Happiness beside Sadness

[Fifilina]

Pai,m-am decis sa fac un fic,original,pentru ca ideile imi tot curg..Acest fic..Este inspirat din viata mea..Inspirat,deci nu toate detaliile sunt adevarate..Sper sa va placa si sa va spuneti parerea!

Happiness beside Sadness

Capitolul 1

Privesc fulgii de nea cum cad in neant, pe farama de pamant, pe care traim in prezent.Multimea de copii, iesititi in graba afara la sanius,imi aminteste cat de fascinata eram de aceast fenomen numit zapada.Pe cat era de magic dansul fulgilor de afara, pe atat de periculos.Era ceva simplu si frumos dar complicat de inteles.Te bucuri de fiecare fulg de nea cand esti cuprins de magia lor,dar nu iti dai seama ca te poate ranii.Frigul te poate aduce in pragul disperarii,cauzand sangerari,degeraturi si alte complicatii survenite.Nu inteleg de ce, ceva atat de frumos, face atat de mult rau?
Zapada se aseamana cu Trandafirii.Trandafirul este pur,dar veninos.Omul optmist uita de spini atunci cand vede frumusetea trandafirului,dar omul pesimist uita de frumusete, atunci cand vede spinii.Nu ii pot intelege pe nici unul dintre ei.Eu sunt undeva intre neutru.Pentru ca ma tem de spini,dar trandafirii sunt florile mele preferate.
Eu pe langa aceste chestii complicate,eram o fata simpla.Fara talente,fara rost pe lume,cel putin asa cred eu.Sa ma prezint.Ma numest Antonia,desi prefer Anto.Este mai scurt,si mai altfel.Sunt o fata de 15 ani.Debea am intrat la liceu,clasa a 9 a B.Am ramas cu cativa dintre colegii mei vechi,dar cei noi ma cred o ciudata.Colegii vechi,adica prietenii mei, pentru ca nu ii pot numi colegi,pentru ca am petrecut atata timp impreuna,incat ne cunoastem foarte bine,ne spunem secrete si restul.Ei bine ei,ma accepta asa cum sunt.Si le sunt recunoascatoare pentru asta.Am avut multi prietenii, dar de cand sunt la liceu, nu mai ma baga in seama, pentru ca, considera ei, ca m-am schimbat prea mult.Daca erau prietenii meu adevarati, cum se considerau, atunci nu plecau de langa mine, doar pentru ca m-am schimbat.Asta este viata, trebuie sa trecem si peste coborasuri si sa rezistam cu brio testelor peste care trecem, dealungul anilor.Uneori, cand imi amintesc ma apuca plansul, dar imi tot spun in gand, ca nu merita si nu trebuie sa mai plang.Imi amintesc generala.Cat de dor imi este de ea.Ca doar aici m-am maturizat foarte mult.Imi pretuiesc prietenii care mi-au fost alaturi si la bine si la greu, cei care au fost aacolo, ca sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze, ca totul va fi bine.Profesorii, cu care eram obisnuita, erau atat de diferiti, fata de acestia, care sunt mai duri cu noi, pentru ca ei cred ca nu avem altceva de facut, decat de invatat.Noi nu avem o viata, nu avem pasiuni, nu avem placeri, noi trebuie doar sa invatam, dupa gandirea lor comunista.Noi incercam pe cat posibil san e descurcam,dar nu totul era roz.
-Antonia,este timpul sa pleci la scoala,grabeste-te!
-Da mami,imediat.
Eu si mama suntem cele mai bune prieten.Ne spunem una alteia, ce patim, ce avem pe suflet, pe scurt totul.Ea ma ducea in fiecare zi cu masina pana la scoala.Ce bine ca are carnet.Am ajuns si la liceu,unde ma asteptau prietenii, Anelie,Mihnea,Andreea si Raluca.
-Anto!!Ce bine ca ai venit.
-Da ce bine.
Mihnea ma lua de mana,ca intotdeauna si a intors pasul catre banca noastra,unde stateam zilnic.Eu stateam in bratele lui, langa Raluca si Anelie.Pai eu si Mihnea eram impreuna inca din clasa a 8 –a .
-Anto,vi la ziua lui Alex?
-Da, daca ma invita, de ce nu.
-Te-a initat deja, adica ne-a rugat sa iti dam invitatia.
-Ah’ ce bine..
Acum mai aveam o probleama.Cu ce sa ma imbrac la ziua lui.El era inca un prieten de al meu, bine relatia noastra era mult mai puternica inainte, dar decand este cu Anna, s-au mai schimbat cate ceva.
-Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Clopotel afurisit.Intotdeauna suna cand este mai nepotrivit.Nu prea aveam chef de prima ora, ce bine ca profa era bolnava.Am ascultat toata ora muzica si am reflectat la schimbarea mea.Acum daca ma gandesc mai bine, chiar ca m-am schimbat mult.
Inainte eram o fata care nu prea iesea in evidenta, imi placea muzica de orice tip, cu exceptia manelelor, nu ca nici acum nu mi-ar placea.Dar, altceva ma face schimbata.Nu numai schimbarea la infatisare.Intradevar, acum am parul mult mai lung, sunt mult mai slaba, mai ales decand parintii mei s-au despartit, mai inalta..Etc. Dar mi-am schimbat mult stilul vestimentar, felul de a gandi, de a ma purta.Cred ca m-am maturizat prea repede.Tara mea preferata este Japonia, inainte nici nu vroiam sa aud de aceasta tara.Acum ador tot ce este legat de ea, de la limba, pana la cultura.Deja stiam sa scriu in japoneza, nu ca nu as fi stiut si limba.Am invatat-o laperfectie, intr-un an.Deseori in prind parul cu betele acelea specifice al lor.Am o colectie intreaga, orice culoare si foarte multe modele.Desigur ca aveam si o colectie frumoasa de Chop Stiks-uri.Calendare, picsuri, caiete, bani, cati, haine.Aveam orice, ce era legat de Japonia.Si din cauza asta am ajuns sa fiu considerata, o ciudata, desi eu nu sunt asa.Sunt o persoana sociabila si oricand dornica sa ajut.Nu imi prea place ca sunt caracerizata gresit, dar m-am obisnuit cu asta.
-Anto, mergi in parc?
-Desigur.
Mihnea ma lua in brate ca deobicei si nu se mai dezlipi de mine.Isi apasa buzele de ale mele, incepand sa isi plimbe limba prin lacasul meu.
-Mih’ vi in weekend pe la mine?
-Mi-ar face placere.Ce zici mergem la un film?
-Sigur.
-Amorezilor, mai suntem si noi prin preajma!
-Ne scuzati!
Mi-am petrecut mai toata dupa-amiza stand cu ei si palavragind despre tot ce ne place.Aveam deja planuri pentru la vara.Doamne ce nebuni suntem.
Ajung acasa si ma trantesc obosita in pat.Ma gandesc numai si numai la el.Ma gandesc la falptul ca prietenii care nu imi mai sunt prietenii ne-au adus impreuna, pentru ca nu aveam curajul sa ne spunem unul altuia ceea ce simtim.Ce noroc cu ei..
Trrrr!Trrr!Trr! Mih’ apeleaza!
-Iubire, ce faci?
-Bine, Mih’, tu?
-Pai, m-am plictisit si m-a gandeam ca ar fi bine sa mai vorbim si noi.
-Da, sti, ma gandeam la cum am ajuns sa fim impreuna..
-Da, ciudat, ma mir ca au avut binevointa sa faca asta..
-Si eu, chiar ma mir, este ceva ciudat pentru ei..
Am mai vorbit asa inca vreo doua ore pana cand am inceput sad au semne de oboseala.
-Pai, mai vorbim, te iubesc!
-Si eu, noapte buna!
Deschid laptopul si ajung la un forum unde gasesc un cncurs.O excursie in Japonia ca premiu.Totul consta intr-o compunere, in care sa povestim ceva din viata noastra, care ne-a determinat sa ne placa Japonia atat de mult, incat sa vrem sa ajungem acolo.M-am gadit ca nu ar strica sa fac asta, asa ca am inceput, sa imi insir viata intr-o compunere de 6 pagini, pe care am tradus-o apoi in japoneza, dupa care dau Shut Dawn si imi pun capul pe perna.
Ma las purtata de ganduri, intr-o lume imaginara, o lume a mea, doar a mea, in care nu lasam pe nimeni sa patrunda.Deseori in aceasta lume, eu si prietena mea Andreea, cea mai buna prietena, locuiam immrepuna, cu iubitii nostrii si eram foarte fericita.Faceam doar ce ne taia capul si nimeni nu ne spunea ce sa facem.Dar toate, erau doar vise, fara cusur.
Unul dintre visele mele, spunea ca voi ajunge o cantareata celebra, in Japonia si ca toate visele mele vor deveni retaliate..In Japonia.Cat mi-as dori sa fie adevarat.
[/size][/size]

