Für Elise

[Arişică]

Jasmine : Merci pentru sfaturi... ştiu, o să mai reduc din virgule şi da, aşa cum a spus Teru " Vanitas vanitatum, et omnia vanitas!" e o maximă latină, care se traduce: Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune. Mie mi-a plăcut această maximă şi am insistat pe ea pentru că va avea legatură cu întreg ficul. Sper să mai treci pe aici şi încă odată merci foarte mult de sfaturi. *hugs*
Teru : Merci mult de com, mă bucur că-ţi place şi întradevăr ai tradus bine maxima ( eu am o mare pasiune pentru latina, de acea am insistat pe ea.... ) Cum ţi-am zis şi pe mess toată povestea este concentrată pe melodia lui Beethoven. Te mai aştept pe aici >:D<
Paradox : Da întradevăr, era un substantiv :] Mă bucur că ţi plăcut, chiar dacă am unele greşeli pe care voi încerca să le remediez, de acea sunt deschisă pentru orice fel de commTe mai aştept *hug*
IceCat : Mă bucur că ai decis să comentezi XD Păi da, sunt începatoare şi fiind că am o mare pasiune pentru cărţile poliţiste, am zis să încerc şi eu. De asemenea, mă bucură faptul că vă place titlul. Arigatou : x
Berry : Scumpoo, merci c-ai trecut pe aici :X Şi mă bucură faptul că-ţi place Elise XD So.... am adus nextul, aşa că te mai aştept *hugs*
FallenAngel : Da, întradevăr l-am folosit şi înseamnă subpământean :D En fine, te mai aştep cu drag >:D<
[b]Little M: Mă bucur că-ţi place. Şi mie îmi place mult melodia : X Te mai aştep p'aci >:D<
Lil'Zy[/b] : UUUf... din păcate nu.ţi pot răspunde...;]] Dar te mai aştep pe la ficul meu >:D<
Ich. : Ma bucură că.ţi place stilul meu XD Sper să mai treci p'aci *hugs*

Asa, inaite de-a incepe sa dau cateva explicatii: Cu maxima latina v-am lamurit, la fel si cu titlul.
Acum, nu stiu daca va dezamagesc,dar capitolul unu nu are nici o legatura cu prologul, si nici restul capitolelor nu vor avea ( adica, au dar nu cred ca veti intelege:]] ) Apoi, acesta nu este un fic "romance" ci unul gen drama. Si ultimul amanunt: actiunea din capitole se petrece in anul 1888, iar din prolog se petrecea ceva mai devreme ;]] So...cam atat>:< Spor la citit si va astept parerile si critcile >:D<

Capitolul unu


Priveau tăcute pe fereastră cum peisajul anost se derula cu repeziciune. În compartiment, singurul zgomot care tulbura liniştea era cel al şinelor, care sub presiunea greutăţii trenului scârţâiau scandalos. Cabina vagonului de clasa întâi ,care mirosea puternic a fum de ţigară, era ocupată de două doamne . Cea mai în vârstă nu avea mai mult de patruzeci de ani, dar îmbrăcămintea şi machiajul cam strident îi ascundea cu desăvârşire vârsta.
Stătea pe una dintre pernuţele de catifea roşiatică a canapelei ''foncé'', citind o ediţie a ziarului ''Times'' şi fumând tacticos dintr-o ţigaretă. Părul auriu prins intr-un coc strâns, ochii cenuşii, spatele drept şi toată construcţia fizică trădau o eleganţă şi o vanitate pur franţuzească.
Îşi aşeză probabil pentru a zecea oară rochia movalie de mătase De'Leffaires şi privi încruntată un articol din ziar.
- Scandalos! Numai minciuni! Cum pot scrie asemenea tâmpenii...auzi şi tu: '' Sir Georges si lady Beatrice Edward au murit într-un mod misterios şi bizar. Se zvoneşte că soţii Edward aveau mari datorii şi au fost victimele unui complot odios. Oare cei mai bogaţi aristocraţi ai Angliei chiar aveau datorii sau faptul că au murit pe teritoriul Franţei are vreo legătură cu moartea lor şi cu lipsa desăvârşită a banilor? Să fie oare adevărat? Fiica lor, milady Elizabeth Rose Edward a refuzat cu perseverenţă să dea vreun anunţ presei în legătură cu asta. Sursele noastre spun că aceasta a plecat din Londra însoţită de mătuşa ei văduvă, care se pare că se înjoseşte ''lucrând'' ca şi damă de companie. Ce se va întâmpla oare cu această tânără domnişoară? A plecat din Londra pentru a-şi găsi o slujbă? Ziarele de scandal insinuează că domnişoara Rose a plecat în Franţa pentru a-şi recupera moştenirea...Dar care e defapt adevărul? Nimeni nu ştie, cu exactitate ce s-a întâmplat. Aşteptăm mai multe veşti despre acest subiect mâine.''
-Eu mă înjosesc?! Nu s-au gândit că poate îmi place cea ce fac? Auzi şi tu Rose...complot... sunt nişte caraghioşi. C'est scandaleux! Ar trebui să fac o reclamaţie!
În faţa femeii stătea cu o nonşalanţă desăvârşită, sprijinită de geam o fată de nouăsprezece ani, care auzindu-şi numele o privi plictisită pe mătuşa ei.
- Mătuşă Amanda, ştii foarte bine că nu mă interesează câtuşi de puţin aceste ziare şi subiectele lor absurde.
Îşi scutură violent părul negru şi buclat lăsat despletit pe spate. Avea acel aer nepăsător şi plin de aroganţă demn de o englezoaică. Rochia lungă de voal negru, simplă, şalul gros de aceaşi culoare şi pălăria neagră cu voaletă acromică arătau clar că purta doliu. Avea o frumuseţe ciudată, o frumuseţe aproape sobră...
Căscă şi închise ochii, plictisită de monotonia peisajului. Cum de pot fi atât de ipocrită... îşi spuse oftând. Spunea că nu-i pasă ce se scrie în ziar... şi atunci de ce fugea din Londra? Da, practic fugea pentru o viaţă nouă... Încă îşi mai amintea şi acum ziua aia...de acum două săptămâni...


