii vorbeasca cu ton ridicat. Doar oameni slabi. Absolut toti erau slabi.
- Da, spuse fata. Macar stii ce inseamna sa fii paranoic? Nu vezi ca habar nu ai de ce traiesti si indraznesti sa folosesti astfel de termeni? De-ar fi acum sa fac un concurs de dictie cu tine, sigur as castiga.
- Amelia! Spuse Steven, care ii dorea binele. Tine-ti gura, fetito!
Apoi au urmat o serie de injurii din partea lui Fernand. Ti-erea scarba sa le asculti. Injurii fara logica, spuse ca la usa cortului, lipsite de imaginatie, de orice moral. Era ca in tiganie, mai rau, ca sa zic asa. Nimeni nu zicea nimic. Se auzea doar gura lui. Injurii peste injurii, saliva peste tot, priviri incruntate. Steven abia isi mai tinea nervii in frau. Isi aduna energie din furie pentru acea lupta de care era sigur ca va urma. Amy regreta amarnic in sufletul ei ca nu avea nicio putere sa ii arate ea lui. Se simtea inferioara din punct de vedere fizic. Voia sa il faca sa regrete. Emotiile o copleseau. Totul i se parea in zadar, iar o teama absurda se instala in sufletul ei. Voia sa fuga undeva departe, fara colegi, fara parinti, fara Steven. Voia sa fie doar ea. Sa aibe un inger caruia sa ii spuna tot ce are pe suflet, sa o asculte si sa ii dea dreptate si putere. Dorea razbunare, sau doar sa scape de tiranie. Simtea cum pierde orice putere. Nu mai voia sa lupte cu un zid de piatra. Dar tot continua. Avea orgoliu foarte mare si nu voia sa se lase pana nu ar fi castigat razboiul, nu doar batalia.
Dupa lungi discutii aprinse, Fernand pierdea lupta cuvintelor. Amy ii vorbea fara injurii, dadea tot ce era mai bun din ea. Defapt nu chiar, pentru ca el nu ar fi putut sa o inteleaga. Simtindu-se in dezavantaj, s-a simtit nevoit sa apeleze la forta fizica. A apucat-o pe fata de gat si a impins-o cu toata forta de perete lovind-o de vreo cateva ori. Astfel sangele incepuse sa ii curga de la ceafa in jos pe gat. Mana baiatului era plina de sange si se speriase. Abia atunci constientizase gravitatea situatiei si se duse la ea sa o ajute. Steven puse mana pe umarul lui si il intoarse cu fata la el. I se citea furia in ochi. O furie aprinsa, fara leac. Dorea doar sa il omoare. Acesta era gandul lui, voia sa il vada mort. Sa rada de moartea lui, sa savureze moartea lui, strigatele lui de ajutor.
- Cross, du-te dracu si cheama ambulanta! Nu o putem lasa asa.
- Dupa ce ai facut asta, cutezi sa ma obligi pe mine sa chem ambulanta?
In clasa se facut pentru un timp liniste. Amy era inconstienta. Toti ceilalti colegi ramase surprinsi de fapta lui Fernand. Peste tot se auzea: "Omule, ce ai facut?", "Cat de idiot poti sa fii?", "Sper sa fii inchis!". Doar dupa aceasta fapta oribila, ceilalti si-au dat seama de adevarata valoare a teroristului de scoala. A trebuit sa se ajunga la extrema ca ei sa fie macar o data alaturi de ea, asa cum ea a fost mereu alaturi de ei. I-a ajutat cand i s-a cerut ajutorul, a ras la glumele lor nesarate, s-a bucurat cand ei au luat note mai bune decat ea, doar ca sa ii apropie de sufletul ei, sa le fie prietena. Iar in schimb nu a primit nimic. Doar evitare.
- Steven, spuse unul dintre colegi, de ce nu faci nimic?
- De ce nu fac nimic? Tu crezi ca nu fac nimic? Fernand, priveste-ma. Ce vezi? Un om, da? De ce ma urasti? Pentru ca nu am cazut sub tirania ta. Si de ce crezi ca am caracterul asa puternic? Pentru ca am incredere in fortele proprii. Acum priveste-ma in ochi. Ce vezi? Furie? Da, Fernand, furie! Stii de ce sunt asa calm, inca? Pentru ca am caracter puternic. Stii de ce nu fortez lucrurile? Ca sa adun mult, cat mai mult.
- Ce tot vorbesti acolo? Prostule, ti-am zis ce sa faci. N-auzi, in neamu ma-tii? Fugi la doctor odata!
- Nu!
