Intre bine si rau

[Neith]

Teh : Multe mulţumiri pentru că citeşti , înseamnă mult pentru mine că îţi şi place . Thanks !

Capitolul 11

,, Când am comis prima crimă am plâns , apoi am tânjit cu disperare să retrăiesc acea senzaţie . Teamă amestecată cu nebunie şi adrenalină . Fără să realizezi devii dependent . Nu afli decât prea târziu că te omori singur . ”



Am remarcat prezenţa lui Roy în pragul uşii , îngândurat şi încercând să mă privească în ochii. Nu prea reuşea , decizând într-un final să se apropie . Mă aflam încă culcată în pat , evitând să mă ridic .
- Eşti sigură că vrei să faci asta?
Normal că nu eram , din contră speram să nu fiu nevoită să ucid . Mă surprindea uşurinţa cu care pronunţam aceste cuvinte . Întreaga noapte se învârtiseră în mintea mea , le-am ascultat ca pe o melodie veche , reamintită după mulţi ani . De ce să ucid o persoana care nu îmi făcuse nimic ? Nu vedeam rostul unei morţii anunţate . Nu eram Dumnezeu , nu avea dreptul să decid cine trebuia să trăiască . Poate că eu eram cea care trebuia să moară , viaţa mea nu valora nimic . Era doar un amalgam de regrete , de durere şi de el . Ultimele mele gânduri aveau să se îndrepte asupra lui , eram absorbită de personalitatea sa . Dependentă de tot ce însemna el , o obsesie de care nu voiam să scap , doar mă ţinea în viaţă . Îmi oferea un motiv pentru a supravieţui pentru a distruge şi chiar pentru a ucide. Moartea însemna infinit , un nou drum , măreţie , durere , tristeţe sau chiar bucurie . Toate ţi le oferea trecere în nefiinţă , totul mai ales linişte . Nu mai trebuia să auzi ticătuitul ceasul ce te anunţa că viaţa se sfârşeşte şi nici vocile absurde . Puteai să zaci în tăcere , acoperit de pământ la adăpostul unui sicru . Era tentant să te arunci în braţele necunoscutului , crezând că cineva te va prinde . Vei cădea , te vei prăbuşi şi nimeni nu te va ajuta .
L-am văzut pe Roy , aşteptând un răspuns , privindu-mă în ochii . Pentru câteva minute m-am temut de el , de acea privire .
- Nu , dar o voi face ! Nu am altă alternativa decât să mă supun şi să sper .
- Să speri ?! Chiar nu ai învăţat nimic ? Trezeşte-te ! Destinul ni-l facem , dar ţie îţi e frică să accepţi asta . Nu ai mai avea pe cine să dai vina pentru greşelile tale . Eşti o proastă !
- Mă cunoşti? Tu nu ştii nimic , absolut nimic despre mine .
Avea dreptate ? Nu , nu putea să aibă dreptate , nu reuşeam să cred în vorbele sale . Nu am acceptat adevărul , era mai simplu să trăiesc în minciună . Să recunosc că eram slabă , că aveam nevoie de ajutor şi de o pereche de buze care să îmi spună : ,,Totul va fi bine ” . Nimeni nu mi-a spus asta niciodată şi de dată eram conştientă că nu va fi bine , o să fie mai rău . Nu puteam să plâng , să tremur , să fug sau măcar să mă ascund . Trebuia să înfrunt moartea şi să ies învingătoare .
Imposibil...
- Ţi-e frică să mori şi te temi să trăieşti . Ştii că eşti patetică ?
- Du-te naiba !
- Ne vom duce împreună dacă vei da greşi . Ai grijă! Sunt alături de tine pentru a te ucide , nu pentru a te ajuta .

Măcar nu mă va omorî Matt , dar până la urmă nu conta , tot în acelaşi loc aveam să ajung . M-am dus din nou în biroul bruntelui şi iar i-am întâlnit zâmbetul mulţumit .

- Ai dormit azi-noapte ?

A râs uşor , privindu-mi chipul şi cearcănele ce se adunase sub ochii . Nu reuşise să adorm , somnul se scursese departe de mine . De fiecare dată când închideam ochii vedeam sânge , doar sânge prelingându-se pe pereţii camerei .

L-am văzut pe Matt scoţând un cuţit ascuns într-un sertar , apoi mi l-a înmânat . Aş fi putut să îl iau şi să îl ucid pe brunet , moartea lui nu ar trebui să deranjeze pe nimeni .

- Ştiu că ai vrea să scapi de mine ! Dar voi fi mereu cu un pas înaintea ta .
Parcă mi-ar citit gândurile , poate văzuse strălucirea ce apăruse în ochii mei la gândul dispariţie sale sau poate mă cunoştea foarte bine . Un pistol a apărut subit la tâmpla mea , semn al superiorităţii brunetului .
- Asta că să nu îţi treacă prin minte vreo prostie şi să îţi scurtezi singură viaţă . Roy , ia plicul , înăuntru se găseşte poza persoanei ce va face o călătorie în Iad . Cuţitul va trebui să îl foloşeşti pentru moartea altcuiva , nu a mea .
A surâs superior şi ultima frază mi-a adresat-o mie . Am privit insistent plicul pe care blondul l-a îndesat cu grijă în buzunar . Nu puteam ştii cum arată acea persoană .
- De ce? Din ce cauză va muri ?
- Din cauze naturale , sigur nu ... s-a pus cu cine nu trebuie şi nu a ştiut când să plece capul supus . Un lucru pe care nici tu nu ai învăţat să îl faci .

Întregul mister era clarificat , nu ştiam absolut nimic , asta ar fi trebuit să îmi uşureze munca .

Peste câteva minute mă aflam afara în compania lui Roy şi cu o geacă negră care ar fi trebuit să îmi ţină de cald . Tremuram la fiecare adierea , mişcându-mi agale picioarele din dorinţa de a evita acel moment crucial . Aveam mâinile reci , întotdeauna era aşa , uram asta .

M-am urcat în maşina şi în tot acest timp am simţit mână blondului ţinându-mi tras braţul . Teama era tot ce simţeam , nu mai puteam găsi o soluţie , mă pierdusem . Glasul serios al brunetului mă speriase , faptul că îmi citea gândurile şi ştia ce plănuise .



*Flashback*

Îl urmăream pe Matt , plimbându-se din colţ în altul , oprindu-se pentru a mă privi şi a-mi vedea reacţia .
- Vrei să fugi ? Ai fi proastă dacă nu ai încerca , dar asta însemnă că nu ţii de loc la propria viaţa . Fii cuminte , ucide-l acea persoana şi apoi întoarce-te .
Pistolul îmi părăsise tâmpla , frecându-mi uşor zona ce mă ustura . I l-a dat blondului care l-a privit intens , ademenit de trăgici .
- Roy va avea grijă să te împuşte la prima încercare de a evada . Dacă fugi mori , dacă nu mă asculţi mori . Orice ce ai face vei muri într-un final .
A luat o pauză tuşind şi apoi şi-a reluat şirul gândurile .
- Cuţitul ce se află în mâna ta va fi arma cu care vei ucide . Un pistol ar face prea mult zgomot şi ar atrage atenţia , trebuie să fii discretă . Roy îl va imobiliza , tu vei aplica lovitura care îi va sfârşi viaţa . Alege cu grijă locul , altfel îl vei doar răni şi eu îl vreau mort . Taie o arteră , sângele va ţâsni şi se va scurge încet . Ultima picătură de viaţa va fi purtată de valul roşu . Ai putea înfige direct cuţitul în inima . Va fi decizia ta .
Uşurinta cu care vorbea despre moarte mă suprindea cel mai mult . Am remarcat satisfacţia nebună de pe chipul său când vorbea despre sânge . A zâmbit , un surâs diabolic , doar aşa ai fi putut descrie acea expresie a feţei . Totuşi avea cunoştiinte despre anatomie , doar prin tăierea arterei moartea ar fi fost mai rapidă .
Am fost scoasă din birou pentru ca Roy şi Matt să vorbească liniştiţi . Atunci l-am întâlnit pe Chris cu acel zâmbet seducătorul întipărit pe buze .

- Succes !

Asta a fost tot ce putut să spună , după a dispărut printre holurile încurcate .