*Flashback*

Mergea încet, cu paşi mici şi siguri, urmată îndeaproape de cele două servitoare ale ei. Ajunsă în faţa unei uşi masive de lemn se opri şi îşi aşeză cu stângăcie rochia în nuanţe sidefii. De ce? Asta era întrebarea care o măcina... De ce, avocatul tatălui ei o chema tocmai pe ea în biroul părinţilor? În curând aveau să vină... Îi era aşa dor de ei.... Îşi croise chiar şi rochia cea nouă, special pentru ei. Vroia să le arate şi noile ei proiecte, vroia să le arate şi cât de mult avansase în medicină...Câte avea să le povestească. Dar de ce mă simt aşa ciudat... Sunt oare prea pudică? Nu...Nu, e absurd. îşi alungă din cap gândul acela ciudat şi intră în birou.
Camera, puternic luminată mirosea puternic a ''cologne''. Tipic pentru Richard Dubram să folosească parfum în exces... îşi zise fata privindu-l cu dezgust pe bărbatul blond, cu un aer sever care stătea pe un scaun.
-Ce s-a întâmplat domnule Dubram? Dacă sunt chestii legate de bani sau ale minorităţi de ale dumneavoastră vă rog să-l aşteptaţi pe tata.Va veni în curând şi...
-Domnişoară Edward pricep aluzia şi ştiu că nu sunt bine primit aici, dar nu am venit să vorbesc cu tatăl dumneavoastră.Nu mai am cum...
-Pof...poftim?
- Domnişoară... îmi pare rău să fiu eu cel care vă anunţă că părinţi dumitale au decedat acum o oră datorită exploziei trenului care venea de la Paris spre Londra... În urma lor au rămas o datorie de cateva mii de dolari şi un cont gol în bancă.Ştiaţi că aveau mari datorii la statul Francez?
-Nu...Nu ştiam nimic. Nu se poate. Nu poate fi adevărat. Rose nu mai putea scoate nici un sunet...Parcă cineva îi sugrumase vocea. Se sprijini de una dintre canapele, pentru a nu leşina.
- Şi acum ce mă voi face? întrebă ea cu o voce stinsă, şoptită.
- Nu este treaba mea. Vă adresez condoleanţele mele şi mă retrag.
De ce zâmbeşte? Rânjetul lui seamănă cu cel al unei hiene... constată stupoare fata.
-Stai...nu poţi pleca. Adică... cu orfelinatul cum rămâne? Ce se va întâmpla cu orfelinatul mamei?
- Să ştii că nu am nici cea mai vagă idee...Probabil îl va lua statul. Dar de ce să-mi pese, domnişoară? Nu mai aveţi bani cu care să mă plătiţi, deci nu mai sunt în slujba dumneavoastră...Goodbye Milady. şi se făcu nevăzut.
Rose se lăsă pe canapeaua tare şi privi în gol . Se gândea...Trebuia să facă ceva...Acel om odios cu rânjet de hienă nu o va putea ajuta să recupereze acel lucru la care mama ei ţinuse enorm şi care acum era a statului.Ce putea face ea acum? Aerul rece de ianuarie intra inoportun pe fereastra larg deschisă. Fata se ridică cu greu de pe canapea şi ajunsă în dreptul ferestrei începu să tremure.
-Chiar e frig. Sau poate... nici ea nu ştia dacă tremura din cauza frigului sau din alt motiv...Dar, un lucru era sigur: tremura involuntar. Gândul că rămăsese singură, că toate realizările ei se duseseră pe apa sâmbetei, că nu putea face absolut nimic, toate astea o faceau să tremure...Acum, era sigură că ăsta era motivul... Îşi muşcă buzele, în timp ce câteva lacrimi îi udau rochia cea nouă. Trebuia să lupte singură de acum, nu mai putea face altceva..

