29-04-2008, 10:23 PM
Buna! Sunt noua pe forum si as vrea sa va prezint un proiect de al meu, inceput de ceva vreme ^^. Voi scrie destul de rar la el, deoarece am ceva probleme cu pc-ul si maine il trimit la reparat *sigh*
Eu sper sa va placa si nu e primul meu fic ^^.
Si...warning +18 pentru scene sexuale ^^. [sper ca nu e nicio problema :-s ]
Sumar: Actiunea are loc in Japonia, in Okinawa, in orasul Izena, un oras dominat de o familie pe nume Yukio. Acestia au o traditie bizara si perversa, totodata. Fetele tinere din Izena sunt luate de catre cei din Yukio si tinute impreuna cu fii lor intr-o casa, pe o perioada de cinci ani. Insa sunt multe secrete ce inconjoara aceasta familie, mai ales pe Yuui Yukio...
Si ce se va intampla in momentul cand Mio Himemiya afla de unele secrete? Si pana la urma, ce e cu aceasta familie Yukio?!
Toate astea le veti afla in "Secrete".
Gandurile vor fi scrie cu italic, uneori aparand si in ghilimele. :D Iar amintirile vor fi delimitate de "< ... >".
Si acum...primul capitol ^^.
De când se ştie, clanul Yukio a fost cel mai influent în micul oraş din Okinawa, Izena. Erau de viţă nobilă, cu gusturi alese şi cu o viaţă diferită de a celor din clasele de jos. Invidiaţi şi admiraţi de toţi ceilalţi, cei din familia Yukio aveau o tradiţie...cam bizară, ce-i drept.
La fiecare cinci ani, era aleasă o fată din rândul celor săraci şi adusă în clanul Yukio. Oamenii spun că acestea deveneau sclavele personale ai tinerilor băieţi, moştenitorii.
Mereu linia dinastică a clanului a fost dominată de băieţi, fiecare succedindu-şi părintele în fruntea oraşului. Toţi aveau trăsături frumoase, fiind mereu idolatrizaţi de fete şi temuţi de părinţii acestora. La fel de cunoscută era şi latura inconsecventă şi flirtuoasă a băieţilorYukio, care seduceau fetele naive şi le lăsau fără comoara de preţ.
Dar vreme de cinci ani, aceştia deveneau subit cuminţi. Acesta era un semn că o fată din oraş a fost aleasă...
Mulţi au văzut această tradiţie ca fiind una odioasă, mai ales în situaţiile în care fata nu se mai întorcea. Dar nimeni nu bănuia secretele acestei familii, ce erau mai odioase decât tradiţia lor. Şi totuşi...cât de mult poate să zacă un secret ascuns?
- Mio!! Treci imediat aici!! se auzi o voce dură, de femeie.
Copila îşi întoarse capul spre mama ei şi zâmbi fericită spre ea, dezvăluind lipsa celor doi dinţi din faţă. Femeia ce strigase la ea nu putu să nu îi răspundă la zâmbet, iar dorinţa de a o pune la punct pe micuţa ei năzdrăvană s-a năruit.
- Mama!! Uite ce am găsit! Fugi fetiţa spre ea, acoperind, cu mâinile ei mici, ceva.
- Mio, ce ai mai găsit de data asta? o întrebă aceasta, văzând încântarea de pe chipul copilului ei.
Mio îi întinse pumnişorii ce protejau comoara recent descoperită, după care îi desfăcu, arătându-i mamei ei un fluturaş cu aripile purpurii, stropite cu galben.
- Nu e frumos, mama? întrebă fetiţa, ochii ei strălucind la vederea fluturaşului, ce stătea liniştit în palma ei.
- Da, o aprobă femeia, după care adăugă: Dar trebuie să-i dai drumul..să-l laşi liber.
- De ce, mama? o întrebă aceasta, lacrimi apărând în ochii ei de chilimbar.
- Pentru că nu e nimic mai preţios decât libertatea. Şi tu, momentan, i-o furi.
- Şi asta e rău, mama?
- Mio...priveşte-l. Crezi că locul lui e acolo, în palma ta, sau printre flori?