Steven il lovii cu pumnul peste fata. Sangele ii tasnii pe fosele nazale. Se vedea ca era tensionat. Nervii incepeau din nou sa il controleze si inconstient si orbit de furie a intrat in lupta. Il lua pe Steven pe sus si il arunca peste banci. Era un haos total in clasa. Ceilalti iesisera, luand-o si pe Amy, care zacea in bratele Evelynei, sangerand abundent. Isabella fugise undeva unde nu putea fi vazuta, dar de unde putea vedea tot spectacolul. Steven intr-un fel nu voia sa lupte, dar faptul ca Fernand o ranise destul de grav pe iubita lui, din cauza ca nu se putea controla, il facea sa isi piarda calmul si sa doreasca sa il distruga. Sa nu mai ramana nimic din el. Se ridicase, isi daduse geaca jos. Il privea pe terorist pe sub pletele-i negre care ii intrau in ochi. "Am asteptat destul de mult ca sa ma conving ca ea e, iar tu ce ai facut? Pentru mine nu e doar subiectul, pentru mine inseamna... viata!". Steven il imbrancii, iar acela cazuse. Se urcase peste el si cu toata puterea incepu a-l lovii fara nicio ezitare. Isi descarca toti nervii acumulati de-alungul anilor din cauza lui. Intamplarea din acea zi a facut ca paharul sa se umple peste masura si sa dea pe-afara. Acum tot ce simtea era ca trebuia sa rastoarne paharul. Lovea cu toata forta. Pana cand i-a rupt maxilarul si nasul. Fernand ramasese plin de sange. Steven era constient de consecinte, dar stia ca va scapa. A gasit subiectul si era timpul sa se intoarca acasa impreuna cu el. Dupa ce s-a oprit a inceput sa isi priveasca mainile pline de sange. "Pacat, nu e grupa AB IV". Ceilalti erau pur si simplu terifiati. Toti se intrebau cum de a putut, tipul calm din clasa, care nu intra in niciun conflict sa il termine in cateva minute pe cel care se si antrena pentru lupte. Fernand ramase inconstient. Politia fusese anuntata. Profesorii toti se adunase la acea clasa. Erau mirati si alarmati. Steven disparuse impreuna cu Amy. Profesorii au intrebat-o pe Evelyne, care pretindea ca nu stie nimic. Insa ea stia ca Steven a luat-o pe fata si o rugase sa nu zica nimanui. Iar asta avea de gand. "Va fi secretul pe care il voi lua chiar si in mormant.". Isi iubea mult prietena si stia ca el va avea grija de ea. Insa avea o mare parere de rau. Stia ca Amy nu se va mai intoarce...
Steven o duse pe Amy intr-o fabrica parasita. Momentan erau in siguranta acolo. Inca ploua. Era ora opt dimineata. Parca totul s-a petrecut prea repede. A stiut ca fata va patii asta. "Amy... Nu am sa te las sa mori. L-am facut pe nenorocit sa plateasca pentru toti anii astia in care te-a facut sa suferi fara motiv. Credeai ca nu stiu cum te simti? Credeai ca nu te observam? Sper sa intelegi candva ca nu am putut sa actionez cand ma vedeai. Ai sa aflii tu candva care este scopul meu si cine sunt eu. Insa pana atunci, iti promit ca nu te voi lasa sa mori, orice ar fi. Unde vei fi tu, voi fi si eu. Teama ta va trebuii sa dispara". Baiatul plin de sangele lui Fernand si al ei se intrista. Ochii lui se umezisera, insa nicio lacrima nu cuteza sa iasa. Simtea ca se indragosteste de ea, desi nu trebuia. "Daca se va intampla asta, nu voi putea sa o las pe mana celor de la Laborator...". Amy picase intr-un somn de parca nu se mai putea trezii. El stia care era solutia insa ii era teama sa o foloseasca. Singura monstra din serul AB4 pe care tatal lui i-l daduse ca sa se salveze daca ar intra in bucluc. El deja il avea in sange. Il mai putea folosii doar pentru rani grave. "Daca i-as transmite prin sange? Apoi sa ii injectez serul? Daca nu il are deja in sange va fi mai greu sa se recupereze, insa asa... Sta viata ei in joc. Va intelege ea candva". Baiatul isi muscase puternic buza de jos pana i se umplu de sange. O privii din nou pe cea care zacea in bratele lui, murind incet dar sigur, pierzand mult sange si care parca devenea din ce in ce mai rece. Avea pe degetul pare de la mana dreapta un inel ce avea model de lama si era ascutit. I-a taiat usor buza de sus a fetei, apoi lipindu-si buzele sale sangerii de ale ei, i-a transmis, ceea ce numesc ei, Virusul AB4, ce se transmitea doar celor cu grupa sanguina AB IV. Acesta nu se comporta ca un virus obisnuit, ci ajuta gazda sa traiasca mai bine. Avea anumite insusiri exceptionale.
"Imi pare rau, Amy! Dar astfel am reusit sa iti salvez viata." Hemoragia fetei se oprii, parca prea brusc, fara ca el sa ii injecteze serul. Steven ramasese uimit. Cum de s-a intamplat asta doar prin transmiterea Virusului? Nu isi putea raspunde la intrebare, insa era fericit de ceea ce se intamplase. Amy era bine, traia! Ce dorea mai mult? Sa plece din oras impreuna cu ea.

