M-am bulinat !

[Yaku-chin]

Waa waaa...ce nebun! chiar ca e nebun, s-a angajat si ca ce s-a angajat! chiar ca e nebun, nu ca mi-a dispalcut prima lui intalnire cu seful lui, a fost asa de tare . Mama mama ce tare ar fi:x ahhh mintea mea se gandeste numai la asta, dar in fine, cum pare( vezi zic ca pare) asa rece si indiferent seful lui , chiar daca i-a zis k ii place de armand, si ca e frumos, pare asa sictirit si frumos( asta nici nu mai incape, eu deja m-am indragostit de el de mult-stii doar)
Pot spune ca sunt extraordinar de curioasA( inca sunt) sa vad cum evoluaza chestia asta cu munca lui cinstita la "restaurant", oare o sa o mai minta mult pe sor'sa( stiu raspunsu, nu mi-l zi-hihi )
Oricum imi place mult de tot si vreau nextul, si nextu si toata povestea si inca vreo nouazeci de sezoane, da? Asa ca treci la scris!
kissu si hugz!

[Teh]

Mulţumesc pentru comentarii!!! Le apreciez mai mult decât credeţi. Merci-merci-merci.
Capitol nou...
Lectură plăcută!

[center] Capitolul cinci [/center]

Nu am mai avut coşmaruri de o grămadă de vreme. De fapt, nici nu îmi amintesc când am avut ultima dată un vis urât, poate doar când eram mic. Nu, nici atunci. Poate doar când mă uitam la un film de groază şi eram prea înspăimântat, dar era Olive mereu acolo pentru a mă trezi la realitate – nu îmi amintesc să îmi fi fost atât de frică încât să nu pot să dorm, vreodată.
Şi acum, ce dracului mi se întâmpla... Nu îmi puteam explica. M-am întins în pat pentru vreo oră, pentru că mă simţeam obosit din cauza atâtor griji, şi nu am putut adormi. Deloc. Asta m-a secat până în măduva oaselor. M-am întors pe o parte şi pe cealaltă, dar nu am avut nici măcar cel mai mic succes. Nu am putut adormi. Odată ce închideam ochii, imagini ciudate mi se aranjau în faţa ochilor închişi, începeam să văd tot felul de porcării şi să mă gândesc aiurea... Prea aiurea, îmi zbura gândurile prin toate părţile urâte ale lumii, ale vieţii, ale realităţii... Şi astfel, m-am lăsat păgubaş. Voiam să pot să dorm, să mă odihnesc. Şi parcă mă apucaseră tot felul de griji, griji inutile ce îmi dădeau insomnie.
Mai perfect de atât, nu se putea.
M-am ridicat din pat, într-un final, şi am decis să fac un duş şi să îmi schimb hainele. În curând trebuia să plec la prostia aia de club de noapte şi să fac pe târfuliţa. Ok, la masculin – se înţelege. Cum ajunsesem în situaţia asta? Nici nu mai avea rost să îmi amintesc.

