Membre convexe

[Lia]

Dupa cum am mentionat si cand am venit prima oara pe forum, scriu si este mai mult decat o ocupatie cum care sa-mi pierd timpul -pe care si asa nu-l am -, desi in ultima vreme poezia nu m-a prea iubit. Voi posta lucrari mai vechi urmand pe parcurs sa ajung la zi, nu am foarte multe, nu va voi stresa prea mult xD.



Filotic, vorbind


>> hai sa ne legam de maini si de picioare
in cercuri concentrice,
cand riturile scotiene dezvaluie un soare
mistic ce emana lumini verzi, efervescente

Tomarul ne asteapta la colturi de pod
cand prin labirinturi catacombice
mortii ne sufla istoria, Planul
tu sa aprinzi cu el flacara din
balonul nostru, el cunoaste miscarile subterane

vom curge din umbrele in ploi
ca lava pe pamanturile africane,
prin varfurile degetelor spirite sa ne patrunda
cand corabiile toate se scufunda
in abis, in oceane

Sa ne trezim in mijlocul lumii,
unde nimicul e lumea
si lumea e a lor,
desculti, cu sufletele vandute
sa recladim caramida cu caramida
castele medievale, cu ale lor secrete tacute
cand peretii au ochii sticlosi
iar tablourile timpane ascutite

In geruri sa sculptam oameni,
cu voci rasunand din genune
sa marcheze numarul nostru de pasi
in ciment cu carbune
fiindca noi zambim,
lasam ridurile sa se adune

nu ne e frica de noi,
ne e frica de lume, de ei
de tine, de voi si de ei si de ele
de visele ce raman doar vise
si de pasii reali dintre ele <<


Scuzati-mi introducerea atat de simplista si stearsa, sunt supraincarcata cu oboseala

[Ich.]

Ultima strofa mi-a placut cel mai mult.

vom curge din umbrele in ploi
ca lava pe pamanturile africane,

partea asta mi-a trezit un fior macabru, probabil din cauza imaginatiei mele bogate.
Nu gasesc un cusur in poezia ta doar ca mi se pare ca...daca as lua un vers din poezia ta nu as putea sa-i dau un sens pentru ca poezia are sens doar citita cap-coada. Sau asa imi pare mie.
Nu-mi gasesc cuvintele potrivite la ora asta, poate ca nici nu imi trebuie pentru ca am senzatia ca nu le voi gasii prea curand.
Abia astept sa-ti vad restul poeziilor pentru ca cel mai frumos e sa vezi cum evolueaza cineva in arta lui, nu?
Succes

[Lia]

Multumesc, White Existence, de apreciere, parerile sunt intotdeauna binevenite. Un singur lucru am de zis:

vom curge din umbrele in ploi
ca lava pe pamanturile africane,

partea asta mi-a trezit un fior macabru

de ce macabru? Intentia era de a fi vivace, spirituala, aproape de metamorfoza, in niciun caz opusul. xD

Din ciclu chestiute vechi, urmatoarea:



Aristera//Dexia


Oare cei ce traiesc in miezul noptii
sunt cu adevarat morti
//sau cei ce umbla strazile
cu adevarat singuratici?
Oare daca mai infig un ac in degete
durerea nu mai doare
//sau poate daca imi sterg memoria
corpul meu isi va aduce aminte?

si pietrele au sentimente, cand
calci pe ele mai usor sau apasat
ele aduna din tine mereu,
legand drumuri ca lungi metraje
regizate de un elefant

lucesc in noapte cand cei singuri calca
lucesc in zi cand mortii zambesc
// oare cum erau inainte de cei
ce infig ace in maini moarte si singuratice?

imi spun zilnic ca sunt vie si traiesc,
ca las in urma un drum
pe care l-au suferit si altii

[Ich.]

Te rog sa nu-mi mai spui W.E...

