Lumea lor, lumea mea

[Cătă]

M-am hotarat, in sfarsit sa imi pun ideile in practica. Este un hobby, dar astept critici. Va multumesc si lectura placuta :).

Capitolul I

As vrea ca lumea sa fie a mea

"Orice om viseaza la fericire, la orice realizare dorita, la multe lucruri pe care niciodata nu le va putea obtine. Privesc lumea din jurul meu si sunt coplesita de sentimente nostalgice. Cum de exist? Cum se face ca fiecare centimetru din corpul meu raspunde la impulsurile adrenalinei aparute fara niciun motiv? Poate doar imaginatia este de vina, dar cu imaginatia mea sunt foarte multumita si niciodata nu voi renunta sa traiesc intr-o lume perfecta, creata de mine. Eu sunt propriul meu Dumnezeu, eu am propria mea credinta si propria mea lume. Toti sunt pionii mei, iar eu cea care le face jocul. Doar ca pionii mei au constiinta proprie."
Gandurile fetei au fost oprite de telefonul mobil avea o sonerie puternica ce o speria. "Iar am uitat sa schimb soneria telefonului! Trebuie sa imi aduc aminte cumva si de lucrurile mai putin importante, pentru ca si acestea au un rol in viata mea. Adunate la un loc dau un rezultat imens! Dar cine sa ma sune la ora asta? Sa raspund... sa nu raspund?" Amy nici macar nu s-a uitat la telefon sa vada cine o suna. Pur si simplu statea rezemata de perete, langa biblioteca plina de jurnalele ei, care intotdeauna au fost prea mici pentru gandurile sale. Molestata psihic de soneria interminabila, s-a aruncat spre telefonul ce zacea aruncat pe sub biroul plin de nimicuri, de ambalaje, de dulcuri, de conserve de fasole terminate, hartii mototolite, creioane colorate, pixuri si alte lucruri inutile care trebuiau aruncate. S-a uitat la telefon si cel care o suna era tatal ei. "Oare ce vrea omul asta acum? Daca i-a spus iar frate-su ca e dezastru in camera mea? Dar ce il intereseaza pe el? E intimitatea mea si fac ce vreau atata timp cat amprenta mea este pusa pe acest parchet nespalat!"
- Da, tata? raspunse fata cu o voce tare plictisita, lipsita de viata si parca iritata de faptul ca a trebuit sa ii raspunda tatalui ei.
- Amy, parca am avut o intelegere. Ce se intampla cu tine? Nu ai timp de teme, nu ai timp de curatenie, nu ai timp de nimic? Stai toata ziua pe internet? Spune-mi ca sa stiu ce masuri vom lua...
- Cine ti-a spus toate aceste non-sensuri? Camera mea e treaba mea cum arata, temele mi le fac, internetul este plictisitor pentru mine. Nici un factor nu ma distrage. Stai linistit. Si te rog, tata, incearca sa nu mai fii atat de irascibil fata de mine.
- Nu sunt irascibil din cauza mea. Tu ma faci mereu sa reactionez asa. In ultima vreme nu mai aud nimc de bine din partea ta. Cu scoala cum stai? Ai mai dat pe acolo?
- Cu scoala stau bine... Nu am probleme, tata... De ce nu intelegi?
Amy era deja iritata din cauza reactiei tatalui ei. Rolul ei acum era sa il calmeze si sa il puna pe o cale de gandire favorabila ei. Minciuni, jumatati de minciuni, acestea erau armele ei. Dar oare pana unde mai putea sa mearga? "Trebuie sa raman calma, daca ma iau la harta cu el va stii ca ceva nu e in regula si va incerca sa intre mai adanc in viata mea. Nu vreau ca omul asta sa imi strice toate planurile mele existentiale. El e doar omul care ma ajuta sa cresc fizic, ma ajuta material. Moral e prea departe de mine, deci nu are nicio treaba. Singurul lucru bun la el este ca nu e foarte insistent si patrunzator. E bine de stiut faptul ca cineva te sprijina. Si eu il sprijin si chiar il iubesc, dar acum viata mea conteaza mai mult."
- Tati, te rog, ai incredere in mine. Totul va fi in favoarea mea si la scoala si in lume. Stii bine ca sunt capabila sa traiesc pe cont propriu, social si psihic vorbind. Acum, te rog, sa te linistesti, sa iti faci un ceai cald si sa dormi. Maine e o zi noua si tu trebuie sa ai memoria proaspata si sa fii fresh la servici. Ok?
- Bine, Amy. Vezi ce faci si ai grija de tine. Te sun maine. Noapte buna!
- Noapte buna!
Ramanand cu telefonul in mana si privind ecranul acestuia in gol, lacrimile i se ivira ascunse sub genele-i lungi si negre, vopsite de rimelul pe care il foloseste zilnic, in speranta sa o faca sa arate mai bine. Parintii ei sunt divortati, iar ea este in custodia tatalui ei. Insa el a lasat-o intr-un mic orasel, departe de lumea rea a metropolei. Acum, Amy sta cu unchiul ei, acesta stand cu ea doar pentru a o supraveghea. Se simtea constransa de aceasta supraveghere. Dorea sa stea singura, sa aibe propriile ei reguli, caci o familie nu isi dorea. Familia i-a lasat un gust amar. Familia perfecta nu exista in viziunea ei. Nu isi dorea sa aibe asa ceva, pentru ca se gandea ca nu va fi asa cum si-ar dorii ea. Ce isi doreste ea e imposibil. " Tata, iti multumesc pentru grija ta, dar mi-e foarte greu sa te accept mai mult decat pe un prieten... Ma simt foarte vinovata, dar nu am ce face. Sunt sentimentele mele si le accept. Pentru mine familie-mi sunt eu. Eu sunt singura care sunt capabila sa ma scot din rahaturi. Dar pentru astfel de lucruri imi trebuie pioni. Adica tu si restul lumii."
A doua zi, Amy trebuia sa se duca la scoala. Era dimineata, ora cinci si jumatate. Intunericul inca ii invaluia camera. Alarma a inceput sa sune fara nicio ezitare, doar isi facea treaba. Era doar un robot programat sa sune la ora cinci si jumatate. Nicio secunda mai devreme sau mai tarziu. "Timpul...trece prea repede pentru mine. Nu m-am odihnit cat trebuie. Nu stiu ce sa fac ca sa ma odihnesc mai mult. Imi trebuie mai multe ore de somn, dar nu pot dormii prea devreme. Stau foarte multe ore seara sa scriu in jurnal, sa creez un nou plan ca sa ies din rahatul asta. Rahatul asta de viata urata. Vreau sa cred ca viata mea este perfecta, accept totul, dar pana la urma totul are o limita... Nu il mai suport pe acel om, care vrea sa ma faca sa ma simt oribila, urata, neincrezatoare. Mi s-a luat de actiunile sale lipsite de orice scrupule. Mi-as dorii doar sa il vad mort! Da, mort... De-as avea vreo putere l-as omori fara ezitare. Nu sunt un om bun la suflet. Am incercat sa fiu buna, apoi am ignorat, dar pana la urma nu mai pot indura atata timp aceasta presiune constanta!"
Dusul era pregatit, iar ea s-a bagat sub apa fierbinte. Vaporii se ridicau usor spre tavanul albastru. Vaproi ce ii produceau greata fetei care nu avea niciun chef sa iasa de sub plapuma de caldura ce i-o conferea apa calda. Parul lung si maro ca ciocolata amaruie ii cadea umed pe umerii feminini si bine sculptati. Apa ii mangaia pipeptul adolescentin scurgandu-se spre soldurile pronuntate de femeie in devenire, ca mai apoi sa ii atinga delicat coapsele si gambele, terminandu-si calatoria in calanul de scurgere. Dupa ce a reusit sa se motiveze sa iasa de sub apa fierbinte, fata se privea in oglinda. Privirea ii pica fix pe reflexia ochilor ei de o culoare apetisanta de maro inchis. Era fascinata de culoarea ochilor ei. Nu prea a vazut oameni cu aceasta culoare. Ochi negrii a mai vazut, dar cu o stralucire de ciocolata si plini de sclipire divina nu a avut sansa. "As vrea sa pot intalnii astazi pionul care ma va face sa ma indragostesc. Nu m-am indragostit niciodata si mi-ar placea sa stiu cum e. Adica, toate fetele pe care le cunosc s-au indragostit cel putin odata, iar eu am ramas ca o proasta. Ce dracu, am 17 ani. Trebuie sa gust si aceasta latura a vietii cotidiene. Toata lumea se indragosteste, toata lumea se desparte... E adevarat, am avut iubiti, nici macar nu mai sunt virgina, dar niciodata nu m-au facut sa ma simt asa cum numai povestile descriu. Si mi-ar placea ca el sa fie blond. De ce blond? Habar nu am. Iar ochii sa ii aibe caprui sau verzi. Persoanele cu ochii albastrii mi se par cam prostute si foarte sensibile pentru lumea aceasta. M-ar enerva cu siguranta. Ce tot spun aici... Chiar mi-ar placea sa intalnesc pe cineva azi, dar nu cred ca e posibil. Se pare ca nu prea atrag baietii de varsta mea, insa eu nu vreau mai mari... Nu sunt la moda, cum sunt altele care le vezi la colt de strada facand schimb de fluide cu nu stiu ce domn de 24-29 de ani, care poate e si casatorit, sigur are masina si sigur e smecher. Totusi nu ar trebuii sa ma mai gandesc la lucrul acesta, pentru ca se va intampla atunci cand ma voi astepta cel mai putin."