Am ieşit val vârtej din locuinţă şi am coborât scările, nu aveam răbdare să aştept după lift. Destul de curând m-am aflat afară, în aerul proaspăt de septembrie, cu o uşoară adiere a vântului... Mirosul de ploaie încă persista, era o atmosferă atât de plăcută; ar fi fost atât de convenabil să stau în aer liber şi să pierd vremea uitându-mă la cer, căci norii nu îşi mai făceau simţită prezenţa şi în curând avea să se întunece ca lumea, iar stelele ar apărea atât de grandios... Ca întotdeauna. Chiar acum am realizat că de când eram în oraşul acesta, de vreo două săptămâni, niciodată nu mă uitasem la stele.
Ce prost eram.
Odinioară, când eram cu soră-mea acasă, ne uitam destul de des la stele, ne urcam pur şi simplu pe acoperiş şi priveam cerul, unul lângă altul... Uneori chiar adormeam acolo, atât de fericiţi eram, fiind împreună şi privind nişte stele îndepărtate – la care, ce-i drept, niciodată nu visaserăm să ajungem. Eram fericiţi doar pentru faptul că ne era îngăduit să le privim, noi... Ce părea nişte simpli pioni în faţa acelei naturi gigantice, acelor fenomene fabuloase...
Eh, şi ce făcea Armand, adică eu, acum? Dădea cu piciorul la toate frumuseţile naturii, mediului, Pământului... Nici măcar nu se gândise la ele până acum. Bravos! Atât am de spus...
- Armand?
O matahală de om s-a poziţionat în faţa mea. Un bărbat ( a cărei vârstă nu o pot estima ) ce avea aproape doi metrii, plin de muşchi, de trei ori cât mine, mi-a vorbit. Şi avea o voce groasă, fioroasă şi foarte... Rece. Frate, putea să fie băgat într-un film de groază cu acea privire, cu încruntarea dată de arcuirea ciudată a sprâncenelor şi ochii aceia închişi la culoare, atât de răutăcioşi ce parcă transmiteau fulgere. Ok, în momentul acesta mi-am dorit să fug , să mă evapor.
- Da?
În schimb, am răspuns cu un fel de altă întrebare, pentru că nu aş fi vrut să zic nimic categoric, pentru moment nici nu puteam gândi coerent.
A zâmbit.
Pardon? Oh. Nu ar trebui să mai facă asta. Aproape că mi-a murit inima de spaimă; dacă ar fi să îi dau un sfat, acela ar fi să nu mai zâmbească. Cred că mai aveam puţin şi începeam să tremur de frică. Îmi tot imaginam cum ar fi fost ca tipul ăsta să îmi dea o palmă, cred că ajungeam în comă...
Nu am reuşit să îmi duc gândurile la capăt, căci mi-a făcut semn să intru în maşină. Un fel de jeep, un vehicul din acela mare, cu roţi asemenea ( ca pentru teren din acela greu de străbătut ).
- Să nu îl lăsăm să te aştepte.
A spus acesta intrând pe locul şoferului şi aşteptându-mă şi pe mine să urc, ceea ce am şi făcut. Mi-am dat seama instantaneu că acesta era tipul care trebuia să mă ducă la locul meu de muncă, presupun că doar azi aveam un asemenea privilegiu, frate – ce nevoie aveam de bani! Clar , după ce strângeam destul cât să mă pot descurca pe o perioadă, îmi luam o slujbă ca lumea. Nu era treaba aceasta de mine. Eu nu eram aşa, nu mă puteam da la femei pentru bani şi să fac pe macho-man. Să o recunosc faţă de mine, nu sunt cine ştie ce tip. Pur şi simplu se întâmplă ca atunci când vreau să flirtez, îmi iese. Şi nu sunt atât de frumos, pe dracu-n patru. Sunt o persoană obişnuită. Iar ajung la gândul meu, nu o să dea nicio tipă ( oricât de babă şi plină de nevoi ar fi ) o mie de parai pentru o noapte cu mine. O să îmi amintesc să mă mai uit odată în oglindă când ajung acasă, poate oi fi devenit aşa – puf şi peste noapte, o frumuseţe rară.
Neah, nicio şansă.
În timp ce eu mă gândeam la existenţa mea fabuloasă, matahala a condus şi a şi oprit vehiculul. Mi-a făcut semn să ies din priviri şi eu nici nu am avut nevoie de altceva, am tulit-o cât ai zice peşte. Nu aveam de gând să îl supăr pe om, ce dracu – doar n-am înnebunit; dacă mi-ar da un croşeu de stânga, cred că nu m-aş mai trezi.
Am intrat pe uşa din spate, sau cel puţin cred că era uşa din spate ( pentru că eram în cealaltă parte a clădirii şi era o uşă mai puţin spectaculoasă, ca pentru intrarea de serviciu – ca la un restaurant. Acolo am dat peste un hol destul de îngust, cu câteva uşi pe stânga şi pe dreapta, cu o scară cu vreo şase trepte care ducea spre magia localului, acolo unde se ţinea toată tevatura. M-am uitat la ceas, era nouă şi zece. Mişto, tare. Şi acum, ce trebuia să fac?
Lumină era destulă aici, deşi aveam impresia că becul cam pâlpâia. Toate uşile erau închise. Pereţii aceia vopsiţi în albastru-pal îmi dădeau dureri de cap. Ce trebuia să fac acum?
Înainte să mai gândesc şi să îmi storc creierii, în faţa mea a apărut o tipă scundă şi cu un zâmbet cât casa. Avea dinţii destul de drepţi dar nu prea albi, cu părul scurt până la umeri, şaten şi fără breton. O pereche de ochelari îi ascundea căpruiul pupilelor şi tenul ei era uşor măsliniu şi pistruiat. M-am încruntat uşor la vederea ei, dar se părea că nu o deranja.
- Presupun că tu eşti tipu’ ăla nou, şefu’ ne-a zis de tine. Ai cam întârziat zece minute, hai după mine!
Avea vocea la fel cum îi era şi expresia, vioaie şi plină de viaţă, cu o energie ce personal îmi dădea dureri de cap, bine –eram doar răutăcios. Adică, ea era aşa fericită iar mie îmi venea să turbez pe aici, pentru că eram sigur de faptul că nu aveam să mă descurc de nicio culoare în clubul acesta. O să mă fac de râs şi pe deasupra nu o să primesc niciun ban pentru asta. Când o să vadă tipul ăla care m-a angajat ( nici acum nu îi aflasem numele ) că nu sunt bun de nimic, o să mă dea în şuturi afară fără drept de apel. Oh da, eram mort de-a binelea!
Înainte să mă impacientez şi mai tare, am fost târât într-o încăpere plină de haine prin care mişunau mai multe persoane. Câteva fete aranjau nişte lucruri pe ici colo, erau şi mese cu oglinzi. Mda, exact ca în barurile alea de noapte unde se aranjează dansatoarele înainte să iasă pe scenă, exact aşa era şi încăperea asta.
- Aşa... Ar trebui să îţi luăm măsurile şi să îţi facem ceva ca lumea, dar pentru moment eu zic că merge costumu’ ăsta pe care ni l-a dat şefu’, ar trebui să te simţi mândru.
Mda, sigur. Aşa mă şi simt. Stăteam în faţa unei mese pe care erau aruncate nişte haine, şi lângă era un suport din acela pentru umeraşe, acelea fiind pline de alte haine. Toate bărbăteşti din câte am putut observa eu, erau doar materiale, unele costume întregi. Eram prea ameţit să mai disting şi restul.
- Da, bine.
M-am uitat la tipa aceea care îmi venise în întâmpinare şi am luat hainele pe care mi le-a dat; m-a mânat de la spate şi am ieşit din acea încăpere, băgându-mă într-o alta şi intrând şi ea după mine.
- Aici mă schimb?
Am întrebat-o eu simţindu-mă ca ultimul tăntălău de pe planetă. Era cam logic, având în vedere că era o cameră în care erau mai multe „ separeuri” în care intrai, evident, să te schimbi. Era şi câte un fotoliu ici colo şi mai era un tip acolo care se uita într-o oglindă, dar nici măcar nu s-a uitat la mine. De la spate zic să fi fost puţin mai înalt ca mine, blond – şi atât am putut să disting.
- Da, uite – oriunde vrei. Te ajut eu să te aranjezi după. Ah şi, eu sunt Miki.
Am zâmbit, nici nu ştiu de ce, poate felul în care a spus toate astea, repede şi la fel de plină de energie, roşind uşor când şi-a rostit numele. Fără a mă mai uita la ea, pentru că nu îi înţelegeam reacţia, m-am dus să îmi iau costumul acela. Începuse, parcă, să se fâstâcească imediat ce mi-am arcuit buzele, sper că faţa mea nu era chiar atât de amuzantă când zâmbeam, altfel aveam probleme.
În sfârşit, m-am uitat în oglindă... Ai fi zis că nu era cine ştie ce, dacă vedeai hainele. Dar, când le purtai – totul se schimba. O pereche de pantaloni stil elegant-sport ce îmi scoteau, pur şi simplu, formele în evidenţă. Mă refer aici la fund şi picioare, evident. O cămaşă albă, simplă – cu mânecă scurtă şi o vestă neagră, pe care nu am închis-o. Parcă se potrivea perfect cu părul meu răzleţ.
Miki s-a uitat la mine preţ de câteva secunde apoi s-a apropiat să îmi aranjeze cămaşa , am crezut că cine ştie ce îi face – în schimb , ridicându-se pe vârfuri, mi-a mai deschis trei nasturi lăsându-mi pieptul gol. Vesta a lăsat-o exact aşa cum era, deschisă, şi la pantaloni nu mi-a umblat deloc. Mi-a mai ciufulit puţin părul şi apoi a dat din cap mulţumită.
- AÅŸa mai merge.
Am ridicat dintr-o sprânceană şi am dat din umeri, cum spunea ea. Nu era cine ştie ce, eu mă aşteptasem la mai mult, ce-i drept – adică, nu ştiu... Mai multă eleganţă, poate? Dar era bine aşa, nu – nu mă plângeam!
M-a dat cu nu ştiu ce parfum, mi-a mai aranjat odată şi încă odată hainele, m-a târât prin nu ştiu ce cameră pentru nu ştiu ce, mi-a dat să încalţ ceva ( un soi de teneşi, nu mai văzusem un model asemănător până acum, cu talpă subţire, bot rotund – în fine ) după care m-a împins pe scări.
- Du-te, vezi că-l găseşti acolo pe şefu’ , eu mi-am făcut treaba.
Şi ce puteam să mai spun?
- Merci.
Atât mi-a venit la gură, după care m-am îndreptat pe scări. Chiar când să deschid uşile duble, am auzit-o strigând în urma mea :
- Stai drept!
Ceea ce am şi făcut.
Dacă tot o să mă fac de râs, să o fac bine de tot. Cu capul sus, plin de aroganţă, cu mâinile în buzunare – m-am cărat spre magia aceea care urma , curând –curând, să mă dea afară. Parcă am călcat într-un paradis...
Un adevărat Paradis al Frumuseţii, luminile, culorile... totul, te făcea să înnebuneşti. Eram pierdut şi în persoanele de acolo, bărbaţi – la fel ca şi mine, se plimbau de colo-colo. Momentan erau doar vreo două –trei cliente, dar nu se puteau plânge. Era o muzică uşoară, nu prea vulgară sau violentă, se începea cu ceva suav şi liniştit. Am văzut şi vreo trei barmani ce stăteau acolo, zâmbăreţi şi parcă cu sufletul aruncat în întreaga încăpere.
M-a vrăjit acest local.
Dar înainte să mă pierd de tot, l-am văzut pe tipul care mă angajaze stând pe o canapea şi vorbind la telefon. Mi-a făcut semn să vin spre el şi aşa am şi făcut. M-am uitat la ceas, era aproape zece şi de afară se auzea zgomot. Chiar când m-am aflat în faţa brunetului, uşa s-a deschis şi câteva doamne au intrat, total vrăjite ( ca şi mine ) de acest loc...
- Arăţi OK, ai grijă ce faci în noaptea asta, că de ea depinde şederea ta aici.
Brusc am avut senzaţia aceea că aş suferi ca dracu dacă ar trebui să plec, eram învăluit de o grămadă de sentimente, trăgeau de mine prea tare, prea violent, prea dulce...
- Da, domnule.
Ce stupid a sunat asta. Nici nu ştiu de ce am spus-o. Am dat imediat să mă întorc, pentru a reprima ruşinea pe care o simţeam, dar el a adăugat ceva repede ce m-a făcut să mă întorc şi să îi văd chipul. Acea expresie superioară era încă acolo şi zâmbea atât de plin de el... Iar mie parcă mi se înmuiau picioarele şi aş fi vrut să mă mai sărute odată...
- Sebastian. Sebastian, nu domnule.
Am înnebunit de tot.
Am plecat repede de acolo, căci ştiam că nu mai pot rezista.
Trebuia să trec la treabă. Incontestabil.