*End of Flashback*

A adormit... îşi spuse uşor Amanda în timp ce împacheta cu scrupulozitate ediţia ''Times'' . O privea cu duioşie pe Elizabeth care dormea, un somn uşor şi liniştit. Ştia ea bine că frumuseţea şi talentul '' domnişoarei Edward'' erau cunoscute în întreaga Anglie.Ar fi putut avea orice bărbat, oricând... Dar nu, Rose se încăpăţâna să lucreze, să se descurce singură. Chiar şi în ziua plecării lor spre Paris, un tânăr peţitor îşi încercase norocul...Şi încă nu unul oarecare! O ceruse de soţie contele de Bermond, un bărbat extrem de bogat, frumos şi altruist, un adevărat gentleman.
Iar Amanda rămase complet prostită când o auzise pe Elizabeth cu câtă răceală şi duritate îl respinse pe tânărul gentilom.
A fost aşa fraieră...Dacă se căsătorea cu el putea uita că nu mai are bani, putea să salveze locul în care... dar femeia se opri. Jurase că nu îşi va mai aminti niciodată,că nu se va mai gândi niciodată la acel lucru...
Un scărţâit puternic de roţi şi vocea însoţitorului de vagon care anunţa sfârşitul călătoriei o făcură pe Amanda să se oprească din gândit şi să revină la aranjatul rochiei. Se ridică graţios de pe canapea şi luă valiza cafenie, singurul bagaj al Elizabethei.Trezită brusc din somn bruneta deschise leneş ochii de un roşu aprins şi se ridică plictisită.
Cele două ieşiră pe hol, spre ieşirea din tren. Rose privea încruntată înghesuiala de la ieşire... Ce ancombrament! De asta prefer eu călătoriile cu vaporul... Reuşind într-un târziu să iasă din tren fata privi cu atenţie peronul... Erau sute, poate mii de oameni care se împingeau, ici colo câte un camelat de dulciuri sau flori, apoi mai erau şi zecile de tinere, care zâmbeau fericite, lângă iubiţii lor, ţinând în braţe căte un buchet de flori sau o acadea în formă de măr. Mai erau şi acele ''reîntâlniri'' : soţi şi soţii îmbrăţişându-se, bunici şi nepoţi plângând din cauza reîntâlnirii, părinţi şi copii şi tot felul de oameni, toşi zâmbindu-şi vioi.
Rose privea oripilată în jur. Cum pot fi toţi atât de fericiţi ? Cum de zâmbesc toţi? Cum de există atâţia prefăcuţi? E dezgustător... Dezgustătoare toată acestă falsă fericire...
Amanda o luă de mână pe Elizabeth şi ieşiră amândouă din gară. Femeia facu cu mâna unei trăsuri elegante cu arcuri extrem de flexibile, una dintre acele trăsuri numite de francezi
"coupé''. Bruneta trase adânc aer în piept. E diferit şi e mai cald... îşi spuse cu naivitate fata. Într-adevăr , diferenta de climă era una considerabilă, ea fiind obisnuită cu iernile friguroase, ceţoase şi ploioase din Londra.
-Spre reşedinţa familiei Bounqoé' !îi spuse Amanda vizitiului.
Trăsura porni domol pe străduţele aglomerate ale Parisului. Aş putea să mă obijnuiesc...Va trebui să mă obişnuiesc... gândi Rose în timp ce privea fascinată bulevardul Champs-Élysées.

[Himisoara.]

Buna draga mea Revisor'~~.Am trecut si eu pe aici asa cum ti'am promis ca o sa fac.Si imi pare rau ca nu am trecut mai devreme cu un comentariu pe'aici. :)

Pai ce pot spune....ficul este o idee extraodinara,am citit si prologul si capitolul 1,imi place foarte mult aceasta idee,si avand in vedere ca stiu ce va urma,abia astept.
Ai cateva greseli de tastare,dar in rest totul este ok.La descriere te pricepi foarte bine,dialogul nu este sec,si apreciez foarte mult asta la tine.
Cand citeam acest capitol,ma ducea in lumea aceea,in timpurile acelea,ma facea sa fiu eu personajul pricipal,sa fiu eu Elizabeth,si de asta iubesc eu cum scrii ficurile si cum dai acea magie atunci cand le scrii.Imi place foarte mult si te felicit din toata inima.:X

Kissu :*Astept nextu' >:D<

[Little M]

In primul rand imi pare rau ca nu am lasat un comm pana acum :">.. Stiti voi.. Lenea'i cucoana mare :)). In al doi-lea rand imi place la nebunie capitolul :x Din cate am inteles Rose este Eliza care a fost adoptata de o alta familie dupa moartea mamei ei?.. Daca am gresit corecteaza-ma..Imi place felul in care scrii. Atunci cand Amanda comenta ziarul am simtit ca si cum eram acolo langa ea. :x
Imi place de Rose. Pare orgolioasa si mandra ceea ce imi place. Imi plac de asemenea pozele.
Te felicit! Pana acum ai un fic de nota 10+ pe care sper sa il continuii.
Bye :-h

[BloodyInnocence]

Chiar nu am ce sa comentez este absolut fabulos. imi place ca ai un vocabular foarte vast si stii sa il folosesti foarte bine.
Este interesant capitolul desi nu este atat de interesat ca si prologul si intr-adevar la prima vedere prologul nu are nimic de-aface cu primul capitol dar sunt sigura ca intr-un fel ciudat si absolut neasteptat ceea ce s-a intamplat in prolog a pornit totul.
Chiar nu stiu ce as putea sa iti mai spun pentru ca nu am ce sa critic si automat nu am ce sa scriu in asa fel incat sa fie trei randuri.
Astept urmatorul capitol.