Ajunsa la scoala, Amy a inceput usor, usor sa se plictiseasca foarte rau. Asa pateste in fiecare zi pentru ca nimic nu i se mai pare interesant. Invata parca aceleasi lucruri de 11 ani. Nimic nu reuseste sa o fascineze, toti profesorii sunt la fel. Ei isi fac doar meseria, dar nu exista vreunul original, care sa isi exprime propria parere in legatura cu anumite evenimente istorice, de exemplu, sau un profesor de geografie care sa povesteasca despre universul material. Sau profesor de fizica, sa povesteasca fascinat despre legile fizice, despre cat de minunata este lumea aceasta si cate energii si forte mistice si ascunse sunt. Caci pana la urma, pentru un om oarecare si o forta usoara, cum ar fi inertia, este un tabuu. Nu oricine reuseste sa inteleaga aceasta lume perfecta. Noi vrem mai mult, dar ceea ce ne duce in decadere sunt oamenii cazuti in propriul pacat. Setea de putere este un lucru instinctiv, care ne duce doar la pierdere. Si oricum, nu ar putea exista o lume fara conducator. Daca cineva ar omori toti criminalii, s-ar ivii altii care ar dorii sa conduca si asa cei slabi pier, iar cei puternici castiga. Prin ce mijloace? Asta nu mai conteaza. Orice mijloc e bun, atata timp cat stii cum sa profiti de el. Si animalele se omoara intre ele pentru a obtine locul de onoare. Asa e si omul. E un animal, doar ca se deosebeste de necuvantatoare prin constiinta proprie. Insa nu profita nimeni de asta. Nimanui nu ii pasa de altcineva, pentru ca omul este egoist. Cat de egoist? Doar divinitatea cunoaste acest procent. Noi nu ne putem masura egoismul decat prin comparare. Comparam egoismul cu altruismul, iar daca faptele benefice doar noua au avantaj, atunci rezulta egoism. Si asa se intampla in mare parte. "Acum stau si ma gandesc de ce nu putem sa traim fara scoala. Si raspunsul imi vine imediat in minte. Societatea! Oriunde ma duc vad aceleasi chipuri, privire seaca, frunte incruntata, oameni ce folosesc un limbaj vulgar, nu in sensul urat al cuvantului. Poate si asa. Multi nu au nicio idee despre marii scriitori, despre cultura tarii lor. De ce sunt toti atat de ignoranti? Am primit un raspuns care nu m-a satisfacut: Nu sunt capabili. Dar orice om e capabil. Conteaza cum este alimentat creierul, spiritul, totul!"
In sfarsit a sosit timpul pauzei mari. Ca de obicei, Amy se ducea sa fumeze in baia fetelor impreuna cu 2 colege. "Mereu aceleasi fete vad la baie si cu aceleasi fete ma duc sa fumez. Nu am niciodata ce discuta cu ele. Ele considera viata o intamplare si o lasa sa se scurga fara sa traiasca cum trebuie. Si ce sa discut cu ele in afara de baieti si scoala? Nimic...". Fata parea trista in ziua aceasta, iar celelalte 2 au observat.
- Ce ai, Amy? Probleme cu iubitul sau ce?
- Care iubit, Helena? Pur si simplu m-am trezit obosita si nu am chef de absolut nimic. Nici macar de tigara asta afurisita care ma fumeaza ea in loc sa o fumez eu. Ma simt din ce in ce mai obosita dupa fiecare fum tras.
- Astea sunt tigarile... Te molesesc daca nu ai pofta sau energie in plus.
- Ma duc sa ma plimb prin curte. Mi s-a luat sa vad aceiasi pereti.
Cand Amy a zis "aceiasi pereti" defapt se referea la oameni. Niste ganduri ascunse in subconstient i-au tulburat somnul si starea. Habar nu avea ce se intampla cu ea. Se plimba derutata prin curtea liceului. Privea fetele oamenilor tineri si fericiti. "Fericire falsa... Nu imi trebuie asa ceva! Poate am fost si eu candva, dar e o chestie de moment...". Ametita de propriile ganduri nu mai era atenta la ce se intampla in jurul ei si mergea ca un orb, fara sa aibe habar unde se indrepta. Deodata s-a trezit lovita de un corp. Nu putea descrie ce era. Un perete nu avea cum sa fie ca nu era lat. Nici un copac pentru ca nu existau in curte. Un stalp... Nu! Pentru ca acel corp era cald. Atunci sa fie un om? Da, era un om. S-a dezmeticit putin si a privit spre persoana pe care a lovit-o ca sa isi ceara scuze.
- Imi cer scuze... Nu eram...
"Sa fie oare? Adica, stai asa, toata ziua m-am gandit ca azi voi da peste cineva de care ma voi indragostii. E atat de minunat baiatul acesta! Are privirea atat de blanda, iar zambetul atat de copilaros. E atat de dulce..."
Intr-adevar. Amy daduse peste un baiat, al carui zambet copilaros a cucerit-o din prima. Privirea sa albastruie si blanda a acaparat-o si a cuprins-o intr-o vraja atat de dulce, incat nu mai voia sa scape niciodata. Era un tip blond inchis, inalt cu ochi albastrii. Fata lui era acoperita de o barba fina si rara, specifica unui baiat de 17 ani. Simtea cum inima ii pompeaza mai repede decat de obicei. Stia ca si-a programat creierul sa reactioneze la anumiti factori. La parul blond, dar nici decum la ochi albastrii. Acea privire senzuala si in acelas timp inocenta a tanarului care i-a acoperit toti receptorii nu era una normala. Nu era una de om prost. Era mirifica!
- Nu ai dormit destul azi-noapte? spusese el cu un zambet dragastos, parca de tata care si-a observat copilul facand o boacana inofensiva si care era foarte rusinat.
- Deloc. As vrea sa ma duc acasa si sa dorm.
- Atunci, du-te! Nu poti sta astfel la cursuri. Degeaba ai venit. Daca vrei pot sa te insotesc pana acasa. Programul meu este liber. M-am inviot toata ziua pentru ca pur si simplu nu am mai suportat plictiseala din clasa. A, da... Ma numesc Alex.
"E prea ciudat ceea ce se intampla. Niciodata nu am mai auzit un baiat vorbind astfel. As vrea sa il cunosc mai bine. Poate el e acel pion... Prea tare ma atrage tipul asta."
- Eu sunt Amy. Incantata de cunostinta.
- Asemenea. Deci ce ai de gand sa faci? Daca si eu sunt plictisit si tu plictisita poate ajungem sa descoperim lucruri interesante unul despre celalalt.
- Ai dreptate. Eu plec fara invoire. Am sa aduc scutire caci mai am 3 ore. E asa dimineata si sunt atat de obosita, dar sigur imi voi revenii in aceasta mica plimbare cu tine. Simt asta.
Amy fugise in clasa sa isi ia geanta cu caiete. Fara sa spuna nici "la revedere" a plecat grabita sa ajunga la Alex. Era foarte fericita, credea ca e fericita, se simtea energizata si gata pentru o noua aventura in viata ei. Pentru ceva mai mult decat a fost pana acum. Pentru dragoste. Simtea ca se poate indragostii de el. Simtea cum sangele ii curge cu viteza unei cascade prin venele, care pana acum o zi erau plictisite de mersul monoton al sangelui. Inima parca dadea sa ii iasa din piept. Era supra solicitata. Nu mai simtise niciodata asa ceva. Sa fi fost oare dragostea care isi facuse aparitia pe neasteptate si prea repede pentru un necunoscut? Nu ii pasa. Voia doar sa vorbeasca cu el foarte mult timp. Sa il cunoasca mai bine. Spera sa fie ceea ce cauta ea de mult timp, de luni intregi. Spera sa iubeasca in sfarsit. Spera ca va simtii acea iubire care tot s-a ascuns de ea, cand ar fi trebuit sa apara de patru sau cinci ani. Oare chiar se indragostea?