Fetiţa privi cu atenţie fluturaşul. Deşi pe chipul ei se observa întristarea de a-l lăsa să plece, aceasta se întoarse şi îl depuse pe o floare roşie. După câteva secunde, acesta se înălţă...
- Mama...am să pot zbura şi eu, ca el? O întrebă Mio, în timp ce lua mâna mamei sale, spre a se îndrepta spre micuţa şi frumoasa lor casă.
- Da. Într-o zi, vei zbura şi tu, zâmbi ea spre copilă.
- Crezi că nimeni nu va observa, Akane-sama? se auzi o voce şoptită, în liniştea nopţii.
- Vom avea grijă să nu se întâmple aşa ceva, răspunse o altă voce. În plus, Shiori, nu uita că e din cauza ta, faptul că băiatul meu a murit, adăugă femeia, vocea ei fiind rece.
- Akane-sama...
- Şşş! Se pare că vine cineva. Să ne ascundem!
Cele două femei se adăpostiră în spatele unor tufişuri de trandafiri, una dintre ele, strângând la pieptul său ceva învelit în alb. Un bărbat îşi făcu apariţia, care privi cu atenţie în jurul său, după care fluieră încet.
Femeia, numită Akane, ieşi din ascunziş şi îi făcu semn lui Shiori să o urmeze. Privirile bărbatului se îndreptară către cele două şi un zâmbet se ivi pe buzele sale.
- Ai găsit ce ţi-am cerut? Îl întrebă Akane.
- Din păcate, nu, răspunse simplu bărbatului.
- Cum?! Şi de ce m-ai mai făcut să vin acum?! Ţi-am zis că am nevoie urgent, căci nu ştiu cât mai pot ascunde faptul că băiatul meu e mort!
- Akane-san...
- Sama, îl întrerupse brusc femeia.
- Akane-sama, reluă bărbatul, am găsit...însă nu ştiu, dacă va fi pe gustul dumneavoastră.
- Idiotule! Arată-mi-l şi taci!
Bărbatul plecă pentru câteva minute şi apoi se întoarse cu un copil în braţe. I-l arătă celor două...
Acestea îl priviră urât pe bărbat pentru câteva momente, dar fiindcă timpul nu le mai permitea acel joc, luară copilul din braţele lui şi îl înmână pe cel mort, ce-l ţinea Shiori. Apoi înmână o punguţă ce zornăia bărbatului, pe care acesta o luă încântat.
- Să-l îngropi cum se cuvine...îi spuse Akane, privind cu durere spre cel mort. La urma urmei, a fost un Yukio, adăugă ea, după care se îndepărtă cu Shiori şi celălalt copil.
“ Dumnezeu să mă ierte...dar e spre binele familiei mele. Totul pentru Yukio. †îşi spuse femeia, în timp ce strângea fiinţa caldă din braţe.
Totul în viaţă îşi are un preţ, fie că vrem să credem, fie că nu. Chiar şi iubirea! Acel sentiment ce răsare în sufletul oamenilor şi te macină până la nebunie interioară. Însă…nu toţi avem capacitatea să plătim acel preţ.
Am trăit în minciună, putere ÅŸi bani. Acum realizez acest lucru, dar cu ce folos? Nu pot să demasc pe nimeni…nu pot să Å£ip ce sunt ÅŸi cine sunt, căci lumea m-ar considera un fraier. Până ÅŸi eu mă consider “fraierâ€.
Şi acum trebuie să urmez o tradiţie stupidă! Sunt sătul să… Doamne! Îmi tot vorbesc astfel! Ce naiba?! Nu ştiu cine mai sunt? M-am pierdut aşa de mult în plasa aceasta creată de mama?! Şi nici nu mi-e mamă, cu adevărat.
Oare ce e mai trist? Să trăieşti în neştire sau ca un Yukio?
- Yuui-kun, te simţi bine? Yuui!!
Pierdut în gândurile sale, Yuui nu auzea deloc vocea prietenului său, ce tot îl striga. Dar un pumn în stomac, îl readuse la realitate.
- Idiotule!! De ce ai făcut asta?! Strigă tânărul la el.
- Fiindcă nu mă auzeai, răspunse simplu prietenul său.
