Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Rănile unei despărţiri [Cinema Bizarre yaoi; KiroxYu; +16]

#31
Scuzaţi întârzierea gigantică şi scuzaţi lipsa de inspiraţie pentru acest capitol, dar din capitolul următor promiiit că totul se va lega. ;;)
Mulţumesc tuturor celor care au comentat, dar posturile le-au fost şterse (bănuiesc că erau cam spam-uri :D) şi vă rog nu mai faceţi atâta spam. Ah da, şi comentaţi absolut tot, şi virgulele.

P.S. - Mulţumiţi-mi, ăsta e cel mai lung capitol pe care l-am scris eu în toată istoria mea de ff.

Enjoy!

Capitolul 14 – O nouă poveste de dragoste

Inima mea se ia la întrecere cu a lui Yu, în timp ce corpurile noastre stau lipite, creînd iluzia unui sentiment magic ce se aşternea peste pleoapele noastre grele pe suprafaţa cărora se vedea că odihna lipsea cu desăvârşire. Totuşi, când ai fi încântat de cei mai frumoşi ochi din lume, care te privesc mirat, aproape inocent, în timp ce corpul se mişcă şerpuit deasupra ta atingându-ţi câteodată mândria deja dureroasă, ai mai închide ochii? Liniştea, pacea şi odihna mea sufletească se aflau în privirea iubitului meu, în privirea lui Yu.
Totuşi, din timp în timp mai veneau Strify sau Shin (în orice caz, nu Romeo care ura să ne vadă îmbrăţişaţi... eh, bănuiesc că e o chestie de heterosexuali...) să ne anunţe că masa e gata. Aşa au făcut şi atunci, numai că spre mirarea mea din spatele lui Strify se auzeau nişte râsete înfundate. L-am tras pe chitarist din pat, care a făcut feţe-feţe, şi ne-am îndreptat împreună spre bucătărie.
Acolo, singurul băiat care stătea la masă, pe scaun, era un blond vopsit, cu părul acoperindu-i gâtul destul de apetisant. Ochii nu i se putea vedea din pricina privirii lui orientate în jos, asupra unui punct de pe masă. Buzele lui erau tensionate, la fel ca şi palmele ce-i sprijineau bărbia, tremurând. Trupul lui era micuţ, probabil că la înălţime ar fi fost mai mic şi decât mine, dar pe braţul lui lăsat la vedere de cămaşa cu mâneci scurte era conturat cu nişte linii curbe frumoase, care trasau delimitări între muşchi. Picioarele îi tremurau şi ele, iar de la un moment dat mi s-a părut că şi umerii s-au molipsit de la ele.
-Kiro, ăsta nu e Kristian? M-a întrebat Yu cu voce prea tare, întrerupându-mi studiul şi făcându-l pe onoratul musafir să-şi întoarcă privirea către noi.
În cei doi ochi albaştri pe care îi avea am citit dintr-o dată deznădejde, dar şi un soi de rugăminte mută ce îmi adresa băiatul.
-Kristian, am rostit eu, ce cauţi aici?
Tonul meu a fost calm, dar fratele meu s-a simţit imediat ruşinat. Strify s-a apropiat de el imediat ce a văzut că Kristian îşi pleacă privirea şi i-a cuprins umerii într-o îmbrăţişare.
-E iubitul meu! A ţipat Strify.
Mi-am dat ochii peste cap, conştient de ce probleme mă pasc dacă prietenul meu cel mai bun e împreună cu fratele meu, care spune tot părinţilor. Yu, pe de altă parte, a înaintat să-i strângă mâna lui Kristian, şi să se prezinte în mod „oficial” (că neoficial se ştiu de când încă mai eram eu cu fostul meu) ca fiind iubitul meu. Atâta i-a trebuit lui Kris. De atunci încolo, vreme de două săptămâni, m-a şantajat continuu. Cu toate că şi eu l-aş fi putut pârî părinţilor în legătură cu relaţia lui cu Strify, Kristian ştia la fel de bine ca şi mine că nu m-ar lăsa inima să fac asta, aşa că m-a obligat să-i povestesc în detaliu tot ceea ce se face şi ce nu se face în pat. Bineînţeles, Yu ştia de aceste discuţii ale mele cu Kristian şi din când în când se mai alătura şi el. Amândoi ştiam că fratele meu vroia să se pregătească pentru o noapte fierbinte cu mult-experimentatul Strify, aşa că cele mai îndrăzneţe sfaturi erau binevenite.
- Ai grijă să îţi pui mâna pe fesele respectivului, spuneam eu, conştient de faptul că Strify adoră această acţiune. Şi să nu uiţi să îi mângâi coapsele...
Îmi plăcea mult roşeaţa din obrajii fratelui meu atunci când vorbeam chestii pornografice, aşa că am continuat, încercând să scot de la el numele persoanei pentru care făcea această „cercetare”. Logic, nu l-am obţinut, dar în seara aceea mi-a fost dat să văd cel mai ciudat, ca să nu spun altfel, film porno din lume.
Tocmai îmi recuperasem ceaşca de ceai (de la o vreme trecusem pe ceai, la insistenţele lui Yu care era sigur că „prostiile ce le beam eu”, adică cafeaua, nu era bună pentru organism) din bucătărie, şi mă îndreptam cu paşi mărunţi spre camera ce o împărţeam acum cu Yu, fiindcă Strife se mutase cu Romeo care nu prea dădea pe acasă mai nou, aşa că solistul avea parte de linişte. La uşa dormitorului blondului vopsit, am auzit nişte sunete ciudate. Conştient despre ce e vorba, fiindcă nici chiar Kris nu era suficient de prost încât să facă dragoste cu solistul la el în cameră unde părinţii veneau neanunţaţi la ore imposibile (eh, e şi el prost că nu s-a mutat de acasă...), am decis să îmi delectez privirea, utându-mă pe „gaura cheii”, adică prin porcăria aia pe care a decupat-o Romeo în uşă şi care era mult mai mare decât o cheie, suficientă pentru ochiul uman să vadă toată camera.