[Kripterya]

Hello,am crecut si eu pe aici,si ti-am citit ficul. Am descoperit ceva greseli, deci uitele:

Capitolul 1

Privesc fulgii de nea cum cad in neant, pe farama de pamant, pe care traim in prezent.Multimea de copii, iesititi in graba afara la sanius,imi aminteste cat de fascinata eram de aceast fenomen numit zapada.Pe cat era de magic dansul fulgilor de afara, pe atat de periculos.Era ceva simplu si frumos dar complicat de inteles( ar suna mai bine "greu de inteles").Te bucuri de fiecare fulg de nea cand esti cuprins de magia lor,dar nu iti dai seama ca te poate ranii.Frigul te poate aduce in pragul disperarii,cauzand sangerari,degeraturi si alte complicatii survenite.Nu inteleg de ce, ceva atat de frumos, face atat de mult rau?
Zapada se aseamana cu Trandafirii( de ce ai scris cu s mare? Nu e nume...).Trandafirul este pur,dar veninos.Omul optmist (optimist)uita de spini atunci cand vede frumusetea trandafirului,dar omul pesimist uita de frumusete, atunci cand vede spinii.Nu ii pot intelege pe nici unul dintre ei.Eu sunt undeva intre neutru(cum se poate sa fi intre neutru? Neutru e o singura situatie, eventual undeva intre aceste doua stari, sau ceva de genul acesta:P).Pentru ca ma tem de spini,dar trandafirii sunt florile mele preferate.
Eu (mai bine ar fi sunat fara "eu") pe langa aceste chestii complicate,eram o fata simpla.Fara talente,fara rost pe lume,cel putin asa cred eu.Sa ma prezint.Ma numest(numesc) Antonia,desi prefer Anto.Este mai scurt,si mai altfel.Sunt o fata de 15 ani.Debea (de abia)am intrat la liceu,(in)clasa a 9 a B.Am ramas cu cativa dintre colegii mei vechi,dar cei noi ma cred o ciudata.Colegii vechi,adica prietenii mei, pentru ca nu ii pot numi colegi,pentru ca (ai repetat "pentru ca")am petrecut atata timp impreuna,incat ne cunoastem foarte bine,ne spunem secrete si restul.Ei bine(,) ei,(fara virgula)ma accepta asa cum sunt.Si le sunt recunoascatoare(recunoscatoare) pentru asta.Am avut multi prietenii, dar de cand sunt la liceu, nu mai ma baga in seama, pentru ca, considera ei, ca m-am schimbat prea mult.Daca erau prietenii meu adevarati, cum se considerau, atunci nu plecau de langa mine, doar pentru ca m-am schimbat.Asta este viata, trebuie sa trecem si peste coborasuri si sa rezistam cu brio testelor peste care trecem, dealungul (de-a lungul)anilor.Uneori, cand imi amintesc ma apuca plansul, dar imi tot spun in gand, ca nu merita si nu trebuie sa mai plang.Imi amintesc generala.Cat de dor imi este de ea.Ca doar aici (acolo)m-am maturizat foarte mult.Imi pretuiesc prietenii care mi-au fost alaturi si la bine si la greu, cei care au fost aacolo(acolo), ca sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze, ca totul va fi bine.Profesorii, cu care eram obisnuita, erau atat de diferiti, fata de acestia, care sunt mai duri cu noi, pentru ca ei cred ca nu avem altceva de facut, decat de invatat( Aici ai mare dreptate, aproape toti profesorii cred acest lucru.).Noi nu avem o viata, nu avem pasiuni, nu avem placeri, noi trebuie doar sa invatam, dupa gandirea lor comunista.Noi (Fara "noi", subiectul se intelege din context.)incercam pe cat posibil san e(sa ne) descurcam,dar nu totul era roz.
-Antonia,este timpul sa pleci la scoala,grabeste-te!
-Da mami,imediat.
Eu si mama suntem cele mai bune prieten(prietene).Ne spunem una alteia, ce patim, ce avem pe suflet, pe scurt totul.Ea ma ducea(duce, pentru ca o face si acum, nu?) in fiecare zi cu masina pana la scoala.Ce bine ca are carnet.Am ajuns si (fara "si")la liceu,unde ma asteptau prietenii, Anelie,Mihnea,Andreea si Raluca.
-Anto!!Ce bine ca ai venit.
-Da(,) ce bine.
Mihnea ma lua de mana,ca intotdeauna si a intors pasul catre banca noastra,unde stateam zilnic.Eu stateam in bratele lui, langa Raluca si Anelie.Pai eu si Mihnea eram impreuna inca din clasa a 8 –a ( Nu ar fi fost mai bine" Eram impreuna cu Mihnea inca din clasa a opta" ?) .
-Anto,vi la ziua lui Alex?
-Da, daca ma invita, de ce nu.
-Te-a initat(invitat) deja, adica ne-a rugat sa iti dam invitatia.
-Ah’(,) ce bine..