* End of Flashback*

Priveam blocurile gri şi trecătorii care se plimba liniştiţi pe străzi . Trecuseră câteva ore de când am părăsit acel ,, orfelinat “ . Mi-aş fi dorit ca cineva să îmi vorbească în acele momente , acea tăcere mă neliniştea . Sentimentul de vinovăţie pusese stâpănire pe mine şi nimeni nu îmi spunea că nu e vina mea , nimeni nu era de partea mea .
Venise noaptea şi întunericul mă împiedica să mai disting ceva . Maşina a oprit brusc , împingându-mă în scaunul din faţa . Frig , doar frigul îl puteam percepe . Eram un cartier pustiu şi ciudat , aş fi putut zice că era unul rău famat . Am văzut un copil îmbrăcat în haine ponosite care s-a apropiat de noi . Dacă pe el trebuia să îl ucid ? Nu aş fi putut , mai bine muream eu . Bătaile inimii mi se acceleraseră cu fiecare pas pe care îl făcea .
- Aţi putea să îmi daţi nişte bani .
Oricât de mult mi-aş fi socotocit buzunarele , nu aş fi găsit nimic . Îmi era milă de el , mă durea să văd un copil în acea stare deplorabilă . El nu avea nicio vină , destinul , ghinionul se jucaseră cu viaţa sa . I-am strâns puternic mâna şi am zâmbit , parcă de mult nu ma surâsesem sincer . De fiecare dată zâmbeam forţat , din dorinţa de a părea puternică , superioară , să îmi ascund laşitate sub un surâs . Copilul se uita ciudat la mine , surprins de gestul meu , mi-a zis:

- Am nevoie de bani , nu de afecţiunea .
Apoi şi-a îndreptat paşi spre un bloc şi s-a pierdut în întuneric . Roy nu l-a oprit şi din asta am dedus că nu el era cel care avea să omoară . Vorbele copilul am fost ca o palmă pe obrazul meu , o strângere de mână nu i-ar fi săturat foame şi nu i-ar fi oprit lacrimile . Era un gest frumos din partea unui străin şi nu îl ajuta deloc compătimerea mea . Un om îmbrăcat într-un costum şi-a făcut apariţia , un personaj atipic pentru decorul în care ne aflam .
- El este , vocea blondului s-a auzit încet
Un fior mi-a străbătut corpul zărindu-mi victima . Milă , triştete şi durere , toate acestea s-au adunat în mine . Îmi zgâriam pielea cu unghiile , lăsând un firicel de sange să curgă încet . Blondul a dispărut de lângă mine , îndreptându-se spre persoana indicată , apoi au urmat câteva lovituri . I-a dat un pumn şi un picior în stomac când bărbatul se afla la pământ . Mă vedeam pe mine acum câteva zile , resimţeam loviturile primite atunci . Încă mai aveam câteva vânătăi ascunse sub haine , aş fi vrut să uit acel moment . Nu era o amintirea plăcută , doar un regret ce îmi atârna de gât , măcar îl lovisem şi eu , singura satisfacţie .
Bărbatul a ţipat după ajutor , dar nu era absolut nimeni şi eram sigură că nu şi-ar fi riscat vieţiile salvând pe cineva . Roy învinsese , victima era prăbuşită la pământ incapibilă de a face ceva .
- Fă-o , scoate cuţitul şi ucide-l .
Am greşit când l-am privit pe bărbat în ochii , implora milă şi puţină compasiune . Am început să tremur speriată , scăpând arma din mână . Nu puteam să o facă , îmi părea rău pentru că nu l-am mai văzut şi nu mi-am respectat promisiune . Regretam şi bătaia primită de la Roy , toată umilinţa şi tot aveam să mor . Jalnic …
M-am prăbuşit , căutând cutiţul , l-am găsit doar pentru a –l scăpa din nou . Mâinile nu mă mai ascultau şi tremuram incontrolabil . Aş fi vrut să plâng , dar nu am putut .

- De ce naiba stai ? Grăbeşte-te ! Sau vrei să mori ? Eşti o laşă , ai îndurat atâtea pentru a muri aşa ?
Mă privea nervos , reuşise să îmi anihileze o partea din frică . M-am ridicat , ţinând cuţitul în dreptul inimii bărbatului . Nu aveam suficientă putere pentru a îl împinge , bărbatul începuse să plângă speriat , ştiind că era sfârşitul .
- Am o familie , doi copii . De ce ? Te rog …
Cum aş fi mai putut după acele vorbe să mai fac ceva ? M-am imaginat în locul acelor copii şi durea prea tare .
- Îmi pare rău ! am auzit vocea lui Roy , el mă privea .
Am simţit mâna lui caldă ţinându-o strâns pe a mea . Am stat aşa câteva secunde , eram calmă , liniştită , parcă îmi oferise încredere . Mă ţinea prea puternic şi apoi am realizat ce dorea cu adevărat , am vrut să mă eliberez . Mâinile noastre au împins cuţitul , nu am putut să împiedic asta . După ce a reuşit , blondul m-a eliberat , am închis ochii , nu putea să privesc ochii .
Frică , nelinişte , tristeţe . Ce simţeam cu adevărat ? Nu puteam ştii , m-am culcat pe trotuar , admirând stelele . Pete de culoare murdăreau cerul şi am auzit un ultim ţipăt al bărbatului .

Nu mai vedeam nimic . Cedasem …

[Teh]

oferea trecere în nefiinţă -- [..] trecerea [...]
ceasul -- ceasului
alternativa -- alternativă
cearcănele ce se adunase -- ce se adunaseră ( aşa e făcut corect acordul )
reuÅŸise -- reuÅŸisem
mi-ar citit -- mi-ar fi citit
dispariţie -- dispariţiei
din colţ -- dintr-un colţ
ucide-l acea persoană - - cred că era : ucide acea persoană
zâmbet secudătorul -- zâmbet seducător?
trecătorii care se plimba -- care se plimbau ( aşa se face corect acordul )
Eram un cartier -- poate '' era un cartier''
săturat foame -- foamea
Nu puteam să o facă -- nu puteam să o fac
promisiune -- promisiunea
Nu putea -- Nu puteam
Ai avut cam multe greşeli în capitolul ăsta, nici măcar nu le-am zis pe toate. M-a cam deranjat asta, ai mai multă grijă data viitoare.

Capitolul mi-a plăcut tare mult.
Şi aşa sunt eu într-o dispoziţie foarte aiurea azi şi a venit tocmai la fix. M-a enervat Nathy că a ezitat, trebuia să îl ucidă pur şi simplu şi gata. Ea nu ştie că toţi când sun ucişi zic : am nevastă şi copii? Offf, e prea bună uneori. Mă bucur de ceea ce a făcut blondul. Pt. că aşa trebuia să fie. Mă aşteptam la mai mult curaj din partea ei.
L-am adorat şi în acest capitol pe Matt. E cel mai tare. E adorabil. A fost interesantă scena cu acel copil cerşetor. Deşi atunci când a zis să i se dea bani, era o întrebare m, un ordin sau o afirmaţie? Nu prea am înţeles dar presupun că nu are aşa multă importanţă. Şi avea dreptate, ce naiba să facă el cu afecţiunea ei ? Că nu îi ţinea de foame. şi ea a realizat asta. Săracu' copil. Dar , asta e viaţa. Şi ea trebuie să facă ceea ce trebuie să facă şi ce şi-a luat angajamentul. adică, să ucidă. Acum , a devenit clar o asasină plătită. Cel puţin în ochii mei :)) Ok, eu de abia aştept să înceapă să ucidă pe bune. Presupunând că asta se va întâmpla. Am şi eu dreptul să îmi imaginezt lucruri.
Acum , mai mult ca oricând, mi se pare că titlul poveştii e perfect. Şi acţiunea e minunată.
Îţi ador fic-ul, dar tu cred că deja ştii asta. Descrierae a fost, ca de obicei, captivantă. Nu mi-a plăcut că ai avut cam multe scăpări şi greşeli în acest capitol ( când sunt prost dispusă mă calcă pe nervi să văd greşeli , ca acum ) şi au fost multe, după cum vezi. Aşa... dialogul a fost genial, ca de obicei :X şi mi-a plăcut enooooooorm chestia de la început pusă în italic. Vai, m-a captivat.
Aştept cu mare nerăbdare următroul capitol.
baftă>:d<

[Neith]

Am venit cu un nou capitol . Aş fi vrut ca după perioada lungă de aşteptare să fii apărut ce ceva mai bun . Încă o dată mulţumesc , Teh .