[Miss Serenity]

O doamne Teh este grozava :)). Serios...nu stiu ce pot sa spun ca imi place mai mult...faptul ca ma bufneste rasul de fiecare data cand citesc cate un paragraf din lucrarea ta...sau poate modul cum descri...nu stiu...oricum povestea e super.
Deja incercam sa imi imaginez cum arata tipul asta cu parul lui ciufulit :)) si Miki...te pomeni ca or sa aibe o aventura sau ceva de genul mai tarziu (nimic nu ma mira la povetsea ta).
Si ca sa vezi...nu putea dormi de griji iar acum nu mai vrea sa plece...da da...ai conturat un personaj mai mult decat interesant...cat despre aluziile subtile legate de "gay" care ii intra tipului in cap...ah alea sunt cea mai buna parte a povestii.
Ce pot sa mai spun...abia astept continuarea, pentru ca povestea ta este extraordinara :))
Felicitari si mult succes in continuare >:D<

[Teh]

A.Tatiana >: d< îţi mulţumesc enorm pt. comentariu şi mă bucur că îţi place. Sper să continui să citeşti / comentezi. Merci.

Lectură plăcută!

[center]Capitolul ÅŸase[/center]

Zis şi făcut.
M-am îndreptat cu paşi siguri şi tare mincinoşi, spre centrul localului. Este de înţeles faptul că habar nu am când s-a umplut atât de tare localul. Câteva domnişoare se aşezaseră deja la bar, conversând cu un barman, altele stăteau pe nişte canapele, unele într-un separeu – etc. Acesta era un club exclusivist şi doar pentru femei, atâta lucru înţelegeam şi eu.
Cred că trebuia să mai studiez regulile pentru că am văzut vreo două-trei tipe care nu păreau mai mari de şaisprezece ani, oare aveau voie aici şi minorele? Ah, nu contează, nu îmi pasă!
Hai să mă fac de râs, totuşi – mi-am zis în timp ce mă îndreptam spre o tipă înaltă, brunetă, cu nişte ochi mari şi expresivi – destul de drăguţă. Era debusolată, de parcă era în căutare de ceva ( sau cineva ) şi nu găsea nimic, aşa dezorientată cum era , a tresărit atunci când m-a zărit în faţa ei.
Am zâmbit, neştiind ce altceva să fac.
Şi atunci, eu am fost cel care a rămas uimit. A făcut ochi mari, chiar mai mari decât îi avea şi a început brusc să clipească mult mai des, parcă vrând să se apropie de mine. Uau, cochetărie, nu glumă. Foarte indiscret, şi-a strecurat o mână pe lângă braţul meu şi mi-a zâmbit, iar eu am fost instantaneu scârbit. Dar se părea că sunt un actor minunat, pentru că mi-am menţinut expresia şi am condus-o spre o canapea. Parcă făcusem asta de-o viaţă întreagă.
- Eşti nou pe aici... Nu te-am mai văzut!
Mi-a zis domnişoara, pe semne timidă. Oh, deci era clientă fidelă, ce pot să spun. Între timp un chelner şi-a făcut apariţia – cât arsenal exista aici! Văzusem şi chelneriţe şi chelneri, dar acum apăruse un tip, ce-i drept, nu avea nimic interesant, dar avea o extraordinară bună dispoziţie, pur şi simplu te atrăgea să îl chemi să îţi aducă o băutură, presupun.
- Ce doreÅŸte domniÅŸoara?
A clipit iar des şi a anunţat că vrea un Garonne şi apoi s-a uitat la mine foarte cochet, iar eu mi-am înţeles misiunea - trebuia să o fac să cumpere cât mai mult posibil, vedeam şi expresia cu sub înţeles a colegului meu de serviciu, chelnerul chel.
- Doar un whiskey, prinţesa mea? Adu o sticlă, prietene; şi nişte căpşuni.
Frate, mergea combinaţia? Cui îi păsa. Chelul a zâmbit cu subânţeles, de parcă mă felicita, şi s-a cărat anunţând că o să se întoarcă imediat.
Tipa, între timp, se băgase şi mai tare în mine. Dacă nu eram atât de scârbit de comportamentul ei, sigur mi s-ar fi sculat. Stăteam pur şi simplu acolo, şi ea se lipise de mine. A trebuit să îmi trec un braţ peste gâtul ei şi să o trag lângă mine, am pupat-o chiar şi pe obraz, ceea ce aproape că a înnebunit-o. Presupun că avea neapărată nevoie de un bărbat, sau ceva asemănător.
Imediat după ce a băut un pahar, a scos câteva bacnote şi mi le-a vârât în pantaloni, pe bune şi adevărat. Am zâmbit şi am tras-o iar mai aproape de mine, căutându-i buzele, dar nu am sărutat-o. Nu ştiu de ce, ce m-a împins să nu o fac, dar mi-am mulţumit pentru asta. Doar am lăsat-o să creadă că o să o fac, şi i-am mângâiat faţa. Asta a făcut-o să mai scoată câteva sute şi m-a împins să o sărut, un gest scurt şi pe semne plin de tandreţe, în care – spun drept, nu am pus niciun sentiment. Nu că mi-ar fi păsat, atâta vreme cât ea era mulţumită.
A mai băut un pahar, şi încă unul, şi încă unul... S-au dus vreo patru, în timp ce eu îl terminasem de abia pe primul. A continuat aşa, a mai comandat o sticlă, a mai comandat şi altceva iar eu o priveam tot mai amuzat cum se îmbătase şi arunca cu banii în stânga şi în dreapta, se tot freca de mine, îmi mai dădea câte-o sută, se mai agăţa de gâtul meu şi îmi mai trăgea câte o limbuţă...
Ce femeie proastă.
Cred că trei ore a stat pe capul meu, trei ore întregi până când mobilul ei a sunat şi aceasta a tresărit. Printr-o mişcare bruscă s-a depărtat de mine, şi a ieşit din încăpere, fugind în baie. Am aşteptat acolo, zâmbind peste mustăţi şi simţindu-mă privit insistent. Probabil că era impresia mea. Peste vreo cinci minute, domnişoara ( al cărui nume draci dacă-l reţinusem ) a reapărut.
Clătinându-se aşa, în zig-zag, m-a anunţat că ea trebuie să plece. Era beată de-a binelea. M-am ridicat să o ajut cu echilibrul, şi între timp a apărut şi chelul cu nota de plată. A achitat-o fără cel mai mic efort, de parcă ar fi fost vorba de o sumă foarte mică. Şi era gigantică; preţul pentru tot ce comandase plus preţul meu, pentru că mă ţinuse trei ore întregi. Şi-a amintit vag că nici măcar nu mă întrebase cum mă cheamă.
- Numele tău! Spune-mi-l repede!
Pe picior de plecare cum era, a trebuit să îi răspund. Am zâmbit şi am rostit pe cel mai suav ton posibil.
- Armand.
Asta a făcut-o parcă să tremure, sau poate că era impresia mea. A plecat iar eu nici măcar nu m-am uitat după ea.
Mi-am întors rapid corpul spre partea din care simţeam că sunt privit şi l-am zărit pe Sebastian ( frate cât putea să i se potrivească numele ) uitându-se insistent la mine.
Mi-a făcut semn să mă apropi, ceea ce am vrut să fac. Doar că nu am mai reuşit. În timp ce mă îndreptam într-acolo, o altă tipă s-a agăţat de mine. Îmi zicea să o conduc la un separeu, ceea ce am şi făcut. Se părea că şi aceasta era o clientă veche. Frate, dar era luni. Cum de veneau atâtea femei într-o astfel de zi, luni, nu weekend , nu nimic? Probabil că mai aveam multe de învăţat.
Îndată ce ne-am aflat acolo, beată cum era, a încercat să se urce peste mine ( ar fi vrut şi ea să se culce cu mine, cred ). Era o tipă urâtă de-a binelea, de vreo treizeci de ani, de toată jena. Nu am lăsat-o, doar nu eram prost. În primul rând, dacă voia să se culce cu mine, trebuia să plătească. O jumătate de oră m-a frecat la icre şi nu am putut să o fac să comande decât două pahare de whiskey. La un moment dat m-am ridicat, gata să chem pe cineva pentru nota aia stupidă de plată, mă plictisisem să stau după fundul ei. Atunci, parcă i-a venit interesul pentru mine. Mi-a zis să stau jos, aproape poruncitor, şi a chemat o chelneriţă de unde a comandat o sticlă de nu-mai-ştiu ce, un pachet de ţigări nu ştiu de care şi eu i-am zis că fumez Kent, mi-a luat şi mie un pachet, plus nu mai ştiu ce avea ea chef. Apoi s-a lipit de mine şi a început să fumeze ca proasta, îmbibându-mă şi pe mine de mirosul acela scârbos. M-am prefăcut că fumez şi eu, una, două, trei ţigări. Pe care, doar le-am băgat în gură şi după le-am aruncat în scrumieră.
Era prea beată să realizeze asta.