[Marina.]

Hey! Am trecut si eu pe la ficul tau si nu regret. e minunat, absolut superb. Imi place foarte mult felul in care narezi. Atat de lin si pe intelesul tuturor. Pe mine m-a fascinat!
Descrierea e foarte buna. Nu-i gasesc nicun defect, iar dialogul nu e sec si chiar imi place.
Capitolul e mare-ceea ce imi place.
E o idee interesanta si abea astept sa citesc ce se va intampla pe parcurs.
Sa stii ca esti rea. M-ai lasat in suspans. Astept cu nerabdare urmatorul capitol care sper ca-l vei posta cat de curand.
Pai. . . asta a fost tot, deocamdata.
Dupa cum am mai spus mai sus, astept continuarea.
Spor la scris! Bye!

[Cătă]

Capitolul II

Imaginatie

Acceptand sa se plimbe cu un strain nu prea o facea increzatoare in fortele proprii. Amy se simtea putin incomod, incat nu scotea aproape nicio vorba. Nu era vorba de timiditate, era vorba de diferentele dintre ei. Ea il simtea foarte departe de lungimea ei de unda. "Nu-mi vine sa cred ca a fost doar o farsa a imaginatiei mele! Cand ma gandesc ca niciodata nu as putea sa ma indragostesc de un astfel de baiat, care pare atat de incuiat si nepasator fata de anumite situatii pe care eu poate le vad foarte importante. Nu pot sa cred ca am fugit de la ore doar ca sa ma plimb cu el... Nu ma simt deloc bine in prezenta lui, chiar daca am schimbat cateva cuvinte doar. Pentru mine, prima impresie conteaza. Asa va fi pentru totdeauna comportamenul lui fata de situatiile pe care i le-am povestit."
- Amy, de ce taci?
Trezita dintr-o data din gandurile ei, fata s-a uitat adanc in ochii lui si nu reusii sa vada decat o privire goala. "Cand ma uitasem prima data la el, era altfel, avea privirea pe care o caut de atata timp, privirea aceea de om patrunzator. Acum tot ceea ce vad sunt doar doi ochi de animal, nu imi mai exprima nimic, nu mai sunt deosebiti..."
- Te-ai schimbat brusc. Ai patit ceva?
- Ce vrei sa spui. Baiatul nu intelegea situatia. Pentru el era ceva normal sa se comporte cum se comporta pana acum. Sunt eu insumi. Nu mi s-a intamplat nimic. Cum de ti-a venit ideea asta?
- Deci vrei sa spui ca tie ti s-a intamplat ceva pe moment, iar acum ai revenit la vechiul tu?
- Jur ca nu mai inteleg nimic. Esti normala? Ti-am zis, ma simt foarte bine si chiar nu imi pot imagina cum de ti-a venit ideea asta idioata. Ce ai?
Amy se intoarse brusc spre el si i-a fixat privirea cu a ei. Se uita adanc in ochii lui incercand parca sa ii transmita un mesaj sau sa incerce sa gaseasca un raspuns in privirea lui, acum speriata intr-un fel de reactia ei. El deja se obisnuise cu starea de uimire pe care fata i-o provocase cu atitudinea ei. Credea ca ea se indragostise de el. Era obisnuit ca multe dintre fetele cu care vorbeste frumos si cu care se simte bine sa se indragosteasca de el mai devreme sau mai tarziu. Aroganta lui l-a determinat sa incerce sa o cucereasca cu un farmec lipsit de magie.
- Amy, doar spune-mi ce gandesti.
- Ma uit in ochii tai si stii ce vad? Nimic... Privirea ta a devenit atat de seaca incat nu imi mai pot lua energia fericirii din ei. Prima data m-ai fascinat. Erai atat de seducator, dar cum am crezut intotdeauna, aparentele inseala. Plus ca mi-am creat singura o iluzie din cauza ca mi-am programat creierul sa reactioneze la anumiti factori. Nu iti dau tie niciun detaliu, pentru ca nu trebuie sa stii. Si imi pare bine ca am discutat. Asa m-am lamurit.
- Eram fascinant prima data cand m-ai vazut, iar acum iti par doar un tip oarecare?
- Exact. Niciodata nu ma voi indragostii de un oarecare. Acum ma intreb de ce azi de dimineata, privirea ta era cea pe care am cautat-o toata viata? Ah! Esti fericit?
- Da. Si azi de dimineata am avut un motiv urias in plus ca sa fiu si mai fericit decat sunt de obicei. M-am indragostit, ok? Dar nu de tine. De cea de care sunt indragostit de foarte mult timp si care s-a hotarat sa imi acorde o sansa.
- Nu ma intereseaza detaliile. Ma bucur mult pentru tine, cred. Si era imposibil sa te indragostesti de mine. Diferentele dintre noi sunt uriase, deci no chance. Atunci, mai vorbim daca vrei. Eu ma grabesc sa ajung acasa.
- Am sa te sun.
Indreptandu-se cu pasi comozi spre statia de autobuz, Amy se gandea cum a reusit sa isi faca o astfel de farsa. Stia ca iti poti programa creierul, dar nici in halul acesta. Cauta prea mult ceea ce ii era imposibil practic sa gaseasca si energia ei scadea din ce in ce mai mult. Isi suprasolicita imaginatia, nu putea dormii din cauza aceasta. Incepea din nou sa se plictiseasca si abia astepta sa ajunga acasa sa doarma... Si sa scrie in jurnal.
Ajunsa acasa, a dat hainele jos si s-a imbracat in pijamale. A deschis calculatorul si si-a cautat jurnalul care zacea prafuit sub birou printre alte multe nimicuri. Era trista si simtea nevoia de cineva care sa ii fie alaturi si sa o faca sa uite de toate grijile si problemele ei chiar daca erau probleme de copil, totusi tot probleme sunt si afecteaza intr-un mod sau altul starea de spirit. Mai ales adunate laolalta rezulta un dezastru. Isi deschise jurnalul si incepu sa scrie.
"Creierul imi joaca feste. Imaginatia mea a luat-o razna de parca nu as mai traii in aceasta lume. Uneori imi doresc sa fiu un om ca toti ceilalti, sa simt o falsa fericire si sa fumez pentru ca fumeaza cei din jurul meu. As vrea sa ma indragostesc oricand si de oricine, sa fiu intr-un grup si sa am spirit de turma. Sunt dorinte idioate, stiu. Toti ceilalti cred ca si-ar dorii sa fie ca mine, iar eu imi doresc sa fiu ca ei. Astazi am luat o mare teapa. De ce? Am crezut ca m-am indragostit cand defapt era doar o atractie fizica. Hormonii sunt de vina si imaginatia mea. Mi-am setat creierul sa reactioneze la anumiti factori. Stii tu, par blond, inalt, privirea aceea... seducatoare? Acum cand stau si imi amintesc de privirea lui Alex ma trec fiori, dar imediat imi vine in minte imaginea privirii lui goale, seci, care pur si simplu m-a scarbit."