Capitolul 12

,, Am înfruntat moarte şi am ieşit învingător . Singură întrebare ce îmi rămăsese imprimată pe buze era : Trăiam sau devenisem un cadavru ce se chinuia să respire ? “

Am ucis pentru prima oară în viaţă , parcă încercam să realizez ce făcusem , de ce şi când . Mă simţeam obosită , incapabilă să mă mişc şi gânditul îmi oferea o nouă durere de cap . Întinsă pe trotuar , lumea părea mai mare , infinită , blocurile erau tot mai înalte şi singura legătură cu cerul . Şi ce plăcut era să te bucuri de liniştea deplină , doar să stai şi să priveşti stelele . Relaxare , vina nu mai apasă pe umerii mei , era în braţele galaxiei , o împărţisem cu întregul univers . Să sufere alţii , să plângă şi să îşi simtă sufletul încarcerat , eu eram liberă şi nimic nu mai conta . Eram departe de cadavru şi de sânge ce se scurgea ameninţător spre mine . Mă bucuram de o linişte deplină , dependentă de fiecare clipă ce trecea .
Mă teleportasem undeva în univers , lângă mare , pe un nisip rece şi sub un cer negru , nu albastru . Mi-aş fi dorit să adie vântul , puternic să mă smulgă de sol şi să învăţ să zbor . O păsare care să străbată văzduhul , care să vadă multe , dar să nu ştie nimic . După mult timp , gândurile mele s-au îndreptat spre mare . Parcă am simţit o legătură între moarte şi imensă întindere de ape . Amândouă păreau infinite, mă atrăgeau şi le-am cunoscut pe ambele , curiozitate poate ucide pe oricine . Şi timpul s-a oprit , eu am dispărut, totul s-a evaporat , nu era nimic sub cer . Am stat nemişcată , cu ochii îndreptaţi spre cer , căutând ceva . Nu ştiam ce , dar în acea seară am pierdut ceva , poate conştiinţa sau umanitate .
Am văzut lumina stâlpului , revărsându-se peste mine , am închis ochii .Să ucizi , să visezi şi să te trezeşti lângă acelaşi mort . Era perfect !
Roy era lângă mine , ţinând cuţitul în mână şi privindu-şi reflexia . Ochii verzi străluceau diferit sub lumina palidă a lunii şi vântul se oprise . Nu îmi era frig şi nu mă simţeam murdară .
- Eşti bine ? L-am auzit , întrebându-mă .
Aş mai fi rămas în acea stare de visare , dar vocea lui mă chema înapoi .
- Cred că da .
Cineva murise , el ajunsese în Rai , era fericit . Eu eram cea care suferea , rămăsese aici , într-un infern deghizat în viaţa .
- Sper că nu te simţi vinovată ! Ai făcut ce trebuie . Tipul putea să fie un violator , un criminal , consideră că ai făcut bine omenirii .
Poate aş fi ţinut cont de ce îmi spuse , dacă nu ar fi izbucnit în râs imediat . Brusc m-am ridicat , zărindu-mi pantaloni pătaţi de sânge . Conta ? În acel moment , nu . M-am simţit fericită pentru că trăiam şi pentru că el murise . Făcusem ce trebuia , ceea ce era bine pentru mine , de alţii nu mă interesau . M-am ridicat , m-am trezit şi l-am privit . Vedeam o mică baltă de sânge formată lângă el , cuţitul fusese înlăturat , amprentele şterse . Reuşisem ... Să zâmbesc , să râd , să fiu fericită . Toate acestea erau prea grele . Dar cum trebuia să reacţionez ? Nu mă învăţase nimeni ce trebuia să fac după ce omoram pe cineva . Să plâng ? Dar moartea lui nu mă întrista , mor sute de oameni şi nu îi jeleşte întreaga planetă .
- Să mergem !
Ordinul lui Roy m-a făcut să realizez cât de târziu era . Trecuse câteva ore de când nu părăsisem locul crimei şi am fugit împreună spre maşina . În mod normal dacă era o zonă populată , trebuia să plecăm mult mai repede . Ah ! Ce ciudat sunau aceste vorbe gândite de mine.
- Regret că nu îmi pare rău . M-am întors pentru a privi ultima oară pe acel om . Mâine va trebui să uit .
Aş fi adormit întinsă pe bancheta din spate , dar mă loveam de aceleaşi imagini , de fiecare dată când închideam ochii . Vedeam cuţitul străpungând încet pielea , prea încet. Acei ochii negri în care se adunaseră lacrimi . La ce se gândea în ultimele clipe ? Îşi revăzuse întreaga viaţă , greşelile , zâmbetele şi lacrimile ? Oare se bucura că murise ? Sau dorea să mai trăiască , mai avea visuri să împlinească . Am zărit sângele ce mi se uscase pe mână , alte picături erau imprimate pe haine .
Nu am realizat când am ajuns în cameră sau când uşa s-a închis . Timpul trecea prea repede pentru a-l mai putea urmări . Mă detaşasem de tot ce se întâmpla . Pentru prima oară în ultimele luni , mi-am amintit de ea . Am încercat să îi ignor amintirea , să îi şterg existenţa cu buretele .
Flashback
,, Încă una din multiplele noastre certuri şi din nou vina era a mea . Nu puteam recunoşte asta , m-am ţinut tare pe poziţii. M-am gândit la lucruri pe care să i le reproşez . Nu voiam să fiu învinsă de ea , orgoliul meu atingea cote maxime în acele momente . Mânată de impuls , spuneam lucruri pe care le regretam repede . Niciodată nu am învăţat când să ma opresc , mergeam prea departe pentru a rezolva problemele cu un ,, Îmi pare rău ! ”.
- Întotdeauna pleci când discutăm ceva . Nathalia , întoarce-te !
- De ce ? Nu discutăm , ne certăm , regret că nu vezi diferenţa . Da , ştiu că nu fac nimic bine . Mă bucur că eşti tu perfectă ...
- Ai crezi cum vorbeÅŸti .
- Mă scuzaţi . Lasă-mă naiba în pace . Oricum nu am nimic de vorbit cu dumneavoastră ...
Şi din nou am fugit ca o laşă . Am plecat pentru a nu o auzi cum plânge , pentru a rezista tentaţiei de o îmbrăţişa . Mă durea , nu puteam nega , dar nici nu reuşeam să mă controlez . I-am spus de atâtea ori te urăsc . Nu merita , de ce eram aşa ? ”
End of Flashback

Am ucis pe cineva şi nu a fost legitimă apărare . Dacă ar ştii mi-ar da o palma şi apoi ar vrea să ştie cum mă simt . Ce i-aş fi răspuns ? Că nu simţeam nimic , nu îmi recunoşteam reacţiile , la început mă temeam , tremuram , apoi nu am mai simţit nimic . Nu ştiam ce să fac , mi-aş fi aşezat sentimentele în faţa ochilor mei şi le-aş alege pe cele potrivite . Mă simţeam vinovată pentru că nu suferea , pentru că nu mă durea , parcă nu îmi pasă de viaţa luată . Devenisem ca Matt ? Sau poate din totdeauna fusese aşa şi până acum m-am minţit . Mi-am aşezat pe chip o mască şi am reuşit să mă pierd , nu mă recunoşteam .
Ce eram ? Un copil , un om obişnuit . Minţeam , oamenii normali nu ucid .
De ce nu am renunţat la viaţa mea ? Conta ? Din teamna , frica de moarte , dorinţa de a trăi ...
Oare nu e moartea fericirea supremă ? Dacă aş fi fost sigură , nu aş mai fi răspuns şi nu aş mai fi fost acolo .
Existam ? Doar dacă m-aş crea din nou .
De ce ? Întrebare retorică .
Am închis ochii , prea obosită am adormit . Nu voiam să visez , doar să uit pentru câteva ore , să nu mai exist .

Vizita de a doua zi m-a surprins , l-am întâlnit pe Chris , privindu-mă din pragul uşii . Aceeaşi apariţie seducătoare cu care mă obişnuisem şi un surâs superior pe buze . Nu a ezitat niciun moment , închizând uşa şi luându-mă în braţe . M-a strâns puternic , apoi mi-a căutat buzele , urcând uşor pe gâtul meu . M-a sărutat , muşcându-mă de buză inferioară şi oprindu-se doar pentru a mă săruta din nou . Nu voiam să mă opun , aveam nevoie de cineva care să îmi fie alături . Nu simţeam nimic pentru el aşa că îl puteam folosi şi l-am îndepărtat într-un târziu .
- Vreau să mă ajuţi , nu să îmi oferi afecţiune .
Am învaţat ceva , acel copil m-a ajutat şi aşteptam nerăbdătoare reacţie lui Chris . S-a încruntat uşor , dar zâmbetul nu a dispărut nicio clipă de pe buzele lui .
- Şi toată lumea se grăbeşte . Nimeni nu mai are timp de sentimente . Păcat !
- Sentimente ? Mă tem că te înşeli .
- Eu speram că trăim o frumoasă poveste de dragoste . A început să râdă puternic , aproape că m-a amuzat şi pe mine .
Am început să zâmbim amândoi şi părea că ne înţelegem .
- Atunci să trecem la afaceri ! Ce vrei să faci în continuare ? O să rămâi aici controlată de Matt sau o să îţi risci viaţa , evadând ? Ambele variante sunt la fel de palpitante .
- Vreau să trăiesc ... Indiferent de consecinţe sau victime colaterale şi te asigur că voi reuşi .