Încă nu trecuseră mai departe de săruturi, dar se observa că Strify e nerăbdător să-şi scoată hainele de pe el. Probabil că, totuşi, a luat-o mai încet ştiind că fratele meu e virgin din punct de vedere al unui gay (că fete mai avuse el la viaţa lui, însă băieţi, niciodată). Mâna solistului se plimba agitată pe pieptul lui Kris, coborând mai apoi pe abdomen. Atunci a fost momentul în care băiatul mai mic a ales să acţioneze. A trecut deasupra, dezbrăcându-se din mers şi scoţând cu calm tricoul lui Strife. Şi-a tras răsuflarea câteva minute, apoi i-a umplut solistului piptul cu sătutări. Preludiul a durat enorm de mult, iar eu eram aproape să adorm până să treacă ei la ceea ce mă interesa şi pe mine, dar până la urmă au început sexul propriu-zis.
Strfe a trecut deasupra, ţinând mâinile băiatului în ale lui şi poziţionându-se la intrare, obligându-l pe Kris să se uite la el. Fratele meu era ruşinat. Până şi eu putem observa culoarea roşie a obrajilor lui. Cu toate astea, nici Strify nu încerca să-l aline sau să-i şoptească cuvinte drăgăstoase, ci el pur şi simplu vroia să facă sex. A intrat în Kristian într-un mod ce i se părea normal atât lui cât şi mie, dar care l-a fulgerat pe băiatul de dedesubt. Acesta a ţipat tare, cred că toată casa l-a auzit, dar Strify nu dădea semne că are de gând să se oprească. Am intenţionat să intru în cameră peste ei şi să-i zdrobesc capul solistului, dar mâna lui Yu (cum a ajuns chitaristul în spatele meu??) m-a oprit.
- Strify trebuie să-şi dea singur seama că îl răneşte, altfel nu merită dragostea fratelui tău.
Într-adevăr, Strife s-a oprit, dar ceva îmi spune că prea târziu. Curgea sânge abundent din intrarea lui Kris, iar expresia lui facială era goală. Solistul a privit cu milă spre partenerul lui şi a început să plângă pe un ton atât de dureros încât până şi mie îmi frângea inima. L-a cuprins cu dragoste pe Kristian, aşezându-i capul pe pieptul său şi mângâind-ul. Au stat aşa câteva secunde, apoi mâna „victimei” s-a aşezat tremurând pe fesele seme-ului, care încă plângea şi murmura nişte cuvinte pe care nu le auzeam.
-Eram virgin, a rostit fratele meu, suficient de tare încât să-l aud.
-Şi de ce n-ai spus? A întrebat revoltat Strify.
-Pentru că dacă ţi-aş fi spus ai fi luat-o încet şi m-ai fi întrebat din trei în trei secunde dacă mă doare sau nu, iar eu aş fi fost prea jenat să îţi răspund. Oricum, Kiro m-a ajutat să mă pregătesc pentru o relaţie fizică cu un expert ca tine...
-Adică l-ai lăsat pe Kiro să te atingă? A murmurat Strife, vădit îngrijorat şi bănuiesc că supărat pe mine.
-Nu! El şi Yu îmi spuneau ce trebuie făcut şi ce nu la aşa relaţii. Cred că şi ei şi-au dat seama că era vorba despre tine...
-Şi Kiro n-a comentat nimic? Adică o posibilă relaţie a ta cu mine...
Era momentul ca Kiro să intre în acţiune. Am bătut la uşă, iar păturile şi pernele au început să se agite, şi cu ele şi trupurile băieţilor. Am chicotit, deschizând uşa, fără să mă uit la corpurile lor, care puteam să fac pariu că tot goale erau.
- Sunt Kiro. Ia luaţi-vă voi de mână, suiţi-vă în pat şi acoperiţi-vă. Şi ascultaţi-mă, bineînţeles.
De cum am auzit pătura ce se trage peste ei, am deschis ochii şi i-am privit.
-Doamne ce duhneşte a sex în camera asta, am chicotit.
Băieţii erau încă încordaţi.
- Deci, prin urmare, Strife, dacă te pune Satana să îl răneşti pe puiul ăsta mic şi inocent, spun eu, arătându-l cu degetul pe Kris, v-aţi dus naibii şi tu, şi prietenul tău cu corniţe, ai înţeles?
Strify a dat din cap, mai încordat ca şi înainte. Am oftat, după care am continuat:
- Kristian, mi se pare cinstit să ştii că am avut o relaţie cu iubitul tău, care însă nu a durat pentru că era aşa de ciudat ca noi, cei mai buni prieteni, să fim împreună. Asta mă împiedică să vă omor pe amândoi pentru că sunteţi dezbrăcaţi într-un pat, ţinându-vă de mână. Ne-am despărţit de comun acord, aşa că nu mai am nimic de împărţit cu solistul sau cu iubiţii lui. Deci, aveţi susţinerea mea, dacă promiteţi un lucru.
Se uitau din ce în ce mai ciudat la mine. N-am aşteptat un răspuns, ci mi-am prezentat rugămintea, ieşind apoi furtunos din cameră.
L-am auzit de pe hol pe Kristian întrebând:
-Ce vroia să spună prin „aveţi grijă unul de altul”?