#15
Buna;x Scuzele mele de intarziere . SIncera sa fiu am citit ficul azi pe la 12 si ceva , dar era cam tarziu si trebuia sa plec la scoala :"> Si uite acum am venit sa dau comm ;x Doamne deci capitolul asta este superb ;x Incep sa cred ca cea ce am gandit eu nu e nici macar un sfert din idea ta xd Deci e pur si simplu genial ;d De ce ? Ti-am zis ,ador cum descrii si povestesti lucrurile , gandurile lor , uneori cam ciudate , dar le inteleg chiar daca ar parea ca ar vorbii in alta limba xD dialogul nu e sec deloc xD Deci ce sa mai zic? Astept mult sa apara next-urile sa vad pana unde ti-a mers imaginatia ;x Iti urez spor la scris si imaginatie xD Bye:-h

#16
Buna! Scuza-mi intarzierea, dar am avut foarte mult de invatat zilele aste, si ca sa fiu sincera, capitolul asta l-am vazut joi pe la ora 5 dimineata[m-am trezit sa invat ca dadeam lucrare la fizica], dar n-am avut timp sa-ti dau comm.
Capitolu e genial, la fel ca toate celelalte. Din cate am inteles eu, Steven stia ca Amy e ceea ce cauta el?
Wow, eu daca m-as fi gandit in continuu 5 ani la rand nu mi-as fi putut imagina asa ceva:))
Nici nu am cuvinte! Sper sa vii repede cu continuarea si sa nu ne faci sa asteptam prea mult!
[Imagine: o7k7f6.jpg]

Parfumul iubirii... -> Comm? 55
Wild Love[+18] -> Comm please 71

#17
In sfarsit, am reusit sa scriu si capitolul 7. Scuzati intarzierea, dar scoala mi-a ocupat foarte mult timp. Sper ca urmatorul capitol sa fie gata cat de curand posibil :D. Enjoy!