[Teh]

moarte -- moartea ( e în primul rând )
Singură întrebare -- Singura ( cu „a”, nu cu „ă” )
sânge ce se -- sângele ce se... ( am impresia că era aici cu încă un „le” adăugat, că altfel nu sună prea bine )
imensă întindere de ape -- imensa.... ? mi se pare mie că e cu „a” nu cu „ă” la final
conştiinţa sau umanitate -- dacă spui acolo conștiința, ar merge să zici „ umanitatea” nu „umanitate” , părerea mea.
stâlpului , revărsându-se -- personal nu cred că e nevoie de virgula aia.
rămăsese aici-- cred că era „ rămăsesem ”
de alții nu mă interesau -- vezi tu , acest „ interesau” nu prea merge... în acest context. poate : de alții nu mă interesează; sau, la trecut : de alții nu mă interesa ( adică pe mine și cam așa se face acordu, că e la singular, nu e vb despre ei ci despre „mine” , ar fi un „ eu” , adică singur... oh , pricepi tu! )
- Ai crezi cum vorbeşti . -- cred că era așa : Ai grijă cum vorbești! ( și cu semnul exclamării )
Mă simţeam vinovată pentru că nu suferea -- pentru că nu sufeream. Adică , eu ( bine, ea ) nu altcineva...
parcă nu îmi pasă -- dacă luăm în considerare contextul , atunci nu ar fi „pasă”, ci „păsa”
fusese -- fusesem
Din teamna -- teamna? what means that ? o.o
Chris , privindu-mă din pragul uşii -- nu e necesară virgula aia
buză inferioară -- buza inferioară
risci -- a risca, într-adevăr, dar când vrei să zici ceea ce ai spus tu, se folosește : riști . Eu risc, tu riști, el riscă, ea riscă, noi riscăm, voi riscați, ei riscă, ele riscă... enfin : p

Greșeli au fost, după cum vezi și am încercat să le enumăr, nu știu dacă au mai fost și altele dar e de ajuns cu ceea ce e sus să înțelegi ce și unde ai scăpări așa că ... nu o să mai insist pe tema asta că nu e necesar.
Capitolul , ca și idee și acțiune mi-a plăcut mult <3 fraza de început a fost delicioasă, așa cum au fost toate de până acum și cum presimt eu că vor fi și cele ce vor urma D: . mda, am eu așa o presimțire, la cât îmi place ficul ăsta. într-adevăr am întârziat cu cititul și comentatul, din motive personale, dar nu o să mă las de citit, căci îmi place tare mult povestea. Nathalia îmi place parcă cu fiecare capitol mai mult, mai mult, mai mult. Povestirea din acest capitol a fost chiar tare, m-a atrass foarte tare. în sfârșit își lasă la iveală trăsăturile cu adevărat egoiste, pe care nu am reușit să le văd atât de bine până acum. Și îmi place cum gândește, cred că este un personaj puternic, sau măcar așa sper eu : )) ahh de abia aștept și mai multă acțiune, mister este ca întotdeauna ( cu asta m-a capitvat ficul tău, e plin de mister, și pe bună dreptate este și captivant ) ... <3
ultima replică pe care i-a dat-o lu chris mi s=a părut genială, deși e cu dublu înțeles și eu nu am priceput dacă l-a refuzat cu oferta de evadare sau a acceptat . la o adică, o să aflu eu mai târziu ( de abia aștept ! ) .
Ai reușit să mă menții curioasă și captivată cu povestea asta, e pur și simplu genială + că îmi place stilul tău de a nara ( dar tu deja știi asta! ). A fost interesantă și scena dintre Nath și Chris, kissu kissu, alea -alea ! : )) a fost destul de ok. deși eu nu îmi doresc nimic între aceștia doi și am avut niște presimțiri în legătură cu Chris... încă le am ,să vedem dacă se adeveressc sau nu, poate că sunt eu prea paranoică. Oricum și acest personaj este interesant și îmi place cum l=ai creat. Deși încă nu știu de ce este în conflict cu Roy.
A , da! Roy... Am impresia că e mai bun decât pare și e din ce în ce mai interesant. Matt îi întrece pe toți. De abia aștept să mai apară, și să văd și ce se mai întâmplă... așa că spor la scris. Mi-a făcut plăcere să citesc acest capitol și îl aștept pe următorul.

chuu`

[Neith]

Teh , mulţumesc pentru că citeşti !
Capitolul 13

,, O crimă cheamă alta , dar moartea nu pleacă niciodată singură . Viaţa e drum , ai grijă să nu te împiedici de un cadavru ! “