Două ore au trecut aşa, a fumat vreo trei pachete de ţigări şi a băut ca tembela, povestindu-mi verzi şi uscate şi începând să plângă, zicându-mi că nimeni nu o înţelege. Atunci mi-am zis, de ce nu?
Am început să o mângâi, alintându-i părul şi pupând-o pe obraz, gest care a făcut-o să tresară, îi tot spuneam că eu o înţeleg, că nu trebuie să se simtă aşa, că este o femeie minunată, etc., etc. Îmi explica cum soţul ei era un curvar şi că nu ştia cum să mai facă să îl împace, că acum era plecat nu ştiu unde. Iar mie îmi venea să îi urlu : tu ce faci acum? Evident, nu am făcut-o. Îi explicam în continuare cât de preţioasă era.
A mai trecut o oră, şi încă una. Nici nu ştiu cât, dar ea nu se mai sătura de vorbă şi mă făcea şi pe mine să bălmăjesc, deloc o problemă. Mereu tresărea de încântare şi mă mângia pe păr, mai comanda o bere, un wiskey, un vin, până ce a amestecat tot felul de băuturi posibile şi mi-a zis să o duc de acolo, că ea vomită. Am tras-o în baia fetelor, se presupune că nu aveam voie? Nu conta. Şi am ajutat-o să verse.
Foarte plăcută imaginea aceasta, de când ajunsesem aici doar asta îmi era dat să văd?
S-a petrecut aşa de repede că nici nu am avut timp să conştientizez, ea s-a agăţat apoi de mine şi îmi tot spunea nu-ştiu-ce chestii inteligibile. Se făcuse dimineaţă, mai erau doar câteva persoane acolo care se cărau, pentru că era ora închiderii.
Aşa am putut să o trimit şi eu de aici pe Mary, care tot nu mai voia să plece iar eu mă săturasem de ea, mirosea în ultimul hal a vomă.
- Ne mai vedem, Mary.
I-am şoptit la ureche în timp ce o scoteam afară pe uşa principală, gest ce ei i se părea foarte gentil. Plătise nota şi pe mine doar asta mă interesa.
- Ne revedem curând, Armand!
Mi-a strigat ea aproape vioaie şi cu un zâmbet stupid pe faţă. Mai că i-am trântit uşa în nas şi apoi am oftat, obosit de toată această tevatură. Mi-am căutat bacşişul prin pantaloni şi am fost mulţumit, poate prea tare, de încasări. Dacă lucram vreo săptămână ca prostul, nu cred că reuşeam să câştig tot bacşişul acesta.
- Eh, asta a fost ceva. Frăţioare, a stat cu tine vreo cinci ore, poate mai bine – realizezi că eşti un fel de mină de aur?
O voce foarte veselă şi amuzată m-a întâmpinat iar eu nu am făcut decât să dau din cap şi să zâmbesc. Era chelnerul acela chel, care presupun că se uitase la mine toată noaptea-dimineaţa, sau ce dracu o fi fost. Vai, eram frânt de oboseală.
M-am dus în aceaşi cameră în care mă schimbasem cu ceva ore în urmă şi mi-am luat hainele mele, nici nu ştiu cum arătau pe mine. Aveam nevoie de un duş, simţeam că se lipesc toate de mine. Am deschis uşa şi atunci am dat nas în nas cu Miki. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg.
- Treabă bună, te-ai descurcat excelent. Vezi că te cheamă şefu’, e la el în birou. Urci scările alea înguste şi e o uşă pe care scrie „ Direcţiune”. Să baţi înainte să intri, altfel eşti ars.
Mi-a făcut cu ochiul şi am observat să se pregătea şi ea să plece, probabil stătuse toată noaptea aici, totuşi – chiar când am plecat spre „şef”, am observat că a intrat pe o altă uşă ce nu dădea spre ieşire. Nu am băgat detaliul acesta în seamă. Am trecut peste ringul ăla de dans, printre toate canapelele până la scara îngustă de care îmi zisese Miki, am urcat repejor şi am bătut la uşa aia stupidă.
- Intră.
S-a auzit o voce uşor seacă şi indiferentă, la fel de plină de aroganţă ca întotdeauna. Evident, am recunoscut acea tonalitate.
Intrând, am avut grijă să trântesc destul de tare uşa, ca să îi atrag atenţia. S-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, fără să mă poftească să iau loc. Ce nesimţire din partea lui. Totuşi, să trecem peste asta. Avea un birou tare frumos amenajat, cu mult stil şi bun gust. Câteva rafturi de cărţi, o canapea, câteva fotolii, o măsuţă din aceea de sticlă, un bar, biroul pe care îşi avea un calculator performant şi nişte hârţoage, plus o lampă, , scaunul pe care stătea el, alte două în faţa acestuia, o fereastră imensă stătea în spatele lui... Frumos loc, într-adevăr.
- Te-ai gândit, deci, la programul tău?
Frate! Ai înnebunit! Când aveam eu timp să mă gândesc la ceva, am fost atât de ocupat cu proastele alea două că nu am avut vreme de nimic. Am reuşit să mă abţin şi am dat din cap în semn negativ, ceea ce l-a făcut să îşi şteargă expresia aceea binevoitoare şi să capete o aură foarte plictisită.
- O să o punem, atunci, în funcţie de facultate şi presupun că ai şi alte preferinţe? Nu mai sta ca un bou în faţa mea şi zi-mi odată, nu am timp de pierdut.
Care va să zică, poate să mă jignească după bunul lui plac? Cu ce drept? Ce mama mă-sii? Ar trebui să sar la gâtul lui şi să îi trag vreo două în faţa aia perfectă, frumoasă şi... Ce dracu? Iar, am încercat să mă calmez şi să îi ignor toate insultele, ca o persoană inteligentă ce eram. Am încercat să îi explic faptul că nu prea mă duc la facultate, ceea ce l-a făcut, practic , să explodeze.
- Uite ce e, idiotule, eu nu primesc în clubul meu proşti cu fiţe. Poate că ţi se pare că nu faci cine ştie ce, dar peste câţiva ani nu am eu de gând să mă arăţi cu degetul că nu poţi face nimic din cauză că nu ai o diplomă, am lucrat la „ Paradisul Frumuseţii” şi mi-a mâncat tot timpul – aşa zic toţi! Uite ce e, peste câţiva ani nu o să mai fi aşa macho-man şi frumuşel, aşa că s-ar putea să mori de foame. Bine, dacă eşti prost n-ai decât să fii în altă parte!
Eram angajat doar de o zi şi avea de gând să mă dea afară? Eşti nebun, fratele meu? M-am calmat foarte rapit, eram o persoană destul de calculată, nici chiar atât de impulsiv cum păream adesea. Iar l-am ignorat şi aveam impresia că asta îl deranja profund, nu de parcă mie mi-ar fi păsat. Nu m-am aşezat , deşi muream de dorinţa de a sta jos, mi-era aşa un somn şi mă dureau toate oasele.
Şi apoi, ce îi păsa lui ce făceam eu? Puteam să mor mai târziu de foame şi să îi denigrez localul, şi care e faza? Mă durea direct în paişpe!
- Ok. Fie. Luni, marţi şi joi ( după amiaza ) am ore. Vineri am liber şi miercuri am doar două cursuri fără prea mare importanţă. Examenele or să îmi cadă în zile de joi şi marţi, doar aşa ( ştiu şi datele, dacă eşti interesat ). Evident, week-end-ul e liber. Alte preferinţe aş putea să le spun pe parcurs? Momentan sunt în procesul de acomodare aici şi nu ştiu ce o să apară pe parcurs.
Ha!
Ia, înghite şi mori!
L-am văzut oarecum surprins din cauza calmului de care dădeam dovadă, probabil pentru faptul că nu începeam să ţip la el sau el mai ştiu ce. Asta aştepta, o ştiam. Dar nu aveam să îi dau eu ceea ce îşi dorea, nu mersi. Ce naiba era atitudinea asta, din partea mea şi din partea lui? Ne purtam de parcă... Mi-am alungat continuarea gândului, nu avea niciun rost. Era din cauza oboselii, trebuia să fie !
- Bine. Lucrezi vineri , marţi şi joi pentru moment. Sâmbătă şi duminică sunt zile de vârf, nu intră oricine. Am făcut un alt program, de săptămâna viitoare miercurea şi lunea aveam închis.
De parcă vorbeam de mersul la doctor. Mi-a venit să râd, dar m-am abţinut şi am încuviinţat printr-un gest al capului. Astfel şi-a întors privirea spre fereastră şi eu am dispărut, nu ştiu dacă gestul lui însemna : cară-te , sau nu . Dar nici că îmi păsa. Aveam de gând să mă duc acasă şi să dorm ca prostul. Ceea ce am şi făcut. Am străbătut oraşul pe jos, deşi îmi permiteam să iau un taxi, şi destul de târziu m-am aflat în garsoniera mea călduroasă şi primitoare. Nu m-am schimbat, n-am făcut duş, doar am adormit.