Acum mai aveam o probleama.Cu ce sa ma imbrac la ziua lui.El era inca un prieten de al meu, bine relatia noastra era mult mai puternica inainte, dar decand ( de cand)este cu Anna, s-au(s-a) mai schimbat cate ceva.
-Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Clopotel afurisit.Intotdeauna suna cand este mai nepotrivit.Nu prea aveam chef de prima ora, ce bine ca profa era bolnava.Am ascultat toata ora muzica si am reflectat la schimbarea mea.Acum daca ma gandesc mai bine, chiar ca m-am schimbat mult.
Inainte eram o fata care nu prea iesea in evidenta, imi placea muzica de orice tip, cu exceptia manelelor, nu ca nici acum nu mi-ar placea.Dar, altceva ma face schimbata.Nu numai schimbarea la infatisare.Intradevar, acum am parul mult mai lung, sunt mult mai slaba, mai ales decand(de cand) parintii mei s-au despartit, mai inalta..Etc. Dar mi-am schimbat mult stilul vestimentar, felul de a gandi, de a ma purta.Cred ca m-am maturizat prea repede.Tara mea preferata este Japonia, inainte nici nu vroiam sa aud de aceasta tara.Acum ador tot ce este legat de ea, de la limba, pana la cultura.Deja stiam sa scriu in japoneza, nu ca nu as fi stiut si limba.Am invatat-o laperfectie( la perfectie), intr-un an.(Ooo, Batman...Intr-un an? Cred ca era ceva soi de Einstein=)) ).Deseori in prind parul cu betele(betelele) acelea specifice al(fara "al") lor.Am o colectie intreaga, orice culoare si foarte multe modele.Desigur ca aveam si o colectie frumoasa de Chop Stiks-uri.Calendare, picsuri(pixuri), caiete, bani, cati(carti), haine.Aveam orice, (cacofonie, doi de "ce" consecutivi)ce era legat de Japonia.Si din cauza asta am ajuns sa fiu considerata, o ciudata, desi eu nu sunt asa.Sunt o persoana sociabila si oricand dornica sa ajut.Nu imi prea place ca sunt caracerizata gresit, dar m-am obisnuit cu asta.
-Anto, mergi in parc?
-Desigur.
Mihnea ma lua in brate ca deobicei(de obicei) si nu se mai dezlipi de mine.Isi apasa buzele de ale mele, incepand sa isi plimbe limba prin lacasul meu.
-Mih’ vi in weekend pe la mine?
-Mi-ar face placere.Ce zici mergem la un film?
-Sigur.
-Amorezilor, mai suntem si noi prin preajma!
-Ne scuzati!
Mi-am petrecut mai toata dupa-amiza stand cu ei si palavragind despre tot ce ne place.Aveam deja planuri pentru la vara.Doamne ce nebuni suntem.
Ajung acasa si ma trantesc obosita in pat.Ma gandesc numai si numai la el.Ma gandesc la falptul(faptul) ca prietenii (cei care)care nu imi mai sunt prietenii ne-au adus impreuna, pentru ca nu aveam curajul sa ne spunem unul altuia ceea ce simtim.Ce noroc cu ei..
Trrrr!Trrr!Trr! Mih’ apeleaza!
-Iubire, ce faci?
-Bine, Mih’, tu?
-Pai, m-am plictisit si m-a gandeam ca ar fi bine sa mai vorbim si noi.
-Da, sti, ma gandeam la cum am ajuns sa fim impreuna..
-Da, ciudat, ma mir ca au avut binevointa sa faca asta..
-Si eu, chiar ma mir, este ceva ciudat pentru ei..
Am mai vorbit asa inca vreo doua ore pana cand am inceput sad au(sa dau) semne de oboseala.
-Pai, mai vorbim, te iubesc!
-Si eu, noapte buna!
Deschid laptopul si ajung la un forum unde gasesc un cncurs(concurs0.O excursie in Japonia ca premiu.Totul consta intr-o compunere, in care sa povestim ceva din viata noastra, care ne-a determinat sa ne placa Japonia atat de mult, incat sa vrem sa ajungem acolo.M-am gadit ca nu ar strica sa fac asta, asa ca am inceput, sa imi insir viata intr-o compunere de 6(sase, ca doar nu suntem la mate:10: ) pagini, pe care am tradus-o apoi in japoneza, dupa care dau Shut Dawn(Down) si imi pun capul pe perna.
Ma las purtata de ganduri, intr-o lume imaginara, o lume a mea, doar a mea, in care nu lasam pe nimeni sa patrunda.Deseori in aceasta lume, eu si prietena mea Andreea, cea mai buna prietena, locuiam immrepuna(impreuna, pai daca era lumea ei, si doar a ei, ce cauta Andreea in ea?), cu iubitii nostrii si eram foarte fericita(si iubitii la fel, ce cautau?).Faceam doar ce ne taia capul si nimeni nu ne spunea ce sa facem.Dar toate, erau doar vise, fara cusur.
Unul dintre visele mele, spunea ca voi ajunge o cantareata celebra, in Japonia si ca toate visele mele vor deveni retaliate..In Japonia.Cat mi-as dori sa fie adevarat.