Capitolul VII




Legaturi






Un aer posomorat de sfarsit de toamna, un cer cenusiu, taram ce a fost incendiat de razele pure si arzatoare ale stelei care ne lumineaza si incalzeste. Un vant trist ce plimba picaturile minuscule si ascutite ale ploii marunte ce nu cuteza sa mai inceteze. Astfel pot descrie peisajul, care pentru Steven era perfect. Copacii dezgoliti, totul era intr-o continua distrugere naturala. Ramas cu putina energie dupa caderea nervoasa, baiatul statea rezemat cu cea pe care nu trebuia sa o iubeasca. Ii era frig, trupul fetei era aproape inghetat, iar sangele lui circula foarte lent. Inima ii batea cu o intensitate scazuta si se simtea slab. Slab pentru ce a putut sa faca, pentru ca nu a putut sa pastreze un secret. A ranit un om pe care trebuia sa nu il bage in seama, dar totusi satisfacut. Venele de pe mainile sale incepuse sa nu se mai observe atat de mult pe cat se observau atunci. Scene macabre cu ce ar fi putut sa faca ii invadau mintea, totul devenea o continua banda in care se petreceau numai lucruri ce nu trebuiau sa se intample. "Mi-e frig", spusese Steven cu vocea sa inghetata. Desi nu depuse mare efort, se simtea slabit. Avea nevoie de o revigorare. Serul era singura solutie, dar se simtea dependent ca de un drog. "Desi ma ajuta, ma si omoara. Ma simt ca un monstru..."
Isabella Brown, fara sa stea pe ganduri anuntase o echipa de la Laborator despre incident. Era alertata. Se gandea cum a putut el, un baiat calculat, cu simtul raspunderii sa se lase descoperit, tocmai din cauza acelei fete. Ce avea ea atat de important, incat sa il faca pe Steven sa uite de misiunea lui, sa il faca sa se descopere, sa ramana fara limite. Habar nu avea unde s-ar fi putut duce, dar stia ca cei de la Laborator il vor gasii si avea speranta mare ca va putea vorbii cu el. Dorea sa il vada, sa ii vorbeasca, sa il intrebe. Ce sa il intrebe? Orice ii venea in minte. Se simtea atrasa de misterul degajat de acea fiinta, care nu isi exprima niciodata in mod direct sentimentele. Care parea o piatra in fata oricui.
Toti din scoala se panicasera din cauza incidentului. Profesorii erau alarmati, elevii de asemenea. Nu il mai gaseau pe vinovat, dar nici pe Amy. Politia, chiar si ambulanta erau prezente in curtea liceului. Investigatia incepuse, iar Fernand, era constient, dar abia isi mai tinea ochii deschisi. Gura si nasul ii erau pline de sange, iar maxilarul rupt. De vorbit, nu putea vorbii, de miscat nici atat. In sfarsit a simtit pe propria piele cum e sa primesti ceea ce daruia el, chiar daca intensitatea a fost mult mai puternica. Era socat, nu stia pe ce lume traieste si voia sa dea de Steven. Dorea razbunare. Dar la ce buna atata razbunare? Ea aduce de la sine tot razbunare si nu se ajunge decat la o serie de lupte, un razboi care nu s-ar termina niciodata. Dar omul fiind foarte orgolios, lupta nu va inceta niciodata. Absolut niciodata. Traim intr-un razboi rece, iubirea dintre semeni nu mai exista sau poate e una superficiala. Este o lume pe care Amy nu si-o dorea. O lume prea rea pentru educatia pe care a primit-o, pentru ceea ce era ea. inspector destul de serios se intreba, cum de intr-un liceu atat de prestigios s-a intamplat ceea ce s-a intamplat.
- Ati fost martori. De la ce a pornit totul?
Toti taceau. Erau speriati, dar un prieten al lui Fernand, a cutezat sa ii ia apararea.
- El s-a luat putin de iubita lui Cross, care ne era colega, iar el s-a enervat si a inceput sa se bata cu Fernand.
- Cum poti sa minti in halul asta, Justin? spuse Evelyne. Spui ca s-a luat putin de ea? Domnule inspector, cum va puteti explica pata uriasa de sange de pe perete. Steven l-a batut pe Fernand doar il locul unde el zace acum.
- Dar ce s-a intamplat? Inspectorul nu parea intrigat, dar totusi era.
- Fernand s-a certat cu Amelia, apoi s-a enervat si a imbrancit-o de vreo cateva ori de perete, lasand-o inconstienta.
Echipa de la Laborator, a reusit sa il gaseasca pe baiat cu ajutorul cipului pe care il tinea in permanenta la acel inel ascutit. L-au gasit dormind, cu fata in brate, ea fiind inca inconstienta. El era plin de sange si murdar din cauza vremei capricioase. Isabella dorea din tot sufletul sa il trezeasca si sa il duca acasa, in Anglia, unde stia ca va fi bine. Cu fata nu stia ce sa faca. Era implicata in incident si avea de gand sa o ia si pe ea. Dar problema cu familia ei ramanea inca o piedica. Se gandea sa le spuna adevarul sau habar nu avea, totusi cei de la Laborator aveau sa o ajute. Apropiindu-se incet de Steven, acesta se trezii imediat.
- Oh, voi erati.
- Esti bine, Steven? Intreba Bella, destul de ingrijorata.
Incepea sa se citeasca sarcasmul si scarba pe fata lui.
- Ce-ti pasa? Habar nu ai de ce am facut ce am facut. Nu ma intreba. Sunt destul de multumit si in plus de ce ar trebuii sa iti dau tie explicatii? Nici nu te cunosc.
- Dar eu stiu cine esti.
Era vremea sa plece. Starea fetei incepea sa se agraveze.
- Vin cu voi doar cu o conditie. O luam si pe ea.
Cei din echipa ramasese uimiti. Cum ar fi putut el sa ia o fata care cu siguranta nu ar fi trebuit sa afle despre Laborator. Erau destule spitale si in tara aceasta, deci ea trebuia sa ramana in urma, trebuia sa o uite, viata lui conta de acest lucru.
- Steven, spuse unul dintre ei, familia ei isi va face griji. Ce le vom spune? Ca am luat-o in Anglia pentru ca era ranita si nu ai vrut tu sa o lasi aici?