[Arişică]

^HimiÅŸor^ - Merci mult de comm, scumpo >:D< Te mai astept <33
Little M - Doh.. nu stiu ce ai inteles:]] Nu iti pot spune ca Rose e Elise:)) n-am spus niciodata asa ceva :-? Prologul ar fi putut fi in urma cu 3 ani sau 30 sau 80 de ani...Elise ar putea fi o fetita sau o baba :]] Dar eu nu spun nimic si sper ca acest nou capitol sa nu te deruteze prea tare :]] Merci de comm, te astept pe aici *hugs*
FallenAngel : Pana cand actiunea propriu zisa nu incepe...capitolele vor fi cam plicticoase, dar sper sa continui sa citesti. Inseamna mult pentru mine sa va stiu parerea >:D<
Doh...am venit in sfarsit cu cap. 2... sper sa va placa si eu astept toate criticile, parerile si sfaturile voastre *hug*

Capitolul doi

Va fi bine! De data asta vei reuşi! Tânăra privea agitată pe micul geam al trăsurii, în timp ce se juca cu pandantivul în formă de busolă de la gât. De ce ar vrea un aristocrat să locuiască într-o casă la periferie? Când ar putea foarte bine să-şi cumpere zece reşedinţe în inima Parisului. Nu-i înţeleg pe bogătaşii ăştia. îşi zise fata privind corpul masiv al conacului care se întrezărea printre copaci.
Tânăra de optsprezece ani îşi lăsă capul greoi pe perna din catifea a trăsurii. O durea îngrozitor de tare capul... O fi din cauza cocului. Fata îşi trecu mâna subţirică prin cocul floral, de un auriu şters şi desfăcu câteva agrafe care îi ţineau părul strâns. Sigur era din cauza cocului...
Blonda îşi masă tâmplele fără prea multă fermitate. Ar fi vrut să poată adormi... Nu dormise bine seara trecută. Dar oare de când nu mai dormise bine? Noapte de noapte se lupta cu acele vise, care o măcinau...Cu acea amintire lugubră care o epuiza mintal şi sufleteşte.

*Flashback*
- Ce ai acolo, mami? Spune-mi, te rog! fetiţa blondă îşi privi cu ardoare mama.
Strălucirea slabă a lumânărilor era intensificată de razele palide ale lunii, care pătrundeau prin crăpătura perdelelor. În cameră plutea o îmbinare plăcută de mirosuri, specifice casei: aroma plăcută a iasomiei, împreună cu cea de pudincă proaspăt scoasă din cuptor şi parfumul mobilelor ceruite, formau un ambient plăcut pentru micuţă. Îi plăceau serile ca aceasta când stătea doar ea cu mama pe canapeaua de stofă verde, vorbind despre muzică, până când adormea...
Femeia de lângă ea o privi şi o întrebă, zâmbind larg:
-Mai vrei budincă de ouă, draga mea?
Ochii mari ai fetei, de un cafeniu închis se dilatară şi îşi privi fervoare mama.
- Nu! Nu vreau budincă! Te rog, arată-mi ce ai în mână, mami. Ştiu sigur că n-ai uitat ce zi e azi! Ce ascunzi în mână e pentru mine, nu-i aşa?
Femeia râse uşor, într-un mod amar şi îşi deschise graţios pumnul.
- E pentru tine. Se numeşte busolă. O busolă care îţi va arăta mereu calea!
- O busolă... ochii puţin miopi ai copilei analizară cu atenţie micul pandantiv.Întoarse mefient busola pe toate părţile şi observă iniţialele E.B gravate pe spate.
Iniţialele mele... îşi zise uşor fetiţa.



*End of Flashback*


Nu! Nu mai vreau să-mi amintesc! De ce nu pot fi mai puternică de atât? Îşi lovi violent tâmpla. Nu vroia să-şi mai amintească...ştia pe de rost fiecare secundă din acea noapte. Era un supliciu pentru ea să-şi amintească modul nedrept în care murise mama. Huruitul zgomotos al trăsurii o făcu să tremure ca o frunză scuturată de vânt. Am ajuns...
Coborî, ajutată de vizitiu şi îşi netezi taiorul în pătrăţele. Acum privea. Privea cu ochii ei mari şi cafenii conacul imens. Încetase să mai tremure şi părea chiar că nu mai respiră. E mai mare
decât credeam.
O mână uşoară lăsată pe umărul ei o făcu să se întorcă brusc.
- Oh, n-am vrut să te sperii. Qui êtes-vous? o întrebă într-o franceză clară, fata brunetă de lângă ea.
- Nu... Eu sunt noua angajată. Sunt E...Emily...Da, sunt Emily Brom! se bâlbâi blonda.
- Se pare că vom fi colege. Sunt Elizabeth Rose Edward. îi zise suav Rose.
Emily îi zâmbi, în timp ce Rose o privea intrigată. De ce e aşa crispată? Şi de ce s-a bâlbâit când şi-a spus numele? se întrebă Rose.
Spiritul ei de deducţie şi curiozitatea imensă o îndemnau să o întrebe pe Emily. Dacă ăsta o fi numele ei... Dar renunţă la idee amintindu-şi spusele mătuşii Amanda. Trebuia să se poarte cu deferenţă faţă de toţi, aşa că nu îndrăzni să mai spună ceva.