Ok, pot sa spun ca-mi place ideea ficului tau, dar ma deranjeaza ca nu l-ai corectat, ca ai foarte multe repetitii si ca sunt unele cuvinte pe care nu le sti scrie corect, am dedus asta pentru ca am vazut in mai multe locuri aceeasi greseala. Cel mai des repeti subiectele, nu e necesar, adeasea acestea se inteleg din context, nu e nevoie sa scri X a facut ceva, dupa aceea tot X a plecat undeva, etc.
Presupun ca este prima ta creatie, deci ai o scuza, dar te rog foarte mult ca pe viitor sa fi mai atenta la ce si cum scri, pentru ca altfel o sa fie o provocare sa citesc creatiile tale.
Mult suces in continuare.
Paste fericit
.(\/)
(*.*)
:bye:

[Fifilina]

Wow cat va luat sa postati, dar multumesc ca va'ti obosit. Apropae sa las balta ficul si sa nu mai postez. Nu este primul meu fic, este al 4 lea. Adica mrg. Pe primul l-am abandonat. Al doilea cam scartaia. Al treilea este Original vs Copie de la Anime Fics si acesta este al 4 lea. Imi cer scuze pentru greselile de tastare, dar tastatura mea nu prea merge, ii iese firul si ma chinui sa corectez toate greselile dar nu imi iese.
Vreau sa multumesc mult de tot tuturor surselor mele de inspiratie, pentru ca fara voi acest capitol nu ar fi existat. In special Andreei. Si acum next-ul, inspirat din realitate.

Capitolul 2

Intind frumos patura pe peticul de iarba debea rasarit in inceputul de primavara si ma asez comod, privind cerul senin strapuns de urma combustibilului ramas in urma unui avion. Si ne mai intrebam de ce stratul de ozon se subtiaza. Oricum nu sunt eu o mare ecologista, sincer nici nu ma privesc chestiile astea.
In general imi vad de treburile mele si incerc sa nu ies prea mult in evidenta, fata de celelalte pitipoance care se dau pe langa cei mai aratosi baieti din liceu. Daca baiatu’ ma place atunci sa vina el la mine. Intr-un timp eram atrasa foarte mult de un tip Robert, dar niciodata nu i-am spus adevarul pentru ca nu vroiam sa pic prost. Multi prieteni imi spun ca gresesc si ca s-ar putea sa pierd multe ocazii in viata si ca ar trebuii sa fiu si in aceste cazuri la fel de tupeista cum sunt zilnic. Dar daca idea mi s-a fixat in cap, acum nici macar cu un cleste nu o mai pot scoate.
-Antoniaaaaaaaa? Esti prezenta sau absenta?
-Amandoua. Prezenta cu trupul absenta cu gandul.
-Of.. Trebuie sa coboram, adica sa ne intoarcem la petrecere. O data vi si tu la tara si nu ne bagi in seama.
-Aveti dreptate, imi cer scuze. Sa mergem sa ne distram, atunci.
Sincera sa fiu, eu am venit in acest colt de lume numit “tara” ca sa imi pun ordine in ganduri si sa meditez la alegerea pe care mi-a dat-o mama de facut. Niciodata nu mi-ar fi trecut prin cap ca as ajunge la o petrecere fara ca parintii mei sa stie. Vorba aia “Cu cat sti mai putin cu atat te doare in minus”. Atat de aiurita sunt ca nici nu am observat cat de repede am coborat panta si am ajuns la destinatie.
-Va fost dor de mine?
-Cum sa nu. Un vin ceva? Sau vrei bauturi mai tari?
-Cred ca prefer ceva mai tare.
-Wiskey sau Garone?
-Amandoua. Din pacate nu pot alege. Nu am preferinte.
Prietenii mei au inceput sa rada, crezand ca nu ma tin bine, dar dupa cateva pahare ei vedeau triplu si eu ma tineam chiar foate bine.
Ritmurile muzicii de club se auzeau pana departe, dar noua nu ne pasa. Dansam fara sa ne gandim la altceva, decat la cat de bine ne simteam acum. Pana la urma conteaza ca uitam de tot si de toate si suntem in largul nostru. Facem glume si radeam neincetat. Ce n-as da sa prelungesc aceste clipe pana la o eternitate. Dar realitatea cruda si-a amintit de mine si peste cateva ore eram in patul bunicilor care nu avea nici macar o urma din nemaisfarsitele mele vise. Gandurile mele incep sa se risipeasca si intr-un final adorm.
Razele diminetii isi fac loc in viata mea din cauza mamei care imi spune sa ma imbrac ca trebuie sa plecam.
-Mama, e prea de dimineata, de ce sa plecam acum?
-Prea de dimineata????
-Da..Uitate la ceas…Este 18:30.
Raman uimita de cat arata ceasul telefonului meu dar incep sa rad prosteste. Cred ca am fost prea obosita de am dormit atat de mult. Dar spre surprinderea mea nu ma doare capul, desi am baut aseara foarte mult.
Ma imbrac intr-o pereche de blugi mai inchisi la culoare, un tricou mov care se asorteaza cu conversii mei si o geaca de piele neagra. Imi prind parul cu un cleste si las doua fire rebele de o parte si de alta a chipului, ca sa fie in concordanta cu bretonul.
Cobor jos si mananc micul dejun pe care mi la pregatit mama. Dupa ce termin imi salut bunicii si imi duc bagajele in masina.
Am hotarat ca de data asta sa stau in spate, poate poate o sa am nevoie sa ma intind. Bautura de aseara s-ar putea sa aibe efecte adverse la care doctorul nu m-ar putea ajuta.
Cand ajung in zona cu semnal, mesajele incep sa vina de la prietenii care nu au putut da de mine in timpul weekendului. M-am hotarat sa le raspund pe rand, ca doar nu aveam ce face.