- Să ştii că a durut, îi spuse Yuui. Nu puteai pur şi simplu să mă scuturi puţin? Îl întrebă apoi.
- Nu ar fi avut efect cu tine, zâmbi larg acesta. Şi, în plus, la ce naiba te gândeai?
- La nimic, doar nişte prostii de ale mele, îi răspunse el.
- Aaa, ştiu. Te gândeai la acea tradiţie! Strigă acesta încântat. Nu-ţi face probleme, dacă ai nevoie de ajutor, eu sunt aici! îi făcu acesta cu ochiul, fiind astfel răsplătit cu un pumn în cap.
- Nu am nevoie de ajutor şi asta e pentru mai devreme, îi zâmbi Yuui. Kori, azi trebuie să sosească, nu?
- Da. Din câte am înţeles, da.
- Bine…mă duc să mă odihnesc un pic…
- Aşa să faci! îl aprobă Kori. Să fii în formă pentru ea! Spuse acesta cu subînţeles.
- Idiotule…răspunse Yuui, înainte să părăsească încăperea.
- Mama!! Nu-i lăsa să mă ia!!
- Mio!! Plângea mama acesteia, văzând cum cei din familia Yukio îi luau singura comoară şi alinare.
- Mama!!! Zi-le să mă lase!! Vreau să am propria-mi libertate!! Mamăăă!!! Continua Mio să strige, deşi mama ei stătea în pragul uşii, plângând în hohote.
- Îmi pare rău, Mio…îmi pare rău că nu vei putea zbura…
- NU!!! Mamaaaa!!!
Strigătele tinerei au fost pierdute în văzduh, purtate de vânt, purtate spre nicăieri. Acum înţelegea cum se simţise acel fluturaş atunci. Acum înţelegea şi vorbele mamei ei…
<< Libertatea e cel mai preţios lucru... >>
Şi dacă era aşa, de ce ei i se fura acest lucru?! De ce nu o lăsau să zboare liberă?! Şi totul din vina acelei stupide tradiţii a clanului Yukio.
Să creadă ei că mă voi supune lor! Îi voi face să plătească!!
Sper ca v-a trezit interesul ^^ Si va asigur ca nu e ceea ce pare :-"
Astept parerile voastre ^^.
Chuu!!
Eu sper sa va placa si nu e primul meu fic ^^.
Si...warning +18 pentru scene sexuale ^^. [sper ca nu e nicio problema :-s ]
Sumar: Actiunea are loc in Japonia, in Okinawa, in orasul Izena, un oras dominat de o familie pe nume Yukio. Acestia au o traditie bizara si perversa, totodata. Fetele tinere din Izena sunt luate de catre cei din Yukio si tinute impreuna cu fii lor intr-o casa, pe o perioada de cinci ani. Insa sunt multe secrete ce inconjoara aceasta familie, mai ales pe Yuui Yukio...
Si ce se va intampla in momentul cand Mio Himemiya afla de unele secrete? Si pana la urma, ce e cu aceasta familie Yukio?!
Toate astea le veti afla in "Secrete".
Gandurile vor fi scrie cu italic, uneori aparand si in ghilimele. :D Iar amintirile vor fi delimitate de "< ... >".
Si acum...primul capitol ^^.
Capitolul I – Tradiţii
De când se ştie, clanul Yukio a fost cel mai influent în micul oraş din Okinawa, Izena. Erau de viţă nobilă, cu gusturi alese şi cu o viaţă diferită de a celor din clasele de jos. Invidiaţi şi admiraţi de toţi ceilalţi, cei din familia Yukio aveau o tradiţie...cam bizară, ce-i drept.
La fiecare cinci ani, era aleasă o fată din rândul celor săraci şi adusă în clanul Yukio. Oamenii spun că acestea deveneau sclavele personale ai tinerilor băieţi, moştenitorii.
Mereu linia dinastică a clanului a fost dominată de băieţi, fiecare succedindu-şi părintele în fruntea oraşului. Toţi aveau trăsături frumoase, fiind mereu idolatrizaţi de fete şi temuţi de părinţii acestora. La fel de cunoscută era şi latura inconsecventă şi flirtuoasă a băieţilorYukio, care seduceau fetele naive şi le lăsau fără comoara de preţ.