Isi nota toate gandurile mari de moment in acel carnet care pana la urma se va fi terminat si el si il va fi pus la colectia foarte mare de jurnale din biblioteca. "Nu am nicio carte in aceasta biblioteca, in schimb e plina de jurnale. E si vina mea, toate jurnalele mele sunt caietele dictando de 48 de file.". Telefonul incepu sa ii sune. Cine sa o fi cautat pe ea la ora asta? Toti erau la scoala, iar tatal ei stia ca e la scoala si nu voia sa o deranjeze de la ore. Isi cauta disperata telefonul printre mormanul de haine de pe patul ei. Cand se uita la ecranul acestuia nu ii venea sa isi creada ochilor. "Nu se poate... De ce ma suna Cross? Tocmai pe mine sa ma sune? Asta e imposibil din orice punct de vedere. Nu am nicio legatura cu el. Mi-e doar coleg doar. Poate ma suna cineva de pe numarul lui sau poate vrea sa ma intrebe ceva legat de scoala". Cu mari emotii, respirand greu si aproape transpirata raspunsese cu o voce foarte calma si joasa, vrand sa para linistita si nepasatoare.
- Da?
- Salut. Sunt eu, Steven.
- Salut, Steven. Ce faci?
- Am inteles ca esti acasa. Te-a vazut Jay. Defapt venii vorba de tine, iar el si-a amintit ca te-a vazut. Vreau sa te intreb ceva. Uite-te tu la tine in geanta si vezi daca nu cumva gasesti caciula mea. Cineva mi-a jucat o farsa azi la scoala si am aflat recent ca ar cam fi la tine.
- Dupa cum ii stiu eu pe colegi, sigur ar fi asa. Asteapta doua secunde, te rog.
Amy a deschis geanta si a observat caciula gri si larguta a colegului ei. Era o caciula menita sa stea dezordonat pe cap.
- Da, era in geanta mea. Ti-o dau maine la scoala.
- Imi trebuie azi. Nu e a mea si daca nu o returnez azi, varul meu se va supara pe mine. Deci, te rog, poti sa iesi afara sa mi-o inapoiezi?
- Bine. Ies in 10 minute. Ne vedem in fata blocului meu.
Amy se duse la baie. Stand pe toaleta incepu sa se gandeasca la Steven fara sa vrea. "Pare de treaba. De-as fi vorbit cu el mai multe in trecut. Cand il vad simt o aura mai speciala. Ce tot spun aici? Doar nu imi place de Cross. Sa fim seriosi... Daca ar fi sa existe ceva intre mine si el, toata clasa ar incepe sa faca aluzii stupide. Am o clasa de rahat... De multe ori imi doresc sa nu ma mai duc niciodata la scoala..."
Peste 10 minute, trebuia sa iasa in fata blocului sa se intalneasca cu Steven. Obiectul cu pricina era aruncat pe pat. Dupa ce a luat caciula in mana a zabovit cateva minute doar sa o priveasca. Materialul i se parea prea moale, incat o tinea delicat in mana. "E ciudat. Ma trece un fior neobisnuit stiind a cui e caciula. Iar mirosul ei ma face sa ma gandesc automat la Cross. Ah! Trebuie sa fug. Cross e la scara."
Alergand grabita pe scari reuseste sa se impiedice si sa se loveasca destul de urat la genuchi. Dar totusi si-a continuat drumul amanand curatarea ranii pe mai tarziu, dupa ce se intalneste cu Steven care o astepta plictisit in fata blocului si tremurand de frig din toate incheieturile.
- Steven!! Ti-am adus-o. Sper ca nu te-am facut sa astepti prea mult.
Tanarul nu reactionase in niciun fel la vederea fetei. Inclina putin capul spre ea si o privii arogant. Nu zambea, iar privirea lui evita orice contact cu a ei. Amy incerca sa il priveasca fix in ochi, insa nu reusea sa il prinda niciodata. Nu intelegea de ce o evita, caci el nu era timid. Nu intelegea de ce nu zambea, de ce fata lui era mereu de om serios. Dar parca simtea o atractie fata de el. Nu stia cum sa isi explice. Nu era ceva iesit din comun. Ii era drag atunci cand il privea. Ochii lui negrii erau luminati puternic. Avea o privire de artist. Vocea lui era atat de suava, atat de calma. Insa zambetul lui nu era destul de convingator pentru nimeni. Radea cateva momente, apoi devenea din nou serios. Pentru altii ar fi fost genul de ciudat, insa pentru ea era perfect normal comportamentul lui.
- Merci! Apropo, avem teme pentru maine?
- Nu stiu. Nu am fost la scoala.
Genuchiul ei era destul de ranit. Sangele ii murarise blugul si se vedea destul incat Steven sa isi dea seama.
- Ce ai patit? Ai cazut pe scari?
- Da.. Lasa ca ma duc acum acasa si imi curat rana. Am uitat! Frate, nu am cu ce sa ma pansez. Bani nu mai am sa ma duc la farmacie. Nici nu stiu ce sa fac... Nu e nimeni acasa.
- Am eu bani. Vino cu mine sa cumparam. Defapt, vino la mine sa iti cureti si rana. Stau aproape de farmacie si, in plus, sunt si singur acasa. Deci nu e nicio problema.
- Ce ai? Nu vin la tine... In primul rand nu vreau sa deranjez si in al doilea rand chiar mi-e rusine de mama ta. Dar ai zis ca nu e acasa... Nu stiu. Daca apare?
Amy se speriase destul de mult de aceasta propunere spusa de parca ar fi fost un lucru normal ca ea sa se duca pe la el. De parca ar fi fost prieteni buni de nu stiu cata vreme. Si faptul ca o ajuta i se parea destul de ciudat, mai ales ca pentru ea era doar un strain. Si vice-versa. Dar genuchiul ei striga disperat dupa ajutor si nu mai putea indura prea mult.
- Mama nu e acasa si daca va venii si te va gasii nu va fi nicio problema pentru ca e de acord cu toti prietenii mei. Stie ca imi aleg cum trebuie prietenii. Deci, no problem.
- Prieteni... Bine vin. Doar pentru ca mai am destul de putin timp si lesin.
Steven a condus-o in camera lui dupa ce au fost la farmacie sa cumpere pansamente, apa oxigenata si spirt. Camera lui era foarte asemanatoare cu a ei. Lucruri imprastiate peste tot. Insa asezate intr-o ordine pe care numai el le stia. Ordinea din haosul lui. Se simtea foarte comod inchisa intre cei doi pereti albastrii ce il protejau pe colegul ei de inamicii de afara. "Camera asta parca ar fi sora camerei mele. Si ma simt atat de bine aici... Atatea lucruri interesante ascunde copilul acesta de ochii lumii. As vrea sa il cunosc mai bine. Defapt, imi doresc tare mult sa il cunosc mai bine. Dar oare cat va dura aceasta vizita a mea in paradisul ascuns a lui Cross? As vrea sa dureze mai mult decat o ora, timp in care poate voi reusii sa aflu cum gandeste.
- Sper sa te simti mai bine acum ca ti-am curatat si bandajat rana. Nu e mare branza, dar toate acestea adunate la un loc pot cauza un dezastru. Crede-ma... Cateodata gandesc si eu profund.
"Acest om... Aceasta fiinta pare atat de minunata acum ca incep sa vad cum e el defapt. E atat de dulce...Dar nu! Nu ma pot indragostii de el. Nici nu am cum. Suntem doar colegi si atat. Maxim prieteni. Nu stiu daca ar putea exista ceva intre noi si nu vreau sa ma implic mai mult. Poate ca nu voi gusta niciodata din dragoste, dar decat sa ma indragostesc de el mai bine raman asa cum sunt acum"