Aştept comentarii (dure dacă se poate, sunt obişnuită)!
아름다운 미녀를 좋아하면 고생한다
Heart aches when you fall in love with a beauty...

[Imagine: 127954537375290.jpg]





#32
salut,as vrea sa iti spun niste lucruri fara sa ma ascund dupa deget cum fac "alti" cititori al "ficului" tau(daca pot numi asa ce ai scris tu aici)1.acest "fic" este o copie nereusita a ficului facut de Kaname si Myuu.2.am observat ca u unii din cititorii acestui "fic" te lauda de numa numa,eu cred ca sunt batuti in cap(aici il excludem pe metal,caci el e sincer=)))si mai ales iti lauda descrierea care nu stiu unde o vad ei,sau cred ca fara sa vrea ma fac pe mine oarba.3.te rog mai citeste si tu niste ficuri al unora care sunt mai vechi in bransa si chiar stiu ce inseamna descrierea si o folosesc(ex:ficurile lu` Akasha:Iubire de liceu,Wild love,Atractie fatala)si dupa ce treci si tu pe la alte ficuri atunci sa mai continui ce ai inceput sau sa te apuci de alt fic.4.imi spui si mie daca tu inainte de a face Kaname si Myuu ficul "The way we are" ai stiu macar cine sunt baietii de la Cb???:-/sau macar sa fi auzit de ei,si de cand Kiro e un gay sensibil care plange???a da am uitat ca le`ai schimbat personalitatile=))si te rog sa nu mai faci "greseala" de a ne omora cu nervii pe cei care stie ce inseamna un fic "adevarat".5.inca una si termin:))daca chiar crezi ca "ficul"este original cum spui tu de ce nu ai atatea comm`uri cum ai Kaname si Myuu???desigur poate cei care au citit primul capitol s-au dat batuti sau poate nu au vrut sa isi "mance" nervii cu tampenia scrisa de tine.Deci in concluzie am doua pareri:ficul tau este jalnic:-& si tu chiar nu ai talent.Te`as ruga sa imi urmezi sfatul si lasa`te de scris ficuri.:))si apropo poti te rog ca inainte de a mai incepe un fic sa te interesezi despre personalitatea personajelor tale mai ales daca acestea sunt reale.