Printr-un acord cu mine însumi, m-am decis ca a doua zi să merg la facultate. Nu fusesem deloc – decât să îmi iau orarul, dar nu conta prea tare. Aveam de gând să mă apuc puţin şi de treaba aceasta, ca să nu o dezamăgesc prea tare pe soră-mea. Cred că de asta făceam acest lucru. În orice caz, a doua zi avea să fie miercuri şi nu trebuia să mă stresez prea tare, presupun. Să vedem cum o să fie.
M-am trezit pe seară, dormisem destul şi mă simţeam foarte odihnit. Am fost la supermarket şi mi-am făcut provizii, după care mi-am gătit ceva şi am mâncat ca prostul, parcă nu mai băgasem ceva în gură de ani de zile. Mai târziu a apărut şi Kazuki pe la mine, am jucat nişte poker, i-am luat nişte bani şi după am început să povestim.
- Pe bune, te-ai angajat acolo? Eşti nebun, omule! Aş veni să te văd, dar e un local doar pentru fete, dacă îţi vine să crezi!
Mi-a venit să râd din cauza tonului ironic pe care îl folosea, ceea ce am şi făcut. Am mai stat puţin de vorbă cu el, apoi a dispărut spunându-mă că avea ceva de lucrat, probabil ceva „ heckăreală” , dar nu era treaba mea, desigur. Deci, lucram şi azi, marţi; apoi aveam liber o zi, joi iar, vineri iar, după liber de voie... Îmi convenea. Salariul îl luam doar peste o lună de lucrat acolo, apoi avea să mi se dea partea în fiecare seară, doar că pentru nou veniţi ( cică ) aşa se lucra la început. Ok, era foarte ok.
Am sunat-o pe Olive. Muream de dorul ei.
- Frăţioare! Ce bine că m-ai sunat....
Cât m-a bucurat entuziasmul din glasul ei. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să o îmbrăţişez şi să stau aşa, pur şi simplu, lângă ea. Să mă mai liniştesc.
- Oli! Mi-e aşa de dor de tine, nu mai pot. Îmi vine să vorbesc singur câteodată, să mor. Ce faci?
A început să chicotească apoi a făcut o pauză de câteva secunde înainte să deschidă iar gura.
- Ştii... Cred că m-am îndrăgostit....
Am făcut ochii mari, chiar dacă eram conştient de faptul că ea nu observa asta. A început să îmi bată inima mai tare. Soră-mea a fost toată viaţa ei ceva de genul: stat cu fratele meu geamăn, citit, stat cu fratele meu geamăn, mers la şcoală ( necesar dar nu plăcut ) , stat cu fratele meu geamăn, gătit, citit, citit, stat cu fratele meu geamăn, ieşit cu prietenele ( mai rar pentru că sunt nişte piţipoance încrezute şi inculte ) .... Cam aşa, dar nu tu : fluturaşi în stomac, băieţi drăguţă, cluburi, băut, etc. Ceea ce nu aş zice că era un lucru rău, era o fată cuminte, bună şi adorabilă. Şi eu nu eram acum acolo să o protejez. Şi totuşi, mă bucuram atât de tare că era îndrăgostită. I-am cerut detalii.
- Ştii... Nici măcar nu îl cunosc! Am fost ieri la bibliotecă să înapoiez o carte...şi..
M-a bufnit râsul şi totodată un val de uşurare m-a cuprins.
- Vrei să zici că tipul era la bibliotecă? I-auzi!
A oftat iar eu am tăcut, neînţelegându-i gestul.
- Nu. Asta e treaba. Nu e. Când am ieşit de acolo trecea pe stradă. Înţelegi? Doar asta s-a întâmplat, l-am văzut pe stradă şi... Am simţit că mi se înmoaie picioarele, am avut fluturaşi în stomac, am simţit că leşin, că nu mai am aer, că înnebunesc... Eram roşie toată şi ar fi trebuit să merg în aceaşi direcţie ca şi el ca să merg acasă.. Eh! Nu ştiu ce s-a întâmplat, am fost aşa de intimidată că am luat-o pe cealaltă parte... Să nu mai vorbesc că am ocolit o grămadă şi pe deasupra... L-am pierdut din vedere...
Avea un ton oarecum trist şi plin de regret, iar eu i-am spus câteva cuvinte de încurajare; la care ea mi-a mărturisit faptul că asta i s-a întâmplat cam acum o săptămână, dar că a crezut că era ceva trecător şi de aceea nu mi-a mărturisit. Iar eu aş mai fi stat mult şi bine la taclale cu ea, să o cos şi descos pe toate părţile, dar trebuia să merg la prostia aceea de club..
- Sis, trebuie să merg la restaurant. Sunt de tură în noaptea asta, e ca dracu! Dar ... ce să fac? Vorbim mâine. Te pupăcesc şi ai grijă de tine.
A făcut o remarcă cu referire la slujba mea de chelner, inexistentă de altfel, şi după şi-a luat la revedere.
- Pa-pa, bro! Te iubesc!
Iar eu am rostit pe un ton blând şi sută la sută sincer, înainte să închidă :
- Åži eu te iubesc...