Aveam să reuşesc ,doream cu disperare să trăiesc . Nu ştiam dacă era un sentiment real , poate era doar o plăsmuirea a minţii mele , ceva care să îmi justifice faptele . Până acum îmi căutam un scop , azi l-am găsit şi totul a devenit mai uşor . Ucisesem un om pentru a-mi salva viaţa , eram în stare de orice . Aveam o cale lungă de parcurs , urma să cad de multe ori , trebuia doar să învăţ să mă ridic . Mi-am creat iluzia că eram puternică , dar în interiorul meu aveam o îndoială pe care nu am lăsat-o să mă oprească . Mă temeam de ce puteam devii , pentru câteva clipe mi-a fost frică de mine , de acea dorinţă nebună ce se născuse în mine . Neputinţa aducea ura , ura atrăgea răzbunarea , răzbunarea durere , iar durerea a chemat moartea . Un cerc , totul se învârtea pentru a ajunge în acelaşi punct , pentru a se sfârşi . Îmi trasasem calea , trebuia doar să o urmez , aşa puteam afla cum se va termina şi ce urma să se întâmple .
Pentru câteva minute am remarcat o urmă de admiraţie în privirea brunetul . Am crezut fiecare cuvânt pe care îl pronunţasem , i-am transmis acel sentiment şi lui .
- Exact la asta mă aşteptam din partea ta . Să nu renunţi , sper că ai suficientă hotărâre pentru a îţi duce la capăt promisiunea .
- Nu îţi face griji pentru mine .
În prezenţa lui Chris nu trebuia să mă ascund , parcă aveam nevoie de un prieten , de el . Poate căutam şi eu două buze care să îmi vorbească . Acel ,, el” nu mai era lângă mine , eu l-am părăsit şi eram conştientă că nu va veni la mine . Nu îmi va mai vorbi , nu mă va cunoşte , va încerca cu disperare să mă urăscă şi nu va reuşi . Cu timpul , rănile vor dispăra , doar o cicatrice îi va aminti că l-am trădat , asta nu va uita .
- Întoarce-te ! Ai fugit prea departe . Gândeşti prea mult ...
Vocea curioasă lui Chris m-a chemat înapoi .
- Alţii nu o fac deloc , deci trebuie să existe un echilibru .
Dacă l-aş fi cunoscut altfel pe brunet , poate am fi fost prieteni , aşa eram doi străini pe o insulă pustie . Instinctul de supravieţuire ne adusese alături , dar în orice moment puteam deveni canibali . Cât timp am rămas împreună , am tăcut , ne-am bucurat în liniştea de prezenţa celuilalt .
- Am stat deja prea mult .
Nu mai mi-a spus nimic , doar s-a îndepărtat grăbit , plecând şi lăsându-mă singură . Trebuia să mă schimb , urma să mai ucid şi era necesar să nu ezit . Să îmi îngrop emoţiile , sentimentele , să nu îmi pese . Poate era simplu , poate nu . Aveam să aflu data viitoare , eram însă nesigură . Nu reuşeam să mă gândesc la viitor , nu ştiam ce mă aşteptam după colţ , gata să mă înhaţe . Să sper ? Realizasem că era inutil . Să mă rog ? Dacă Dumnezeu exista , deja eram pe lista lui neagră , mă uitasem şi el . Credinţa înseamna iertare , dar eu nu mai puteam crede în nimic . M-aş fi ales cu o nouă dezamăgire , eram pe cont propriu şi trebuia să supravieţuiesc . Singurul în care puteam avea puţină încredere era Chris , dar nu îmi spusese nimic . Era alături de mine , nu îmi dăruia mila . Nu aveam nevoie de compasiune , doar de cineva care să îmi stea alături şi să mă ajute să stau în picioare când îmi voi dori să cad . Nu ştiam ce voiam în acele momente , eram confuză . Trebuia să trăiesc ca să creez un viito , la alte lucruri mă voi gândi atunci.
Singurul care mă interesa era Matt . Care următoare lui mişcare şi ce urma să se întâmple ? Voiam să îl văd şi mi-a răspuns la dorinţa .
Cel care mă călăuzea spre biroul ,blondul, a apărut . Oare trebuia să îi mulţumesc lui Roy ? Pâna la urma trăiam doar datorită lui , el mi-a ţinut mâna când tremuram şi tot el m-a aruncat în păcat . Am oftat şi mă întrebam când devenisem o persoană credincioasă .
Matt era aşezat la birou , ridicându-se în momentul în care m-a văzut .
- Felicitări ! Am auzit că te-ai descurcat admirabil .
Înseamna că fusese informat greşit şi că Roy l-a minţit . Trebuia să îl atrag de partea mea pe blond , dar cum ? Am zâmbit în acelaşi timp cu Matt .
- Mulţumesc ! Bănuiesc că sunt nişte complimente şi sunt conştientă de treaba bine făcută .
Mă simţeam ca un om de afaceri , parcă semnasem un nou contract. Eram a brunetului , mă avea la mână ...
- Complimente ? Te înşeli ! Dar totuşi ai nevoie de încurajări . Vor urma mai multe crime , vreau să văd cum vei reuşi să supravieţuiesţi . O să mai ai puterea să mă priveşti în ochii ? Mă tem că vei ajunge la fel ca mine . Mai ţii minte când ai spus că nu suntem pietre ? Tu eşti...
Am retrăit clipa în care am spus acele vorbe . Atunci eram furioasă, mânată de un impuls . M-am schimbat atât de mult în câteva săptămâni ? Îl judecam pe Matt pentru comportamentul şi insensibilitatea lui , îl uram în acele clipe . Să neg adevarul ce tocmai fusese rostit ? M-aş minţi pe mine , aş vrea să înşel o lume întreagă şi aş face-o pentru a-mi păstra o imagine de faţada . Până la urmă aparenţele erau totul , nimeni nu ştie durerea ce se ascunde sub zâmbet sau ura sub o strângere de mână . Aparenţele au creat perfecţiunea , oamenii doar au învăţat să le folosească .
- Nu sunt ca tine . Greşeşti , pot fi mai rău de atât . Ai grijă ce creezi , te poate distruge .
Credeam în ce am spus sau poate doar mă foloseam de aparenţe . Trebuia să fiu puternică , trebuia să mă schimb . Puţin surprins , Matt s-a chinuit să zâmbească , parcă mulţumit de reacţia mea . Şi într-un mod ciudat îmi plăcea să mă joc cu el , să ne tachinăm reciproc . Toate discuţiile nostre aveau acel farmec , nu puteam ştii cine era învingătorul după o nouă dispută . Doream să îl distrug , mă gândeam adesea la viitor . Acolo scăpasem de Matt , dispăruse din viaţa mea ... Dar ce se va întâmpla cu mine , nu eram în stare să aflu .
- Poate asta îmi doresc : să mă învingi . Nu face pe deşteptă cu mine , încă nu eşti în stare să câstigi , mai ai multe de învăţat şi puţină treaba în seara asta .
O nouă crima ? Aşa de repede , nu ...Era prea curând , rănile nu se închiseseră încă , nu îmi pusese ordine în sentimente . Eram totuşi entuziastă , parcă tânjisem după o nouă vărsare de sânge , dar nu trebuia să simt asta . Mă ascund sub dorinţa de supravieţuirea , de fapt nutream sentimentul de adrenalină simţit atunci . Acea teama de a fi prinsă , de a privi în ochii victimei sau te aţi vedea chipul în oglinda . Cum arătam în acel moment , ce sentimente se regăseau în privirea mea ? Mi se citea nebunia pe chip sau arătam ca un om obişnuit?
A pus o poză pe masă , o tânară roşcata , cu o pereche de ochii căprui , nimic neobişnuit în această fotografie .
- Ea este persoana care va muri în seara asta . Roy nu te va însoţi , te va aştepta în afara clădirii...Adresa e pe verso ...
- Nu îmi urezi succes ? L-am întrebat curioasă .
- Ar deveni o obişnuită . Plecaţi !
Atunci l-am remarcat pe blond şi privirea speriată pe care o avea . Încruntat , se uita insistent la poza . Părea speriat de imaginea fetei şi Matt observând acest lucru , i-a pus în mână o hârtie . Aveam mai mult idei despre reacţia blondului , dar niciuna nu era plauzibilă . Oare o cunoştea ? Speram să aflu mai multe informaţii .
Nu am îndrăznit să întrerup tăcerea ce se instaurase între noi ,doar zgomotul scos de motor putea fi auzit . Ce ar fi trebuit să zic ? O remarcă despre vreme? Mă simţeam mult prea ciudat . Urma să ucid o altă persoana . Da , realizasem asta şi atunci de ce nu eram tristă . De ce nu mă deranja ce ajunsesem ? Şi mai presus de orice de ce nu încercam sa fac ceva ? Mă resemnasem cu acest destin , de fapt îl acceptasem din prima clipă, mi-am îmbrăţişat viitorul .
M-am schimbat ... Sau poate am fost mereu aşa şi m-am renegat , m-am ascuns printre miile de exemplare umane şi m-am prefăcut a fi unul dintre ei .
Dar ce aş putea să fac în asemenea momente ? Să stau întinsă şi să plâng , să îmi blestem soarta . Nu , trebuia să supravieţuiesc . Cineva o să moară pentru ca altcineva să trăiască . Îmi priveam reflexia din oglindă şi eram aceeaşi . Un păr negru prea lung şi o pereche de ochi căprui , eu ...
Călătoria noastră s-a oprit în faţa unei clădiri de zece etaje , mai mulţi oameni îmbrăcaţi în costume se grăbeau să o părăsească .
- Nu pot să vin cu tine . Matt mi-a interzis asta .
- Dacă nu te întorci în jumătate de oră voi veni după tine. Etajul cinci...
Nu am putut să spun nimic, dar aş fi preferat să fiu însoţită de blond. Ţineam briceagul în buzunarul de la spate , un pistol deşi mi-ar fi uşurat munca , dar producea prea mult zgomot după spusele lui Matt . Îmi repetam planul în minte din dorinţa de a nu-l uita , fiecare pas pe care urma să îl fac era memorat . Mă temeam că voi fi prinsă , că acea persoană nu va muri şi mă va denunţa . Închisoare ... La asta nu mă puteam gândi , compania celor doi părea foarte mulţumitoare .
Am deschis uşa , găsind-o pe roşcată la un birou . Atenţionantă de zgomot şi-a ridicat privirea către mine , zâmbind .
- Te aÅŸteptam ! Matt te-a trimis , nu ?

Şi-a păstrat surâsul pe buze, iar uimirea mea nu putea fi cuprinsă în cuvinte şi bănuiam că urma să fie incredibil de interesant .

[Teh]

Salut : ) scuze de întârziere. Acum am apucat să citesc. Am venit și cu comentariul meu veșnic : )) .

plăsmuirea a -- plăsmuire a ( fără „a”-ul acela de lângă „e” )
de ce puteam devii -- probabil.... „deveni” D:
în liniştea -- în liniște
Nu mai mi-a -- Nu mi-a mai ( e mai corect așa și sună mult mai bine )
ce mă aşteptam -- ce mă așteaptă
mă uitasem -- mă uitase
viito -- viitor
Care următoarea -- Care „era” următoarea .. ?
spre biroul -- spre birou
de supravieţuirea -- supraviețuire
te ați -- de ...
Am mai întâlnit pe acolo și câte o căciuliță de la „a” lipsă ( ă , parcă ) doar că nu le-am mai notat, mi-a fost lene.