Dar vreme de cinci ani, aceştia deveneau subit cuminţi. Acesta era un semn că o fată din oraş a fost aleasă...
Mulţi au văzut această tradiţie ca fiind una odioasă, mai ales în situaţiile în care fata nu se mai întorcea. Dar nimeni nu bănuia secretele acestei familii, ce erau mai odioase decât tradiţia lor. Şi totuşi...cât de mult poate să zacă un secret ascuns?
*
- Mio!! Treci imediat aici!! se auzi o voce dură, de femeie.
Copila îşi întoarse capul spre mama ei şi zâmbi fericită spre ea, dezvăluind lipsa celor doi dinţi din faţă. Femeia ce strigase la ea nu putu să nu îi răspundă la zâmbet, iar dorinţa de a o pune la punct pe micuţa ei năzdrăvană s-a năruit.
- Mama!! Uite ce am găsit! Fugi fetiţa spre ea, acoperind, cu mâinile ei mici, ceva.
- Mio, ce ai mai găsit de data asta? o întrebă aceasta, văzând încântarea de pe chipul copilului ei.
Mio îi întinse pumnişorii ce protejau comoara recent descoperită, după care îi desfăcu, arătându-i mamei ei un fluturaş cu aripile purpurii, stropite cu galben.
- Nu e frumos, mama? întrebă fetiţa, ochii ei strălucind la vederea fluturaşului, ce stătea liniştit în palma ei.
- Da, o aprobă femeia, după care adăugă: Dar trebuie să-i dai drumul..să-l laşi liber.
- De ce, mama? o întrebă aceasta, lacrimi apărând în ochii ei de chilimbar.
- Pentru că nu e nimic mai preţios decât libertatea. Şi tu, momentan, i-o furi.
- Şi asta e rău, mama?
- Mio...priveşte-l. Crezi că locul lui e acolo, în palma ta, sau printre flori?
Fetiţa privi cu atenţie fluturaşul. Deşi pe chipul ei se observa întristarea de a-l lăsa să plece, aceasta se întoarse şi îl depuse pe o floare roşie. După câteva secunde, acesta se înălţă...
- Mama...am să pot zbura şi eu, ca el? O întrebă Mio, în timp ce lua mâna mamei sale, spre a se îndrepta spre micuţa şi frumoasa lor casă.
- Da. Într-o zi, vei zbura şi tu, zâmbi ea spre copilă.
*
- Crezi că nimeni nu va observa, Akane-sama? se auzi o voce şoptită, în liniştea nopţii.
- Vom avea grijă să nu se întâmple aşa ceva, răspunse o altă voce. În plus, Shiori, nu uita că e din cauza ta, faptul că băiatul meu a murit, adăugă femeia, vocea ei fiind rece.
- Akane-sama...
- Şşş! Se pare că vine cineva. Să ne ascundem!
Cele două femei se adăpostiră în spatele unor tufişuri de trandafiri, una dintre ele, strângând la pieptul său ceva învelit în alb. Un bărbat îşi făcu apariţia, care privi cu atenţie în jurul său, după care fluieră încet.
Femeia, numită Akane, ieşi din ascunziş şi îi făcu semn lui Shiori să o urmeze. Privirile bărbatului se îndreptară către cele două şi un zâmbet se ivi pe buzele sale.
- Ai găsit ce ţi-am cerut? Îl întrebă Akane.
- Din păcate, nu, răspunse simplu bărbatului.
- Cum?! Şi de ce m-ai mai făcut să vin acum?! Ţi-am zis că am nevoie urgent, căci nu ştiu cât mai pot ascunde faptul că băiatul meu e mort!
- Akane-san...
- Sama, îl întrerupse brusc femeia.
- Akane-sama, reluă bărbatul, am găsit...însă nu ştiu, dacă va fi pe gustul dumneavoastră.
- Idiotule! Arată-mi-l şi taci!
Bărbatul plecă pentru câteva minute şi apoi se întoarse cu un copil în braţe. I-l arătă celor două...
Acestea îl priviră urât pe bărbat pentru câteva momente, dar fiindcă timpul nu le mai permitea acel joc, luară copilul din braţele lui şi îl înmână pe cel mort, ce-l ţinea Shiori. Apoi înmână o punguţă ce zornăia bărbatului, pe care acesta o luă încântat.