[Miss Serenity]

Finally...ai pus continuarea.
Pai ce as putea sa spun eu. Au fost cateva greselute...dar nu m-au interesat catusi de putin, asa ca nu-mi cere sa-mi amintesc lucruri irelevante:))
Imi place antagonia dintre cei doi frati... nu stiu dece dar ma bucur sa vad ca Olive este asa cum ai descris-o tu... pare un punct de echilibru pentru zevzecu de fratesu. Sper sa aibe si e anoroc cu iubirea asta a ei....si sa nu fie un tip care sa ii produca necazuri... dar de obicei fetele bune au parte de idioti.
Asa... cat despre Armand. Pai e inteligent el asa in felul lui si ce imi place este faptul ca stie sa isi pastreze calmul... cel putin aparent.
Sunt tare curioasa ce o sa faca in viitor si ma bucur ca o sa mai dea si pe la scoala :))
Bafta si astept continuarea >:D<

[Teh]

Thanks Serenity >:d< I'm glad you like it!

Lectură plăcută!

[center]Capitolul ÅŸapte[/center]

Ca să fiu sincer, nu aveam niciun chef să merg la club după discuţia mea cu Olive. Aş fi vrut, mai degrabă, să iau primul avion şi să mă întorc acasă – ca să vorbesc cu domnişoara cu pricina, şi să aflu mai multe... Parcă lipsea o parte din mine, acum că ea găsise o persoană pe care o plăcea, ceea ce mă cam ducea pe alt loc în priorităţile sale. De fapt, nu mai eram pe primul loc de când plecasem de acasă; acelaşi lucru, presupun, s-a întâmplat şi în lista priorităţilor mele. Înainte : Olive în sus, Olive în jos. Acum, de când nu o mai văd în fiecare zi, parcă nu mai este la fel. Deşi, aş minţi dacă nu aş recunoaşte că mi-e un dor nebun de ea şi că aş da orice să o văd faţă în faţă, fie şi un minut.
Am ajuns destul de repede la locul meu de muncă, şi am fost cam absent tot timpul. Deşi asta nu m-a făcut să nu îmi fac slujba cât se poate de bine, cred şi sper cu ardoare asta. O spun pentru că am schimbat vreo şase tipe în toată seara, şi toate mi-au vorbit o grămadă, în timp ce eu le zâmbeam şi le mai trăgeam câte un compliment din când în când. Habar nu am care erau numele lor, cum arătau sau orice altceva asemănător. Nu am fost atent şi nici nu mă interesa. Puteam să le revăd şi a doua zi pe stradă că nu le-aş fi recunoscut. Dar, ceva din comportamentul şi privirile lor îmi spunea că ele sigur şi-ar aminti de mine, chiar şi peste mai multă vreme. În fine, nu că m-ar fi interesat pe mine ceva de acest gen...
Nu ştiu dacă Sebastian a fost prin preajmă toată noaptea, pentru că nu l-am văzut şi nici nu aveam chef ( ciudat ) să îl întâlnesc. De când îl cunoscusem pe acest tip ( ce erau, două zile ? ) , de fiecare dată când îl vedeam simţeam ceva ciudat, asemăntor cu sentimentul pe care îl ai când vrei să te culci cu o tipă pentru că arată prea bine. De fapt, trebuie să recunosc că era ceva mai intens ... Adică, nu mai avusesem până acum asemenea emoţii. Poate că îmi ajunsese undeva în inimă, cine ştie. Sau poate că doar înnebunisem.
Oricum, m-am simţit oarecum uşurat când am putut să plec din local. Am văzut-o iar pe Miki şi mi-a spus că am făcut o treabă bună, sau ceva asemănător. De data aceasta, „şeful” nu mă mai chemase în biroul lui. Ce să zic!
Probabil deja uitase de existenţa unui anumit Armand pe care îl angajase de curând, iar eu simţeam furnicături peste tot când îl zăream. Ceva era în neregulă şi mie mi-era teamă să mă întreb ce. Oricum, am decis să merg să dorm câteva ore ca după aceea să mă duc şi la facultate.
Am ajuns destul de curând la garsonieră, eram obosit dar nu extenuat. Mai mult absent, parcă nici nu trăiam pe această lume azi, mă gândeam că poate sunt pe altă planetă sau ceea ce se întâmplă cu mine este doar o iluzie, poate visam. M-am trântit în pat şi am adormit instantaneu.