***

Stătea întinsă, în cel mai dezinvolt mod posibil, pe una din canapele roşii cu pernuţe de mătase. Îşi scutură buclele blonde, inspiră adânc şi îşi scoase obişnuita ţigară. După primul fum tras şi expirat scurt, inhală mai adânc, scoţând un fum subţire.
- Ştii că unei femei nu-i stă bine să fumeze! De ce naiba bagi în gură otrava aia? o întrebă un băiat care se juca plictisit cu un pahar de vin, pe jumătate gol.
Ochii blondei, de un verde crud îl aţintiră pe fratele ei mai mare.
- Alexandre, cineva care îşi schimbă zilnic ''damele'' n-are dreptul să mă acuze.
- Dar şi tu faci acelaşi lucru cu bărbaţii, iar tu ai doar şaptesprezece ani, dragă Charlotte! îi zise acru băiatul brunet în timp ce-şi aşeza gulerul cămăşii care ieşea din jerseu.
- Scandaleux! La grossièreté! strigă Charlotte cu pumni încleştaţi.
Fata de lângă ei îi privi vizibil iritată . Se poartă ca doi ţânci... îşi zise fata în timp ce-i asculta pe cei doi cum îşi aruncau replici tăioase. Deşi avea douăzeci şi unu de ani şi era cu mult mai matură decât fraţii ei mai mici, Marquerite refuza să intervină, mulţumindu-se să privească. Închise cartea care o ţinea în mâini si se ridică, privindu-se în oglinda mare, cu rame aurii. Încep, oare să semăn cu Charlotte? Nu, sigur că nu... Nu e nimic rău dacă mă uit şi eu în oglindă. îşi zise fata, aşezându-şi agrafele în cocul castaniu. Pentru prima data, încerca să arate cât de cât respectabil. Nu-i plăceau oglinzile, nici persoanele simandicoase, viclene şi vanituase ca sora ei. Dar, totuşi prefera să-şi ţină părerile pentru ea. Continuă să-şi admire rochia alba cu floricele. Era o rochie nouă, pe care şi-o cumpărase cu proprii bani, câştigaţi ca premiu la un concurs de pian din Paris. Ar fi preferat nişte cărţi, dar la insistenţele mamei, cedase. Nu putea să-i refuze nimic mamei. Şi acum, că se privea în oglinda îi plăcea. Chiar îmi stă bine. Ochii ei negri străluciră copilăros.
- Te mai uiţi mult în oglindă ?
Ochii ei negricioşi îi întâlniră pe cei de un albastru rece a lui Alexandre. Îl privi cu superioritate, încercând să-şi ascundă roşeaţa obrajlor. Dar, vocea blândă a mamei o salvă.
-Veniţi în camera de zi! Aştemptăm noile servitoare. Şi ar fi politicos să le întâmpinaţi toţi trei! zise aceasta, accentuând ultimul cuvânt şi privindu-l cu subînţeles pe Alexandre.
Brunetul aruncă înbufnat paharul pe masă şi îşi urmă surorile. În camera spaţioasă de zi, toţi servitorii stăteau aliniaţi, iar domnul Bounqoé' , un bărbat robust, cu păr blond fără fire albe, cu trăsături cioplite dur şi cu o expresie demnă de un filantrop,le privea pe noile venite.
Alexandre le privi şi el : O fată cu o expresie copilăroasă, care privea cu nişte ochi mari şi curioşi. Admira cu o insistenţă deranjantă tot luxul din jurul ei. Era firavă la trup, cu trăsături copilăreşti, cu pistrui şi cu părul ciufulit şi răvăşit pe spate. Halal ajutor va fi şi asta.Perte de temps ... îşi zise el sarcastic. Apoi o privi pe cealaltă. Era o fată cu o expresie matură, în haine de doliu. Buclele negre îi stăteau ordonat pe spate, iar ochii ei de un roşu adânc contemplau calm un tablou. Era ceva mai înaltă decât blonda copilăroasă şi avea trăsături mai feminine. Interesant. îşi zise brunetul, vizibil impresionat de fata în doliu.
Statuete de saxa, mobilă de trandafir, oglinzi cu rame de aur, ţesături de mătase, covoare de Boune' , satin, dantelă, vase scumpe, argintărie pur Semre, totul era acolo. O cameră imensă, plină de lucruri scumpe, demne de un nobil. Rose le analiză pe toate. Apoi, îşi aţinti privirea asupra servitorilor: 2 femei, într-un fel de uniformă neagră, alcătuită dintr-o rochie simplă şi un şorţ. Una părea mai bătrână, iar părul cărunt îi stătea într-un coc forţat,peste boneta albă.Cealaltă, ceva mai tânără, semăna cu o norvegiancă. Lângă ele stătea un bărbat înalt şi uscat, stând drept ca o prăjină. Ăsta sigur e majordomul şi seamănă ciudat de bine cu fostul meu avocat... îşi zise Rose. Apoi îl privi pe bătrânul în salopetă, care stătea sprijinit de un baston. Mai mult ca sigur, e grădinarul. Şi privindu-l pe ultimul angajat, un bărbat care nu avea mai mult de treizeci de ani, îşi dădu seama, după ''uniforma'' lui că acela era vizitiul.
Ar putea să nu-mi placă aşa tare să fiu ajutorul unei dintre ele... Bruneta le privi pe cele două fete care stăteau lângă tatăl lor: cea tânără îl ţinea pe ''papa'' de mâneca cămăşii şoptindu-i ceva, iar cea şatenă citea nepăsătoare dintr-o carte.
Fata îşi întoarse privirea spre Emily, dar aceasta era deja ocupată, aproape salivând la una din mesele lungi din cameră, încărcată cu mâncăruri. Sper că nu crede că sunt pentru noi...Servitorii n-au parte de asemenea delicii.
Elizabeth, începu să analizeze unul dintre tablourile din perete, în timp ce aştepta ca cineva să spună ceva. Era un tablou pueril, pictat frumos, dar pueril. Înfăţişa o fetiţă micuţă, blondă, cu bucle, care stătea întinsă pe o câmpie destul de întinsă. Ţinea în mână nişte flori. Rose privi cu mai mult interes. Fata ţinea în mână micsandre...Micsandre albe şi roşii...