#33
Draga Andreea,in primul rand vreau sa iti multumes ca m-ai (ne-ai) facut batuti in cap pe noi,cititorii ficului.In al doilea rand eu nu vad legatura intre ficul lui Kaname si Myuu si ficul asta.Crede-ma,eu le citesc pe amandoua.
In al treilea rand,asta e un fan fiction si daca Angelique vrea il face pe Kiro vampir ca doar e ficul ei si poate modela personalitatile personajelor dupa bunul ei plac.In al patrulea rand,daca Angelique vrea poate sa scrie si 500 de ficuri.Nu o poti obliga sa nu le posteze in continuare atata timp cat are cititorii.
As vrea sa te rog sa mai treci si tu pe la reguli.Nu ai voie sa jignesti unul sau mai multi membrii ai site-ului.Multumesc anticipat.

#34
hai ca deja imi vine sa urlu de nervi,ai spus ca citesti ambele ficuri deci care iti atrage atentia mai tare?nu as vrea sa imi dai raspunsul,dar sa fiu sincera pe mine ma atras mai mult comentarile decat ficul,si imi cer scuze pentru lipsa de respect de care am dat dovada dar deja imi venea sa imi tai si eu venele(ca si kiro)de nervi cand am vazut ca dupa ce ficul ei nu este mare branza mai si comenta,dar asta e parerea mea,si Angelique te rog din respect(zise(eu)ciob de oala sparta)pentru cititori incearca sa il faci mai interesant. Si inca o data imi cer scuze daca am jignesc pe cineva,si app chiar si eu am citit ficul deci si eu sunt batuta in cap. Aaaa aproape uitasem id`ul meu kinki_vampire(daca cumva nu imi puteti umple lada frigorifica pe site o puteti umple pe id,nu ma deranjeaza caci stiu ca ma luat gura pe dinainte si merit am lada full pe timp de vara)

#35
Draga Andreea,

Stii, vroiam de mult sa-ti fac aceasta confesiune, dar mi-a fost cam rusine...

Adica, eu sunt mai timida din fire, nu stiu daca ma intelegi. Inca nu am trecut peste fazele copilariei si ale pubertatii...

Dar totusi, de cand ti-am citit posturile ceva m-a lovit direct la corazon. Venele au inceput sa-mi pulseze si nu stiu, parca o luasem razna pe moment...

Din fericire nu am avut nici o lama pe langa mine, si cu toate ca vroiam sa ti-o cer pe a ta... stii tu... timiditatea...

Ah, scuza-ma, m-am incurcat iar in cuvinte.

Dar pur si simplu nu stiu cum as putea sa ti-o spun... Adica, nu vreau sa ma intelegi gresit...

Mai du-te-n mortii tai cu tot cu aerele alea.

Cu multa multa dragoste, pupici si imbratisari, Jasmine.
[Imagine: chestia.png]
Thank you Isabela! ^^
[Imagine: ObeyMe.jpg]
[size=xx-large]

Blogareala, alea alea...Luftblasse[align=center]

#36
In primul rand vrea sa ii spun lui Jasmine ca postul ei a fost amuzant desi ai jignit-o pe Andreea (ce sa fac,am retinut regulile binisor).
Revenind,daca zici ca e un fic jalnic (Andreea) atunci de ce mama naibi il mai citesti?Te obliga cineva?
Nu mai compara ficurile.Daca ai citit commurile de dinainte ai observat ca a fost deja o dezbatere pe tema ''Angie le-a copiat pe Kaname si Myuu'' dar s-a rezolvat.
Acum incepi tu din nou sau ce?
Intre aceste doua ficuri nu pricep care pisicii mei e asemanarea dupa parerea ta!!
Daca Kaname si Myuu au facut fic cu CB nu mai are voie sa faca nimeni sau ce?
Singura asemanare (insemnificanta si aia) e ca ambele ficuri sunt cu membrii CB.Dar perechile sunt altele,descrierea e alta,totul e diferit.
Acum ca am spus ce aveam de spus,as dori ca asta sa nu devina o cearta si sa incheiem.Daca nu iti palce ficul (Andreea) nu-l citi draga mea ca nu iti pune nimeni pistolul la tampla si sa mai si comentezi.