La un moment dat, a început să îmi sune telefonul. Mă întrebam cine naiba mă suna, dar eram prea prins în vise ca să pricep că melodia ce se auzea nu o aveam ca ton de apel la nicio persoană. Am deschis unul din ochi şi am întins mâna până la măsuţa de lângă pat, încercând să prind telefonul. Am reuşit să trântesc paharul ce se afla acolo, bine că era gol. Deşi asta nu l-a împiedicat să se spargă; din cauza zgomotului, am tresărit şi am sărit ca ars din pat. Un oftat prelung mi-a cuprins persoana şi am avut chef să înjur ceva cu referire la cioburile de pe jos, însă m-am abţinut. Am luat telefonul şi când am dat să răspund, am realizat că era alarma deşteptătoare.
Ah, la naiba!
Trebuie să merg la facultate. Imediat am devenit plin de energie, nu ştiu cum s-a întâmplat. Am dat fuga în baie şi am făcut un duş rece, nu am mai nimerit apa caldă. M-am poziţionat în faţa ciuvetei, dă-i şi caută pasta de dinţi, periuţa, spală-te pe dinţi. Am dat fuga la dulap şi mă gândeam cu ce naiba să mă îmbrac... Majoritatea hainelor mele erau murdare. Să îmi amintesc să le trimit la spălătorie. Ah, o să fac asta chiar acum. Am apucat telefonul şi l-am sunat pe Ronald.
- Salut, auzi omule, vreau să îmi trimit hainele astea la o spălătorie, ai vreo recomandare?
Dacă aveam nevoie de ceva, îl sunam întotdeauna pe administratorul acestui bloc. Era bun la toate. Îmi găsise chiar şi un serviciu, ar trebui să îi mulţumesc. Era la fel de vesel ca întotdeauna şi mi-a spus că la parter exista o spălătorie, era acolo o anumită „ tanti Ana” care avea grijă de toate; mi-a dat un număr şi am rezolvat totul.
- Mulţumesc, salvatorule de vieţi.
A început să râdă, poate din cauza tonului meu ce părea cu adevărat supus.
- Mda, cum zici omule. Auzi, dar ce dracu eşti aşa energic? N-ai dormit prea mult, sau nu prea ai avut de muncă azi-noapte?
Era rândul meu să râd, ceea ce aproape l-a intrigat, presupun.
- Prietene! Am lucrat ca prostu’, dar m-am odihnit, nu-ţi fă griji. Trebuie să merg la facultate, era şi timpul. Hai că ne mai auzim, o sun pe tanti Ana- faimoasa. Te salut.
Am închis şi am apelat-o pe biaţa femeie de care făceam haz. A fost destul de veselă şi mi-a zis că apare în cinci minute în faţa uşii mele. Am îndesat toate hainele în coşul gigantic de rufe, bine că avea şi roţi şi capac, şi l-am scos în faţa uşii. Femeia aceasta era o babă în jur de şaizeci de ani, cred eu – sau poate exageram, cu părul negru ( vopsit, pentru că am observat şi nişte fire albe şi culoarea era total artificială, se vedea ) , nişte ochi aproape cenuşii, probabil nu fuseseră aşa dintotdeauna, sau cine ştie, un zâmbet larg şi binevoitor...
- Mulţumesc, tanti! M-ai salvat. Mi le aduci şi uscate şi călcate?
A încuviinţat şi mi-a zis un preţ şi am consimţit să o plătesc după ce termină treaba. A spus că mi le aduce a doua zi iar eu am fost mulţumit. Între timp am îmbrăcat o pereche de pantaloni gri, o cămaşă albă şi un sacou, mi-am luat geanta specială pentru facultate şi am ieşit ca ars din apartament. Am chemat chiar şi un taxi, simţindu-mă prea leneş să merg pe jos. Curând, m-am aflat şi la locul cu pricina.
Am fost întâmpinat de un campus imens şi plin de studenţi; creştea inima în mine. Era parcă un câmp de verdeaţă plin cu bănci, cu studenţi ici colo, şi o grămadă de statui. Urmate, toate, de o clădire imensă, gigatică... Arhitectura nu era punctul meu forte, deci nu aş putea spune prea bine ce fel era; însă era foarte înaltă, construită într-un stil vechi – îmi amintea de castelul acela de la Hogwarts ( ca orice adolescent normal, am văzut şi eu Harry Potter ) . Mi-am scos orarul din porcăria aceea de geantă neagră şi l-am studiat. Era miercuri. Bun, să vedem ce avem prima oră, unde şi cu cine. Îndrumat de hârtiuţă, am intrat în clădire şi am fost iar uimit...
Studenţi mişunau ici colo, unii râdeau, alţii erau serioşi şi discutau. O grămadă de scări, un aspect impecabil al pereţilor şi a tuturor lucrurilor prezente în clădire; era o ordine extraordinară. Un zâmbet mi s-a aşternut pe buze şi m-am întrebat cum dracu fusesem atât de prost să nu realizez că facultatea era chiar „ mişto”. Am urcat scările până la etajul trei şi am găsit până la urmă sala unde aveam eu primul curs. Din (ne)fericire, deja începuse.
- Oh, iată că avem un întârziat necunoscut. Intră necunoscutule, bine ai venit să îmi deranjezi ora.
Ceilalţi au început să râdă iar eu m-am simţit ca ultimul tăntălău. În primul rând, nu ar fi trebuit să dau buzna în halul acesta şi apoi, exact când profesorul îmi spunea aceste lucruri – am intrat şi m-am împiedicat de prag – chiar exista un prag! Asta a fost foarte amuzant, deşi nu şi pentru mine. Bine, totuşi, că nu căzusem. M-am înroşit, probabil, la faţă şi am urcat treptele , până la o bancă din fund, m-am aşezat acolo şi am vrut să mă fac dispărut. Bun, începeam ziua minunat!
- Să facem prezenţa...
Profesorul de literatură universală , domnul Yanke ( după cum scria în orarul meu ) , era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt şi cu câteva fire albe ici colo, foarte îngrijit bărbierit, cu o faţă aspră , rece, o expresie ce te făcea să tremuri. Şi totuşi, după modul cum vorbea, avea o voce destul de subţire şi plină de veselie, nu părea deloc fioros. În sfârşit, mi-a strigat numele.
- Armand Laise! Este? Sau iar lipseşte? Chiar mă întreb cum arată la faţă băiatul ăsta! Probabil e prea urât ca să dea pe aici!
Au început iar să râdă, cu toţii. Mă simţeam ca în generală. Facultatea NU ar trebui să fie aşa, nu ? Vin, iau notiţe, plec şi asta a fost. Se pare că aici cu toţii se purtau foarte ... Familiar unii cu alţii. Şi asta nu ştiu dacă era bine sau nu. Bineînţeles, dacă aş fi fost în locul colegilor mei, şi eu aş fi râs, dar nu era cazul! Vorbeau despre mine..
M-am ridicat în picioare, pe cât de mândru am putut şi pe un ton ce am vrut să fie foarte sigur pe sine, am rostit.
- Prezent! Îmi cer scuze, domnule profesor, că trebuie să vă sperii cu urâţenia mea; m-am decis, în cele din urmă, să mă arăt lumii... Aşa urât, cum sunt. Sper, totuşi, să nu fiu dat afară!
Un alt val de chicote, unii stăteau doar şi mă priveau, iar alţii râdeau de-a binelea. Cert este că toate privirile erau îndreptate asupra mea – şi nu ştiu dacă îmi plăcea prea tare. Profesorul a zâmbit larg şi, după cum era de aşteptat, nu şi-a cerut scuze pentru remarca de mai devreme. M-a poftit să stau jos, a mai strigat câţiva studenţi şi a început să ne vorbească despre Hamlet, pe care se părea că urma să o studiem în următoarele ore. Aş minţi dacă aş spune că m-am plictisit, doar nu m-am dus degeaba la teatru, voiam să mă fac actor – dă-mă dracu, sau cel puţin să compun piese de teatru. Nu ştiu cât de bun eram, dar mersesem la liceu la câteva competiţii naţionale şi luasem de fiecare dată câte ceva, o singură dată locul întâi. Ok, mă pricepeam să joc teatru.