[BloodyInnocence]

sa fii convinsa ca nu scapi de mine asa usor si ca voi continua sa citesc pentru ca este foarte interesant ceea ce povestesti tu aici si sunt curioasa incotro se indreapta povestea si care va fi sfarsitul ei. Chiar nu am ce sa iti reprosez. Dialog ai, naratiune ai, descriere ai, reusesti sa captivezi cititorul fara prea multe probleme.
in mod normal nu sunt de acord cu doua trei cuvinte in alta limba presarate pe ici, colo prin poveste dar timpul si spatiul in care tu ai plasat povestea este perfect pentru acest gen de cuvinte, asa ca nu ma deranjeaza deloc.
Nu stiu ce as putea sa iti mai spun, pentru ca chiar nu am ce sa comentez...greseli nu ai, capitolul este alcatuit cum trebuie...
Astept nextul!

[Himisoara.]

Dupa cum ti'am promis am dat inca o data pe aici,nu m'am putut abtine. :P
Ok..pai sa vedem..cap asta este foarte interesant,si ceea ce imi place cel mai mult cum dezvolti este descriere.Mai..deci ai o descriere ...:X:X sunt inebunita dupa ea.De asta fi sigura ca nu duce lipsa. ^____^

Dialogul este si el in top cu descriere,nu duce lipsa de asa ceva.Sincer,l'as mai citi odata acest capitol.Imi place foarte mult.Mai multe nu am sa spun,stii prea bine care este parerea mea :X:X.Spun doar cu nerabdare ca astept NEXT'UL !!!

[Miss Serenity]

M-a atras si pe mine titlul si am intrat sa iti citesc povestea...si nu regret.
Este superb pana acum sincer...imi place epoca in care se petrec lucrurile...iar tu expui foarte frumos.
Se pare ca detii un bagaj amplu de cunostinte pe care le folosesti intr-un mod admirabil...felicitarile mele.
Nu stiu dece...dar pentru un moment am avut sentimentul ca pe Emily nu o cheama defapt Emily...dar poate gresesc...oricum astept continuarea nerabdatoare caci povestea asta pare foarte interesanta.
Mult succes!

[Teh]

Nu am comentat mai devreme, nici nu ştiam de existenţa acestui fic dar din diferite circumstanţe am ajuns şi eu pe aici. aşa că am zis să las un comentariu care, oricum nu cred că va supăra pe nimeni.

Uite o să menţionez la început ceva ce mă deranjează la titlu, anume că e în.. germană, cred, adică acel „ fur” . Puteai să îl pui pur şi simplu în limba română. Apoi mai sunt flashbackurile, end of flashback, sincer şi pe astea puteai să le pui în română ( în trecut, acum nu ştiu cât timp, înapoi în prezent, etc ) mereu m-au deranjat chestiile astea la un fic în română. Bine, nu mereu, de fapt e de curând. În rest, replicile din engleză, franceză, latină ce mai ai tu pe acolo, se îmbină perfect, merg perfect şi îmi plac, în afară de partea la titlu şi ceea ce am menţionat. ( oh şi pt replicile mai grele, scrie în josul paginii după ce termini, cu steluţă eventual, traducerea – deşi nu ai folosit nicio replică ieşită din comun până acum ) .