Mih’ : Hei, Antonia, ce s-a intamplat cu tine de nu esti pe mess.?
Mih’ : Cand vezi mesajele suna-ma.
Mih’ : Luni la ce ora vi la scoala?
Mih’: Nui asa ca o sa vi cu mine la banchetul de sf de clasa a 9-a?
Mih’ : Te iubesc.
Anto : Pai am fost la bunici si nu am avut semnal. Acum nu pot sa te sun, sunt in masina, ma intorc acasa. Luni vin normal. Este si logic sa vin cu tine. Si eu te iubesc.

Doamne cate mesaje numai de la el. Cat ma bucur ca macar mai este cineva care tine la mine..

Andreea: Hei anto ce crezi ca ar fi bine sa fac sa il uit sau sa continui sa lupt? Sa fac ce imi zice inima sau ce imi dicteaza creierul? La urma urmei vreau doar sa il cunosc mai bine.
Anto : Eu intotdeauna fac ce imi spune inima, dar in cazul tau ar fi bine amandoua. Sa incerci sa il uiti dar sa il ai doar ca prieten.

Intotdeauna cand vorbesc cu Andreea ma simt mai bine. Nu conteaza subiectul, dar ea e steluta mea norocoasa. Oricat de trista as fi ea ma face sa zambesc. Intotdeauna va fi cea mai buna prietena a mea. Pentru ca ma intelege si o inteleg. Pentru ca a fost langa mine cand am avut nevoie de ea si pentru ca o sa o sustin neconditionat. Pentru ca ea este ea si eu sunt eu si totusi suntem una si aceeasi.
Sentimentele se amesteca si imi amintesc ca inca am o decizie de luat. Pana la urma am gastigat acel concurs si am ocazia sa plec in Japonia. Mama mi-a spus ca pot pleca, dar sunt foarte indecisa.
Pe de-o parte as pleca pentru ca Japonia este visul meu. De ceva timp traiesc pentru a pleca acolo sa cunosc necunoscutul. Si acum cand am ocazia as vrea sa dau inapoi. Pentru ca ma tin prietenii la care tin enorm de mult. Mihnea, Andreea, Raluca, Alina sunt doar cati-va. Stiu ca as putea sa tin legatura cu ei, dar ar fi o mare teroare sa stau atata timp fara sa ii vad. Si Mih’.. Ochii care nu se vad se uita.
Jumatate din mine vrea sa imi iau zborul si cealalta jumatate sa stau la locul meu. Sunt foarte derutata, confuza. Daca as pleca, nu stiu cum as rezista departe de toate locurile care ma caracterieaza aici in tara. Departe de prieteni. Departe de casa. Departe de iubire.. Cum le-as da vestea si cum ar suporta-o?
Daca as ramane, probabil m-as intreba cum ar fi fost viata mea atunci? Ce as fi cunoscut nou? Cati prieteni as avea? Unde as locui? Cum ar decurge visurile si planurile mele?
De ce atatea intrebari fara raspuns? De ce?
Psihic cred ca am murit.Dar cum se face ca tot merg? Dar nici asta nu ma mai fascineaza. Drumurile pe care merg au devenit o obișnuința. Zbor deasupra drumurilor pustii,cred ca nu mai tin minte unde apartineam Mi-e prea mare orgoliul sa tip,sa plang ,sa rog pe cineva sa ma scoata de aici.