[Cătă]

Capitolul III

Fara raspuns

Cam asa mi l-am imaginat pe Steven
Cam asa mi-am imaginat-o pe Amy


"Intr-o lume rece, intr-o lume putrezita si atat de moarta, ma aflu eu. Atata monotonie in jurul meu... Tot ce pot simtii e doar dispret. Cum am reusit sa ajung de la starea de fericire la anxietate? Ma doare foarte tare genuchiul si singurul care vrea sa ma ajute e el...Cross, cel la care nu ma asteptam niciodata sa faca asa ceva pentru mine."
Orele treceau foarte repede. Deja trecuse 120 de minute numarate de Amy de cand se afla in camera albastra a lui Steven. Starea ei de spirit era bulversata de multe intrebari care o faceau sa nu mai aibe contact cu lumea exterioara. Traia in lumea ei, dorind sa isi puna ordine in ganduri. Pentru varsta ei gandea prea mult si acest lucru o facea sa devina fara vlaga. In acel moment nu isi mai dorea sa aibe niciun contact cu niciun om. Isi dorea sa vina week-end-ul cat mai repede posibil, vrand sa se izoleze complet de oameni; sa fie doar ea si cu ea. Confruntarea nu avea niciodata un sfarsit. Razboiul din lumea ei a inceput inca de cand a devenit constienta de propria existenta. De mica se confrunta cu intrebari, avea prieteni imaginari si era introvertita. Privirea ei devenise fara niciun fel de stralucire... Murise.
- Geniile nu pot avea niciodata un somn bun, se auzise dintr-o data vocea rece, dar suava, a baiatului. Privirea lui devenise dintr-o data foarte rece, o privea parca cu o intrebare in gand.
- Nu ma fa geniu, te rog. Sunt un nimic pe langa alte persoane, care par atat de fericite si pline de viata, care au prieteni multi si foarte draguti, fetele care au iubiti frumosi... Uneori imi doresc sa fiu si eu una dintre ele, cu ten perfect, zambitoare, o diva, sa am haine dragute. Amy se intrista mai tare. Nu era o dorinta, mai degraba era invidie la mijloc. Invidia linistea spirituala a acelor fiinte animalice, fericirea falsa care te face sa uiti de orice griji. Totul i se parea prea dur. Tot ce era in viata ei era prea dur. Dorea atentia unor persoane care nu meritau nici sa le arunci un ban in mormant.
- Atat de trist pare ceea ce imi zici, Amy. Atat de nostalgic eram ca te aflii aici, iar acum cand observ ca tu nu esti nici macar multumita de tine, fericirea mea dispare intr-un intuneric din care nu o pot intoarce. Mi-e greu sa cred ca tu, cea de la care ma asteptam mai mult, te plangi de ceea ce esti. Esti un mic geniu pierdut de sine. Te vei regasii oare?
Pierduta in vraja misteriosului Steven, a uitat sa ii raspunda. Nu stia ce se intampla si daca ceea ce traia era adevarat. Pe minut ce trecea tot mai mult incepea sa o doara capul, caci intrebarile fara raspuns se inmulteau ca iarba pe pamant fertil. Aceste intrebari o aruncau intr-o cautare monotona a acelorasi raspunsuri care nu cutezau sa se arate, care se pierdeau in abis si nu voiau sa se intoarca. Mai mult de atat, deja incepea sa se gandeasca sa renunte la ceea ce era. Voia sa fie un om ca oricare altul, caci viata e prea dura pentru felul ei de a gandii. Voia sa uite de existenta jumatatii care ii completa sufletul. Voia sa arunce ce a mai ramas din Amy cea trista intr-un sac imaginar, iar sacul sa il arda. Tot ce isi dorea era sa fie fericita.
- Nu inteleg ce spui, spuse fata cu o voce surda ce abia a cutezit sa se auda. Incepi sa vorbesti ciudat. Si mai ales, de ce vorbesti asa cu mine? De ce te dezvalui atat de mult fata de mine? Stiu ca tu te camuflezi printre cretini si tot ce faci este sa ii privesti si sa mai scoti o vorba sau doua, iar aceste vorbe nu dovedesc nimic inteligent. Eu mi-am dat seama ca te duce putin capul dupa ce am stat de vorba cu tine atunci in autobuz. M-ai impresionat. Foarte mult, dar am tinut ascuns de toti. Chiar si de mine voiam sa ascund, voiam sa uit de existenta ta. Nu reuseam sa te inghit, cumva concuram cu tine, dar in acelas timp te admiram foarte mult. Voiam sa fiu cat mai mult ca tine, sa ma observi si sa ma apreciezi. Dar tu nu faceai decat sa eviti orice contact vizual cu mine. Nu imi displacea acest lucru, dar nici nu ma incanta. Acum mi se pare ciudat ca dintr-o data te-ai hotarat sa ma ajuti si sa mi te dezvalui atat de mult. Mie mi s-ar fi parut extrem de periculos. Mi-am dat seama ca semanam foarte mult, doar ca eu ma dezvaluii mai repede decat tine. Imi place sa fiu admirata de oameni. Tie, nu cred. Si as vrea sa stiu motivul pentru care m-ai ales pe mine. M-am tot intrebat si singura nu gasesc niciun raspuns... Nimic... Totul e in ceata, in intuneric. M-am pierdut de tot, mi-am pierdut abilitatile.
- E tarziu, Amy. Ar trebuii sa te conduc acasa. Raspunsul va venii de la sine candva, dar nu te stresa sa il cauti, caci astfel nu il vei gasii niciodata. Eu, ce-i drept, sunt atent cu cei din jurul meu, iar daca am ales o persoana careia sa ma destainui, inseamna ca am gandit aceasta fapta cu mult timp inainte. Acum te voi duce acasa si incearca sa te odihnesti. Maine nu venii la scoala.
Afara incepuse sa ploua. Stropi mici si reci iti strapungeau ca niste ace pielea sensibila de om. Nu puteai sa te gandesti decat la caldura de acasa si patul confortabil care te astepta neostenit acolo de ani de zile. Amy stia bine ca Steven nu voia sa ii dea un raspuns concis. Era foarte curioasa, dar nu voia sa mai aibe o durere de cap intensa, asa ca a hotarat sa renunte. Insa ajunsa acasa, mintea ei tot la aceeasi problema a fugit. "Nu mai pot gandii clar! As vrea doar sa dorm si sa uit de tot. De existenta mea, de existenta falsei mele familii, de toti oamenii pe care ii cunosc, de toti oamenii pe care nu ii cunosc, de Steven... Mai ales de Steven. Imaginatia mea a luat-o razna: Steven in sus, Steven in jos... Mii de intrebari imi invadeaza constiinta si tare mi-e teama sa nu fie memorate in subconstient. Am nevoie sa ma descarc emotional. Unde as putea mai bine in afara de tainicul meu jurnal? Uh! Si mi-e atat de frig.". Fata se duse sa porneasca centrala, dar gazul era oprit din cauza ca factura era neplatita de foarte mult timp.