Prologul a fost foarte, foarte dar foarte reuşit. Chiar mi-a plăcut. Desigur, ai descris frumos şi asta a fost destul de bine, mi-a plăcut la nebunie partea aceea în care îşi descria păpuşa şi făcea analogia aia dintre ea , mamă , păpuşă şi tatăl ei ajuns în Rai ( ? ) deşi eu mă întreb de ce naiba nu voia să îi arate o poză ( deci existaaaaau fotografii pe vremea aia, yeah nu am noţiunea timpului şi am şi febră aşa că iertaţi-mă ) în fine, a fost frumos scris. Ai avut nişte greşeli de tastare pe care nu le-am notat, nişte virgule lipsă pe care nu le-am notat şi nişte diacritice lipsă .Pot presupune că persoanele dinaintea mea au notat greşelile de asemenea natură şi nu are rost să mă repet, plus că nu le-am notat şi mi-este imposibil să îmi amintesc. În orice caz, ai descris foarte bine. Partea în care a intrat L.... în casa lor a fost puţin stranie. Asta pt. că nu a fost descris chiar ca şi un impact, dar având în vedere faptul că deşi naraţiune era la persoana III, toată atenţia era revărsată asupra personajului Elise, deci se poate spune că era povestit într-o oarecare măsură prin ochii ei, aşa că se înţelege de ce impactul şi momentul acela a fost confuz, la o adică, a fost bine descris. De la început până la final, mi-a plăcut, a fost reuşit.

Acum, cât despre cele două capitole
Lady – Lady, din moment ce te-ai decis să foloseşti acest titlu, este un titlu, trebuie să îl scri cu literă majusculă la început, aşa se vede mai bine şi este şi mai corect. Şi Milady de asemenea Adică, nu doar când le foloseşti individual, ci pur şi simplu Lady Rose, pricepi tu..
masive de lemn – cred că în loc “ de” ai putea folosi “ din” , se înţelege mult mai bine şi este o formă ceva mai corectă, având în vedere că uşa era confecţionată din lemn. Mă rog, cred că înţelegi şi tu ce vreau să spun şi nu e cazul să o mai lungesc.
Ai folosit undeva „ statul Francez”, dacă ai de gând să fac „francez” cu „F” majusculă, atunci ar fi fost mai bine să scrii : Statul Francez, se vede mult mai bine şi e mai corect aşa.
Primul capitol ţi-a ieşit şi el bine, mi-a plăcut şi partea cu articolul din Times deşi mi s-a părut la un moment dat uşor informal, nu ştiu de ce. poate pt că tu ţi-ai ales o perioadă atât de îndepărtată în timp pt . a relata şi cuvintele, unele cuvinte, mi se par atât de noi, sau nu –doar folosite şi acum încât nu prea reuşesc să îmi fac o viziune prea bună. În orice caz, este interesant. Ai avut câteva greşeli de scriere, cred, pe undeva, de exprimare nu am văzut în mod special :-? . Ai descris bine şi plăcut, am putut să îmi fac o imagine bună asupra tuturor lucrurilor de acolo şi am văzut că nu ai lăsat descrierea doar pt şi din perspectiva Elisabethei, ci ai menţionat acolo şi gândurile Amandei, asta a fost oarecum reconfortant.
Hmm ceva ce aş fi vrut să notez este că am fost uimită de reacţia ei când a aflat de moartea părinţilor ei ( deşi dacă presupunerea mea este corectă şi probabil este şi evident... în fine ) adică, mă aşteptam să fie şi ea puţin mai... şocată, sau ceva de genul * laughs* Auuu muuuurit, ce mă fac fără ei? Mamă, tată, nu ! bla bla bla, dar de fapt ea mai mult se gândea la orfelinatul acela despre care nu am idee , adică nu ştiu care e treaba cu el deşi am presupunerile mele. În orice caz, a reacţionat cam rece dar având în vedere că ea este o domnişoară englezoaică, e de înţeles. Ai creat tipul perfect englez, o pot spune cu fermitate. Cât despre tipul ăla, avocatul, hmm, dur şi crud, fără pic de suflet, om inuman. A spus totul atât de rece şi fără să îi pese măcar de ceea ce zicea. Mi-a plăcut, clar. Deşi cred că mai bine de pricepi la descris locuri, situaţii, acţiunea. Cum credeam, nu eşti genul cu filozofatul, te pricepi mai bine cu acţiunea. Şi dialogul este bun : )

( acum mă duc să citesc următorul capitol )