Nu ştiu când s-a terminat şi cursul acesta şi cel ce a urmat.. Mi s-a părut repede şi interesant. Uau, chiar îmi plăcea la facultate. Interesant.
Când coboram scările, discutând cu un tip cu care se nimerise să fiu la ambele cursuri, am intrat în cineva. Ce naşpa! Era a doua boacănă pe ziua de azi. Mi-am cerut instantaneu scuze, şi mi-am dat seama ( după parfum ) că era o fată. Aşa că m-am aplecat repede să îi adun cărţile şi geanta, şi am izbăvit destul de repede.
- Merci.
A rostit ea pe un ton atât de dulce şi liniştitor.. O voce atât de caldă. Mi-am înălţat privirea şi pentru o secundă, mâinile şi ochii noştrii s-au întâlnit. A plecat la fel de repede pe cât a apărut, pe scări în sus... Iar eu am urmărit-o din priviri, în timp ce inima mea bătea ca o nebună...
Ce mama dracului?
- Armand? Hei, Armand?
Vocea lui Terry m-a adus la realitate. M-am întors spre el şi i-am zâmbit.
- Nu-i nimic, hai să mergem să mâncăm ceva. Fac eu cinste.
Nu l-am auzit protestând în vreun fel. Tipul acesta era genul acela de băiat care ştie să asculte şi să vorbească mult, mult şi bine. Iar pe mine chiar nu mă deranjează, având în vedere că urmăm aceleaşi cursuri şi mi-ar prinde bine un prieten în campus. Am mers la un local din apropiere şi am comandat o pizza gigantică şi nişte Cola, pe care le-am devorat amândoi în timp ce discutam despre verzi şi uscate.
Deşi în faţa mea stătea Terry, un tip înalt, slăbănog ( care purta haine foarte largi , cu vreo două mărimi mai mari decât ar fi trebuit ), blond spălăcit cu ochii albaştri şterşi, - eu vedeam, de fapt, o fată de înălţime medie, brunetă cu bucle şi cu ochii negri. Cu un ten perfect alb, faţa îmbujorată, un corp cu forme destul de bine accentuate, cu o voce blândăm alintătoare... O fată al cărui nume nu îl cunoşteam şi de care mă ciocnisem mai devreme pe scările din clădirea facultăţii...
Acum eram total confuz. O vedeam doar pe această tipă şi mi se părea ciudat. Dragoste la prima vedere? Nu prea cred, poate că eram atras de ea... Sau ceva.
- Omule, mă asculţi?
M-am scuzat faţă de Terrance, dar acesta a spus că nu face nimic.
- La ce te gândeşti?
M-a întrebat în schimb iar eu am oftat. Am avut un fel de revelaţie. Dacă îmi plăcea de această necunoscută, era clar că nu eram îndrăgostit, atras sau eu mai ştiu ce, de acel Sebastian. Deci, nu eram gay. Nici bisexual, nu are cum! Adică, cum să îţi placă şi de un tip şi de o tipă în acelaşi timp? Nu se poate aşa ceva, nu am mai auzit nimic asemănător. Fericit de gândul meu, am început să turui fără oprire.
- Nu ştiu ce m-a apucat. Cine o fi fata aia brunetă de care ne-am ciocnit? Îmi tot zboară gândul la ea; mă jur. Nu am mai simţit aşa ceva, cred că m-am îndrăgostit, sau ceva. Trebuie să aflu cine e, clar şi pe bune.
Blondul a început să râdă şi şi-a terminat sticla de Cola. După care, s-a uitat fix în ochii mei şi mi-a zis.
- Ştiu eu cine e, dar nu e de bine – tipa pare drăguţă dar nu e chiar aşa, am auzit că e destul de răutăcioasă, cel puţin când vine vorba de băieţi. A invitat-o un amic de-al meu săptămâna trecută la un suc, de abia se cunoscuseră – ce-i drept, ea în primul an, el în al doilea. În fine, a început să îi râdă în nas şi i-a zis ceva de genul : N-ai tu nici faţă nici bani să mă scoţi pe mine în oraş.
Clar!
Asta îmi mai trebuia mie. Şi totuşi, chiar dacă noua mea cunoştinţă vorbea cât se putea de serios, şi pe bune dacă nu îl credeam, mintea mea tot îmi zbura aiurea la necunoscută. L-am îndemnat să continue.
- Mi-a zis cum o cheamă, dar am uitat. Dacă vrei, îl întreb – deşi nu ştiu dacă o să îmi răspundă.
Oricum, tu s-ar putea să ai o şansă, măcar de nu eşti urât. Îţi mai trebuie bani. D-ăştia ai?
A început să râdă cu subânţeles şi a atras câteva priviri curioase. Şi eu l-am acompaniat prin acelaşi gest, doar că nu era râsul meu. Să zicem că aveam bani, lucram câteva nopţi la Paradisul Frumuseţii, puteam să o scot şi la cel mai select restaurant din oraş... hai, îmi permiteam eu cumva. La frumuseţe m-aş mai gândi eu.. Ce dracu e asta? Ar trebui, mai degrabă, să îmi zic să o las baltă. E doar o tipă, ca oricare alta de altfel. Şi cu câte nu fusesem eu în trecut? Mare scofală...
- Treaba e nasoală.
Am zis eu într-un final şi Terry m-a aprobat. În continuare am plecat fiecare pe drumul său şi eu am continuat să mă gândesc la bruneta pe care tocmai o cunoscusem. Eram în apropierea blocului în care locuiam eu, când o maşină a trecut pe lângă mine. Nu mi-ar fi atras atenţia dacă nu era aşa de închisă la culoare, aşa de elegantă, aşa de sport... Aşa de a lui Sebastian. Şi poate că nici nu m-aş fi uitat în acea direcţie dacă nu ar fi încetinit, dacă nu ar fi deschis geamul şi s-ar fi uitat direct la mine. L-am sorbit din priviri şi mi-am repetat pentru a miliarda oară că înnebunisem, că ceva nu era în regulă cu mine... Doar cu vreo oră în urmă o întâlnisem pe tipa asta, pe care pur şi simplu o consideram fascinantă, îmi bătea inima mai tare şi cred că aveam fluturaşi în stomac atunci când mă gândeam la ea. Bun, acum trece tipul acesta pe lângă mine, opreşte maşina în dreptul meu şi mă priveşte, iar eu cred că o să leşin pe aici din cauza faptului că îmi doresc să îl sărut, măcar odată – să repet gestul de acum vreo două zile...
Ceva nu merge bine în Paradis... nu că asta ar fi vreo aluzie la...
De parcă aş mai fi putut să îmi duc gândurile la un capăt, m-a privit şi mai adânc iar eu parcă am zărit ceva în ochii lui negri, perfecţi şi... Frate. Acum observam. Necunoscuta era brunetă, la fel ca Sebastian, aveau ochii la fel... Ea era un fel de alter-ego al lui, un Sebastian feminin, de fapt o... De fapt, nimic! Sunt dus cu pluta. Nu mai sunt eu. Sunt mai mulţi de eu. Sau.. Ce dracu?
Şi-a mişcat capul şi mi-a făcut semn să urc. Fără vreun cuvânt, fără altceva, doar printr-o simplă mişcare a capului. Iar eu chiar sunt idiot. Aşa , student de facultate respectabil ( sau mai puţin respectabil ) cum eram, m-am urcat în maşina unui tip care conduce un club de noapte exclusiv pentru femei, unde e o curvăsăraie la drumul mare.... Şi de care, sunt atras până peste cap....
StraÅŸnic!