- Familia ei nu mai exista. Voi faceti ce spun eu, nu ce vreti voi. Si pana la urma nu este treaba voastra ce decizii iau eu.
Un elicopter a fost chemat sa ii excorteze. Steven era foarte multumit. "In sfarsit, vom fi fericiti. Dar acum ca ai virusul in tine, oare ce vom face? Sper sa nu aibe asupra ta aceleasi efecte pe care le are asupra mea. Ma vei uri pentru asta... Si nu vreau sa ma urasti. Stii de ce, draga Amelia? Mi-ai intrat in sange, ti-am intrat in sange. Virusul meu este si al tau acum, chiar daca am incalcat legea Laboratorului. Te vreau langa mine, simt nevoia de prezenta ta. Devin prea romantic in sinea mea acum, dar legatura asta ma face dependent de rezonanta ta, de energia ta vitala."
Virusul a facut in asa fel incat cei doi sa fie legati prin sange, sa simta nevoia unul de celalalt. Era o modalitate prin care acesta isi forma o populatie, felul prin care se inmultea, raspandea. Nu se putea transforma in viroza, era unul singur si bun localizat intr-una din emisferele cerebrale, acolo unde se simtea cel mai bine. Poate pare ciudat, dar nu afecta sistemul nervos in mod negativ. Era un virus inteligent. Cei doi erau sortiti, cum s-ar spune, din acel moment, in care Steven i-a transferat ADN-ul care avea informatia virusului. Astfel a reusit sa se formeze altul in corpul fetei.
Ajunsi in Londra, Steven a dus-o pe fata acasa la el. Un apartament mare, cu mobila moderna situat in centrul orasului. Destul de scump, dar isi permitea. Vremea era de asemenea posomorata in Londra , asa cum e in majoritatea timpului. Amy inca era inconstienta, iar el stia bine ca se va trezii cat de curand. Nu mai avea nevoie de niciun ajutor medical deoarece virusul dorea o gazda sanatoasa si facea tot posibilul ca aceasta sa fie.
Trecuse doua zile, timp in care Amy a stat in coma. Insa resursele ii scadeau pe zi ce trecea si avea nevoie de hrana. Functiile vitale isi intrase in normal, iar cu un tusit groaznic, fata se trezii. Era speriata. Socul din acea zi ramasese imprimat in creier, iar faptul ca nu a avut timp sa se descarce psihic, a facut-o sa isi elibereze tensiunea tocmai dupa ce s-a trezit. Steven dormea langa ea.
- Nu sunt la scoala, spuse ea rasufland usurata, dar totusi speriata. Unde ma aflu? Steven?
Baiatul se trezii. Era fericit. Ochii caprui ii straluceau, iar privirea sa parca se imblanzise. Avea de gand sa isi exprime toata afectiunea fata de ea, din moment ce nu mai avea motive sa se ascunda. "Am asteptat prea mult, iar acum ca este aici, cu mine, doar noi doi, am ocazia..."
- Esti in patul meu, in casa mea, cu mine. Doar noi doi. Fara oameni care sa te raneasca.
- Oameni care sa ma raneasca...
Fata isi amintii iar scena de la scoala si tresarii. Stia ca era slaba fata de Fernand, ii era teama pentru ca durerea isi spunea cuvantul.
- Steven, nu mai vreau sa ma intorc la scoala! spuse cu lacrimi in ochi si temandu-se de durere. Ce mi s-a intamplat?
- Nimic rau. Ce ar fi putut sa se intample. Esti bine, stii? Chiar foarte bine, esti sanatoasa si acum nimic nu te-ar mai putea distruge.
- Fernand? Ce s-a intamplat cu el?
Baiatul incepu sa rada cu o pofta nemaivazuta. Era fericit si multumit pentru ceea ce a facut. Stia ca a razbunat-o pe Amy, stia ca ea este bine acum, dar un gand sumbru il intrista. Oare cand va afla adevarul ce se va intampla? Cum va reactiona? Il va respinge?
- Fernand? spuse el. Fernand a primit ceea ce trebuia sa primeasca. A fost pedepsit pentru ceea ce ti-a facut. Nu asta trebuia?
- Tin minte ca m-a lovit de perete. De acolo nu mai stiu.
- S-a oprit dupa ce a realizat ce a facut. Dar s-a aflat. Stai linistita. Niciodata nu te va mai deranja, te asigur. Amelia, ai incredere in mine?
- Nu. Dar imi place sa ma las purtata de mainile tale. Nu stiu de ce.
Steven se ridicase. O privii insistent, iar apoi raceala din ochii lui reaparu. "Daca asa te voi face sa iti dai seama ca in sinea ta nu poti traii fara mine, atunci asa sa fie. Nu vreau sa fiu tipul acela de om care sa se arate slab in fata unei femei. Iar ceea ce simt voi demonstra prin fapte. E mai frumos sa iti dai seama singura".
- Amelia, spuse el foarte serios si rece. Trebuie sa plec. Revin cat de curand am sa pot.
Fata simtea ca nu voia sa il lase sa plece. Ceva o facea sa stea legata de el si nu isi putea explica ce. Un sentiment nemai intalnit o facea sa tresara cand il vedea si sa o faca sa ii spuna ca ar vrea sa ramana langa el pentru totdeauna. Habar nu avea de acel virus si se gandea ca il iubea prea mult.
- Stai cu mine, macar acum!
"Se pare ca nu va dura prea mult. Amelia, dac-ai stii..."
Fata sarii din pat si fara sa stea pe ganduri il imbratisa cu cea mai mare putere. Simtea cum reuniunea trupurilor ii alina suferinta. Simtea ca el era parte din ea, jumatatea intregului ei. "Steven, nu ti-as mai da drumul. Te iubesc prea mult si nu pot sa ti-o spun pentru ca nu ma vei lua in serios. Te iubesc, mult!"
- Amy!
- Amy?! spuse ea mirata. Nu ii zicea de prea multe ori asa si era fericita.
- Priveste-ma si spune-mi ce simti.
Suspansul devenea tot mai mare. Fiecare se oglindea in ochii celuilalt. Atmosfera devenea calda, atat de placuta, incat cei doi nu si-ar mai fi despartit corpurile niciodata. Aveau nevoie unul de prezenta celuilalt, iar Steven se temea sa o spuna. La fel si Amy. Iar lumea lor, in sfarist era intreaga, ei fiind regii unui taram unit, unde exista doar pace si armonie.

