Capitolul VIII
Stateam aruncat pe fotoliu cand am auzit ciocanitul enervant in usa care apartinea cu siguranta lui Takashi. Am urlat sa intre, prea lenes si obosit sa ma ridic, iar pe urma am auzit usa trantindu-se de perete, reusind sa ma faca sa tresar. L-am vazut intrand cu bratul stang plin de lucrurile pe care i le-am cerut. Am zambit amuzat, insa chiar si asa nu m-am incumetat sa ma ridic in picioare.
-Doar pune-i de mancare pisicii, si ai putea sa-mi faci ceva si mie, am spus eu, pleostindu-ma acolo pe fotoliu.
Vazand ghemotocul de blana, a lasat toate produsele pe jos, incepand sa scoata niste sunete de copil, intrand in starea de "vreau sa ma joc!". Da, ciudat pentru un tip de aproape douazeci si cinci de ani... Dar cine sunt sa vorbesc, cand eu o iau razna vazand asemenea fiinte adorabile?
El si-a ridicat privirea spre mine, in timp ce tinea ghemotocul in brate, apoi m-a privit printre gene.
-Deci chiar ai zgarda aia? Intreba el, apropiindu-se. Arata foarte pervers pe tine, adauga apoi razand.
-Ti-am spus de ea cand vorbeam la telefon, boule!
-Oh, esti foarte agitat. Cred ca mai bine ar fi stat barbatul ala cu tine... a rostit Takashi, moment in care s-a auzit soneria de la usa, iar el s-a dus sa vada cine e, privind pe vizor.
-Vorbind de lup...
-Poftim?! Nu poate fii el! Adica el m-a adus acasa si a plecat!
-Ei bine, atunci, cine poarta costum gri, camasa desfacuta la trei nasturi, si fara cravata? m-a intrebat el, descriind imbracamintea exacta a lui Dante.
Fiind mai tampit din nastere, acesta a deschis usa, permitandu-i dusmanului sa intre.
Brunetul ridicase o spranceana la vederea amicului meu, pe urma isi indrepta privirea spre mine. M-am asezat decent pe fotoliu, nevrand sa par slabit in fata lui.
-Ti-ai uitat poseta, domnisoara, a spus el, ranjind ca de obicei, inmanand obiectul amicului meu.
-Ar trebui sa ramai tu aici in locul meu, rostise Takashi printre dinti, punandu-si mainile in san.
-Poftim?! Am tresarit eu, incruntandu-ma.
-Imi pare rau Yuri, dar te-ai obijnuit sa imi vorbesti ca unei slugi. Nu cred ca sunt antrenat pentru asta, si am impresia ca Dante ar avea mai multa autoritate asupra ta.
-Glumesti, nu? ai tampit? te-a lovit trenul, ce dracu' ai?! Nimeni nu are autoritate asupra mea, iar eu vorbesc si ma port cum vreau!
-Atunci asa sa faci. Am plecat!
Spunand aceste cuvinte, a inmanat pisica brunetului, lasand genata undeva pe jos, a deschis usa, iesind nervos, si trantind-o apoi in urma lui, de parca era prietena mea cu ifose. Mi-am dat ochii peste cap, apoi mi-am luat o tigara din pachetul de pe masuta din fata fotoliului. Poate ca eu nu am inteles care era problema lui Takashi, insa Dante parea sa il fi inteles.
-Vad ca iti place sa-l ai ca servitor pe prietenul tau, hm? Cred ca toata viata i-ai vorbit asa, pana acum, in momentul in care ai pus ultima picatura in pahar.
-Ce te bagi si tu ca musca in curu' calului?! Nu cred ca ma port cu el ca un servitor, si e tampit ca te-a lasat sa intri! M-am rastit eu, dupa ce mi-am aprins tigarea.
-M-a lasat, pentru ca el crede ca iti e teama de mine. Poate vrea sa te "educ", a spus el aproape razand, incrucisandu-si bratele.
-Mie? Teama? Ha! Vei fi tu o amenintare, dar crezi ca de aia nu mi se mai inchide mie usa de la dulap?
Am inghitit in sec imediat dupa treminarea frazei, pentru ca din senin imi reamintisem de ceva ce imi spusese el in momentul in care ne aflam inauntrul limuzinei, in drum spre casa lui, de la balul acela...
" -Iti pot demonstra in orice secunda ca fac ce vreau din tine, cu sau fara forta. Poti sa stai linistit. Daca mi-am pus in minte sa te fac al meu, asta se va intampla, fie ca vrei, fie ca nu, cert e ca nu-mi scapi!"
Dar eu nu eram prostul nimanui! Viata mea, regulile mele! Incercam intr-adevar sa ma tin mai departe de el, dar sa recunosc vreodata in fata lui ca imi este frica? Mai bine renuntam la viata!
Din nou, pe chipul lui aparuse ranjetul acela. Si am observat ca am ajuns sa recunosc faptul ca atunci cand il are pe buze, nu poate urma nimic bun... Se apropia amenintator de mult, lasand intre timp animalutul pe masuta. Cum sa se aplece el ca sa o lase pe jos? Cred ca eram si nesimtit daca ii ceream lucrul ala!
Mi-am pastrat atitudinea calma, privindu-l ca pe un oricare altul, pentru ca in fond, asta si era. Si-a asezat mainile pe bratele fotoliului, apropiindu-si chipul de la meu.