As vrea sa o rog pe Angelique sa continue ficul asta in ciuda a ce spun UNII pentru ca e un fic minunat si are destui cititori,chiar daca nu toti comenteaza.



P.S. Andreea sa stii ca mie imi venea sa dau cu monitorul de pamant cand am, vazut ce ai scris.Pana la urma tu ne-ai jignit,nu noi pe tine deci nu pricep de ce ai avut nervii aia,dar nici nu vreau sa aflu.
Daca nu iti place fivul nu mai comenta aiurea,te rog!
Punct si am incheiat!

#37
bun se pare ca m`am aruncat in gura lupului fara sa vreau,si daca se poate Jasmine iti returnez "urarea",si apropo "mortii" mei asa cum le spui tu,te roaga sa te duci sa le faci o vizita ca sa iti faca cadou putin respect(daca nu e prea mare deranjul te rog sa ramai cu ei,ca poate va imprieteniti)te "pwp" dragutza!!!

#38
auzi-ţi >.< voi vreţi bătaie?
@andreeakiss, ficul lu` kaname şi myuu au adus pe zup CB, angelique vampire a făcut şi ea fic tot cu ei, nu scrie nicăierea la reguli că nu are voie.
Acuma, să-ţi zic câte ceva ^^
Citat:1.acest "fic" este o copie nereusita a ficului facut de Kaname si Myuu.
n-ai voie să compari ficurile, scrie la reguli, e libertatea propriei alegeri.
Citat:2.am observat ca u unii din cititorii acestui "fic" te lauda de numa numa,eu cred ca sunt batuti in cap(aici il excludem pe metal,caci el e sincer)si mai ales iti lauda descrierea care nu stiu unde o vad ei,sau cred ca fara sa vrea ma fac pe mine oarba.
jignire la adresa userilor şi a staff-ului, ah bravo că eşti tu aşa "luminată" în "prostie", că nici româneşte nu ştii a scrie :p [se vrea a fi rima ^^]
Citat:3.te rog mai citeste si tu niste ficuri al unora care sunt mai vechi in bransa si chiar stiu ce inseamna descrierea si o folosesc(ex:ficurile lu` Akasha:Iubire de liceu,Wild love,Atractie fatala)si dupa ce treci si tu pe la alte ficuri atunci sa mai continui ce ai inceput sau sa te apuci de alt fic.
nu ai voie să îi zici autorului ce să facă, plus, nu ai voie să compari ficurile
Citat:4.imi spui si mie daca tu inainte de a face Kaname si Myuu ficul "The way we are" ai stiu macar cine sunt baietii de la Cb???:-/sau macar sa fi auzit de ei,si de cand Kiro e un gay sensibil care plange???a da am uitat ca le`ai schimbat personalitatile=))si te rog sa nu mai faci "greseala" de a ne omora cu nervii pe cei care stie ce inseamna un fic "adevarat".
actually, CB a fost adus prima dată de Denny [s-ar putea să mă înşel] pe la muzica unde le făcuse topic, apoi, fiecare autor are voie să işi facă personajele cum vrea, dacă îl vrea pe tip gay, păi e gay, îl vrea travestit, păi va fi travestit, chit că tu te dai de ceasul morţii
Citat:5.inca una si termin)daca chiar crezi ca "ficul"este original cum spui tu de ce nu ai atatea comm`uri cum ai Kaname si Myuu???desigur poate cei care au citit primul capitol s-au dat batuti sau poate nu au vrut sa isi "mance" nervii cu tampenia scrisa de tine.
Fiecare persoana comenteaza ce topic vrea, apoi care parte din NU COMPARAŢI FICURILE nu o poţi pricepe? Grea romana, foarte grea.
Citat:Deci in concluzie am doua pareri:ficul tau este jalnic si tu chiar nu ai talent.Te`as ruga sa imi urmezi sfatul si lasa`te de scris ficuri.)si apropo poti te rog ca inainte de a mai incepe un fic sa te interesezi despre personalitatea personajelor tale mai ales daca acestea sunt reale.
Cu dedicatie, andreeakiss, nu mai trage chiulul si dute la orele de română, nu eşti critic că să zici că ficul e jalnic, nici un fic nu este jalnic, întotdeauna există loc şi de mai bine, apoi, dacă angelique are sau nu talent nu e durerea ta, ţinând cont că tu nu ai nici un fic postat pe zup, dar te crezi deja foarte mare expertă în "prostie".
Citat:hai ca deja imi vine sa urlu de nervi,ai spus ca citesti ambele ficuri deci care iti atrage atentia mai tare?
urla de nervi, ameninţă că-ţi tai venele, we don`t care, get it? şi acuma sincer, de mai compari sau mai comentezi ceva, fac un lucru nefacut de ceva vreme, iţi dau ban la ff, şi să urli atunci, când nu vei posta, poate devii si emo, ca tot ameninţi că-ţi tai venele.
Citat:nu as vrea sa imi dai raspunsul,dar sa fiu sincera pe mine ma atras mai mult comentarile decat ficul,
deci, tu citeşti comentariile dar nu citeşti ficul, dar la reguli zice că nu ai voie să comentezi posturile altora, interesant, oare de ce o-i mai fi făcut eu regulile alea nu ştiu
Citat:si imi cer scuze pentru lipsa de respect de care am dat dovada dar deja imi venea sa imi tai si eu venele(ca si kiro)de nervi cand am vazut ca dupa ce ficul ei nu este mare branza mai si comenta,dar asta e parerea mea,
îţi urez să-ţi bagi lipsa de respect undeva, după ce că detest certurile, şi tu provocaşi unu, următorul lucru detestat de mine e pupincureala, aia pe care o faci tu acuma.
Citat:si Angelique te rog din respect(zise(eu)ciob de oala sparta)pentru cititori incearca sa il faci mai interesant. Si inca o data imi cer scuze daca am jignesc pe cineva,si app chiar si eu am citit ficul deci si eu sunt batuta in cap. Aaaa aproape uitasem id`ul meu kinki_vampire(daca cumva nu imi puteti umple lada frigorifica pe site o puteti umple pe id,nu ma deranjeaza caci stiu ca ma luat gura pe dinainte si merit am lada full pe timp de vara)
angelique îşi face ficul cum vrea ea, nu cum dictezi tu, şi nu ai voie cu id-uri pe forum, şi mă doare fix in pix de plisc de "lada frigorifică" care e plină de înjurături pe mess, asta e zupul, nu messul