#18
Hei , Cata-chii :> Ce mai faci , ficul tau vad ca e tare sanatos , ii merge foarte bine , nu are nevoie de medicamente , de nimic xD Deci capitolul asta ma lasat OoO deci total uimita , ce ideea ai putut avea :O Deci chiar nu stiu ce sa spun sunt tare surprinsa :o Ce as mai putea spune actiunea tu nu o grabesti , nici daca ai vrea , sunt sigura de asta :> descrierea si naratiunea mama ce frumos le imbini :X dialogul e la locul lui unde trebuie :> Deci chiar nu am ce comenta , totul e bine si frumos la fic la tine xD Eu iti urez spor la scris si imaginatie , cat mai multa de acum incolo si poate mai faci ficuri ca sigur ti le citesc :X Asa astept continuarea xD
Ja ne , Cata-chii >:D<

#19
Hey!! Dragii mei cititori, am reusit sa scriu al optulea capitol. Actiunea poate ca este lenta, dar tot ce vreau este sa observati ceea ce simteau personajele, sa va imaginati in acea lume. Sper sa va placa si aceasta parte, iar cu celalalt capitol am sa vin cat pot de repede. Si va multumesc din suflet, tuturor celor care isi folosesc o parte din timp sa citeasca acest fic. Enjoy!