Capitolul doi, trebuie să recunosc că m-a şocat. Mă aşteptam ca Elisabeth să fie elise, dar nu, acum observ că nu e deloc aşa. Deci, da, sunt şocată * laughs * într-un sens bun . Ai făcut o treabă foarte bună cu asta şi ideea mi se pare totodată originală, poate foarte originală şi captivantă, plus interesantă. Şi păstrezi şi misterul. E fooarte bine.
stătea întinsă pe o câmpie destul de întinsă.- doar chestiunea asta m-a deranjat la acest capitol, repetiţia asta m-a super deranjat. Ai putea spune : stătea aşezată pe o câmpie destul de întinsă, sau stătea întinsă pe o câmpie .. ( nu am un cuvânt, ceva sinonim cu mare, largă , întinsă, pricepi tu ). În orice caz, am văzut greşeli de tastare şi câteva cuvinte care nu aveau diacriticile puse, în rest : nimic de reproşat.
Aşa cum zicea cineva mai sus ( nu am citit comentariile dar mi-a sărit în ochi pur şi simplu ) : dialog, naraţiune,everything is there. E bine că te axezi pe acţiune şi pe locul unde eşti şi îmbini toate astea cu dialogul. Dacă ai băga filozofie în fic-ul tău, l-ar strica. Pt. că altfel este perfect, adică – îmi place, este interesant, captivant şi totodată foarte misterios, te face să te întrebi ce va fi în continuare.
În orice caz, nu pot pricepe de ce te subestimezi. Mă aşteptam la un dezastru, mă înarmasem cu toată răbdarea din lume şi când colo : ))) Doamne, m-am speriat degeaba. Povestea este minunată şi te pricepi foarte bine în ceea ce scri. Un singur cuvând de subestimare dacă mai aud şi bătaia ta nu o ia nimeni.
Acum ,despre acţiunea în sine, eu sunt total nedumerită şi îmi place. Mă întreb cine era fetiţa din tablou. Mă întreb de ce e Elise( Emily? ) acolo, şi de ce totul este... aşa. Mă întreb ce s-a întâmplat cu ani în urmă şi de ce au ajuns în situaţia asta. Apropo, unde naiba e Amanda? Era cu ele, cred, dar nici nu am realizat asta * laughs * nu am dat atenţie. În orice caz, îmi place, îmi place foarte mult.

Succes în continuare, baftă la scris şi aşteptăm ultimul capitol.

Ps: dacă te mai subestimezi, te pun să faci ture triple, soldat!

[Better Off Alone]

Tot am zis că îţi voi lăsa un comentariu şi mă prindeam mereu cu altceva, dar acum sunt aici ( ştiu că a trecut ceva, dar mai bine mai târziu decât neciodată ) şi voi încerca să punctez câteva lucruri.

În primul rând vreau să te felicit pentru tot ce ai scris până acum, ţi-am mai spus şi îţi repet că pentru o începătoare eşti foarte bună, nu mi-aş fi dat seama deloc de acest lucru dacă nu specificai. După cum am mai spus începutul e mai mult decât bun, este admirabil de-a dreptul, deci felicitările mele.
Titlul îmi place mult. Este şi sugestiv, dar şi atrage mult. Chiar complex, cu mai multe înţelesuri dacă stau să mă gândesc la ideea ta, mai pe scurt este foarte bun şi foarte potrivit, nu prea ştiu ce alt titlu ar fi mai sugestiv.
După cum ţi-am mai spus, ai un stil foarte bine conturat, un stil clasic în tot sensul cuvântului. De aici se vede şi faptul că îţi plac cărţile clasice şi că eşti citită. Mai pe scurt, tu chiar ai idee de ceea ce faci. De asemenea ai un vocabular foarte vast, cuvintele folosite nu sunt foarte uzuale, iar frazele în franceză, maxima în latină şi celelalte cuvinte din alte limbi sunt mai mult decât potrivite aici, având în vedere timpul în care se petrece acţiunea.
Apoi mai sunt personajele care sunt foarte bine construite, personalităţile lor fiind specifice timpului abordat. Cu tendinţa de a mă repeta afirm că tu chiar ştii ce faci şi insist şi pe stilul tău foarte bine conturat.
Îmi place mult descrierea ta, felul în care accentuezi anumite lucruri, cum ar fi păpuşa Elisei sau elementele argintăriei, mobilierul în general şi alte lucruri. De asemenea persoana la care scrii este perfectă pentru timpul abordat. Este şi foarte întâlnită în cărţile clasice, ce-i drept, dar pe bun motiv. Din punctul meu de vedere, tot orizontul acţiunii este mult mai larg, mai clar, mai bine pus la punct, detaliile sunt mult mai bine precizate din exterior.
Referitor la ultimul capitol ( până acum am menţionat aspectele generale ) mi-a plăcut foarte mult disputa dintre cei doi fraţi şi cum sărmana Marquerite trebuia să îi suporte pe cei doi. Chiar amuzant momentul şi oarecum tipic. Mi-a plăcut şi cum ai descris acea amintire, iar Emily deşi prima dată mi-a dat impresia de fată matură, comportamentul ei de când a ajuns în casa familiei Bounqoé' a fost mai mult decât infantil, iar antiteza asta chiar mi-a plăcut, ai evidenţiat caracterul schimbător al omului în general.
De asemena Rose mă intrigă din ce în ce mai mult, spre deosebire de Emily, ea îşi păstrează atitudinea rece de englezoaică, maturitatea şi calmul specific, iar interesul lui Alexandre faţă de Rose e sarea şi piperul din acest capitol, cel puţin mie mi-a plăcut mult acest lucru. Să nu mai spun că deja îmi place atitudinea lui Alexandre.
Per total mi-a plăcut, chiar nu am ce să îţi reproşez, eşti foarte pricepută.
Un singur lucru îţi spun. Dacă te mai aud vreodată că te subestimezi o încurci urât de tot cu mine, deci pentru binele tău termină cu aiurelile astea şi concentrează-te pe next.
Spor la scris şi mult succes în continuare.