[Japan Lover]

Da deci la primul capitol nu am vrut sa las un post pentru ca as fi fost prea dura si nu vreu sa fiu rea .Acest capitol pot spune ca este superb:X:X.Il ador.Ai avut o descriere la inceput foarte buna cu rolul de a crea cadrul unde vor avea loc actiunile.A fost structurata bine si asta mi-a placut.Ai dat niste impresii si ai descris respectivele locuri.Ai specificat si sentimentele Antoniei intr-un anumit fel.Bravo! Mi-a placut mult.
Dialogul nu a fost mult ,dar nici ca ai fi avut nevoie de el.Nu pot spune ca a fost sec ,a fost bun.
Actiunea a decurs foarte bine ,iar ideea capitolului este foarte frumoasa.Mi-a placut mult citatul:


"Andreea: Hei anto ce crezi ca ar fi bine sa fac sa il uit sau sa continui sa lupt? Sa fac ce imi zice inima sau ce imi dicteaza creierul? La urma urmei vreau doar sa il cunosc mai bine.
Anto : Eu intotdeauna fac ce imi spune inima, dar in cazul tau ar fi bine amandoua. Sa incerci sa il uiti dar sa il ai doar ca prieten."

Sunt foarte curioasa sa vad cine este acest misterios baiat si care va fii decizia ei.Sper ca lucrurile intre ea si acel baiat sa aiba un final fericit.Cel putin asa sper.Cat despre decizia de a pleca in alta tara ma preocupa.Cred ca ar durea-o pe Andreea mult ,dar viata e dura si nu poti oprii unele lucruri sa se intample.


Mult succes in continuare.Bafta!
Vino cu next-ul cat mai repede ca ard de nerbadare.
Pa!

[Fifilina]

Ptr ca nu am postat foarte mult timp la acest fic, fac cadou sa zic da paste inca un capitol.Sper sa va placa. In special Andreei.
Capitolul 3
“Run away from love”
Acest citat imi rasuna imi minte de cateva zile. Dar nu imi dau seama de ce? Pur si simplu ma gandesc la Mih’ si imi aduc aminte. Oare ce o insemna ceva? Sau o fi doar mintea mea patetica.
Deea: Ce faci ma cand ne mai intalnim si noi?
Anto: Azi vin la tine la scoala ca plec de la ultimele doua ore ca nu am chef de mutra profelor.
Deea: Ah.. In regula, dar nu ai chiulit deja prea mult?
Anto: Nu stai linistita.
Iubesc sa vorbesc prin sms-uri cu Andreea. Ea imi aduce aminte ca totusi traiesc intr-o lume normala in care toti adolescentii chiulesc de la ore, doar ca sa petreaca mai mult timp cu prietenii. Mih’ si Andrea cred ca am exagerat cu absentele si ca ar trebuii sa frecventez mai mult scoala, dar tot nu-mi pasa.
-Antonia, pana la urma pleci de la ore, din nou?
-Da Mih’, ti-am mai zis o data.
-De data asta nu te mai las sa pleci. Pe bune. Anto sti cate absente ai?
-Da. Adica nu si nu ma intereseaza.
-Ar trebuii sa te intereseze, e viata ta, ce ai de gand sa faci cu ea? Ce s-a intamplat cu tine de nu iti mai pasa de nimic? Uitate in jurul tau. Viata merge inainte.
-Dar tie ce iti pasa? Mai lasa-ma e viata mea si o sa fac ce vreau cu ea. Nu te mai amesteca.
Am plecat inainte sa apuce sa zica ceva. Nu aveam chef de predica nimanui. Stiu ca tine la mine si ca isi face griji, dar nici chiar asa, pana la urma este doar problema mea. Nu suport ca cineva sa imi spuna ce sa fac sau sa imi controleze viata. Sunt mai incapatanata de fel si asa voi ramane. Nu stiu de ce incearca sa imi scoata ceva din cap, pentru ca este imposibil. Sunt o cauza pierduta.
Clopetelul enervant ma anunta ca trebuie sa ma duc sa dau ochi cu inca o profesoara care isi va expune neplacerea de a veni la noi in clasa sa predea. Si pe profesoarele astea cine le mai intelege. De ce mai vin sa ne predea. Mai bine stau naiba acasa, nu ne mai freaca nici pe noi si isi vad si ele de viata.
-Antonia, iar ai intarziat.
-Si daca am intarziat ce?
-Ce e o vitamina.
-A, sa inteleg ca luati si dumneavoastra.
-Daca tot iti place sa vorbesti atat de mult, povesteste-ne si noua lectia de astazi ca eu am uitat-o.
-Gogosele cum ca am uitat vindeam si eu cand eram la mama in burta. De ce nu imi spuneti direct ca vreti sa ma asculatati? Asa consumati mai putin oxigen si nu imi mai vine nici mie sa vars.
Spre norocul meu aseara invatasem lectia ca nu aveam ce face. Si asa i-am dat si peste nas si m-am ales si cu o nota buna. Nu am ce sa le fac daca incearca sa ma enerveze tot ele se fac de ras.