Printre lacrimi dureroase, care ii umezeau obrajii reci, tremurand de frigul aspru de toamna, care venise cam prea repede, Amy s-a pierdut usor, ca un fulg de gaina printre paiele uscate de iarba. "De ce eu? De ce numai si numai eu? De ce mi se intampla toate numai mie? As vrea sa fug dracului de aici, sa schimb tot, as vrea sa fiu altcineva, as vrea sa am bani, sa am de toate, as vrea sa traiesc normal, ca un om normal, cu o familie normala, cu o viata normala de adolescenta proasta, vopsita si plina de figuri. As vrea sa fiu o idioata care habar nu are ce este viata. As vrea sa nu mai gandesc de loc. As vrea sa iau o pauza cerebrala... De ce ceea ce cer e prea mult? De ce nu se indeplineste niciodata?".
Deodata soneria de la usa se auzi. Oare cine ar fi putut fii la ora aceea? Tatal? Bunicul? Habar nu avea, tot ce stia ca trebuie sa faca era sa deschida. Nu mai gandea foarte rational. Creierul ii obosise. Prea multe probleme pe care le ridica la rang superior ii ocupase tot spatiul. Era ca un calculator cu memoria plina de nimicuri. De dupa usa, un corp misterios se aratase din intuneric.
- Aprinde lumina, Amy. Vocea suava si atat de rece ii amintea de un singur om. Si acela...
- Steven?! Ce naiba cauti la mine la ora asta? Adica, stai! E bine ca ai venit. Intra si ajuta-ma dracului sa scap de nervii acestia!
Incepu sa planga. Rauri de lacrimi nu mai cutezau sa se opreasca. Ochii izvorau abundent, ca si cum o zi ploiasa s-a abatut asupra lor. Chiar era o noapte ploioasa. Plangea atat de intens, incat nu s-a mai putut tine pe picioare si a cazut in genuchi, lovindu-se din nou si desfacand din nou rana. Steven o privea trist. Era ud. Apa i se prelingea pe paru-i negru direct pe fata palida si buzele rozalii. Abia isi mai simtea mainile inghetate.
- Iti merge centrala?
- Sunt gazele oprite... Factura neplatita...
Steven s-a asezat in genuchi langa ea. O privea in continuu in timp ce ea plangea. Parca ii placea sa o priveasca fara oprire. Ii admira lacrimile-i sarate ca apa de mare, atat de pure si pline de tensiune sufleteasca. Ii admira fiecare picatura fiindca aceasta semnifica ceva. Amy l-a observat dar nu l-a privit. Ii era rusine de faptul ca a plans de fata cu el.
- De ce ma privesti plangand? Ai sa spui cuiva?
- Ce sa spun? Era o intrebare retorica. Nu era uimit de aceasta intrebare. Stia ca o va auzi dupa ce fata se va fi calmat.
- Ca am plans. Daca spui nu mai conteaza.
Dorinta fetei de a fi tinuta in brate de catre Steven era atat de mare incat tensiunea ii crescuse foarte mult. Adunata cu cea creata de caderea nervoasa, nu ii facea deloc bine. Venele au inceput sa i se vada pulsand cu o intensitate ridicata. Inima ii era suprasolicitata si i se facuse rau. Nu se mai putea tine pe picioare prea bine. Privirea i se intuneca, nu mai vedea niciun lucru. Aceasta stare a durat doua minute.
- Cred ca esti anemica. Pune-te in pat si odihneste-te. Maine nu te duci la scoala.
- Sa ma pun in pat? Nu am chef sa dorm. Steven...
Privirile celor doi se intalnira, insa ea a inchis imediat ochii. Ii era teama de el, sau rusine. Steven observase roseata din obrajii ei, dar nu reactionase in niciun fel.
- Steven, lasa-ma singura.
- Chiar vrei sa te las? Nu simti cum sangele iti alearga mai repede atunci cand iti vorbesc? Nu simti ca daca as pleca ochii tai ar lacrima din nou? Nu simti ca te-ai lasa purtata de bratele mele?
Un moment de liniste plutea in aer. Amandoi stateau rezemati de peretele din holul apartamenului rece. Deodata, baiatul s-a ridicat, prinzandu-i fata fetei intre palmele sale inghetate, si fara nicio ezitare si-a lipit buzele reci de ale ei. Inima fetei se oprii pentru un moment. Se speriase foarte tare incat incepuse sa transpire. Avea emotii mari, stomacul nu ii dadea pace. "Cum se poate? Nu mi-am dorit ca el sa ma sarute. Voiam sa uit de existenta lui, dar de fiecare data cand imi aminteam de el zambeam de fericire. Fericire pentru ca exista. Fericire pe care el mi-o provoca."
Cuprinsa de emotie, Amy i-a raspuns la sarut, inchizand ochii si lasandu-se pierduta in bratele lui. Picaturile de apa de pe parul lui cadeau pe fata ei ca lacrimi dulci de dragoste inflacarata. Steven o saruta intens, ca si cum ar fi fost ultimul lucru din viata lui. Atat de dulce...

[Marina.]

Heyyy! Minunaaat! Abea acum am apucat sa citesc ultimele doua capitole si imi plac la nebunie. Il adooor pe Steven! E atat de, de. . . nu stiu, e minunaaat!
Nu cred ca mai trebuie sa mentionez ceva despre figurile de stil pentru ca stii si tu si stiu si eu ca sunt perfecte.
Eu chiar credeam ca se va indragosti de Alex, dar Steven e mult mai tare. E superb, splendid.
Imi place atitudinea fetei foarte mult.
Nici nu stiu ce as mai putea spune. O sa raman o cititoare fidela a ficului tau si o sa-ti comentez fiecare capitol daca o sa am timp>.>
Pai. . . asta a fost tot! Bye si astept continuare!

[matzaplouata]

nu am cuvinte... adica m-ai lasat intr-o confuzie totala dar asta e o defectiune a creierului meu.
cum reusesti sa scrii ceva atat de minunat? intri atat de mult in detaliu si totusi nu piezi esentialul, sentimentele si trairile fizice la descrii atat de profund incat eu am ajuns sa tremur si sa scartai din toate incheieturile, ideea e ... nu stiu... nu am cuvinte.
e impresionanat. abea astept si urmatorul capitol si voi incerca sa las comentarii la fiecare in parte.