Dacă Dumnezeu exista , deja eram pe lista lui neagră

:)) Mi-a plăcut faza asta. Mereu mi s-au părut amuzante chestiile de genul acesta, mă bucur că mai bagi și câte o replică amuzantă. Oricum, ai niște replici geniale.
Iar eu nu îmi pot exprima în cuvinte cât de mult mi-a plăcut capitolul. Am tot comentat după fiecare post și parcă am rămas fără lucruri de zis, nu știu ce să mai adaug. Esențialul îl știi, îmi place stilul tău de a scrie, cel puțin în acest gen de ”literatură”, apoi îmi place dialogul, personajele, mă rog- per ansamblu tot. Ai greșeli, unele sunt făcute din neatenție - cred. Mai ai și scăpări la exprimare, unele sunt forțate, dar merg. În fine, chestii pe care ți le-am mai zis.
O să încerc să mă refer strict la capitolul de abia postat.
Nu-mi mai place Chris. Kill me but I just do not like him. E ceva la el ce mi se pare ciudat, prea îngăduitor... Prea.. Nu știu. Oarecum familiar, ceva ce parcă a fost cunoscut de mai de mult, și acum e uitat, necunoscut, și totuși nu străin. Poate că am eu un fel de halucinații. Oricum, în fața mea e mai mult genul ăla tăntălău, insuportabil și parșiv. Nu știu ce e cu el, nu mă mai atrage deloc.
Îl ador pe Matt. Nu știu dacă mereu mi-a plăcut așa de mult dar acum pur și simplu mor după el ! : )) e prea tare, prea bestial, prea mișto, cum s-ar zice și îmi place mult relația dintre el și „eroina” noastră ( sau ar trebui să spun : ucigașa ? ) . Oricum, este foarte interesantă legătura ce s-a creat între ei și observ că a înțeles și ea asta... Că e mai bine să stea cu ei decât la închisoare, mă rog nici eu nu m-am gândit la închisoare până acum dar nu asta e important. A fost un capitol foarte reușit și iar ne-ai învăluit de mister la final, mereu mă lași așa.. cu buza umflată, fără să am habar de ceea ce o să urmeze, pot doar să speculez. A fost ciudată reacția lui Roy, poate că roșcata o fi vreo fostă de`a lui Matt, tipu nu o mai suportă și o anihileză = )) scuze, mi-am dat drumu` prea tare la imaginație. Mă intrigă această roșcată cât și replica ei. Care va să zică, știe cum stau lucrurile.
Ce o să facă personajul nostru ? O să o omoare? Sper. Sunt foarte curioasă. Mi-a plăcut mult-mult capitolul și îl aștept pe următorul. Baftă la scris!

[Neith]

Am revenit şi eu după o lungă absenţa şi acest capitol nu se numară printre cele mai bune ale mele . Mulţumesc , Teh , pentru susţinere!
Capitolul 14

,, În drumul nostru va apărea o răscruce , calea o vei alege cu ochii închişi . Doar aşa vei putea da vina pe destin ...”



-Ai ghicit ! Răspunsul meu nu s-a lăsat aşteptat . Voiam să îi urmăresc reacţia , în mod normal oamenii ar tremura la gândul că cineva va veni să îi omoare . Ar încerca să se salveze , să fugă , iar ea ori aştepta moartea , ori avea mare încredere în capacităţile ei . Am sperat să fie prima varianta , mi-ar face munca mai uşoară .
Roşcata s-a ridicat în picioare , privindu-mă şi arătând că îmi era superioară . Rămăsesem surprinsă de faptul că îl cunoştea pe Matt , deşi curiozitatea îmi domina caracterul , am decis să o las să facă primul pas .
- Matt şi-a găsit un nou ucigaş ? Sper că ştii că nu mă vei putea omorî…
- Ştiu doar că am un ordin de îndeplinit şi asta implică moartea ta .
Privirea ei arogantă mă irita , îndemnându-mă să o provoc , aş fi o mare mincioasă dacă aş nega că nu îmi place să mă joc . Aceasta s-a îndepărtat de birou , ajungând în apropierea mea , am remarcat diferenţa de înălţime . Am reuşit să o privesc în ochii , alungând orice urmă de teama . Un schimb de priviri care încercau să se impresioneze una pe cealaltă . M-am lăsat condusă de impuls , văzând-o prea aproape de mine şi furându-mi aerul . Am scos briceagul din buzunar , împingându-l încet în abdomen , voiam să văd cum reacţionează şi să simt sângele cald curgându-se uşor . A prins tăişul în mâna dreaptă , ţinându-l cu puternic şi încercând să îl ia . Ne-am luptat câteva minute , parcă acel cuţit era simbolul puterii şi cine l-ar fi avut ar fi câştigat. Nu a mai rezistat mult , s-a încruntat uşor , luptându-se cu durerea . Picăturile de sânge se scurgeau de pe lama care strălucea în lumina becului , am reuşit să îi fac o rană adâncă . Chipul ei nu schiţa durerea pe care o simţea , nu scosese niciun scâncet , nimic . Nu a renunţat decât în ultima clipă , briceagul s-a ridicat în aer , ajungând la câţiva metri de noi . Zgomotul produs în momentul contactului cu solul , ne-a trezit din visare . Ne priveam , ştiind că va fi ultima dată când amândoua trăiam , când bătăile inimiilor noastre se auzeau împreună .
Nu ne cunoşteam , era prima oară când ne văzuserăm . Puteam fi doua străine ce s-ar fi întâlnit întâmplator pe o stradă şi şi-au continuat drumul . Acum ne urăm , ea pentru că voiam să o ucid , iar eu pentru că nu mă lasă să îi iau viaţa .
Atenţia mea se îndrepta spre briceag , trebuia să îl recuperez , doar aşa aş fi putut câştiga lupta . Ea nu a cedat , deşi suferea , încercând să mascheze orice urmă de durere. Se părea că Matt o învăţase acea lecţie , să stai ca o stâncă în faţa sfârşitul , să pleci capul , recunoscând că ai pierdut .
Mi-a dat o palma cu mâna rănită , sângele colorându-mi obrajii , simţându-le cum se încheagă . M-a durut şi mi-am atins faţa , dorind să îndepărtez acel lichid roşu , dătător de viaţa. Am fost surprinsă de gestul ei , am observat că durerea i se accentuase , dar asta nu a împiedicat-o . Ar fi vrut să mă mai lovească încă o dată , am oprit-o şi i-am returnat palma .
Începuse să mă doară mai tare obrazul , sângele se scurgea, ajungând pe haine . Trebuia să găsesc cuţitul şi să termin cât mai repede . Bătăile inimii mi se acceleraseră când am început să fug . Am fost fericită să văd briceagul din nou în mână , controlam situaţia . Ea s-a năpustit asupra mea . căzând amândouă pe podea . Nu am realizat în ce moment , dar am pierdut cuţitul şi asta echivala cu înfrângerea .
Am văzut doar sângele aruncat pe podea , apoi am admirat lama ce îmi străpungea pielea . Îmi era frică . Pierdusem ? Mă durea întregul corp , tremuram . Mă pierdusem , tăişul dispăruse în interiorul meu … Am vrut să închid ochii , să se termine totul în acel moment . Îmi acceptam înfrângere , ea fusese mai bună ca mine , una dintre noi trebuia să moară. Aveam doar un singur regret şi o crimă ce îmi apasă pe umerii mei . Atât şi un suflet şi nişte amintiri şi multe zâmbete drogate . Nu credeam că era sfârşitul , ar fi fost prea patetic ,chiar prea devreme . Spusesem că nu voi muri , că voi supravieţui şi asta înseamna că domnişoara ce se afla deasupra mea trebuia să moară . Cât ar râde Christian dacă ar ştii că am fost aproape de eşec , de moarte . Chiar şi eu am vrut să râd , să fie ultimul zâmbet pe buzele mele . Un râs isteric care ar fi fost acompaniat de lacrimi , râdeam de apropierea decesului meu , de gândurile mele , de lumea asta …Roşcata m-a înţeles , a surâs trist , iar mâna începuse să îi tremure . Era ocazia perfectă pentru a riposta , pentru a îmi mai oferi o şansă .
Am găsit puterea de a mă ridica , ţinându-mi mâinile lângă rană , sperând că voi opri sângerarea . Am scos încet briceagul şi am simţit un val de sânge ce îmi părăsea corpul , eram slăbită şi reuşeau cu mare greutate să mă menţin în picioare . Am ignorat durerea , mâinile pătate , am şters tot ce se întâmplase cu câteva minute . O să ucid ! Trebuie să o fac! Acestea erau singurele mele gânduri şi ştiam că o să regret moartea ei …
- Eşti aproape în lumea cealaltă şi tot tu vrei să mă omori . Am auzit glasul surprins al roşcatei , mă privea , încercând să înţeleagă încăpăţânarea mea .
Nici eu nu ştiam de ce o făceam , dar refuzam eşecul şi dorea cu disperarea să câştig . Nimeni nu mă va înţelege , dar totul va avea un scop : să rămân în viaţă , să supravieţuiesc doar pentru a-l vedea mort pe Matt . Existenţa mea trebuia să fie mai lungă decât a lui , chiar şi un minut în plus era suficient . Victoria mea înseamna moarte cuiva , înfrângerea mormântul meu . ,, Vei muri “ Am soptit încet pentru mine , eram sigură că voi reuşi . Luptam pentru viaţa mea , un singur pas greşit şi ajungeam pe marginea prăpastiei dintre viaţa şi moarte , iar roşcata era dispusă să mă împingă . Câteva secunde am rămas nemişcată , aştepţând că ceva să se întâmple .
Nu am avut curajul să o mai privesc în ochii , trebuia doar să acţionez . Am ţinut strâns cuţitul , repezindu-mă asupra victimei , iar de teama am făcut o greşeală . Am închis ochii şi m-am lăsat purtată , nu voiam să văd ce urma să fac, poate că să mă mint mai târziu , să îmi creez iluzia că nu a fost vina mea . Mă aflam deasupra ei , lama cuţitului dispăruse şi în zadar încercam să îi găsesc acea strălucire .
-Cine eşti ? Am întrebat-o curioasă , trebuia să aflu mai multe înainte să moară .
- Am fost ... în curând vei vorbi despre mine la trecut . Să zicem doar că am existat şi asta li se întâmpla celor care îl trădează pe Matt , toţi sfârşesc omorâţi .
- De ce ?
- Prea des am auzit această întrebare , prea des am pus-o ! Te prefaci sau încă nu îl cunoşti pe Matt ?
S-a oprit , scoţând un geamăt şi respirând din ce în ce mai greu . Nu îmi doream să moară, trebuia să trăiască pentru a îmi povesti totul .
- El e un parazit , se hrăneşte şi ne distruge pentru a supravieţui ... Ironia sorţii este că am ucis atât de mulţi oameni încât ar fi trebuit să am demnitate şi să mă sinucid . Acum am un sfârşit trist şi nu am puterea să râd , îi voi lasă onoarea lui Matt . Te voi aştepta ! Căci ştiu că Matt se va ocupa şi de tine, el are grijă de tot , mai puţin de viaţa ...
- Mă tem că va trebui să aştepţi prea mult timp. Adio!
Nu mai voiam să aud nimic , îmi spusese deja prea multe şi nimic nu mă ajuta . Am privit-o cum a murit , cum a respirat pentru ultima oara şi cum inima a încetat să mai bată .
Atunci Roy a apărut , oarecum trist a trecut pe lângă mine şi s-a oprit lângă cadravul fetei .
- Melania ...A rostit încet cu glas care conţinea o urmă de melancolie , apoi a mângaiat-o pe frunte şi i-a închis ochii.