Capitolul VIII



Mister






Se lasase o tacere terifianta. Steven nu era langa ea, norii negrii se adunau din ce in ce mai mult. Se lasa noaptea, ploaia batea in geamurile uriase din camera baiatului. "De ce mi-e atat de frig?" gandea Amy. "Totul este din ce in ce mai ciudat. Ar trebuii sa imi pese de tata, dar simt ca nici nu trebuie sa imi fac griji. Am lasat totul de izbeliste acasa, dar parca nu as mai pleca de aici. Si totusi cel mai tulburator este faptul ca habar nu am ce s-a intamplat la scoala, cu Fernand, cu toti ceilalti. Nu ma simt prea implinita ca am fugit si am lasat totul de izbeliste." Dintr-o data, o durere crunta ii strapunse-se ceafa ca un fulger al noptii, atat de stralucitor si totusi atat de periculos. Stia ca a fost ranita de Fernand, dar numai primele doua lovituri le-a simtit. Apoi cazuse intr-un abis, lesinase. Corpul intrase in repaus, pentru a-si aduna toate fortele.
Se ridicase usor de pe patul urias, imbracat in lenjerie alba. Voia sa se duca la baie, lucru aproape imposibil pentru starea ei, insa dorea din tot adinsul sa se priveasca, iar singura oglinda in baie se afla. Puterile ii cedau, corpul abia se putea misca. Avea nevoie de energie, nu mancase mult timp, iar resursele proprii erau la limita. Intr-un final reusi sa se ridice, dar nu s-a putut tine pe picioare. Podeaua dura ii oprii caderea in gol. Atat de rece si dura, un lemn masiv, lacuit si foarte curat. Gravitatia o tinea nemiscata, caci fara forta, nu putea face niciun pas. "Ce se intampla cu mine? Mi-e atat de rau, incat imi doresc sa se termine odata. Nu e nimeni care sa ma poata ajuta, Steven m-a parasit aici...Steven!". Cu ultimele puteri incepu sa il strige pe baiat. Insa nimeni nu raspundea, nimeni nu venea. "De ce m-ai lasat aici? Vino odata si ajuta-ma!" Ciudat, dar parca furia ii dadea energie. Orgoliul o facea sa vrea sa se ridice, nu ii mai pasa daca ar mai fi cazut inca o data. Tot ce voia era sa se priveasca in oglinda, apoi sa caute mancare. Atata vointa, iar aceasta aducea de la sine un plus de energie. "N-am sa ma las batuta, orice ar fi. Si oricum cred ca am sa plec de aici, mi-e sila de locul acesta si mai ales de faptul ca Steven m-a lasat singura, fara hrana, fara nimic! Prea bine..." Intr-un final a ajuns in fata unei oglinzi uriase. Baia, de asemenea era enorma, un jacuzzi, o cabina de dus, toaleta si chiuveta, toate negre, lucioase. I se facea greata de tot luxul pe care il gasii. Se simtea prizoniera in palatul unui demon atat de nobil pe cat de rau. Reflexia ii dadea de gol slabiciunea din ochii ei. Abia mai putea respira, dorea doar sa se termine acest chin. "M-ai adus aici si ma lasi sa mor de foame, incet dar sigur." Lacrimile ii curgeau pe pielea dezhidratata, ca un rau ce avea sa inunde un oras intreg. Insa nu suspina, decat in sinea ei. Voia sa se intoarca la viata pe care o avuse pana acum.
Incepea sa isi simta inima ca un metal greu ce ii rupea coastele. Sangele incepu sa ii alerge, il simtea in maini, ca niste intepaturi de ace micute, ca un burete de sarma ce ii apasa pe piele. Energia incepea sa ii creasca din ce in ce mai mult. Era nevoie doar de timp ca virusul sa se trezeasca de-a binelea si sa isi protejeze gazda, ce era pe cale sa piara de foame. "Cum de naiba nu-mi mai e foame? Si cum naiba dintr-o data ma simt mai bine?" Intrebari care nu aveau raspuns pentru ea. Nu intelegea ce se intampla, era dezorientata, dar in acelas timp fericita si nu ii mai pasa de motiv. Se gandea ca era nevoie de timp pentru corpul ei sa isi revina din starea de somnoleta. "Cred ca m-a hranit Steven in tot acest timp, dar nu imi mai pasa." Vrand sa scape de acea inchisoare, gasii un palton barbatesc, il imbraca si dadu sa iasa pe usa, insa era incuiata. Stia ca era normal ca usa sa fie blocata, dar trebuia sa existe o cheie de rezerva pe undeva. Cauta peste tot, absolut in toate coltisoarele, dar nu gasii nimic. Devenea din ce in ce mai furioasa si cu o dorinta uriasa de libertate. Era o fire independenta, iar locurile inchise o speriau. Devenea din ce in ce mai agitata, transpiratia ii curgea pe fruntea-i neteda, avea privirea atat de speriata. Nu stia ce sa faca. Din instinct, incerca sa sparga usa. Nu reuside, iar acest lucru o enerva din ce in ce mai rau. Apucase clanta usor, se concentra ca sa se linisteasca, insa nu reusii. Dorind sa scape de tensiune, isi revarsa furia asupra usii, impingand-o cu toata forta acumulata, iar aceasta cazuse ca un gigant de stanca ce fusese impins de o forta uriasa. "Cum de... am atata forta?" Amy ramasese total surprinsa de ceea ce facuse. Totul incepea sa se adune si dorea o explicatie, insa nu avea de unde sa primeasca. Steven era singurul care ar fi putut-o ajuta. Fara sa mai stea pe ganduri a coborat scarile cladirii si a iesit pe o usa uriasa, construita din metal greu si negru. Afara ploua, insa nu ii pasa, a pornit spre marele necunoscut.
Locul unde se afla nu semana nicidecum cu un oras. Era mai degraba ca un parc industrial. "Oare unde m-a dus omul asta? Locuieste intr-un parc industrial sau ce?" Ajunsese pe un platou imens, unde parca vedea sculptat in ciment un anumit fel de desen ce era greu de inteles. Deodata simtii ceva ce nu isi putea explica. Un sentiment ce parca ii strangea inima, trezindu-i toate simturile si receptorii. Ca si cum cineva o urmareste, dar cine? Nu era nimeni in acel loc parasit si mai ales pe acea vreme urata. Intr-un fel simtea si pozitia unde ar fi putut fi acea persoana. Desigur era cineva infectat cu acelas virus pe care il avea si Amy, energia lor ciocnindu-se. O prezenta misterioasa ii tulbura gandirea si hotari sa ramana in loc, poate ar fi iesit din ascunzatoare. "De-ar fi sa imi faca ceva, asta e. Poate scap eu cumva, asa cum am scapat intotdeauna."