[Cătă]

Capitolul IV

Intr-o noapte de toamna

"Atat de dulce... Atat de tainic si realist! Sunt zile in care ma intreb daca nu cumva visez ca traiesc. De multe ori mi-e teama sa fiu fericita, mi-e teama ca dupa placere urmeaza si durere. Insa acum, o placere tulburatoare, o dorinta arzatoare care a pus stapanire pe constiinta mea copilareasca, se simte din plin si totul in jurul meu a disparut, s-a transformat in intuneric. Am ramas doar eu cu el, luminati de aura dorintei de a-l simti pe celalat."
Respiratia lui calda si umeda, batea plapand buzele fetei, ce erau infometate dupa sarutul lui patimas ce-i smulgea orice portiune de foc ramasa in inima. Amy a ramas nemiscata, cu mainile-i inghetate si tremurande lasate pe langa corp. Nu stia ce sa mai creada, nu stia daca era adevarat ce se petrecea. Totul i se parea in ceata, ca intr-un vis lung, ca o iluzie desarta sau fantezie. Privea in sinea ei stralucirea soarelui din propria-i lume, asteptand fericirea sa apara de la rasarit. Parca nu mai voia sa se termine acea stare. Il voia pe Steven langa ea pentru totdeauna. Un strain? Da... Dar lumile lor s-au contopit. Erau actorii principali in filmul lor. Nu mai reusea sa il vada doar ca pe un simplu pion, il vedea ceva mai mult. Il vedea ca pe un rege, ce avea sa ii aduca fericirea eterna. Habar nu avea cat de indragostita era. Stia doar ca simtea ceva ce nu a mai simtit niciodata; un sentiment fierbinte, ce nu-i lasa inima sa se odihneasca, ceva ce o purta printre nori de ciocolata, fara sa fie drogata.
Steven se oprii, dupa un lung sarut patimas. O privea in ochi cu melancolie. Nici el nu stia ce simte si mai ales nu stia de ce facuse un asemenea gest. Abia se cunosteau si amandurora li se parea intr-un fel ciudat. Nu contenea sa ii mai dea drumul, voia sa o simta cat mai aproape de trupul lui, sa primeasca iubirea ei, sa se incalzeasca cu tot ce avea ea de oferit, cu toata caldura ei sufleteasca. Avea atat de multa nevoie de ea. Baiatul avea o fire distanta, nu stia cum sa se apropie de cineva. Se ferea sa se deschida, nu voia sa fie ranit de oricine. Dar parca stia ca Amy va avea grija de sufletul lui rece, lipsit de orice urma de iubire, lipsit de libertatea de a simti si inlantuit in patima fricii.
- Amy, iarta-ma, spuse el in soapta crezand ca a facut un gest necugetat, crezand ca ea s-a suparat pe el pentru ca nu i-a cerut permisiunea. A fost un gest nepermis, dar nu m-am putut controla.
Fata nu spunea nimic. Nici macar nu il mai privea. Era total amortita si nici nu auzise ce i-a spus. Frigul se intensifica, dar niciunul dintre ei nu-l simtea. In lumea lor era vara. O vara tropicala unde ploua in fiecare minut cu lacrimi fericite, pure, ce le satisfacea setea de iubire fiecaruia in parte. Steven se asezase langa ea, sprijinindu-si spatele si capul de peretele din hol. O privea pe sub parul care ii acoperea ochii. Un om strain in lumea ei, ce-avea sa fie-nlantuit in carcera fericirii bolnavicioase si greu de recunoscut. Amy tot nu se misca. Se gandea cum sa il faca sa mai ramana langa ea. Il dorea atat de mult incat nu mai dorea sa se termine acea noapte. Gandurile ii invadau memoria, ocupau locuri nepermise, insa aceste ganduri ii erau ca un drog. Fantezii de copil indragostit isi faceau aparitia neincetat.
- Steven... se auzi o voce surda si inghetata care parea ca se auzea dinspre ea.
- Da?
- Steven, te rog, nu pleca! spuse ea lipsita de orice vlaga. Am mare nevoie de tine acum. Stii de ce? Pentru ca...
Moment de liniste s-a asternut peste atmosfera moarta. Cei doi se priveau intens in ochi de parca voiau sa isi citeasca gandurile. Amy nu s-a mai putut abtine; a pus capul peste picioarele lui calde care parca o asteptau de foarte mult timp. Ceasul parca se oprise in loc, desi acele nu reuseau sa ramana in aceeasi pozitie. Picaturile de ploaie spalau fereastra de la bucataria ce se deschidea in holul unde stateau cei doi pe jos, rezemati de perete. "Incalzeste-ma, Steven, cu toata caldura sangelui tau. Mi-e foarte frig si am mare nevoie de tine. De-ar fi sa pleci nu stiu ce m-as face. Nu ma lasa...".
- Amy, spuse baiatul, sprijinindu-si barbia de gatul ei. Nu as mai pleca...
Ea se ridica repede cu ochii inlacrimati si reci. Se duse si stinse lumina si se asezase inapoi, luandu-l pe Steven de mana. Gesturile ei ii transmiteau baiatului mesajul ca aceasta ar vrea ca el sa ramana. Dar el nu stia ce sa faca. Se simtea oarecum vinovat ca a sarutat-o dintr-o data. Insa incepea sa isi doreasca din ce in ce mai mult un alt sarut si nu reusea sa se abtina. Era ca un drog, il controla dependenta de moment. Se simtea obligat fata de sine sa o mai sarute inca o data. Amy se intoarse inspre el si il saruta fara nicio ezitare. Ii apucase capul cu mainile si se ducea tot mai mult spre el. Steven o luase in brate si o apropiase foarte mult. Cele doua corpuri s-au atins. El o simtea si ea il simtea. Era de parca cei doi s-ar fi contopit intr-o singura persoana. Caldura corpurilor s-a intensificat.
- Steven!
- Amy, trebuie sa plec.
Steven se ridicase si fara sa-si ia ramas bun fugind in mijlocul ploii reci de toamna. Fata ramasese cateva minute nemiscata. Stia ca ce a facut el era normal oarecum. Si ea ar fi actionat la fel. Insa oare de ce avea atata nevoie de el? De ce despartirea trupurilor i-a lasat o rana imensa? S-a ridicat si a plecat dupa el. "Daca nu fac nimic acum, va fi prea tarziu. Nu-l pot pierde pe Steven. E prea important pentru mine in momentul de fata. Chiar daca e ceva de moment nu imi pasa. Baiatul asta e parte din sufletul meu, iar daca e departe de mine, daca nu il vad nu voi putea dormii toata noaptea. Vreau sa lamuresc cateva lucruri cu el... Vreau sa stie ca il doresc langa mine. Si acum e momentul. Maine nu cred ca as mai avea curaj." Baiatul se oprise pe mijlocul strazii care ducea catre apartamenul lui. Stia ca era urmarit si spera din tot sufletul sa fie Amy.
- Atat de trist, isi spuse baiatul uitandu-se spre cerul care varsa lacrimi in noapte. Ceea ce s-a intamplat... Ceea ce va urma... Am nevoie de o tigara.
Baiatul isi scosese pachetul de tigari si isi cauta bricheta. In timpul acesta, Amy il ajunsese din urma si nu s-a putut oprii decat luandu-l in brate din spate. Tanarul s-a speriat si in acelas timp era fericit. Isi dorise foarte mult ca lucrul acesta sa se intample.
- Amy, spuse el rece si distant, de ce m-ai urmarit?