[Teh]

Hei, am venit! De abia aşteptam să citesc ! :))

greÅŸeli:
curgându-se -- scurgându-se
Acum ne urăm -- nu există, măi. Poate: ne urâm, sau : ne uram
Aveam doar un singur regret şi o crimă ce îmi apasă pe umerii mei -- poate aşa: Am doar un singur regret şi o crimă ce îmi apasă umerii, sau : Aveam doar un singur regret şi o crimă ce îmi apăsa umerii.
reuşeau cu mare greutate să mă -- reuşeam
ÅŸi dorea cu disperare -- doream
de teama -- de teamă

Nu ştiu dacă am menţionat odată sau nu, dar cred că ar fi mai bine să nu mai faci spaţiere şi înainte şi după semnele de punctuaţie. Se vede cam dezordonat.

Hmm, de menţionat faptul că în anumite momente personajele au fost prea detaşate ! Adică, de exemplu atunci când se bătea personajul nostru, lol cred că am uitat cum o cheamă ( memoria mea e varză... ), ăă, Nathalia, right? Aşa, deci , atunci când Nathalia se bătea cu Melania ( excelent nume ) nu prea exista emoţie, era acolo acţiunea şi înţelegeam tot ceea ce se petrecea dar parcă personajele nu erau acolo, cu sufletul vreau să spun că trupurile erau prezente. Apoi, la dialogul dintre cele două, din final. Prea detaşat şi lipsit de orice emoţie, prea rapid ai trecut prin el.
Lăsând asta la o parte, restul a fost bun. Adică, acţiunea şi tot ceea ce s-a întâmplat, a fost frumos şi de aşteptat. Mă aşteptam să o omoare pe Melania, trebuia să moară ! PArcă simţeam şi eu nevoia, dorinţa de a o ucide odată. parcă simţeam că este importantă pt matt,sau că a fost, cel puţin. Şi sincer nu reuşesc să pricep de ce este acest personaj rău când eu îl ador din tot sufletul şi mi se pare atât de cool şi fascinant? Nu mi se pare atât de rău şi mizerabil cum îl descriu chiar personajele tale, nici genul adorabil, dar oricum ! Trădare, trădare. De abia aştept momentul în care Nathalia se va confrunta cu Matt. Atunci o să fie frumos. Presupunând că o să existe un astfel de moment. Şi nu pricep de ce naiba îi pasă ei de acest Christian? Şi acum îmi aduc aminte de un anumit personaj din amintirile ei, celui căruia i-a promis că îi va fii mereu alături. Cred că ar fi timpul să ne lămureşti în privinţa asta, nu? Doar nu crezi că am uitat.
Mi-*a plăcut atitudnea personajului nostru, eroină, dragă. A fost foarte... curajoasă şi bine determinată, şi total pe placul meu. O învingătoare. Cât despre Roy, ce se întâmplă? Melancolic? hai, o să treacă el peste. Poate că a fost prieten cu Melania, nu? Poate ... Cine ştiE?! nu îmi mai dau cu părerea că cine ştie la ce ajung, dar mi-a plăcut finalul capitolului.
Ai păstrat entuziasmul şi drama şi mai ales caracterul plin de mister al ficului, ceea ce mi se pare minunat. Şi ficul ăsta este în continuare unul din preferatele mele şi ador să îl citesc.
Baftă la scris!

[Neith]

O să încerc să nu mai las aşa mult spaţiu între semnele de punctuaţie, dar a devenit un tic :)) . Despre el vei afla curând , mai e puţin .

Capitol 15

,, Să fugi , să te ascunzi sau să te lupţi ? Poţi să faci orice , dar cel mai greu este să alegi . ”