- Să-l îngropi cum se cuvine...îi spuse Akane, privind cu durere spre cel mort. La urma urmei, a fost un Yukio, adăugă ea, după care se îndepărtă cu Shiori şi celălalt copil.
“ Dumnezeu să mă ierte...dar e spre binele familiei mele. Totul pentru Yukio. †îşi spuse femeia, în timp ce strângea fiinţa caldă din braţe.
*
Totul în viaţă îşi are un preţ, fie că vrem să credem, fie că nu. Chiar şi iubirea! Acel sentiment ce răsare în sufletul oamenilor şi te macină până la nebunie interioară. Însă…nu toţi avem capacitatea să plătim acel preţ.
Am trăit în minciună, putere ÅŸi bani. Acum realizez acest lucru, dar cu ce folos? Nu pot să demasc pe nimeni…nu pot să Å£ip ce sunt ÅŸi cine sunt, căci lumea m-ar considera un fraier. Până ÅŸi eu mă consider “fraierâ€.
Şi acum trebuie să urmez o tradiţie stupidă! Sunt sătul să… Doamne! Îmi tot vorbesc astfel! Ce naiba?! Nu ştiu cine mai sunt? M-am pierdut aşa de mult în plasa aceasta creată de mama?! Şi nici nu mi-e mamă, cu adevărat.
Oare ce e mai trist? Să trăieşti în neştire sau ca un Yukio?
- Yuui-kun, te simţi bine? Yuui!!
Pierdut în gândurile sale, Yuui nu auzea deloc vocea prietenului său, ce tot îl striga. Dar un pumn în stomac, îl readuse la realitate.
- Idiotule!! De ce ai făcut asta?! Strigă tânărul la el.
- Fiindcă nu mă auzeai, răspunse simplu prietenul său.
- Să ştii că a durut, îi spuse Yuui. Nu puteai pur şi simplu să mă scuturi puţin? Îl întrebă apoi.
- Nu ar fi avut efect cu tine, zâmbi larg acesta. Şi, în plus, la ce naiba te gândeai?
- La nimic, doar nişte prostii de ale mele, îi răspunse el.
- Aaa, ştiu. Te gândeai la acea tradiţie! Strigă acesta încântat. Nu-ţi face probleme, dacă ai nevoie de ajutor, eu sunt aici! îi făcu acesta cu ochiul, fiind astfel răsplătit cu un pumn în cap.
- Nu am nevoie de ajutor şi asta e pentru mai devreme, îi zâmbi Yuui. Kori, azi trebuie să sosească, nu?
- Da. Din câte am înţeles, da.
- Bine…mă duc să mă odihnesc un pic…
- Aşa să faci! îl aprobă Kori. Să fii în formă pentru ea! Spuse acesta cu subînţeles.
- Idiotule…răspunse Yuui, înainte să părăsească încăperea.
*
- Mama!! Nu-i lăsa să mă ia!!
- Mio!! Plângea mama acesteia, văzând cum cei din familia Yukio îi luau singura comoară şi alinare.
- Mama!!! Zi-le să mă lase!! Vreau să am propria-mi libertate!! Mamăăă!!! Continua Mio să strige, deşi mama ei stătea în pragul uşii, plângând în hohote.
- Îmi pare rău, Mio…îmi pare rău că nu vei putea zbura…
- NU!!! Mamaaaa!!!
Strigătele tinerei au fost pierdute în văzduh, purtate de vânt, purtate spre nicăieri. Acum înţelegea cum se simţise acel fluturaş atunci. Acum înţelegea şi vorbele mamei ei…
<< Libertatea e cel mai preţios lucru... >>
Şi dacă era aşa, de ce ei i se fura acest lucru?! De ce nu o lăsau să zboare liberă?! Şi totul din vina acelei stupide tradiţii a clanului Yukio.
Să creadă ei că mă voi supune lor! Îi voi face să plătească!!
Sper ca v-a trezit interesul ^^ Si va asigur ca nu e ceea ce pare :-"
Astept parerile voastre ^^.
Chuu!!