Aristera//Dexia
A fost...profunda.
In timp ce citeam aveam o singura imagine, a cuiva care citeste o scrisoare. Stii? O scrisoare care merge prin toata lumea si transmite ceva (lol, cred ca e din cauza lipsei de cafea). Imaginile au fost palpabile, dar...

legand drumuri ca lungi metraje
regizate de un elefant

Inteleg ce ai dorit sa spui si totusi..."elefant' sunta grotesc in comparatie cu senzatie imi lasa mie poezia, poate ar fi mers un alt cuvant

[Miss Serenity]

Ti-am citit poeziile si nu stiu ce sa spun...cred ca un cuvant potrivit ar fi "profund"...in opinia mea genul de poezii care te duce cu gandul undeva departe si te face sa reiei acele intrebari retorice iar si iar si iar...in special cele despre existenta...poate gresesc dar asta este impresia care mi-au lasat-o poeziile tale.
Par putin mai greu de citit si nu cred ca oricine le-ar intelege...defapt trebuie sa le citesti cu atenti ca sa iti dai seama daca nu ai pierdut ceva pe drum...
Daca ar fi sa iei fiecare vers in parte...se cam pierde intelesul si se ajunge la un non-sens...dar lucrarea citita in intregime atinge o logica...ciudata...dar totusi o logica a ei ce indeamna sa fie acceptata.
Imi este greu sa stabilesc o rima, o masura metrica sau un ritm...pentru ca par putin cam incurcate...dar surprinzator...are o muzicalitate interioara ce te acapareaza de la inceput pana la sfarsit, fara sa iti dai seama din ce provine si catre ce anume se indreapta.
Stilul tau este putin mai diferit din tot ce am citit, si astept sa postezi in continuare...sa vad ce alte idei iti mai vin...deci...succes!

[Lia]

Elefant e bine ales, si se refera la puterea de memorare pe care o detin, nu e grotesc, e carnivale, termen folosit de mine in diverse stari. Cei ce cunosc stiu. Nu e nici o scrisoare, e o recolectie si o comparatie de proportii grandioase pornita de la propria persoana urcand treptat catre univers, desigur cum vezi tu nu poate fi la fel fiindca nu esti eu :)), dar esti cam departe. Mersi de parere xD

@ A.Tatiana: multumesc de comentariu, nu folosesc rima decat din greseala, cat despre ritm si muzicalitate vin natural, nu le gandesc in mod special. Sunt mai mult auto-analitica in ceea ce priveste starea poeziilor mele si nu incerc sa-mi pun probleme de existenta generala, ci a mea in raport cu a lumii. ^^

Poezia cu care am castigat concursul pe a-e ^^:

Lunã nouã in spiralã

Noi cunoaÅŸtem ce sunt acei licurici
ai ploilor crescute pe asfalt,
când bocancii noştrii îi antreneazã
în vibraţii tremurânde, ancorate în bazalt

Sunt luminile stâlpilor de gheaţã,
-ai nopţii boreale-
cu care aÅŸ vrea
sã-ţi cos
talpa vieţii de a mea
şi lacãtele de burlane

Când vorbim şoptit
trec prin nişte stãri dubioase
şi aş vrea sã le tin legate
-cuvintele noastre-
în forme constelate, bizare
sã alerg pe serpentine cardiace
un etern şi jumãtate

Apoi sã iau trenul
de ora cinci şi sã o prind
-pe fata Morgana-
într-un caleidoscop prãfuit
la capãtul cãruia se închid
mecanismul ÅŸi cheia

Ĩmi voi deschide atriul drept
şi voi cãlãtori cãlare
-pe capul unei girafe-
oprind la semafoare suspendate
în lungul meu zbor
spre Marte

E carnavalul în toi
şi se poartã cititul în palme
mie vrãjitoarea mi-a spus
ca mâinile noastre se potrivesc
impreunã, şi la rãsãrit
ÅŸi la apus.

[…]

de degetul tau mic
legat cu o ata rosie
Destinul meu e.