-E bine de stiut ca nu iti e frica. Asa nu mai trebuie sa-mi fac griji ca fugi de mine, nu-i asa?
-Stai usor amice! nu imi e frica, dar asta nu inseamna ca iti accept tie treburile alea! nici sa n-aud! Si... indepateaza-te, am spus eu, lasandu-ma mai pe spate in incercarea de a evita ca apropierea dintre noi sa fie si mai stransa. Parca nu mai puteam respira la ce distanta mica era intre noi!
-Am mentionat eu ceva de asta? a intrebat el, ridicand o spranceana, ca si cum
eu eram cel care se gandea mereu la toate cele...
-Iubitel! Se auzie o voce pitigaiata de fata, venind de la usa, iar imediat dupa, am observat-o pe Asami care intrase fara a mai ciocani.
Era o domnisoara de varsta mea, bruneta, cu parul lung pana la talie, iar ochii ei verzi pareau a semana cu niste zmaralde nevazute de razele soarelui. Ca de obicei buzele si pleoapele ochilor ii erau usor rozalii, iar imbracamintea ei, o combinatie de alb si roz pal. Purta un tricoul mulat pe trupul ei slabut, scotand la iveala bustul frumos dezvoltat cu un decolteu discret. La fel ca tricoul, pantalonii erau albi, mulati, avand niste fluturasi roz si flori imprimate pe piciorul drept, o camasa roz, subtire si scurta o mai acoperea, insa nu era incheiata la nasturi. In mana purta o posetuta, desigur si ea avand cele doua culori, predominante...
Era prietena mea, sau mai pe inteles, iubita mea. Ea statea nemiscata cu zambetul pana la urechi, apoi peste cateva secunde incepuse a fugi spre mine, moment in care Dante s-a dat la o parte, aproape bufnindu-l rasul.
-Yuri, dragul meu! Mi-a fost atat de dor de tine, iubitule! a rostit aceasta, sarind pe mine la propriu! S-a asezat cu genunchii pe fotoliu, pe de-o parte si de alta a picioarelor mele, strangandu-ma puternic in brate. Dar dupa ce ma imbratisase cu atata ardoare, incepuse a-mi urla ca de ce nu am sunat-o, de ce nu i-am dat niciun semn de viata in ultimele zile. Mi-am dat ochii peste cap si am initiat un zambet fortat, sustinand ca am avut foarte mult de lucru si ca am fost retinut de o persoana anume... Desigur, a urmat iertarea ei, si vorbitul pe un ton subtire ca de copil. Poate fi extrem de enervant, de sacaitor! Simteam ca ma zgaria pe creier!
-Puisor, de ce ai zgarda asta la gat? ai chef de joculete? Stiai ca am sa vin, hm? a rostit aceasta, lipindu-si fruntea de a mea.
-Mmm... nu...
-Atunci? Cand m-ai spus ca te transformi in varcolac... nu era minciuna?
-Ba da! Joculete... Pentru aia e! Joculete! Te-ai prins, dar voiam sa iti fac o surpriza... Du-te, asteapta-ma in camera, ca vin in zece minute, bine?
Am sarutat-o scurt, apoi s-a dat jos de pe mine, mergand spre incaperea mea. M-am ridicat de pe fotoliu, punandu-mi mainile in san, in timp ce il priveam pe Dante.
-Foarte desteapta prietena ta, spuse brunetul, abia abtinandu-se sa nu rada. Daca ai facut-o sa creada in varcolaci... si mai ales ca tu esti unul din ei... e absolut perfect! a continuat el, de data aceasta lasandu-si liber rasul, fiind foarte amuzat de situatie. Desigur, nici nu mai avea rost sa spun ca ea nu a vorbit serios, doarece nu a avut tonul care sa denote ca glumea. Trebuia sa recunosc ca nu era tocmai inteligenta fata... Cel putin era frumoasa! Si enervanta...
-Bine, nu ai tu treaba cu cine umblu eu, clar? asa ca ia-ti talpasita ca am treaba!
-Desigur. Ai grija ca nu cumva sa creada ca ramane insarcinata daca iti face un oral, a spus el, continuand sa rada.
Dupa ce se calma, m-a privit un scurt timp, apoi ranji, ca de obicei, prinzandu-ma de brat si tragandu-ma spre el, atat cat sa imi lipeasca trupul de al sau. Si-a apropiat buzele de urechea mea, rostind incet si clar...
-Daca tu crezi ca fata asta te va satisface indeajuns, te inseli amarnic. Doar eu stiu ce iti face placere...
Un val de fiori imi trecuse pe sira spinarii, facandu-ma sa tresar, odata ce incepuse el a vorbi, si ma simteam de parca tot sangele mi s-a adunat in obraji, facandu-i sa arda cu putere. Mi-a dat drumul bratului, intorcandu-se spre usa, iesind apoi, fara a-mi adresa inca vreun cuvant.
Am inghitit in sec, apoi mi-am scuturat capul, incercand sa-mi revin. Cu pasi lenti m-am indreptat spre camera in care prietena mea ma astepta, si nu am ezitat nicio secunda sa intru, spre a-mi demonstra mie insumi ca Dante nu avea dreptate.