Citat:bun se pare ca m`am aruncat in gura lupului fara sa vreau,si daca se poate Jasmine iti returnez "urarea",si apropo "mortii" mei asa cum le spui tu,te roaga sa te duci sa le faci o vizita ca sa iti faca cadou putin respect(daca nu e prea mare deranjul te rog sa ramai cu ei,ca poate va imprieteniti)te "pwp" dragutza!!!
nu te-ai aruncat, încă, în gura lupului, până când nu ai comentat postul lu` jasmine, atunci ai intrat în gura scorpiei, so, andreeakiss, de mai comentezi sau mai porneşti vreo ceartă, iei ban, şi nu am nevoie să comentezi postul meu, de o vei face, iar iei ban, mai bine, abţine-te de la a mai comenta ceva la acest fic, got it?

#39
WTF?! Hey...ti-am citit si eu ficul, si mi se pare foarte reusit! Nu-mi vine sa cred ca nu mai postezi din cauza "superiorilor" de pe acest forum. Nu e deloc o copie dupa ficul lui Kaname si Myuu, se dau si ele importante ca au facut primele un fic cu CB..XD si eu impreuna cu o prietena tot scriem la un fic cu CB de asta toamna...l-am scris si rescris de ne-am saturat, si postat pe alte forumuri. Deci sa inteleg sa nu-l postez aici ca imi sare lumea in cap ca copiez si schimb personalitatea personajelor? Trist...dar nu-i nimic ^^
Imi place ficul tau, nu zic sa te opresti aici! Imi place in special ca...e mai mult +18...adica mnah cam des fac sex ;)) dar imi place.

Te rog frumos sa continui sa postezi ficul, cu aceasi indiferenta de care ai dat dovada acum ceva timp.

Spor si multa inspiratie! See ya >:D<
[Imagine: Signature__xxxHolic_Yuuko_by_Nanxion.png]

So what, I'm still a rock star
I got my rock moves and I don't need you
And guess what, I'm havin' more fun
And now that we're done I'm gonna show you tonight

I'm alright, I'm just fine and you're a fool
So what, I am a rock star
I got my rock moves and I don't want you tonight


:bv:



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] EcstasyLove (Cinema Bizarre+18) NiceBlueExorcisist 14 10.872 31-07-2012, 03:25 PM
Ultimul răspuns: Daria v2
  Cinema Bizarre dennnny_kiro 1 2.308 03-03-2010, 09:50 PM
Ultimul răspuns: AyameXx


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)