[Eirenne]

Era sa zic " O STIU!! " dar noroc ca am vazut mai intai partea cu " am castigat pe a-e " XD
Stii ca te ador si ca in mod general imi place ceea ce scrii - nu, nu la modul you scratch my back I scratch yours XD Recunosc, primele tale poezii - alea vechi de cand lumea si pamantul, nu mi se pareau extraordinare si asta era poate din cauza ca nu aveam eu acel ceva necesar pentru a intelege poezia in toate formele in care poate ea fi expusa. - e unu' noaptea, nu-mi cere sa fiu prea inteligenta, n-o sa pot :)) -
Eu una am avut un soc imens cand mi-am aruncat ochiul pe ici si pe colo - mi-am luat ochiul inapoi instant! A fost un sentiment care m-a zguduit efectiv in cel mai rau sens posibil si mi se pare trist... foarte trist. Dar ma rog, aici e vorba de tine si nu de altceva.


Sa fiu extrem de sincera, creezi cateodata niste imagini care au un impact atat de puternic - cel putin asupra mea; partea cu mainile, finalul, so on so forth. Imi aduce putin a Arghezi, a Morgenstimmung, " nedespartiti in bolti " si a multe alte lucruri care nu tin de poeti. Stii ca imi place, stii ca astept un post nou, oricum n-o sa incetezi niciodata sa ma uimesti. Voi reveni eventual cu un edit cand o sa fiu mai coerenta de atat si o sa-mi adun ideile si cunostintele adunate in anul trecut :D


>:D<

[Lia]

Cum sa nu o stii, femeie [-(? *nods disapprovingly*. Primele poezii, vechi de cand lumea nu erau mare cap de tara, intr-adevar, dar in loc sa ma oftic ca lumea nu vede ce vad eu in ele, am continuat sa scriu tinand cont de sfaturi, un lucru pe care il recomand tuturor celor care se exprima in acest mod.

Tu ma stii cel mai bine din multe persoane si stii cat te iubesc eu pe tine fiindca ne cunoastem de-o viata, mai avem inca 8, rautate mica ce esti ;;). Hai la mama >:D<.


Vantul ne va purta


Sunt atatea ceruri in mine,
toate topite din lumanari albastre
Le-ai aprins cu maini tremurande
noaptea sub livezi de nuci verzi

Noi navigam cursul istoriei in galioane spaniole,
strabatand oceane reci.

Am inchis atatea secrete in tine
De care nici tu nu stii
Le-am impartit pe toate in extreme
Sa le cauti in varfuri de degete,
Si cand imi gasesti buzele,
-sa le simti

Sunt atatea limbi in cerul gurii mele
care se invart incontinuu in ceas;
Timpul meu nu vindeca ranile,
-si nu invie mortii-
timpul meu e o harta s-un compas.

Visele mele se ciocnesc in reactii chimice
in maruntaie de racheta interspatiala;
Se proiecteaza cursiv ca sirul lui Fibonacci
pe laturi de triunghiuri matematice;
In jurul lui Pi e o completa relatie.

Sunt atatea spasme de viata in mine
cand asfalturile incandescente ale noptii,
seamana cu luminile lui Saturn
As vrea sa ne mai ninga pe orbite, iubire
sa navigam pe coloane de fum in jos si in sus.

Tigarile ni s-au stins in rafale de vant
cand turbinele motoarelor cu propulsie
ne-au impins departe in gand
Elada reluata e doar o iluzie,
o holograma stupida, nimic mai mult.

Pe noi nu ne despart uragane
suntem fiii unor vremuri atemporale
drogati pe plaje caraibiene
Sub focuri si rom si trabucuri cubaneze
transcendem moartea,
suntem spirite libere

-Timpul meu e un portal, un arc magnetic aurit
Traverseaza sub forma de cometa
Un univers in graba incropit-

Atatea lumi ard violent in mine
cand imbratisarea ta e
mecanismulsicheia.