Melania a murit, alţii vor mai muri, atunci de ce simţeam că voi urma şi eu curând ? Poate pentru că prea multe se adunaseră pe un suflet slab, căci trebuie să fiu sinceră măcar cu mine. Stăteau atârnate de gândurile mele prea multe emoţii , prea multe întrebări şi două crime. Mă sileam să am sentimente, să îmi pese sau cel puţin să reuşesc să mă prefac, dar poate trebuia să mă detaşez de tot, să am doar un trup care să îndeplinească ordine. Doar aruncându-ne sufletul la coşul de gunoi puteam fi fericiţi ? Oare aceasta era calea pentru a supravieţui? Dar ce se întâmpla cu orgoliul meu? De el nu puteam scapă , răsuna în interiorul meu şi sunetul disperării nu ştiam să îl ignor. Mă complăceam în această stare ciudată, de negarea . Nu ştiam ce să fac ? Cum să fac ? Matt era Matt , dar eu ce eram ?
Roy nu s-a mişcat de lângă roşcată , o privea trist , supărat şi oarecum nervos . Gesturile sale trădau un amalgam de sentimente contradictorii, cu care se lupta încercând să le învingă. De el îmi era milă , pentru Roy puteam să simt puţină compasiune, îl vedeam cum dintr-un omul nepăsător devenea atât de vulnerabil. Atunci am realizat că trebuia să acţionez , că nu aveam timp de sentimente .
- Cine era? De ce îl cunoştea pe Matt?
În momentul în care m-a privit ,am rămas surprins , nu mai era nicio urmă de aroganţa. Oare cât de mult se poate schimba un om în decursul unor ore? S-a încruntat uşor , poate din dorinţa de a mă face să nu observ chinul prin care trecea, într-un târziu a realizat că era inutil. Nu doream să îl văd în acea star , îl preferam puternic, orgolios, pe acel Roy care se luptase cu mine, care dorise să mă omoare Nu pe cel slab , care căuta puţină consolarea .
- Nu am crezut că mă va durea să o văd moartă, nu ştiam că o să regret. Dar poate ar trebui să mă bucur pentru ea , acum poate să zboare .
Nu am reuşit să înţeleg nimic din vorbele lui, am simţit cuvintele trecându-mi pe lângă urech , dar nu le-am reţinut, le-am lăsat să plece . O cunoştea, asta puteam să deduc doar din reacţia lui, am vrut să continue ...
- Cine e? Oare chiar greşesc dacă îţi spun? Este sora mea ...
A accentuat ultimele cuvinte pe care le-a spus cu multă dezamăgire. Sau poate era tristeţe, durere ? Nici el nu ştia răspunsul la această întrebare .
- Sora ta? Atunci de ce m-ai lăsat să o omor? De ce nu ai scos pistolul şi ai apăsat pe trăgici? Puteai să mă omori în orice moment ... Şi trebuia să o faci , doar un prost ar fi ratat această ocazie. Doar cel mai mare prost ...
- Acum nu ştiu acum aş fi vrut să te fi ucis , dar acum e prea târziu . Mi se pare că nu mai înţeleg nimic , nici ce vorbesc . Vreau să te ucid , dar nu pot . Parcă nici pistolul nu vrea să tragă în tine ... De ce ? Nu ştiu
- Te pierzi în vorbe mari , când ar trebui să fii un barbar . Eşti un idiot ! Un mare idiot ! Era sora ta ... Trebuia să ai grija de ea , dar tu eşti un laş , cel mai mare pe care îl cunosc . Acum îl priveşti pe criminalul Melaniei şi nu eşti în stare de nimic . Doar te lamentezi .
Voiam să îl provoc , să îl trezesc la realitate . Tot ce se întâmplase mă ducea cu gândul la el , acel el pe care l-am renegat . De ce în acel moment mi-l imaginam zâmbindu-mi ? Îi alungam amintirea şi o chemam înapoi . Îmi faceam rău singură , dar savuram acea durere . Eram un bolnav ce devenisem dependent de un medicament , dar nu putea renunţa la el . Mă ţinea în viaţă şi mă omora încet , poate prea încet .
L-am urmărit pe Roy cum s-a înfuriat şi a început să mă lovească . O palmă pe obraz , un pumn care a ajuns în zona stomacului . Îi acceptam loviturile fără să protestez , meritam să fiu pedepsită , voiam să fiu . Poate nu era cel mai potrivit să o facă , dar nu aşteptam o pedeapsă divină . Ciudat , dar nu mai simţeam durerea , doar loviturile ...Le vedeam cum vin, le prevedeam, dar nu trebuia să le evit. Voiam să încasez cât mai multe , să le adun , să le contorizez , să le pun deoparte , să îmi răscumpar cu ele greşelile . Am simţit un gust amărui în gură , ştiam că era sânge , l-am lăsat să se contopească cu saliva . Îmi păreau prea lungi acele clipe , pumnii continuau să cad . O să înceapă să obosească, poate o să i se facă milă de mine. Ar fi cam patetic ca el să mă omoare ... Şi totuşi ar fi cel mai îndreptăţit să o facă. Până la urma ce voiam? Nu puteam suporta nehotărârea care nu mă lasă să acţionez , de fiecare dată mă dovedeam la fel de indecisă . Voiam să trăiesc pentru el , nu pentru mine . Poate pentru că speram că o să mă ierte şi că o să urmeze un final fericit . Dar viaţa mea nu fusese fericită nici atunci când era lângă mine , era un amestec de zâmbete , certuri şi ură. Ce caut cu adevărat? Să cadă din cer un surâs şi să rămână pe chipul meu. Şi de ce naiba filozofam când eram în mijlocul unei lupte? Aş fi vrut să râd, dar m-am abţinut cu prea mare greutate .
Nu am acordat prea mare atenţie loviturilor, l-am lăsat să se descarce . Oricum orice era mai bine decât acea stare de depresie la care mă atrăgea şi pe mine .Deja exagerase şi am început să barez unele lovituri .S-a oprit brusc , nu mi-am dat seama în ce moment, dar s-a îndepărtam .
- Ar trebui să ne întoarcem !
Nu puteam să îl înţeleg, nici nu voiam, reuşea însă să mă enerveze .După ce îmi dăruieşte câţiva pumni, se plictiseşte şi pleacă. În acel moment am ştiut că nimic nu mă va mai surprinde. El s-a dus la maşina, iar eu am rămas să îmi fac griji pentru cadravul surorii lui Am încercat să mă ridic, dar durerea din jurul abdomenului m-a împiedicat .Uitasem complet de rănile făcute Melania , le-am ignorat , dar ele nu aveau să mă lase în pace. Am privit scena crimei , asigurându-mă că nu am lăsat nicio urmă. Mănuşile nu îmi părăsiseră niciodată mâinile, iar părul îmi era prins, am luat cuţitul şi am avut grijă să nu existe nicio picătură din sângele meu pe podea. Să ucizi este un lucru serios, nu e doar o joacă , iei o armă şi tragi . Asta poate să facă orice prost . Adevăraţi criminali sunt nişte genii , se îmbată cu mirosul sângelui , cu nebunia şi adrenalina din acele momente . Oare ei se imaginează într-o închisoare , lipsiţi de singura lor plăcere , acea de a ucide ?
Nu am realizat când am auzit în faţa maşinii ,ascultând motorul ce tocmai pornise. Priveam reflexia din geam şi mă îndoiam că era a mea. Aveam părul mult prea lung pentru gusturile mele , chipul era plin de răni. Nu voiam să mă mai privesc, ştiam că aceea nu eram eu. Devenisem creaţia lui Matt şi într-un mod ciudat speram că în momentul în care voi scăpa de brunet, totul va reveni la normal. Îmi plăcea acesta minciună ...
- Dragilor aţi ajuns şi nu am apucat să mă îmbrac în haine de doliu .
Vocea lui Matt mă anunţa că mă întorsesem la acea casă , am închis uşa maşinii , încercând să prind reacţia lui Roy . Doar s-a apropiat de brunet pentru a îl lovi , dar Matt i-a barat lovitura . Blondul s-a retras în casa , dispărând în câteva secunde .
- Se pare că azi va trebui să te conduc până în camera .
- Din păcate!
S-a prefăcut că nu a auzit nimic şi m-a închis din nou în acea încăpere de care reuşisem să mă satur .
Curând am auzit o voce ce venea de dincolo de uşa .
- Voi evada!

[Teh]

negarea -- negare ( ? )
Nu ştiam ce să fac? poate: Nu ştiam, ce să fac? sau Nu ştiam ce să fac.
dintr-un omul nepăsător -- din omul nepăsător / dintr-un om nepăsător
surprins - - surprinsă
[...] omoare. ( lipseÅŸte punctul ) Nu pe cel [ ... ]
star -- stare
puţină consolarea -- consolare
urech-- urechi

- Acum nu ştiu acum aş fi vrut să te fi ucis , dar acum e prea târziu

N-am înţeles. Cum? Poate ai vrut să spui ceva de genul că atunci nu a ştiut dacă vrea să o omoare sau nu, acum înţelege asta dar e prea târziu pt. aşa ceva ?
să cad -- să cadă
îndepărtam -- îndepărtat
făcute Melania - făcute de Melania?
acea de a ucide -- aceea de a ucide
Nu am realizat când am auzit în faţa maşinii -- cred că ai vrut să spui " Nu am realizat când am ajuns în faţa maşinii", aşa nu are sens.
casa -- casă / camera -- cameră / uşa -- usă.
Ai avut ceva greşeli, unele de tastare, altele de exprimare. Dar nu mă îndoiesc că toate au fost făcute doar din neatenţie.
Încă mai ai de lucrat cu spaţierea şi semnele alea de punctuaţie, dar parcă încet încet începi să o mai dregi.

Despre capitol... ah, nu ştiu ce să zic * laughs* normal, ca întotdeauna, mi-a plăcut. Deşi la un moment dat mi-am dorit să fi descris sentimentele mai mult. Adică Roy şi Nat vorbeau acolo şi doar dialogul era scris, trebuiau şi nişte sentimente adăugate pe acolo ca să dai ... un alt impact, ca să zic aşa. Dar m-am mulţumit şi cu asta, nu te teme.
Nu am fost chiar foarte surprinsă că era soră-sa lu' Roy, dar recunosc că nici măcar nu m-am gândit la asta. Reacţia lui e ciudată. Adică... E un laşş, într-un fel sau altul. Pur şi simplu şi-a lăsat sora omorâtă! Şi apoi, a bătut-o oleacă şi aia e. Înţeleg prea bine de ce i-a zis Nat ce i-a zis, frate... TOTUŞI. În fine, m-a dezamăgit Roy ăsta. Şi e ciudat, nu înţeleg câteva lucruir în caracterul lui, de ce nu a putut să o omoare? WHY? îi pasă de ea? s-a îndrgostit? Sau cine ştie ce... Era prea şocat. Nu am înţeles prea bine cine a zs-o dar... " Voi evada" " ăla a avut un impact minune asupra mea. Ca întotdeauna, sfârşeşti capitolul genial. Eşti prea genială. Ai ajuns la un capitol oarecum înaintat şi tu tot menţii suspansul, misterul. Ador asta la fic-ul tău.
Şi pe Matt îl ador ca întotdeauna. De ce să nu îl placi pe tipu' ăsta când e atât de tare? I sooo~o like him. :-)) mişelic. MIsogin. Meschin. Rău. Rău. Îl ador. Ah!
Şi acum mă tot întreb cine este acel " el " despre care tot vorbeşte Nat. Haiiide, o să aflăm curând. De abia aştept. Îţi ador fic-ul din toate punctele de vedere. Mă captivează întotdeauna, nu mă satur să îl citesc, pooh, lol, de abia aştept următorul capitol!
BAFTÄ‚ la scris!