- Te-ai ratacit? se auzi o voce barbateasca, de undeva dintre niste depozite daramate. Hmmm... Ma intreb cine te-a adus si unde te-a gasit.
- Da, m-am ratacit. De ce te intereseaza cine m-a adus?
Amy se intoarse cu fata spre locul de unde se auzea vocea. Un tanar misterios, imbracat cu un palton negru, lung pana la genuchi, cu parul ca pana de corb si lung, acoperindu-i gatul ud, i se arata. Zambea sarcastic, ca un demon ce avea sa o devoreze. Se apropia incet de ea, dorind sa o atinga, sa o vada mai bine. Ceva il impingea de la spate parca. Ii placea fiinta ratacita printre niste depozite parasite. Fata se sperie, dar ramasese pe loc, ceva tinand-o acolo. Intr-un fel se calma, se gandea ca intuitia ii spunea sa nu fuga de primejdie.
- Steven te-a adus?
"Baiatul acesta seamana extrem de mult cu Steven! Doar ca ochii lui nu sunt caprui. Sunt atat de verzi, parca si albastrii, nu imi dau seama. El nu are cum sa fie, nu s-ar fi schimbat atat de repede, sunt totusi putin diferiti. Prezenta lor se simte diferita, comportamentul e diferit. Dar infatisarea..."
- Il cunosti pe Steven? Intreba fata cu un ton grav si calm.
- Hmm... Steven te-a adus, deci?
- Da. Spune-mi, daca stii, unde e?
Se lasase tacerea, apoi baiatul misterios incepu sa rada sarcastic. "Asta-mi mai trebuia. Inca unul care sa nu imi raspunda la intrebari clar. Numai de persoane d-astea am parte in ultima vreme."
- Hai s-o terminam odata. Daca nu vrei sa imi spui unde e, am sa plec sa il caut de una singura.
- N-ai sa-l gasesti, daca nu ti-a zis despre Laborator.
- Laborator?
Totul devenea din ce in ce mai ciudat. Ce legatura ar fi avut Steven cu un laborator? Era cumva la universitate si nu stia ea? Era mult mai mare decat ea si era chimist? Nu avea cum, infatisarea ii dadea de gol varsta. Intrebarile ii asaltau mintea, voia doar sa stie adevarul. Mereu a fost asa, mereu creierul ei obosea din cauza intrebarilor si din cauza faptului ca niciodata nu primea raspunsul pe care voia sa il auda. Mereu i se spuneau lucruri neclare, toti voiau sa para misteriosi, niciodata nu i-a zis cineva verde-n fata ce avea de zis. Era o persoana directa, iar tot ce voia de la ceilalti era sa fie la fel. Dar parca cerea prea mult. Parca era imposibil sa spui ce gandesti sau poate nimeni nu stia raspunsul adevarat si doreau sa para mai interesanti.
- Daca il asteptai pe Steven in camera, poate aparea mai repede decat te asteptai. Oricum, de ce iti pasa atat de mult de el? Acum ca te-a adus aici, lasa-te pe mana noastra. Stii bine pentru ce ai fost adusa si ar fi pacat sa ratezi ocazia.
- Habar nu am despre ce vorbesti si nici nu ma mai obosesc sa afluu. Serios, parca toata lumea ascunde un adevar universal pe care eu nu trebuie sa il stiu.
Baiatul se apropie usor de ea. Privirea sa era atat de adanca, de ispititoare. Un inger negru, un demon al luminii, nu stiu cum sa il numesc. Emana atata mister si frumusete. Amy era intr-un fel coplesita. Nu stia de ce, de cand l-a intalnit pe Steven i se intamplau numai lucruri ciudate. Se simtea atrasa de frumusetea celui ce statea in fata ei, insa inima ii apartinea celuilalt, care a lasat-o singura si lipsita de orice puteri.
- Te rog, spune-mi unde e Steven...
- Il iubesti? intreba el cu un glas sarcastic, prinzandu-i chipul intre palmele sale delicate, ce aveau degetele lungi ca ale unui pianist.
- Da, raspunse ea, ferindu-se de privirea lui captivanta.
- Priveste-ma! Te-ai alaturat noua acum. Steven e intr-un fel folosit pentru a aduce subiecti. Pentru ABIV. Daca vrei am sa iti explic de ce esti aici, dar vino cu mine. Lasa-l pe el, te va baga intr-o situatie din care nu vei mai putea iesii.
- Si daca vin cu tine nu patesc la fel? Sunt deja intr-o situatie acum, lasa-ma sa ies din ea. Nu am nevoie de mai multe intrebari. Tot ce vreau acum e sa il gasesc pe Steven. Daca nu vrei sa ma ajuti, pleaca. Ma voi descurca eu.
Baiatul o prinsese de la spate si o imobiliza. Tensiunea crestea din ce in ce mai mult si se simtea in aerul rece de toamna. Ploaia ii uda pe amandoi, scurgandu-i de caldura corporala.
- Cheama-l aici. Acum! ii poruncise el.
Amy, privea spre el cu coada ochiului. Incepea sa fie din ce in ce mai furioasa. Bratele ii tremurau, respira cu greutate simtindu-se captivata de un strain ce avea sa ii faca rau. Voia din tot sufletul sa scape. Asta era unica dorinta si sa il gaseasca pe Steven. Isi intoarse corpul si reusii sa scape de bratele lui. El o apucase de umeri si o trase spre el, aruncand-o in bratele sale. Era atat de cald acolo, dar ei nu ii placea. Simtea cum il tradeaza pe Steven. Incepea sa isi doreasca sa fii fost langa el. "Omule, unde esti? Am nevoie de tine, nu simti? Am nevoie de tine, Steven!"
- Mark, las-o!
Steven sosise parca intr-o secunda, dupa ce ea il striga in sinea ei. Ramasese uimita de acest lucru, dar tot ce voia era sa fuga spre el, sa ii sara in brate.
- In sfarsit ai aparut, fratioare.
Cei doi se priveau in tacere. Amy scapase din bratele lui Mark si alerga spre Steven. Acum era in siguranta, insa cei doi parca ar fi pornit o lupta. Ura din ochii lor era evidenta si se citea dispretul pe fata amandurora. Ce aveau de gand sa faca, numai ei doi stiau.

#20
deci capitolul acesta este absolut minunat. atat mark cat si steven sunt foaste interesanti. amy e un ersonaj excelent. le-ai dezvoltat un caracter minunat. descrierea, ca de obicei ma lasa muta. (faza asta imi aminteste de un banc:)) in fine) astept sa vad si capitolele urmatoare caci ideea mi se pare geniala
Hi :3



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Lumea ororilor Ryuu 1 2.347 29-05-2011, 08:29 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  Lumea Ireala Vex 45 21.184 12-01-2011, 05:50 PM
Ultimul răspuns: Marina.
  Viata in lumea de dincolo Magica Bloom 4 5.037 26-04-2008, 04:09 PM
Ultimul răspuns: ~X~LoVeLeSs~X~


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)