Mih’ ma privea cu coltul ochiului dezaprobator. Stia ca nu este bine sa ma pun rau cu profele ca cine stie unde voi ajunge. Mi s-a mai zis de mii de ori, dar nu prea am bagat de seama. Atata timp cat invat, nu bat pe nimeni si stau linistita la ora nu au ce sa imi faca.
Si asa mi-am vazut linistita de treaba mai toata ziua fara sa vorbesc cu blond. Cand am vrut sa imi iau geaca din cuier cineva m-a prins de mana.
-Uite Antonia imi pare rau. Stiu ca trebuie sa te sustin, dar nu pot sa tac din gura cand te vad ca iti distrugi singura viata.
Isi apasa buzele de ale mele inainte sa apuc sa ii spun ca este iertat. A profitat de ocazia cand am respirat putin si si-a introdus limba in lacasul meu. A inceput sa exploreze fiecare particica. Limbile noastre se frecau una de alta, dar tot cei frumos se sfarseste.
Clopotelul suna si eu plec grabita din clasa inainte sa ajuga profa. Jos ma astepta un amic care avea un motor si mergea pana la liceul prieetenei mele.
-Salut. Merci ca ma duci si pe mine.
-Oricand.
Dialogul a fost unul scurt. La fel ca si drumul. In douazeci de minute am ajuns si Andreea era deja acolo. Defapt niciodata nu plecase, dar asta e partea a doua.
-Hello, ce mai faci? Cum a fost la scoala?
-Hey. A fost oribil. Am dat test la mate si nu am stiut nimic.
-Poate nu il trece, oricum nimeni nu e perfect. Deci unde mergem?
-Ce zici mergem la bar sa bem un suc, mai vorbim si noi ca intre fete?
-E perfect.
Timpul petrecut cu cea mai buna prietena intotdeuna imi ridica moralul. Nu stiu ce este cu mine in ultima vreme de ma simt din ce in ce mai pierduta in toata aceasta mutime de oameni. Parca nu imi gasesc locul. Am observat si eu ca am inceput sa zambesc din ce in ce mai putin. Inainte prietenii se mirau cum de tot timpul radeam. Un minut plangeam si apoi nu mai ma puteam oprii din zambit. Probabil pentru ca eram mult mai copilaroasa atunci. Ce n-as das a fiu din nou vechea “eu”. Imi este atat de dor de ea. Posibil nu doar mie..
-Anto, uite’l pe Mihai. Tipu de care ti-am povestit.
-El este Mihai? Dar eu il cunosc, defapt suntem prieteni buni. El este my “bro”.
-Vorbesti serios?
-Nu. Mint sic and iti spun ca eu ies foarte des cu el. La film, la mall, la water, o data am fost si cu el la mare. Defapt cu el ies deseori pe strada. Este foarte de treaba tipul. Mereu rad cu el. Sa ne vezi odata. Eram la mall si el s-a dus sa niste chop-sticks-uri dintralea si mie mi-a cazut toata tava cu mancare intre timp. Doamne cat a putut sa rada de mine atunci. Dar eu ma simteam penibil. Pana la urma m-a facut sa rad.
-Cat de dragut. Ce bine ca macar tu poti sa vorbesti cu el.
-Hei Mihai, vino sa iti prezint pe cineva.
-Ce ai de gand sa faci, te-ai tampit, nu ca nu erai deja.
-Stai linistita.
-Mihai ea este Andreea cea mai buna prietena a mea, Andreea el este Mihai un prieten bun cu care ies pe strada.
-Andreea ce zici maine iesi la un film?
-Bine..
-A da da-mi si mie id-ul si numarul tau.
Dup ace au facut schimb de numere si de id-uri Mihai a plecat cu prietenii lui si noi am ramas la bar. Deea era atat de fericita. Se vedeau in ochii ei sclipitori. Poate iese totusi ceva din chestia asta. Cand ajung acasa o sa vorbesc cu el pe mess. Daca are o parere buna despre ea poate iese mai mult. Darar dracu sa fie si ei in sfarsit mai fericiti, ca pana acum au tot bocit.
Am petrecut cele doua ore tot vorbind si vorbind si se pare ca mi-a facut mai bine. Eu si ea ne asemanam foarte mult. La examene am luat cam aceleasi note. Am planificat ca saptamana urmatoare mergem sa ne luam rochii pentru banchet ca mai e putin si se termina si anul asta.
Debea astept o zi la shopping. Doar noi doua. Mor de nerabdare.
Mih’ m-a sunat si mi-a spus ca nu se mai pun absente de acum in colo si m-a invitat maine la un film. Ce dragut. O sa imi petrec mai mult timp cu el.
Imi iau la revedere de la Andreea si ma indrept catre casa. Cand ajung ca deobicei mama ma inebuneste de cap sa mananc ceva. De ce naiba nu intelefe ca mie nu imi e foame, dar ma rog. M-am dus sa fac un dus dupa care imi deshid laptopul. Ce noroc mihai e online.