- Nu ma lasa singura! Mi-e foarte frig, nu am caldura in casa, nimeni nu e acasa ca sa imi fie alaturi, doar tu poti sa ma ajuti!
In jurul lor totul era mort. Nicio vietate nu cuteza sa stea neadapostita pe vremea aceea. Copacii incepeau sa isi dea jos haina splendida de vara, imbracand culori caramizii si asteptand haina alba de zapada. Cei doi erau singuri. Acoperiti de apa, erau aproape inghetati. Doar dragostea ii mai tinea in viata. Steven o luase pe fata de mana si o condusese acasa. Avea de gand sa mai ramana cateva ore, sa o convinga sa adoarma. Intr-un fel isi facea griji pentru ea, oricat de rece si insensibil ar fi fost. Era fericit ca Amy ii rupsese lacatul inimii. A stiut ca a facut o alegere buna.
Dupa cateva minute, au ajuns din nou in apartamentul ei. Frigul acela intepator parca mai disparuse. Trebuia sa gaseasca cumva o sursa de caldura. Altfel, fata ar fi prins o raceala crunta. De el nu ii mai pasa atat de mult cat ii pasa de ea. Credea ca a innebunit. Nu s-ar fi vazut acum cativa ani intr-o astfel de situatie. Indragostit...
- Cred ca am un calorifer electric. S-ar putea sa fie in sufragerie sau debara.
Cei doi au cautat radiatorul si din fericire l-au gasit. L-au dus in camera ei si i-au dat drumul. Steven se trantise pe pat. Era foarte obosit. Isi simtea fiecare incheietura blocata si fiecare muschi stors de energie. Amy trebuia sa faca un dus. Se gandea ca nu i-ar strica nici lui Steven. Stand sub dus, ea se gandea la toate intamplarile ciudate din ultima vreme. "Azi dimineata m-am intalnit cu Alex, acum, Steven Cross e la mine in camera... Totul devine din ce in ce mai ciudat. Nu e tipul de om care sa isi bata joc, stiu sigur. Timp de 2 ani de cand il cunosc a avut doar o prietena, insa cererile au fost foarte multe. Si totusi nu a ales pe nimeni. A fost cu fata aceea in timp ce eu am fost cu Josh. Imediat dupa ce m-am despartit de Josh, Steven i-a dat papucii prietenei lui... Pana la urma coincidentele nu sunt coincidente. Poate a fost un act copilaresc din partea lui. Doar el stie adevarul si nu am de gand sa il intreb acum. Nici nu vreau sa il intreb vreodata. Insa, oare, cand vom ajunge la scoala, cum se va comporta cu mine?"
Amy se asezase in pat, in timp ce tanarul facea dus. Dadu drumul la televizor si gasise un film erotic din greseala. De curiozitate nu a schimbat programul. Imaginatia incepuse sa o ia razna. Se vedea in acele ipostaze alaturi de Steven. Dar parca isi accepta gandurile, caci incepuse sa rada ironic. Fiind captivata in propriile ganduri nu mai era atenta la nimic in jurul ei. Dintr-o data usa de la camera se deschise. Fata se sperie extrem de tare, tensiunea ii crescuse si parca ii venea sa tipe. Motivul? Uitase sa schimbe canalul si nu ii placea ca cineva sa stie ca se uita din cand in cand la astfel de filme.
- Si ce vom face noi toata noaptea? Ca de dormit nu cred ca as putea, spuse el ud.
Picaturile se prelingeau pe-a lui piele palida si catifelata. Corpul lui de adolescent nu ii trada frumusetea faciala. Ba chiar i-o intensifica intr-o masura in care il ducea spre apogeul frumusetii omenesti. Brate de artist, umeri de barbat, par negru si piele palida. Un contrast dur, dar atat de dulce. Amy nu-l mai vazuse niciodata fara tricou, iar obrajii i s-au rosit. Simtea cum ii clocoteste sangele.
- Ce zici daca am canta? Tu la chitara, ca te pricepi mai bine decat mine, iar eu cu vocea.
- Hmm... Bine, dar pana la ora doua maxim. Apoi ma duc si eu acasa.
Steven luase chitara adormita langa pat. O chitara splendida pentru el. Toate instrumentele erau splendide in ochii lui si le trata ca pe ceva sacru. Mangaia corzile cu atata delicatete incat sunetele toate parca erau fericite. Acord dupa acord, era prins sub vraja cantecelor sale. Amy incepu cu un glas melodios sa cante si sa fie in armonie cu el. Se contopeau intr-un singur cantec uitati de lumea de afara, captivi in lumea lor.
"Daca cerul ar putea
Sa te-aduca-n viata mea,
As culege in palma o stea
Sa te am pe tine."
Noaptea trecu repede, atat de repede incat nimeni nu si-ar fi dat seama. Cei doi dormeau unul cu fata spre celalat. Respirand adanc si fiind in aceeasi pozitie inca de cand a adormit, Amy se trezise brusc. Stia ca el era acolo. Stia ca nu a cutezat sa plece abandonand-o in mila noptii si a frigului. Numai el stia de ce uitase sa plece acasa. Il privii cum doarme. Era ca un copilas care se jucase toata ziua, iar cand s-a pus sa doarma nimic nu-l mai putea face sa se trezeasca. Era atat de dulce. In inima ei deja avea un loc special. Se asezase din nou pe perna si continua sa il priveasca. Ii simtea respiratia cum o batea usor pe obraz. O respiratie calda si proaspata pentru un om. Somnul lui fu linistit, fara sforaituri, fara vorba in somn, fara nimic ciudat. Dormea ca un nou-nascut. "Genele lui sunt atat de negre si lungi, iar pielea atat de alba... Buzele atat de rosii incat le-as saruta chiar in acest moment, dar mi-e teama sa nu il trezesc. Nici nu stiu cum sa ii multumesc ca nu m-a abandonat".
Timp de doua ore, Amy l-a privit neincetat, pierduta in ganduri si fantezii. Caci dragostea-i atat de inaltatoare, incat iti poti crea o lume fericita, cu oameni fericiti si vreme frumoasa. Cu iarba sanatoasa, vietuitoare domesticite, cantece care-ti taiau carnea pana la os si apoi te vindecau cu splendoare.

[Marina.]

Bunaaaa! Abea acum am observat ca ai pus continuarea! Capitolul asta a fost genial. Oare Steven era indragostit de Amy de mai mult timp?
Imi place foooarte mult acest personaj. Abea astept sa citesc cum va evolua povestea.
Ficul asta, e unul dintre cele mai frumoase din cate am citit pana acum.
Descrierea e geniala, la fel ca naratiunea si dialogul!
Crede-ma ca nu stiu ce sa mai spun.
Astept nerabdatoare urmatorul capitol pe care sper ca-l vei posta cat de curand!
XoXo!

[matzaplouata]

inca un capitol excelet! ce pot sa mai zic? nimic.
ficul tau ma face sa visez cu ochii deschisi si ma prinde intre randuri (pana incepe frate-miu sa tipe dar asta e alta poveste).abea astept si urmatorul capitol si iti raman cititoare fidela:X

[Cătă]

Multumesc ca va regasiti intre randurile mele si ca va place ceea ce scriu. Momentan sunt in pana de idei si am nevoie neaparat de ceva care sa imi trezeasca imaginatia. Nu vreau sa iasa ceva urat, vreau ca totul sa fie trait in primul rand de mine, in interiorul meu, apoi expus si voua.