[Lia]

Invictus, te rog, daca nu esti in stare sa te exprimi intr-un mod literar si corect, atunci iti sugerez sa nu o faci la thread-ul meu de poezie. Eu una stiu ce este Guernica, sunt sigura ca nu avem nevoie de explicatiile de pe Mother Google, si daca am avea, stim sa cautam si singuri.

Scuza-ma daca am fost rautacioasa, dar daca tendintele tale de superioritate vor sa se manifeste, sa o faca in alta parte si nu aici. Multumesc.



Amanita Uranium235


Sunt geamuri deschise-n primavara comunista,
e aerul fara miros si gust,
sunt mortii ingropati de eroarea umana,
e frig, atat de frig pe pleoapele
Orasului Pryvyd.

Deschide ochii,
Mamasha,
linistea de aici e asurzitoare,
vantul atomului pasnic a incetat de mult,
e totul sigilat sub sarcofagul mut;
cladirile translucide ard la nesfarsit.

Maty,
Te voi ingropa in grafit, langa ei
in cimitirul din Pompeiiul soviet
de unde poti sa revezi reluat,
norul atomic, divin, in scantei;

Mana ta-i calda in mana mea,
te strang si simt cum te descompui intens,
Mamasha,
stai, magicheskiĭ
nu pleca, sa-ti arat strazile slefuite
mai ramai o clipa, sa vezi
stralucirea
arzand.

Trenurile raman in depou,
Mamasha
ruginesc de pe-acum,
istoria s-a oprit aici -
cu noi, in noi, traieste tragedia
E o oaza de mutatii genetice,
ce ne urla in pantece,
in gat.

Uite caii,
Maty,
galopand prin balti contaminate,
e aerul preistoric in vant,
suntem la inceputuri,
dar tu si eu,
ramanem un gand.

Misto-Vovsky.

[Lia]

Re-post, de dragul reincercarii de a scrie poezie.

Prepost impressionism



Iti promit ca
mainile mele nu sunt arme cu gloante oarbe
indreptate spre sufletele pierdute
din gradinile Edenului;

-printre degete imi curg rauri de nisip divin
din care cresc ate legate de zmei-

Zmeii mei zboara
spre ceruri cu sori de moda veche;
ei se inchina doar acelui univers
ce se imprastie fabulous pe pergament
in pudra de carbune si stele

Sufletul imi flutura in noapte
cand dorm cu fereastra deschisa
langa morile de vant;
ele se invart si el fuge prin lanuri verzi,
sub stele inflamabile ca praful de pusca

Parul meu din panglici rosii
se iubeste cu pielea ta in atingeri
de matase sau poate
fiorii vin din buzele tale dionisiene,
din izvorul cu ferestre

Ti-am spus oare
de ce picioarele mele sunt
facute din baloane furate
de la clovni
ce le umfla cu heliu?

Am fugit cu circul portughez
inainte sa-mi vina mintea la cap;
am vrut sa invat omizile sa zboare
fara frica de inaltimi
sa se transforme in fluturi de ianuarie

Si DACA as avea radacini de cires
as inflori MEREU ca artificiile
sa sarbatoresc eliberarea de sine
si pictarea in ulei a povestilor noastre
pe noaptea stelara.

Stam agatati cu zambetele
de o fasie de luna si
ne privim orasul albastru



as vrea sa-ti spun buna dimineata


Sufletul meu e o entitate plina
de pasari cu voci sublime;
-suspendate in globuri de lumina
pe scari crescendo-
el asteapta ca pasii tai indepartati
sa sune in ecou pe coridoare, prin
spatii ventriculare, multiplicandu-se
in intensitate la fiecare pulsatie
urca, hai sopteste-mi, ma doare
sa-ti simt respiratia atat de departe,
dar imi urla fiinta de fericire
de cand cuvintele tale
s-au adunat in pieptul meu,
arzand toate sigurantele rand pe rand,
iar acum esenta ta imi circula prin vene
incat am ajuns dependenta de fericire,
de acea senzatie ce iti arde sangele
la fiecare gand...

13 Aprilie 2010



Sper sa revin curand cu ceva nou.