~Anto~ : Buna. Ce faci:X
Mitsa : Heyz. Bn tu:X?
~Anto~ : Uite bn pe mess. Auzi ce parere ai despre Deea?
Mitsa : Arata bine=p~ De ce?
~Anto~ : Pai nu prea esti tu genu care sa invite o fata la film de prima data cand o vezi.
Mitsa : Adevarat. Dar chiar imi place de ea. Nu iese prea mult in evidenta ca restu. Dar mai intai vreau sa o cunosc.
~Anto~ : Oooo.Bv Oricum de rog sa ai griija de ea. E my B.F.F.
Mitsa : Stai linistita.
~Anto~ : Ok:X Eu ies. Nb:X
Mitsa: Nb si tie:X

Ma gandeam sa o sun pe Deea si sa ii spun. Dar de ce sa stric eu surpriza. Sa descopere ea singura. Oricum nu se v-a supara. Pana la urma daca ii place de el va fi chiar incantata. Sper sa le mearga bine. Sunt foarte fericita pentru ea. Si pentru el. Ma bucur ca am putut sa ii ajut. Daca stiam o faceam de mult. Dar asta e mai bine acum decat mai tarziu.

[Japan Lover]

Deci ai sosit cu noul capitol :)).Ce rapida esti domnisoara si imi place asta.Deci acel misterios baiat este Mihai.Si il cunostea?Sper ca lucrurile sa decurga bine intre cei doi.Macar ei sa fie fericiti daca nu altii :)).
Deci un alt capitol genial in care ma fascineaza subiectul:Antonia si Andreea.Antonia o nebunica si Andreea o indrgostita.Ca sa vezi ce combinatie.Hai ca mi-a placut la nebunie capitolul.A fost genial si parerea lui Mihai despre Andreea mi-a placut.Ciudata reactia, a invitat-o din prima.Baiat rau >:).Imi place :)).:X.Ma bucur ca cele doua se inteleg asa bine.Imi plac prieteniile adevarate.Sper ca Andreea sa nu dea inapoi in ceea ce priveste subiectul:Mihai.
Pai astept next-ul cu o foarte mare nerbadare.Vreau sa vad cum decurg lucrurile intre Miss Andreea si Gentleman Mihai.
Mult succe la scris.
JAPAN LOVER ....
TE ADORA :love:

[Dee Dee]

Ca sa nu fiu rea m-am hotarat sa iti las un reply si la acest fic, pentru ca aici nu prea ai. Pacat. Oamenii nu prea mai apreciaza ce este cu adevarat frumos.
Fata de primul capitol, nu am mai observat atat de multe greseli in celelalte doua. Credeam ca ai sa lasi balta ficul, dar ma bucur ca nu a fsot asa.
Imi place ca accentuezi detaliile si te concentrezi pe momentele petrecute de orice adolescent in viata de zi cu zi. Imi place ca nu duci totul in extremele dramei.
Sentimentele Antoniei sunt conturate frumos.
Ideea ficului este destul de originala. Numele de Antonia nu l-am mai intalnit in nici un fic de pe zup pana acum. Oare de unde ti-a venit ideea asta? Oricum sper sa ai parte de inspiratie in continuare si sa postezi cat de cat mai des la ambele ficuri, ca acum ai doua.
Imi place la nebunie ca pui punctul e "i" cand este vorba de prietenie si ai dat niste "definitii" frumoase. Debea astept sa vad cum decurge relatiia dintre Andreea si Mihai.
Sa vad ce se intampla in continuare cu Anto si Mih'. De ce oare am un presentimetn rau? Doamne un bal . Of. Mor de curiozitate.
PS: Capitolul 2 este preferatul meu.

Psihic cred ca am murit.Dar cum se face ca tot merg? Dar nici asta nu ma mai fascineaza. Drumurile pe care merg au devenit o obișnuința. Zbor deasupra drumurilor pustii,cred ca nu mai tin minte unde apartineam Mi-e prea mare orgoliul sa tip,sa plang ,sa rog pe cineva sa ma scoata de aici.

Mi-a placut enorm de mult acest pasaj. Ai descris in numai cateva fraze cum se simtea ea.

Intotdeauna cand vorbesc cu Andreea ma simt mai bine. Nu conteaza subiectul, dar ea e steluta mea norocoasa. Oricat de trista as fi ea ma face sa zambesc. Intotdeauna va fi cea mai buna prietena a mea. Pentru ca ma intelege si o inteleg. Pentru ca a fost langa mine cand am avut nevoie de ea si pentru ca o sa o sustin neconditionat. Pentru ca ea este ea si eu sunt eu si totusi suntem una si aceeasi.

Este frumos sa ai o prietenie atat de frumoasa. De ar fi asa si in realitate. Ai vorbit de parca tu ai fi fost Antonia si Andreea cea mai buna prietena a ta.

Pai, iti urez succes si astept next-ul. Sa ai parte de multa inspiratie.
Kiss u and gambate:X

[Kripterya]

Lol, de ce sa nu mai postezi?
Mie mi se pare interesanta ideea ta, deci nu inteleg de ce ai renunta. Daca scri incetul cu incetul te poti perfectiona, nu merita sa te opresti acum, desi e decizia ta si eu nu am dreptul sa ma bag. Eu vreau doar sa te incurajez sa continui, nu te-ai uitat la commenturi deloc?
Uite de exemplu cate "imi place" erau la Dee Dee, iar Japan Lover te-a laudat si ea...deci nu inteleg de ce sa nu mai postezi, anyway, it's your choice.
Sper sa-mi asculti sfatul.
Kissez:bye:

[Dreamer]

Acest capitol pot spune ca este unul foarte frumos ,bine realizat.Bravo!
Primul este o varza cu carne.Repetitii peste repetitii,greseli de tastare,greseli de exprimare,dar nu am de gand sa ti le zic pentru ca deja ti s-au spus si nu e nevoie sa fie repetate pentru ca se vede ca ai luat in seama posturile celorlalti membrii si te-ai corectat.
Aaaaa si posteaza odata anul asta!Nu renunta!
Fiecare fic are un numar de cititori precum fiecare cantaret are numarul lui de fani.Deci e exact acelasi lucru daca stai sa te gandesti.In concluzie ,vrei sa-ti pierzi fanii?Eu nu cred.Ai talent la scris.Mai ales ideea ficului e bestiala ,deci nu renunta.Stii ,ai pornit-o cu stangu ,dar acum calci cu dreptu si e foarte bine ,deci nu as vedea rostul in a renunta ,mai ales ca sunt fana ta numarul unu.Aaa si fana numarul unu a lui Andreea si Mihai.Ii ador pe astia doi :X sunt asa dulci.Deci ce vrei, sa ma lasi in aer?Vreau sa vad daca o lasa Mihai pe Andreea cu inima franta .Mai merg la film?O sa fie impreuna?O sa fie reciproce sentimentele?Se potrivesc?Atatea intrebari fara raspuns si asta nu-mi place.
Te rog eu mult de dragul fanilor tai vino cu continuarea.
Mult succes la scris si multa inspiratie.:X

[Fifilina]

Daca vreti nu am sa las acest fic .Am sa postez in continuare. Dar nu prea stiu cand voi face asta pentru ca sincer am cam ramas fara inspiratie, atata timp cat lucrez la principalul meu fic..
Asa ca ma scuzati dar mai aveti de asteptat. Posibil ca saptamana viitoare sa postez din nou:)
Multumesc anticipat.!